Hotărâre nr. 623 din 24.09.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Strategiei naţionale pentru cultură

şi patrimoniu pentru anii 2025 - 2035

nr. 623  din  24.09.2025

 (în vigoare 16.10.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 529-531 art. 682 din 16.10.2025

* * *

În temeiul art.4 lit.g), art.5 lit.a) şi art.6 lit.h) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Strategia naţională pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 (se anexează).

2. Ministerele şi instituţiile publice responsabile de realizarea obiectivelor Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 vor prezenta Ministerului Culturii anual, până la data de 15 aprilie, informaţia privind progresul înregistrat la executarea indicatorilor stabiliţi în Strategia menţionată.

3. Ministerul Culturii va prezenta Guvernului:

3.1. raportul de evaluare intermediară privind implementarea Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 în semestrul I al anului 2031;

3.2. raportul de evaluare finală privind implementarea Strategiei naţionale pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 în semestrul I al anului 2036.

4. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Culturii.

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobată

prin Hotărârea Guvernului nr.623/2025

STRATEGIA NAŢIONALĂ

PENTRU CULTURĂ ŞI PATRIMONIU

PENTRU ANII 2025-2035

Capitolul I

INTRODUCERE

În ultimii ani, Republica Moldova s-a confruntat cu o serie de dificultăţi economice, sociale, tehnologice şi geopolitice, cu impact semnificativ asupra culturii şi patrimoniului cultural naţional. Peisajul cultural naţional a fost marcat disproporţionat de repercusiunile crizei COVID-19, evidenţiind necesitatea de valorificare a noilor tendinţe accelerate de pandemie. Totodată, proximitatea geografică a Republicii Moldova faţă de războiul din Ucraina a evidenţiat rolul integrator al culturii, precum şi importanţa protejării libertăţii de exprimare artistică şi a patrimoniului cultural naţional.

Într-un mediu regional şi internaţional complex, marcat de transformări accelerate de natură economică, socială, tehnologică şi geopolitică, cultura are potenţialul de a depăşi diviziunile, de a consolida societatea, de a promova drepturile omului şi de a îmbunătăţi relaţiile internaţionale. În acest context de schimbare, patrimoniul cultural nu mai este perceput exclusiv ca o moştenire a trecutului, ci ca o forţă activă în modelarea viitorului. Acesta susţine turismul cultural, stimulează industriile creative, contribuie la economia locală şi fortifică sentimentul de apartenenţă la comunitate şi naţiune.

Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (în continuare – UNESCO) din 2005 privind protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale subliniază necesitatea integrării culturii ca element strategic în politicile naţionale şi internaţionale de dezvoltare, precum şi în cooperarea internaţională pentru dezvoltare. Necesitatea elaborării unor strategii cuprinzătoare pentru cultură şi patrimoniul cultural este reflectată şi în recomandarea Comisiei Europene pentru Capitolul 26 “Educaţie şi cultură” din Raportul de extindere 2024.

Notele informative şi rapoartele pentru anii 2014-2020 au evidenţiat o eficienţă scăzută a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei de dezvoltare a culturii “Cultura 2020”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.271/2014, în termeni de “raport cost/eficienţă” şi “raport calitate/preţ”. Acoperirea bugetară insuficientă reprezintă unul dintre factorii dominanţi care a împiedicat realizarea eficientă a Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei sus-menţionate, precum şi insuficienţa angajamentului politic, responsabilitatea şi pârghiile instituţionale, nivelul redus de implicare a autorităţilor administraţiei publice locale şi a organizaţiilor societăţii civile, lipsa cadrelor calificate, insuficienţa de coordonare interguvernamentală, instabilitatea politică şi restructurările în cadrul Guvernului din perioada 2014-2020. Lipsa unui asemenea document este compensată parţial de Programul naţional de dezvoltare a industriilor creative “Moldova Creativă” pentru anii 2024-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.187/2024.

Strategia naţională pentru cultură şi patrimoniu pentru anii 2025-2035 (în continuare – SNCP 2035) reprezintă un document naţional de viziune strategică pe termen lung, care indică direcţiile de dezvoltare ale culturii şi patrimoniului cultural naţional în mod integrat şi previzibil.

În contextul implementării cerinţelor de aderare la Uniunea Europeană (în continuare – UE), SNCP 2035 descrie obiectivele care urmează a fi implementate pe termen lung, reflectând angajamentele internaţionale asumate conform prevederilor Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte (în continuare – AA RM-UE), ratificat prin Legea nr.112/2014 (Capitolul 25 “Cooperarea în domeniul culturii, al politicii audiovizuale şi al mass-media” şi Capitolul 19 “Turism”), precum şi prevederile Agendei de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană 2021-2027 (Capitolul 21 “Cultură, politică audiovizuală şi mass-media” şi Capitolul 17 “Turism”).

SNCP 2035 va contribui la realizarea cadrului naţional de monitorizare a implementării Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030 (în continuare – ADD 2030), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.953/2022, precum şi la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (în continuare – ODD) şi a ţintelor strategice, după cum urmează: ODD 4: Educaţie de calitate; ODD 5: Egalitatea de gen; ODD 8: Muncă decentă şi creştere economică; ODD 9: Industrie, inovaţie şi infrastructură, ODD 11: Oraşe şi comunităţi durabile; ODD 12: Consum şi producţie responsabile; ODD 13: Acţiune asupra climei; ODD 16: Pace, justiţie şi instituţii puternice; ODD 17: Parteneriate pentru obiective.

În contextul realizării angajamentelor asumate de către Republica Moldova faţă de partenerii europeni şi Organizaţia Naţiunilor Unite (în continuare – ONU), odată cu aderarea la organismele internaţionale din domeniul protejării patrimoniului cultural, SNCP 2035 urmăreşte perfecţionarea cadrului normativ naţional în vederea implementării prevederilor documentelor UNESCO, ale Consiliului Internaţional al Monumentelor şi Siturilor (în continuare – ICOMOS) şi ale Consiliului Europei, ratificate de Republica Moldova.

Rolul transformator al culturii şi contribuţia sa transversală asupra altor sectoare este subliniat şi de politicile europene. În contextul statutului Republicii Moldova de stat candidat de aderare la UE, SNCP 2035 va contribui la alinierea cadrului normativ naţional la acquis-ul UE în domeniul culturii şi patrimoniului cultural^[1], aspect reflectat şi în Programul naţional de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2025-2029, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.306/2025 (Clusterul 3. Competitivitate şi creştere incluzivă, Capitolul 26 “Educaţie şi cultură”).

_____________________________

^[1] Convenţia UNESCO 2005 pentru protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale;

Decizia Consiliului din 18 mai 2006 privind încheierea Convenţiei pentru protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale (2006/515/CE);

Rezoluţia Consiliului privind Planul de lucru al UE pentru cultură 2023–2026 (2022/C 466/01);

Rezoluţia Consiliului Uniunii Europene şi a Reprezentanţilor Guvernelor Statelor Membre reuniţi în cadrul Consiliului privind Dimensiunea Culturală a Dezvoltării Durabile 2019/C 410/01;

Concluziile Consiliului privind gestionarea riscurilor în domeniul patrimoniului cultural 2020/C 186/01;

Concluziile Consiliului privind egalitatea de gen în domeniul culturii;

Concluziile Consiliului privind redresarea, rezilienţa şi durabilitatea sectoarelor culturale şi creative 2021/C 209/03;

Concluziile Consiliului privind cultura, arhitectura de înaltă calitate şi mediul construit ca elemente-cheie ale iniţiativei Noul Bauhaus european 2021/C 501 I/03;

Concluziile Consiliului privind consolidarea schimburilor interculturale prin mobilitatea artiştilor şi a profesioniştilor din sectoarele culturale şi creative, precum şi prin multilingvism în era digitală 2022/C 160/07;

Concluziile Consiliului privind elaborarea unei strategii europene pentru ecosistemul industriilor culturale şi creative 2022/C 160/06;

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor. Spre o abordare integrată a patrimoniului cultural european;

Comunicarea comună către Parlamentul European şi Consiliu. Către o strategie pentru relaţiile culturale internaţionale;

Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor. O nouă agendă europeană pentru cultură COM/2018/267;

Cadrul de acţiune european pentru patrimoniu cultural;

Rezoluţia Parlamentului European din 20 octombrie 2021 referitoare la situaţia artiştilor şi la redresarea culturală în UE 2020/2261(INI);

Raportul Parlamentului European privind rolul culturii, educaţiei, media şi sportului în combaterea rasismului 2021/2057(INI);

Comunicarea Comisiei Orientări UE privind reluarea în siguranţă a activităţilor în sectoarele culturale şi creative – COVID-19 (2021/C 262/0)

Rezoluţia Consiliului din 21 ianuarie 2002 privind rolul culturii în dezvoltarea Uniunii Europene (2002/C 32/02);

Raportul OMC “Statutul artiştilor şi profesioniştilor culturali şi creativi”, 2023.

SNCP 2035 este aliniată la Strategia naţională de dezvoltare “Moldova Europeană 2030” (în continuare – SND), aprobată prin Legea nr.315/2022 şi va contribui direct la implementarea Obiectivului general 4 Ridicarea nivelului de cultură şi de dezvoltare personală, precum şi a următoarelor obiective specifice: OS 4.1. Extinderea accesului la oportunităţi şi activităţi culturale; OS 4.2. Punerea în valoare a patrimoniului, tradiţiilor şi a diversităţii culturale; OS 4.3. Asigurarea oportunităţilor de dezvoltare personală şi cetăţenie activă. Totodată, SNCP 2035 va contribui la realizarea indirectă a altor obiective generale, stabilite în SND, precum: OG 1. Creşterea veniturilor din surse durabile şi atenuarea inegalităţilor; OG 3. Garantarea educaţiei corespunzătoare şi de calitate pentru toţi pe tot parcursul vieţii; OG 7. Asigurarea unei guvernări eficiente, incluzive şi transparente şi OG 9. Promovarea unei societăţi paşnice şi sigure.

Obiectivele SNCP 2035 sunt corelate şi cu alte documente de politici publice care abordează probleme conexe, precum:

- Programul naţional de dezvoltare a industriilor creative “Moldova Creativă” pentru anii 2024-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.187/2024;

- Strategia de dezvoltare “Educaţia 2030”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.114/2023 (OG 1. Racordarea educaţiei la cerinţele şi nevoile pieţei muncii din perspectiva dezvoltării sustenabile, prin restructurarea mecanismelor de dezvoltare a capitalului uman; OG 8. Promovarea inovaţiilor şi a schimbărilor în educaţie prin dezvoltarea cercetării ştiinţifice);

- Strategia de dezvoltare a sectorului de tineret “Tineret 2030”, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.168/2023 (OG 1. Creşterea numărului de tineri care beneficiază de programe calitative de tineret prin consolidarea capacităţilor în cadrul sectorului şi profesionalizarea resurselor umane; OG 2. Creşterea nivelului de participare şi implicare civică prin programe de instruire, capacitare şi împuternicire a tinerilor; OG 3. Valorificarea potenţialului tinerilor de a realiza iniţiative de inovaţie socială şi dezvoltare comunitară prin instrumente de suport financiar şi material);

- Programul naţional în domeniile cercetării şi inovării pentru anii 2024-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1049/2023 (OG 1. Consolidarea sistemului de cercetare şi inovare; OG 3. Integrarea în Spaţiul European al Cercetării);

- Strategia naţională de dezvoltare economică 2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.393/2024 (OG 1. Crearea unui mediu favorabil pentru antreprenoriat şi investiţii şi pregătirea economiei pentru aderarea la Uniunea Europeană; OG 2. Extinderea şi diversificarea sectorului de servicii cu valoare adăugată pentru export);

- Strategia naţională de dezvoltare regională a Republicii Moldova pentru anii 2022-2028, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.40/2022 (OG 1. Creşterea competitivităţii şi ocupării forţei de muncă a regiunilor; OG 2. Sporirea coeziunii teritoriale şi prevenirea excluziunii; OG 3. Îmbunătăţirea mecanismelor şi instrumentelor de coordonare şi implementare a politicii naţionale de dezvoltare regională);

- Programul naţional privind asigurarea respectării drepturilor omului pentru anii 2024-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.164/2024; (OG 12. Drepturi culturale asigurate);

- Strategia de consolidare a relaţiilor interetnice în Republica Moldova pentru anii 2017-2027, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.1464/2016 (domenii prioritare: 1) participarea la viaţa publică; 2) limba ca mijloc de integrare: politicile privind limba de stat şi limbile minoritare şi 3) dialogul intercultural şi apartenenţa civică la statul Republica Moldova);

- Programul privind îmbătrânirea activă şi sănătoasă pentru anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.434/2023 (OG 2. Consolidarea cadrului de politici şi instituţional în vederea sporirii oportunităţilor de îmbătrânire sănătoasă şi activă prin crearea mediilor prietenoase cu vârsta şi integrarea îmbătrânirii în domeniile vieţii sociale; OG 3. Creşterea numărului persoanelor vârstnice care participă în programe, servicii şi activităţi comunitare pentru împuternicirea lor);

- Strategia securităţii naţionale, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr.391/2023 (O. 33. Îmbunătăţirea politicilor de integrare în societate a minorităţilor naţionale şi a grupurilor etnice; O. 41. Dezvoltarea alfabetizării mediatice şi a gândirii critice prin programe educaţionale formale şi nonformale; O.42. Asigurarea unor oportunităţi de informare obiectivă şi de integrare în spaţiul informaţional autohton a minorităţilor naţionale şi a grupurilor etnice);

- Strategia naţională de apărare a Republicii Moldova pentru anii 2024-2034, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr.319/2024 (OG 4. Consolidarea credibilităţii strategice a Republicii Moldova ca furnizor de securitate regional şi internaţional şi un partener de încredere; OS 18. Dezvoltarea culturii de securitate şi apărare şi asigurarea transparenţei şi eficienţei managementului apărării; OS 21. Realizarea angajamentelor internaţionale, inclusiv cele asumate prin respectarea tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte);

- Programul naţional privind integrarea etapizată a străinilor, inclusiv a persoanelor strămutate în Republica Moldova, pentru perioada 2025-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.285/2025 (OS 2. Diversificarea până în anul 2027 a accesului la măsuri de asistenţă socială pentru străinii aflaţi în situaţie de dificultate şi îmbunătăţirea nivelului de incluziune socială a acestora, cu accent pe nevoile specifice ale femeilor şi fetelor; OS 6. Punerea în aplicare a cel puţin şase măsuri culturale pentru incluziunea străinilor până în anul 2027);

- Strategia naţională de reducere a riscului dezastrelor pentru perioada 2024-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.804/2024 (OG 3. Investiţii pentru reducerea riscurilor şi în creşterea rezilienţei la dezastre; OG 4. Consolidarea pregătirii şi asigurarea răspunsului la urgenţe şi dezastre, urmate de restabilirea situaţiei la un nivel mai înalt decât cel de până la impact; OG 5. Sporirea cooperării internaţionale şi regionale în domeniul reducerii riscurilor şi managementului dezastrelor);

- Strategia de mobilitate 2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.589/2024 (OG 1. Îmbunătăţirea gestionării activelor rutiere, reabilitarea şi modernizarea în continuare a reţelei de drumuri şi sprijinirea transportului rutier sigur şi sustenabil);

- Strategia de transformare digitală a Republicii Moldova pentru anii 2023-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.650/2023 (OG 1. Dezvoltarea unei societăţi digitale; OG 3. Crearea unei economii digitale inovatoare şi reziliente);

- Strategia de mediu pentru anii 2024-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.409/2024 (OG 5. Protejarea, restaurarea şi promovarea utilizării durabile a biodiversităţii şi a ecosistemelor naturale);

- Strategia de dezvoltare a sistemului statistic naţional pentru perioada 2023-2030, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.954/2022.

SNCP 2035 corespunde orientărilor strategice de consolidare a rezilienţei sociale, care derivă din Concepţia de comunicare strategică şi contracarare a dezinformării, a acţiunilor de manipulare a informaţiei şi a ingerinţelor străine pentru anii 2024-2030, aprobată prin Hotărârea Parlamentului nr.416/2023 (pilonii tematici: I. Integrare europeană; II. Coeziune socială; III. Rezilienţă economică; IV. Consolidarea sectorului de apărare; V. Întărirea securităţii naţionale în context regional).

În subsidiar, SNCP 2035 este corelată cu documentele de politici publice în curs de elaborare, precum Programul naţional de dezvoltare a turismului “Turism 2028” şi Programul privind implementarea Strategiei naţionale de apărare pentru anii 2025-2030.

SNCP 2035 a fost elaborată de către Ministerul Culturii în colaborare cu Biroul Regional UNESCO pentru Ştiinţă şi Cultură în Europa, cu finanţare din partea Uniunii Europene.

Capitolul II

ANALIZA SITUAŢIEI

Secţiunea 1

Cadrul internaţional şi bunele practici în dezvoltarea

domeniului culturii şi patrimoniului cultural

Într-un context global, marcat de interdependenţă culturală, diversitate identitară şi transformări sociale accelerate, cultura devine un element-cheie al dezvoltării durabile şi al coeziunii sociale. În acest sens, SNCP 2035 este fundamentată pe concepte recunoscute la nivel internaţional, în special cele promovate de UNESCO, care oferă un cadru conceptual coerent şi incluziv pentru analiza şi dezvoltarea politicilor culturale. Conform Declaraţiei de la Mexic privind politicile culturale (1982), cultura este înţeleasă ca “ansamblul trăsăturilor spirituale, materiale, intelectuale şi emoţionale distincte care caracterizează o societate”, incluzând artele, stilul de viaţă, sistemele de valori, tradiţiile şi credinţele^[2]. Acest concept extins impune o abordare strategică care transcende dimensiunea artistică, integrând cultura în toate sferele vieţii sociale, economice şi politice.

În conformitate cu Convenţia UNESCO 2005 privind protejarea şi promovarea diversităţii expresiilor culturale, cultura nu este doar un produs, ci un proces viu, care se exprimă prin multiple forme de creaţie, producţie şi diseminare artistică. Diversitatea culturală reflectă varietatea modurilor în care grupurile şi societăţile umane îşi manifestă patrimoniul, valorile şi identităţile, iar expresiile culturale sunt rezultatul creativităţii individuale şi colective, având conţinut simbolic, artistic şi valoric^[3]. Astfel, activităţile, bunurile şi serviciile culturale, indiferent de valoarea lor comercială, sunt purtătoare de expresii identitare şi reprezintă instrumente esenţiale pentru dialogul intercultural, pentru inovare şi coeziunea socială.

O atenţie sporită trebuie acordată patrimoniului cultural, care, conform Convenţiei din 1972 privind protecţia patrimoniului mondial cultural şi natural “include monumentele, ansamblele de clădiri şi siturile cu valoare universală excepţională din punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific”^[4]. În conformitate cu Convenţia din 1970 privind mijloacele de interzicere şi prevenire a importului, exportului şi transferului ilicit de proprietate asupra bunurilor culturale, Republica Moldova s-a angajat să prevină traficul ilicit de bunuri culturale prin consolidarea legislaţiei naţionale, participarea la mecanisme de cooperare internaţională şi creşterea gradului de conştientizare cu privire la importanţa protejării patrimoniului cultural. În acelaşi timp, patrimoniul cultural imaterial, definit prin Convenţia din 2003 pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, cuprinde practici, expresii, cunoştinţe şi abilităţi transmise din generaţie în generaţie, care oferă comunităţilor un sentiment de identitate şi continuitate. Acest patrimoniu viu se manifestă prin tradiţii orale, artele spectacolului, ritualuri, cunoştinţe despre natură şi meşteşuguri tradiţionale, iar salvgardarea acestuia presupune măsuri de documentare, promovare şi transmitere, în special prin educaţie^[5]. În acest context, Republica Moldova participă la recunoaşterea şi protejarea patrimoniului cu valoare universală, atât în componenta sa materială, cât şi în cea imaterială. Din 2005, Republica Moldova are un sit înscris în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO – Arcul Geodezic Struve. Acesta face parte dintr-un sit serial transfrontalier ce cuprinde puncte geodezice din zece ţări şi reprezintă o realizare ştiinţifică de importanţă universală. În domeniul patrimoniului cultural imaterial, Republica Moldova are patru elemente înscrise în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii: colindatul de ceată bărbătească (2013), tehnicile tradiţionale de realizare a scoarţelor din România şi Republica Moldova (2016), practici culturale asociate zilei de 1 martie (2017) şi arta cămăşii cu altiţă – element de identitate culturală în România şi în Republica Moldova (2022).

____________________________

^[2] UNESCO. Declaraţia 1982 Mexico pentru politici culturale. Disponibil UNESCO. Declaraţia 1982 Mexico pentru politici culturale. Disponibil la: https://www.unesco.org/en/culture/about#:~:text=The%201982%20Mexico%20Declaration%20on,systems%2C%20traditions%2C%20and%20beliefs.

^[3] Convenţia UNESCO 2005 pentru protecţia şi promovarea diversităţii expresiilor culturale;

^[4] UNESCO. Convenţia 1972 cu privire la Patrimoniul Cultural. Disponibil la: https://whc.unesco.org/en/convention/

^[5] UNESCO. Convenţia 2003 cu privire la Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Disponibil la: https://ich.unesco.org/en/convention#art2

Într-un stat multicultural precum este Republica Moldova, educaţia multilingvă trebuie integrată ca o componentă esenţială a educaţiei interculturale, contribuind la promovarea dialogului şi coeziunii sociale. Limba, în calitate de vehicul al ideilor, valorilor şi modelelor de gândire, reflectă identitatea unui grup şi influenţează profund mentalitatea colectivă. Astfel, dezvoltarea competenţelor de comunicare multilingvă are un rol esenţial în facilitarea înţelegerii reciproce între diferitele comunităţi etnice, încurajând respectul pentru diversitate, toleranţa şi coexistenţa paşnică. Ţinând cont că, potrivit recensământului din 2024, 14,8% din populaţia Republicii Moldova este formată din minorităţi naţionale^[6], incluzând ucraineni, ruşi, găgăuzi, bulgari, romi şi alte grupuri, promovarea educaţiei în şi despre aceste limbi devine un instrument strategic pentru consolidarea unui climat favorabil incluziunii şi echităţii sociale.

