Aviz nr.1 din 22.04.2009 cu privire la confirmarea legalităţii alegerii Parlamentului Republicii Moldova
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
A V I Z
cu privire la confirmarea legalităţii alegerii Parlamentului Republicii Moldova
nr. 1 din 22.04.2009
(în vigoare 22.04.2009)
Monitorul Oficial nr.83-85 art.7 din 30.04.2009
* * *
În numele Republicii Moldova,
Curtea Constituţională în componenţa:
| Dumitru PULBERE | – preşedinte, judecător-raportor |
| Alina IANUCENCO | – judecător |
| Victor PUŞCAŞ | – judecător |
| Petru RAILEAN | – judecător-raportor |
| Elena SAFALERU | – judecător |
| Valeria ŞTERBEŢ | – judecător-raportor |
cu participarea grefierului Victoria Botnariuc-Trelea, preşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Eugeniu Ştirbu, vicepreşedintelui Comisiei Electorale Centrale, Renata Lapti, secretarului Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, reprezentanţilor concurenţilor electorali: Mihai Ghimpu – Partidul politic “Partidul Liberal”, Dumitru Graur – Partidul politic “Alianţa Moldova Noastră”, Ştefan Creangă – Partidul politic “Partidul Liberal Democrat din Moldova”, Serghei Sîrbu – Partidul Comuniştilor din Republica Moldova, conducîndu-se după prevederile art.135 alin.(1) lit.e) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.e) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.e) şi art.63 lit.f) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară publică rezultatele alegerii Parlamentului Republicii Moldova.
Drept temei pentru examinarea dosarului au servit raportul Comisiei Electorale Centrale cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, aprobat prin Hotărîrea nr.2509 din 11 aprilie 2009, şi procesul-verbal al Comisiei Electorale Centrale privind totalizarea rezultatelor alegerii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XVII-a din 5 aprilie 2009, prezentate spre examinare Curţii Constituţionale la 12 aprilie 2009, în conformitate cu art.60 alin.(2) şi alin.(3) şi art.89 alin.(1) din Codul electoral.
Prin decizia Curţii Constituţionale din 12 aprilie 2009 materialele au fost acceptate spre examinare în fond.
Prin Decizia nr.1 din 12 aprilie 2009, în baza art.60 alin.(21) din Codul electoral, Curtea Constituţională a dispus renumărarea, în termen de 9 zile, a voturilor exprimate în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 în ansamblu pe ţară.
Examinînd raportul şi procesul-verbal ale Comisiei Electorale Centrale privind totalizarea rezultatelor alegerii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XVII-a din 5 aprilie 2009 şi analizînd materialele referitoare la alegeri, inclusiv hotărîrile Comisiei Electorale Centrale, contestaţiile depuse de concurenţi pe parcursul campaniei electorale, raportul preliminar din 6 aprilie 2009 şi raportul final al Coaliţiei Civile pentru Alegeri Libere şi Corecte privind monitorizarea alegerilor parlamentare din 5 aprilie 2009, comunicatul din 6 aprilie 2009 privind constatările şi concluziile preliminare asupra alegerilor parlamentare formulate de Misiunea Internaţională de Observare a Alegerilor, declaraţia Misiunii de observatori din partea Comunităţii Statelor Independente asupra rezultatelor monitorizării organizării şi desfăşurării alegerilor în Parlamentul Republicii Moldova, precum şi raportul Comisiei Electorale Centrale cu privire la rezultatele renumărării, la 15 aprilie 2009, a voturilor exprimate în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, aprobat prin Hotărîrea nr.2523 din 21 aprilie 2009, şi procesul-verbal al Comisiei Electorale Centrale privind totalizarea rezultatelor alegerii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XVII-a din 5 aprilie 2009 în urma renumărării voturilor din 15 aprilie 2009, aprobat prin Hotărîrea nr.2517 din 21 aprilie 2009,
audiind informaţia prezentată de judecătorii-raportori şi explicaţiile participanţilor la proces, Curtea Constituţională
A CONSTATAT:
Potrivit raportului Comisiei Electorale Centrale, alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009 s-au desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile constituţionale şi legale, cu respectarea principiilor internaţionale în domeniul electoral şi angajamentelor asumate de Republica Moldova în calitate de membru al Consiliului Europei.
