948/05.09.2005 Hotărîre cu privire la măsurile de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
H O T Ă R Î R E
cu privire la măsurile de profilaxie şi control al infecţiei
HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală
Nr.948 din 05.09.2005
(în vigoare 23.09.2005)
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.126-128 art.1048 din 23.09.2005
* * *
Întru executarea Legii nr.1513-XII din 16 iunie 1993 privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1993, nr.9, art.256), cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul
HOTĂRĂŞTE:
1. Se aprobă Programul naţional de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2006-2010, conform anexei nr.1.
2. Se autorizează consiliile municipale Chişinău şi Bălţi, administraţia unităţii teritoriale autonome Găgăuzia (Gagauz-Yeri) şi consiliile raionale:
să elaboreze, să aprobe şi să asigure realizarea programelor teritoriale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2006-2010;
să creeze comisii teritoriale pentru profilaxia şi combaterea infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală, abilitate cu funcţii de organizare şi control asupra realizării programelor teritoriale de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală.
3. Se stabileşte că finanţarea Programului naţional de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2006-2010 se va efectua de la bugetul de stat şi din mijloacele fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, în limita alocaţiilor prevăzute în scopurile enunţate, precum şi din contribuţiile organizaţiilor internaţionale, din donaţii şi granturi.
4. Controlul asupra executării prezentei hotărîri se pune în sarcina Ministerului Sănătăţii.
[Pct.4 modificat prin Hot.Guv. nr.462 din 24.03.2008, în vigoare 01.04.2008]
5. Se abrogă unele hotărîri ale Guvernului, conform anexei nr.2.
| Prim-ministru | Vasile TARLEV |
| Contrasemnează: | |
| Ministrul sănătăţii şi protecţiei sociale | Valerian Revenco |
| Ministrul economiei şi comerţului | Valeriu Lazăr |
| Ministrul finanţelor | Zinaida Grecianîi |
Chişinău, 5 septembrie 2005. |
|
| Nr.948. |
Anexa nr.1
la Hotărîrea Guvernului
nr.948 din 5 septembrie 2005
PROGRAMUL NAŢIONAL DE PROFILAXIE ŞI CONTROL AL INFECŢIEI HIV/SIDA
ŞI INFECŢIILOR CU TRANSMITERE SEXUALĂ PE ANII 2006-2010
Notă: În tot textul Programului naţional sintagma “Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Sportului” se substituie cu sintagma “Ministerul Educaţiei” conform Hot.Guv. nr.768 din 26.11.2009, în vigoare 01.12.2009
Notă: În tot textul anexei nr.1 sintagma “Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale” se substituie prin sintagma “Ministerul Sănătăţii” conform Hot.Guv. nr.462 din 24.03.2008, în vigoare 01.04.2008
INTRODUCERE
Infecţia HIV/SIDA continue să rămînă o problemă prioritară de sănătate publică. În anul 2004 au fost înregistrate 224 de noi cazuri de infecţie (6,2 la 100 mii populaţie), iar în anul 2001 - 210 cazuri (5,81 la 100 mii populaţie).
Conform situaţiei de la 1 ianuarie 2005, în Republica Moldova au fost depistate în total 1915 persoane infectate cu virusul HIV, inclusiv 56 cetăţeni străini (51,46 la 100 mii populaţie). Procesul epidemic a cuprins toate teritoriile administrative. În localităţile de est ale Republicii Moldova au fost depistate şi confirmate, în laboratorul de referinţă al Centrului SIDA, 390 persoane HIV pozitive (62,03 la 100 mii populaţie). Conform datelor disponibile, actualmente, în laboratorul Centrului de medicină preventivă Tiraspol s-au acumulat 513 probe de sînge, colectate în localităţile de est ale Republicii Moldova, pozitive la reacţia imunofermentativă, nestudiate în testul de confirmare. Maladia SIDA a fost confirmată la 145 persoane, dintre care 82 au decedat.
Pînă în anul 2000 procesul epidemic al infecţiei HIV/SIDA a fost condiţionat preponderent de răspîndirea infecţiei în rîndurile persoanelor consumatoare de droguri injectabile. În ultimii ani se manifestă o scădere a ponderii utilizatorilor de droguri - de la 78,10% în 2001 la 42,41% în 2004 şi o sporire a celor infectaţi pe cale heterosexuală - de la 18,57% în 2001 la 55,36% în 2004. Ponderea femeilor în grupul persoanelor HIV pozitive a crescut de la 25,24% în 2001 la 49,11% în 2004. În anul 2003, în rîndurile femeilor gravide, au fost înregistrate 7 cazuri de infecţie HIV şi 38 - în 2004. În 2003 au fost, de asemenea, depistaţi 4 copii infectaţi, născuţi din mame HIV pozitive, iar în anul 2004 - 5. Ramîne la un nivel stabil incidenţa persoanelor HIV pozitive în rîndurile tinerilor cu vîrsta de 15-24 ani (10,9 la 100 mii în anul 2001 şi 9,67 în anul 2004). Comparativ cu anul 2003, în anul 2004 numărul bolnavilor de sifilis s-a redus cu 11,3%.
Evaluarea Programului naţional de profilaxie şi combatere a infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2001-2005, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.482 din 18 iunie 2001, a confirmat actualitatea problemei abordate, contribuind la mobilizarea forţelor interne întru realizarea strategiilor şi activităţilor prioritare de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală, la desfăşurarea activităţilor informaţionale şi educaţionale, la eficientizarea lucrului cu grupurile vulnerabile, la acordarea asistenţei medicale, inclusiv la tratamentul specific antiretroviral (ARV), la susţinerea persoanelor HIV pozitive şi bolnave de SIDA.
Activităţile statale în vederea realizării prevederilor Programului naţional de profilaxie şi combatere a infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2006-2010 sînt susţinute tehnic şi financiar de organizaţiile internaţionale, Fondul Global SIDA/TB/Malaria, Banca Mondială şi altele, ceea ce va conduce, în mare măsură, la îndeplinirea angajamentelor asumate de Guvernul Republicii Moldova în cadrul Declaraţiei semnate la Sesiunea Specială a Asambleei Generale a Naţiunilor Unite în problema HIV/SIDA din iunie 2001.
Monitorizarea şi supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA se află în permanenta atenţie a organelor de resort. A sporit accesul populaţiei la testarea HIV/SIDA (în anul 2001 au fost testate 116374 persoane, iar în 2004 - 216762). Activităţile de supraveghere epidemiologică, tratamentul ARV şi al maladiilor oportuniste, precum şi îngrijirile paliative sînt standardizate, cu elaborarea protocoalelor naţionale respective.
Se realizează programe educaţionale, de comunicare, instruire şi de profilaxie a infecţiilor HIV/SIDA/ITS în rîndurile populaţiei, tineretului şi grupurilor de risc. A fost elaborată Curricula pentru obiectul de studii "Deprinderi de viaţă", au fost pregătiţi profesori, elaborate ghiduri şi, începînd cu anul 2005, acest obiect se introduce, în mod obligatoriu, în instituţiile preuniversitare.
A fost extinsă considerabil asistenţa medicală acordată persoanelor infectate cu HIV/SIDA, inclusiv tratamentul specific ARV şi al maladiilor oportuniste.
Cu aportul organizaţiilor nonguvernamentale se realizează proiecte de reducere a noxelor, inclusiv în instituţiile penitenciare, în rîndurile minorităţilor sexuale, persoanelor cu risc sporit de infectare, în vederea pregătirii formatorilor şi voluntarilor în formarea deprinderilor de viaţă şi efectuarea educaţiei de la egal la egal (adolescenţi, tineret, ostaşi, carabinieri, grăniceri), precum şi în vederea susţinerii sociale, psihologice, consilierii prin intermediul liniei fierbinţi, pregătirii jurnaliştilor.
Programul naţional de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2006-2010 (în continuare - Program) a fost elaborat în baza unui studiu profund al situaţiei epidemice, cu luarea în considerare a rezultatelor realizării Programului naţional pe anii precedenţi, a oportunităţilor, dificultăţilor şi aspectelor pozitive identificate.
Programul este orientat spre promovarea în societate a unui mod de viaţă sănătos care, în comun cu extinderea activităţilor şi intervenţiilor profilactice, depistarea precoce şi tratamentul bolnavilor cu HIV/SIDA/ITS, va contribui la reducerea cazurilor noi de îmbolnăviri, iar asigurarea integrală cu tratament antiretroviral va îmbunătăţi calitatea şi speranţa de viaţă, precum şi va reduce riscul transmiterii materno-fetale a infecţiilor.
Obiectivele principale ale Programului
Prezentul Program are următoarele obiective principale:
unirea eforturilor, implicarea, interacţiunea şi coordonarea activităţilor structurilor statale, autorităţilor administraţiei publice locale, persoanelor particulare, inclusiv ale persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, ale ONG şi organizaţiilor internaţionale ca parteneri în realizarea activităţilor de combatere a infecţiilor HIV/SIDA/ITS în Republica Moldova;
atragerea şi utilizarea raţională a mijloacelor financiare bugetare, a celor din granturi, proiecte de realizare a programelor de comunicare, sensibilizare şi instruire a populaţiei; desfăşurarea activităţilor profilactice în rîndurile populaţiei în general şi ale grupurilor ţintă, extinderea şi asigurarea asistenţei medicale, tratamentului, asistenţei şi susţinerii persoanelor infectate cu HIV/SIDA/ITS;
ameliorarea situaţiei epidemice, prevenirea răspîndirii infecţiilor HIV/SIDA/ITS, reducerea incidenţei HIV în rîndurile tineretului şi a consecinţelor negative asupra individului, comunităţii şi societăţii, crearea condiţiilor optime pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii, în conformitate cu Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova pînă în 2015;
dezvoltarea sistemului de asigurare socială garantată şi asigurarea accesului persoanelor afectate de HIV la serviciile medicale;
succesiune şi durabilitate în planificarea şi desfăşurarea activităţilor şi intervenţiilor.
