680/11.07.2018 Hotărîre pentru aprobarea Planului general de gestionare a crizelor în sectorul alimentelor şi furajelor

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

pentru aprobarea Planului general de gestionare

a crizelor în sectorul alimentelor şi furajelor

nr. 680  din  11.07.2018

 (în vigoare 20.07.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 267-275 art. 740 din 20.07.2018

* * *

Abrogat: 07.01.2024

Hotărîrea Guvernului nr.790 din 18.10.2023

În scopul realizării prevederilor Legii nr.75 din 12 aprilie 2013 cu privire la ratificarea Acordului dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană de stabilire a cadrului pentru participarea Republicii Moldova la operaţiunile Uniunii Europene de gestionare a crizelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.119-121, art.366), art.14 din Legea nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.122-124, art.383), cu modificările şi completările ulterioare, art.3¹ din Legea nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.181-184, art.595), cu modificările şi completările ulterioare, art.1 şi 29 din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.59-65, art.120), cu modificările ulterioare, Guvernul

[Preambulul modificat prin Hot.Guv. nr.13 din 27.01.2021, în vigoare 19.03.2021]

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Planul general de gestionare a crizelor în sectorul alimentelor şi furajelor (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

Aprobat

prin Hotărîrea Guvernului

nr.680 din 11 iulie 2018

Notă: În Planul general pe tot parcursul textului, cuvintele "operator din businessul alimentar", la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele "operator din domeniul alimentar", la forma gramaticală corespunzătoare conform Hot.Guv. nr.13 din 27.01.2021, în vigoare 19.03.202

PLAN GENERAL

de gestionare a crizelor în sectorul alimentelor şi furajelor

Prezentul Plan general de gestionare a crizelor în sectorul alimentelor şi furajelor (în continuare – Plan general) transpune Decizia Comisiei 2004/478/CE din 29 aprilie 2004 privind adoptarea unui plan general de gestiune a crizelor în sectorul alimentelor şi furajelor, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 160 din 30 aprilie 2004.

INTRODUCERE

Scopul autorităţilor competente cu responsabilităţi în domeniul siguranţei alimentelor este de a face Republica Moldova un loc mai sănătos şi mai sigur, unde consumatorii pot avea încredere că interesele lor sînt protejate. O societate cu risc zero nu poate exista, dar aceste autorităţi au sarcina de a gestiona şi a reduce pe cît de mult posibil riscurile la care pot fi supuşi consumatorii.

Crizele apărute în sectorul alimentelor şi furajelor au evidenţiat necesitatea urgentă de elaborare şi implementare a unui plan de gestionare a crizelor. Acesta va conţine acţiuni şi proceduri adaptate la realitate ce au ca scop reglementarea managementului şi asigurarea unui răspuns rapid şi coordonat al autorităţilor cu atribuţii în domeniul gestionării crizelor. Procedurile organizatorice respective fac posibilă o coordonare mai bună a eforturilor, identificarea şi aplicarea celor mai eficiente măsuri, bazate informaţii ştiinţifice de calitate.

Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.409 din 4 iunie 2014, şi Strategia în domeniul siguranţei alimentelor pentru anii 2018-2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1150 din 20 decembrie 2017, au ca obiectiv principal asigurarea unui nivel de trai echitabil pentru agricultori, aprovizionarea stabilă cu alimente inofensive, la preţuri accesibile pentru consumatori.

Actualmente autorităţile competente cu responsabilităţi în domeniul siguranţei alimentelor sînt: Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Finanţelor, prin intermediul Serviciului Vamal şi Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare – Agenţie) care are rolul de coordonator al autorităţilor din domeniul siguranţei alimentelor.

În calitate de coordonator, Agenţia are responsabilitatea de a fortifica acţiunile sale de control şi monitorizare, precum şi de a susţine şi a dezvolta o colaborare eficientă cu şi între celelalte autorităţi competente.

În acest context, menţionăm: comunicarea şi colaborarea insuficientă între autorităţile competente sus-menţionate a atras după sine o serie de disfuncţionalităţi, printre care:

- capacitatea scăzută de luare a deciziilor la nivel managerial şi tehnic/teritorial, deoarece luarea deciziilor necesită implicarea personalului de specialitate din mai multe instituţii;

- suprapunerile în activităţile de control din domeniul siguranţei alimentelor – delimitarea competenţelor nu asigură decît rezolvarea parţială a acestei probleme;

- gestionarea ineficientă a resurselor umane şi financiare – nu se poate asigura o instruire uniformă şi eficientă a personalului din domeniul siguranţei alimentelor, există o risipă a fondurilor guvernamentale din acest domeniu generată de activităţi similare, strategii nearmonizate etc.;

- gestionarea cu întîrziere a unor situaţii generatoare de riscuri alimentare, cauzată de procesul decizional şi de execuţie anevoios;

- cadrul legal defectuos (pe lîngă legislaţia specifică siguranţei alimentelor fiecare dintre autorităţile enumerate anterior are proceduri/norme proprii, adesea neunitare);

- discrepanţele apărute în comunicarea cu alţi actanţi din domeniu: operatori, consumatori, structuri naţionale, europene şi internaţionale – ca urmare, timpul de reacţie este foarte îndelungat, iar rezultatul uneori se rezumă la lipsa de consens.

Ţinînd cont de cele expuse anterior, este evidentă necesitatea gestionării domeniului de siguranţă a alimentelor de către o autoritate unică de profil, singura responsabilă pentru cheltuirea resurselor în scopul eficientizării sistemului de siguranţă a alimentelor.

Un management eficient al sistemului alimentar necesită o coordonare a competenţelor multidisciplinare pentru reducerea timpului de reacţie, limitarea şi prevenirea efectelor negative asupra părţilor interesate şi/sau implicate.

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

1. Prezentul Plan determină tipurile de situaţii care implică riscuri directe sau indirecte pentru sănătatea umană şi animală determinate de alimente şi/sau furaje, care nu pot fi prevenite, eliminate sau reduse la un nivel acceptabil. Totodată, prezentul Plan prevede procedurile practice necesare pentru gestionarea unei crize, inclusiv strategia de comunicare bazată pe principiul transparenţei.

2. În sensul prezentului Plan, pe lîngă noţiunile expuse în Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor şi în Hotărîrea Guvernului nr.59 din 7 februarie 2017 "Cu privire la aprobarea măsurilor de punere în aplicare a sistemului rapid de alertă pentru alimente şi furaje la nivel naţional", se aplică următoarele noţiuni:

siguranţa alimentului – concept prin care alimentul nu poate provoca rău consumatorului cînd este pregătit şi/sau consumat în conformitate cu utilizarea intenţionată;

falsificare motivată economic – înlocuirea sau adăugarea frauduloasă şi intenţionată a unei substanţe într-un produs cu scopul creşterii aparente a valorii acestuia sau reducerii costurilor de producţie;

obiectiv al siguranţei alimentului – frecvenţa şi/sau concentraţia maximă a unui pericol într-un aliment şi/sau furaj în momentul consumului, a cărei menţinere asigură nivelul adecvat de protecţie;

sistem de management al siguranţei alimentelor – set de elemente interconectate şi interactive cu scopul de a stabili politici şi obiective şi de a atinge aceste obiective, folosit pentru a conduce şi controla o organizaţie, avînd ca ţintă siguranţa alimentelor;

criză – situaţie generată de alimente şi/sau furaje care implică un risc grav direct sau indirect pentru sănătatea umană şi animală, fiind percepută sau mediatizată ca atare, şi care nu poate fi gestionată în mod adecvat prin aplicarea legislaţiei şi a procedurilor existente; riscul are o răspîndire geografică largă şi/sau pe o parte semnificativă a lanţului alimentar şi în aceste situaţii trebuie luate măsuri şi acţiuni urgente, coordonate, cu alocarea de resurse suplimentare pentru restabilirea normalităţii;

criză potenţială – situaţie în care prin evoluţia necontrolată a incidentelor alimentare s-ar putea ajunge la o criză generată de alimente şi în care trebuie aplicate măsuri urgente, coordonate în mod adecvat, la un nivel înalt, pentru a nu evolua într-o criză;

management activ al crizei – cunoaşterea pericolelor posibile şi pregătirea pentru eventuale măsuri urgente de prevenire a crizei;

management reactiv al crizei – toate măsurile ce trebuie luate după declanşarea crizei pentru a menţine consecinţele acesteia la un nivel cît mai mic posibil;

management anticipativ al crizei – prevenirea crizei prin aplicarea şi respectarea unor măsuri ce includ în mod special identificarea vulnerabilităţilor, eliminarea posibilelor surse de pericol, instalarea şi asigurarea funcţionării unor sisteme de alertă, dezvoltarea unei infrastructuri de control, elaborarea de planuri de intervenţie/contingenţă şi identificarea şi instruirea personalului operaţional. Aceste acţiuni din cadrul managementului crizei includ, printre altele, colectarea şi evaluarea informaţiilor, analiza situaţiei, stabilirea scopurilor, dezvoltarea opţiunilor de acţiune şi compararea lor, implementarea opţiunii selectate şi analiza reacţiei (feedbackului);

incident alimentar – orice eveniment care, în baza informaţiilor disponibile, poate genera îngrijorări cu privire la ameninţările actuale sau suspicionate, cu implicaţii asupra siguranţei sau calităţii unui produs alimentar şi care necesită o intervenţie pentru a proteja interesele consumatorilor;

măsură de control – acţiune sau activitate care este efectuată pentru a preveni, a elimina sau a reduce la un nivel acceptabil un risc pentru siguranţa alimentelor şi/sau furajelor;

desfăşurare cronologică a crizei – evoluţie a evenimentelor elaborată pentru a documenta toate incidentele în ordine cronologică şi a înregistra procesele externe în timpul crizei, precum şi reacţiile celulei de criză la acestea;

riscuri emergente – riscuri care se aşteaptă sa se extindă, dar se află într-o fază incipientă şi care se aşteaptă să crească semnificativ.

