Centrul pentru Drepturile Omului din Republica Moldova\rRaport privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2007

CENTRUL PENTRU DREPTURILE OMULUI DIN REPUBLICA MOLDOVA

R A P O R T

privind respectarea drepturilor omului în

Republica Moldova în anul 2007

 (în vigoare 25.07.2008) 

Monitorul Oficial nr.134-137 art.387 din 25.07.2008

* * *

În conformitate cu prevederile articolului 34 din Legea nr.1349 cu privire la avocaţii parlamentari, prezentăm Raportul privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2007.

Raportul este consacrat analizei generale a situaţiei privind respectarea drepturilor omului în ţară, din prisma autosesizărilor şi investigaţiilor iniţiate de avocaţii parlamentari, plîngerilor şi adresărilor examinate, materialelor prezentate de autorităţile publice centrale şi locale şi de alte organizaţii şi instituţii, în baza informaţiei acumulate din presa electronică şi scrisă, rapoartelor şi sondajelor făcute publice de societatea civilă.

Analiza şi sistematizarea problemelor sesizate ne-au determinat să concluzionăm că anul 2007 nu a fost unul uşor pentru cetăţenii Republicii Moldova şi nu este o excepţie în ceea ce priveşte încălcarea drepturilor omului. Printre problemele majore menţionăm funcţionarea ineficientă a sistemului judiciar, condiţiile precare în care supravieţuiesc o parte a pensionarilor, condiţiile derizorii de detenţie şi aplicarea torturii, tratamentelor inumane sau degradante, abuzurile din partea poliţiei, nerespectarea dreptului la proprietate privată şi dreptului la muncă, intimidarea presei.

Deşi Republica Moldova înregistrează anumite progrese la capitolul respectarea drepturilor omului, acestea nu sînt vizibile, deocamdată. Asta pentru că deocamdată legile nu se respectă atît la nivel de autorităţi publice centrale şi locale, cît şi la nivel de persoane cu funcţii de răspundere.

În această ordine de idei intenţionăm să punem în evidenţă necesitatea respectării cadrului legislativ în folosul cetăţenilor. Or, ţara care îşi doreşte un viitor european, trebuie să-şi respecte propriii cetăţeni.

CONSIDERAŢII GENERALE

La 17 octombrie 1997 a fost adoptată Legea cu privire la avocaţii parlamentari. Conform prevederilor acestei legi, a fost creat Centrul pentru Drepturile Omului şi numiţi avocaţii parlamentari. Astfel, instituţia naţională de apărare a drepturilor omului, inovaţie pentru Republica Moldova, cunoaşte deja un deceniu de existenţă. Un deceniu în care această instituţie de inspiraţie vest-europeană se impune, încet dar sigur, ca o dimensiune a democraţiei în Moldova.

În activitatea sa, instituţia avocaţilor parlamentari se raliază la Principiile privind statutul instituţiilor naţionale pentru promovarea şi protejarea drepturilor omului (Principiile de la Paris), unul dintre documentele fundamentale ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, adoptat la 20 decembrie 1993.

Conform acestui document fundamental, ombudsmanul (denumirea unanim recunoscută de comunitatea internaţională a funcţiei de avocat parlamentar) este o persoană demnă de încredere, independentă, împuternicită să asigure garantarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor de către autorităţi şi persoanele cu funcţii de răspundere, să contribuie la repunerea în drepturi a cetăţenilor.

Totodată, este unanim acceptat că ombudsmanul care activează în limitele competenţelor sale este independent faţă de organele puterii de stat şi se află în afara controlului acestora.

Ombudsmanul nu are dreptul să desfăşoare activitate politică, să fie membru al vreunui partid sau al unei organizaţii social-politice. Toate organizaţiile internaţionale ale ombudsmenilor, cum ar fi Institutul Internaţional al Ombudsmanului, Institutul European al Ombudsmanului ş.a. consideră că neangajarea politică a instituţiilor naţionale de apărare a drepturilor omului constituie cea mai importantă garanţie a activităţii independente a acestora.

Aşadar, instituţia naţională de apărare a drepturilor omului se afla în afara politicii. Indiferent de opţiunile sale politice şi conjunctura politică, ombudsmanul apără drepturile şi libertăţile constituţionale ale cetăţeanului cu operarea legislaţiei naţionale şi angajamentelor internaţionale asumate.

Exercitîndu-şi obligaţiunile în limitele competenţelor stabilite prin lege, avocaţii parlamentari se străduie să se călăuzească totalmente de principiile enunţate.

Astăzi, după zece ani de la înfiinţare, Centrul pentru Drepturile Omului în Republica Moldova continuă să rămînă o instituţie neobişnuită atît pentru societate, cît şi pentru stat. Instituţia este percepută de unii cetăţeni şi organizaţii drept o instanţă autoritară şi atotputernică, de alţii, dimpotrivă, drept o decoraţie sau un element inutil al sistemului statal.

Nu întotdeauna este înţeles faptul că activitatea avocatului parlamentar doar completează mijloacele existente de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi nu atrage după sine revizuirea competenţelor organelor puterii de stat.

La rîndul său, statul, în persoana unor autorităţi şi persoane cu funcţii de răspundere, percep avocatul parlamentar drept un solicitant neîmputernicit cu dreptul de ordonare sau decizie, recomandările căruia pot fi cu uşurinţă ignorate.

Uneori se aud exprimări de genul "Nu ştim cine este avocatul parlamentar". Asemenea exprimări aparţin chiar unor funcţionari publici sau persoanelor cu funcţii de demnitate publică. Or, acest lucru nu poate fi apreciat altfel decît că aceste persoane deschis recunosc că nu cunosc legile. Drept urmare, apare întrebarea firească: poţi fi oare funcţionar public, dacă nu cunoşti legile ţării proprii sau nu cunoşti realităţile din ţara ta?

Experienţa multor state cu democraţie dezvoltată dovedeşte că funcţionarea corectă a instituţiei naţionale de apărare a drepturilor omului poate fi foarte efectivă. Premisa cea mai importantă în acest sens este gradul de pregătire a cetăţenilor şi a societăţii de a susţine instituţia ombudsmanului, îndemnînd statul să îndeplinească recomandările acestuia. Altfel spus, eficienţa activităţii avocaţilor parlamentari depinde direct de gradul de maturitate şi activism al societăţii civile.

Avocatul parlamentar îşi exercită atribuţiile fie din oficiu, fie la cererea persoanelor lezate în drepturile şi libertăţile lor, în limitele stabilite de lege. Pentru ca activitatea să fie maxim eficientă, Legea cu privire la avocaţii parlamentari obligă organele şi persoanele cu funcţii de răspundere să asigure avocaţilor parlamentari sprijinul necesar în exercitarea atribuţiilor lor.

Centrul pentru Drepturile Omului este o autoritate publică autonomă şi independentă faţă de orice altă autoritate publică, nu se substituie autorităţilor publice, nu poate fi supus nici unui mandat imperativ sau reprezentativ, iar activitatea sa are caracter public.

În exercitarea atribuţiilor sale, avocatul parlamentar emite recomandări şi sesizări, care nu pot fi supuse nici controlului parlamentar, nici controlului judecătoresc.

