BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Hotărâre nr. 935 din 29.11.2023

pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de implementare a sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
29.11.2023

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

H O T Ă R Â R E

pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de implementare

a sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de

proliferare a armelor de distrugere în masă

nr. 935  din  29.11.2023

 (în vigoare 01.12.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 462 art.1122 din 01.12.2023

* * *

UE

În temeiul art.5 din Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2016, nr.140-149, art.289), cu modificările ulterioare, al art.6 alin.(2) din Legea nr.120/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.364-370, art.614), cu modificările ulterioare, şi al art.34 din Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2018, nr.58-66, art.133), cu modificările ulterioare, Guvernul

HOTĂRĂŞTE:

1. Se aprobă Regulamentul privind procedura de implementare a sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă (se anexează).

2. Ministerele, alte autorităţi administrative centrale, precum şi persoanele fizice şi juridice, indiferent de forma juridică de organizare, vor întreprinde, în limitele competenţelor funcţionale, măsurile necesare pentru executarea prezentei hotărâri.

3. Autorităţile cu atribuţii în domeniu, în termen de o lună de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, vor adopta actele departamentale necesare pentru reglementarea procedurii de punere în aplicare a sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă.

4. Se abrogă Hotărârea Guvernului nr.792/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind procedura de implementare a sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2020, nr.286-292, art.931).

5. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Aprobat

prin Hotărârea Guvernului nr.935/2023

REGULAMENT

privind procedura de implementare a sancţiunilor financiare aferente

activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă

DISPOZIŢII GENERALE

1. Regulamentul privind procedura de implementare a sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă (în continuare – Regulament) reglementează modalitatea de punere în aplicare a sancţiunilor financiare în privinţa persoanelor, a grupurilor şi a entităţilor implicate în activităţi teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă, stabileşte procedura de desemnare şi de excludere a persoanelor, a grupurilor şi a entităţilor desemnate, determină competenţa şi atribuţiile autorităţilor conform domeniilor de activitate şi stabileşte cadrul general de implementare a sancţiunilor financiare.

2. În măsura în care nu sunt reglementate de prezentul Regulament, Rezoluţiile Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite 1267 (1999), 1988 (2011), 1989 (2011), 2253 (2015), 1373 (2001), 1718 (2006), 2231 (2015) şi rezoluţiile lor succesive, precum şi alte acte conexe în domeniul sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă sunt direct aplicabile.

3. Termenii şi expresiile utilizate în prezentul Regulament au semnificaţiile prevăzute în Legea nr.25/2016 privind aplicarea măsurilor restrictive internaţionale, în Legea nr.120/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea terorismului şi în Legea nr.308/2017 cu privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.

4. În sensul prezentului Regulament, următoarele noţiuni semnifică:

Comitet de sancţiuni – comitet specializat instituit în temeiul Rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite 1267 (1999), 1988 (2011), 1989 (2011), 2253 (2015) de aprobare a sancţiunilor în privinţa persoanelor, a grupurilor sau a entităţilor care fac parte sau sunt asociate cu "Taliban", "ISIL (Da′esh)" şi "Al-Qaida", precum şi în temeiul Rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite 1718 (2006) şi 2231 (2015) de aprobare a sancţiunilor în privinţa persoanelor, a grupurilor sau a entităţilor implicate în proliferarea armelor de distrugere în masă aparţinând Republicii Populare Democrate Coreene şi Iranului;

liste internaţionale – listele persoanelor, a grupurilor şi a entităţilor implicate în activităţi teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă, care cuprind:

1) lista Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la persoanele, grupurile şi entităţile implicate în activităţi teroriste;

2) lista Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la persoanele, grupurile şi entităţile implicate în activităţi de proliferare a armelor de distrugere în masă;

3) lista Uniunii Europene cu privire la persoanele, grupurile şi entităţile implicate în activităţi teroriste;

lista consolidată a persoanelor, grupurilor şi entităţilor implicate în activităţi teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă – lista persoanelor, grupurilor şi entităţilor implicate în activităţi teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă aprobată la nivel naţional prin ordin al directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, care cuprinde:

1) lista Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la persoanele, grupurile şi entităţile implicate în activităţi teroriste;

2) lista Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la persoanele, grupurile şi entităţile implicate în activităţi de proliferare a armelor de distrugere în masă;

3) lista Uniunii Europene cu privire la persoanele, grupurile şi entităţile implicate în activităţi teroriste;

4) lista suplimentară a persoanelor, grupurilor şi entităţilor implicate în activităţi teroriste aprobată la nivel naţional în temeiul deciziei unilaterale a statului sau la solicitarea unui stat sau a unei organizaţii internaţionale;

sancţiuni financiare – măsuri restrictive de ordin economico-financiar aplicate în privinţa persoanelor, grupurilor şi entităţilor implicate în activităţi teroriste sau de proliferare a armelor de distrugere în masă, desemnate în acest sens în temeiul deciziei unei organizaţii internaţionale, a deciziei unilaterale a statului sau la solicitarea unui stat sau a unei organizaţii străine;

persoană, grup sau entitate desemnat/ă – persoană, grup sau entitate care face parte sau este asociat/ă unei organizaţii teroriste sau este implicat/ă în activităţi de proliferare a armelor de distrugere în masă şi este inclus/ă în lista consolidată a persoanelor, a grupurilor şi a entităţilor implicate în activităţi teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă.

5. Serviciul de Informaţii şi Securitate este organul de stat specializat, responsabil de realizarea nemijlocită a activităţii privind desemnarea şi excluderea din lista consolidată a persoanelor, a grupurilor şi a entităţilor implicate în activităţi teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă.

6. Autorităţile cu competenţe în domeniul punerii în aplicare a sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă sunt:

1) Serviciul de Informaţii şi Securitate;

2) Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor;

3) Serviciul Fiscal de Stat;

4) Agenţia Servicii Publice;

5) Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

7. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene îşi exercită atribuţiile în domeniul punerii în aplicare a sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă în calitate de punct focal la nivel naţional.

8. În activitatea de punere în aplicare a sancţiunilor financiare pot fi implicate şi alte autorităţi ale administraţiei publice centrale, în limitele competenţelor lor funcţionale.

DESEMNAREA PERSOANELOR, A GRUPURILOR ŞI A ENTITĂŢILOR

Secţiunea 1

Procedura de identificare şi de includere în lista consolidată

a unei persoane, a unui grup sau a unei entităţi desemnate

9. Desemnările efectuate în temeiul rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt direct aplicabile şi au efect juridic imediat pe teritoriul Republicii Moldova, fiind transpuse la nivel naţional în cadrul listei consolidate.

10. În temeiul modificărilor operate prin deciziile Comitetului de sancţiuni privind includerea sau excluderea din listă a unei persoane, a unui grup sau a unei entităţi desemnat/e, inclusiv în urma adoptării unei decizii de aliniere la actele Uniunii Europene ce vizează listele cu privire la persoanele, grupurile şi entităţile implicate în activităţi teroriste, Serviciul de Informaţii şi Securitate actualizează lista consolidată pe care o publică imediat pe site-ul său web oficial şi informează Agenţia Servicii Publice şi entităţile raportoare prin intermediul organelor cu funcţii de supraveghere din cadrul acestora.

11. Publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a ordinului directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate privind lista consolidată şi modificările la aceasta se realizează în termen de 10 zile de la data semnării.

Secţiunea a 2-a

Procedura de includere în lista suplimentară a unei

persoane, a unui grup sau a unei entităţi desemnat/e

12. Serviciul de Informaţii şi Securitate poate include persoane, grupuri sau entităţi desemnate în lista suplimentară dacă acestea întrunesc unul din următoarele criterii:

1) există suspiciuni rezonabile pentru a suspecta că o persoană, un grup sau o entitate:

a) participă la finanţarea, planificarea, favorizarea, pregătirea sau comiterea actelor sau activităţilor de către, în cooperare cu, în numele, din partea sau în susţinerea acestora;

b) furnizează, comercializează sau transferă arme sau materiale asociate către acestea;

c) recrutează sau acordă în alt mod suport acţiunilor şi/sau activităţilor desfăşurate de către: organizaţii teroriste, entităţi afiliate, grupuri independente sau derivate din acestea;