[Pct.2 modificat prin Hot.Guv. nr.13 din 27.01.2021, în vigoare 19.03.2021]

Capitolul II

CARACTERISTICILE CRIZEI ŞI CAUZELE CARE O POT GENERA

3. Crizele din domeniul siguranţei alimentelor pot fi cauzate de unul sau o serie de incidente negative în domeniul sănătăţii, managementului riscului, percepţiei publicului şi economiei, indiferent dacă incidentul negativ afectează unul sau mai multe dintre domeniile enumerate.

Factorii decisivi pentru stoparea unei crize sînt proporţiile incidentului şi impactul său asupra domeniilor afectate, precum şi gradul de percepţie al publicului. Situaţiile de criză sînt acele situaţii în care factorii critici iau amploare, ceea ce face Agenţia să considere că gestiunea riscului determinat de alimente sau furaje va fi atît de complexă, încît riscul nu va putea fi gestionat în mod adecvat.

De cele mai multe ori, crizele nu au un start clar sau sfîrşit previzibil. Crizele evoluează rapid, iar situaţia şi activităţile celor responsabili sînt urmărite cu un interes sporit de opinia publică. Au existat situaţii potenţial generatoare de criză în domeniul securităţii şi siguranţei alimentelor, cauzate, de obicei, de percepţia publicului despre o ameninţare asupra sănătăţii individuale. În acest context, amploarea crizei nu este neapărat corelată cu nivelul de risc. Nevoia de acţiune pentru a gestiona criza poate diferenţia de nevoia de acţiune pentru a minimaliza riscul.

4. Orice criză, indiferent de natura ei, are anumite caracteristici precum:

1) ameninţarea: existenţa unei ameninţări este factorul de declanşare a unei crize, în cazul în care natura ameninţării este susceptibilă de a produce o astfel de temere;

2) urgenţa: ameninţarea trebuie să fie suficient de mare pentru a crea o situaţie de urgenţă părţii (părţilor) ameninţate;

3) surpriza: existenţa ameninţării constituie o surpriză. În general, doar ameninţările neanticipate se transformă într-o criză;

4) presiunea timpului: dacă ameninţarea nu este anticipată, nu există un plan privind modul de răspuns la criză, acesta trebuind să fie dat într-o perioadă de timp relativ scurtă;

5) incertitudinea: avînd în vedere evoluţia aleatorie a unor evenimente cu procent mare de probabilitate de a se manifesta;

6) intensitatea mărită: aceasta este în strînsă legătură cu timpul.

Prevenirea crizei este posibilă pe baza conştientizării posibilităţii de apariţie a acesteia, care include identificarea vulnerabilităţilor şi a riscurilor specifice domeniului alimentar, potenţiale cauze ale crizei. Scenariile posibile de criză trebuie analizate în special pentru a identifica potenţialul de evoluţie într-o criză dintr-un stadiu incipient şi pentru a iniţia efectiv măsurile anticriză.

Cauzele crizelor în domeniul siguranţei alimentelor pot fi clasificate astfel:

a) contaminarea directă a alimentelor;

b) fraudele alimentare;

c) deteriorarea calităţii factorilor de mediu;

d) percepţia publică eronată;

e) managementul defectuos al incidentului/ crizei potenţiale;

f) evidenţele noi.

Secţiunea 1

Contaminarea directă a alimentelor

5. Accidentele, dezastrele şi calamităţile naturale, nerespectarea bunelor practici pe lanţul alimentar sau activităţile teroriste pot conduce la contaminarea alimentelor.

6. În cazurile enunţate în pct.5, criza este declanşată de un eveniment care poate fi sau nu identificat în timp şi spaţiu şi reprezintă un risc pentru consumatori.

Secţiunea a 2-a

Fraudele alimentare

7. Încălcarea în mod intenţionat a regulilor generale prevăzute la art.1 din Legea nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor, în scopul obţinerii unui profit financiar sau economic, poate crea premisele unei crize.

8. Responsabilitatea pentru siguranţa alimentelor le revine atît operatorilor din domeniul alimentar care produc şi plasează produsul pe piaţă, cît şi autorităţilor responsabile de controlul inofensivităţii acestora.

Secţiunea a 3-a

Deteriorarea calităţii factorilor de mediu

9. Impactul natural sau antropic poate provoca contaminarea directă sau indirectă a alimentelor cu microorganisme patogene şi condiţionat patogene, de exemplu: Salmonella spp., Campylobacter spp., Yersinia enterocolitica, Escherichia coli O157, Listeria monocytogenes, Clostridium perfringens, Clostridium botulinum, stafilococii coagulazo-pozitivi, Bacillus cereus etc.

10. Infecţiile la animale (zoonoze) se transmit direct la om prin alimente de origine animală. Prezenţa microorganismelor patogene, în primul rînd Salmonella spp., în furaje şi alimente de origine animală poate produce intoxicaţii la animale şi oameni. Pentru prevenirea infecţiilor la animale şi asigurarea inofensivităţii alimentelor, producătorii trebuie să fie familiarizaţi cu mecanismele şi factorii de transmitere a acestor microorganisme.

De exemplu: Salmonella spp., Campolybacter spp., Yersinia enterocolitica, E.Coli, Enterobacteriaceae, Listeria monocitogenes, Clostridium perfrigens etc.

De asemenea, producătorii trebuie să cunoască că dezvoltarea acestora depinde de temperatură, pH şi de mediu (nutrienţi).

Caracteristicile Salmonellei:

a) prezenţă normală în tractul digestiv la animalele cu sînge cald şi sînge rece;

b) dezvoltare optimă de la 37°C (supravieţuieşte între 5-46°C);

c) nu supravieţuieşte pasteurizării;

d) rezistenţă la procesele de congelare slabă;

e) pH-ul optim la 6,5 - 7,5 (supravieţuieşte între 4,5 - 9,5),

f) deshidratarea furajului elimină creşterea;

g) reprezintă, în general, un pericol alimentar prin ouă, păsări de curte, porcine şi, eventual, prin bovine.

Deteriorarea calităţii factorilor de mediu (apă, aer, sol) poate fi provocată de infectarea mediului cu microorganisme patogene, sub influenţa factorilor fizici şi chimici. Dintre factorii fizici putem enumera temperatura, umiditatea aerului etc., iar factorii chimici reprezintă diferite elemente sau substanţe chimice existente în natură ori sînt sintetizate de om.

Secţiunea a 4-a

Percepţia publică eronată

11. În percepţia publică, un risc poate reprezenta o ameninţare semnificativă pentru sănătate, indiferent de dimensiunile acestuia. Chiar dacă evaluarea riscului nu arată că el ar reprezenta un pericol pentru sănătatea consumatorilor, această situaţie poate fi o criză potenţială. În special atunci cînd consumatorii ajung uşor la concluzia că instituţiile guvernamentale nu acordă suficientă atenţie unui anumit subiect şi nu se implică în soluţionarea problemei, societatea poate pierde încrederea în deciziile şi măsurile luate de autoritatea responsabilă de implementarea politicii statului în domeniul siguranţei alimentelor.

12. O altă consecinţă negativă este impactul economic, materializat prin pierderi importante cauzate de scăderea consumului unui anumit produs sau produse, care poate avea şi implicaţii sociale – prin pierderea sau scăderea numărului locurilor de muncă într-unul sau în mai multe sectoare de activitate.

Secţiunea a 5-a

Managementul defectuos al incidentului/ crizei potenţiale

13. Prevenirea necorespunzătoare a pericolului din pricina lipsei unor planuri de intervenţie, existenţei unor planuri neadecvate, incomplete sau a implementării nepotrivite a măsurilor preconizate poate conduce la un management defectuos al incidentului/crizei potenţiale şi poate lăsa impresia că autoritatea responsabilă nu a luat măsuri sau a luat măsuri insuficiente de protecţie a sănătăţii populaţiei.

14. Un management sau o comunicare defectuoasă poate provoca o creştere rapidă şi dramatică a crizei ori o prelungire a acesteia, iar uneori chiar poate declanşa o nouă criză.

Secţiunea a 6-a

Evidenţele noi

15. Datorită unor rezultate ştiinţifice sau evaluări de risc emergent, pot fi puse în evidenţă:

1) apariţia unui risc total nou care nu a fost cunoscut înainte;

2) modificarea gradului unui risc deja cunoscut (o nouă rată a riscului);

3) modificarea evaluării gradului de expunere la un risc cunoscut.

În general, rata crescută a riscului sporeşte probabilitatea de apariţie a crizei.