Strategiile prioritare ale Programului
În prezentul Program sînt trasate următoarele strategii prioritare:
I. Dezvoltarea, consolidarea şi asigurarea funcţionalităţii sistemului unic naţional interdepartamental multisectorial de coordonare a activităţilor structurilor statale şi nonguvernamentale în problemele ce ţin de controlul şi prevenirea infecţiei HIV/SIDA şi ITS.
II. Dezvoltarea capacităţilor şi extinderea acţiunilor de educare, informare şi comunicare pentru publicul larg, tineret şi grupurile vulnerabile în profilaxia HIV/SIDA/ITS.
III. Dezvoltarea şi consolidarea sistemului de supraveghere epidemioliogică a infecţiilor HIV/SIDA/ITS cu elemente de generaţia a II-a (supraveghere comportamentală).
IV. Extinderea acţiunilor de profilaxie a HIV/SIDA/ITS în grupurile vulnerabile în baza consolidării eforturilor statului şi ale ONG.
V. Dezvoltarea infrastructurii şi a capacităţilor de acordare a asistenţei medicale, sociale şi de îngrijire paliativă a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, membrilor familiilor lor, precum şi copiilor afectaţi de HIV/SIDA.
VI. Extinderea activităţilor de asigurare cu servicii de consiliere şi testare voluntară confidenţială în instituţiile medicale statale, inclusiv în cadrul serviciilor de sănătate pentru tineri.
VII. Consolidarea bazei şi extinderea capacităţilor de prevenire a transmiterii infecţiei HIV/SIDA şi ITS de la mamă la făt.
VIII. Asigurarea securităţii hemotransfuziilor, intervenţiilor medicale sau de alt gen şi prevenirea răspîndirii nozocomiale a infecţiei HIV/SIDA şi a sifilisului.
IX. Suplimentarea şi extinderea acţiunilor de prevenire, diagnostic, tratament şi îngrijire a persoanelor cu infecţia mixtă HIV/TB, inclusiv în instituţiile penitenciare.
Realizarea strategiilor, obiectivelor şi acţiunilor prevăzute în Program va reduce intensitatea răspîndirii infecţiei HIV/SIDA/ITS, minimizînd eventualele consecinţe negative. Către anul 2010 se preconizează atingerea următorilor indicatori:
Asigurarea accesului populaţiei la programele educaţionale şi informaţionale. Începînd cu anul de învăţămînt 2005/2006, în instituţiile preuniversitare şi universitare, va fi implementată Curricula obligatorie "Deprinderi de viaţă", cu pregătirea anuală a peste 560 mii de copii, adolescenţi şi tineri.
Dezvoltarea Cadrului Strategic de Comunicare în HIV/SIDA/ITS pentru anii 2005-2010 va contribui la o lansare coordonată a activităţilor şi campaniilor de comunicare, educare şi informare în rîndurile populaţiei, tineretului şi grupurilor vulnerabile, în scopul formării unui stereotip nou de comportament.
Grupurile cu risc sporit de infectare vor avea acces la programele educaţionale şi la servicii profilactice bazate pe strategia "reducerea noxelor", ceea ce va permite menţinerea nivelului de răspîndire a infecţiei HIV la 40%.
Asigurarea accesului populaţiei la servicii gratuite de consiliere şi testare benevolă şi confidenţială la HIV şi ITS. De aceste servicii vor beneficia 100% din solicitanţi, în special femeile gravide şi persoanele din categoria de vîrstă de 15-24 ani.
Asigurarea, în 100% de cazuri, a tratamentului specific ARV şi a maladiilor oportuniste, conform indicaţiilor clinico-imunologice, în baza recomandărilor OMS/UNAIDS; asigurarea, la nivel de 100%, a tratamentului profilactic al femeilor gravide HIV pozitive şi al nou-născuţilor, dotarea cu produse pentru alimentare artificială a copiilor născuţi din mame HIV pozitive.
Consolidarea capacităţilor şi asigurarea accesului la îngrijiri paliative şi tratament al persoanelor infectate cu HIV/SIDA.
Asigurarea, la nivel de 100%, a tratamentului specific gratuit al bolnavilor cu sifilis.
Reducerea către anul 2010 a incidenţei HIV/SIDA pînă la 3,5 cazuri la 100 mii populaţie, iar în rîndurile populaţiei cu vîrsta între 15-24 ani - pînă la 4,2. Reducerea, către anul 2010, a incidenţei prin boala sifilis pînă la 70 cazuri la 100 mii populaţie.
După cum s-a menţionat mai sus, în prezentul Program sînt incluse 9 strategii prioritare, al căror conţinut este dezvăluit în cele ce urmează.
I. Dezvoltarea, consolidarea şi asigurarea funcţionalităţii sistemului unic naţionalinterdepartamental multisectorial de coordonare a activităţilor structurilor stataleşi nonguvernamentale în problemele ce ţin de controlul şi prevenirea infecţiei HIV/SIDA şi ITS
SCOPUL - unirea eforturilor şi coordonarea activităţii structurilor guvernamentale, sectorului privat, ONG şi organizaţiilor internaţionale, în calitate de parteneri sociali, în realizarea activităţilor de stopare a epidemiei infecţiilor HIV/SIDA/ITS în Republica Moldova, reducerea consecinţelor negative asupra societăţii.
Infecţia HIV/SIDA şi ITS prezintă un pericol real pentru sănătatea publică şi societate. Activităţile de prevenire a acestor maladii în cadrul sistemului de sănătate constituie circa 10-15%. Realizarea măsurilor complexe şi operative de profilaxie, comunicare şi pregătire socială, acordarea asistenţei sociale şi medicale, respectarea drepturilor omului, inclusiv ale minorităţilor sexuale şi altor grupuri cu comportament de risc sporit de infectare, sînt posibile doar prin unirea şi coordonarea eforturilor structurilor de stat, autorităţilor administraţiei publice locale, ONG, organizaţiilor internaţionale şi sectorului privat.
Necesită monitorizare continuă realizarea prezentului Program, utilizarea granturilor Fondului Global SIDA/TB/Malarie, ale Băncii Mondiale şi altor donatori.
ACTIVITĂŢILE
1. Asigurarea suportului politic la nivel central şi teritorial şi finanţarea prioritară a acţiunilor stipulate în Program.
2. Optimizarea capacităţilor Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) în vederea realizării şi monitorizării Programului.
3. Desfăşurarea şi eficientizarea activităţii grupurilor tehnice de lucru ale CNC - supravegherea epidemiologică, inclusiv de santinelă, asupra infecţiei HIV/SIDA şi ITS; educaţie, informare şi comunicare; minimizarea riscurilor şi consecinţelor negative în grupurile vulnerabile; suport, tratament specific ARV, asistenţă medicală şi socială; monitorizare şi evaluare (M&E).
4. Elaborarea şi aprobarea planurilor de lucru ale CNC şi ale grupurilor tehnice.
5. Elaborarea planurilor de acţiuni pentru teritorii, ministere, servicii şi agenţii în vederea realizării Programului.
6. Consolidarea reţelei ONG care activează în domeniul HIV/SIDA/ITS şi ajutorarea persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, promovarea practicilor pozitive de prevenire a HIV/SIDA.
7. Crearea cadrului adecvat pentru profilaxia HIV/SIDA/ITS la locurile de muncă.
II. Dezvoltarea capacităţilor şi extinderea acţiunilor de educare, informare şicomunicare pentru publicul larg, tineret şi grupurile vulnerabile în profilaxia HIV/SIDA/ITS
SCOPUL - ridicarea nivelului de cunoştinţe şi de conştientizare a problemei vizate de către populaţie, adoptarea unui comportament inofensiv, schimbarea atitudinii faţă de problema HIV/SIDA/ITS, crearea unui mediu tolerant pentru persoanele afectate de HIV/SIDA, prevenirea stigmatizării şi discriminării. Cultivarea simţului de răspundere a individului pentru propria sănătate, crearea unui mediu ce va contribui la schimbarea comportamentului, precum şi la menţinerea unui comportament inofensiv, încurajarea persoanelor de a se adresa la serviciile respective de profilaxie (inclusiv consiliere şi testare), tratament, îngrijire şi suport.
Dezvoltarea capacităţilor de elaborare, implementare şi evaluare a acţiunilor şi a campaniilor de comunicare.
Comunicarea necesită o abordare pragmatică, bazată pe practici şi dovezi, fiind orientată spre sporirea nivelului de conştientizare, prin implementarea planurilor şi programelor educaţionale în contingentele organizate (şcoli, licee, gimnazii, universităţi), în rîndurile populaţiei şi în grupurile vulnerabile.
ACTIVITĂŢILE
1. Stabilirea şi asigurarea funcţionării sistemului unic de formare a deprinderilor de viaţă ale tineretului studios din instituţiile de învăţămînt preuniversitar, mediu de specialitate şi universitar în baza Curriculei, precum şi formarea deprinderilor de viaţă ale tinerilor neîncadraţi în procesul de învăţămînt în baza programelor extraşcolare, inclusiv educaţie "de la egal la egal" şi activităţi "outreach".
1.1. Elaborarea şi editarea materialelor didactice pentru tineri:
editarea manualului pentru elevii din colegii şi din şcolile profesionale - anul 2006;
Curricula şi manualul studentului pentru cursul "Deprinderi de viaţă din universităţi" - anul 2007.
