Aviz nr.2 din 09.12.2008 asupra proiectului de lege pentru modificarea art.32 din Constituţia Republicii Moldova

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

A V I Z

asupra proiectului de lege pentru modificarea

art.32 din Constituţia Republicii Moldova

nr. 2  din  09.12.2008

 (în vigoare 09.12.2008) 

Monitorul Oficial nr.226-229 art.14 din 19.12.2008

* * *

cu participarea grefierului Victoria Botnariuc-Trelea, reprezentantului permanent al Parlamentului Ion Mîţu şi al Guvernului Nicolae Eşanu la Curtea Constituţională, în conformitate cu art.135 alin.(1) lit.c) şi art.141 alin.(1) lit.c) şi alin.(2) din Constituţie, art.4 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(1) lit.c) şi art.16 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, a examinat în şedinţă plenară publică sesizarea Guvernului pentru avizarea proiectului de lege privind modificarea alin.(3) art.32 din Constituţia Republicii Moldova.

Prin decizia din 26 noiembrie 2007 Curtea Constituţională a acceptat sesizarea pentru examinare în fond.

Examinînd sesizarea, proiectul de lege constituţională şi materialele anexate la dosar, punctele de vedere comunicate de Preşedintele Republicii Moldova, Institutul de Istorie, Stat şi Drept al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, audiind informaţia prezentată de judecătorul-raportor şi argumentele expuse de reprezentanţii Parlamentului şi Guvernului, Curtea Constituţională

A CONSTATAT:

La 13 noiembrie 2007, prin Hotărîrea nr.1234, Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru modificarea alin.(3) art.32 din Constituţia Republicii Moldova şi la 16 noiembrie 2007 l-a prezentat Curţii Constituţionale spre avizare. În baza dispoziţiilor constituţionale ale art.141 alin.(1) lit.c), Guvernul este în drept să iniţieze revizuirea Constituţiei.

Prevederile articolului 32 din Constituţie intitulat ”Libertatea opiniei şi a exprimării” garantează oricărui cetăţean libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil (alin.(1). Libertatea exprimării nu poate prejudicia onoarea, demnitatea sau dreptul altei persoane la viziune proprie (alin.(2). Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional (alin.(3).

Proiectul de lege expune alin.(3) art.32 din Constituţie în următoarea redacţie: „Sînt interzise şi pedepsite prin lege îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, alte acţiuni violente, ce atentează la regimul constituţional”.

Guvernul propune revizuirea alin.(3) art.32 din Constituţie în vederea asigurării compatibilităţii prevederilor constituţionale cu art.10 al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi cu interpretarea jurisprudenţială a acestuia. Potrivit art.10 al Convenţiei, orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere.

Iniţiativa Guvernului de revizuire a art.32 din Constituţie, după cum se menţionează în nota informativă asupra proiectului de lege constituţională, se înscrie în Planul naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.415-XV din 24 octombrie 2003 (capitolul 6 compartimentul a) din Anexa la hotărîrea legislativului), potrivit căruia tuturor cetăţenilor Republicii Moldova, străinilor şi apatrizilor care locuiesc pe teritoriul statului le sînt garantate drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie, de alte acte legislative interne, precum şi de normele şi principiile universale ale dreptului internaţional. Implementarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului presupune reflectarea standardelor internaţionale cu privire la drepturile omului în legislaţia şi practica naţională, apărarea eficientă a drepturilor politice, civile, economice, sociale şi culturale, perfecţionarea mecanismelor naţionale de aplicare a drepturilor omului etc.

Analizînd proiectul de lege constituţională, Curtea distinge următoarele modificări în redacţia alin.(3) art.32 din Constituţie: excluderea sintagmei „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului” şi substituirea sintagmei „precum şi alte manifestări” cu sintagma „alte acţiuni violente”.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului prevede că orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implică dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a căuta, de a primi şi de a răspîndi, fără consideraţii de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare (art.19).