2) există o hotărâre judecătorească definitivă prin care o organizaţie din Republica Moldova sau dintr-un alt stat este declarată ca fiind teroristă;

3) există o hotărâre judecătorească definitivă privind încetarea ori suspendarea activităţii unei organizaţii implicate în activităţi teroriste;

4) există o hotărâre judecătorească definitivă privind condamnarea unei persoane pentru comiterea unei infracţiuni cu caracter terorist;

5) există o hotărâre definitivă a unei instanţe judecătoreşti străine, recunoscută de instanţa judecătorească naţională, în privinţa unor persoane, grupuri sau entităţi implicate în activităţi teroriste.

13. O persoană, un grup sau o entitate se consideră implicat/ă în activităţi de proliferare a armelor de distrugere în masă şi este pasibil/ă de desemnare în listă dacă întruneşte cel puţin unul dintre criteriile de desemnare potrivit Rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite 1718 (2006), 2087 (2013), 2094 (2013) şi 2270 (2016) în privinţa Republicii Democrate Populare Coreea şi Rezoluţiei 2231 (2015) în privinţa Republicii Islamice Iran.

14. Lista suplimentară şi modificările la aceasta se aprobă prin ordinul directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate şi se publică imediat pe site-ul web oficial al Serviciului de Informaţii şi Securitate. Din momentul publicării, lista suplimentară devine obligatorie pentru toate persoanele fizice sau juridice, indiferent de forma juridică de organizare. Dispoziţiile punctului 10 se aplică în mod corespunzător.

15. Lista suplimentară se întocmeşte astfel încât numele persoanelor fizice să fie însoţite de elemente suficiente de identificare, în cazul în care acestea sunt disponibile, precum data şi locul naşterii, pseudonimul, sexul, cetăţenia, numărul de identificare de stat al persoanei fizice. În cazul grupurilor şi al entităţilor desemnate, informaţiile cuprind sediul principal, locul de înregistrare, data şi numărul de înregistrare, în măsura în care aceste informaţii sunt disponibile.

16. Persoana, grupul sau entitatea desemnat/ă care este inclus/ă în lista suplimentară poate adresa o solicitare Serviciului de Informaţii şi Securitate pentru a afla motivele includerii în aceasta.

17. Serviciul de Informaţii şi Securitate, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, depune o cerere adresată autorităţilor competente din statul în care persoana desemnată în lista suplimentară este cetăţean sau îşi are reşedinţa într-o ţară străină sau grupul ori entitatea desemnată este înregistrat/ă şi/sau este înfiinţat/ă şi gestionat/ă într-o ţară străină, pentru includerea în lista de persoane desemnate a ţării căreia îi aparţine această persoană, acest grup sau această entitate desemnat/ă. În acest caz, Serviciul de Informaţii şi Securitate transmite statului solicitat motivele care să indice că persoana, grupul sau entitatea desemnat/ă menţionate în cerere îndeplinesc criteriile prevăzute la punctul 12, precum şi informaţiile detaliate de identificare ale acestora.

Secţiunea a 3-a

Procedura de includere în listele internaţionale a unei

persoane, a unui grup sau a unei entităţi desemnate

18. În cazul în care există suspiciuni rezonabile că o persoană, un grup sau o entitate desemnate incluse în lista suplimentară întruneşte condiţiile de desemnare în listele internaţionale, Serviciul de Informaţii şi Securitate poate propune includerea acestora în listele respective. În acest caz, Serviciul de Informaţii şi Securitate, în termen de până la 10 zile din momentul includerii în lista suplimentară a persoanei, a grupului sau a entităţilor desemnate, completează formularul-standard aprobat de comitetul de sancţiuni şi adresează o solicitare în acest sens comitetului de sancţiuni relevant, în conformitate cu procedura prevăzută în rezoluţiile Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

19. Interacţiunea cu Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite se realizează prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în conformitate cu regulile de protocol şi cu reglementările existente în domeniu.