Competenţa avocatului parlamentar în soluţionarea unor petiţii, care vizează autoritatea judecătorească, se concretizează în posibilitatea lui legală de a se adresa, după caz, preşedintelui instanţei de judecată sau preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii, care sînt obligaţi să comunice măsurile întreprinse. Aceasta reprezintă o modalitate legală prin care autorităţile menţionate sprijină instituţia avocaţilor parlamentari în soluţionarea unor petiţii privind încălcarea dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, prevăzut de articolul 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi valorificat prin dispoziţiile constituţionale.

În baza analizei datelor privind încălcarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale cetăţenilor şi în baza rezultatelor examinării cererilor, avocatul parlamentar este în drept să prezinte legislativului şi executivului propuneri în vederea perfecţionării actelor normative; în cazul constatării încălcării în masă sau grave ale drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului, să prezinte un raport în şedinţele Parlamentului, precum şi să propună instituirea unei comisii parlamentare care să cerceteze aceste fapte, drept de care a uzat în anul 2007.

Totodată, avocatul parlamentar desfăşoară activitatea de propagare a cunoştinţelor în domeniul apărării drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului.

Obiectivul Centrului pentru Drepturile Omului este asigurarea eficienţei intervenţiilor sale pentru soluţionarea problemelor sesizate de cetăţeni. Esenţiale sînt în acest sens procedeele şi mijloacele de intervenţie specifice instituţiei avocaţilor parlamentari: medierea, sesizarea autorităţilor ierarhic superioare celei care a încălcat dreptul petiţionarului, acordarea de audienţe, efectuarea de investigaţii, formularea de recomandări, redactarea de rapoarte speciale.

Practica a demonstrat că audienţele reprezintă principalul mijloc de dialog cu cetăţenii, utilizat în majoritatea cazurilor, dar şi modalitatea cea mai rapidă prin care se pot identifica clar problemele petiţionarilor, lacunele legislative.

Pentru instituţia avocaţilor parlamentari este important ca cetăţenii să fie informaţi şi familiarizaţi cu privire la drepturile şi libertăţile garantate de lege şi să se creeze condiţiile necesare pentru cunoaşterea şi exercitarea lor. O bună cunoaştere a acestor drepturi şi libertăţi permite realizarea lor optimă. Din acest considerent, cu prilejul audienţelor, petiţionarilor li se dau explicaţii asupra problemelor pe care le invocă, li se acordă îndrumări de specialitate privind posibilele căi de soluţionare a problemelor şi instituţiile sau autorităţile competente.

Modificările operate în Legea cu privire la avocaţii parlamentari în vara anului 2007 specifică mandatul ombudsmanului de a efectua vizite în locurile de detenţie, avînd drept scop prevenirea torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante; determină lista locurilor care urmează a fi vizitate; garanţiile şi atribuţiile pe care le are în procesul efectuării vizitelor; acţiunile întreprinse de avocatul parlamentar în urma efectuării vizitelor preventive.

Prezentele reglementări legale pun la dispoziţia instituţiei avocaţilor parlamentari mijloace şi procedee particulare, specifice pentru a putea acţiona eficient în protecţia drepturilor şi libertăţilor omului.

Deseori, cei preocupaţi de activitatea instituţiei avocaţilor parlamentari întreabă: cîte solicitări ale cetăţenilor au fost rezolvate; cîte solicitări nu au fost de competenţa avocaţilor parlamentari; cîte solicitări au fost de competenţa avocaţilor parlamentari; cîte petiţii s-au rezolvat în favoarea cetăţenilor etc.

La asemenea întrebări nu se poate răspunde foarte simplu, deoarece activitatea ombudsmanului are un specific deosebit faţă de restul autorităţilor publice. El rezultă din competenţă şi, în special, din proceduri şi consecinţe.

De aceea, credem că aprecierea activităţii noastre se exprimă semnificativ în sintagma clarificarea problemelor. Instituţia fiind deschisă spre cetăţeni, la propriu şi la figurat, sîntem solicitaţi pentru implicări în orice gen de probleme. Angaja  ţii instituţiei primesc orice cetăţean, cu orice problemă, oferind fiecăruia o explicaţie, o soluţie. Deseori cetăţenii se arată mulţumiţi că sînt primiţi, ascultaţi şi consiliaţi, într-o atmosferă civilizată.

Fără îndoială, unele nemulţumiri se referă la probleme ce excedează competenţei legale, precum: plîngeri împotriva structurilor din autoritatea judecătorească şi actelor acestora, revendicări de proprietăţi etc. În asemenea situaţii, cetăţenilor li se explică căile legale pe care le pot utiliza.

Cît priveşte volumul general de activitate, în anul 2007 la sediul central şi la filialele Centrului pentru Drepturile Omului au fost acordate 2266 de audienţe, în cadrul cărora au fost receptate spre soluţionare 81 de petiţii.

La Centrul pentru Drepturile Omului au fost înregistrate 1714 petiţii, dintre care 594 au fost remise organelor competente, iar 619 au fost restituite petiţionarilor, cu explicarea detaliată a regulilor şi mijloacelor pe care sînt în drept să le folosească pentru a-şi soluţiona problema.

Prin intermediul "Liniei fierbinţi" au fost recepţionate 1256 apeluri telefonice.

Adresările către avocaţii parlamentari au avut ca obiect de abordare referinţe la abuzuri ale autorităţilor publice, încălcări ale drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Cel mai des a fost sesizată încălcarea dreptului de acces liber la justiţie, integritatea fizică şi psihică şi siguranţa persoanei, dreptul la proprietate privată, asistenţă şi protecţie socială. Rămîn a fi numeroase adresările în care petiţionarii îşi pronunţă dezacordul cu hotărîrile şi sentinţele instanţelor judecătoreşti.

Analiza comparativă a datelor statistice denotă faptul că situaţia privind respectarea drepturilor omului în Republica Moldova nu a suferit modificări radicale. În ultimii ani au fost sesizate unele încălcări ale drepturilor şi libertăţilor constituţionale care nu au fost invocate anterior – libertatea conştiinţei, libertatea opiniei şi exprimării, libertatea întrunirilor. Cel mai frecvent rămîn a fi încălcate dreptul la proprietate, dreptul la asistenţă şi protecţie socială, accesul liber la justiţie, libertatea individuală şi siguranţa persoanei (anexe).

Aparatul Parlamentului şi comisiile parlamentare au remis spre examinare avocaţilor parlamentari 109 plîngeri. În majoritatea cazurilor petiţionarii au invocat calitatea actului de justiţie, dezacordul cu hotărîrile instanţelor judecătoreşti, au invocat nemulţumire vizavi de activitatea unor instituţii din sistemul organelor de drept.

Practic, nici una din plîngerile remise nu a fost acceptată spre examinare prin prisma competenţelor instituţiei ombudsmanului şi atribuţiilor avocaţilor parlamentari, 26 dintre acestea au fost remise de către avocaţii parlamentari spre examinare conform competenţei altor instituţii, iar celelalte – restituite petiţionarilor. Or, conform prevederilor articolului 14 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari, cererile remise de către deputaţii Parlamentului sînt examinate în cazul în care subiectul sesizării ţine de competenţa avocaţilor parlamentari.

