785/01.08.2018 Hotărîre cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea modificărilor ce se operează

în unele hotărîri ale Guvernului

nr. 785  din  01.08.2018

 (în vigoare 28.09.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 366-376 art. 962 din 28.09.2018

* * *

În temeiul art.5 lit.a) din Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.252, art.412), Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă modificările ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului (se anexează).

2. Prezenta hotărîre intră în vigoare la data publicării.

Aprobate

prin Hotărîrea Guvernului nr.785/2018

MODIFICĂRILE

ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului

1. Hotărîrea Guvernului nr.409/2014 cu privire la aprobarea Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.152, art.451) se modifică după cum urmează:

1) în hotărîre:

a) la punctele 2-4, cuvintele “Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare”, la orice caz gramatical, se substituie cu cuvintele “Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului”, la cazul gramatical corespunzător;

b) se completează cu punctul 3¹ cu următorul cuprins:

3¹. “Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului va elabora şi va prezenta Guvernului la sfîrşitul perioadei de implementare a Strategiei raportul final de evaluare.”;

2) anexa va avea următorul cuprins:

“Aprobată

prin Hotărîrea Guvernului nr.409/2014

STRATEGIA NAŢIONALĂ

DE DEZVOLTARE AGRICOLĂ ŞI RURALĂ PENTRU

 ANII 2014-2020 ACTUALIZATĂ

INTRODUCERE

Dimensiunea şi impactul agriculturii în secolul al XXI-lea sînt mai importante decît se considera anterior. Caracterul său multifuncţional demonstrează că agricultura modernă nu are doar rolul de a furniza produse alimentare. Putem afirma cu certitudine că, fiind într-o coeziune evidentă cu zonele rurale, agricultura este interdependentă cu mediul, ceea ce-i atribuie, pe lîngă rolul important economic, un rol ecologic şi unul social. S-a schimbat chiar şi funcţia sa primară de producţie, în prezent accentul fiind pus pe siguranţa şi diversitatea produselor alimentare, iar secolul al XXI-lea a adus provocări noi, cărora agricultura trebuie să le facă faţă, cum ar fi volatilitatea preţurilor, schimbările climatice şi sărăcia rurală.

La elaborarea unei strategii pentru sectorul agricol ar trebui să se ţină cont de rolul şi natura schimbătoare a sectorului. O strategie modernă de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, de asemenea, trebuie să aplice o abordare holistică, ghidînd dezvoltarea domeniilor economic, de mediu şi rural şi asigurînd sinergia între aceste trei dimensiuni, pentru a contribui la ameliorarea sectorului agroalimentar în sensul cel mai larg.

Promovînd Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020 (în continuare – Strategie), Guvernul confirmă importanţa pe care o atribuie sectorului agroalimentar şi mediului rural şi, respectiv, dezvoltării acestora pe termen lung. Documentul va servi ca un reper pentru factorii de decizie în procesul de identificare a problemelor majore, precum şi la determinarea soluţiilor optime de rezolvare a acestora. În acelaşi timp, această Strategie va putea fi utilizată ca un instrument de planificare şi programare a tuturor măsurilor necesare, precum şi de obţinere a sprijinului financiar din partea Guvernului, a partenerilor internaţionali de dezvoltare, a instituţiilor financiare internaţionale şi a donatorilor, în scopul implementării cu succes a agendei propuse.

În perioada ianuarie-februarie 2018 a fost efectuată o evaluare intermediară a Strategiei 2014-2020, cu scopul de a aprecia relevanţa acesteia şi intervenţiile, măsurile şi acţiunile propuse, precum şi pentru a estima progresul obţinut în atingerea obiectivelor planificate. Prezentul document este o versiune revizuită a Strategiei, elaborate în baza constatărilor şi recomandărilor evaluării, precum şi pe baza rezultatelor altor analize, cu scopul de a asigura atingerea obiectivelor stabilite către anul 2020, pe de o parte, şi pentru a crea o bază solidă pentru ciclul de planificare de după anul 2020, pe de altă parte.

Capitolul I

SITUAŢIA ACTUALĂ ŞI PROBLEMELE IDENTIFICATE ÎN AGRICULTURĂ

Agricultura în economia naţională (macroperspectivă)

Agricultura continuă să fie un sector important în economia Republicii Moldova, dar, actualmente, se află în declin. În anul 2015, contribuţia agriculturii la produsul intern brut (în continuare – PIB) a constituit 12,1%, comparativ cu cele peste 30% înregistrate în urmă cu un deceniu. Această schimbare a fost determinată de dezvoltarea rapidă a sectorului de servicii, ce reprezintă actualmente aproape 2/3 din PIB. Mai mult decît atît, în anul 2013 industria alimentară a furnizat 40% din totalul industriei, în timp ce cu 5 ani în urmă indicele respectiv era de circa 50%. Tendinţa înregistrată urmează modelele observate în ţările în curs de dezvoltare, în care sectorul serviciilor deţine un rol tot mai important în economie, iar sectorul agricol are o contribuţie mai redusă. Cu toate acestea, economia moldovenească în ansamblu a funcţionat bine în perioada 2006-2015 (figura 1), demonstrînd o creştere medie anuală de 5% din PIB. În aceeaşi perioadă, tendinţa pozitivă a PIB-ului pe cap de locuitor s-a menţinut, crescînd cu 80% între anii 2000 şi 2015.

Figura 1. Valoarea adăugată brută pe ramuri economice, 2000–2015

Sursa: Eurostat (2015)

Mediul macroeconomic al Republicii Moldova este foarte asemănător cu cel al celorlalte ţări, vizate de Politica Europeană de Vecinătate (în continuare – PEV) şi al altor ţări din regiune, dar diferă de cel al statelor membre ale UE. Dacă reprezentăm cota valorii adăugate brute a agriculturii în PIB-ul regiunii, putem observa că agricultura joacă un rol vital în economiile est-europene, contribuţia acesteia reprezentînd aproximativ 10% din PIB în ultimul deceniu. Pe de altă parte, în ultimii zece ani, contribuţia agriculturii în PIB a scăzut în medie cu 10% în toate ţările est-europene. În acest sens, este important să menţionăm decalajul între diverse zone ale Europei, unde, în anul 2016, contribuţia agriculturii în PIB a fost de 10% în Europa de Est şi 2% în UE-28 (figura 2).

Figura 2. Valoarea adăugată brută în agricultură ca pondere din PIB

în Europa de Est şi în statele UE-28, 2000–2016 (%)

Sursa: Banca Mondială (2017)

Totuşi, producţia agricolă relevă o creştere lentă şi instabilă, determinată de factori externi (condiţii climatice). Începînd cu anul 2000, agricultura a demonstrat tendinţe de creştere mult mai lentă şi instabilă, comparativ cu alte sectoare ale economiei. Una dintre cauzele principale este dependenţa agriculturii de condiţiile climatice – seceta a devenit un fenomen foarte frecvent în ultimii ani. Producţia vegetală, de exemplu, pare a fi deosebit de vulnerabilă la stresurile climatice: seceta severă din anii 2003, 2007, 2009 şi 2012 a avut un efect dezastruos asupra majorităţii culturilor. Instabilitatea ridicată a producţiei agricole este o consecinţă a instrumentelor slab dezvoltate de diminuare a riscurilor legate de condiţiile climatice, inclusiv accesul insuficient la irigare, nivelul scăzut de aplicare a tehnologiilor agricole moderne (soiuri rezistente la secetă, instrumente de protecţie antigrindină) şi lipsa unor scheme de asigurare inovatoare în agricultură, cum ar fi programul de asigurare pe bază de indici climatici. Un alt motiv de încetinire a producţiei agricole îl reprezintă crizele economice ce duc la creşterea preţurilor la inputuri (de exemplu, fertilizanţi, combustibil, maşini), provocîndu-le dificultăţi producătorilor agricoli.

Rata ocupării forţei de muncă în agricultura Republicii Moldova rămîne importantă, dar este, de asemenea, în declin, atît în termeni absoluţi, cît şi în termeni relativi. În anul 2000 agricultura a asigurat jumătate din locurile de muncă, iar în 2017 – doar 28,8% (figura 3). Deşi sectorul agricol a avut în continuare un rol important ca oportunitate ocupaţională, indicii reprezentativi şi numărul angajaţilor în sector s-au redus, înregistrînd o scădere cu circa 350 000 de persoane în perioada anilor 2000-2011 (circa 10% din totalul populaţiei). Lucrătorii din domeniul agricol fie au găsit oportunităţi de angajare în sectorul serviciilor, care este în curs de dezvoltare, fie au fost forţaţi de procesul structural să migreze.

Figura 3. Ponderea ramurilor economice în ocuparea forţei de muncă

şi rata totală de ocupare a forţei de muncă în agricultură, 2000-2017

Sursa: Indicatori de dezvoltare mondială, baza de date a Băncii Mondiale (2018)

În Europa de Est, nivelul ratei de ocupare a forţei de muncă în agricultură continuă să fie ridicat, dar este în scădere. În timp ce în UE aproximativ 3% din populaţia activă este angajată în agricultură, în ţările fostei Uniuni Sovietice din regiune rata de ocupare a forţei de muncă în agricultură în anul 2017 a constituit 30% (figura 4). În cazul Republicii Moldova, rata de ocupare a forţei de muncă în agricultură s-a redus aproape în jumătate în decurs de un deceniu, dar, comparativ cu alte regiuni ale Europei, este în continuare înaltă.

Figura 4. Ocuparea forţei de muncă în agricultură ca pondere din totalul forţei

de muncă în statele UE-28 şi unele ţări din Europa de Est, 2000-2017 (%)

Sursa: Eurostat (2018)

Schimbările structurale rapide produse în economia ţării au provocat apariţia unor noi oportunităţi de angajare în alte sectoare decît în cel agricol, astfel condiţionînd migrarea populaţiei din zonele rurale. Datorită creşterii oportunităţilor de angajare în afara sectorului agricol, procesul de migrare a evoluat în două direcţii: migrarea internă, din zonele rurale în cele urbane şi migrarea externă, spre pieţele străine, în căutarea unor venituri mai mari. Conform datelor statistice furnizate de Biroul Naţional de Statistică, în anul 2000 circa 80 000 de cetăţeni moldoveni au lucrat în străinătate, iar în 2005 numărul cetăţenilor moldoveni a crescut pînă la 280 000 de persoane. În aceeaşi sursă se arată şi că, în ultimii şase ani, circa 200 000 de persoane au părăsit, mediul rural. Pieţele UE au atras în special femeile (ca personal casnic şi asistente medicale), în timp ce bărbaţii au migrat preponderent în Rusia, angajîndu-se în sectorul construcţiilor. Acest fenomen a avut un impact negativ puternic asupra disponibilităţii unei forţe de muncă tinere şi mobile în mediul rural.

Deşi rata de ocupare a forţei de muncă în agricultură este în declin, sectorul agricol continuă să deţină un rol socioeconomic important. În mod evident, agricultura rămîne unul dintre cei mai importanţi angajatori din economie, fiind, totodată, un angajator de ultimă instanţă. Începînd cu anul 2009, numărul de persoane angajate în agricultură s-a menţinut stabil la un nivel de aproximativ 320 000-330 000, iar cauza principală care a determinat oamenii să rămînă în acest sector ar putea fi creşterea preţurilor agricole şi ameliorarea condiţiilor de comerţ în sectorul menţionat în ultimii cîţiva ani. În timpul crizei economice, sectorul agricol a servit drept amortizor social, un număr mare de persoane revenind în agricultură în lipsa unor oportunităţi mai bune de angajare.

Scăderea ratei de ocupare a forţei de muncă în agricultură împreună cu creşterea producţiei sectorului au dus la sporirea productivităţii muncii în agricultura Republicii Moldova. Totuşi, comparativ cu alte ţări din regiune, indicele respectiv rămîne la un nivel semnificativ mai scăzut. În perioada 2000-2016, productivitatea muncii în Republica Moldova s-a triplat, atingînd o valoare cu puţin peste 6 000 de dolari SUA. Însă, această valoare este considerabil mai joasă decît media de 29 000 de dolari SUA pe angajat, înregistrată în cele 28 de state membre ale UE, indicînd asupra unor discrepanţe importante în productivitatea muncii (figura 5).

Figura 5. Valoarea adăugată pe angajat în agricultură

(la preţurile constante din 2010, în dolari SUA)

Sursa: Indicatori de dezvoltare mondială, baza de date a Băncii Mondiale (2018)

Dezvoltarea economică generală şi fluxurile mari de bani trimişi în ţară de moldovenii care muncesc în străinătate au dus la o creştere rapidă a veniturilor populaţiei, creînd o cerere sporită de produse agroalimentare. Astfel, pe termen scurt, producţia internă nu a putut satisface cererea.

Cererea naţională s-a mărit în mare parte datorită banilor trimişi din străinătate şi a devenit mai sofisticată, consumatorii căutînd produse alimentare mai diverse şi cu valoare adăugată mai mare. La analiza structurii importurilor agroalimentare se observă că cele mai populare produse importate sînt cele cu valoare relativ mare: tutunul, fructele şi legumele proaspete în afara sezonului şi băuturile alcoolice. Cu toate acestea, oferta internă nu este pregătită să facă faţă acestor schimbări de cerere din mai multe motive, cum ar fi: capacităţi scăzute de procesare, producţie primară vulnerabilă la factorii climatici, lanţuri valorice incomplete etc.

Comerţul agroalimentar şi Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător dintre Republica Moldova şi UE

Partenerii principali ai Republicii Moldova în comerţul agroalimentar sînt ţările CSI şi UE, în care s-au exportat 90% dintre produselor agroalimentare. Conform volumelor comercializate în perioada 2000-2017, principalele destinaţii de export al produselor agroalimentare din Republica Moldova au fost Belarus, Ucraina, România şi Germania, 60% din totalul exporturilor agroalimentare pentru anul 2017 fiind efectuate în aceste ţări. Este important de menţionat că ponderea exporturilor agroalimentare din Republica Moldova în ţările CSI a scăzut cu 30% în anii 2000-2011, iar în ultimii trei ani aceasta s-a redus pînă la o treime, comparativ cu volumul exporturilor în ţările UE (figura 6). Un studiu efectuat de Expert-Grup¹ în anul 2017 cu privire la fluxurile comerciale dintre Republica Moldova şi ţările UE a arătat o evoluţie pozitivă a tuturor aspectelor. S-a înregistrat o creştere a volumului exportului spre 7 destinaţii comerciale principale din UE. România a devenit unul dintre principalii parteneri comerciali din regiune, cu o pondere de 25% din volumul exporturilor în ţările UE.

____________________________

¹“Evoluţia fluxurilor comerciale RM-UE după 2 ani de implementare a ZLSAC”, Expert-Grup, Chişinău, 2017.

Figura 6. Structura exporturilor pe grupuri de ţări, mii de dolari SUA

Sursa: Biroul Naţional de Statistică (2018)

În ceea ce priveşte importul agroalimentar, din anul 2000 pînă în 2011 cota ţărilor CSI în totalul importurilor agroalimentare a crescut cu 25%, dar în ultimii trei ani – 2015-2017 – s-a menţinut la un nivel constant (figura 7). Conform volumelor comercializate în anii 2000-2017, importurile de produse agroalimentare în Republica Moldova s-au efectuat primordial din Ucraina, România, Turcia, Polonia şi Germania, acestea constituind împreună 50% din totalul importurilor agroalimentare efectuate în anul 2017.

Figura 7. Structura importurilor pe grupuri de ţări, mii de dolari SUA

Sursa: Biroul Naţional de Statistică (2018)

Spre deosebire de majoritatea ţărilor din Europa şi Asia Centrală, Republica Moldova este o ţară net exportatoare de produse agroalimentare, a cărei agricultură generează aproape o jumătate din veniturile de export ale ţării, însă balanţa ei comercială agroalimentară este în scădere (figura 8). Este evident că, în ultimul deceniu, agricultura a ajuns la o balanţă comercială pozitivă, în timp ce deficitul comercial total al ţării a crescut, în mod alarmant, de zece ori, de la 300 mil. de dolari în anul 2000 pînă la 3 mld de dolari în anul 2010. Exportul de produse agroalimentare, ce constă preponderent din produse cu valoare redusă şi materie primă neprocesată, a crescut de patru ori în perioada 2000-2017, în timp ce importul de produse agroalimentare, ce constă preponderent din produse procesate, a crescut de şase ori, ducînd la deteriorarea balanţei agroalimentare şi afectînd condiţiile de comerţ (figura 8).

Figura 8. Exporturile şi importurile agroalimentare şi cotele lor în totalul

exportului şi importului, 2000-2017 (milioane de dolari SUA)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică (2018)

Creşterea liberalizării comerţului în Republica Moldova a redus barierele în calea importurilor agroalimentare. În anul 2001 Republica Moldova a devenit membră a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) şi în calitate de membru nu aplică interdicţii sau restricţii cantitative la comerţ, care nu corespund prevederilor OMC. Taxele vamale medii la importul de produse agroalimentare reprezintă 12%, depăşind media de 5% pentru toate produsele importate. Începînd cu luna martie 2008, Republica Moldova a beneficiat de Preferinţe Comerciale Autonome (ATP) în comerţul cu UE, care prevedeau scutiri de taxe vamale pentru majoritatea produselor moldoveneşti, cu excepţia anumitor produse agricole. Guvernul a semnat, de asemenea, un acord multilateral de liber schimb (Acordul Central European de Comerţ Liber – CEFTA) şi un acord multilateral de liber schimb cu ţările CSI. În plus, Republica Moldova este membră a Organizaţiei de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN), a Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică GUAM (Georgia, Ucraina, Azerbaidjan şi Moldova), a Iniţiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei (SECI) şi a altor iniţiative economice regionale.

În acelaşi timp, exportul produselor agroalimentare din Republica Moldova a fost afectat de schimbările produse în regimul comercial al partenerilor-cheie. Pînă în prezent, exportul de produse agroalimentare din Republica Moldova a avut două destinaţii principale: CSI şi UE. Însă, odată cu aderarea Federaţiei Ruse la OMC în 2012, poziţia Republicii Moldova pe piaţa rusă s-a schimbat, întrucît toţi membrii OMC se supun aceluiaşi regim comercial, ceea ce duce, printre altele, la sporirea concurenţei privind exporturile agroalimentare cu alţi membri ai OMC cu preţuri mai mici (de exemplu, Polonia). Situaţia comerţului cu Federaţia Rusă este şi mai complexă, luînd în considerare înalta dependenţă energetică a Republicii Moldova de Federaţia Rusă şi Ucraina (în ceea ce priveşte combustibilii şi energia electrică). Mai mult decît atît, apariţia unui bloc comercial post sovietic alternativ ce reuneşte într-o uniune vamală Federaţia Rusă, Belarus şi Kazahstan (RBK), generează anumite dificultăţi pentru Republica Moldova.

Aşadar, există doi vectori primordiali ai comerţului cu produse agroalimentare al Republicii Moldova – UE şi CSI (predominant Rusia şi Ucraina). Dezvoltarea relaţiilor comerciale în aceste două direcţii are loc în contextul încheierii Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (DCFTA) cu UE şi al dezvoltării rapide a Uniunii Economice Eurasiatice (ECU), uniune regională extrem de influentă, condusă de Federaţia Rusă, care urma să devină operaţională pînă la începutul anului 2015.

Datele oficiale indică o tendinţă de scădere a exporturilor (-2,3%) în anul 2015 în contextul recentelor constrîngeri: criza politică, măsuri restrictive impuse de Federaţia Rusă produselor din Republica Moldova, conflictul armat în estul Ucrainei, sancţiunile UE şi restricţiile reciproce cu Federaţia Rusă, criza bancară, devalorizarea leului, aprecierea dolarului, condiţiile climatice nefavorabile, reducerea preţurilor la anumite produse la nivel internaţional etc. Totodată, după reducerea constrîngerilor din anul 2015, în 2016 exporturile Republicii Moldova au crescut, depăşind nivelul din 2014 cu 6,9%. Deşi, ca valoare, evoluţia exporturilor a fost modestă, evoluţia cantitativă a arătat o creştere cu 66% a exporturilor totale pe piaţa UE.

Totodată, evoluţia exporturilor produselor agroalimentare în UE a fost determinată atît de condiţiile climatice, cît şi de restricţiile comerciale impuse de Federaţia Rusă odată cu semnarea Acordului de Asociere cu UE. Tensiunile din regiune, care au dus la impunerea de sancţiuni economice şi restricţii comerciale de către EU şi Federaţia Rusă, au avut, de asemenea, un impact indirect asupra evoluţiei exporturilor de produse alimentare. Chiar şi în aceste circumstanţe, exporturile au înregistrat o creştere valorică cu aproximativ 25% faţă de perioada de referinţă, compensînd, într-o anumită măsură, pierderea pieţelor din Est.

Cea mai dinamică creştere a exporturilor de produse agroalimentare s-a observat în cazul cerealelor şi al zahărului. Exporturile de produse non-agricole s-au efectuat în contextul încetinirii activităţii anumitor sectoare din industria UE, inclusiv beneficiarii direcţi ai principalelor categorii de produse exportate de Republica Moldova, precum şi în contextul reducerii preţurilor de import pentru aceste produse. Chiar şi în aceste circumstanţe, exportul produselor industriale spre UE a înregistrat o tendinţă pozitivă, comparativ cu alte destinaţii. Deşi, ca valoare, exporturile au scăzut cu 2,5%, cantitativ acestea au crescut cu 68% în perioada de referinţă.

În ciuda multor frici şi speculaţii în legătură cu invadarea bunurilor agroalimentare din UE, s-a observat tendinţa în direcţie opusă. Aşadar, importurile de produse agroalimentare din UE au arătat o tendinţă de scădere în perioada 2014-2017, reducîndu-se cu 15%.

Evoluţia importurilor de produse non-agricole din UE a fost influenţată, pe de o parte, de necesităţile sectoarelor industriale naţionale, iar pe de altă parte de reducerea reexporturilor odată cu introducerea restricţiilor de import de către Federaţia Rusă faţă de UE. Totodată, cel mai important impact l-a avut reducerea preţului petrolului la nivel internaţional. În aceste circumstanţe, importurile UE de produse non-agricole au scăzut cu 23%, afectînd circa 81% din totalul importurilor UE.

Analiza sectorului agroalimentar

Sectorul agricol al Republicii Moldova este dominat de producţia vegetală (figura 9), în timp ce sectorul zootehnic joacă un rol mai puţin important, dar stabil, în producţie, ceea ce sugerează un nivel potenţial scăzut de competitivitate. În anii 2000-2017 producţia de culturi a constituit 60-70% din totalul producţiei agricole, fiind, în mare parte, reprezentată de materia primă exportată în vrac în CSI şi UE. De asemenea, se observă că ponderea sectorului zootehnic a crescut în anii de secetă (în special în 2009 şi 2012), în urma sacrificării în masă a animalelor pe timp de criză.

