Hotărâre nr. 790 din 18.10.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea Planului general de gestionare a crizelor în domeniul

siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale

nr. 790  din  18.10.2023

 (în vigoare 07.01.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 465-467 art.1132 din 07.12.2023

* * *

UE

În temeiul art.14 din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.122-124, art.383), cu modificările ulterioare, art.3¹ din Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.181-184, art.595), cu modificările ulterioare, şi art.29 din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2019, nr.59-65, art.120), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Planul general de gestionare a crizelor în domeniul siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.

3. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.680/2018 pentru aprobarea Planului general de gestionare a crizelor în sectorul alimentelor şi furajelor (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.267-275, art.740), cu modificările ulterioare.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.790/2023

PLANUL GENERAL

de gestionare a crizelor în domeniul siguranţei

produselor alimentare şi a hranei pentru animale

Prezentul Plan general de gestionare a crizelor în domeniul siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale transpune complet Decizia de punere în aplicare (UE) 2019/300 a Comisiei din 19 februarie 2019 de instituire a unui plan general pentru gestionarea crizelor în domeniul siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale (text cu relevanţă pentru SEE), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 50/55 din 21 februarie 2019.

Capitolul I

DISPOZIŢII GENERALE

1. Planul general de gestionare a crizelor în domeniul siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale (în continuare – Plan general) prevede procedurile practice necesare pentru o bună pregătire şi gestionare a crizelor, inclusiv o strategie de comunicare bazată pe principiul transparenţei. Caracteristicile crizei şi cauzele care o pot genera sunt stabilite în anexa nr.1.

2. Planul general se aplică situaţiilor care implică riscuri directe sau indirecte pentru sănătatea publică, prevăzute în anexa nr.2, derivând din produse alimentare sau din hrana pentru animale, în particular în legătură cu pericolele de natură biologică, chimică şi fizică prezente în produse alimentare sau în hrana pentru animale, care nu ar putea fi prevenite, eliminate sau reduse prin aplicarea dispoziţiilor existente sau care nu pot fi gestionate prin aplicarea măsurilor de urgenţă în conformitate cu art.28 din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor.

3. Obiectivele Planului general sunt de a minimaliza amploarea şi impactul incidentelor generate de produse alimentare sau de hrana pentru animale asupra sănătăţii publice prin asigurarea unei pregătiri mai bune şi a unei gestionări eficace.

4. Noţiunile de bază utilizate în prezentul Plan general au următoarea semnificaţie:

coordonator general al situaţiilor de criză – persoană desemnată de către Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor pentru coordonarea şi punerea în aplicare a acţiunilor de gestionare a crizelor în domeniul siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale;

coordonator al situaţiilor de criză – persoană şi înlocuitorul ei din cadrul unei autorităţii competente care asigura schimbul eficace de informaţii între toţi partenerii implicaţi în punerea în aplicare a acţiunilor aflate în competenţa organizaţiei din care face parte;

criză alimentară – situaţie generată de produse alimentare sau hrană pentru animale care implică un risc mare direct sau indirect pentru sănătatea umană şi animală, care nu poate fi gestionată prin aplicarea legislaţiei şi a procedurilor existente şi în această situaţie trebuie luate măsuri şi acţiuni urgente, coordonate, cu alocarea de resurse suplimentare pentru restabilirea normalităţii;

criză potenţială – situaţie în care prin evoluţia necontrolată a incidentelor alimentare s-ar putea ajunge la o criză generată de produse alimentare şi hrana pentru animale şi în care trebuie aplicate măsuri urgente, coordonate la un nivel înalt, pentru a nu evolua într-o criză;

desfăşurare cronologică a crizei – monitorizarea evoluţiei evenimentelor pentru a documenta toate incidentele în ordine cronologică şi a înregistra procesele externe în timpul crizei, precum şi reacţiile celulei de criză la acestea;

focar de toxiinfecţie alimentară – incidenţa care are loc în anumite circumstanţe, a două sau mai a multe cazuri de aceeaşi boală sau infecţie la om, ori situaţia în care numărul de cazuri constatate este superior previziunilor şi sunt cauzate sau susceptibile de a fi cauzate de aceeaşi sursă alimentară;

incident alimentar – detectarea unui pericol biologic, chimic sau fizic în produsele alimentare şi/sau în hrana pentru animale, care ar putea avea ca rezultat ori ar putea indica un posibil risc pentru sănătatea publică prin expunerea mai multor persoane la acelaşi pericol sau o situaţie în care numărul de cazuri apărute la om sau detectarea pericolelor depăşeşte numărul estimat şi în care cazurile sunt legate sau probabil legate de aceeaşi sursă de produse alimentare sau de hrană pentru animale;

management activ al crizei – cunoaşterea pericolelor posibile şi pregătirea pentru eventuale măsuri urgente de prevenire a crizei;

management anticipativ al crizei – prevenirea crizei prin aplicarea şi respectarea unor măsuri ce includ în mod special identificarea vulnerabilităţilor, eliminarea posibilelor surse de pericol, instalarea şi asigurarea funcţionării unor sisteme de alertă, dezvoltarea unei infrastructuri de control, elaborarea de planuri de intervenţie/contingenţă şi identificarea şi instruirea personalului operaţional. Aceste acţiuni din cadrul managementului anticipat al crizei includ colectarea şi evaluarea informaţiilor, analiza situaţiei, stabilirea scopurilor, dezvoltarea opţiunilor de acţiune şi compararea lor, implementarea opţiunii selectate şi analiza reacţiei (feedbackului);

management reactiv al crizei – totalitatea măsurilor care trebuie luate după declanşarea crizei pentru a reduce şi menţine consecinţele acesteia la un nivel cât mai mic posibil;

măsură de control – acţiune sau activitate care este efectuată pentru a preveni, a elimina sau a reduce la un nivel minim un risc pentru siguranţa produselor alimentelor sau hranei pentru animale;

obiectiv al siguranţei produsului alimentar – frecvenţa sau concentraţia maximă a unui pericol într-un produs alimentar sau hrană pentru animale în momentul consumului, a cărei menţinere asigură nivelul adecvat de protecţie;

siguranţa produsului alimentar – concept prin care produsul alimentar nu poate provoca rău consumatorului când este pregătit sau consumat în conformitate cu utilizarea intenţionată;

sistem de management al siguranţei produselor alimentare – set de elemente interconectate şi interactive, având drept scop stabilirea politicii şi obiectivelor privind siguranţa produselor alimentare, precum şi atingerea acestor obiective.

Capitolul II

STRUCTURI ŞI PROCEDURI DE PREGĂTIRE

5. Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (în continuare – Agenţie) desemnează un coordonator general al situaţiilor de criză şi un înlocuitor al acestuia care să îndeplinească sarcinile stabilite în anexa nr.3.

6. Agenţia actualizează în permanenţă numele şi datele de contact ale coordonatorilor situaţiilor de criză şi ale înlocuitorilor acestora desemnate de fiecare instituţie implicată în gestionarea situaţiei de criză.

7. Coordonatorul general reuneşte, după caz, dar nu mai rar de cel puţin o dată pe an, coordonatorii situaţiilor de criză responsabili de gestionarea crizelor, cu scopul de a prezenta iniţiative la nivel naţional, de a partaja planuri naţionale pentru situaţii de urgenţă, de a urmări subsecvent şi de a evalua gestionarea crizelor recente.

8. Agenţia asigură menţinerea unei reţele de laboratoare naţionale de referinţă, precum şi alte laboratoare oficiale, care să ofere asistenţă analitică rapidă şi de înaltă calitate, astfel cum se impune în cazul celor mai grave pericole determinate de produsele alimentare şi de hrana pentru animale.

9. Agenţia oferă Celulei de criză de la nivel central (în continuare – Celulă naţională de criză) module de formare avansată privind pregătirea pentru situaţiile de criză generate de produse alimentare şi hrana pentru animale, investigaţiile vizând focarele epidemice de toxiinfecţii alimentare şi gestionarea altor incidente alimentare în cadrul programului "O formare mai bună pentru o hrană mai sigură" încurajând o abordare de tip "O singură sănătate".

10. Agenţia organizează periodic exerciţii de simulare a incidentelor legate de produse alimentare şi hrana pentru animale inclusiv privind aspecte legate de comunicare şi axate pe pregătirea pentru incidente şi gestionarea acestora. Apariţia unui incident real major poate înlocui un astfel de exerciţiu de simulare. După fiecare exerciţiu, Agenţia va prezenta, în termen restrâns, coordonatorilor situaţiilor de criză concluzii specifice.

11. Agenţia asigură monitorizarea exerciţiilor de simulare prevăzute la pct.10 şi menţine Planul naţional pentru situaţii de urgenţă privind produsele alimentare şi hrana pentru animale.

12. Agenţia promovează utilizarea instrumentelor de ultimă generaţie, cum ar fi instrumentele de urmărire, analizele de tipizare moleculară (inclusiv secvenţierea întregului genom) şi transmite Ministerului Sănătăţii rezultatele privind tipizarea moleculară a agenţilor patogeni detectaţi la om, la animale, în produsele alimentare şi în hrana pentru animale.

13. Agenţia colectează, monitorizează şi analizează în permanenţă informaţiile privind ameninţările transfrontaliere directe şi indirecte generate de sursele enumerate în anexa nr.4.

Capitolul III

GESTIONAREA CRIZELOR

14. Procesul de gestionare a crizelor se desfăşoară etapizat şi include cinci faze:

1) faza I: observarea indicatorilor şi avertizarea asupra unei crize sau crize potenţiale;

2) faza a II-a: evaluarea situaţiei de criză în ceea ce priveşte dezvoltarea şi potenţialul său şi stabilirea implicaţiilor pentru securitatea individuală şi naţională;

3) faza a III-a: dezvoltarea opţiunilor de răspuns recomandate pentru a ghida procesul decizional;

4) faza a IV-a: planificarea şi executarea deciziilor;

5) faza a V-a: revenirea la starea de normalitate.

15. O soluţie în abordarea gestionării crizelor este considerată adoptarea unor principii generale valabile, care să fie fundamentate după următoarele reguli:

1) crizele sunt inevitabile;

2) gestionarea crizelor trebuie planificată, în sensul că anumite proceduri pot fi convenite anticipat şi aplicate în momentul apariţiei crizei;

3) gestionarea crizelor face parte integrantă din responsabilitatea autorităţilor implicate.

16. Pentru prevenirea crizelor, gestionarea acestora presupune dezvoltarea şi parcurgerea unor etape în procesul de răspuns la crize. Acest proces trebuie să fie susţinut de autorităţile implicate în gestionarea crizelor prin elaborarea procedurilor şi instrucţiunilor, precum şi prin antrenarea în acţiune a personalului suficient şi bine instruit în întreg spectrul de circumstanţe imprevizibile.

17. Monitorizarea efectivă a oricărui tip de criză depinde de eficienţa legăturilor stabilite atât în interiorul organizaţiei respective, cât şi cu celelalte autorităţi sau alte grupuri interesate din exterior. Modul în care o criză este tratată de la începutul ei poate sugera dacă aceasta va dura, de exemplu, doar o săptămână sau va produce ulterior pagube pentru mai mulţi ani.

18. Agenţia intensifică coordonarea la nivel naţional pentru gestionarea unui incident pe baza informaţiilor privind ameninţările transfrontaliere directe şi indirecte atunci când există:

1) un risc direct sau indirect pentru sănătatea publică cauzat de un pericol detectat în produsele alimentare sau în hrana pentru animale, identificat în două sau mai multe regiuni ori zone cu o legătură epidemiologică, de exemplu, cazuri apărute la om şi/sau decese în diferite state, cu dovezi analitice sau epidemiologice fiabile privind această legătură, şi/sau o legătură de trasabilitate, de exemplu, distribuţia de hrană pentru animale sau de produse alimentare posibil contaminate în diferite state membre;

2) un impact potenţial grav identificat în legătură cu pericolul detectat asupra funcţionării mecanismului de import/export în domeniul produselor alimentare sau al hranei pentru animale;

3) un impact major asupra sănătăţii legat de pericolul detectat;

4) o dificultate în a identifica sursa riscului.