Republica Moldova este parte la o serie de convenţii internaţionale, relevante în domeniul culturii, protecţiei şi promovării patrimoniului cultural, ceea ce reflectă angajamentul său faţă de valorile europene şi bunele practici internaţionale. Pe lângă cele menţionate supra, se numără: Convenţia culturală europeană (Paris 1954), ratificată în 1994; Convenţia pentru protecţia patrimoniului arhitectural al Europei (Granada, 1985), ratificată în 2002; Convenţia europeană privind protecţia patrimoniului arheologic (revizuită) (Valletta, 1992), ratificată în 2001; Convenţia europeană a peisajului (Florenţa, 2000), ratificată în 2004; Convenţia-cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Faro, 2005), ratificată în 2008; Acordul parţial extins privind Itinerarele culturale ale Consiliului Europei (EPA), aderare în 2023; Convenţia europeană pentru protecţia patrimoniului audiovizual şi Protocolul său (Strasbourg, 2001), ratificată în 2024; Convenţia Consiliului Europei privind coproducţia cinematografică (revizuită) (Rotterdam, 2017), ratificată în 2023; Convenţia UNESCO pentru protecţia bunurilor culturale în caz de conflict armat şi Protocolul I (Haga, 1954), ratificate în 1999.

Un cadru internaţional de referinţă îl reprezintă şi Rezoluţia Consiliului UE privind Planul de lucru al UE în domeniul culturii pentru perioada 2023-2026^[7]. Într-un context global marcat de crize multiple, documentul reafirmă cultura drept un pilon al identităţii europene, al coeziunii sociale şi al dezvoltării durabile. Cultura este percepută ca o forţă transformatoare ce contribuie la democraţie, incluziune, inovaţie şi pace. Planul trasează patru axe strategice majore: susţinerea artiştilor şi a profesioniştilor din domeniul culturii, prin consolidarea capacităţii de acţiune a sectoarelor culturale şi creative; cultura pentru oameni: creşterea participării culturale şi a rolului culturii în societate; cultura pentru planetă: valorificarea puterii culturii; cultura pentru parteneriate cocreative: consolidarea dimensiunii culturale a relaţiilor externe ale UE.

Un exemplu de succes şi bune practici îl constituie şi Planul de dezvoltare culturală 2021-2030^[8], care stabileşte obiectivele strategice ale Estoniei în domeniul culturii pentru actualul deceniu. Planul îşi propune păstrarea şi promovarea limbii, culturii şi identităţii naţionale estoniene, respectând principiile libertăţii culturale, diversităţii şi accesului egal. În centrul politicii culturale se află cetăţeanul şi comunităţile, cultura fiind recunoscută drept un pilon fundamental al bunăstării, coeziunii sociale şi dezvoltării durabile. Planul reflectă trei priorităţi strategice majore: (1) asigurarea unei vieţi culturale puternice şi funcţionale în întreaga ţară, prin susţinerea creatorilor, accesibilitate crescută şi promovarea internaţională a culturii estoniene; (2) conservarea şi valorificarea memoriei culturale – atât a patrimoniului material, cât şi a celui spiritual, prin digitalizare, cercetare şi educaţie culturală; (3) integrarea culturii şi creativităţii în alte domenii ale societăţii, inclusiv economie, educaţie şi mediu, pentru stimularea inovaţiei, competitivităţii şi imaginii internaţionale a Estoniei.

Strategia naţională pentru cultură 2019-2025 a Albaniei^[9] reprezintă un alt document de referinţă care poziţionează cultura ca element central al dezvoltării durabile şi al procesului de integrare europeană. Documentul recunoaşte rolul esenţial al culturii în coeziunea socială, creşterea economică şi consolidarea identităţii naţionale, poziţionând sectoarele culturale şi creative ca priorităţi ale politicilor publice. Strategia este structurată în jurul a cinci obiective strategice majore: (1) reforma cadrului legal şi instituţional, prin armonizarea legislaţiei cu acquis-ul UE şi recunoaşterea industriilor culturale ca sector economic formal; (2) conservarea patrimoniului cultural material şi imaterial, prin restaurare, digitalizare şi integrarea în reţele culturale europene; (3) promovarea internaţională a culturii albaneze, inclusiv prin intermediul diasporei şi accesării fondurilor europene; (4) sprijinirea creativităţii şi inovării, cu accent pe infrastructura culturală, finanţare şi integrarea tehnologiei; (5) educaţia prin cultură, prin extinderea activităţilor în zonele rurale şi promovarea incluziunii sociale şi a spiritului civic. Prin aceste direcţii, Albania răspunde provocărilor sistemice, precum dependenţa excesivă de finanţarea publică, capacitatea administrativă scăzută, lipsa unui sistem statistic robust, infrastructura culturală învechită şi gradul redus de digitalizare.

Programul naţional pentru cultură al Sloveniei 2024-2031^[10] reprezintă principalul document strategic al Sloveniei pentru sectorul cultural. Programul se bazează pe trei piloni strategici principali: cultura pentru o societate unită, cultura ca bun public şi cultura pentru un viitor durabil. În calitate de priorităţi ale Programului se numără: protejarea şi promovarea patrimoniului cultural, încurajarea multilingvismului, precum şi susţinerea diversităţii culturale, inclusiv prin integrarea comunităţilor minoritare şi marginalizate. Totodată, Programul pune accent pe crearea unor conţinuturi artistice şi media de înaltă calitate şi diversitate, pe consolidarea jurnalismului independent, precum şi pe asigurarea accesului egal la cultură, atât la nivel regional, cât şi din punct de vedere financiar. Documentul urmăreşte integrarea culturii în obiective sociale mai largi, inclusiv sănătatea şi bunăstarea, dezvoltarea comunităţilor durabile şi incluzive şi promovarea sustenabilităţii de mediu prin măsuri de tranziţie verde. De asemenea, Programul subliniază necesitatea unei finanţări publice stabile, completate de resurse europene şi internaţionale, încurajând, în acelaşi timp, investiţiile private responsabile.

Un model de bună practică, cu relevanţă directă pentru contextul Republicii Moldova, îl reprezintă şi Strategia sectorială în domeniul culturii pentru perioada 2025-2031^[11] a României. În acest sens, cultura este percepută ca pilon esenţial al coeziunii sociale, al dezvoltării economice, educaţiei şi inovării, prin intermediul căreia vor fi remediate dezechilibrele structurale, cauzate de subfinanţare, infrastructură deficitară şi lipsa politicilor coerente. Un element definitoriu îl reprezintă abordarea funcţională a celor nouă sectoare culturale şi creative (în continuare – SCC), printre care patrimoniul, artele spectacolului, cinematografia, arhitectura şi industriile creative, analizate prin prisma a şase funcţii-cheie: creaţie, producţie, diseminare, conservare, educaţie şi reglementare. Strategia identifică problemele acute ale sectorului, precum precaritatea cadrelor de muncă, accesul inechitabil la cultură, disparităţile geografice şi mobilitatea redusă a lucrătorilor culturali. Ca urmare, au fost setate patru obiective majore: creşterea accesului la cultură, modernizarea infrastructurii, susţinerea resursei umane şi promovarea diplomaţiei culturale. Totodată, documentul pune accent pe descentralizarea responsabilă, susţinerea iniţiativelor din zonele rurale, digitalizarea proceselor culturale, precum şi cooperarea intersectorială.

_______________________________

^[6] Biroul Naţional de Statistică. Disponibil la: https://statistica.gov.md/ro/statistic_indicator_details/56

^[7] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32022G1207(01)

^[8] https://www.kul.ee/en/culture2030

^[9] https://kultura.gov.al/wp-content/uploads/2021/02/finale-Strategjia-Kombe%CC%88tare-pe%CC%88r-Kulture%CC%88n-2019-2025-ne-Anglisht.pdf

^[10] https://pisrs.si/pregledPredpisa?id=RESO158

^[11] https://www.cultura.ro/proiectul-de-hotarare-8

Secţiunea a 2-a

Subdomeniile culturii şi dinamica

industriilor creative în Republica Moldova

Pentru a asigura o abordare coerentă şi eficientă a cadrului de politici în domeniul culturii din Republica Moldova este esenţială definirea clară a structurii acestui domeniu. În conformitate cu clasificarea internaţională propusă de UNESCO^[12], domeniul culturii este organizat în şase mari subdomenii culturale, fiecare cuprinzând industrii, activităţi şi practici culturale distincte. Subdomeniul patrimoniului cultural include activităţi legate de cercetarea, conservarea, valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural material şi imaterial. Subdomeniul artele spectacolului include evenimente structurate pe subsectoare, precum teatru, dans, muzică şi evenimente culturale. Subdomeniul arte vizuale şi meşteşuguri cuprinde activităţi din sfera artelor plastice şi arhitectură, din sfera fotografiei, a designului şi a meşteşugurilor tradiţionale. Subdomeniul cărţi şi presă integrează activităţile editoriale şi reţeaua instituţională a bibliotecilor, contribuind la promovarea culturii scrise şi a accesului public la informaţie. Subdomeniul audiovizual şi media interactivă include cinematografia şi noile forme de expresie culturală digitală, inclusiv media interactivă. Subdomeniul design şi servicii creative implică activităţi care promovează inovaţia, interdisciplinaritatea şi conectarea culturii cu alte sectoare ale economiei, având un rol important în dezvoltarea industriilor creative. Pe lângă aceste subdomenii, se distinge o componentă esenţială, precum învăţământul artistic, care contribuie atât la formarea profesională în domeniul cultural, cât şi la cultivarea publicului şi la cercetarea în subdomeniul arte.

Industriile creative din Republica Moldova traversează o etapă de reconfigurare profundă, în care componentele digitale şi tehnologice devin esenţiale pentru creşterea sustenabilă. Această evoluţie oferă nu doar oportunităţi economice semnificative pe plan intern, dar şi premise solide pentru extinderea pe pieţele internaţionale, mai ales în contextul creşterii cererii globale pentru produse şi servicii creative, digitale şi personalizate.

În Republica Moldova, sectorul industriilor creative cuprinde un spectru diversificat de subdomenii culturale ce valorifică talentul, inovaţia şi expresia artistică. Acestea includ: artele vizuale (cu subsectoare precum artele plastice, fotografia, designul şi moda), artele spectacolului (teatru, dans, muzică), editarea de carte (carte şi presă), sectorul audiovizual (radio, televiziune, cinematografie, video), publicitatea, createch (new media art, jocuri digitale) şi arhitectura. Ca parte integrantă a industriilor creative, aceste domenii sunt relevante nu doar din perspectivă culturală, ci şi economică, datorită potenţialului economic semnificativ prin capacitatea de a genera venituri, de a crea locuri de muncă sustenabile şi de a contribui activ la dezvoltarea economiei naţionale. Recunoaşterea importanţei acestor domenii este reflectată şi în Programul naţional pentru dezvoltarea industriilor creative “Moldova Creativă” pentru anii 2024-2027^[13], care stabileşte o direcţie strategică pentru valorificarea şi consolidarea acestui sector emergent.

În perioada 2020-2023, sectorul industriilor creative din Republica Moldova a cunoscut o transformare substanţială, devenind un pilon tot mai important al economiei naţionale. Conform datelor furnizate de Biroul Naţional de Statistică, numărul total al companiilor din acest sector a crescut cu aproximativ 16 %, de la 2 413 IMM-uri în 2020 la 2 789 IMM-uri în 2023, indicând un interes tot mai mare pentru activităţile economice bazate pe creativitate, inovaţie şi tehnologii digitale. Printre domeniile cu cea mai mare rată de expansiune se remarcă Jocurile de calculator şi Designul specializat, care au beneficiat de impulsul digitalizării, reflectând, astfel, o aliniere rapidă la tendinţele globale şi o capacitate de adaptare la noile cerinţe ale pieţei.

Pe lângă creşterea numărului de întreprinderi şi performanţa financiară a acestora s-a înregistrat o ascensiune considerabilă: cifra de afaceri totală a industriilor creative a urcat de la 3,1 miliarde de lei în 2020 la peste 4,8 miliarde de lei în 2023, o majorare de 58 %^[14]. Această dinamică a fost observată, în special, în subsectoare precum publicitate şi createch, care au demonstrat nu doar rezilienţă în faţa provocărilor economice postpandemice, dar şi o capacitate de inovare accelerată. Astfel, digitalizarea a devenit motorul principal al transformării sectorului, influenţând atât structura internă a companiilor, cât şi tipul de servicii oferite. Totuşi, creşterea numărului de angajaţi a fost relativ modestă, de doar 5 % în aceeaşi perioadă. Domeniile cu cea mai mare creştere în ceea ce priveşte angajările au fost designul specializat şi organizarea expoziţiilor, semnalând o cerere tot mai mare pentru servicii care combină creativitatea cu experienţele interactive şi personalizate. Cu toate acestea, sectoarele tradiţionale, precum editarea de carte şi televiziunea, au înregistrat declinuri semnificative, fiind determinate în mare parte de schimbările în comportamentele de consum, orientate tot mai mult spre conţinut digital, mobil şi interactiv. În plus, tranziţia către formate online a pus presiune pe modelele de afaceri vechi, necesitând reforme structurale şi investiţii în inovaţie pentru a rămâne competitive.

_________________________________

^[12] https://uis.unesco.org/sites/default/files/documents/unesco-framework-for-cultural-statistics-2009-en_0.pdf

^[13] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=142706&lang=ro

^[14] Biroul Naţional de Statistică

Secţiunea a 3-a

Sectorul cultural independent

O parte integrantă a domeniului culturii este sectorul cultural independent sau nonprofit, reprezentat de actori din diverse sectoare artistice şi culturale, completând contribuţiile sectorului public şi ale celui privat (industriile creative) în sfera culturală. Acest sector cuprinde o varietate de forme organizaţionale şi iniţiative: de la asociaţii şi fundaţii culturale, colective şi spaţii artistice autogestionate, până la artişti independenţi, operatori culturali (manageri, curatori, cercetători), precum şi galerii sau platforme interdisciplinare. Termenul de “sector cultural independent”, este folosit adesea de aceste organizaţii pentru autodefinire (şi frecvent întâlnit în Europa de Sud-Est). Sectorul cultural independent reflectă o serie de caracteristici distincte: aceste entităţi sunt create prin autoorganizare, fără a fi înfiinţate de autorităţi publice sau alte instituţii statale, îşi stabilesc autonom structurile interne şi modelele de guvernanţă, iar proiectele şi programele lor vizează domenii de interes public care nu sunt dictate de logica pieţei sau de agende politice. În plus, sectorul se remarcă printr-o atitudine proactivă şi critică faţă de contextul social, politic, cultural, economic şi de mediu, promovând libertatea de decizie privind principiile de lucru, a subiectelor abordate, a parteneriatelor şi colaborărilor. Printre temele centrale, abordate frecvent de către sectorul cultural independent, se numără dialogul intercultural, promovarea diversităţii, conştientizarea ecologică, cultura memoriei şi problemele sociale.

Cu toate acestea, sectorul cultural independent se confruntă cu numeroase provocări structurale şi sistemice. Printre cele mai mari dificultăţi se numără lipsa unui cadru juridic clar şi adecvat pentru recunoaşterea şi susţinerea acestor iniţiative, multe dintre acestea funcţionând într-o zonă gri a legislaţiei privind organizaţiile necomerciale. De asemenea, deficitul de spaţii şi infrastructură culturală accesibilă şi sustenabilă îngreunează dezvoltarea pe termen lung a acestui sector. În lipsa unor măsuri de intervenţie, capacitatea organizaţiilor de a-şi desfăşura activităţile şi de a oferi programe culturale consistente, rămâne a fi limitată.

Secţiunea a 4-a

Patrimoniul cultural

Patrimoniul cultural naţional beneficiază de o structurare clară, menită să faciliteze salvgardarea, protejarea, valorificarea şi transmiterea acestuia către generaţiile viitoare. Patrimoniul material este structurat în două subdomenii: patrimoniul imobil, care include monumentele istorice, siturile arheologice, monumentele de for public, mormintele şi operele comemorative de război şi patrimoniul mobil, care cuprinde artefacte culturale, manuscrise, obiecte de artă, înregistrări audiovizuale, filme documentare şi alte bunuri culturale cu valoare ştiinţifică, istorică, artistică sau socială. În ceea ce priveşte patrimoniul cultural imaterial, acesta este clasificat în componente precum tradiţiile, care reflectă obiceiurile, ritualurile şi practicile sociale transmise din generaţie în generaţie, meşteşugurile, care includ cunoştinţele şi tehnicile tradiţionale de producere a obiectelor, adesea cu valoare estetică şi funcţională şi expresiile orale şi artistice, care integrează poveştile populare, muzica tradiţională, dansurile şi alte forme de manifestare artistică ale comunităţilor.

Patrimoniul cultural implică şi participarea activă a comunităţilor la procesul de redefinire şi valorificare a memoriei colective, în spiritul principiilor enunţate de Convenţia Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate (Faro, 2005)^[15]. În acest context, dimensiunea memoriei colective nu trebuie privită doar ca obiect al conservării, ci şi ca drept fundamental şi proces activ de reconectare, reabilitare şi consolidare democratică. Republica Moldova se află într-un proces esenţial de recuperare a memoriei colective, grav afectată de deznaţionalizarea şi controlul ideologic din perioada ocupaţiei sovietice. Această traumă istorică colectivă în timpul regimului totalitar sovietic a generat consecinţe grave şi de lungă durată, manifestate prin falsificarea istoriei, criza identitară, erodarea capitalului cultural, distrugerea elitelor intelectuale, cenzurarea autorilor naţionali, frica transmisă transgeneraţional, represiunea religioasă, autocenzura şi alienarea faţă de patrimoniu. Astfel, la nivel naţional, reabilitarea memoriei colective este un act de justiţie istorică şi reconciliere socială (redobândirea demnităţii şi încrederii noastre ca societate), prin care trebuie să fie recunoscută trauma istorică suferită, asumarea trecutului totalitar, reîntregirea contribuţiei româneşti şi europene în conştiinţa publică şi revalorizarea patrimoniului cultural. Absenţa iniţiativelor de fortificare a culturii memoriei ar reprezenta un impediment major în procesul de reconstrucţie identitară şi socială, alimentând astfel perpetuarea miturilor sovietice, generând ezitări politice şi culturale, conflicte de memorie între generaţii şi grupuri sociale, într-un context regional şi global marcat deja de multiple provocări.

_______________________________

^[15] https://www.coe.int/en/web/culture-and-heritage/faro-convention

Secţiunea a 5-a

Cadrul administrativ şi instituţional

în domeniul culturii şi patrimoniului cultural

Din perspectiva organizării sistemului administraţiei publice, domeniul culturii şi patrimoniului cultural este gestionat la nivel central de Ministerul Culturii, în calitate de organ central de specialitate. Acesta elaborează şi implementează politicile bugetare în domeniile culturii, patrimoniului cultural naţional, turismului şi mass-mediei. De asemenea, Ministerul Culturii coordonează structurile organizaţionale din sfera sa de competenţă (Serviciul de evidenţă şi circulaţie a bunurilor culturale mobile, în calitate de autoritate administrativă din subordine, precum şi instituţiile publice în care ministerul are calitatea de fondator – instituţiile publice concertistice, instituţiile publice teatrale, bibliotecile, muzeele, agenţiile responsabile de protejarea patrimoniului cultural imobil, instituţiile publice din domeniul educaţiei, cercetării şi inovării ş.a.).

La nivel local, domeniul culturii şi patrimoniului cultural este gestionat de către subdiviziunile de profil ale consiliilor municipale, raionale ş.a. În context, este de menţionat că între autorităţile publice centrale şi cele locale nu există raporturi de subordonare, raporturile dintre acestea bazându-se pe principiile autonomiei, legalităţii, transparenţei şi colaborării în rezolvarea problemelor comune.

Sistemul naţional de biblioteci este constituit din biblioteci organizate în reţele după principiul teritorial sau de ramură, care sunt coordonate de bibliotecile cu statut de centru biblioteconomic sau de Ministerul Culturii^[16]. În cadrul sistemului naţional de biblioteci, îşi desfăşoară activitatea bibliotecile naţionale, bibliotecile publice, bibliotecile din instituţiile de învăţământ, precum şi bibliotecile specializate.^[17] Bibliotecile naţionale sunt instituţii publice cu statut de persoană juridică, fondate de către Ministerul Culturii. Bibliotecile publice sunt constituite de autorităţi publice centrale sau locale, de alte instituţii publice, care activează potrivit regulamentelor proprii aprobate de către autoritatea sau instituţia respectivă. Bibliotecile private sunt constituite de către persoane juridice de drept privat, ori sunt fondate şi deţinute de persoane fizice în conformitate cu legislaţia ce reglementează forma juridică de organizare selectată de fondator/fondatori.