16. Pentru un management de succes este important ca toate cauzele să fie luate în calcul în egală măsură. În situaţii deosebite, evenimentele imprevizibile pot provoca abateri capabile să modifice fundamental configuraţia datelor problemei, incertitudinea devenind ea însăşi un potenţial factor de risc.

Identificarea timpurie a unor astfel de evenimente ne ajută să reducem potenţialul crizei. Cu toate acestea, chiar şi măsurile de prevenire a crizei aplicate cu succes nu pot duce la evitarea totală a acesteia.

Capitolul III

PRINCIPIILE ŞI FAZELE DE GESTIONARE A CRIZELOR

17. Procesul de gestionare a crizelor se desfăşoară etapizat şi include cinci faze, după cum urmează:

1) faza I: observarea indicatorilor şi avertizarea asupra unei crize potenţiale sau specifice;

2) faza a II-a: evaluarea situaţiei de criză în ceea ce priveşte dezvoltarea şi potenţialul său şi stabilirea implicaţiilor pentru securitatea individuală şi naţională;

3) faza a III-a: dezvoltarea opţiunilor de răspuns recomandate pentru a ghida procesul decizional;

4) faza a IV-a: planificarea şi executarea deciziilor;

5) faza a V-a: revenirea la starea de normalitate.

18. O soluţie posibilă în abordarea gestionării crizelor este considerată adoptarea unor principii general-valabile, care să fie fundamentate pe următoarele reguli:

1) crizele sînt inevitabile;

2) gestionarea crizelor trebuie planificată, în sensul că anumite proceduri pot fi convenite anticipat şi aplicate în momentul apariţiei crizei;

3) gestionarea crizelor face parte integrantă din responsabilitatea autorităţilor implicate.

19. Pentru abordarea corespunzătoare a prevenirii crizelor, gestionarea acestora presupune dezvoltarea şi parcurgerea în mod discret, dar ferm a unor etape în procesul de răspuns la crize. Acest proces trebuie să fie susţinut de autorităţile implicate în gestionarea crizelor prin elaborarea procedurilor şi instrucţiunilor, precum şi prin antrenarea în acţiune a personalului suficient şi bine instruit în întreg spectrul de circumstanţe imprevizibile.

20. Monitorizarea efectivă a oricărui tip de criză depinde, într-o măsură importantă, de eficienţa legăturilor stabilite atît în interiorul organizaţiei respective, cît şi cu celelalte autorităţi sau alte grupuri interesate din exterior (modul în care o criză este tratată de la debutul ei poate sugera dacă aceasta va dura, de exemplu, doar o săptămînă sau va produce ulterior pagube pentru mai mulţi ani).

Capitolul IV

CATEGORIILE DE PERICOLE ÎN DOMENIUL

SIGURANŢEI ALIMENTELOR

21. Se disting următoarele categorii de pericole legate de siguranţa alimentelor:

1) pericole biologice;

2) pericole chimice;

3) pericole fizice.

22. Pericolele biologice sînt pericole de origine biologică, cu impact mai mare asupra sănătăţii omului şi/sau asupra mediului decît cele chimice sau fizice. Acestea sînt cele mai frecvent raportate şi afectează un număr mai mare de consumatori. În plus, induc efecte acute care fac ca pericolul să fie conştientizat de către consumator. Potenţialele riscuri biologice pentru siguranţa alimentelor pot fi generate de microorganisme (bacterii, mucegaiuri, drojdii, virusuri) şi paraziţi. Multe dintre speciile de bacterii au capacitatea de a se dezvolta în condiţii extreme de mediu (compoziţie, pH, temperatură, concentraţie de oxigen etc.). Bacteriile prezintă termostabilitate diferită, menţionînd aici termorezistenţa şi capacitatea de a supravieţui în condiţii extreme a sporilor. Pe de altă parte, deşi virusurile şi paraziţii nu se dezvoltă în alimente, aceşti agenţi au capacitatea de a supravieţui într-un număr suficient pentru a produce îmbolnăviri. În general, toxiinfecţiile alimentare apar atunci cînd sînt ingerate alimente contaminate cu microorganisme şi/sau toxine.

23. În funcţie de severitatea îmbolnăvirilor pe care le pot provoca, pericolele biologice (definite cu exemple de agenţi patogeni pentru fiecare categorie) pot fi:

1) microorganisme de gravitate ridicată: Brucella melitensis, Brucella abortus, Brucella suis, Mycobacterium bovis, Clostridium botulinum tip A, B, E şi F, Salmonella typhi, Salmonella paratyphi A, B şi C, Salmonella sendai, Salmonella choleraesuis, Shigella dysenteriae, Vibrio cholerae, Taenia solium, Trichinella spiralis II;

2) microorganisme de gravitate medie, dar cu un potenţial creştere a riscului: β-hemolytic Streptococcus (grupele A, C şi G), Escherichia coli enteropatogen, Salmonella spp., Shigella spp., Listeria monocytogenes, Rotavirus, grupul de virusuri Norwalk, Entamoeba histolytica, Diphyllobothrium latum, Ascaris lumbricoides, Cryptosporidium parvum III;

3) microorganisme de gravitate medie, dar cu posibilitate scăzută de creştere a riscului: Bacillus cereus, Campylobacter jejuni, Clostridium perfringens, Staphylococcus aureus, Vibrio cholerae (cu excepţia 01), Vibrio parahaemolyticus, Yersinia enterocolitica, Giardia enteric, Taenia saginata;

4) alţi agenţi patogeni: Legionella Aeromonas.

24. Cu referire la pericolele chimice, menţionăm că în organismul uman pot apărea reacţii adverse la diferite substanţe chimice prezente în alimente. Aceste reacţii se pot clasifica în intoxicaţii alimentare şi alergii la alimente. În mod obişnuit, fiecare individ dintr-o populaţie este vulnerabil la intoxicaţii cu alimente dacă expunerea este suficient de mare. Alergiile reprezintă reacţii individuale patologice la componente particulare ale alimentelor.

25. Pericolele chimice se clasifică în următoarele categorii:

1) alergeni (cereale, soia şi produse din soia, arahide şi produse derivate, nuci şi produse derivate, crustacee şi produse derivate, peşte şi produse din peşte, lapte şi produse din lapte, ouă şi produse din ouă, kiwi etc.);

2) aditivi alimentari;

3) reziduuri:

a) pesticide:

– insecticide (organoclorurate, organofosforice, carbamaţi, piretroizi de sinteză, insecticide botanice);

– fungicide (anorganice, organice nesistemice, de contact, organice sistemice), ierbicide (dinitrofenoli, fenilcarbamaţi, acizi fenoxialchil carbonici, substanţe fenilureice, triazine, compuşi cuaternari de amoniu);

b) medicamente de uz veterinar: agenţi antimicrobieni şi antibiotice, agenţi anabolizanţi, agenţi antihelmintici, coccidiostatice, tranchilizante şi substanţe beta-agoniste, promotori de creştere nehormonali;

c) substanţe care pot migra în alimente din materialele ce vin în contact cu acestea;

4) contaminanţi:

a) de mediu: hidrocarburi aromatice, dioxină şi compuşi similari dioxinei, contaminanţi anorganici, metale grele, nitriţi şi nitraţi;

b) de proces: hidrocarburi aromatice policiclice, amine heterociclice, acrilamida, furan, trihalometani, nitriţi şi nitraţi;

c) microbiologici: micotoxine (alfatoxine, ochratoxină, fumonisină, deoxinivalenol, toxinele T2 şi HT2, zearalenonă, patulină etc.) şi biotoxine marine;

5) substanţe endogene: alcaloizi, amine biogene (ex: putresceină, cadaverină, spermidină, spermină, histamină, triptamină, tiramină, feniletilamină).

26. Pericolele fizice se clasifică în:

1) contaminarea neradioactivă – prezenţa în alimente a unor materii suplimentare sau obiecte care în mod normal nu trebuie să fie prezente şi care pot cauza vătămări, boli sau traume psihologice organismului uman. Exemple de pericole fizice neradioactive:

a) minerale: sol, pietre, praf, metale, sticlă, fibre, fulgi de vopsea etc.;

b) vegetale: ierburi, frunze, tulpini;

c) animale: insecte, rozătoare, acarieni;

2) contaminarea radioactivă – acest tip de contaminare este invizibil, de aceea nu are un efect semnificativ asupra percepţiei consumatorului. Fiindcă se poate detecta numai cu instrumente specifice, contaminarea radioactivă este periculoasă şi poate provoca leziuni grave organismului uman.

Capitolul V

CLASIFICAREA INCIDENTELOR ALIMENTARE

27. Incidentele alimentare diferă foarte mult şi pot varia de la o problemă standard de siguranţă a alimentelor, evenimente inopinate pînă la riscuri grave la adresa sănătăţii publice. În aceste cazuri incidentele pot escalada către crize.

28. La clasificarea incidentelor alimentare, se iau în calcul severitatea riscului, complexitatea incidentului, precum şi percepţia publică.

În funcţie de severitatea riscului, diferenţiem:

risc mic – atribuit unui risc în condiţiile în care acesta este bine gestionat de entitate, respectiv, controalele interne implementate menţin riscul în niveluri acceptabile;

risc mediu – atribuit unui risc atunci cînd la nivelul entităţii sînt implementate măsuri de control intern, însă manifestarea riscului nu poate fi prevenită în totalitate;

risc mare – atribuit unui risc atunci cînd riscul nu este controlat, iar manifestarea lui nu poate fi prevenită de entitatea publică.