Aderînd la Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, adoptat la 16 decembrie 1966, Republica Moldova s-a angajat să respecte şi să garanteze tuturor indivizilor care se găsesc pe teritoriul său şi ţin de competenţa sa drepturile recunoscute în Pact, fără nici o deosebire, în special de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, avere, naştere sau întemeiată pe orice altă împrejurare. De asemenea, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul ca, potrivit cu procedura sa constituţională şi cu dispoziţiile Pactului, să adopte măsurile care să permită luarea unor măsuri legislative sau de alt ordin menite să traducă în viaţă drepturile recunoscute în Pact, care nu ar fi încă în vigoare (art.2 alin.(1) şi alin. (2). Potrivit art.19 din Pact, nimeni nu trebuie să aibă de suferit din cauza opiniilor sale. Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a primi şi de a răspîndi informaţii şi idei de orice fel, fără a se ţine seama de frontiere, sub formă orală, scrisă, tipărită ori artistică, sau prin orice alt mijloc, la alegerea sa.

Exercitarea libertăţilor prevăzute de Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice comportă obligaţii şi răspunderi speciale. În consecinţă, exercitarea acestor libertăţi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrîngeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti. Orice propagandă în favoarea războiului, orice îndemn la ură naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau la violenţă sînt interzise prin lege (art.10 alin.2 din Convenţie, art.19 alin.3, art.20 din Pact).

Conform Legii Supreme, o îndatorire primordială a statului constituie respectarea şi ocrotirea persoanei. Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială (art.16). În Republica Moldova sînt interzise prin Constituţie şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional (alin.(3) art.32 din Constituţie).

În conformitate cu aceste norme constituţionale, orînduirea constituţională, suveranitatea, independenţa şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, pacea şi securitatea omenirii, precum şi întreaga ordine de drept sînt apărate împotriva infracţiunilor de legea penală. Potrivit prevederilor art.341 şi art.346 din Codul penal al Republicii Moldova, chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, acţiunile intenţionate, îndemnurile publice îndreptate spre aţîţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase sînt considerate infracţiuni contra autorităţilor publice şi a securităţii de stat şi sînt pasibile de pedeapsă penală.

Condamnînd actele de contestare şi defăimare a statului şi a poporului, ca şi cele care îndeamnă la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incită la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, dispoziţiile alin.(3) art.32 din Constituţie, precum şi legea penală, le califică pe drept ca acte ce atentează la regimul constituţional. Avînd în vedere dispoziţiile constituţionale privind limitele revizuirii Legii Supreme, Curtea nu poate reţine argumentul Guvernului că excluderea din Constituţie a prevederii „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului” va contribui la exercitarea mai eficientă a libertăţii opiniei şi a exprimării. În viziunea Curţii, contestarea şi defăimarea statului şi a poporului constituie atentate la regimul constituţional. Neinterzicerea, inclusiv prin Constituţie, şi nepedepsirea prin lege a acestor acte vor avea drept efect anihilarea protecţiei dreptului statului Republica Moldova de a exista ca o entitate geopolitică distinctă şi a protecţiei dreptului poporului său, ca titular al suveranităţii naţionale, la propria identitate.

Potrivit principiilor generale declarate prin Constituţie, Republica Moldova este un stat de drept, democratic, care are ca fundament unitatea poporului Republicii Moldova, este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. Baza puterii de stat o constituie voinţa poporului. Statul recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase. Beneficiind de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi, cetăţenii Republicii Moldova au obligaţiile prevăzute de acestea. Astfel, libertatea conştiinţei cetăţenilor, fiind garantată prin Constituţie, trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. Dreptul la informaţie nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecţie a cetăţenilor sau siguranţa naţională; mijloacele de informare publică, de stat sau private, sînt obligate să asigure informarea corectă a opiniei publice. Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere şi pot fi organizate şi desfăşurate de cetăţeni numai în mod paşnic. Partidele şi alte organizaţii social-politice contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, iar acele formaţiuni politice care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva pluralismului politic, a principiilor statului de drept, a suveranităţii şi independenţei, a integrităţii teritoriale a Republicii Moldova sînt neconstituţionale. Devotamentul faţă de ţară este o obligaţie sacră, iar apărarea Patriei este un drept şi o datorie sfîntă a fiecărui cetăţean.

