BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor şi Agenţiă Naţională pentru Sănătate Publică \rOrdin nr.389/194 din 03.09.2026 comun cu privire la modificarea Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor şi al directorului Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică nr.488/122 din 07.08.2024 cu privire la sistemul de monitorizare a rezistenţei la antimicrobiene a bacteriilor zoonotice şi comensale de la animale de fermă şi din alimente de origine animală, în contextul implementării abordării "O singură sănătate"

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
03.09.2026

AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR

ŞI AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SĂNĂTATE PUBLICĂ

ORDIN COMUN

cu privire la modificarea Ordinului directorului general al Agenţiei Naţionale pentru

Siguranţa Alimentelor şi al directorului Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică

nr.488/122 din 07.08.2024 cu privire la sistemul de monitorizare a rezistenţei la

antimicrobiene a bacteriilor zoonotice şi comensale de la animale de fermă

şi din alimente de origine animală, în contextul implementării

abordării "O singură sănătate"

nr. 389/194  din  03.09.2026

 (în vigoare 22.09.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 466-469 art. 801 din 22.09.2026

* * *

În temeiul subacţiunii nr.1.1.1 şi 1.5.4 din Planul de Acţiuni pentru realizarea Programului naţional pentru supravegherea şi combaterea rezistenţei la antimicrobiene pe anii 2023-2027, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.697/2023 cu privire la aprobarea Programului naţional pentru supravegherea şi combaterea rezistenţei la antimicrobiene pe anii 2023-2027, având ca bază ultimele modificări ale Deciziei de punere în aplicare (UE) 2020/1729 a Comisiei din 17 noiembrie 2020 privind monitorizarea şi raportarea rezistenţei la antimicrobiene a bacteriilor zoonotice şi comensale şi de abrogare a Deciziei de punere în aplicare a Comisiei 2013/652/UE (Jurnalul Oficial al Uniunii Europene L 387/8 din 19.11.2020), pct.10 subpct. 10.12, pct.15 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.345/2026, pct.13 din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sănătatea Publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1090/2017,

ORDONĂM:

1. Ordinul comun al directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor şi al directorului Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică nr.488/122 din 07.08.2024 cu privire la sistemul de monitorizare a rezistenţei la antimicrobiene a bacteriilor zoonotice şi comensale de la animale de fermă şi din alimente de origine animală, în contextul implementării abordării "O singură sănătate", se modifică după cum urmează:

1.1 În preambul, după textul: "Programului naţional pentru supravegherea şi combaterea rezistenţei la antimicrobiene pe anii 2023-2027," se completează cu textul: "pct. 10 subpct. 10.12, pct.15 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.345/2026, pct.13 din Regulamentul cu privire la organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Sănătatea Publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1090/2017,";

1.2 În clauza de armonizare, cuvântul "parţial" se substituie cu cuvântul "integral";

1.3 La pct.3 şi 7, textul: "Laboratorul microbiologic" se substituie cu textul: "Laboratorul naţional de referinţă în infecţii asociate asistenţei medicale şi rezistenţa la antimicrobiene, infecţii bacteriene şi parazitoze";

1.4 La pct.6, textul: "Laboratorul microbiologic" se substituie cu textul: "Laboratorul naţional de referinţă în infecţii asociate asistenţei medicale şi rezistenţa la antimicrobiene, infecţii bacteriene şi parazitoze", iar textul: "a secvenţierii întregului genom (WGS)" se substituie cu textul: "tulpinile izolate sunt transmise pentru secvenţierea întregului genom (WGS), realizată de către Laboratorul naţional de referinţă în secvenţiere genomică din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică.";

1.5 Pct.8 va avea următorul conţinut:

"8. Instituţia Publică "Centrul Naţional Sănătatea Animalelor, Plantelor şi Siguranţa Alimentelor" va asigura, în termene rezonabile, dezvoltarea metodelor de izolare a tulpinilor de agenţi microbieni menţionaţi la pct.6 şi 61 din Regulament.";

1.6 Se completează cu subpct.91, cu următorul conţinut:

"91 Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor va asigura prelevarea probelor pentru testarea sensibilităţii şi rezistenţei la antimicrobiene prin intermediul programelor de monitorizare.";

1.7 Pct.11 va avea următorul conţinut:

"11. Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2025 şi se abrogă la data aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.".

2. Anexa la ordin se modifică după cum urmează:

2.1 Pct.6 se completează cu subpct. 6), cu următorul conţinut:

"6) Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA).";

2.2 Se completează cu pct.61, cu următorul conţinut:

"61 Monitorizarea şi raportarea RAM pot viza Enterococcus faecalis (E. faecalis) şi Enterococcus faecium (E. faecium), bacterii comensale indicatoare.";

2.3 La pct.7, după textul: "şi următoarele" se completează cu textul: "produse alimentare";

2.4 Pct.9 se modifică după cum urmează:

2.4.1 La subpct.5), textul: "salmonelei" se substituie cu textul: "salmonelelor";

2.4.2 Se completează cu subpct.7), cu următorul conţinut:

"7) "lot de sacrificare" înseamnă un grup de animale care provin din acelaşi efectiv şi care au fost crescute împreună în aceleaşi condiţii şi trimise la abator în aceeaşi zi.";

2.5 La pct.11, textul: "Salmonella" se scrie cu caractere italice, iar după textul "găini ouătoare" se completează cu textul: "şi de curcani pentru îngrăşare";

2.6 Pct.12 şi 13 vor avea următorul conţinut:

"12. Laboratoarele naţionale de referinţă din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică (menţionate la pct.6 din prezentul ordin), selectate în conformitate cu art.12 din Legea nr.50/2013, sunt responsabile de a efectua:

1) teste de sensibilitate la antimicrobiene ale izolatelor bacteriene, menţionate la pct.10 şi 11 din prezentul Regulament, în conformitate cu cerinţele tehnice prevăzute în pct.4 din Anexa nr.1 la Regulament;

2) monitorizarea specifică a E. coli care produc ESBL, AmpC sau CP, în conformitate cu cerinţele tehnice prevăzute la pct.5 din Anexa nr.1 la Regulament;

3) monitorizarea specifică a MRSA în conformitate cu cerinţele tehnice prevăzute în pct.5a din Anexa nr.1 la Regulament;

4) metoda alternativă menţionată în pct.6 din Anexa nr.1 la Regulament.

V. Raportare şi publicare

13. Rezultatele obţinute în urma monitorizării RAM vor fi consolidate, utilizate pentru analiza riscului şi evaluarea impactului asupra sănătăţii animalelor şi a riscului de transmitere a tulpinilor rezistente către oameni, precum şi raportate părţilor interesate, instituţiilor publice sau organismelor internaţionale în conformitate cu cerinţele prevăzute în Anexa nr.2 la Regulament.

De asemenea, se evaluează rezultatele monitorizării RAM anuale şi se include această evaluare în raportul privind tendinţele şi sursele zoonozelor, ale agenţilor zoonotici şi ale rezistenţei la antimicrobiene menţionat la pct.25 lit.a) din HG nr.264/2011.".

3. Anexa nr.1 la Regulamentul de funcţionare şi organizare a sistemului de monitorizare a rezistenţei la antimicrobiene a bacteriilor zoonotice şi comensale de la animale de fermă şi din alimente de origine animală, va avea următorul conţinut:

4. Modificările menţionate la pct.1-3 se încorporează în Ordinul comun al directorului general al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor şi al directorului Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică nr.488/122 din 07.08.2024 şi intră în vigoare la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.