Impactul riscului reprezintă consecinţa negativă asupra rezultatelor (obiectivelor) aşteptate în cazul în care riscul se materializează. Impactul riscului poate fi apreciat ca ridicat, mediu sau scăzut. Impactul ridicat presupune că materializarea riscului implică un nivel sporit de gravitate. Impactul mediu presupune un nivel moderat de gravitate pentru entitate. Impactul scăzut echivalează cu o gravitate redusă, în cazul în care riscul se manifestă.

29. Pentru a determina dacă un incident alimentar evoluează sau nu către o criză şi pentru a asigura ţinerea sub control a proceselor critice, la abordarea unui incident alimentar se analizează mai mulţi factori/criterii, printre care:

1) numărul de consumatori afectaţi;

2) severitatea riscului/bolii;

3) aria de distribuţie;

4) volumul de alimente incriminate;

5) precedente în cazuri similare, decizii anterioare de gestionare a riscului;

6) numărul de rapoarte/notificări/sesizări;

7) resursele solicitate;

8) segmentele lanţului alimentar implicate;

9) trasabilitatea produselor suspecte;

10) faptul dacă contaminantul este cunoscut sau nu;

11) numărul de autorităţi implicate;

12) percepţia publică/ mediatizarea;

13) implicaţiile comerciale, internaţionale.

30. În funcţie de criteriile menţionate la pct.29, incidentele alimentare pot fi:

1) minore: incidentele ce au impact asupra siguranţei alimentelor cu efecte localizate şi care se gestionează la nivel teritorial;

2) medii: incidentele care ar putea afecta sănătatea publică pe o arie de răspîndire mai mare, iar gestionarea lor implică coordonarea de la nivel central;

3) majore: incidentele severe (îmbolnăviri grave, potenţial decese), complexe (un număr mare de persoane afectate, produse incriminate, un nivel ridicat de resurse necesare pentru gestionare), larg răspîndite şi care generează un grad sporit de îngrijorare în rîndul populaţiei. Asemenea situaţii necesită să fie coordonate de la nivel central.

31. Incidentele majore pot fi crize potenţiale sau crize.

32. Pentru încadrarea incidentelor alimentare în unul din tipurile prevăzute la pct.30, se utilizează modelul de definire în baza severităţii şi complexităţii.

33. Severitatea incidentului se stabileşte în funcţie de criteriile şi punctajele incluse în tabelul nr.1 (fiecărui criteriu i se acordă puncte de la 1 la 3).

34. Severitatea incidentului poate fi apreciată conform punctajului cumulativ de la 3 la 9 puncte, după cum urmează:

1) severitate mică: în cazul în care punctajul obţinut adunînd punctele acordate celor 3 criterii este 3 sau 4;

2) severitate medie: în cazul în care punctajul obţinut adunînd punctele acordate celor 3 criterii este între 5 şi 7;

3) severitate mare: în cazul în care punctajul obţinut adunînd punctele acordate celor 3 criterii este 8 sau 9.

35. Complexitatea incidentului se stabileşte în funcţie de următoarele criterii şi punctaje (fiecărui criteriu i se acordă puncte de la 1 la 3) şi nu trebuie să depăşească valorile menţionate în tabelul nr.2.

36. Complexitatea poate fi încadrată într-un punctaj de la 4 la 12, după cum urmează:

1) complexitate mică: în cazul în care punctajul obţinut adunînd punctele acordate celor 4 criterii este între 4 şi 6;

2) complexitate medie: în cazul în care punctajul obţinut adunînd punctele acordate celor 4 criterii este între 7 şi 9;

3) complexitate mare: în cazul în care punctajul obţinut adunînd punctele acordate celor 4 criterii este între 10 şi 12.

37. Încadrarea ulterioară a incidentelor poate fi făcută utilizînd media aritmetică a valorilor severităţii şi complexităţii pentru diferite situaţii posibile (varianta I) sau luînd în considerare doar încadrarea obţinută pentru severitate/complexitate (varianta a II-a), fără a se ţine cont de media aritmetică.

38. La încadrarea incidentelor prin folosirea mediei aritmetice (varianta I) se iau în calcul punctajele obţinute pentru încadrarea severităţii/complexităţii şi se aplică media aritmetică a punctelor obţinute pentru fiecare criteriu (considerînd că ponderea este aceeaşi pentru fiecare criteriu):

1) severitate mică: de la 1 (3:3) la 1,3 (4:3);

2) severitate medie: de la 1,66 (5:3) la 2,3 (7:3);

3) severitate mare: de la 2,6 (8:3) la 3 (9:3);

4) complexitate mică: de la 1 (4:4) la 1,5 (6:4);

5) complexitate medie: de la 1,75 (7:4) la 2,25 (9:4);

6) complexitate mare: de la 2,5 (10:4) la 3 (12:4).

39. Mediile aritmetice se realizează între valorile severităţii şi complexităţii pentru diferite situaţii posibile (de ex.: severitate mică/complexitate mică; severitate mică/complexitate medie; severitate mică/complexitate mare; severitate medie/complexitate mică etc.), folosind valorile minime şi maxime obţinute mai sus pentru severitate şi complexitate, după cum urmează:

40. După calcularea tuturor variantelor posibile, s-a stabilit următoarea încadrare:

1) incident minor – mediile aritmetice între severitate şi complexitate sînt mai mici de 1,4;

2) incident mediu – mediile aritmetice se situează între 1,4 şi 2,1;

3) incident major – mediile aritmetice se situează între 2,1 şi 3.

41. S-a luat în considerare o limită cît mai joasă pentru incidentul major pentru ca structurile create responsabile de gestionarea situaţiilor de criză/criză potenţială (celule de criză) să se activizeze în scopul prevenţiei în situaţiile în care se estimează că incidentul tinde să escaladeze. În baza experienţei acumulate, ulterior această limită va putea creşte, după caz.

42. A doua opţiune este de a lua în considerare doar încadrarea obţinută pentru severitate/complexitate (varianta a II-a), fără a se ţine cont de media aritmetică, conform modelului prezentat în tabelul nr.3.

Capitolul VI

MODUL DE OPERARE AL INSTITUŢIILOR IMPLICATE

 ÎN PREVENIREA ŞI GESTIONAREA CRIZEI

43. Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă (în continuare – Centrul operativ), instituit în cadrul Agenţiei, recepţionează informaţia primară prin intermediul subdiviziunilor responsabile ale instituţiilor şi autorităţilor publice, al altor centre operative, mass-mediei, Sistemului rapid de alertă pentru alimente şi furaje la nivel naţional (în continuare – SRAAF), telefonului verde sau altor surse de informaţii. Aceasta poate deveni relevantă pentru declanşarea unei crize.

Cu ajutorul unor mecanisme concrete se asigură legătura corespunzătoare dintre activitatea unităţii de criză şi procesul decizional. Unitatea de criză va fi informată constant cu privire la măsurile luate în procesul decizional pentru a coordona informaţiile referitoare la acest aspect.

44. Pe baza informaţiilor recepţionate, Centrul operativ realizează o evaluare primară, iar în cazul în care incidentul este considerat major, propune directorului general al Agenţiei activarea şi convocarea Celulei de criză de la nivel central (în continuare – Celulă naţională de criză). Acest lucru se realizează cu sprijinul Consiliului consultativ, prin decizia directorului general al Agenţiei.

45. Evaluarea primară a incidentului include stabilirea cauzei acestuia, a lanţului alimentar pentru produsul incriminat, a cantităţilor existente, a impactului incidentului (informaţii privind teritoriul afectat şi consecinţele pentru sănătatea umană) şi se realizează utilizînd inclusiv indicaţiile prezentate în anexa nr.2.

46. Ca urmare acestei evaluări, se face descrierea incidentului în conformitate cu fişa prezentată în anexa nr.3, în cazul în care încă nu a fost iniţiată o alertă rapidă sau dacă nu este cazul iniţierii acesteia.

47. În cazul în care se decide convocarea Celulei naţionale de criză, în funcţie de specificul incidentului, directorul general al Agenţiei stabileşte un coordonator operaţional (la nivel de directori generali adjuncţi), care să coordoneze activitatea Celulei naţionale de criză şi să o reprezinte în alte structuri pentru situaţii de urgenţă.

48. Celula naţională de criză se constituie ca un organism interinstituţional de suport decizional, din reprezentanţi ai subdiviziunilor teritoriale raionale/municipale ale Agenţiei şi specialişti din cadrul autorităţilor administraţiei publice/instituţiilor prevăzute în prezentul Plan, în conformitate cu structura şi componenţa Celulei naţionale de criză prezentate în anexa nr.4, precum şi ţinînd cont de prevederile reglementate în art.26 alin.(2) din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor.

[Pct.48 modificat prin Hot.Guv. nr.13 din 27.01.2021, în vigoare 19.03.2021]

49. Convocarea membrilor Celulei naţionale de criză, reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice/instituţiilor implicate în incidentul respectiv, se realizează la solicitarea coordonatorului operaţional al Celulei naţionale de criză, de către Centrul operativ care asigură secretariatul Celulei naţionale de criză.

