90/12.05.2011 Hotărîre cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014

PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Î R E

cu privire la aprobarea Planului naţional de acţiuni

în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014

nr. 90  din  12.05.2011

 (în vigoare 12.05.2011) 

Monitorul Oficial nr.118-121 art.331 din 22.07.2011

* * *

Parlamentul adoptă prezenta hotărîre.

Art.1. – Se aprobă Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014, prezentat în anexa la prezenta hotărîre.

Art.2. – Guvernul, autorităţile publice centrale şi locale vor întreprinde măsuri pentru realizarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014.

Art.3. – Guvernul va crea Comisia pentru implementarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014, care va monitoriza şi evalua implementarea Planului.

Art.4. – Anual, pînă la data de 1 aprilie, Guvernul va informa Parlamentul despre măsurile întreprinse în vederea executării Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014.

Art.5. – Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice a Parlamentului va exercita controlul permanent asupra îndeplinirii Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014 şi va informa periodic Parlamentul, în cadrul şedinţelor plenare, despre gradul de realizare a acţiunilor prevăzute în Plan.

Art.6. – Prezenta hotărîre intră în vigoare de la data adoptării.

Anexă

PLANUL NAŢIONAL

de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014

PARTEA I

Capitolul I

CONSIDERAŢII GENERALE

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului sînt prerogative conferite de dreptul naţional şi recunoscute de dreptul internaţional fiecărui individ în raporturile sale cu comunitatea şi cu statul, ce dau expresie unor valori sociale fundamentale şi care au drept scop satisfacerea unor nevoi umane esenţiale şi a unor aspiraţii legitime în contextul economico-social, politic, cultural şi istoric al societăţii.

Protecţia drepturilor omului, prin instrumente juridice de transpunere a acestor drepturi în prevederi legale, a devenit un imperativ şi pentru Republica Moldova care, după declararea suveranităţii şi independenţei sale, a ratificat numeroase documente cu vocaţie universală în domeniul drepturilor omului, deschizînd calea spre un sistem de protecţie internaţională a drepturilor omului. Sînt relevante următoarele documente internaţionale care consacră drepturile omului: Declaraţia universală a drepturilor omului, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale, Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante, Convenţia cu privire la drepturile copilului etc.

Pornind de la faptul că instrumentele juridice internaţionale prescriu standarde minime de protecţie a drepturilor omului, aceasta nu împiedică statul să reglementeze mai larg unele drepturi sau libertăţi.

Situaţia drepturilor omului în Republica Moldova a înregistrat în ultimii ani o evoluţie demnă de remarcat la capitolul cadru normativ, cu toate acestea, asigurarea respectării efective a drepturilor omului rămîne a fi o provocare ce solicită eforturi considerabile. Respectul pentru drepturile omului este o componentă esenţială şi totodată o condiţie indispensabilă a unei dezvoltări durabile. Astfel, problematica drepturilor omului se află în atenţia opiniei publice mondiale, reprezentînd şi una din principalele preocupări ale guvernării.

Pentru edificarea unei veritabile societăţi bazate pe principii democratice, unde demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii sale constituie valori supreme, statul, în calitate de promotor al acestor valori, are legitimitatea şi obligaţia de a întreprinde măsuri constructive destinate consolidării protecţiei drepturilor omului pentru prosperarea întregii societăţi.

Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014 (în continuare – Planul de acţiuni) este un instrument naţional care materializează politica statului privind consolidarea protecţiei drepturilor omului. Importanţa fundamentală a problemei drepturilor omului, precum şi diversitatea acestor drepturi, au condiţionat antrenarea plenară în procesul de elaborare a acestui document de politici atît a autorităţilor publice, cît şi a reprezentanţilor societăţii civile.

Planul de acţiuni, avînd statutul unui document de programare, trasează sarcini concrete pe termen determinat. Concomitent, acţiunile consacrate sporirii protecţiei drepturilor omului nu pot fi considerate măsuri temporare, ci părţi componente ale unui proces continuu, caracterizat prin abordarea coordonată şi participativă a tuturor actorilor responsabili de asigurarea respectării drepturilor omului şi beneficiarilor acestor drepturi. Identificînd realităţile în domeniu şi axîndu-se pe aspectele vulnerabile care necesită reabilitare, Planul de acţiuni lansează soluţii pentru ameliorarea situaţiei în domeniul drepturilor omului şi vizează producerea unor schimbări pozitive.

Capitolul II

SITUAŢIA ACTUALĂ ÎN DOMENIUL DREPTURILOR OMULUI

De la data intrării în vigoare pentru Republica Moldova a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (12 septembrie 1997) şi pînă la finele anului 2010, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat 196 de hotărîri, între care 178 de hotărîri de constatare a unei încălcări a prevederilor Convenţiei, 6 hotărîri asupra cererilor de satisfacere echitabilă, 8 hotărîri prin care cererile au fost radiate de pe rol, 2 hotărîri pronunţate asupra aceleiaşi cereri, 1 hotărîre de constatare a inexistenţei încălcării unui drept garantat de Convenţie, 114 decizii de radiere a cererilor de pe rol şi 26 de decizii privind inadmisibilitatea cererii.

În esenţă, hotărîrile Curţii Europene a Drepturilor Omului versus Republica Moldova constată încălcarea de către autorităţile naţionale a următoarelor drepturi şi libertăţi garantate de Convenţie: dreptul la un proces echitabil; dreptul la libertate şi siguranţă; dreptul de a nu fi supus torturii; dreptul la un recurs efectiv; libertatea de exprimare; dreptul de a sesiza curtea; dreptul la protecţia proprietăţii; dreptul la respectarea vieţii private şi de familie; libertatea de gîndire şi conştiinţă; libertatea de asociere.