Prevederile constituţionale obligă orice persoană să-şi exercite drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora.

Conducîndu-se după principiile constituţionale şi de drept internaţional al universalităţii drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale şi al egalităţii, avînd în vedere că cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile şi libertăţile consacrate prin Constituţie şi prin alte legi şi au obligaţiile prevăzute de acestea, Curtea relevă că modificarea alin.(3) art.32 din Constituţie prin substituirea sintagmei „precum şi alte manifestări” cu sintagma „alte acţiuni violente” nu depăşeşte limitele revizuirii consfinţite în art.142 din Constituţie.

Examinînd proiectul de lege pentru modificarea alin.(3) art.32 din Constituţie în lumina dispoziţiilor constituţionale privind statul Republica Moldova, privind drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor şi garanţiile acestora şi ţinînd cont de cele enunţate, Curtea reţine că excluderea sintagmei „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului” are ca rezultat încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, diminuarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a garanţiilor acestora. Or, nici o lege care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică, iar adoptarea legilor care pot conduce la suprimarea sau diminuarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale omului şi cetăţeanului este expres interzisă prin Constituţie (art.7, art.54).

Avînd în vedere interdependenţa dintre normele constituţionale, Curtea conchide că excluderea sintagmei „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului” din alin.(3) art.32 al Constituţiei vine în contradicţie cu principiile constituţionale generale privind statul Republica Moldova (art.1), suveranitatea şi puterea de stat (art.2), teritoriul (art.3), drepturile şi libertăţile omului (art.4), democraţia şi pluralismul politic (art.5), Constituţia, Legea Supremă (art.7), unitatea poporului şi dreptul la identitate (art.10), Republica Moldova, stat neutru (art.11), dispoziţiile constituţionale cu privire la universalitatea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale (art.15), cu privire la egalitate (art.16), dreptul la informaţie (art.34), libertatea întrunirilor (art.40), libertatea partidelor şi a altor organizaţii social-politice (art.41), restrîngerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (art.54), exercitarea drepturilor şi a libertăţilor (art.55).

Pentru considerentele expuse şi avînd în vedere că, potrivit art.141 alin.(2) din Constituţie, proiectele de legi constituţionale se prezintă Parlamentului numai împreună cu avizul Curţii Constituţionale, conducîndu-se după prevederile art.26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.61 alin.(1) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea, cu votul a cinci judecători, adoptă următorul

AVIZ:

1. Iniţiativa de revizuire a Constituţiei este înaintată de Guvern în conformitate cu dispoziţiile constituţionale ale art.141 alin.(1) lit.c).

2. Proiectul de lege pentru modificarea alin.(3) art.32 din Constituţie în partea care prevede substituirea sintagmei „precum şi alte manifestări” cu sintagma „alte acţiuni violente” nu depăşeşte limitele revizuirii Constituţiei statuate de dispoziţiile constituţionale ale art.142.

3. Proiectul de lege pentru modificarea alin.(3) art.32 din Constituţie în partea care prevede excluderea sintagmei „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului” are ca rezultat încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, diminuarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a garanţiilor acestora.

4. Prezentul aviz este definitiv, nu poate fi supus nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în „Monitorul Oficial al Republicii Moldova”.

OPINIE SEPARATĂ

expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională

şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale

Curtea Constituţională a avizat negativ partea proiectului de lege privind revizuirea art.32 alin.(3) din Constituţie prin excluderea sintagmei „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului”. Contrar avizului Curţii Constituţionale, consider că excluderea normei în cauză, prevăzută de proiectul de lege, nu depăşeşte limitele revizuirii Constituţiei consfinţite în dispoziţiile constituţionale ale art.142.

Făcînd această afirmaţie, mă bazez pe următoarele considerente.