Figura 9. Modele de producţie agricolă din Republica Moldova

în perioada 2000-2016 (în procente)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Rentabilitatea scăzută a sectorului agricol este determinată de mai mulţi factori, printre care se numără degradarea solului şi poziţia dominantă a culturilor cu valoare redusă în producţia agricolă în detrimentul culturilor cu valoare înaltă. O parte semnificativă a producţiei agricole (90%) este reprezentată de 7 produse: cereale, struguri, legume, fructe, porcine, lapte şi păsări de curte (figura 10). Este evident că cerealele (inclusiv grîul, orzul, porumbul şi floarea-soarelui) sînt primele pe lista respectivă, datorită ponderii mari de teren arabil – aproape 40% din suprafaţa totală însămînţată. Motivele pentru care producătorii se concentrează pe cereale includ mecanizarea pe scară largă, cerinţele de capital relativ mici, intensitatea redusă a muncii, pieţe şi oportunităţi de profit de încredere, precum şi necesitatea limitată de irigare – toate acestea arată că întreprinderile agricole mari reprezintă forma dominantă de organizare. Totodată, în agricultura Republicii Moldova lipsesc produsele cu valoare adăugată mare, din cauza cerinţelor sporite de investiţii, potenţialului şi disponibilităţii limitate de irigare, precum şi din cauza cerinţelor stricte privind siguranţa alimentelor.

Figura 10. Structura producţiei agricole defalcată

pe ramuri (procente; preţuri comparabile)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică (2018)

Deşi agricultura Republicii Moldova se axează, în general, pe culturi cu valoare redusă, nucile şi mierea sînt o excepţie. Aceste două produse au acces pe piaţa UE şi în ultimul deceniu au fost exportate cu succes în UE, precum şi spre alte pieţe. În anii 2000-2011, plantaţiile de nuci au înregistrat o creştere rapidă de la 4 000 ha la 11 000 ha, iar în anii următori tendinţa de creştere s-a menţinut, ajungînd, în 2016, la o suprafaţă de 27,2 mii ha. Atractivitatea acestui sector se explică în mare parte prin clima blîndă, rezistenţa la dăunători, boli şi secetă, precum şi resursele limitate necesare pentru întreţinere. Pe de altă parte, exportul de miere s-a dublat din 2000 pînă în 2012, datorită condiţiilor climatice şi cerinţelor limitate de capital.

Modelele de comerţ agroalimentar, de asemenea, reflectă poziţia dominantă a culturilor cu valoare redusă în producţie. Exporturile de produse agroalimentare ale Republicii Moldova sînt reprezentate preponderent de produse primare, cum ar fi vinul în vrac, în timp ce principalele importuri de produse agroalimentare sînt reprezentate de produsele procesate. Principalele produse agroalimentare exportate în 2017 au fost băuturile, fructele comestibile şi nucile, seminţele oleaginoase, preparatele din legume şi cereale, care au constituit 70% din toate exporturile agroalimentare (figura 11). Cele mai importante produse importate au fost tutunul, fructele comestibile, preparatele pe bază de cereale şi băuturile, reprezentînd 50% din importul agroalimentar în anul 2017.

Figura 11. Exporturile de produse agroalimentare ale Republicii Moldova,

pe grupuri de produse, 2017 (mii de dolari SUA)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Dezvoltarea sectorului zootehnic a fost problematică în ultimul deceniu, fiind împiedicată de blocajele legate de competitivitate şi piaţă. Sectorul zootehnic se confruntă cu constrîngeri de resurse interne (furaje limitate), precum şi cu presiuni dure cauzate de importurile de animale mai ieftine. Aprovizionarea cu furaje autohtone este limitată din cauza disponibilităţii reduse de păşuni de bună calitate, care este, la rîndul său, determinată de condiţii meteorologice nefavorabile şi de capacităţi de irigare insuficiente. Pe de altă parte, costurile locale de producţie relativ ridicate, productivitatea scăzută şi rasele cu randament scăzut nu permit produselor de origine animalieră din Republica Moldova să concureze cu produsele subvenţionate de carne/lactate mai ieftine, care vin de pe pieţele UE şi CSI. În consecinţă, Republica Moldova este un importator net de cele mai multe produse animaliere.

Pe parcursul ultimilor zece ani producţia de porcine a înregistrat o tendinţă evidentă de sporire a producţiei comerciale, crescînd de la 49 mii în 2006 pînă la 191 mii în 2016. Începînd cu anul 2014, s-a înregistrat o descreştere treptată a numărului de animale în sectorul casnic şi, respectiv, o creştere în sectorul corporativ.

Dacă în sectorul de creştere a porcinelor situaţia a fost pozitivă, atunci în sectorul de creştere a bovinelor situaţia este destul de alarmantă. În primul rînd, pe parcursul ultimilor zece ani, sectorul de creştere a bovinelor a înregistrat o scădere continuă, de la 299 mii capete în 2007 la 184 mii capete în 2017. În al doilea rînd, din numărul total de bovine, 93% sau 164 mii capete, se află în gospodăriile casnice (figura 12). Experienţa ţărilor din Europa de Est, în special a României, demonstrează faptul că odată cu ridicarea nivelului de trai şi în special a îmbătrînirii populaţiei de la sate, numărul animalelor deţinute în gospodăriile casnice scade drastic. Efectul unui asemenea fenomen poate avea în timp repercusiuni negative dure asupra sectorului, influenţînd în final securitatea alimentară a ţării – laptele şi carnea fiind produse alimentare de bază. O problemă adiţională în această situaţie este şi asigurarea siguranţei alimentelor de origine animală pe întreg lanţul de producere. Deconcentrarea masivă a efectivului de animale în sectorul casnic face mult mai dificil procesul de monitorizare a bunăstării animalelor, precum şi procesul de asigurare a calităţii produselor. Nu în ultimul rînd, trebuie să menţionăm aspectul ecologic al problemei. Deţinerea bovinelor în gospodăriile casnice contribuie masiv la poluarea mediului, în special al apelor freatice cu dejecţii ale animalelor, ceea ce influenţează negativ sănătatea populaţiei în zonele rurale.

Luînd în considerare situaţia creată, o atenţie specială va fi acordată stimulării procesului de înfiinţare/modernizare a fermelor zootehnice specializate în creşterea bovinelor atît pentru carne, cît şi pentru lapte. Această abordare este imperativă pentru asigurarea pe termen lung a securităţii alimentare a ţării şi a scăderii nivelului de poluare a mediului de către deţinătorii casnici de animale.

Figura 12. Număr de animale în ferme şi gospodării casnice

(E – întreprinderi, ferme; H – gospodării casnice)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Structura duală şi fragmentată a fermelor reprezintă o constrîngere potenţial considerabilă ce stă la baza competitivităţii scăzute a agriculturii. Subdezvoltarea pieţei terenurilor agricole reprezintă una dintre constrîngerile actuale şi un risc potenţial legat de creşterea competitivităţii şi dezvoltarea rurală. Cea mai mare parte a sectorului agricol din Republica Moldova este formată din două mari subsectoare: sectorul corporativ care cuprinde întreprinderile mari şi sectorul individual care include gospodăriile ţărăneşti şi terenurile de pe lîngă case (proprietate privată). Pe de o parte, gospodăriile mici, în special cele cu scop de subzistenţă şi semisubzistenţă, produc doar cantităţi necesare pentru autosuficienţă şi nu prea există surplus de culturi cu valoare adăugată înaltă care necesită o utilizare intensivă a forţei de muncă (fructe, nuci, struguri, legume, cartofi) şi sînt în mare parte vîndute pentru bani. Pe de altă parte, întreprinderile mari s-au specializat în producţia de culturi cu valoare adăugată mică (cum ar fi, cereale, plante oleaginoase, sfeclă de zahăr) şi folosesc puţină forţă de muncă datorită nivelului ridicat de mecanizare a operaţiunilor lor agricole. Această specializare a fost determinată de o serie de factori, cum ar fi costurile de producţie relativ scăzute pentru aceste culturi, disponibilitatea de maşini agricole care să permită cultivarea rapidă pe suprafeţe mari, cerinţele relativ simple şi ieftine de postrecoltare, precum şi pieţele asigurate pentru aceste mărfuri.

Spre deosebire de creşterea semnificativă a productivităţii muncii, productivitatea terenurilor a crescut marginal în ultimul deceniu, indicînd scăderea poziţiilor competitive pentru culturile din Republica Moldova. În perioada 2000-2011, producţia de cereale a crescut cu aproape 40%, deşi în acest sens există variaţii substanţiale, cauzate de schimbările condiţiilor meteorologice. Recoltele de cereale sînt similare cu cele din ţările CSI vecine, variind între 1,5-3 tone/ha, şi arată o tendinţă de creştere. Totodată, există un decalaj considerabil de productivitate a terenurilor în statele UE-15, comparativ cu noile state membre şi ţările din Europa de Est (figura 13).

Figura 13. Structura recoltelor de cereale în

Europa de Est în perioada 2000-2011 (tone/ha)

Sursa: FAO (2013)

Producţia agricolă a Republicii Moldova este complet dependentă de produsele agrochimice, seminţe şi carburanţi, ceea ce afectează competitivitatea produselor sale agroalimentare. Toate inputurile primare necesare pentru producţia de produse agricole (combustibil, fertilizatori şi produse chimice de protecţie a plantelor) sînt importate. Această dependenţă expune agricultura Republicii Moldova la volatilitatea preţurilor internaţionale.

Accesul insuficient la inputuri de calitate este în continuare o constrîngere pentru competitivitate în mai multe subsectoare. Producătorii agricoli se bazează în mare parte pe seminţe şi material săditor importate şi sînt afectaţi în cea mai mare măsură de procedurile îndelungate şi costisitoare de înregistrare a soiurilor. Cerinţele de testare şi înregistrare care reglementează importul de seminţe şi material săditor ar putea fi cea mai importantă constrîngere, fiind considerate, în prezent, de părţile interesate, drept un obstacol în calea producerii unor soiuri mai competitive, din cauza costurilor aferente şi a amînării create de cerinţele respective. Acelaşi factor reprezintă un obstacol şi pentru accesul la inputuri de calitate pentru întreprinderile de prelucrare a produselor agroalimentare.

Preţurile la produsele agroalimentare şi inputuri au crescut substanţial în ultimul deceniu (figura 14). În anii 2000-2010 preţurile la produse agroalimentare au crescut cu 70%, iar preţurile la inputuri agricole – cu 58%. Deoarece cea mai mare parte a inputurilor agricole comercializabile sînt importate, fermierii din Republica Moldova se confruntă cu preţuri mondiale la inputuri, fără a putea stabili preţuri mondiale pentru producţia lor. În plus, preţurile la produse agricole şi inputuri au fost foarte volatile, în special în perioada anului 2007. Indicii preţurilor la inputuri au arătat o creştere foarte rapidă în anii 2007, 2008 şi 2010, fapt care nu poate fi explicat doar prin majorarea preţurilor la inputuri pe piaţa internaţională, ci şi prin existenţa unor practici anticoncurenţiale pe piaţa inputurilor din Republica Moldova. Pe lîngă variabilitatea preţurilor la inputuri, fermierii se confruntă şi cu instabilitatea preţurilor de producţie. Într-un mediu în care micii fermieri nu pot reduce expunerea la aceşti factori, ei frecvent trebuie să facă faţă şocurilor de venit. Volatilitatea ridicată a producţiei agricole reflectă dezvoltarea slabă a instrumentelor de diminuare a riscurilor cauzate de condiţii meteorologice, inclusiv accesul limitat la irigare, şi o rată scăzută de adopţie a practicilor şi tehnologiilor agronomice moderne. În acelaşi timp, lipsesc sistemele inovatoare de asigurări în agricultură.

Figura 14. Indicii preţurilor la produse şi inputuri agricole (2000=100)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

La nivel regional, fermierii moldoveni au cele mai mici preţuri pentru produsele lor. Comparaţia regională a principalelor culturi (mere, struguri, roşii, grîu) arată că preţurile la produsele moldoveneşti sînt printre cele mai mici din cele analizate. Decalajul în preţurile producătorilor pare a fi chiar mai semnificativ, dacă comparăm mediile ţărilor est-europene cu cele ale noilor state membre şi ale statelor UE-15 (figura 15). Aceste preţuri scăzute propuse de către producător nu demonstrează neapărat eficienţa şi, în multe cazuri, nu se reflectă în preţul de vînzare cu amănuntul, astfel încît nu pot fi considerate un indicator de competitivitate. Aşadar, între producător şi consumator există şi alţi factori care afectează competitivitatea şi care trebuie să fie abordaţi pentru ca veniturile producătorilor să crească.

Figura 15. Preţurile de producţie la mai multe produse

agricole în Europa de Est (dolari SUA / tonă)

Sursa: FAO

Ponderea limitată a investiţiilor în agricultură impune o presiune suplimentară asupra competitivităţii pe termen lung a sectorului. Cu toate că în anii 2013-2016 ponderea investiţiilor agricole din totalul investiţiilor a crescut de la 8,5% la 11%, acest capital nu este suficient pentru a opri deprecierea masivă a activelor agricole (figura 16). Una dintre măsurile-cheie a investiţiilor – importul de utilaje şi echipamentele agricole – s-a intensificat doar în ultimii 3 ani, fiind stimulată de creşterea veniturilor ca urmare a majorării preţurilor la producţia agricolă, precum şi de reorientarea programelor guvernamentale de subvenţionare spre investiţii. Investiţiile noi de capital şi întreţinerea stocului existent de active agricole sînt marginale şi par a fi stagnante, indicînd o axare continuă pe culturi cu valoare adăugată joasă care necesită mai puţin capital.

Figura 16. Ponderea investiţiilor în active pe termen lung, defalcată

pe activităţi economice, 2013-2016 (milioane de lei)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Ponderea limitată a capitalului străin în investiţii în active pe termen lung reprezintă un alt impediment pentru sectorul agricol competitiv. Ponderea capitalului străin în totalul investiţiilor s-a înjumătăţit în perioada 2006-2016, astfel încît majoritatea investiţiilor au fost finanţate de resurse naţionale (figura 17). Resursele publice au avut, de asemenea, un rol limitat în investiţii, aproape fiecare a doua investiţie provenind din sectorul privat.

Figura 17. Structura investiţiilor în active pe termen lung în funcţie

de sursa de finanţare, 2006-2016 (în procente)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică.

În pofida unei expansiuni recente a creditelor agricole, sectorul agroalimentar din Republica Moldova continuă să fie încă slab finanţat. Aproximativ o treime din cererea de finanţare externă pentru sectorul agroalimentar este acoperită de împrumuturi bancare, o pătrime – de credite de la furnizori, 3% – de subvenţii de stat (figura 18). Situaţia s-a îmbunătăţit considerabil în 2012, atunci cînd creditele bancare au crescut cu 50% faţă de anul 2011, iar deficitul de finanţare a scăzut de la 50% la 35%, fiind totuşi încă destul de semnificativ.

Figura 18. Sursele de finanţare în sectorul agroalimentar

în anii 2009-2012 (milioane de lei şi %)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Deşi în ultimii trei ani creditele acordate sectorului agroalimentar au crescut substanţial, în creditarea sectorului s-au evidenţiat mai multe dezavantaje sistemice. Printre aceste dezavantaje se numără furnizarea insuficientă a împrumuturilor pe termen lung (creditele de investiţii se acordă de obicei pentru o durată de 3 ani, mai rar pentru 5 ani, ceea ce este insuficient pentru finanţarea plantaţiilor multianuale sau a instalaţiilor postrecoltare, cum ar fi depozitele frigorifice), ratele înalte ale dobînzilor (15-20% pe an), politicile deficiente de garanţii colaterale (cerinţe excesive cu privire la garanţii, subevaluarea gajurilor de către bănci), combinate cu instrumentele slab dezvoltate de piaţă pentru facilitarea accesului la credite (fonduri de garanţii pentru împrumuturi, subvenţii la dobîndă etc.).

Cooperarea şi organizarea producătorilor

Lipsa de coordonare pe orizontală şi pe verticală a lanţurilor de aprovizionare este un alt motiv din spatele competitivităţii reduse în sectorul agricol. Cauzele preţurilor mici de la producători includ dezvoltarea slabă a pieţelor angro, puterea de negociere slabă, schimbarea calităţii produselor, lipsa de canale de distribuţie, infrastructura precară şi accesul limitat la pieţele externe. Deficienţele lanţului valoric duc la discrepanţe mari între preţul propus de producător şi preţul de consum, rezultînd în venituri mici, investiţii reduse, şi calitate scăzută persistentă la nivelul fermei. La compararea preţului de la producător cu cel de consum pentru produsele vegetale pe piaţa moldovenească se confirmă acelaşi lucru. În Republica Moldova operatorii în aval, inclusiv intermediarii, procesatorii, exportatorii, comercianţii de produse alimentare cu amănuntul şi ceilalţi actori, nu au reuşit încă să stabilească relaţii pe termen lung cu furnizorii de materii prime cu recunoaşterea fermierilor drept parteneri-cheie de afaceri. Cei mai mulţi participanţi ai pieţei în aval preferă deocamdată să cumpere direct de pe piaţă şi să le plătească fermierilor cel mai mic preţ posibil, în timp ce comercianţii de produse alimentare cu amănuntul preferă să importe cantităţi mari de produse pentru a satisface consumul intern. Prin urmare, aceste deficienţe ale pieţei au împiedicat pînă în prezent transmiterea eficientă a semnalelor de piaţă pînă la nivelul fermei şi au întîrziat integrarea fermierilor în lanţurile de aprovizionare coordonate pe verticală.

Structura organizatorică slab dezvoltată a producătorilor din Republica Moldova împiedică accesul fermierilor pe piaţă. Un alt punct slab este lipsa unei organizări instituţionale pentru agricultori în formă de asociaţii voluntare care să aibă drept scop îmbunătăţirea accesului lor pe piaţă. Fermierii din Republica Moldova, în special micii producători, nu au în general “puterea de grup” necesară pentru a se integra pe piaţă prin creşterea livrărilor, stabilirea unor preţuri mai bune cu cumpărătorii sau pentru a deţine în comun instalaţii de postrecoltare. Guvernul întreprinde, actualmente, măsuri orientate spre încurajarea înfiinţării grupurilor de producători prin oferirea de stimulente financiare pentru formarea asociaţiilor şi stabilirea relaţiilor cu pieţele. Cooperativele de marketing sau asociaţiile de fermieri, pe lîngă faptul că asigură publicitate la o scară mai mare şi cu o acoperire mai largă, pot asigura, de asemenea, o putere mai mare de negociere cu comercianţii şi procesatorii şi pot stabili legături cu operatorii din lanţul de aprovizionare.

Lipsa de cooperare şi organizare a fermierilor din Republica Moldova împiedică în continuare capacitatea lor de a se integra în lanţurile de aprovizionare şi de a profita eficient de potenţialele oportunităţi de piaţă. În mod separat, producătorii dispun de puţine resurse pentru a spori valoarea produselor lor (prin depozitare, ambalare etc.), au o putere scăzută de negociere cu cumpărătorii din cauza cantităţilor mici şi a variabilităţii stocului, lipsei mijloacelor de transport adecvate etc. La nivel de cerere, din cauza volumelor mici şi calităţii joase a produselor, ei nu reprezintă o sursă atrăgătoare pentru procesatorii mari şi angrosişti. În consecinţă preţurile de la producător sînt mici, iar ciclul de valoare scăzută în agricultură continuă. Asociindu-se în parteneriate productive, fie cooperative, fie grupuri de producători, fermierii mici pot atrage fluxuri de capital mai mari şi pot construi parteneriate pe termen lung de vînzare-cumpărare, care le-ar permite micilor producători să obţină o mai bună integrare pe piaţă şi în lanţul valoric şi, în cele din urmă, venituri mai mari. O altă problemă în aceeaşi ordine de idei este necunoaşterea cererii de pe piaţă, a standardelor de calitate şi sanitare şi absenţa generală a competenţelor de afaceri care ar facilita funcţionarea întreprinderilor şi/sau a parteneriatelor productive ca adevărate entităţi de afaceri.

Infrastructura de postrecoltare

S-a stabilit că una dintre cele mai slabe verigi ale lanţurilor de aprovizionare cu fructe şi legume, coordonate pe verticală, este absenţa unei infrastructuri moderne de postrecoltare. Principalele elemente ale unui sistem frigorific, inclusiv răcirea preliminară, depozitarea la rece, trierea, sortarea, ambalarea şi transportarea la rece, în mare parte lipsesc. Deşi, în ţară sînt disponibile cîteva instalaţii de depozitare la rece (care sînt, totuşi, insuficiente la număr şi adesea slab dotate), alte elemente ale lanţului de răcire, precum serviciile de transportare la rece, lipsesc. Lipsa de capital şi de know-how sînt printre cele mai importante cauze ale lipsei de progres în dezvoltarea unei infrastructuri de postrecoltare adecvate.

În prezent, doar o cincime din cererea de depozitare la rece este satisfăcută. Situaţia este dificilă în cazul fructelor, dar şi mai acută în cazul legumelor. Împiedicînd aplicarea practicilor optime de recoltare, fenomenul respectiv afectează negativ atît calitatea, cît şi preţurile. Deoarece cerinţele faţă de calitatea produselor alimentare proaspete devin tot mai mari pe piaţa internă şi pe ccea externă, fenomenul menţionat afectează grav comerţul agroalimentar al produselor horticole din Republica Moldova. Lipsa instalaţiilor de răcire şi sortare automată menţine agricultura ţării la un nivel scăzut.

Un alt factor-cheie care stă la baza competitivităţii scăzute a sectorului agroalimentar este declinul industriei de prelucrare a produselor alimentare. Ponderea sectorului de prelucrare a produselor alimentare şi a băuturilor reprezintă aproximativ 37% din totalul sectorului industrial al Republicii Moldova. În anul 2004 această pondere a constituit 52%. Sectorul de procesare agroalimentară cuprinde circa 1 400 de companii în care sînt angajate 30% (26 700 persoane) din forţa de muncă ocupată în sectorul industrial (tabelul 1). Cele mai importante produse ale sectorului de procesare includ vinul, carnea, fructele şi legumele, produsele lactate, produsele de panificaţie şi produsele din zahăr (figura 19).

Figura 19. Cota produselor agricole din valoarea totală a produselor

agroalimentare procesate, 2014-2016 (procente)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Cu toate că industria de procesare ar putea creşte valoarea adăugată a produselor agricole, această creştere este împiedicată de lipsa de investiţii private în sectorul de procesare agroalimentară. Companiile de procesare a produselor agricole se confruntă cu constrîngeri serioase în multe domenii, inclusiv în materie de tehnologii, echipamente, finanţe, management, marketing, logistică, povara reglementărilor şi corupţie. În plus, un sector competitiv de procesare agroalimentară ar putea transmite, în mod direct sau indirect, tehnologii agricole şi informaţionale moderne.