Hotărîrile pronunţate de Curtea Europeană în cauze privind Republica Moldova au vizat în principal: neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti sau durata excesivă a procedurilor judiciare; admiterea cererilor în instanţe peste termenul legal; casarea neregulamentară a hotărîrilor judecătoreşti; emiterea unor hotărîri vădit nefondate; arestul sau deţinerea în arest fără un mandat valabil sau motivat; persecutarea reclamanţilor; aplicarea torturii; condiţiile inadecvate de detenţie; examinarea incorectă a cauzelor privind apărarea onoarei şi demnităţii.

Promovarea şi asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului reprezintă o prioritate a statului, fiind apreciate ca instrumente indispensabile ce permit fiecărei persoane să-şi dezvolte şi să-şi folosească cît mai eficient calităţile fizice, intelectuale, morale, socioafective şi spirituale.

Ameliorarea situaţiei în domeniul drepturilor omului constituie un deziderat şi o obligaţie continuă, ce implică întreprinderea unor măsuri de ordin legislativ şi organizatorico-practice. Analiza situaţiei curente în domeniul drepturilor omului denotă ascensiunea legislaţiei naţionale destinată consolidării drepturilor consacrate şi constituirii unor noi libertăţi. Neajunsuri se înregistrează la transpunerea în viaţă a reformelor şi legilor adoptate, care au ca obiect de reglementare asigurarea protecţiei drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului.

Sarcina consolidării şi sporirii protecţiei drepturilor omului aparţine, incontestabil, statului. Pentru oferirea unor soluţii conforme situaţiei existente în domeniul drepturilor omului este necesar să se identifice problemele pertinente ale domeniului, cauzele apariţiei acestora, să se formuleze politici bazate pe practicile relevante, precum şi remedii eficiente în contextul societăţii noastre.

1. Instrumente juridice internaţionale în domeniul drepturilor omului

Recunoaşterea şi consacrarea drepturilor omului prin documente internaţionale au avut o influenţă benefică asupra legislaţiei interne a Republicii Moldova în sensul că au contribuit la afirmarea respectului faţă de drepturile omului şi la perfecţionarea legislaţiei naţionale. Prin ratificarea tratatelor internaţionale din domeniul drepturilor omului a fost pus fundamentul unui nou sistem juridic şi social-politic. Actualmente, se conturează clar tendinţa statului de a crea mecanisme şi pîrghii de implementare a unui sistem naţional de promovare şi respectare a drepturilor omului care să se bazeze în special pe instrumentele juridice internaţionale. În acest context, implementarea instrumentelor juridice internaţionale rămîne în continuare un imperativ al timpului.

2. Accesul la informaţie, libertatea exprimării, libertatea întrunirilor şi libertatea de asociere

Accesul la informaţie, libertatea exprimării, libertatea întrunirilor şi libertatea de asociere sînt drepturi fundamentale ale omului şi baza existenţei şi dezvoltării unei societăţi civile desăvîrşite.

Pentru a garanta exercitarea libertăţii întrunirilor a fost adoptată Legea privind întrunirile, care se încadrează perfect în ansamblul de măsuri prioritare orientate spre asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, fiind apreciată ca un progres în instituirea unui cadru juridic favorabil pentru exercitarea libertăţii întrunirilor paşnice în Republica Moldova.

Totodată, desfăşurarea liberă a întrunirilor este afectată uneori de mai mulţi factori care, în ultimă instanţă, generează limitări în exerciţiul acestui drept fundamental de către indivizi. Se atestă neajunsuri ce urmează a fi înlăturate prin efortul comun al tuturor actorilor implicaţi – factorii de decizie şi societatea civilă. Redresarea situaţiei actuale ar fi posibilă prin extinderea dialogului constructiv dintre autorităţi şi societatea civilă, prin schimbul de păreri, identificarea soluţiilor optime şi realizarea programelor comune care, concomitent, ar influenţa benefic gradul de maturitate al comunităţii. Practica judiciară înregistrează un progres continuu în asigurarea libertăţii întrunirilor. Regretabile însă sînt unele cazuri de lipsă de capacităţi adecvate în cadrul organelor de poliţie pentru a face faţă garantării dreptului la întrunire, protejării contra imixtiunilor agresive din partea terţilor.

Libertatea exprimării, ca element indispensabil al unei democraţii autentice, presupune în primul rînd libertatea de a exprima păreri alternative. Libertatea presei a continuat să fie în vizorul organismelor internaţionale şi al societăţii civile. În acest context, Republica Moldova trebuie să întreprindă paşi decisivi pentru realizarea integrală a angajamentelor asumate faţă de organismele internaţionale la capitolul asigurarea libertăţii presei şi a libertăţii de exprimare.

Reglementarea deficitară a procesului decizional, cunoştinţele insuficiente şi nivelul scăzut al încrederii cetăţenilor în rolul şi importanţa actelor normative, pasivitatea în aplicarea şi executarea lor practică au condiţionat stabilirea unor principii şi modalităţi de asigurare a transparenţei decizionale în cadrul autorităţilor publice şi crearea, prin Legea privind transparenţa în procesul decizional, a unui mecanism viabil de implicare a cetăţenilor şi organizaţiilor acestora în elaborarea şi adoptarea deciziilor. Astfel, consolidarea statului democratic modern bazat pe supremaţia legii şi pe respectarea drepturilor omului va fi asigurată prin sporirea continuă a gradului de transparenţă a deciziilor politice şi a actelor administrative, creşterea nivelului de cultură în cooperarea cu societatea civilă şi promovarea reformelor menite să sporească încrederea populaţiei în autorităţile publice.