1.2. Elaborarea materialelor instructive pentru cadrele didactice:
manualul profesorului pentru colegii şi şcoli profesionale - anul 2006;
ghidul profesorului universitar "Deprinderi de viaţă" - anul 2007.
1.3. Reeditarea manualului elevului şi profesorului pentru învăţămîntul preuniversitar - anul 2009.
1.4. Instruirea cadrelor didactice din:
colegii şi şcoli profesionale, 4000 persoane - anii 2006-2007;
universităţi, 4000 persoane - anii 2006-2007;
clasele primare, 3000 învăţători- suplimentar - anul 2006;
instruirea anuală a profesorilor preuniveristari, 5000 persoane - anii 2006-2009.
1.5. Elaborarea materialelor pentru părinţi - anul 2007.
1.6. Realizarea activităţilor publicitare - anii 2006-2010.
1.7. Elaborarea materialelor metodice pentru un minicurs de prevenire a HIV/SIDA/ITS în instituţiile universitare.
1.8. Introducerea în Curricula de instruire a profesorilor universitari a metodologiei şi aspectelor de predare a profilaxiei infecţiei HIV/SIDA şi ITS.
1.9. Realizarea unui studiu privind impactul cursului "Deprinderi de viaţă" în rîndurile tinerilor - 2008.
1.10. Constituirea şi editarea unei publicaţii speciale periodice pentru lucrătorii medicali, consacrate problemei HIV/SIDA/ITS.
2. Dezvoltarea Cadrului Strategic de Comunicare în profilaxia HIV/SIDA/ITS.
2.1. Elaborarea modelului şi structurii de comunicare - anul 2006.
2.2. Formarea matriţei şi reţelei instituţiilor de parteneri în implementarea activităţilor de comunicare - 2006.
2.3. Consolidarea şi dezvoltarea capacităţilor, continuitatea comunicării în rîndurile populaţiei şi grupurilor-ţintă - mass-media, educatori "de la egal la egal", lucrători "outreach", consilieri şi lucrători comunitari, grupurile de susţinere etc. - permanent.
2.4. Elaborarea şi implementarea unui plan de acţiuni care va include informaţii despre fondurile disponibile în domeniul comunicării HIV/SIDA/ITS.
2.5. Elaborarea instrumentelor de monitorizare şi evaluare a eficienţei realizării planului de acţiuni în domeniul comunicării HIV/SIDA/ITS - anii 2006-2007.
3. Desfăşurarea campaniilor de informare şi de comunicare pentru tineret şi populaţie, consolidarea potenţialului de informare, educare şi comunicare.
4. Crearea şi menţinerea liniei verzi telefonice 0800 la nivel naţional pentru accesul populaţiei, inclusiv al persoanelor HIV pozitive.
III. Dezvoltarea şi consolidarea sistemului de supraveghere epidemioliogicăa infecţiilor HIV/SIDA/ITS cu elemente de generaţia a II-a(supraveghere comportamentală)
SCOPUL - monitorizarea continuă şi evaluarea situaţiei epidemice, elaborarea şi concretizarea activităţilor şi intervenţiilor profilactice.
ACTIVITĂŢILE
1. Asigurarea funcţionării sistemului naţional integral de monitorizare a situaţiei epidemice, asistenţei medicale, tratamentului, inclusiv specific ARV, al bolnavilor de SIDA şi sifilis, precizarea activităţilor profilactice în baza rezultatelor monitorizării şi evaluării.
2. Asigurarea supravegherii epidemiologice a infecţiei HIV/SIDA/ITS la nivel statal şi teritorial prin efectuarea screeningului diferitelor contingente de populaţie, inclusiv al grupurilor cu risc sporit de infectare, conform planului anual.
3. Desfăşurarea activităţilor de consiliere şi testare a 280 mii de persoane anual: screeningul donărilor de sînge - 70-80 mii de persoane; supravegherea epidemiologică a contingentelor cu risc sporit de infectare - 70 mii, a femeilor gravide - 40 mii de două ori pe parcursul sarcinii; testarea anonimă - 10 mii de persoane; a bolnavilor cu semne clinice ale infecţiilor cu transmitere sexuală - 10 mii; testarea conform indicaţiilor clinice - 10 mii; supravegherea biologică de santinelă - 20 mii. Efectuarea screeningului la sifilis, inclusiv a donărilor de sînge - 1,1 milioane persoane.
4. Dezvoltarea serviciului de diagnostic al infecţiei cu chlamidii şi al papilomei virusului uman.
5. Elaborarea şi editarea ghidului "Supravegherea epidemiologică de generaţia a II-a şi măsurile antiepidemice şi profilactice " - anii 2006 -2007.
6. Efectuarea a două studii ale comportamentului în cadrul supravegherii epidemiologice de generaţia a II-a în rîndurile grupurilor vulnerabile - anii 2006 şi 2008.
7. Asigurarea sistemului de supraveghere şi realizare a măsurilor antiepidemice şi profilactice în focarele infecţiei HIV/SIDA/ITS, în conformitate cu ghidul respectiv.
8. Efectuarea schimbului de informaţii şi experienţă în reţeaua Uniunii Europene pentru prevenirea şi controlul bolilor infecţioase. Participarea la supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA în reţeaua EUROHIV.
9. Introducerea componentei HIV/SIDA în sistemul informaţional de monitorizare şi evaluare în domeniul supravegherii bolilor infecţioase şi conectarea la Sistemul Informaţional Medical Integrat în calitate de parte componentă a conturului funcţional "Starea sănătăţii", conform Hotărîrii Guvernului nr.1128 din 12 octombrie 2004 "Cu privire la aprobarea Concepţiei Sistemului Informaţional Integrat".
10. Depistarea precoce a persoanelor cu HIV/SIDA/ITS prin dezvoltarea şi extinderea reţelei de consiliere şi testare voluntară, inclusiv anonimă.
IV. Extinderea acţiunilor de profilaxie a HIV/SIDA/ITS în grupurile vulnerabile în baza consolidării eforturilor statului şi ale ONG
SCOPUL - asigurarea accesului persoanelor din grupurile vulnerabile la serviciile de sănătate şi asistenţă socială, consiliere şi testare voluntară la HIV/SIDA/ITS, la informare, activităţi profilactice, mijloace individuale de protecţie şi tratament.
În grupurile cu risc major de infectare majoritatea persoanelor sînt tinere, neîncadrate în cîmpul muncii, cu acces limitat la servicii medicale şi la servicii sociale, prezentînd un potenţial sporit pentru evoluarea procesului epidemic al infecţiei HIV/SIDA şi ITS. Dependenţa de droguri reprezintă un fenomen periculos, prin caracterul său multifactorial, dinamic şi schimbător, care afectează predominant tinerii cu vîrsta de 14-35 ani, constituînd o problemă majoră pentru sănătatea publică, favorizînd mortalitatea în urma supradozării, suicidelor, infectarea cu HIV/SIDA/ITS, răspîndirea intensivă a hepatitelor virale şi a tuberculozei. Ponderea utilizatorilor de droguri implicaţi în procesul epidemic al infecţiei HIV/SIDA rămîne a fi înaltă.
ACTIVITĂŢILE
1. Realizarea, prin eforturi comune ale instituţiilor publice (Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Educaţiei) şi ale ONG a proiectelor ce ţin de profilaxie, inclusiv bazate pe strategia "reducerea noxelor", în rîndurile contingentelor şi grupurilor vulnerabile: utilizatorilor de droguri intravenos; deţinuţilor din instituţiile penitenciare; femeilor care practică sex comercial; minorităţilor sexuale; tineretului neşcolarizat şi neangajat în cîmpul muncii; migranţilor, inclusiv repatriaţilor; romilor; copiilor şi tinerilor cu disabilităţi mintale etc.
2. Dezvoltarea şi consolidarea serviciilor de reabilitare prestate persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, inclusiv a utilizatorilor de droguri injectabile HIV pozitivi. Crearea centrelor de reabilitare medicală şi socială a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în localităţi urbane mari - anii 2006-2007.
3. Extinderea programelor de substituţie cu metadonă, majorînd accesul persoanelor consumatoare de droguri la această terapie în instituţiile specializate subordonate Ministerului Sănătăţii şi în cele penitenciare.
4. Elaborarea, editarea şi distribuirea materialelor metodice şi informaţionale în profilaxia primară şi secundară a HIV/SIDA/ITS.
5. Asigurarea accesului la prezervative.
6. Crearea sistemului de implicare a studenţilor Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", ai colegiilor medicale şi instituţiilor pedagogice, cu facultăţi de pregătire a lucratorilor sociali, în activităţile de voluntariat "outreach", desfăşurate în rîndurile utilizatorilor de droguri, altor grupuri vulnerabile şi persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.
7. Combaterea traficului ilicit de droguri.
V. Dezvoltarea infrastructurii şi a capacităţilor de acordare a asistenţei medicale,sociale şi de îngrijire paliativă persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, membrilorfamiliilor lor, precum şi copiilor afectaţi de HIV/SIDA
SCOPUL - asigurarea cu tratament gratuit şi extinderea accesului la tratamentul specific ARV al persoanelor cu HIV/SIDA, conform recomandărilor OMS/UNAIDS, la tratamentul profilactic, al femeilor gravide HIV pozitive şi nou-născuţilor din ele - 100%. Perfecţionarea acordării asistenţei medicale, sociale şi îngrijirilor paliative persoanelor cu HIV/SIDA, cu maladii oportuniste şi membrilor familiilor lor. Asigurarea cu tratament gratuit a bolnavilor cu sifilis - 100%.