Capitolul IV

MODUL DE OPERARE AL INSTITUŢIILOR IMPLICATE

ÎN PREVENIREA ŞI GESTIONAREA CRIZEI

19. Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă (în continuare – Centru operativ), instituit în cadrul Agenţiei, recepţionează informaţia primară prin intermediul subdiviziunilor responsabile ale instituţiilor şi ale autorităţilor publice, al altor centre operative, mass-mediei, Sistemului rapid de alertă pentru alimente şi furaje la nivel naţional (în continuare – SRAAF), telefonului verde sau al altor surse de informaţii. Cu ajutorul unor mecanisme concrete se asigură legătura dintre activitatea celulelor naţionale de criză şi procesul decizional. Celulele naţionale de criză vor fi informate constant cu privire la măsurile luate în procesul decizional pentru a coordona informaţiile referitoare la acest aspect.

20. Pe baza informaţiilor recepţionate, Centrul operativ realizează o evaluare primară conform întrebărilor prevăzute în anexa nr.6, iar în cazul în care incidentul este considerat major conform clasificării incidentelor alimentare prevăzute în anexa nr.5, şi propune directorului general al Agenţiei activarea şi convocarea Celulei naţionale de criză.

21. Convocarea Celulei naţionale de criză în domeniul siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale este necesară atunci când:

1) se identifică pe teritoriul naţional sau în statele vecine un risc major direct sau indirect pentru sănătatea publică, ceea ce are drept rezultat o sensibilitate mare din punctul de vedere al reputaţiei, al percepţiei sau al politicii în domeniul siguranţei alimentelor;

2) există un risc major pentru sănătatea umană, în special în cazurile în care există sau se poate aştepta existenţa unui număr mare de îmbolnăviri şi decese;

3) există probabilitatea de repetare în timp restrâns a incidentelor care duc la un risc major pentru sănătatea umană;

4) există o suspiciune sau o indicaţie a unui act de terorism biologic, chimic sau radioactiv.

22. Ca urmare a evaluări primare, se face descrierea incidentului în conformitate cu fişa de descriere pentru o primă evaluare a situaţiei prezentate în anexa nr.7, în cazul în care încă nu a fost iniţiată o alertă rapidă sau dacă nu este cazul iniţierii acesteia.

23. În cazul în care se decide convocarea Celulei naţionale de criză, în funcţie de specificul incidentului, directorul general al Agenţiei stabileşte un coordonator general care să coordoneze activitatea Celulei naţionale de criză şi să o reprezinte în alte structuri pentru situaţii de urgenţă.

24. Coordonatorul general prezidează şedinţele Celulei naţionale de criză asigurând buna funcţionare a acesteia şi repartizarea sarcinilor în rândul membrilor, ţinând seama de competenţa acestora.

25. Celula naţională de criză se constituie ca un organism interinstituţional de suport decizional, din reprezentanţi ai subdiviziunilor teritoriale raionale/municipale ale Agenţiei şi specialişti din cadrul autorităţilor administraţiei publice/instituţiilor prevăzute în prezentul Plan general, în conformitate cu structura Celulei naţionale de criză prezentată în anexa nr.8, precum şi ţinând cont de prevederile reglementate în art.26 alin.(2) din Legea nr.306/2018 privind siguranţă alimentelor.

26. Convocarea membrilor Celulei naţionale de criză, reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice/instituţiilor implicate în incidentul respectiv, se realizează la solicitarea coordonatorului general al Celulei naţionale de criză, de către Centrul operativ care asigură secretariatul Celulei naţionale de criză. Membrii Celulei naţionale de criză sunt disponibili în permanenţă în timpul crizei.

27. Celula naţională de criză poate fi completată cu reprezentanţi ai altor autorităţi ale administraţiei publice şi/sau poate lua în considerare consultarea altor experţi în domenii de expertiză necesare pentru gestionarea crizei/crizei potenţiale.

28. Directorul general al Agenţiei asigură conducerea activităţii Celulei naţionale de criză.

29. Coordonatorul general participă la reuniunile, conferinţele audio şi video ale Celulei naţionale de criză în ceea ce priveşte disponibilitatea, expertiza şi nivelul de responsabilitate. Agenţia, Ministerul Sănătăţii şi laboratoarele de referinţă în cauză furnizează asistenţă ştiinţifică şi tehnică în limitele competenţei lor.

30. Celula naţională de criză este responsabilă de menţinerea unui contact pentru schimbul de informaţii cu părţile interesate în cauză.

31. Celula naţională de criză este responsabilă de pregătirea strategiei coordonate de comunicare cu publicul şi, în particular, de elaborarea mesajelor bazate pe dovezi în timp real.

32. Agenţia acordă sprijin în domeniul secretariatului pentru organizarea reuniunilor Celulei naţionale de criză şi pune la dispoziţia ei resursele umane şi materiale necesare bunei funcţionări a acesteia.

33. Celula naţională de criză utilizează mecanismele tehnice disponibile pentru reţelele de alertă existente pentru a comunica sau a disemina informaţii, în particular pentru a distribui solicitări de informaţii şi pentru a colecta aceste informaţii.

34. Celula naţională de criză asigură suportul tehnic pentru managementul crizei/crizei potenţiale şi furnizează informaţii detaliate celulelor de criză de la nivel teritorial (în continuare – celule de criză teritoriale), mass-mediei şi organismelor internaţionale relevante, precum şi altor structuri participante în soluţionarea situaţiilor de urgenţă, cum ar fi Comisia pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova.

35. Celulele de criză teritoriale sunt activate prin dispoziţia Celulei naţionale de criză, prin decizie la nivel teritorial, şi sunt coordonate metodologic, pe toată durata funcţionării acestora, de către Celula naţională de criză.

36. Reprezentarea în cadrul celulelor de criză teritoriale se asigură de către autorităţile administraţiei publice/instituţiile publice teritoriale stabilite în prezentul Plan general.

37. Autorităţile administraţiei publice/instituţiile publice reprezentate în Celula naţională de criză şi celulele de criză teritoriale au obligaţia de a asigura continuitatea de reprezentare, în sensul că vor face propuneri de nominalizare ori de câte ori survin schimbări obiective ale persoanelor nominalizate.

38. În baza analizei informaţiilor primite de la celula de criză teritorială în ceea ce priveşte posibilităţile de eliminare a riscului şi măsurile care necesită a fi continuate pe termen mediu şi lung, Celula naţională de criză propune directorului general al Agenţiei încetarea activităţii celulelor de criză teritoriale şi dizolvarea acestora.

39. Încetarea activităţii celulelor de criză teritoriale se realizează prin ordin al directorului general al Agenţiei, la propunerea Celulei naţionale de criză. Coordonatorul operaţional va transmite ordinul de încetare a activităţii celulelor de criză teritoriale.

40. Celulele de criză teritoriale vor comunica Celulei naţionale de criză decizia de dizolvare şi raportul final de activitate al celulei de criză teritoriale. După dizolvarea tuturor celulelor de criză teritoriale, se va realiza dizolvarea Celulei naţionale de criză, care va elabora raportul final al crizei, în care va sintetiza întreaga activitate, utilizând punctele de reper stipulate în anexa nr.9.

41. În urma consultării cu Celula naţională de criză, Agenţia decide dacă criza este pe deplin soluţionată. Dacă va fi decis astfel, toţi membrii celulei naţionale de criză sunt informaţi cu privire la soluţionare. În plus, faţă de informaţiile transmise prin SRAAF cu privire la produsele afectate şi la măsurile luate, Agenţia poate solicita Ministerului Sănătăţii să furnizeze informaţii cu privire la noi cazuri apărute la om pentru a evalua tendinţele şi a decide cu privire la soluţionarea crizei.

Capitolul V

ATRIBUŢIILE STRUCTURILOR IMPLICATE ÎN PREVENIREA ŞI

GESTIONAREA CRIZELOR ÎN DOMENIUL SIGURANŢEI PRODUSELOR

ALIMENTARE ŞI A HRANEI PENTRU ANIMALE

Secţiunea 1

Atribuţiile Celulei naţionale de criză şi a celulelor de criză teritoriale

42. Celula naţională de criză este responsabilă de elaborarea, coordonarea şi punerea în aplicare a unui set de acţiuni/măsuri de răspuns la criză, inclusiv de aspectele legate de comunicare, şi are următoarele sarcini şi competenţe:

1) realizează o evaluare a situaţiei existente, avizează şi aprobă măsurile de primă urgenţă considerate necesare;

2) reevaluează, utilizând punctele de reper stipulate în anexa nr.10, măsurile care au fost deja implementate şi formulează propuneri cu privire la modul de gestionare a crizei/crizei potenţiale în raport cu specificul acesteia;

3) solicită, în cadrul cooperării, participarea la prevenirea şi gestionarea crizei în domeniu a specialiştilor/experţilor din instituţiile publice şi organizaţiile care nu sunt reprezentate în celula de criză respectivă;

4) organizează consultări cu forurile academice/ştiinţifice în vederea identificării soluţiilor optime pentru limitarea impactului asupra sănătăţii populaţiei;

5) asigură schimbul de informaţii între toţi actorii implicaţi în soluţionarea unei crize sau potenţiale crize: evaluatorii de risc, managerii de risc şi comunicatorii riscului;

6) asigură comunicarea publică privind evoluţia crizei;

7) elaborează Planul de acţiuni şi îl înaintează directorului general al Agenţiei spre avizare;

8) coordonează investigaţia privind trasabilitatea în aval şi în amonte şi urmăreşte retragerea şi rechemarea produselor alimentare şi a hranei pentru animale afectate plasate pe piaţă;

9) transmite celulelor de criză teritoriale, pentru adaptare şi implementare, Planul general operaţional de acţiune;

10) asigură coordonarea măsurilor necesare la nivelul celulelor de criză teritoriale;

11) informează părţile interesate despre evoluţia crizei şi măsurile ce trebuie aplicate;

12) solicită convocarea Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova pentru declararea stării de urgenţă la nivelul zonelor afectate sau instituirea unor restricţii temporare, măsuri suplimentare de asigurare a resurselor financiare, umane şi materiale;

13) asigură transmiterea informaţiilor, atunci când este necesar, către organismele internaţionale interesate şi către societatea civilă;

14) convoacă întâlniri cu agenţii economici din domeniul alimentar şi cu alte părţi interesate;

15) aprobă organizarea unor grupuri de lucru specifice, inclusiv prin implicarea coordonatorilor celulelor de criză teritoriale din zonele cele mai afectate, după caz;

16) solicită, centralizează şi analizează situaţiile privind evoluţia crizei/crizei potenţiale la nivel teritorial;

17) întocmeşte şi transmite spre aprobare directorului general al Agenţiei proiectul raportului final al crizei, nu înainte de a fi avizat şi aprobat de către consiliului consultativ;

18) propune un limbaj de comunicare unitar, armonizat, ce trebuie actualizat constant. Acest limbaj este utilizat ca bază pentru informarea Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, instituţiilor de stat, structurilor internaţionale, presei, organizaţiilor de consumatori şi a operatorilor din domeniul alimentar;

19) arhivează, prin secretariatul Celulei naţionale de criză, documentele legate de activitatea acesteia;

20) propune îmbunătăţirea planurilor şi procedurilor pentru gestionarea situaţiilor de criză.