Muzeele pot fi organizate ca instituţii de cultură cu sau fără personalitate juridică, inclusiv cu statut de filială ori secţie a unui alt muzeu, la decizia fondatorului. Muzeele cu personalitate juridică pot fi înfiinţate în calitate de instituţii publice sau private. Totodată, muzeele pot avea statut naţional, raional, al Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia (în continuare – UTA Găgăuzia), local sau instituţional.^[18] Statutul de muzeu naţional se atribuie prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor. Statutul de muzeu regional, de muzeu al UTA Găgăuzia, de muzeu local sau de muzeu instituţional se atribuie prin deciziile fondatorilor, cu avizul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.^[19]

În Republica Moldova pot fi create şi pot activa organizaţii de cultură bazate pe proprietatea de stat, municipală, a asociaţiilor, inclusiv obşteşti, pe proprietatea uniunilor de creaţie, a organizaţiilor religioase, a organizaţiilor internaţionale, a statelor străine, a persoanelor juridice şi fizice, inclusiv a cetăţenilor străini, precum şi organizaţii bazate pe formele mixte de proprietate^[20]. Totodată, organizaţiile de cultură pot fi create de către Ministerul Culturii, autorităţile administraţiei publice locale, alte persoane juridice, persoane fizice, indiferent de cetăţenie. Organizaţiile de cultură ce desfăşoară activitatea teatral-concertistică pot fi de categorie naţională, municipală, regională şi locală.

Teatrele, circurile şi organizaţiile concertistice de drept public se constituie prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Culturii şi prin decizia autorităţilor administraţiei publice locale de nivelurile întâi şi al doilea sau de nivel special, cu notificarea Ministerului Culturii, iar teatrele, circurile şi organizaţiile concertistice de drept privat se constituie prin decizie a fondatorului/fondatorilor, în conformitate cu legislaţia ce reglementează forma juridică de organizare selectată de fondator/ fondatori. În cazul caselor de cultură, acestea pot fi create de către Ministerul Culturii, autorităţile administraţiei publice locale şi de către instituţiile publice.

_______________________________

^[16] Regulamentul privind activitatea metodologică în cadrul Sistemului naţional de biblioteci, aprobat prin Ordinul ministrului culturii nr.132/2022

^[17] Legea nr.160/2017 cu privire la biblioteci

^[18] Legea muzeelor nr.262/2017, art.5 alin.(6)

[19] Legea muzeelor nr.262/2017, art.5 alin.(6), lit.a) şi b)

^[20] Legea culturii nr.413/1999, art.19 alin.(1)

Secţiunea a 6-a

Provocări şi vulnerabilităţi ale domeniului culturii

şi patrimoniului cultural în situaţii de criză

În contextul schimbărilor constante de natură economică, socială, tehnologică şi geopolitică, cultura şi patrimoniul cultural rămân în continuare printre domeniile cel mai puţin prioritizate în elaborarea politicilor publice şi alocarea resurselor bugetare. Astfel, problemele structurale din acest sector rămân a fi nesoluţionate şi tind să se acumuleze şi să se agraveze. Republica Moldova nu face excepţie în acest sens. Dificultăţile din domeniul culturii şi patrimoniului cultural sunt recurente şi sunt adesea omise în raport cu alte priorităţi.

Criza provocată de pandemia COVID-19, izbucnită în 2020, a accentuat vulnerabilităţile deja existente, afectând disproporţionat sectoarele care depind de interacţiunea directă cu publicul – muzeele, cinematografia, artele spectacolului. Restricţiile impuse au determinat închiderea temporară a instituţiilor de cultură, reducerea drastică a activităţilor artistice şi pierderi economice semnificative pentru specialiştii din domeniul culturii, cu precădere pentru cei din sectorul independent. Pe lângă impactul pe termen scurt şi mediu, criza provocată de pandemia COVID-19 a evidenţiat provocările şi oportunităţile structurale comune pentru domeniul culturii şi patrimoniului cultural. Acestea vizează transformarea digitală, necesitatea de a consolida SCC şi diversificarea surselor de finanţare, dezvoltarea unei pieţe a muncii echitabile şi durabile, inclusiv a protecţiei sociale pentru profesioniştii din SCC, sprijinirea pe scară largă a inovaţiilor, punerea în aplicare a tranziţiei verzi, contribuţia la egalitate şi diversitate, valorificarea potenţialului turistic al Republicii Moldova şi stimularea vitalităţii zonelor rurale şi urbane ş.a.

Fluxul masiv de refugiaţi din Ucraina din 2022, cauzat de invazia Federaţiei Ruse (care a declanşat cea mai mare strămutare de persoane în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial) a reprezentat un test de rezistenţă pentru Republica Moldova. Spiritul de solidaritate şi coeziune socială naţională a fost apreciat de întreaga comunitate internaţională. Republica Moldova are deja o deschidere fără precedent faţă de artiştii ucraineni. Mulţi dintre aceştia s-au încadrat în instituţiile de cultură de aici şi creează cu succes. Anul 2023 a fost declarat Anul Culturii Ucrainene în Republica Moldova, pe parcursul căruia au avut loc numeroase evenimente şi acţiuni menite să susţină şi să încurajeze spiritul ucrainenilor afectaţi de război.

Cu toate acestea, efectele colaterale ale războiului de agresiune a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei continuă să persiste prin instrumentele războiului hibrid (utilizarea abuzivă a culturii în scopul răspândirii propagandei de război, a dezinformării, a acţiunilor de manipulare a informaţiilor şi ingerinţelor străine ş.a.), integrate în naraţiuni istorice şi identitare pentru justificarea agresiunii şi influenţării susţinerii interne şi internaţionale.

Secţiunea a 7-a

Analiza problemelor identificate

Subsecţiunea 1

Infrastructura culturală

Conform Raportului “Evaluarea sectorului cultural din Republica Moldova în perspectiva elaborării Strategiei pentru cultură şi patrimoniu – 2030”^[21], publicat în 2024, precum şi ca urmare a consultărilor cu reprezentanţii domeniului culturii şi patrimoniului cultural, sectorul cultural din Republica Moldova se confruntă cu provocări majore care subminează dezvoltarea şi viabilitatea acestuia pe termen lung. Una dintre problemele identificate vizează infrastructura culturală insuficient dezvoltată şi modernizată (totalitatea instituţiilor care oferă servicii, produse culturale, spaţii, edificii ş.a.).

În Republica Moldova, infrastructura fizică culturală actuală a fost edificată până la obţinerea independenţei, conform necesităţilor şi numărului populaţiei de atunci. La momentul actual însă migrarea masivă din mediul rural spre centrele urbane şi din ţară spre exterior are un impact direct asupra viabilităţii infrastructurii culturale locale. Transformările au loc într-un context de declin demografic accelerat, în care populaţia ţării a scăzut de la 2,84 milioane în 2015 la 2,42 milioane în 2023^[22]. În multe localităţi din raioanele Sîngerei, Soroca sau Basarabeasaca, lipsa publicului şi a personalului determină abandonarea treptată a spaţiilor culturale sau utilizarea acestora la un randament minim.

_______________________________

^[21] https://mc.gov.md/sites/default/files/file-cloud/rap-fin-strat-2030.pdf

^[22] https://ro.wikipedia.org/wiki/Demografia_Republicii_Moldova

În context, se constată discrepanţe semnificative de dezvoltare teritorială privind infrastructura culturală, precum şi o fluctuaţie semnificativă a ofertei şi consumului cultural, în special între mediul rural şi cel urban. Concentrarea ofertei culturale cu preponderenţă în unele dintre municipiile şi oraşele mai dezvoltate ale ţării (precum mun. Bălţi, mun. Cahul, mun. Ungheni ş.a.), întreţine starea de deteriorare a infrastructurii culturale din mediul ruralşi menţine o inechitate în accesul la educaţie şi dezvoltare personală.

Cu toate acestea, la nivel local sunt susţinute o serie de iniţiative culturale valoroase, precum: expoziţii de artă, festivaluri de teatru, spectacole de dans, concerte, ateliere educaţionale, lansări de carte, colocvii, schimburi culturale, tabere de creaţie, precum şi evenimente dedicate promovării patrimoniului cultural imaterial. Aceste iniţiative contribuie la revitalizarea vieţii culturale locale, la implicarea comunităţii şi la consolidarea identităţii culturale. În domeniul muzicii, se acordă sprijin pentru o varietate de activităţi concertistice, de la recitaluri solo, concerte simfonice, spectacole corale, până la festivaluri tematice şi turnee ale artiştilor autohtoni în străinătate. De asemenea, sunt încurajate concertele dedicate promovării tinerelor talente. Multe dintre aceste proiecte sunt aliniate cu evenimente culturale internaţionale de prestigiu, precum Ziua Europei sau Ziua Internaţională a Muzicii, şi pot fi incluse în circuite internaţionale de festivaluri, cu potenţial de creştere a vizibilităţii internaţionale a culturii naţionale.

În perioada 2022-2024, la nivel naţional, activitatea instituţiilor de învăţământ artistic extraşcolar a rămas constantă, fără variaţii semnificative în ceea ce priveşte numărul acestora. În această perioadă, reţeaua instituţiilor de învăţământ artistic extraşcolar a cuprins, în medie, 140 de unităţi, inclusiv 21 de filiale. Structura acestor instituţii implică 40 de şcoli de muzică (dintre care 2 sunt filiale); 60 de şcoli de arte (dintre care 12 sunt filiale); 19 şcoli de arte plastice (dintre care 7 sunt filiale), cu un număr de 19 850 de locuri de instruire şi circa 2 350 de cadre didactice.

În anul 2024, învăţământul artistic a fost integrat în sistemul general de educaţie, ca urmare a modificărilor aduse Codului educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014. În acest context, au fost introduse trei noţiuni noi: “învăţământ artistic”, “învăţământ artistic specializat” şi “învăţământ artistic complementar”. Totodată, a fost reglementat statutul instituţiilor de învăţământ extraşcolar artistic complementar, reprezentate de şcolile de arte – muzică, teatru, arte plastice, dans etc., care contribuie la formarea şi dezvoltarea competenţelor artistice în rândul copiilor şi al tinerilor. În aceste instituţii se predau exclusiv discipline de profil artistic, având ca scop dezvoltarea competenţelor artistice şi culturale ale elevilor cu vârste cuprinse între 7 şi 16 ani. Totuşi, în prezent, învăţământul artistic se confruntă cu probleme funcţionale nereflectate în cadrul normativ actual. Prin urmare, este necesară actualizarea acestuia în conformitate cu politicile Ministerului Educaţiei şi Cercetării, ca urmare a modificărilor aduse Codului educaţiei al Republicii Moldova nr.152/2014. Şcolile de muzică şi de arte oferă profiluri precum arta muzicală, teatrală şi coregrafică, iar şcolile de arte plastice – cuprind doar profilul artelor plastice. Procesul educaţional se desfăşoară prin lecţii teoretice şi practice, individuale şi în grup, prin activităţi precum repetiţii, expoziţii, vizionări şi participarea în colective artistice. Reţeaua menţionată reprezintă un pilon important în formarea artistică a tinerei generaţii şi în susţinerea educaţiei culturale la nivel local şi naţional.

În Republica Moldova funcţionează 51 de uniuni şi asociaţii de creaţie, toate organizate ca asociaţii obşteşti, conform prevederilor Legii nr.21/2013 cu privire la oamenii de creaţie şi la uniunile de creaţie şi ale Legii nr.86/2020 cu privire la organizaţiile necomerciale. Totuşi, 16 dintre acestea sunt inactive, fapt care denotă lipsa de implicare, precum şi dificultăţi de ordin administrativ, organizaţional sau financiar. Doar 10 uniuni de creaţie (Uniunea Artiştilor Plastici, Uniunea Arhitecţilor, Uniunea Cineaştilor, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor, Uniunea Designerilor, Uniunea Jurnaliştilor, Uniunea Meşterilor Populari, Uniunea Muzicienilor, Uniunea Teatrală, Uniunea Scriitorilor) sunt recunoscute oficial ca parteneri strategici ai Ministerului Culturii, ceea ce le oferă prioritate în accesarea resurselor financiare pentru proiecte culturale de importanţă naţională. Proiectele acestora sunt adesea multianuale, contribuind la stabilitatea şi dezvoltarea sectorului cultural. Această situaţie evidenţiază polarizarea între organizaţiile culturale active şi recunoscute, pe de o parte, şi celelalte uniuni, care nu beneficiază de sprijin sistemic şi rămân într-o zonă de marginalitate, pe de altă parte. Lipsa unui mecanism eficient de monitorizare şi sprijin pentru activarea acestor entităţi inactive limitează potenţialul creativ şi diversitatea culturală a ţării. În acest context, se impune necesitatea reevaluării criteriilor de finanţare şi recunoaştere, precum şi elaborarea unor politici de revitalizare a uniunilor inactive, prin formare profesională, consultanţă juridică şi stimulente pentru iniţiative culturale relevante.

Activitatea formaţiilor artistice la nivel naţional reflectă potenţialul creativ considerabil al Republicii Moldova, reprezentat de un număr total de 3 413 de formaţii artistice active. Cu toate acestea, doar 804 dintre acestea deţin titlul onorific de “formaţie model”, ceea ce reprezintă aproximativ 23,5 % din numărul total. Distincţia “model” este acordată formaţiilor care se remarcă prin calitatea artistică, nivelul profesional al interpretării, repertoriul reprezentativ şi participarea activă la evenimente culturale de amploare. Diferenţa semnificativă între numărul total de formaţii şi cele recunoscute ca “model” indică existenţa unui potenţial artistic latent, care ar putea fi valorificat prin politici de sprijin, formare continuă şi stimulente culturale. Totodată, datele menţionate reflectă necesitatea unei dezvoltări strategice a formaţiilor artistice, cu accent pe creşterea calităţii artistice şi promovarea formaţiilor locale, în special în zonele rurale, unde acestea joacă un rol important în menţinerea identităţii culturale.

Infrastructura culturală existentă este în general învechită, slab dotată şi insuficient reabilitată (conform situaţiei reflectate în tabelul 1) Pe parcursul acestei perioade, numărul teatrelor de stat şi municipale a rămas acelaşi: 12 teatre subordonate Ministerului Culturii, inclusiv Teatrul Naţional de Operă şi Balet “Maria Bieşu” şi cinci teatre municipale: Teatrul Naţional Satiricus “Ion Luca Caragiale” (mun. Chişinău), Teatrul de Păpuşi “Guguţă” (mun. Chişinău), Teatrul “Veniamin Apostol” (mun. Soroca), Teatrul Municipal “S. Kesea” (mun. Comrat) şi Teatrul Naţional Dramatic “Dumitru Tanasoglu” (mun. Ceadîr-Lunga). În ultimele trei decenii a fost construit doar un singur teatru – clădirea Teatrului Republican Muzical-Dramatic “B. P. Hasdeu”, mun. Cahul^[23]. Teatrele municipale şi trei teatre din subordinea Ministerului Culturii îşi desfăşoară activitatea în clădiri adaptate: Teatrul Naţional “Eugene Ionesco” – fost cinematograf, Centrul de Cultură şi Artă “Ginta Latină” (Teatrul Fără Nume) – fosta clădire a Partidului Comunist al Moldovei, Teatrul “Ion Creangă” – clădirea administrativă de la Centrul Internaţional de Expoziţii “Moldexpo” S.A. şi Teatrul “Alexie Mateevici” – fostă instituţie medicală. Din 2021 şi-a reluat activitatea Teatrul Municipal “S. Kesea” din mun. Comrat. Spaţiul teatral a fost adaptat în Casa de Cultură din mun. Comrat. De asemenea, în subordinea Ministerului Culturii sunt şi patru instituţii concertistice: Filarmonica Naţională “Serghei Lunchevici”, Organizaţia Concertistică şi de Management Artistic Naţională “Moldova Concert”, Palatul Naţional “Nicolae Sulac”, Sala cu Orgă şi Ansamblul Naţional Academic de Dansuri Populare “JOC”.

Clădirea în care, până nu demult a activat Filarmonica Naţională a fost dată în exploatare în 1913, având iniţial destinaţia de circ. În 1940 a fost creată instituţia Filarmonicii cu sediul în fostul circ. În 1960 au fost efectuate lucrări de reconstrucţie a edificiului, fiind schimbat atât interiorul, cât şi exteriorul clădirii: intrarea principală a fost decorată cu o arcadă cu şase coloane, care a conferit clădirii grandoare şi solemnitate. În urma incendiului din 2020, clădirea Filarmonicii Naţionale a fost devastată în proporţie de 80%, iar activitatea Filarmonicii a trecut temporar în Sala Palatului Republicii. Cu referire la construcţia Palatului Naţional “Nicolae Sulac”, aceasta s-a finisat în 1974 şi a fost transmisă la balanţa Ministerului Culturii în 1975, fiind denumită iniţial Palatul “Octombrie”. Capacităţile tehnice oferă posibilitatea de montare şi prestare a serviciilor artistice pentru spectacole teatralizate şi de divertisment, concerte de diferite genuri muzicale. Din anul 1995, aici îşi desfăşoară activitatea Organizaţia Concertistică şi de Management Artistic Naţională “Moldova-Concert”.

_______________________________

^[23] Pentru construcţia noului sediu, Guvernul României a oferit un grant nerambursabil în valoare de 800 de mii de euro, iar Republica Moldova a avut o contribuţie de 300 de mii de euro.

Tabelul 1

Evoluţia infrastructurii culturale în perioada 2019-2024

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În contextul consultărilor publice cu grupurile-ţintă, din perspectiva elaborării SNCP 2035, printre problemele reiterate cu care se confruntă artiştii, liber-profesioniştii, actorii din sectorul cultural independent, lucrătorii din domeniul culturii şi reprezentanţii societăţii civile se numără şi insuficienţa infrastructurii adecvate pentru desfăşurarea activităţii acestora. Artiştii şi colectivele independente se confruntă cu un deficit sever de spaţii accesibile pentru desfăşurarea activităţilor – fie că este vorba despre ateliere, spaţii de repetiţie, galerii, fie scene alternative. Această provocare afectează direct calitatea producţiilor artistice şi limitează posibilitatea atragerii unui public constant şi divers. Mulţi creatori sunt constrânşi să lucreze în condiţii limitate, fără dotările minime necesare, fapt care determină reducerea capacităţii de exprimare, colaborare şi dezvoltare profesională. Aceasta nu doar limitează sustenabilitatea artiştilor, ci afectează diversitatea culturală şi accesul publicului larg la forme artistice inovatoare şi emergente.

Infrastructura culturală în mediul rural înregistrează un declin permanent, determinat de reducerea continuă a numărului de biblioteci şi al caselor de cultură. Numărul bibliotecilor s-a redus de la 2 674 în 2019 la 2 544 în 2024, ceea ce constituie o scădere de circa 4,86 %. De asemenea, s-a redus şi numărul caselor de cultură, de la 1 216 în 2019 la 1 183 în 2024, ceea ce constituie circa 2,71 %. Scăderea numărului de biblioteci şi de case de cultură în mediul rural din Republica Moldova este un fenomen complex, determinat de migraţia şi depopularea continuă a satelor, de insuficienţa bugetelor locale şi de prioritizarea altor nevoi sociale imediate. Mai mult decât atât, din 1 183 de case de cultură care funcţionau în 2024, 1 114 activează în localităţile rurale, 365 dintre acestea necesită reparaţie capitală, iar 43 sunt avariate (conform situaţiei reflectate în tabelul 2).

Tabelul 2

Evoluţia caselor de cultură din mediul rural în perioada 2019-2024

Sursa: Ministerul Culturii

În ansamblu, numărul instituţiilor de cultură la nivel local s-a redus de la 4 042 în 2019 la 3 885 în 2024, înregistrându-se, astfel, o scădere de 3,9 %. Această scădere are impact nefavorabil asupra potenţialului cultural local (comunităţile locale fiind private de oportunităţile de interacţiune socială, exprimare şi afirmare identitară).

La nivel naţional, sectorul editorial din Republica Moldova în ultimii trei ani îşi menţine o dinamică relativ stabilă, cu un număr constant de 139 de editori activi. Această cifră reflectă o structură editorială modestă, dar funcţională, într-un context în care piaţa de carte este influenţată de factori economici, culturali şi demografici. Valoarea anuală a producţiei editoriale în Republica Moldova constituie circa 98-100 de milioane de lei. Astfel, unui locuitor îi revine circa 40 de lei. În România acest indice este egal cu 85 de lei, în Ungaria – 400 de lei, iar în ţările Europei vestice – 1 200-1 600 de lei pe cap de locuitor.^[24]

^{____________________________________}

^[24] Studiu elaborat de Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova, ediţia 2024 (în cadrul Concursului proiectelor culturale ale Ministerului Culturii, sesiunea 2024)

Producţia de carte autohtonă din Republica Moldova are o cotă relativ mică în volumul pieţei de carte, care se comercializează pe teritoriul ţării noastre. Editurile din Republica Moldova, care publică anual circa 2 500 de titluri de carte (dintre care 1 785 în limba română, 80 în limba engleză şi în alte limbi) nu pot să satisfacă toate cerinţele consumatorului/cititorului. Estimările arată că din circa 60 000 de titluri de carte, care se comercializează pe piaţa de carte din Republica Moldova, numai 10-15 % sunt titluri publicate de editurile autohtone. Cele mai importante edituri din Republica Moldova exportă în România o bună parte din titlurile lor. În Republica Moldova, cota standard a taxei pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă 20 %. Totuşi, pentru anumite produse şi servicii culturale, inclusiv producţia de carte şi publicaţiile periodice, legislaţia prevede scutiri de TVA fără drept de deducere. Astfel, cărţile, publicaţiile periodice, precum şi serviciile de editare şi cele legate de drepturile de autor şi drepturile conexe utilizate în procesul de producţie beneficiază de această scutire, indiferent dacă sunt pe suport de hârtie sau în format digital. Măsura în cauză are drept scop susţinerea sectorului editorial şi încurajarea producţiei locale de carte.