Existenţa unui sistem politic competitiv şi pluralist şi încadrarea unui număr mare de partide politice şi candidaţi independenţi în cursa electorală au oferit alegătorilor posibilitatea de a-şi exprima opţiunile autentice.
Alegerile parlamentare au fost monitorizate de 3134 de observatori, inclusiv 2532 de observatori naţionali din partea a 20 de instituţii şi 602 observatori internaţionali din partea a 28 de instituţii (inclusiv 17 din partea a 8 instituţii străine), 95 de jurnalişti naţionali şi 47 de jurnalişti internaţionali reprezentînd 23 de mijloace de informare în masă din ţară şi, respectiv, 24 de mijloace de informare în masă de peste hotare.
Din iniţiativa Institutului de Politici Publice, la 5 aprilie 2009 s-a efectuat un sondaj de opinie la ieşirea din cabinele de vot (exit poll).
La scrutin au participat 1.555.577 de alegători, sau 58,35 la sută, ceea ce constituie mai mult de 1/2 din numărul de persoane înscrise în listele electorale, certificînd valabilitatea scrutinului.
Desfăşurarea scrutinului parlamentar din 5 aprilie 2009 denotă următoarele:
| a) numărul de alegători incluşi în listele electorale | 2.564.710 |
| b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare | 100.906 |
| c) numărul de alegători care au primit buletine de vot | 1.555.734 |
| d) numărul de alegători care au participat la votare | 1.555.577 |
| e) cifra ce reflectă diferenţa dintre numărul buletinelor de vot primite de alegători şi numărul alegătorilor care au participat la votare | 157 |
| f) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile | 19.433 |
| g) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral: | |
| Partidul Social Democrat | 56.855 |
| Partidul politic “Partidul Liberal” | 201.812 |
| Partidul politic “Alianţa Moldova Noastră” | 150.110 |
| Partidul Popular Creştin Democrat | 46.549 |
| Partidul Comuniştilor din Republica Moldova | 760.139 |
| Partidul politic “Partidul Liberal Democrat din Moldova” | 190.932 |
| Partidul Democrat din Moldova | 45.623 |
| Partidul politic “Uniunea Centristă din Moldova” | 42.242 |
| Mişcarea social-politică “Acţiunea Europeană” | 15.447 |
| Partidul Dezvoltării Spirituale “Moldova Unită” | 3.360 |
| Partidul Conservator | 4.384 |
| Banari Sergiu, candidat independent | 8.751 |
| Urîtu Ştefan, candidat independent | 2.796 |
| Partidul politic “Partidul Ecologist “Alianţa Verde” din Moldova” | retras |
| Railean Victor, candidat independent | 665 |
| Partidul politic “Pentru Neam şi Ţară” | retras |
| Uniunea Muncii “Patria-Родина” | retras |
| Partidul Republican din Moldova | 1.438 |
| Ţîmbalist Tatiana, candidat independent | 2.465 |
| Lomakin Alexandr, candidat independent | 2.576 |
| Cuşnir Valentina, candidat independent | retras |
| h) numărul total de voturi valabil exprimate | 1.536.144 |
| i) numărul buletinelor de vot tipărite | 2.677.864 |
Curtea Constituţională constată că, dintre concurenţii electorali înregistraţi de Comisia Electorală Centrală, mai mult de şase la sută din voturile valabil exprimate în ansamblu pe ţară au obţinut:
| Partidul Comuniştilor din Republica Moldova | - 760139.00 – 49.48% |
| Partidul Liberal | - 201812.00 – 13.14% |
| Partidul Liberal Democrat | - 190932.00 – 12.43% |
| Alianţa Moldova Noastră | - 150110.00 – 9.77% |
Nici un candidat independent nu a depăşit pragul electoral de trei la sută.