43. Celulele de criză teritoriale au următoarele sarcini şi competenţe:

1) avizează şi aprobă măsurile de primă urgenţă;

2) stabilesc responsabilităţile în cadrul celulelor de criză teritoriale, inclusiv comunicatorul;

3) colectează şi evaluează datele disponibile cu privire la riscul existent;

4) stabilesc şi propun spre aprobare Planul operaţional de acţiune la nivel teritorial, în baza datelor existente şi a Planului general operaţional de acţiune, primit de la Celula naţională de criză;

5) monitorizează punerea în aplicare a Planului operaţional de acţiune la nivel teritorial;

6) informează, periodic şi ori de câte ori este cazul, Celula naţională de criză şi celelalte părţi implicate în gestionarea crizei/crizei potenţiale asupra evoluţiei acesteia;

7) reevaluează, utilizând punctele de reper stipulate în anexa nr.10, măsurile de siguranţă necesare pentru gestionarea crizei/crizei potenţiale, în funcţie de evoluţia acesteia;

8) solicită participarea la gestionarea crizei/crizei potenţiale a specialiştilor/experţilor din instituţiile publice şi organizaţiile care nu sunt reprezentate în celula de criză teritorială;

9) asigură suportul documentar necesar pentru comunicarea publică privind evoluţia crizei;

10) solicită convocarea comisiilor teritoriale pentru situaţii excepţionale şi, după caz, propun instituirea unor măsuri suplimentare sau declararea stării de alertă;

11) asigură fluxul informaţional între toate părţile implicate în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de criză;

12) realizează comunicarea publică, în baza instrucţiunilor şi a coordonării de la nivel central, analizează necesitatea înfiinţării unei linii telefonice speciale pentru preluarea întrebărilor adresate de cetăţeni şi elaborarea unei liste cu cele mai frecvente întrebări;

13) convoacă întâlniri cu agenţii economici din domeniul alimentar şi cu alte părţi interesate;

14) întocmesc şi avizează raportul final, pe care îl transmit Celulei naţionale de criză, precum şi comisiilor teritoriale pentru situaţii excepţionale.

Secţiunea a 2-a

Atribuţii generale şi specifice ale autorităţilor publice

implicate în gestionarea situaţiilor de criză/criză potenţială

44. Autorităţile publice au următoarele atribuţii generale în situaţii de criză/criză potenţială:

1) asigură aplicarea prevederilor din Planul general operaţional de acţiune şi elaborează, după caz, proceduri proprii;

2) emit ordine ale conducătorilor autorităţilor administraţiei publice/ instituţiilor publice, în domeniul specific de activitate, pentru punerea în aplicare a măsurilor stabilite de Celula naţională de criză;

3) pun în aplicare, în domeniul specific de activitate, hotărârile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova;

4) sprijină la nivel naţional şi al unităţilor administrativ-teritoriale, structurile constituite pentru gestionarea crizei, conform competenţelor;

5) asigură îndeplinirea măsurilor de alertare şi de pregătire a forţelor şi a mijloacelor proprii prevăzute în Planul general operaţional de acţiune şi în planurile operaţionale de acţiune la nivel teritorial;

6) participă, la solicitarea Celulei naţionale de criză, în domeniul de competentă, cu forţe şi mijloace pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi pentru limitarea/înlăturarea efectelor crizelor;

7) propun, în domeniul de competentă, instituirea unor restricţii;

8) asigură prezentarea personalului desemnat în structurile de gestionare a crizei constituite la nivel central, teritorial;

9) asigură schimbul de date şi informaţii între componentele structurilor de gestionare a crizei;

10) colaborează cu personalul de specialitate din alte instituţii ale statului sau cu entităţi din societatea civilă, mediul privat şi academic.

45. Agenţia are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) coordonează tehnic şi administrativ întreaga activitate a serviciilor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, organizează şi controlează efectuarea activităţilor publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor;

2) coordonează activitatea de control în domeniul siguranţei şi calităţii produselor alimentare, hranei pentru animale, sănătăţii şi bunăstării animalelor;

3) cooperează cu autorităţile administraţiei publice centrale în vederea organizării şi aplicării măsurilor necesare pentru siguranţa produselor alimentare;

4) elaborează şi actualizează planurile de intervenţie/contingenţă în domeniul siguranţei produselor alimentare;

5) coordonează măsurile care se impun în situaţiile de urgenţă din domeniul sanitar veterinar şi pentru siguranţa produselor alimentare, iar atunci când este necesar se consultă cu celelalte instituţii abilitate;

6) reprezintă punctul naţional de contact şi coordonatorul la nivel naţional al SRAAF;

7) monitorizează şi evaluează riscurile privind siguranţa produsului alimentar şi alimentaţiei publice asupra sănătăţii populaţiei, elaborează şi propune activităţi de asigurare a calităţii produsului alimentar din circuitul public;

8) colaborează cu alte autorităţi competente cu responsabilităţi în domeniul siguranţei produselor alimentare, atât la nivel naţional, cât şi internaţional;

9) notifică organismele internaţionale cu responsabilităţi în domeniul siguranţei produselor alimentare, inclusiv INFOSAN – reţeaua internaţională a autorităţilor pentru siguranţa alimentară, DG SANTE – Direcţia Generală Sănătate şi Siguranţă Alimentară, EFSA – Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară, FAO – Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite;

10) cooperează pe plan internaţional cu toate organizaţiile implicate în domeniul siguranţei produselor alimentare şi în alte domenii conexe pentru a păstra Republica Moldova în circuitul politicilor regionale şi internaţionale specifice;

11) monitorizează şi supraveghează aplicarea la nivel naţional şi teritorial a normelor privind siguranţa produselor alimentare;

12) organizează, coordonează, gestionează şi controlează în conformitate cu prevederile art.24 din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor condiţiile de igienă la întreprinderile care activează în domeniul hranei pentru animale şi în domeniul alimentar, potrivit prevederilor Legii nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor;

13) realizează evaluarea riscului şi stabileşte măsurile ce se impun în cazul în care apare o problemă majoră ce poate periclita sănătatea oamenilor;

14) asigură supravegherea şi controlul privind respectarea condiţiilor generale din domeniul alimentar prin punerea în aplicare a unor măsuri specifice care să conducă la diminuarea incidenţei şi la eliminarea bolilor transmisibile de la animale la om;

15) colectează şi analizează datele pentru a permite caracterizarea şi monitorizarea riscurilor care au o influenţă directă sau indirectă asupra siguranţei produselor alimentare;

16) organizează consultări cu forurile academice/ştiinţifice în vederea identificării soluţiilor optime pentru limitarea impactului asupra sănătăţii populaţiei;

17) participă la comunicarea riscului;

18) asigură supravegherea şi controlul de stat al prezenţei organismelor modificate genetic în produsele alimentare, în hrana pentru animale şi seminţe în etapa de import, producere, prelucrare, procesare, transportare, distribuire, comercializare şi utilizare a acestora.

46. Ministerul Sănătăţii, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică, are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) coordonează şi organizează acţiuni speciale, în caz de suspiciune sau raportare a incidentelor grave, a producerii de calamităţi naturale, evenimente deosebite, epidemii, în limitele atribuţiilor ce îi revin în domeniul supravegherii de stat a sănătăţii publice;

2) efectuează prelevări de probe din factorii de mediu şi din produsele patologice, precum şi analize în laboratoare acreditate, conform domeniilor de competentă;

3) participă la schimbul de informaţii din cadrul SRAAF şi organizează controale în domeniile de competenţă;

4) asigură supravegherea şi controlul bolilor transmisibile şi bolilor cauzate de pericolele chimice şi fizice din produsele alimentare la om, monitorizarea pericolelor şi factorilor determinanţi ai sănătăţii, evaluarea riscurilor de declanşare a urgenţelor de sănătate publică, comunicarea riscurilor şi realizarea măsurilor de sănătate publică;

5) elaborează şi implementează programe naţionale privind protecţia sănătăţii publice şi prevenirea îmbolnăvirilor asociate factorilor de risc în raport cu mediul de viaţă şi de muncă, alimentaţie şi nutriţie, aprovizionarea cu apă potabilă, radiaţii ionizante naturale şi profesionale şi unităţile de învăţământ şi de asistenţă medicală şi medico-socială;

6) realizează evaluările de risc epidemiologic în situaţia evenimentelor care ameninţă sănătatea populaţiei şi au potenţial de răspândire naţională şi internaţională;

7) efectuează investigaţii medicale şi epidemiologice, identifică şi coordonează măsurile necesare pentru limitarea şi lichidarea focarelor de boli transmisibile în colectivităţi şi populaţie;

8) colaborează cu administraţia publică locală şi cu instituţiile/serviciile specializate din domeniu pentru implementarea şi realizarea prevederilor legale privind calitatea mediului de viaţă şi muncă, securitatea produselor alimentare şi calitatea apei potabile;

9) participă la limitarea efectelor apărute în urma dezastrelor, calamităţilor şi epidemiilor în domeniul său de competenţă;

10) colaborează cu reprezentanţii autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, cu cei ai societăţii civile şi cu mass-media în scopul educaţiei pentru sănătate şi a comunicării riscurilor ce ameninţă sănătatea populaţiei;

11) coordonează acţiunile de inspecţie din cadrul SRAAF şi notifică instituţiile implicate, în funcţie de domeniile de competenţă;

12) colaborează cu personalul de specialitate din structurile similare ale altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale;

13) recoltează şi sigilează probele necesare pentru identificarea riscului pentru sănătate, precum şi contraprobele.

47. Ministerul Afacerilor Interne şi instituţiile subordonate acestuia au următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) intensifică activităţile de supraveghere a frontierei de stat şi de control al trecerii frontierei de stat şi sprijină acţiunile de informare întreprinse de structurile implicate;

2) participă la evaluarea efectelor crizei în domeniu;

3) transmite date şi informaţii relevante către Agenţie şi asigură menţinerea permanentă a fluxului informaţional cu aceasta şi în cadrul instituţiilor subordonate Ministerului Afacerilor Interne.

4) asigură personalul, tehnica şi mijloacele specializate stabilite prin planurile operaţionale de acţiune elaborate pentru fiecare situaţie;

5) aplică măsuri, conform competenţei, pentru menţinerea şi asigurarea ordinii publice pe timpul distribuirii către populaţie a medicamentelor, vaccinurilor şi a ajutoarelor de primă necesitate;

6) acordă, la solicitarea subdiviziunilor teritoriale ale Agenţiei, suport la efectuarea controalelor planificate;

7) monitorizează modul de gestionare a crizei de către Inspectoratul General al Poliţiei;

8) participă, atunci când situaţia o impune, la acţiuni de cercetare şi decontaminare a personalului, tehnicii şi terenului;

9) asigură informarea operativă a coordonatorului general al Celulei naţionale de criză sau, după caz, a Comisiei Naţionale Extraordinare de Sănătate Publică/Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova asupra evoluţiei situaţiei, măsurilor întreprinse şi direcţiilor viitoare de acţiune;

10) participă la asigurarea deplasării cu prioritate a transporturilor de forţe şi mijloace destinate acţiunilor de gestionare a situaţiilor de criză;

11) limitează sau interzice circulaţia autovehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori la anumite ore, în conformitate cu prevederile Legii nr.320/2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului;

12) pune în aplicare măsurile specifice pentru interzicerea sau limitarea circulaţiei rutiere, feroviare, fluviale şi aeriene pe anumite rute;

13) participă la impunerea măsurilor de menţinere a carantinei în zonele cu epidemii şi epizootii;

14) asigură, sub coordonarea consiliilor raionale/municipale, punerea în aplicare la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale a măsurilor stabilite de structurile constituite pentru gestionarea situaţiei;

15) interzice, prin punctele de trecere a frontierei de stat în care nu activează reprezentanţi ai Serviciului Vamal şi ai Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, introducerea în ţară a animalelor vii, a produselor de origine animală, a produselor de origine vegetală, precum şi a altor produse şi materii care sunt supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor;

16) elaborează şi prezintă spre aprobare Guvernului actele normative ce reglementează domeniul rezervelor de stat, în vederea eliberării bunurilor materiale din rezervele de stat.

48. Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) elaborează acte normative şi implementează prevederile tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte în domeniul agricultură, dezvoltare rurală, producere şi siguranţa alimentelor;

2) participă la schimbul de informaţii din cadrul SRAAF, conform competenţelor.

