Hotărâre nr. 751 din 03.12.2025

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

cu privire la aprobarea

Metodologiei studiilor pedologice

nr. 751  din  03.12.2025

 (în vigoare 15.04.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 45-47 art. 8 din 15.01.2026

* * *

În temeiul, art.75 alin.(2) din Codul funciar nr.22/2024 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2024, nr.93-95, art.137), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Metodologia studiilor pedologice (se anexează).

2. Controlul asupra executării prezentei hotărâri se pune în sarcina Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare.

3. Prezenta hotărâre intră în vigoare la expirarea a trei luni de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.751/2025

METODOLOGIA STUDIILOR PEDOLOGICE

I. DISPOZIŢII GENERALE

1. Metodologia studiilor pedologice (în continuare – Metodologie) reglementează modul de desfăşurare a investigaţiilor pedologice în diferite scopuri, pentru asigurarea managementului durabil al resurselor de sol.

2. Prevederile prezentei Metodologii se aplică de către instituţiile publice sau private care dispun de laboratoare acreditate în domeniul cercetărilor pedologice.

3. Prezenta Metodologie reprezintă un sistem complex de activităţi bazate pe evaluarea parametrilor şi indicilor pedologici cu acoperire spaţială şi temporală, care asigură cadrul informaţional necesar pentru elaborarea politicilor în scopul asigurării managementului durabil al resurselor de sol ale terenurilor cu destinaţie agricolă şi din fondul forestier.

4. În prezenta Metodologie se definesc următoarele noţiuni principale:

4.1. sol – strat de la suprafaţa scoarţei terestre cu trăsături specifice, alcătuit din particule minerale, materii organice, apă, aer şi organisme vii;

4.2. înveliş de sol – înveliş discontinuu de la suprafaţa scoarţei terestre alcătuit din totalitatea solurilor, strat pedogenetic de la suprafaţa pământului, responsabil de realizarea funcţiilor ecosistemice, biosferice şi sociale în cadrul procesului de pedogeneză;

4.3. zonă – unitate biopedoclimatică geografică vastă, caracterizată prin condiţii comune de sol, de climă şi de utilizarea terenului, sau o regiune care prezintă trăsături similare ale solului şi poate cuprinde mai multe areale elementare;

4.4. areal de sol – obiect spaţial în formă de poligon, în perimetrul căruia sunt determinate/cercetate anumite proprietăţi care permit estimarea uniformităţii solului în limitele teritoriului cercetat. Arealul elementar de sol (AES) este cea mai mică unitate taxonomică de evidenţă a învelişului de sol şi reprezintă un sector în cadrul căruia solurile aparţin de aceeaşi unitate clasificaţională;

4.5. strat de sol – segmentare verticală a solului, bazată pe criterii ce diferă de procesele de formare ale solurilor (fără criterii pedogenetice), fapt care îl defineşte ca o totalitate de orizonturi de sol (făcând parte din acesta atât integral, cât şi parţial) grupate după indicatorii solului care nu depind de descrierea orizonturilor;

4.6. monitoring al solului – măsurări periodice ale parametrilor fizici, chimici, fizico-chimici şi biologici de bază ai solurilor în scopul supravegherii sănătăţii şi fertilităţii solului, cu elaborarea măsurilor de conservare şi de optimizare a acestora;

4.7. ortoimagine – imagine georeferenţiată a suprafeţei terestre, obţinută cu senzori plasaţi pe sateliţi sau aeropurtaţi, utilizaţi pentru măsurări precise.

II. CADRU METODOLOGIC INFORMATIV

Secţiunea 1

Cadru pedogenetic şi tipuri de pedogeneză

5. Teritoriul Republicii Moldova este amplasat la intersecţia a trei zone biogeografice ale căror condiţii naturale au impact decisiv asupra evoluţiei tuturor componentelor mediului înconjurător, inclusiv asupra solurilor.

6. În centrul ţării se evidenţiază Podişul Codrilor, cu altitudini absolute de peste 400 m, cu un relief extrem de fragmentat, aproape muntos şi cu suma precipitaţiilor atmosferice > 600 mm. Acesta reprezintă limita estică a pădurilor de foioase ale zonei Europei Centrale (gorun, fag, tei argintiu şi alte specii).

7. În partea de nord a ţării, condiţiile naturale reprezintă aripa vestică a zonei de silvostepă, care cuprinde Podişul Moldovei de Nord, Dealurile Prenistrene, Podişul Codrilor şi alte spaţii cu altitudini de până la 350 m, cu păduri de gorun, stejar, carpen şi arţar.

8. În cadrul elementelor geomorfologice deluroase ale silvostepei, unde suma precipitaţiilor constituie 550-600 mm, se evidenţiază Câmpia Deluroasă a Stepei Bălţilor (cu bălţi şi stepe umede) cu altitudini de 160-200 m, cu cantităţi de precipitaţii atmosferice de până la 500 mm şi cu formaţiuni vegetale ierboase mezofite.

9. În partea de sud a Republicii Moldova se întinde Câmpia de Sud, cu altitudini predominate de 120-180 m, cu dealuri (200-250 m) cu vegetaţie de stepă xerofitică, cu păiuş, negară şi pâlcuri de stejar pufos. În zona dată se resimte influenţa zonei mediteraneene, cu o cantitate de precipitaţii atmosferice mai mare de 500 mm.

10. Teritoriile specificate se caracterizează prin roci materne de diversă origine, prin grad mare de dezmembrare erozională şi hidrografică, prin prezenţa argilelor neogene (sarmaţiene, meotice), dar şi cuaternare eluvial-deluviale la adâncime mica etc. Acestea se dezgolesc frecvent la suprafaţă. În tabelul 1 sunt prezentate totalitatea condiţiilor specificate şi tipurile de pedogeneză determinate de acestea.

Tabelul 1

Cadrul pedogenetic al Republicii Moldova şi tipuri de pedogeneză

Secţiunea a 2-a

Procese elementare tipogenetice (criterii diagnostice)

11. Solul se formează şi evoluează în timp, prin transformarea substratului mineral/rocii-mamă (rocii generatoare de sol) sub influenţa unor procese complexe, interdeterminate şi interdependente, determinate de ambianţa genetică regională şi de condiţiile concrete de landşaft, denumite procese pedogenetice.

12. În urma executării unei secţiuni verticale de la suprafaţa solului până la roca-mamă este scoasă în evidenţă succesiunea unor straturi de sol care se deosebesc prin anumite trăsături (grosime, culoare, aşezare, acumulări specifice etc.).

13. Cu referire la sol, spre deosebire de roca-mamă, precum şi de alte formaţiuni geologice stratificate (în special aluviuni), este necesar să menţionăm profilul de sol şi pe cel pedogenetic.

14. Profilul de sol este aspectul morfologic pe care îl prezintă solul în secţiune transversală naturală, de la suprafaţă până la nivelul rocii-mamă, manifestată într-o succesiune de straturi, care se deosebesc prin trăsăturile şi prin însuşirile lor.

15. Profilul pedogenetic este succesiunea interdeterminată şi interdependentă de straturi care se deosebesc prin trăsături şi însuşiri specifice, numite orizonturi genetice, formate sub acţiunea unor procese complexe interdependente şi interdeterminate, numite procese pedogenetice.

16. Principalele grupe de procese şi de orizonturi pedogenetice determinate de condiţiile bioclimatice ale ţării sunt prezentate în tabelul 2.

Tabelul 2

Principalele grupe de procese şi de orizonturi pedogenetice

determinate de condiţiile bioclimatice ale Republicii Moldova

17. Încadrarea terenurilor în circuitul agricol a dus la dezvoltarea în soluri a unor procese elementare agrogene şi tehnogene manifestate în însuşirile solurilor şi la formarea de orizonturi sau profile agrogene.

18. Lucrările speciale efectuate în scopul ameliorării solurilor cu productivitate redusă (halomorfe, hidromorfe) sau al reabilitării solurilor cu grad avansat de degradare (fizică, chimică, biologică) duc la modificarea regimurilor, a dinamicii şi a schimbului de substanţe manifestate în dezvoltarea proceselor ameliorative care contribuie la sporirea fertilităţii şi productivităţii solurilor. Acestea sunt indicate în tabelul 3.

Tabelul 3

Procesele induse de acţiunea intercalată a factorilor naturali şi antropici

Secţiunea a 3-a

Orizonturi genetice

19. Orizonturile genetice sunt utilizate în succesiune cu alte orizonturi sau separat la definirea unităţilor taxonomice pentru diferite niveluri de clasificare.

20. Orizontul A – orizont mineral format la suprafaţa solului mineral prin acumularea humusului, cunoscut cu denumirea orizont humuso-acumulativ. Se disting următoarele orizonturi A:

20.1. A molic (Am) – orizont format ca urmare a acumulării humusului fin (mull). Se distinge prin culoare neagră în sfera umedă (crome şi valori < 3,5) şi cenuşie-închisă în stare uscată (cromă < 5,5); conţinutul de materie organică este > 1 % pe întreaga lui grosime şi de cel mult 35 %, dacă cantitatea de argilă fizică minerală are peste 60 %, şi cel mult 20 %, dacă conţinutul de argilă fină este < 60 %; are structură grăunţoasă (glomerulară) sau poliedrică; gradul de saturaţie în baze constituie circa 100 %;

20.2. dacă un orizont A molic prezintă acumulări reziduale de silice sau de cuarţ, care se datorează eluvierii uşoare a unei părţi de constituenţi fin-dispersaţi (< 0,005 mm) îmbogăţiţi cu humus, acesta se defineşte ca A molic-luvic şi se notează cu Ame;

20.3. A umbric (Au) – orizont humuso-acumulativ care se deosebeşte de cel A molic prin conţinut mai scăzut de humus, manifestat prin culoarea neagră-mată, prin structură glomerular-bulgăroasă-pulvurulentă şi prin grad de saturare în baze de 90-100 %;

20.4. A ocric (Ao) – orizont humuso-acumulativ cu conţinut moderat de humus de culoare deschisă, cu structură bulgăroasă mare-mărunt bolovănoasă (10-20 mm), cu densitate mare (> 1,35 g/cm³), precum şi cu aşezare masiv-dură sau foarte dură în perioada uscată a anului;

20.5. A luvic (Ae) – orizont humuso-acumulativ caracteristic solurilor cu regim hidric periodic percolativ, de culoare cenuşie indusă de acumularea relativă a silicei, ca urmare a levigării unei părţi de constituienţi fin dispersaţi (< 0,005 mm), îmbogăţiţi cu humus şi cu sescvioxizi din acesta în orizontul subiacent, cu grad de structurare mai redus, cu aşezare moderată, cu alcătuire granulometrică mai uşoară decât subiacentul, precum şi cu grad de saturare cu baze de 80-90 %.

21. E – orizont mineral, cu conţinut mai scăzut de argilă fină (< 0,001 mm) şi de sescvioxizi decât subiacentul, de culoare deschisă ca urmare a levigării unei părţi a argilei, fiind dispersate şi de sescvioxizi cu curenţii descendenţi de apă şi de acumulări relative a silicei, a cuarţului şi/sau a altor minerale de dimensiunea nisipului sau prafului care au rezistat la alterare, grad de saturare cu baze > 70 %, alcătuire granulometrică mai grosieră decât subiacentul. Se disting următoarele orizonturi E:

21.1. E luvic (El) – format deasupra unui orizont Bt argilo-iluvial, cu culori deschise (cenuşie) în stare uscată cu crome < 6,5 (pot avea şi crome > 6,5, dar numai cu crome > 3), cu structură bulgăroasă poliedrică în cazul solurilor cu alcătuire granulometrică mijlocie fină (luto-argiloasă şi argiloasă; conţinut de argilă fizică 45-60 şi 60-75 %) şi slab dezvoltată prăfoasă pentru cele cu alcătuire granulometrică mijlocie şi mijlocie grosieră lutoasă (conţinut de argilă fizică 45-30 %) şi luto-nisipoasă (conţinut de argilă fizică 20-30 %);

21.2. E abic (Ea) – orizont mineral format deasupra unui orizont argilo-iluvial, cu culori mai deschise decât E luvic (El) în stare uscată, cel puţin în pete (în proporţie de peste 50 %), cu valori peste 6,5 şi crome (< 3), cu structură poliedrică cu elemente de lamelară slab dezvoltată, frecvent astructurat; conţinutul de argilă fină este mai mic decât în cel subiacent (B argilo-iluvual); cantitate mică de fier total şi liber, cu segregare intensă a sescvioxizilor sub formă de concreţiuni şi cu conţinut de humus mai mic decât în orizontul argilo-iluvial.

22. Orizontul B – orizont mineral, format sub un orizont A sau E, în care se constată procese de alterare a materialului mineral, însoţite sau nu de îmbogăţire în argilă prin iluviere sau prin alterare şi/sau în sescvioxizi prin iluviere sau prin acumulare reziduală şi/sau în materie organică prin iluviere. Se disting cinci tipuri de orizont B:

22.1. B cambic (Bc) – (cambiare = schimbare, modificare), cunoscut sub denumirea de orizont de alterare a materialului mineral in situ (argilizare). Are următoarele trăsături: culori mai închise sau crome mai mari în nuanţe mai brune decât materialul parental, conţunut de argilă fină (< 0,001 mm) mai mare decât orizontul supraiacent şi textură mai fină decât materialul parental, structură bulgăroasă-nuciformă mare sau columnoidă-prismoidă, este uşor mai compact decât supra- şi subiacentul, levigare totală de săruri uşor solubile, iar în unele cazuri şi de carbonaţi (cernoziom levigat şi argilo-iluvial);

22.2. B argilo-iluvial (Bi sau Bt) – se formează sub un orizont A luvic (Ae) şi se notează cu Bi (cernoziom levigat) sau sub un orizont eluvial (E) şi se notează cu Bt (cernoziom argilo-iluvial), cu următoarele trăsături: culori diferite (brun, negru-brun, brun-roşcat) mai închise decât materialul parental şi decât orizontul supraiacent, îmbogăţit în argilă iluviată, care formează pelicule de argilă pe feţele verticale şi orizontale ale elementelor structurale şi în pori sau leagă grăunţii minerali, structură prismoidă sau prismatică, conţinut de argilă fină (< 0,001 mm) mai mare decât în orizontul supraiacent (E) şi în materialul parental, creşte conţinutul de argilă pe un segment de 15-20 cm (orizont de tranziţie EBt) ca urmare a migrării argilei din orizontul supraiacent, se divizează în câteva suborizonturi în funcţie de conţinutul de argilă (Bt1, Bt2, Bt3) cu acumularea maximă a acesteia în Bt2 şi cu scădere în Bt3, levigare totală a sărurilor solubile şi a carbonaţilor;

22.3. Bt argilo-alumoiluvial (Btal) – dispune de trăsături de bază specifice orizontului Bt, dar se distinge prin acumulare de Al₂O₃ iluviat;

22.4. B argilo-fieriiluvial (Btf) – dispune de trăsături de bază specifice orizontului Bt, dar se distinge prin acumulare de Fe₂O₃ iluviat;

22.5. Bt argilo-humic (Bth) – dispune de trăsături specifice orizontului Bt, dar se distinge prin acumulare de humus iluviat;

22.6. Bt argilo-alumo-fieriiluvial (Btalf) – dispune de trasături specifice orizontului Bt, dar se distinge prin acumulări de Al₂O₃ şi Fe₂O₃ iluviate;

22.7. Bt argilo-alumo-humuso-iluvial (Btalh) – dispune de trăsături specifice orizontului Bt, dar se distinge prin acumulări de Al₂O₃ şi humus iluviat;

22.8. Bt argilo-fieri-humuso-iluvial (Btfh) – dispune de trăsături specifice orizontului Bt, dar se distinge prin acumulări de Fe₂O₃ şi humus iluviate;

22.9. Bt argilo-alumo-fieri-humuso-iluvial (Btalfh) – dispune de trăsături specifice orizontului Bt, dar se distinge prin acumulări de Al₂O_3, Fe₂O₃ şi humus iluviat;

22.10. Orizontul argilo-iluvial-natric (Btna) – este asemănător orizontului B argilo-iluvial, dar, spre deosebire de acesta, prezintă următoarele caracteristici: culoare neagră-cenuşie, alcătuire granulometrică argiloasă, conţinut de argilă fină mai mare decât în orizontul supraiacent (Ea) şi în roca maternă, foarte compact, fisurat în stare uscată, structură columnară mare, care se desface în agregate nuciforme şi poliedrice, saturaţie în sodiu mai mare de 20 %, în stare umedă reprezintă masă astructurată puternic plastică-aderentă, care la agitare nu se desface;

22.11. orizontul iluvial-carbonatic (Bca) – orizont mineral cu culori deschise, predominat galben-pală, astructurat, bogat în carbonaţi de calciu iluviaţi din segmentul supraiacent al profilului conţinut sub diferite forme (concreţiuni eflorescenţe, pseudomicelii etc), slab compactat, alcătuire granulometrică asemănătoare rocii materne, conţinut de carbonaţi cu 5-8 % mai mare decât roca maternă.

Secţiunea a 4-a

Orizonturi de asociere

23. Orizonturile de asociere unesc mai multe tipuri de orizonturi.

24. Orizontul hiponatric sau hiposodic este un orizont de asociere cu o saturaţie în Na⁺ schimbabil de la 5 la 15 % din capacitatea totală de schimb cationic. Se notează “na”, scris după simbolul orizontului cu care se asociază. Mai este denumit orizont solonetizat.

25. Orizontul vertic (v) – orizont de asociere (Av, Bv, Cv) cu un conţinut de peste 30 % argilă fină (< 0,001 mm) (frecvent 40-50%) predominant gonflantă, la care se asociază următoarele caracteristici: după umezire, orizontul este masiv, puternic plastic-aderent astructurat, în cursul uscării apar crăpături, iar la suprafaţa solului se fragmentează în micropoliedri; feţe de alunecare care se intersectează cu elementele structurale; crăpături largi de peste 1 cm pe o grosime de cel puţin 50 cm în perioada uscată a anului.

26. Orizontul salic (sa) – îmbogăţit secundar în săruri mai uşor solubile decât ghipsul, având următoarele caracteristici:

26.1. conţinut de săruri de cel puţin 1 %, dacă tipul de salinizare este cloruric;

26.2. cel puţin 1,5 %, dacă este sulfatic sau de 0,7 %, dacă conţine sodă; se notează “sa”, scris după simbolul orizontului cu care se asociază (de exemplu, Bsa).

27. Orizontul Hiposalic (sc) – conţine săruri uşor solubile între 0,1 % şi 1 %, dacă predomină clorurile, între 0,15 % şi 1,5 %, dacă predomină sulfaţii sau între 0,07 % şi 0,7 %, dacă conţine soda; se notează “se” scris după simbolul orizontului cu care se asociază.

28. Orizontul gleic (G) – orizont format în mediu saturat în apă de provenienţă freatică, permanent sau o mare parte din timpul anului. Se disting: a) orizontul G de reducere (Gr), format în condiţii predominant anaerobe, în care culorile de reducere apar în proporţie de cel puţin 90 % din suprafaţa secţiunilor materialelor de sol; b) orizontul de Oxido-reducere (Gro), format preponderent în condiţii de anaerobioză, alternând cu perioade de aerobioză, are un aspect neomogen colorat, în care culorile de reducere alcătuiesc > 50 %, alterând cu culorile de oxidare.

29. Orizontul gleizat (g) – se formează în mediu predominat de aerobioză, alternând cu perioade scurte de anaerobioză cauzate de saturare totală a spaţiului poros, ca urmare a sporirii nivelului apelor freatice în unele perioade ale anului. Are un aspect marmorat, în care culorile de reducere apar în proporţie de
15-35 %, iar cele de oxidare – de peste 16 % şi prezintă pelicule, concreţiuni şi acumulări de sescvioxizi. Se notează “g”, scris după simbolul orizontului cu care se asociază.

30. Orizontul pseudogleic/stagnogleic (W) – se formează la suprafaţa sau în profilul solului, datorită unui exces prelungit de apă acumulată din precipitaţii deasupra unui orizont slab permeabil şi se caracterizează prin aspect marmorat, în care culorile de reducere ocupă peste 50% din suprafaţa secţiunilor materialului de sol, cu precipitarea sescvioxizilor sub formă de pelicule şi concreţiuni.

31. Orizontul pseudogleizat/stagnogleizat (w) – este asemănător orizontului pseudogleic, dar se formează în condiţii de exces de apă pe perioade mai mici şi are un aspect marmorat, în care culorile de reducere ocupă 6-30 %. Se notează “w”, scris după simbolul orizontului cu care se asociază.

Secţiunea a 5-a

Orizonturi de tranziţie

32. Orizonturile de tranziţie fac legătura între orizonturile subiacente şi cele supraiacente, având caracteristici din ambele.

33. Orizontul A/C reprezintă un strat de tranziţie între orizontul humuso-acumulativ (A/C) şi roca-mamă, având proprietăţi din ambele orizonturi, fără ca vreuna să predomine.

34. Orizontul A/B/C reprezintă un strat de tranziţie între orizontul humuso-acumulativ şi orizontul B de tranziţie la roca-mamă, având proprietăţi din ambele orizonturi, fără ca vreuna să predomine.

35. Orizontul A/G reprezintă un strat de tranziţie între A şi G, având exprimate parţial caracterele orizontului A.

36. Orizontul E/B reprezintă un strat de tranziţie între orizontul eluvial E şi orizontul B (argilo-iluvial), prezentând, în partea superioară, caracteristicile orizontului eluvial, iar în cea inferioară, pe cele ale orizontului iluvial.

37. Orizontul A+B reprezintă un strat de tranziţie între E şi B denumit şi orizont glosic, având următoarele caracteristici: pătrunderi ale orizontului E în orizintul B sub formă de limbi; limbile trebuie să aibă cel puţin 5 mm lăţime în cazul în care textura orizontului Bt este fină, cel puţin 10 mm când textura aceluia este mijlociu fină, şi cel puţin 15 mm când textura este mijlocie sau grosieră; limbile de orizont E trebuie să reprezinte cel puţin 15 % din suprafaţă, să aibă grosimea de cel puţin 10 cm (5 cm în cazul orizontului E+Btna). Se notează E+B, când limbile E ocupă peste 50 % din volum, şi B+E, când acestea ocupă sub 50 % din volum.

38. Orizontul B/C reprezintă un strat de tranziţie între B şi C, având caracteristicile orizontului supraiacent B şi ale celui subiacent C.

39. Orizontul B/G reprezintă un strat de tranziţie între B şi G, având exprimate parţial caracteristicile orizontului supraiacent B şi ale celui subiacent G.

40. Orizontul C/G reprezintă un strat care îndeplineşte atât condiţiile de orizont C, cât şi pe cele de orizont G.

Secţiunea a 6-a

Orizonturi antropogenetice

41. Orizonturile antropogenetice sunt orizonturi minerale pedogenetice de suprafaţă, foarte puternic transformate prin lucrări ale solului îndelungate (Aph) şi prin arături de desfundare A hortic (Aho), cu caractere mult modificate faţă de cele iniţiale.

42. Orizontul arabil – se caracterizează prin culori caracteristice orizontului humuso-acumulativ molic (Am), dar mai atenuate. Se deosebeşte de acesta prin structură, cu grad mai mare de mărunţire-pulverizare (conţinut de agregare < 0,25 mm) şi de bolovănire (conţinut mai sporit de agregate > 10 mm). Prin indicii de aşezare, orizontul arabil se divizează în 3 suborizonturi cu grad diferit de compactare, valorile densităţii aparente rămânând preponderent în intervalul 0,9-1,35 g/cm³.

43. Prin conţinutul lor de humus, se disting următoarele orizonturi arabile:

43.1. Aph cernic – slab-moderat dehumificat, conţinut de humus > 4 %;

43.2. Aph umbric – moderat dehumificat, conţinut de humus 3-4 %;

43.3. Aph ocric – puternic dehumificat, conţinut de humus < 3 %.

44. Orizontul hortic (Aho) este produsul lucrărilor de desfundare care au cauzat inversarea orizonturilor sistemului superior (0-60-70 cm) cu însuşiri morfologice eterogene.

Secţiunea a 7-a

Notaţii pentru caracteristicile morfologice secundare

ale orizonturilor diagnostice de bază

45. Notaţiile pentru caracteristicile morfologice secundare ale orizonturilor diagnostice de bază sunt următoarele:

45.1. e – caracter luvic: pudrat cu silice, cu conţinut redus de humus şi minerale argiloase;

45.2. a – albic: cenuşiu deschis, bogat în SiO₂ amorf;

45.3. i – iluvial: brun sau brun roşcat, compact, acumulare de argilă, sescvioxizi (R₂O₃), nuciform, poliedric sau prismoid/prismatic;

45.4. m – molic: (cernoziomic) cenuşiu închis, humuso-acumulativ, structurat (grăunţos) afânat;

45.5. o – ocric: cenuşiu cu nuanţe de brun sau gălbui, cu structură grăunţoasă sau nuciformă mică;

45.6. l – levigat: lipsit de săruri solubile şi de carbonaţi;

45.7. ca – carbonatic: conţine carbonaţi vizibili (se distinge prin prezenţa eflorescenţelor, pseudomiceliilor şi prin efervescenţe cu HCl 10%);

45.8. v – vertic: cenuşiu închis, uneori cu nuanţă verzuie cu feţe de alunecare, bolovănos sau prismoid/columnoid;

45.9. so – solodizat: cenuşiu deschis, pudrat cu silice, cu structură slab formată;

45.10. n – natric (alcalizat)-soloneţizat: cenuşiu închis, columnar sau bolovănos;

45.11. s – salinizat: îmbogăţit cu săruri uşor solubile;

45.12. h – hidric: ud, cu exces de umiditate, acvifer;

45.13. g – gleizat: cu diferite forme de oxidare-reducere (marmorat, pete ruginii);

45.14. t – turbos: mlăştinos, cu straturi de turbă;

45.15. sc – scheletic: conţine fragmente de rocă dură (calcar, gresie) > 5 %;

45.16. ph – arabil: straturile arate notate cu Aph, chiar dacă sunt notate E, B sau C;

45.17. tp – talpa plugului: se referă la prezenţa tălpii plugului;

45.18. ţ – orizont înţelenit: partea superioară a orizontului A din păşuni şi fâneţe, în care predomină masa de rădăcini a plantelor ierboase.

Secţiunea a 8-a

Trecerea între orizonturile de sol

46. Delimitarea orizonturilor pedogenetice se realizează în profilul solului, ţinând cont de criteriile referitoare la forma şi la claritatea trecerii între orizonturi.

47. Din punctul de vedere al criteriului formei, trecerea între orizonturile de sol poate fi:

47.1. dreaptă;

47.2. ondulată – lăţimea ondulaţiei este mai mare decât adâncimea acesteia;

47.3. neregulată – lăţimea ondulaţiei este mai mică decât adâncimea acesteia;

47.4. glosică (în limbi) – adâncimea pătrunderilor este mai mare de 3-5 cm, având lăţimi de peste 1-1,5 cm;

47.5. întreruptă – are orizontul de trecere discontinuu.

48. Din punctul de vedere al criteriului clarităţii, trecerea între orizonturile de sol, în funcţie de distanţa pe care se realizează, poate fi:

48.1. difuză – > 10 cm;

48.2. treptată – 6-10 cm;

48.3. clară – 2-5 cm;

48.4. netă – < 2 cm.

49. Diversitatea mare a factorilor regionali şi locali landşaftici determină formarea şi dezvoltarea mai multor tipuri de profiluri morfogenetice, conform tabelului 4.