Alegerile din 5 aprilie 2009 s-au desfăşurat preponderent în condiţiile pluralismului politic, într-o atmosferă calmă, deschisă, fără incidente de natură să împiedice alegătorii să-şi exercite dreptul de vot.
În raportul Comisiei Electorale Centrale cu privire la rezultatele renumărării, la 15 aprilie 2009, a voturilor exprimate în alegerile parlamentare din 5 aprilie 2009, aprobat prin Hotărîrea nr.2523 din 21 aprilie 2009, şi în procesul-verbal respectiv, aprobat prin Hotărîrea nr.2517 din 21 aprilie 2009, au fost consemnate următoarele date:
| a) numărul de alegători incluşi în listele electorale | 2.586.309 |
| b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare | 117.794 |
| c) numărul de alegători care au primit buletine de vot | 1.556.244 |
| d) numărul de alegători care au participat la votare | 1.556.083 |
| e) cifra ce reflectă diferenţa dintre numărul buletinelor de vot primite de alegători şi numărul alegătorilor care au participat la votare | 161 |
| f) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile | 18.996 |
| g) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral: | |
| Partidul Social Democrat | 56.866 |
| Partidul politic “Partidul Liberal” | 201.879 |
| Partidul politic “Alianţa Moldova Noastră” | 150.155 |
| Partidul Popular Creştin Democrat | 46.654 |
| Partidul Comuniştilor din Republica Moldova | 760.551 |
| Partidul politic “Partidul Liberal Democrat din Moldova” | 191.113 |
| Partidul Democrat din Moldova | 45.698 |
| Partidul politic “Uniunea Centristă din Moldova” | 42.211 |
| Mişcarea social-politică “Acţiunea Europeană” | 15.481 |
| Partidul Dezvoltării Spirituale “Moldova Unită” | 3.357 |
| Partidul Conservator | 4.399 |
| Banari Sergiu, candidat independent | 8.759 |
| Urîtu Ştefan, candidat independent | 2.803 |
| Partidul politic “Partidul Ecologist “Alianţa Verde” din Moldova” | retras |
| Railean Victor, candidat independent | 667 |
| Partidul politic “Pentru Neam şi Ţară” | retras |
| Uniunea Muncii “Patria-Родина” | retras |
| Partidul Republican din Moldova | 1.436 |
| Ţîmbalist Tatiana, candidat independent | 2.467 |
| Lomakin Alexandr, candidat independent | 2.591 |
| Cuşnir Valentina, candidat independent | retras |
| h) numărul total de voturi valabil exprimate | 1.537.087 |
| i) numărul buletinelor de vot tipărite | 2.680.379 |
După cum rezultă din Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.2516 din 21 aprilie 2009 cu privire la participarea alegătorilor la votare în ziua de 5 aprilie 2009, adoptată în baza proceselor-verbale privind totalizarea rezultatelor renumărării voturilor din 15 aprilie 2009 ale consiliilor electorale de circumscripţie raionale, municipale Chişinău şi Bălţi, Unităţii Teritoriale Autonome Găgăuzia, numărul de alegători înscrişi în listele electorale şi în listele suplimentare pe întreaga ţară este de 2.704.103, la votare au participat 1.556.083 de alegători, sau 57,54 la sută, ceea ce constituie mai mult de 1/2 din numărul de persoane înscrise în listele electorale.
După renumărare, numărul voturilor valabil exprimate s-a majorat pe baza buletinelor anterior recunoscute nevalabile, însă numărul de mandate atribuite de către Comisia Electorală Centrală partidelor politice nu s-a modificat.