Consiliere, cercetare şi învăţămînt în agricultură

Sistemul de învăţămînt în agricultură a devenit receptiv şi flexibil faţă de cerinţele pieţei forţei de muncă din mediul rural. Ca rezultat al relaţiilor de parteneriat între instituţiile de învăţămînt şi companiile din domeniul agriculturii şi industriei prelucrătoare, planurile de studii şi curriculumurile pentru toate cele 23 de specialităţi aferente, metodele şi tehnicile de predare se actualizează în mod regulat, pentru a asigura un sistem educaţional formator bazat pe competenţe.

În anul 2012, ca rezultat al analizei planurilor actuale editate în 2005 şi a sugestiilor şi propunerilor din partea agenţilor economici şi a cadrelor didactice din universităţi, au fost elaborate noi standarde de calificare bazate pe competenţe, care ulterior au servit drept bază pentru noile planuri de studii, editate în 2012.

În planurile de studii noi au fost incluse discipline noi, cum ar fi “Bazele antreprenoriatului”, pentru care a fost deja elaborat curriculumul. De asemenea, s-a organizat instruirea profesorilor care urmau să predea aşa discipline, precum “Managementul calităţii”, “Ecologie şi securitate alimentară”, “Tehnologii comerciale”, “Bazele activităţii comerciale”, “Standardizarea şi certificarea mărfurilor”, “Chimia alimentelor şi bazele nutriţiei”, “Somelierie”, “Softuri în specialitate” şi altele, care vor completa cunoştinţele studenţilor cu informaţii actuale, necesare unui tînăr specialist.

Începînd cu anul 2013, au fost elaborate planuri noi de studii pentru instituţiile de învăţămînt (colegii), în conformitate cu un nou plan cadru-tip pe bază de credite, creat de Ministerul Educaţiei pentru toate colegiile din ţară. Noul sistem are drept scop atît pregătirea elevilor de bacalaureat, cît şi asigurarea continuităţii studiilor absolvenţilor, datorită sistemului de credite. Procesul de sporire a cunoştinţelor cadrelor didactice şi de îmbunătăţire a metodelor de predare va continua, contribuind la dezvoltarea învăţămîntului pe bază de competenţe. În plus, au fost elaborate grile de evaluare bazate pe competenţe.

Ca şi sistemul de învăţămînt, sistemul de cercetare şi inovaţie în agricultură nu a reuşit să se detaşeze complet de trecut şi să restabilească o legătură adecvată cu sectorul privat, continuînd să funcţioneze relativ izolat şi ineficient. Sistemul de cercetări aplicate în agricultură este actualmente reprezentat de 8 instituţii de stat, inclusiv Universitatea Agrară de Stat din Moldova. Confruntîndu-se cu resurse inadecvate, fonduri insuficiente, personal îmbătrînit (din cauza salariilor mici), institutele de cercetare existente se află în regim de supravieţuire. Nu există niciun mecanism bine stabilit de consultare a cercetătorilor cu beneficiarii finali ai cercetărilor, adică reprezentanţii comunităţii de fermieri şi agenţi economici, în alegerea temelor de cercetare. Riscul de efectuare a unor cercetări irelevante este deosebit de pronunţat, atît timp cît institutele de cercetare continuă să funcţioneze independent de sectorul privat şi de sistemul internaţional de cercetare şi dezvoltare. Prin urmare, este important să se dezvolte legături între domeniul de cercetare şi dezvoltare agricolă şi nevoile mediului de afaceri agroalimentar.

În prezent, unele dintre institutele de cercetare sînt implicate în activităţi de producere şi comercializare, care nu ţin de domeniul public şi de regulă sînt mai bine gestionate de către operatorii privaţi. Pe lîngă activităţile de cercetare, unele institute sînt puternic implicate în producerea, multiplicarea şi comercializarea de seminţe şi răsaduri. Aceste activităţi aduc institutelor venituri extrabugetare suplimentare, dar dorinţa de a comercializa produsele care fac subiectul cercetării generează situaţia actuală precară în care interesele/activităţile comerciale şi de cercetare sînt strîns legate între ele. În această privinţă este nevoie de o separare distinctă a celor două concepte şi ar trebui să se ia în considerare posibilitatea privatizării activităţilor comerciale. Trebuie menţionat faptul că unele institute ştiinţifice au stabilit deja parteneriate între sectorul public şi cel privat, care ar putea duce la îmbunătăţirea şi modernizarea domeniului ştiinţific-inovaţional.

Avînd în vedere capacitatea redusă a instituţiilor de cercetare locale subfinanţate de a concura cu structurile de cercetare şi dezvoltare la nivel internaţional, este important să se asigure un regim deschis care ar permite importul uşor şi rapid al celor mai noi tehnologii, astfel încît fermierii moldoveni să-şi poată menţine competitivitatea. Este necesară introducerea în ţară a celor mai competitive soiuri de culturi agricole elaborate în Uniunea Europeană. Iar în scopul asigurării producătorului autohton cu seminţe şi material săditor rezistent la condiţiile pedoclimatice ale Republicii Moldova se consideră oportună testarea culturilor agricole pentru a determina valoarea culturală şi de utilizare a acestora, în vederea depăşirii rezultatelor martorilor de referinţă. Această măsură nu va afecta înregistrarea şi monitorizarea soiurilor elaborate în ţară, cerinţele normative din domeniu sau tratatele internaţionale la care participă Republica Moldova.

Spre regret, în prezent există puţine conexiuni instituţionale între cunoştinţele în domeniul agricol din Republica Moldova şi sistemul informaţional, adică, între instituţiile de cercetare agricolă, informare publică şi învăţămînt/instruire. Cele trei componente activează în mod independent, iar colaborarea se limitează la implicarea cercetătorilor şi/sau a profesorilor universitari în calitate de consultanţi pe termen scurt în diferitele proiecte ale serviciului de informare publică sau doar la efectuarea unor analize şi constatări bazate pe argumente ştiinţifice. În Republica Moldova nu pare să existe o platformă permanentă de comunicare şi cooperare care să vizeze satisfacerea în comun a nevoilor din sectorul privat. Nu există mecanisme stabilite prin care serviciul de informare publică poate influenţa agenda cercetărilor agricole.

Industria alimentară din Republica Moldova

În anul 2011, ponderea în PIB a industriei alimentare (inclusiv a băuturilor şi a producţiei din tutun) a constituit 4,2%, iar cota acesteia în exportul de produse agroalimentare a reprezentat circa 50%.

Industria cerealieră şi de panificaţie

Sectorul cerealier este foarte important pentru economia şi securitatea alimentară a ţării. Principalele culturi cultivate în Republica Moldova includ grîul, orzul, porumbul şi rapiţa. În anul 2011, suprafaţa de teren cultivată cu cereale şi leguminoase a constituit 894,0 mii ha, inclusiv grîu – 301,8 mii ha şi porumb boabe – 455,5 mii ha. Recolta din anul 2011 a adus 2 498,2 mii de tone de cereale şi leguminoase, inclusiv 794,8 mii de tone de grîu şi 1 468,3 mii de tone de porumb boabe.

Cererea internă anuală este de aproximativ 1500 mii de tone, inclusiv 350 mii de tone pentru securitatea alimentară şi 1150 mii de tone pentru securitatea furajeră. În anul 2011, volumul total de cereale exportate a constituit 262,8 mii de tone. Principalele pieţe au fost România, Marea Britanie, Belarus, Italia şi Polonia.

Industria de panificaţie include producerea pîinii şi a produselor de panificaţie. În Republica Moldova există 5 societăţi pe acţiuni specializate pe panificaţie: Combinatul de panificaţie “Franzeluţa” din Chişinău, 3 fabrici de pîine din Bălţi, Soroca şi Orhei şi fabricile de produse cerealiere din Bălţi şi Chişinău. De asemenea, există alte 279 de brutării mici. Republica Moldova produce o varietate mare de produse de panificaţie, de la paste făinoase la torturi şi biscuiţi. Majoritatea produselor din acest subsector sînt comercializate pe piaţa internă, cu excepţia unor mici cantităţi exportate de biscuiţi.

Industria de conserve

Conservele joacă un rol important în industria agricolă a ţării. În anul 2011, acest sector a inclus 63 de întreprinderi, 7 dintre ele fiind companii de mare capacitate. În total, capacitatea combinată a acestei ramuri este de 185 mii de tone pe an, dintre care 30 mii de tone sînt produse de companii mici şi mijlocii.

Gama tradiţională de produse fabricate de către întreprinderile procesatoare include sucuri de fructe şi legume (mere, struguri, piersici, caise, cireşe, mure, roşii şi morcovi), sucuri concentrate, în special din mere, produse procesate (gemuri, marmeladă, dulceţuri etc.) şi conserve din fructe şi legume (castraveţi, roşii, ardei dulci etc.).

În anul 2011, producţia totală de conserve din fructe şi legume a constituit 67,0 mii de tone. În acelaşi an, 56,3% din exporturile de produse conservate au fost direcţionate spre pieţele CSI, 33,8% către piaţa UE, iar 9,9% către alte pieţe (figura 20).

Figura 20. Exporturile de conserve din fructe şi legume în anul 2011

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Federaţia Rusă continuă să fie principala piaţă de export pentru conservele moldoveneşti. În anul 2011 această piaţă a consumat 46,5% din exportul nostru total de produse din fructe conservate, inclusiv Germania – 10,1% şi Polonia – 15,3%.

Majoritatea sucurilor concentrate din mere sînt exportate în statele din UE, iar majoritatea sucurilor din fructe – în Austria, Germania, Polonia şi România. Implementarea de către companiile de procesare a produselor alimentare a standardelor de management al calităţii (ISO) şi a sistemelor de analiză a riscurilor în punctele critice de control (HACCP) reprezintă un avantaj evident. Ar trebui să se pună accentul pe promovarea şi aplicarea acestor sisteme, cu impunerea sprijinului financiar în acest sens.

Plantele oleaginoase şi industria

Principalele plante oleaginoase din Republica Moldova sînt floarea-soarelui, soia şi rapiţa. În anul 2011, volumul total al acestor culturi a constituit 559,1 mii de tone, inclusiv 427,8 mii de tone de floarea-soarelui, 79 de mii de tone de soia şi 52,3 mii de tone de rapiţă. În acelaşi an, Republica Moldova a exportat 219 mii de tone de seminţe de floarea-soarelui, 52 de mii de tone de seminţe de rapiţă şi 53,1 mii de tone de soia. Principalele pieţe de export au fost Marea Britanie, România, Ucraina, Bulgaria şi Polonia.

Sectorul de plante oleaginoase include aproximativ 122 de întreprinderi producătoare de uleiuri şi grăsimi vegetale şi animale, care prelucrează anual aproximativ 205,7 mii de tone de floarea-soarelui şi produc circa 90 mii de tone de ulei.

Societatea pe Acţiuni “Floarea-Soarelui” este principalul producător de ulei din seminţe de floarea-soarelui şi soia. Actualmente, întreprinderea are o capacitate de producţie de 50 mii de tone de ulei rafinat pe an. În anul 2009, volumul total de ulei nerafinat produs de către toate întreprinderile din sector a ajuns la 82,7 mii de tone, inclusiv 72,7 mii de tone de ulei de floarea-soarelui şi 3,4 mii de tone de ulei de soia. În anul 2011, exportul total de ulei a ajuns la 66,6 mii de tone. În acelaşi an, uleiurile vegetale din Republica Moldova au fost exportate în România (49,5%), Italia (21,6%), Bulgaria (5,3%), Portugalia (4,5%) şi Ucraina (2%).

Industria zahărului

Industria zahărului are un impact social specific şi o mare importanţă strategică în economia naţională a Republicii Moldova. În sectorul respectiv sînt angajaţi, direct şi indirect, mii de persoane. Fabricile de zahăr contribuie la menţinerea şi creşterea locurilor de muncă în zonele urbane şi rurale. Împreună cu satisfacerea necesităţilor publice, producţia sectorului este necesară pentru asigurarea activităţii industriei de panificaţie, patiserie, de producere a conservelor şi băuturilor alcoolice etc. Deşeurile generate de acest subsector sînt utilizate în creşterea animalelor şi producţia de băuturi spirtoase.

Sectorul cuprinde trei segmente principale: producătorii de sfeclă de zahăr care este cultivată în special în nordul şi centrul ţării, procesatorii de sfeclă de zahăr, precum şi producătorii şi comercianţii de seminţe de sfeclă de zahăr. În tabelul 2 sînt prezentaţi principalii indicatori ai producerii, achiziţionării şi prelucrării sfeclei de zahăr în perioada 2004-2012.

Sfecla de zahăr din Republica Moldova este procesată de către trei companii: ÎM “Sudzucker Moldova” SA, care include fabricile de procesare a sfeclei de zahăr din oraşele Drochia, Făleşti şi satul Alexăndreni, “Magt-Vest” SA, căreia îi aparţin fabricile de zahăr din oraşele Donduşeni şi Glodeni, şi “Moldova Zahăr” SA, care include fabrica de zahăr din oraşul Cupcini, raionul Edineţ, acestea aprovizionînd cu zahăr piaţa internă. Surplusul de zahăr este exportat în ţările CSI şi Uniunea Europeană. În anul 2012, sfecla de zahăr a fost procesată de 5 întreprinderi care au o capacitate combinată de 15,9 mii de tone în 24 de ore. Volumul de materie primă a totalizat 584,6 mii de tone, dintre care 579,6 mii de tone au fost procesate, fiind produse 83,4 mii de tone de zahăr. Potenţialul de export al ţării este evaluat la un nivel de 50-60 mii de tone.

Industria de procesare a produselor de origine animalieră

Producţia animală şi industria de procesare a produselor de origine animalieră au o contribuţie substanţială, adesea subestimată, pentru economia rurală a ţării. Pe lîngă multiplele beneficii oferite de către efectivele de animale la nivel de producător şi la nivel rural, acest subsector, de asemenea, are o contribuţie majoră la activităţile de procesare, vînzare cu amănuntul şi marketing.

Din cauza insuficienţei de materie primă, în prezent, cantitatea de lapte produsă şi procesată reprezintă circa o treime din volumul înregistrat în anul 1990, condiţionînd importuri semnificative de produse lactate. Pentru creşterea producţiei va fi nevoie de investiţii suficiente şi servicii de sprijin.

În industria produselor lactate se observă un nivel înalt de integrare cu fermierii. Companiile de produse lactate organizează centre de colectare a laptelui în mai multe regiuni ale ţării. Pentru a evita falsificarea, a spori calitatea laptelui şi pentru a asigura o aprovizionare stabilă cu lapte, uzinele de procesare le oferă producătorilor agricoli anumite măsuri de sprijin. În ce priveşte alte elemente ale sectorului, trebuie să se pună un accent pe dezvoltarea lanţului valoric.

Industria de procesare a laptelui include nouă întreprinderi mari şi mijlocii, cu o capacitate anuală de procesare de circa 628 mii de tone, gradul de utilizare a capacităţii respective fiind de 65%. Principalele companii din sector importă aproximativ 60% din consumul de lactate şi produse de carne de vită, doar 40% provenind din producţia internă.

Viticultura şi industria vinului

Industria vitivinicolă deţine un rol esenţial în economia ţării. Aproximativ 10-12% din bugetul anual naţional de stat este format din veniturile generate din viticultură. Principalele zone producătoare de vin sînt situate între latitudinile 46˚-48˚, aşezare similară cu regiunile franceze Bordeaux şi Burgundia, renumite pentru cultivarea viţei-de-vie. În anul 2011, suprafaţa totală a podgoriilor a constituit 139,9 mii ha, inclusiv 128,4 mii ha de viţă-de-vie roditoare. Către anul 2017, suprafaţa totală a podgoriilor s-a redus la 135,1 mii de hectare. Suprafaţa soiurilor tehnice pe rod în gospodăriile de producţie marfă au scăzut de la 108 mii hectare în 2001, la 69,4 mii hectare în 2017. Peste 95% se află în proprietate privată. Între anii 2002-2010, au fost plantate în jur de 29 de mii de hectare, dar, începînd cu 2011, suprafaţa noilor plantaţii a fost mai mică decît suprafaţa defrişată, menţinîndu-se la un nivel constant de aproximativ 2000 de hectare pe an. Pe parcursul anilor 2015-2017, la 1 hectar de viţă de vie plantat i-a revenit 2,6 hectare de plantaţii defrişate.

Figura 21. Dinamica suprafeţelor cu viţă-de-vie, mii de hectare

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Cantitatea totală de producţie de struguri a fost relativ stabilă, menţinîndu-se la un nivel de aproximativ 600 mii de tone pe an, iar producţia de struguri de masă a crescut de la 86 mii de tone în 2011 pînă la 108 mii de tone în 2017. În ultimii ani, exportul de struguri de masă s-a dublat de la 31,5 mii de tone în 2011 pînă la 78,5 mii de tone în 2017 (figura 22).

Figura 22. Producţia şi exportul de struguri de masă, mii de tone

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Republica Moldova este inclusă în lista primelor 10 ţări producătoare şi exportatoare de vinuri din lume. Actualmente, 191 de fabrici de vin deţin licenţe de producţie. Deşi a fost înregistrată o scădere bruscă a producerii de la 20 mil. decalitri în 2013 la 13 mil. decalitri în 2014, pe parcursul următorilor ani s-a păstrat o creştere uşoară a volumului de producere, ajungînd la nivelul de 18 mil. decalitri în 2017.

În prezent, sectorul vitivinicol atrage investiţii străine semnificative. Vinul are o influenţă considerabilă asupra stării economice a ţării, asigurînd, în anii favorabili, pînă la 20% din veniturile din export. Valoarea totală a vinurilor exportate a avut o tendinţă de creştere, de la 97,7 mil. dolari SUA în 2015, la 128,4 mil. dolari SUA în 2017. Aceeaşi tendinţă a fost remarcată şi în termeni cantitativi, fiind de 11,3 mil. decalitri în 2015 şi ajungînd la valoarea de 14 mil. decalitri în 2017.

Pînă în anul 2006, Federaţia Rusă a fost principala piaţă de export a vinurilor moldoveneşti. Datorită unei atenţii sporite din partea industriei vitivinicole faţă de calitatea vinului şi diversificarea pieţelor, în prezent, cantităţi semnificative de vinuri moldoveneşti se exportă pe alte pieţe. Cele mai importante pieţe pentru vinul îmbuteliat moldovenesc în anul 2017 (ca valoare de export) au fost următoarele ţări: China cu o cotă de 17%, România – 13%, Polonia – 13 %, Federaţia Rusă – 10%, Cehia – 10%, Kazahstan – 7%, Ucraina – 6% şi Belarus – 4%. Din totalul de exporturi în 2017, peste 45% din vinurile îmbuteliate au fost exportate în ţările membre ale UE.

Cu toate că tendinţele pozitive modeste în acest subsector, companiile vitivinicole întîmpină o serie de probleme dificile, precum activele învechite şi necesitatea de investiţii, lipsa de diversificare a pieţei de export, calitatea joasă a vinului, precum şi lipsa de competenţe financiare, de marketing şi management corporativ.

Pentru recuperarea şi dezvoltarea viticulturii şi industriei de procesare a vinului, în perioada 2011-2020 se preconizează înlocuirea a 24 500 ha de plantaţii vechi cu plantaţii noi de viţă-de-vie. Spre regret, din cauza accesului scăzut al producătorilor la capitalul necesar, anual sînt plantate doar circa 2000 de hectare de viţă-de-vie.

Cele mai importante aspecte din sectorul vitivinicol, care trebuie abordate, includ:

1) multe părţi interesate din sectorul vitivinicol au o situaţie financiară scăzută, cu niveluri înalte de creanţe, iar relaţiile de piaţă între bănci şi operatorii din sectorul vitivinicol sînt uneori asimetrice;

2) doar 25% din plantaţiile de viţă-de-vie ale Republicii Moldova produc peste 8 tone/ha/an (t/ha/an) şi sînt considerate de înaltă calitate, în timp ce 8000 ha ar trebui să fie defrişate, iar alte 7000 mii ha plantate anual;

3) actualmente, circa 25% din producţia vitivinicolă provine din unităţi cu o capacitate de prelucrare a strugurilor mai mică de 100 tone/an, 15% – din unităţi cu capacitatea de pînă la 500 tone/an, iar 60% – din fabricile de vin cu capacităţi anuale de peste 500 tone, ceea ce este cu mult sub capacitatea considerată a fi optimă;

4) relaţia de piaţă între viticultorii care cultivă struguri tehnici şi unii producători de vin este asimetrică;

5) pe principalele pieţe de export, vinul moldovenesc nu se bucură de o recunoaştere adecvată şi nu are reputaţia unui vin de calitate constantă;

6) cooperarea dintre producătorii de vin şi viticultori este limitată;

7) interacţiunea instituţională între sectorul privat şi cel public trebuie consolidată;

8) capacitatea de marketing a vinului este încă slabă şi subfinanţată;

9) vinul ecologic şi turismul vinului sînt ramuri care se dezvoltă destul de lent.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a adoptat obiectivul general de modernizare a sectorului vitivinicol, soluţionare a deficienţelor structurale din industria vinului moldovenesc şi contribuire la crearea unui mediu propice pentru producerea vinurilor de calitate (cu indicaţie geografică protejată (IGP) şi denumire de origine protejată (DOP)), sporind competitivitatea pe piaţa internă şi cea de export. Datorită acestor eforturi, deja în anul 2015 au fost înregistraţi 37 de producători de vin cu indicaţie geografică protejată, numărul acestora ajungînd la 40 în 2017. De asemenea, în 2015 erau înregistraţi 18 producători de struguri cu indicaţie geografică protejată, numărul lor ajungînd la 24 în 2017.

Pentru a sprijini financiar aceste evoluţii strategice, Guvernul Republicii Moldova a negociat cu Banca Europeană de Investiţii acordarea unui împrumut de 75 mil. euro pentru finanţarea reformei industriei vitivinicole moldoveneşti, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului fiind responsabil de controlul finanţării. Programul de restructurare a sectorului vitivinicol în valoare de 75 mil. euro a fost iniţiat de către Guvern şi Banca Europeană de Investiţii pentru a aborda vulnerabilităţile structurale din industria vitivinicolă a Republicii Moldova. Programul meţionat este implementat prin intermediul Unităţii Consolidate pentru Implementarea şi Monitorizarea Programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol. Programul asigură ca investiţiile direcţionate în podgorii, procesarea vinului şi industriile aferente să contribuie la majorarea producţiei de vinuri cu denumire de origine protejată sau cu indicaţie geografică protejată.

Necesităţile de dezvoltare a industriei alimentare

Întrucît industria alimentară este cel mai mare cumpărător de producţie primară directă, gradul său de dezvoltare are un impact direct asupra veniturilor agricultorilor. Prin urmare, legăturile directe de afaceri între aceste două părţi ale lanţului alimentar (măsurate prin gradul de integrare pe verticală şi pe orizontală) au un impact semnificativ asupra competitivităţii sectorului. Nivelul actual de integrare pe verticală şi pe orizontală în sectorul agroalimentar este foarte scăzut. Aşadar, îmbunătăţirea acestuia reprezintă unul dintre principalele obiective de dezvoltare în acest sector.