50. Celula naţională de criză poate fi completată cu reprezentanţi ai altor autorităţi ale administraţiei publice/instituţii în domenii de expertiză necesare gestionării crizei/crizei potenţiale, precum şi ai altor părţi interesate.

51. Celula naţională de criză asigură suportul tehnic pentru managementul crizei/crizei potenţiale şi furnizează informaţii detaliate celulelor de criză de la nivel teritorial (în continuare – celule de criză teritoriale), mass-mediei şi organismelor internaţionale relevante, precum şi altor structuri participante în soluţionarea situaţiilor de urgenţă, cum ar fi Comisia pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova.

Pe întreaga durată a crizei, unitatea de criză colectează şi evaluează în permanenţă datele relevante şi reevaluează opţiunile existente. Unitatea de criză informează constant publicul şi părţile interesate, răspunzînd de colectarea şi evaluarea tuturor datelor relevante, precum şi de identificarea opţiunilor existente pentru gestiunea crizei.

52. Celulele de criză teritoriale sînt activate prin dispoziţia Celulei naţionale de criză, prin decizie la nivel teritorial şi sînt coordonate metodologic, pe toată durata funcţionării acestora, de către Celula naţională de criză.

Celula naţională de criză asigură reuniunea unităţii de criză (procesul verbal etc.) şi pune la dispoziţia acesteia toate resursele umane şi materiale necesare pentru buna funcţionare (în special săli de reuniune, mijloace de comunicare etc.).

53. Reprezentarea în cadrul celulelor de criză teritoriale se asigură de către autorităţile administraţiei publice/instituţiile publice teritoriale stabilite în prezentul Plan.

54. Autorităţile administraţiei publice/instituţiile publice reprezentate în Celula naţională de criză şi celulele de criză teritoriale au obligaţia de a asigura continuitatea de reprezentare, în sensul că vor face propuneri de nominalizare ori de cîte ori survin schimbări obiective ale persoanelor nominalizate.

55. În baza analizei informaţiilor parvenite de la celula de criză teritorială în ceea ce priveşte posibilităţile de eliminare a riscului şi măsurile care necesită a fi continuate pe termen mediu şi lung, Celula naţională de criză propune directorului general al Agenţiei încetarea activităţii celulelor de criză teritoriale şi dizolvarea acestora.

56. Încetarea activităţii celulelor de criză teritoriale se realizează prin decizia directorului general al Agenţiei, la propunerea Celulei naţionale de criză, prin intermediul coordonatorului operaţional, care va transmite decizia celulelor de criză teritoriale.

57. Celulele de criză teritoriale vor comunica Celulei naţionale de criză decizia de dizolvare şi raportul final de activitate al celulei de criză teritoriale. După dizolvarea tuturor celulelor de criză teritoriale, se va realiza dizolvarea Celulei naţionale de criză, care va elabora raportul final al crizei, în care va sintetiza întreaga activitate, utilizînd punctele de reper reglementate în anexa nr.5.

După încheierea unei crize, are loc o reuniune a coordonatorilor situaţiilor de criză pentru a îmbunătăţi, pe baza experienţei acumulate şi a evaluării post-criză, procedurile de acţiune aplicabile diferitor instrumente de gestiune a crizei.

Capitolul VII

ATRIBUŢIILE STRUCTURILOR IMPLICATE ÎN PREVENIREA

ŞI GESTIONAREA CRIZELOR ÎN VEDEREA ASIGURĂRII

 INOFENSIVITĂŢII ŞI SIGURANŢEI PRODUSELOR

Secţiunea 1

Atribuţiile Celulei naţionale de criză şi

interacţiunea cu celulele de criză teritoriale

58. Celula naţională de criză are următoarele sarcini şi competenţe:

1) realizează o evaluare a situaţiei existente, avizează şi aprobă măsurile de primă urgenţă considerate necesare;

2) reevaluează, utilizînd punctele de reper reglementate în anexa nr.6, măsurile care au fost deja implementate şi adresează propuneri Comisiei pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova, după caz, cu privire la modul de gestionare a crizei/crizei potenţiale în raport cu specificul acesteia;

3) solicită, în cadrul cooperării, participarea la prevenirea şi gestionarea crizei în domeniu a specialiştilor/experţilor din instituţiile publice şi organizaţiile care nu sînt reprezentate în celula de criză respectivă;

4) organizează consultări cu forurile academice/ştiinţifice în vederea găsirii soluţiilor optime pentru limitarea impactului asupra sănătăţii populaţiei;

5) asigură schimbul de informaţii între toţi actorii implicaţi în soluţionarea unei crize sau potenţiale crize: evaluatorii de risc, managerii de risc şi comunicatorii riscului;

6) asigură comunicarea publică privind evoluţia crizei;

7) elaborează şi propune directorului general al Agenţiei proiectul Planului general operaţional de acţiune în vederea avizării acestuia;

8) transmite celulelor de criză teritoriale, pentru adaptare şi implementare, Planul general operaţional de acţiune;

9) asigură coordonarea măsurilor necesare la nivelul celulelor de criză teritoriale;

10) informează Comisia pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova despre evoluţia crizei şi măsurile ce trebuie aplicate;

11) solicită convocarea Comisiei pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova pentru declararea stării de urgenţă la nivelul zonelor afectate şi/sau instituirea unor restricţii temporare, măsuri suplimentare de asigurare a resurselor financiare, umane şi materiale;

12) asigură transmiterea informaţiilor, atunci cînd este necesar, către organismele internaţionale interesate (de ex., INFOSAN – reţeaua internaţională a autorităţilor pentru siguranţa alimentelor) şi societatea civilă;

13) convoacă întîlniri cu agenţii economici din domeniul alimentar şi cu alte părţi interesate;

14) aprobă organizarea unor grupuri de lucru specifice, inclusiv prin implicarea coordonatorilor celulelor de criză teritoriale din zonele cele mai afectate, după caz;

15) solicită, centralizează şi analizează situaţiile privind evoluţia crizei/crizei potenţiale la nivel teritorial;

16) întocmeşte şi transmite spre aprobare directorului general al Agenţiei proiectul raportului final al crizei, nu înainte de a fi avizat şi aprobat de către consiliului consultativ;

17) propune un limbaj de comunicare unitar, armonizat, ce trebuie actualizat constant. Acest limbaj este utilizat ca bază pentru informarea Comisiei pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova, instituţiilor de stat, structurilor internaţionale, presei, organizaţiilor de consumatori şi a operatorilor din domeniul alimentar;

18) arhivează, prin secretariatul Celulei naţionale de criză, documentele legate de activitatea acesteia;

19) propune îmbunătăţirea planurilor şi procedurilor pentru gestionarea situaţiilor de criză.

59. Celulele de criză teritoriale au următoarele sarcini şi competenţe:

1) avizează şi aprobă măsurile de primă urgenţă;

2) stabilesc responsabilităţile în cadrul celulelor de criză teritoriale (inclusiv comunicatorul);

3) colectează şi evaluează datele disponibile cu privire la riscul existent;

4) stabilesc şi propun spre aprobare Planul operaţional de acţiune la nivel teritorial, în baza datelor existente şi a Planului general operaţional de acţiune, primit de la Celula naţională de criză;

5) urmăresc punerea în aplicare a Planului operaţional de acţiune la nivel teritorial;

6) informează periodic şi ori de cîte ori este cazul, Celula naţională de criză şi celelalte părţi implicate în gestionarea crizei/crizei potenţiale asupra evoluţiei acesteia;

7) reevaluează, utilizînd punctele de reper reglementate în anexa nr.6, măsurile de siguranţă necesare pentru gestionarea crizei/crizei potenţiale, în funcţie de evoluţia acesteia;

8) solicită participarea la gestionarea crizei/crizei potenţiale a specialiştilor/experţilor din instituţiile publice şi organizaţiile care nu sînt reprezentate în celula de criză teritorială;

9) asigură suportul documentar necesar pentru comunicarea publică privind evoluţia crizei;

10) solicită convocarea comisiilor teritoriale pentru situaţii excepţionale şi, după caz, propun instituirea unor măsuri suplimentare sau declararea stării de alertă;

11) asigură fluxul informaţional între toate părţile implicate în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de criză;

12) realizează comunicarea publică, în baza instrucţiunilor şi a coordonării de la nivel central, analizează necesitatea înfiinţării unei linii telefonice speciale pentru preluarea întrebărilor adresate de cetăţeni şi elaborarea unei liste cu cele mai frecvente întrebări;

13) convoacă întîlniri cu agenţii economici din domeniul alimentar şi cu alte părţi interesate;

14) întocmesc şi avizează raportul final, pe care îl transmit Celulei naţionale de criză, precum şi comisiilor teritoriale pentru situaţii excepţionale.