Secţiunea a 4-a

Procedura de includere în lista suplimentară a unei persoane,

a unui grup sau a unei entităţi desemnat/e la solicitarea

unui stat străin sau a unei organizaţii internaţionale

20. Persoana, grupul sau entitatea desemnate pot fi incluse în lista suplimentară şi supusă măsurilor restrictive în temeiul deciziei unilaterale a unui stat străin sau a unei organizaţii internaţionale la solicitarea autorităţii competente din statul respectiv.

21. Solicitarea de includere a unei persoane, a unui grup sau a unei entităţi desemnate în lista suplimentară, în temeiul deciziei unilaterale a unui stat străin sau a unei organizaţii internaţionale, se transmite Serviciului de Informaţii şi Securitate prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

22. Solicitarea autorităţii competente a statului străin va include cel puţin următoarele informaţii:

1) denumirea autorităţii solicitante din statul străin;

2) motivul includerii persoanei, a grupului sau a entităţii desemnat/e în lista respectivă, informaţiile privind infracţiunea săvârşită sau planificată a fi săvârşită şi textul legii penale relevante a statului străin;

3) informaţiile care justifică îndeplinirea cerinţelor pentru includerea în lista suplimentară a persoanei, a grupului sau a entităţii desemnat/e;

4) informaţiile detaliate de identificare a persoanei, a grupului sau a entităţii desemnat/e care se solicită a fi incluse în lista suplimentară;

5) informaţiile privind legătura dintre statul Republica Moldova cu persoana, cu grupul sau cu entitatea desemnat/ă care este solicitată a fi inclusă în lista suplimentară;

6) argumentarea necesităţii includerii persoanei, a grupului sau a entităţii desemnat/e în lista suplimentară;

7) alte informaţii considerate necesare de către autoritatea solicitantă.

23. Serviciul de Informaţii şi Securitate verifică dacă solicitarea autorităţii competente a statului străin este în conformitate cu legislaţia Republicii Moldova. În cazul în care solicitarea nu conţine informaţii suficiente, Serviciul de Informaţii şi Securitate solicită autorităţii competente a statului străin prezentarea de informaţii şi de documente suplimentare.

24. Serviciul de Informaţii şi Securitate examinează, fără întârziere, cererea autorităţii competente a statului străin şi informează în scris autoritatea respectivă despre rezultatele examinării prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

25. Desemnarea unei persoane, a unui grup sau a unei entităţi şi aplicarea în privinţa acestora a sancţiunilor financiare la solicitarea unui stat străin, în temeiul deciziei sale unilaterale, devine obligatorie la nivel naţional, prin emiterea unui ordin de desemnare de către directorul Serviciului de Informaţii şi Securitate.

26. În termen de 5 zile de la emiterea ordinului conform punctului 25, Serviciul de Informaţii şi Securitate operează modificările de rigoare şi actualizează lista suplimentară.

Secţiunea a 5-a

Informarea persoanelor, a grupurilor sau a entităţilor desemnate

cu privire la includerea lor în lista suplimentară

27. După includerea persoanei, grupului sau entităţii desemnat/e în lista suplimentară, Serviciul de Informaţii şi Securitate publică ordinul respectiv pe site-ul său web oficial şi, dacă datele de contact sunt disponibile, aduce la cunoştinţa persoanelor, grupurilor şi entităţilor desemnate faptul includerii lor în lista suplimentară, motivele includerii şi căile de contestare a ordinului de desemnare.

28. În cazul în care în lista suplimentară este inclus un cetăţean al unei ţări străine, o persoană fizică care îşi are reşedinţa într-o ţară străină, un grup sau o entitate care este înregistrată şi/sau este înfiinţată şi gestionată într-o ţară străină, Serviciul de Informaţii şi Securitate informează în scris autoritatea competentă a statului respectiv.

APLICAREA SANCŢIUNILOR FINANCIARE

29. Din momentul desemnării în lista consolidată, o persoană, un grup sau o entitate este subiect al sancţiunilor financiare, iar bunurile acestora constituie obiect al măsurilor restrictive, cu excepţia desemnărilor efectuate în temeiul rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care se aplică direct şi au efect juridic imediat pe teritoriul Republicii Moldova.