Cu toate că producţia editorială acoperă diverse domenii, precum literatură artistică, manuale, carte ştiinţifică, religioasă, pentru copii şi tineret etc. nu există o distribuţie echilibrată între genuri, iar promovarea autorilor locali rămâne limitată. Drept urmare, sectorul editorial din Republica Moldova rămâne predominant tradiţional, cu un accent major pe formatul tipărit şi o prezenţă digitală încă modestă. În ultimii trei ani, au fost înregistrate până la 270 de resurse (anuare, buletine, reviste, ziare), majoritatea publicate în limba română – o cifră relativ redusă, din care doar o mică parte sunt disponibile şi în format online. Această situaţie relevă necesitatea acută de editare, publicare şi diversificare a ofertei editoriale, atât în format tipărit şi digital, precum şi canalele de distribuţie. Integrarea tehnologiilor digitale, precum ebook-urile, publicaţiile online, audiobook-urile sau platformele de lectură digitală, reprezintă priorităţi importante pentru adaptarea sectorului editorial la noile obiceiuri de consum cultural. Conform Regulamentului cu privire la selectarea, editarea şi achiziţia cărţii naţionale din mijloacele financiare prevăzute în bugetul de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.256/2013, Ministerul Culturii selectează şi susţine anual editarea a 80-90 de titluri de carte, achiziţionând, în majoritatea cazurilor, câte 300 de exemplare din fiecare titlu. În total, între 20 000 şi 25 000 de exemplare sunt distribuite anual, gratuit, bibliotecilor publice, în vederea completării colecţiei de carte. Totuşi, procedura de selecţie a titlurilor necesită îmbunătăţiri, inclusiv prin consultarea reprezentanţilor Sistemului naţional de biblioteci şi a beneficiarilor, pentru a asigura o mai bună aliniere cu interesele reale ale publicului. De asemenea, numărul de 300 de exemplare per titlu este insuficient pentru a acoperi în mod echitabil necesităţile întregului Sistem naţional de biblioteci.

Un alt exemplu pozitiv îl reprezintă Regulamentul cu privire la mecanismul de finanţare a traducerii şi editării cărţii naţionale în străinătate din bugetul de stat, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.113/2024, prin care a fost instituit un mecanism transparent de sprijin pentru editarea cărţilor în format electronic şi promovarea autorilor autohtoni pe plan internaţional. Impactul acestei acţiuni nu va fi unul imediat, întrucât presupune eforturi susţinute şi colaborare interinstituţională, precum şi strategii de promovare pe termen mediu şi lung, adaptate pieţelor editoriale externe.

Din perspectiva infrastructurii culturale, singurul segment care a cunoscut o evoluţie pozitivă este cel muzeal, numărul muzeelor crescând de la 127 în 2019 la 132 în 2024 (figura 1), fapt ce reflectă un interes consolidat pentru conservarea patrimoniului cultural şi o implicare punctuală în deschiderea de muzee locale sau tematice. Muzeele activează într-un spectru diversificat: de la istorie şi etnografie până la artă şi ştiinţe naturale (tabelul 3). Totuşi, dinamica este diferită la nivel regional (figura 2). În regiunea de nord, numărul muzeelor a rămas constant, cu 19 unităţi în ambii ani, sugerând o stagnare a dezvoltării instituţionale. În regiunea centru s-a înregistrat o creştere uşoară, de la 41 la 42 de muzee (+2,4%), în timp ce regiunea de sud a cunoscut o evoluţie mai vizibilă, de la 25 la 28 de muzee, ceea ce corespunde unei creşteri de 12%. Municipiul Chişinău a înregistrat o creştere modestă, de la 12 la 13 muzee (+8,3%), reflectând o consolidare treptată a infrastructurii culturale din capitală. În UTA Găgăuzia, numărul muzeelor a rămas neschimbat – 7 muzee, semnalând necesitatea unor intervenţii de sprijin pentru revitalizarea sectorului muzeal local.

Figura 1. Harta muzeelor înregistrate în Republica Moldova

Sursa: Ministerul Culturii (link)

Tabelul 3

Numărul total de muzee pe ţară, ani

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Figura 2. Numărul de muzee pe regiuni, ani

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Cu toate acestea, doar instituţiile din mun. Chişinău dispun de infrastructuri moderne şi resurse adecvate, în timp ce muzeele din teritoriu se confruntă cu lipsă cronică de finanţare, infrastructură şi personal calificat.

În anul 2024, cele 132 de muzee din ţară au fost vizitate de peste 827 247 de persoane (figura 3), înregistrând o creştere de 4,2 % faţă de anul 2019 – 794 104 de persoane, fapt ce confirmă interesul publicului şi necesitatea continuării investiţiilor în modernizarea, digitalizarea şi diversificarea serviciilor muzeale. Totuşi, distribuţia vizitatorilor pe regiuni (figura 4) evidenţiază disparităţi semnificative. În regiunea de nord, numărul vizitatorilor a scăzut de la 212 780 în 2019 la 174 248 în 2024, ceea ce reprezintă un declin de aproximativ 18,1%, sugerând o posibilă reducere a atractivităţii muzeelor sau o insuficienţă a programelor de mediere culturală în această zonă. În contrast, regiunea centru a înregistrat o creştere spectaculoasă, de la 167 311 de vizitatori în 2019 la 289 830 în 2024, ceea ce echivalează cu o creştere de 73,2%, indicând o revitalizare a ofertei culturale şi o mobilizare eficientă a publicului. Regiunea de sud a menţinut un nivel constant, cu o uşoară creştere de la 43 978 în 2019 la 44 143 în 2024 (+0,37%), ceea ce poate semnala o stagnare a interesului public sau lipsa unor noi atracţii muzeale. Municipiul Chişinău a înregistrat o scădere de la 325 553 la 292 389 de vizitatori (−10,2%), un aspect care ar putea fi explicat prin migrarea fluxurilor turistice către alte regiuni sau printr-o saturaţie a publicului faţă de oferta existentă. În UTA Găgăuzia, scăderea este mai accentuată, de la 44 482 de vizitatori în 2019 la doar 26 637 în 2024 (−40,1%), reflectând vulnerabilitatea instituţiilor culturale din teritorii mai puţin accesibile sau cu resurse limitate. Datele prezentate subliniază necesitatea dezvoltării politicilor culturale regionale diferenţiate, adaptate realităţilor locale, care să asigure atât echitate în accesul la cultură, cât şi dezvoltarea unui public fidel şi implicat.

Figura 3. Numărul de vizitatori la muzee, total pe ţară, ani

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Figura 4. Numărul de vizitatori la muzee, pe regiuni, ani

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În subordinea Ministerului Culturii se află şapte instituţii muzeale: Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei, Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Muzeul de Istorie a Evreilor din Republica Moldova, Casa-muzeu “A.S. Puşkin” şi Rezervaţia Cultural-Naturală “Orheiul Vechi”. O parte dintre aceste instituţii administrează filiale regionale sau case memoriale, contribuind astfel la extinderea reţelei muzeale în teritoriu.

În ultimele două decenii au fost realizate investiţii pentru restaurarea şi consolidarea infrastructurii muzeale. Muzeul Naţional de Artă al Moldovei a fost restaurat cu sprijinul financiar al României, Muzeul Naţional de Istorie a beneficiat de resurse bugetare pentru extinderea spaţiilor expoziţionale, iar Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală a finalizat lucrări de reparaţie capitală a acoperişului. Rezervaţia Cultural-Naturală “Orheiul Vechi” – cel mai vizitat obiectiv cultural din Republica Moldova, a fost reabilitată prin parteneriate internaţionale şi beneficiază de infrastructură modernă de vizitare.

Cu toate acestea, persistă carenţe structurale în ceea ce priveşte infrastructura de conservare. Sediile muzeelor naţionale, deşi parţial restaurate, necesită în continuare surse financiare substanţiale pentru reabilitarea completă, întrucât sunt amplasate în clădiri istorice edificate cu peste un secol în urmă, care prezintă deficienţe funcţionale şi structurale. Spaţiile de depozitare, în special pentru obiectele de importanţă culturală, istorică sau ştiinţifică excepţională, sunt subdimensionate şi nu oferă condiţii adecvate pentru protejarea patrimoniului mobil în caz de risc. În eventualitatea unor situaţii de urgenţă precum cutremurele, conflictele armate sau efecte accentuate ale schimbărilor climatice, Republica Moldova nu dispune de infrastructuri specializate pentru conservarea în siguranţă a patrimoniului cultural mobil.

Lipsa investiţiilor în modernizare, precum şi insuficienţa personalului de specialitate şi a unei viziuni de dezvoltare pe termen lung, determină un randament scăzut al acestor instituţii în îndeplinirea funcţiilor educaţionale, sociale şi economice. În mediul rural, diminuarea continuă a numărului de instituţii culturale este mai accentuată (tabelul 4), limitând semnificativ accesul populaţiei la resurse culturale de bază.

Tabelul 4

Numărul de instituţii culturale pe ţară, medii şi ani

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Din 2022, prin intermediul Programului naţional de dezvoltare locală “Satul European” şi “Satul European Express” au fost renovate şi dotate cu tehnică necesară 83 de case de cultură, biblioteci publice şi şcoli de artă. În vederea extinderii modernizării instituţiilor culturale, prin intermediul Documentului unic de program pentru anii 2025-2027 sunt prevăzute investiţii pentru renovarea a 77 de case de cultură, trei şcoli de arte, trei biblioteci publice, un monument istoric şi patru muzee^[25]. Raportat la necesarul real identificat în teritoriu, intervenţiile în cauză acoperă doar o parte din totalul instituţiilor culturale care semnalează deficienţe majore la nivelul bazei tehnico-materiale. Astfel, din cele 1 183 de case de cultură existente în anul 2024, 365 necesită reparaţii capitale, iar 43 sunt în stare avariată (circa 34,5%). În cadrul Sistemului naţional de biblioteci, din totalul de 2 544 de biblioteci, 475 necesită reparaţii capitale şi 25 sunt avariate (circa 19,7 %). Totodată, 65 de instituţii de învăţământ artistic extraşcolar dintr-un total de 119 se confruntă cu probleme similare (circa 54,6 %). Aceste date evidenţiază clar că nevoile infrastructurii culturale depăşesc cu mult capacitatea actuală de intervenţie.

Lipsa unor spaţii culturale accesibile fizic, economic şi informaţional amplifică marginalizarea grupurilor vulnerabile la cultură, educaţie şi participare civică (precum copiii din medii defavorizate, persoanele cu dizabilităţi, vârstnicii, minorităţile etnice sau persoanele din mediul rural). De asemenea, infrastructura culturală inadecvată echivalează cu negarea indirectă a acestui drept pentru segmente întregi ale populaţiei. În lipsa intervenţiei bugetare, există riscul degradării infrastructurii culturale, limitării accesului populaţiei la servicii culturale, pierderii personalului calificat şi accentuării disparităţilor între mediul urban şi rural. În acest sens, continuitatea şi extinderea programelor de investiţii în cultură nu reprezintă doar o oportunitate, ci o necesitate stringentă. Totodată, includerea unui singur monument istoric în lista obiectivelor finanţate reflectă capacitatea redusă a autorităţilor publice locale de elaborare şi depunere de proiecte de restaurare a patrimoniului construit. Această situaţie evidenţiază necesitatea consolidării sprijinului tehnic şi instituţional pentru dezvoltarea proiectelor dedicate patrimoniului istoric, astfel încât acesta să beneficieze de o atenţie adecvată în politicile de investiţii publice. Altfel, numeroase bunuri de patrimoniu imobil, inclusiv conace istorice, case tradiţionale şi alte elemente ale fondului construit vernacular, situri arheologice, monumente comemorative rămân insuficient protejate, restaurate sau valorificate.

În pofida tendinţelor de descreştere a infrastructurii culturale fizice, autorităţile publice au iniţiat, în ultimii ani, o serie de acţiuni strategice menite să revitalizeze sectorul cultural la nivel local şi să îmbunătăţească cadrul de funcţionare al instituţiilor culturale. În perioada 2023-2024^[26] a fost adoptat Regulamentul de organizare şi funcţionare a casei de cultură şi Regulamentul privind desfăşurarea concursurilor pentru identificarea, evaluarea şi selectarea proiectelor şi programelor locale de dezvoltare culturală^[27].

Din perspectiva conservării şi reabilitării patrimoniului cultural şi edificiilor culturale, facilităţile fiscale şi vamale prevăzute de cadrul normativ naţional reprezintă un instrument esenţial pentru susţinerea proiectelor de restaurare şi reabilitare. Conform Hotărârii Guvernului nr.246/2010^[28], proiectele de asistenţă tehnică şi investiţională aflate în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale sau a contractelor de stat, beneficiază de scutire de TVA cu drept de deducere pentru livrările de mărfuri şi servicii efectuate pe teritoriul ţării. Această facilitate fiscală se aplică atât donatorilor, implementatorilor şi beneficiarilor, cât şi contractorilor şi subantreprenorilor implicaţi direct în realizarea proiectelor, în baza listelor aprobate de Guvern şi a documentaţiei justificative. Pentru a asigura transparenţa şi monitorizarea eficientă, toate proiectele eligibile sunt înregistrate pe Platforma pentru gestionarea asistenţei externe (AMP), unde sunt introduse datele relevante şi se ataşează documentele de referinţă, inclusiv acordurile internaţionale, contractele şi termenele de referinţă. Astfel, mecanismul respectiv facilitează şi contribuie la valorificarea sprijinului extern în vederea reabilitării infrastructurii culturale a Republicii Moldova.

Un aspect sensibil îl reprezintă accesul deficitar la infrastructura digitală, accentuând inegalităţile culturale şi creând riscul apariţiei unor noi forme de excluziune. Această situaţie este marcată de faptul că populaţia în etate (care nu dispune de competenţe digitale) atât din mediul urban, cât şi din cel rural a crescut în ultimii 10 ani: în mediul urban – de la 112, 2 mii de persoane în 2014 la 182, 6 mii de persoane în 2024, iar în mediul rural – de la 202,8 mii de persoane în 2014 la 254, 6 mii de persoane în 2024^[29]. Pe acest fundal, este esenţială o intervenţie strategică, coordonată şi susţinută, care să vizeze reabilitarea, modernizarea şi extinderea infrastructurii culturale, cu accent pe incluziunea teritorială, adaptarea la noile tehnologii şi integrarea culturii în procesele de dezvoltare locală şi regională. În contextul în care infrastructura digitală este subdezvoltată, este importantă susţinerea altor dimensiuni ale ecosistemului digital cultural, cu accent pe următoarele direcţii:

- alfabetizarea digitală, atât pentru publicul larg, cât şi pentru operatorii culturali, pentru utilizarea eficientă a instrumentelor online, într-o perioadă în care inteligenţa artificială se conturează ca o tehnologie disruptivă în sectoarele culturale şi creative, creând, în acelaşi timp, noi oportunităţi şi provocări;

- vizibilitatea online a conţinutului cultural naţional, prin prezenţă activă pe reţele sociale, site-uri specializate, platforme de streaming sau comerţ electronic;

- modele inovatoare de monetizare digitală, precum crowdfunding-ul, abonamentele digitale, microplăţile sau colaborările cu platforme globale, care pot contribui la sustenabilitatea sectorului cultural.

___________________________________

^[25] https://mc.gov.md/ro/content/guvernul-republicii-moldova-investeste-dezvoltarea-infrastructurii-comunitatilor

^[26] aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.83/2023

^[27] aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.808/2024

^[28]Hotărârea Guvernului nr.246/2010 cu privire la modul de aplicare a facilităţilor fiscale şi vamale aferente realizării proiectelor de asistenţă tehnică şi investiţională în derulare, care cad sub incidenţa tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte sau a contractelor de stat

^[29] https://statistica.gov.md/ro/statistic_indicator_details/56

Fără aceste elemente, digitalizarea riscă să devină accesibilă preponderent populaţiei din mediul urban, dar nu o soluţie incluzivă pentru dezvoltarea culturală naţională.

Un domeniu critic afectat de digitalizare insuficientă este cel muzeal. Multe muzee din Republica Moldova nu dispun de soluţii digitale moderne, precum tururi virtuale 3D, cataloage interactive, aplicaţii educaţionale sau sisteme de ghidare digitală – care să permită accesul larg al publicului, în special al celui din zonele rurale sau din diaspora. Această situaţie limitează nu doar accesibilitatea şi atractivitatea muzeelor, ci şi capacitatea lor de a răspunde aşteptărilor noilor generaţii de vizitatori, obişnuiţi cu experienţe digitale imersive. În plus, absenţa digitalizării colecţiilor, a documentării 3D, arhivării moderne şi a inventarelor digitale ale patrimoniului mobil şi imobil reduce capacitatea de reacţie în caz de urgenţă şi afectează grav procesele de conservare, protejare şi valorificare. Totodată, pentru a aborda proactiv aceste riscuri, Republica Moldova ar trebui să elaboreze un cadru naţional de pregătire pentru situaţii de urgenţă şi de gestionare a riscurilor pentru patrimoniul cultural, aliniat la standardele internaţionale. Acesta ar trebui să includă documentarea digitală sistematică, scanarea 3D şi inventarierea prioritară a siturilor şi a colecţiilor vulnerabile, precum şi planuri de depozitare sigură şi evacuare a patrimoniului mobil în scenarii de criză. O atenţie deosebită trebuie acordată patrimoniului cultural imobil situat în zone seismice şi clădirilor istorice predispuse la degradări structurale.

De asemenea, digitalizarea patrimoniului cultural imaterial rămâne un domeniu insuficient valorificat. Deşi unele instituţii au iniţiat activităţi de documentare şi arhivare digitală a tradiţiilor şi a meşteşugurilor, aceste iniţiative sunt fragmentare şi dificil accesibile publicului larg. Lipsa unei platforme digitale naţionale, a infrastructurii adecvate şi a competenţelor tehnice limitează extinderea şi utilizarea acestor resurse. Consolidarea eforturilor de digitalizare a patrimoniului imaterial prin investiţii, formare profesională şi implicarea comunităţilor este fundamentală pentru protejarea şi transmiterea acestuia într-o formă accesibilă şi durabilă. Platforma digitală naţională ar putea fi gestionată în parteneriat cu comunităţile, facilitând documentarea participativă şi accesul public la patrimoniul viu. Sunt necesare elaborarea de programe speciale pentru implicarea tinerilor şi a populaţiei din mediul rural în conservarea istoriei orale, meşteşugurilor tradiţionale şi a festivalurilor locale. Eforturile de arhivare conduse de comunităţi, în special prin intermediul şcolilor şi al organizaţiilor neguvernamentale locale, vor fi esenţiale pentru transmiterea cunoştinţelor între generaţii.

Totodată, consolidarea capacităţilor administraţiei publice locale (inclusiv a funcţionarilor publici), a angajaţilor din instituţiile culturale publice şi a membrilor organizaţiilor neguvernamentale, precum şi dezvoltarea instituţională a acestora, reprezintă un pilon strategic pentru diversificarea ofertei culturale şi creşterea gradului de participare culturală. Aceste demersuri sunt imperios necesare pentru iniţierea de proiecte relevante, construirea de parteneriate sustenabile şi extinderea accesului la cultură.

Fenomenul accentuat al depopulării satelor şi îmbătrânirea populaţiei rurale afectează grav mecanismele de transmitere intergeneraţională a patrimoniului imaterial, cauzând dispariţia treptată a cunoştinţelor tradiţionale, a meşteşugurilor, obiceiurilor şi practicilor comunitare. În lipsa unor politici culturale coerente şi a programelor de revitalizare adaptate contextului local, riscurile de pierdere ireversibilă a identităţii culturale sunt considerabile.

Această situaţie impune necesitatea unei abordări incluzive pentru promovarea integrării persoanelor din zonele rurale şi izolate în sectorul cultural, în special a copiilor, a tinerilor, a femeilor, precum şi a vârstnicilor, dezvoltând şi investind în infrastructuri locale şi adaptate, consolidând astfel rolul culturii în dezvoltarea teritorială.

Ţinând seama de riscurile existente, se derulează totuşi iniţiative pozitive, care demonstrează potenţialul patrimoniului rural ca resursă pentru dezvoltare durabilă. Un exemplu elocvent îl reprezintă refuncţionalizarea construcţiilor tradiţionale în scopuri turistice sau educaţionale şi promovarea valorilor locale prin centre culturale, pensiuni tematice sau muzee comunitare care contribuie la păstrarea identităţii locale şi la dinamizarea vieţii culturale. Implicarea activă a vârstnicilor în proiecte culturale în calitate de purtători de memorie şi mentori este fundamentală în acest proces, fiind în conformitate cu politicile privind îmbătrânirea activă şi coeziunea comunitară.

Patrimoniul rural nu este doar un obiect al conservării, ci reprezintă şi un factor cu potenţial transformator pentru dezvoltarea locală durabilă. Republica Moldova ar trebui să extindă programele care promovează reutilizarea adaptivă a siturilor de patrimoniu, precum casele tradiţionale, muzeele locale şi centrele meşteşugăreşti şi să sprijine microîntreprinderile care îmbină obiective culturale şi economice, iniţiative ce pot consolida identitatea culturală, stimula turismul şi susţine dezvoltarea teritorială incluzivă.

În acest context, în lipsa intervenţiilor stringente de reabilitare şi modernizare a infrastructurii culturale, degradarea infrastructurii existente va fi accelerată: clădirile de patrimoniu, sălile de spectacole, muzeele, bibliotecile, casele de cultură riscă să se deterioreze fizic din cauza lipsei de întreţinere, reparaţie şi modernizare. Publicul (în special tinerii) va migra spre alte forme de divertisment mai accesibile sau spre oraşe cu infrastructură culturală mai modernă. În consecinţă, multe obiective culturale ar putea să-şi piardă funcţionalitatea, fiind închise din motive de siguranţă sau ineficienţă economică. Lipsa de spaţii culturale va determina pierderea unor practici tradiţionale, a legăturilor intergeneraţionale şi a simţului de apartenenţă locală.