49. Ministerul Mediului are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) prin intermediul Inspectoratului pentru Protecţia Mediului:

a) asigură controlul activităţilor cu impact asupra mediului înconjurător care pot afecta siguranţa produselor alimentare, inclusiv controlul activităţilor implicate în diseminarea în mediu a organismelor modificate genetic, conform art.11 din Legea nr.152/2022 cu privire la reglementarea şi control organismelor modificate genetic;

b) asigură controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore sau cu impact semnificativ asupra mediului, în vederea prevenirii şi limitării riscurilor de poluare;

c) participă la stabilirea cauzelor poluării factorilor de mediu, inclusiv dispune încetarea sau suspendarea unor activităţi pe perioade determinate de timp, în cazul în care este pusă în pericol sănătatea populaţiei sau în cazul în care se constată depăşirea concentraţiei poluanţilor peste limitele admise;

d) asigură controlul respectării prevederilor actelor de reglementare privind protecţia mediului;

e) participă la schimbul rapid de informaţii cu instituţiile şi organele competente, naţionale şi internaţionale privind produsele, substanţele, tehnologiile care reprezintă riscuri pentru sănătatea şi securitatea cetăţenilor şi a mediului;

2) prin intermediul Agenţiei pentru Geologie şi Resurse Minerale asigură realizarea politicii statului în domeniul cercetării geologice, folosirii raţionale şi protecţiei subsolului;

3) prin intermediul Agenţiei de Mediu:

a) asigură procesul de implementare a legislaţiei în domeniul protecţiei mediului, inclusiv în domeniul prevenirii şi controlului integrat al poluării şi al controlului asupra riscului de accidente majore care implică substanţe periculoase;

b) asigură reglementarea şi autorizarea activităţilor cu impact asupra calităţii mediului, eliberând persoanelor fizice şi juridice acte permisive pentru practicarea activităţilor de întreprinzător cu impact asupra mediului inclusiv autorizaţii, acorduri de mediu, permise, certificate, notificări, avize şi coordonări;

c) realizează prin intermediul Laboratorului de referinţă de mediu monitoringul calităţii factorilor de mediu, monitoringul radioactivităţii mediului, în scopul asigurării persoanelor fizice şi juridice cu informaţii privind calitatea mediului, nivelul de poluare, starea resurselor naturale;

d) reglementează activităţile în domeniul organismelor modificate genetic, asigură emiterea, reînnoirea, suspendarea, retragerea sau revocarea autorizaţiilor pentru activităţile cu organisme modificate genetic, determină măsurile de răspuns şi asigură aplicarea măsurilor de redresare în cazul unui eventual accident sau al unor situaţii excepţionale în timpul unei activităţi cu organisme modificate genetic, inclusiv în cazul mişcărilor transfrontaliere, şi asigură monitorizarea utilizării organismelor modificate genetic, inclusiv în scop de cercetare-dezvoltare;

e) examinează cazurile de avarii şi situaţiile ecologice excepţionale;

4) prin intermediul Agenţiei Naţionale de Reglementare a Activităţilor Nucleare şi Radiologice:

a) asigură transparenţa procesului decizional în reglementarea activităţilor nucleare şi radiologice;

b) aprobă, potrivit legii, planurile de răspuns la urgenţele radiologice şi nucleare ale titularilor de autorizaţie şi participă cu forţe şi mijloace specializate la executarea controlului nuclear;

c) controlează buna desfăşurare a activităţilor reţelei de supraveghere a radioactivităţii mediului;

d) controlează, potrivit legii, aplicarea prevederilor tratatelor internaţionale şi a reglementărilor naţionale privind intervenţia în caz de accident nuclear;

e) constituie punct naţional de contact pentru urgenţele radiologice;

f) avizează toate proiectele de acte normative ce au implicaţii asupra domeniului nuclear.

50. Ministerul Apărării (prin Direcţia sănătate publică şi siguranţa alimentelor, Inspectoratul Militar al Ministerului Apărării) are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) coordonează şi organizează activitatea de inspecţie sanitară veterinară şi pentru siguranţa produselor alimentare în structurile din cadrul Ministerului Apărării;

2) coordonează elaborarea de reglementări specifice inspecţiei sanitare veterinare şi pentru siguranţa produselor alimentare în unităţile militare;

3) controlează şi monitorizează operatorii din domeniul alimentar care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor militare ale Armatei Naţionale şi instituţiilor Ministerului Apărării;

4) constată şi raportează contravenţiile din domeniul legislaţiei sanitar veterinare şi pentru siguranţa produselor alimentare;

5) opreşte, denaturează sau condiţionează darea în consum colectiv a produselor alimentare care nu corespund normelor de igienă şi siguranţă a alimentelor;

6) recoltează probele necesare în scopul identificării şi analizei riscului pentru sănătate;

7) participă la activităţi specifice în unităţile militare din zona de responsabilitate;

8) elaborează periodic rapoarte privind activitatea de sănătate publică şi sanitară veterinară în domeniu, în limitele legislaţiei în vigoare cu privire la secretul de stat;

9) participă la impunerea măsurilor de menţinere a carantinei în zonele cu epidemii şi epizootii.

51. Ministerul Justiţiei, prin Administraţia Naţională a Penitenciarelor, are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) asigură, cu suportul Agenţiei, un sistem eficient de controale oficiale pentru monitorizarea şi verificarea conformităţii activităţilor în fluxul trasabilităţii produselor alimentare, în conformitate cu legislaţia privind sănătatea şi bunăstarea animală şi siguranţa alimentelor;

2) colaborează, în cazul în care situaţia epidemiologică o impune, cu Agenţia, participând în grupuri de lucru şi la instruirile organizate privind problemele de siguranţă a produselor alimentare.

52. Serviciul Vamal are următoarele atribuţii specifice în situaţiile de criză/criză potenţială:

1) desfăşoară activităţile necesare pentru administrarea riscurilor, potrivit art.8 lit.l) din Legea nr.302/2017 cu privire la Serviciul Vamal;

2) colaborează cu inspectorii din cadrul Agenţiei, în vederea eliminării riscului de introducere în Republica Moldova a mărfurilor supuse controlului de către Agenţie;

3) permite introducerea în Republica Moldova a transporturilor identificate şi selectate de animale vii, produse de origine animală, produse de origine vegetală, precum şi alte produse şi materii care sunt supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, în baza documentului semnat şi ştampilat, prevăzut în reglementările legale, emis de medicul veterinar oficial/inspectorul oficial, după caz, numai prin posturile vamale ale Republicii Moldova în care sunt organizate posturi de control sanitar veterinare aprobate pentru import, export şi tranzit, după efectuarea controalelor oficiale;

4) în punctele de trecere a frontierei de stat unde nu sunt posturi de inspecţie ale Agenţiei, Serviciul Vamal interzice intrarea în ţară de animale vii, produse de origine animală, produse de origine vegetală, precum şi de alte produse şi materii care sunt supuse controlului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor şi dirijează transporturile spre punctele unde există aceste posturi;

5) exercită funcţia de punct de contact în cadrul SRAAF şi participă la schimbul de informaţii din cadrul acestui sistem, conform competenţelor;

6) asigură îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin privind obiectivele înscrise în strategiile naţionale şi în planurile de acţiuni pentru implementarea acestora, în coordonare cu autorităţile naţionale competente din domeniu.

53. Academia de Ştiinţe a Moldovei, prin intermediul membrilor titulari (academicieni) şi membrilor corespondenţi, precum şi al secţiilor de ştiinţă, la solicitare, efectuează expertiza în vederea evaluării diferitor crize din domeniul produselor alimentare şi a hranei pentru animale.

Secţiunea a 3-a

Măsurile aplicate

54. În situaţiile de criză/criză potenţială, în funcţie de severitatea şi complexitatea acestora, se aplică următoarele măsuri în vederea eliminării riscului/potenţialului risc ce ameninţă sănătatea populaţiei:

1) identificarea produselor susceptibil a fi contaminate, utilizând procedurile de trasabilitate;

2) extinderea prelevărilor de probe;

3) dispunerea iniţierii de către operatorul din domeniul alimentar a procedurilor de retragere/rechemare a produselor de pe piaţă care nu corespund standardelor de calitate, respectiv distrugerea acestora, după caz;

4) reţinerea oficială a produselor susceptibil a fi contaminate, conform capitolului IV din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor;

5) restricţionarea sau interzicerea introducerii pe piaţă a produselor susceptibil a fi contaminate, potrivit prevederilor art.25 alin.(3) lit.i) din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor;

6) autorizarea folosirii alimentelor în alte scopuri decât cele cărora le-au fost destinate iniţial, potrivit prevederilor art.30 alin.(2) lit.d) din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor;

7) suspendarea activităţii sau închiderea unităţii pentru o perioadă, ţinând cont de dispoziţiile statuate în art.4 alin.(1³), art.6¹, art.10, art.12⁶ alin.(1) din Legea nr.160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător şi în art.18² din Legea nr.221/2007 privind activitatea sanitară veterinară;

8) conştientizarea riscurilor de către populaţie prin acţiuni de informare şi avertizare publică, distribuirea de materiale informative, broşuri referitoare la pericole şi riscurile asociate, anunţuri în mass-media şi pe internet;

9) desfăşurarea şedinţelor informative cu reprezentanţii asociaţiilor profesionale;

10) coordonarea liniilor de comunicare şi a acţiunilor între autorităţile competente cu parteneri comerciali şi cu alte părţi interesate;

11) orice alte măsuri pe care autorităţile competente le consideră corective, conform prevederilor art.30 din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi bunăstare a animalelor.

55. Măsurile se aplică în regim de urgenţă, în mod coordonat, de către autorităţile competente menţionate la secţiunea a 2-a.

56. Pentru stabilirea măsurilor specifice necesare în situaţii de criză/criză potenţială, generate de anumite tipuri de risc, cum ar fi cele de ordin microbiologic (Listeria monocytogenes, Salmonella etc.) sau chimic (aflatoxine etc.), se elaborează planuri specifice şi manuale operaţionale.

57. Agenţia şi Ministerul Sănătăţii elaborează proceduri şi instrumente suplimentare pentru a soluţiona incidentul cât mai curând posibil şi pentru a limita impactul acestuia asupra sănătăţii publice. Procedurile, în particular, cuprind:

1) o caracterizare rapidă şi identificarea promptă a surselor focarelor epidemice prin menţinerea şi utilizarea unei baze de date privind testarea moleculară a agenţilor patogeni detectaţi la om, la animale, în produse alimentare şi în hrana pentru animale;

2) evaluări comune rapide ale focarelor epidemice, în cazul pericolului biologic, efectuate de către Agenţie şi Ministerul Sănătăţii în conformitate cu o procedură operaţională standard acceptată;

3) un cadru pentru o evaluare rapidă a pericolului chimic de către Agenţie;

4) proceduri de monitorizare a efectelor acţiunilor întreprinse.

Capitolul VI

ELABORAREA RAPORTULUI FINAL AL CRIZEI

58. La dizolvarea celulei de criză teritoriale, în termen de 3 zile, aceasta va prezenta Celulei naţionale de criză raportul final la nivelul teritoriului respectiv.

59. Celula naţională de criză, în termen de 10 zile de la primirea raportului final transmis de către celula de criză teritorială, elaborează raportul final al crizei, cuprinzând detalii asupra tuturor incidentelor petrecute şi a măsurilor luate, care este pus la dispoziţia Comisiei pentru Situaţii Excepţionale a Republicii Moldova, după caz, instituţiilor implicate cu scopul:

1) de a facilita evaluarea acţiunilor de gestionare;

2) de a identifica potenţialele îmbunătăţiri ale modului de răspuns şi gestionare a situaţiilor de criză;

3) de a structura mai bine procedurile şi planurile operaţionale pentru eventualele crize ulterioare.

60. După încheierea unei crize, pentru evaluarea raportului final, se organizează o reuniune a tuturor participanţilor implicaţi în gestionarea crizei în scopul de a stabili necesitatea reevaluării prezentului Plan general în vederea adaptării/îmbunătăţirii necesare în ceea ce priveşte procedurile şi instrumentele operaţionale utilizate în gestionarea crizelor.