Sîntem nevoiţi să explicăm în repetate rînduri petiţionarilor că plîngerile lor au fost remise spre examinare avocaţilor parlamentari care, în cadrul exercitării atribuţiilor lor, nu sînt în drept să intervină în activitatea instanţelor judecătoreşti, deoarece la înfăptuirea justiţiei judecătorii sînt independenţi şi se supun exclusiv legii, iar hotărîrile emise pot fi controlate sau reexaminate doar de instanţele judecătoreşti competente, în ordinea stabilită de legislaţie. Centrul pentru Drepturile Omului, la rîndul său, remite aceste plîngeri organelor competente sau, după caz, le restituie petiţionarilor, cărora de fiecare dată li se explică cu răbdare modalitatea de soluţionare a problemei, competenţele organelor abilitate etc. Rezultatele examinării acestei categorii de petiţii sînt aduse neîntîrziat şi la cunoştinţa comisiilor parlamentare.

Drept consecinţă, unii petiţionari îşi exprimă nemulţumirea pentru nesoluţionarea problemelor cu care se confruntă. Uneori persistă şi indignarea pentru faptul că petiţia a fost remisă avocaţilor parlamentari, cetăţenii insistînd asupra examinării problemei lor anume de deputatul căruia i-a fost adresată aceasta.

Cele expuse nicidecum nu denotă nedorinţa Centrului pentru Drepturile Omului de a examina plîngerile cetăţenilor, remise avocaţilor parlamentari de către deputaţii Parlamentului. Dimpotrivă, este un imbold de a depune efort comun întru întreprinderea unor măsuri efective direcţionate spre examinarea calitativă, la timp şi de către organele competente a plîngerilor cetăţenilor.

În decursul anului de referinţă avocaţii parlamentari au înaintat 14 avize de repunere în drepturi şi 5 sesizări, în temeiul articolului 28 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari. Au fost înaintate 10 propuneri de modificare a actelor normative; a fost sesizată Curtea Constituţională de 3 ori; au fost expuse 7 puncte de vedere asupra sesizărilor depuse la Curtea Constituţională şi 10 asupra proiectelor de acte normative.

În parcursul perioadei de referinţă site-ul Centrului pentru Drepturile Omului (www.ombudsman.md) a înregistrat 8140 vizite.

Centrul pentru Drepturile Omului a continuat în anul 2007 activitatea de informare şi educare juridică a populaţiei, cu accent pe reflectarea tematicii juridice şi pe unele aspecte referitoare la problemele din domeniul drepturilor omului, de asemenea, conştientizarea necesităţii cunoaşterii şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale în corespundere cu prevederile constituţionale şi oferirea posibilităţilor de cunoaştere a acestora şi a mijloacelor de exercitare în ceea ce priveşte protecţia lor, axîndu-se pe următoarele acţiuni: informarea comunităţii în domeniul drepturilor omului; elaborarea şi editarea materialelor informative în domeniu; colaborarea cu diferiţi parteneri sociali din republică şi de peste hotare şi contribuirea la realizarea prevederilor Planului Naţional de acţiuni în domeniul drepturilor omului pe anii 2004-2008, parte componentă a Planului Uniunea Europeană – Republica Moldova.

Instituţia avocaţilor parlamentari este conştientă de faptul că aspectul-cheie al activităţii sale este informarea cetăţenilor cu privire la drepturile şi libertăţile lor, inclusiv dreptul de a sesiza avocatul parlamentar.

În decursul anului 2007, a fost continuată activitatea de informare a cetăţenilor şi de mediatizare a instituţiei avocaţilor parlamentari, în primul rînd, prin contactele cu mass-media interesată de reflectarea tematicii juridice şi problemele din domeniul drepturilor omului.

Către agenţiile de presă "BASApress", "Moldpress", "Infotag", "Info-Prim Neo" au fost difuzate 19 comunicate de presă.

Pentru o mai bună conştientizare a rolului şi atribuţiilor Centrului pentru Drepturile Omului, au fost editate broşura "Ghidul egalităţii de şanse", ghidul "Unele aspecte cu referire la cadrul juridic privind drepturile refugiaţilor şi migranţilor", două carduri "Drepturile tinerilor" şi "Drepturile persoanelor cu disabilităţi". Graţie suportului financiar al Misiunii OSCE în Moldova, a fost editat buletinul informativ trimestrial "Avocatul parlamentar". Din aceeaşi sursă a fost reeditat pliantul "Cum se scrie o petiţie". Aceste materiale cu caracter informativ au fost difuzate gratuit cetăţenilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale.

Au fost realizate mesele rotunde "Libertatea întrunirilor – realităţi şi perspective", "Integrarea socială a invalizilor", conferinţa "Rolul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, societăţii civile în vederea respectării şi promovării drepturilor şi libertăţilor constituţionale".

În perioada de referinţă, la capitolul colaborare cu partenerii sociali din republică şi de peste hotare Centrul pentru Drepturile Omului, în calitate de partener, a participat la desfăşurarea unor acţiuni de informare şi educare despre, în spiritul şi pentru drepturile omului organizate de Uniunea Organizaţiilor Invalizilor din Republica Moldova şi Centrul "Parteneriat pentru Dezvoltare", cu elaborarea ulterioară a "Ghidului de orientare juridică".

Eficiente, în contextul relaţiilor internaţionale, au fost întrevederile avocaţilor parlamentari cu reprezentanţii instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale şi regionale preocupate de domeniul drepturilor omului, care au vizitat Republica Moldova, organizate la iniţiativa structurilor de stat, organizaţiilor internaţionale acreditate în Republica Moldova, organizaţiilor neguvernamentale – parteneri CpDOM, de asemenea, schimbul de practici cu instituţiile similare ale altor state, întrunirile organizate de diverse organisme internaţionale, printre care Institutul Internaţional al Ombudsmanului, Institutul European al Ombudsmanului, Consiliul Europei, Misiunea OSCE în Moldova, PNUD Moldova, precum şi cu reprezentanţii unor organizaţii internaţionale preocupate de domeniu.

Efectiv s-au produs întrevederile avocaţilor parlamentari cu reprezentanţii organizaţiilor internaţionale care au vizitat Republica Moldova – Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei, Thomas Hammarberg, şi membrii delegaţiei: Alexandre Guessel, director-adjunct al Oficiului Comisarului pentru Drepturile Omului, Roman Chlapak, consilier al Comisarului pentru Drepturile Omului, Vladimir Ristovski, reprezentantul Special al Secretarului General al Consiliului Europei la Chişinău; cu delegaţia Comitetului pentru prevenirea torturii şi a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) al Consiliului Europei; cu reprezentanţii Oficiului regional al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, cu sediul la Bratislava (experţii internaţionali Richard Carver, Alexei Korotaev, Louise Nylin şi Rustam Pulatov); cu consilierul aparatului ombudsmanului pentru Drepturile Copilului din Moscova şi reprezentantul aparatului ombudsmanului din regiunea Sverdlovsk.

Centrul pentru Drepturile Omului este organizat şi funcţionează prin sediul său central din municipiul Chişinău şi prin filialele din Bălţi, Comrat şi Cahul.