În baza unei analize detaliate a sectorului agroalimentar din Republica Moldova, putem identifica următoarele dificultăţi:

1) un nivel scăzut de dotare cu tehnologii moderne de procesare a produselor alimentare;

2) un nivel scăzut de concentrare a procesării ce rezultă în eficacitate scăzută;

3) neutilizarea întregii capacităţi de procesare;

4) capital prea scump pentru restructurarea şi modernizarea instalaţiilor de procesare;

5) un grad scăzut de integrare pe verticală şi orizontală între procesatori şi producţia primară;

6) absenţa implementării standardelor de siguranţă alimentară şi a standardelor de calitate a produselor alimentare;

7) lipsa implementării metodelor moderne de marketing şi management;

8) lipsa unui acces deplin pe pieţele dezvoltate;

9) avantajul competitiv asociat cu forţa de muncă ieftină va scădea treptat şi va apărea necesitatea de a creşte productivitatea.

Luînd în considerare concluziile de mai sus, în prezenta Strategie se propune implementarea unor procese ample de restructurare şi modernizare a sectorului în cauză, cu sprijin financiar suplimentar pentru consolidarea integrării pe verticală şi orizontală şi îndeplinirea cerinţelor de siguranţă alimentară şi calitate a produselor alimentare. Aceste activităţi vor implica acordarea sprijinului financiar pentru investiţii în instalaţii de procesare, clădiri moderne, linii moderne de producţie, inclusiv toată infrastructura aferentă.

De asemenea, este nevoie de sprijin pentru crearea şi funcţionarea grupurilor de producători agricoli, precum şi de sisteme de subvenţii care să sprijine dezvoltarea acestora în Republica Moldova. Lipsa de conformitate a unor porţiuni mari ale sectorului de procesare agroalimentară cu cerinţele UE privind siguranţa şi calitatea alimentelor limitează accesul produselor din sectorului agroalimentar pe pieţele UE. În această privinţă, deficienţele includ capacitatea insuficientă de autocontrol şi testare, lipsa sistemelor de siguranţă alimentară bazate pe HACCP, precum şi utilizarea tehnologiilor de producţie învechite. Totodată, conformarea cu standardele UE şi alte standarde internaţionale privind siguranţa alimentelor este o condiţie necesară pentru comerţul de succes la scară globală şi punerea produselor agroalimentare pe pieţele internaţionale de mare valoare. Pentru modernizarea tehnologiilor de producere la un nivel cu cerinţele UE va fi nevoie de investiţii mari.

Deficienţele actuale din sistemul de gestionare a siguranţei alimentare al ţării sînt printre cele mai grave impedimente pentru accesul pe pieţele internaţionale, iar rezolvarea lor este importantă şi din considerente de sănătate publică naţională. Anterior, organizarea instituţională era bazată pe o structură fragmentată, existînd mai multe instituţii şi agenţii responsabile de siguranţa alimentară la nivel central, municipal şi raional. În rezultatul suprapunerii funcţiilor au apărut cerinţe repetitive legate de inspecţii, teste de laborator şi certificare, ducînd la majorarea costurilor pentru sectorul privat. Strategia de siguranţă alimentară şi noua legislaţie au pus bazele unui sistem mai transparent şi mai credibil.

Analiza resurselor naturale şi a chestiunilor de mediu, relevante pentru sectorul agroalimentar

Fondul funciar al statului şi structura proprietăţii funciare

Potrivit datelor din Cadastrul funciar conform situaţiei la data de 1 ianuarie 2017, suprafaţa totală a ţării constituie 33 850 de kilometri pătraţi, împărţită aproximativ în 91% mediu rural şi 9% mediu urban. S-a estimat că 82% din terenurile agricole sînt arabile şi doar 11% din acestea sînt acoperite cu plantaţii multianuale. Din suprafaţa totală a ţării de 3 384,6 mii ha, circa 2,0 mil. ha sau 73% este teren agricol. Pădurile acoperă aproximativ 12% din suprafaţa totală a terenurilor (figura 23).

Tipologia proprietăţii funciare are trei clase principale de proprietate: proprietate de stat (22%), proprietate a autorităţilor publice locale (20%) şi proprietate privată (58%). Potrivit datelor Cadastrului funciar din data de 1 ianuarie 2012, fondul funciar a reprezentat aproximativ 3,4 mil. ha, dintre care circa 2,5 mil. ha sau 73% este teren agricol. În prezent, aproximativ 94% din terenurile agricole sînt în proprietate privată.

Figura 23. Diviziunea terenurilor agricole după categoriile principale, hectare

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Reforma funciară a creat o structură agricolă polarizată cu ferme colective consolidate mari pe de o parte, şi, pe de altă parte, cele mici fragmentate. Acestea din urmă erau importante din punctul de vedere al securităţii alimentare domestice, dar au devenit un obstacol în calea dezvoltării pieţei funciare, precum şi productivităţii şi competitivităţii proprietarilor de terenuri. Nivelul de fragmentare a terenurilor nu s-a schimbat semnificativ de la procesul de privatizare, care s-a încheiat în anul 2000. În timp ce nivelul variază de la sat la sat (unii proprietari au primit doar 3 parcele, în timp ce alţii au primit pînă la 12 parcele), datele preliminare ale recensămîntului general agricol arată că o exploataţie agricolă, în medie, este împărţită în 3 parcele. Deşi această distribuţie a condus la o fragmentare a proprietăţii terenurilor, în practică utilizarea terenurilor a rămas consolidată de agricultorii activi, iar noile gospodării colective arendează terenuri de la noii deţinători de gospodării, mulţi dintre care niciodată nu au practicat agricultura. În prezent, mai puţin de 1% din gospodăriile colective înregistrate gestionează peste 61% din terenurile agricole în producţie.

Mărimea medie a terenului este de aproximativ 0,8 ha. Numărul mediu de parcele pe exploataţii agricole (ferme) ca proprietăţi separate înregistrate în cadastru este egal cu 4,4 parcele. Cel mai mare nivel de fragmentare se află în partea centrală a Republicii Moldova. Consolidarea terenurilor continuă să fie un factor critic pentru bunăstarea populaţiei rurale. S-a estimat că mai puţin de 6% dintre terenurile agricole sînt nelucrate.

Caracteristicile solurilor

Teritoriul Republicii Moldova poate fi divizat în trei zone agroecologice (figura 24). Suprafeţele incluse în fiecare dintre aceste zone agroecologice posedă aceleaşi caracteristici în ceea ce priveşte relieful, clima, tipul de sol şi disponibilitatea apei. Zona agroecologică de Nord este o zonă deluroasă cu păduri, stepe şi pajişti, aici se găseşte cel mai fertil sol cu capacitate mare de reţinere a apei, fiind cea mai potrivită pentru culturi de cîmp. Zona agroecologică Centru este deluroasă şi are văi adînci, solul este mai puţin fertil şi se potriveşte cel mai bine pentru culturi perene, cum sînt livezile şi podgoriile. Zona agroecologică de Sud are teren de stepă şi luncă şi soluri foarte fertile şi mai puţin fertile. Din cauza temperaturilor ridicate şi a precipitaţiilor scăzute, această zonă are doar producţie marginală în absenţa irigării.

Figura 24. Zonele agroecologice din Republica Moldova

Sursa: Banca Mondială (2012)

Solul Republicii Moldova este caracterizat, în primul rînd, prin cîmpii văluroase cu cernoziomuri fertile şi terenuri agricole productive. Prin compoziţia şi fertilitatea sa naturală, solul se caracterizează printr-o diversitate remarcabilă. Acesta este dominat de cernoziom, care are un grad diferit de degradare (70% din total). Un interes special îl prezintă solurile aluviale destinate pentru irigaţii (sol arabil – aproximativ 60 000 ha) şi soluri cenuşii sau seroziom (sol arabil – 76 mii ha), potrivite pentru cultivarea de culturi tehnice şi livezi de fructe sîmburoase. Aproape fiecare al doilea hectar de teren are o calitate peste cea medie, din care 689 000 ha (27% din terenurile agricole) sînt de calitate superioară. Cu toate acestea, calitatea solurilor a scăzut cu 5 puncte în 30 de ani, în urma exploatării intensive în absenţa măsurilor pedologice necesare. Nivelul scăzut de rotaţii de culturi (reducerea culturilor furajere cu leguminoase), reducerea de 20-30 de ori a utilizării îngrăşămintelor organice şi de reducerea de 15-20 de ori a îngrăşămintelor minerale au afectat profund cantitatea de humus şi bioelemente în sol, ducînd la degradarea lui biologică. Conţinutul de fosfor în majoritatea solurilor constituie între 1,8 şi 2,1mg/100g de sol şi este la limita dintre gradaţia scăzută şi cea moderată. Conţinutul general de potasiu din solurile Republicii Moldova este favorabil, oferind posibilitatea de a obţine randamente ridicate pe 90% din terenurile agricole. În ultimii 120-130 de ani, conţinutul de humus în soluri a înregistrat o scădere lentă, reducîndu-se cu 40-50%. Scăderea calităţii solurilor devine o problemă critică pentru ţară şi, în combinaţie cu consecinţele diferitelor tipuri de eroziune, duce la scăderea productivităţii culturilor agricole şi a eficienţei producţiei agricole pe suprafeţe mari de teren.

Situaţia în privinţa alimentării cu apă pentru producţia agricolă

Republica Moldova se caracterizează printr-o climă variabilă continentală, semiumedă, de multe ori cu deficit înalt de umiditate în sol, secete frecvente, inundaţii, grindină şi îngheţuri. Agricultura este unul dintre cele mai vulnerabile sectoare ale economiei naţionale la condiţii climatice. Instabilitatea climei este una dintre principalele cauze ale randamentelor scăzute şi prezintă un risc iminent pentru agricultură. În ultimii 20 de ani, mediile temperaturilor lunare înregistrate au fost cuprinse între -8,5°C în ianuarie şi +26,0°C în luna august. Perioada caldă a anului durează circa 190 de zile. Intensitatea anuală a precipitaţiilor scade de la nord-vest la sud-est. Pe parcursul anilor 1985-2007, mediile anuale de precipitaţii au variat între 445 mm şi 960 mm în partea de nord şi 371 mm şi 813 mm (1997) în partea de sud a ţării. Numărul total de zile ploioase anual (cu >0,1 mm de precipitaţii) a variat între 121 şi 174 de zile în regiunile nordice şi între 91 şi 152 de zile în regiunile sudice (tabelul 5).

Extinderea terenurilor arabile, reducerea suprafeţelor împădurite şi a păşunilor, intensificarea eroziunii pe pante şi deşertificarea au avut un impact negativ asupra regimului hidrologic al teritoriului. Principalele surse sînt apa de ploaie şi apa din zăpada topită. Resursele de apă sînt formate din apele de suprafaţă ale rîurilor, lacurilor, precum şi din apele subterane. Suprafaţa totală acoperită de apă este de 76 214 ha, inclusiv iazuri (36 718 ha). Cele mai mari resurse de apă sînt rîurile transfrontaliere Nistru (circa 57%) şi Prut (10%). Calitatea apei din rîurile Nistru şi Prut este acceptabilă şi poate fi folosită în diferite scopuri. Volumul apelor de suprafaţă şi debitul acestora s-au diminuat. Cantitatea de apă de suprafaţă s-a redus cu 30-50% în raport cu media anuală în mai multe zone hidrografice importante (precum cele ale rîurilor Nistru şi Prut) şi cu 20-40% în zonele hidrografice şi bazinele rîurilor mici. Rîurile şi iazurile sînt în mare parte poluate, avînd o mineralizare ridicată. Din rezervele de ape subterane doar 50% corespund cerinţelor indicatorilor de calitate. În scopuri de irigare poate fi utilizată doar apa din rîuri, în timp ce apa din iazurile interioare este în mare parte necorespunzătoare. În partea de sud a ţării se observă un grad ridicat de mineralizare şi un deficit mai mare de apă.

Sectorul de irigare al Republicii Moldova se află în stare precară şi împiedică dezvoltarea sectorului agricol. Republica Moldova are un potenţial de 144 600 ha de teren irigabil (230 000 ha în 1990). În total, în ţară există 78 de sisteme centralizate de irigare care sînt amplasate pe o suprafaţă de 131-688 ha. Aceste sisteme de irigare au fost exploatate timp de 35-50 de ani. Aproximativ 60% dintre ele necesită reabilitare (trebuie schimbate pompele, panourile electrice şi de control, bazinele, ţevile de apă etc.). Actualmente, doar circa 10-20% dintre terenurile agricole irigabile sînt irigate. Schimbările organizaţionale, parcelarea terenurilor şi privatizarea patrimoniului hidrotehnic au redus din integritatea şi complexitatea sistemelor hidrologice, micşorînd semnificativ volumul de producţie agricolă pe terenurile irigate. Pe măsură ce aceşti factori vor fi analizaţi şi remediaţi, este probabil ca cererea de apă în sectorul de irigare să crească substanţial, mai ales avînd în vedere consecinţele schimbărilor climatice asupra agriculturii dependente de ploaie. Scăderea volumului de precipitaţii şi creşterea cererii de apă pentru irigare înseamnă că, dacă nu vor fi implementate măsuri de adaptare, schimbările climatice vor duce la conflicte în legătură cu resursele de apă şi vor genera o cerere mare nesatisfăcută de irigare.

Accesul redus la servicii de irigare din cauza deteriorării sistemelor de stat de irigare în ultimul deceniu reprezintă un impediment serios în procesul de tranziţie la agricultura cu valoare şi, respectiv, randamente mai mari. Fenomenul respectiv a apărut din cauza lipsei investiţiilor publice şi a reformelor instituţionale din 1991 pînă în prezent şi a dus la o situaţie în care, în anul 2007, doar aproximativ 16% din terenurile irigabile au fost irigate, fiind utilizată doar aproximativ 50% din cantitatea de apă necesară. Acest fapt a cauzat reducerea recoltelor de culturi sub randamentul potenţial, care ar putea fi obţinut folosind irigarea. Ţinînd cont, în special, de impactul estimat al schimbărilor climatice asupra Moldovei (se aşteaptă, mai ales, precipitaţii mai neregulate şi, în total, mai puţine), irigarea eficace cu utilizarea eficientă a apei va fi crucială pentru dezvoltarea agriculturii. Va fi importantă susţinerea reabilitării/reconstrucţiei (inclusiv schimbarea ţevilor şi căptuşelilor) tuturor sistemelor de irigare centrale, amplasate de-a lungul rîurilor Nistru şi Prut, precum şi a celor amplasate de-a lungul lacurilor artificiale sau naturale, cu apă de calitate potrivită pentru irigare. De asemenea, se impune urgent identificarea posibilităţilor de construire a unor instalaţii suplimentare de capturare/acumulare a apei provenite din precipitaţii, topirea zăpezii etc.

Trebuie examinate toate inovaţiile tehnologice utilizate la nivel mondial în conservarea apei destinate agriculturii, inclusiv instalaţii de irigare prin aspersiune de joasă presiune cu pivot central, instalaţii de irigare prin aspersiune cu mişcare liniară, sisteme de irigare prin picurare/microirigare, sisteme de recuperare şi reutilizare a apelor reziduale.

Pe lîngă irigare, este important să fie aplicate tehnici agricole adecvate, cele mai bune practici de gestionare a apei destinate agriculturii cu sporirea dovedită a eficienţei şi eficacităţii utilizării apei, inclusiv: irigarea programată şi măsurarea volumetrică, mulcirea, reducerea sau eliminarea lucrărilor de arătură, aratul de conservare, păstrarea miriştii pînă la semănatul culturii următoare, sisteme de cultivare a terenurilor uscate, rotaţia culturilor şi utilizarea pîrloagelor, densitatea plantelor şi poziţionarea lor în teren, precum şi cele mai bune practici de gestionare a pămîntului (inclusiv nivelarea terenului şi cultivarea pe contur).

Chestiuni de proprietate şi administrare a resurselor de apă

Prin adoptarea Legii nr.171/2010 cu privire la asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, au fost făcuţi paşi importanţi în sprijinirea dezvoltării eficiente a sectorului de irigaţii în conformitate cu cele mai bune practici internaţionale. Legea prevede crearea asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii şi transmiterea în folosinţă gratuită şi gestionare a infrastructurii pentru irigare de la stat la asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii. Reglementările şi procedurile specifice de transfer sînt prezentate în Regulamentul privind modul de transmitere a sistemelor de irigare în folosinţă gratuită (comodat) către asociaţiile utilizatorilor de apă pentru irigaţii, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.198/2013.

Conform practicii internaţionale, rolul statului este de a identifica resurse financiare pentru reabilitarea/renovarea deplină a sistemelor de irigare şi de a le transfera apoi în gestiunea asociaţiilor utilizatorilor de apă pentru irigaţii, cu condiţia că acestea le vor folosi şi le vor menţine în cel mai eficient mod.

Dezvoltarea eficientă şi efectivă a sectorului agricol depinde în mare măsură de accesul la surse sigure de apă pentru irigare, pentru producerea şi procesarea produselor alimentare.

Situaţia cu privire la atenuarea schimbărilor climatice şi adaptarea la acestea

Scăderea producţiei în sectorul agricol ca urmare a calamităţilor naturale (inclusiv secete, inundaţii, grindină, îngheţuri şi furtuni puternice) duce la pierderi anuale estimate la 3,5-7,0% din PIB-ul ţării. Asemenea fenomene grave, precum seceta din perioada 2006-2007, a redus cu 50-75% randamentele de culturi principale, cum sînt grîul, porumbul şi floarea-soarelui. Printre efectele cele mai drastice ale schimbărilor climatice asupra agriculturii se numără seceta care cauzează reduceri semnificative ale recoltei şi, respectiv, ale efectivului de animale. Durata secetei variază de la cîteva zile pînă la cîteva luni sau chiar ani la rînd (1945, 1946, 1947). În anii 1990, 1992 şi 2003 secetele au durat pe parcursul întregului sezon de cultivare activă (aprilie – septembrie). Inundaţiile şi secetele grave, care au afectat recent Republica Moldova, au sporit extremele de temperatură şi nivelul de precipitaţii, impunînd necesitatea inevitabilă de adaptare a producţiei agricole la schimbări climatice. În timpul secetei din anul 2007, 90% din teritoriul ţării şi 80% din populaţia rurală dependentă de agricultură au fost afectate de recolta redusă. Producţia culturilor cerealiere s-a micşorat cu 70% în comparaţie de anul 2006, producţia totală de grîu a scăzut în medie cu 25%, media naţională de porumb a scăzut cu 59%, efectivul de bovine s-a diminuat cu un sfert, cel de porcine cu aproape 50%, cel de ovine şi caprine cu 10% şi numărul de păsări cu 25%. Rezultate similare pot fi observate şi la compararea randamentelor de grîu şi porumb pe regiuni, în perioada 2009-2011 şi în 2012, cea mai mare scădere fiind înregistrată în regiunea de sud.

Ca rezultat al schimbărilor climatice se aşteaptă creşterea temperaturilor şi variabilitatea precipitaţiilor în viitor, cu reducerea şi mai pronunţată a recoltelor şi efectivelor de animale. Conform studiului de modelare a efectelor schimbărilor climatice asupra Republicii Moldova, efectuat de Banca Mondială (2012), deşi există în continuare incertitudini referitoare la gradul de încălzire, care va avea loc în Republica Moldova, tendinţa generală de încălzire este clară şi evidentă pentru toate cele trei zone agroecologice, cu o încălzire medie de peste 2^oC în următorii 50 de ani, potrivit scenariului de schimbări medii de temperatură. În prezent, diferenţa de temperaturi între cele trei zone agroecologice este mică, temperatura medie în Zona agroecologică de Nord fiind cu 0,6^oC mai mică decît cele din zonele agroecologice Centrală şi de Sud. În toate cele trei scenarii prezise de creştere a temperaturilor către anul 2050 – schimbări mici, medii şi mari – există incertitudini referitoare la magnitudinea schimbărilor de precipitaţii, însă în toate aceste scenarii se prezice reducerea precipitaţiilor. Prognoza impactului mediu indică o scădere a precipitaţiilor la nivel naţional cu aproximativ 5 mm pe lună, cea mai mare scădere fiind prognozată pentru Zona agroecologică de Nord. La nivel regional, incertitudinea este chiar mai mare, iar precipitaţiile anuale ar putea scădea cu pînă la 118 mm pe an, cu afectarea considerabilă a tuturor zonelor agroecologice.

Fermierii din Republica Moldova nu sînt adaptaţi corespunzător la clima actuală, acest “deficit de adaptare” fiind esenţial. Efectul direct al temperaturilor şi precipitaţiilor asupra culturilor în perspectiva schimbărilor climatice va consta în reducerea majorităţii recoltelor. Se prognozează că schimbările climatice vor reduce randamentele de grîu, porumb, lucernă, struguri, legume şi păşune. Recoltele de mere se aşteaptă să rămînă relativ constante, cu o uşoară scădere în Zona agroecologică de Sud, unde este necesară irigarea. Reducerea efectelor negative este posibilă prin irigare, aceasta contribuind şi la scăderea variabilităţii randamentului culturilor în acele zone în care apa pentru irigare va fi disponibilă. Însă, precum se menţionează mai jos, diminuarea volumului de apă pentru irigare ar putea reduce şi mai mult randamentul culturilor. Aceste rezultate au fost prezentate fermierilor moldoveni care au remarcat că efectele menţionate sînt confirmate de tendinţele actuale şi de experienţa lor.

Scăderea volumului de precipitaţii şi creşterea cererii de apă pentru irigare înseamnă că, dacă nu vor fi implementate măsuri de adaptare, schimbările climatice vor duce la conflicte în legătură cu resursele de apă şi vor genera o cerere mare nesatisfăcută de irigare. Odată cu dezvoltarea ţării vor creşte şi necesităţile de apă, dar schimbările climatice vor provoca, de asemenea, creşterea cererii de apă pentru irigare din cauza temperaturilor ridicate şi precipitaţiilor reduse. Studiul Băncii Mondiale care a inclus şi modelarea apelor specifice din zonele agroecologice şi bazinele hidrografice (anul 2012) sugerează că, chiar şi fără schimbări climatice, creşterea cererii de apă în scopuri nonagricole va provoca deficite în următoarele decenii. Odată cu schimbările climatice, îndeosebi în bazinul rîului Răut, dar şi în bazinele superior şi inferior ale Nistrului, s-ar putea simţi un deficit sever de apă pentru irigaţii.