Tabelul 4

Tipuri de profiluri morfogenetice a solurilor şi criterii diagnostice

Secţiunea a 9-a

Unităţi taxonomice de sistematizare a solurilor

50. Pentru a studia învelişul de sol şi pentru a întocmi o hartă a solurilor este necesar un sistem de clasificare şi de taxonomie a solurilor din regiune (provincie pedologică, raion/subraion pedogeografic, microraion ecologic), bazat pe principii genetice. În acest sens, lista sistematică a solurilor, compilată în perioada pre-teren, trebuie să conţină toate cele 6 unităţi taxonomice ale solurilor din spaţiul preconizat pentru evaluare: tipul, subtipul, genul, specia, categoria şi subcategoria:

50.1. tipul de sol – este unitatea taxonomică a solurilor care se dezvoltă în aceleaşi condiţii biologice, climatice şi hidrologice şi se caracterizează prin manifestarea clară a procesului tipogenetic de bază (formare-acumulare de humus, podzolic, salinizare, soloneţizare, gleic) şi a celor asociate determinate de acesta (structurare, eluviere, iluviere), se caracterizează prin acelaşi flux de substanţe/materie organică şi procese de descompunere-transformare a acestora, prin acelaşi tip de migrare şi de acumulare a substanţelor, precum şi prin acelaşi tip de alcătuire a profilului solului;

50.2. subtipul de sol – este un grup (în cadrul tipului) care diferă calitativ prin gradul de manifestare a procesului tipogenetic de bază/principal şi a celor asociate, este determinat atât de modificările condiţiilor de formare a solurilor în cadrul zonelor naturale (în subzone), cât şi de modificările faciesului acestora;

50.3. genul – se distinge în cadrul subtipului în baza caracteristicilor calitative determinate de influenţa condiţiilor locale (de landşaft) de formare a solurilor, de natura şi compoziţia rocilor parentale (formatarea solurilor, adâncimea şi chimismul apelor freatice, condiţiile geomorfologice, condiţiile hidrologice şi hidrogeologice etc.);

50.4. specia – se distinge în cadrul genului prin caracteristicile dezvoltate ale procesului pedogenetic de bază (formare-acumulare a humusului în cazul cernoziomurilor; eluviere-iluviere în cazul solurilor cenuşii; conţinutul şi chimismul sărurilor uşor solubile şi gradului de solonetizare în cazul solurilor halomorfe; adâncimea şi gradul de gleizare în cazul solurilor hidromorfe);

50.5. categoria – se disting în baza alcătuirii gradului granulometric al orizontului superior al solului (nisip-lutos, luto-nisipos, lutos, luto-argilos, argilo-lutos, argilos, fin argilos);

50.6. subcategoria – se distinge prin gradul de erodare, de salinizare, de soloneţizare, de gleizare etc.

51. Unităţile taxonomice superioare (tip, subtip, gen) se definesc în teren şi sunt numite în conformitate cu anexa nr.3 la Regulamentul cu privire la conţinutul documentaţiei cadastrului funciar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.940/2023.

52. Unităţile taxonomice inferioare (specia, categoria, subcategoria) se definesc în baza analizelor de laborator.

53. Corelarea unităţilor taxonomice superioare ale Clasificatorului solurilor Republicii Moldova cu Baza Mondială de Referinţă este prezentată în tabelul 5.

Tabelul 5

Corelarea unităţilor taxonomice superioare ale clasificatorului

solurilor Republicii Moldova cu Baza Mondială de Referinţă

III. PROCEDURA DE LUCRU ŞI ETAPELE

DE REALIZARE A INVESTIGAŢIEI

54. Cercetările pedologice sunt efectuate de către specialişti în domeniul pedologiei din cadrul instituţiilor publice sau private dotate cu laboratoare acreditate în domeniu.

55. În funcţie de caracteristicile morfologice, solul cercetat este încadrat în sistemul de unităţi taxonomice de diferite niveluri. Diagnoza de teren a solului este verificată prin intermediul analizelor de laborator.

56. Culegerea datelor cu privire la profilul de sol şi la factorii naturali în punctele de observaţie se referă la aceleaşi elemente şi se efectuează la acelaşi nivel, indiferent de scara de lucru, iar deosebirea dintre studiile şi hărţile efectuate la diferite scări este determinată de numărul punctelor de observaţie şi de diferenţa de precizie a elementelor cartografice consemnate pe hartă.

57. Fixarea locaţiei profilurilor şi a semiprofilurilor pe harta pedologică de câmp se realizează în felul următor:

57.1. profilurile principale (cu analize) vor fi însemnate cu un triunghi cu laturile de 3 mm, colorat în negru;

57.2. profilurile din anii precedenţi vor fi însemnate cu un pătrat cu laturile de 3 mm, colorat în negru;

57.3. profilurile secundare vor fi însemnate cu un cerc;

57.4 profilurile de control vor fi însemnate cu două linii intersectate diagonal.

58. Elaborarea studiului pedologic presupune patru etape:

58.1. pregătitoare;

58.2. cercetare în teren;

58.3. lucrări de laborator;

58.4. lucrări de birou.

Secţiunea 1

Etapa pregătitoare

59. În cadrul etapei pregătitoare se identifică obiectele preconizate pentru prospecţiunile pedologice, scara lucrărilor de cartografiere, volumul activităţilor în teren şi în birou şi se elaborează planurile calendaristice de activitate. Etapa cuprinde colectarea şi studierea următoarelor materiale:

59.1. cartografice: planul pe suport de hârtie, modelul digital al terenului, imagini satelitare şi ortoimagini;

59.2. schiţe pedologice, hărţi şi cartograme elaborate anterior;

59.3. planuri de inventariere a terenurilor, în special a celor cu destinaţie agricolă;

59.4. materiale de referinţă care caracterizează condiţiile naturale (climă, relief, caracteristici geologice şi hidrologice, depozite parentale (rocă maternă) vegetaţie;

59.5. lista preliminară a solurilor.

60. Pentru etapa pregătitoare sunt necesar următoarele:

60.1. stabilirea planului iniţial de lucru;

60.2. efectuarea lucrărilor organizatorice;

60.3. pregătirea instrumentelor şi echipamentului de lucru.

61. La stabilirea planului iniţial de lucru, în perioada de pregătire pentru lucrul în teren şi pentru elaborarea hărţilor pedologice, pedologii primesc materialele cartografice necesare, inclusiv planul digital al terenului şi modelul digital al reliefului, cel al zonei din unitatea administrativ-teritorială cu curbele de nivel, imagini ortofotoimagini şi, dacă este necesar, alte materiale preliminare, cum ar fi aerofotograme şi imagini satelitare, hărţi topografice şi planul de utilizare a terenurilor. Pentru întocmirea unei hărţi a solului, este esenţial să se utilizeze concomitent toate materialele, pentru o analiză detaliată şi pentru delimitarea adecvată a contururilor de soluri şi terenuri.

62. Stabilirea planului iniţial de lucru pentru activităţile pregătitoare în vederea cercetării şi cartografierii solului are ca scop pregătirea eficientă a lucrărilor ce urmează să fie desfăşurate pe teren, pentru stabilirea programului de lucru şi a devizelor de cheltuieli.

63. După primirea sarcinii şi după delimitarea perimetrului de studiu, se realizează geodiferenţierea obiectului şi se stabilesc categoriile de complexitate în funcţie de caracteristicile reliefului vegetaţiei şi de cele ale rocilor parentale, de suprafaţa solurilor salinizate şi supraumezite, unde se aplică următoarele categorii de complexitate:

63.1. categoria I – zone naturale cu relief de câmpie (şes), slab fragmentate, cu soluri şi roci parentale puţin variate. Suprafaţa complexelor de sol ocupă maximum 5 % din suprafaţa totală a solurilor;

63.2. categoria a II-a:

63.2.1. zone de stepă şi silvostepă fragmentate, elemente de relief slab diferenţiate, străbătute de viroage, vâlcele şi văi puţin adânci, cu soluri şi roci parentale puţin variate. Suprafaţa complexelor de sol constituie 5-15 % din suprafaţa totală a solurilor;

63.2.2. zone care, după relief, fac parte din categoria I, dar în care complexele de sol sau cele erodate constituie 15-25 % din suprafaţa zonei;

63.3. categoria a III-a:

63.3.1. zone de stepă şi silvostepă cu relief ondulat, fragmentat şi dezmembrat, cu soluri şi roci parentale variate;

63.3.2. zone de categoria I, având complexe de sol sau erodare în proporţie de 25-40 % din suprafaţă;

63.3.3. zone de categoria a II-a, având complexe de sol sau erodare în proporţie de 15-30 % din suprafaţă;

63.4. categoria a IV-a:

63.4.1. zone silvice slab agrovalorificate, cu roci parentale omogene şi cu suprafaţa solurilor înmlăştinite de 20-40 % din suprafaţa totală;

63.4.2. zone de silvostepă agrovalorificate condiţionat, cu roci parentale variate şi suprafaţa solurilor înmlăştinite sau erodate de 20-40 % din suprafaţa totală;

63.4.3. terenuri de stepă cu complexe de sol dezvoltate şi cu grad înalt de eroziune a solului (40-60 %) din suprafaţa totală;

63.4.4. lunci, bălţi şi delte de râu, cu suprafaţa solurilor salinizate şi înstufărite sub 20 %;

63.5. categoria a V-a:

63.5.1. zone silvice slab agrovalorificate, cu roci parentale variate şi soluri înmlăştinite de peste 40 % din suprafaţa totală;

63.5.2. terenuri de stepă cu complexe de sol dezvoltate şi cu grad înalt de eroziune a solurilor (peste 60%) din suprafaţa totală;

63.5.3. lunci, bălţi, delte de râu cu soluri şi complexe de sol variate (compoziţie granulometrică variată, alcalizate, salinizate, gleizate, înmlăştînite), peste 20% din suprafaţa totală.

64. În etapa de pregătire a cartării pedologice trebuie studiate toate materialele pedologice care se referă atât la zona de cercetare, cât şi la spaţiile învecinate, inclusiv datele analitice, precum şi materialele care se referă la măsurile ameliorative aplicate. Se vor studia materialele referitoare la condiţiile naturale ale spaţiului care urmează să fie studiat (geologie, litologie a rocilor de suprafaţă, relief, hidrografie, hidrologie, vegetaţie naturală şi climă).

65. Pe baza analizei şi sistematizării materialelor, se face o sinteză şi se stabilesc corelaţiile dintre factorii pedogenetici şi învelişurile de soluri, care urmează a fi verificate şi actualizate în teren. Este indicat ca sinteza materialelor cartografice de diversă natură să fie făcută la scara la care urmează să se efectueze studiul.

66. Zonificarea preliminară a teritoriului de cartografiere, pentru a evidenţia pericolele de eroziune, densitatea reţelelor de ravene şi vâlcele, solurile înmlăştinite, salinizate, alcalinizate, apele şi construcţiile pe terenurile agricole, vor fi verificate în teren.

67. Pentru efectuarea lucrărilor organizatorice, sunt necesare următoarele acţiuni:

67.1. elaborarea traseelor preliminare de investigare;

67.2. elaborarea planului de lucru zilnic pentru efectuarea investigaţiilor pedologice;

67.3. informarea autorităţilor administraţiei publice locale cu privire la sarcinile şi termenele de executare a lucrărilor şi coordonarea acestora, precum şi desemnarea unei persoane responsabile;

67.4. organizarea transportului pentru deplasarea specialiştilor la obiectul de studiu, pentru efectuarea lucrărilor de teren;

67.5. modificarea planului de lucru pe parcursul desfăşurării lucrărilor, în funcţie de eventualele situaţii neprevăzute.

68. Pregătirea instrumentelor şi echipamentelor de lucru necesare depinde de scopul investigaţiilor, precum şi de condiţiile naturale din zona de cercetare. Instrumentele de lucru necesare desfăşurării activităţilor de teren sunt următoarele: navigator de teren, altimetru, sondă pedologică; hârleţe, lopeţi, cuţit pedologic, metru, lupă, ruletă sau sfoară; echipamente pentru determinări chimice, fizice, bidoane, cutii pentru transportare; aparat de fotografiat sau de filmat; echipament personal de protecţie şi trusă medicală.

69. Mijlocul de transport pentru lucrările de teren va fi determinat de scara de cartare şi de condiţiile fizico-geografice ale zonei de cercetare.

Secţiunea a 2-a

Etapa cercetării în teren

70. În cadrul etapei cercetării în teren, studiile parcurg următorii paşi:

70.1. cunoaşterea traseului general (recunoaşterea);

70.2. studiul în teren al solurilor, amplasarea şi descrierea secţiunilor/profilurilor de sol, cu definirea preliminară (denumirea) a solurilor;

70.3. prelevarea probelor de sol pentru analize de laborator (chimice, fizice, fizico-chimice, hidrofizice, după caz);

70.4. identificarea contururilor solurilor prin legătura lor cu cele adiacente;

70.5. întocmirea unei hărţi a solurilor în teren în baza harţii topografice, prin amplasarea profilurilor în baza curbelor de nivel;

70.6. livrarea-recepţionarea materialelor.

71. La etapa cercetării în teren, până la începerea investigaţiilor, pedologul trebuie să pună la punct aspectele organizatorice şi să cunoască în detalii zona de studiu, marcând pe harta topografică interfluviile şi văile, precum şi traseele care includ principalele elemente ale reliefului (bazinele hidrografice, versanţii, zonele inundabile).

72. Pentru realizarea etapei cercetării în teren, până la începerea cartografierii solurilor, se efectuează poziţionarea spaţială a obiectului de studiu, prin localizarea precisă a zonei de cercetare pe harta de lucru, verificând şi actualizând principalele elemente geografice.

73. Fixarea locaţiilor profilurilor de sol este necesară pentru ca mostrele să fie colectate şi analizate în locuri reprezentative din punct de vedere pedologic.

74. Pentru localizarea spaţială a profilurilor de sol în teren, se efectuează lucrări topografogeodezice, cu utilizarea sistemului global de poziţionare GPS, cu obţinerea directă a datelor în sistemul naţional MOLDREF 99 sau, ulterior, cu transferarea acestora în sistemul naţional.

75. Înainte de a trece la cartografierea propriu-zisă, este necesară recunoaşterea generală a teritoriului.

76. Dacă există o informaţie pedologică şi ortoimagini, recunoaşterea reprezintă o suprapunere a situaţiei din teren cu cea de pe harta de lucru, estimându-se astfel măsura valabilităţii informaţiilor anterioare. Itinerariile se stabilesc astfel încât să traverseze toate unităţile principale de relief şi litologice, precum şi asociaţiile vegetale, cu identificarea gradului de corelare a învelişului de sol cu factorii naturali. Rezultatul recunoaşterii pedologice presupune identificarea relaţiilor şi stabilirea principalelor tipuri, subtipuri şi varietăţi de soluri ale zonei de lucru cu factorii pedogenetici.

77. Sarcinile principale ale recunoaşterii sunt următoarele:

77.1. verificarea hărţii şi, dacă este necesar, efectuarea ajustărilor legate de schimbările din zonă, cum ar fi modificările în utilizarea terenurilor;

77.2. corectarea în teren a conturilor şi profilurilor de sol, planificând amplasarea noilor profiluri în teren, pentru a identifica tipurile de sol şi relaţiile cu factorii de mediu;

77.3. identificarea mezo- şi microformelor de relief, a proceselor de eroziune şi a reţelei hidrologice, precum şi descrierea structurii rocilor expuse în dezgoliri naturale sau antropice.

78. Numărul de profiluri necesare pentru analiza învelişului de sol şi pentru realizarea hărţii depinde de scara studiului şi de complexitatea terenului. Este necesară menţinerea unui raport de 1:4:5 între profilurile principale, cele secundare şi de control. Dacă se constată variaţii semnificative în componenţa solurilor, acest raport poate fi ajustat, pentru a include un număr mai mare de profiluri principale.

79. În funcţie de starea învelişului de sol, numărul profilurilor principale poate fi majorat în zonele complexe sau redus în zonele mai simple. Aceste profiluri trebuie documentate detaliat într-un jurnal de teren, iar fiecare contur de sol trebuie justificat printr-o secţiune (profil) de sol.

80. În funcţie de categoria de complexitate şi de scara investigaţiilor, densitatea profilurilor din care se prelevează probe pentru analizele de laborator, de pe o suprafaţă de 100 ha, se efectuează conform tabelului 6.

Tabelul 6

Numărul profilurilor de sol principale şi secundare

la 100 ha, conform categoriilor de complexitate a terenului

81. Deschiderea profilurilor, identificarea, notarea şi descrierea orizonturilor de sol se efectuează în jurnalele speciale de descriere morfologică a solurilor. În jurnale se notează datele generale despre profilul de sol descris în câmp, şi anume:

81.1. numărul profilului;

81.2. comuna (satul, zona etc.);

81.3. data amplasării (săpării);

81.4. aşezarea geografică;

81.5. folosinţa terenului şi vegetaţia;

81.6. relieful (deal, podiş, câmpie, versant, terasă, luncă etc.);

81.7. destinaţia terenului;

81.8. tipul profilului (principal, semiprofil, de control);

81.9. adâncimea profilului;

81.10. efervescenţa (HCl 10 %);

81.11. adâncimea carbonaţilor, a sulfaţilor şi a altor săruri vizibile;

81.12. adâncimea apei freatice (dacă este prezentă).

82. Pentru descrierea profilurilor de sol, este necesară cunoaşterea şi cercetarea solului în teren. Pentru ca interpretarea caracteristicilor morfologice ale profilului care oferă indicii despre procesele de formare a solului să fie corectă, este esenţial să se ţină cont de întregul complex de factori naturali şi antropici în care se încadrează solul studiat. De aceea, înainte de a trece la descrierea profilului, este necesar să se efectueze observaţii asupra reliefului, a vegetaţiei, a caracteristicilor suprafeţei solului, a adâncimii apei freatice şi a altor factori relevanţi.

83. În fişa pedologică se efectuează descrierea profilului şi se notează următoarele:

83.1. elementele de relief – se indică unitatea geomorfologică a locului, formele de mezo- sau microrelief, înclinarea, expoziţia şi poziţia faţă de cumpăna apelor sau din văi;

83.2. vegetaţia – o atenţie deosebită se acordă cercetării solurilor cu vegetaţie naturală (păşuni, fâneţe, păduri). Pentru păduri se va indica tipul natural de pădure, speciile lemnoase şi stadiul de dezvoltare. În cazul terenurilor cu destinaţie agricolă, se vor indica culturile cultivate;

83.3. caracterul suprafeţei solului – se evaluează şi se notează prezenţa gradului de eroziune (gradul de manifestare a acesteia) a crustei (tăria acesteia), a eflorescenţelor (natura acestora) şi se evaluează suprafaţa solului prăfuită sau bulgăroasă, dacă există semne de stagnare a apei sau urme ale activităţii animalelor din sol;

83.4. adâncimea apei freatice – se măsoară în fântâni şi se va stabili natura acesteia printr-o analiză sumară calitativă, care arată dacă apa freatică este mineralizată sau nu.

84. După notarea tuturor datelor stabilite la pct.83, se efectuează studiul morfologic al profilului.

85. Studierea profilului se efectuează într-o săpătură care se execută de la suprafaţa solului până la roca-mamă, în care se pătrunde, de obicei, pe o porţiune de 10-20 cm pentru a putea cerceta. Lăţimea şi lungimea acestei săpături se fixează în funcţie de adâncimea profilului. În solurile puţin profunde se face o săpătură de maximum 80-100 cm.

86. Pentru a efectua activităţile de descriere a profilului, recoltarea probelor şi săpătura se execută în trepte. Pământul scos se aruncă pe ambele părţi laterale diferenţiat, în funcţie de stratul humifer/nehumifer, la o distanţă la care să nu mai poată cădea din nou în groapă. Pereţii profilului se netezesc cu hârleţul.

87. Pentru studiu se foloseşte peretele din faţă. Profilul trebuie orientat astfel încât peretele pe care se realizează studierea să fie bine şi uniform iluminat.

88. Pentru împrospătări, este necesară separarea orizonturilor genetice, care se face pe baza deosebirilor de culoare, de textură/alcătuire granulometrică, de structură, de neoformaţii, de compactitate etc. şi se marchează prin linii orizontale trase cu cuţitul sau cu şpaclul.

89. Pentru a asigura exactitatea limitei, cu cuţitul se desprinde o probă imediat de deasupra şi o alta de dedesubtul limitei trasate şi se compară în ceea ce priveşte culoarea şi structura. Dacă deosebirile sunt evidente, limita rămâne pe locul unde a fost trasată, iar dacă nu, se încearcă mai sus sau mai jos în acelaşi mod.

90. Orizonturile şi suborizonturile separate se măsoară folosind un metru de croitorie sau de tâmplărie, notându-se grosimea fiecărui orizont, astfel încât cifra care marchează limita inferioară a unui orizont să fie în acelaşi timp limita superioară pentru orizontul următor.

91. Grosimea absolută a unui orizont se poate afla scăzând cifra care marchează limita superioară din cea care reprezintă limita inferioară, după care se descrie fiecare orizont şi suborizont în parte, notându-se fiecare caracteristică morfogenetică. Descrierea orizonturilor şi a suborizonturilor se realizează conform următoarei ordini:

91.1. culoarea;

91.2. umiditatea (uscat, reavăn, jilav, umed, ud, saturat);

91.3. compacitatea (pufos, afânat, slab compact, compact, foarte compact);

91.4. porozitatea (poros fin, poros, spongios, cavernos);

91.5. structura (monogranulară, masivă (monolită), poliedrică (bulgăroasă, glomerulară, nuciformă, granulară, prismatică);

91.6. textura (argilos fin, argilos mediu, argilo-lutos, luto-argilos, lutos mediu, luto-nisipos, nisipo-lutos, nisipos);

91.7. neoformaţiuni şi incluziuni;

91.8. trecerea dintre orizonturi.

92. Neoformaţiunile vor fi evidenţiate sub formă de:

92.1. carbonaţi (eflorescenţe, pseudomicelii, vinişoare, tubuşoare, bieloglască, concreţiuni, păpuşi de loess, dendrite, cruste etc.);

92.2. gips (tubuşoare, cristale, nisip, praf, rozete, ace etc.);

92.3. săruri solubile (eflorescenţe, pelicule, vinişoare, tubuşoare, cristale, cruste etc.);

92.4. oxizi şi hidroxizi de Fe, Mn, Si (pete, pelicule, concreţiuni, dendrite, benzi cimentate etc.);

92.5. pelicule de argilă;

92.6. silicice (SiO₂) (pete, pelicule, limbi etc.);

92.7. biogene (coprolite, crotovine, locaşuri de larve, cornevine, rădăcini etc.);

92.8. incluziuni (cărbuni, cioburi de vase, fragmente de cărămizi, lemn putrezit, unelte, oase etc.).

93. Trecerea dintre orizonturi va fi notată după următoarele criterii:

93.1. claritate (netă, clară, treptată, difuză);

93.2. formă (dreaptă, ondulată, neregulată, glosică, întreruptă).

94. După descrierea profilurilor, va fi efectuată recoltarea probelor de sol, în vederea efectuării analizelor de laborator, şi anume:

94.1. recoltarea probelor va fi efectuată din peretele principal (descris) de jos în sus. Numărul probelor recoltate din fiecare orizont va fi determinat de grosimea acestuia şi de destinaţia investigaţiilor pedologice. Din orizonturile cu grosime mică şi moderată, probele se recoltează din partea de centru a orizontului. Din orizonturile cu grosime mai mare, se recoltează 2-3 probe. În cazul în care grosimea orizontului este sub 10 cm, proba de sol se va recolta de pe întreaga grosime a acestuia;

94.2. pentru fiecare probă de sol va fi completată eticheta cu informaţii despre data prelevării, localitatea aflării, numărul profilului, denumirea orizontului, adâncimea de la care s-a prelevat proba şi numele persoanei care a prelevat-o;

94.3. probele de sol vor fi ambalate/împachetate în pachete de hârtie.

95. Ţinând cont de caracteristicile morfologice ale fiecărui orizont, în parte, de numărul şi de succesiunea orizonturilor (de sistemul de orizonturi), se va defini tipul genetic de sol căruia îi aparţine profilul cercetat.

96. Etapa studiului detaliat al solului include cartografierea solurilor în scopul asigurării unui grad înalt de precizie, cu utilizare limitată, şi se foloseşte doar în cazuri specifice, şi anume:

96.1. învelişul de sol al obiectului de studiu este foarte complex;

96.2. este necesară descrierea detaliată a învelişului de soluri a teritoriului unor staţiuni experimentale, a terenurilor de testare a soiurilor, a terenurilor preconizate pentru înfiinţarea pepinierelor pomicole şi forestiere, a schimbării destinaţiei terenurilor şi a altor terenuri experimentale;

96.3. dezvoltării terenurilor pentru culturile industriale şi pomicole solicitate;

96.4. organizării unor spaţii de terenuri cu destinaţie specială;

96.5. efectuării studiilor de reabilitare a terenurilor erodate, salinizate soloneţizare şi hidromorfe.

97. Scara hărţilor detaliate ale solurilor în funcţie de obiectivele propuse, de structura învelişului de sol şi de categoria de complexitate a terenului poate varia de la 1:5000 la 1:200 şi chiar la 1:100. În funcţie de complexitatea învelişului de sol şi de severitatea formelor de micro- şi mezorelief, este oportun ca acesta să se împartă în “chei de sol” de trei tipuri: micro-, mezo- şi macrochei.

98. Studiul solurilor în cadrul microcheilor este mai complex şi se efectuează doar în zonele cu înveliş de sol foarte complex şi cu microrelief foarte dezvoltat. Dacă dimensiunile siturilor selectate pentru zonele-cheie variază de la 0,05 ha la 1-2 ha, scara de cartografiere este, cel puţin, de la 1:200 la 1:500. Pentru a efectua acest tip de lucrări, este necesară o bază cartografică foarte detaliată, pe care trebuie să fie reflectate toate cele mai mici elemente de nano- şi microrelief.

99. Pentru a determina ponderea procentuală a solurilor ca parte componentă a complexelor de soluri, trebuie să se efectueze următoarele lucrări:

99.1. la locul de testare, pasajele paralele sunt aşezate şi fixate în situri cu tichete situate la aceeaşi distanţă, stabilită la faţa locului, în funcţie de gradul de complexitate a arealului (complexului) de sol. Întreg spaţiul “cheie” va fi împărţit într-un anumit număr de pătrate egale;

99.2. fiecare element al microreliefului (negativ, pozitiv) trebuie să fie caracterizat de un anumit tip de profil. În unele cazuri, profilurile de sol pot fi înlocuite prin foraje cu adâncimea de până la 1,5-2,0 m.

100. Dimensiunile “mezocheilor” variază de la câteva zeci de hectare până la 1-2 km². Acest tip de evaluare/cercetare detaliată a solului se aplică terenurilor staţiunilor experimentale cu destinaţie agricolă, terenurilor de testare a soiurilor, terenurilor destinate pentru înfiinţarea pepinierelor pomicole şi forestiere, precum şi terenurilor utilizate o perioadă lungă în regim de pepinieră. Scara indicată este între 1:2000 şi 1:5000. În conţinutul hărţii solurilor din cadrul “mezocheilor” trebuie să fie reflectate toate nivelurile taxonomice ale solurilor.

101. Dacă complexitatea învelişului de sol este mai mare de 20 % din suprafaţa teritoriului cercetat, se efectuează studii suplimentare la scară mai mare (între 1:200 şi 1:500) în cadrul unor parcele în parte, numite “chei”, pentru a stabili numărul şi alcătuirea componentelor învelişurilor de sol.

102. Limitele contururilor solului se stabilesc folosind un număr destul de mare de profiluri secundare sau de sonde/semisecţiuni amplasate în spaţiile dintre profilurile de bază care caracterizează solurile din cadrul diverselor secţiuni ale complexului de soluri evaluat. Dacă limitele/graniţele dintre arealele de soluri învecinate nu sunt exprimate clar, atunci când se amplasează şanţuri de control se foloseşte metoda de abordare, plasând şanţuri succesive pe linie dreaptă de la un areal de sol la altul, până când sunt relevate diferenţe semnificative în caracteristicile de diagnosticare ale solului, într-o pereche de tranşei adiacente.

103. Limitele contururilor evidenţiate în teren sunt transferate într-o copie finală a bazei şi se securizează cu pixul. Toate profilurile principale, secundare şi sondele se notează corespunzător. Din ortoimaginile de lucru, limitele contururilor solurilor sunt transferate pe baza topografică în perioada de birou deja.

104. Fiecare contur este indexat în conformitate cu o listă sistematică a solurilor şi cu o legendă dezvoltată pentru harta solurilor.

Secţiunea a 3-a

Pregătirea probelor de sol pentru transportare

şi predarea lor în laborator

105. Probele de sol vor fi predate în laborator conform unui tabel model elaborat şi aprobat de către instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor, care va conţine denumirea unităţii administrativ-teritoriale, numărul profilului, adâncimea selectării probei şi analizele necesare pentru executare. Tabelul va fi semnat de către executor şi de către conducătorul ierarhic superior.