La 14 aprilie 2009 liderul Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş, a depus la Curtea Constituţională 2 contestaţii, iar la 22 aprilie 2009 au depus contestaţii liderii partidelor politice: Alianţa Moldova Noastră, Serafim Urechean, Partidul Liberal Democrat din Moldova, Vladimir Filat, Partidul Liberal, Mihai Ghimpu. În contestaţii au fost consemnate următoarele încălcări: pe alocuri s-a admis votarea fără prezentarea buletinului de identitate şi votarea cu alte acte de identitate, precum şi votarea multiplă prin înscrierea unor persoane în mai multe liste electorale; nu au fost semnate şi ştampilate multe liste de votare; au votat persoane recunoscute în incapacitate de exerciţiu; au fost lipsiţi de dreptul de a participa la votare circa un milion de cetăţeni care se află la muncă peste hotare; unii concurenţi electorali au fost discriminaţi de către mijloacele de informare în masă; unii radiodifuzori nu au diferenţiat activitatea funcţională a persoanelor oficiale de activitatea lor electorală, s-au utilizat fraudulos şi abuziv resurse administrative; au fost comise falsificări în listele electorale (au fost incluse persoane decedate, persoane care în realitate nu au locuit şi nu locuiesc pe adresele indicate în liste); a fost majorat în mod nejustificat numărul de alegători faţă de numărul alegătorilor în scrutinul parlamentar din 6 martie 2005; s-a permis agitaţia electorală în ziua votării şi în ziua precedentă; o parte din listele suplimentare şi listele alegătorilor care au solicitat votarea la domiciliu nu au fost semnate de preşedinţii birourilor electorale şi nu au fost autentificate; unele birouri electorale, la deschiderea votării, n-au întocmit procese-verbale; în multe secţii de votare listele electorale n-au fost afişate cu cel puţin 20 de zile înainte de desfăşurarea alegerilor; în campania electorală au fost antrenate organele de forţă ale MAI, SIS, CCCEC, care au împiedicat amplasarea panourilor publicitare; s-a admis deteriorarea afişelor electorale; s-a interzis arendarea sălilor şi a locurilor publice pentru întîlnirile cu alegătorii organizate de PLDM; la 14 aprilie 2009 Curtea de Apel Chişinău a interzis accesul la listele electorale şi copierea acestora.
În şedinţa plenară a Curţii reprezentanţii concurenţilor electorali au reiterat încălcările enumerate. Invocînd şi alte încălcări: înscrierea unor persoane în mai multe liste electorale, înmînarea mai multor buletine decît este prevăzut de lege unei singure persoane, ei au solicitat declararea alegerilor din 5 aprilie 2009 nule şi invalidarea mandatelor de deputat.
Analizînd argumentele contestatarilor, actele prezentate de Comisia Electorală Centrală în conformitate cu art.60 alin.(1) şi alin.(2) din Codul electoral, precum şi materialele anexate de Comisia Electorală Centrală, Curtea a conchis următoarele.
Pe parcursul campaniei electorale organele electorale, inclusiv Comisia Electorală Centrală, şi instanţele judecătoreşti competente au examinat o mare parte din neregulile evidenţiate, majoritatea fiind lichidate. Afirmaţia contestatarilor privind includerea în listele electorale a 1373 de persoane decedate pentru care s-a votat este lipsită de substanţă, deoarece, după cum reiese şi din hotărîrile organelor abilitate, obiecţii de acest caracter nu au fost aduse în ordinea prevăzută de Codul electoral şi în termenele stabilite.
Conform informaţiei prezentate de Curtea Supremă de Justiţie şi afirmaţiei enunţate de preşedintele Comisiei Electorale Centrale în şedinţa plenară, la data de 22 aprilie 2009 în organele competente nu existau contestaţii neexaminate.
O altă parte din încălcările invocate de contestatari, cum ar fi: înscrierea cu bună-ştiinţă în listele electorale a persoanelor care nu au drept de vot în conformitate cu Codul, a unor persoane fictive sau înscrierea intenţionată a unei persoane în mai multe liste, precum şi refuzul nejustificat de a primi şi soluţiona contestaţiile cu privire la operaţiile electorale, înmînarea unei singure persoane a mai multor buletine decît este prevăzut de lege, continuarea agitaţiei electorale în ziua votării şi cea precedentă ei, potrivit art.71 alin.(1) şi alin.(2) din Codul electoral, constituie contravenţii administrative şi se pedepsesc în conformitate cu dispoziţiile Codului cu privire la contravenţiile administrative. Constatarea contravenţiilor administrative se face prin procese-verbale întocmite, după caz, de către primarii localităţilor, preşedinţii organelor electorale sau de către colaboratorii organelor de poliţie care îşi exercită funcţiile privind asigurarea securităţii operaţiilor electorale. Procesele-verbale se remit instanţei de judecată în a cărei rază teritorială se află localitatea în care s-a comis contravenţia.