Structura organizatorică a instituţiei avocaţilor parlamentari este prevăzută în Regulamentul privind Centrul pentru Drepturile Omului, a structurii, statului de funcţii şi modului de finanţare a acestuia, aprobat prin Hotărîrea Parlamentului nr.1484-XIII din 05.02.1998.

Structura organizatorică actuală nu corespunde etapei de dezvoltare a instituţiei, care se află în plin proces de afirmare prin asumarea de noi atribuţii sau prin dezvoltarea celor existente. Aceasta a determinat avocaţii parlamentari să promoveze în decursul ultimilor ani modificarea Legii cu privire la avocaţii parlamentari şi a Regulamentului vizat. Avînd în vedere că pînă în prezent nu au fost operate modificările înaintate, pe parcursul a doi ani rămîne imposibilă aplicarea integrală a prevederilor anexei nr.4 din Legea cu privire la sistemul de salarizare în sectorul bugetar nr.355-XV din 23.12.2005, în compartimentul funcţiilor şi grilei respective de salarizare. Respectiv, rămîne nesoluţionată problema crizei de personal şi fluctuaţiei cadrelor.

În acest context, în repetate rînduri am abordat necesitatea întreprinderii unor măsuri concrete din partea statului şi societăţii civile, direcţionate spre sporirea eficacităţii instituţiei naţionale de apărare a drepturilor omului.

Prioritară ar fi urgentarea operării modificărilor în Legea cu privire la avocaţii parlamentari şi Regulamentul privind Centrul pentru Drepturile Omului, cît şi manifestarea respectului conştient faţă de instituţia avocaţilor parlamentari din partea autorităţilor publice centrale şi locale, acordarea sprijinului din partea societăţii civile, mai cu seamă din partea organizaţiilor neguvernamentale preocupate de protejarea drepturilor omului.

O problemă nesoluţionată de-a lungul anilor rămîne a fi imposibilitatea avocaţilor parlamentari de a interveni întru apărarea drepturilor şi libertăţilor populaţiei din stînga Nistrului. Acest fapt ne-a determinat să promovăm ideea deschiderii unor reprezentanţe ale Centrului pentru Drepturile Omului în raioanele de est ale ţării.

În virtutea unor cauze obiective, anul 2008 va fi unul deloc simplu pentru instituţia avocaţilor parlamentari. Consolidarea mecanismului naţional de prevenire a torturii, instituirea funcţiei de avocat al copilului vor necesita efort din partea avocaţilor parlamentari, colaboratorilor Centrului pentru Drepturile Omului şi implicare mai activă din partea societăţii civile, care a manifestat pasivitate sau indiferenţă la etapa implementării mecanismului naţional de prevenire a torturii.

JUSTIŢIE

Accesul liber la justiţie este garantat, ca drept cetăţenesc fundamental, atît prin articolul 6 pct.1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, cît şi prin articolul 2 din Constituţia Republicii Moldova, prin articolul 10 din Declaraţia universală a drepturilor omului, precum şi prin articolul 14 pct.1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.

În Constituţie, accesul liber la justiţie este conceput ca drept al oricărei persoane de a se putea adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor sale legitime, garantîndu-se că exercitarea acestui drept nu poate fi îngrădită prin nici o lege.

Realizarea acestui drept presupune judecarea justă, în termen rezonabil, a cauzelor de apărare a drepturilor încălcate sau contestate, de către instanţa judecătorească competentă, asigurarea drepturilor procedurale şi securităţii participanţilor în proces, posibilitatea exercitării căilor de atac în condiţiile legii, asigurarea de către stat a executării hotărîrii judecătoreşti.

Adresările cetăţenilor la Centrului pentru Drepturile Omului atestă necesitatea apărării pe cale judiciară a drepturilor încălcate sau contestate, a libertăţilor şi intereselor legitime. Oamenii tot mai des se adresează în instanţele de judecată pentru soluţionarea problemelor sale, respectiv, creşte numărul adresărilor către avocaţii parlamentari privind încălcarea dreptului la un proces echitabil. Deseori cetăţenii consideră că dreptul constituţional le este lezat de înseşi instanţele judecătoreşti. Fireşte că în oricare litigiu una dintre părţi rămîne nesatisfăcută de hotărîrea instanţei de judecată. În acest sens dreptul la un proces echitabil nicidecum nu garantează un rezultat acceptabil pentru toţi. Totodată acest drept implică asigurarea pentru toţi participanţii la proces a unei proceduri echitabile, bazate pe principiul contradictorialităţii şi egalităţii părţilor în drepturile procedurale.

Ca şi în anii precedenţi, în circa 25% din adresările către avocaţii parlamentari este invocată problema accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil. Subiectele plîngerilor parvenite demonstrează că sistemul judecătoresc continuă să fie conceput de populaţie mai mult ca o piedică la realizarea drepturilor lor pe mai multe motive:

- nivelul corupţiei din sistem;

- accesul limitat la serviciile unui avocat calificat;

- tergiversarea examinării cauzelor;

- calitatea hotărîrilor judecătoreşti şi neexecutarea acestora.

De altfel, analiza datelor monitorizării şedinţelor de judecată, prezentate în Raportul analitic "Constatări preliminare ale monitorizării şedinţelor de judecată în Republica Moldova" elaborat în cadrul programului Misiunii OSCE în Moldova, denotă multiple derogări de la normele stabilite privind prestaţia judecătorilor la examinarea dosarelor şi în mare parte confirmă acuzaţiile cetăţenilor aduse sistemului judecătoresc.

Luînd act de acest raport, Consiliul Superior al Magistraturii a considerat inadmisibile fenomenele negative expuse, privind derogările de la normele generale şi standardele procesuale de asigurare a dreptului fiecărei persoane la un proces echitabil; a constatat că respectarea întocmai a prevederilor legii la examinarea cauzelor cade sub incidenţa obligaţiilor de serviciu ale fiecărui judecător, iar încălcarea acestora constituie abateri disciplinare, prin aplicarea neuniformă a legislaţiei în mod intenţionat sau din neglijenţă gravă sau prin încălcarea gravă a eticii judiciare. Totodată, preşedinţii instanţelor judecătoreşti şi toţi judecătorii au fost atenţionaţi asupra necesităţii organizării eficiente a activităţii de înfăptuire a justiţiei în instanţe, prin neadmiterea cazurilor de întîrziere şi amînare nejustificată a proceselor de judecată; respectarea cu stricteţe a prevederilor legii ce ţin de vestimentaţia judecătorilor; abţinerea în mod obligatoriu de la diferite remarce în timpul proceselor, sub formă de glume, răspunsuri, întrebări sau comentarii arogante şi nepoliticoase, orgolioase, prin care se denotă o vădită lipsă de respect faţă de participanţii la proces; neadmiterea convorbirilor telefonice în timpul proceselor de judecată şi a altor acţiuni ce derogă de la soluţionarea propriu-zisă a cauzelor etc.