106. La compilarea hărţilor de sol, în condiţiile unei structuri complexe a învelişului de sol, în cazul unor contururi mici ce sunt nedimensionate şi nu pot fi evidenţiate pe hartă, se vor identifica contururi complexe de soluri, unde fondul principal este format din soluri predominante, iar proporţia solurilor incluse în complex este prezentată prin simboluri care indică conţinutul procentual al acestora în învelişul de sol.

107. Participarea relativă a fiecărei componente este exprimată ca procent din aria de distribuţie, cu respectarea următoarelor gradaţii:

107.1. până la 10 %;

107.2. de la 10 până la 25 %;

107.3. de la 25 până la 50 %;

107.4. mai mare de 50 %.

108. Procentul de participare al fiecărui component inclus în complex se determină dintr-o ortoimagine (la scară mare şi detaliată), prin vectorizarea arealului elementar de sol.

Secţiunea a 4-a

Etapa lucrărilor de laborator

109. În etapa lucrărilor de laborator se determină numărul şi tipul de analize, care depind atât de apartenenţa taxonomică a solului, cât şi de obiectivele investigaţiilor pedologice (determinarea notei de bonitate, înfiinţarea plantaţiilor multianuale, schimbarea categoriei de destinaţie, determinarea salinităţii şi calităţii solului etc.).

110. La etapa înregistrării şi pregătirii probelor pentru analiză, probele de sol, împreună cu listele model care conţin analizele necesare, sunt transmise în laborator, unde se realizează următoarele activităţi:

110.1. înregistrarea probelor:

110.1.1. fiecare probă colectată este înregistrată cu atenţie, iar informaţiile esenţiale, precum locaţia exactă, data şi ora colectării, adâncimea şi tipul solului, sunt documentate;

110.1.2. etichetele sunt ataşate probelor pentru a asigura identificarea corectă şi pentru a preveni amestecarea probelor în timpul analizei;

110.2. pregătirea probelor:

110.2.1. probele de sol sunt uscate, dacă este necesar, într-un mediu controlat, pentru a preveni deteriorarea acestora şi pentru a obţine rezultate precise. Uscarea se face la o temperatură standardizată, pentru a evita modificarea proprietăţilor solului;

110.2.2. după uscarea completă, solul este măcinat şi cernut pentru a obţine o consistenţă uniformă, esenţială pentru analizele ulterioare. Se utilizează echipamente adecvate pentru a obţine fracţiuni de dimensiuni uniforme, necesare pentru diferite teste;

110.2.3. probele pregătite sunt păstrate în pachete/cutii speciale, în condiţii adecvate, pentru a preveni contaminarea sau alterarea lor înainte de analiza efectivă. Se utilizează recipiente etanşe şi, dacă este necesar, acestea se păstrează la temperaturi controlate.

111. Analizele de laborator se efectuează de către instituţii publice sau private care dispun de laboratoare acreditate în domeniu. Indicatorii solului monitorizaţi şi metodele de evaluare sunt prezentaţi/prezentate în anexele nr.1 şi nr.2.

112. Încercările de bază se efectuează prin:

112.1. pregătirea probelor pentru analize, măcinare;

112.2. apa higroscopică, metoda de uscare în etuvă la 105˚C;

112.3. conţinutul de humus, metoda Tiurin în modificarea Nichitin;

112.4. compoziţia granulometrică, metoda de pipetare, prelucrarea solului cu Na₄P₂O₇;

112.5. reacţia actuală (pH), potenţiometrică, în extract apos;

112.6. aciditatea hidrolitică, metoda Kappen;

112.7. analiza cationilor de schimb:

112.7.1. calciu şi magneziu (Ca²⁺,Mg²⁺), metoda Tucker;

112.7.2. cationul de sodiu (Na⁺), metoda gazovolumetrică;

112.7.3. capacitatea de absorbţie, metoda Bobko şi Aşkenazi;

112.8. analiza extractului apos prin:

112.8.1. pregătirea extrasului apos;

112.8.2. conţinutul de săruri solubile, gravimetrică;

112.8.3. CO₃^2-, titrare cu H₂SO₄;

112.8.4. HCO₃^2-, titrare cu H₂SO₄;

112.8.5. Cl^-, Mohr;

112.8.6. SO₄^2-, metodă de calcul;

112.8.7. Ca²⁺, complexonometrică;

112.8.8. Mg²⁺, complexonometrică;

112.8.9. Na⁺, fotometrie cu flacără;

112.8.10. determinarea oxidului de fier (Fe₂O₃), metoda complexonometrică cu trilon “B”;

112.9. determinarea indicatorilor agrochimici:

112.9.1. determinarea conţinutului de azot total prin metoda Kjeldahl;

112.9.2. determinarea conţinutului de azot mobil;

112.9.3. determinarea conţinutului de potasiu schimbabil;

112.9.4. alte analize necesare şi metode standard.

113. După finalizarea analizelor, rezultatele sunt sistematizate şi prezentate pedologului într-un mod clar şi concis, facilitând interpretarea şi utilizarea acestora.

Secţiunea a 5-a

Etapa de birou

114. Etapa de birou include activităţi ce ţin de:

114.1. sistematizarea materialelor provenite din activităţile în teren;

114.2. sistematizarea şi prelucrarea rezultatelor analizelor de laborator şi precizarea denumirii solurilor;

114.3. scanarea hărţii de teren şi vectorizarea arealelor de sol;

114.4. întocmirea hărţii finale a solurilor şi a tabelului generalizat cu lista solurilor;

114.5. elaborarea raportului/memoriului pedologic.

115. Etapa de birou constă în prelucrarea şi interpretarea tuturor informaţiilor şi datelor, elaborarea studiului pedologic al teritoriului/zonei investigate, care conţine următoarele subetape:

115.1. întocmirea hărţii pedologice finale – se realizează prin următoarele acţiuni:

115.1.1. studierea, analizarea şi totalizarea rezultatelor analizelor de laborator;

115.1.2. precizarea denumirii solurilor conform analizelor de laborator, în conformitate cu clasificatorul solurilor în vigoare;

115.1.3. întocmirea listei solurilor (fără suprafeţe);

115.1.4. întocmirea hărţii pedologice de câmp finale;

115.1.5. îmbinarea şi închiderea arealelor de sol (manual) la hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, cu cele de la unităţile administrativ-teritoriale limitrofe;

115.1.6. copierea hărţii pedologice de câmp şi elaborarea hărţii digitale pedologice finale;

115.2. scanarea şi vectorizarea hărţii pedologice – se realizează prin următoarele acţiuni:

115.2.1. pregătirea structurii fişierelor şi cataloagelor;

115.2.2. vectorizarea hărţilor pedologice (a contururilor de sol) scanate, inclusiv a profilurilor de sol (coordonatele geodezice);

115.2.3. introducerea informaţiei atributive şi a modificărilor grafice ale arealurilor de sol;

115.2.4. analiza şi aducerea în corespundere a hotarelor contururilor pedologice cu ortoimaginile, cu curbele de nivel şi cu modelul digital al teritoriului;

115.2.5. amplasarea grafică a arealelor de sol digitale, care respectă hotarele contururilor pedologice în formă de poligon, în SI “Registrul Solurilor Republicii Moldova”.

115.2.6. localizarea profilurilor de sol sub formă de puncte în SI “Registrul Solurilor Republicii Moldova”;

115.3. elaborarea raportului pedologic – se realizează prin următoarele acţiuni:

115.3.1. calcularea suprafeţelor arealelor de sol (în format digital, rezultată din vectorizarea arealelor de sol, cu precizia de două cifre după virgulă);

115.3.2. întocmirea listei finale a solurilor, calcularea notelor de bonitate şi întocmirea tabelului care va conţine următoarea informaţie:

115.3.2.1. numărul profilului de sol;

115.3.2.2. denumirea solului;

115.3.2.3. nota de bonitate;

115.3.2.4. suprafaţa;

115.3.3. întocmirea tabelelor şi a cartogramelor privind gruparea solurilor după:

115.3.3.1. notele de bonitate;

115.3.3.2. clasele de sol;

115.3.3.3. gradul de erodare;

115.3.3.4. alcătuirea granulometrică;

115.3.3.5. indicii monitoringului solurilor;

115.3.3.6. cartogramele, în caz de necesitate, şi scopul cercetărilor solurilor salinizate şi soloneţizare, cu exces de umiditate, desfundate, precum şi cu alunecări de teren.

116. Memoriul explicativ va conţine următoarele compartimente:

116.1. dispoziţii generale;

116.2. evaluarea condiţiilor fizico-geografice ale obiectului de studiu;

116.3. descrierea solurilor;

116.4. calitatea solurilor;

116.5. concluzii;

116.6. anexele şi tabelele cu rezultatele analizelor de laborator, hărţile pedologice, cartogramele sau alte materiale necesare, după caz.

117. Pentru perfectarea raportului pedologic, este necesară elaborarea hărţii pedologice finale, care va conţine următoarele date:

117.1. informaţia rastru;

117.2. informaţia grafică despre arealele de sol;

117.3. denumirea solului;

117.4. localizarea spaţială şi numărul profilurilor, inclusiv cea din anii precedenţi;

117.5. lista solurilor;

117.6. suprafaţa şi nota de bonitate a arealelor de sol;

117.7. tabelele privind gruparea solurilor după notele de bonitate;

117.8. gradul de eroziune;

117.9. compoziţia granulometrică;

117.10. semnele convenţionale;

117.11. scara cercetărilor;

117.12. denumirea unităţii administrativ-teritoriale şi executorii raportului.

118. Harta pedologică va fi imprimată pe planul ortofoto în culori alb-negru, iar suprafeţele necercetate şi alunecările de teren vor fi evidenţiate cu alte culori.

119. Raportul pedologic se transmite prin act de predare-primire.

IV. MODUL DE ELABORARE ŞI DE EVALUARE

A STUDIULUI PEDOLOGIC PENTRU DIFERITE SCOPURI

Secţiunea 1

Evaluarea solurilor halomorfe şi procedura de bază

120. Suprafeţele afectate de halomorfism sunt identificate în baza cercetărilor de cartografiere a solurilor şi necesită un studiu aparte în scopul identificării factorilor care determină procesele de halomorfism şi intensitatea acestora în soluri.

121. Metoda recomandată este cea a terenurilor “cheie”, ţinând cont de alcătuirea, cu luarea în consideraţie a alcătuirii învelişului de sol, şi de efectuarea unui studiu detaliat atât în teren, cât şi în laborator, cu luarea în calcul a solurilor, a rocilor parentale, a depozitelor geologice şi a apelor freatice.

122. În cadrul activităţilor în teren se va evalua caracterul suprafeţei solurilor şi a vegetaţiei din cadrul terenului cercetat, adâncimea la care se atestă stratul superior de acumulare a sărurilor, distribuirea sărurilor pe profilul solului, precum şi alţi parametri care pot furniza informaţii cu privire la geneza halomorfismului. Se vor recolta probe de sol pe întreaga grosime (din orizonturile genetice) a profilurilor de bază amplasate în cadrul fiecărui contur de soluri halomorfe, iar în caz de necesitate se vor preleva probe şi din profilurile secundare.

123. La stabilirea numărului de probe, se va ţine cont de necesitatea ulterioară a calculării rezervelor de săruri din sol.

124. În laborator, cel puţin 20 % din profilurile de bază vor fi supuse analizei depline a însuşirilor fizice (alcătuirea granulometrică şi microagregatică, densitatea aparentă şi porozitatea), fizico-chimice (pH-ul, cationii schimbabili şi conţinutul de humus) şi a extrasului apos. În restul profilurilor, numărul analizelor va fi determinat de specificul fiecărui profil în parte.

125. În funcţie de procesele şi de mecanismele de formare, dezvoltare şi evoluţie a solurilor halomorfe, acestea sunt grupate astfel:

125.1. soluri halomorfe fără orizont argiloiluvial natric (Btna) (soluri saline) – solonceacurile şi solurile salinizate cu profil granulometric nediferenţiat;

125.2. soluri halomorfe în profilul pedogenetic, unde se distinge clar orizontul argiloiluvial natric – soloneţurile şi solurile soloneţizate.

126. Procedura de bază aplicată la studierea solurilor halomerfe este determinată de specificul spaţiilor supuse halomorfismului, şi anume:

126.1. suprafeţele restrânse ale acestora, impregnate în masivele agricole în condiţii extraaluviale, şi distribuirea neuniformă în spaţiile aluviale determinată de gradul avansat de dezvoltare a microreliefului, variabilitatea nivelului apelor freatice şi alcătuirea granulometrică a solurilor;

126.2. gradul ridicat de complexitate a învelişului de sol, manifestat în variabilitatea în spaţiu atât a gradului de salinizare, cât şi a celui de soloneţizare;

126.3. necesitatea luării în calcul a tuturor trăsăturilor morfologice de bază care ţin de gradul de salinizare şi de soloneţizare, adâncimea orizontului cu conţinut maxim de săruri, conţinutul de săruri în orizontul salifer şi pe profilul solului, chimismul salinizării, adâncimea orizontului natric (Btna), conţinutul de sodiu schimbabil în Btna şi pe profilul solului.

127. Particularităţile menţionate implică necesitatea unui studiu preventiv de recunoaştere detaliată a spaţiilor preconizate studiului pedologic pentru determinarea numărului de profiluri de bază şi al celor secundare. Profilurile de bază urmează să cuprindă în studiu toate tipurile şi subtipurile de soluri din cadrul respectivului spaţiu, iar cele secundare – genurile şi speciile de sol.

128. Numărul probelor recoltate şi grosimea stratului caracterizat de o probă se determină în funcţie de grosimea orizonturilor genetice, de gradul de diferenţiere a profilului solului, prin alcătuirea granulometrică, prin distribuirea şi conţinutul sărurilor, prin structura solului, precum şi prin prezenţa unor neoformaţiuni specifice, determinate de regimul aerohidric al solurilor.

129. Fiecare probă de sol trebuie să caracterizeze un anumit element al profilului (orizont, suborizont, strat, morfon), fără depăşirea limitelor acestuia. Frecvenţa şi adâncimea de recoltare a probelor urmează a fi stabilite în aşa mod încât să faciliteze calcularea conţinutului mediu de săruri şi/sau de sodiu schimbabil în complexul adsorbtiv pentru fiecare orizont sau strat al profilului.

130. În cazul spaţiilor cu soluri halomorfe, cel puţin 20 % dintre profilurile de bază necesită o analiză deplină a extrasului apos.

131. În cazurile în care în profiluri sau în sonde se dezgolesc apele freatice, se recoltează probe de apă din fiecare profil/sondă.

132. Divizarea solurilor salinizate în funcţie de chimismul sărurilor se bazează pe raportul dintre anioni şi cationi, conform tabelului 7.

Tabelul 7

Divizarea solurilor salinizate în funcţie de chimismul sărurilor

Secţiunea a 2-a

Diagnosticul şi criteriile de evaluare

a gradului de soloneţizare a solurilor

133. Trăsăturile diagnostice de bază ale soloneţurilor sunt următoarele:

133.1. profil textural eluvial-iluvial diferenţiat;

133.2. reacţie neutră sau slab acidă a orizontului humuso-acumulativ-solodizat (Am/e);

133.3. reacţie alcalină (pH>8,5) şi puternic alcalină (pH>9) a orizontului argiloiluvial natric (Btna) şi a celor subiacente;

133.4. structură bulgăroasă-nuciformă cu elemente lamelare în orizontul Am/e, columnară în orizontul Btna şi columnoidă în orizonturile subiacente;

133.5. conţinut de ioni de sodiu (Na⁺) în [CAS] al orizontului argiloiluvial natric în cantităţi > 20 % din suma cationilor reţinuţi sau 40 % ioni de magneziu (Mg²⁺) în [CAS] al orizontului argiloiluvial, în cazul în care conţinutul de ioni de sodiu în acesta este < 15 % (se întrunesc criteriile descrise la subpct. 134.1-134.4 şi 134.6);

133.6. prezenţă a sărurilor (orizont salic în segmentul inferior al profilului (suborizontul Btna).

134. Trăsăturile diagnostice de bază ale solurilor soloneţizate (cernoziomuri, cernoziomice, cernoziomoide, aluviale, deluviale) sunt prezentate în tabelul 8

Tabelul 8

Clasificarea solurilor soloneţizate

în funcţie de conţinutul de sodiu în [CAS]

135. În Republica Moldova, două subtipuri de soloneţuri au o răspândire mai largă:

135.1. solul automorf – cu profil Am/e-Btna1-Btna2-Bna3-Bca-BCca-Cca;

135.2. solul hidric – cu profil Am-Btna1-Btnag-Bgsa-Bgcc-BCcag-Ccag.

136. Genurile, în cadrul subtipurilor, se identifică în funcţie de particularităţile induse de condiţiile concrete de landşaft, manifestate în adâncimea la care se atestă orizontul salifer (de acumulare a sărurilor), chimismul sărurilor şi conţinutul acestora, precum şi adâncimea orizontului de acumulare a carbonaţilor şi adâncimea orizontului de acumulare a ghipsului.

137. În funcţie de adâncimea la care se atestă carbonaţii (efervescenţa), soloneţurile se divizează în:

137.1. carbonatice – efervescenţa apare de la suprafaţă sau în orizontul Btna, dar nu mai adânc de 40-45 cm;

137.2. adânc carbonatice – carbonaţii (efervescenţa) se atestă sub 40-45 cm.

138. În funcţie de adâncimea la care se atestă ghipsul, soloneţurile se împart în:

138.1. înalte – ghipsice (ghipsul se atestă în stratul de 0-40 cm);

138.2. adânci – ghipsice (ghipsul se atestă sub 40 cm).

139. În specii, soloneţurile se divizează în funcţie de grosimea orizontului Am/e, de conţinutul (%) de sodiu în [CAS] al orizontului Btna şi de structura orizontului Btna.

140. În funcţie de grosimea orizontului Am/e, soloneţurile se divizează în:

140.1. crustice – grosimea Am/e este până la 5 cm;

140.2. cu coloane mici – 5-10 cm;

140.3. cu coloane medii – 10-18 cm;

140.4. cu coloane adânci > 18 cm.

141. În funcţie de conţinutul de sodiu (% din suma cationilor reţinuţi) în [CAS] al orizontului Btna se deosebesc soloneţuri:

141.1. puţin natrice, ponderea Na⁺ în [CAS] este < 10%;

141.2. moderat natrice 10-20;

141.3. puternic natrice> 25.

142. În funcţie de structura orizontului Btna, soloneţurile pot fi:

142.1. nuciforme;

142.2. columnare;

142.3. bolovănoase.

143. Pentru evaluarea soloneţurilor şi a solurilor soloneţizate în baza conţinutului de carbonaţi, este necesară utilizarea gradaţiei prezentată în tabelul 9.

Tabelul 9

Gradaţii de evaluare a conţinutului de carbonaţi

144. Solonceacurile sunt soluri care conţin în stratul superficial săruri toxice uşor solubile în cantităţi mai mari, de 0,5 %, în cazul chimismului sodic al sărurilor, şi mai mult de 1,4 %, în cazul chimismului sulfatic al sărurilor.

Secţiunea a 3-a

Determinarea gradului şi tipului/chimismului salinizării solurilor

145. Solurile saline (Salt-affected soils) sunt formaţiuni pedogenetice care conţin cel puţin unul dintre orizonturile profilului pedogenetic, săruri uşor solubile sau ioni ale acestora în cantităţi care depăşesc pragul toxic – cantitatea maxim admisibilă de săruri, care nu implică suprimarea plantelor. Aceasta alcătuieşte
3-5 g/l în soluţia solului, 0,05-0,15% săruri toxice determinate prin metoda extrasului apos şi 2-4 mCm/cm în filtratele obţinute din pastele de sol saturate cu apă.

146. În funcţie de adâncimea limitei superioare a orizontului salin/salic, solurile saline se divizează în:

146.1. superficial salinizate (limita superioară se instaurează în stratul de 0-30 cm);

146.2. mijlociu salinizate (30-100 cm); şi

146.3. adânc salinizate (100-200 cm).

147. Solurile salinizate sunt formaţiunile pedogenetice care au în alcătuirea profilului de 0-200 cm un strat cu grosimea de minimum 5 cm cu conţinut de săruri care depăşeşte valorile pragul admisibil. Solurile care au trăsături de salinizare sub 200 cm sunt potenţial salinizate.

148. Profilul solonceacurilor este slab diferenţiat în orizonturi genetice (A_osa-AG_osc-G_rsc; A_osc-A_osa-AC_sc-C_sc), slab structurat sau, preponderent astrucurat. Conţinutul de sodiu în [CAS] poate alcătui până la 80%, coloizii însă sunt în stare de gel, iar diferenţierea lor pe profil este redusă la zero de predominarea curenţilor ascendenţi de apă.

149. Solurile salinizate/saline dispun de profil caracteristic solurilor zonale afectate de procesul de salinizare (Amsc-AmBmsc-Bmsc-Bcasc-Ccasc), iar criteriu diagnostic principal sunt acumulările de săruri care prezintă valori sub cele caracteristice solonceacurilor, conform tabelului 10.

Tabelul 10

Clasificarea solurilor în funcţie de gradul de salinizare

(suma sărurilor toxice, %)

150. În funcţie de adâncimea la care se constată stratul cu conţinut maxim de săruri, solurile salinizate se divizează în:

150.1. înalt solonceacoide – acumulare maximală de săruri de 0-30 cm;

150.2. solonceacoide – 30-80 cm;

150.3. adânc solonceacoide – 80-150 cm;

150.4. nesalinizate < 150 cm.

151. Clasificările salinizării solurilor în funcţie de gradul de salinizare se bazează atât pe conţinutul total de săruri care trec în extrasul apos (reziduul uscat, %), cât şi pe conţinutul sărurilor toxice.

152. Caracteristica calitativă a salinizării se stabileşte pe baza componenţei anionilor. Astfel, se deosebesc următoarele tipuri de salinizare în funcţie de chimismul salinizării în orizontul cu conţinut maxim de săruri: cloruric, cloruro-sulfatic, sulfatic, sulfato-cloruric şi bicarbono sulfatic. Se utilizează “coeficientul sodic” (coeficientul de manifestare a sodei) – Ks = HCO^-₃: Ca²⁺+Mg²⁺, unde HCO₃^- – conţinutul anionului HCO₃^- (mmoli/100 g sol); Ca²⁺ – conţinutul cationului de Ca²⁺ (mmoli/100 g sol); Mg²⁺ – conţinutul cationului Mg²⁺ (mmoli/100 g sol) şi a coeficientului Ks calculat cu luare în calcul a valorilor HCO₃^- şi NaHCO₃ în baza cărora pot fi divizate, în funcţie de intensitatea “manifestărilor sodice”, în grupe de soluri, după cum urmează:

152.1. manifestări sodice absente – Ks < 1;

152.2. manifestări sodice slabe – Ks = 1,1-2;

152.3. manifestări sodice moderate – Ks = 2-4;

152.4. manifestări sodice puternice – Ks > 4.

153. Metoda de calcul a sărurilor toxice şi a celor netoxice se bazează pe legarea ionilor într-o consecutivitate determinată în săruri hipotetice (posibile), începând cu cele mai puţin solubile şi terminând cu cele mai puternic solubile.

Secţiunea a 4-a

Evaluarea solurilor hidromorfe şi descrierea principalelor indicatori

154. Acţiunile specifice hidromorfismului secundar, de care trebuie să se ţină cont în cadrul evaluării complexelor neohidromorfizate, sunt următoarele:

154.1. dezvoltarea lentă a acestuia în fazele incipiente, implicând modificări morfogenetice şi funcţionale greu sesizabile, care au caracter aplicativ în timp;

154.2. unitatea factorilor care determină dezvoltarea acestuia, ca urmare a modificărilor însuşirilor şi regimurilor solurilor supraumezite.

155. Neohidromorfismul extraaluvial este definit şi examinat ca fenomen cauzat de conţinuturi de apă care depăşesc capacitatea de câmp pentru apă, induse de acţiunea intercalată a factorilor antropo-naturali, care presupune transformarea/hidrometamorfizarea componentelor minerale şi organice ale solurilor în condiţii de anaerobioză, modificarea sensului şi intensităţii proceselor pedogenetice elementare zonale/tipogenetice, implicarea unor procese induse de condiţiile nou-create de landşaft şi de transferul solurilor din categoria automorfă în semihidromorfă şi hidromorfă.

156. În condiţii de anaerobioză, din componenţa compuşilor minerali sunt mobilizaţi fierul, manganul, calciul, magneziul, aluminiul, fosforul şi alte elemente chimice şi substanţe.

157. Spaţiile secundare supraumezite se formează, mai frecvent, pe versanţi şi pe platouri interfluviale, în diferite condiţii biopedoclimatice.

158. Prospecţiunile pedologice presupun stabilirea factorilor, mecanismelor şi proceselor care se realizează în fiecare element al complexelor de soluri, cu sistematizarea lor în funcţie de geneză, de evoluţie şi de identificare a potenţialului agroproductiv şi agroameliorativ.

Secţiunea a 5-a

Geneza, nomenclatura şi diagnosticarea

complexelor de soluri supraumezite

159. Factorii care determină formarea complexelor de soluri supraumezite au un grad ridicat de diversitate. În cadrul prospecţiunilor pedologice, se efectuează evaluarea diferenţiată a implicării fiecărui factor.

160. Procesul de evaluare a solurilor supraumezite se efectuează:

160.1. în baza trăsăturilor zonale;

160.2. în funcţie de condiţiile geomorfologice de dezvoltare; complexele de soluri supraumezite pot fi de platouri interfluviale, de versanţi şi de terasă;

160.3. în funcţie de tipul de alimentare cu apă; se deosebesc complexe de soluri supraumezite de platou, de luncă şi de tranziţie.

161. Evaluarea complexelor de soluri în baza trăsăturilor zonale se efectuează separat, pentru:

161.1. zona nordică de silvostepă – formate pe depozite argilo-lutoase şi argiloase neogenice ale sarmaţianului inferior, slab salinizate cu chimism al sărurilor preponderent hidrocarbonato-sulfatic;

161.2. zona centrală de pădure şi de stepă – în cadrul Podişului Codrilor şi de stepă în cadrul periferiei Codrilor, acestea sunt formate, preponderent, prin depozite argiloase şi fin argiloase, carbonatice, purtătoare de gips, salifere (moderat şi puternic salinizate) cu predominarea sulfatului de sodiu (circa 93 %) în componenţa sărurilor şi conţinuturi reduse sau mici de sodă. În unele perioade mai umede ale anului alcalinitatea totală (HCO₃) depăşeşte conţinutul de calciu (HCO₃^-> Ca²⁺);

161.3. zona sudică de stepă – se formează pe depozite neogenice de vârstă meotică şi pontică luto-argiloase şi argilo-lutoase (mai rar în spaţii moderat şi puternic erodate argiloase) carbonatice şi slab salinizate.

162. Evoluţia complexelor de soluri supraumezite în funcţie de condiţiile geomorfologice de dezvoltare în spaţiile interfluviale este determinată de stagnarea apei provenite din precipitaţii în stratul pedogenetic activ (Am+Bm), cu ulterioara extindere pe profil şi în spaţiu.

163. Complexele de soluri supraumezite de platou sunt determinate de acumularea în surplus a apei provenite din precipitaţiile atmosferice şi se caracterizează prin regim de umiditate cu dinamica mare a conţinutului de umiditate pe parcursul anului şi, respectiv, a direcţiei şi intensităţii atât a proceselor zonale (formarea-acumularea humusului, agregarea-structurarea masei solului, migrarea carbonaţilor), cât şi a celor induse de supraumezire (gleizarea, montmorillonitizarea, salinizarea, soloneţizarea, slitizarea, vertisolarea).

164. Intensificarea proceselor specifice hidromorfismului (salinizarea, soloneţizarea, gleizarea, montmorillonitizarea, alcalinizarea) duce la reducerea intensităţii, dar şi a sensului proceselor cernoziomice, cu implicarea fenomenului de hidrometamorfizare a solurilor supraumezite manifestate în trăsături determinate de acestea (concreţiuni ferice <0,5 cm, acumulate în segmentul superior al orizontului A), fero-manganice <0,5-1 cm, acumulate în segmentul inferior al orizontului A, trăsături gleice pe suprafaţa de delimitare a orizontului A (arabil) şi AB (subarabil), bulgărizarea structurii în orizontul A şi dezvoltarea structurii nuciforme (medii şi mărunte) şi prismatică-prismoidă în orizontul subarabil.