ACTIVITĂŢILE
1. Extinderea şi consolidarea structurilor de asistenţă medicală acordată persoanelor cu HIV şi bolnavilor de SIDA. Asigurarea cu medicamente necesare pentru tratamentul specific ARV, al maladiilor oportuniste şi sifilisului.
2. Organizarea a două centre pentru tratarea bolnavilor de SIDA în zonele cu prevalenţă înaltă a infecţiei HIV/SIDA. Integrarea serviciilor paliative, inclusiv de tip "hospice", în baza instituţiilor medico-sanitare publice, private şi organizaţiilor nonguvernamentale.
3. Crearea şi extinderea sistemului de îngrijiri paliative şi susţinerea psihosocială a persoanelor cu HIV/SIDA la domiciliu, cu antrenarea instituţiilor medico-sanitare publice şi organizaţiilor nonguvernamentale.
4. Asigurarea monitoringului de laborator al evoluţiei clinice a infecţiei HIV/SIDA şi eficienţei tratamentului antiretroviral şi al maladiilor oportuniste. Extinderea posibilităţilor de determinare a rezistenţei virale la preparate ARV.
5. Instruirea personalului medical antrenat în tratament, diagnostic şi supraveghere a persoanelor infectate cu HIV.
6. Aprofundarea cunoştinţelor teoretice şi dezvoltarea abilităţilor practice ale lucrătorilor medicali prin aplicarea metodelor moderne de combatere a HIV/SIDA şi altor infecţii, modernizarea programelor de studii specifice, organizarea cursurilor de perfecţionare şi a stagiului specialiştilor la centrele medicale specializate de excelenţă.
7. Elaborarea unui regulament privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de îngrijiri paliative ale persoanelor cu HIV/SIDA.
8. Instruirea personalului medical, membrilor familiei persoanelor cu HIV/SIDA şi voluntarilor în îngrijiri paliative.
9. Concretizarea şi modificarea protocoalelor naţionale de tratament şi îngrijiri paliative în cazul infecţiilor HIV/SIDA/ITS, conform recomandărilor OMS.
10. Asigurarea asistenţei sociale şi protecţiei persoanelor cu HIV/SIDA, membrilor familiilor lor şi copiilor afectaţi de HIV/SIDA.
11. Actualizarea şi reeditarea ghidului de îngrijiri paliative ale persoanelor cu HIV/SIDA.
VI. Extinderea activităţilor de asigurare cu servicii de consiliere şi testare voluntarăconfidenţială în instituţiile medicale statale, inclusiv în cadrul serviciilor de sănătate pentru tineri
SCOPUL - asigurarea accesului la serviciile de consiliere şi testare benevolă a 100% populaţie care solicită astfel de servicii, în special al persoanelor cu vîrsta de 15 - 24 ani.
Extinderea accesibilităţii la utilizarea prezervativelor de calitate.
ACTIVITĂŢILE
1. Dezvoltarea cadrului instituţional în baza unei reţele de centre de consiliere şi testare voluntară confidenţială în instituţiile medico-sanitare publice (centrele şi oficiile medicilor de familie, centrele de sănătate, policlinicile consultative), amenajarea încăperilor, instruirea personalului medical în problemele consilierii pre- şi posttestare, elaborarea şi asigurarea acestor centre cu documentaţia medicală necesară.
2. Extinderea serviciilor de consiliere şi testare voluntară confidenţială în instituţiile medico-sanitare publice şi în reţeaua serviciilor de sănătate pentru tineri.
3. Elaborarea, aprobarea şi editarea Ghidului naţional de consiliere şi testare voluntară.
4. Extinderea accesului la consiliere, testare anonimă şi confidenţială, în special în comunităţile cu incidenţă sau prevalenţă sporită a HIV/ITS, prin consolidarea eforturilor şi mărirea numărului de furnizori capabili să ofere astfel de servicii.
5. Extinderea accesului la consiliere şi testare voluntară gratuită în centrele de asistenţă medicală urgentă, centrele de tratament şi reabilitare a consumatorilor de droguri, clinicile de planificare familială şi în alte centre şi instituţii accesibile pentru persoanele cu risc sporit de infectare.
6. Pregătirea formatorilor naţionali şi locali în consiliere şi testare voluntară.
7. Pregătirea şi instruirea continuă privind consilierea pre- şi posttestare a personalului din punctele de consiliere şi testare, a conducătorilor centrelor medicilor de familie şi serviciilor de sănătate pentru tineri.
8. Elaborarea, editarea şi asigurarea centrelor de consiliere şi testare voluntară şi confidenţială cu materiale metodice şi informative.
9. Extinderea activităţilor educaţionale şi de promovare a consilierii şi testării voluntare în instituţiile penitenciare şi în punctele de triere.
10. Crearea unei structuri de marketing şi asigurarea controlului asupra calităţii prezervativelor, comercializate în republică.
VII. Consolidarea bazei şi extinderea capacităţilor de prevenire a transmiterii infecţiei HIV/SIDA şi ITS de la mamă la făt
SCOPUL - reducerea riscului transmiterii materno-fetale a infecţiei HIV, a sifilisului şi gonoreii prin asigurarea accesului la consiliere şi testare voluntară şi confidenţială a 100% de femei gravide, asigurarea integrală cu tratament profilactic a femeilor gravide HIV pozitive, bolnave cu sifilis şi a nou-născuţilor din mame infectate.
ACTIVITĂŢILE
1. Dezvoltarea capacităţilor şi cultivarea simţului de răspundere socială în rîndurile persoanelor sexual active, inclusiv în contextul sănătăţii reproductive şi prevenirii infecţiilor HIV/SIDA/ITS.
2. Asigurarea accesului la servicii sociale şi de sănătate, consiliere pre- şi posttestare al persoanelor de vîrstă reproductivă, inclusiv înainte de căsătorie, al familiilor tinere, cu antrenarea serviciilor de sănătate şi a organizaţiilor nonguvernamentale.
3. Instruirea continuă a personalului medical în problemele ce ţin de măsurile complexe de prevenire a transmiterii infecţiilor nominalizate de la mamă la făt.
4. Informarea populaţiei despre măsurile de prevenire a HIV/SIDA/ITS şi importanţa testării.
5. Testarea integrală a femeilor gravide (2 testări gratuite şi benevole) la infecţiile HIV/SIDA/sifilis/gonoree.
6. Elaborarea şi realizarea programelor de prevenire a sarcinilor nedorite la femeile de vîrstă fertilă, infectate cu HIV şi sifilis.
7. Asigurarea accesului femeilor gravide HIV pozitive la servicii de consiliere privind alimentaţia nou-născuţilor.
8. Asigurarea cu alimentaţie artificială de calitate a copiilor născuţi din mame HIV pozitive.
9. Elaborarea şi perfecţionarea cadrului legislativ privind măsurile de acordare a asistenţei sociale copiilor afectaţi de HIV/SIDA şi dezvoltarea serviciilor sociale pentru realizarea acestor măsuri.
VIII. Asigurarea securităţii hemotransfuziilor, intervenţiilor medicalesau de alt gen şi prevenirea răspîndirii nozocomiale a infecţiei HIV/SIDA şi a sifilisului
SCOPUL - reducerea riscului de infectare posttransfuzională, nozocomială şi profesională.
ACTIVITĂŢILE
1. Dezvoltarea şi menţinerea serviciului de sînge, elaborarea politicii şi strategiei de aplicare în practica curativă a hemotransfuziilor, în scopul asigurării inofensivităţii hemotransfuziilor, prevenirii transmiterii infecţiei HIV/SIDA şi altor infecţii transmisibile prin sînge.
2. Implementarea în serviciul de sînge a sistemului statal de creare a rezervelor de sînge donat şi a preparatelor din sînge, cu retestarea donatorului, peste 6 luni după donare, la marcherii virusului HIV1/2, pentru excluderea transmiterii virusului prin hemotransfuzii.
3. Perfecţionarea sistemului de selectare a donatorilor de sînge, lichide biologice, organe şi ţesuturi (examenul clinic, epidemiologic şi de laborator) pentru excluderea persoanelor din grupurile cu risc sporit de infectare.
4. Aprovizionarea instituţiilor medico-sanitare cu sortimentul necesar de substituenţi ai sîngelui pentru acordarea asistenţei medicale urgente şi de o bună calitate pacienţilor. Dotarea laboratoarelor de testare a sîngelui la HIV şi alte maladii transmisibile prin sînge cu echipamente moderne şi consumabile de performanţă, care vor permite efectuarea urgentă şi de o calitate mai bună a investigaţiilor.
5. Asigurarea unor condiţii igienice şi antiepidemice adecvate, a sterilizării echipamentului, instrumentelor şi materialelor folosite la acordarea asistenţei medicale, efectuarea manoperelor şi intervenţiilor medicale în instituţiile medico-sanitare publice, departamentale şi private. Monitorizarea permanentă, evaluarea regimului de lucru al aparatajului de sterilizare, a calităţii prelucrării şi sterilizării instrumentarului medical.
6. Crearea condiţiilor optimale de lucru, respectarea regimului antiepidemic în instituţiile medico-sanitare publice, departamentale şi private. Instruirea continuă a personalului medical privind securitatea hemotransfuziilor, respectarea precauţiilor de lucru şi asigurarea cu mijloace de protecţie individuală.
7. Crearea şi asigurarea condiţiilor inofensive în unităţile de prestare a serviciilor cosmetologice, manichiură/pedichiură, piercing, tatuaj şi altele aferente contactului cu lichidele biologice.