Suprafeţele împădurite în Republica Moldova au rămas relativ constante în ultima perioadă şi sînt deosebit de importante pentru îmbunătăţirea echilibrului ecologic şi echilibrului apei, pentru reducerea eroziunii hidrologice şi eoliene şi pentru îmbunătăţirea productivităţii terenurilor agricole. Contribuţia sectorului forestier la economia naţională ia forma produselor forestiere (lemnoase şi nelemnoase), furnizate ca produse finite sau semifinite, materii prime, precum şi servicii. Anual, în urma lucrărilor de întreţinere a pădurilor şi activităţilor ce asigură continuitatea plantărilor în resursele forestiere se colectează în medie circa 300 000-400 000 m³ de lemn, inclusiv lemn de foc, care reprezintă aproximativ 85%. Despădurirea în Republica Moldova a fost cauza principală a eroziunii solului, fiind influenţată de necesităţile localnicilor în lemn de foc pentru încălzire şi gătit, dar şi lemn pentru construcţii. În anii 1997-2005 exploatarea forestieră ilegală a ajuns la aproximativ 104 000 m³. În această perioadă, media de tăiere ilegală a copacilor a constituit aproximativ 12 m³ per 1000 ha de păduri şi plantaţii de tip pădure, administrate de Agenţia “Moldsilva”, şi circa 30 m³ în pădurile administrate de către autorităţile locale.

Analiza situaţiei în zonele rurale

Locuitorii din mediul rural

Republica Moldova este o ţară rurală, 57% din populaţia ţării locuind în mediul rural. Potrivit datelor statistice naţionale, în anul 2016, peste 2 mil. din cele 3,55 mil. de cetăţeni locuiau în mediul rural. Însă, este important să se ţină cont de migraţia externă. După anul 1997, aproape 660 000 de locuitori au părăsit ţara, densitatea populaţiei reducîndu-se de la 188 de locuitori/km² în 1980 la 105 de locuitori/km² în 2010.

Figura 25. Populaţia Republicii Moldovei în total şi distribuţia populaţiei

pe zone urbane şi rurale, 2010-2016 (milioane de persoane şi %)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Republica Moldova are cea mai mare pondere a populaţiei rurale din Europa de Est (figura 26). La compararea ponderii populaţiei rurale în ţările din regiune se observă că Republica Moldova are cea mai mare proporţie a populaţiei rurale din totalul populaţiei, în timp ce în Belarus proporţia respectivă este cea mai scăzută. În anul 2012 media populaţiei rurale în noile state membre ale UE a fost de 35%, iar în statele UE-15 – 21%. În perioada analizată ponderea populaţiei rurale din regiune nu s-a schimbat semnificativ.

Figura 26. Ponderea populaţiei rurale în totalul populaţiei din Republica Moldova

comparativ cu statele din Europa de Est, 1992-2012 (procente)

Sursa: FAO

Rata şomajului la nivel naţional a fost de 4,2%, fără mari schimbări faţă de anul 2015 (4,9%). Rata şomajului în rîndul bărbaţilor a fost de 5,5%, iar în rîndul femeilor – de 2,9%. S-a înregistrat un decalaj important între ratele şomajului pe zone: 6,0% în mediul urban faţă de 2,6% în mediul rural.

În pofida faptului că jumătate din populaţia Republicii Moldova locuieşte în mediul rural, rata ocupării forţei de muncă în acest spaţiu este de numai 39%. În anul 2012, rata de ocupare a forţei de muncă în mediul rural a constituit 34%, iar în 2016 – 39% (figura 27). Deşi cifra respectivă s-a mărit, creşterea este nesemnificativă şi indică o stagnare a oportunităţilor de muncă în zonele rurale, probabil din cauza reducerii oportunităţilor de angajare în agricultură, precum şi a activităţii independente. În toată perioada analizată, rata de ocupare a bărbaţilor în zonele rurale a fost ceva mai mare, deşi în ultimii zece ani nu s-au înregistrat schimbări semnificative. Totodată, rata de ocupare a forţei de muncă în mediul urban a scăzut de la 49% în anul 2000 la 44% în 2011. În perioada 2012-2016, rata de ocupare în mediul urban a scăzut pînă la 42% către anul 2014, iar apoi s-a menţinut la acelaşi nivel pînă în 2016, în timp ce în mediul rural rata de ocupare a crescut lent, dar constant, de la mai puţin de 35% în 2012 la aproximativ 40% în 2016.

Figura 27. Ratele de activitate şi ocupare a forţei de muncă

în Republica Moldova pe zone, 2012-2016 (procente)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

În Republica Moldova, ponderea populaţiei economic active este mai mică decît în alte ţări est-europene, din cauza migraţiei în masă a forţei de muncă active din ţară. În anul 2012, doar 38% din totalul populaţiei Republicii Moldova era activă din punct de vedere economic, în timp ce în aproape toate celelalte ţări din regiune indicele respectiv a fost de 50%. În 2016, ponderea populaţiei active a crescut pînă la 42,6% din populaţia totală. Totodată, ponderea populaţiei active, ocupate în agricultură, în anul 1992, era cea mai înaltă dintre ţările est-europene (14%), iar ulterior a devenit cea mai scăzută (5%).

Cea mai mică rată de ocupare a forţei de muncă în mediul rural al Republicii Moldova se observă în rîndul tinerilor cu un nivel scăzut de educaţie. În această categorie de populaţie s-au înregistrat cele mai mici rate ale ocupării forţei de muncă în mediul rural, care au scăzut de la 24% la 2% în perioada 2000-2016 (tabelul 5). Mai mult decît atît, pentru cei care au absolvit doar învăţămîntul primar a fost cel mai greu să-şi găsească locuri de muncă în zonele rurale – în rîndul acestor persoane rata de ocupare în zonele rurale a scăzut între anii 2000 şi 2016 de la 30% la 7%. Totodată, în ultimii zece ani, rata de ocupare a forţei de muncă a scăzut aproape în toate categoriile de populaţie.

Tabelul 6

Ratele de ocupare a forţei de muncă în Republica Moldova după grupuri

de vîrstă şi educaţie formală, 2000-2016 (procente)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Concluziile de bază ale celui mai recent Raport naţional privind dezvoltarea umană (2015/2016) arată un decalaj semnificativ între nivelul absolut de sărăcie în mediul urban şi cel rural – la limita sărăciei trăiesc 19% din populaţia rurală faţă de 5% din populaţia urbană. Aproximativ 80% din cheltuielile de consum ale populaţiei sînt direcţionate pentru produse alimentare, facturi de întreţinere, haine, transport şi comunicaţii, şi doar 0,6% se folosesc pentru învăţămînt. Există, de asemenea, discrepanţe mari în funcţie de sex, vîrstă, dizabilităţi şi nivelul de educaţie. Cea mai mare expunere la sărăcie o au persoanele care trăiesc în gospodării rurale conduse de persoane vîrstnice, femeile singure pensionate şi familiile în care sînt adulţi cu dizabilităţi.

Venitul populaţiei este în continuare cel mai scăzut din regiune, Republica Moldova fiind cea mai săracă ţară din Europa. Din 2010 pînă în 2015 media venitului disponibil al populaţiei a crescut cu 53,5%, de la 1273,7 lei pînă la 1956,6 lei. Totodată, decalajul între venitul populaţiei urbane şi al celei rurale s-a mărit – de la 23,6% în 2010 pînă la 41,8% în 2015, indicînd adîncirea inegalităţilor sociale dintre populaţia urbană şi cea rurală.

Venitul mediu lunar în zonele urbane este cu 35% mai mare decît în cele rurale.

Ratele scăzute de ocupare a forţei de muncă în zonele rurale se explică prin salariile mici în sectorul agricol comparativ cu cele din alte sectoare ale economiei. În anii 2014-2015, salariile în sectorul agricol au reprezentat circa 60% din media naţională. În perioada 2013-2016, nivelul de subzistenţă a fost mai scăzut în zonele rurale comparativ cu cele urbane (figura 28), deşi în termeni nominali acesta a crescut. Totuşi, între anii 2013-2016, nivelul real de subzistenţă în gospodăriile din mediul urban s-a dublat, în timp ce în mediul rural nivelul subzistenţei a rămas constant în ultimul deceniu.

Figura 28.Structura nivelului de subzistenţă în funcţie de zonă

în anii 2013-2016 (valori nominale, lei)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Fiecare al cincilea cetăţean al Republicii Moldova lucrează în străinătate şi fiecare al patrulea emigrant provine din mediul rural. Potrivit statisticilor naţionale, în jur de 320 000 de persoane (circa 10% din totalul populaţiei şi 20% din populaţia activă) lucrează în prezent în străinătate. Printre aceştia se includ şi tineri antreprenori agricoli care ar trebui să lanseze inovaţii şi să implementeze tehnologii moderne în agricultură şi să deschidă afaceri rurale. Situaţia este şi mai gravă în zonele rurale – aproape 300 000 de persoane, circa 30% din populaţia rurală, au lucrat în străinătate în 2014. Acestea sînt datele oficiale, însă se consideră că cifrele raportate nu corespund cu realitatea, rata reală a migraţiei fiind mult mai mare. În baza destinaţiilor spre care se trimit bani în ţară de către cei care lucrează în străinătate se poate vedea că majoritatea migranţilor provin din zonele rurale ale Moldovei. În contextul procesului de migrare în afara ţării, banii trimişi de cei care lucrează în străinătate joacă un rol important în veniturile gospodăriilor din mediul rural al Moldovei. Ponderea remitenţelor în venitul total disponibil al gospodăriilor din mediul urban a fost de 12%, în timp ce în cazul gospodăriilor din mediul rural această pondere a constituit 21% în perioada 2010-2016 (figura 29). Indicele respectiv a demonstrat o tendinţă destul de stabilă pentru mediul urban, dar una de creştere pentru gospodăriile rurale, indicînd o dependenţă tot mai mare a populaţiei din aceste zone de banii trimişi acasă de către membrii familiilor lor, migraţi în străinătate.

Figura 29. Venitul lunar mediu total disponibil şi remitenţe

pe cap de locuitor în 2010-2016 (lei)

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Pe lîngă remitenţe, veniturile celor care lucrează în mediul rural depind în mare măsură de activitatea independentă în agricultură, precum şi de pensii. În anul 2016, 20% din veniturile înregistrate în zonele rurale au provenit din banii trimişi din străinătate (remitenţe), în timp ce alte 20% au fost generate din activitatea independentă în agricultură, iar 17% – din pensii. La sumarea acestor cifre se poate determina că cea mai mare parte a venitului în mediul rural nu este generată de angajarea formală în cîmpul muncii, în timp ce 55-63% din venitul locuitorilor din mediul urban provine din salariul cîştigat la locul de muncă.

Figura 30. Structura venitului din activităţi agricole la ferme, 2016

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Infrastructura publică rurală şi serviciile de bază

Starea precară a infrastructurii fizice este un alt factor ce limitează posibilităţile de dezvoltare a zonelor rurale din Republica Moldova. În perioada 2009-2015, cantitatea de apă cu care au fost aprovizionaţi consumatorii din mediul rural a constituit circa 10% din volumul de apă furnizat în mediul urban, iar lungimea reţelei de canalizare din mediul rural a fost cu 80% mai mică decît a celei din zonele urbane. În 2016, populaţia rurală a fost aprovizionată cu o treime din volumul de gaze naturale furnizat în mediul urban, iar numărul de linii telefonice în mediul rural a constituit aproximativ 50% din totalul liniilor telefonice din mediul urban.

Infrastructura fizică existentă necesită reparaţii sau reconstrucţie. Calitatea şi fiabilitatea sistemelor de alimentare cu apă şi canalizare din Republica Moldova se află într-o stare precară, îndeosebi în zonele rurale, unde calitatea apei nu întotdeauna corespunde cerinţelor de igienă. Conform rapoartelor, aproximativ 10% dintre probele prelevate din sistemele urbane de aprovizionare cu apă şi 16% din cele prelevate în mediul rural sînt contaminate cu bacterii coliforme.

Gospodăriile din mediul rural sînt cu mult mai puţin dotate cu facilităţi de locuit comparativ cu gospodăriile din mediul urban. În afară de electricitate, care are o acoperire de 100% în Republica Moldova, gospodăriile rurale duc lipsă de apă caldă, încălzire centralizată şi sisteme de canalizare. În anul 2016, mai puţin de 20% din gospodăriile rurale erau dotate cu baie sau duş, şi mai puţin de 10% aveau un closet cu apă. În gospodăriile urbane aceşti indici au constituit 80% şi, respectiv, 75%. Accesul la apă de la robinet şi instalaţiile de gaze sînt, de asemenea, limitate în zonele rurale (35%) (figura 31).

Figura 31. Echipamente de uz casnic în funcţie de facilităţi şi zone, 2016

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Reţeaua de drumuri publice din Republica Moldova constituie 10 544 km, inclusiv: drumuri naţionale – 3 677 km, locale – 6 867 km. La momentul actual Ministerul Economiei şi Infrastructurii gestionează 9 344 km de drumuri, dintre care 3 336 km de drumuri naţionale şi 6 008 km de drumuri locale. Restul drumurilor cu lungimea de 1 200 km sînt gestionate de administraţia publică locală din partea stîngă a rîului Nistru.²

____________________________

² Strategia de transport şi logistică pe anii 2013-2022, aprobată prin Hotărârea de Guvern Nr. 827 din 28.10.2013

Conform evaluării efectuate în 2013, 92,5% din drumurile naţionale şi 46,1% din cele locale erau cu îmbrăcăminte rutieră permanentă şi semipermanentă (beton asfaltic, beton de ciment, mixturi bituminoase executate în situ). Ponderea acestora constituia 62,7% din întreaga reţea de 9 344 km.

În prezent circa 26% din drumuri naţionale sînt în stare bună sau mediocră, 54% în stare rea şi aproximativ 20% în stare foarte rea. Totodată, după aprobarea Strategiei infrastructurii transportului terestru pe anii 2008-2017, situaţia s-a îmbunătăţit şi în perioada 2008-2012 au fost reabilitate peste 250 km de drumuri, inclusiv 60 km de drumuri locale care se află în stare bună şi foarte bună.

Starea drumurilor locale este mai rea, doar un mic procent din drumurile evaluate fiind într-o stare tehnică satisfăcătoare. Deşi drumurile spre aproape fiecare sat din Republica Moldova sînt asfaltate, starea precară a drumurilor locale şi săteşti provoacă daune considerabile vehiculelor, precum şi produselor transportate (fructe, legume, lapte etc.). Evident, acest fapt duce la creşterea costurilor de transport şi, de asemenea, afectează în mod negativ calitatea şi cantitatea producţiei, precum şi preţurile de vînzare pe tot parcursul lanţului de aprovizionare.

În anul 2018, Guvernul a lansat Programul “Drumuri bune pentru Moldova”. Acest program prevede reabilitarea a circa 1355 km de drumuri, care vor acoperi aproape 1200 localităţi. Suma totală a investiţiilor e de circa 1,6 mld de lei. Programul de reparaţie periodică a drumurilor locale şi comunale are drept scop îmbunătăţirea condiţiilor de circulaţie prin localităţile ţării. O bună circulaţie a transportului va da posibilitate să crească mobilitatea forţei de muncă în localităţile rurale, va îmbunătăţi schimburile comerciale şi investiţionale productive, va spori confortul şi siguranţa circulaţiei rutiere.

Activităţile economice nonagricole în zonele rurale

Există o mare necesitate ca să fie create activităţi economice alternative celor agricole în zonele rurale ale Republicii Moldova.

Agroturismul a contribuit la crearea mai multor locuri de muncă şi a generat venituri noi. În Republica Moldova acest sector se află în dezvoltare, dar necesită sprijin suplimentar pentru a avea un potenţial deplin. Ponderea cazărilor în pensiunile agroturistice a crescut cu 3% în perioada 2004-2012, iar numărul de turişti s-a mărit de 30 de ori (de la 372 în anul 2004 la 11 570 în anul 2012).

Figura 32. Ponderea numărului de cazări în unităţi turistice, 2004-2012

Sursa: Biroul Naţional de Statistică

Turismul rural ar putea juca un rol important în dezvoltarea economică, socială şi culturală a zonelor rurale. Practicile recente arată că turismul rural poate fi strîns legat cu producerea agricolă, şi anume poate fi organizat în cadrul fermelor mici, precum şi cu conservarea naturii. O astfel de activitate ar putea demonstra ambianţa şi modul de viaţă tradiţional, precum şi tradiţiile culturale şi istorice. Aşadar, turismul rural ar putea deveni o activitate economică profitabilă pentru locuitorii din mediul rural, în special pentru micii agricultori şi fermele de familie.

Cele mai bune practici recente din noile state membre ale UE arată că generarea de locuri de muncă în mediul rural în afara agriculturii poate avea un impact pozitiv pentru populaţia rurală. Banii trimişi de la persoanele care lucrează în străinătate, de asemenea, ar putea contribui la generarea unor activităţi alternative.

Stimularea creşterii economice în zonele rurale ar trebui încurajată prin sprijinul implicării persoanelor tinere şi încurajarea femeilor să ia o poziţie activă în acest sens.

Dezvoltarea locală în mediul rural

Zonele rurale din Republica Moldova se confruntă cu provocări deosebite în ceea ce priveşte creşterea, locurile de muncă şi durabilitatea. Ca în restul Europei, zonele rurale moldoveneşti sînt extrem de diverse, variind de la zonele rurale îndepărtate care suferă de depopulare şi declin, pînă la zonele periurbane aflate sub presiune din ce în ce mai mare din centrele urbane. În zonele rurale, venitul pe cap de locuitor este mai mult cu o treime mai puţin în comparaţie cu zonele nonrurale, ratele de ocupare a forţei de muncă pentru femei sînt mai scăzute, iar sectorul serviciilor este mai puţin dezvoltat. Lipsa oportunităţilor, infrastructura de comunicare şi formare reprezintă, de asemenea, o problemă deosebită pentru zonele rurale îndepărtate şi în special pentru femei şi tineri.

În acelaşi timp, zonele rurale oferă oportunităţi reale în ceea ce priveşte potenţialul lor de creştere în sectoare noi, furnizarea de facilităţi rurale şi turism, atractivitatea lor ca un loc în care să trăiască şi să muncească şi rolul lor de rezervor de resurse naturale şi peisaje foarte apreciate. În acest context, politica de dezvoltare rurală oferă o gamă largă de posibilităţi de sprijinire a diversificării necesare dezvoltării, ocupării forţei de muncă şi dezvoltării durabile în zonele rurale, contribuind astfel la îmbunătăţirea echilibrului teritorial, atît din punct de vedere economic, cît şi social.

Dezvoltarea rurală este procesul de îmbunătăţire a calităţii vieţii şi a bunăstării economice a persoanelor care trăiesc în zonele rurale, adesea relativ izolate şi zone slab populate. Dezvoltarea rurală s-a concentrat în mod tradiţional asupra exploatării resurselor naturale intensive terestre, cum ar fi agricultura şi silvicultura. Cu toate acestea, schimbările în reţelele globale de producţie şi creşterea urbanizării au schimbat caracterul zonelor rurale. Din ce în ce mai mult turismul, producătorii de nişă şi recreere au înlocuit extracţia resurselor şi agricultura ca factori economici dominanţi.

Nevoia comunităţilor rurale de a aborda dezvoltarea dintr-o perspectivă mai largă a creat mai mult accent pe o gamă largă de obiective de dezvoltare decît pe crearea de stimulente pentru întreprinderile agricole sau bazate pe resurse. Educaţia, spiritul antreprenorial, infrastructura fizică şi infrastructura socială joacă un rol important în dezvoltarea regiunilor rurale.

Dezvoltarea rurală este, de asemenea, caracterizată de accentul pus pe strategiile de dezvoltare economică locale produse. Spre deosebire de regiunile urbane, care au multe asemănări, zonele rurale sînt deosebit de distinctive unele de altele. Din acest motiv, există o mare varietate de abordări de dezvoltare rurală utilizate la nivel global. Dezvoltarea rurală este un termen cuprinzător, aceasta se axează, în esenţă, pe acţiuni de dezvoltare a zonelor din afara sistemului economic urban principal.

Ca urmare a celor expuse mai sus, este necesar ca schimbările ce ţin de dezvoltarea zonelor rurale să fie însoţite de acţiuni care să ajute la diversificarea activităţilor, inclusiv a celor nonagricole, şi la promovarea ocupării forţei de muncă. De asemenea, atragerea de investiţii care fac zonele rurale mai atractive pentru a inversa tendinţele de declin economic şi social şi fenomenul de depopulare a zonelor rurale.

De asemenea, este necesar de a depune eforturi pentru a spori potenţialul uman în acest sens. Această abordare a politicii de dezvoltare rurală pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale din Republica Moldova implică sprijin pentru următoarele domenii:

• servicii de bază pentru economie şi populaţie rurală;

• reînnoirea şi dezvoltarea satului;

• conservarea şi modernizarea patrimoniului rural (atît natural, cît şi cultural);

• susţinerea iniţiativelor de dezvoltare locală pentru economia rurală.

Iniţiativele locale pot juca un rol esenţial în conectarea oamenilor la noile idei şi abordări de dezvoltare rurală, încurajînd inovaţia şi spiritul antreprenorial şi promovînd incluziunea şi furnizarea serviciilor locale. Comunităţile mai bine conectate pot contribui la diseminarea cunoştinţelor, la schimbul de bune practici şi la încurajarea inovaţiei în produsele şi serviciile din mediul rural.

Implementarea strategiilor de dezvoltare locală poate consolida coerenţa teritorială şi sinergiile dintre măsurile destinate economiei rurale şi populaţiei. Prin urmare, măsurile care vizează economia rurală mai largă, cum ar fi îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi diversificarea economiei rurale, ar trebui, de preferinţă, implementate prin intermediul strategiilor de dezvoltare locală.

În cadrul UE, este bine dovedit că transferul şi adaptarea inovaţiilor pot avea cel mai mare impact asupra creşterii şi ocupării forţei de muncă. Punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală (LDS) poate, de asemenea, să consolideze coerenţa teritorială şi sinergiile măsurilor destinate economiei rurale şi populaţiei rurale. Abordarea UE LEADER încurajează acest proces, legînd şi promovînd atît grupurile existente, cît şi noile grupuri bazate pe comunitate, implicîndu-se direct în planificarea şi punerea în aplicare a strategiilor şi programelor de dezvoltare rurală.

LEADER (termenul “LEADER” care provine iniţial din acronimul francez pentru “acţiuni de legătură între dezvoltarea economiei rurale şi acţiunile de dezvoltare”) este o metodă de dezvoltare locală care a fost folosită mai mult de 20 de ani pentru a implica actorii locali în proiectarea şi implementarea strategiilor, în luarea deciziilor şi alocarea resurselor pentru dezvoltarea zonelor lor rurale. Ideea din spatele LEADER este de a mobiliza energia şi resursele oamenilor şi organizaţiilor şi de a încuraja parteneriatele la nivel subregional între sectorul public, privat şi cel civil. Abordarea LEADER este asociată cu responsabilizarea locală prin dezvoltarea strategiei locale şi alocarea resurselor. În centrul abordării LEADER privind dezvoltarea zonelor şi implicarea localnicilor în luarea deciziilor se află Grupul de Acţiune Locală (GAL).