Subsecţiunea a 2-a

Gestionarea patrimoniului cultural naţional

Gestionarea patrimoniului cultural naţional este susţinută de o reţea instituţională aflată în subordinea Ministerului Culturii, care include mai multe entităţi cu atribuţii complementare. Institutul Patrimoniului Cultural (în continuare – IPC) are un rol central în cercetarea ştiinţifică a patrimoniului cultural mobil, imobil şi imaterial. În subsidiar, cercetarea şi valorificarea patrimoniului cultural sunt sprijinite şi de organizaţii de învăţământ superior şi de cercetare. Printre acestea se numără Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” din mun. Chişinău, Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat “A. Russo” din mun. Bălţi ş.a.

Agenţia de Inspectare a Monumentelor Istorice (în continuare – AIM) este responsabilă de monitorizarea stării monumentelor şi a zonelor lor de protecţie, precum şi de verificarea conformităţii intervenţiilor. Agenţia Naţională Arheologică (în continuare – ANA) coordonează şi efectuează cercetările arheologice preventive şi de salvare, asigurând evidenţa şi protecţia siturilor arheologice. Serviciul de evidenţă şi circulaţie a bunurilor culturale mobile (în continuare – SECBCM) contribuie la prevenirea traficului ilicit, în cooperare cu autorităţile de control. Centrul Naţional de Cultură Tradiţională (în continuare – CNCT) este dedicat identificării, documentării şi promovării elementelor patrimoniului imaterial, în colaborare cu comunităţile şi purtătorii de tradiţii.

Pe lângă instituţiile subordonate Ministerului Culturii, în domeniul patrimoniului cultural activează mai multe structuri consultative cu rol de expertiză şi avizare. Printre acestea se numără: Consiliul Naţional al Monumentelor Istorice, Consiliul Monumentelor de For Public, Comisia Naţională Arheologică, Comisia Naţională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial, Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor şi Consiliul de experţi pentru evaluarea, omologarea şi achiziţionarea operelor de artă plastică. Aceste consilii şi comisii sprijină procesul decizional în domenii precum protejarea monumentelor, cercetarea arheologică, salvgardarea patrimoniului imaterial şi acreditarea muzeelor, contribuind la aplicarea coerentă a politicilor publice în sector.

De asemenea, gestionarea patrimoniului cultural este asigurată prin registrele naţionale şi locale specializate, care constituie instrumente de referinţă pentru protejarea patrimoniului cultural. Autorităţile publice locale contribuie, la rândul lor, la gestionarea patrimoniului cultural, prin activităţi ce ţin de evidenţă, întreţinere, valorificare şi supraveghere a bunurilor culturale de pe teritoriul administrat. Cu toate acestea, capacitatea de intervenţie la nivel local este adesea afectată de insuficienţa resurselor umane şi de lipsa specializării în domeniul patrimoniului cultural, ceea ce reduce eficienţa măsurilor de protecţie şi pune presiune suplimentară pe structurile centrale.

Conform rapoartelor elaborate în cadrul proiectului Twinning “Suport pentru promovarea patrimoniului cultural în Republica Moldova, prin păstrarea şi protecţia acestuia”^[30], domeniul patrimoniului cultural naţional se confruntă cu multiple provocări sistemice ce afectează capacitatea de protecţie, conservare şi valorificare durabilă. Cadrul normativ şi aplicarea acestuia constituie un obstacol semnificativ în eforturile de conservare şi valorificare a patrimoniului cultural. Situaţia este agravată de inconsecvenţele dintre reglementările din domeniile conexe, care împiedică aplicarea coerentă a cadrului juridic. În prezent, patrimoniul cultural material este expus unui spectru larg de riscuri, precum degradarea naturală, urbanizarea accelerată şi insuficienţa intervenţiilor specializate. Crizele, provocate de factori naturali sau antropici au evidenţiat vulnerabilităţile sistemice ale sectorului şi necesitatea unor mecanisme consolidate de evaluare a riscurilor şi de intervenţie coordonată. Una dintre cauzele fundamentale ale presiunii asupra patrimoniului construit o reprezintă lipsa planurilor urbanistice generale actualizate. Multe localităţi, inclusiv mun. Chişinău, nu dispun de asemenea instrumente fundamentale de planificare teritorială, ceea ce conduce la dezvoltări urbane necontrolate, afectarea zonelor istorice şi emiterea de autorizaţii fără fundamentare corespunzătoare. În absenţa unor politici publice bine definite şi eficiente, bunurile valoroase riscă să fie pierdute prin acţiuni de vandalism, intervenţii neautorizate, distrugeri sau neglijenţă.

O provocare semnificativă reprezintă percepţiile diferite asupra valorii şi semnificaţiei bunurilor culturale, realizate în contexte istorice variate. În lipsa unei viziuni coerente, aceste diferenţe pot genera decizii inadecvate de conservare şi pot compromite componente semnificative ale fondului construit, inclusiv monumentele de for public şi operele comemorative de război, precum şi infrastructura culturală existentă. Este necesar ca aceste bunuri să fie evaluate nu doar din perspectiva valorii lor artistice, arhitecturale sau documentare, ci şi ca opere realizate de arhitecţi, sculptori şi creatori care au avut un rol important în conturarea identităţii culturale şi vizuale a comunităţilor. În acest sens, un instrument fundamental îl constituie Registrul monumentelor Republicii Moldova ocrotite de stat^[31], care asigură evidenţa bunurilor imobile clasate ca monumente de arhitectură şi istorie. Pe lângă acesta, există şi registre locale ale monumentelor, gestionate la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale. Complementar, există Registrul naţional al monumentelor de for public^[32], care include bunuri imobile opere de artă plastică monumentală, simboluri cu valoare identitară, precum şi registrele locale ale monumentelor de for public, gestionate de autorităţile publice locale. Însă, gestionarea deficitară a informaţiilor privind bunurile de patrimoniu, în special în cazul monumentelor istorice, afectează capacitatea de protejare eficientă a acestora. Totodată, intervenţiile asupra monumentelor istorice sunt îngreunate de lipsa unor metodologii unitare şi actualizate privind lucrările de restaurare, conservare sau reabilitare, precum şi de absenţa unor instrumente de sprijin pentru specialişti, cum ar fi ghiduri tehnice, baze de date privind materiale şi tehnici tradiţionale. Un aspect critic îl constituie lipsa unui sistem funcţional şi actualizat de inventariere şi documentare a patrimoniului cultural imobil. Fiecare bun de patrimoniu ar trebui să dispună de un dosar individual care să conţină toate datele relevante: istorice, juridice, tehnice, fotografice şi de localizare, în conformitate cu bunele practici internaţionale. De asemenea nu este stabilită o listă prioritară a monumentelor de importanţă strategică care să necesite documentare digitală, scanare 3D sau planuri de intervenţie post-dezastru. Aceste deficienţe conturează gravitatea situaţiei, luând în considerare că Republica Moldova se află într-o zonă seismică activă şi expusă periodic riscurilor tectonice. Astfel, absenţa unui cadru operaţional coerent pentru salvarea, protejarea şi restaurarea patrimoniului în caz de urgenţă constituie o vulnerabilitate majoră. Protecţia patrimoniului cultural în situaţii de criză trebuie să devină o prioritate strategică la nivel naţional. În lipsa acestor evidenţe, instituţiile abilitate nu pot interveni eficient pentru a monitoriza starea bunurilor şi a prioritiza acţiunile de conservare şi restaurare. Deşi există eforturi constante, cadrul instituţional rămâne a fi insuficient dezvoltat. Instituţiile responsabile de protecţia patrimoniului cultural se confruntă cu lipsa capacităţii administrative şi financiare, iar fluctuaţiile de personal afectează continuitatea proiectelor.

Un domeniu expus în mod particular riscurilor este patrimoniul arheologic, care constituie o componentă fundamentală a memoriei colective şi a identităţii culturale, reflectând continuitatea locuirii umane şi evoluţia civilizaţiilor de-a lungul timpului pe teritoriul naţional. Un progres semnificativ în consolidarea sistemului de protecţie îl reprezintă instituirea Registrului arheologic naţional^[33]. Registrul include pentru fiecare sit un cod unic RAN (Registrul arheologic naţional), localizarea administrativă, denumirea, tipologia şi datarea estimativă. Harta digitală (figura 5) aferentă este disponibilă public pe platforma geodata.gov.md, geoportalul tematic al datelor spaţiale al Agenţiei Geodezie, Cartografie şi Cadastru, facilitând astfel accesul entităţilor publice şi terţilor la datele spaţiale direct de la producător, sporind transparenţa şi accesibilitatea informaţiei. În medie, circa 20 de şantiere arheologice sunt deschise anual, majoritatea în regim de cercetare preventivă şi salvare, asociate proiectelor de infrastructură. Descoperirile arheologice sunt transmise către muzee, în special la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, conform cadrului normativ în domeniu, însă acest flux constant de bunuri culturale generează o presiune semnificativă asupra capacităţilor de depozitare şi conservare ale instituţiilor muzeale. În absenţa unei corelări funcţionale între ritmul cercetărilor şi infrastructura muzeală existentă, există riscul ca obiectele descoperite să fie stocate în condiţii improprii, afectând procesul de conservare şi valorificare ştiinţifică sau expoziţională. Totodată, monitorizarea stării siturilor arheologice, nivelul de cercetare şi accesibilitatea acestora rămân neuniforme şi adesea insuficient documentate. Deşi există infrastructura tehnică şi cadrul normativ pentru evidenţa geospaţială, lipsa unui mecanism interinstituţional pe deplin funcţional şi a unei corelări efective cu planificarea teritorială, instrumentele de protecţie şi intervenţiile de salvare, reduce capacitatea de reacţie în faţa presiunilor antropice, precum extinderea urbană, lucrările edilitare sau practicile agricole intensive. Sistemul actual necesită ajustări pentru integrarea completă a datelor privind patrimoniul cultural imobil şi pentru asigurarea actualizării periodice a acestora.

____________________________

^[30] https://mc.gov.md/ro/content/proiectul-ue-twinning

^[31] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=148719&lang=ro#

^[32] https://mc.gov.md/sites/default/files/catalog.pdf

^[33] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=143919&lang=ro

Figura 5. Harta siturilor arheologice din Republica Moldova

Sursa: Agenţia Naţională Arheologică (link)

Un risc semnificativ în domeniul patrimoniului cultural mobil îl constituie traficul ilicit de bunuri culturale, care afectează atât proprietatea publică, cât şi pe cea privată. Consolidarea cooperării interinstituţionale între muzee, autorităţile vamale, poliţie şi sistemul judiciar este esenţială. Este oportună iniţierea dezvoltării unor mecanisme de avertizare timpurie şi asigurarea interoperabilităţii registrelor naţionale ale patrimoniului cultural mobil cu bazele de date ale Serviciului Vamal şi ale altor autorităţi competente, pentru îmbunătăţirea evidenţei şi controlului circulaţiei bunurilor culturale mobile. De asemenea, adoptarea unor instrumente de analiză a provenienţei susţinute de inteligenţa artificială, utilizarea aplicaţiei INTERPOL ID-Art şi integrarea unor platforme internaţionale precum listele roşii ale Consiliului Internaţional al Muzeelor (în continuare – ICOM) ar putea îmbunătăţi semnificativ eforturile de detectare şi recuperare. Campaniile de informare publică şi instruire a personalului trebuie extinse corespunzător.

În pofida provocărilor persistente, în perioada 2023-2025 au fost înregistrate progrese importante în consolidarea cadrului instituţional şi normativ. La sfârşitul anului 2023 a fost creat SECBCM, cu atribuţii privind evidenţa circulaţiei şi prevenirea traficului ilicit. În anul 2025 au fost aprobate modificări substanţiale la Legea nr.280/2011 privind protejarea patrimoniului cultural naţional mobil, care aliniază legislaţia naţională la prevederile Directivei UE 2014/60 privind restituirea bunurilor culturale exportate ilegal^[34]. Totodată, SECBCM derulează acţiuni de consolidare a capacităţii instituţionale, precum cursuri de instruire pentru funcţionari vamali şi un program de microcalcificare în managementul patrimoniului cultural mobil, destinat specialiştilor din sectorul public şi privat, contribuind la profesionalizarea actorilor implicaţi şi la îmbunătăţirea cooperării operative. Mai mult decât atât, Republica Moldova participă activ la iniţiativele internaţionale, organizate sub egida UNESCO, dedicate combaterii traficului ilicit. Totodată, la nivel naţional au fost instituite instrumente de evidenţă relevante: Registrul patrimoniului cultural naţional mobil^[35], Registrul patrimoniului muzeal mobil^[36] şi Registrul bunurilor culturale distruse, furate, dispărute, scoase sau introduse ilegal în Republica Moldova, precum şi a celor recuperate^[37]. Aceste registre contribuie la monitorizarea şi protecţia bunurilor culturale mobile şi pot sprijini identificarea timpurie a riscurilor.

Deşi Republica Moldova dispune de un cadru legal armonizat cu standardele europene^[38], fenomenul rămâne insuficient documentat, iar datele statistice sunt limitate. Mecanismele de cooperare interinstituţională sunt încă în formare, iar lipsa unor baze de date integrate şi a unor protocoale clare de alertă timpurie limitează eficienţa intervenţiilor. Combaterea eficientă a traficului ilicit impune dezvoltarea unor instrumente moderne de monitorizare, instruirea continuă a personalului şi creşterea gradului de conştientizare în rândul comunităţilor.

Provocările actuale reclamă o abordare transversală, integrată şi multidisciplinară, orientată nu doar spre conservare, ci şi spre utilizarea patrimoniului cultural ca resursă pentru dezvoltare durabilă şi coeziune socială. Patrimoniul cultural imaterial joacă un rol important în consolidarea identităţii comunitare, în promovarea diversităţii culturale şi în facilitarea dialogului între generaţii şi grupuri sociale. În acest sens, modificările aduse Legii nr.58/2012 privind protejarea patrimoniului cultural imaterial reprezintă un pas important în consolidarea sistemului naţional de salvgardare. Prin introducerea registrelor teritoriale, clarificarea competenţelor instituţionale şi alinierea cadrului legislativ la standardele UNESCO şi ale UE, noul cadru oferă o bază solidă pentru protejarea, transmiterea şi valorizarea acestui patrimoniu în strânsă legătură cu comunităţile. Accentul pus pe participare locală, recunoaşterea purtătorilor de tezaur viu şi profesionalizarea experţilor reflectă o abordare sustenabilă, adaptată realităţilor contemporane. Consolidarea rolului instituţiilor cu atribuţii în domeniu este fundamentală. Ministerul Culturii, prin intermediul Comisiei Naţionale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial şi CNCT, asigură coordonarea strategică, iar autorităţile publice locale şi instituţiile de cultură sunt responsabile de identificarea, transmiterea şi promovarea elementelor de patrimoniu. IPC recent trecut în coordonarea Ministerului Culturii, are un rol important în cercetarea patrimoniului cultural, activitatea sa fiind finanţată de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Ministerul Culturii urmăreşte restructurarea IPC pentru a-l implica mai activ şi direct în protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional.

Un instrument fundamental pentru vizibilitatea şi salvgardarea acestui domeniu îl constituie Registrul naţional al patrimoniului cultural imaterial^[39], care include elemente precum practici sociale, ritualuri, meşteşuguri tradiţionale şi expresii orale, transmise din generaţie în generaţie. Actualizarea şi valorificarea acestui registru, în cooperare cu purtătorii de tradiţii şi comunităţile locale, este imperioasă pentru integrarea patrimoniului viu în strategiile culturale, educaţionale şi de dezvoltare locală.

__________________________________

^[34] https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/PDF/?uri=CELEX:32014L0060&from=EN

^[35] https://secbcm.gov.md/catalog-online?fltr_eq__extra_5=1

^[36] https://secbcm.gov.md/catalog-online

^[37]https://secbcm.gov.md/catalog-online?fltr_relval__specification22511=882005,882004,882006,882007,882008&fltr_wrong_lost=1

^[38] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=148798&lang=ro#

^[39] https://mc.gov.md/content/registrul-national-al-patrimoniului-cultural-imaterial

Cooperarea insuficientă între autorităţile publice centrale şi locale, precum şi între instituţiile publice şi organizaţiile din domeniul patrimoniului, cercetării şi educaţiei, dar şi lipsa măsurilor de conservare condiţionează intervenţii inadecvate şi pierderea unor repere identitare importante pentru comunităţi. În consecinţă, instituţiile devin vulnerabile în faţa disfuncţionalităţilor administrative şi a lipsei de finanţare, iar societatea este privată de beneficii culturale, educaţionale şi economice esenţiale. Patrimoniul cultural riscă, astfel, să fie perceput preponderent ca o povară decât ca valoare culturală şi resursă importantă de dezvoltare a economiei. Resursele financiare alocate protejării patrimoniului cultural sunt insuficiente, iar gestionarea acestora rămâne ineficientă. Investiţiile private sunt rare, fiind descurajate de ambiguităţile cadrului normativ. În acelaşi timp, lipsa unor mecanisme clare de sancţionare a actelor de vandalism sau distrugere contribuie la agravarea stării patrimoniului cultural. Conştientizarea scăzută a valorii patrimoniului cultural în rândul comunităţilor locale favorizează neglijenţa, iar implicarea publicului în iniţiative de conservare este redusă. Deşi există unele emisiuni TV ( “Moldova de Patrimoniu”, “Cultura Azi”) şi podcasturi (“Istoria Moldovei”, “MoldArte Podcast”) care contribuie la promovarea patrimoniului cultural, aceste iniţiative sunt sporadice şi nu sunt integrate într-o politică publică susţinută de educaţie şi comunicare culturală. Într-un context în care consumul de conţinut cultural prin medii digitale este în continuă creştere, absenţa unei strategii unitare de comunicare publică diminuează impactul iniţiativelor existente de promovare a patrimoniului cultural. Lipsa unor politici eficiente de motivare a participării civice determină scăderea interesului pentru protejarea patrimoniului, afectând identitatea culturală naţională.

Educaţia privind patrimoniul cultural începe din şcoală, unde se formează atitudinile, valorile şi interesul faţă de moştenirea culturală. În învăţământul general, patrimoniul este abordat transversal prin discipline precum istoria, educaţia civică sau geografia. Un exemplu relevant este Programul opţional “Descoperă Moldova”, destinat claselor liceale, care include o unitate tematică dedicată patrimoniului cultural naţional şi contribuie la conştientizarea valorilor culturale în rândul elevilor. Acest cadru poate fi consolidat prin extinderea conţinuturilor şi a metodelor interactive de predare, precum şi prin implicarea elevilor în proiecte educaţionale cu componentă locală sau comunitară.

În învăţământul profesional tehnic, Centrul de Excelenţă în Construcţii din Chişinău, alături de şcoli profesionale, precum Şcoala Profesională nr.7, Şcoala Profesională nr.3 ş.a., contribuie la formarea tehnicienilor şi muncitorilor calificaţi în meserii legate de lucrări de construcţie şi reabilitare. Aceste instituţii pot sprijini dezvoltarea de competenţe orientate spre intervenţii compatibile cu valorile patrimoniului construit, prin actualizarea curriculară şi introducerea unor module aplicate în domeniul restaurării, în parteneriat cu instituţiile de specialitate.

În învăţământul superior, pregătirea profesională în domeniul patrimoniului este asigurată prin diverse programe ce oferă o bază de competenţe relevante, cu perspective de extindere şi aprofundare. La Universitatea Tehnică a Moldovei, în cadrul Facultăţii de urbanism şi arhitectură, viitorii arhitecţi studiază inclusiv disciplina restaurării patrimoniului construit. Facultatea construcţii, geodezie şi cadastru contribuie prin activităţi de cercetare şi proiecte privind integrarea patrimoniului arhitectural în dezvoltarea teritorială.

Universitatea de Stat din Moldova oferă un program de masterat în managementul patrimoniului cultural, prin Facultatea de istorie şi filosofie. Universitatea Pedagogică de Stat “Ion Creangă” integrează patrimoniul istoric şi turismul cultural în oferta sa educaţională, iar Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice pregăteşte artişti plastici şi sculptori cu potenţial de implicare în lucrări de intervenţii la componentele artistice ale patrimoniului imobil. Totuşi, în prezent, în Republica Moldova nu există programe de licenţă dedicate restaurării bunurilor culturale, cum ar fi picturi, obiecte de artă decorativă sau alte bunuri muzeale, ceea ce limitează formarea specialiştilor necesari pentru conservarea şi restaurarea patrimoniului mobil.

Deşi noul Nomenclator al domeniilor de studii şi al specialităţilor în învăţământul superior, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.412/2024 include la ciclul I, Licenţă, specializarea 0222.2 Arheologie, în prezent niciuna dintre instituţiile de învăţământ superior din Republica Moldova nu implementează efectiv un program de licenţă dedicat acestei specializări. Ţinând cont de amploarea patrimoniului arheologic naţional şi riscurile semnificative generate de săpături ilegale, construcţii neautorizate, absenţa unei pregătiri academice de bază limitează grav capacitatea statului de a proteja, a cerceta şi a valorifica acest patrimoniu.

Formarea dedicată restaurării poate fi consolidată prin dezvoltarea unor programe de formare continuă adresate arhitecţilor licenţiaţi care doresc să obţină atestarea profesională prevăzută de legislaţie, necesară pentru elaborarea documentaţiilor tehnice privind intervenţiile asupra monumentelor istorice.