IX. Suplimentarea şi extinderea acţiunilor de prevenire, diagnostic, tratamentşi îngrijire a persoanelor cu infecţia mixtă HIV/TB, inclusiv în instituţiile penitenciare
SCOPUL - prevenirea răspîndirii infecţiei prin tuberculoză în rîndurile persoanelor HIV infectate, realizarea măsurilor de diagnostic precoce al infecţiei HIV/SIDA la bolnavii cu tuberculoză evolutivă şi al tuberculozei la persoanele cu HIV/SIDA. Acordarea unui tratament complex antituberculos şi antiretroviral al persoanelor cu infecţia mixtă HIV/TB.
ACTIVITĂŢILE
1. Coordonarea şi eficientizarea activităţilor serviciilor de ftizio-pneumologie, medicină primară şi specializată în prevenirea dezvoltării infecţiei mixte HIV/TB. Asigurarea asistenţei medicale complexe persoanelor cu infecţie mixtă HIV/TB.
2. Elaborarea protocolului de măsuri de prevenire, diagnostic, tratament şi îngrijire a bolnavilor cu infecţia mixtă HIV/TB.
3. Perfecţionarea sistemului de supraveghere a infecţiei mixte HIV/TB.
4. Instruirea personalului medical în prevenirea, diagnosticul şi tratamentul cazurilor de infecţie mixtă HIV/TB.
EXECUTORII PRINCIPALI AI PROGRAMULUI
Executorii principali ai prezentului Program sînt:
Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Ministerul Finanţelor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerul Justiţiei, Compania publică "Teleradio-Moldova", autorităţile administraţiei publice locale, mass-media, reţeaua organizaţiilor nonguvernamentale ce activează în controlul HIV/SIDA şi tuberculozei, iar parteneri în realizarea Programului sînt organizaţiile internaţionale care acordă asistenţă tehnică şi financiară în domeniu.
SARCINILE GUVERNULUI, MINISTERELOR, AUTORITĂŢILOR ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE,
ORGANIZAŢIILOR NONGUVERNAMENTALEŞI MASS-MEDIA ÎN REALIZAREA PROGRAMULUI
Se stabilesc următoarele sarcini pentru realizarea Programului:
GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA
Dezvoltarea capacităţilor şi extinderea posibilităţilor Consiliului Naţional de Coordonare (CNC) în realizarea şi monitorizarea prezentului Program. Desfăşurarea, perfecţionarea şi asigurarea activităţii grupurilor tehnice de lucru ale CNC - supravegherea epidemiologică şi de santinelă asupra infecţiei HIV/SIDA şi ITS; educaţie, informare şi comunicare; reducerea, minimizarea riscurilor şi consecinţelor negative în grupurile vulnerabile (cu risc sporit de infectare); suport, tratament specific ARV, asistenţă medicală şi socială; monitorizare şi evaluare (M&E).
Optimizarea activităţii ONG şi a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA în combaterea HIV/SIDA/ITS, extinderea practicilor pozitive de prevenire a HIV/SIDA şi oferirea suportului necesar persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.
Asigurarea finanţării prioritare şi susţinerea politică a activităţilor ce ţin de HIV/SIDA, cu prevederea în bugetul de stat şi în bugetele locale a alocaţiilor cu destinaţie specială pentru finanţarea strategiilor şi activităţilor principale prevăzute în prezentul Program şi în programele teritoriale.
Monitorizarea realizării prezentului Program.
AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE LOCALE
Crearea comisiilor teritoriale interdepartamentale multisectoriale pentru organizarea şi dirijarea procesului de profilaxie a infecţiei HIV/SIDA şi ITS.
Optimizarea activităţilor structurilor statale şi organizaţiilor nonguvernamentale în realizarea programelor teritoriale.
Organizarea şi desfăşurarea, în comun cu structurile statale şi nonguvernamentale, a activităţilor de prevenire a infecţiei HIV/SIDA şi a infecţiilor cu transmitere sexuală în localităţile rurale şi în grupurile vulnerabile.
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
Elaborarea şi implementarea Cadrului Strategic de Comunicare în prevenirea HIV/SIDA/ITS.
Asigurarea funcţionării sistemului naţional integrat de monitorizare a situaţiei epidemice, a asistenţei medicale, tratamentului, inclusiv specific ARV, al bolnavilor de SIDA şi de sifilis, executarea principalelor acţiuni profilactice în baza rapoartelor generate de soft.
Asigurarea supravegherii epidemiologice de stat a infecţiilor HIV/SIDA/ITS şi realizarea măsurilor antiepidemice şi profilactice.
Pregătirea şi instruirea continuă a personalului medical în problemele ce ţin de infecţia HIV/SIDA şi ITS.
Elaborarea standardelor şi protocoalelor în problemele ce ţin de infecţia HIV/SIDA/ITS "Supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV de generaţia a II-a şi măsurile antiepidemice", "Precauţii universale şi prevenirea infecţiei HIV/SIDA profesionale în rîndurile lucrătorilor medicali", "Îngrijiri şi tratamentul paliativ", "Protocolul de diagnostic, tratament şi suport în infecţia mixtă HIV/TB" şi ghidul de consiliere pre- şi posttestare.
Acordarea asistenţei medicale persoanelor infectate cu virusul HIV şi bolnavilor de SIDA şi ITS.
Asigurarea securităţii hemotransfuziilor, intervenţiilor şi manoperelor medicale.
Susţinerea, consultarea şi conlucrarea cu organizaţiile nonguvernamentale în combaterea HIV/SIDA şi ITS.
Coordonarea sprijinului social, interdepartamental cu autorităţile administraţiei publice locale şi organizaţiile nonguvernamentale.
Conlucrarea cu organismele internaţionale - Banca Mondială, Fondul Global SIDA/TB/Malaria, OMS, Agenţia Suedeză pentru Cooperare şi Dezvoltare Internaţională, Centrul european de supraveghere epidemiologică HIV/SIDA, Grupul tematic ONU/SIDA în Republica Moldova, UNAIDS, UNICEF, UNFPA, PNUD, UNESCO, ICNUR, Fundaţia Soros-Moldova, Corpul Păcii, USAID, DFID, AIHA etc.
Elaborarea şi promovarea în organizaţiile internaţionale a proiectelor pentru susţinerea financiară şi tehnică a acţiunilor de combatere a HIV/SIDA/ITS.
MINISTERUL EDUCAŢIEI
Stabilirea, asigurarea şi eficientizarea funcţionării sistemului unic de formare a deprinderilor de viaţă ale tineretului studios în instituţiile de învăţămînt preuniversitar, în mediul de specialitate şi universitar în baza Curriculei, precum şi formarea deprinderilor de viaţă ale tinerilor neîncadraţi în procesul de studii în baza programelor extraşcolare, inclusiv educaţie "de la egal la egal" şi activităţi "outreach".
Organizarea şi ţinerea cursurilor de instruire continuă şi pregătire a cadrelor didactice în problema vizată.
Elaborarea şi editarea materialelor metodice şi didactice pentru profesori, elevi, studenţi şi părinţi.
Crearea condiţiilor de implicare a studenţilor Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie "Nicolae Testemiţanu", ai colegiilor medicale şi instituţiilor pedagogice, cu facultăţi de pregătire a lucratorilor sociali, în activităţile de voluntariat "outreach" desfăşurate în rîndurile utilizatorilor de droguri, altor grupuri vulnerabile şi persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA.
MINISTERUL AFACERILOR INTERNE
Combaterea traficului ilicit de droguri şi a narcobusinessului.
Instruirea efectivului în problemele ce ţin de infecţia HIV/SIDA, ITS. Introducerea obligatorie în programele de pregătire şi reciclare a cadrelor a compartimentului "Profilaxia SIDA, ITS şi narcomaniei".
Asigurarea inofensivităţii intervenţiilor şi manoperelor în instituţiile medicale din subordine.
Desfăşurarea lucrului profilactic în rîndurile populaţiei, inclusiv în grupurile cu risc major de infectare.
Asigurarea controlului asupra respectării reglementărilor privind combaterea pornografiei, violenţei sexuale şi narcomaniei.
MINISTERUL FINANŢELOR
Asigurarea suportului financiar în limita mijloacelor anuale prevăzute în legea bugetului de stat pe anii respectivi, în scopul realizării activităţilor prevăzute în prezentul Program.
MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE ŞI INTEGRĂRII EUROPENE
Informarea, prin intermediul ambasadelor şi consulatelor, a cetăţenilor străini, la deschiderea vizelor, despre prevederile de bază din actele legislative ale Republicii Moldova referitor la infecţia HIV/SIDA.
Protejarea drepturilor şi intereselor cetăţenilor Republicii Moldova care se află peste hotare, în aspectul prevenirii infecţiei HIV/SIDA.
MINISTERUL JUSTIŢIEI
Expertizarea cadrului legal în vigoare şi racordarea acestuia la normele internaţionale pentru garantarea şi apărarea drepturilor persoanelor cu HIV/SIDA, inclusiv ale celor private de libertate.
Asigurarea desfăşurării activităţilor şi realizarea măsurilor de profilaxie şi combatere a HIV/SIDA şi ITS în instituţiile penitenciare prin perfecţionarea programelor de reducere a noxelor şi tratament de substituţie.
Acordarea de tratament specific, asistenţă socială şi îngrijiri paliative persoanelor cu HIV/SIDA private de libertate.
ORGANIZAŢIILE NONGUVERNAMENTALE
Elaborarea şi realizarea programelor educaţionale, prestarea serviciilor de asistenţă şi acordare a sprijinului persoanelor HIV pozitive şi bolnavilor de SIDA.
Efectuarea lucrului profilactic în grupurile cu risc sporit de infectare (lucrătorii ce practică sexul comercial, utilizatorii de droguri, minorităţile sexuale etc.).