3. Justiţia şi instituţiile pentru protecţia drepturilor omului

Consolidarea sistemului judecătoresc prin asigurarea independenţei, imparţialităţii, credibilităţii şi eficienţei acestuia reprezintă o condiţie indispensabilă pentru supremaţia legii. Măsurile necesare pentru modernizarea şi eficientizarea sistemului judecătoresc trebuie să conducă nu doar la funcţionarea eficientă a acestuia, dar şi la aplicarea justă în practică a cadrului normativ.

Adoptarea Legii privind asistenţa juridică garantată de stat constituie o premisă pentru diminuarea impedimentelor economico-financiare în realizarea accesului la justiţie şi crearea condiţiilor favorabile pentru protejarea dreptului la un proces echitabil, asigurînd accesul liber şi egal la asistenţa juridică garantată de stat.

Este marcantă dezvoltarea alternativelor la soluţionarea litigiilor judiciare, prin mediere şi arbitraj, precum şi dezvoltarea alternativelor la detenţie, prin crearea instituţiei probaţiunii şi diminuarea astfel a numărului de persoane aflate în locurile de detenţie.

În pofida faptului că în ultimii ani Republica Moldova a înregistrat progrese în procesul de ajustare a legislaţiei naţionale la standardele internaţionale, inclusiv în domeniul drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, în evoluţia instituţiilor democratice, în consolidarea sistemului judecătoresc, se constată existenţa unor factori obiectivi şi subiectivi care generează încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului. Drept consecinţă a acestui fapt, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat mai multe hotărîri prin care constată încălcarea de către Republica Moldova a Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, fapt ce afectează imaginea ţării pe plan internaţional.

Durata excesivă a procedurilor judiciare, motivarea insuficientă a hotărîrilor judecătoreşti, practica judiciară neuniformă, citarea necorespunzătoare, încălcarea securităţii raporturilor juridice şi tergiversarea nejustificată a cauzelor sînt unele dintre deficienţele cu care se confruntă sistemul judiciar. Asigurarea posibilităţii de a contesta nerespectarea termenului rezonabil în timpul desfăşurării procesului în fond poate fi determinantă pentru accelerarea examinării cauzei penale sau civile, iar acordarea satisfacţiei echitabile pentru prejudiciul cauzat în legătură cu tergiversarea examinării cauzei va spori responsabilitatea celor care înfăptuiesc justiţia.

4. Dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică şi psihică

Dreptul la viaţă, precum şi dreptul persoanei la integritate fizică şi psihică sînt drepturi naturale, inerente fiinţei umane, făcînd parte din categoria inviolabilităţilor. În pofida acestor constatări, mai există cazuri cînd aceste drepturi sînt afectate. Republica Moldova continuă să se confrunte cu fenomene sociale negative interconexe, cum ar fi tortura, alte pedepse ori tratamente crude, inumane sau degradante, violenţa în familie, traficul de fiinţe umane, care afectează cele mai vulnerabile pături ale populaţiei.

Deşi în ultimii ani se atestă unele îmbunătăţiri, problemele principale din instituţiile care asigură detenţia persoanelor rămîn aceleaşi: suprapopularea celulelor, condiţiile sanitaro-igienice necorespunzătoare, calitatea proastă a asistenţei medicale şi a alimentaţiei.

În timp ce se întreprind măsuri pentru înlăturarea dificultăţilor ce ţin de suportul financiar, alte probleme depind de factorul uman: asigurarea drepturilor procesuale ale deţinuţilor, instruirea personalului instituţiilor care asigură detenţia persoanelor, crearea condiţiilor pentru schimbarea în bine a atitudinii faţă de deţinuţi.

Avînd în vedere faptul că respectarea şi ocrotirea integrităţii fizice şi psihice a persoanei constituie o îndatorire primordială a statului, iar cele mai vulnerabile şi expuse riscului de maltratare sînt persoanele private de libertate, Parlamentul a adoptat Legea privind controlul civil asupra respectării drepturilor omului în instituţiile care asigură detenţia persoanelor, oferind asociaţiilor obşteşti din domeniu dreptul de a evalua gradul de respectare a drepturilor persoanelor private de libertate, condiţiile de detenţie şi tratamentul deţinuţilor.

O atenţie sporită va fi acordată procesului de resocializare a deţinuţilor. Luînd în considerare importanţa pe care o are educaţia în dezvoltarea individului şi faptul că un procent mare de deţinuţi nu cunosc decît puţine experienţe educaţionale eficiente, iar educaţia în penitenciar este un mijloc important de facilitare a revenirii acestora în societate, este necesar să li se asigure tuturor deţinuţilor accesul la educaţie, inclusiv la educaţia de bază, la formarea profesională, la activităţile culturale şi de creaţie, ţinînd cont de vîrsta acestora, de mediul social, economic şi cultural din care provin.

Necesitatea eradicării flagelului torturii a determinat implicarea societăţii civile în procesul monitorizării locurilor de detenţie, fiind creat mecanismul naţional de prevenire a torturii, format din avocatul parlamentar şi consiliul consultativ de pe lîngă Centrul pentru Drepturile Omului.

În vederea promovării, respectării şi garantării drepturilor persoanelor afectate de violenţa familială, pentru dezvoltarea fiecărui membru al familiei într-un mediu lipsit de violenţă, este necesară consolidarea cadrului instituţional al sistemului de servicii sociale destinate prevenirii şi combaterii violenţei în familie. Prevenirea violenţei prin măsuri active şi prin implicarea tuturor actorilor sociali constituie unul dintre dezideratele actualei politici.