În şedinţa plenară a Curţii reprezentanţii concurenţilor electorali au afirmat că nu au contestat în procedura prevăzută de art.71 din Codul electoral acţiunile sau faptele specificate, ceea ce lipseşte de forţă probatorie orice materiale şi argumente invocate de ei în acest sens.
Curtea relevă că toţi concurenţii electorali au avut în teritoriu reprezentanţi cu drept de vot, drept de vot consultativ şi observatori, care au semnat procesele-verbale cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor fără a expune rezerve sau contestaţii. Nici alegătorii nu au depus contestaţii.
Conform comunicatului Misiunii Internaţionale de Observare a Alegerilor şi raportului final al Coaliţiei Civile pentru Alegeri Libere şi Corecte, pe parcursul campaniei electorale au avut loc unele încălcări ale legislaţiei electorale, şi anume: în reflectarea evenimentelor mass-media publică nu a făcut distincţie între exercitarea de către autorităţile de stat a obligaţiilor funcţionale şi activităţile lor electorale, au fost utilizate resurse administrative în scopuri electorale, autorităţile nu au asigurat un tratament egal faţă de toţi concurenţii, unii radiodifuzori au admis un tratament diferenţiat faţă de concurenţii electorali, unele posturi de televiziune au difuzat mesaje electorale camuflate, fără a aplica genericul “Electorala”, unele posturi de televiziune (EuTV, Moldova 1 şi TV 7) au comis derogări de la normele legale privind difuzarea publicităţii electorale.
Misiunea Internaţională de Observare a Alegerilor a remarcat prezenţa masivă, în proporţie de 97 la sută, la secţiile de votare vizitate a observatorilor din partea concurenţilor electorali, majoritatea reprezentînd PCRM, PSD, PLDM, AMN, PL şi PDM, şi a apreciat că în 93 la sută din cazurile monitorizate numărarea voturilor s-a efectuat foarte bine şi bine.
Conform concluziilor Misiunii Internaţionale de Observare a Alegerilor şi Misiunii de observatori din partea Comunităţii Statelor Independente, alegerile pentru Parlamentul Republicii Moldova din 5 aprilie 2009 s-au desfăşurat în conformitate cu prevederile Codului electoral şi standardele europene, în condiţiile pluralismului politic, prin sufragiu deschis şi liber exprimat, cu respectarea angajamentelor internaţionale asumate de Republica Moldova. Încălcările semnalate nu au influenţat asupra exprimării libere a voinţei alegătorilor.
Potrivit art.92 din Codul electoral, Curtea Constituţională declară alegerile nule în cazul în care în procesul alegerilor şi/sau la numărarea voturilor au fost comise încălcări ale Codului electoral care au influenţat rezultatele votării şi atribuirea mandatelor.
Curtea Constituţională relevă că încălcările dispoziţiilor Codului electoral menţionate în contestaţii nu au avut amploarea care să conducă la invalidarea alegerilor, nu au influenţat voinţa alegătorilor şi nu denotă că alegerile au avut un caracter fraudulos. Astfel, Curtea consideră că cererile concurenţilor electorali Partidul Liberal, Partidul Liberal Democrat din Moldova şi Alianţa Moldova Noastră privind invalidarea alegerilor sînt nefondate.
Avînd în vedere cele enunţate, Curtea Constituţională constată că scrutinul parlamentar din 5 aprilie 2009 s-a desfăşurat conform prevederilor legale şi standardelor internaţionale cu privire la alegerile democratice. Rezultatele scrutinului parlamentar reflectă voinţa autentică a alegătorilor. În procesul alegerilor şi la numărarea voturilor nu au fost comise încălcări ale Codului electoral de natură să influenţeze rezultatele votării şi atribuirea mandatelor.