Situaţii care aduc atingere intereselor şi drepturilor legitime ale cetăţenilor, inclusiv cele expuse în Raportul menţionat, sînt sesizate de către petiţionari în numeroasele plîngeri care parvin zilnic la Centrul pentru Drepturile Omului şi sînt aduse la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii. Avocaţii parlamentari, ţinînd cont de faptul că puterea judecătorească este independentă şi neavînd intenţia să se amestece în înfăptuirea actului de justiţie, menţionează în adresările sale neregulile şi greşelile depistate, cer verificarea unor cazuri concrete, solicită generalizarea practicii judiciare în anumite circumstanţe. În majoritatea adresărilor către Consiliul Superior al Magistraturii se menţionează că avocaţii parlamentari nu urmăresc scopul de a ştirbi sau a prejudicia imaginea justiţiei, dar dimpotrivă sesizează despre încălcările admise de colaboratorii instanţelor de judecată în cazurile concrete, pentru a se întreprinde măsuri întru evitarea pe viitor a unor situaţii care aduc atingere drepturilor omului. Totodată, se atenţionează că avocatul parlamentar, în virtutea funcţiei, este obligat să sesizeze organele abilitate asupra încălcărilor drepturilor constituţionale ale cetăţenilor.

Cu regret, sîntem impuşi de situaţie să concluzionăm în repetate rînduri că atitudinea pe care o manifestă Consiliul Superior al Magistraturii faţă de problemele invocate de avocaţii parlamentari rămîne în continuare una formală, iar adresările, recomandările şi opiniile acestora sînt examinate superficial.

De altfel, la Centrul pentru Drepturile Omului nu a fost înregistrat nici un răspuns parvenit de la organul de autoadministrare judecătorească, în care să se menţioneze precum că faptele invocate de petiţionari s-au confirmat, că s-au efectuat verificările solicitate de avocaţii parlamentari, că s-au stabilit încălcări ale disciplinei şi eticii din partea judecătorilor sau că acestora le-au fost aplicate sancţiuni disciplinare etc. În marea majoritate se aduce la cunoştinţă, precum că "la înfăptuirea justiţiei, judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii, iar orice imixtiune în activitatea de judecată este inadmisibilă şi atrage răspunderea prevăzută de lege" sau că "tergiversarea a avut loc din motive ce nu au depins de instanţa de judecată".

Justiţia reprezintă unul dintre cele mai eficiente şi importante mijloace de asigurare a respectului şi protecţiei drepturilor omului şi reforma continuă a sistemului judecătoresc rămîne a fi o prioritate pentru Republica Moldova. Sînt necesare unele îmbunătăţiri semnificative, mai ales în ceea ce priveşte realizarea în practică a garanţiilor procesuale prevăzute de lege. Se impune necesitatea redresării imaginii negative pe care o are astăzi justiţia moldovenească, recăpătarea autorităţii în domeniul respectiv, astfel încît cetăţenii să ajungă să fie siguri că pot beneficia de aplicarea echitabilă şi egală a legii, fără corupţie, prejudecăţi sau favoritism.

Dar atîta timp cît Consiliul Superior al Magistraturii va examina superficial plîngerile şi adresările vizavi de activitatea judecătorilor şi a instanţelor judecătoreşti, sistemul nu va înregistra îmbunătăţiri ale stării de lucruri.

În acelaşi timp, suprasolicitarea judecătorilor şi finanţarea insuficientă a sistemului ar fi printre cele mai grave probleme care afectează calitatea justiţiei în Republica Moldova, durata îndelungată a procedurilor judiciare reprezintă una din deficienţele constatate ale sistemului judecătoresc, este alarmantă prestaţia profesională a unor judecători la examinarea cauzelor, după afirmaţiile preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii.

În cadrul vizitei de lucru în Republica Moldova, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei, dl Thomas Hammarberg, a atenţionat asupra necesităţii combaterii corupţiei în sistemul judecătoresc şi prevenirii influenţei asupra judecătorilor; consolidării transparenţei procesului de selectare, numire şi promovare a judecătorilor; introducerii corespunzătoare a justiţiei pentru minori; adoptării măsurilor pentru asigurarea implementării deciziilor judecătoreşti etc.

În opinia avocaţilor parlamentari, implementarea Strategiei de consolidare a sistemului judecătoresc, adoptată prin Hotărîrea Parlamentului nr.174-XVI din 19.07.2007, ar putea conduce la asigurarea independenţei, imparţialităţii, eficienţei şi credibilităţii sistemului judecătoresc, dacă pe lîngă asigurarea finanţării necesare şi crearea unei infrastructuri adecvate, fiecare profesionist implicat în înfăptuirea justiţiei – judecător, procuror, avocat, grefier, interpret – va conştientiza în deplină măsură rolul important care-i revine în asigurarea accesului la justiţie a cetăţenilor.

Asistenţa juridică calificată a rămas în anul de referinţa una din frecventele probleme abordate în adresările scrise şi verbale. Cetăţenii continuă să invoce calitatea serviciilor acordate de avocaţi. Acest fapt se confirmă prin multiplele solicitări în vederea acordării consultaţiilor juridice pe anumite cauze, care se examinează în instanţa de judecată, chiar dacă petiţionarii sînt asistaţi de un avocat. În alte cazuri, fiind dezamăgiţi de calitatea serviciilor acordate, cetăţenii solicită participarea colaboratorilor Centrului pentru Drepturile Omului la examinarea cauzei în instanţa de judecată.

Această problemă va rămîne fără soluţionare atîta timp cît Consiliul Baroului, organ de autoadministrare a avocaţilor, nu va întreprinde măsuri întru asigurarea necondiţionată a dreptului la apărare garantat de Constituţie.

Regretabil, însă şi în anul de referinţă Consiliul Baroului Avocaţilor a manifestat aceeaşi indiferenţă vizavi de solicitările şi sesizările avocaţilor parlamentari şi ale cetăţenilor, tendinţă care continuă din an în an. Chiar şi în unele cazuri relevante, cînd se impune intervenirea conducerii Consiliului Baroului, avocaţii parlamentari consideră ineficientă sesizarea acesteia. Or, este evidentă ineficienţa adresărilor respective.

Acordarea asistenţei juridice garantate de stat este parte a dreptului fundamental al omului la un proces echitabil şi reprezintă o componentă esenţială a bunei funcţionări a sistemului judiciar într-un stat de drept. În acest sens, statul urmează să întreprindă măsurile necesare în vederea asigurării unui acces practic şi eficient la judecată, prin acordarea unei asistenţe juridice sistematice şi eficiente.

Adoptarea Legii cu privire la asistenţa juridică garantată de stat nr.198-XVI din 26.07.2007, este o premisă favorabilă pentru cetăţenii defavorizaţi, în căutarea adevărului. Necesitatea implementării unui mecanism eficient privind accesul cetăţenilor la justiţie şi asistenţă juridică gratuită sau parţial gratuită în Republica Moldova se impune demult, dar asigurarea calitativă a acestor servicii presupune din partea avocaţilor diligenţă şi promptitudine, din partea statului – crearea unui mediu propice şi remunerare adecvată. Doar după intrarea în vigoare a legii în cauză va fi posibil de apreciat gradul viabilităţii obiectivelor propuse.

Articolul 20 din Constituţia Republicii Moldova, garantînd accesul liber la justiţie oricărei persoane, stipulează că nici o lege nu poate îngrădi acest drept. În acest context apreciem eforturile statului în vederea ajustării prevederilor legale ce reglementează acest drept la cerinţele constituţionale.

Totodată, avocaţii parlamentari rămîn la părerea că există anumite imperfecţiuni de natură legislativă care generează limitarea accesului la justiţie.