1. Curtea nu a efectuat o analiză juridică a noţiunilor care au făcut obiectul proiectului de lege constituţională. Această analiză era necesară pentru a elucida conţinutul art.32 alin.(3) din Constituţie atît în actuala redacţie, cît şi în varianta proiectului de lege înaintat de Guvern.

Astfel, art.32 alin.(3) din Constituţie prevede expres interzicerea şi pedepsirea acţiunilor de:

- contestare şi defăimare a statului şi a poporului, indiferent de forma exercitării acestora. Ţinînd cont de sensul noţiunilor, contestarea şi defăimarea statului şi a poporului nu pot fi exercitate decît pe cale paşnică. Aceleaşi acţiuni, căpătînd forme violente, se definesc prin alte noţiuni, precum: răsturnare, doborîre, violare ş.a. Se pedepsesc nu numai acţiunile violente, dar şi îndemnul, chemările la astfel de acţiuni. Este concluzia care rezultă din alte sintagme ale art.32 alin.(3) din Constituţie şi din art.341 CP, potrivit căruia chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale atrage răspundere penală.

- îndemn, prin diferite mijloace, inclusiv prin violenţă:

a) la război de agresiune

b) la ură

- naţională

- rasială sau

- religioasă

- incitarea, prin diferite mijloace (paşnice, care de asemenea pot degenera în acţiuni violente):

a) la discriminare

b) la separatism teritorial

c) la violenţă publică

- alte manifestări ce atentează la regimul constituţional. Aceste manifestări, conform textului constituţional, nu se includ în acţiunile anterioare, de aceea ele trebuie să fie specificate. În formula existentă sintagma constituţională permite Parlamentului să extindă, la discreţia sa, şirul manifestărilor sancţionate ce atentează la regimul constituţional, ceea ce în final poate duce la restrîngerea nejustificată a dreptului la libera exprimare.

2. Faptul că prevederile legale care dezvoltă norma constituţională litigioasă nu definesc clar categoriile de „contestare” şi „defăimare”, nu indică elementele şi caracteristicile lor denotă nu numai lipsa garanţiilor juridice de realizare a normei constituţionale, care astfel devine inoperantă, dar şi existenţa unei lacune legislative sau, şi mai grav, a unei lacune constituţionale.

Legislatorul poate afecta bazele constituţionalismului nu numai prin admiterea unor divergenţe în textul constituţional, dar şi prin neadoptarea unor garanţii legale pentru exercitarea principiilor şi normelor constituţionale. Ca urmare, se creează un vid legislativ, definit în doctrină ca omisiune. Majoritatea specialiştilor în dreptul constituţional susţin, în acest sens, că omisiunile legislative sînt echivalentul neconstituţionalităţii şi sînt pasibile de sancţionare prin intermediul Curţii Constituţionale, atribuţie de care nu dispune în prezent Curtea Constituţională a Republicii Moldova.

Proiectul de lege pentru revizuirea Constituţiei a fost rezultatul unui compromis realizat între organismele internaţionale şi autorităţile publice ale Republicii Moldova. Guvernul, Parlamentul, Preşedintele Republicii Moldova, Curtea Supremă de Justiţie, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne şi alte autorităţi publice au dat avize favorabile proiectului legii de revizuire a Constituţiei, exprimîndu-şi astfel asentimentul pentru lichidarea omisiunii legislativului, acţiune îngrădită de Curtea Constituţională prin avizul său.

3. Sintagma „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului” creează o serie de incertitudini în relaţiile sociale reglementate privind exercitarea dreptului la libera exprimare. Aplicarea acestei norme, într-un anumit sens, limitează exprimarea de către indivizi a unor dubii cu privire la regimul constituţional existent, aceste dubii putînd fi interpretate ca o contestare a statului. Apelul la schimbarea democratică a guvernării sau expunerea unor opinii ştiinţifice pot fi considerate crime împotriva statului, iar criticile la adresa guvernării pot fi calificate ca o defăimare a statului.