În exercitarea atribuţiilor care-i revin potrivit Constituţiei, Curtea Constituţională confirmă că la 5 aprilie 2009 Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XVII-a a fost ales în mod legal, prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Pentru motivele arătate, în baza dispoziţiilor art.140 din Constituţia Republicii Moldova, art.26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.61 alin.(1) şi art.63 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi art.89 din Codul electoral, Curtea Constituţională adoptă următorul
AVIZ:
1. Se confirmă legalitatea alegerii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XVII-a.
2. Avizul se remite Parlamentului Republicii Moldova şi Comisiei Electorale Centrale.
3. Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în “Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.
| PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE | Dumitru PULBERE |
Chişinău, 22 aprilie 2009. |
|
| Nr.1. |
OPINIE SEPARATĂ
expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională
şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale
Prin avizul din 22 aprilie 2009 Curtea Constituţională a confirmat legalitatea alegerii Parlamentului Republicii Moldova de legislatura a XVII-a.
Consider că avizul Curţii Constituţionale a fost adoptat cu abateri de la procedura jurisdicţiei constituţionale, pentru care motiv expun prezenta opinie separată, bazată pe următoarele considerente.
1. Conform alin.(2) art.89 din Codul electoral, Curtea Constituţională dispune de 10 zile pentru examinarea legalităţii desfăşurării alegerilor, însă norma legală stipulează următoarea condiţie: “dar nu mai devreme de soluţionarea definitivă de către instanţele de judecată a contestaţiilor depuse conform procedurilor stabilite de legislaţie”. În deschiderea şedinţei Curţii Constituţionale, un concurent electoral a prezentat copia contestaţiei depuse la Curtea de Apel Chişinău cu o zi înainte, la 21.04.2009 (fapt confirmat de cancelaria instanţei). La aceeaşi dată, pînă la totalizarea alegerilor, această contestaţie nu a fost acceptată de Comisia Electorală Centrală. În şedinţa Curţii Constituţionale a fost prezentată încheierea Curţii de Apel Chişinău, prin care această contestaţie a fost respinsă din lipsa competenţei materiale, dar în care se stabilea termenul pentru depunerea recursului la CSJ. În baza normei precitate, consider că Curtea Constituţională urma să examineze legalitatea alegerilor numai după adoptarea de către CSJ a unei decizii irevocabile asupra contestaţiei respective.
2. Conform alin.(3) art.31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi alin.(3) art.4 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională examinează numai probleme de drept. În şedinţa plenară însă Curtea şi-a asumat sarcina de a examina contestaţiile concurenţilor electorali, în conformitate cu alin.(3) art.67 din Codul electoral, care prevede că “contestaţiile împotriva hotărîrii organului electoral cu privire la totalizarea rezultatelor alegerilor şi atribuirea mandatelor se examinează de către instanţa de judecată concomitent cu confirmarea legalităţii şi validarea mandatelor”. Sînt de acord că din divergenţa acestor norme legale Curtea avea de ales, dar odată ce şi-a asumat această sarcină, trebuia să examineze toate probele depuse de părţi atît în favoarea, cît şi în defavoarea legalităţii alegerilor parlamentare. Pentru motivele expuse consider că demersurile părţilor privind amînarea şedinţei Curţii Constituţionale, depuse în conformitate cu art.59 din Codul jurisdicţiei constituţionale, au fost respinse în mod neîntemeiat.
Ţinînd cont de faptul că după renumărarea voturilor Comisia Electorală Centrală a prezentat un alt raport privind totalizarea rezultatelor alegerilor, iar concurenţii electorali nu au putut lua act de listele electorale, care în acest timp au fost folosite pentru renumărarea voturilor, Curtea Constituţională avea dreptul legal de a amîna examinarea dosarului cu încă 10 zile după prezentarea ultimului raport.