Secţiunea a 2-a

Responsabilităţile generale ale autorităţilor publice implicate

 în gestionarea situaţiilor de criză/criză potenţială

60. Autorităţile publice au următoarele atribuţii generale în situaţii de criză/criză potenţială:

1) asigură aplicarea prevederilor din Planul general operaţional de acţiune şi elaborează, după caz, proceduri proprii;

2) emit ordine ale conducătorilor autorităţilor administraţiei publice/ instituţiilor publice, în domeniul specific de activitate, pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite de Celula naţională de criză;

3) pun în aplicare, în domeniul specific de activitate, hotărîrile Comisiei pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova;

4) sprijină la nivel naţional şi al unităţilor administrativ-teritoriale, structurile constituite pentru gestionarea crizei, conform competenţelor;

5) asigură îndeplinirea măsurilor de alertare şi de pregătire a forţelor şi mijloacelor proprii prevăzute în Planul general operaţional de acţiune şi în planurile operaţionale de acţiune operaţional la nivel teritorial;

6) participă, la solicitarea Celulei naţionale de criză, în domeniul de competenţă, cu forţe şi mijloace pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi pentru limitarea/înlăturarea efectelor crizelor;

7) propun, în domeniul de competenţă, instituirea unor restricţii;

8) asigură prezentarea personalului desemnat în structurile de gestionare a crizei constituite la nivel central, teritorial;

9) asigură schimbul de date şi informaţii între componentele structurilor de gestionare a crizei;

10) colaborează cu personalul de specialitate din alte instituţii ale statului şi/sau cu entităţi din societatea civilă, mediul privat şi academic.

Secţiunea a 3-a

Atribuţiile specifice ale autorităţilor publice

în situaţii de criză/criză potenţială

61. Agenţia are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) coordonează tehnic şi administrativ întreaga activitate a serviciilor sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, organizează şi controlează efectuarea activităţilor publice sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;

2) coordonează activitatea de control în domeniul siguranţei şi calităţii alimentelor, hranei pentru animale, sănătăţii şi bunăstării animalelor, în conformitate cu prevederile art.41 din Legea nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară;

3) cooperează şi răspunde împreună cu autorităţile administraţiei publice centrale de organizarea şi aplicarea măsurilor necesare pentru siguranţa alimentelor, în conformitate cu prevederile art.10 din Legea nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor;

4) elaborează şi actualizează planurile de intervenţie/contingenţă în domeniul siguranţei alimentelor;

5) coordonează măsurile care se impun în situaţiile de urgenţă din domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, iar atunci cînd este necesar, se consultă cu celelalte instituţii abilitate;

6) reprezintă punctul naţional de contact şi coordonatorul la nivel naţional al SRAAF;

7) monitorizează şi evaluează riscurile privind siguranţa alimentului şi alimentaţiei publice asupra sănătăţii populaţiei, elaborează şi propune activităţi de asigurare a calităţii alimentului din circuitul public;

8) colaborează cu alte autorităţi competente cu responsabilităţi în domeniul siguranţei alimentelor, atît la nivel naţional, cît şi internaţional;

9) notifică organismele internaţionale cu responsabilităţi în domeniul siguranţei alimentelor (reţeaua INFOSAN – reţeaua internaţională a autorităţilor pentru siguranţa alimentară, DG SANTE – Direcţia Generală Sănătate şi Siguranţă Alimentară, EFSA – Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, FAO – Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite);

10) cooperează pe plan internaţional cu toate organizaţiile implicate în domeniul siguranţei alimentelor şi în alte domenii conexe pentru a păstra Republica Moldova în circuitul politicilor regionale şi internaţionale specifice;

11) monitorizează şi supraveghează aplicarea la nivel naţional şi teritorial a normelor privind siguranţa alimentelor;

12) organizează, coordonează, gestionează şi controlează condiţiile de igienă la întreprinderile care operează în domeniul hranei pentru animale şi în sectorul alimentar, potrivit prevederilor Legii nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătateşi de bunăstare a animalelor;

13) realizează evaluarea riscului şi stabileşte măsurile ce se impun atunci cînd apare o problemă majoră ce poate periclita sănătatea oamenilor;

14) asigură supravegherea şi controlul privind respectarea condiţiilor generale din domeniul alimentar prin punerea în aplicare a unor măsuri specifice care să conducă la diminuarea incidenţei şi la eliminarea bolilor transmisibile de la animale la om;

15) colectează şi analizează datele pentru a permite caracterizarea şi monitorizarea riscurilor care au o influenţă directă sau indirectă asupra siguranţei alimentelor;

16) organizează consultări cu forurile academice/ştiinţifice în vederea identificării soluţiilor optime pentru limitarea impactului asupra sănătăţii populaţiei;

17) participă în comunicarea riscului.

62. Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) coordonează şi organizează acţiuni speciale, în caz de suspiciune sau raportare a incidentelor grave, a producerii de calamităţi naturale, evenimente deosebite, epidemii, în limita atribuţiilor ce îi revin în domeniul supravegherii de stat a sănătăţii publice;

2) efectuează prelevări de probe din produsele alimentare, factorii de mediu şi produsele patologice şi analize în laboratoare acreditate, conform domeniilor de competenţă;

3) participă la schimbul de informaţii din cadrul SRAAF şi organizează controale în domeniile de competenţă;

4) asigură supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi netransmisibile, monitorizarea pericolelor şi factorilor determinanţi ai sănătăţii, evaluarea riscurilor de declanşare a urgenţelor de sănătate publică, comunicarea riscurilor şi realizarea măsurilor de sănătate publică;

5) elaborează şi implementează programe naţionale privind protecţia sănătăţii şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc în relaţie cu mediul de viaţă şi de muncă, alimentaţie şi nutriţie, aprovizionarea cu apă potabilă, radiaţii ionizante naturale şi profesionale şi unităţile de învăţămînt şi de asistenţă medicală şi medico-socială;

6) realizează evaluările de risc epidemiologic în situaţia evenimentelor care ameninţă sănătatea populaţiei şi au potenţial de răspîndire naţională şi internaţională;

7) efectuează investigaţii medicale şi epidemiologice, identifică şi coordonează măsurile necesare pentru limitarea focarelor de boli transmisibile în colectivităţi;

8) colaborează şi conlucrează cu administraţia publică locală şi cu instituţiile/serviciile specializate din domeniu pentru implementarea şi realizarea prevederilor legale privind calitatea mediului de viaţă şi muncă, securitatea alimentului şi calitatea apei potabile;

9) participă la limitarea efectelor apărute în urma dezastrelor, calamităţilor şi epidemiilor în domeniul său de competenţă;

10) colaborează cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, cu cei ai societăţii civile şi cu mass-media în scopul educaţiei pentru sănătate şi a comunicării riscurilor ce ameninţă sănătatea populaţiei;

11) coordonează acţiunile de inspecţie din cadrul SRAAF şi notifică instituţiile implicate, în funcţie de domeniile de competenţă;

12) colaborează cu personalul de specialitate din structurile similare ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale;

13) recoltează şi sigilează probele necesare pentru identificarea riscului pentru sănătate, precum şi contraprobele.

63. Ministerul Afacerilor Interne are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) intensifică activităţile de supraveghere a frontierei de stat şi de control al trecerii frontierei de stat şi sprijină acţiunile de informare întreprinse de structurile implicate;

2) participă prin personalul specializat, la solicitarea structurilor implicate şi în colaborare cu acestea, la realizarea determinării şi evaluării efectelor crizei în domeniu;

3) transmite date şi informaţii relevante către Agenţie;

4) asigură personalul, tehnica şi mijloacele specializate stabilite prin planurile operaţionale de acţiune elaborate pentru fiecare situaţie;

5) aplică măsurile, conform competenţei, pentru menţinerea şi asigurarea ordinii publice pe timpul distribuirii către populaţie a medicamentelor, vaccinurilor şi a ajutoarelor de primă necesitate;

6) acordă, la solicitarea subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei, suport la efectuarea controalelor planificate;

7) participă, prin instituţiile subordonate cu atribuţii în domeniu, la monitorizarea modului de respectare a restricţiilor din competenţa Inspectoratului General al Poliţiei şi acţionează în conformitate cu legea;

8) după notificarea crizei, Inspectoratul General al Poliţiei ia măsurile necesare potrivit competenţelor pentru monitorizarea şi gestionarea crizei;

9) asigură în permanenţă, prin reţeaua proprie a Inspectoratului General al Poliţiei, schimbul de date şi informaţii cu privire la punerea în aplicare a măsurilor stabilite pentru gestionarea crizei;

10) participă, prin instituţiile subordonate cu atribuţii în domeniu, la monitorizarea modului de respectare a restricţiilor;

11) asigură constituirea rezervelor de acţiune pentru suplimentarea efectivelor antrenate în realizarea măsurilor de ordine şi securitate publică;

12) participă, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi a Inspectoratului General al Poliţiei, atunci cînd situaţia o impune, la acţiuni de cercetare şi decontaminare a personalului, tehnicii şi terenului;

13) asigură, prin intermediul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, asistenţă tehnică şi de specialitate celulelor de criză teritoriale şi asigură menţinerea permanentă a fluxului informaţional cu acestea;

14) asigură informarea operativă a conducătorului Celulei naţionale de criză sau, după caz, a Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică/Comisiei pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova asupra evoluţiei situaţiei, măsurilor întreprinse şi direcţiilor viitoare de acţiune;

15) participă la asigurarea deplasării cu prioritate a transporturilor de forţe şi mijloace destinate acţiunilor;

16) limitează sau interzice circulaţia autovehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori la anumite ore, în conformitate cu prevederile Legii nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului;

17) pune în aplicare măsurile specifice pentru interzicerea sau limitarea circulaţiei rutiere, feroviare, fluviale şi aeriene pe anumite rute, în conformitate cu prevederile Legii nr.283 din 28 decembrie 2011 cu privire la Poliţia de Frontieră;

18) participă la impunerea măsurilor de menţinere a carantinei în zonele cu epidemii şi epizootii;

19) asigură, sub coordonarea consiliilor raioane/municipale, punerea în aplicare la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale a măsurilor stabilite de structurile constituite pentru gestionarea situaţiei;

20) în punctele de trecere a frontierei în care nu activează reprezentanţi ai Serviciului Vamal şi în care nu sînt amenajate posturi de control sanitar-veterinar ale Agenţiei, Poliţia de Frontieră interzice introducerea în ţară a animalelor vii, produselor de origine animală, alimentelor de origine nonanimală, precum şi a altor produse şi materii care necesită a fi supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi dirijează persoanele în punctele de trecere unde există aceste posturi;

21) asigură, prin intermediul Agenţiei Rezerve Materiale, din rezerva de stat, produsele şi bunurile strict necesare intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei, a economiei şi siguranţei naţionale, conform procedurilor stabilite.

