709/18.07.2018 Hotărîre pentru punerea în aplicare a Legii nr.302/2017 cu privire la Serviciul Vamal
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
pentru punerea în aplicare a Legii nr.302/2017
cu privire la Serviciul Vamal
nr. 709 din 18.07.2018
(în vigoare 20.07.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 267-275 art. 748 din 20.07.2018
* * *
În temeiul articolului 18, articolului 54 alineatul (4) şi articolului 55 din Legea nr.302/2017 cu privire la Serviciul Vamal (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.68-76, art.143), Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Nomenclatorul funcţiilor din Serviciul Vamal şi al gradelor speciale corespunzătoare acestora, conform anexei nr.1.
2. Gradele de calificare ale persoanelor angajate în prezent în cadrul Serviciului Vamal, inclusiv ale celor care au raporturi de serviciu suspendate, în cazul în care au deţinut anterior grade speciale acordate conform prevederilor Legii serviciului în organele vamale nr.1150/2000, se echivalează cu ultimul grad special conferit de Serviciul Vamal. În cazul în care acestea au trecut la un grad de calificare ulterior, în condiţiile Legii nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, li se echivalează gradele de calificare deţinute cu gradele speciale prevăzute la punctul 3 subpunctele 1)-6), dar nu mai jos de ultimul grad conferit de Serviciul Vamal şi nu mai înalt decît gradul corespunzător funcţiei deţinute.
3. Persoanelor angajate în cadrul Serviciului Vamal, inclusiv celor care au raporturi de serviciu suspendate, care, pînă la intrarea în vigoare a Legii nr.302/2017 cu privire la Serviciul Vamal, au ocupat o funcţie publică şi au deţinut grad de calificare şi continuă să activeze neîntrerupt în funcţii publice în cadrul Serviciului Vamal, li se echivalează gradele de calificare deţinute cu gradele speciale, dar nu mai înalte decît gradele corespunzătoare funcţiei deţinute, după cum urmează:
1) consilier de stat de clasa I – colonel al Serviciului Vamal;
2) consilier de stat de clasa a II-a – locotenent-colonel al Serviciului Vamal;
3) consilier de stat de clasa a III-a – maior al Serviciului Vamal;
4) consilier de clasa I – căpitan al Serviciului Vamal;
5) consilier de clasa a II-a – locotenent major al Serviciului Vamal;
6) consilier de clasa a III-a – locotenent al Serviciului Vamal.
4. În termen de 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei hotărîri, Serviciul Vamal va asigura echivalarea gradelor de calificare ale persoanelor angajate care, pînă la intrarea în vigoare a Legii nr.302/2017 cu privire la Serviciul Vamal, au exercitat funcţii publice şi continuă să activeze în funcţii publice în cadrul Serviciului Vamal, iar în cazul persoanelor care au raporturi de serviciu suspendate, echivalarea gradelor se va efectua la reîncadrarea acestora în serviciu.
5. Se aprobă modificările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.2.
6. Se abrogă unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.3.
7. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.
| PRIM-MINISTRU | Pavel FILIP |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul finanţelor | Octavian Armaşu |
| Nr.709. Chişinău, 18 iulie 2018. | |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.709 din 18 iulie 2018
NOMENCLATORUL
funcţiilor din Serviciul Vamal şi al gradelor
speciale corespunzătoare acestora
1. Nomenclatorul funcţiilor din Serviciul Vamal şi al gradelor speciale corespunzătoare acestora stabileşte modul de acordare a gradelor speciale potrivit funcţiei deţinute.
2. Personalul Serviciului Vamal este constituit din funcţionari publici cu statut special, ale căror funcţii sînt incluse în statele de personal ale Serviciului Vamal, fiind încadraţi în efectivul de comandă mediu, superior şi suprem, precum şi din personal contractual (de deservire tehnică şi auxiliar), care nu deţine grade speciale.
3. La angajarea în cadrul Serviciului Vamal, gradele speciale corespunzătoare funcţiei se acordă succesiv, indiferent de funcţia ocupată, începînd cu gradul special iniţial “locotenent al Serviciului Vamal” pînă la plafonul stabilit pentru funcţia respectivă.
4. Nu se permite echivalarea gradelor de calificare, ştiinţifice, speciale şi militare acordate de alte structuri de ocrotire a normelor de drept cu gradele speciale din cadrul Serviciului Vamal.
5. Persoanelor li se menţin gradele speciale conferite anterior de Serviciul Vamal, indiferent de funcţia în care sînt angajate, la angajarea ulterioară a acestora în cadrul Serviciului Vamal.
6. Funcţionarilor vamali, în corespundere cu funcţia pe care o deţin, li se conferă următoarele grade speciale:
|
Aparatul central al Serviciului Vamal |
|
| Efectivul şi gruparea funcţiilor | Plafonul gradelor speciale |
|
1) pentru efectivul de comandă suprem: |
|
| director al Serviciului Vamal | pînă la general-colonel al Serviciului Vamal |
| director adjunct, şef departament | pînă la general-locotenent al Serviciului Vamal |
|
2) pentru efectivul de comandă superior: |
|
| şef direcţie, şef adjunct departament | pînă la colonel al Serviciului Vamal |
| şef adjunct direcţie, şef secţie | pînă la locotenent-colonel al Serviciului Vamal |
| şef serviciu | pînă la maior al Serviciului Vamal |
|
3) pentru efectivul de comandă mediu: |
|
| inspector principal | pînă la căpitan al Serviciului Vamal |
| inspector superior | pînă la locotenent major al Serviciului Vamal |
|
Birourile vamale şi posturile vamale |
|
| Efectivul şi gruparea funcţiilor | Plafonul gradelor speciale |
|
1) pentru efectivul de comandă superior: |
|
| şef birou vamal | pînă la colonel al Serviciului Vamal |
| şef adjunct birou vamal, şef post vamal | pînă la locotenent-colonel al Serviciului Vamal |
| şef adjunct post vamal, şef secţie | pînă la maior al Serviciului Vamal |
|
2) pentru efectivul de comandă mediu: |
|
| şef serviciu, inspector principal | pînă la căpitan al Serviciului Vamal |
| inspector superior | pînă la locotenent major al Serviciului Vamal |
| inspector | locotenent al Serviciului Vamal |
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.709 din 18 iulie 2018
MODIFICĂRILE
ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului
1. La punctul 165 din Regulamentul cu privire la regulile de origine a mărfurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1599/2002 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2002, nr.174-176, art.1755), cuvintele “colaboratorul vamal” se substituie cu cuvintele “funcţionarul vamal”.