165. Complexele de soluri supraumezite hidromorfo-freatice se disting prin rolul decisiv al apelor freatice în dezvoltarea neohidromorfismului. Dezvoltarea acestora presupune alcătuire litologică specifică, care include un strat de sol cu alcătuire granulometrică mijlocie (lutoasă) şi mijlocie fină (luto-argiloasă, mai rar argilo-lutoasă) aşternut de un strat de argile impermeabile de vârstă neogenică sau cuaternară, care determină formarea şi participarea apelor freatice la pedogeneză.

166. În funcţie de adâncimea solurilor supraumezite hidromorfo-freatice, aceste complexe de soluri se divizează în două grupe: semihidromorfe (nivelul apelor freatice constituie 3-6 m) şi hidromorfe (0-3 m).

167. Conţinutul de sulfaţi încadraţi în procesul de pedogeneză şi predominanţa sulfatului de sodiu în componenţa acestora determină un potenţial redus de formare a sodei în urma reducerii sulfaţilor în regim anaerob.

168. Depozitele parentale nu prezintă trăsături care să indice realizarea procesului de reducere a sulfaţilor în etapele de sedimentare, formarea sedimentelor caracteristice perioadei scurte de stagnare a apei în profilul solului, în condiţiile când nivelul apelor freatice constituie 3-6 m, iar franjul de apă capilar-sprijinită în cazuri rare atinge nivelul stratului radicular.

169. Solurile hidromorfe se caracterizează prin perioadă îndelungată de stagnare a apei în profilul solului, inclusiv în stratul pedogenetic activ. În aceste condiţii, se atestă concreţiuni fero-manganice, micro- şi mezocutane gleice în orizontul AmBm, pete gleice în orizontul Bm, trăsături gleice în orizontul B şi dolomitizarea în masă a carbonaţilor în orizontul iluvial-carbonatic.

170. În cadrul terenurilor Câmpiei Moldovei de Nord (stepa Bălţiului), dar şi în cadrul altor spaţii de şes, precum şi pe terasele tinere acumulative, sunt răspândite două tipuri de complexe de soluri supraumezite cu tip combinat climato-freatic de alimentare cu apă, după cum urmează:

170.1. format în condiţiile de nivel al apelor freatice de 5-6 m, cu ascensiune capilară de 3-4 m, cu alcătuire litologică omogenă pe întreaga grosime, care exclude formarea pânzei de apă capilar-aşezată, şi în regim relativ stabil al nivelului apelor freatice;

170.2. format în condiţii de nivel al apelor freatice până la 3 m, alcătuire litologică omogenă pe întreaga grosime 0-3 m şi prezenţa stratului de argilă greu permeabilă pentru apă la o adâncime de circa 3 m.

171. Complexele de soluri supraumezite au răspândire mai mare în cadrul Câmpiei Moldovei de Nord şi presupun conexiunea periodică a franjului de apă capilar suspendat şi a celui de apă capilar sprijinit, cu instaurarea în stratul pedogenetic activ a unui regim de umiditate cuprins în intervalul “capacitatea totală pentru apă (CT) – capacitatea de câmp pentru apă (CC) (CT-CC)” în ultima decadă a lunii martie şi primele două decade ale lunii aprilie, precum şi “capacitatea de câmp pentru apă (CC) – umiditatea de întrerupere a continuităţii capilare pentru apă (URC) (CC-URC)” în ultima decadă a lunii aprilie şi primele două decade ale lunii iunie.

172. Pe parcursul ultimelor decade ale lunilor iunie – noiembrie, regimul de umiditate se instaurează în intervalul “umiditatea de întrerupere a continuităţii capilare (URC = 0,75CC) – capacitatea pentru apă maximal molecular adsorbită (CMA = 0,6-0,5 CC)” cu abateri uşoare determinate de regimul pluvial.

173. Modificările induse de surplusul de umiditate se manifestă în humidizarea periodică a condiţiilor biohidrotermice şi bioaerohidrice manifestate în hidrometamorfizarea procesului de formare şi de acumulare a humusului (intensificarea procesului de humificare, sporirea conţinutului de humus în sol din contul acizilor huminici, în special a fracţiunilor 1 şi 3, modificarea uşoară a conţinutului carbonului reziduului nehumificat, sporirea raportului Cah:Caf şi a capacităţii de reţinere a complexului adsorbtiv al solului materializată în sporirea conţinutului cationului de sodiu adsorbit (Na⁺) până la 3% şi a conţinutului cationului de magneziu (Mg²⁺) până la 30% din suma cationilor.

174. Conţinutul de săruri uşor solubile variază în intervalul 0,15-0,25 % cu chimism sulfato-hidrocarbonatic cu manifestări sodice în conţinuturi (HCO₃^- – (Ca²⁺ + Mg²⁺)) şi cu cantităţi netoxice <1 mmoli/100 g de sol.

175. Trăsăturile diagnostice specifice ale acestor soluri, de rând cu modificările hidrometamorfice specificate, sunt grosimea mare a profilului pedogenetic activ (>120 cm) şi a celui humifer (>100 cm), structura grăunţoasă glomerulară în orizonturile Am şi AmBm şi fin bulgăroasă-grăunţoasă în orizonturile subiacente, precum şi hidromorfizarea neoformaţiunilor carbonatice.

176. În cadrul celei de-a doua forme cu nivel ridicat al apei freatice (0-3 m), fluxul suplimentar de ape pluviale duce la substituirea regimului hidric automorf cu un regim semihidromorf. În anii cu regim pluvial normal sau deficitar, fluxul de apă pluvială are impact hidrometamorfic asupra procesului pedogenetic, materializat în intensificarea efectelor hidrometamorfice asupra procesului de formare şi de acumulare a humusului, cu sporirea raportului Cah:Cat până la 3, uneori până la 3,5 şi cu formarea de humus preponderent humatic, cu sporirea conţinutului de săruri până la 0,3 % şi cu manifestări sodice cu conţinuturi în unele perioade mai mari de pragul toxic (>1,4 mmoli/100 g de sol), cu sporirea conţinutului de sodiu în CAS până la 3-10 % sau chiar până la 15 % din suma cationilor reţinuţi, iar al magneziului – până la 40 %.

177. În funcţie de durata perioadei de supraumezire, pe parcursul perioadei de vegetaţie, complexele de soluri supraumezite pot fi divizate în:

177.1. efemere: durata perioadei cu regim de umiditate CT-CC = 27 de zile;

177.2. sezoniere: durata perioadei cu regim de umiditate CT-CC = 32 de zile, CC-URC = 35 de zile şi URC-CMA = 47 de zile;

177.3. permanente cu perioadă scurtă: durata perioadei cu regim de umiditate CT-CC = 41 de zile, CC-URC = 47 de zile şi URC-CMA = 64 de zile;

177.4. permanente cu perioadă îndelungată: durata perioadei cu regim de umiditate CT-CC = 51 de zile, CC-URC = 68 de zile şi URC-CMA = 109 de zile.

178. În funcţie de gradul de gleizare, structura complexelor supraumezite deosebeşte soluri:

178.1. negleizate;

178.2. slab gleizate;

178.3. gleizate;

178.4. gleice.

179. În funcţie de adâncimea gleizării, se deosebesc soluri:

179.1. superficial gleizate, 0-30 cm;

179.2. la adâncime mică gleizate, 30-50 cm;

179.3. la adâncime mijlocie gleizate, 50-100 cm;

179.4. adânc gleizate, 100-150 cm;

179.5. foarte adânc gleizate, >150 cm.

180. Gradul de salinizare şi de soloneţizare se determină prin aplicarea parametrilor de evaluare a solurilor halomorfe. În componenţa prospecţiunilor pedologice în cadrul complexelor de soluri supraumezite, sunt necesare studii geobotanice, care presupun utilizarea speciilor din alcătuirea asociaţiilor vegetale, în scopul evaluării stării solurilor.

181. Solurile cernoziomice carbonatice moderat salinizate sunt marcate de dominarea Astrei solonceacoide (frecvenţa 82%) şi a lobodei (frecvenţa 100%). Indicatorii satisfăcători ai solurilor nesalinizate sunt speciile de stepă Coronilla scorpioides, Euphorbia volhynia şi Salvia verticillata (urechea porcului).

182. Indicatorii solurilor soloneţizate sunt păpădia basarabeană, Artemisia nigra, loboda de litoral şi Artemisia austriacă.

183. Indicatorii nivelului apelor freatice sunt plantele higrofite, iar pentru evaluarea acestora în cadrul activităţilor de recunoaştere a obiectului de studiu se utilizează datele din anexa nr.3.

184. Particularităţile genetice ale complexelor de soluri supraumezite, suprafeţele, structura învelişului de sol şi alcătuirea acestuia implică necesitatea unui studiu în teren la scara 1:100 – 1:300, cu luarea în calcul a fiecărei componente a acestora. Pentru determinarea solurilor se utilizează un set de parametri de evaluare a gradului de hidrometamorfizare a solurilor şi de detaşare a acestora de la starea iniţială (cernoziomuri), conform anexei nr.4.

185. Complexele supraumezite se vor evalua în cadrul întregului spaţiu agricol aferent ca un produs al evoluţiei acestuia în condiţii de agrogeneză.

186. În cadrul prospecţiunilor pedologice se vor identifica măsurile întreprinse în spaţiul agricol aferent pentru a reduce la minimum impactul tuturor factorilor degradabili care favorizează şi susţin supraumezirea în cadrul obiectului cercetat, evaluarea cadrului agroproductiv al complexelor supraumezite pentru evaluarea măsurilor complexe de reîncadrare a acestuia în circuitul agricol, elaborarea măsurilor şi procedeelor de stopare a proceselor de extindere în spaţiu a complexelor de soluri supraumezite şi măsurile de management al riscului supraumezirii la nivelul întregului spaţiu agricol evaluat.

Secţiunea a 6 -a

Evaluarea solurilor erodate

187. Pentru evaluarea solurilor erodate sunt necesare următoarele măsuri:

187.1. identificarea spaţiilor afectate de eroziunea hidrică, de eroziunea eoliană, de acţiunea intercalată a eroziunii cu apă şi a celei eoliene;

187.2. identificarea solurilor cu grad diferit de erodare prin apă sau prin vânt (spălate, deflate);

187.3. identificarea spaţiilor afectate de eroziunea în adâncime.

188. Pe harta solurilor erodate se trec atât spaţiile afectate de eroziune, cât şi cele cu risc de eroziune. Dacă în cadrul activităţilor de cartografiere este utilizată o hartă pe care sunt trecute deja spaţiile afectate de eroziune şi gradele de manifestare a acesteia este necesar de a efectua lucrări de verificare şi de corectare a materialului cartografic atât la compartimentul suprafaţa terenurilor afectate de eroziune/predispuse eroziunii, cât şi gradul cantitativ de manifestare a acesteia.

189. Terenurile cu risc de eroziune sunt identificate prin luarea în calcul a întregului complex de factori naturali şi a particularităţilor acestora şi, conform modului de utilizare, a gradului de compatibilitate a tehnologiilor practicate în condiţiile concrete de landşaft.

190. Este necesară evaluarea riscului eroziunii şi a gradului de eroziune a solurilor conform următorilor parametri:

190.1. starea – ponderea (%) solurilor erodate şi distribuirea lor în spaţiu, tipul eroziunii, dezgolirea subsolului (rocii-mamă sau aşternute), suprafaţa ocupată de ogaşe şi de ravene şi grosimea solurilor;

190.2. gradul de manifestare – transferul terenurilor fertile în categoria celor cu risc de eroziune (marginale), sporirea suprafeţei terenurilor erodate, ponderea (%) din suprafaţa totală a terenurilor productive, pierderile de sol din stratul radicular activ şi reevaluarea anuală a stării terenurilor erodate şi a celor cu risc de erodare;

190.3. pericolul manifestării – înclinarea, pierderile potenţiale de sol (t/ha/an).

191. Pentru realizarea parametrilor stabiliţi la pct.190, se evaluează următoarele materiale şi documente:

191.1. materialele prospecţiunilor geologice;

191.2. materialele sondărilor de la distanţă (ortoimagini);

191.3. harta solurilor zonei evaluate;

191.4. hărţile solurilor unităţilor/exploataţiilor agricole (unităţilor administrativ-teritoriale), inclusiv ale celor de corectare a hărţilor solurilor;

191.5. materialele activităţilor de evaluare a însuşirilor agrofizice şi hidrofizice a solurilor;

191.6. materialele prospecţiunilor/cercetărilor agrochimice;

191.7. schiţele şi materiale interpretative cu referire la însuşirile fizice, hidrofizice, fizico-chimice, chimice şi agrochimice ale solurilor;

191.8. materiale cercetărilor geobotanice şi floristice;

191.9. hărţile şi schiţele geobotanice.

192. Pentru identificarea terenurilor cu risc de eroziune se utilizează parametrii prezentaţi de către instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor.

193. Gradul de erodare este determinat în teren şi, ulterior, confirmat în cadrul lucrărilor de birou, în baza rezultatelor analizelor de laborator. Se deosebesc patru grade de erodare a solurilor:

193.1. slabă;

193.2. moderată;

193.3. puternică;

193.4. foarte puternică.

194. Gradul de erodare hidrică (cu apă) a solurilor se determină în baza următoarelor clase de eroziune:

194.1 slab erodată – este spălat circa ½ din orizontul A;

194.2. moderat erodată – este spălat mai mult de ½ din orizontul A;

194.3. puternic erodată – este spălat în întregime orizontul A şi parţial orizontul de tranziţie B₁;

194.4. foarte puternic erodată – este spălat în întregime orizontul de tranziţie B₁ şi parţial orizontul de tranziţie B₂.

195. Gradul de erodare eoliană se determină în baza următoarelor clase de eroziune:

195.1. slab erodată/slab deflată – grosimea orizontului Am/Aph este mai mică cu cca 5 cm; suprafaţa solurilor prezintă, pe alocuri, acumulări de material deflat cu grosimea de până la 5 cm; plante afectate – cca 20%;

195.2. moderat erodată/moderat deflată – grosimea orizontului A este cu 5-10 cm mai mică; plante afectate – 20-50%;

195.3. puternic erodată/puternic deflată – grosimea orizontului A este mai mică cu cca 10-20 cm; plante afectate – circa 75%.

Secţiunea a 7-a

Evaluarea solurilor în scopuri specifice

Elaborarea studiilor pedologice pentru perfectarea proiectelor de sistematizare (amenajare) şi de organizare a teritoriului, precum şi de dezvoltare a producţiei agricole, inclusiv în scopul managementului adaptiv-durabil al terenurilor agricole (arabile)

196. Studiile pedologice pentru elaborarea proiectelor de sistematizare (amenajare) şi de organizare a teritoriului şi de dezvoltare a producţiei agricole, inclusiv în scopul managementului adaptiv-durabil al terenurilor agricole (arabile), sunt necesare pentru soluţionarea următoarelor probleme:

196.1. realizarea politicii de utilizare raţională a fondului funciar, inclusiv ridicarea potenţialului de producţie şi creşterea suprafeţei agricole, îndeosebi a celei arabile;

196.2. restructurarea şi reamplasarea unor categorii şi moduri de folosinţă a terenurilor stabilite în Codul funciar nr.22/2024;

196.3. stabilirea unor sole, cât mai omogene şi a asolamentelor;

196.4. diferenţierea măsurilor agrotehnice şi ameliorative;

196.5. stabilirea celor mai potrivite tehnologii agricole;

196.6. evaluarea unor costuri privind lucrările agrotehnice şi ameliorative.

197. Studiile pedologice propriu-zise vor oferi deţinătorilor de terenuri cu destinaţie agricolă informaţii cu privire la cele mai indicate cerinţe şi măsuri privind buna gospodărire a terenurilor din fermă.

198. Conţinutul studiilor pedologice pentru elaborarea proiectelor de sistematizare (amenajare), de organizare a teritoriului şi de dezvoltare a producţiei agricole, inclusiv în scopul managementului adaptiv-durabil al terenurilor agricole (arabile), cuprinde următoarele părţi:

198.1. dispoziţii generale – care includ: condiţiile fizico-geografice, aşezarea geografică, relieful, geologia, litologia, hidrografia, hidrogeologia, clima, vegetaţia, influenţele antropice, tipurile de soluri, gruparea terenurilor în clase de pretabilitate la arabil şi alte folosinţe, cerinţe şi măsuri, favorabilitatea terenurilor la principalele culturi din zonă după aplicarea măsurilor agropedoameliorative (numai pentru arabil) şi concluzii;

198.2. lucrări necesare elaborării studiilor;

198.3. lucrări în faza de birou.

Secţiunea a 8-a

Elaborarea hărţilor

199. Harta privind pretabilitatea terenurilor se elaborează pe baza hărţii de soluri sau de terenuri, prin convertirea şi unirea unităţilor de teren în unităţi de pretabilitate a terenurilor la folosinţa considerată. Legenda hărţii conţine:

199.1. schema generală a formulei unităţii de pretabilitate;

199.2. tabelul claselor de pretabilitate la terenul cu modul de folosinţă arabil şi cu alte moduri de folosinţă (numai cele care se regăsesc pe hartă), cu căsuţe pentru colorat, notate cu cifrele romane corespunzătoare;

199.3. solurile caracteristice (numai cele care se întâlnesc pe hartă), cu simbol şi diagnostic;

199.4. natura şi intensitatea factorilor restrictivi (numai cei întâlniţi pe hartă), cu formulările din tabelul cu criterii şi completate cu explicaţii suplimentare: valori şi semnificaţii preluate din tabelul cu indicatori.

200. În dreptul titlului cu natura factorului restrictiv se trece o căsuţă de legendă pentru semne şi haşurări. Natura şi intensitatea caracteristicilor şi limitărilor suplimentare (subgrupa, cu sau fără căsuţe de legendă, după caz).

201. Tabelul cu unităţile de pretabilitate şi suprafeţele acestora se prezintă în hectare şi procente, total lucrate. În cazul în care există unităţi de pretabilitate complexe, cu doi sau mai mulţi termeni de sol, acestea se trec la sfârşitul tabelului, specificându-se pentru fiecare termen separat procentul pe care îl deţine în cadrul suprafeţei unităţii respective.

202. Reprezentarea grafică pe hartă a clasele de pretabilitate prin culori şi haşurări se marchează prin diferite culori.

203. Factorii restrictivi şi de caracterizare suplimentară se evidenţiază prin haşurări numai în privinţa naturii lor şi, în primul rând, a celor din care derivă lucrări agropedoameliorative şi speciale, deci nu amenajări de îmbunătăţiri funciare. Pedologul va alege un sistem de haşurări cât mai expresiv.

204. Pe hartă se va indica titlul, scara, data elaborării, materialele pe baza cărora s-a elaborat (eventual medalion), instituţia, autorul (conform standardelor în vigoare). În cazul în care în teritoriu urmează să se aplice lucrări de îmbunătăţiri funciare, se va realiza o grupare a terenurilor în clase, subclase, grupe şi subgrupe de pretabilitate la arabil şi la alte folosinţe, la situaţia de după amenajare.

205. Harta cerinţelor şi măsurilor agropedoameliorative şi speciale se întocmeşte pe baza analizei factorilor limitativi de la gruparea terenurilor, în funcţie de pretabilitatea la arabil (hartă, tabel sintetic).

206. Măsurile agrochimice au caracter orientativ pentru precizarea concretă a dozelor de îngrăşăminte şi a amendamentelor la nivel de solă sau de parcelă; de asemenea, se execută studii agrochimice speciale.

207. Harta de favorabilitate a terenurilor la principalele culturi din zonă se realizează pentru situaţia de după aplicarea măsurilor agropedoameliorative şi speciale, având, în acest sens, caracter de prognoză. Harta se elaborează pentru 3-4 culturi principale din zonă, prin bonitarea unităţilor.

208. Cartogramele de favorabilitate se întocmesc conform aceleiaşi metodologii, pentru fiecare cultură în parte. Modul de exprimare cartografică a favorabilităţii poate fi prezentat şi prin diagrame cu 3-4 compartimente
(3-4 culturi) în unităţile separate pe harta de pretabilitate şi prin colorarea acestora conform standardului utilizat în lucrările de bonitare.

209. Legenda va mai cuprinde clasele de bonitare, indicate efectiv pe hartă cu culorile corespunzătoare, şi consemnarea numărului de puncte. Se prezintă şi echivalentul în kg/recoltă a unui punct de bonitare pentru fiecare cultură, dacă este posibil. În cazurile în care studiul nu dispune de datele necesare bonitării, favorabilitatea se poate exprima cantitativ, prin utilizarea zonei de favorabilitate climatică, pentru cultura considerată, şi edafică a unităţii concrete de sol, pentru aceeaşi cultură.

210. În situaţia în care urmează aplicarea în teritoriu a lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, la calculul notelor de bonitare potenţate şi la elaborarea hărţii de favorabilitate a terenurilor la principalele culturi din zonă se va ţine cont de măsurile ameliorative ce se vor aplica, potenţarea notelor urmând să fie făcută în funcţie de aceşti factori.

211. Unităţile de teren se grupează, în raport cu pretabilitatea la culturile de câmp (arabil) în clase, subclase, grupe şi subgrupe. Pentru terenurile cu pretabilitate foarte slabă şi extrem de slabă la arabil se determină, la modul general, şi posibilitatea folosirii ca livezi, vii, fâneţe, păşuni sau păduri.

Elaborarea studiilor pedologice în scopul fundamentării proiectelor de amenajare, organizare şi exploatare a păşunilor şi fâneţelor

212. Amenajamentul pastoral este o lucrare cu caracter complex, care are ca scop reglementarea procesului de înfiinţare şi de management durabil al procesului de producţie a pajiştilor permanente. Activităţile de evaluare complexă a spaţiilor destinate amenajării, organizării şi înfiinţării spaţiilor pastorale sunt interdisciplinare, cu implicarea pedologilor, geobotaniştilor şi geomorfologilor, şi include următoarele etape:

212.1. pregătirea prealabilă (documentarea asupra teritoriului care urmează a fi amenajat, stabilirea provenienţei şi situaţiei juridice a pajiştilor, studierea bazei cartografice existente şi a materialelor elaborate anterior);

212.2. organizarea teritoriului (editarea hărţii unităţilor administrativ-teritoriale şi a parcelei);

212.3. recunoaşterea generală a terenului şi delimitarea fondului funciar (se verifică dacă materialul cartografic utilizat reflectă întocmai situaţia de pe teren). Pentru o recunoaştere mai clară a condiţiilor concrete din teritoriu, este bine să fie prezentate ortoimagini conforme cu Fondul Naţional de Date Geospaţiale, cu trasarea distinctă a conturului perimetrului păşunii şi fâneţelor preconizate pentru evaluare şi amenajare. Cu cât această imagine are mai multe detalii, cu atât va fi mai lejeră evaluarea terenului şi elaborarea măsurilor de amenajare şi organizare a acestuia.

213. În baza recunoaşterii generale a terenului preconizat pentru înfiinţarea, amenajarea şi organizarea pajiştii, se urmăreşte:

213.1. identificarea numărului de păşuni (trupuri) şi a suprafeţelor ce urmează să fie amenajate;

213.2. gruparea acestora pe corpuri şi trupuri, dacă este făcută delimitarea acestora faţă de celelalte fonduri şi dacă limitele sunt marcate pe teren;

213.3. starea păşunilor sub raportul repartiţiei pe categorii de terenuri şi calitatea lor;

213.4. identificarea eventualilor particularităţi specifice regiunii şi spaţiului/terenului preconizat pentru înfiinţarea, amenajarea şi organizarea pajiştilor.

214. Pentru evaluarea studiilor pedologice în scopul fundamentării proiectelor de amenajare, de organizare şi de experimentare a păşunilor şi fâneţelor, pe o hartă a unităţilor administrativ-teritoriale, de preferinţă de 1:10 000, se identifică şi se trasează pajiştile pentru amenajare, care, ulterior, se grupează în tipuri de păşune pe baza materialului deţinut (hărţi, planuri, ortoimagini, studii de schimbare a destinaţiei/modului de folosinţă, planuri cadastrale etc.).

215. În cadrul activităţilor de recunoaştere, se precizează modul de administrare a pajiştilor până la momentul prospecţiunilor. Atenţie deosebită se va acorda informaţiilor ce ţin de lucrările tehnico-culturale aplicate în ordine cronologică începând cu datele iniţiale şi până la momentul evaluării (dacă este posibil şi suprafeţele pe care au fost aplicate aceste măsuri), precum şi rezultatele obţinute. Trebuie analizată următoarele informaţii cu privire la îmbunătăţirile funciare efectuate în trecut:

215.1. combaterea eroziunii de suprafaţă;

215.2. stoparea ravenării;

215.3. eliminarea excesului de umiditate prin drenare şi desecare;

215.4. defrişarea vegetaţiei ierboase;

215.5. aplicarea îngrăşămintelor organice;

215.6. supraînsămânţarea şi reînsămânţarea;

215.7. alte măsuri de gospodărire.

216. Este necesară evaluarea modului de valorificare necorespunzătoare, aceasta fiind principala cauză a degradării potenţialului pajiştilor.

217. În cadrul activităţilor de recunoaştere, se va evalua vegetaţia/asociaţiile vegetale. Prezenţa în componenţa acesteia a speciilor ierboase nevaloroase precum ţepoşica (Nardus stricta), barboasa (Bothriochloa ischaemum) sau urzica (Urtica dioica) indică degradarea vegetaţiei ca urmare a perturbării regimurilor hidric, termic şi de nutriţie.

218. Etapa pe teren indică zonă geografică/sectorul în care este situat obiectul de studiu şi se descrie succint aspectul sectorului pedogeografic. În acest scop, se utilizează hărţile geomorfologice la diferite scări, în care sunt prezentate unităţile de relief: câmpie, deal, podiş, luncă, cu denumirile acestora, expoziţia generală şi alte detalii care ţin de specificul reliefului obiectului de studiu.

219. În descriere se prezintă caracteristica expoziţiilor: însorită (S, SV), semiînsorită (SE, V), umbrită (N, NE), semiumbrită (NV, E), în funcţie de care sunt stabilite regimurile pedogenetice şi pedofuncţionale, parametrii factorilor fizici, hidrofizici, fizico-mecanici, biologici şi, parţial, cei chimici şi fizico-chimici de fertilitate, precum şi gradul de eroziune şi riscurile factorilor de degradare.

220. Se prezintă caracterul dominant al pantelor terenului şi limitele între care variază acestea. Panta va fi exprimată în grade (°) şi se va nota panta medie a spaţiului deschis. În cazul terenurilor cu pante variate se trec între paranteze şi valorile extreme (minime şi maxime).

221. În baza rezultatelor recunoaşterii generale a terenului, a evaluărilor geobotanice, care scot în evidenţă alcătuirea învelişului de sol, şi a caracteristicilor geografice (ale reliefului, inclusiv ale microreliefului), este elaborată schema amplasării profilurilor principale, secundare, de control, precum şi cea a forajelor, dacă este cazul.

222. Profilurile principale vor fi amplasate astfel încât să se ia în studiu toate elementele geomorfologice de bază. Profilurile secundare vor fi amplasate cu luarea în considerare a structurii şi densităţii asociaţilor vegetale, iar cele de control, în microdepresiuni unde persistă riscul unor perioade cu exces de umiditate.