Organizarea şi instruirea grupurilor de voluntari din rîndurile persoanelor infectate cu HIV/SIDA, utilizatorilor de droguri şi persoanelor ce practică sexul comercial în vederea efectuării lucrului profilactic, educaţional şi de sprijin în aceste grupuri vulnerabile.
Atragerea resurselor financiare suplimentare la realizarea proiectelor şi programelor în domeniul vizat.
MASS-MEDIA
Crearea şi realizarea programelor şi emisiunilor speciale la TV, radio şi publicarea de materiale în presă, consacrate problemei HIV/SIDA, ITS şi narcomaniei.
Organizarea campaniilor de preîntîmpinare a discriminării şi ostracismului social al persoanelor cu HIV/SIDA.
Utilizarea, respectarea şi promovarea unui limbaj nediscriminatoriu în expunerea materialelor privind HIV/SIDA/ITS.
SURSELE POTENŢIALE DE FINANŢARE A PROGRAMULUI
1. Bugetul de stat.
2. Mijloacele fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
3. Mijloacele financiare ale organizaţiilor internaţionale: Banca Mondială, Fondul Global SIDA/TB/Malarie, Agenţia Suedeză de Cooperare şi Dezvoltare Internaţională etc.
4. Mijloacele financiare ale organizaţiilor nonguvernamentale.
5. Donaţiile organizaţiilor, instituţiilor şi persoanelor particulare.
6. Mijloacele financiare ale organizaţiilor, întreprinderilor, instituţiilor cu diferite forme de proprietate.
Finanţarea Programului naţional de profilaxie şi control al infecţiei HIV/SIDA
şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2006-2010 (lei)
(lei)
| Nr.d/o | Strategii, activităţi | Anii | Total | Finanţaredinbugetulpublicnaţional | Finanţaredingranturiaprobate | Finanţaredinproiecte şigranturiînaintatesprefinanţare | ||||
| 2006 | 2007 | 2008 | 2009 | 2010 | ||||||
| 1 | 2 | 3 | 4 | 5 | 6 | 7 | 8 | 9 | 10 | 11 |
|
I. |
Dezvoltarea, consolidarea şi asigurarea funcţionalităţii sistemului unic naţional interdepartamental multisectorial de coordonare a activităţilor structurilor statale şi nonguvernamentale în problemele ce ţin de controlul şi prevenirea infecţiei HIV/SIDA şi ITS |
|||||||||
| 1.1 | Optimizarea capacităţilor manageriale şi politicilor naţionale în combaterea HIV/SIDA/ITS | 403000 | 403000 | 403000 | 403000 | 403000 | 2015000 | 886000 | 1129000 | |
| 1.2 | Extinderea reţelei ONG care activează în domeniul HIV/SIDA/ITS şi ajutorarea persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, extinderea practicilor pozitive de prevenire a HIV/SIDA şi oferirea suportului persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA | 252000 | 252000 | 252000 | 252000 | 252000 | 1260000 | 756000 | 504000 | |
| 1.3 | Monitorizarea şi evaluarea Programului, granturilor Fondului Global, Băncii Mondiale etc. | 4216000 | 1912000 | 1704000 | 1166000 | 1608000 | 10606000 | 320000 | 410000 | 9876000 |
| Total | 4871000 | 2567000 | 2359000 | 1821000 | 2263000 | 13881000 | 320000 | 2052000 | 11509000 | |
|
II. |
Dezvoltarea capacităţilor şi extinderea acţiunilor de educare, informare şi comunicare pentru publicul larg, tineret şi grupurilevulnerabile în profilaxia HIV/SIDA/ITS |
|||||||||
| 2.1 | Dezvoltarea si menţinerea capacităţilor educaţionale şi informaţionale oferite de către „clearence house" | 770000 | 140000 | 140000 | 140000 | 140000 | 1330000 | 90000 | 630000 | 610000 |
| 2.2 | Dezvoltarea şi extinderea cadrului strategic de comunicare HIV/SIDA/ITS | 3776000 | 3617000 | 2898000 | 2898000 | 2898000 | 16087000 | 7390000 | 8697000 | |
| 2.3 | Stabilirea şi asigurarea funcţionării sistemului unic de formare a deprinderilor de viaţă ale tineretului studios din instituţiile de învăţămînt preuniversitar, mediu de specialitate şi universitar | 1855000 | 1905000 | 175000 | 475000 | 225000 | 4635000 | 1160000 | 3475000 | |
| 2.4 | Crearea şi menţinerea liniei verzi 0800 la nivel naţional pentru accesul populaţiei, inclusiv al persoanelor HIV pozitive | 252000 | 252000 | 252000 | 252000 | 252000 | 1260000 | 0 | 1260000 | |
| 2.5 | Activităţi extraşcolare, inclusiv pentru tineretul neinclus în nici o formă de învăţămînt | 1260000 | 1260000 | 1260000 | 1260000 | 1260000 | 6300000 | 0 | 300000 | 6000000 |
| Total | 7913000 | 7174000 | 4725000 | 5025000 | 4775000 | 29612000 | 1250000 | 8320000 | 20042000 | |
|
III. |
Dezvoltareaşi consolidarea sistemului de supraveghere epidemiologică a infecţiilor HIV/SIDA/ITS cu elemente de generaţia a II-a (supraveghere comportamentală) |
|||||||||
| 3.1 | Supravegherea epidemiologică a infecţiei HIV/SIDA/ ITS cu elementele de generaţia a II-a (supraveghere comportamentală), accesul populaţiei, inclusiv al femeilor gravide, la consiliere şi testare | 2000000 | 2000000 | 2000000 | 2000000 | 2000000 | 10000000 | 3000000 | 4000000 | 3000000 |
| 3.2 | Asigurarea diagnosticului HIV/SIDA | 495000 | 722000 | 844000 | 844000 | 983500 | 3888500 | 300000 | 780000 | 2808500 |
| 3.3 | Consolidarea bazei de laborator HIV/SIDA | |||||||||
| 3.3.1 | Procurarea de echipament şi aparataje | 5544000 | 5544000 | 5544000 | ||||||
| 3.3.2 | Accesorii şi consumabile | 567000 | 504000 | 1121400 | 1272600 | 1096200 | 4561200 | 970200 | 3591000 | |
| Total | 8606000 | 3226000 | 3965400 | 4116600 | 4079700 | 23993700 | 3300000 | 5750200 | 14943500 | |
| IIIA | Asigurarea diagnosticului screening al infecţiilor cu transmitere sexuală (sifilis, chlamidioze, papiloma virusului uman) | 7954000 | 7954000 | 7954000 | 7954000 | 7954000 | 39770000 | 3500000* | 7756000 | 28514000 |
| Total | 7954000 | 7954000 | 7954000 | 7954000 | 7954000 | 39770000 | 3500000* | 7756000 | 28514000 | |
|
IV. |
Extinderea acţiunilor de profilaxie a HIV/SIDA/ITS în grupurile vulnerabile în baza consolidării eforturilor statului şi ale ONG |
|||||||||
| 4.1 | Realizarea proiectelor ce ţin de profilaxia HIV/SIDA/ ITS în grupurile vulnerabile, inclusiv terapia de substituţie | 6700000 | 6700000 | 5940000 | 6700000 | 6700000 | 32740000 | 280000** | 16400000 | 16060000 |
| Total | 6700000 | 6700000 | 5940000 | 6700000 | 6700000 | 32740000 | 280000** | 16400000 | 16060000 | |
|
V. |
Dezvoltarea infrastructurii şi a capacităţilor de acordare a asistenţei medicale, sociale şi de îngrijire paliativă persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, membrilor familiilor lor, precum şi copiilor afectaţi de HIV/SIDA |
|||||||||
| 5.1 | Asigurarea cu tratament specific ARV | 6187500 | 7631250 | 9187500 | 10968750 | 13162500 | 47137500 | 24131250 | 23006250 | 0 |
| 5.2 | Asigurarea cu tratament al maladiilor oportuniste | 1250000 | 1250000 | 1250000 | 1250000 | 1250000 | 6250000 | 1890000 | 1320000 | 3040000 |
| 5.3 | Diagnosticul şi monitorizarea de laborator a tratamentului infecţiei HIV/SIDA | 2632800 | 2632800 | 2632800 | 2632800 | 2632800 | 13164000 | 2292000 | 5872000 | 5000000 |
| 5.4 | Asigurarea cu tratament gratuit a bolnavilor de sifilis | 2722000 | 2722000 | 2722000 | 2722000 | 2722000 | 13610000 | 5711600*** | 7898400 | 0 |
| 5.5 | Crearea cadrului medical şi instituirea voluntariatului în îngrijiri paliative | 325000 | 325000 | 325000 | 325000 | 325000 | 1625000 | 0 | 0 | 1625000 |
| 5.6 | Elaborarea şi editarea materialelor informaţionale privind îngrijirile paliative | 50000 | 0 | 50000 | 0 | 50000 | 150000 | 0 | 0 | 150000 |
| 5.7 | Îngrijiri paliative şi asistenţa socială | 2520000 | 2520000 | 2520000 | 2520000 | 2520000 | 12600000 | 0 | 540000 | 12060000 |
| 5.8 | Organizarea şi menţinerea serviciului de îngrijiri paliative | 650000 | 250000 | 250000 | 250000 | 250000 | 1650000 | 650000 | 1000000 | 0 |
| 5.9 | Crearea şi desfăşurarea activităţii centrelor de zi pentru îngrijiri paliative ale persoanelor cu HIV/SIDA în mun. Chişinău şi mun. Bălţi | 2600000 | 325000 | 325000 | 325000 | 325000 | 3900000 | 0 | 0 | 3900000 |