30. Măsurile restrictive se aplică asupra bunurilor:

1) care aparţin sau sunt deţinute ori controlate direct sau indirect, integral sau în comun de persoanele, de grupurile sau de entităţile incluse în lista consolidată, precum şi de persoanele juridice care aparţin sau sunt controlate, direct ori indirect, de acestea;

2) obţinute din sau generate de bunuri care aparţin sau sunt deţinute ori controlate, direct sau indirect, de persoane, grupuri sau entităţi incluse în lista consolidată, precum şi de persoanele juridice care aparţin sau sunt controlate, direct ori indirect, de acestea.

31. Din momentul desemnării şi aplicării sancţiunilor financiare, persoana, grupul sau entitatea este împiedicat/ă să colecteze, să transfere şi să utilizeze bunuri pentru susţinerea sau finanţarea terorismului şi pentru proliferarea armelor de distrugere în masă. Măsurile restrictive se aplică imediat asupra bunurilor prevăzute la punctul 30, fără notificare prealabilă, de către orice persoană fizică sau juridică, indiferent de forma juridică de organizare.

32. Este interzis oricărei persoane fizice sau juridice de pe teritoriul Republicii Moldova să pună la dispoziţie, direct sau indirect, integral sau în comun, orice bunuri în beneficiul persoanelor, grupurilor sau entităţilor desemnate, precum şi persoanelor juridice care aparţin sau sunt controlate, direct sau indirect, de persoanele, grupurile sau entităţi desemnate.

33. Entităţile raportoare, Agenţia Servicii Publice, Serviciul Fiscal de Stat, precum şi alte persoane fizice şi juridice vizate, în domeniile lor de activitate, se abţin de la executarea acţiunilor şi blochează orice tranzacţie cu bunuri asociată unei persoane, unui grup sau unei entităţi desemnat/e, precum şi cu categoriile de bunuri specificate la punctul 30.

34. În cazul aplicării sancţiunilor financiare, entităţile raportoare şi Agenţia Servicii Publice transmit informaţia, neîntârziat, în termen de cel mult 24 de ore din momentul aplicării măsurilor restrictive, către Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, care, la rândul său, informează, neîntârziat, în termen de cel mult 24 de ore, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează în acest sens organele competente ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite şi ale Uniunii Europene sau, după caz, autorităţile competente ale statului străin în cazul solicitării de desemnare la iniţiativa acestuia.

35. În cazul unor îndoieli sau suspiciuni care nu permit stabilirea unei convingeri ferme privind identitatea persoanei, a grupului sau a entităţii desemnat/e, entităţile raportoare şi Agenţia Servicii Publice informează despre acestea, în termen de cel mult 24 de ore, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor şi Serviciul de Informaţii şi Securitate.

36. Persoanele fizice şi juridice, indiferent de forma juridică de organizare, cu excepţia entităţilor raportoare şi a Agenţiei Servicii Publice, în cazul aplicării sancţiunilor financiare sau în cazul unor îndoieli sau suspiciuni care nu permit stabilirea unei convingeri ferme privind identitatea acestora, transmit informaţia neîntârziat, în termen de cel mult 24 de ore din momentul aplicării măsurii restrictive, direct Serviciului de Informaţii şi Securitate şi Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

37. În termen de cel mult 24 de ore, după verificarea informaţiei cu privire la identitatea şi apartenenţa persoanelor, a grupurilor sau a entităţilor desemnate în listă, Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor, după consultarea cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, informează entitatea raportoare, Agenţia Servicii Publice sau Serviciul Fiscal de Stat, alte persoane fizice şi juridice vizate despre necesitatea de menţinere sau de neaplicare a măsurilor restrictive.

38. În cazul neconfirmării identităţii persoanei, a grupului sau a entităţii sau în cazul unei coincidenţe de identitate, Serviciul de Informaţii şi Securitate informează entitatea raportoare, Agenţia Servicii Publice sau Serviciul Fiscal de Stat, alte persoane fizice şi juridice vizate despre necesitatea de deblocare a tranzacţiei.

39. În cazul aplicării măsurilor restrictive asupra conturilor bancare şi/sau de plăţi, Serviciul Fiscal de Stat dispune imediat suspendarea operaţiunilor la conturile bancare şi/sau la conturile de plăţi.