Traficul de fiinţe umane constituie o violare gravă a drepturilor omului şi o atingere adusă demnităţii şi integrităţii fiinţei umane. La ora actuală, traficul de fiinţe umane se prezintă drept una dintre problemele cele mai stringente. Anual se înregistrează peste 300 de cazuri de traficare a fiinţelor umane. Eforturile statului urmează a fi îndreptate spre protejarea şi reintegrarea victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane prin acordarea serviciilor de protecţie şi asistenţă.

Deşi pe parcursul ultimilor ani cadrul legislativ necesar prevenirii şi combaterii acestor fenomene a fost îmbunătăţit, fiind adoptate legi de bază privind prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, cu privire la prevenirea şi combaterea violenţei în familie, cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi, fiind amendată Legea cu privire la avocaţii parlamentari etc., pentru aplicarea eficientă a acestor legi se cere consolidarea continuă a mecanismelor de implementare.

5. Educaţie

În prezent, societatea se confruntă cu o criză a valorilor morale. Redresarea stării de spirit actuale nu va fi posibilă fără ridicarea culturii generale a individului, educarea lui în spiritul toleranţei, bunăvoinţei şi respectului reciproc, stimularea interesului lui pentru cunoaşterea drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor proprii, precum şi a capacităţilor de apărare a lor. Rolul cel mai important în această privinţă revine procesului educaţional. Unul din obiectivele procesului de educaţie este dezvoltarea personalităţii tinerilor. De la o vîrstă fragedă, aceştia urmează să-şi însuşească noţiuni valorice care educă sentimentul civic în condiţiile societăţii democratice, ceea ce presupune un comportament eficient şi responsabil în viaţa socială. În acest scop, curriculumul şcolar trebuie să asigure, pe baza principiilor de flexibilitate, dar şi de coerenţă, formarea competenţelor comunicative, a gîndirii critice, a deprinderilor de viaţă, a interesului pentru cunoaşterea şi promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, pentru cultivarea în rîndurile tinerei generaţii a calităţilor generatoare de progrese în democratizarea societăţii.

Reformele promovate pînă în prezent în sectorul educaţional au avut drept scop principal îmbunătăţirea accesului la toate nivelurile de educaţie şi îmbunătăţirea calităţii studiilor. Accesul echitabil este important pentru antrenarea tuturor copiilor şi tinerilor în procesul educaţional, inclusiv a celor cu cerinţe educaţionale speciale, asigurîndu-le astfel şanse egale la o viaţă decentă, oportunităţi adecvate de angajare şi participare la viaţa socială.

6. Munca şi condiţiile prielnice de muncă

Dreptul la muncă, fiind unul dintre drepturile inalienabile ale fiinţei umane, asigură existenţa şi dezvoltarea persoanei. Luînd în considerare faptul că dreptul fundamental la muncă a devenit una din problemele actuale, în prezent garantarea acestui drept trebuie să se concretizeze în reglementarea unor politici de pregătire profesională adaptate la cerinţele pieţei muncii. Dezvoltarea continuă a resurselor umane de calitate reprezintă o condiţie fundamentală pentru asigurarea competitivităţii economiei şi pentru dezvoltarea durabilă pe termen lung. Tendinţele negative care se manifestă pe parcursul ultimilor ani denotă caracterul migratoriu al forţei de muncă, fapt ce implică costuri sociale în creştere şi ameninţă cu stagnarea economiei naţionale. Soluţionarea problemei respective devine astfel o sarcină importantă în sporirea atractivităţii muncii în ţară şi în restructurarea sectorului educaţional pentru a asigura pregătirea cadrelor în conformitate cu cerinţele pieţei muncii.

Avînd în vedere faptul că peste o jumătate de milion de cetăţeni ai Republicii Moldova au emigrat în alte state cu scopul de a desfăşura o activitate provizorie de muncă, este necesară promovarea programelor de stimulare a revenirii celor angajaţi la muncă peste hotare, precum şi continuarea eforturilor de negociere şi semnare a acordurilor bilaterale privind protejarea lucrătorilor migranţi.

7. Servicii de calitate

Schimbările social-economice şi libera circulaţie a mărfurilor au condus la stabilirea unor relaţii noi privind oferirea produselor şi serviciilor consumatorilor, care se răsfrîng asupra securităţii vieţii şi sănătăţii. În ultimii ani au avut loc noi schimbări şi au apărut noi factori care au influenţat contactul consumatorilor cu piaţa. Dorinţa şi efortul de integrare în spaţiul european conduc la necesitatea reglementării relaţiilor ce ţin de interesele consumatorilor naţionali.

Consumatorul, în calitatea sa de purtător al cererii de mărfuri şi servicii, joacă un rol important în mecanismul de piaţă, fiind în acelaşi timp elementul de referinţă al tuturor acţiunilor întreprinse atît de producător, cît şi de comerciant. Protecţia consumatorilor, fiind o componentă de bază a programelor de protecţie socială, este destinată asigurării şi ameliorării încontinuu a respectării intereselor acestora.

8. Ocrotirea sănătăţii

Republica Moldova a obţinut succese considerabile în ceea ce priveşte indicatorii esenţiali de sănătate precum diminuarea ratei mortalităţii infantile şi creşterea speranţei de viaţă la naştere. În perioada 2000-2010 s-a constatat o reducere semnificativă a mortalităţii infantile de la 18,4 la 11,8 de decese la 1000 de născuţi vii. Cu toate acestea, indicatorii respectivi continuă să fie nefavorabili în raport cu media europeană.