| 5.10 | Determinarea rezistenţei virusului HIV la preparate ARV | 450000 | 150000 | 150000 | 150000 | 150000 | 1050000 | 0 | 0 | 1050000 |
| Total | 19387300 | 17806050 | 19412300 | 21143550 | 23387300 | 101136500 | 34674850 | 39636650 | 26825000 | |
|
VI. |
Extinderea activităţilor de asigurare cu servicii de consiliere şi testare voluntară confidenţială în instituţiile medicale statale, inclusiv în cadrul serviciilor de sănătate pentru tineri |
|||||||||
| 6.1 | Crearea centrului pentru pregătirea cadrelor în problemele consilierii şi testării voluntare | 945000 | 315000 | 315000 | 315000 | 315000 | 2205000 | 2205000 | ||
| 6.2 | Pregătirea cadrelor în consiliere şi testare voluntară | 487000 | 487000 | 487000 | 487000 | 487000 | 2435000 | 200000 | 2235000 | |
| 6.3 | Consiliere pre- şi posttest, testarea voluntară a populaţiei conform strategiilor prioritare III, VII şi IX | |||||||||
| 6.4 | Extinderea capacităţilor serviciilor de sănătate pentru tineri | 252000 | 252000 | 252000 | 252000 | 252000 | 1260000 | 1260000 | ||
| 6.5 | Asigurarea centrelor de consiliere şi testare voluntară cu prezervative de calitate | 360000 | 360000 | 360000 | 360000 | 360000 | 1800000 | 0 | 0 | 1800000 |
| Total | 2044000 | 1414000 | 1414000 | 1414000 | 1414000 | 7700000 | 200000 | 0 | 7500000 | |
|
VII. |
Consolidarea bazei şi extinderea capacităţilor de prevenire a transmiterii infecţiei HIV/SIDA şi ITS de la mamă la făt |
|||||||||
| 7.1 | Asigurarea accesului femeilor gravide la testare la marcherii HIV | 856000 | 856000 | 856000 | 856000 | 856000 | 4280000 | 1280000 | 3000000 | |
| 7.2 | Acordarea de tratament profilactic specific ARV femeilor gravide HIV pozitive şi copiilor născuţi din aceste mame | 213000 | 255000 | 306000 | 368000 | 442000 | 1584000 | 500000 | 145000 | 939000 |
| 7.3 | Asigurarea cu amestecuri uscate pentru alimentarea artificială a copiilor | 208000 | 249600 | 299200 | 308400 | 430400 | 1545600 | 640000 | 300000 | 605600 |
| 7.4 | Asigurarea cu contraceptive a femeilor HIV-pozitive de vîrstă fertilă | 15000 | 15000 | 15000 | 15000 | 15000 | 75000 | 0 | 0 | 75000 |
| Total | 1292000 | 1375600 | 1476200 | 1547400 | 1743400 | 7484600 | 1140000 | 1725000 | 4619600 | |
|
VIII. |
Asigurarea securităţii hemotransfuziilor, intervenţiilor medicale sau de alt gen şi prevenirea răspîndirii nozocomiale a infecţiei HIV/SIDA şi a sifilisului |
|||||||||
| 8.1 | Asigurarea inofensivităţii hemotransfuziilor şi prevenirea transmiterii infecţiei HIV prin sînge | 855000 | 1470000 | 614000 | 855000 | 855000 | 4649000 | 500000 | 2326000 | 1823000 |
| Total | 855000 | 1470000 | 614000 | 855000 | 855000 | 4649000 | 500000 | 2326000 | 1823000 | |
|
IX. |
Suplimentarea şi extinderea acţiunilor de prevenire, diagnostic, tratament şi îngrijire a persoanelor cu infuzia mixtă HIV/TB, inclusiv în instituţiile penitenciare |
|||||||||
| 9.1 | Necesităţile pentru testare, tratament ARV specific şi tratament specific TB vor fi acoperite din sursele financiare prevăzute în strategiile III, V şi VI | |||||||||
| Total | ||||||||||
| TOTAL GENERAL | 61491300 | 51002250 | 49225100 | 52050950 | 54667800 | 268437400 | 48344450 | 89331450 | 130761500 | |
|
Note: 1. 1.3 Procurarea echipamentului - 1664000 lei, editarea - 63000 lei, întreţinerea personalului - 760000 lei, menţinerea reţelei şi soft-ului - 800000 lei, procurarea soft-ului - 700000 lei, dezvoltarea sistemului informaţional şi soft-ului - 1400000 lei, instruirea personalului - 1100000 lei, dezvoltarea sistemului de monitorizare şi evaluare a transmiterii materno-fetale - 600000 lei, crearea grupului mobil pentru menţinerea sistemului în teritorii -1100000 lei, organizarea de studii - 1700000 lei, achitarea serviciilor consultanţilor internaţionali - 400000 lei, cheltuieli administrative - 240000 lei. 2. 2.2 Finanţarea campaniilor de comunicare şi, parţial, a activităţilor de consolidare a capacităţilor de comunicare este acoperită de Agenţia Suedeză de Cooperare şi Dezvoltare Internaţională. Pentru activităţi de consolidare a capacităţilor de comunicare se vor căuta fonduri suplimentare indicate în tabel. Vor fi organizate şi desfăşurate două campanii de comunicare: la nivel naţional prin canalele de informare în masă şi de comunicare interpersonală. Se prevede dezvoltarea potenţialului de elaborare, implementare şi evaluare a activităţilor de comunicare ale partenerilor naţionali. Crearea centrului de comunicare pentru realizarea activităţilor de informare, educare, comunicare şi extinderea lor pe ţară în perioada 2006-2010. 2. 3 Elaborarea şi editarea materialelor didactice pentru tineri: manualul elevului pentru elevii din colegii şi din şcolile profesionale - 160000 lei. Curricula şi manualul studentului pentru cursul „Deprinderi de viaţă” din universităţi - 300000 lei. Elaborarea materialelor instructive pentru cadre didactice: manualul profesorului pentru colegii şi şcoli profesionale – 1500000 lei; ghidul profesorului universitar „Deprinderi de viaţă” - 300000 lei. Reeditarea manualului elevului şi profesorului pentru învăţămîntul preuniversitar – 300000 lei. Instruirea cadrelor didactice din : colegii şi şcoli profesionale (4000 persoane ) - 600000 lei universităţi (1000 persoane) - 200000 lei; clasele primare (3000 învăţători - suplimentar) – 300000 lei. Instruirea anuală a profesorilor preuniversitari (5000 persoane) – 175000 lei anul x 5ani = 875000 lei. Realizarea unui studiu privind impactul programului „Deprinderi de viaţă” - 50000 lei anual x 2 ani = 100000 lei. 3. 3.1 Supravegherea epidemiologică a contingentelor cu risc sporit Se prevede testarea a 140000 persoane anual, inclusiv: a consumatorilor de droguri intravenos - 10000, a persoanelor cu semne clinice ale maladiilor sexual transmisibile - 5000, a deţinuţilor din instituţiile penitenciare şi izolatoare de detenţie temporară - 15000, testarea anonimă a persoanelor tinere de 15-24 ani şi a persoanelor înainte de căsătorie (la solicitare) - 50000, recipienţilor de sînge, preparatelor de sînge şi persoanelor supuse hemodializei - 20000, persoanelor care pleacă şi se întorc în ţară (la solicitare) - 35000, testarea conform indicaţiilor clinice - 5000. În total - 140000 teste x 10,7 lei = 1500000 lei. 3.2 Asigurarea diagnosticului HIV/SIDA - 79300 lei: teste pentru depistarea antigenului P24 a HIV1 şi teste de aglutinare pasivă pentru depistarea anticorpilor anti HIV1/2: 2400 teste x 31,25 lei = 75000 lei; panel de seroconversie HIV1 şi HIV2 = 2 panele x 2150 lei = 4300 lei. Confirmarea diagnosticului de laborator al infecţiei HIV/SIDA Western blot: 700 teste anual x 5 ani = 3500, costul unui test 315 lei = 1102500 lei Teste pentru depistarea antigenului GP 24 a HIV1: 1000 teste anual X 5 ani = 5000 x costul unui test 31,5 lei = 158000 lei. Întreţinerea laboratoarelor de diagnosticare SIDA - 300000 lei anual. 