40. În cazul aplicării măsurilor restrictive asupra bunurilor imobile, Agenţia Servicii Publice nu va efectua acţiuni care ar facilita transferul acestora persoanelor vizate.

41. În cazul aplicării măsurilor restrictive asupra bunurilor mobile, autorităţile şi instituţiile publice, conform competenţei, nu vor efectua acţiuni care ar facilita transferul acestora persoanelor vizate.

42. În ceea ce priveşte contractele, obligaţiile sau acordurile încheiate anterior aplicării sancţiunilor în temeiul Rezoluţiilor Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite 1718 (2006) şi 2231(2015), sunt aplicabile următoarelor prevederi:

1) în privinţa conturilor blocate în temeiul Rezoluţiilor 1718(2006) sau 2231(2015), sunt acceptate dobânzi sau alte venituri acumulate pe conturi sau plăţi care decurg din contracte, obligaţii sau acorduri încheiate anterior aplicării sancţiunilor, cu condiţia că aceste dobânzi, venituri sau plăţi fac în continuare obiectul măsurilor restrictive şi sunt blocate;

2) măsurile restrictive aplicate în temeiul Rezoluţiei 1737 (2006) şi continuate prin Rezoluţia 2231 (2015) nu împiedică ca persoana, grupul sau entitatea desemnat/ă să efectueze plăţi care derivă din contracte încheiate anterior includerii acestora în lista internaţională, cu condiţia că:

a) autorităţile competente au confirmat că contractul nu are legătură cu niciunul dintre articolele, materialele, echipamentele, bunurile, tehnologiile, asistenţa, instruirea, asistenţa financiară, investiţiile, brokerul sau serviciile interzise prin rezoluţiile relevante ale Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite;

b) autorităţile competente au stabilit că plata nu este primită direct sau indirect de către persoana, grupul sau entităţile desemnate subiecţi ai măsurilor aplicate conform alin.(6) din anexa B a Rezoluţiei 2231 (2015);

c) autorităţile competente au notificat cu 10 zile înainte Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la intenţia de a efectua sau de a primi astfel de plăţi sau de a autoriza, după caz, deblocarea fondurilor, a altor active sau resurse economice în acest scop.

PROCEDURA DE EXCLUDERE DIN LISTA CONSOLIDATĂ A UNEI

PERSOANE, A UNUI GRUP SAU A UNEI ENTITĂŢI DESEMNAT/E

Secţiunea 1

Excluderea din lista suplimentară a unei persoane,

a unui grup sau a unei entităţi desemnat/e

43. În cazul desemnărilor realizate în temeiul deciziei unilaterale a statului ori la solicitarea unui stat străin sau a unei organizaţii internaţionale, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene monitorizează în permanenţă statutul acestora şi faptul existenţei în continuare a temeiurilor şi a criteriilor de desemnare.

44. Serviciul de Informaţii şi Securitate examinează, din oficiu sau la solicitarea persoanei, a grupului sau a entităţii desemnat/e, ori a persoanelor terţe care consideră că drepturile şi interesele lor legitime au fost încălcate, solicitarea de excludere a persoanei, a grupului sau a entităţii desemnat/e din lista suplimentară, în cazurile în care:

1) desemnarea în listă a persoanei, a grupului sau a entităţii a fost realizată în mod eronat;

2) decizia în temeiul căreia o persoană, un grup sau o entitate desemnat/ă a fost anulată urmare a procedurii de contestare;

3) persoana, grupul sau entitatea desemnat/ă nu mai întrunesc criteriile de desemnare sau au încetat temeiurile de menţinere a acesteia în lista respectivă;

4) există o hotărâre judecătorească irevocabilă de achitare dacă anterior, în temeiul punctului 12 subpunctele 2)-5), au fost incluse în lista suplimentară;

5) persoana fizică desemnată a decedat;

6) grupul sau entitatea desemnată a fost lichidat/ă.

45. Persoana, grupul sau entitatea desemnat/ă care consideră că a fost inclus/ă în lista suplimentară în mod eronat sau că drepturile i-au fost încălcate în orice alt mod poate solicita Serviciului de Informaţii şi Securitate excluderea din lista respectivă.