[Pct.63 completat prin Hot.Guv. nr.523 din 06.11.2019, în vigoare 08.12.2019]

64. Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) elaborează actele normative şi implementează tratatele internaţionale ale Republicii Moldova în domeniile agricultură, dezvoltare regională şi rurală, producerea alimentelor, siguranţa alimentelor;

2) participă la schimbul de informaţii din cadrul SRAAF, conform competenţelor:

a) prin Inspectoratul Ecologic de Stat:

– asigură controlul activităţilor cu impact asupra mediului înconjurător şi care pot afecta siguranţa alimentelor;

– asigură controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore şi/sau cu impact semnificativ asupra mediului, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor de poluare;

– participă la stabilirea cauzelor poluării factorilor de mediu, inclusiv dispune încetarea şi/sau suspendarea unor activităţi pe perioade determinate de timp, în cazul în care este pusă în pericol sănătatea populaţiei sau în cazul în care se constată depăşirea concentraţiei poluanţilor peste limitele admise;

– asigură controlul respectării prevederilor actelor de reglementare privind protecţia mediului şi verificarea măsurilor stabilite prin programe de conformare sau planurile de acţiuni pentru activităţile economico-sociale;

– participă la schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente, naţionale şi internaţionale privind produsele, substanţele, tehnologiile care reprezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea cetăţenilor şi a mediului;

b) prin Agenţia pentru Geologie şi Resurse Minerale:

– asigură realizarea politicii statului în domeniul cercetării geologice, folosirii raţionale şi protecţiei subsolului;

– instituie perimetre de protecţie hidrogeologice pentru zăcămintele de ape minerale naturale, ape minerale curative;

c) în domeniul organismelor modificate genetic:

– asigură controlul activităţilor care implică organisme şi microorganisme vii modificate genetic obţinute prin intermediul biotehnologiei moderne;

– emite, revizuieşte, suspendă sau retrage, prin intermediul Comisiei Naţionale pentru Securitate Biologică, potrivit Legii nr.755-XV din 21 decembrie 2001 privind securitatea biologică, autorizaţia de import pentru activităţile care implică organisme şi microorganisme vii modificate genetic;

d) monitorizează calitatea factorilor de mediu prin intermediul Serviciului Hidrometeorologic de Stat şi notifică autorităţilor competente incidentele atestate;

e) monitorizează calitatea apelor de suprafaţă şi a apelor pentru irigaţie prin intermediul Agenţiei "Apele Moldovei";

f) prin Agenţia Naţională de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice:

– asigură transparenţa procesului decizional în reglementarea activităţilor nucleare şi radiologice;

– aprobă, potrivit legii, planurile de răspuns la urgenţa radiologică şi nucleară ale titularilor de autorizaţie şi participă cu forţe şi mijloace specializate la executarea controlului nuclear;

– controlează buna desfăşurare a activităţilor reţelei de supraveghere a radioactivităţii mediului;

– controlează, potrivit legii, aplicarea prevederilor tratatelor internaţionale şi a reglementărilor naţionale privind intervenţia în caz de accident nuclear;

– constituie punct naţional de contact pentru urgenţele radiologice;

– avizează toate proiectele de acte normative ce au implicaţii asupra domeniului nuclear.

65. Ministerul Apărării (prin Serviciul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul Ministerului Apărării) are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) coordonează şi organizează activitatea de inspecţie sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în structurile din cadrul Ministerului Apărării;

2) coordonează elaborarea de reglementări specifice inspecţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor în unităţile militare;

3) controlează şi monitorizează operatorii din domeniul alimentar care îşi desfăşoară activitatea în spaţiile aparţinînd instituţiilor militare;

4) constată şi raportează contravenţiile de la legislaţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor;

5) opreşte, denaturează sau condiţionează darea în consum colectiv a alimentelor care nu corespund normelor de igienă şi siguranţă a alimentelor;

6) recoltează probele necesare în scopul identificării şi analizei riscului pentru sănătate;

7) participă la activităţi specifice în unităţile militare din zona de responsabilitate;

8) elaborează periodic rapoarte privind activitatea de sănătate publică şi sanitar-veterinară în domeniul siguranţei alimentelor.

66. Ministerul Justiţiei (prin Departamentul instituţiilor penitenciare) are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) asigură, cu suportul Agenţiei, un sistem eficient de controale oficiale pentru monitorizarea şi verificarea conformităţii activităţilor pe fluxul trasabilităţii produselor alimentare, în conformitate cu legislaţia privind sănătatea şi bunăstarea animală şi siguranţa alimentelor;

2) colaborează, în cazul cînd situaţia epidemiologică o impune, cu Agenţia, participînd la grupuri de lucru şi la instruirile organizate privind problemele de siguranţă a alimentelor.

67. Ministerul Finanţelor (prin Serviciul Vamal) are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) desfăşoară activităţile necesare pentru administrarea riscurilor, potrivit art.8 lit.l) din Legea nr.302 din 21 decembrie 2017 cu privire la Serviciul Vamal;

2) colaborează cu personalul cu atribuţii de control oficial din cadrul Agenţiei, în vederea eliminării riscului de introducere în Republica Moldova a bunurilor care nu îndeplinesc cerinţele sanitar-veterinare stabilite în legislaţia din domeniu;

3) permite introducerea în Republica Moldova a transporturilor identificate şi selectate de animale vii, produse de origine animală, alimente de origine nonanimală, precum şi alte de produse şi materii care sînt supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în baza documentului (semnat şi ştampilat), prevăzut în reglementările legale, emis de medicul veterinar oficial/inspectorul oficial, după caz, numai prin posturile vamale ale Republicii Moldova în care sînt organizate posturi de control sanitar-veterinar aprobate pentru import, export şi tranzit, după efectuarea controalelor oficiale;

4) în posturile vamale unde nu sînt posturi de control sanitar-veterinar ale Agenţiei, Serviciul Vamal interzice intrarea în ţară de animale vii, produse de origine animală, alimente de origine nonanimală, precum şi de alte produse şi materii care sînt supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi dirijează transporturile spre punctele unde există aceste posturi;

5) exercită funcţia de punct de contact în cadrul SRAAF şi participă la schimbul de informaţii din cadrul acestui sistem, conform competenţelor;

6) asigură îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin privind obiectivele înscrise în strategiile naţionale şi planurile de acţiuni pentru implementarea acestora, în coordonare cu autorităţile naţionale competente din domeniu.

[Pct.68 abrogat prin Hot.Guv. nr.523 din 06.11.2019, în vigoare 08.12.2019]

69. Academia de Ştiinţe a Moldovei, prin intermediul membrilor titulari (academicieni) şi membrilor corespondenţi, precum şi al secţiilor de ştiinţă, la solicitare, efectuează expertiza în vederea evaluării diferitor crize din sectorul alimentelor şi furajelor.

Secţiunea a 4-a

Măsurile aplicate

70. În situaţiile de criză/criză potenţială, în funcţie de severitatea şi complexitatea acestora, se aplică următoarele măsuri în vederea eliminării riscului/potenţialului risc ce ameninţă sănătatea populaţiei:

1) identificarea produselor susceptibil a fi contaminate, utilizînd procedurile de trasabilitate;

2) extinderea prelevărilor de probe;

3) dispunerea iniţierii de către operatorul din domeniul alimentar a procedurilor de retragere/rechemare a produselor de pe piaţă care nu corespund standardelor de calitate, respectiv, distrugerea acestora, după caz;

4) reţinerea oficială a produselor susceptibil a fi contaminate, conform capitolului IV din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor;

5) restricţionarea sau interzicerea introducerii pe piaţă a produselor susceptibil a fi contaminate, potrivit prevederilor art.25 alin.(3) lit.i) din Legea nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor;

6) autorizarea folosirii alimentelor în alte scopuri decît cele cărora le-au fost destinate iniţial, potrivit prevederilor art.30 alin.(2) lit.d) din Legea nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor;

7) suspendarea activităţii sau închiderea unităţii pentru o perioadă, ţinînd cont de dispoziţiile statuate în art.4 alin.(1³), art.6¹, art.10, art.12⁶ alin. (1) din Legea nr.160 din 22 iulie 2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător şi în art.18² din Legea nr.221-XVI din 19 octombrie 2007 privind activitatea sanitar-veterinară;

8) conştientizarea riscurilor de către populaţie prin acţiuni de informare şi avertizare publică, distribuirea de materiale informative, broşuri referitoare la pericole şi riscurile asociate; anunţuri în mass-media şi pe internet;

9) desfăşurarea şedinţelor informative cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale;

10) orice alte măsuri pe care autorităţile competente le consideră corective, conform prevederilor art.30 din Legea nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătateşi de bunăstare a animalelor.