În ultima perioadă s-a îmbunătăţit accesul populaţiei la serviciile de sănătate. Aceasta se datorează implementării reformei în medicina primară şi introducerii asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Deşi în ultimii ani acumulările la bugetul public naţional pentru sănătate au sporit esenţial, acestea deocamdată nu asigură nevoia de servicii medicale de bază ale populaţiei şi includerea acestora în schema de asigurare obligatorie de asistenţă medicală. Mai mult, posibilităţile materiale diferite ale populaţiei care se confruntă cu probleme de sănătate creează impedimente economico-financiare la accesul serviciilor medicale acoperite de asigurarea obligatorie de asistenţă medicală, urmînd a se crea condiţii pentru formarea unui climat echitabil de acces la serviciile în cauză.

Un aspect dramatic este sporirea mortalităţii populaţiei apte de muncă, acest indicator depăşind considerabil indicatorii statelor membre ale Uniunii Europene. Printre factorii principali de risc pentru sănătatea populaţiei ţării sînt consumul de alcool, de tutun, precum şi consumul ilicit de droguri şi al altor substanţe psihotrope. Aceste practici au drept consecinţă afectarea stării de sănătate, cronicizarea maladiilor, invaliditatea şi mortalitatea prematură. În ultimii ani au fost reduse sau chiar stopate programele de informare privind daunele provocate de viciul alcoolului, al tutunului şi al drogurilor asupra persoanei şi asupra întregii societăţi, deşi impactul acestor programe asupra populaţiei era unul pozitiv.

Sporirea calităţii serviciilor medicale în vederea asigurării accesului cetăţenilor la medicină este un imperativ al timpului. Grija faţă de sănătatea populaţiei reprezintă un obiectiv de importanţă primordială în politica oricărui stat, deoarece sănătatea este valoarea cea mai de preţ şi componenta indispensabilă a dezvoltării şi prosperării societăţii. Resursele umane sănătoase, avînd un potenţial fizic şi intelectual înalt, reprezintă principala sursă a avansării economice şi a modernizării ţării.

9. Protecţia socială

Obligaţia statului este de a crea un cadru legal care ar permite garantarea unei protecţii sociale corespunzătoare. În acest sens, se impune aplicarea de noi mecanisme de protecţie socială a categoriilor de populaţie cu venituri mici, precum şi crearea unor servicii sociale de calitate pentru susţinerea grupurilor de persoane aflate în dificultate, toate acestea necesitînd elaborarea cadrului normativ adecvat pentru implementarea sistemului integrat de servicii de asistenţă socială şi a standardelor minime de calitate. Dezvoltarea serviciilor sociale comunitare pentru persoanele aflate în situaţii de risc constituie o prioritate naţională, care va contribui la reducerea numărului de persoane plasate în instituţii sociale şi menţinerea acestora în comunitate prin oferirea serviciilor de îngrijire şi recuperare fizică şi psihologică axate pe model familial.

Reformarea sistemului de protecţie socială a persoanelor cu dizabilităţi presupune schimbarea modului de stabilire a invalidităţii şi crearea unor premise de oferire eficientă a mijloacelor de protecţie socială. Modificarea conceptuală a sistemului de evaluare a persoanelor cu dizabilităţi se impune pentru o evaluare mai obiectivă a capacităţii lor de muncă, oferindu-li-se un complex de servicii de reabilitare medicală, socială şi profesională.

10. Mediul înconjurător

Starea factorilor de mediu din Republica Moldova nu poate fi în prezent caracterizată drept una favorabilă şi aptă să ofere omului un mediu de viaţă sănătos şi durabil. Principalele probleme rezultă din impactul negativ al poluării apelor, aerului şi solului asupra sănătăţii populaţiei.

O îngrijorare deosebită suscită existenţa riscurilor pentru resursele acvatice, care au o importanţă deosebită pentru viaţa şi sănătatea populaţiei, dar şi pentru funcţionarea ecosistemelor, şi care sînt o condiţie indiscutabilă a dezvoltării durabile a economiei ţării şi a securităţii statului. Sursele de apă potabilă, în mare majoritate, nu corespund standardelor şi cerinţelor de calitate a apei potabile după unii parametri chimici şi microbiologici. Se cere urgent întreprinderea unor acţiuni susţinute din partea statului pentru redresarea situaţiei şi pentru asigurarea dreptului populaţiei la apă potabilă de calitate, accesibilă şi în volum suficient.

Efectele negative asupra mediului ambiant şi asupra sănătăţii populaţiei provocate de gestionarea inadecvată a deşeurilor şi substanţelor chimice toxice în diverse sectoare ale economiei trezesc în ultimii ani îngrijorări tot mai serioase la nivel naţional şi local. Constituirea unui sistem de management durabil al substanţelor chimice în Republica Moldova va reduce deficienţele vizibile în domeniul gestionării substanţelor chimice toxice, va diminua riscurile pe care acestea le prezintă pentru mediul înconjurător şi pentru sănătatea populaţiei. Este extrem de necesar să se asigure continuitatea acţiunilor statului şi în managementul poluanţilor organici persistenţi, al eliminării acestora din componentele mediului şi din echipamente, de asemenea să se planifice şi să realizeze acţiuni de remediere a solurilor contaminate.

Măsurile de asigurare a dreptului la un mediu sănătos vor include crearea condiţiilor de adaptare la schimbările climatice şi de protecţie şi conservare a diversităţii biologice. Aceste măsuri vor include şi acţiuni de asigurare a dreptului de a beneficia de resursele naturale, inclusiv de spaţiile verzi. Orientarea strategică spre promovarea unei creşteri economice verzi în toate sectoarele economiei naţionale va contribui considerabil la atingerea obiectivelor de dezvoltare social-economică durabilă, factor care va asigura un mod de viaţă decent populaţiei ţării.