Accesul la justiţie presupune existenţa unor garanţii care ar permite realizarea plenară a dreptului la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti conform principiilor echităţii. Din an în an petiţionarii invocă limitarea exercitării accesului la justiţie prin faptul că sînt lipsiţi de posibilitatea de solicitare a scutirii de taxa de stat la depunerea recursului la Curtea Supremă de Justiţie, cu aplicarea prevederilor articolului 85 alin.(4) şi articolului 86 din Codul de procedură civilă.

Deşi taxa de stat este o parte componentă a bugetului, în opinia avocaţilor parlamentari se impune necesitatea revizuirii prevederilor Codului de procedură civilă, care reglementează plata taxei de stat la depunerea recursului, fapt care ar oferi celor mai vulnerabile categorii de cetăţeni să uzeze realmente de calea de atac, prevăzută de legislaţie.

Este de menţionat că această problemă a fost abordată de instituţia avocaţilor parlamentari încă la începutul anului 2006 prin adresarea către Parlamentul Republicii Moldova, cu propunerea de revizuire a alin.(2) al articolului 437din Codul de procedură civilă, opinie ce nu a fost susţinută de Ministerul Justiţiei şi de comisia de specialitate a Parlamentului.

Avocaţii parlamentari însă insistă în continuare că operarea modificărilor respective este necesară, deoarece implementarea lor va conduce la ajustarea legislaţiei naţionale la prevederile actelor europene şi va contribui la realizarea efectivă de către persoane a dreptului de acces liber la justiţie, la realizarea şi asigurarea principiilor umanitare, iar în cele din urmă, la evitarea unor eventuale adresări la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

De remarcat că norma respectivă deja a fost criticată de CEDO în hotărîrea pronunţată la 9 octombrie 2007 în cauza Clionov contra Moldovei. Înalta Curte a condamnat statul nostru, considerînd că "reclamantului i-a fost refuzat accesul la un tribunal, întrucît Curtea Supremă de Justiţie a fost în imposibilitate să-i examineze dosarul, deoarece acesta nu a anexat dovada plăţii taxei de stat, care, în conformitate cu alin.2 al art.437 CPC, este obligatorie pentru punerea pe rol a cauzei". Curtea a mai statuat, inter alia, în hotărîrea enunţată că "... Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a fost împiedicată să verifice capacitatea reclamantului de a achita taxa de stat prin prevederi legale exprese. O asemenea interzicere globală la acordarea scutirilor de achitarea taxei de stat, conţinută în articolul respectiv, în sine pune în discuţie o chestiune potrivit art.6 par.1 din Convenţie. În lumina celor menţionate, Curtea Europeană consideră că reclamantului i-a fost refuzat accesul la un tribunal. În consecinţă, a avut loc o încălcare a art.6 par.1 din Convenţie".

Asigurarea unui sistem eficient de executare a hotărîrilor judecătoreşti este un mijloc de garantare a accesului efectiv la justiţie şi reprezintă o condiţie necesară pentru asigurarea supremaţiei legii. Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti rămîne a fi un obstacol major pentru protecţia drepturilor omului şi generează în continuare un flux de adresări la CEDO. Acest fapt prejudiciază siguranţa în viabilitatea drepturilor proclamate, imaginea şi autoritatea justiţiei, afectînd în acelaşi timp dezvoltarea economică a statului.

Problemele ce ţin de executarea hotărîrilor judecătoreşti sînt cauzate de mai multe circumstanţe. Neîncadrarea debitorilor în cîmpul muncii, lipsa bunurilor care ar putea fi urmărite şi realizate în contul achitării datoriei, plecarea cetăţenilor peste hotarele republicii – acestea sînt doar unele din motivele neexecutării multiplelor decizii judecătoreşti.

Executarea unor hotărîri ţine direct de competenţa organelor administraţiei publice centrale şi locale. Este regretabil să constatăm, însă că anumite structuri şi persoane cu funcţii de răspundere mai au o atitudine formală faţă de acest domeniu şi nu conştientizează responsabilitatea pe care o poartă.

Au fost constatate cazuri în care autorităţile publice centrale au ignorat deciziile instanţelor judecătoreşti, care urmează a fi executate imediat, recurgînd la acţiuni procedurale, pentru a suspenda sau amîna executarea acestora.

Drept exemplu pot servi adresările de la foştii angajaţi ai Ministerului Apărării, cărora, prin hotărîre judecătorească definitivă, autoritatea respectivă este obligată să le asigure spaţiu locativ în conformitate cu legislaţia în vigoare. Ţinînd cont de circumstanţele invocate în adresările petiţionarilor şi considerînd că Ministerul Apărării intenţionat a tergiversat executarea titlurilor executorii, avocaţii parlamentari au sesizat instituţia în repetate rînduri, accentuînd caracterul obligatoriu şi necondiţionat al deciziilor judecătoreşti definitive, au relevat asupra consecinţelor nefaste care ar surveni la o eventuală adresare a petiţionarilor la CEDO, pe motivul neîntreprinderii acţiunilor reale întru executarea deciziilor judecătoreşti.

Potrivit informaţiei Departamentului de executare, de către Ministerul Apărării rămîn neexecutate hotărîri judecătoreşti privind încasarea în beneficiul unui grup de cetăţeni a diferenţei majorării de pensie neachitată pentru o perioadă de trei ani; încasarea sumelor în beneficiul unor agenţi economici.

Atît adresările la Centrul pentru Drepturile Omului, cît şi publicaţiile din mass-media denotă atitudinea de ignoranţă a Ministerului Educaţiei şi Tineretului vizavi de executarea titlurilor executorii privind reintegrarea în serviciu a salariaţilor concediaţi nelegitim şi compensarea despăgubirilor pentru absenţa forţată de la lucru. De altfel, autoritatea vizată manifestă ignoranţă şi faţă de interpelările avocaţilor parlamentari şi cerinţele executorilor judecătoreşti orientate spre executarea deciziilor judecătoreşti.

La momentul actual, de către Ministerul Educaţiei şi Tineretului nu sînt executate 23 hotărîri judecătoreşti transmise spre executare silită.

Documentele executorii în partea încasării de la ministerele respective în folosul creditorilor – urmăritori a sumelor adjudecate au fost expediate în adresa debitorilor spre executare, în conformitate cu prevederile articolului 36 din Legea privind sistemul bugetar şi procesul bugetar nr.847-XIII din 24.05.1996. Ţinînd cont de faptul că hotărîrile judecătoreşti nu au fost executate în termenii stabiliţi anterior, prin încheierile executorului judecătoresc a fost aplicat sechestru în limitele sumelor adjudecate la conturile debitorilor, deoarece prevederile normei menţionate nu permit efectuarea încasării incontestabile a sumelor adjudecate, achitarea datoriilor ţinînd de prerogativa exclusivă a debitorului.

În legătură cu neexecutarea în termen a hotărîrilor judecătoreşti, persoanelor responsabile din cadrul ministerelor vizate le-au fost aplicate sancţiuni în formă de amenzi în mărime de 1000-1500 lei, au fost adresate prezentări în adresa organelor abilitate în vederea aplicării măsurilor coercitive faţă de debitori.