223. În profilurile secundare se vor recolta probe din fiecare orizont genetic, dar şi din roca-mamă, iar după caz, şi din roca aşternută. În acestea se vor determina însuşirile fizice, hidrofizice, chimice şi fizico-chimice de bază şi anume:

223.1. analiza granulometrică a solurilor;

223.2. determinarea densităţii aparente a solului (metoda picnometrică);

223.3. analiza structural-agregatică;

223.4. determinarea hidrostabilităţii agregatelor structurale;

223.5. determinarea permeabilităţii pentru apă;

223.6. determinarea densităţii aparente a solului (metoda picnometrică);

223.7. calcularea indicilor hidrofizici în baza alcătuirii granulometrice se efectuează prin:

223.7.1. calcularea capacităţii de câmp pentru apă (CC):

223.7.1.1. CC₁ = 4,393+0,583* % argilă fină (< 0,001 mm);

223.7.1.2. CC₂ = 2,794+(0,157*% praf (0,05-0,001 mm));

223.7.1.3. CC₃ = (0,0279*% nisip (1-0,1 mm)) + 0,1847*% praf (0,05-0,001 mm)+(0,535* b% argilă fină (<0,001 mm));

223.7.2. calcularea coeficientului de higroscopicitate (CH):

223.7.2.1. CH₁ = 1,0963+(0,3062* % argilă fină);

223.7.2.2. CH₂ = 1,632+(0,0546* % praf)+(0,272*% argilă fină);

223.7.2.3. CH₃ = (-0,0163* % nisip) + (0,0546* % praf)+(0,2558* % argilă fină);

223.7.2.4. CH_M = (CH₁+ CH₂+ CH₃):3;

223.7.3. calcularea coeficientului de ofilire şi coeficientului de higroscopicitate în baza valorilor de argilă fină:

223.7.3.1. CO = 0,05+0,35 argilă fină;

223.7.3.2. CH = 0,9+0,15 argilă fină;

223.7.4. coeficientul de ofilire (CO) poate fi calculat în baza valorilor coeficientului de higroscopicitate (CH) CO = 1,5 CH;

223.8. determinarea conţinutului de humus;

223.9. determinarea reacţiei soluţiei solului (pHH₂O);

223.10. determinarea componenţei cationilor reţinuţi (Ca²⁺, Mg²⁺, Na⁺);

223.11. analiza redusă a extractului apos (CO₃^2-, HCO₃^-, Cl^-, rezidiul uscat);

223.12. analize agrochimice: N-NO₃; N-NH₄; P₂O₅; K₂O.

224. În profilurile secundare se vor determina următoarele:

224.1. alcătuirea granulometrică (<0,01 mm; > 0,01 mm; <0,001 mm);

224.2. conţinutul de humus;

224.3. reacţia soluţiei solului;

224.4. analiza agrochimică (N-NO₃; N-NH₄; P₂O₅; K₂O).

225. În profilurile de control vor fi evaluate neoformaţiunile care indică perioade de supraumezire temporară/sezonieră (concreţiuni fero-manganice, formaţiuni limonitice, gleizare) şi de salinizare (prezenţa sărurilor solubile vizibile).

226. În cadrul activităţilor în teren, se acordă atenţie deosebită evaluării factorilor limitativi ai producţiei actuale a suprafeţei solului şi cauzelor degradării pajiştilor, după cum urmează:

226.1. temperaturile prea ridicate în condiţiile unei acoperiri insuficiente a suprafeţei solului cu vegetaţie;

226.2. excesul de umiditate (efemer, sezonier, periodic, permanent);

226.3. perioadele secetoase;

226.4. textura exagerat uşoară (nisipoasă) şi exagerat fină (argiloasă);

226.5. abandonul, subîncărcarea, supraîncărcarea cu animale;

226.6. abandonul cosirii fâneţelor;

226.7. invazia de buruieni;

226.8. lipsa lucrărilor minime de întreţinere (gropare, cosire, resturi neconsumate);

226.9. păşunatul neraţional pe vreme umedă;

226.10. staţionarea îndelungată în târle;

226.11. circulaţia haotică a animalilor.

227. Gruparea definitivă a păşunilor pe corpuri, trupuri şi unităţi de exploatare include propuneri asupra duratei sezonului de păşunat, asupra numărului ciclurilor de păşunat, asupra numărului optim admisibil de animale pentru fiecare parcelă în parte, în funcţie de starea solurilor şi a vegetaţiei, şi asupra terenurilor ce trebuie redate păşunii după lucrările de ameliorare.

228. O fază importantă a acestei etape este elaborarea memorandumului cu privire la amenajamentul pastoral. În acesta, în mod obligatoriu, se vor prezenta şi se vor detalia toate aspectele asupra stării pajiştilor în general şi a solurilor în parte (dacă sunt în stare bună sau sunt degradate, care sunt factorii limitativi), se vor identifica măsurile de ameliorare şi de conservare a solurilor pentru fiecare caz/parcelă, cum ar fi:

228.1. combaterea eroziunii de suprafaţă a solului;

228.2. stoparea ravenării şi atenuarea impactului acesteia asupra spaţiilor aferente;

228.3. combaterea eroziunii eoliene (factor cu impact major ca urmare a fărâmiţării avansate a structurii stratului superficial);

228.4. eliminarea deficitului de umiditate;

228.5. defrişarea vegetaţiei lemnoase;

228.6. aplicarea amendamentelor pentru îmbunătăţirea reacţiei soluţiei solului şi combaterea buruienilor.

229. Realizarea măsurilor specifice presupune elaborarea unor activităţi complexe privind utilizarea durabilă a pajiştilor în cadrul unor planuri specifice de management durabil, care să conţină operaţiuni adaptiv-landşaftice de îmbunătăţiri funciare a solurilor, cu luarea în calcul a condiţiilor concrete de landşaft.

Elaborarea studiilor pedologice în vederea stabilirii amplasamentelor şi proiectării serelor şi solariilor

230. Pentru evaluarea studiilor pedologice în vederea stabilirii amplasamentelor şi proiectării de sere şi solarii, este necesară fundamentarea ştiinţifică a alegerii amplasamentelor şi a construcţiei de sere şi solarii.

231. Studiul pedologic stabileşte pretabilitatea terenurilor pentru construcţia serelor şi solariilor, fundamentează măsurile pentru realizarea proiectului de construcţie a acestora şi realizează prognoza evoluţiei solurilor în condiţii de amenajare şi exploatare.

232. Studiul pedologic este constituit dintr-un raport însoţit de hărţi, divizate în două părţi, una naturalistică, de caracterizare a condiţiilor naturale şi a solurilor, şi alta pedoameliorativă, de interpretare a datelor în scopul amenajării.

233. Partea naturalistică se va elabora conform informaţiei stabilite în prezenta Metodologie, iar partea pedoameliorativă se va realiza prin gruparea datelor obiective, în raport cu factorii restrictivi ai producţiei.

234. Studiile pedologice executate în vederea stabilirii amplasamentelor pentru sere şi solarii se întocmesc pentru 2-4 amplasamente posibile, stabilite de comun acord între beneficiar, pedolog şi proiectant. Scara de lucru a studiului este de 1:10 000. În cazul în care în zonă există studii pedologice corespunzătoare la scara de 1:10 000 pe baza acestora se vor alege 2-4 amplasamente, pentru care se va realiza o reambulare.

235. Adâncimea profilurilor pedologice trebuie să asigure caracteristica substratului până la 2 m sub cota de construcţie. Pentru asigurarea acestui lucru pe terenurile în pantă, pe care urmează a se efectua nivelări de amplasare, observaţiile în teren vor trebui făcute până la adâncimi mai mari de 3 m, completate cu datele din documentaţia geologică, hidrogeologică şi hidrotehnică, puse la dispoziţie de către proiectant.

236. Studiile pedologice efectuate în vederea proiectării de sere şi solarii se efectuează la scara de lucru de 1:2 000. Studiul se execută pe o suprafaţă de 1,5 ori mai mare decât suprafaţa amplasamentului ce urmează să fie proiectat.

237. În cazul în care există un studiu prealabil executat în vederea stabilirii amplasamentului pentru sere, acesta va fi examinat şi completat cu datele analitice şi cu detaliile impuse de scară şi de scop. Acestea se vor efectua pe baza studiului existent, cu unele consideraţii şi aprecieri generale asupra zonei limitrofe, în măsura în care aceasta poate influenţa amplasamentul pentru sere sau solarii.

238. Conţinutul studiului pedologic în vederea stabilirii amplasamentelor şi proiectării de sere şi solarii cuprinde:

238.1. partea scrisă – introducerea (generalităţi), condiţiile fizico-geografice, aşezarea geografică, relieful, geologia litologia, hidrografia, hidrogeologia, clima, vegetaţia, influenţele antropice, tipurile de soluri, gruparea terenurilor în clase de pretabilitate la arabil şi alte folosinţe, cerinţe şi măsuri, favorabilitatea terenurilor la principalele culturi din zonă după aplicarea măsurilor agropedoameliorative (numai pentru arabil);

238.2. concluzii.

239. Pentru evaluarea studiilor pedologice în vederea stabilirii amplasamentelor şi proiectării de sere şi solarii sunt necesare următoarele lucrări

în fazele de teren şi de laborator (faza de teren şi de laborator se execută conform criteriilor stabilite în prezenta Metodologie, cu unele completări pentru faza de teren):

239.1. observaţii privind geologia-litologia – se examinează sursele locale de nisip din care se vor recolta probe pentru analizele granulometrice. Se fac, de asemenea, observaţii asupra litologiei şi se recoltează probe pentru analizele granulometrice;

239.2. observaţii privind hidrografia-hidrogeologia – se examinează problemele legate de sursa de apă de irigaţie, caracterul şi calitatea acesteia. Se recoltează probe de apă pentru a determina mineralizarea (concentraţia totală de săruri dizolvate), indicele SAR (raportul de adsorbţie a sodiului), carbonatul de calciu rezidual (CSR), conţinutul de bor, de litiu şi de substanţe poluante, precum şi reacţia apei de irigaţie;

239.3. observaţii privind clima – se examinează staţiile locale de observaţii climatice ale căror date se pot extrapola la teritoriul studiat sau la localnici, pentru informaţii privind curenţii locali, canalizarea lor pe diferite trasee, inversiunile de temperatură, ceţurile şi orice alte elemente privind microclimatul, toate utile studiului;

239.4. obbservaţii privind solurile – se examinează numărul probelor recoltate dintr-un profil principal, cel mult cinci probe până la adâncimea de 2 m şi cel puţin trei probe pentru fiecare metru cercetat mai jos de această adâncime;

239.5. observaţii privind solurile, precum şi recoltarea probelor pentru analizele de laborator, asigurarea densităţii de profiluri corespunzătoare scării de Izp; fiecare unitate de sol va fi caracterizată de cel puţin un profil principal. Profilurile de sol vor fi suficient de adânci pentru caracterizarea substratului sub aspectul compoziţiei granulometrice;

239.6. observaţii privind formele de microrelief, cu impact (observaţii cu privire la drenajul teritoriului, la reţeaua de ape curgătoare, importantă pentru amplasament, în privinţa posibilităţii de drenare, a colului de viituri, a surselor de apă). Se sistematizează informaţiile cu privire la apa freatică (adâncimea, amplitudinea oscilaţiei nivelului hidrostatic şi mineralizarea apei freatice).

240. La recoltarea probelor de sol nu se omite orizontul de suprafaţă, iar în cazul depozitelor stratificate, se recoltează probe din fiecare strat a cărui alcătuire granulometrică diferă de cea a stratelor adiacente. Observaţiile privind influenta antropică vor avea în vedere poluarea solului şi a atmosferei, precum şi tipul şi intensitatea acesteia.

Elaborarea studiilor pedologice în scopul înfiinţării plantaţiilor pomicole şi horticole

241. Evaluarea pretabilităţii terenului pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole şi horticole presupune evaluarea amplasării geografice, a climei şi microclimei, a reliefului şi învelişului de sol.

242. Evaluarea terenului în scopul înfiinţării plantaţiilor pomicole şi horticole presupune două abordări:

242.1. pozitivă – scoate în evidenţă factorii şi însuşirile care favorizează înfiinţarea plantaţiei pomicole şi horticole;

242.2. negativă – scoate în evidenţă factorii şi însuşirile solurilor care limitează pretabilitatea terenului pentru înfiinţarea plantaţiei pomicole şi horticole.

243. La amplasarea culturilor pomicole şi horticole se va lua în considerare microclima (culturile mai puţin rezistente la îngheţ se vor amplasa pe versanţi cu expoziţie “mai caldă”).

244. La înfiinţarea plantaţiilor pomicole, obiectivul de bază presupune neadmiterea amplasării plantaţiei în spaţii care întrunesc, preponderent, factori şi însuşiri care reduc pretabilitatea terenului pentru înfiinţarea acestora.

245. Factorii cu impact negativ asupra dezvoltării plantaţiilor horticole sunt divizaţi în trei grupe:

245.1. grupa I – însuşirile solurilor cu impact indirect asupra regimului de apă şi aer (grosimea stratului radicular activ, însuşirile fizice nefavorabile determinate de alcătuirea granulometrică, nivelul apelor freatice dulci);

245.2. grupa II – însuşirile solurilor cu impact asupra plantelor, preponderent prin perturbarea nutriţiei minerale (grosime mică a stratului humifer, carenţă sau surplus de macro- şi microelemente);

245.3. grupa III – însuşirile solurilor care influenţează plantele prin perturbarea regimului hidric şi a celui de nutriţie, precum şi prin impactul toxic al cationilor şi anionilor (nivelul şi mineralizarea apelor freatice, cantitatea şi componenţa sărurilor, compuşii reduşi în sol).

246. Sarcina de bază a prospecţiunilor pedologice în scopul înfiinţării plantaţiilor pomicole presupune identificarea însuşirilor/factorilor cu impact nefavorabil asupra creşterii şi fructificării culturilor pomicole.

247. Investigaţiile pedologice în scopul evaluării pretabilităţii terenurilor pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole au caracter specific din următoarele considerente:

247.1. resursele funciare din cadrul tuturor unităţilor administrative locale au fost supuse în anii precedenţi evaluării pretabilităţii în diverse scopuri. De aceea este necesar ca investigaţiile pedologice să fie anticipate de o analiză multilaterală a materialelor referitoare la condiţiile geomorfologice, la alcătuirea litologică, la regimul hidrologic, la rocile parentale şi la soluri;

247.2. culturile pomicole valorifică o grosime mare a solului şi a rocilor parentale: sistemul radicular al acestora ajunge până la adâncimea de 4-5 m. Prin urmare, frecvenţa amplasării profilurilor şi adâncimea acestora trebuie să fie mai mare decât în cazul lucrărilor de cartografiere a solurilor, în scopul elaborării hărţilor solurilor;

247.3. plantaţiile pomicole se dezvoltă într-un singur loc zeci de ani, unde fertilitatea solului poate suferi modificări semnificative fie sub acţiunea factorului antropic, fie în rezultatul impactului unor factori naturali şi, cel mai des, acestea au rezultat negativ. Aceasta implică necesitatea prognozelor privind eventuala evoluţie a condiţiilor pedohidrofizice şi ameliorative, precum şi a regimului de nutriţie.

248. Materialele investigaţiilor pedologice la scară mare nu sunt suficiente pentru evaluarea pretabilităţii solurilor în scopul înfiinţării plantaţiilor pomicole. Sunt necesare investigaţii pedologice speciale, după cum urmează:

248.1. în funcţie de conţinut şi de consecutivitate, în scopul înfiinţării plantaţiilor pomicole, investigaţiile pedologice includ patru etape:

248.1.1. etapa pregătitoare (evaluarea condiţiilor pedoclimatice ale localităţii de desfăşurare a lucrărilor, selectarea şi evaluarea materialelor cartografice existente, determinarea volumului de lucrări şi a materialelor necesare);

248.1.2. etapa de teren (evaluarea învelişului de sol, a rocilor parentale şi a celor aşternute, concretizarea trăsăturilor de bază ale reliefului, recoltarea probelor de sol, de roci şi de ape freatice);

248.1.3. etapa de laborator (analiza probelor de sol, ale rocii şi ale apei pedofreatice);

248.1.4. camerală (elaborarea schiţei pedologice cu privire la gradul de pretabilitate a terenului pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole).

249. În cadrul activităţilor în teren, sunt amplasate şi descrise detaliat profilurile de sol, adâncimea cărora va fi de minimum 3 m, conform metodologiei de efectuare a prospecţiunilor pedologice.

250. În cadrul descrierii profilului de sol, se acordă atenţie deosebită trăsăturilor care arată caracteristicile anterioare ale terenului propus pentru evaluare şi se referă la neoformaţiuni şi incluziuni de origine antropotehnogenă, la trăsături relicte de origine hidromorfă (trăsături gleice, acumulări de limonit, cutane manganice, bobovine fero-manganice) şi halomorfă (acumulări de săruri, structură columnară/columnoidă, diferenţiere texturală), la caracterul neoformaţiunilor carbonatice şi la tipul acestora (concreţiuni, secreţiuni, pedotubule, vinişoare), care se referă la trecutul hidromorf sau halomorf, la trăsăturile de bază ale profilului pedogenetic, în special la trecerea dintre orizonturi şi la neoformaţiuni biogene (coproliţi, cervotocine, crotovite, cornevine).

251. În toate profilurile de sol sunt recoltate probe mixte din fiecare orizont genetic. Se determină masa volumetrică/densitatea aparentă în fiecare profil, inclusiv în roca-mamă şi în cea aşternută şi se recoltează probe pentru determinarea umidităţii solului. În baza cercetărilor în teren, se identifică setul şi volumul analizelor de laborator, pornind de la structura învelişului de sol şi de gradul de complexitate a terenului.

252. Analizele de laborator se efectuează pentru orice tip şi subtip de sol, şi se referă la:

252.1. compoziţia granulometrică a solului, a rocilor parentale şi a celor aşternute;

252.2. densitatea aparentă;

252.3. porozitatea totală (prin calcul);

252.4. conţinutul total de carbonaţi;

252.5. conţinutul de carbonaţi activi;

252.6. reacţia solului (pH-ul);

252.7. compnenţa extrasului apos (CO₃^2-, HCO₃^-, Cl^-, SO₄^2-, Ca²⁺, Mg²⁺, Na⁺, reziduul uscat/suma sărurilor);

252.8. conţinutul de săruri toxice şi “efectul toxic” al anionilor (prin calcul);

252.9. componenţa cationilor reţinuţi (Ca²⁺, Mg²⁺, Na⁺);

252.10. conţinutul de humus;

252.11. conţinutul de fosfor mobil;

252.12. conţinutul de potasiu schimbabil;

252.13. determinarea formelor mobile de Cu, Zn, Mn etc.

253. Lista analizelor de laborator include şi analiza indicilor hidrofizici:

253.1. determinarea capacităţii totale pentru apă (CT) (prin calcul);

253.2. determinarea capacităţii de câmp pentru apă (CC);

253.3. determinarea umidităţii de întrerupere a continuităţii capilare (URC);

253.4. determinarea coeficientului de ofilire (CO);

253.5. determinarea Diapazonului optimal de apă utilă (DOAU) (prin calcul), (CC-URC=DOAU);

253.6. determinarea Diapazonului de apă utilă (DAU), (CC-CO=DAU).

254. Determinarea indicilor hidrofizici este necesară pentru ulterioara monitorizare a regimului de umiditate a solurilor şi a dinamicii acesteia pe parcursul perioadei de vegetaţie, pentru calcularea normelor de irigare, pentru identificarea riscului secetei pedologice şi a altor riscuri hidrofizice, precum şi pentru evaluarea profilului hidrologic al solului şi subsolului.

255. În probele de apă freatică se determină componenţa şi conţinutul anionilor şi cationilor, pH-ul şi reziduul uscat.

256. În baza rezultatelor obţinute în faza finală (camerală) a investigaţiilor pedologice, este elaborată schiţa pedologică cu privire la pretabilitatea solurilor/terenului pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole, care include:

256.1. introducerea;

256.2. caracteristica condiţiilor naturale;

256.3. învelişul de sol al terenului studiat: alcătuire, trăsături, puncte forte şi puncte slabe, factorii care le determină;

256.4. gruparea agroproductivă a solurilor: măsuri de condiţionare şi ameliorare a pretabilităţii solurilor pentru înfiinţarea plantaţiilor multianuale;

256.5. concluzii şi recomandări;

256.6. anexe;

256.7. harta solurilor;

256.8. harta grupelor agroproductive de soluri;

256.9. cartograme.

257. Pentru evaluarea pretabilităţii solurilor la înfiinţarea plantaţiilor multianuale, sunti luaţi în calcul următorii parametri:

257.1. grosimea stratului radicular activ;

257.2. grosimea stratului humifer;

257.3. alcătuirea granulometrică a solului, a rocii parentale şi a rocii aşternute;

257.4. gradul de drenare naturală, determinat în baza alcătuirii granulometrice, densităţii aparente, porozităţii (în special continuităţii spaţiului poros) solului, rocii parentale şi celei aşternute;

257.5. conţinutul total de carbonaţi;

257.6. conţinutul de carbonaţi activi;

257.7. reacţia solului (pH);

257.8. conţinutul de săruri toxice (alcaline, neutre nocive, carbonaţi şi hidrocarbonaţi de sodiu şi magneziu);

257.9. gradul de soloneţizare (ponderea ionilor Na⁺ în componenţa complexului adsorbtiv al solului);

257.10. nivelul apelor freatice, componenţa chimică, precum şi dinamica acestora în regim anual şi multianual;

257.11. acţiunea intercalată a însuşirilor solului (alcătuirea granulometrică, conţinutul de humus, componenţa cationilor reţinuţi, conţinutul total de carbonaţi, conţinutul de carbonaţi activi, pH-ul şi conţinutul de săruri toxice).

258. La evaluarea gradului de pretabilitate se va ţine cont de speciile de pomi prognozate, de particularităţile biologice şi ale sistemului radicular al acestora, de vulnerabilitatea solurilor şi a plantelor la factorii de stres (secetă, umezire în exces, aeraţie defectuoasă, supraumezire, soloneţizare, salinizare, gleizare), se va elabora harta grupelor agroproductive a solurilor şi identificarea speciilor de pomi indicaţi pentru fiecare grupă agroproductivă în parte. Condiţiile ecopedologice şi bonitarea solurilor pentru culturile mai frecvent cultivate în Republica Moldova se elaborează de către instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor.

259. Rezultatele investigaţiilor pedologice şi gruparea agroproductivă a solurilor vor mai fi utilizate pentru elaborarea sistemului de întreţinere a solurilor, a sistemului de fertilizare, a normelor şi regimurilor de irigare, a măsurilor de prevenire a eventualelor procese negative induse de utilizarea îndelungată a terenului în condiţii de monocultură, inclusiv a epuizării, obosirii şi degradării solurilor.

260. Condiţiile ecopedologice sunt stabilite în anexele nr.5 – nr.14.

Elaborarea studiilor pedologice în scopul înfiinţării plantaţiilor horticole (viţa-de-vie)

261. În perioada camerală de pregătire se studiază şi se evaluează toate documentele, sondajele, proiectele existente elaborate anterior în diverse scopuri. Pentru amplasamentul studiat şi preconizat pentru înfiinţarea plantaţiei de viţă-de-vie (hărţile solurilor, pedoclimatice, agrochimice, proiectele întocmite anterior pentru utilizarea, organizarea, amenajarea, reabilitarea terenurilor), se va familiariza cu amplasamentul terenului şi se va elabora planul de activităţi şi volumele de lucru.

262. La alegerea terenurilor pentru înfiinţarea viţei-de-vie trebuie studiate relieful (mezo- şi microrelieful), expoziţia şi înclinarea versanţilor, vegetaţia şi componenţa buruienilor şi cartea istoriei câmpului, în scopul identificării riscurilor diverşilor dăunători patogeni, va fi evaluat riscul răspândirii bolilor şi dăunătorilor strugurilor, inclusiv a filoxerei.

263. Se evaluează terenurile care pot asigura cel mai mare randament şi obţinerea de produse de înaltă calitate, dar şi practicarea unor tehnologii moderne de producere a strugurilor. În unele cazuri acestea pot fi terenuri cu soluri nisipoase şi cu pietriş (stâncoase), puţin pretabile pentru cultivarea cerealelor, culturilor tehnice şi legumelor. Se va ţine cont că, de regulă, strugurii produşi pe versanţi sunt de calitate mai superioară decât cei produşi pe terenurile plate.

264. La selectarea terenurilor pentru înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie, un factor important, de la care demarează evaluarea terenului, este relieful. În funcţie de unghiul de înclinare, în contextul pretabilităţii pentru înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie, versanţii se împart în:

264.1. uşor înclinaţi – 6-10°;

264.2. mediu şi puternic înclinaţi – 10-20°

264.3. abrupt – mai mult de 20°.

265. Cu cât este mai mare unghiul de înclinare, cu atât este mai mare riscul de manifestare a potenţialilor factori limitativi induşi de procesele de suprafaţă, care favorizează eroziunea prin apă, ravenarea, eroziunea eoliană, stagnarea apei în stratul radicular activ şi chiar bălţarea la suprafaţă în denivelări şi pe terase amenajate, supraumezirea freatică şi salinizarea-soloneţizarea.

266. În cadrul activităţilor de teren, scara cercetărilor va fi selectată în funcţie de gradul de manifestare a trăsăturilor diagnostice a acestora în alcătuirea învelişului de sol. Cu cât este mai mare gradul de înclinare a versantului, cu atât trebuie să fie mai mare gradul de detaliere a cercetărilor în teren, respectiv, cu atât mai mare este volumul de lucru, inclusiv cel al analizelor în laborator şi, deci, şi volumul costurilor pentru efectuarea prospecţiunilor.

267. În cazul în care activităţile în teritoriu scot în evidenţă soluri supraumezite sau saline, care conţin mai mult de 0,3% de săruri uşor solubile în apă, alunecări de teren active, soluri compactate, soloneţizate cu conţinut de sodiu în complexul adsorbtiv > 8 %, supracompactate, slitizate, vertice, puternic şi foarte puternic erodate, aridizate, rocă compactă impermeabilă pentru apă, pante mai abrupte de 25 de grade, terenurile sunt excluse din categoria celor pretabile.

268. La desfăşurarea lucrărilor în teren se va ţine cont de particularitatea specifică a culturii viţei-de-vie de a dezvolta un sistem radicular puternic şi adânc, până la 3-4 m şi mai adânc, dacă creşterea rădăcinilor nu este împiedicată de straturi de roci compactate, de ape freatice, de acumulări de săruri uşor solubile şi de alţi factori limitativi. Prin urmare, atunci când se evaluează pretabilitatea solurilor pentru înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie, profilurile de bază trebuie să se deschidă până la 2,5-3,0 m, după caz, cu forări de până la 4,0-4,5 m.

269. Indicatorii de pretabilitate a solurilor pentru înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie sunt divizaţi în următoarele două grupe:

269.1. indicatori fizici şi hidrozifici – grosimea stratului humifer, alcătuirea granulometrică, conţinutul de schelet (fragmente >1 mm), densitatea fazei solide, densitatea aparentă, rezistenţa la penetrare, porozitatea totală, porozitatea diferenţială, permeabilitatea şi capacitatea pentru aer, permeabilitatea pentru apă şi conductivitatea hidraulică, alcătuirea structural-agregatică (stratul humifer), capacitatea de câmp pentru apă, umiditatea de întrerupere a continuităţii capilare, coeficientul de higroscopicitate, coeficientul de ofilire, diapazonul optimal de apă utilă (DOAU), diapazonul de apă utilă (DAU), adâncimea apelor freatice şi mineralizarea lor;

269.2. indicatori chimici şi fizico-chimici – conţinutul de humus, conţinutul de macro- (N, P, K) şi microelemente (Mn, Cu, Zn, Mo) nutritive, capacitatea de schimb cationic, componenţa cationilor reţinuţi, reacţia soluţiei solului, condiţiile redox, pericolul de cloroză pe solurile carbonatice.

270. Evaluarea alcătuirii granulometrice a solurilor este dictată de rolul decisiv al acesteia în determinarea tuturor însuşirilor fizice, hidrofizice, fizico-mecanice a solurilor, dar şi a mai multor însuşiri chimice (conţinutul de humus şi capacitatea de schimb cationic). În funcţie de alcătuirea granulometrică, cele mai pretabile pentru plantaţiile de viţă-de-vie sunt solurile cu alcătuirea granulometrică mijlocie uşoară (nisipo-lutoase şi luto-nisipoase), cu conţinut sporit de schelet (fragmente > 1 mm) şi cu nisip grosier (0,5-1 mm). Se va ţine cont că aceste soluri dispun de capacitate mică pentru apă şi de capacitate mare de aeraţie. Acestea trebuie evaluate şi prin prisma pretabilităţii pentru irigare şi în funcţie de particularităţile aplicării acesteia ca urmare a capacităţii mici pentru apă. Totodată, acestea necesită o analiză agrochimică detaliată ca urmare a rezervelor mici de elemente nutritive.

271. În scopul managementului regimului de umiditate, se efectuează studiul profund al indicilor hidrofizici.