Şapte caracteristici-cheie rezumă abordarea LEADER:

1. abordare bazată pe arii;

2. integrarea multisectorială;

3. abordare de jos în sus;

4. parteneriate publice-private locale: grupurile de acţiune locală (GAL-uri);

5. inovare;

6. cooperarea interteritorială (inclusiv cooperarea transnaţională);

7. reţele.

În Republica Moldova există în prezent mai multe proiecte care sînt realizate prin alte programe ale donatorilor care abordează problema abordării LEADER în mediul rural din Republica Moldova. Mai multe organizaţii sînt implicate în punerea în aplicare a metodei LEADER, care lucrează în principal pe teren şi care sprijină crearea de parteneriate locale. Toate proiectele sînt monitorizate şi ghidate de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului prin intermediul Comitetului de coordonare LEADER.

Aceste proiecte sînt implementate de următoarele organizaţii:

- Proiectul SARD – (“Sprijin pentru agricultură şi dezvoltare rurală prin promovarea măsurilor de consolidare a încrederii”) implementat de biroul PNUD în Republica Moldova cu sprijinul financiar al UE. În cadrul programului, o componentă LEADER urmăreşte înfiinţarea a 7-8 grupuri de acţiune locală pilot în regiunea sud a ţării (Taraclia) şi în UTA Găgăuzia;

- Proiectul AGROinform “Facilitarea angajării active a actorilor societăţii civile în dialogul privind politica agro-rurală”, (contract de mare anvergură - EuropeAid / 151638 / DD / ACT / MD). Proiectul va fi implementat de către cele 3 sindicate agricole naţionale (Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli AGROinform, Federaţia Naţională a Fermierilor şi UniAgroProtect) în Republica Moldova cu sprijinul financiar al UE. În cadrul acestui proiect va fi sprijinit un program de consolidare a capacităţilor în formarea a 30 de grupuri de acţiune locală la nivel comunitar;

- Biroul Reprezentant al Fundaţiei Elveţiene în Republica Moldova.

Al treilea obiectiv al Programului de ţară pentru Moldova 2016-2020 vizează împuternicirea comunităţilor rurale prin consolidarea capacităţilor, îmbunătăţirea cooperării între părţile interesate locale şi asigurarea accesului la fonduri pentru dezvoltarea durabilă a comunităţilor locale. ONG-urile HEKS / EPER şi Pro Cooperare Regionale au pilotat mai multe activităţi care promovează abordarea LEADER şi au participat la mai multe schimburi care implică grupurile de acţiune locală din alte ţări. Asociaţia Obştească “Pro Cooperare Regională” este organizaţia parteneră de implementare cu rezultatul aşteptat de a “îmbunătăţi guvernarea locală a comunităţilor rurale prin crearea grupurilor de acţiune locală”.

În anul 2017, în regiune au fost constituite 8 grupuri de acţiune locală cu sprijinul granturilor UE oferite în cadrul programului SARD (Susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale). Grupul de acţiune locală reprezintă un parteneriat care reuneşte reprezentanţi ai instituţiilor şi autorităţilor locale, ai sectorului privat local şi organizaţiile societăţii civile cu scopul de a identifica în comun problemele şi valorile satelor din cadrul parteneriatului, de a crea o strategie participativă şi de a contribui la un viitor prosper. Cele 8 grupuri de acţine locală constituite în anul 2017 cu sprijinul SARD includ 44 de localităţi rurale din UTA Găgăuzia, Taraclia şi raioanele învecinate. Pentru prima dată în istoria ţării aceste localităţi aplică principiul european LEADER/CLLD (dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii). Pe parcursul anului 2017, grupurile de acţiune locală au elaborat şi au aprobat propriile lor strategii de dezvoltare pentru o perioadă de cinci ani şi au identificat 50-100 de acţiuni şi proiecte socioeconomice ca răspuns la provocările locale. În 2017, UE le-a acordat grupurilor de acţiune locală granturi pentru implementarea primelor proiecte de dezvoltare rurală din cadrul programului finanţat de UE “Susţinerea agriculturii şi dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia şi Taraclia” (SARD), organizat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD).

Un comitet de selecţie, ales de membrii grupurilor de acţiune locală şi constituit din reprezentanţi ai primăriilor, agenţi economici locali şi reprezentanţii ai societăţii civile, va selecta pentru finanţare propunerile cele mai relevante şi cu cel mai înalt potenţial de realizare.

Grupurile de acţiune locală propun diverse idei pentru implementare în proiectele din cadrul strategiilor lor de dezvoltare locală – case de oaspeţi pentru turişti, terenuri de joacă, întreprinderi de procesare a legumelor etc.

Acest domeniu de activităţi este destul de nou pentru Republica Moldova, motiv pentru care necesită atenţie deosebită şi ghidare a diferiţilor membri ai comunităţilor locale în zonele rurale.

Analiza SWOT

Această analiză a punctelor forte, punctelor slabe, oportunităţilor şi ameninţărilor (SWOT) prezintă factorii externi (oportunităţile şi ameninţările) şi cei interni (punctele forte şi cele slabe) care caracterizează potenţialul actual al sectoarelor agricol şi rural ale Republicii Moldova şi indică zonele slabe.

Politicile curente şi cadrul instituţional, aferente agriculturii şi dezvoltării rurale

Cadrul naţional de politici

În procesul implementării politicilor sale, Guvernul se conduce de Strategia naţională de dezvoltare “Moldova 2020”, al cărei obiectiv principal este accelerarea creşterii economice şi reducerea sărăciei în Republica Moldova.

Totodată, mai multe documente de politici au relevanţă directă sau indirectă pentru obiectivele de dezvoltare a sectorului agricol şi rural, după cum urmează:

Strategia în domeniul siguranţei alimentelor pentru anii 2018-2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.1150/2017, orientată spre realizarea celor mai înalte standarde de protecţie a sănătăţii publice şi a intereselor consumatorilor în ceea ce priveşte siguranţa produselor alimentare;

Strategia de dezvoltare a serviciilor de extensiune rurală pentru anii 2012–2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.486/2012, prin care se propune tranziţia rapidă spre un model modern de organizare a serviciilor de extensiune rurală, care să genereze, în baza cunoştinţelor şi inovaţiilor, o valoare adăugată înaltă şi să fie orientat spre sporirea continuă a calităţii vieţii în mediul rural;

Strategia naţională de dezvoltare regională pentru anii 2016–2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.239/2016, care îşi propune să contribuie la dezvoltarea echilibrată a localităţilor Republicii Moldova şi la creşterea nivelului de trai al cetăţenilor;

Strategia de dezvoltare a sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii pentru anii 2012-2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.685/2012, a cărei direcţie prioritară este dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în regiuni;

Strategia de dezvoltare a comerţului interior în Republica Moldova pentru anii 2014–2020, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.948/2013, care are drept scop asigurarea consumatorilor cu necesarul de produse şi servicii competitive prin crearea unui sistem eficient de comercializare a acestora pe întreg teritoriul ţării, iar unul dintre obiectivele sale strategice vizează îmbunătăţirea infrastructurii comerciale în teritoriu, în special în localităţile rurale;

Strategia energetică a Republicii Moldova pînă în anul 2030, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.102/2013, care are ca obiectiv general asigurarea securităţii energetice a ţării în baza implementării programelor regionale, care vizează crearea platformelor moderne de generare a energiei din surse regenerabile şi îmbunătăţirea eficienţei energetice pe întreg teritoriul ţării;

Strategia de transport şi logistică pe anii 2013–2022, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.827/2013, care, în calitate de obiective specifice, prevede asigurarea accesului la reţeaua de drumuri naţionale de la drumurile locale rurale din toate localităţile ţării, precum şi repararea şi menţinerea, către anul 2022, a peste 6 mii de km de drumuri locale;

Strategia naţională de dezvoltare a societăţii informaţionale “Moldova Digitală 2020”, aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.857/2013, care are drept obiectiv general dezvoltarea infrastructurii infocomunicaţionale şi îmbunătăţirea accesului pentru toţi, inclusiv prin dezvoltarea infrastructurii de acces la internet în toate localităţile din ţară şi furnizarea serviciilor la preţuri accesibile;

Strategia de dezvoltare a turismului “Turism 2020”, care urmează a fi aprobată de Guvern şi are drept scop impulsionarea activităţii turistice în Republica Moldova prin dezvoltarea turismului intern şi receptor, inclusiv prin dezvoltarea regională a turismului şi crearea unor instrumente de susţinere şi dezvoltare a turismului rural;

Guvernul implementează Strategia naţională de mediu pentru anii 2014-2023, care se axează pe dezvoltarea durabilă, protecţia mediului şi gestionarea riscului de dezastre;

Strategia pentru asigurarea egalităţii între femei şi bărbaţi în Republica Moldova pe anii 2017-2021 se intersectează cu strategiile de dezvoltare rurală, mai ales în privinţa articolului 14 din Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), care se referă la drepturile femeilor din mediul rural;

Strategia naţională de atragere a investiţiilor şi promovare a exporturilor pentru anii 2016-2020 se axează pe atragerea investiţiilor străine directe în sectoarele economiei orientate spre export şi vine să faciliteze implementarea angajamentelor asumate de Guvern în cadrul Acordului de Asociere cu UE şi atrage o atenţie specială investiţiilor locale, îmbunătăţirii climatului de afaceri, dezvoltării şi integrării internaţionale a întreprinderilor mici şi mijlocii.

Strategiile enumerate abordează diferite aspecte ale sectoarelor agricol şi rural, însă, în prezent, lipseşte o abordare holistică a tuturor provocărilor din sector.

Totodată, la sfîrşitul anului 2017, a fost elaborată o notă de concept privind viziunea Strategiei naţionale de dezvoltare “Moldova 2030”, ca parte a unui proces mai larg de proiect al unei strategii naţionale cuprinzătoare. Acest document ar putea oferi o abordare mai globală a dezvoltării sectorului în viitor.

Sprijinul cadrului de politici din partea UE şi a altor donatori

Ca şi în multe ţări din UE, în Republica Moldova zonele rurale predomină şi vor continua să fie implicate în producerea bunurilor agroalimentare. Şaizeci de procente din populaţia Moldovei locuiesc în mediul rural, iar o pătrime este implicată în agricultură cu niveluri joase de productivitate. Decalajul dintre condiţiile de trai şi salariile în mediul rural şi cel urban este în creştere.

Este important de menţionat că UE a creat Politica Agricolă Comună (PAC) pentru a susţine agricultura, astfel încît aceasta să rămînă durabilă şi competitivă.

PAC se bazează pe doi “piloni”. Primul pilon include plăţile directe (adică, plăţi anuale oferite fermierilor pentru a contribui la stabilizarea veniturilor fermelor în condiţiile volatilităţii preţurilor pe piaţă şi a variabilităţii condiţiilor meteorologice) şi măsurile la nivel de piaţă (abordarea unor situaţii specifice pe piaţă şi sprijinul promovării comerţului). Cel de-al doilea pilon ţine de politica de dezvoltare rurală şi are drept obiectiv obţinerea unei dezvoltări teritoriale echilibrate şi menţinerea unui sector agricol ecologic, precum şi promovarea competitivităţii şi inovaţiei.

Valoarea acestui sector în UE este de peste 900 mld de euro anual şi va continua să joace un rol important în UE, dar şi în economia Republicii Moldova în viitor.

Pentru a le ajuta pe ţările terţe (inclusiv ţările candidate şi cele în curs de aderare) să îndeplinească cerinţele PAC şi alte politici din sector cu privire la diferite tipuri de integrare economică, UE a utilizat diverse instrumente.

Circa 60% din asistenţa acordată de UE Republicii Moldova se realizează prin sprijin bugetar. Astfel, în cadrul programului anual de acţiune 2014, au fost finanţate trei acţiuni cu o valoare totală de 131 mil. de euro: implementarea Zonei de Comerţ Liber Cuprinzător şi Aprofundat RM-UE (30 mil. de euro), Reforma Finanţelor Publice (37 mil. de euro) şi Programul ENPARD (64 mil. de euro). Pe lîngă aceste programe, UE a finanţat şi alte programe de sprijin bugetar, cum ar fi Programul în domeniul educaţiei şi formării profesionale (25 mil. de euro), Programul pentru implementarea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize (21 mil. de euro) şi Programul pentru Stimularea economică în zonele rurale (72 mil. de euro).

În contextul Acordului de Asociere, Republica Moldova s-a angajat să-şi adapteze legislaţia din sectoarele relevante la cea a Uniunii Europene şi să-şi dezvolte infrastructura administrativă şi instituţională.

Conform Cadrului naţional de programare (eng. Country Programming Framework) publicat de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite (FAO), sînt stabilite trei domenii guvernamentale prioritare pentru a ghida parteneriatul şi asistenţa acordată de FAO Guvernului Republicii Moldova, acestea reunind cele mai bune practici inovaţionale la nivel internaţional şi standardele globale împreună cu expertiza naţională şi regională pe parcursul a patru ani, din 2016 pînă în 2019.

Cadrul naţional de programare este aliniat cu pilonii strategici şi rezultatele Cadrului de parteneriat ONU – Republica Moldova (UNPF) pentru 2013-2017. Prin activităţile sale, FAO va susţine încadrarea obiectivelor de dezvoltare durabilă (ODD) în documentele de politică naţională cu privire la dezvoltarea agricolă şi de mediu. În prezent, Republica Moldova este ţinta a două iniţiative regionale ale FAO pentru Europa şi Asia Centrală:

- sprijinul micilor agricultori şi al fermelor de familie;

- comerţul cu produse agroalimentare şi integrarea regională.

Cadrul naţional instituţional

În prezent, următoarele instituţii implementează activităţi ce contribuie la dezvoltarea agriculturii şi a zonelor rurale, şi anume:

1) Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului este responsabil de elaborarea politicilor eficiente în domeniile agriculturii, dezvoltării regionale şi rurale, planificării spaţiale, protecţiei mediului, resurselor naturale şi schimbărilor climatice. Principalele obiective ale politicilor includ sporirea competitivităţii şi a productivităţii sectorului, creşterea calităţii vieţii şi îmbunătăţirea condiţiilor de lucru în zonele rurale. Dintre instituţiile din subordinea Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, ce susţin eforturile acestuia în implementarea politicilor de dezvoltare agricolă şi rurală, pot fi menţionate:

- Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) care, în prezent, oferă suport financiar pentru subvenţionare în agricultură şi dezvoltare rurală, conform regulilor UE. De asemenea, AIPA îndeplineşte rolul agenţiei de implementare şi plăţi pentru unii donatori, inclusiv Banca Mondială, oferind suport pentru măsuri de dezvoltare rurală şi agricolă;

- Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea Programului de restructurare a sectorului vitivinicol, finanţată de Banca Europeană de Investiţii, al cărui scop este de a îmbunătăţi competitivitatea sectorului şi de a asigura corespunderea cerinţelor de calitate ale UE, astfel conformîndu-se politicii şi instrumentelor UE în domeniul agriculturii şi al dezvoltării rurale;

- Unitatea consolidată pentru implementarea Programelor Fondului Internaţional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD) implementează măsuri privind modernizarea şi restructurarea agriculturii şi dezvoltarea zonelor rurale în conformitate cu politica UE în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale;

- Unitatea consolidată pentru implementarea şi monitorizarea proiectelor în domeniul agriculturii (UCIMPA), finanţată de Banca Mondială, responsabilă de asigurarea implementării eficiente a proiectelor Băncii Mondiale în domeniul agriculturii şi dezvoltării afacerilor rurale;

- Unitatea de Implementare şi Administrare a Proiectului Creşterii Producţiei Alimentare (2KR), ce contribuie la stabilirea unor condiţii accesibile şi avantajoase de procurare a utilajului agricol cu achitarea costului acestuia în rate, în scopul renovării şi dotării producătorilor agricoli cu utilaj nou;

- Unitatea de implementare a Proiectului “Tranziţia la Agricultura Performantă”, care gestionează activităţile ce contribuie la sporirea veniturilor în mediul rural prin stimularea creşterii performanţei agricole şi catalizarea investiţiilor în producerea bunurilor cu valoare adăugată înaltă.

2) Ministerul Economiei şi Infrastructurii elaborează şi promovează politici orizontale privitoare la dezvoltarea economiei naţionale, tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, construcţiilor, transportului, infrastructurii calităţii şi supravegherii pieţei, securităţii şi eficienţei energetice şi turismului. Cele mai importante instituţii subordonate acestuia includ: Agenţia pentru Eficienţă Energetică, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei, Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Tehnică a Obiectelor Industriale Periculoase, Institutul Naţional de Metrologie şi Institutul Naţional de Standardizare.

3) Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor este responsabilă de implementarea politicilor în domeniile siguranţei alimentelor, sanitar-veterinar, protecţiei plantelor şi carantinei fitosanitare, controlului semincer, calităţii produselor primare, produselor alimentare şi a hranei pentru animale şi a protecţiei consumatorului pe tot lanţul alimentar.

4) Agenţia de Investiţii gestionează implementarea politicilor de stat în următoarele domenii: promovarea imaginii ţării pentru atragerea investiţiilor străine, susţinerea activităţilor investiţionale şi protejarea investiţiilor, promovarea exporturilor, promovarea turismului, fortificarea şi implementarea diplomaţiei economice.

5) Agenţia “Moldsilva” este responsabilă de elaborarea, promovarea şi implementarea politicilor în domeniile silviculturii şi cinegeticii, racordate la tendinţele internaţionale de dezvoltare socioeconomică, dezvoltare durabilă a sectoarelor forestier şi cinegetic, protecţia, conservarea pădurilor şi faunei, precum şi menţinerea şi conservarea biodiversităţii pe întreg teritoriul ţării.

6) Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru este responsabilă de implementarea şi realizarea măsurilor de stopare a degradării şi de sporire a fertilităţii solurilor.

Capitolul II

VIZIUNEA ŞI OBIECTIVELE STRATEGICE

La revizuirea sectorului agroalimentar, a resurselor agricole şi a aspectelor legate de dezvoltarea rurală, precum şi în baza concluziilor evaluării intermediare a prezentei Strategiei, au fost identificate cele mai importante probleme prezente în domeniile respective. Prezenta Strategie actualizată le ia în considerare şi încearcă să răspundă provocărilor economice şi sociale, dar şi provocărilor ce ţin de gestionarea resurselor agricole cu care se confruntă în prezent agricultura Republicii Moldova şi mediul rural. De asemenea, prezenta Strategia se bazează pe rezultatele consultărilor realizate cu părţile interesate din sector. Mai mult decît atît, aceasta are drept scop să indice parcursul preferabil de dezvoltare a sectorului pînă în anul 2020, în conformitate cu politicile şi instrumentele UE.

Strategia îşi propune să ajungă la o viziune bazată pe coerenţa între agricultură, mediu şi dezvoltarea rurală, ce reprezintă probleme de ordin economic, de mediu şi social.

Viziunea şi scopul

Viziunea prezentei Strategiei – Un sector agroalimentar competitiv, restructurat şi modernizat. Condiţii mai bune de viaţă şi de muncă în zonele rurale. Activităţi agroalimentare care să fie în armonie cu mediul natural, cu menţinerea biodiversităţii şi a valorilor culturale şi tradiţionale pentru viitoarele generaţii.

Obiectivul ce reiese din această viziune se bazează, de asemenea, pe atingerea sinergiei între domeniile economic, social şi de gestionare a resurselor agricole – Asigurarea contribuţiei sectorului agroalimentar la atingerea şi menţinerea durabilă a scopurilor de dezvoltare naţională economică şi socială.

Scopul prezentei Strategii – sporirea competitivităţii sectorului agroalimentar prin restructurare şi modernizare amplă, îmbunătăţirea calităţii vieţii şi a condiţiilor de muncă în mediul rural, precum şi crearea sinergiei între activităţile agroalimentare şi mediul natural.

Obiective generale şi specifice

Obiectivul general nr.1. Creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar prin restructurarea şi modernizarea pieţei

Agricultura moldovenească are un nivel scăzut de competitivitate din cauza mai multor factori. Pornind de la acest considerent şi avînd în vedere viziunea strategică asupra sectorului, Republica Moldova, în mod cert, trebuie să asigure o competitivitate sporită prin restructurarea şi modernizarea agriculturii, consolidarea terenurilor şi prin creşterea treptată a cotei de produse agricole cu valoare adăugată înaltă, ţinînd cont, totodată, de necesităţile de securitate alimentare. În acest sens, prezenta Strategie pune accentul pe modernizarea sectorului, îmbunătăţirea nivelului de învăţămînt şi a sistemelor asociate, precum şi pe facilitarea accesului la pieţele de inputuri şi outputuri.

Obiectivul specific 1.1. Modernizarea lanţului agroalimentar în vederea conformării cu cerinţele UE privind siguranţa şi calitatea produselor alimentare

În primul rînd, este necesar un suport pentru modernizarea şi restructurarea fermelor specializate în producţia de produse agricole tradiţionale (fructe şi legume, lapte, carne), precum şi alte produse agricole competitive. În al doilea rînd, întreprinderile de procesare a produselor agroalimentare trebuie susţinute prin investiţii în tehnologii moderne, în scopul conformării la cerinţele UE privind calitatea şi siguranţa alimentelor. În al treilea rînd, trebuie consolidată cooperarea între producătorii agricoli primari şi ceilalţi reprezentanţi ai businessului agricol (procesatori, angrosişti, comercianţi cu amănuntul) pentru a creşte oportunităţile de venit şi pentru a permite accesul produselor agroalimentare moldoveneşti pe pieţele naţionale şi internaţionale.

Obiectivul specific 1.2. Facilitarea accesului la pieţele de capital, de inputuri şi outputuri pentru fermieri

Programele actuale de sprijinire a investiţiilor oferă instrumente importante pentru îmbunătăţirea accesului fermierilor la capital. Pentru îmbunătăţirea accesului fermierilor la fonduri, ar trebui luate măsuri orientate spre:

1) crearea unui cadru de funcţionare pentru tranzacţiile de mărfuri garantate (fonduri de garantare, certificate de depozit);

2) stimularea pieţei funciare pentru a transforma ţara într-un activ cu lichiditate mai mare şi mai atractiv pentru bănci;

3) reducerea riscurilor agricole prin măsuri de atenuare a riscurilor şi prin asigurare împotriva acestora.

Un regim deschis pentru importul de seminţe şi material săditor, precum şi pentru fertilizanţi şi pesticide le-ar oferi producătorilor autohtoni un acces mai mare la tehnologiile moderne şi i-ar ajuta să concureze cu producătorii europeni. Accesul fermierilor la pieţele de outputuri, care este problematic în special pentru producătorii mici şi mijlocii, ar putea fi îmbunătăţit prin: sprijinirea integrării fermierilor în lanţurile de aprovizionare, adică prin facilitarea legăturii acestora cu operatorii în aval, inclusiv procesatorii, angrosiştii şi comercianţii cu amănuntul; asocierea producătorilor pentru a permite, printre altele, îmbunătăţirea accesului la infrastructura postrecoltare, precum şi facilitarea accesului acestora pe piaţă.