Un factor important care influenţează dinamica formării profesionale în acest domeniu îl constituie numărul relativ redus de tineri care aleg aceste specializări, ceea ce limitează posibilitatea lansării unor programe de studii dedicate. Pentru a răspunde mai eficient cerinţelor sistemului de protejare şi valorificare a patrimoniului cultural, este importantă consolidarea cooperării dintre instituţiile de învăţământ, autorităţile publice şi instituţiile culturale. Dezvoltarea programelor de formare continuă, inclusiv în parteneriat cu actori internaţionali, poate sprijini perfecţionarea profesională în domeniu, contribuind la îmbunătăţirea intervenţiilor asupra patrimoniului cultural şi la aplicarea coerentă a politicilor publice. În situaţia unei neintervenţii corespunzătoare, deprofesionalizarea sectorului patrimoniului este inevitabilă, din cauza migrării specialiştilor şi a lipsei formării profesionale în restaurare/conservare.

Dezvoltarea sectorului educaţiei artistice reprezintă o prioritate a Ministerului Culturii în virtutea importanţei acesteia pentru dezvoltarea creativităţii şi inovării, promovarea diversităţii culturale, formarea publicului tânăr, pregătirea pentru profesii artistice şi creşterea accesului şi participării la viaţa culturală. Educaţia facilitează şi schimburile interculturale, prin învăţarea limbilor străine, prin mobilitatea cadrelor didactice şi a elevilor sau studenţilor, prin programe şi activităţi care informează asupra patrimoniului cultural european. Programul Erasmus + al UE oferă oportunităţi în acest sens, sprijinind acţiuni legate de educaţie, formare profesională şi tineret. Spre exemplu, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice a semnat în ultimii ani circa 11 acorduri bilaterale Erasmus+, facilitând mobilitatea studenţilor şi profesorilor cu universităţi precum Conservatoriul Tartini din Trieste, Italia, Universitatea din Rzeszów din Polonia, Universitatea din Málaga, Spania ş.a.

Astfel, fără o intervenţie din partea statului, gestionarea defectuoasă a patrimoniului cultural va duce la pierderi ireversibile, atât materiale (clădiri, artefacte), cât şi simbolice (patrimoniu imaterial, memorie colectivă, identitate). Problema nu este doar culturală, ci şi strategică, cu implicaţii în turism, educaţie, economie şi imagine internaţională. Lipsa de intervenţie va determina creşterea numărului de monumente în stare avansată de degradare sau colaps, mai ales în zonele rurale şi oraşele mici. În consecinţă, costurile pentru eventuale restaurări viitoare vor creşte din cauza agravării stării tehnice şi a pierderii autenticităţii. Totodată, valoarea economică şi turistică a patrimoniului va fi diminuată considerabil, patrimoniul nevalorificat rămânând o resursă latentă, fără impact pozitiv asupra dezvoltării locale.

Subsecţiunea a 3-a

Capitalul uman

O altă provocare în sectorul cultural este reprezentat de capitalul uman, care se confruntă cu o serie de probleme interconectate ce afectează dezvoltarea sectorului. Salariile din acest domeniu sunt printre cele mai mici de pe piaţa muncii, ceea ce face ca profesiile conexe culturii şi patrimoniului cultural să fie mai puţin atractive, în special pentru tinerii specialişti.

Conferinţa Generală UNESCO reunită la Belgrad în perioada 23 septembrie – 28 octombrie 1980 a formulat un set de recomandări pentru statele membre cu privire la statutul artistului în societate. În context, statele membre UNESCO trebuie să încurajeze, încă de la vârste fragede şi în cadrul şcolii, măsuri care să fortifice respectul pentru creaţia artistică, descoperirea şi dezvoltarea vocaţiilor artistice. De asemenea, ar trebui să se ţină cont de faptul că pentru a fi eficientă, stimularea creativităţii artistice presupune asigurarea pregătirii profesionale necesare pentru ca talentele să poată produce lucrări de o calitate remarcabilă. Guvernele ar trebui să promoveze şi să protejeze statutul artiştilor, considerând activitatea artistică, inclusiv inovarea şi cercetarea, ca un serviciu pentru comunitate.

În Republica Moldova, artiştii şi liber-profesioniştii din sectorul cultural independent nu dispun de un sistem eficient de asigurări sociale sau de protecţie a securităţii sociale, din cauza lipsei unui statut juridic specific, fapt care accentuează vulnerabilitatea la incertitudinile economice şi sociale. Acest aspect impune necesitatea stringentă de ajustare a cadrului normativ naţional la standardele internaţionale privind securitatea socială a artiştilor şi a lucrătorilor culturali.

Potrivit Raportului “Evaluarea sectorului cultural din Republica Moldova în perspectiva elaborării Strategiei pentru cultură şi patrimoniu – 2030”^[40], în perioada 2015-2024 domeniul servicii în tehnologia informaţională este cu cele mai mari salarii, în timp ce domeniul culturii, alături de domeniile conexe serviciilor de alimentaţie şi agricultură continuă a fi printre cel mai slab plătite.

____________________________________

^[40] Raportul “Evaluarea sectorului cultural din Republica Moldova în perspectiva elaborării Strategiei pentru cultură şi patrimoniu – 2030”

Tabelul 5

Câştigul salarial mediu lunar brut pe unele activităţi economice, 2019-2024, lei

* Datele includ unităţile din sectorul real cu patru şi mai mulţi salariaţi şi toate entităţile bugetare, indiferent de numărul de salariaţi.

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Deşi se observă o creştere a salariului mediu pe economie pentru perioada 2019-2024, de la 7 233,7 lei la 14 096,7 lei (conform situaţiei reflectate în tabelul 5), salariile în domeniul culturii continuă să rămână printre cele mai joase pe economie. Ritmul lent de creştere a salariilor şi lipsa unor stimulente financiare determină fenomenul de “îmbătrânire” a personalului din instituţiile de cultură şi patrimoniu, punând presiune asupra capacităţii sectorului de a se adapta la schimbările rapide ale societăţii şi tehnologiei. În acelaşi timp, mobilitatea redusă a angajaţilor din sectorul cultural subliniază nevoia stringentă de formare profesională continuă pentru a preveni stagnarea şi a menţine echipele competitive şi flexibile. Profesioniştii din sectoarele culturale şi creative au nevoie de o gamă largă de competenţe digitale, tradiţionale, transversale şi specializate. Totodată, formarea profesională în domeniul restaurării monumentelor istorice este aproape inexistentă, iar acest lucru afectează grav capacitatea sectorului de a revitaliza patrimoniul cultural naţional.

Un alt aspect important îl reprezintă accesibilitatea redusă a populaţiei din mediul rural la serviciile culturale, unde instituţiile de cultură şi de patrimoniu se confruntă cu dificultăţi economice, iar migraţia internă determină închiderea acestora. Astfel, interacţiunile culturale în aceste comunităţi sunt limitate, iar cheltuielile pentru consumul cultural sunt extrem de mici.

În acelaşi timp, nivelul scăzut de informare a angajaţilor din sector cu privire la politicile implementate de autorităţi pentru dezvoltarea personalului creează dificultăţi în eforturile de îmbunătăţire a managementului cultural. De asemenea, există un deficit major de cunoştinţe şi abilităţi în domeniul managementului culturii, fapt ce subliniază necesitatea unor programe educaţionale şi de formare adaptate pentru sprijinirea dezvoltării acestui sector. Sunt esenţiale iniţiativele pentru susţinerea colaborării culturale între diverse regiuni, cum ar fi UTA Găgăuzia şi localităţile din stânga Nistrului în vederea fortificării coeziunii sociale şi asigurării accesului echitabil la resursele culturale. Un aspect critic este şi lipsa specialiştilor acreditaţi în domeniul arheologic, ceea ce limitează cercetările şi protejarea patrimoniului arheologic naţional.

Fără intervenţie bugetară sistematică (prin politici de resurse umane, salarizare, formare, stimulente pentru tineri şi mobilitate profesională), capitalul uman din domeniul culturii şi patrimoniului cultural riscă o criză ireversibilă. Aceasta ar presupune scăderea atractivităţii sectorului cultural ca domeniu de carieră, în special pentru tineri, din cauza salariilor mici, lipsei de stabilitate şi perspectivelor limitate. Fără o strategie clară de înlocuire sau formare de noi specialişti, îmbătrânirea personalului din instituţiile culturale publice (muzee, biblioteci, teatre), precum şi reducerea competitivităţii culturii şi patrimoniului naţional în plan internaţional, este inevitabilă din lipsa unui corp profesionist de operatori culturali, pregătiţi pentru cooperări şi mobilităţi globale.

Subsecţiunea a 4-a

Mecanisme de finanţare în domeniul culturii şi patrimoniului cultural

Potrivit Raportului final al Laboratorului Internaţional “Noi perspective asupra designului instituţional al finanţării publice pe bază de proiect pentru cultură în ţările Parteneriatului Estic” (2022)^[41], insuficienţa finanţării culturii şi a patrimoniului cultural reprezintă una dintre cele mai mari provocări pentru cele două domenii, în raport cu competenţele atribuite instituţiilor culturale, nivelul de degradare a monumentelor istorice şi infrastructurii culturale în general. Conform rapoartelor Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (în continuare – OCDE), susţinerea financiară a culturii şi a sectorului cultural independent în statele membre ale UE implică o abordare complexă şi diversificată, care combină diverse mecanisme publice, private şi mixte^[42]. La nivel european, finanţarea publică rămâne un pilon fundamental în sprijinirea culturii. Astfel, statele membre UE alocă resurse financiare sub formă de granturi, subvenţii şi facilităţi fiscale pentru instituţiile culturale, artişti şi întreprinderile creative. Cu toate acestea, OCDE atenţionează asupra tendinţei de scădere a cheltuielilor bugetare pentru serviciile culturale, acestea ajungând în medie la doar 1,2 % din totalul cheltuielilor publice în ţările membre^[43]. În acest context, OCDE recomandă abordarea culturii ca o investiţie strategică în dezvoltarea economică şi socială, nu doar ca o cheltuială.

La nivel supranaţional, Programul “Europa Creativă” al UE reprezintă un mecanism esenţial de sprijinire a sectoarelor culturale şi creative^[44]. Programul a fost lansat în anul 2014 şi continuă pentru perioada 2021-2027, cu un buget total de 2,44 miliarde de euro. Programul “Europa Creativă” finanţează iniţiative variate în domenii precum artele spectacolului, artele vizuale, literatura, conservarea patrimoniului cultural şi industria audiovizuală. Structurat în trei componente principale, acest Program alocă cel puţin 33 % din buget subprogramului “Cultura”, finanţând proiecte ce vizează cooperarea transfrontalieră, traducerea literară şi dezvoltarea reţelelor culturale europene. Subprogramul “Media”, beneficiind de minimum 58 % din resurse, urmăreşte consolidarea industriei audiovizuale prin sprijinirea activităţilor de dezvoltare, distribuţie şi formare profesională în domeniul cinematografiei. Componenta intersectorială, care beneficiază de până la 9 % din buget, încurajează colaborarea dintre diverse sectoare culturale şi creative, incluzând proiecte precum laboratoarele de inovare creativă (Creative Innovation Labs), destinate promovării soluţiilor digitale inovatoare şi interdisciplinare.

Mai mult decât atât, OCDE subliniază importanţa investiţiilor private şi a modelelor hibride de finanţare pentru susţinerea domeniului cultural^[45]. Parteneriatele public-private, contribuţiile filantropice şi mecanismele financiare inovatoare, precum finanţarea combinată, sunt utilizate tot mai frecvent pentru a diversifica sursele de finanţare. Aceste modele nu doar completează finanţarea publică, ci şi stimulează o implicare sporită din partea entităţilor private în dezvoltarea culturală.

La nivel european, Eurimages reprezintă unul dintre principalele instrumente de sprijin pentru dezvoltarea industriei cinematografice, oferind o platformă de cooperare între statele membre ale Consiliului Europei^[46]. Fondul are ca obiectiv consolidarea coproducţiei internaţionale şi promovarea diversităţii culturale în domeniul audiovizual, acordând sprijin financiar proiectelor de lungmetraj de ficţiune, documentar şi animaţie. Pentru ţările cu industrii cinematografice emergente, precum Republica Moldova, apartenenţa la Eurimages oferă oportunităţi importante de internaţionalizare a producţiei naţionale şi de atragere a resurselor externe pentru realizarea unor proiecte ambiţioase, cu potenţial de circulaţie pe pieţele europene.

În plan naţional, finanţarea sectorului cinematografic este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr.846/2015^[47], care stabileşte cadrul legal pentru sprijinirea producţiei şi coproducţiei audiovizuale autohtone. Sistemul de finanţare funcţionează pe baza unui concurs anual, desfăşurat în condiţii de transparenţă şi competitivitate, adresându-se proiectelor cinematografice destinate atât pieţei locale, cât şi celei internaţionale. Până în prezent, acest mecanism a permis finanţarea a 95 de filme, contribuind la diversificarea ofertei cinematografice şi la profesionalizarea sectorului. Cu toate acestea, accesul limitat la surse alternative de finanţare şi dimensiunea restrânsă a pieţei interne rămâne o provocare majoră.

Cultura este esenţială în promovarea inovaţiei şi stimularea creşterii economice. Mai mult decât atât, politicile care susţin participarea culturală au potenţialul de a consolida coeziunea socială, a încuraja incluziunea şi implicarea comunitară, în special în regiunile defavorizate sau marginalizate. Raportul OCDE dedicat regiunilor ultraperiferice ale UE ilustrează modul în care proiectele culturale pot dinamiza dezvoltarea locală, contribuind la promovarea turismului, conservarea patrimoniului cultural şi crearea de noi locuri de muncă^[48].

____________________________________

^[41] https://drive.google.com/file/d/1TivL8v8TGvSexhDLgvxPLfEMrHocC6b0/view

^[42] https://www.oecd.org/en/publications/the-culture-fix_991bb520-en.html

^[43] https://www.oecd.org/en/about/news/announcements/2022/06/note-to-journalists--culture--english-.html

^[44] https://www.oecd.org/en/publications/the-culture-fix_991bb520-en.html

^[45] https://www.oecd.org/en/topics/sub-issues/culture-creative-industries-and-sports/cultural-and-creative-sectors.html

^[46] https://www.coe.int/en/web/eurimages

^[47] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=145411&lang=ro#

^[48] https://www.oecd.org/en/about/directorates/centre-for-entrepreneurship-smes-regions-and-cities.html

Cota-parte a alocaţiilor pentru serviciile culturale în PIB repartizate pe ţările UE sunt prezentate în figura 6. În perioada 2015-2023, ponderea cheltuielilor pentru cultură în totalul cheltuielilor publice generale s-a menţinut, în medie, în jurul valorii de 1,0 % în statele membre ale UE. În anul 2023, cheltuielile publice generale ale UE pentru servicii culturale au însumat 81,1 miliarde de euro, reprezentând 1,0 % din totalul cheltuielilor publice.

Figura 6. Cheltuielile bugetare generale pentru servicii culturale,

radiodifuziune şi servicii de editare 2023 în statele membre UE

Finanţarea culturii în Republica Moldova este asigurată din mai multe surse, printre care bugetul de stat, bugetele locale, programe şi granturi internaţionale, sponsorizări private, precum şi veniturile generate de activităţile culturale.

Bugetul de stat reprezintă una dintre principalele surse de finanţare a culturii. Cheltuielile bugetului de stat pentru servicii în domeniul culturii reprezintă resursele financiare alocate de către stat pentru susţinerea şi dezvoltarea sectorului cultural. Aceste cheltuieli acoperă diverse aspecte ale vieţii culturale, cum ar fi susţinerea instituţiilor culturale, desfăşurarea proiectelor artistice şi culturale, inclusiv producţia de filme, expoziţii de artă, festivaluri, concerte şi alte evenimente culturale, conservarea şi restaurarea patrimoniului, programe de educaţie culturală şi sprijin pentru artişti. Cheltuielile bugetului de stat pentru cultură reflectă angajamentul statului faţă de dezvoltare şi susţinerea sectorului cultural, recunoscând importanţa acestuia în dezvoltarea sustenabilă.

În comparaţie cu anul 2015 (202,6 milioane de lei), cheltuielile pentru servicii în domeniul culturii, conform datelor Ministerului Finanţelor, au crescut nominal până în anul 2024 (proiect) cu 170,0 % (546,2 milioane de lei). Cea mai mare creştere a fost înregistrată în 2023 – cu 20,0 %. Însă cota-parte a serviciilor în domeniul culturii, comparativ cu totalul cheltuielilor bugetului de stat, a revenit în 2024 la acelaşi nivel ca în 2016 – 0,7 %.

Totuşi, lipsa mecanismelor de participare comună ale autorităţilor publice de diferite niveluri în procesul de finanţare a culturii determină ineficienţa distribuirii mijloacelor financiare. În plus, există o nevoie urgentă de dezvoltare a unor structuri intermediare independente şi de creare a mecanismelor de parteneriate public-private, care să permită o finanţare mixtă, capabile să sprijine atât sectorul cultural, cât şi protejarea patrimoniului cultural. Susţinerea financiară a culturii şi a patrimoniului cultural din surse diferite decât resursele bugetare este foarte scăzută, iar participarea populaţiei în finanţarea acestora rămâne limitată. De asemenea, mecanismele de evaluare a eficienţei utilizării mijloacelor financiare destinate culturii şi patrimoniului cultural sunt aproape inexistente, ceea ce face dificilă monitorizarea şi optimizarea cheltuielilor. În acest context, este necesară o abordare integrată şi eficientă a finanţării pentru asigurarea dezvoltării echilibrate a sectorului cultural şi o protecţie corespunzătoare a patrimoniului cultural naţional.

În Republica Moldova nu există un mecanism funcţional care să permită reinvestirea directă a veniturilor generate prin valorificarea patrimoniului cultural, prin bilete, evenimente sau închirieri, în lucrări de restaurare, conservare sau modernizare. În lipsa unui circuit dedicat, aceste resurse sunt transferate integral la bugetul de stat, iar eventualele redistribuiri vizează în principal cheltuieli curente, fără a acoperi necesarul de intervenţii structurale asupra patrimoniului cultural. Această dependenţă exclusivă de bugetul public anual limitează iniţiativa instituţională şi reduce eficienţa financiară, lăsând nevalorificat potenţialul economic şi social al patrimoniului cultural. În schimb, în mai multe state europene, precum Franţa, Austria, Estonia sau România, funcţionează modele prin care o parte din veniturile generate din utilizarea patrimoniului este direcţionată către fonduri speciale pentru restaurare, sprijinite de stimulente fiscale, cofinanţări şi iniţiative locale.

În acest context, Republica Moldova are nevoie de un model financiar sustenabil, bazat pe reinvestirea parţială a veniturilor proprii în sectorul de provenienţă. Crearea unui fond naţional pentru restaurare, alimentat inclusiv din veniturile generate de patrimoniu, precum şi adaptarea cadrului normativ pentru a permite gestionarea acestor resurse într-un mod transparent, ar consolida capacitatea de intervenţie şi ar stimula iniţiativa instituţiilor culturale. Integrarea patrimoniului cultural în circuite economice durabile, cum ar fi turismul cultural, industriile creative sau educaţia nonformală, ar contribui suplimentar la profesionalizarea domeniului şi la recunoaşterea patrimoniului ca resursă strategică pentru dezvoltare şi coeziune socială.

În acest sens, unele măsuri structurale au fost deja lansate, inclusiv prin instrumente de finanţare adoptate recent. Prin adoptarea Legii nr.12/2024 privind Fondul naţional al culturii^[49], au fost create condiţii pentru un sprijin financiar coerent şi transparent destinat diverselor iniţiative culturale. Fondul susţine proiecte ale organizaţiilor necomerciale, activitatea editorială şi de traduceri literare, revistele culturale, domeniile artei şi educaţiei prin artă, studii şi analize, mobilitatea artistică şi culturală, precum şi programe de dezvoltare culturală la nivel local. Ca urmare a amendamentelor operate în 2025, Fondul permite şi finanţarea activităţilor de protejare a patrimoniului cultural. Sunt eligibile cheltuieli pentru elaborarea studiilor de fezabilitate şi proiectarea intervenţiilor, lucrări de restaurare, conservare şi consolidare a monumentelor, cercetare, inventariere, digitalizare, promovare, stabilirea zonelor de protecţie şi prevenirea degradării.

De asemenea, Programul naţional “Acces la cultură”, aprobat în 2025^[50], completează acest efort prin sprijinirea activităţilor culturale în comunităţile locale. Astfel, sunt susceptibile spre finanţare programele de lectură, festivalurile, expoziţiile, spectacolele, proiectele educaţionale, instruirile, cercetările şi iniţiativele de valorizare a patrimoniului cultural, contribuind la integrarea socială şi la consolidarea coeziunii comunitare.

______________________________

^[49] https://www.legis.md/cautare/getResults?doc_id=141864&lang=ro#

^[50] Hotărârea Guvernului nr.212/2025

În contextul celor menţionate, se poate sublinia că insuficienţa finanţării poate conduce la colaps parţial sau total în anumite segmente ale culturii. Cultura riscă să devină un sector simbolic, dar disfuncţional, fără capacitate reală de a contribui la dezvoltarea durabilă şi la păstrarea patrimoniului naţional. Printre potenţialele consecinţe negative în cazul lipsei intervenţiei bugetare se numără nevalorificarea potenţialului economic al culturii, în special al turismului cultural şi industriilor creative, precum şi reducerea competitivităţii culturii naţionale în Europa şi în lume, din cauza lipsei de resurse pentru participare şi promovare internaţională.

