BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

854/16.08.2001 Hotărîre cu privire la Măsurile de realizare a Programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova pe anii 2001-2005 "Renaşterea economiei - renaşterea ţării"

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
16.08.2001

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la Măsurile de realizare a Programului de activitate

a Guvernului Republicii Moldova pe anii 2001-2005

"Renaşterea economiei – renaşterea ţării"

nr. 854  din  16.08.2001

 (în vigoare 18.08.2001) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.100-101 art.887 din 18.08.2001

* * *

Guvernul Republicii Moldova HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă, conform anexei, Măsurile de realizare a Programului de activitate a Guvernului pe anii 2001-2005 "Renaşterea economiei – renaşterea ţării".

2. Ministerele, departamentele, instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale:

vor elabora, aproba şi, în termen de o lună, vor prezenta Guvernului planurile de măsuri proprii cu termene concrete şi persoane responsabile de executare;

vor ţine la control strict executarea măsurilor specificate la punctul 1 al prezentei hotărîri;

vor prezenta trimestrial Ministerului Economiei, pînă la data de 10 a lunii ce urmează după trimestrul gestionar, informaţia despre executarea măsurilor nominalizate.

3. Ministerul Economiei va generaliza materialele şi, pînă la data de 15 a lunii ce urmează după trimestrul gestionar, va prezenta Guvernului informaţia respectivă însoţită de o notă informativă.

4. Se abrogă Hotărîrea Guvernului Republicii Moldova nr.20 din 11 ianuarie 2000 "Cu privire la aprobarea Programului de activitate a Guvernului Republicii Moldova "Legalitate, Consolidare şi Reforme – întru Bunăstarea Naţiunii" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr.5-7, art.100).

Anexă

la Hotărîrea Guvernului

Republicii Moldova

nr.854 din 16 august 2001

MĂSURILE

de realizare a Programului de activitate a Guvernului pe anii 2001-2005

"Renaşterea economiei – renaşterea ţării"