61. O sinteză a acestui raport este făcută publică pentru a asigura transparenţa acţiunilor guvernamentale.

62. La elaborarea raportului final al crizei vor fi luate în considerare punctele de reper prevăzute în anexa nr.9.

Capitolul VII

COMUNICAREA CRIZEI

Secţiunea 1

Strategia de comunicare în timpul crizei/crizei potenţiale

63. Gestionarea crizei/crizei potenţiale include managementul comunicării, un element-cheie care presupune comunicarea între toate părţile implicate în prevenirea şi gestionarea crizei, precum şi cu publicul.

64. Părţile implicate şi publicul larg au dreptul la informaţie clară, ţintită şi eficace privind acţiunile autorităţilor administraţiei publice implicate în SRAAF şi deciziile celulelor de criză, potrivit prevederilor art.27 din Legea nr.306/2018 privind siguranţa alimentelor. O gestionare deschisă şi transparentă a crizei previne dezvoltarea comentariilor neconcordante, a informaţiilor contradictorii şi a interpretărilor eronate care pot duce la agravarea incidentului.

65. Ca parte a coordonării, Agenţia şi Ministerul Sănătăţii, în cazurile care implică competenţa specifică a acestuia din urmă, se informează reciproc în prealabil cu privire la anunţurile intenţionate relevante pentru ele şi implicate în combaterea focarului epidemic. În plus, sunt informaţi imediat operatorii din domeniul alimentar afectaţi atunci când au fost colectate dovezi fiabile cu privire la posibila sursă a unui focar epidemic.

66. Reţeaua internaţională pentru siguranţa alimentară INFOSAN este utilizată atunci când schimburile comerciale dinspre sau către Republica Moldova, UE sau ţări terţe sunt afectate de pericolul implicat, fără a aduce atingere necesităţii unui schimb de informaţii bilateral suplimentar cu partenerii comerciali şi cu autorităţile competente din ţări terţe.

67. Agenţia furnizează, dacă sunt solicitate, informaţii suplimentare Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, Organizaţiei Mondiale pentru Sănătatea Animalelor şi Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură.

68. Atribuţiile detaliate privind comunicarea în situaţii de criză în cadrul reţelei de coordonatori ai situaţiilor de criză sunt stabilite în anexa nr.3.

69. În cazul în care se constată existenţa unui risc, comunicarea va aborda, în mod proactiv şi reactiv, întrebările adresate de presă, de către partenerii publici sau comerciali cu privire la pericolele identificate, la riscul existent şi la măsurile luate.

70. În timpul unui incident, informarea clară, ţintită şi eficace a publicului cu privire la evaluarea şi gestionarea riscului, inclusiv la incertitudini, este coordonată ca parte a răspunsului la criză.

Secţiunea a 2-a

Strategia specifică de comunicare efectuată de Celula naţională de criză

71. Celula naţională de criză coordonează comunicările şi elaborează strategia de comunicare specifică pentru a informa publicul despre riscuri şi măsurile luate. Strategia de comunicare identifică mesajele-cheie pentru principalele categorii de public vizate şi mijloacele-cheie de comunicare pentru distribuirea lor.

72. Strategia de comunicare vizează informarea actorilor publici şi economici, inclusiv a partenerilor comerciali în domeniul produselor alimentare, prin:

1) mesaje coerente şi coordonate;

2) comunicarea eficace cu privire la riscuri;

3) evidenţierea investigaţiilor în curs de desfăşurare şi a măsurilor de precauţie în cazul în care sursa este incertă;

4) furnizarea de dovezi fiabile, rezultate din analize, dovezi epidemiologice etc. care susţin poziţiile şi măsurile luate;

5) furnizarea de mesaje de asigurare cu privire la siguranţa produselor care nu sunt implicate în criză, inclusiv prin informaţii clare privind tipurile produselor afectate şi în raport cu cele care nu sunt afectate;

6) furnizarea de mesaje privind măsurile de succes şi rezultatele obţinute pe baza unor dovezi fiabile: de exemplu, identificarea şi retragerea loturilor afectate în urma unei investigaţii eficace.

73. Autorităţile şi instituţiile implicate în gestionarea crizei depun toate eforturile pentru a se asigura că acţiunile lor de comunicare sunt în concordanţă cu strategia de comunicare adoptată de Celula naţională de criză.

74. Strategia de comunicare include stabilirea de contacte adecvate cu ţările învecinate pentru a le furniza informaţii clare, precise şi coerente cu privire la evoluţia gestionării crizei relevante.

75. Celula naţională de criză stabileşte responsabilităţi clare privind comunicarea crizei, în conformitate cu principiile fundamentale ale controlului stipulate în art.3 din Legea nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător.

76. Persoanele implicate în procesul de gestionare a crizelor responsabile de comunicare au responsabilităţi privind:

1) monitorizarea presei;

2) evaluarea situaţiei din punctul de vedere al comunicării, eventual, utilizarea de chestionare;

3) propunerea strategiei privind comunicarea, canale de comunicare, modalităţi;

4) redactarea comunicatelor de presă/informărilor referitoare la criză/criză potenţială;

5) editarea periodică a informaţiilor provenite de la Celula naţională de criză într-o formă de comunicare generală, uşor de înţeles de către public;

6) schimbul de informaţii între responsabilii de comunicare ai instituţiilor implicate;

7) participarea la întocmirea raportului final al crizei.

77. Organizarea activităţilor pentru comunicarea crizei se realizează de către Celula naţională de criză, astfel încât mesajul să fie unitar şi adecvat.

78. În realizarea comunicării, pentru a lua în considerare acţiunile ce trebuie efectuate în continuare, se va ţine cont de punctele-cheie menţionate în anexa nr.11.

79. În eventualitatea unui incident, pentru a putea contacta în mod rapid autorităţile implicate, la nivelul Agenţiei şi al subdiviziunilor sale teritoriale pentru siguranţa alimentelor raionale/municipale există o listă ce include contactele persoanelor cu responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de criză sau care pot fi implicate în gestionarea unei crize. Din motive de securitate, această listă nu este făcută publică.

80. Pe perioada crizei, Celula naţională de criză asigură comunicarea publică prin informarea şi educarea populaţiei utilizând diferite canale de comunicare:

1) anunţuri în mass-media şi pe internet;

2) afişe în locuri publice;

3) broşuri şi alte material informative;

4) utilizarea liniei telefonice de urgenţă la care se pot solicita şi obţine informaţii cu privire la criză/criza potenţială;

5) asigurarea participării persoanelor desemnate la emisiuni din presa audio-video sau acordarea de interviuri în presa scrisă.

Capitolul VIII

ASIGURAREA CU RESURSE

81. Autorităţile administraţiei publice/instituţiile publice reprezentate în structurile de prevenire şi gestionare a crizelor privind produsele alimentare au obligaţia de a asigura, în limitele atribuţiilor legale, resursele ce vor fi stabilite prin planurile operaţionale de acţiune la nivel central şi teritorial.

82. Resursele vor fi planificate pentru a acţiona numai în conformitate cu specialitatea acestora, sarcinile şi competenţele legale.

83. Resursele financiare pentru realizarea şi desfăşurarea activităţilor de gestionare a situaţiilor de urgenţă la nivel central şi teritorial în domeniul siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale se asigură din bugetul de stat sau din bugetele locale.

84. Resursele umane sunt reprezentate de personalul autorităţilor administraţiei publice/instituţiilor publice de la nivel central şi teritorial, conform domeniilor de competenţă.

85. Cheltuielile curente şi de capital pentru gestionarea crizei în domeniul siguranţei produselor alimentare şi a hranei pentru animale se finanţează din contul şi în limitele alocaţiilor aprobate anual în bugetul Agenţiei.

86. Echipamentele şi materialele stocate la Agenţie şi în subdiviziunile teritoriale pentru siguranţa alimentelor vor fi verificate periodic pentru aprecierea gradului de deteriorare în vederea înlocuirii.

87. Datele privind laboratoarele naţionale de referinţă pentru fiecare din subdomeniile ce constituie obiectul controlului oficial al alimentelor, precum şi lista laboratoarelor implicate în controlul oficial al alimentelor, detaliile privind metodele acreditate vor fi plasate pe site-ul web oficial al Agenţiei (http://www.ansa.gov.md).

88. Instruirea personalului desemnat să gestioneze prezentul Plan general la nivelul autorităţilor/instituţiilor implicate se va realiza în cadrul programelor de instruire proprii. O simulare este realizată cel puţin odată pe an pentru verificarea modului de reacţie a personalului implicat din cadrul autorităţilor publice de la nivel central şi teritorial, în situaţiile de urgenţă.

Capitolul IX

RESPONSABILITĂŢI

89. Autorităţile administraţiei publice/instituţiile publice reprezentate în celulele de criză au obligaţia de a desemna şi comunica Agenţiei şi subdiviziunilor teritoriale pentru siguranţa alimentelor persoanele desemnate să gestioneze la nivel central şi teritorial planul operaţional de acţiune, respectiv reprezentanţii în Celula naţională de criză şi în celulele de criză teritoriale.

90. Reprezentanţii legali ai instituţiilor implicate în acţiuni de intervenţie, sunt responsabili de punerea în aplicare a prezentului Plan general şi elaborarea, după caz, a unor proceduri detaliate.

91. Agenţia elaborează un plan pe cinci ani pentru punerea în aplicare a Planului general, care, ulterior, este actualizat o dată la cinci ani în funcţie de necesităţile identificate.

Anexa nr.1

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

Caracteristicile crizei şi cauzele care o pot genera

1. Crizele din domeniul siguranţei alimentelor pot fi cauzate de unul sau de o serie de incidente negative în domeniul sănătăţii, managementului riscului, percepţiei publicului şi economiei, indiferent dacă incidentul negativ afectează unul sau mai multe dintre domeniile enumerate. Factorii decisivi pentru stoparea unei crize sunt proporţiile incidentului şi impactul său asupra domeniilor afectate, precum şi gradul de percepţie al publicului. Situaţiile de criză sunt cele în care factorii critici iau amploare, ceea ce face ca Agenţia să considere că gestiunea riscului determinat de produsele alimentare sau hrana pentru animale va fi atât de complexă, încât riscul nu va putea fi gestionat în mod adecvat.

2. De cele mai multe ori, crizele nu au un start clar sau sfârşit previzibil. Crizele evoluează rapid, iar situaţia şi activităţile celor responsabili sunt urmărite cu un interes sporit de opinia publică. Au existat situaţii potenţial generatoare de criză în domeniul securităţii şi siguranţei produselor alimentare, cauzate de percepţia publicului despre o ameninţare asupra sănătăţii individuale. În acest context, amploarea crizei nu este neapărat corelată cu nivelul de risc. Necesitatea de acţiune pentru a gestiona criza poate diferenţia de necesitatea de acţiune pentru a minimaliza riscul.

3. Orice criză, indiferent de natura ei, are anumite caracteristici precum:

1) ameninţarea: existenţa unei ameninţări este factorul de declanşare a unei crize, în cazul în care natura ameninţării este susceptibilă de a produce o astfel de temere;

2) urgenţa: ameninţarea trebuie să fie suficient de mare pentru a crea o situaţie de urgenţă părţii (părţilor) ameninţate;

3) surpriza: existenţa ameninţării constituie o surpriză, în general, doar ameninţările neanticipate se transformă într-o criză;

4) presiunea timpului: dacă ameninţarea nu este anticipată, nu există un plan privind modul de răspuns la criză, acesta trebuie să fie elaborat într-o perioadă scurtă de timp;

5) incertitudinea: având în vedere evoluţia aleatorie a unor evenimente cu procent mare de probabilitate de a se manifesta;

6) intensitatea mărită: aceasta este în strânsă legătură cu timpul.