Subsecţiunea a 5-a

Participarea culturală şi consumul cultural

Participarea culturală şi consumul cultural redus reprezintă o problemă semnificativă la nivel naţional, cu impact direct asupra accesului şi implicării cetăţenilor în viaţa culturală. Acest fenomen este marcat de o serie de dificultăţi şi disparităţi care afectează atât populaţia urbană, cât şi cea rurală. Una dintre principalele provocări o constituie repartizarea teritorială neuniformă a serviciilor culturale. În unele localităţi (Soroca, Sîngerei, Nisporeni, Basarabeasca etc.), conform observaţiilor preliminare, în special în cele din mediul rural, se constată un acces limitat la activităţi culturale, ceea ce creează un decalaj semnificativ între diferite zone ale ţării în ceea ce priveşte oportunităţile de participare culturală.

În anumite localităţi, precum Briceni, Glodeni, Soroca, Rezina, Făleşti, Nisporeni, Sîngerei, Cimişlia sau Basarabeasca, investiţiile în cultură sunt minime, iar activităţile culturale sunt adesea privite ca un domeniu secundar, fără o importanţă economică imediată, determinând o prezenţă scăzută a producţiei instituţiilor teatral-concertistice în regiunile mai izolate. Astfel, cetăţenii din aceste zone dispun de mai puţine oportunităţi de participare la evenimente culturale de calitate.

De asemenea, tehnologiile informaţionale joacă un rol din ce în ce mai important în participarea culturală, iar concurenţa dintre consumul de cultură digitală şi participarea fizică la activităţile culturale tradiţionale este tot mai vizibilă. Acest aspect este marcat şi de accesul inegal la tehnologie şi competenţe digitale (în special pentru vârstnici, persoane cu venituri mici, tineri din mediile defavorizate). Deşi cultura digitală poate extinde accesul teoretic la artă şi educaţie, pentru grupurile vulnerabile această concurenţă este adesea în defavoarea lor. Participarea fizică la activităţi culturale tradiţionale rămâne esenţială pentru incluziune, dezvoltare personală şi coeziune socială. În acest sens, politicile culturale trebuie să echilibreze aceste două forme de consum, evitând excluziunea digitală sau abandonarea spaţiului cultural fizic.

În vederea facilitării accesului tinerilor la produse şi servicii culturale, precum spectacole de teatru, concerte, produse cinematografice şi achiziţii de cărţi, din 2022 se implementează Programul naţional “Voucher cultural”^[51], dedicat tinerilor în vârstă de 18 ani care pot intra în posesia unui voucher anual în valoare de 1 000 de lei. Voucherul cultural este un instrument al Guvernului pentru a încuraja consumul cultural în rândul tinerilor şi a cultiva interesul faţă de artele frumoase şi lectură. Totodată, Programul respectiv stimulează competiţia sănătoasă între prestatorii de produse culturale, precum şi realizarea activităţilor artistice, atractive publicului din această categorie de vârstă. La doi ani de la lansarea Programului naţional “Voucher cultural”, 7 796 de tineri au beneficiat de vouchere culturale în valoare de 1 000 de lei. Cu toate acestea, este de menţionat că din numărul total de beneficiari ai Programului, majoritatea provin din zonele urbane.

__________________________________

^[51] aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.774/2022

Cu referire la participarea şi consumul cultural la nivel local, se constată o conştientizare scăzută a populaţiei cu privire la responsabilitatea comunităţii în organizarea vieţii culturale. La nivel local, unul dintre cele mai importante roluri în asigurarea accesului populaţiei la cultură îl au casele de cultură. Ele sunt prezente pe întreg teritoriul ţării şi oferă un spectru larg de servicii culturale: concerte, spectacole, ocupaţii artistice etc. (tabelul 6).

Tabelul 6

Activitatea caselor de cultură în perioada 2019-2024

Sursa: Ministerul Culturii

După o perioadă de stagnare şi limitări semnificative generate de pandemia COVID-19, anul 2022 a marcat începutul unei reveniri vizibile a activităţilor culturale în Republica Moldova. În 2024, instituţiile culturale au început să reintre într-un ritm normal de funcţionare, înregistrând o creştere semnificativă a numărului de spectatori, de la 2783,8 mii în 2020 şi 3279,1 mii în 2021 până la 6156,1 mii în 2024. Această evoluţie pozitivă reflectă atât redeschiderea instituţiilor, cât şi o revenire a interesului publicului pentru activităţile culturale în format fizic.

În aceeaşi perioadă, s-a înregistrat o creştere a numărului de angajaţi din casele de cultură, de la 5065 în 2019 la 5205 în 2024, ceea ce reprezintă o majorare de 28,0 %. Acest indicator reflectă revitalizarea graduală a activităţii instituţiilor culturale la nivel local şi o redobândire a capacităţii instituţionale de a implementa programe şi evenimente culturale.

De asemenea, se observă o tendinţă clară de creştere a participării în programe internaţionale de finanţare, ceea ce indică o deschidere sporită a sectorului cultural către parteneriate externe şi surse alternative de sprijin. Dacă în 2019 au fost susţinute 56 de proiecte culturale prin astfel de programe, în anul 2024 numărul acestora a ajuns la 148, ceea ce reprezintă o creştere substanţială de circa 164,29 %. Această evoluţie demonstrează un grad tot mai înalt de iniţiativă şi profesionalizare a actorilor culturali locali, precum şi capacitatea acestora de a atrage resurse suplimentare pentru dezvoltare.

Activitatea formaţiilor artistice de amatori se desfăşoară preponderent în cadrul caselor de cultură, constituind una dintre cele mai importante forme de implicare culturală a cetăţenilor. Această activitate a fost profund afectată de restricţiile impuse în perioada pandemiei COVID-19. Lipsa interacţiunii directe, restricţionarea evenimentelor publice şi incertitudinea financiară au avut un impact semnificativ asupra acestei categorii de activităţi culturale.

În perioada 2019-2024 s-a înregistrat o scădere a numărului formaţiilor artistice de amatori, de la 3759 la 3413, ceea ce reprezintă o reducere de 9,21 %. De asemenea, numărul membrilor acestor formaţii a scăzut de la 55 997 la 50 400, înregistrând o diminuare de 9,99 %. Cu toate acestea, în aceeaşi perioadă, a fost constatată o creştere a activităţii artistice desfăşurate, reflectată prin: creşterea numărului de evenimente artistice (de la 9 846 în anul 2019 la 10 212 în 2024) şi creşterea numărului de turnee realizate (de la 696 în 2019 la 726 în 2024).

Lipsa unor intervenţii concrete ar putea reduce participarea culturală, care va rămâne inegal distribuită, afectând în profunzime dezvoltarea societăţii. Aceasta ar presupune scăderea interesului pentru cultură în rândul tinerilor şi al copiilor, care se orientează spre forme de divertisment digital (social media, gaming), concentrarea activităţii culturale în marile oraşe, ceea ce ar accentua decalajele regionale; izolarea culturală a comunităţilor mici, unde lipsa ofertelor culturale ar cauza pierderea interesului, valorilor şi tradiţiilor locale; slăbirea identităţii culturale naţionale, mai ales în rândul noilor generaţii care nu interacţionează cu patrimoniul, arta şi tradiţiile locale; scăderea implicării civice (participarea culturală fiind corelată cu participarea democratică, gândirea critică şi coeziunea socială).

Subsecţiunea a 6-a

Diplomaţia culturală

Până nu demult, în Republica Moldova nu a existat o abordare structurată privind diplomaţia culturală, politicul moştenind ideea perimată că există alte priorităţi decât cultura în ceea ce priveşte finanţarea din bugetul de stat. Totuşi, în contextul geopolitic actual, marcat de multiple provocări şi influenţe externe, diplomaţia culturală reprezintă un instrument “soft power” care nu trebuie neglijat. Intensificarea globalizării socioculturale, manifestată prin uniformizarea culturală şi hibridizarea culturală, accesul global la conţinut cultural, migraţia şi multiculturalismul, alături de necesitatea consolidării şi afirmării identităţii culturale naţionale şi europene, în raport cu diverse narative interne şi externe, precum şi imperativele fortificării relaţiilor internaţionale ale Republicii Moldova în contextul parcursului său european, constituie doar câteva dintre argumentele care susţin necesitatea promovării diplomaţiei culturale.

În acelaşi context, este de menţionat şi prezenţa artiştilor şi a instituţiilor culturale din Republica Moldova în reţelele profesionale europene şi internaţionale, care rămâne a fi inegală şi limitată, în pofida potenţialului considerabil de consolidare a sectorului cultural şi de facilitare a schimbului de bune practici la nivel internaţional. Comunităţile culturale precum instituţiile teatral-concertistice şi casele de cultură municipale şi raionale înregistrează o participare modestă şi fragmentară în structuri profesionale de nivel internaţional. Această subreprezentare reduce şansele de acces la resurse, colaborări internaţionale şi vizibilitate pe scena culturală europeană.

Cu toate acestea, există exemple pozitive de participare activă, care pot servi drept modele pentru extinderea cooperării. De exemplu, Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova şi Camera Naţională a Cărţii din Republica Moldova sunt membre cu drepturi depline ale Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor şi Instituţiilor de Biblioteci (IFLA), Conferinţa Bibliotecilor Naţionale Europene reprezentând împreună un număr de circa 1 750 de membri. Iniţiativele în cauză confirmă capacitatea sectorului de a se integra în reţele internaţionale relevante atunci când sunt susţinute de politici adecvate şi mecanisme instituţionale eficiente.

Un element esenţial care completează aceste eforturi este Programul “Europeana”^[52], care operează la intersecţia dintre cultură şi inovaţie digitală. Creată în anul 2005, Europeana asigură accesul la peste 60 de milioane de obiecte digitizate (cărţi, hărţi, fotografii, filme ş.a.), provenite din diverse instituţii ale statelor membre ale UE – arhive, biblioteci, muzee, fonduri audiovizuale – şi care reflectă patrimoniul cultural şi istoric al Europei. În anul 2017, Republica Moldova a devenit parte integrantă a Platformei digitale Europeana, prin intermediul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova, contribuind cu circa 4 700 de obiecte digitale reprezentative pentru patrimoniul cultural naţional.

____________________________

^[52] https://www.europeana.eu/ro

În contextul emigrării cetăţenilor Republicii Moldova în străinătate şi crearea comunităţilor mari în ţările de reşedinţă, diaspora a început să capete noi dimensiuni în cadrul relaţiilor interstatale, devenind un actor-cheie în promovarea imaginii ţării, a valorilor şi a culturii naţionale în spaţiul internaţional. Aceste iniţiative contribuie la cultivarea tradiţiilor şi obiceiurilor naţionale, menţinerea legăturilor culturale cu Republica Moldova, păstrarea limbii materne şi a identităţii naţionale. În lipsa unor astfel de iniţiative există riscul asimilării diasporei de către populaţiile titulare ale ţărilor de reşedinţă.

Republica Moldova are un patrimoniu cultural bogat şi extrem de creativ, iar cultura trebuie să fie o parte integrantă a politicii externe. Asigurarea organizării evenimentelor culturale peste hotare şi a accesului la produse culturale naţionale va contribui la consolidarea relaţiilor internaţionale, precum şi la crearea punţilor de legătură între Republica Moldova şi ţările partenere, între mediul cultural şi diaspora, promovând astfel scriitorii, actorii, muzicienii, pictorii şi cinematografia naţională prin intermediul programelor de mobilitate. Totodată, prin intermediul diplomaţiei culturale va fi asigurată promovarea imaginii ţării peste hotare şi valorificarea personalităţilor marcante ale culturii naţionale, în calitate de ambasadori culturali în străinătate.

În acest sens, cocrearea culturală poate susţine în mod autentic şi comunica cu credibilitate valorile culturale, inclusiv libertăţile artistice şi drepturile culturale, şi poate contribui astfel la limitarea sferei de influenţă a sistemelor autoritare. În contextul regional actual, integrarea culturii în toate domeniile relevante ale relaţiilor externe ale Republicii Moldova şi în instrumentele financiare adecvate sunt esenţiale pentru promovarea cooperării culturale cu ţările partenere, inclusiv pentru susţinerea culturii ca motor al dezvoltării sociale şi economice durabile, promovarea dialogului intercultural pentru relaţii intercomunitare paşnice, precum şi consolidarea cooperării privind patrimoniul cultural.

Războiul declanşat de Federaţia Rusă împotriva Ucrainei reprezintă un indiciu clar atât al evoluţiei treptate a realităţilor geopolitice, cât şi al instrumentalizării culturii şi a patrimoniului în scopul justificării agresiunii militare. În contextul confruntărilor geopolitice şi al războiului hibrid, contracararea dezinformării, acţiunilor de manipulare a informaţiilor şi ingerinţe străine, consolidarea rezilienţei sociale şi informaţionale devin provocări esenţiale pentru apărarea identităţii naţionale. Rolul instituţiilor de cultură în fortificarea culturii de securitate şi a capacităţii de rezilienţă trebuie consolidat. Contracararea dezinformării reprezintă un element interconectat al aceluiaşi sistem, care contribuie la protejarea intereselor naţionale şi a securităţii globale. O comunicare eficientă nu înseamnă doar promovarea faptelor şi a contextului real, ci implică şi demontarea activă a naraţiunilor false şi manipulatorii, care prezintă pericol sau pot periclita realizarea intereselor naţionale. Totodată, contracararea dezinformării prin mecanisme instituţionalizate serveşte în mod direct apărarea şi promovarea intereselor naţionale, prevenind ameninţări, precum erodarea încrederii publicului în stat şi instituţiile lui şi exacerbarea diviziunilor sociale. Problemele reflectate urmează a fi soluţionate prin valorificarea a cât mai multe sinergii, cu accent pe om, ca parte a societăţii şi cu respectarea principiului “a nu lăsa pe nimeni în urmă”.

Capitolul III

SCOP, VIZIUNE, PRINCIPII

Scopul

SNCP 2035 îşi propune să redefinească politica naţională în domeniul culturii şi patrimoniului cultural pentru a susţine şi a promova diversitatea, inovaţia artistică şi libertatea de exprimare, să încurajeze gândirea critică, să faciliteze participarea activă a tuturor cetăţenilor la viaţa culturală şi să asigure condiţii echitabile pentru lucrătorii culturali, contribuind astfel la incluziune socială şi coeziune teritorială, dezvoltare durabilă şi cooperare internaţională într-un context regional şi internaţional incert.

Viziunea

Până în anul 2035, cultura şi patrimoniul cultural vor fi consolidate ca domenii strategice ale dezvoltării naţionale, sprijinite prin investiţii sustenabile şi parteneriate echitabile. Acestea vor constitui piloni ai democraţiei, identităţii naţionale, coeziunii şi rezilienţei sociale, fiind accesibile tuturor cetăţenilor şi recunoscute drept bunuri comune şi drepturi fundamentale, contribuind astfel la creşterea nivelului de cultură şi de dezvoltare personală. Cultura şi patrimoniul cultural vor fi integrate transversal în viaţa socială şi economică, iar instituţiile culturale vor funcţiona pe principii democratice şi participative. Profesioniştii din domeniul cultural vor beneficia de condiţii de muncă echitabile şi demne.

Principii

SNCP 2035 este susţinută de următoarele principii directoare:

– respectul faţă de drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului. Diversitatea culturală poate fi protejată şi promovată numai dacă drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sunt garantate. Libertatea de opinie şi de exprimare, inclusiv libertatea de exprimare artistică şi creativitatea reprezintă elemente esenţiale pentru democraţie şi statul de drept, contribuind la sporirea capacităţii umane de a face faţă provocărilor şi de a gândi critic. Diversitatea culturală şi dialogul intercultural încurajează înţelegerea reciprocă, contribuie la prevenirea şi la soluţionarea conflictelor, precum şi la promovarea reconcilierii, păcii şi stabilităţii internaţionale. Orice utilizare abuzivă a culturii în scopul răspândirii propagandei de război, dezinformării, acţiunilor de manipulare a informaţiilor şi a ingerinţelor străine şi incitării la ură este incompatibilă cu valorile şi principiile democratice;

– pluralismul cultural şi echitatea expresiei artistice. SNCP 2035 promovează recunoaşterea şi sprijinirea diversităţii formelor de exprimare artistică, indiferent de originea, statutul instituţional sau tipul de actor implicat. Cultura este înţeleasă ca un spaţiu viu şi deschis, construit deopotrivă de organizaţii ale societăţii civile, grupuri informale, artişti independenţi şi comunităţi marginalizate. Pluralismul cultural implică acces echitabil la resurse, vizibilitate şi participare, susţinând coexistenţa între tradiţie şi inovaţie, între cultura oficială şi cea comunitară, între arta de masă şi cea critică;

– promovarea egalităţii. Cultura are potenţialul de a promova egalitatea şi respectul reciproc şi de a combate toate formele de violenţă, discriminare şi intoleranţă. Toţi cetăţenii, indiferent de statutul lor social, economic, geografic sau cultural, trebuie să aibă oportunităţi egale de a participa la viaţa culturală, de a consuma produse culturale şi de a-şi exprima propria identitate culturală. Protejarea şi promovarea diversităţii de expresii culturale implică integrarea egalităţii de gen în politicile culturale, aplicarea principiului egalităţii de şanse şi tratament între femei şi bărbaţi, garantând exercitarea deplină a drepturilor culturale de către toate persoanele, indiferent de sex, recunoaşterea demnităţii şi a respectului faţă de toate culturile, inclusiv faţă de cultura persoanelor ce aparţin minorităţilor;

– dezvoltarea durabilă. Cultura nu mai este percepută doar ca un sector separat, ci ca un factor transversal, care contribuie la durabilitatea întregului sistem socioeconomic şi de mediu. În calitate de facilitator al dezvoltării durabile, educaţia culturală este motorul transformării durabile, care nu doar transmite cunoştinţe, ci modelează valori, atitudini şi comportamente, promovând respectul faţă de diversitate, incluziune socială şi dialog intercultural. Fiind ancorată în respectul pentru diversitate şi patrimoniu, educaţia contribuie activ la o societate mai echitabilă, mai incluzivă şi mai sustenabilă. Politicile responsabile se bazează pe bunele practici în transformarea durabilă a ecosistemelor SCC, inclusiv în contextul iniţiativei privind Noul Bauhaus european^[53]. Protejarea, promovarea şi menţinerea diversităţii culturale sunt condiţii esenţiale pentru dezvoltarea durabilă în beneficiul generaţiilor prezente şi viitoare^[54];

– rezilienţa şi protecţia preventivă în faţa riscurilor. În contextul regional şi internaţional actual, fortificarea rezilienţei culturale şi identitare este imperativă. Păstrarea, adaptarea şi transmiterea valorilor şi tradiţiilor, apelul la memoria colectivă în faţa provocărilor moderne, precum globalizarea, migraţia, conflictele sau schimbările sociale rapide, reprezintă o condiţie sine qua non pentru consolidarea identităţii naţionale. Totodată, fortificarea rezilienţei SCC implică încurajarea asocierii acestora cu ODD, valorificarea noilor tendinţe accelerate de pandemie, inclusiv în mediul digital. Patrimoniul cultural trebuie să beneficieze de măsuri proactive de protecţie şi gestionare durabilă, prin integrarea acestuia ca dimensiune strategică şi resursă de dezvoltare durabilă în politicile publice, inclusiv în managementul riscurilor. Acestea includ consolidarea capacităţilor de intervenţie în vederea adaptării la schimbările climatice, prevenirea degradării, reducerea riscurilor antropice ş.a.;

– inovarea digitală şi politici bazate pe cunoaştere. În era digitală, marcată de tehnologii profund disruptive, precum inteligenţa artificială, politicile culturale trebuie să valorifice potenţialul transformării digitale pentru a asigura acces echitabil la cultură, a consolida capacitatea instituţională şi a stimula creativitatea. Procesul decizional trebuie să se bazeze pe date, ştiinţă şi expertiză. În domeniile cu componentă geografică, precum patrimoniul cultural imobil, aceste date includ şi dimensiunea spaţială. Digitalizarea conţinutului cultural şi interoperabilitatea sistemelor contribuie la dezvoltarea reţelelor de informaţii culturale, cooperare transsectorială, protejarea şi promovarea patrimoniului, precum şi la facilitarea accesului publicului la diversitatea culturală. Astfel, implementarea SNCP 2035 trebuie susţinută prin investiţii în cercetare, infrastructură digitală şi educaţie.

___________________________________

^[53] EUR-Lex - 52021XG1213(03) - EN - EUR-Lex

^[54] Convenţia privind protecţia şi promovarea diversităţii de expresii culturale, adoptată la Paris la 20 octombrie 2005

Capitolul IV

OBIECTIVE GENERALE ŞI DIRECŢII PRIORITARE

Scopul şi viziunea SNCP 2035 se concretizează prin atingerea următoarelor obiective generale şi direcţii prioritare:

Obiectivul general 1. Asigurarea unei participări culturale extinse, echitabile şi incluzive, prin consolidarea rolului culturii în societate, susţinerea diversităţii, reducerea inegalităţilor de acces şi modernizarea infrastructurii culturale în conformitate cu standardele europene.