272. Parametrii fizici limitativi ai solurilor pentru cultura viţei-de-vie sunt următorii:

272.1. densitatea aparentă > 1,4 g/cm³;

272.2. rezistenţa la penetrare > 20 kg/cm²;

272.3. porozitatea de aeraţie în condiţii de umiditate corespunzătoare capacităţii de câmp pentru apă < 15-20 %.

273. Se evaluează parametrii fizici, hidrofizici şi fizico-mecanici ai solului în cadrul unor puncte hidrofizice amenajate, pornind de la un punct hidrofizic pentru 4 ha de plantaţie, şi examinarea indicilor hidrofizici (capacitatea de câmp pentru apă, umiditatea de întrerupere a continuităţii capilare, coeficientul de ofilire, coeficientul de higroscopicitate, diapazonul optim de apă utilă, diapazonul de apă utilă) responsabili de asigurarea regimului de umiditate, de gradul de mobilitate şi de accesibilitate a apei pentru plante.

274. Evaluarea indicatorilor chimici şi fizico-chimici ai solurilor are în vedere determinarea conţinutului de humus şi al elementelor de nutriţie (NPK), precum şi cel al rezervelor acestora pe întreaga grosime a profilului. Ţinând cont de relaţiile dintre însuşirile fizice şi hidrofizice, pe de o parte, şi de cele chimice şi fizico-chimice, pe de altă parte, este mai oportună evaluarea ultimilor în profilurile care caracterizează punctele hidrofizice.

275. La evaluarea impactului gradului de salinizare şi de soloneţizare a solurilor, se va ţine cont de pragul critic al conţinuturilor de săruri uşor solubile în soluţia solului (Na₂SO₄≈0,25%; NaCl≈0,062%; Na₂CO₃≈0,005%) şi al conţinutului admisibil al cationilor de sodiu (<5%) şi magneziu (<15%) în complexul adsorbtiv al solului.

276. Conform valorilor pH-ului, pretabile pentru plantaţiile de viţă-de-vie sunt solurile cu reacţie de la acidă până la puternic bazică (pH=5,0-8,4). Cele mai favorabile sunt solurile cu reacţie slab acidă (pH = 5,5-6,5) şi cele cu reacţie neutră (pH = 6,8-7,2).

277. Evaluarea pericolului de cloroză a solurilor carbonatice este impusă de prezenţa în acestea a unui complex de proprietăţi care cauzează dezvoltarea clorozei edafice.

278. Cloroza edafică poate fi cauzată de conţinutul în exces al carbonaţilor de calciu, de valorile ridicate ale alcalinităţii totale (HCO₃^-), precum şi de gradul puternic şi foarte puternic de compactare. Cel mai frecvent, în solurile carbonatice cloroza este cauzată de deficitul de fier mobil în acestea, ca urmare a precipitării acestuia în condiţii de reacţie bazică (pH > 7,2-8,2) şi slab alcalină (pH = 8,2-8,4) în compuşi, practic, insolubili (FeCO₃).

279. Parametrii cu importanţă majoră pentru determinarea gradului de pretabilitate a solurilor pentru înfiinţarea plantaţiilor de viţă-de-vie îl constituie conţinutul total al carbonaţilor şi cel al carbonaţilor activi, reprezentanţi prin hidrocarbonatul de calciu (Ca(HCO₃)₂). În solurile în care raportul dintre conţinutul total de carbonaţi şi cel al carbonaţilor activi/mobili este mai mare de doi, persistă pericolul dezvoltării clorozei edafice.

280. Carbonaţii totali se vor determina prin metoda gazovolumometrică la calcimetru. Carbonaţii activi se vor determina prin metoda Drunio-Gale cu extragere în oxalat de amoniu (NH₄)₂C₂O₄.

281. În cernoziomurile carbonatice cu efervescenţă de la suprafaţă, conţinutul carbonaţilor, atât al celor totali, cât şi al celor activi, se va determina pe întreaga grosime a profilului carbonatic activ, începând de la suprafaţă şi până la roca-mamă, inclusiv efectuându-se evaluarea orizontului iluvial-carbonatic şi a celui subiacent.

282. În cernoziomurile tipice slab şi moderat humifere se va evalua segmentul cu grosimea cuprinsă între linia efervescenţei şi roca-mamă.

283. Gradul de risc al clorozei edafice este determinat în baza valorilor maximale stabilite în fiecare profil separat.

284. Pentru evaluarea pretabilităţii solurilor în scopul înfiinţării plantaţiilor de viţă-de-vie, sunt obligatorii următoarele analize ale solului:

284.1. determinarea componenţei granulometrice;

284.2. determinarea densităţii aparente a solului;

284.3. determinarea densităţii fazei solide pe întreaga grosime a stratului
0-150 cm;

284.4. calcularea porozităţii totale pe întreaga grosime a stratului 0-150 cm;

284.5. determinarea permeabilităţii pentru apă;

284.6. determinarea capacităţii de câmp pentru apă;

284.7. determinarea conţinutului de humus pe întreaga grosime a stratului humifer;

284.8. determinarea conţinutului de carbonaţi;

284.9. determinarea conţinutului de carbonaţi activi;

284.10. determinarea conţinutului cationilor reţinuţi (Ca²⁺, Mg²⁺, Na⁺);

284.11. determinarea reacţiei solului;

284.12. analiza totală a extrasului apos;

284.13. analiza agrochimică (N-NO₃, N-NH₄, K₂O, P₂O₅, Mn, Zn, Cu, Mo, Co).

285. În baza cercetărilor pedologice, se elaborează schiţa pedologică conform modelului elaborat de către instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor.

Elaborarea studiilor pedologice în scopul înfiinţării plantaţiilor perene

286. În scopul evaluării studiilor pedologice pentru înfiinţarea plantaţiilor perene, la selectarea terenului se va ţine cont de riscurile induse de practicarea monoculturii şi de imposibilitatea rotaţiei eficiente a culturilor cauzată de suprafeţele restrânse ale plantaţiilor pepiniere; culturile vor fi plasate în funcţie de însuşirile fizice, hidrofizice, fizico-mecanice ale solurilor şi de cele ale depozitelor parentale şi aşternute, de gradul de umezire, de adâncimea apelor freatice şi de dinamica acesteia.

287. În scopul evaluării studiilor pedologice pentru înfiinţarea plantaţiilor perene, se vor evalua însuşirile chimice, fizico-chimice, agrochimice şi gradul de supracultivare a solului, a reliefului, inclusiv a microreliefului spaţiului în cadrul căruia este amplasat terenul, configuraţia acestuia şi gradul de protecţie de la acţiunile vânturilor. Analiza tuturor acestor factori cu impact direct asupra calităţii producţiei, precum şi a calculelor economice cu privire la înfiinţarea pepinierei va furniza informaţia necesară cu privire la oportunitatea înfiinţării plantaţiei pepinierei.

288. Pentru înfiinţarea plantaţiilor perene, solurile trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

288.1. grosimea stratului arabil trebuie să alcătuiască minim 18-20 cm, iar stratul subiacent trebuie să dispună de însuşiri fizice şi fizico-mecanice care nu limitează dezvoltarea rădăcinilor în adâncime. Pentru aceasta, stratul lucrat trebuie să dispună de grosimea de 40-45 cm;

288.2. solurile trebuie să conţină cantităţile necesare şi optime de elemente nutritive în stare uşor mobilă şi accesibilă plantelor;

288.3. solurile trebuie să dispună de permiabilitate pentru apă bună (coeficientul de filtraţie > 1,5 mm/min) şi de conductivitate hidraulică înaltă, care exclude stagnarea apei în stratul superficial sau supraumezirea acestuia, precum şi umiditate mai mare decât capacitatea de câmp pentru apă. În acelaşi timp, solul trebuie să dispună de capacitate bună pentru apă, în special pentru apa productivă, precum şi de capacitatea bună de a conserva apa şi de a utiliza eficient/raţional rezervele de apă la evapotranspiraţie;

288.4. solurile trebuie să dispună de permiabilitate bună pentru aer capabil să asigure accesul acestuia în rizosferă şi să asigure dezvoltarea echilibrata a proceselor de oxidoreducere, în conformitate cu condiţiile concrete de landşaft;

288.5. solurile trebuie să dispună de reacţie neutră (pH = 6,8-7,2), slab acidă (pH = 6,2-6,7) sau slab bazică (pH = 7,2-7,6). Se va ţine cont de faptul că majoritatea speciilor de plante fructifere nu suportă reacţie acidă, îndeosebi în fazele timpurii de dezvoltare. Totodată, acestea nu suportă reacţie alcalină. Prezenţa ionilor HCO₃^- în cantităţi mai mari de 0,7/mmoli/100 g de sol au impact negativ asupra speciilor fructifere, iar acesta este în creştere pe măsura sporirii alcalinităţii totale (HCO₃^-);

288.6. solurile trebuie să dispună de cantităţi suficiente uşor accesibile de K₂O, P₂O₅ în fazele incipiente de dezvoltare a plantelor.

289. În funcţie de cerinţele menţionate în pct.288, terenurile pot fi pretabile, slab pretabile şi nepretabile pentru înfiinţarea plantaţiilor perene.

290. Solurile cu alcătuire granulometrică uşoară mijlocie (luto-nisipoasă, nisipo-lutoasă) şi mijlocie fină (lutoasă) sunt cele mai favorabile pentru înfiinţarea plantaţiilor pepinierei. Mai puţin pretabile pentru înfiinţarea plantaţiilor perene sunt solurile argiloase.

291. Solurile nepretabile pentru înfiinţarea plantaţiilor pomicole sunt următoarele:

291.1. solurile nisipoase sărace în elemente nutritive – practic lipsite de capacitate pentru apă utilă, totalmente lipsite de capilaritate şi de capacitate de reţinere;

291.2. solurile argiloase şi fin argiloase compactate – care, la umezire puternică, gonflează şi nu dispun de permiabilitate pentru apă şi conductivitate hidraulică, cauzând stagnarea acesteia şi bălţarea apei pe suprafaţa solului;

291.3. solurile salinizate şi solonceacurile – care au conţinut de săruri în soluţie, sunt nestructurate, greu permiabile/impermeabile pentru apă, cu valori sporite ale presiunii atmosferice, cu conţinut foarte scăzut şi scăzut de humus, sărace şi foarte sărace în elemente de nutriţie, cu conţinut mare de sodiu în complexul adsorbtiv, cu însuşiri tehnologice (fizico-mecanice) extrem de nefavorabile, practic neprelucrabile pe parcursul întregii perioade de vegetaţie;

291.4. solurile soloneţizate şi soloneţurile cu profil textural diferenţiat – conţinut sporit de sodiu în complexul adsorbtiv şi valori maximale ale acestuia în orizontul Btna/segmentul mediu al profilurilor unde, în majoritatea cazurilor, se localizează sistemul radicular al pomilor. Cu referire la acestea, trebuie să se ţină cont de faptul că chiar şi solurile uşor soloneţizate sunt improprii pentru înfiinţarea unei plantaţii perene fără lucrările de ameliorare radicală.

292. Nivelul apelor freatice în cadrul spaţiilor preconizate pentru înfiinţarea plantaţiilor perene nu va depăşi 2,0-2,5 m.

293. Activităţile de evaluare a terenurilor în scopul înfiinţării plantaţiilor perene prevăd identificarea factorilor cu rol decisiv în constituirea regimurilor hidric, aerohidric şi hidrotermic, dinamica acestora şi măsurile de optimizare.

294. Gradul de cultivare a solului poate varia de la înalt cultivat până la slab, moderat şi puternic supracultivat. Evaluarea gradului de cultivare se face prin aplicarea parametrilor fizici elaboraţi de către instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor. Cu cât este mai mic gradul de supracultivare, cu atât vor fi mai mici consumurile tehnologice şi economice la pregătirea preliminară a solului în scopul înfiinţării plantaţiei pepiniere.

295. La selectarea terenului pentru înfiinţarea de plantaţii perene este necesar să se efectueze testarea amănunţită a solului în scopul determinării contaminării acestuia cu dăunători şi patogeni.

296. Gropile se sapă 1x1, cu adâncime medie de 60 cm şi se amplasează
de-a lungul liniei centrale a sitului, cu densitate de 5 deschizături per 1 ha, în cazul unor evaluări preliminare. În cazul evaluărilor amănunţite, numărul săpăturilor nu va fi mai mic de 25/ha, uniform distribuite pe întreaga suprafaţă a pepinierii.

297. Săpăturile se efectuează în a doua jumătate a sezonului de vară – începutul toamnei, din iulie până în prima jumătate a lunii septembrie, începând cu trecerea dăunătorilor în hibernare. Dacă în cadrul studiului sunt constatate 0,5 larve per 1 m², terenul este considerat nepretabil pentru înfiinţarea pepinierilor, fără dezinfectarea prealabilă a solului.

298. Infestarea cu făinare, cu fusarium şi cu ciuperca ruginie este examinată prin evaluarea contaminării cu acestea a vegetaţiei din cadrul terenurilor aferente spaţiului preconizat pentru înfiinţarea pepinierii. Constatarea prezenţei acestora nu poate fi un motiv pentru renunţarea la înfiinţarea plantaţiei, ci urmează ca aceasta să fie luată în consideraţie pentru ulterioara efectuare a măsurilor preventive în cadrul tehnologiilor de pregătire a terenului pentru înfiinţarea pepinierii, precum şi a celor de întreţinere a pepinierii.

299. Se examinează relieful şi microrelieful terenului. Cele mai favorabile pentru înfiinţarea plantaţiilor pepiniere sunt considerate spaţiile plate cu o pantă uşoară. Zonele ridicate şi bazinele hidrografice sunt mai puţin indicate pentru plantaţii pepiniere deoarece sunt expuse vânturilor puternice, dacă nu sunt protejate.

300. Pantele abrupte nu sunt potrivite pentru plantaţiile perene din cauza că solurile din cadrul acestora sunt expuse eroziunii, iar drept urmare, implică mai multe operaţiuni de îmbunătăţire a acestora, cultivarea solurilor fiind mai dificilă şi mai costisitoare.

301. Indiferent de regiunea biopedoclimatică şi de raionul pedogeografic, unghiul de înclinare a spaţiului selectat pentru înfiinţarea plantaţiei pepiniere nu va depăşi 2-3°.

302. În cazul versanţilor, la selectarea spaţiului pentru înfiinţarea plantaţiei pepiniere, se ţine cont de expoziţie. Aceasta determină regimul temperaturii solului, durata perioadei biologice active, începutul şi sfârşitul vegetării plantelor. În acelaşi timp, trebuie să se ţină cont că pantele sudice sunt mai timpuriu şi mai intensiv supuse acţiunii energiei solare. Impactul acesteia creşte pe măsura sporirii unghiului de înclinare, implicând pe versanţii cu înclinare > 3 efecte nefavorabile.

303. La selectarea spaţiului pentru înfiinţarea plantaţiilor perene, se iau în calcul factorul eolian – vântul care are impact multilateral (eroziunea eoliană care s-a intensificat semnificativ ca urmare a degradării stării structural-agregatice a solurilor, distribuirea neomogenă a zăpezii cu impact negativ asupra regimului termic în timpul iernii şi hidrotermic – primăvara). În condiţiile unor zone deschise, plantaţiile să plasează perpendicular pe direcţia vânturilor dominante.

304. Studiul în teren include organizarea teritoriului în scopul evitării/prevenirii eroziunii solului şi efectuarea evaluărilor în profilurile adânci (până la 3 m şi sondaj până la 5 m), în scopul identificării riscului salinizării secundare şi supraumezirii.

305. Pentru evaluarea pretabilităţii solurilor la înfiinţarea plantaţiilor perene este necesară analiza solului, după cum urmează:

305.1. determinarea componenţei granulometrice;

305.2. determinarea densităţii aparente a solului (în 5 repetiţii);

305.3. determinarea densităţii fazei solide pe întreaga grosime a stratului
0-150 cm;

305.4. calcularea porozităţii totale pe întreaga grosime a stratului 0-150 cm;

305.5. determinarea permeabilităţii pentru apă;

305.6. determinarea capacităţii de câmp pentru apă;

305.7. determinarea conţinutului de humus pe întreaga grosime a stratului humifer;

305.8. determinarea conţinutului de carbonaţi (CaCO₃);

305.9. determinarea conţinutului de carbonaţi activi;

305.10. determinarea conţinutului cationilor reţinuţi (Ca²⁺, Mg²⁺, Na⁺);

305.11. determinarea reacţiei solului (pH);

305.12. analiza agrochimică (N-NO₃, N-NH₄, K₂O, P₂O₅, Mn, Zn, Cu, Mo, Co);

305.13. calcularea porozităţii diferenţiale.

306. În baza cercetărilor se elaborează schiţa pedologică, conform modelului elaborat de către instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor.

Elaborarea studiilor pedologice pentru fundamentarea proiectelor de îmbunătăţiri funciare în scopul amenajării terenurilor pentru irigaţii

307. În scopul determinării pretabilităţii solurilor pentru irigare în corelare cu indicii calităţii apelor, se efectuează evaluarea solurilor; pentru includerea acestora în circuitul irigaţional, sunt asociate cu prospecţiunile geologice şi hidrogeologice, hidrologice, botanice, geomorfice şi au destinaţie multilaterală:

307.1. evaluarea tuturor componentelor de mediu în perspectiva determinării oportunităţii includerii terenului/obiectului în circuitul irigaţional, impactul irigării asupra componentelor de mediu şi elaborarea măsurilor de management durabil al acestora;

307.2. evaluarea stării solurilor şi a relaţiilor acestora cu alte componente ale landşaftului;

307.3. evaluarea oportunităţilor în contextul categoriei de folosinţă în agricultură, a impactului de mediu şi economic;

307.4. obţinerea materialelor informative cu privire la pretabilitatea solurilor şi resurselor de apă pentru irigare, dar şi pentru fundamentarea proiectului şi a deciziilor tehnice şi tehnologice de desfăşurare a lucrărilor de irigare.

308. Prospecţiunile pedologice în scopul evaluării pretabilităţii solurilor/ terenului pentru irigare presupun:

308.1. evaluarea şi analiza sintetică a materialelor de arhivă şi a altor materiale cu privire la condiţiile naturale, structura şi calitatea solurilor din cadrul terenului preconizat pentru irigare;

308.2. aplicaţii pe teren în scop de recunoaştere;

308.3. aplicaţii pe teren în scopul corectării, după caz, a hărţii solurilor;

308.4. evaluarea însuşirilor fizice şi hidrofizice în cadrul punctelor hidrofizice, chimice şi fizico-chimice.

309. Criteriile landşaftice şi pedologice de evaluare a pretabilităţii solurilor pentru irigare, a necesităţii în ameliorare/optimizarea stratului arabil şi Reglementările tehnice sunt prezentate în anexele nr.15 – nr.18.

310. Cele mai indicate pentru irigare sunt solurile din Grupa I, genetic-evolutivă (cernoziom carbonatic – cernoziom tipic slab humifer), care aparţine preponderant zonei de sud şi de sud-est, cu regim pluvial pronunţat deficitar.

311. Factorii care favorizează încadrarea solurilor din prima grupă sunt următoarele:

311.1. alcătuirea granulometrică lutoasă (conţinut de argilă fizică de 30-45%) şi lutoasă (conţinut de argilă fizică de 45-60%);

311.2. prezenţa carbonaţilor de calciu în stratul pedogenetic activ, cu asigurarea unui grad avansat de stabilitate a complexului coloidal-adsorbtiv;

311.3. ponderea mare a cationului de calciu (până la 80% din suma cationilor reţinuţi) în complexul adsorbtiv, cu reducerea la minimum a riscului decalcifierii acestuia;

311.4. rezervele totale mari de CaO în complexul mineral (fracţiunile granulometrice de 0,005-0,01 şi de 0,01-0,05 mm);

311.5. grosimea mai mare de 3,5 mm a stratului cu conţinut de săruri solubile < 0,15%, predominarea bicarbonatului de calciu în soluţia solului, care asigură stabilitatea şi reproducerea procesului cernoziomic de solificare.

312. Factorii care limitează pretabilitatea pentru irigare a solurilor din această grupă sunt următorii:

312.1. hidrostabilitatea extrem de mică sau chiar absentă a agregatelor >3 mm, cauzată de conţinutul moderat (3,0-3,5%) de humus;

312.2. răzmuierea agregatelor hidroinstabile, cu formarea de agregate fine (1-0,25 mm) şi de microagregate (<0,25 mm).

313. Sporirea conţinutului fracţiunii de microagregate (<0,25 mm) duce la sporirea gradului de gonflare la umezire şi de contracţie la uscare, iar alternarea acestora cauzează ulterior (la faze mai avansate de degradare a structurii) supracompactare în stare umedă (valori ale densităţii aparente de 1,30-1,40 g/cm³).

314. În cadrul activităţilor de evaluare a pretabilităţii solurilor din prima grupă, parametrii structural-agregatici vor fi luaţi în calcul în studiu.

315. Memoriul pedologic elaborat la evaluarea studiilor pedologice în scopul fundamentării proiectelor de îmbunătăţiri funciare şi al amenajării terenurilor pentru irigaţii, va conţine următoarea informaţie:

315.1. monitorizarea stării fizice a solurilor o dată la 3-5 ani, în funcţie de condiţiile de landşaft, de structura culturilor cultivate, precum şi de metodele şi regimurile de irigare practicate;

315.2. măsuri de reducere a riscurilor degradative, inclusiv a eroziunii irigaţionale.

316. Solurile din grupa a II-a, prin comportamentul lor în condiţii de irigare, presupun două subgrupe distincte:

316.1. cernoziomurile tipice moderat humifere, care aparţin Podişului Tigheci, Periferiei Codrilor centrali şi Câmpiei Moldovei de Nord;

316.2. terasele înalte ale Prutului şi Nistrului.

317. În pofida gradului perfect de organizare structural-funcţională, cernoziomurile tipice moderat humifere se caracterizează prin trăsături care limitează pretabilitatea pentru irigare şi implică necesitatea unui management în regim irigabil bazat pe luarea în calcul a următorilor factori:

317.1. gradul sporit de receptivitate şi reactivitate la modificările landşaftice şi pedofuncţionale induse de agrogeneză (reducerea drastică a rezervelor bioenergetice, perturbarea sistemului de substanţe organice, în special în orizontul/stratul organic al profitului);

317.2. aridizarea regimului hidric (bilanţul de apă la un nivel cantitativ şi calitativ mai redus);

317.3. asigurarea cu rezerve de apă sub nivelul corespunzător actualelor condiţii biopedoclimatice, dehumificarea şi perturbarea echilibrului natural dintre procesul de mineralizare şi cel de humificare, constituit la scara pedologică a timpului, în cadrul procesului integral de mineralizare-humificare a resturilor vegetale.

318. În rezultatul levigării carbonaţilor de calciu din segmentul humifer activ Am+AmBm în cel de tranziţie (B) şi în funcţie de calcifierea parţiala a complexului adsorbtiv, cernoziomurile tipice moderat humifere se caracterizează cu grad mai redus de stabilitate a complexului coloidal-adsorbtiv. În cazul reducerii rezervelor de humus cu cca 25% şi al perturbării funcţionalităţii sistemului pedofuncţional [sistem bioenergetic]↔[sistem agregatic] sporeşte potentialul de peptizare a argilei fine (<0,001 mm) şi se reduce gradul de hidrostabilitate a structurii cernoziomice (7-1 mm), în special al agregatelor (7-3 mm).

319. În cadrul prospecţiunilor pedologice, se efectuează un studiu detaliat al însuşirilor fizice, hidrofizice şi fizico-chimice, în conformitate cu criteriile elaborate de către instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor.

320. Memoriul pedologic privind evaluarea studiilor pedologice în scopul fundamentării proiectelor de îmbunătăţiri funciare pentru amenajarea terenurilor predispuse irigaţiei conţine recomandări cu privire la:

320.1. monitorizarea, o dată la 5-7 ani, a conţinutului de humus şi a stării fizice a solurilor;

320.2. măsurile de sustenabilitate a gradului de stabilitate a complexului coloidal-adsorbtiv, a stării de humus şi a celei fizice ale solurilor, conform indicilor stabiliţi de instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor.

321. Cernoziomurile levigate şi cele argilo-iluviale s-au format în condiţii de landşaft de silvostepă în cadrul Platoului Moldovei, pe roci parentale preponderent lutoase (82%), cu permiabilitatea pentru apă bună şi moderată (respectiv, 1-0,7 şi 0,7-0,5 mm/min), fapt care favorizează irigarea.

322. Factorul principal care limitează pretabilitatea cernoziomurilor levigate şi argilo-iluviale este levigarea profundă a carbonaţilor, cu evacuarea lor în afara stratului pedogenetic activ, iar, drept consecinţă, tendinţa unidirecţionată de decalcifiere a complexului adsorbtiv al solului, manifestată în nesaturarea solurilor, fiind mai pronunţată în cernoziomurile argilo-iluviale.

323. În cadrul prospecţiunilor pedologice se ţine cont de faptul că, în condiţii de irigare, regimul hidric al cernoziomurilor levigate şi argilo-iluviale are caracter percolativ permanent şi implică riscul intensificării procesului de decalcifiere a complexului adsorbtiv, cu implicarea reducerii gradului de hidrostabilitate a structurii şi a degradării accelerate a acestuia, iar în procesul decalcifierii complexului adsorbtiv al solurilor sporeşte energia de reţinere a magneziului şi sodiului în aceasta şi cauzează soloneţizarea magnezial-natrică a cernoziomurilor irigate.

324. Un alt factor care limitează pretabilitatea cernoziomurilor argilo-iluviale şi levigate pentru irigare în cadrul prospecţiunilor pedologice este diferenţierea texturală eluvial-iluvială a profilului de formarea unui spaţiu poros discontinuu care cauzează permiabilitatea pentru apă mai redusă (0,7-1 mm/min faţă de >1,5 mm/min), care implică riscul combaterii porilor în segmentul mijlociu al profilului şi supraumezirea stratului supraiacent de sol (Ae), cu demararea anaerobiozei.

325. Studiul pedologic prevede măsuri sistematice de monitorizare a stării fizice a cernoziomurilor argilo-iluviale şi levigate în regim irigabil.

326. Irigarea cernoziomurilor argilo-iluviale şi levigate cu apă cu indici irigaţionali nefavorabili poate duce la soloneţizarea accelerată şi la intensificarea proceselor de diferenţiere texturală a profilului solului. Pentru această grupă de soluri, apa utilizată pentru irigaţie trebuie să întrunească următoarele caracteristici:

326.1. să dispună de compoziţie ionică favorabilă, în special, de un raport dintre cationii monovalenţi şi bivalenţi în favoarea celor bivalenţi;

326.2. să asigure predominarea cationului de calciu în componenţa cationilor bivalenţi (Ca²⁺: Mg²⁺<1,27);

326.3. valoarea maximală a conţinutului de săruri solubile nu va depăşi 700 mg/l;

326.4. valoarea coeficientului de adsorbţie a sodiului (SAR) va fi < 3;

326.5. este interzisă irigarea cu apă cu chimism sodic al sărurilor, chiar şi în cazul când mineralizarea acesteia alcătuieşte < 700 mg/l.

327. În cadrul activităţilor pe teren, probele de sol se vor recolta din fiecare orizont genetic, pe întreaga grosime a profilului.

328. În laborator se determină conţinutul cationilor de Ca²⁺, Mg²⁺, Na⁺, iar, ulterior, conţinutul acestora se va monitoriza la fiecare 3-5 ani pe întreaga grosime a profilului, dar şi a conţinutului de argilă fină peptizată în apă.

329. În condiţii de percolare permanentă a profilului solurilor irigate, se intensifică procesele de decalcifiere a complexului adsorbtiv al acestora, cu sporirea ponderii de Mg²⁺ şi Na⁺ şi a gradului de hidrofilitate a argilei fine, cu degradarea structurii agregatice, iar în condiţii de mediu de carbonaţi se intensifică procesele de alterare atât a mineralelor primare, cât şi a celor secundare argiloase, cu crearea de forme mobile al siliciului, care implică riscul slitizării în timp a cernoziomurilor argilo-iluviale şi levigate în condiţii de irigare.