Demersurile privind amînarea şedinţei au avut un scop clar şi justificat: acordarea unui termen pentru a putea prezenta certificatele de deces ale persoanelor incluse în listele electorale pentru care, după părerea concurenţilor electorali, s-a votat, pentru a obţine de la autorităţile competente listele electorale în care au fost incluse persoane pe alte adrese, pentru a verifica datele din actele de identitate consemnate în listele electorale ş.a. Mai mult ca atît, Curtea Constituţională avea obligaţia de a crea concurenţilor electorali condiţiile necesare prin reclamarea probelor de la autorităţile competente, aşa cum procedează orice instanţă de drept comun care examinează astfel de probe. În acest sens, Codul jurisdicţiei constituţionale reglementează procedurile necesare (art.32, 50, 53, 59 ş.a.). Acordarea unui termen pentru prezentarea probelor era necesară, deoarece părţile pretindeau că au fost falsificate circa 20000 de voturi, concluzie bazată de ei pe verificarea listelor electorale din 10 circumscripţii electorale administrative (raioane), care constituie 25% din toate listele. Probarea acestor încălcări ar fi influenţat nu numai rezultatele votării, dar şi atribuirea mandatelor, ceea ce ar fi determinat declararea alegerilor nule, aşa cum prevede art.92 din Codul electoral. În avizul său Curtea Constituţională enumeră încălcările invocate de părţi, dar nu analizează probele depuse şi nici motivele pentru care aceste probe au fost respinse.
3. Conform legislaţiei electorale, asupra desfăşurării scrutinului se pronunţă Comisia Electorală Centrală, instanţele de judecată şi Curtea Constituţională. Unii concurenţi electorali au depus contestaţii la toate aceste autorităţi, însă nici una nu le-a examinat, fiecare declinîndu-şi competenţa în favoarea celorlalte.
Astfel, reprezentanţii Comisiei Electorale Centrale au explicat în şedinţă plenară a Curţii că nu au avut posibilitatea să examineze contestaţiile pentru că au fost depuse pe data de 21.04.2009, cînd s-a efectuat totalizarea rezultatelor renumărării voturilor. Curtea de Apel Chişinău, la rîndul său, a considerat că în această materie competenţa aparţine Curţii Constituţionale. Obiectiv fiind, contestaţiile, unele fiind depuse în ziua şedinţei plenare a Curţii, nu puteau fi examinate calitativ în cîteva ore de Curtea Constituţională.
Asumîndu-şi obligaţia de a examina contestaţiile depuse, Curtea Constituţională nu a dat dovadă de consecvenţă şi a refuzat să le analizeze, motivînd că acestea nu au fost probate în modul corespunzător în instanţele judiciare de drept comun. Astfel, Curtea Constituţională a închis cercul vicios, autorităţile competente obţinînd o justificare pentru faptul că nu şi-au îndeplinit atribuţiile.
4. În prezenta opinie separată nu mă pot pronunţa asupra contestaţiilor depuse, deoarece ele urmau a fi examinate în cadrul procesului de justiţie constituţională sau în cadrul proceselor de justiţie de drept comun în baza principiului contradictorialităţii. Numai o analiză amplă poate servi drept temei pentru aprecierea contestaţiilor depuse. Judecătorii Curţii au recunoscut existenţa încălcărilor invocate în contestaţii, dar, fără a le analiza, au decis că ele nu au putut să conducă la invalidarea alegerilor. Aceasta rezultă din aviz: “Curtea Constituţională relevă că încălcările dispoziţiilor Codului electoral menţionate în contestaţii nu au avut amploarea care să conducă la invalidarea alegerilor, nu au influenţat voinţa alegătorilor şi nu denotă că alegerile au avut un caracter fraudulos”.
În baza celor expuse, sînt de părere că Curtea Constituţională a încălcat procedura de examinare a dosarului.
| JUDECĂTORUL CURŢII CONSTITUŢIONALE | Victor PUŞCAŞ |
22 aprilie 2009 |