Direcţii prioritare de intervenţie:

- consolidarea instituţiilor (case de cultură, biblioteci, muzee) şi organizaţiilor care sprijină producţia artistică în toate formele de expresie culturală, protejarea şi promovarea patrimoniului cultural, inclusiv prin susţinerea diversităţilor expresiilor culturale, realizând coeziunea şi integrarea comunităţii (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 1) şi 2));

- consolidarea potenţialului culturii ca instrument de promovare a incluziunii sociale şi a coeziunii teritoriale, inclusiv integrarea socioculturală a cetăţenilor străini (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 2), 15) şi 18));

- reabilitarea şi modernizarea infrastructurii culturale şi de patrimoniu cultural, în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de acces public (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 3));

- creşterea accesibilităţii patrimoniului cultural în spaţiul digital (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 6));

- documentarea, unificarea şi digitalizarea colecţiilor de carte din bibliotecile publice (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 1));

- regândirea modelului organizaţional, avansarea rolului de integrator comunitar al bibliotecilor publice (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 2));

- sprijinirea iniţiativelor şi proiectelor artistice ale artiştilor profesionişti şi liber-profesionişti prin facilitarea accesului acestora la spaţii publice pentru ateliere, spectacole, rezidenţe şi alte activităţi culturale (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 3) şi 4));

- consolidarea rolului sectorului cultural independent (nonprofit) ca partener strategic în extinderea accesului la cultură, prin instituirea unor mecanisme de sprijin instituţional, facilitarea accesului la infrastructură culturală şi asigurarea unei finanţări publice echitabile (inclusiv prin diverse forme de parteneriat public civic), (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 3) şi 4));

- consolidarea coeziunii sociale şi a rezilienţei comunitare prin acţiuni de alfabetizare media şi informaţională (AIM) şi valorificarea culturii memoriei (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 2) şi 21));

- fortificarea potenţialului educaţiei artistice şi culturale pentru dezvoltarea competenţelor culturale, promovarea incluziunii sociale şi stimularea participării active a cetăţenilor în viaţa culturală (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 6));

- susţinerea cinematografiei autohtone şi a altor forme de expresii artistice contemporane pentru integrarea patrimoniului cultural naţional în sistemul valorilor culturale europene (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 16) şi 17));

- dezvoltarea de forme participative de programare şi guvernanţă culturală la nivel local şi naţional (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 2), 4), 7) şi 15));

- integrarea sectorului cultural şi cel al patrimoniului naţional în politici de dezvoltare rurală şi urbană (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 14)).

Obiectivul general 2. Un patrimoniu cultural protejat, valorificat şi accesibil, prin consolidarea cadrului normativ şi instituţional, intervenţii sustenabile şi măsuri integrate de conservare, promovare şi gestionare a riscurilor.

Direcţii prioritare de intervenţie:

- alinierea cadrului normativ privind patrimoniul cultural la cadrul de politici europene şi internaţionale (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 5), 6) şi 7));

- consolidarea capacităţilor instituţionale prin eficientizarea mecanismelor administrative şi operaţionale (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 5), 6), 7) şi 15));

- inventarierea patrimoniului cultural imobil (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 5) şi 6));

- creşterea rezilienţei patrimoniului cultural în faţa riscurilor asociate conflictelor armate, dezastrelor naturale, schimbărilor climatice şi celor produse de om, inclusiv prin planuri de urgenţă şi măsuri de protecţie preventivă (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct 5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 5), 6) şi 7));

- combaterea traficului ilicit de bunuri culturale, prin mecanisme eficiente de control, cooperare interinstituţională şi aplicare a reglementărilor internaţionale (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 6) şi 7));

- valorificarea patrimoniului imobil şi a mediului construit prin promovarea arhitecturii de calitate şi a proceselor de regenerare urbană durabilă (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 5), 6), 7) şi 14));

- integrarea bunurilor de patrimoniu cultural naţional în circuitele turistice naţionale şi internaţionale, cu respectarea principiilor turismului cultural responsabil (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 12) şi 13));

- promovarea patrimoniului cultural şi a culturii memoriei prin intermediul programelor educaţionale şi campanii de sensibilizare, destinate cultivării respectului faţă de valorile istorice, tradiţii şi moştenirea culturală, ca fundamente ale identităţii naţionale (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 6), 7) şi 16)).

Obiectivul general 3. Dezvoltarea capitalului uman şi îmbunătăţirea condiţiilor de creaţie şi activitate culturală, care să asigure formarea, cercetarea şi inovarea în domeniul culturii şi patrimoniului cultural.

Direcţii prioritare de intervenţie:

- crearea şi consolidarea unui sistem educaţional integrat în domeniul culturii şi patrimoniului cultural, care să sprijine formarea iniţială, cercetarea ştiinţifică şi inovarea în domeniu (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 6) şi 11));

- elaborarea de programe/proiecte de sprijin pentru domeniile cultură şi patrimoniu cultural, cu accent pe educaţia prin artă, mediere culturală, cercetare, analize strategice şi formare profesională continuă (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 19));

- crearea unui cadru normativ şi de sprijin pentru recunoaşterea şi consolidarea statutului omului de creaţie (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 4) şi 17));

- susţinerea şi promovarea activităţii artiştilor profesionişti şi liber-profesionişti prin scheme dedicate de finanţare predictibilă, multianuală şi participativă (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 17));

- sprijinirea integrării profesionale a tinerilor specialişti în organizaţii şi instituţii de cultură şi patrimoniu, inclusiv prin programe de mentorat, stagii plătite, internshipuri reglementate şi burse pentru cariere emergente (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 4), 11) şi 17));

- profesionalizarea managerilor din domeniile cultură şi patrimoniu cultural prin îmbunătăţirea ofertei de formare iniţială şi continuă în conformitate cu standardele de guvernanţă culturală, management participativ şi sustenabilitate (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 15)).

Obiectivul general 4. Un sistem sustenabil, echitabil şi eficient de finanţare a culturii şi patrimoniului cultural, care sprijină iniţiativa artistică, stimulează creativitatea şi contribuie la protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural naţional.

Direcţii prioritare de intervenţie:

- crearea şi consolidarea mecanismelor sustenabile de susţinere, după caz, şi subvenţionare a sectorului artistic şi de creaţie public, privat şi liber-profesionist (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 17) şi 18));

- diversificarea modelelor de finanţare în domeniile cultură şi patrimoniu cultural pentru a sprijini atât proiectele culturale naţionale, cât şi iniţiativele locale (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 4), 5), 14) şi 17));

- dezvoltarea unui mecanism naţional sustenabil şi incluziv de finanţare pentru restaurarea, reabilitarea şi valorificarea patrimoniului cultural, care să stimuleze iniţiativele venite din partea comunităţilor, autorităţilor locale şi sectorului privat, pe baza unor criterii transparente de prioritate, urgenţă şi impact cultural (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 5) şi 7));

- promovarea şi reglementarea stimulentelor financiare şi juridice pentru sprijinirea culturii, prin facilitarea finanţărilor private şi acordarea de stimulente sectorului cultural nonprofit, artiştilor independenţi şi organizaţiilor culturale (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 3), 4), 5) şi 17));

- dezvoltarea unui cadru participativ şi transparent de evaluare a proiectelor culturale, prin digitalizarea proceselor, profesionalizarea comisiilor de evaluare şi implicarea activă a sectorului cultural în definirea criteriilor şi proceselor de selecţie (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 4) şi 17));

- asigurarea mecanismelor flexibile şi transparente de alocare a mijloacelor financiare care să răspundă nevoilor specifice pentru diverse segmente ale sectorului cultural, inclusiv organizaţii de cultură, artişti liber-profesionişti şi entităţi responsabile de protejarea patrimoniului cultural naţional (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 4), 5), 14) şi 17)).

Obiectivul general 5. Internaţionalizarea culturii şi a patrimoniului cultural prin cooperare activă în reţele şi programe europene şi internaţionale, precum şi prin valorificarea potenţialului creativ al diasporei şi al scenei culturale locale.

Direcţii prioritare de intervenţie:

- susţinerea internaţionalizării domeniilor cultură şi patrimoniu cultural, inclusiv prin valorificarea capacităţilor şi a prezenţei diasporei (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 16));

- promovarea şi susţinerea acţiunilor aferente diplomaţiei culturale (târguri de carte, expoziţii internaţionale, festivaluri, turnee teatrale ş.a.) (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 16));

- promovarea serviciilor şi bunurilor culturale naţionale la nivel european şi internaţional (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 16));

- promovarea şi implementarea programelor de rezidenţă şi mobilitate artistică în domeniile cultură şi patrimoniu cultural prin parteneriate cu actori publici şi independenţi, axate pe schimb, formare şi colaborare profesională la nivel naţional şi internaţional (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 16));

- consolidarea cooperării culturale bilaterale şi multilaterale, inclusiv prin implicarea activă în cadrul organizaţiilor internaţionale precum UNESCO, Consiliul Europei, UE, ICCROM, ICOMOS, ICOM, IFLA, Europa Nostra ş.a., şi dezvoltarea de parteneriate durabile (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 16));

- aderarea şi participarea activă la programele şi platformele culturale europene şi internaţionale, precum “Europa Creativă”, “Europa Cinema”, “Eurimages” şi altele, în vederea alinierii la standardele europene şi atragerii de finanţare externă (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 16));

- consolidarea prezenţei culturii naţionale în spaţiul digital global, prin dezvoltarea de politici şi instrumente pentru protejarea, promovarea şi difuzarea conţinuturilor culturale locale şi naţionale pe platforme digitale internaţionale, precum şi susţinerea creatorilor locali în noile modele de distribuţie digitală (SND, Direcţii de politici şi intervenţii prioritare, pct.5.8. Cultură şi politici culturale, subpct. 16)).

Indicatori de monitorizare privind realizarea obiectivelor generale

Capitolul V

IMPACTUL

Implementarea SNCP 2035 va contribui la sporirea accesibilităţii, calităţii şi a actualităţii ofertei culturale, ceea ce implică cheltuieli curente şi investiţionale mai mari, mai bine ţintite şi valorificate în mod eficient la nivelul fiecărei instituţii şi organizaţii culturale. Contribuind la dezvoltarea culturii ca valoare intrinsecă, aceste resurse vor produce importante randamente economice şi sociale. Pentru aceasta este extrem de important să fie asigurată intrarea culturii în “mase”, inclusiv în mediul rural şi în regiunile periferice ale ţării.

Impactul anticipat al intervenţiilor propuse poate fi analizat din mai multe perspective, după cum urmează:

Crearea unei infrastructuri culturale moderne şi accesibile şi creşterea producţiei culturale. Implementarea SNCP 2035 va asigura dezvoltarea infrastructurii culturale (muzee, biblioteci, centre culturale ş.a.), digitalizarea acesteia şi eliminarea decalajelor geografice, cu impact asupra publicului larg, a persoanelor din mediul rural sau defavorizat, a copiilor, tinerilor, vârstnicilor, persoanelor cu dizabilităţi, organizaţiilor culturale ş.a. Reabilitarea şi modernizarea infrastructurii culturale va contribui la creşterea accesibilităţii la bunuri şi servicii culturale. Spaţiile culturale moderne vor influenţa calitatea actului cultural, având un impact direct asupra artiştilor şi profesioniştilor din domeniu. Un mediu cultural mai intens, mai calitativ şi mai divers va oferi oamenilor o satisfacţie de viaţă mai mare, noi repere pentru dezvoltare şi aspiraţie personală şi va fortifica sentimentul de apartenenţă şi de comunitate. Prin aceste condiţii vor fi stimulate producţia culturală, participarea comunitară şi consolidarea coeziunii sociale, centrele culturale renovate devenind locuri de întâlnire şi de desfăşurare a activităţilor locale.

Conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural va permite comunităţilor păstrarea valorilor şi a tradiţiilor, precum şi transmiterea acestora generaţiilor viitoare. Prin restaurarea şi valorificarea bunurilor de patrimoniu va fi asigurată menţinerea vie a memoriei istorice, or, monumentele, obiectele de artă sunt mărturii vii ale trecutului unei naţiuni. Intervenţiile asupra patrimoniului cultural se vor realiza în conformitate cu legislaţia naţională, cu standardele europene şi bunele practici internaţionale. Totodată, digitizarea patrimoniului cultural va permite păstrarea în siguranţă a obiectelor fragile şi accesul la acestea fără riscul deteriorării; arhivarea documentelor rare (manuscrise, fotografii sau filme de arhivă), care vor putea fi păstrate şi puse la dispoziţia publicului larg, precum şi reconstrucţia virtuală a patrimoniului cultural distrus (clădiri sau artefacte culturale pierdute).

Dezvoltarea capitalului uman din domeniul culturii şi patrimoniului cultural. Dezvoltarea programelor de formare, cercetare şi inovare este necesară în contextul revigorării şi al actualizării educaţiei din domeniul culturii şi patrimoniului cultural şi formarea unor specialişti care să deţină competenţe esenţiale, precum gestionarea instituţiilor culturale, strategii de marketing şi comunicare, adoptarea soluţiilor inovatoare în domeniul digital, intervenţii corecte asupra patrimoniului cultural imobil ş.a. Investiţiile în capitalul uman vor contribui la stabilirea unui statut mai clar şi mai protejat pentru artişti şi profesionişti, la accesul la spaţii de creaţie şi oportunităţi de formare continuă. De asemenea, vor fi create condiţii de retenţie a specialiştilor în ţară şi de dezvoltare a unei noi generaţii de creatori şi cercetători. Sporirea internaţionalizării şi a mobilităţii profesionale va contribui la integrarea accelerată în spaţiul cultural european şi internaţional – element definitoriu în contextul parcursului de integrare europeană a Republicii Moldova. Totodată, priorităţile orientate spre diaspora vor avea un rol esenţial pentru consolidarea identităţii naţionale, păstrarea coeziunii comunităţilor de peste hotare şi promovarea strategică a ţării în lume.

Educaţia culturală, consolidarea identităţii naţionale şi a rezilienţei. Educaţia culturală şi identitatea naţională contribuie la formarea unei societăţi conştiente de valorile sale, capabilă să aprecieze şi să protejeze moştenirea culturală. Programele de educaţie culturală în şcoli şi licee, vizitele la muzee, atelierele creative, proiectele interdisciplinare vor impulsiona dezvoltarea gândirii critice şi a spiritului civic. Activităţile de alfabetizare informaţională şi media, precum şi apelul la memoria colectivă prin organizarea evenimentelor istorico-culturale tematice vor contribui la consolidarea coeziunii sociale, a identităţii naţionale şi a rezilienţei comunitare într-un context regional şi internaţional expus constat provocărilor hibride. Totodată, sprijinirea diversităţii culturale în cadrul evenimentelor publice din diferite regiuni şi comunităţi etnice va contribui la promovarea dialogului intercultural şi la susţinerea identităţilor locale.

Dezvoltarea economică. Pusă în valoare în mod corect şi integrată în sistemul educaţional, cultura va consolida economia creativă şi va produce efecte socioeconomice importante, prin diversificarea oportunităţilor de relaxare şi petrecere a timpului liber, promovând reducerea conflictelor, tensiunilor, violenţei şi a devianţelor sociale. Includerea în circuitul turistic a siturilor istorice, a muzeelor, a bunurilor de patrimoniu cultural restaurate, a peisajelor culturale, precum şi organizarea festivalurilor ş.a. va asigura crearea locurilor de muncă, în mod direct şi indirect, atragerea turiştilor interesaţi de experienţe autentice şi educative, sporirea atractivităţii turistice a comunităţilor şi a ţării în ansamblu, cu beneficii economice la nivel local şi naţional. Astfel, localităţile care îşi valorifică patrimoniul pot deveni repere internaţionale şi centre de atractivitate economică.

În acelaşi timp, impactul negativ ar putea fi generat de disparităţile de capacitate administrativă la nivel local, de lipsa coerenţei între instituţii sau de schimbările frecvente a direcţiei politice, care ar putea tergiversa aplicarea unitară a reformelor. De asemenea, există riscul unei birocratizări excesive a mecanismelor de finanţare sau a concentrării resurselor în jurul zonelor/centrelor urbane (deja dezvoltate). Procesul de digitalizare accelerată în raport cu lipsa/limitarea competenţelor şi a resurselor digitale ale unor categorii de public sau de actori culturali poate aprofunda temporar diferenţele de acces, competenţele şi participarea digitală în domeniul cultural între diferite categorii sociale, economice sau geografice.

Indicatori de evaluare a impactului SNCP 2035

 

Capitolul VI

RISCURI DE IMPLEMENTARE

Riscurile anticipate în implementarea SNCP 2035

 

Capitolul VII

AUTORITĂŢI ŞI INSTITUŢII

RESPONSABILE DE IMPLEMENTAREA SNCP 2035

Obiectivele stabilite de SNCP 2035 vor fi atinse prin sinergia şi consolidarea eforturilor tuturor autorităţilor şi instituţiilor cu competenţe relevante în dezvoltarea culturii şi a patrimoniului cultural.

Responsabilitatea primară pentru implementarea SNCP 2035 îi revine Ministerului Culturii, în calitate de autoritate responsabilă de elaborarea politicilor în domeniul culturii şi patrimoniului naţional, iar celorlalte autorităţi publice, precum Cancelaria de Stat (Biroul relaţii cu diaspora, Biroul pentru integrare europeană, Biroul politici de reintegrare), Ministerul Educaţiei şi Cercetării, Ministerul Finanţelor, Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării, Ministerul Mediului le revine rolul să asigure implementarea direcţiilor prioritare de intervenţie, de care sunt responsabile conform obiectivelor generale ale SNCP 2035 şi conform domeniilor de competenţă. De asemenea, în funcţie de intervenţiile necesare în domeniile vizate de SNCP 2035, vor fi atrase în calitate de părţi următoarele autorităţi şi instituţii publice: Agenţia Relaţii Interetnice, Agenţia de Stat pentru Proprietate Intelectuală, Biroul Naţional de Statistică, Agenţia pentru Guvernare Electronică, Agenţia Servicii Publice, Centrul Naţional al Cinematografiei, Congresul Autorităţilor Locale din Moldova, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Agenţia Geodezie, Cartografie şi Cadastru, Serviciul de evidenţă şi circulaţie a bunurilor culturale mobile, Institutul Patrimoniului Cultural, Agenţia de Inspectare a Monumentelor, Agenţia Naţională Arheologică, Rezervaţia cultural- naturală “Orheiul Vechi”, Centrul Naţional de Cultură Tradiţională, Oficiul Naţional de Dezvoltare a Culturii, Oficiul Naţional al Turismului, instituţiile muzeale, instituţiile infodocumentare, precum şi alte părţi interesate.

La nivel local, responsabilitatea implementării SNCP 2035 le revine autorităţilor administraţiei publice locale (subdiviziunilor responsabile de domeniul cultură).

Capitolul VIII

PROCEDURI DE MONITORIZARE, RAPORTARE ŞI EVALUARE

SNCP 2035 va fi implementată pe parcursul anilor 2025-2035 în două etape, prin intermediul programelor de implementare a acesteia pentru anii 2025-2030 (etapa I) şi a programului de implementare pentru anii 2031-2035 (etapa II). Programele respective vor servi drept bază pentru planificarea strategică şi operaţională a acţiunilor de reformă la nivel central şi local.

Pe parcursul implementării SNCP 2035 vor fi realizate următoarele proceduri de monitorizare şi evaluare:

- monitorizarea anuală, care va fi realizată prin generarea raportului anual de progres (semestrul I al fiecărui an de implementare) privind implementarea SNCP 2035 în baza: (i) programelor de implementare a SNCP 2035 pe termen mediu, şi (ii) a documentelor de planificare ale autorităţilor publice responsabile de implementarea SNCP 2035. Rapoartele anuale vor include: prezentarea gradului de realizare a acţiunilor pe programe ce derivă din SNCP 2035, gradul de conformitate a acţiunilor întreprinse cu cele planificate, identificarea cauzelor întârzierilor şi modificărilor pentru îmbunătăţirea procesului de implementare a programelor; analiza dinamicii indicatorilor de rezultat incluşi în SNCP 2035, inclusiv a măsurilor de gestiune a riscurilor. Vor fi formulate recomandări privind îmbunătăţirea procesului de implementare a SNCP 2035;

- evaluarea intermediară, care se realizează la expirarea primei etape de implementare a SNCP 2035 (anul 2031), când va fi elaborat raportul intermediar de evaluare (trimestrul I, 2031), ce va ţine cont de următoarele criterii: relevanţa, eficacitatea, eficienţa, sustenabilitatea şi impactul implementării SNCP 2035. Evaluarea implementării va propune, după caz, o ajustare a obiectivelor şi direcţiilor de intervenţie în funcţie de progresul realizat şi de tendinţele înregistrate în procesul de implementare a SNCP 2035 la nivel central şi local;

- evaluarea finală, care se realizează la finalizarea implementării SNCP 2035, când va fi elaborat un raport final de evaluare privind rezultatele şi impactul implementării acesteia (2036).

Rapoartele anuale de monitorizare şi evaluare a SNCP 2035 vor fi elaborate de către Ministerul Culturii în cooperare cu autorităţile implicate, instituţiile de cultură din subordine, autorităţile administraţiei publice locale (subdiviziunile responsabile de domeniul cultură), partenerii naţionali şi internaţionali, şi vor fi coordonate cu Cancelaria de Stat. Rapoartele de evaluare intermediară şi finală vor fi elaborate de către experţi independenţi, contractaţi de Ministerul Culturii. Pentru creşterea transparenţei rezultatelor obţinute ca urmare a implementării SNCP 2035, rapoartele de monitorizare anuală, rapoartele de evaluare intermediară şi finală vor fi consultate public şi vor fi plasate pe site-ul web oficial al Ministerului Culturii.

Raportarea privind realizarea/implementarea SNCP 2035 va fi realizată prin:

1) colectarea de informaţii la nivel instituţional şi raional/municipal;

2) colectarea şi prelucrarea informaţiilor respective în cadrul realizării unor studii şi analize în acest sens;

3) colectarea şi prelucrarea informaţiilor de către grupuri temporare de experţi, create în acest sens de către Ministerul Culturii.