2. Hotărîrea Guvernului nr.1140/2005 “Pentru aprobarea Regulamentul de aplicare a destinaţiilor vamale prevăzute de Codul vamal al Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr.157-160, art.1285) se modifică după cum urmează:
1) la punctele 56 şi 58 din Regulament, cuvintele “colaborator vamal”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “funcţionar vamal”, la forma gramaticală corespunzătoare;
2) în anexa nr.29, cuvintele “colaboratorului serviciului vamal” se substituie cu cuvintele “funcţionarului Serviciului Vamal”;
3) în anexa nr.33, cuvintele “colaboratorilor vamali” se substituie cu cuvintele “funcţionarilor vamali”.
3. În anexa nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.561/2007 “Cu privire la Sistemul Informaţional Integrat Vamal” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2007, nr.74-77, art.597), cuvintele “colaborator vamal”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “funcţionar vamal”, la forma gramaticală corespunzătoare.
4. În anexa nr.2 la Hotărîrea Guvernului nr.331/2012 “Privind salarizarea funcţionarilor publici” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2012, nr.104-108, art.371), la compartimentul “Serviciul Vamal”, poziţia “Director general” se substituie cu poziţia “Director”.
5. În anexele nr.1 şi 2 la Hotărîrea Guvernului nr.904/2013 “Cu privire la procedurile de vămuire electronică a mărfurilor” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2013, nr.258-261, art.1002), cuvintele “colaborator vamal”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “funcţionar vamal”, la forma gramaticală corespunzătoare.
6. Hotărîrea Guvernului nr.445/2014 “Cu privire la aprobarea Stemei şi fanionului Serviciului Vamal, însemnelor uniformistice, obiectelor de uniformă şi a normelor de echipare cu uniformă a colaboratorilor vamali” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.160-166, art.486) se modifică după cum urmează:
1) în hotărîre:
în denumire, precum şi la punctele 1-3, cuvintele “colaborator vamal”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “funcţionar vamal”, la forma gramaticală corespunzătoare;
la punctul 3 litera c), cuvintele “colaboratorilor Serviciului Vamal” se substituie cu cuvintele “funcţionarilor Serviciului Vamal”;
la punctul 4, cuvintele “colaboratorilor din sistemul vamal” se substituie cu cuvintele “funcţionarilor din sistemul vamal”;
2) în anexele nr.2, nr.3 şi nr.4, cuvintele “colaborator vamal”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “funcţionar vamal”, la forma gramaticală corespunzătoare, iar cuvintele “colaborator al Serviciului Vamal” , la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “funcţionar al Serviciului Vamal”, la forma gramaticală corespunzătoare.
7. În textul Regulamentului cu privire la completarea, autentificarea, eliberarea şi controlul ulterior al certificatelor de origine preferenţială a mărfurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.761/2014 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.275-281, art.809), precum şi în anexa nr.1, cuvintele “colaborator vamal”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “funcţionar vamal”, la forma gramaticală corespunzătoare.
8. În textul anexei nr.1 la Regulamentul cu privire la procedura de eliberare şi retragere a certificatului de exportator aprobat, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.385/2015 “Pentru punerea în aplicare a prevederilor secţiunii 342 din Codul vamal al Republicii Moldova” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.150-159, art.428), cuvintele “colaboratorului vamal” se substituie cu cuvintele “funcţionarului vamal”.
9. La punctele 46 şi 56 din Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.974/2016 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.265-276, art.1057), precum şi în textul anexelor nr.1 şi nr.3, cuvintele “colaborator vamal”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “funcţionar vamal”, la forma gramaticală corespunzătoare.
10. În denumire şi în tot textul hotărîrii şi al anexei la Hotărîrea Guvernului nr.1161/2016 “Cu privire la aprobarea Codului de etică şi conduită a colaboratorului vamal” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.369-378, art.1257), cuvintele “colaborator vamal”, la orice formă gramaticală, se substituie cu cuvintele “funcţionar vamal”, la forma gramaticală corespunzătoare.
Anexa nr.3
la Hotărîrea Guvernului
nr.709 din 18 iulie 2018
LISTA
hotărîrilor Guvernului care se abrogă
1. Hotărîrea Guvernului nr.203/1992 “Despre aprobarea Regulamentului privind satisfacerea serviciului de către corpul de comandă al organelor controlului vamal de stat al Republicii Moldova şi a Statutului disciplinar al corpului de comandă al organelor controlului vamal de stat al Republicii Moldova”.
2. Hotărîrea Guvernului nr.383/2001 “Despre aprobarea unor acte normative privind realizarea Legii serviciului în organele vamale” (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.59-61, art.418).