Obiectivul specific 1.3. Reformarea sistemului de învăţămînt, cercetări ştiinţifice şi servicii de extensiune rurală în sectorul agroalimentar şi crearea sistemului de informare integrat în agricultură

Susţinerea restructurării şi modernizării bazei de învăţămînt este necesară, astfel încît aceasta să răspundă cerinţelor pieţei. Baza de cercetare în agricultură ar trebui să fie modernizată şi restructurată pentru a consolida legătura acesteia cu sectorul privat şi a permite crearea parteneriatelor publice-private. Serviciile de extensiune rurală ar trebui să fie modernizate şi să răspundă cerinţelor sectorului agroalimentar prin cooperare cu cercetările şi instituţiile de învăţămînt în agricultură. Este necesar de a folosi la maximum colaborarea sinergică a celor trei domenii.

Obiectivul general nr.2. Asigurarea gestionării durabile a resurselor naturale în agricultură

Deşi are soluri fertile şi o climă favorabilă pentru producţia agricolă, Republica Moldova se confruntă cu mai multe provocări de mediu. Prin urmare, adaptarea la provocările climatice este o prioritate. Abordarea acestei probleme ar trebui să includă îmbunătăţirea accesului agricultorilor la noi soiuri rezistente la secetă, tehnologii agricole nedistructive, cercetări şi instruiri în domeniul gestionării inovatoare a apelor şi solului şi accesul la informaţii climatice (în special cu privire la evenimente extreme). Trebuie evaluate şi dezvoltate instrumente de gestionare a riscurilor în agricultură, inclusiv asigurarea împotriva riscurilor naturale în agricultură şi aplicarea sistemelor antigrindină.

Obiectivul specific 2.1. Sprijinirea practicilor de gestionare a terenurilor agricole şi a apei

Una dintre cele mai eficiente modalităţi de a asigura gestionarea durabilă a resurselor naturale în agricultură este utilizarea practicilor inovatoare de gestionare a terenurilor agricole şi a apei. Este nevoie de sprijin pentru consolidarea terenurilor şi utilizarea de practici moderne de cultivare a terenurilor prin rotaţia culturilor agricole şi diversificarea produselor agricole. Investiţiile în serviciile de irigare au, de asemenea, o mare importanţă, împreună cu un acces mai bun la infrastructura şi echipamentele moderne de irigare.

Obiectivul specific 2.2. Sprijinirea tehnologiilor de producţie prietenoase mediului, a produselor ecologice, inclusiv a biodiversităţii

Un alt mod de asigurare a gestionării durabile a resurselor naturale în agricultură este furnizarea de tehnologii de producţie şi produse ecologice. În acest sens, ar trebui să fie sprijinită producţia ecologică, mai ales că cererea pentru astfel de produse este în creştere pe pieţele internaţionale. Fermierii ce practică agricultura ecologică trebuie asistaţi în eforturile lor de conformare la standarde şi de implementare a procedurilor impuse de pieţele şi organizaţiile internaţionale.

Obiectivul specific 2.3. Sprijinirea adaptării şi atenuării efectelor schimbărilor climatice asupra producţiei agricole

Instrumentele de gestionare a riscurilor, inclusiv asigurările împotriva riscurilor în agricultură ar trebui să fie sprijinite pentru a reduce expunerea la riscurile climatice şi efectele negative ale calamităţilor naturale asupra producţiei agricole şi a competitivităţii agriculturii.

Obiectivul general nr.3. Îmbunătăţirea nivelului de muncă şi de trai în mediul rural

Îmbunătăţirea calităţii vieţii în zonele rurale şi încurajarea diversificării economiei rurale reprezintă o parte importantă şi o prioritate majoră în asigurarea faptului că zonele rurale îşi menţin atractivitatea ca un loc în care să trăiască şi să lucreze. Creşterea atractivităţii zonelor rurale prin îmbunătăţirea aspectelor sociale şi culturale ale serviciilor locale şi dezvoltarea infrastructurii pentru comunităţile rurale are o importanţă deosebită.

Obiectivul specific 3.1. Facilitarea investiţiilor pentru infrastructura fizică şi de servicii din mediul rural

Este necesar sprijinul pentru îmbunătăţirea infrastructurii fizice şi a serviciilor rurale prin investiţii în renovarea şi reconstrucţia sistemelor de alimentare cu apă şi de canalizare, liniilor de telecomunicaţii, de energie electrică şi a drumurilor locale, pentru a facilita dezvoltarea sectorului agroalimentar. Infrastructura modernă este, de asemenea, una dintre cele mai importante premise pentru continuarea investiţiilor de capital, inclusiv pentru activităţile culturale şi de agrement şi infrastructura conexă la scară mică (activităţile de petrecere a timpului liber, sport şi activităţi culturale, facilităţi de îngrijire a copiilor, servicii de transport etc.). Reînnoirea şi dezvoltarea satelor este necesară pentru inversarea tendinţelor negative ale declinului economic şi social şi a depopulării văzute în mediul rural, inclusiv lucrările la şoselele locale, renovarea clădirilor, renovarea pieţelor, iluminatul public în sate, construcţia trotuarelor şi modernizarea mediului (modernizarea parcurilor şi a drumurilor rutiere). În cele din urmă, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii şi pentru a spori atractivitatea zonelor rurale, este nevoie de sprijin pentru conservarea şi modernizarea patrimoniului rural (atît a patrimoniului natural, cît şi a celui cultural).

Obiectivul specific 3.2. Creşterea oportunităţilor de ocupare a forţei de muncă în domeniul nonagricol şi sporirea veniturilor în mediul rural

Gospodăriile agricole care se diversifică în activităţi nonagricole din mediul rural trebuie sprijinite. Măsurile în acest sens ar putea include susţinerea creării şi dezvoltării serviciilor în agroturism sau a microîntreprinderilor nonagricole, orientate spre producerea şi furnizarea în mediul rural al unor servicii care să sprijine sectorul agroalimentar şi să asiste întreprinderile mici şi mijlocii, deja existente, în creşterea stabilităţii lor în afaceri. În afară de agricultori, pot fi susţinuţi şi cetăţeni sau întreprinderile mici şi mijlocii din mediul rural pentru crearea de întreprinderi şi pentru dezvoltarea microîntreprinderilor existente, cu scopul de a promova antreprenoriatul şi de a dezvolta structura economică în zonele rurale, contribuind astfel la crearea de oportunităţi de angajare. Turismul este un nou sector de creştere promiţătoare în zonele rurale, creează noi oportunităţi de angajare şi măreşte atractivitatea generală a zonei rurale.

Obiectivul specific 3.3. Stimularea implicării comunităţii locale în dezvoltarea rurală

Implicarea comunităţii locale este esenţială în crearea de stimulente care să-i încurajeze pe locuitorii din mediul rural să contribuie la bunăstarea societăţii lor. În acest sens, trebuie acordat sprijinul necesar pentru a-i permite populaţiei locale să-şi exprime opinia referitoare la modul în care ei doresc să-şi dezvolte condiţiile lor de trai. Este foarte important de a spori atractivitatea zonelor rurale prin îmbunătăţirea aspectelor sociale şi culturale ale serviciilor locale şi de a dezvolta infrastructura de servicii pentru comunităţile rurale. Trebuie încurajată abordarea UE LEADER asociată cu implicarea puternică a părţilor interesate în procesul decizional în punerea în aplicare a strategiilor de dezvoltare locală prin intermediul grupurilor de acţiune locală.

Capitolul III

IMPLEMENTAREA STRATEGIEI

Documentul operaţional de implementare a prezentei Strategii este Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.742/2015. Planul de acţiuni a fost actualizat în baza analizei datelor statistice din diferite surse, a rapoartelor analitice, a rapoartelor de progres, precum şi a concluziilor şi recomandărilor furnizate în evaluarea intermediară şi evaluarea la mijloc de termen a Strategiei. În consecinţă, majoritatea acţiunilor care au fost realizate la etapa anterioară de implementare a Stratgiei au fost excluse din Planul de acţiuni pentru perioada 2018-2020. De asemenea din Planul de acţiuni au fost excluse acţiuni considerate a fi cu un nivel scăzut de relevanţă şi prioritate pentru implementare. Totodată, în versiunea actualizată a Planului de acţiuni au fost incluse noi activităţi şi măsuri de sprijin. Majoritatea activităţilor noi incluse în Planul de acţiuni actualizat sînt legate de Obiectivul general nr.3. Astfel, la Obiectivul general nr.3 au fost adăugate activităţi noi, cum ar fi renovarea şi dezvoltarea satelor, precum şi diversificarea economiei rurale prin activităţi nonagricole. Aceste activităţi de sprijin vizează diversificarea acţiunilor de sprijin, acordate locuitorilor din mediul rural pentru a stimula dezvoltarea comunităţilor rurale, pentru a face zona rurală mai atractivă pentru generaţiile tinere, precum şi pentru a diminua fluxul migrator din zonele rurale în zonele urbane.

Capitolul IV

INDICATORII DE PROGRES AI STRATEGIEI

În procesul de revizuire a Strategiei şi a Planului de acţiuni, o atenţie deosebită s-a atras elaborării şi revizuirii indicatorilor de progres şi a rezultatelor scontate. Indicatorii de progres au fost incluşi în Planul de acţiuni şi au fost elaboraţi pentru fiecare acţiune în parte. De asemenea, în varianta revăzută a Planului de acţiuni, pentru fiecare acţiune în parte, au fost stabiliţi indicatori de referinţă. Indicatorii de referinţă reprezintă punctul de reper pentru evaluarea rezultatelor obţinute la finele perioadei de implementare a prezentei Strategii, în 2020.

În acest fel, prezentul document propune implementarea unui mecanism eficient de monitorizare şi evaluare a activităţilor stabilite în Planul de acţiuni. Acest mecanism va oferi posibilitatea de evaluare a eficienţei politicilor implementate de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, precum şi a diferitor instrumente şi mecanisme de implementare al acestor politici asupra sectorului agricol. La elaborarea indicatorilor de progres s-a ţinut cont de următoarele criterii:

a) indicatorii trebuie să fie realişti;

b) indicatorii trebuie să fie măsurabili;

c) indicatorii trebuie să fie relevanţi problemelor din sector;

d) indicatorii trebuie să fie clar definiţi;

e) indicatorii trebuie să fie comprehensivi şi uşor de înţeles.

Capitolul V

PLANUL DE ALOCARE FINANCIARĂ

Pentru a fi în măsură să apreciem succesul prezentei Strategii, trebuie să descriem starea sectorului agroalimentar după implementarea acesteia.

Impactul scontat presupune realizarea obiectivului strategic al Strategiei, după cum urmează:

a) se va mări eficienţa proceselor de producere şi procesare ca rezultat al restructurării şi modernizării;

b) va creşte valoarea sectorului agroalimentar;

c) se va majora cota de piaţă a producătorilor locali, atît pe plan intern, cît şi pe cel extern;

d) va creşte accesul la noi pieţe de valoare înaltă;

e) va spori echilibrul dintre producţia primară cu valoare redusă şi cea procesată cu valoare înaltă;

f) vor fi orientate spre nevoile pieţei rezultatele sistemelor de cercetare şi învăţămînt;

g) vor fi optimizate structura şi utilizarea resurselor de teren;

h) vor fi diminuate suprafeţele de teren agricol expuse eroziunii;

i) va spori activitatea economică rurală;

j) va fi îmbunătăţită infrastructura rurală;

k) va fi diminuată tendinţa de emigrare din mediul rural.

Succesul Strategiei depinde în mare măsură de fondurile disponibile pentru punerea acesteia în aplicare. În această parte se prezintă cadrul bugetar, ipotezele utilizate în planificarea acestuia, împreună cu indicatorii de dezvoltare.

În cadrul planificării bugetului au fost înaintate cîteva ipoteze:

a) la etapa iniţială de elaborare a Strategiei, în 2014, calculele necesităţilor investiţionale pentru implementarea Strategiei s-au bazat pe experienţa anterioară a AIPA. Astfel, în calcule au fost utilizate sumele rezultate din cererile de subvenţii depuse la AIPA în anul 2012;

b) în Strategie, rata medie de rambursare a subvenţiei a fost stabilită la nivelul de 30%. În funcţie de specificul fiecărei măsuri în parte, nivelul actual de rambursare se încadrează în intervalul de 20-40%. Investiţiile efectuate de grupurile de producători noi formate şi cele acordate tinerilor antreprenori au fost planificate de a fi majorate cu 10% din subvenţii;

c) pentru perioada anilor 2015-2020, în calcul s-a luat în considerare o creştere cu 10% anual a sumei totale de investiţii. Astfel, s-a asumat faptul că propunerea unei rate mai mari de rambursare a subvenţiei (30%) şi a unei game mai largi de măsuri de suport va avea un efect mai mare, care va duce la o creştere a nivelului de investiţii în sector cu cel puţin 10% anual;

d) în baza ipotezelor menţionate mai sus, s-a calculat valoarea totală a necesarului de investiţii pentru toată perioada de implementare a Strategiei, după cum urmează:

2014: 4 000 000 000 lei

2015: 4 400 000 000 lei

2016: 4 840 000 000 lei

2017: 5 324 000 000 lei

2018: 5 856 400 000 lei

2019: 6 442 040 000 lei

2020: 7 086 244 000 lei;

e) experienţa unor noi state membre ale UE arată că creşterea ratei subvenţiilor cu 10 puncte procentuale (de exemplu, de la 20% la 30%), generează o creştere a necesarului de investiţii de cel puţin 20%-30%. Prezenta Strategie estimează o creştere de doar 10%, în legătură cu capacităţile financiare limitate ale beneficiarilor din Republica Moldova, în special ale agricultorilor şi fabricilor de procesare mici;

f) presupunînd o medie de 30% a ratei de rambursare a investiţiei , pentru implementarea deplină a măsurilor trebuie asigurate următoarele sume necesare pentru subvenţie:

2014: 1 200 000 000 lei

2015: 1 320 000 000 lei

2016: 1 452 000 000 lei

2017: 1 597 200 000 lei

2018: 1 756 920 000 le

2019: 1 932 612 000 lei

2020: 2 125 873 200 lei

În perioada 2014-2017, calculul estimativ al investiţiilor în sector arată în felul următor:

Pentru perioada următoare 2018-2020, estimări adiţionale ale necesităţii de investiţii nu au fost efectuate, din motiv că ţintele stabilite în varianta iniţială nu au fost depăşite şi, respectiv, ele pot fi considerate valabile (tabelul 9). Datele prezentate mai sus reflectă rata de absorbţie a resurselor financiare în sector, calculate în limitele diferitor obiective strategice trasate în Strategie. Acest fapt poate fi calificat potenţial ca un indicator al cererii pe piaţă pentru investiţii şi constituie un reper pentru corectarea politicilor de alocare a resurselor financiare. În acest fel, în cadrul Obiectivului general nr.2 rata de absorbţie a fondurilor a fost de aproximativ 15%, iar în cadrul Obiectivului general nr.3 rata de absorbţie a fondurilor – de aproximativ 1%, majoritate fondurilor fiind absorbite în cadrul Obiectivului general nr.1, ce ţine de creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar. Trebuie menţionat faptul că în cadrul Obiectivului general nr.3, ce vizează îmbunătăţirea nivelului de trai în mediul rural, în perioada 2014-2017 au fost incluse un număr redus de acţiuni şi au fost alocate resurse financiare reduse. Acesta poate fi un motiv important ce explică rata extrem de mică de absorbţie a resurselor în cadrul Obiectivului general nr.3.

Luînd în considerare cele menţionate mai sus, Strategia propune atît redistribuirea accentelor privind finanţarea diferitor obiective, cît şi adăugarea unor instrumente noi de intervenţie, care ar acoperi într-un mod mai egal şi eficient toate domeniile ce vizează sectorul agricol şi dezvoltarea mediului rural. Respectiv, se propune ca 65% din totalul de resurse financiare să fie distribuite pentru creşterea competitivităţii sectorului agroalimentar (Obiectivul general nr.1), 15% să fie alocate gestionării durabile a resurselor naturale în agricultură (Obiectivul general nr.2) şi 20% să fie alocate îmbunătăţirii nivelului de trai în mediul rural (Obiectivul general nr.3).

Referitor la Obiectivul general nr.1, se preconizează ca 80% din necesarul financiar alocat pentru această prioritate să acopere investiţiile în modernizarea agriculturii şi industriei alimentare; 10% din nevoile financiare să acopere domeniile educaţiei şi cercetării şi serviciile de extensiune agricolă (începînd cu 2015, după aprobarea strategiei respective de reformă); iar alte 10% să acopere (începînd cu 2015, după formalizarea cadrului de cooperare cu sectorul financiar) facilitarea accesului fermierilor la pieţele de capital, de inputuri şi de outputuri.

Pentru Obiectivul general nr.2 se prevede ca anual să fie alocate 30% din necesităţile financiare totale. În structura necesităţilor financiare ale acestui obiectiv se propune ca 70% din cotă să fie alocate susţinerii practicilor de gestionare a terenurilor agricole şi a apei, iar cîte 15% să fie utilizate pentru tehnologiile de producţie ecologice şi, respectiv, pentru diminuarea riscurilor climatice.

Pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă în zonele rurale (Obiectivul general nr.3) se va acorda anual o pondere de 20% din necesarul total de mijloace financiare. În structura necesităţilor financiare ale acestui obiectiv se propune ca cea mai mare pondere (50%) să fie alocată susţinerii creşterii oportunităţilor de angajare şi a veniturilor în mediul rural în sprijinul sectorului agroalimentar; o cotă de 30% se va aloca pentru a sprijini investiţiile în infrastructura fizică a aceluiaşi sector, iar celelalte 20% vor fi destinate sprijinului pentru implicarea comunităţii locale în dezvoltarea rurală.

Capitolul VI

SISTEMUL DE EVALUARE ŞI MONITORIZARE

Monitorizarea şi evaluarea prezentei Strategii se pune în sarcina Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Scopul mecanismului de monitorizare continuă a implementării prezentei Strategii constă în asigurarea verificării periodice, pe parcursul anului de raportare, a nivelului de realizare a principalelor obiective ale Strategiei şi a sarcinilor asumate în cadrul Planului de acţiuni pentru implementarea acesteia. Aceasta va ajuta la identificarea din timp şi anticiparea unor efecte nefaste din partea potenţialelor probleme în dezvoltarea sectorului, va permite, în termenele stabilite, realizarea măsurilor din Planul de acţiuni, precum şi va face posibilă detectarea timpurie a eventualelor întîrzieri şi întreprinderea unor măsuri de corecţie corespunzătoare.

În cadrul monitorizării cu scopul aprecierii eficienţei măsurilor, precum şi pentru a le oferi feedback factorilor de decizie, trebuie utilizaţi indicatorii de progres. În baza celor trei priorităţi generale şi nouă măsuri specifice, au fost elaboraţi doisprezece indicatori însoţiţi de grile de măsurare, rezultate scontate şi surse de verificare. Se recomandă monitorizarea ex-ante, intermediară şi ex-post a acestor indicatori în scopul verificării progresului de dezvoltare, precum şi pentru a ajusta rezultatele scontate, în caz de necesitate. Indicatorii au fost elaboraţi în baza evaluării situaţiei curente, descrise în Strategie, şi în baza aşteptărilor reale ce ţin de dezvoltarea sectorului în viitor. La elaborarea indicatorilor măsurabili au fost luate în considerare atît tendinţele în diferite subsectoare, cît şi nivelurile curente şi anticipate de suport.

Procesul de monitorizare trebuie să fie unul continuu care se va efectua, în principal, prin intermediul rapoartelor de progres anuale. Raportul de progres anual va include toate informaţiile cantitative şi calitative. Mai precis, în aceste rapoarte se vor include un tabel cu prezentarea datelor de implementare a programului, cu indicarea, pentru fiecare măsură în parte, a cheltuielilor alocate beneficiarilor pe parcursul anului calendaristic, tabele cu date de monitorizare, în care vor fi prezentate informaţiile cantitative în baza indicatorilor comuni de realizare şi de rezultat, precum şi un rezumat privitor la activităţile de evaluare în curs de desfăşurare.

Monitorizarea va fi efectuată de către Direcţia analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. Domeniul de aplicare şi caracterul monitorizării se vor stabili în baza cerinţelor, rezultatelor evaluărilor şi în urma consultaţiilor efectuate în cadrul Comitetului de monitorizare.

Datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea activităţilor de implementare se vor acumula în:

a) sistemele informaţionale ale Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, inclusiv datele din cererile şi rapoartele la nivelul beneficiarilor şi chestionarele în care se pun întrebări corecte. Raportarea la nivelul beneficiarilor va fi organizată de către AIPA în conformitate cu regulile de implementare;

b) rapoartele regulate publicate de către AIPA cu privire la progres şi rezultatele procesului de implementare şi a cheltuielilor;

c) datele din cadrul rapoartelor de implementare ale proiectelor de asistenţă externă în domeniul agriculturii şi dezvoltării rurale;

d) datele colectate cu ajutorul Biroului Naţional de Statistică.

Informaţiile colectate vor fi utilizate pentru monitorizarea şi evaluarea progresului în implementarea măsurilor de sprijin prin intermediul Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural (FNDAMR), precum şi implementarea Planului de acţiune al Strategiei.

Pentru evaluarea implementării Strategiei 2014–2020, în anul 2017, Direcţia politici şi programe de dezvoltare rurală din cadrul Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului a elaborat şi a aplicat un model de raport de monitorizare. Acest model va servi drept bază pentru activităţile de monitorizare care vor fi efectuate ulterior de către departamentul de implementare. Un model al formularelor de monitorizare şi evaluare este prezentat în tabelul 10.

Capitolul VII

MECANISMELE DE IMPLEMENTARE

Coerenţa

Strategia este coerentă cu Strategia naţională de dezvoltare “Moldova 2020”, precum şi cu alte strategii şi programe relevante sectorului, prezentate în capitolul ce ţine de politicile curente şi cadrul instituţional, aferente agriculturii şi dezvoltării rurale. Aceasta se conformează cu Acordul de Asociere, inclusiv DCFTA, semnat între UE şi Republica Moldova în anul 2014. Titlul IV, capitolul 12, articolele 67-70 din Acordul de Asociere se referă la cooperarea dintre părţi în domeniul dezvoltării agricole şi rurale. În articolul 68 din Acordul de Asociere se definesc anumite sfere de cooperare în domeniul dezvoltării agricole şi rurale. În Planul naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere (PNAA) este indicat că UE şi Moldova vor coopera în scopul promovării dezvoltării agricole şi rurale, în special prin convergenţa progresivă a politicilor şi legislaţiei.

Aspectele transversale

Egalitatea între femei şi bărbaţi şi sprijinul femeilor este o temă transversală critică pentru sectorul în cauză. Un exemplu în acest sens este diferenţa de salarizare şi proporţia scăzută de femei antreprenoare.