3.3 Echipamente, aparataj. Echipament şi consumabile PCR "real time", flaucitometru pentru cuantificare CD3/CD4/CD8 (Centrul de Medicină Preventivă Bălţi (în continuare - CMP). Echipament ELISA (spălător şi dispozitiv de citire pentru plăci, termostat, imprimantă (Centrul SIDA, CMP Bălţi, Comrat, Ocniţa). Aparat pentru producerea apei distilate (laboratoarele de diagnosticare SIDA, a hepatitelor şi altor infecţii virale - CMP Leova, Edineţ, Orhei, Hînceşti, Căuşeni, Soroca, Ungheni şi Instituţia Medico-Sanitară Publică Spitalul Raional (în continuare – IMSD SP) Cahul). Centrifugă universală 0-5000 rot./min. (Centrul SIDA, laboratoarele SIDA, CMP Bălţi, Leova, Hînceşti, Căuşeni, Soroca, Ungheni şi IMSP SR Cahul). Condiţioner încălzire-răcire a aerului (Centrul SIDA, laboratoarele SIDA, CMP Bălţi, Tiraspol, Comrat, Leova, Edineţ, Orhei, Hînceşti, Căuşeni, Soroca, Ungheni şi SR Cahul). Dulap de sterilizare (CMP Bălţi, Tiraspol). Dulap-congelator la -20 - -40 grade C (Centrul SIDA, CMP Bălţi). Dozatoare automate monocanale cu volume de 5-50 mkl, 50-200 mkl şi 200-1000 mkl (Centrul SIDA - 3 un., Bălţi - 2 un., Tiraspol, Comrat, Leova, Edineţ, Cahul, Orhei, Hînceşti, Căuşeni, Soroca, Ungheni - cîte 1 unitate de fiecare volum). Dozatoare automate cu 8 canale de 5-50 mkl şi 50-200 mkl (Centrul SIDA - 3 un., Bălţi - 2 un., Tiraspol, Comrat, Leova, Edineţ, Cahul, Orhei, Hînceşti, Căuşeni, Soroca, Ungheni - cîte 1 de fiecare volum). Conuri universale monocanale pentru dozatoare automate cu volume de 0,5-200 mkl şi 200-1000 mkl (pentru toate laboratoarele diagnostice SIDA). Pipete stand (pentru toate laboratoarele diagnostice SIDA). Eprubete "eppendorf" 2 ml (pentru toate laboratoarele diagnostice SIDA). Vacutainer în complet (eprubetă, holder, ac), 5 ml fără aditiv (pentru testarea femeilor gravide). Vacutainer în complet 9-10 ml cu natriu citrat sau EDTA. (Centrul SIDA, CMP Bălţi – pentru investigaţii imunologice). Cartuş pentru imprimanta "Epson Stylus C62". (Centrul SIDA, pentru staţia automată "Evolis"). Taimer pentru măsurarea timpului 1 min. - 24 ore (Centrul SIDA, laboratoarele teritoriale diagnostice SIDA). Eprubete tip "Dispens-A-Pak Disposable culture tubes" 74 x 12 mm (Centrul SIDA, staţia automată "Evolis". Conuri "Conductive tips order no: 0030 003.764" volum 300 mkl, "Conductive tips order no: 0030 003.772" volum 1100 mkl şi containere-sacoşe "Waste Bag" (Centrul SIDA, staţia automată Evolis). Suport pentru 20-40 eprubete-vacutainer de 5 ml. (Centrul SIDA şi laboratoarele diagnostice SIDA teritoriale). Umplutură de schimb contra calciu – la filtrul aparatului pentru producerea apei bidistilate şi umplutură de schimb contra clorului – la filtrul aparatului pentru producerea apei bidistilate (Centrul SIDA). Tonometru (aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale, pentru Centrul SIDA). Containere frigorifere cu volum de 50 litri şi de 30 litri (Centrul SIDA - 3 buc., Bălţi - 3, Tiraspol - 3, Comrat - 2, Leova, Edineţ - 2, Cahul, Orhei, Hînceşti, Căuşeni, Soroca Ungheni - cîte 1 de fiecare volum). 3 A. Se programează efectuarea anuală a 1000000 investigaţii la sifilis; 17000 investigaţii la chlamidia trachomatis şi 200 investigaţii PSR la papiloma virusului uman. Se prevede finanţarea de la bugetul asigurărilor medicale de sănătate. 4. Calculele pentru realizarea proiectelor profilactice în rîndurile grupurilor vulnerabile: Programe educaţionale şi reducerea noxelor în rîndurile: utilizatorilor de droguri intravenos – 15000000 lei, deţinuţilor în instituţiile penitenciare – 4400000 lei; femeilor care practică sex comercial – 3100000 lei; minorităţilor sexuale – 640000 lei; migranţilor, inclusiv repatrianţilor – 500000 lei; tineretului – 6300000 lei; Terapia de substituţie cu metadonă – 2000000 lei Se prevede finanţarea de la bugetul asigurărilor medicale de sănătate (centrele medicilor de familie) şi centrelor de medicină preventivă. 5. 5.1 Costul tratamentului specific ARV a 1 pacient în mediu este de 18900 lei anual. 2006 – 330 pacienţi x 18900 lei 2007 - 407 pacienţi x 18900 lei 2008 - 489 pacienţi x 18900 lei 2009 - 585 pacienţi x 18900 lei 2010 – 702 pacienţi x 18900 lei Pentru 5 ani - 47137500 lei. 5.2 Efectuarea tratamentului infecţiilor oportuniste. Costul tratamentului unui pacient cu infecţii oportuniste - 2500 lei – pentru 1 an x 500 pacienţi = 1250000 lei pentru 5 ani – 6250000 lei. 5.3 Efectuarea investigaţiilor de laborator (teste) pentru aprecierea statutului imun prin flaucitometrie, costul unui test 200 lei x 2000 teste anual = 400000 lei, pentru 5 ani – 2000000 lei, procurarea testelor pentru RPL, costul unui test 1750 lei x 1500, teste pentru 1 an – 2632800 lei, pentru 5 ani – 13164000 lei. 5.4 Anual vor beneficia de tratament gratuit 5000 bolnavi de sifilis şi persoane contactate cu ei. Din bugetul naţional public vor fi acoperite cheltuielile pentru întreţinerea instituţiilor medicale publice, personalului medical antrenat la realizarea tratamentului şi monitorizarea eficienţei lui. 5.10 Procurarea utilajului de laborator şi consumabilelor pentru determinarea rezistentei HIV la ARV. Suma pe 5 ani – 1050000 lei. 7. 7.1 Accesul femeilor gravide la testare la marcherii HIV - 40 mii de femei gravide testate de 2 ori pe parcursul gravidităţii, 80 mii teste anual x 10,7 lei - costul unui test, în total 400 mii teste x 10,7 = 4280000 lei 7.2 Asigurarea gravidelor infectate cu HIV şi a copiilor născuţi din mame infectate cu HIV cu profilaxie specifică ARV – costul 1 caz în mediu este 200 dolari SUA – 130 gravide + copil = 1 an – 26000 dolari SUA – 317000 lei, pentru 5 ani – 1585060 lei. 7.3. Asigurarea cu amestec uscat pentru alimentarea artificială a copiilor născuţi din mame HIV pozitive: costul alimentaţiei pentru 1 copil este de 3200 lei, din contul bugetului naţional public se programează a asigura cu alimentaţie artificială 200 copii în 5 ani, restul copiilor vor fi asiguraţi din contul granturilor. 2006 – 65 copii x 3200 lei = 208000 lei 2007 - 78 copii x 3200 lei = 249600 lei 2008 - 98 copii 3200 lei = 299200 lei 2009 - 112 copii x 3200 lei = 308400 lei 2010 – 134 copii x 3200 lei = 430400 lei Pentru 5 ani - 1545600 lei. 7.4 Asigurarea a 200 de femei HIV pozitive de vîrstă fertilă anual cu 120 de prezervative sau 12 cicluri de pastile hormonale. 8.Asigurarea inofensivităţii hemotransfuziilor: 435 mii teste pentru 5 ani x 10,7 lei - costul unui test = 4655000 lei. |
||||||||||
FINANŢAREA PROGRAMULUI PE STRATEGII(lei)
| Nr.
strate- giei |
Anii | Total | % | Finanţare din
bugetulpublicnaţional |
Finanţaredin
granturiaprobate |
Finanţaredinproiecte
şi granturiînaintatespre finanţare |
|||||
| 2006 | 2007 | 2008 | 2009 | 2010 | |||||||
| I | TOTAL | 4871000 | 2567000 | 2359000 | 1821000 | 2263000 | 13881000 | 5,42 | 320000 | 2052000 | 11509000 |
| II | TOTAL | 7913000 | 7174000 | 4725000 | 5025000 | 4775000 | 29612000 | 11,55 | 1250000 | 8320000 | 20042000 |
| III | TOTAL | 8606000 | 3226000 | 3965400 | 4116600 | 4079700 | 23993700 | 9,36 | 3300000 | 5750200 | 14943500 |
| III A | TOTAL | 7954000 | 7954000 | 7954000 | 7954000 | 7954000 | 39770000 | 15,52 | 3500000 | 7756000 | 28514000 |
| IV | TOTAL | 6700000 | 6700000 | 5940000 | 6700000 | 6700000 | 32740000 | 12,77 | 280000 | 16400000 | 16060000 |
| V | TOTAL | 19387300 | 17806050 | 19412300 | 21143550 | 23387300 | 101136500 | 39,46 | 34674850 | 39636650 | 26825000 |
| VI | TOTAL | 2044000 | 1414000 | 1414000 | 1414000 | 1414000 | 7700000 | 3,00 | 200000 | 0 | 7500000 |
| VII | TOTAL | 1292000 | 1375600 | 1476200 | 1547400 | 1743400 | 7484600 | 2,92 | 1140000 | 1725000 | 4619600 |
| VIII | TOTAL | 855000 | 1470000 | 614000 | 855000 | 855000 | 4649000 | 1,81 | 500000 | 2326000 | 1823000 |
| IX | TOTAL | ||||||||||
| TOTALGENERAL | 59622300 | 49686650 | 47859900 | 50576550 | 53171400 | 256317800 | 100,00 | 45164850 | 83965850 | 131836100 | |
| Total % | 100,00 | 18,0 | 33,0 | 49,0 | |||||||
Anexa nr.2
la Hotărîrea Guvernului
nr.948 din 5 septembrie 2005
LISTA
hotărîrilor de Guvern care se abrogă
1. Hotarîrea Guvernului nr.482 din 18 iunie 2001 "Cu privire la măsurile de profilaxie şi combatere a infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2001, nr.68-71, art.535).
2. Hotarîrea Guvernului nr.319 din 30 martie 2004 "Despre realizarea Programului national de profilaxie şi combatere a infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pe anii 2001-2005" (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2004, nr.56-60, art.455).