46. În cazul desemnărilor la nivel naţional, persoana, grupul sau entitatea desemnat/ă poate depune în scris o cerere motivată în fapt şi în drept de revizuire sau excludere din listă, adresată direct Oficiului Ombudsmanului Organizaţiei Naţiunilor Unite sau prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, precum şi al Serviciului de Informaţii şi Securitate.

47. În privinţa persoanelor, a grupurilor sau a entităţilor desemnate în temeiul ordinului directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate, în cazul în care desemnarea s-a realizat în temeiul deciziei statului ori la solicitarea unui stat străin sau a unei organizaţii internaţionale, excluderea acestora din listă se realizează din momentul abrogării sau anulării actului în baza căruia a fost realizată desemnarea.

48. În privinţa persoanelor, a grupurilor sau a entităţilor desemnate în temeiul unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare, excluderea acestora din listă se realizează din momentul stingerii antecedentelor penale, după caz, din momentul casării hotărârii judecătoreşti care a constituit temei pentru desemnare.

49. În cazul în care desemnarea s-a realizat la solicitarea unui stat străin sau a unei organizaţii internaţionale, excluderea din listă poate fi realizată la solicitarea persoanei, a grupului sau a entităţii desemnate, adresată Serviciului de Informaţii şi Securitate, care o transmite statului/organizaţiei destinatare prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

50. Persoana, grupul sau entitatea desemnat/ă ce a fost inclus/ă în lista suplimentară, la solicitarea autorităţii competente a unui stat străin sau a unei organizaţii internaţionale, poate fi exclus/ă din această listă la solicitarea autorităţii competente a statului străin, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

51. Solicitarea autorităţii competente a unui stat străin va include cel puţin:

1) denumirea autorităţii competente solicitante;

2) informaţiile detaliate de identificare a persoanei, a grupului sau a entităţii desemnat/e a căror excludere de pe lista consolidată se solicită;

3) informaţiile şi documentele justificative privind lipsa motivelor de includere în lista consolidată;

4) alte informaţii necesare pentru examinarea solicitării.

52. În cazul desemnărilor efectuate la iniţiativa Republicii Moldova adresate unui stat străin, Serviciul de Informaţii şi Securitate poate solicita excluderea din listă a unei persoane, a unui grup sau a unei entităţi desemnat/e, în cazurile prevăzute la punctul 44. Solicitarea se adresează autorităţii competente a statului străin prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi va corespunde cerinţelor prevăzute la punctul 51.

53. Cererea de excludere din lista suplimentară a persoanei, a grupului sau a entităţii desemnat/e se depune în scris şi se adresează Serviciului de Informaţii şi Securitate în termen de 15 zile din momentul aflării circumstanţelor care servesc drept temei de excludere din aceasta. Cererea de excludere din lista suplimentară trebuie să includă motivele de fapt şi de drept, să fie însoţită de documente care certifică circumstanţele pe care persoana, grupul sau entitatea desemnat/ă îşi întemeiază solicitarea. Cererea de excludere din lista suplimentară se examinează în termen de până la 10 zile lucrătoare.

54. Ordinul directorului Serviciului de Informaţii şi Securitate privind menţinerea sau excluderea persoanei, a grupului sau a entităţii desemnat/e din lista suplimentară se emite în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea cererii, cu publicarea imediată a acestuia pe site-ul web oficial al instituţiei, după caz, cu aducerea la cunoştinţă persoanelor interesate. Ordinul respectiv poate fi contestat în modul prevăzut de Codul administrativ al Republicii Moldova nr.116/2018.

55. În cazul excluderii unei persoane, a unui grup sau a unei entităţi desemnat/e din lista suplimentară, Serviciul de Informaţii şi Securitate transmite neîntârziat, în cel mult 24 de ore din momentul emiterii ordinului de excludere, Agenţiei Servicii Publice, Serviciului Fiscal de Stat şi entităţilor raportoare, prin intermediul organelor cu funcţii de supraveghere a acestora, solicitarea de revocare a sancţiunilor financiare aplicate anterior asupra bunurilor.