Pînă la momentul de faţă, organul de executare nu a primit din partea autorităţilor administraţiei publice centrale respective careva informaţii în vederea executării documentelor executorii.

În altă ordine de idei, continuă să persiste atitudinea formală a executorilor judiciari faţă de exercitarea atribuţiilor de serviciu şi practica de restituire a titlurilor executorii fără executare, pe motivul imposibilităţii executării acestora. Sînt relevante cazurile în care, chiar şi în pofida faptului că creditorul prezintă informaţii utile pentru executarea hotărîrii, executorii nu ţin cont de aceasta, nu utilizează toate pîrghiile atribuite prin Codul de Executare al Republicii Moldova.

În alte cazuri se atestă tergiversarea nejustificată a executării hotărîrii judecătoreşti. Exemplu elocvent poate servi un caz examinat de instituţia avocaţilor parlamentari privind neexecutarea hotărîrii instanţei de judecată despre încasarea salariului de la un agent economic. În urma investigării motivelor tergiversării executării, s-a stabilit că aceasta a fost cauzată de atitudinea ignorantă a colaboratorilor poliţiei rutiere faţă de exercitarea atribuţiilor de serviciu şi lipsa insistenţei din partea executorilor judecătoreşti, fapt ce a determinat sesizarea ulterioară a Ministrului Afacerilor Interne. Doar în urma intervenirii Centrului pentru Drepturile Omului, decizia respectivă a fost executată.

Conform informaţiei prezentate de Procuratura Generală, în anul 2007 organele de urmărire penală şi procurorii au pornit 36 cauze penale în baza articolului 320 din Codul penal pe faptul neexecutării intenţionate a hotărîrii instanţei de judecată.

Avocaţii parlamentari sînt de părerea că deficienţele existente trebuie să constituie obiectul unor preocupări serioase ale Guvernului, asigurarea executării fiind asumată drept o prioritate pentru toate autorităţile statului. Astfel, întru redresarea situaţiei în domeniul executării silite se impune întreprinderea unor măsuri orientate spre calitate şi eficienţă, identificarea şi implementarea bunelor practici europene de eficientizare a activităţii de executare, pregătirea mai bună a executorilor, în special, în vederea stabilirii unei practici unice de aplicare a legislaţiei în vigoare, soluţionarea problemei deficitului de resurse umane, asigurarea finanţării şi asistenţei tehnice adecvate.

Nerespectarea prezumţiei nevinovăţiei rămîne în continuare un fenomen răspîndit. Respectarea acestui principiu în Republica Moldova întîmpină dificultăţi serioase.

Prezumţia nevinovăţiei, deşi constituie un principiu fundamental al procesului echitabil garantat de Legea Supremă, este deseori încălcat.

În acest context, este de menţionat rolul mass-media, în vederea modului de comunicare a informaţiilor ce ţin de datele cu caracter personal al persoanelor reţinute sau aflate sub urmărire penală. Deşi decizia cu privire la comiterea infracţiunii şi vinovăţia persoanei aparţine doar instanţei de judecată, trezeşte îngrijorare faptul cum este difuzată informaţia în mass-media, care denotă certitudinea săvîrşirii faptei ilicite de persoana în cauză. În unele cazuri în care persoana reţinută intenţionează să-şi acopere faţa, difuzorii oferă publicului imagini de pe actele de identitate.

Difuzarea comunicatelor organelor de urmărire penală, în care televiziunea prezintă deschis identitatea persoanei reţinute, a devenit o normă. Reţinerea persoanelor, difuzată de posturile TV într-o manieră senzaţională, se transformă uneori în evenimentul zilei. Totodată, difuzorii niciodată nu informează publicul despre încetarea urmăririi penale sau achitarea persoanei protagoniste a secvenţelor difuzate anterior.

Susţinem intenţiile organelor de drept orientate spre creşterea nivelului transparenţei activităţilor efectuate, însă considerăm absolut necesar ca declaraţiile, comunicatele de presă şi reportajele să respecte exigenţele prezumţiei nevinovăţiei.

În acest sens, considerăm ca pînă la pronunţarea unei hotărîri judecătoreşti irevocabile, la descrierea circumstanţelor cazului respectiv ar putea fi utilizate abrevieri, iar în cadrul emisiunilor televizate – imagini în care să nu fie divulgată identitatea persoanei.

De menţionat că avocaţii parlamentari s-au adresat încă în anul 2004 cu un apel către directorii posturilor TV din republică, invocînd neadmiterea cazurilor de difuzare a informaţiilor în forma în care să influenţeze asupra respectării unui drept constituţional al persoanei, în particular, prezumţia nevinovăţiei, garantată de Legea Supremă a statului şi de actele internaţionale în domeniul drepturilor omului, la care Republica Moldova este parte.

Centrul pentru Drepturile Omului a apelat şi către Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în calitatea lui de autoritate responsabilă pentru implementarea şi respectarea Codului audiovizualului şi garant al apărării interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, să reacţioneze prompt în situaţiile vizate.

Cu regret, însă, an de an situaţia nu se schimbă, dimpotrivă, fenomenul se extinde.

Cetăţenii care nu-şi pot realiza drepturile constituţionale ca urmare a imperfecţiunii legislaţiei, solicită deseori avocaţilor parlamentari înaintarea propunerilor de îmbunătăţire a actelor normative, sesizarea Curţii Constituţionale privind controlul constituţionalităţii legilor ş.a. Însă, în unele cazuri nu există nici o soluţie pentru repunerea în dreptul lezat. Ne referim la situaţiile în care actele normative nu pot fi supuse controlului constituţionalităţii, deoarece au fost adoptate pînă la intrarea în vigoare a Constituţiei, iar legislativul consideră inoportună operarea modificărilor propuse. În această ordine de idei instanţa de judecată rămîne unica posibilitate de soluţionare a problemei, prin prisma normelor constituţionale. Instanţelor judecătoreşti le revine de sine stătător să aprecieze calitatea actelor normative adoptate pînă la 27 august 1994 şi, în cazurile necesare, să aplice Constituţia ca act juridic normativ cu acţiune directă.

Practica confirmă că instanţele judecătoreşti interpretează şi folosesc în mod diferit dreptul de a aplica, la rezolvarea litigiilor, numai normele de drept conforme Constituţiei.

Avocaţii parlamentari consideră că pentru garantarea apărării eficiente a drepturilor omului prin mecanismele juridice se impune necesitatea instituirii unui mecanism eficient de excludere a aplicării actelor normative care contravin Constituţiei, dar care nu pot fi supuse controlului constituţionalităţii pe motivul adoptării acestora pînă la intrarea în vigoare a Constituţiei.

Totodată, este salutabilă iniţiativa de acordare cetăţenilor a dreptului de a sesiza expres Curtea Constituţională în cazurile concrete şi evidente a drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Prin implementarea instituţiei recursului constituţional individual, cetăţenii nu vor fi dependenţi de subiecţii care în prezent sînt abilitaţi cu dreptul de a sesiza Curtea şi se va reduce fluxul cererilor depuse la CEDO şi eventualelor condamnări din partea instanţei de jurisdicţie europeană.