[Pct.70 modificat prin Hot.Guv. nr.13 din 27.01.2021, în vigoare 19.03.2021]

71. Măsurile se aplică în aceste situaţii în regim de urgenţă, în mod coordonat, de către autorităţile competente menţionate la secţiunea a 3-a, conform atribuţiilor, şi cu alocarea de fonduri suplimentare, după caz.

72. Pentru stabilirea măsurilor specifice necesare în situaţii de criză/criză potenţială, generate de anumite tipuri de risc, cum ar fi cele de ordin microbiologic (Listeria monocytogenes, Salmonella etc.) sau chimic (aflatoxine etc.), pot fi elaborate planuri specifice/ manuale operaţionale, conform angajamentelor enumerate în Strategia în domeniul siguranţei alimentelor pentru anii 2018-2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1150 din 20 decembrie 2017.

Capitolul VIII

ELABORAREA RAPORTULUI FINAL AL CRIZEI

73. În termen de 3 zile de la dizolvarea celulei de criză teritoriale, aceasta va înainta Celulei naţionale de criză raportul final la nivelul teritoriului respectiv.

74. În termen de 10 zile de la primirea raportului final transmis de către celula de criză teritorială, Celula naţională de criză elaborează raportul final al crizei, cuprinzînd detalii asupra tuturor incidentelor petrecute şi a măsurilor luate, care este pus la dispoziţia Comisiei pentru situaţii excepţionale a Republicii Moldova, după caz, instituţiilor implicate cu scopul de a:

1) facilita evaluarea acţiunilor de gestionare;

2) identifica potenţialele îmbunătăţiri ale modului de răspuns şi gestionare a situaţiilor de criză;

3) structura mai bine procedurile şi planurile operaţionale pentru eventualele crize ulterioare.

75. Evaluarea continuă şi corectă a gestionării crizei/crizei potenţiale face posibilă îmbunătăţirea, inclusiv a planurilor şi procedurilor de lucru. Astfel, ca urmare a evaluării raportului final, se poate stabili necesitatea reevaluării prezentului Plan general în vederea adaptării/îmbunătăţirii acestuia.

76. O sinteză a acestui raport este făcută publică pentru a asigura transparenţa acţiunilor guvernamentale.

77. La elaborarea raportului final al crizei vor fi luate în considerare sugestiile expuse în anexa nr.5.

Capitolul IX

COMUNICAREA CRIZEI

78. Gestionarea crizei/crizei potenţiale include managementul comunicării, un element-cheie care presupune comunicarea între toate părţile implicate în prevenirea şi gestionarea crizei, precum şi către public.

79. Părţile implicate şi publicul larg au dreptul la informaţie privind acţiunile autorităţilor administraţiei publice implicate în SRAAF şi deciziile celulelor de criză, potrivit prevederilor art.27 din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor. O gestionare deschisă şi transparentă a crizei previne dezvoltarea comentariilor şi a interpretărilor abuzive care pot conduce la agravarea incidentului.

[Pct.79 modificat prin Hot.Guv. nr.13 din 27.01.2021, în vigoare 19.03.2021]

80. În cadrul activităţilor Celulei naţionale de criză trebuie stabilite responsabilităţi clare privind comunicarea crizei, incluzînd setul de proceduri stabilite în art.3 din Legea nr.131 din 8 iunie 2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător. Persoanele implicate vor avea responsabilităţi privind:

1) monitorizarea presei;

2) evaluarea situaţiei din punct de vedere al comunicării (eventual, utilizarea de chestionare);

3) propunerea strategiei privind comunicarea (canale de comunicare, modalităţi);

4) redactarea comunicatelor de presă/informărilor referitoare la criză/ criză potenţială;

5) editarea periodică a informaţiilor provenite de la Celula naţională de criză într-o formă de comunicare generală, uşor de înţeles de către public;

6) schimbul de informaţii între responsabilii de comunicare ai instituţiilor implicate;

7) participarea la întocmirea raportului final al crizei.

81. Organizarea activităţilor pentru comunicarea crizei se realizează de către Celula naţională de criză, astfel încît mesajul să fie unitar şi adecvat.

[Pct.81 modificat prin Hot.Guv. nr.13 din 27.01.2021, în vigoare 19.03.2021]

82. În realizarea comunicării, pentru a lua în considerare acţiunile ce trebuie efectuate în continuare, se va ţine cont de punctele-cheie menţionate în anexa nr.7.

Capitolul X

DATELE DE CONTACT PENTRU EVENTUALITATEA UNEI CRIZE

83. În eventualitatea unui incident, pentru a putea contacta în mod rapid autorităţile implicate, la nivelul Agenţiei şi al subdiviziunilor sale teritoriale pentru siguranţa alimentelor raionale/municipale există o listă ce include contactele persoanelor cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de criză sau care pot fi implicate în gestionarea unei crize. Din motive de securitate, această listă nu este făcută publică.

84. Lista punctelor de contact din instituţiile implicate în gestionarea unei eventuale crize este menţionată în anexa nr.8.

Capitolul XI

ASIGURAREA CU RESURSE

85. Autorităţile administraţiei publice/instituţiile publice reprezentate în structurile de prevenire şi gestionare a crizelor privind alimentele au obligaţia de a asigura, în limitele atribuţiilor legale, resursele ce vor fi stabilite prin planurile operaţionale de acţiune la nivel central şi teritorial.

86. Resursele vor fi planificate pentru a acţiona numai în conformitate cu specialitatea acestora, sarcinile şi competenţele legale.

87. Resursele financiare pentru realizarea şi desfăşurarea activităţilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă la nivel central şi teritorial se asigură din bugetul de stat şi/sau din bugetele locale.

88. În cazul epuizării resurselor organizatorice, financiare şi manageriale alocate, se vor putea solicita motivat fonduri pentru gestionarea crizei din fondurilr de urgenţă ale Guvernului, cu respectarea prevederilor indicate la pct.12 şi 24 din Hotărîrea Guvernului nr.862 din 18 decembrie 2015 "Pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea fondurilor de urgenţă ale Guvernului".

89. Resursele umane sînt reprezentate de personalul autorităţilor administraţiei publice/instituţiilor publice de la nivel central şi teritorial, conform domeniilor de competenţă.

90. Cheltuielile curente şi de capital ocazionate de gestionarea crizei se finanţează din bugetul Agenţiei.

91. Echipamentele şi materialele stocate la Agenţie şi subdiviziunile teritoriale pentru siguranţa alimentelor vor fi verificate periodic pentru aprecierea gradului de deteriorare în vederea înlocuirii.

92. Autorităţile şi instituţiile implicate în gestionarea crizei dispun de echipamentul specific din dotarea fiecăreia.

93. Datele privind laboratoarele naţionale de referinţă pentru fiecare din subdomeniile ce constituie obiectul controlului oficial al alimentelor, precum şi lista laboratoarelor implicate în controlul oficial al alimentelor, detaliile privind metodele acreditate se conţin în planurile naţionale multianuale de control, elaborate în conformitate cu prevederile de la capitolul VII din Legea nr.50 din 28 martie 2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor şi postate pe pagina web oficială a Agenţiei (http://www.ansa.gov.md) .

94. Instruirea personalului desemnat să gestioneze Planul la nivelul autorităţilor /instituţiilor implicate se va realiza în cadrul programelor de instruire proprii. O simulare este realizată cel puţin odată pe an pentru verificarea modului de reacţie a personalului implicat din cadrul autorităţilor publice de la nivel central şi teritorial, în situaţiile de urgenţă.

95. Pe perioada crizei, Celula naţională de criză asigură comunicarea publică prin informarea şi educarea populaţiei utilizînd diferite canale de comunicare:

1) anunţuri în mass-media şi pe internet;

2) afişaje în locuri publice;

3) broşuri şi alte material informative;

4) utilizarea liniei telefonice de urgenţă la care se pot solicita şi obţine informaţii cu privire la criză/criza potenţială;

5) asigurarea participării persoanelor desemnate la emisiuni din presa audio-video sau acordarea de interviuri în presa scrisă.

Capitolul XII

RESPONSABILITĂŢI

96. Autorităţile administraţiei publice/instituţiile publice reprezentate în celulele de criză au obligaţia de a desemna şi comunica la Agenţie şi subdiviziunile teritoriale pentru siguranţa alimentelor persoanele desemnate să gestioneze la nivel central şi teritorial planul operaţional de acţiune, respectiv reprezentanţii în Celula naţională de criză şi celulele de criză teritoriale.

97. Reprezentanţii legali ai instituţiilor implicate în acţiuni de intervenţie, sînt responsabili de punerea în aplicare a prezentului Plan şi elaborarea, după caz, a unor proceduri detaliate.

[Anexa nr.8 modificată prin Hot.Guv. nr.523 din 06.11.2019, în vigoare 08.12.2019]