Menţionez că autorităţile publice pot opera interpretări arbitrare nu numai din rea-voinţă, dar şi în baza sensului lingvistic al noţiunilor „contestare” şi „defăimare”. Astfel, conform diferitelor dicţionare explicative, cuvîntul „a contesta” nu este sinonim cu cuvintele „a răsturna” sau „a doborî” prin violenţă puterea de stat, ci înseamnă „a dezminţi”, „a nega”, „a tăgădui”, „a protesta”, care se încadrează în limitele dreptului la libera exprimare fără a presupune acţiuni violente. Iar noţiunea „a defăima”, fiind o parte componentă a libertăţii de exprimare, poate genera o interpretare şi mai largă, pentru că semnifică acţiunea de „a vorbi de rău pe cineva sau a vorbi rău despre ceva”.

Consider că astfel de interpretări în exercitarea libertăţii de exprimare într-o societate democratică nu sînt admisibile nici ipotetic. Ca argument, în acest sens, poate fi invocat principiul expus de CtEDO în cauza Saviţchi versus Moldova: „Dreptul la libertatea de exprimare este aplicabil nu numai „informaţiei” sau „ideilor”, care sînt primite favorabil sau sînt privite ca inofensive, sau ca o chestiune de indiferenţă, dar şi celor care ofensează, şochează sau deranjează statul sau orice parte a comunităţii”¹.

________________

¹ "Hotărîrile şi deciziile CEDO în cauzele moldoveneşti", 2007, volumul III, pag.171.

Incertitudinile şi riscurile pe care le comportă sintagma „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului” au fost observate şi de experţii internaţionali în domeniu, care au recomandat Republicii Moldova să o excludă din Constituţie, afirmînd că „reieşind din conţinutul art.10 al CEDO, critica justă a statului sau acţiunile de schimbare a regimului constituţional prin metode democratice nu ar trebui să fie pedepsite. Redacţia în vigoare a alin.(3) art.32 din Constituţie ... lasă un domeniu prea restrîns pentru o discuţie sau critică rezonabilă”. Recomandarea experţilor internaţionali a fost acceptată de Republica Moldova, fiind stipulată în mai multe acte ale Parlamentului şi Guvernului:

- Planul de acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană²;

- Planul naţional de acţiuni în domeniul Drepturilor Omului pentru anii 2004-2008³;

- Programul naţional de implementare a Planului Individual de Acţiuni a Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO pentru perioada 2006-2009⁴.

________________

² Hotărîrea Guvernului nr.889 din 03.08.2006 „Planul de Acţiuni Republica Moldova – Uniunea Europeană”, M.O., 2006, nr.126-130, art.936.

³ Hotărîrea Parlamentului nr.415-XV din 24.10.2003 „Privind aprobarea Planului naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2004-2008”, M.O., 2003, nr.235-238, art.950.

⁴ Hotărîrea Guvernului nr.1506 din 29.12.2006 „Programul Naţional de implementare a Planului Individual de Acţiuni a Parteneriatului (IPAP) Republica Moldova – NATO pentru perioada 2006-2009”, M.O., 2007, nr.6-9, art.29.

Constat că angajamentul asumat de Republica Moldova va putea fi realizat doar prin revizuirea de către Curtea Constituţională a propriului său aviz.

4. Curtea Constituţională nu a explicat motivele pentru care a apreciat excluderea sintagmei „contestarea şi defăimarea statului şi a poporului” ca fiind contrară prevederilor constituţionale ale art.142. Din aviz nu se poate înţelege cum critica sau protestul la adresa statului şi a poporului ar putea afecta caracterul suveran, independent şi unitar al statului. Nu se explică legătura cauzală dintre contestarea şi defăimarea statului şi a poporului şi diminuarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora. Referindu-mă la drepturi, consider că excluderea sintagmei în cauză din Constituţie, dimpotrivă, ar fi lărgit drepturile şi libertăţile fundamentale.

În baza celor expuse, sînt de părere că avizul negativ asupra unei părţi a proiectului legii de revizuire a Constituţiei este nefondat. Consider că iniţiativa de revizuire a art.32 alin.(3) din Constituţie ar fi contribuit la asigurarea exercitării libertăţii opiniei şi a exprimării.