4. Prevenirea crizei este posibilă pe baza conştientizării posibilităţii de apariţie a acesteia, care include identificarea vulnerabilităţilor şi a riscurilor specifice domeniului alimentar şi potenţiale cauze ale crizei. Scenariile posibile de criză trebuie analizate în special pentru a identifica dinamica şi potenţialul de evoluţie a crizei dintr-un stadiu incipient şi pentru a iniţia efectiv măsurile anticriză.

5. Cauzele crizelor în domeniul siguranţei produselor alimentare pot fi clasificate astfel:

1) contaminarea directă a produselor alimentare:

a) accidentele şi calamităţile naturale, nerespectarea bunelor practici în lanţul alimentar sau activităţile teroriste pot conduce la contaminarea alimentelor;

b) în cazurile enunţate la lit.a), criza este declanşată de un eveniment care poate fi sau nu identificat în timp şi spaţiu şi reprezintă un risc pentru consumatori;

2) fraudele alimentare:

a) încălcarea în mod intenţionat a regulilor generale prevăzute la art.1 din Legea nr.50/2013 cu privire la controalele oficiale pentru verificarea conformităţii cu legislaţia privind hrana pentru animale şi produsele alimentare şi cu normele de sănătate şi de bunăstare a animalelor, în scopul obţinerii unui profit financiar sau economic, poate crea premisele unei crize;

b) responsabilitatea pentru siguranţa produselor alimentare le revine atât operatorilor din domeniul alimentar care produc şi plasează produsul pe piaţă, cât şi autorităţilor responsabile de controlul inofensivităţii acestora;

3) deteriorarea calităţii factorilor de mediu:

a) impactul natural sau antropogen poate provoca contaminarea directă sau indirectă a produselor alimentare cu microorganisme patogene şi condiţionat patogene, de exemplu: Salmonella spp., Campylobacter spp., Yersinia enterocolitica, E. Coli O157, Listeria monocytogenes, Clostridium perfringens, Clostridium botulinum, stafilococi coagulazo-pozitivi, Bacillus cereus etc.;

b) infecţiile la animale (zoonoze) se transmit direct la om prin produse alimentare de origine animală. Prezenţa microorganismelor patogene, în primul rând Salmonella spp., în hrana pentru animale şi produse alimentare de origine animală poate produce intoxicaţii la animale şi la om. Pentru prevenirea infecţiilor la animale şi asigurarea inofensivităţii produselor alimentare, producătorii trebuie să fie informaţi cu privire la mecanismele şi factorii de transmitere a acestor microorganisme (de exemplu: Salmonella spp., Campolybacter spp., Yersinia enterocolitica, E. Coli, Enterobacteriaceae, Listeria monocitogenes, Clostridium perfrigens etc.);

c) producătorii trebuie să cunoască că dezvoltarea microorganismelor depinde de temperatură, pH şi de mediu (nutrienţi). Deteriorarea calităţii factorilor de mediu (apă, aer, sol) poate fi provocată de infectarea mediului cu microorganisme patogene sub influenţa factorilor fizici şi chimici. Dintre factorii fizici putem enumera temperatura, umiditatea aerului etc., iar factorii chimici reprezintă diferite elemente sau substanţe chimice existente în natură ori sunt sintetizate de om;

4) percepţia publică eronată:

a) în percepţia publică, un risc poate reprezenta o ameninţare semnificativă pentru sănătate, indiferent de dimensiunile acestuia. Chiar dacă evaluarea riscului nu arată că el ar reprezenta un pericol pentru sănătatea consumatorilor, această situaţie poate fi o criză potenţială. În special atunci când consumatorii ajung uşor la concluzia că instituţiile guvernamentale nu acordă suficientă atenţie unui anumit subiect şi nu se implică în soluţionarea problemei, societatea poate pierde încrederea în deciziile şi măsurile luate de autoritatea responsabilă de implementarea politicii statului în domeniul siguranţei produselor alimentare;

b) o altă consecinţă negativă este impactul economic, materializat prin pierderi importante cauzate de scăderea consumului unui anumit produs/produse, care poate/pot avea şi implicaţii sociale – prin pierderea sau scăderea numărului locurilor de muncă într-unul sau în mai multe sectoare de activitate;

5) managementul defectuos al incidentului/crizei potenţiale:

a) prevenirea insuficientă a pericolului din cauza lipsei unor planuri de intervenţie, a existenţei unor planuri incomplete sau a implementării incorecte a măsurilor preconizate poate conduce la un management defectuos al incidentului/crizei potenţiale şi poate lăsa impresia că autoritatea responsabilă nu a luat măsuri sau a luat măsuri insuficiente de protecţie a sănătăţii populaţiei;

b) un management sau o comunicare defectuoasă poate provoca o creştere rapidă şi dramatică a crizei ori o prelungire a acesteia, iar uneori chiar poate declanşa o nouă criză;

6) evidenţele noi:

a) datorită unor rezultate ştiinţifice sau evaluări de risc emergent pot fi puse în evidenţă:

- apariţia unui risc total nou care nu a fost cunoscut înainte;

- modificarea gradului unui risc deja cunoscut (o nouă rată a riscului);

- modificarea evaluării gradului de expunere la un risc cunoscut.

În general, rata crescută a riscului sporeşte probabilitatea de apariţie a crizei.

b) pentru un management de succes este important ca toate cauzele să fie luate în calcul în egală măsură. În situaţii deosebite, evenimentele imprevizibile pot provoca abateri capabile să modifice fundamental configuraţia datelor problemei, incertitudinea devenind ea însăşi un potenţial factor de risc. Identificarea timpurie a unor astfel de evenimente ne ajută să reducem potenţialul crizei. Cu toate acestea, chiar şi măsurile de prevenire a crizei aplicate cu succes nu pot duce la evitarea totală a acesteia.

Anexa nr.2

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

Categoriile de pericole în domeniul siguranţei produselor alimentare

1. Se disting următoarele categorii de pericole legate de siguranţă produselor alimentare:

1) pericole biologice;

2) pericole chimice;

3) pericole fizice.

2. Pericolele biologice sunt de origine biologică, cu impact mare asupra sănătăţii omului şi asupra mediului. Acestea sunt cele mai frecvent raportate şi afectează un număr mai mare de consumatori. În plus, induc efecte acute care fac ca pericolul să fie conştientizat de către consumator. Potenţialele riscuri biologice pentru siguranţă produselor alimentare pot fi generate de microorganisme (bacterii, ciuperci microscopice, drojdii, virusuri) şi paraziţi. Multe dintre speciile de bacterii au capacitatea de a se dezvolta în condiţii extreme de mediu (compoziţie, pH, temperatură, concentraţie de oxigen etc.). Bacteriile prezintă termostabilitate diferită, menţionând aici termorezistenţa şi capacitatea de a supravieţui în condiţii extreme a sporilor. Pe de altă parte, deşi virusurile şi paraziţii nu se dezvoltă în alimente, aceşti agenţi au capacitatea de a supravieţui într-un număr suficient pentru a produce îmbolnăviri. În general, toxiinfecţiile alimentare apar atunci când sunt ingerate alimente contaminate cu microorganisme sau cu toxine.

3. În funcţie de severitatea îmbolnăvirilor pe care le pot provoca, pericolele biologice (definite cu exemple de agenţi patogeni pentru fiecare categorie) pot fi:

1) microorganisme de gravitate ridicată: Brucella melitensis, Brucella abortus, Brucella suis, Mycobacterium bovis, Clostridium botulinum tip A, B, E şi F, Salmonella typhi, Salmonella paratyphi A, B şi C, Salmonella sendai, Salmonella choleraesuis, Shigella dysenteriae, Vibrio cholerae, Taenia solium, Trichinella spiralis II;

2) microorganisme de gravitate medie, dar cu un potenţial de creştere a riscului: β-hemolytic Streptococcus (grupele A, C şi G), Escherichia coli enteropatogen, Salmonella spp., Shigella spp., Listeria monocytogenes, Rotavirus, grupul de virusuri Norwalk, Entamoeba histolytica, Diphyllobothrium latum, Ascaris lumbricoides, Cryptosporidium parvum III;

3) microorganisme de gravitate medie, dar cu posibilitate scăzută de creştere a riscului: Bacillus cereus, Campylobacter jejuni, Clostridium perfringens, Staphylococcus aureus, Vibrio cholerae (cu excepţia 01), Vibrio parahaemolyticus, Yersinia enterocolitica, Giardia enteric, Taenia saginata;

4) alţi agenţi patogeni: Legionella Aeromonas.

4. Cu referire la pericolele chimice, menţionăm că în organismul uman pot apărea reacţii adverse la diferite substanţe chimice prezente în alimente. Aceste reacţii se pot clasifica în intoxicaţii alimentare şi alergii la alimente. În mod obişnuit, fiecare individ dintr-o populaţie este vulnerabil la intoxicaţii cu alimente dacă expunerea este suficient de mare. Alergiile reprezintă reacţii individuale patologice la componente particulare ale alimentelor.

5. Pericolele chimice se clasifică în următoarele categorii:

1) alergeni (cereale, soia şi produse din soia, arahide şi produse derivate, nuci şi produse derivate, crustacee şi produse derivate, peşte şi produse din peşte, lapte şi produse din lapte, ouă şi produse din ouă, kiwi etc.);

2) aditivi alimentari;

3) reziduuri:

a) pesticide:

– insecticide (organoclorurate, organofosforice, carbamaţi, piretroizi de sinteză, insecticide botanice);

– fungicide (anorganice, organice nesistemice, de contact, organice sistemice), ierbicide (dinitrofenoli, fenilcarbamaţi, acizi fenoxialchil carbonici, substanţe fenilureice, triazine, compuşi cuaternari de amoniu);

b) medicamente de uz veterinar: agenţi antimicrobieni şi antibiotice, agenţi anabolizanţi, agenţi antihelmintici, coccidiostatice, tranchilizante şi substanţe beta-agoniste, promotori de creştere nehormonali;

c) substanţe care pot migra în alimente din materialele ce vin în contact cu acestea;

4) contaminanţi:

a) de mediu: hidrocarburi aromatice, dioxină şi compuşi similari dioxinei, contaminanţi anorganici, metale grele, nitriţi şi nitraţi;

b) de proces: hidrocarburi aromatice policiclice, amine heterociclice, acrilamida, furan, trihalometani, nitriţi şi nitraţi;

c) microbiologici: micotoxine (alfatoxine, ochratoxină, fumonisină, deoxinivalenol, toxinele T2 şi HT2, zearalenonă, patulină etc.) şi biotoxine marine;

5) substanţe endogene: alcaloizi, amine biogene (de exemplu: putresceină, cadaverină, spermidină, spermină, histamină, triptamină, tiramină, feniletilamină).

6. Pericolele fizice se clasifică în:

1) contaminarea neradioactivă – prezenţa în alimente a unor materii suplimentare sau obiecte care în mod normal nu trebuie să fie prezente şi care pot cauza vătămări, boli sau traume psihologice organismului uman. Exemple de pericole fizice neradioactive:

a) minerale: sol, pietre, praf, metale, sticlă, fibre, fulgi de vopsea etc.;

b) vegetale: ierburi, frunze, tulpini;

c) animale: insecte, rozătoare, acarieni;

2) contaminarea radioactivă – acest tip de contaminare este invizibil, de aceea nu are un efect semnificativ asupra percepţiei consumatorului. Deoarece se poate detecta numai cu instrumente specifice, contaminarea radioactivă este periculoasă şi poate provoca leziuni grave organismului uman.