Este foarte importantă încurajarea persoanelor tinere de a rămîne în mediul rural pentru a contribui la dezvoltarea ulterioară a sectorului şi al ţării. Ca rezultat al migraţiei de amploare, în special a persoanelor tinere, zonele rurale rămîn abandonate, fără potenţial de dezvoltare în viitor.

Schimbările climatice şi de mediu sînt, de asemenea, o temă importantă. O dată la fiecare doi-trei ani au loc secete grave. Este esenţială dezvoltarea instrumentelor de diminuare a riscurilor asociate cu condiţiile meteorologice. Schimbările climatice pot reduce în viitor şi mai mult cantitatea de apă disponibilă. Sistemele de canalizare din zonele rurale sînt adesea nefuncţionale. Absenţa unor procese de epurare a apelor reziduale duce la un nivel înalt de poluare a apelor în aceste regiuni. O altă problemă serioasă este degradarea solului, 50% din terenurile agricole fiind clasificate drept degradate. Practicile agricole nedurabile, gestionarea inadecvată a resurselor de apă şi degradarea perdelelor forestiere de protecţie sînt obstacole importante în calea dezvoltării sectorului. Proporţia mică de zone forestiere (în jur de 12%) contribuie la degradarea solului şi apariţia inundaţiilor. Reglementările cu privire la arendarea terenurilor par să perpetueze degradarea solului, deoarece arendarea pe termen scurt a terenurilor nu încurajează utilizatorii acestora să protejeze mediul, ei fiind, cu precădere, interesaţi de obţinerea beneficiilor maxime din sol pe termen scurt.

Domeniile de sinergie între Strategie, Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural şi alte programe şi fonduri

Domeniile de politici se pot dezvolta doar în interacţiune cu alte domenii de politici. Dezvoltarea rurală este o politică teritorială cu abordare orizontală, conexă cu politicile de dezvoltare regională şi de protecţie a mediului, servicii sociale şi de protecţie a sănătăţii, educaţie, dezvoltare economică etc. Pentru implementarea numeroaselor politici cu efect complex, pentru a evita dublarea intervenţiilor şi utilizarea eficientă a resurselor financiare disponibile este necesar de a identifica sinergia dintre domeniile corelate de politici publice. Pentru domeniile de sinergie identificate, acţiunile şi investiţiile finanţate din diferite fonduri vor fi delimitate – pentru a se evita dublarea lor, pentru a asigura complementaritatea şi furnizarea de informaţii clare beneficiarilor cu privire la posibilităţile şi sursele de finanţare.

În vederea implementării politicii de dezvoltare rurală, zonele rurale sînt definite conform Legii nr.764/2001 privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova şi includ satele şi comunele.

Strategii/programe şi surse financiare conexe

Domenii de sinergie

Construcţia şi reabilitarea drumurilor

Fondul rutier finanţează întreţinerea şi reconstrucţia drumurilor publice naţionale şi locale. Banii pentru menţinerea şi reconstrucţia drumurilor publice locale (inclusiv străzile din sate) sînt oferiţi pentru a fi gestionaţi de autorităţile publice locale de nivelul al doilea. Construcţia de drumuri noi nu poate fi finanţată din sursele Fondului rutier.

Fondul naţional de dezvoltare regională finanţează reabilitarea şi modernizarea drumurilor locale, conectarea localităţilor şi a drumurilor locale la reţeaua de drumuri naţionale şi internaţionale şi construcţia/reabilitarea/ modernizarea şoselelor de centură cu investiţi în mărime de 10-70 mil. lei.

Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural finanţează proiecte mici de nivel local pentru construcţia/reconstrucţia drumurile locale (străzilor) în satele din zonele rurale şi a drumurile locale care unesc satele cu exploataţiile agricole din jurul satelor şi cu unităţile de prelucrare a producţiei agricole.

Servicii publice

Mijloacele Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural vor fi utilizate pentru finanţarea proiectelor locale mici, pentru prestarea serviciilor de bază pentru activităţi sociale, sportive şi de odihnă şi legate de infrastructura la nivel local (de exemplu, spaţii pentru odihnă şi sport, destinate copiilor, servicii de transport local, iluminare stradală, străzi pietonale locale, etc.) în zonele rurale.

Păstrarea şi menţinerea patrimoniului rural

Strategia de dezvoltare a culturii “Cultura 2020” are drept scop crearea unui cadru legislativ şi a unei infrastructuri care ar sta la baza dezvoltării culturii. Astfel, aceasta prevede perfecţionarea cadrului legal, inventarierea, evaluarea şi documentarea patrimoniului naţional cultural, restaurarea, conservarea şi protecţia monumentelor de artă importante, promovarea patrimoniului cultural, inclusiv a rutelor turistice, facilitarea participării populaţiei la activităţile culturale.

Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural se va focusa pe păstrarea şi menţinerea patrimoniului natural prin acţiuni de informare cu privire la protecţia mediului, restaurarea şi modernizarea patrimoniului natural, dezvoltarea zonelor naturale preţioase şi modernizarea parcurilor naturale. De asemenea, oferă suport pentru patrimoniul cultural prin menţinerea, restaurarea şi modernizarea trăsăturilor culturale caracteristice satului sau a peisajului rural în zonele rurale.

Managementul apelor

Fondul naţional ecologic susţine investiţii în infrastructura de aprovizionare cu apă şi canalizare, precum şi dezvoltarea reţelelor.

Fondul naţional de dezvoltare regională finanţează investiţii în dezvoltarea sistemelor regionale de alimentare cu apă, a epurării apei şi canalizări, în reabilitarea, extinderea, modernizarea infrastructurii de alimentare cu apă şi canalizare în sumă de 8-40 mil. lei.

Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural se va axa pe proiecte mici pentru construcţia/reabilitarea sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare, care nu sînt conectate la reţea.

Dezvoltarea economică şi turismul rural

Fondul naţional de dezvoltare regională intervine la nivel de creare a infrastructurii de afaceri, de amenajare a teritoriilor parcurilor industriale, tehnologice, pieţelor regionale engros şi a spaţiilor destinate activităţilor nonagricole, precum şi de conectare a lor la infrastructura de utilităţi publice şi căi de acces, lucrările de construcţie/reabilitare/extindere a clădirilor cu destinaţie de producere şi servicii cu finanţare de pînă la 45 mil. lei.

În domeniul turismului, Fondul naţional de dezvoltare regională finanţează reabilitarea drumurilor de acces şi a infrastructurii aferente drumurilor către obiectivele turistice de importanţă regională, naţională şi internaţională, restaurarea şi conservarea monumentelor istorice, înfiinţarea centrelor de informare turistică.

Strategia de dezvoltare a turismului “Turism 2020” se axează pe îmbunătăţirea cadrului juridic, o utilizare mai eficientă a potenţialului turistic al ţării, diversificarea şi promovarea, îmbunătăţirea infrastructurii turistice şi ridicarea nivelului de pregătire profesională a angajaţilor din sector. În domeniul turismului rural sînt planificate acţiuni de instruire şi organizare de seminare pentru antreprenori, vizite de studiu în alte ţări, de organizare a info-tururilor despre turismul rural pentru reprezentanţii mass-mediei, ai autorităţilor centrale şi locale, precum şi de înfiinţare a unor localuri pentru lucrări de artizanat sau de vînzare.

Organizaţia pentru dezvoltarea sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ODIMM) implementează mai multe programe orientate spre instruirea, facilitarea accesului la finanţare, înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii de către emigranţi şi femei, spre schimbul de experienţă. Pentru zonele rurale ODIMM are un program special de suport “Întreprinderile mici şi mijlocii în zonele rurale”, care este o continuare a 2 programe naţionale de suport a antreprenoriatului: Programul de atragere a remitenţelor în economie “PARE 1+1” şi Programul “Femei în business”.

Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural se va axa pe finanţarea diversificării activităţii economice în zonele rurale prin înfiinţarea microîntreprinderilor cu activitate economică, cu excepţia agriculturii, pe dezvoltarea turismului rural – construcţia şi reconstrucţia pensiunilor turistice în zonele rurale.

Structura organizaţională

Cadrul instituţional

Pentru stabilirea unui cadru legal exhaustiv şi uniform cu privire la acordarea subvenţiilor în sectorul agroindustrial şi pentru dezvoltarea rurală, importanţa susţinerii producătorilor agricoli locali şi necesitatea adaptării cadrului normativ legal în domeniul subvenţiilor agricole la practicile UE, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenţionare a producătorilor agricoli. Ţinînd cont de domeniile principale de aplicare a legii menţionate, va fi nevoie de implementarea unei serii de ajustări ale mecanismelor de monitorizare şi de luare a deciziilor pentru a le alinia treptat la cerinţele UE.

Cadrul naţional instituţional implicat în implementarea Strategiei este prezentat în capitolul ce ţine de politicile curente şi cadrul instituţional, aferente agriculturii şi dezvoltării rurale. Este nevoie de stabilirea unor relaţii funcţionale clare, cu atribuirea unor competenţe suficiente de autoritate şi gestiune Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului. În cadrul acestuia este formată o unitate separată care se va ocupa de monitorizarea prezentei Strategii. Monitorizarea va fi organizată în mod regulat – o dată la şase luni (modalitatea expres) şi anual (modalitatea exhaustivă) – folosind un mecanism de monitorizare bine stabilit şi complet funcţional, capabil să ofere o imagine per ansamblu asupra progresului obţinut în implementare. De asemenea, monitorizarea va permite semnalizarea necesităţii de aplicare a anumitor acţiuni corective, unde este necesar.

Pentru implementarea cu succes a prezentei Strategii este esenţială colectarea informaţiilor relevante şi a unor date statistice credibile. Această măsură va fi iniţiată cît mai curînd posibil, cu prevederea continuităţii în perioada de după 2020.

Pentru finalizarea implementării prezentei Strategii, pînă în anul 2020 va fi constituit un grup special de lucru care va avea drept obiectiv coordonarea minuţioasă a implementării acţiunilor care se referă la Obiectivul general nr.3, acestea formînd nucleul politicii de dezvoltare rurală, fiind extrem de important pentru dezvoltarea zonelor rurale din ţară. Grupul de lucru va asigura coordonarea măsurilor de dezvoltare rurală cu măsuri similare din cadrul politicii de dezvoltare regională, pentru a asigura un nivel mai bun de sinergie dintre acestea.

Coordonarea diverselor măsuri de sprijin financiar, cu utilizarea diferitelor instrumente de politică (atît la nivel de politici, cît şi la nivel de implementare), trebuie să fie asigurată la nivel de Guvern. Un comitet special de monitorizare trebuie să asigure un sprijin coerent pentru dezvoltarea diverselor sectoare, prin asigurarea acţiunilor sinergice, evitarea dublărilor şi garantarea unui nivel cît mai înalt de valoare adăugată a diferitelor scheme de finanţare provenite de la diverse instituţii donatoare.

Trebuie să fie constituit un sistem clar de diseminare şi comunicare, bazat pe participarea largă a sectorului public, pentru a creşte gradul de transparenţă a sprijinului financiar acordat sectorului. Un bun început în acest sens ar putea fi perfecţionarea paginii web oficiale a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, pe care toate părţile interesate să poată găsi informaţii actualizate pentru a-şi planifica participarea la diferite scheme de sprijin.

Implementarea măsurilor de sprijin ale Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului/Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură sînt responsabile de controlul măsurilor de sprijin ale Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural.

Controlul măsurilor de dezvoltare, prezentate în Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, va include verificări administrative şi la faţa locului, care vor fi efectuate în conformitate cu criteriile de eligibilitate şi plată pentru sprijin. De asemenea, se va verifica caracterul adecvat şi eficient al implementării.

Verificările administrative

Verificările administrative includ:

- verificări ce urmează a fi efectuate în legătură cu manipularea cererii de sprijin şi, dacă este necesar, verificări conexe la faţa locului, pentru inspectarea respectării criteriilor de eligibilitate;

- verificări ce urmează a fi efectuate în legătură cu manipularea fiecărei cereri de plată şi, dacă este necesar, verificări conexe la faţa locului, pentru inspectarea respectării criteriilor de eligibilitate;

- verificări încrucişate, printre altele, pentru detectarea unor suprapuneri neargumentate de sprijin.

Verificările administrative vor fi exhaustive şi vor include verificări încrucişate atunci cînd este cazul, inclusiv cu verificarea corespunderii datelor în raport cu cele din sistemul integrat de administrare şi control. Asta înseamnă că verificările administrative vor cuprinde toate cererile de sprijin, fie este o cerere iniţială de a adera la o schemă, fie o cerere ulterioară de plată, precum şi că toate criteriile de eligibilitate aferente cererii vor fi supuse evaluării. Măsurile pentru care va fi argumentată efectuarea verificărilor încrucişate, în raport cu datele Serviciului Tehnologia Informaţională şi Securitate Cibernetică, vor fi cele care vor include ca elemente ale cererii terenuri şi/sau animale incluse în sistemul Serviciului Tehnologia Informaţională şi Securitate Cibernetică. Toate verificările efectuate se vor documenta într-o listă de verificare detaliată şi standardizată.

În cazul metodei LEADER, privitor la implementarea strategiilor de dezvoltare locală, verificările administrative vor fi efectuate de către grupurile de acţiune locală şi Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură.

Verificările ex-post

Verificările ex-post vor fi efectuate în legătură cu operaţiunile investiţionale care fac obiectul angajamentelor în temeiul prevederilor Legii nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenţionare a producătorilor agricoli şi ale Regulamentului privind condiţiile, ordinea şi procedura de acordare a mijloacelor Fondului Naţional de Dezvoltare a Agriculturii şi Mediului Rural, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.455/2017.

Obiectivele verificărilor ex-post vor include verificarea respectării actelor legislative şi regulamentelor conexe.

Verificările la faţa locului

Verificările la faţa locului se vor organiza în conformitate cu prevederile Legii nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenţionare a producătorilor agricoli. În cadrul acestora se va verifica eligibilitatea cheltuielilor legate de măsurile prezentate în legea menţionată, precum şi îndeplinirea de către beneficiar a tuturor obligaţiilor şi angajamentelor asumate. Verificările se vor face în conformitate cu listele de verificări aprobate în acest scop. Verificările la faţa locului pot fi efectuate din următoarele motive:

- eşantionare;

- verificare încrucişată;

- un alt motiv specific.

Verificările la faţa locului vor cuprinde cel puţin ratele minimale indicate în Legea nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenţionare a producătorilor agricoli, pînă în anul 2020, precum şi toate tipurile de măsuri de dezvoltare agricolă şi rurală, prezentate în legea nominalizată. Verificările vor include toate angajamentele şi obligaţiile asumate de beneficiar, care pot fi verificate în momentul vizitei. Departamentul de control din cadrul Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură defineşte criteriile de selecţie sau selectează beneficiarii care urmează a fi verificaţi la nivel central şi în baza unor analize separate a riscurilor pentru fiecare măsură de dezvoltare. La analiza riscurilor se va ţine cont, printre altele, de suma sprijinului plătit şi de observaţiile din cadrul verificărilor anterioare. Verificările la faţa locului efectuate cu scop de eşantionare vor include toate măsurile de dezvoltare rurală prezentate în Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural. Verificările la faţa locului vor fi documentate în rapoarte de control detaliate şi standardizate.

În cazul în care în cadrul unei verificări se vor depista neajunsuri sau încălcări, observaţiile respective vor fi transmise subdiviziunii Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, care se ocupă de acordarea sprijinului, de luarea deciziei cu privire la plată şi are competenţa de a lua măsurile prevăzute de reglementări în legătură cu rambursarea sprijinului şi aplicarea unor eventuale sancţiuni.

Componenţa Comitetului de monitorizare

Scopul Comitetului de monitorizare constă în evaluarea eficienţei şi calităţii implementării generale a Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural. Comitetul de monitorizare este responsabil de examinarea rezultatelor Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, în special a atingerii scopurilor/obiectivelor stabilite pentru diferite măsuri şi a progresului de utilizare a alocărilor financiare pentru măsurile respective. De asemenea, după caz, Comitetul de monitorizare examinează alocările acordate pentru submăsuri. În această privinţă, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului se va asigura de punerea la dispoziţia Comitetului de monitorizare a tuturor informaţiilor relevante cu privire la evoluţia programului.

Comitetul de monitorizare îşi va stabili termenele de referinţă. Comitetul de monitorizare:

- va fi consultat în legătură cu criteriile de selecţie pentru operaţiunile finanţate. Criteriile de selecţie vor fi revizuite în funcţie de necesităţile programului;

- va revizui periodic progresul obţinut în legătură cu scopurile specifice ale Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, în baza documentelor prezentate de aqutoritatea de gestionare;

- va examina rezultatele implementării şi, mai ales, atingerea obiectivelor setate pentru fiecare prioritate şi evaluările în curs de desfăşurare.

Componenţa Comitetului de monitorizare va fi aprobată prin ordin al ministrului agriculturii, dezvoltării regionale şi mediului. În componenţa Comitetului de monitorizare vor fi incluşi parteneri guvernamentali şi socioeconomici, inclusiv reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Agenţiei de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură, ai asociaţiilor de producători, altor ministere, după caz.

Cadrul legislativ

Pentru implementarea cu succes a prezentei Strategii sînt necesare anumite modificări ale legislaţiei.

Principalul document legislativ care trebuie modificat este Legea nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenţionare a producătorilor agricoli, în care se stabilesc principiile de bază privind condiţiile, ordinea şi procedura de acordare a mijloacelor Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural. În circumstanţele în care se propune ca noile măsuri de sprijin să fie introduse şi testate începînd cu anul 2019, trebuie aduse modificări capitolului I, articolul 2, şi capitolului IV, articolul 17.

Este necesară, de asemenea, modificarea Regulamentului privind condiţiile, ordinea şi procedura de acordare a mijloacelor Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi vediului rural, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.455/2017, în care sînt prezentate regulile de plată din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural şi care se modifică anual. Mai exact, este necesară modificarea schemei de plată pentru anumite măsuri de sprijin. Trebuie introduse schemele de efectuare a plăţilor în avans, deoarece implementarea măsurilor de dezvoltare rurală ţin de domeniul public, nonprofit, iar beneficiarii nu au suficiente resurse proprii pentru implementarea proiectelor.

Mecanismul nou de finanţare din mijloacele Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural

Sistemul actual de finanţare din mijloacele Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural se bazează pe principiul postinvestiţie, care, la rîndul său, constă în rambursarea parţială a investiţiei efectuate de către producătorii agricoli (beneficiarii) pe principiul “primul venit, primul servit”. Mecanismul respectiv nu implică niciun mod de selecţie a celei mai potrivite sau a celei mai eficiente investiţii şi a condus, pe de o parte, la acceptarea tuturor beneficiarilor care i-au cerut investiţii Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, iar pe de altă parte, la refuzul de a le acorda sprijin unor potenţiali beneficiari, după epuizarea fondurilor. Pe parcursul anilor precedenţi, în multe cazuri, obligaţiile financiare ale Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural se transferau pe următorul an şi erau compensate din bugetele pentru anii viitori, complicîndu-le Guvernului şi ministerelor implicate sarcinile de planificare şi bugetare.

După cum se stipulează în Legea nr.276/2016 cu privire la principiile de subvenţionare a producătorilor agricoli, sprijinul acordat prin intermediul Fondului naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural este destinat producătorilor agricoli şi comunităţilor locale, pentru a-i ajuta să se adapteze la cadrul normativ şi legislativ al UE şi să fie mai bine pregătiţi pentru obţinerea accesului pe pieţele UE. Aceasta va aduce, concomitent, un beneficiu enorm pieţei locale, în urma creşterii standardelor şi a calităţii produselor de care se vor bucura consumatorii locali şi va contribui într-o măsură considerabilă la dezvoltarea zonelor rurale din ţară.

Ţinînd cont de cele menţionate anterior, în Strategie se propune tranziţia treptată spre instrumentele şi mecanismele de finanţare, bazate pe condiţii de prefinanţare, care se aplică în UE. Acest mecanism se bazează pe competiţie şi le permite autorităţilor competente să aleagă cele mai eficace şi eficiente proiecte de investiţii, cu cel mai înalt potenţial de creştere şi dezvoltare. Atunci cînd fondurile sînt alocate, procesul de selecţie a beneficiarilor se sfîrşeşte şi nu se fac transferări de obligaţii financiare în perioadele următoare. Mecanismul respectiv oferă posibilitatea de a verifica eficienţa unei investiţii şi diminuează riscul de finanţare a unor tehnologii depăşite sau de efectuare a unor investiţii nepotrivite, care au fost deja făcute anterior.

O parte din măsurile de sprijin finanţate din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, aferente Obiectivului general nr.1 şi Obiectivului general nr.2, vor continua să fie finanţate în conformitate cu mecanismul actual pînă în anul 2020. Totodată, se propune ca o serie de măsuri de sprijin aferente să fie finanţate conform principiului de prefinanţare, bazat pe competiţie deschisă. Prevederile detaliate referitoare la implementarea mecanismului de prefinanţare sînt incluse în Regulamentul privind condiţiile şi procedura de acordare a subvenţiilor în avans pentru proiectele start-up din Fondul naţional de dezvoltare a agriculturii şi mediului rural, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.507/2018. Începînd cu anul 2018, mecanismul în cauză urmează a fi implementat pentru toate măsurile de sprijin aferente Obiectivului general nr.3 şi va fi testat în decursul a trei ani de implementare – 2018 şi 2020.

Tranziţia treptată spre un mecanism de finanţare mai complex va diminua presiunea exercitată atît asupra organului de implementare, cît şi asupra beneficiarilor şi va deschide posibilitatea de ajustare a instrumentelor de intervenţie şi de dezvoltare a capabilităţilor instituţionale necesare pentru implementarea unor astfel de mecanisme. Acordarea fondurilor pentru cele mai bune proiecte, în special în situaţia în care nu sînt suficiente fonduri pentru toţi beneficiarii potenţiali şi există o competiţie pentru obţinerea sprijinului financiar, va asigura o utilizare eficientă şi eficace a resurselor dedicate sectorului. Criteriile prioritare stabilite pentru acordarea de asistenţă financiară vor fi transparente pentru încurajarea dezvoltării sectoarelor prioritare şi vor oferi cea mai mare valoare potenţială pentru banii investiţi. În acelaşi scop ar putea fi introdus principiul unei rate mai înalte de sprijin, dacă se doreşte stimularea unei dezvoltări mai rapide a sectoarelor prioritare.”

2. Hotărîrea Guvernului nr.742/2015 pentru aprobarea Planului de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare agricolă şi rurală pentru anii 2014-2020 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2015, nr.297-300, art.835) se modifică după cum urmează:

1) la punctele 3-5, cuvintele “Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare”, la orice caz gramatical se substituie cu cuvintele “Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului”, la cazul gramatical corespunzător;

2) anexa va avea următorul cuprins:

“Anexa

la Hotărîrea Guvernului nr.742/2015

PLAN DE ACŢIUNI

privind implementarea Strategiei naţionale de dezvoltare

agricolă şi rurală pentru anii 2018-2020