11. Prevenirea şi combaterea discriminării

Principiul nediscriminării este un pilon important al politicii sociale comunitare, iar egalitatea oportunităţilor reprezintă cadrul necesar pentru realizarea politicii sociale la nivel naţional şi european. Existenţa normelor care instituie garanţii eficiente împotriva discriminării şi practicilor discriminatorii este absolut necesară într-o societate democratică. Cadrul legal naţional conţine prevederi inserate în diferite acte legislative care interzic discriminarea pe diverse criterii, dar se impune consolidarea şi ajustarea acestuia conform normelor internaţionale pentru promovarea bunelor practici de conduită nediscriminatorie.

Se atestă multiple forme de discriminare care se produc de facto pe motive de apartenenţă socială, vîrstă, dizabilitate etc. Diverse studii demonstrează că politicile actuale necesită o reevaluare în vederea îmbunătăţirii şi adoptării unor politici noi. Cadrul instituţional privind identificarea şi facilitarea prevenirii şi combaterii discriminării este subdezvoltat, acestuia îi lipsesc capacităţile şi deprinderile necesare.

O componentă esenţială în garantarea realizării drepturilor omului şi a valorilor unei democraţii prospere este elaborarea şi promovarea unei politici constructive şi tolerante faţă de minorităţile naţionale.

Deşi se depun eforturi importante în vederea creării unui cadru juridic eficient în domeniul protecţiei drepturilor minorităţilor naţionale, totuşi există încă mari deficienţe în ceea ce priveşte transpunerea lor în viaţă. Politicile lingvistice în domeniul educaţiei eşuează la capitolul formarea deprinderilor lingvistice adecvate necesare pentru integrarea fie în spaţiul public, fie în spaţiul privat din perspectiva cunoaşterii active a limbii de stat, dar şi a limbilor native. Un procent semnificativ al reprezentanţilor minorităţilor lingvistice îşi doresc ca copiii lor sa înveţe în cadrul unui proces de şcolarizare multilingv, în care limba de stat, dar şi limba nativă nu doar să fie studiate ca obiecte separate, dar să fie limbi de predare a altor obiecte. Insuficient promovate sînt şi cursurile pentru adulţi de studiere a limbii de stat.

Armonizarea relaţiilor interetnice constituie un deziderat al prezentului şi al viitorului. Un rol deosebit în reglementarea relaţiilor interetnice îl au promovarea respectului faţă de diversitatea culturală a poporului, depăşirea xenofobiei, a discriminării şi a prejudecăţilor etnice. În context se înscrie promovarea unui pachet flexibil de politici pentru facilitarea integrării minorităţilor în societate, dar şi pentru dezvoltarea şi cultivarea identităţii acestora.

Pentru a asigura exercitarea în condiţii egale a drepturilor de către femei şi bărbaţi în sferele politică, economică, socială, culturală şi în alte sfere ale vieţii, precum şi pentru prevenirea sau eliminarea tuturor formelor de discriminare după criteriul de sex, a fost adoptată Legea cu privire la asigurarea egalităţii de şanse între femei şi bărbaţi. În calitate de organ consultativ şi coordonator al politicii statului privind asigurarea drepturilor şi şanselor egale între sexe a fost creată Comisia guvernamentală pentru egalitate între femei şi bărbaţi.

Avînd în vedere că eliminarea discriminărilor după criteriul de sex este una dintre condiţiile necesare pentru construirea unei societăţi echitabile şi pentru evoluţia spre progres, este necesară implicarea efectivă a autorităţilor pentru fortificarea, atît pe termen scurt, cît şi pe termen lung, a acestui segment al politicii sociale.

12. Drepturile copilului

Instituţia familiei, ca element natural şi fundamental al societăţii şi ca climat favorabil pentru dezvoltarea armonioasă a personalităţii copilului, a înregistrat schimbări esenţiale pe parcursul ultimilor ani. Totodată, în condiţiile crizei social-economice, instituţia familiei se confruntă cu dificultăţi stimulate inclusiv de procesul migraţiei, dezmembrarea familiilor şi abandonul copiilor. Se cere o implicare mai eficientă a statului în vederea responsabilizării părinţilor de a-şi onora obligaţiile, întrucît dificultăţile şi omisiunile, inclusiv de ordin educaţional, din cadrul familiei generează un comportament neadecvat al copilului, favorizînd delincvenţa juvenilă.

În prezent, rămîne a fi critică situaţia copiilor orfani şi a celor rămaşi fără îngrijire părintească. Printre cauzele principale de sporire a numărului acestor categorii de copii sînt: diminuarea prestigiului social al familiei, situaţia economică precară, lipsa spaţiului locativ, migraţia masivă a populaţiei, numărul copiilor născuţi în afara căsătoriei şi numărul sporit al părinţilor care duc un mod de viaţă antisocial. Statul urmează să întreprindă măsuri pentru protecţia prioritară a copiilor aflaţi în situaţii dezavantajate şi să soluţioneze problemele acute cu care se confruntă aceştia, în special din considerentele lipsei spaţiului locativ, imposibilităţii accederii în instituţiile de învăţămînt şi a încadrării în cîmpul muncii.

Premisa pentru prosperarea statului şi perpetuarea democraţiei este investirea morală, socială şi culturală în generaţiile viitoare şi asigurarea unui regim special de asistenţă a copiilor şi tinerilor pentru realizarea drepturilor, intereselor şi necesităţilor lor.