Anexa nr.3

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

Atribuţiile coordonatorilor situaţiilor de criză

1. Atribuţii generale. Coordonatorul situaţiilor de criză acţionează ca punct unic de contact pentru a asigura:

1) coordonarea în caz de incidente sau de crize generate de alimente sau de hrană pentru animale la nivel naţional;

2) utilizarea eficientă a reţelelor de alertă în cazul unui incident sau al unei situaţii de criză;

3) prezentarea, la solicitarea Comisiei pentru situaţii excepţionale a planului naţional propriu pentru situaţii de urgenţă în reuniuni ale coordonatorilor situaţiilor de criză;

4) participarea la conferinţe audio, şi acţiuni subsecvente acestora, organizate de Comisia pentru situaţii excepţionale în cadrul unei coordonări intensificate sau al unei situaţii de criză;

5) după încheierea unei crize, furnizarea de contribuţii în cadrul unei reuniuni cu privire la posibilele lacune şi domenii în care pot fi aduse îmbunătăţiri;

6) stabilirea unor legături puternice între coordonatorii situaţiilor de criză şi consolidarea încrederii între parteneri prin schimb de experienţă;

7) participarea la exerciţii de simulare naţionale şi europene, inclusiv la cele organizate de EFSA şi de alte institute europene.

2. Atribuţii de comunicare în situaţii de criză. Coordonatorii situaţiilor de criză, în cadrul competenţelor care le revin, sunt responsabili de coordonarea comunicării în situaţii de criză cu privire la măsurile luate, recomandările sanitare etc. Atribuţiile privind comunicarea includ:

1) asigurarea strategiei de comunicare prevăzute în capitolul VI;

2) contribuţia la definirea unei strategii globale de comunicare pentru gestionarea incidentelor sau a crizelor generate de alimente sau de hrana pentru animale;

3) furnizarea de cunoştinţe de specialitate şi de orientări în materie de comunicare în situaţii de criză factorilor de decizie, de exemplu, despre modul de prezentare a măsurilor sanitare publicului;

4) elaborarea de mesaje-cheie/poziţii de adoptat în rândul partenerilor în timpul unui incident sau al unei crize prin reţele sau conferinţe audio dedicate;

5) diseminarea unor mesaje-cheie prin intermediul platformelor de comunicare socială şi al altor instrumente (de exemplu, o pagină de internet specifică), inclusiv, dacă este necesar, prin intermediul Reţelei de experţi în comunicare a EFSA;

6) monitorizarea reacţiilor din mass-media şi a surselor de opinie publică (de exemplu, platformele de comunicare socială) în timpul unui incident sau al unei crize şi raportarea acestora în reţea;

7) coordonarea instrumentelor de comunicare bazate pe cerere (de exemplu, întrebări frecvente, linii telefonice de urgenţă etc.);

8) asigurarea coerenţei cu evaluările riscurilor efectuate de EFSA şi de Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), inclusiv cu evaluările rapide efectuate în comun ale focarelor epidemice, şi cu activităţile de comunicare aferente;

9) consultarea cu privire la comunicările EFSA şi ale ECDC în timpul unei situaţii de criză în legătură cu comunicarea ştiinţifică a riscurilor înainte de difuzare.

Anexa nr.4

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

Surse pentru colectarea de informaţii privind incidentele

Agenţia monitorizează şi colectează informaţii în permanenţă din următoarele surse:

1. Sistemul de alertă rapidă pentru alimente şi furaje (RASFF).

2. EFSA, inclusiv reţelele sale ştiinţifice.

3. ECDC, inclusiv Sistemul de informaţii privind epidemiile (EPIS), o platformă de comunicare care permite experţilor desemnaţi în domeniul sănătăţii publice şi siguranţei alimentelor să facă schimb de informaţii tehnice pentru a evalua dacă ameninţările actuale şi emergente din domeniul sănătăţii publice au un impact potenţial în Europa.

4. Raportul de sinteză anual privind Uniunea Europeană al EFSA/ECDC referitor la tendinţele şi sursele zoonozelor, agenţii zoonotici şi focarele epidemice de toxiinfecţie alimentară.

5. Sistemul de schimb de informaţii în caz de urgenţă radiologică al Comunităţii Europene (ECURIE).

6. Contactele directe cu alte agenţii ale Uniunii Europene decât EFSA (cum ar fi ECDC, Agenţia Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA)), statele membre şi părţile interesate din sectorul privat, organizaţiile internaţionale relevante, cum ar fi Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE), Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură (FAO) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în particular prin intermediul Reţelei internaţionale a autorităţilor pentru siguranţa alimentară (INFOSAN) şi în contextul Regulamentului sanitar internaţional (9) (RSI) şi al Iniţiativei pentru securitatea sanitară globală.

7. Colecţia comună EFSA/ECDC de date de tipizare moleculară.

8. Comitetul permanent pentru plante, animale, produse alimentare şi hrană pentru animale (comitetul PAFF).

9. Reţeaua de laboratoare de referinţă ale Uniunii Europene (EURL), laboratoarele din cadrul reţelei naţionale de observare şi control de laborator (RNOCL) şi laboratoarele naţionale de referinţă (NRL).

10. Comitetul pentru securitate sanitară (CSS).

11. Sistemul de gestionare a informaţiilor pentru controalele oficiale (IMSOC), un sistem computerizat planificat care integrează şi, dacă este necesar, actualizează toate sistemele de informaţii existente.

Anexa nr.5

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

Clasificarea incidentelor alimentare

1. Incidentele alimentare diferă foarte mult şi pot varia de la o problemă standard de siguranţă a produselor alimentare, evenimente inopinate până la riscuri grave la adresa sănătăţii publice. În aceste cazuri incidentele pot escalada şi se pot transforma în crize.

2. La clasificarea incidentelor alimentare se iau în calcul severitatea riscului, complexitatea incidentului, precum şi percepţia publică. În funcţie de severitatea riscului, diferenţiem:

risc mic – atribuit unui risc în condiţiile în care acesta este bine gestionat de entitate, respectiv, controalele interne implementate menţin riscul în niveluri acceptabile;

risc mediu – atribuit unui risc atunci când la nivelul entităţii sunt implementate măsuri de control intern, însă manifestarea riscului nu poate fi prevenită în totalitate;

risc mare – atribuit unui risc atunci când riscul nu este controlat, iar manifestarea lui nu poate fi prevenită de entitatea publică.

Impactul riscului reprezintă consecinţa negativă asupra rezultatelor (obiectivelor) aşteptate în cazul în care riscul se materializează. Impactul riscului poate fi apreciat ca ridicat, mediu sau scăzut. Impactul ridicat presupune că materializarea riscului implică un nivel sporit de gravitate. Impactul mediu presupune un nivel moderat de gravitate pentru entitate. Impactul scăzut echivalează cu o gravitate redusă, în cazul în care riscul se manifestă.

3. Pentru a determina dacă un incident alimentar evoluează sau nu către o criză şi pentru a asigura ţinerea sub control a proceselor critice, la abordarea unui incident alimentar se analizează mai mulţi factori/criterii, printre care:

1) numărul de consumatori afectaţi;

2) severitatea riscului/bolii;

3) aria de distribuţie;

4) volumul de alimente incriminate;

5) precedente în cazuri similare, decizii anterioare de gestionare a riscului;

6) numărul de rapoarte/notificări/sesizări;

7) resursele solicitate;

8) segmentele lanţului alimentar implicate;

9) trasabilitatea produselor suspecte;

10) faptul dacă contaminantul este cunoscut sau nu;

11) numărul de autorităţi implicate;

12) percepţia publică/mediatizarea;

13) implicaţiile comerciale, internaţionale.

4. În funcţie de criteriile menţionate la pct.3 incidentele alimentare pot fi:

minore – incidentele care au impact asupra siguranţei produselor alimentare cu efecte localizate şi care se gestionează la nivel teritorial;

medii – incidentele care ar putea afecta sănătatea publică pe o arie de răspândire mai mare, iar gestionarea lor implică coordonarea de la nivel central;

majore – incidentele severe (îmbolnăviri grave, potenţiale decese), complexe (un număr mare de persoane afectate, produse incriminate, un nivel ridicat de resurse necesare pentru gestionare), larg răspândite şi care generează un grad sporit de îngrijorare în rândul populaţiei. Asemenea situaţii necesită să fie coordonate de la nivel central.

5. Incidentele majore pot fi crize potenţiale sau crize.

6. Pentru încadrarea incidentelor alimentare în unul din tipurile prevăzute la pct.4 se utilizează modelul de definire în baza severităţii şi complexităţii.

7. Severitatea incidentului se stabileşte în funcţie de criteriile şi punctajele incluse în tabelul 1 (fiecărui criteriu i se acordă puncte de la 1 la 3).

Tabelul 1

Severitatea incidentului

8. Severitatea incidentului poate fi apreciată conform punctajului cumulativ de la 3 la 9 puncte, după cum urmează:

1) severitate mică: în cazul în care punctajul obţinut adunând punctele acordate celor 3 criterii este 3 sau 4;

2) severitate medie: în cazul în care punctajul obţinut adunând punctele acordate celor 3 criterii este între 5 şi 7;

3) severitate mare: în cazul în care punctajul obţinut adunând punctele acordate celor 3 criterii este 8 sau 9.

9. Complexitatea incidentului se stabileşte în funcţie de următoarele criterii şi punctaje (fiecărui criteriu i se acordă puncte de la 1 la 3) şi nu trebuie să depăşească valorile menţionate în tabelul 2.

Tabelul 2

Complexitatea incidentului

10. Complexitatea poate fi încadrată într-un punctaj de la 4 la 12, după cum urmează:

1) complexitate mică: în cazul în care punctajul obţinut adunând punctele acordate celor 4 criterii este între 4 şi 6;

2) complexitate medie: în cazul în care punctajul obţinut adunând punctele acordate celor 4 criterii este între 7 şi 9;

3) complexitate mare: în cazul în care punctajul obţinut adunând punctele acordate celor 4 criterii este între 10 şi 12.

11. Încadrarea ulterioară a incidentelor poate fi făcută utilizând media aritmetică a valorilor severităţii şi complexităţii pentru diferite situaţii posibile (varianta I) sau luând în considerare doar încadrarea obţinută pentru severitate/complexitate (varianta a II-a), fără a se ţine cont de media aritmetică.

12. La încadrarea incidentelor prin folosirea mediei aritmetice (varianta I) se iau în calcul punctajele obţinute pentru încadrarea severităţii/complexităţii şi se aplică media aritmetică a punctelor obţinute pentru fiecare criteriu (considerând că ponderea este aceeaşi pentru fiecare criteriu):

1) severitate mică: de la 1 (3:3) la 1,3 (4:3);

2) severitate medie: de la 1,66 (5:3) la 2,3 (7:3);

3) severitate mare: de la 2,6 (8:3) la 3 (9:3);

4) complexitate mică: de la 1 (4:4) la 1,5 (6:4);

5) complexitate medie: de la 1,75 (7:4) la 2,25 (9:4);

6) complexitate mare: de la 2,5 (10:4) la 3 (12:4).

13. Mediile aritmetice se realizează între valorile severităţii şi complexităţii pentru diferite situaţii posibile (de exemplu: severitate mică/complexitate mică; severitate mică/complexitate medie; severitate mică/complexitate mare; severitate medie/complexitate mică etc.), folosind valorile minime şi maxime obţinute mai sus pentru severitate şi complexitate, după cum urmează:

14. După calcularea tuturor variantelor posibile, s-a stabilit următoarea încadrare:

1) incident minor – mediile aritmetice între severitate şi complexitate sunt mai mici de 1,4;

2) incident mediu – mediile aritmetice se situează între 1,4 şi 2,1;

3) incident major – mediile aritmetice se situează între 2,1 şi 3.

15. S-a luat în considerare o limită cât mai joasă pentru incidentul major pentru ca structurile create responsabile de gestionarea situaţiilor de criză/criză potenţială (celule de criză) să se activizeze în scopul prevenţiei în situaţiile în care se estimează că incidentul tinde să escaladeze. În baza experienţei acumulate, ulterior această limită va putea creşte, după caz.

16. A doua opţiune este de a lua în considerare doar încadrarea obţinută pentru severitate/complexitate (varianta a II-a), fără a se ţine cont de media aritmetică, conform modelului prezentat în tabelul 3.

Tabelul 3

Încadrarea obţinută pentru severitate/complexitate,

fără a se ţine cont de media aritmetică

17. Exemple de încadrare a incidentelor în baza mediei aritmetice şi fără a se ţine cont de aceasta sunt expuse în tabelul 4.