330. La elaborarea măsurilor şi procedeelor de management durabil al cernoziomurilor argilo-eluviale şi levigate în regim irigabil, la bază vor fi puse măsurile sistematice de sustenabilizare a procesului de formare-acumulare şi de stabilizare a acestuia în agregate structurale şi asigurarea funcţionalităţii unidirecţionate a sistemului [sistem bioenergetic]↔[sistem agregatic].

331. Este prevăzută practicarea de asolamente şi rotaţii ale culturilor adaptate la condiţiile de landşaft, cultivarea culturilor succesive, includerea ogorului sideral în componenţa asolamentului şi administrarea o dată la 3 ani a 3 t/ha de amelioranţi carbocalcici sau de fertilizanţi organo-minerali îmbogăţiţi cu Ca.

332. Caracterul textural diferenţiat al profilului pedogenetic implică riscul stagnării apei în orizontul superficial, în condiţii de umezire, prin urmare, la elaborarea regimurilor irigării, în mod obligatoriu, se va lua în calcul această particularitate a cernoziomurilor argilo-iluviale şi levigate. Totodată, regimul irigării se adaptează la dinamica condiţiilor climatice (în special la cantitatea de precipitaţii atmosferice anuale şi multianuale).

333. În cadrul studiului pedologic, se evaluează, cu ulterioara elaborare a măsurilor pedoameliorative, optimizarea însuşirilor şi a regimurilor stratului agrogen identificate în baza criteriilor elaborate de către instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor.

334. Grupa a III-a de pretabilitate a solurilor pentru irigare include solurile cenuşii. Acestea au răspândire mai largă în zona silvostepei, pe Platoul Moldovei de Nord, unde ocupă circa 10 % din suprafaţă, şi în zona pădurilor Podişului Codrilor, unde acestora le revin circa 17 % din suprafaţa utilizară în agricultură, inclusiv irigabilă. Solurile cenuşii sunt tipice, cu profil pedogenetic Ao/e-Bt(i) textural puternic-diferenţiat, şi molice, cu profil pedogenetic Am(e)-B(t)(i) cu grad mai atenuat de diferenţiere texturală.

335. Solurile cenuşii se caracterizează prin levigare profundă (110-150 cm) a carbonaţilor, reacţie slab acidă, nesaturare a complexului adsorbtiv în baze, conţinut moderat (solurile cenuşii molice) şi scăzut (solurile cenuşii tipice) de humus, cu grad mai redus de dematurizare, dar mai sporit de mobilitate şi stabilitate redusă a complexului adsorbtiv-coloidal şi a structurii agregatice.

336. Trăsăturile specifice ale solurilor cenuşii reprezintă principalii factori care limitează pretabilitatea pentru irigare şi sunt supuşi unei evaluări minuţioase în cadrul prospecţiunilor pedologice în baza cărora se elaborează măsuri complexe de management durabil, în cadrul unor tehnologii pedoremediative/pedoameliorative adaptate la condiţiile de landşaft.

337. Orizontul argilo-iluvial al solurilor cenuşii se caracterizează prin volumul total al porilor (45-50% sau chiar < 45%), iar în componenţa porilor predomină cei protectori de umiditate (30-60 mkm). Volumul porilor conductori de umiditate şi de transmisie este de circa 1,5 ori mai mic decât în orizontul humuso-acumulativ supraiacent. Volumul porilor de aeraţie în condiţii de umiditate corespunzătoare capacităţii de câmp este elaborat în baza indicilor elaboraţi de către instituţia care desfăşoară activităţi de cercetare, inovare şi transfer tehnologic privind evaluarea, protecţia şi sporirea fertilităţii solurilor. Alcătuirea de 12-15 % (limita critică/pragul critic) se caracterizează prin permeabilitate mică şi foarte mică pentru apă (<0,5 mm/min), iar conductivitatea hidraulică mică poate cauza formarea pânzei de apă capilar-aşezate, cu stagnarea acesteia în orizontul supraiacent.

338. Categoriile de soluri cu grad foarte slab şi/sau slab de eroziune din grupele I, II şi III vor fi incluse în regim irigational doar în condiţiile efectuării în prealabil a lucrărilor de amenajare antierozională a teritoriului şi aplicării complexului de măsuri pentru prevenirea eroziunii irigaţionale. Pe terenurile cu soluri foarte slab şi slab erodate se utilizează echipament de irigare cu intensitate redusă.

339. Grupa a IV-a include solurile aluviale nesalinizate şi pe cele cu risc slab de sărăturare, neafectate de supraumezire, şi cele fără caractere morfologice de slitizare. Irigaţia solurilor din această grupă necesită măsuri de drenare pentru menţinerea nivelului pânzei freatice sub nivelul critic, care, pentru solurile aluviale din cadrul şesurilor aluviale din ţară, alcătuieşte 2,1 m. Proiectarea şi calcularea parametrilor sistemului de drenare şi amenajare a acestuia se efectuează de către proiectanţi atestaţi în domeniu.

340. În cadrul prospecţiunilor pedologice, spaţiile cu astfel de soluri se identifică, se includ pe hartă şi, la necesitate, se perfectează cartograma riscului de bălţare, cu elaborarea ulterioarelor măsuri de evitare a acesteia.

341. Pentru irigarea solurilor aluviale mai indicată este apa cu mineralizare < 1 g/l şi cu indici irigaţionali favorabili.

342. Grupa a V-a include soluri halomorfe cu grad slab şi moderat de salinizare şi salinizare-soloneţizare sau cu pericol slab şi moderat de salinizare-soloneţizare. La irigarea acestora poate fi utilizată apa cu mineralizarea <1 g/l.

343. În scopul prevenirii acumulării sodiului, în complexul adsorbtiv al solului, raportul dintre indicele de adsorbţie a sodiului (SARQ) şi cel al indicelui de adsorbţie a sodiului pentru soluţia solului (SARS) (SARQ:SARS) trebuie să alcătuiască 1-2 unităţi.

344. Solurile din grupele VI, VII şi VIII (moderate şi puternic erodate, afectate de alunecări şi vertice-slitizate) nu sunt pretabile pentru irigare din cauza pericolului sporit de intensificare a eroziunii irigaţionale sau de activizare a proceselor degradative.

345. Este necesară studierea/evaluarea însuşirilor fizice ale solurilor în cadrul studiilor pedologice la scară mare, în scopuri irigaţionale.

346. Însuşirile fizice se studiază atât în condiţii de teren, cât şi în condiţii de laborator. În cazul solurilor cu pondere mare în structura învelişului de sol şi/sau fondului funciar, în studiu este încadrat întregul complex de însuşiri fizice, hidrofizice, fizico-mecanice/tehnologice.

347. În cazul solurilor cu ponderea mică, studiului sunt supuse doar însuşirile necesare pentru obţinerea informaţiei despre factorii favorabili şi cei limitativi ai solului în funcţie de categoria de folosinţă.

348. Însuşirile hidrofizice ale solurilor fac parte din numărul parametrilor de bază care sunt luaţi în calcul în cadrul evaluării pedoameliorative a solurilor din spaţiu preconizate pentru irigare.

349. Amplasamentele punctelor hidrofizice sunt identificate fie după finalizarea cartării solurilor, fie în baza materialelor unor studii pedologice anterioare, dar, obligatoriu, după un studiu adăugător de recunoaştere a obiectului.

350. În cadrul studiului de recunoaştere sunt identificaţi parametrii ameliorativi de bază a solurilor, după cum urmează:

350.1. alcătuirea granulometrică, grosimea stratului cu alcătuire granulometrică pretabilă pentru irigare (lutoasă, luto-argiloasă, argilo-lutoasă);

350.2. adâncimea şi grosimea straturilor impermeabile pentru apă sau a celor cu impact drenat, adâncimea nivelului apei freatice şi a dinamicii acesteia (în baza trăsăturilor induse de participarea apei la pedogeneză: cutane-microcutane gleice, neoformaţiuni carbonatice tipice supraumezirii, eflorescenţe de săruri uşor solubile).

351. Punctele hidrofizice se amplasează în spaţii care caracterizează pe deplin terenul, iar dacă este posibil, în spaţiile unde deja s-au efectuat cercetări geologice şi hidrogeologice.

352. Numărul şi frecvenţa punctelor hidrofizice sunt determinate de alcătuirea învelişului de sol al obiectului şi de complexitatea acestuia, precum şi de condiţiile litologice, hidrogeologice, geomorfologice.

353. În baza studiilor însuşirilor hidrofizice se prezintă materiale, grafice, tabele etc., cu interpretarea detaliată a acestora în contextul pretabilităţii terenurilor pentru irigare, normelor şi regimurilor de irigare.

354. Obiectivul de bază al studiului însuşirilor hidrofizice în scopul irigării presupune:

354.1. determinarea parametrilor de bază ai spaţiului poros (volumul total al porilor şi porozitatea diferenţială);

354.2. determinarea densităţii aparente şi a fazei solide;

354.3. determinarea permiabilităţii pentru apă şi a conductivităţii hidraulice;

354.4. determinarea constantelor hidrofizice (hidroscopicitatea maximală);

354.5. determinarea coeficientului de ofilire, umiditatea de întrerupere a continuităţii capilare şi a capacităţii de câmp pentru apă;

354.6. determinarea capacităţii capilare pentru apă şi a capacităţii totale pentru apă;

354.7. determinarea diapazonului optimal pentru apa utilă şi a diapazonului pentru apa utilă.

355. Determinarea parametrilor de la pct.354 va crea cadrul necesar pentru fundamentarea normelor de irigare, a metodelor şi tehnicilor de irigare, a regimului irigării şi a parametrilor sistemului de drenare, după caz.

356. Parametrii hidrofizici ai solurilor sunt utilizaţi şi pentru elaborarea prognozelor cu privire la ulterioarele modificări făcute în evoluţia solurilor şi a landşaftului sub acţiunea irigării, dar şi a măsurilor şi procedeelor de prevenire şi atenuare a acestora.

357. La etapa studiului de fezabilitate sunt cercetaţi parametrii hidrofizici de bază de la pct.354, care scot în evidenţă particularităţile genetice ale solurilor din cadrul obiectului, corelaţia dintre însuşirile hidrofizice şi geneza solurilor. Se fundamentează şi se elaborează elementele de bază ale tehnologiei de irigare, indicată pentru condiţiile concrete ale obiectului, în condiţii de umiditate deficitară şi/sau în condiţii de prezenţă a apelor freatice la adâncimea 3-6 m.

358. Pentru fundamentarea proiectului, informaţia cu privire la constantele hidrofizice la faza de preproiect este detaliată prin studii în cadrul unor puncte hidrofizice adăugătoare, dar şi printr-un ciclu de monitorizare a regimului hidrosalin al solurilor şi rocilor din cadrul zonei de aeraţie. Tot la această etapă sunt elaborate prognozele cu privire la eventualele modificări care pot interveni în evoluţia solurilor şi a landşaftului în condiţii de irigare.

359. Conţinutul studiului privind fundamentarea proiectelor de îmbunătăţiri funciare, în scopul amenajării terenurilor pentru irigaţii, este determinat de particularităţile însuşirilor morfologice, morfogenetice şi fizice ale solurilor şi rocilor din cadrul zonei de aeraţie, de adâncimea apelor freatice, de procedeele de irigare prognozate, precum şi de structura plantelor de cultură în cadrul terenurilor irigate.

360. În condiţiile în care nivelul apelor freatice este sub 3 m de la suprafaţă, studiul pedologic în cadrul punctelor hidrofizice include:

360.1. selectarea spaţiului de amplasare a punctelor hidrofizice;

360.2. deschiderea unui profil de sol cu adâncimea de până la 3 m, cu ulterioara evaluare a straturilor subiacente (dar nu mai adânc de 5 m) de sol şi rocă extrase cu sonda tub;

360.3. descrierea morfologică a profilului şi recoltarea probelor de sol şi de rocă pentru analize în laborator;

360.4. amenajarea locului de amplasare a utilajului pentru determinarea permeabilităţii pentru apă şi a conductivităţii hidraulice; asigurarea rezervelor de apă pentru determinări;

360.5. determinarea în două rate consecutive (una în condiţii de umiditate a solului la momentul desfăşurării lucrărilor şi alta în repetare, în acelaşi loc, la momentul când umiditatea solului alcătuieşte 50-70% din capacitatea de câmp pentru apă) a permeabilităţii pentru apă;

360.6. determinarea permeabilităţii apei pentru orizontul de tranziţie B şi pentru roca-mamă (C);

360.7. determinarea umidităţii şi a densităţii aparente a solului până la adâncimea de 3 m, până la inundarea spaţiului pentru determinarea capacităţii de câmp pentru apă;

360.8. determinarea capacităţii de câmp pentru apă şi a densităţii aparente la nivelul umidităţii corespunzătoare capacităţii de câmp.

Evaluarea solurilor arabile în scopul managementului adaptiv-durabil al terenurilor agricole şi descrierea indicatorilor principali (grupe agroecologice de terenuri, parametri de bază)

361. Evaluarea solurilor arabile presupune evaluarea parametrilor agropedologici şi agrotehnologici de fertilitate, în scopul identificării potenţialului productiv şi a factorilor care limitează realizarea acestora.

362. Studiul pedologic este determinat de necesitatea minimalizării cheltuielilor de producţie prin adaptarea agroecosistemelor la condiţiile de landşaft şi prin respectarea tehnologiei de producţie, acestea fiind dependente de promovarea şi de implementarea măsurilor de optimizare a regimurilor de funcţionare a ecosistemului solului şi a proceselor pedogenetice elementare, care determină potenţialul agroproductiv în cadrul unor tehnologii orientate spre utilizarea şi reproducerea cu maximum de eficienţă a fertilităţii naturale.

363. În funcţie de parametrii specificaţi, cernoziomurile arabile din ţară au fost grupate în trei clase (scăzută, moderată, înaltă), în baza nivelului de fertilitate, conform anexelor nr.19, nr.20 şi nr.21, şi în 5 grupe, în baza valorilor normative de modificare a însuşirilor fizice şi hidrofizice, stabilite în anexele nr.22 – nr.26.

364. Pentru evaluarea solurilor arabile în scopul managementului adaptiv-durabil al terenurilor agricole, este necesară elaborarea a două compartimente de bază, după cum urmează:

364.1. elaborarea cadrului de evaluare a gradului de supracultivare a solurilor arabile în baza parametrilor fizici (agrofizici) de fertilitate;

364.2. elaborarea cadrului agropedologic, agrotehnologic şi agrolandşaftic de sistematizare a terenurilor agricole în grupe agroproductive.

365. Elaborarea cadrului de evaluare a gradului de supracultivare a solurilor arabile în baza parametrilor fizici (agrofizici) de fertilitate, prin adaptarea principiilor de bază, presupune următoarele două componente:

365.1. calcularea gradului de supracultivare;

365.2. aplicarea gradului de supracultivare pentru plasarea solurilor în grupe agroproductive, cu identificarea elementelor tehnologice de bază, recomandate pentru fiecare grupă agroproductivă de soluri.

366. Evaluările specificate se bazează pe luarea în calcul a trei indicatori (densitatea aparentă, rezistenţa la penetrare şi conţinutul de agregate structurale >10 mm) ai stării fizice a solurilor, uşor accesibili inclusiv producătorilor agricoli, în condiţii de teren.

367. Pentru evaluarea gradului de supracultivare a solului şi pentru identificarea sistemului de lucrare, măsurările în teren şi recoltarea probelor trebuie să fie efectuate cu 10-15 zile până la recoltarea culturilor din cadrul unei parcele elementare dreptunghiulare, cu raportul laturilor 1:2 şi cu suprafaţa de
2-10 ha, cu pasul 50-100 m pe direcţia laturii lungi.

368. Pentru calcularea gradului de supracultivare este utilizată următoarea formulă:

S = (a₁* DA + a₂ * RT + a₃ * C) * 10^-2,

unde:

a₁, a₂, a₃ – coeficienţii empirici ai parametrilor agrofizici cu câteva niveluri de valori, în funcţie de gradul de supracultivare a solului, de cultura cultivată şi de particularităţile fiecărui câmp sau părţi ale acestuia (tabelul 11);

DA – densitatea aparentă, g/cm³;

RT – rezistenţa la penetrare, g/cm²;

C – conţinutul de agregate >10 mm, %.

Tabelul 11

Coeficienţii parametrilor agrofizici de fertilitate

în funcţie de grupele de culturi cultivate

369. Prin aplicarea relaţiei specificate, se stabileşte dependenţa matematică între parametrii măsuraţi, în baza căreia este determinat gradul de supracultivare a cernoziomurilor, cu identificarea elementelor agrotehnologice de management durabil al terenurilor agricole, conform anexei nr.27.

370. Conform anexei nr.27, solurile cu parametrii agrofizici optimali (S = 0,64-0,79) (nivel înalt de fertilitate) sunt pretabile pentru practicarea semănatului direct (No-Till), a afânării superficiale mărunte cu formarea mulciului, precum şi a lucrării minimale combinate cu semănatul.

371. Solurile cu grad moderat de supracultivare (S = 0,80-0,97) (nivel moderat de fertilitate) necesită lucrări fără întoarcerea brazdei şi/sau un sistem combinat de lucrare, cu alternarea adâncimii şi cu practicarea obligatorie a procedeelor de biologizare.

372. În cazul solurilor puternic supracultivate (S = 0,98-1,50) (nivel scăzut de fertilitate), cu prezenţa stratului subarabil în componenţa profilului de sol, cu grad avansat de destructurare, supracompactate, slitizate, manifestate în reducerea semnificativă a productivităţii culturilor agricole, se recomandă practicarea lucrărilor solului cu întoarcerea brazdei sau combinat, cu alternarea adâncimii de lucrare şi cu practicarea obligatorie a procedeelor de biologizare.

373. După calcularea gradului de supracultivare şi după identificarea elementelor tehnologice de bază în cadrul fiecărui teren/parcelă elementară, rezultatele sunt incluse în planul de management durabil al resurselor de sol.

374. Evaluarea gradului de supracultivare pentru gruparea solurilor agroproductive se bazează pe utilizarea valorilor parametrilor fizici (agrofizici) ai solurilor, în scopul evaluării pretabilităţii solurilor/terenurilor agricole pentru practicarea diverselor sisteme de lucrare şi pentru întreţinerea stării fizice în intervale de calitate favorabile culturilor agricole.

375. Conform datelor prezentate în tabelul 12, solurile neafectate de supracultivare sau aflate în faze incipiente ale acesteia sunt pretabile pentru toate sistemele accesibile de lucrare. În conformitate cu imperativul durabilităţii, mai indicat este semănatul direct (No-Till).

Tabelul 12

Criteriile de evaluare a pretabilităţii cernoziomurilor

pentru practicile de management durabil al terenurilor

în funcţie de gradul de supracultivare

376. Solurile slab supracultivate prin starea fizică corespund nivelului înalt de fertilitate (valorile densităţii aparente sunt de 1,2-1,3 g/cm³; rezistenţa la penetrare – de 30-40 g/cm²; fără trăsături clare slab manifestate de degradare agrofizică) şi sunt pretabile atât pentru sistemele minimale de lucrare, cât şi pentru cele tradiţionale. În condiţiile unei structuri a culturilor care asigură rotaţia rădăcinilor în cadrul unei rotaţii de 5-7 ani a culturilor, sunt mai indicate sistemele minimale.

377. În cazul solurilor moderat supracultivate, principalul factor cu impact nefavorabil, care determină valorile nefavorabile ale rezistenţei la penetrare şi la degradarea stării structural-agregatice, este compactarea solului.

378. Solurile moderat supracultivate necesită măsuri de optimizare şi sunt doar convenţional pretabile pentru minimalizarea lucrărilor (în condiţiile în care conţinutul de humus depăşeşte 4%), dar doar pentru un spectru restrâns de culturi agricole.

379. Solurile puternic supracultivate sunt pretabile, în exclusivitate, doar pentru sisteme tradiţionale de lucrare: excluderea culturilor rădăcinoase, includerea ierburilor leguminoase multianuale în structura culturilor şi rotaţia rădăcinilor.

380. Solurile foarte puternic supracultivate nu sunt pretabile pentru culturile agricole, prin urmare, acestea necesită măsuri speciale în cadrul unor tehnologii adaptiv-landşafto-ameliorative.

381. Indicatorii climaterici de evaluare a pretabilităţii terenurilor pentru implementarea sistemului agricol conservativ sunt prezentaţi în anexa nr.28.

382. În conformitate cu conceptul ierarhic de constituire şi de management al agrobiocenozelor, cadrul metodologic de evaluare a pretabilităţii terenurilor pentru implementarea sistemului agricol conservativ include trei niveluri factorial-funcţionale:

382.1. nivelul 1. Landşafto-pedofuncţional, conform anexelor nr.29, nr.30 şi nr.31;

382.2. nivelul 2. Landşafto-agroadaptiv, conform anexelor nr.32 – nr.36;

382.3. nivelul 3. Edafo-funcţional.

383. Aplicarea cadrului metodic de evaluare a pretabilităţii terenurilor pentru implementarea sistemului agricol conservativ permite plasarea terenurilor în şase clase de pretabilitate:

383.1. clasa I – terenuri fără limitări semnificative practic, putând fi încadrate în sistemul agricol No-Till fără măsuri speciale, cu culturi adaptate condiţiilor de landşaft;

383.2. clasa II – terenuri cu limitări foarte slabe, care limitează gama culturilor agricole adaptive la condiţiile de landşaft, dar nu limitează implementarea sistemului agricol No-Till;

383.3. clasa III – terenuri cu limitări slabe, care reduc gama culturilor cultivate şi implică unele dificultăţi vizând dezvoltarea sistemului radicular şi migrarea substanţelor, însă pot fi atenuate prin încadrarea culturilor amelioratoare în componenţa asolamentelor;

383.4. clasa IV – terenuri cu limitări moderate, care necesită lucrări/măsuri speciale de pregătire (1-2 ani) pentru includerea culturilor amelioratoare în componenţa asolamentelor;

383.5. clasa V – terenuri cu limitări severe, care necesită măsuri şi lucrări speciale de pregătire pe parcursul a 4-5 ani pentru implementarea sistemului agricol No-Till;

383.6. clasa VI – terenuri cu limitări foarte severe pentru care se recomandă practicarea sistemului agricol No-Till rotaţional sau cel Strip-Till.

384. Condiţiile privind implementarea sistemului agricol conservativ sunt stipulate în fişa tehnologică a fiecărui teren.

Elaborarea studiilor pedologice în scopul schimbării destinaţiei terenurilor cu destinaţie agricolă sau destinate fondului forestier

385. Studiul pedologic pentru schimbarea destinaţiei terenurilor agricole sau a celor din fondul forestier se elaborează pe principiile pedogenetice de bază ale calităţii solurilor şi ale bonităţii lor, în conformitate cu prevederile art.33 alin.(1) din Codul funciar nr.22/2024.

386. Starea de calitate a solurilor este apreciată prin nota de bonitate a acestora. Bonitatea constituie estimarea comparativă a fertilităţii solurilor în funcţie de proprietăţile lor obiective şi de posibilităţile de obţinere a recoltelor de culturi agricole.

387. În baza comparabilităţii diferitelor tipuri şi subtipuri de soluri cu etalonul (cel mai fertil sol – cernoziomul tipic luto-argilos), precum şi ca rezultat al experimentărilor şi observaţiilor, a fost elaborată scara de bonitate a tuturor solurilor din Republica Moldova. Deosebirile dintre soluri sunt exprimate în unităţi relative – puncte, calculate în baza proprietăţilor concrete ale solurilor, iar prin nota de bonitate se află interdependenţa cu recolta principalelor culturi agricole. Cea mai înaltă notă de bonitate este egală cu 100 de puncte.

388. Nota de bonitate de bază a nivelului de fertilitate a tipurilor şi a subtipurilor genetice de sol se corectează folosind coeficienţii de corecţie, care reflectă gradul de degradare a solului, micşorând nota lui iniţială de bonitate, în corespundere cu Clasificarea solurilor Republicii Moldova şi cu notele de bonitate aprobate în anexa nr.3 la Regulamentul cu privire la conţinutul documentaţiei cadastrului funciar, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.940/2023.

389. Pentru determinarea stării de calitate a unei unităţi de teren, se foloseşte nota de bonitate medie ponderată. Aceasta este egală cu valoarea raportului dintre suma produsului notelor de bonitate ale unităţilor de sol şi suprafaţa lor, raportată la suprafaţa totală a unităţii de teren.

390. Factorii principali care duc la scăderea nivelului fertilităţii solurilor sunt procesele continue de degradare, iar clasificarea solurilor în funcţie de gradul de gleizare este redată în tabelele 13 şi 14.

Tabelul 13

Clasificarea solurilor în funcţie de gradul de gleizare

391. Această interdependenţă se evidenţiază la compararea suprafeţelor ce caracterizează repartizarea solurilor terenurilor agricole pe clase de bonitate şi conform suprafeţelor lor.

392. După gradul de bonitate, sunt evidenţiate cinci clase de sol:

392.1. foarte bune – 100-80 de puncte;

392.2. bune – 80-60 de puncte;

392.3. medii – 60-40 de puncte;

392.4. sărace – 40-20 de puncte;

392.5. foarte sărace – 20-0 puncte.