Secţiunea a 2-a

Excluderea unei persoane, a unui grup sau a unei

entităţi desemnat/e din listele internaţionale

56. Excluderea din lista internaţională a persoanelor, a grupurilor sau a entităţilor desemnate în temeiul deciziei comitetelor de sancţiuni sau a altor organizaţii internaţionale ale căror decizii sunt obligatorii pentru Republica Moldova se realizează în temeiul deciziilor corespunzătoare aprobate de către comitetele de sancţiuni sau de către alte organizaţii internaţionale, care se aplică direct şi au efect juridic imediat pe teritoriul Republicii Moldova.

57. În temeiul modificărilor survenite prin deciziile Comitetului de sancţiuni privind excluderea din listă a unei persoane, a unui grup sau a unei entităţi, Serviciul de Informaţii şi Securitate actualizează lista consolidată cu publicarea imediată pe site-ul său web oficial. Dispoziţiile punctului 55 se aplică în mod corespunzător.

58. Persoana, grupul sau entitatea desemnat/ă în temeiul deciziei Comitetului de sancţiuni sau al altor organizaţii internaţionale ale căror decizii sunt obligatorii pentru Republica Moldova poate depune în scris o solicitare de revizuire sau de excludere din lista internaţională, în care se indică motivele care ar sta la baza excluderii persoanei, grupului sau entităţii din listă. Solicitarea poate fi adresată Oficiului Ombudsmanului Organizaţiei Naţiunilor Unite sau coordonatorului desemnat de comitetele de sancţiuni, direct sau prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.

59. Solicitarea excluderii unei persoane, a unui grup sau a unei entităţi desemnat/e va conţine cel puţin:

1) date de identificare ale persoanei, ale grupului sau ale entităţii desemnat/e;

2) informaţii şi documente care indică faptul că criteriile relevante de desemnare menţionate în rezoluţiile Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite au dispărut;

3) informaţii şi documente în cazul decesului unei persoane fizice sau în cazul în care persoana juridică îşi încetează existenţa.

60. Cererea de excludere din lista internaţională a unei persoane fizice decedate ori a unui grup sau a unei entităţi care îşi încetează existenţa se depune la comitetele de sancţiuni de către Serviciul de Informaţii şi Securitate, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, în ceea ce priveşte cetăţenii şi/sau rezidenţii Republicii Moldova. Cererea de excludere poate fi depusă şi de către rudele apropiate, de către moştenitorii sau persoanele interesate ale defunctului ori a grupului sau a entităţii respective, direct către Oficiul Ombudsmanului Organizaţiei Naţiunilor Unite sau către coordonatorul desemnat de comitetele de sancţiuni, în conformitate cu prevederile punctului 58.

61. Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene sau, după caz, Serviciul de Informaţii şi Securitate aduc la cunoştinţa persoanelor, grupurilor şi entităţilor desemnate disponibilitatea Oficiului Ombudsmanului Organizaţiei Naţiunilor Unite de acceptare a solicitărilor de excludere din listă, transmise conform punctului 58, în conformitate cu Rezoluţiile Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite 1904, 1989 şi 2083.

COORDONAREA ŞI COOPERAREA INTERINSTITUŢIONALĂ

62. Coordonarea implementării sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă se realizează de către Serviciul Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate. Pentru asigurarea eficienţei măsurilor, la necesitate, pot fi implicate şi organele cu funcţii de supraveghere a entităţilor raportoare.

63. Organele cu funcţii de supraveghere a entităţilor raportoare, în domeniile lor de activitate, au sarcina de a asigura şi de a monitoriza implementarea sancţiunilor financiare de către entităţile raportoare, inclusiv prin efectuarea controalelor tematice şi prin remedierea deficienţelor depistate.

64. În procesul de punere în aplicare şi de implementare a sancţiunilor financiare aferente activităţii teroriste şi de proliferare a armelor de distrugere în masă, autorităţile cu competenţe în domeniu asigură un dialog constructiv şi cooperează inclusiv cu alte instituţii şi autorităţi publice, cu persoane fizice şi juridice, în măsura în care este necesară asigurarea bunei realizări a măsurilor planificate.