Tabelul 4

Exemplu de încadrare a incidentelor

Varianta I: încadrarea în baza mediei aritmetice între valorile severităţii şi complexităţii severitate

1 + 1 + 3 = 5

5 : 3 = 1,66

complexitate

3 + 3 + 3 + 2 = 11

11 : 4 = 2,7

1,66 + 2,7 = 4,36 : 2 = 2,18

Rezultat: Incident major – criză potenţială

Varianta a II-a: încadrarea pe bază de severitate/complexitate

Severitate medie/complexitate mare

Rezultat: Incident major – criză potenţială

Atunci când există situaţii în care varianta I indică un tip de incident diferit faţă de varianta a II-a, se recomandă ca în aceste cazuri incidentul să se clasifice în clasa de risc mai mare şi gestionarea să se realizeze corelat cu aceasta, urmând ca, după acumularea experienţei în implementarea/gestionarea incidentelor, să se opereze modificări, după caz, în sistemul de încadrare al incidentelor.

Anexa nr.6

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

Evaluarea primară a informaţiei cu privire

la potenţialul declanşării unei crize

Centrul operativ acţionează ca un prim filtru şi verifică dacă circumstanţele existente au potenţialul de a genera o criză, răspunzând la următoarele întrebări:

1. Incidentul se poate rezolva prin aplicarea anumitor măsuri de către Agenţie? La alegerea măsurilor se va tine cont de factori precum rezultatele evaluării riscurilor, ale estimării impactului incidentelor etc.).

2. De când este cunoscută problema?

3. Mesajul indică în mod clar ce s-a întâmplat, unde şi când?

4. Sunt informaţiile disponibile din mai multe surse?

5. Există o alertă rapidă cu informaţii detaliate disponibile?

6. După incident, informaţiile au fost transmise prompt? Dacă raportarea a avut loc prin mijloace verbale (de exemplu: telefon), este necesar ca după aceasta, în cel mai scurt timp posibil, să se întocmească şi să se transmită Agenţiei un raport scris.

7. Cine a descoperit problema?

8. Care au fost informaţiile diseminate?

9. Care este percepţia publicului/articolelor de presă?

10. Poate fi efectuată o primă evaluare brută a situaţiei în baza informaţiilor disponibile? Alegerea celei mai adecvate abordări sau metode depinde de luarea în considerare a disponibilităţii datelor de intrare şi a informaţiilor pentru evaluare.

11. Au existat cazuri similare?

12. Pot fi efectuate acţiuni derivate din cazuri similare?

13. Este disponibilă o primă evaluare a situaţiei? Evaluarea informaţiilor poate duce la atingerea obiectivelor întregii activităţi de detectare a semnalelor, dacă se dau răspunsuri corecte la întrebările care urmează.

14. Este disponibilă o evaluare a Agenţiei sau a fost deja solicitată? Evaluarea riscului este efectuată în scopul determinării factorilor prezenţi, iar ţara a demonstrat faptul că au fost aplicate măsurile generale corespunzătoare, considerate suficiente pentru managementul tuturor riscurilor depistate.

15. Este necesară o expertiză realizată de experţi din afara autorităţilor publice/de către personalităţi ştiinţifice?

16. Poate fi cuantificată dimensiunea potenţială a incidentului?

17. Pericolul potenţial poate fi evaluat cu suficientă certitudine sau sunt necesare alte evaluări (rapoarte toxicologice, epidemiologice)?

18. Suspiciunea asupra sursei de contaminare a fost confirmată prin date analitice sau anamnezice?

19. Sunt necesare clarificări suplimentare în vederea evaluării riscului asupra sănătăţii?

20. Au fost luate în considerare toate deciziile relevante şi informaţiile disponibile pentru prima evaluare sau este necesară obţinerea de informaţii adiţionale incluzând:

1) originea crizei şi evoluţia incidentului până în prezent;

2) produsele afectate (ce fel de lanţuri de aprovizionare pot fi identificate? Este posibilă trasabilitatea?);

3) cantităţile existente în Republica Moldova şi locaţia acestora?

4) disponibilitatea metodelor şi a capacităţilor de analiză?

5) măsurile ce au fost deja luate de către Agenţie şi subdiviziunile acesteia din teritoriu (retragere, rechemare)?

6) efectele asupra populaţiei şi simptomele (risc asupra sănătăţii acut, cronic sau latent);

7) originea crizei/sursa de contaminare?

8) ce informaţii lipsesc pentru o primă caracterizare din punct de vedere legal?

9) a fost stabilit un nivel maxim sau o limită de toleranţă legală şi care pot fi acţiunile de implementare?

10) prevederile legislative naţionale sau internaţionale solicită implicarea anumitor autorităţi?

11) au fost elaborate concepte de soluţii iniţiale?

12) trebuie luate măsuri de urgenţă? Cine trebuie să le ia?

21. Exemplele de boli ale populaţiei afectate sunt disponibile şi confirmă informaţiile?

22. Câţi oameni sau care segmente de populaţie sunt afectate sau prezintă riscuri în mod particular?

23. Mijloacele de distribuţie ale produselor afectate sunt cunoscute şi ţinute sub supraveghere?

24. Ce concluzii pot fi formulate pe marginea datelor analitice?

25. Care sunt experţii naţionali competenţi pentru problema în cauză? Este necesară implicarea acestora?

26. Au fost evaluate primele rezultate analitice disponibile? Cine a furnizat aceste rezultate? Metodologia este validată?

Anexa nr.7

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

FIŞA

de descriere a incidentului pentru o primă evaluare a situaţiei

Anexa nr.8

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

Structura Celulei naţionale de criză

Anexa nr.9

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

PUNCTE DE REPER

privind conţinutul raportului final al crizei

1. Care este componenţa şi responsabilităţile membrilor Celulei naţionale de criză şi a diferitelor structuri? Managementul eficient al crizei include ca o componentă esenţială comunicarea de criză. Comunicarea de criză reprezintă comunicarea dintre sau înainte, în timpul şi după evenimentele negative. Aceasta nu numai că poate să uşureze situaţia de criză, dar poate să creeze o reputaţie mai bună decât aceea de care beneficia înainte de criză.

2. Problema a fost detectată la timp şi au fost evaluate în mod corect consecinţele?

3. Evaluarea situaţiei şi-a dovedit acurateţea în timpul crizei?

4. Deciziile au fost luate în timp util (viteza de reacţie) şi conform situaţiei existente?

5. Obiectivele stabilite au fost atinse conform planurilor generale, operaţionale?

6. Primele măsuri de urgenţă au fost suficiente pentru crearea unei baze de decizie?

7. Măsurile au fost sprijinite suficient de legislaţia existentă?

8. Au fost solicitate şi alocate resurse suficiente pentru efectuarea intervenţiilor?

9. Activităţile de control şi monitorizare s-au dovedit a fi eficiente sau nu este posibilă evaluarea măsurilor (lipsa informaţiilor/ evidenţelor necesare evaluării)?

10. A fost evaluată percepţia publicului în diferitele faze ale crizei?

11. Care a fost comportamentul mass-mediei? În timpul unei crize, presa preia şi distribuie orice fel de informaţii, aşa încât Agenţia nu mai poate controla mesajele care ajung în mass-media. Rezultatul: apar o serie de mesaje contradictorii (provenite din surse oficiale sau/şi neoficiale, bazate frecvent pe zvonuri), care conduc la situaţia în care fiecare jurnalist şi chiar fiecare membru al publicului îşi construieşte propria versiune despre criza respectivă. Totodată, în asemenea situaţii, autoritatea competentă (Agenţia) este preocupată de măsurile de urgenţă şi, de aceea, este mai puţin dispusă să sprijine munca jurnaliştilor de căutare a informaţiilor. Lipsa de interes sau eforturile depuse pentru a întârzia publicarea unor ştiri îi vor determina pe jurnalişti să facă apel la alte surse (de obicei, mai puţin informate) sau să se pronunţe deschis împotriva Agenţiei. Sprijinirea jurnaliştilor în activitatea de documentare aduce încrederea şi înţelegerea presei, devenind un factor de limitare a efectelor negative ale crizei.

12. Organizarea gestionării crizei a fost potrivită în forma în care a fost efectuată?

13. Care sunt punctele slabe şi punctele forte ale gestionării crizei?

14. Care sunt măsurile necesare pentru îmbunătăţirea gestionării crizei?

15. Este necesară revizuirea prezentului Plan general, a legislaţiei şi procedurilor pentru îmbunătăţirea gestionării crizei?

16. Cine este responsabil de reevaluarea/evaluarea finală a incidentului după o perioadă, de exemplu, de 3 sau 6 luni? În general, Agenţia este considerată responsabilă de criză atunci când cauza este internă, controlabilă şi stabilă (repetabilă în timp). Reversul este valabil atunci când cauza este percepută ca externă, incontrolabilă şi instabilă.

Anexa nr.10

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

PUNCTE DE REPER

pentru evaluarea situaţiei pe parcursul crizei

În cadrul evaluării situaţiei se va răspunde la următoarele întrebări:

1. Membrii celulei de criză sunt conştienţi care este stadiul de evoluţie al situaţiei?

2. Componenţa celulei de criză corespunde nivelului actual al incidentului?

3. Au existat noi incidente sau informaţii ce trebuie raportate de la întâlnirea precedentă? Care sunt acestea?

4. Aceste noi incidente impun o nouă evaluare a situaţiei?

5. Care este relaţia dintre informaţii şi posibilitatea comunicării lor, pe de o parte, şi pericolul şi viteza de răspândire, pe de altă parte?

6. Care sunt măsurile de urgenţă ce trebuie luate la nivel internaţional?

7. Există alte concepte de soluţii alternative?

8. Când pot fi disponibile noi informaţii? Cunoaşterea principiilor de bază ale nutriţiei, precum şi prezentarea unor informaţii nutriţionale corespunzătoare pe produsele alimentare ar ajuta în mod substanţial consumatorul în efectuarea unei astfel de alegeri în cunoştinţă de cauză.

9. Pot fi acceptate, în această formă, evaluările existente?

10. Situaţia curentă duce la necesitatea formării unor grupuri de lucru pentru clarificarea aspectelor specifice? Dacă da, care sunt obiectivele acestora? Ele exprimă principiile de acţiune ale Agenţiei în situaţii de criză şi politicile prin care aceste principii urmează să fie atinse.

Anexa nr.11

la Planul general de gestionare a crizelor în

domeniul siguranţei produselor alimentare

şi a hranei pentru animale

PUNCTE-CHEIE

pentru acţiunile de comunicare

1. Există deja solicitări de informaţii? Dacă da, din partea cui?

2. Care sunt canalele de informare ce au legătură cu incidentul (presa cotidiană, ziare de specialitate, presa electronică, internet etc.)?

3. Este indispensabilă informarea asupra responsabilităţilor şi competenţelor pentru gestionarea situaţiei de criză. Acest lucru este deosebit de important, deoarece, începând din acest moment, publicul şi presa devin conştiente de existenţa crizei şi ţin autoritatea competentă cu responsabilităţi în domeniul siguranţei alimentelor (Agenţia) sub o strictă supraveghere.

4. Presa este informată în mod adecvat asupra progreselor realizate prin măsurile iniţiate?

5. Stabilirea modalităţii prin care informaţia trebuie făcută publică. Stabilirea de către Celula naţională de criză, prin coordonare cu consiliul consultativ şi la decizia directorului general al Agenţiei, a aspectelor care vor fi comunicate presei, manifestându-se o atenţie deosebită conţinutului şi caracterului informaţiei. Furnizarea cu sinceritate a informaţiilor, exactitatea acestora, eliminând posibilitatea denaturării adevărului.

6. Acest progres al măsurilor este perceput în mod clar de către public?

7. Ce alte canale de comunicare trebuie luate în considerare?

8. A fost elaborată o listă a subiectelor de interes?

9. A fost stabilită "vocea unică" pentru transmiterea unui mesaj unitar?