Tabelul 14

Clasificarea solurilor în funcţie de textura solului

Anexa nr.1

la Metodologia studiilor pedologice

Indicatorii monitorizaţi solului

1. Identificarea proceselor şi modificărilor în starea de calitate a solului se realizează printr-un set de indicatori de monitoring, şi anume:

1.1. indicatorii fizici ai solului, care sunt următorii:

1.1.1. textura solului – textura sau compoziţia granulometrică a părţii minerale a solului este definită prin conţinutul procentual al diferitelor fracţiuni minerale (nisip, praf, argilă) cu dimensiuni şi proprietăţi specifice. Compoziţia granulometrică a solului reprezintă o caracteristică intrinsecă cu nivel relativ ridicat de stabilitate şi de cea mai mare importanţă la caracterizarea solului în general, dar mai ales a solurilor agricole;

1.1.2. indicele de diferenţiere structurală (IDT) – raport între conţinutul de argilă al suborizontului iluvial de maximă acumulare a acesteia şi al orizontului eluvial. Constituie, în solurile al căror profil este format pe material parental omogen, un indicator al intensităţii proceselor de argilizare;

1.1.3. structura solului – una din proprietăţile fizice cele mai importante pentru starea de fertilitate a solului este stabilitatea şi forma structurală a agregatelor, care caracterizează aspectele pedologice, micromorfologice, agrofizice şi agronomice. În afara indicatorilor pedologici şi macromorfologici ai stării structurale determinaţi pe teren (tipul de structură, gradul de dezvoltare şi mărimea agregatelor), în laborator se determină prin cernere umedă: conţinutul de microagregate instabile la acţiunea apei (cu diametrul mai mic de 0,01 mm), conţinutul de macroagregate hidrostabile (cu diametrul mai mare de 0,2 mm), precum şi indicele de instabilitate structurală, care cuprinde atât date de macrostructură, cât şi de microstructură. Principalii factori care influenţează stabilitatea structurală sunt: conţinutul de argilă, conţinutul de calciu, cantitatea şi calitatea materiei organice, tehnologiile de lucrare a solului. Procesele de degradare structurală se produc datorită dehumificării, acidifierii sau alcalizării, lucrărilor necorespunzătoare ale solului;

1.1.4. densitatea (D) sau greutatea specifică – raportul dintre masa şi volumul din faza solidă, respectiv masa unităţii de volum. Densitatea este o proprietate greu schimbătoare (se modifică greu în timp). Valoarea este determinată de compoziţia mineralogică şi de conţinutul în humus. Cu cât conţinutul de humus este mai ridicat, cu atât densitatea este mai mică. Aceasta variază între 2,5-2,7 g/cm³;

1.1.5. densitatea aparentă (Da) – este masa volumetrică sau densitatea volumetrică, reprezintă raportul dintre masa solului şi volumul total de sol (volumul porilor şi volumul părţii solide) recoltat în aşezare naturală. Densitatea aparentă are o valoare mai mică decât densitatea solului, de ,1.0-1,3 g/cm³. Densitatea šparentă este o mărime uşor schimbătoare, deoarece se modifică uşor volumul porilor. Densitatea aparentă este unul din principalii indicatori ai stării de aşezare a solului, cu rol determinat asupra celorlalte însuşiri fizice ale solului şi este foarte mult influenţată de textura solului;

1.1.6. porozitatea este însuşirea fizică a solului care cuprinde totalitatea porilor din sol. Solurile agricole au valori totale cuprinse între 44-54% (cernoziomurile – 49-53%). Valorile ridicate ale porozităţii totale indică o capacitate înaltă de reţinere a apei, permeabilitate mare şi o aeraţie bună în sol. Porozitatea de aeraţie este considerată deficitară când are valori de 6-10%, moderată de 11-22% şi bună când reprezintă 23-30% din spaţiile solului. Schimbări radicale în porozitatea solului au loc după arătură. Astfel, înainte de arătură porozitatea capilară constituie 26,1%, iar după arat – 12,3%, pe când porozitatea necapilară a fost de 11,2, iar după arat – 42,5%;

1.1.7. umiditatea solului – reprezintă cantitatea de apă a solului la momentul determinării şi care poate fi îndepărtată prin uscare la temperatura de 105-110°C. Se exprimă în grame şi se raportează la 100 g sol uscat. Indicatorii hidrofizici reprezintă valori ale umidităţii din sol, exprimată în procente, la care se petrec modificări evidente în ceea ce priveşte reţinerea, mobilitatea şi accesibilitatea apei pentru plante;

1.2. indicatorii hidrofizici ai solului sunt următorii:

1.2.1. coeficientul de hidroscopicitate (CH) – reprezintă cantitatea maximă de apă pe care o probă de sol, uscată la aer, o poate reţine la suprafaţa particulelor, atunci când se află într-o atmosferă saturată cu vapori. Valoarea coeficientului de hidroscopicitate este influenţată de textura solului, de conţinutul de humus şi de conţinutul în diferite săruri. Cu cât un sol este mai bogat în argilă, conţine mai mult humus şi are săruri ce se hidratează puternic, creşte valoarea CH;

1.2.2. coeficientul de ofilire (CO) – reprezintă limita minimă de apă din sol la care plantele se ofilesc ireversibil. Valoarea CO depinde de aceiaşi factori ca şi CH. Umiditatea la coeficientul de ofilire caracterizează tipul de sol şi este independentă de plantă. Prezintă importanţă deoarece se foloseşte la calcularea capacităţii de apă utilă din sol şi a normei de irigaţie;

1.2.3. capacitatea de apă în câmp (CC) – reprezintă cantitatea maximă de apă pe care solul saturat cu apă o poate reţine în spaţiile capilare o perioadă mai lungă de timp şi pe care o poate pune în mod treptat la dispoziţia plantelor. Se determină numai în teren prin metoda ramelor metrice, umezind o parcelă de 1/1 sau de 2/2 m şi stabilind cantitatea de apă rămasă după ce s-a pierdut gravitaţional excesul de apă;

1.2.4. capacitatea totală pentru apă (CT) – reprezintă cantitatea maximă de apă pe care o poate conţine solul atunci când toţi porii sunt plini cu apă şi se determină pe probe recoltate din teren, în aşezare naturală, cu cilindri metalici. Dintre indicatorii fizico-mecanici fac parte coeziunea, adeziunea, gonflarea şi contracţia, consistenţa şi plasticitatea, rezistenţa la penetrare etc. Unul dintre principalii indicatori folosiţi pentru a evalua o varietate mare de proprietăţi fizice şi mecanice este rezistenţa la penetrare;

1.2.5. rezistenţa la penetrare (RP) – capacitatea solului de a se opune la pătrunderea unui corp rigid. Rezistenţa la penetrare se determină cu ajutorul penetrometrului. RP a solului scade pe măsură ce creşte umiditatea solului;

1.2.6. gradul de tasare (GT, % v/v) – un indicator complex, care caracterizează starea de aşezare a solului in funcţie de porozitatea totală şi de textura solului. De asemenea, este utilizat pentru stabilirea necesităţilor lucrărilor de afânare a solurilor excesiv tasate;

1.3. indicatorii chimici ai solului sunt următorii:

1.3.1. aciditatea actuală – reacţia solului (pH-ul). Concentraţia ionilor de hidrogen liberi existenţi în soluţia solului reprezintă aciditatea actuală şi se exprimă în unităţi pH. Aciditatea actuală a solului se determină prin măsurarea pH-ului unui amestec de sol şi apă, stabilit adesea în proporţii de 1:2,5. Valorile pH-ului solului se înscriu în limitele 4 si 11. Valorile reacţiei solului depind de gradul de saturaţie în baze al solului şi de tipul de saturaţie (predominant cu calciu sau cu sodiu). În acelaşi timp, regimul hidric percolativ sau periodic percolativ, aplicarea îndelungată a fertilizanţilor azotaţi, poluarea acidă etc. determină levigarea bazelor spre adâncime, astfel că partea superioară a solului suferă un proces de acidificare, mai ales în condiţiile neaplicării amendamentelor calcaroase;

1.3.2. aciditatea hidrolitică (AH) – componentă a acidităţii potenţiale a solului care se manifestă în tratarea solului cu o soluţie salină ce hidrolizează alcalin. Se determină prin folosirea unui extract unic, la un raport sol:soluţie extractivă de 1:2,5, se exprimă în me/100 g sol. Valorile AH servesc la stabilirea dozei de amendament calcic, doză corespunzătoare neutralizării integrale a acidităţii hidrolitice asigurând teoretic o corectare a reacţiei solului până la un pH = 7,0;

1.3.3. capacitatea de schimb cationic – schimbul de cationi este una din însuşirile de bază ale solului, fiind în strânsă legătură cu alte proprietăţi ale acestuia pe care, totodată, le condiţionează. Pentru a aprecia unele însuşiri chimice ale solului se folosesc următorii indici de caracterizare a capacităţii de schimb cationic: capacitatea totală de schimb cationic (T), suma bazelor schimbabile (S_B), hidrogenul schimbabil (S_H) şi gradul de saturaţie in baze (V). In afara de aceşti indici, pentru caracterizarea unor soluri sau pentru unele necesităţi practice, se iau în considerare capacitatea de schimb cationic efectivă (determinată la pH-ul real al solului), procentul de Na⁺ schimbabil din T (pentru stabilirea gradului de alcalitate al solului) sau aciditatea de schimb efectivă (dată de suma A1³⁺ schimbabil + H⁺ schimbabil). Capacitatea totală de schimb cationic (T) reprezintă cantitatea totală de cationi pe care un sol o poate reţine sau schimba; se exprimă în miliechivalenţi (me) la 100 g sol uscat la 105⁰C. Capacitatea de schimb pentru baze (S_B) reprezintă suma bazelor schimbabile, adică totalul cationilor de Ca²⁺, Mg²⁺, Na⁺ şi K⁺ adsorbiţi de complexul coloidal al solului; se exprimă în me la 100 g sol uscat la 105⁰C. Gradul de saturaţie în baze (V) exprimă proporţia în care complexul coloidal al solului este saturat în cationi bazici; este redat in procente din capacitatea totală de schimb cationic, după formula: V = (S_B / T) • 100. Gradul de saturaţie în baze este de 100% la solurile complet saturate în baze (unele cernoziomuri, rendzine, solonceacuri etc.) şi devine tot mai mic cu cât capacitatea de schimb pentru hidrogen (S_H) devine mai mare;

1.3.4. salinitatea solului – sursa principală a sărurilor din sol o reprezintă rocile şi mineralele din scoarţa terestră. Cele mai comune săruri sunt carbonaţii, clorurile, sulfaţii, silicaţii sau nitraţii. Dintre acestea, o parte sunt considerate uşor solubile (cele cu un grad de solubilitate mai mare decât CaS0₄), aşa cum sunt clorurile de Na⁺, K⁺, Mg²⁺ şi Ca²⁺ şi sulfaţii şi carbonaţii de Na⁺ şi K⁺. Carbonaţii de calciu şi magneziu sunt solubili doar în prezenţa CO₂ dizolvat în apă. Tipul de salinizare se stabileşte după raportul între ionii-gram exprimaţi în miliechivalenţi-gram, astfel: salinizare clorurică – Cl^- / S0₄^2-> 1,1; salinizare sulfatică – Cl^- / S0₄^2-< 1,0. Conţinutul total de săruri solubile corectat se stabileşte pe baza analizei extractului apos (1:5), din suma totală a anionilor şi cationilor scăzându-se dacă este cazul conţinuturile de sulfat de calciu solubilizat şi de bicarbonat de calciu solubilizat în plus in extract (l:5) faţă de extract la saturaţie. Cunoaşterea gradului de salinizare a solului are o deosebită importanţă în practica agricolă, pentru că în funcţie de aceasta şi de natura sărurilor solubile se stabileşte sortimentul de plante ce pot fi cultivate şi măsurile ameliorative necesare pentru diminuarea conţinutului de săruri solubile, cel puţin în stratul radicular al plantelor;

1.3.5. alcalinitatea solului – reacţia alcalină a solurilor este dată fie de prezenţa sărurilor alcaline (carbonaţi şi bicarbonaţi ai metalelor alcaline şi alcalino-pământoase), fie de îmbogăţirea complexului adsorbtiv în Na⁺ schimbabil. Conţinutul de Na₂C0₃ şi NaHC0₃ (exprimat în mg la 100 g sol) este folosit împreună cu gradul de saturaţie în Na⁺ schimbabil al complexului adsorbtiv la aprecierea intensităţii de sodizare a probei de sol. Intensitatea sodizării materialului de sol, corelată cu adâncimea la care aceasta apare, stabileşte gradul de sodizare al solului. Cunoaşterea gradului de sodizare al solului are o deosebită importanţă, mai ales practică. Creşterea alcalinităţii solului duce la înrăutăţirea proprietăţilor chimice şi fizice, fapt ce are efect negativ asupra activităţii microbiologice din sol şi asupra dezvoltării plantelor;

1.3.6. N, P, K extractibili – definesc accesibilitatea nutrienţilor pentru plante şi potenţialul pentru pierderi de N şi sunt indicatori de fertilitate a solului şi de calitate a mediului:

1.3.6.1. conţinutul de fosfor mobil (P₂O₅, mg/kg). Fosforul este un macroelement indispensabil, de importanţă capitală pentru plante, având multiple roluri în constituţia şi fiziologia acestora, ca şi în creşterea şi fructificarea plantelor. În general, fosforul din sol este legat în compuşi organici, mai ales în orizontul humifer, unde poate depăşi 50% din conţinutul de fosfor total al solului. Conţinutul de fosfor al plantelor este mai mic decât cel de azot, potasiu şi calciu, dar el poate deveni factor limitativ ca urmare a conţinutului solubil redus al acestui element în sol;

1.3.6.2. conţinuturile medii de potasiu mobil (K₂O, mg/kg). Potasiul, alături de azot şi fosfor, este unul din macroelementele nutritive de importanţă vitală pentru nutriţia plantelor, care îl consumă în cantităţi importante, deşi se află în sol în cantităţi ale formelor asimilabile de multe ori insuficiente pentru cerinţele acestora. Acest element are un rol funcţional complex în metabolismul plantelor, fiind absolut indispensabil. Comparativ cu azotul şi fosforul, potasiul se găseşte în sol în cantităţi mult mai mari (0,2-3,3% K), cu excepţia solurilor saline şi alcalice, dar circa 98% se află sub formă neschimbabilă, astfel că acest element poate deveni factor limitativ al recoltelor pe soluri sărace în minerale potasice;

1.3.7. conţinutul şi rezerva de humus – humusul este constituentul specific fundamental al solului, rezultat în urma acţiunii biocenozei de-a lungul procesului de formare a solului. Acesta reprezintă un important determinant ecologic al solului, exercitând funcţii fizice, chimice şi trofice, prin contribuţia sa la formarea structurii, absorbţia apei, adsorbţia şi schimbul de cationi şi prin furnizarea de elemente nutritive rezultate în urma mineralizării materiei organice;

1.3.8. raportul C/N. O caracteristică importantă a materiei este echilibrul dintre carbon (C) şi azot (N) exprimat în raportul C/N. Raportul C/N scăzut stimulează creşterea bacteriilor; raţii mai mari de C/N stimulează creşterea fungilor. În funcţie de acest raport, microbii vor mineraliza sau imobiliza pe termen scurt N:

C/N > 25: microbii vor prelua N din sol (imobilizare) C/N;

C/N < 25: microbii vor elibera N din sol (mineralizare) C/N;

1.4. indicatorii biologici:

1.4.1. respiraţia specifică – reflectă activitatea microbiologică pe unitate de biomasă microbiană. Este un proces de eliminare de la suprafaţa solului către atmosferă a bioxidului de carbon rezultat din activitatea microorganismelor din sol, din respiraţia rădăcinilor sau a faunei şi din mineralizarea materiei organice. Reprezintă un indice al intensităţii activităţii biologice a solului:

1.4.2. numărul de macroorganime – reflectă activitatea organismelor în sol, mai ales a viermilor de pământ;

1.4.3. C şi N masei microbiene – reflectă potenţialul catalitic microbian şi de avertizare timpurie despre efectul managementului asupra materiei organice;

1.5. indicatorii solurilor cu nivel înalt al apei freatice;

gradul de mineralizare (Gm) – conţinut de săruri solubile al apei freatice sau al apei de irigaţie, reprezentând unul dintre indicatorii calităţii ei. Folosirea unei ape de irigaţie cu un Gm mai mare de 1 g/l poate duce la procese de salinizare secundară a solului;

1.6. indicatorii morfologici şi morfometrici:

1.6.1. proprietăţile morfologice ale profilului de sol – profilurile de sol prezintă diferite succesiuni de orizonturi care pot fi delimitate în teren prin anumite proprietăţi, dintre care mai importante sunt: culoarea, tipul de humus, textura, structura, porozitatea, consistenta (compactitatea), starea de umiditate si neoformaţiile. Ansamblul de orizonturi ale profilului şi proprietăţile ce le definesc constituie caracteristici morfologice, întrucât unele caracteristici morfologice constituie, în acelaşi timp, elemente de alcătuire a solului sau sunt incluse în proprietăţile fizice.

Culoarea solului este o caracteristică fundamentală a aspectului morfologic al solului, constituie un criteriu indispensabil pentru studiul şi identificarea genetică a solurilor. Componentele solului prezintă culori diferite, pe care le imprimă solului respectiv, în măsură mai mare sau mai mică, în funcţie de proprietăţile lor.

Neoformaţiile sunt componente esenţiale şi indispensabile ale solului care au luat naştere în timpul procesului de solificare, dar care se deosebesc de masa orizonturilor prin formă, culoare, compoziţie chimică etc. In funcţie de modul în care s-au format, pot fi de natura chimică (minerală) şi de natura biologică. Neoformaţiile chimice prezintă rezultate din acumularea de săruri solubile, se întâlnesc la solurile cu fenomene de eluviere-iluviere au culoare albicioasă. Neoformaţiile, rezultate din acumularea oxizilor, sunt reprezentate prin depuneri şi separaţii de oxizi de fier si oxizi de mangan. Neoformaţiile, rezultate din acumularea argilei, se întâlnesc la solurile cu fenomene de eluviere-iluviere a argilei. Neoformaţiile reziduale se întâlnesc la solurile cu fenomene intense de eluviere a coloizilor.

Neoformaţiile biogene sunt rezultatul acţiunii din sol a organismelor animale şi a rădăcinilor plantelor. Ele sunt reprezentate prin coprolite, crotovine, cervotocine, culcuşuri sau lăcaşuri de larve şi cornevine. Neoformaţii biogene se găsesc, practic, in toate solurile. Frecvenţa si natura lor diferă de la sol la sol;

1.6.2. proprietăţile morfometrice a profilului de sol – grosimea orizonturilor, grosimea stratului humifer, adâncimea liniei de efervescenţă şi alte proprietăţi.

Grosimea orizonturilor se stabileşte cu metrul, de la suprafaţa solului, astfel încât limita inferioară a unui orizont reprezentă limita superioară a orizontului următor. Ultima valoare citită reprezintă grosimea totală. Grosimea profilului variază în limite foarte largi, între 1 şi 4 m.

Grosimea stratului humifer – orizont mineral de suprafaţă în care se acumulează materia organică humificată şi strâns legată de partea minerală, având un conţinut minim de materie organică de 1%.

Efervescenţă – degajare de CO₂ prin tratarea solului care conţine carbonaţi cu HCI 10% sau de 1:3. În funcţie de efervescenţă se determină conţinutul de carbonaţi (CaCO₃) în sol.

Anexa nr.2

la Metodologia studiilor pedologice

Analizele şi metodele

de determinare a indicatorilor

Anexa nr.3

la Metodologia studiilor pedologice

Plantele-indicatori ai adâncimii apelor freatice

Anexa nr.4

la Metodologia studiilor pedologice

Criterii de evaluare a gradului de transformare hidromorfă

a cernoziomurilor în cadrul complexelor de soluri supraumezite

Anexa nr.5

la Metodologia studiilor pedologice

Condiţiile ecopedologice pentru cultura cireşului

(¹În stratul radicular activ; ²Pentru solurile nisipoase)

Anexa nr.6

la Metodologia studiilor pedologice

Condiţiile ecopedologice pentru cultura migdalului

(¹În stratul radicular activ)

Anexa nr.7

la Metodologia studiilor pedologice

Condiţiile ecopedologice pentru cultura vişinilor

(¹În stratul radicular activ)

Anexa nr.8

la Metodologia studiilor pedologice

Condiţiile ecopedologice pentru cultura prunului

(¹În stratul radicular activ)

Anexa nr.9

la Metodologia studiilor pedologice

Condiţiile ecopedologice pentru cultura mărului

(¹În stratul radicular activ; ²Dacă determinarea se face în pastă)

Anexa nr.10

la Metodologia studiilor pedologice

Condiţiile ecopedologice pentru cultura părului

(¹În stratul radicular activ)

Anexa nr.11

la Metodologia studiilor pedologice

Condiţiile ecopedologice pentru cultura piersicului

(¹În stratul radicular activ)

Anexa nr.12

la Metodologia studiilor pedologice

Condiţiile ecopedologice pentru cultura caisului

(¹În stratul radicular activ)

Anexa nr.13

la Metodologia studiilor pedologice

Condiţiile ecopedologice pentru cultura nucului

(¹În stratul radicular activ)

Anexa nr.14

la Metodologia studiilor pedologice

Bonitatea solurilor luto-argiloase din Republica Moldova

pentru unele culturi pomicole

Anexa nr.15

la Metodologia studiilor pedologice

Criteriile landşaftice

de evaluare a pretabilităţii terenurilor pentru irigare

Anexa nr.16

la Metodologia studiilor pedologice

Criteriile pedologice de evaluare a pretabilităţii solurilor pentru irigare

Anexa nr.17

la Metodologia studiilor pedologice

Indicii de evaluare a necesităţii

în ameliorarea-optimizarea stratului agrogen

al cernoziomurilor preconizate pentru irigare

Anexă nr.18

la Metodologia studiilor pedologice

Reglementări tehnice

privind pretabilitatea solului şi calitatea apei subterane

la irigarea terenurilor agricole sub culturi horticole

Tabelul 1

Gruparea solurilor după pretabilitate la irigare şi caracteristica acestora

1. Solurile din grupa I sunt cele mai indicate pentru irigare. Acestea înglobează cuplul genetic “cernoziom obişnuit – cernoziom carbonatic”. Coeficientul hidrotermic al solurilor respective constituie 0,5-0,6. Aceste soluri au răspândire largă în zonele de sud şi sud-est ale ţării, care se caracterizează prin deficit mare de umiditate. Pe suprafeţe mult mai reduse, solurile din grupa I se întâlnesc pe terasele râurilor, în zonele de centru şi de nord ale ţării. Prezenţa carbonaţilor de calciu şi magneziu în orizontul superficial humuso-acumulativ sau cel de tranziţie la o adâncime de 30-40 cm reduce sever manifestarea procesului de decalcifiere la utilizarea apei de irigaţie cu gradul de mineralizare mai mic de 1 000 mg/l. În grupa I pot fi incluse şi subtipurile de cernoziom xerofit – forestier şi sudic, acestea având proprietăţi asemănătoare cu cele ale cernoziomului obişnuit şi carbonatic. De menţionat că suprafeţele lor sunt limitate, alcătuind 16 000 şi, respectiv, 6 000 ha.

2. Grupa a II-a include solurile dominante din zona silvostepei deluroase a Câmpiei de Nord. Împreună, cernoziomurile argilo-iluviale, levigate şi tipice alcătuiesc circa 41% din suprafaţa zonei şi se caracterizează prin cele mai favorabile însuşiri şi prin fertilitate naturală înaltă. Particularitatea comună a subtipurilor de cernoziom din această grupă este lipsa sărurilor de calciu şi a acidului carbonic în prima jumătate de metru.

3. Pentru această grupă de soluri, apa utilizată la irigaţie trebuie să întrunească următoarele caracteristici:

3.1. să dispună de compoziţie ionică favorabilă, în special în ceea ce priveşte raportul cationilor monovalenţi şi bivalenţi;

3.2. să asigure predominarea cationului de calciu în raportul Ca²⁺: Mg²⁺;

3.3. valoarea maximă a conţinutului total de săruri solubile nu trebuie să depăşească 700 mg/l.

4. Grupa a III-a este constituită din soluri cenuşii, răspândite în zona silvostepei deluroase a Câmpiei de Nord, unde ocupă 10% din suprafaţă, şi în zona pădurilor Podişului Codrilor, cu o răspândire de 17% din suprafaţa învelişului de sol. În funcţie de subtipul de sol, carbonaţii de calciu şi magneziu apar la adâncimea de 110-150 cm. Calitatea apei pentru irigaţii trebuie să întrunească aceleaşi caracteristici ca şi pentru solurile din grupa a II-a. Amplasarea amenajărilor de irigaţii pe terenurile cu soluri cenuşii este restricţionată de prezenţa orizontului argilo-iluvial, pentru care este caracteristic conţinutul sporit de argilă fină şi gradul înalt de compactare, care poate avea implicaţii severe asupra permeabilităţii pentru apă a solurilor.

5. Clasele de soluri cu grad foarte slab şi/sau slab de eroziune din grupele I, II şi III pot fi incluse în procesul de ameliorare hidrică doar în condiţiile efectuării prealabile a lucrărilor de amenajare antierozională a teritoriului şi aplicării complexului de măsuri pentru prevenirea eroziunii irigaţionale.

Pe terenurile cu soluri foarte slab şi slab erodate se recomandă utilizarea echipamentului de udare cu intensitate redusă.

6. Grupa a IV-a este constituită din soluri aluviale nesărăturate şi cele cu pericol slab de sărăturare, soluri neafectate de hidromorfism şi cele fără caractere morfologice de slitizare. Irigaţia solurilor din acest grup se efectuează pe fond drenat pentru menţinerea nivelului apelor pedofreatice sub cel critic. Pentru solurile din şesurile de luncă ale ţării acesta alcătuieşte 2,1 m. Includerea solurilor aluviale stratificate în amenajările de irigaţie poate genera efecte negative prin stagnarea apei infiltrate la interfaţa straturilor cu textură grosieră-mijlocie şi cele cu textură fină. La irigarea solurilor aluviale se utilizează apă cu o compoziţie chimică favorabilă, cu grad de mineralizare sub 1000 mg/l.

7. Grupa a V-a este constituită din soluri cu grad slab şi moderat de salinizare – soloneţizare sau cu pericol slab şi moderat de salinizare - soloneţizare. La irigarea solurilor sărăturate poate fi utilizată apa cu un conţinut total de săruri solubile de 1000 g/l. În scopul prevenirii acumulării sodiului în complexul adsorbtiv, este necesar ca raportul de adsorbţie a sodiului pentru apa de irigaţie (SAR_a) şi raportul de adsorbţie pentru soluţia de sol (SAR_s) să cuprindă valori de 1-2 unităţi. Includerea solurilor din această grupă în fondul irigaţional poate avea loc doar după realizarea lucrărilor de amendare calcică şi evacuarea sărurilor din stratul activ al profilului de sol.

8. Solurile care fac parte din grupele VI-VIII nu sunt considerate pretabile şi nu pot fi incluse în amenajările de irigaţie, din cauza pericolului sporit de intensificare a eroziunii irigaţionale sau de activizare a proceselor de alunecare.

Tabelul 2

Indicii principali de evaluare a calităţii apei pentru irigaţie

Tabelul 3

Condiţii tehnice de calitate pentru apa de irigaţie şi indicatori specifici

Tabelul 4

Parametrii privind starea favorabilă şi nefavorabilă

a stratului arat al solurilor pentru irigare

Tabelul 5

Gruparea solurilor după conţinutul de humus,

elementele nutritive şi capacitatea de nitrificare

Tabelul 6

Indicii de evaluare a salinităţii solurilor irigate

Tabelul 7

Indicii de evaluare a soloneţizării solurilor irigate

Anexa nr.19

la Metodologia studiilor pedologice

Parametrii hidrofizici ai cernoziomurilor

pentru diverse niveluri de fertilitate în condiţii de agrogeneză

Anexa nr.20

la Metodologia studiilor pedologice

Parametrii bioenergetici ai cernoziomurilor

pentru diverse niveluri de fertilitate în condiţii de agrogeneză

Anexa nr.21

la Metodologia studiilor pedologice

Parametrii fizici ai cernoziomurilor

pentru diverse niveluri de fertilitate în condiţii de agrogeneză

Anexa nr.22

la Metodologia studiilor pedologice

Valorile normative de modificare a parametrilor fizici

ai însuşirilor fizice ale orizontului arabil al cernoziomurilor

carbonatice luto-argiloase în condiţii de agrogeneză

Anexa nr.23

la Metodologia studiilor pedologice

Valorile normative de modificare a parametrilor însuşirilor fizice

ale orizontului arabil al cernoziomurilor tipice slab humifere

luto-argiloase şi argilo-lutoase în condiţii de agrogeneză

Anexa nr.24

la Metodologia studiilor pedologice

Valorile normative de modificare a parametrilor însuşirilor fizice

ale orizontului arabil al cernoziomurilor tipice moderat humifere

luto-argiloase şi argilo-lutoase în condiţii de agrogeneză

Anexa nr.25

la Metodologia studiilor pedologice

Valorile normative de modificare a parametrilor fizici

ai stratului arabil al cernoziomurilor levigate luto-argiloase

şi argilo-lutoase în condiţii de agrogeneză

Anexa nr.26

la Metodologia studiilor pedologice

Valorile normative

de modificare a parametrilor însuşirilor fizice

ale orizontului arabil al cernoziomurilor argilo-iluviale,

luto-argiloase şi argilo-lutoase în condiţii de agrogeneză

Anexa nr.27

la Metodologia studiilor pedologice

Pretabilitatea solurilor

pentru minimalizarea lucrărilor şi metodele de lucrare

de bază a solurilor în cadrul parcelelor elementare,

în funcţie de gradul de supracultivare, şi starea

agrofizică a solurilor (Trofimova şi al., 2017)

Anexa nr.28

la Metodologia studiilor pedologice

Indicatorii climaterici de evaluare a pretabilităţii terenurilor

pentru implementarea sistemului agricol conservativ

Anexa nr.29

la Metodologia studiilor pedologice

Agenţii pedogenetici

care influenţează procesele de autoreproducere

a însuşirilor şi regimurilor solurilor

Anexa nr.30

la Metodologia studiilor pedologice

Implicaţiile componenţei granulometrice în

alcătuirea structural-agregatică a solurilor

Anexa nr.31

la Metodologia studiilor pedologice

Comportamentul solurilor cu diversă componenţă granulometrică

cu grad diferit de umiditate la efectuarea lucrărilor agricole

Anexa nr.32

la Metodologia studiilor pedologice

Indicatorii hidrologici de evaluare a pretabilităţii terenurilor

pentru implementarea sistemului agricol conservativ

Anexa nr.33

la Metodologia studiilor pedologice

Indicatorii textural-litologici de evaluare a pretabilităţii terenurilor

pentru implementarea sistemului agricol conservativ

Anexa nr.34

la Metodologia studiilor pedologice

Indicatorii agrotehnici de evaluare a pretabilităţii terenurilor

pentru implementarea sistemului agricol conservativ

Anexa nr.35

la Metodologia studiilor pedologice

Indicatorii biologici de evaluare a pretabilităţii terenurilor

pentru implementarea sistemului agricol conservativ

Anexa nr.36

la Metodologia studiilor pedologice

Indicatorii vizând implicaţiile plantelor de cultură asupra

pretabilităţii terenurilor pentru implementarea

sistemului agricol conservativ