Statele membre ale Consiliului Europei au fost îndemnate să transforme drepturile copilului într-o prioritate politică, inclusiv prin instituirea unui mediator (ombudsman) pentru copii, care să asigure garanţii de independenţă şi de competenţă necesare pentru o reală promovare a destinului copilului. În context, în anul 2008 a fost creată instituţia avocatului parlamentar pentru protecţia drepturilor copilului, asistat în exercitarea atribuţiilor sale de Serviciul pentru protecţia drepturilor copilului, în calitate de subdiviziune specializată din cadrul Centrului pentru Drepturile Omului.

13. Drepturile omului în regiunea transnistreană a Republicii Moldova

În pofida dificultăţilor generate de perpetuarea conflictului transnistrean în calea exercitării dreptului suveran al Republicii Moldova asupra regiunii transnistrene, autorităţile moldoveneşti continuă să urmărească riguros evoluţia situaţiei privind drepturile omului în această regiune şi să promoveze, în măsura posibilităţilor, acţiuni pozitive în acest sens.

Un rol aparte în monitorizarea şi evaluarea situaţiei privind drepturile omului în regiunea transnistreană, inclusiv în formularea unor concluzii şi recomandări pertinente, îi revine Comisiei naţionale pentru elaborarea rapoartelor iniţiale şi periodice privind implementarea convenţiilor internaţionale la care Republica Moldova este parte, Comisiei drepturile omului şi relaţii interetnice a Parlamentului, avocaţilor parlamentari, ministerelor şi departamentelor de resort. Instituţiile de stat cooperează coerent cu reprezentanţii societăţii civile, cu organizaţiile internaţionale şi cu mijloacele de informare în masă care aduc o contribuţie valoroasă la atingerea obiectivelor urmărite.

Continuă să fie prioritară sensibilizarea structurilor internaţionale, în special a Organizaţiei Naţiunilor Unite, a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, a Uniunii Europene şi Consiliului Europei, precum şi a misiunilor diplomatice, asupra încălcărilor drepturilor omului în regiunea transnistreană în vederea redresării situaţiei în acest domeniu.

14. Educaţia şi informarea cu privire la drepturile omului

Instruirea ca mijloc de sporire a aptitudinilor constituie un deziderat indispensabil, ce trebuie susţinut continuu pentru consolidarea managementului resurselor umane prin formarea iniţială şi permanentă a personalului, prin adaptarea pregătirii profesionale la cerinţele şi standardele internaţionale, prin perfecţionarea abilităţilor de comunicare cu publicul larg etc. Pregătirea insuficientă a personalului din instituţiile publice discreditează funcţia publică şi compromite imaginea autorităţilor publice.

Depăşirea situaţiilor nefaste şi sporirea protecţiei drepturilor omului reclamă atît eforturi din partea statului şi a societăţii civile, cît şi din partea fiecărui cetăţean în parte. Doar prin eforturi comune se poate contribui la consolidarea societăţii, depăşirea controverselor politice, ridicarea nivelului de moralitate în societate şi formarea spiritului de solidaritate, fără de care sînt imposibile transpunerea în viaţă a reformelor şi obţinerea schimbărilor majore în societate.

Cultura juridică este o parte componentă a culturii unui popor şi determină starea calitativă a vieţii juridice a societăţii, comportamentul grupurilor sociale, al factorilor de decizie, al fiecărui individ, precum şi gradul de garantare din partea statului şi societăţii civile a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului. În această ordine de idei, este necesară consolidarea eforturilor mediului academic, ale societăţii civile şi ale structurilor de stat, asigurîndu-se astfel o consecutivitate şi durabilitate a procesului de educare şi informare cu privire la drepturile omului.

Capitolul III

OBIECTIVELE PLANULUI DE ACŢIUNI

Planul de acţiuni urmăreşte dezvoltarea culturii drepturilor omului în Republica Moldova. Scopul primar este asigurarea protecţiei şi promovării drepturilor inalienabile şi imprescriptibile ale cetăţenilor garantate de Constituţia Republicii Moldova, afirmate, proclamate şi consacrate prin instrumentele internaţionale la care statul nostru este parte.

Planul de acţiuni conţine măsuri pentru consolidarea drepturilor politice, civile, economice, sociale şi culturale într-o formă structurată. Obiectivele Planului de acţiuni reprezintă continuitatea politicilor privind:

a) aderarea la instrumentele internaţionale în domeniul drepturilor omului;

b) ajustarea legislaţiei naţionale la standardele internaţionale în domeniul drepturilor omului;

c) asigurarea accesului liber la justiţie;

d) perfecţionarea mecanismelor naţionale de apărare a drepturilor omului;

e) asigurarea apărării eficiente a drepturilor politice, civile, economice, sociale şi culturale;

f) consolidarea protecţiei minorităţilor naţionale şi grupurilor etnice, precum şi a categoriilor de populaţie aflate în dificultate din cauza vîrstei, dependenţei sociale sau a altor împrejurări (minori, deţinuţi, migranţi);

g) sporirea nivelului de pregătire profesională, culturală, morală şi disciplinară a cetăţenilor în domeniul drepturilor omului.

Obiectivele Planului de acţiuni se rezumă la ameliorarea situaţiei în domeniul drepturilor omului, sporirea culturii juridice, creşterea nivelului de trai al populaţiei şi eradicarea factorilor negativi care stagnează progresul şi subminează realizarea în volum deplin a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Capitolul IV

MONITORIZAREA IMPLEMENTĂRII PLANULUI DE ACŢIUNI

Tabelul care este parte integrantă a acestui Plan de acţiuni prezintă în detaliu măsurile şi etapele realizării obiectivelor trasate, resursele financiare necesare şi cele existente pentru executarea acţiunilor.

Implementarea Planului de acţiuni va fi monitorizată prin intermediul indicatorilor de progres, care demonstrează gradul de realizare şi impactul obiectivelor preconizate. Procesul de monitorizare va include şi aprecierea modului în care sînt implementate acţiunile din plan, raportul dintre acţiunile realizate şi obiectivele formulate, precum şi măsura în care politicile abordate produc rezultatele scontate.

Succesul implementării Planului de acţiuni este condiţionat de atitudinea responsabilă a structurilor statale, de implicarea activă a societăţii civile şi de interesul sporit al fiecărui individ în parte.

1. Organizarea procesului de monitorizare

Procesul de monitorizare şi evaluare a implementării Planului de acţiuni este complex şi se realizează în conformitate cu principiile legalităţii, responsabilităţii, transparenţei, publicităţii şi participaţiei active.

Procesul de monitorizare şi evaluare a implementării Planului de acţiuni este coordonat de către Comisia responsabilă pentru implementarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2011-2014 (în continuare – Comisia naţională), cu suportul tehnic al Cancelariei de Stat şi al Ministerului Justiţiei, precum şi de Comisia drepturile omului şi relaţii interetnice a Parlamentului.

În procesul de activitate, Comisia naţională:

a) coordonează implementarea Planului de acţiuni;

b) elaborează recomandări pentru autorităţile publice cu privire la implementarea Planului de acţiuni;

c) evaluează gradul de implementare a Planului de acţiuni;

d) examinează rapoartele privind implementarea Planului de acţiuni în diferite domenii;

e) informează opinia publică despre evoluţia realizării obiectivelor incluse în Planul de acţiuni;

f) colaborează cu organizaţiile internaţionale, organizaţiile necomerciale şi cu mass-media.

În cadrul autorităţilor publice, monitorizarea se realizează de către coordonatorul în domeniul drepturilor omului sau, după caz, de către persoana desemnată responsabilă pentru domeniul vizat.

Persoana responsabilă de monitorizarea Planului de acţiuni:

a) elaborează anual planul intern de acţiuni al autorităţii publice în domeniul drepturilor omului;

b) participă la planificarea activităţilor de implementare a Planului de acţiuni de către subdiviziunile structurale ale autorităţii publice şi de către instituţiile subordonate ei;

c) monitorizează procesul de realizare a Planului de acţiuni;

d) exercită controlul asupra executării deciziilor conducerii autorităţii publice privind implementarea Planului de acţiuni;

e) formulează, după caz, propuneri pentru înlăturarea neajunsurilor depistate;

f) elaborează raportul privind implementarea Planului de acţiuni.

2. Procesul de monitorizare

Monitorizarea continuă

Monitorizarea are o importanţă decisivă, fiind un mecanism care permite verificarea eficienţei măsurilor adoptate pentru reducerea impactului negativ asupra drepturilor omului şi verificarea modului în care obiectivele realizate produc efectele scontate.

Comisia naţională va avea sarcina de a urmări impactul obiectivelor realizate sau în curs de realizare şi de a examina trimestrial implementarea Planului de acţiuni, precum şi cauzele ce compromit obţinerea rezultatelor scontate. În cadrul şedinţelor sale, Comisia naţională va evalua gradul de implementare a Planului de acţiuni pe domenii concrete, solicitînd informaţia relevantă de la autorităţile publice responsabile. Deciziile Comisiei naţionale vor fi aduse la cunoştinţa autorităţilor vizate, iar rezumatul lucrărilor sale va fi făcut public.

În vederea perfecţionării iniţiativelor şi în funcţie de progresul implementării acţiunilor, de rezultatele obţinute şi de schimbările de context, Planul de acţiuni va fi revizuit. Procesul de actualizare a Planului de acţiuni va fi coordonat şi supravegheat de către Comisia naţională.

Evaluarea anuală

Autorităţile publice desemnate responsabile vor întreprinde măsuri eficiente pentru realizarea integrală a prevederilor Planului de acţiuni şi vor prezenta Ministerului Justiţiei anual, pînă la data de 1 februarie, informaţia privind rezultatele obţinute conform obiectivelor trasate de Planul de acţiuni.

Ministerul Justiţiei va prezenta Cancelariei de stat, către data de 1 martie al fiecărui an, informaţia compilată privind rezultatele obţinute de către autorităţile publice desemnate responsabile de implementarea Planului de acţiuni.

Cancelaria de stat va evalua implementarea Planului de acţiuni şi va înainta Comisiei naţionale informaţia corespunzătoare.

Guvernul va publica şi va prezenta Parlamentului anual, pînă la data de 1 aprilie, un raport consolidat de progres în implementarea Planului de acţiuni. Pentru dezbaterea raportului de progres vor fi organizate conferinţe anuale.

Raportul consolidat de progres în implementarea Planului de acţiuni va fi prezentat de Comisia parlamentară drepturile omului şi relaţii interetnice în plenul Parlamentului.

Capitolul V

SURSELE DE FINANŢARE A PLANULUI DE ACŢIUNI

Implementarea eficientă a Planului de acţiuni este condiţionată de planificarea financiară obiectivă, evaluarea corectă a costurilor acţiunilor şi identificarea surselor de finanţare.

Planul de acţiuni va fi finanţat din următoarele surse:

a) bugetul public naţional;

b) mijloacele financiare ale organizaţiilor internaţionale;

c) mijloacele financiare ale organizaţiilor necomerciale;

d) mijloacele financiare ale societăţilor comerciale;

e) donaţiile oferite de persoane fizice.

Autorităţile publice vor revizui anual costurile acţiunilor reieşind din priorităţi, posibilităţi financiare şi din rezultatele evaluării.

PARTEA A II-A

[Partea a II-a în redacţia Hot.Parl. nr.327 din 27.12.2012, în vigoare 08.03.2013]