Avocaţii parlamentari consideră important să menţioneze că măsurile întreprinse trebuie să fie orientate spre crearea condiţiilor în care s-ar diminua temeiurile de adresare a cetăţenilor Republicii Moldova la Curtea Europeană, şi în nici un caz, spre diminuarea formală cu orice preţ a adresărilor către instanţele judecătoreşti internaţionale.

Concomitent, întru asigurarea eficienţei institutului recursului individual considerăm necesar de a lărgi competenţele Curţii Constituţionale, atribuindu-i nu doar dreptul de control al constituţionalităţii unor norme juridice, dar şi al acţiunilor/inacţiunilor actorilor importanţi din societate, astfel asigurîndu-se controlul unei bune guvernări.

Adresările frecvente ale cetăţenilor denotă lipsa şcolarizării populaţiei chiar şi la cel mai mic nivel, în ceea ce ţine de legislaţia pertinentă naţională.

Or, cultura juridică este o parte componentă a culturii unui popor şi determină starea calitativă a vieţii juridice a societăţii, comportamentul grupurilor sociale, factorilor de decizie, fiecărui individ, precum şi gradul de garanţie din partea statului şi societăţii civile a drepturilor şi libertăţilor cetăţeanului.

În această ordine de idei, Centrul pentru Drepturile Omului acordă atenţie propagării cunoştinţelor în domeniul drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale omului, elaborînd şi difuzînd în rîndul populaţiei materiale informative, organizînd diverse acţiuni în acest domeniu. Însă, în opinia avocaţilor parlamentari, pentru sporirea nivelului de cultură juridică şi civică a populaţiei este necesară consolidarea eforturilor mediului academic, societăţii civile şi ale structurilor de stat, asigurîndu-se în acest fel o consecutivitate şi durabilitate a acestui proces.

DETENŢIE

Conform legislaţiei naţionale şi tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, deţinuţilor li se garantează condiţii decente de detenţie precum şi respectarea drepturilor fundamentale: dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, dreptul la siguranţă, asistenţă medicală, acces liber la justiţie.

În anul 2007 Centrul pentru Drepturile Omului a continuat să monitorizeze situaţia deţinuţilor, înregistrînd la acest capitol 318 plîngeri şi 37 adresări verbale cu referire la pretinsa încălcare a dreptului la integritate fizică şi psihică, libertatea individuală şi siguranţa persoanei.

Deşi în ultimii ani se atestă anumite îmbunătăţiri, problemele principale din instituţiile penitenciare rămîn aceleaşi: insuficienţă de mijloace financiare, suprapopularea celulelor, condiţiile sanitaro-igienice.

În timp ce statul întreprinde măsuri direcţionate spre înlăturarea dificultăţilor ce ţin de suportul financiar, au rămas în umbră problemele care depind de factorul uman – asigurarea drepturilor procesuale ale deţinuţilor, instruirea personalului, crearea condiţiilor de schimbare în bine a atitudinii faţă de deţinuţi.

Fenomenul torturii rămîne în continuare destul de frecvent în Republica Moldova, în anul precedent fiind pornite 33 cauze penale în baza articolului 309¹ din Codul penal pe fapte de tortură.

Anul 2007 a fost marcat de instituirea Mecanismului naţional de prevenire a torturii, drept urmare a intrării în vigoare pentru Republica Moldova a Protocolului Opţional la Convenţia ONU împotriva torturii şi altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante, adoptat de Adunarea Generală a ONU la 18 decembrie 2002, semnat de Republica Moldova la 16 septembrie 2005 şi ratificat prin Legea nr.66-XV din 30 martie 2006.

Conform articolului 17 din Protocol, fiecare stat parte, în termen de cel mult un an după intrarea acestuia în vigoare, susţine, desemnează sau instituie unul sau cîteva mecanisme independente pentru prevenirea torturii la nivel naţional.

Pentru Republica Moldova investirea ombudsmanului cu misiunea respectivă a reprezentat cea mai admisibilă variantă, ţinîndu-se cont de faptul că avocatul parlamentar corespunde criteriilor înaintate de Protocolul Opţional faţă de mecanismul naţional de prevenire a torturii: independenţă funcţională, potenţial şi competenţă profesională necesare pentru exercitarea mandatului.

În acest sens, la 26.07.2007 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea nr.200-XVI pentru modificarea şi completarea Legii cu privire la avocaţii parlamentari, care precizează mandatul ombudsmanului de a efectua vizite în locurile de detenţie, determină lista locurilor care urmează a fi vizitate, garanţiile şi atribuţiile pe care le are în procesul efectuării vizitelor, acţiunile întreprinse de avocaţii parlamentari după efectuarea vizitelor preventive.

Conform aceloraşi modificări, pentru asigurarea exercitării cît mai eficiente a atribuţiilor avocaţilor parlamentari în domeniul prevenirii torturii, Centrul pentru Drepturile Omului creează un consiliu consultativ drept scop al căruia este acordarea de consultanţă şi de asistenţă în exercitarea atribuţiilor avocaţilor parlamentari în calitate de mecanism naţional de prevenire a torturii.

Fiind la faza iniţială de implementare a mecanismului naţional de prevenire a torturii, Centrul pentru Drepturile Omului, în colaborare cu organizaţii neguvernamentale, a elaborat Regulamentul Consiliului consultativ, a identificat experţii şi ONG-urile care activează în domeniul respectiv şi care ar putea acorda asistenţă practică în cadrul activităţii mecanismului naţional de prevenire a torturii, a anunţat concursul pentru selectarea candidaţilor–membri ai Consiliului consultativ.

Deopotrivă cu acţiunile direcţionate spre crearea Consiliului consultativ şi consolidarea mecanismului naţional de prevenire a torturii, instituţia avocaţilor parlamentari a demarat vizitele preventive în locurile în care se află sau se pot afla persoane private de libertate, pentru a asigura protecţia acestora împotriva torturii şi a altor tratamente sau pedepse crude, inumane sau degradante.

Penitenciarele au fost şi rămîn permanent în vizorul instituţiei avocaţilor parlamentari şi a organizaţiilor neguvernamentale de protecţie a drepturilor omului, constatîndu-se un progres considerabil la mai multe capitole. În legătură cu aceasta, în cadrul exercitării atribuţiilor avocaţilor parlamentari în calitate de mecanism naţional de prevenire a torturii, Centrul pentru Drepturile Omului s-a axat pentru început, cu resursele umane disponibile, spre monitorizarea situaţiei în locurile de detenţie din cadrul comisariatelor de poliţie şi în Spitalul Clinic de Psihiatrie din municipiul Chişinău (în special, Secţia de expertiză psihiatrico-legală pentru persoanele aflate în stare de arest).

Într-o perioadă scurtă de timp în care au fost efectuate vizite preventive, s-au sesizat un şir de probleme şi încălcări care aduc atingere drepturilor constituţionale ale cetăţenilor.

În premieră au fost vizitate locurile de detenţie din cadrul Direcţiei poliţiei transporturi a MAI amplasate la Aeroportul Internaţional Chişinău şi la Gara feroviară Chişinău. Accesul avocatului parlamentar în locul de detenţie situat la Gara feroviară a fost îngrădit o perioadă îndelungată de timp, situaţia reuşind să se deblocheze doar după convorbirile cu administraţia direcţiei. De remarcat că înainte de această vizită avocatul parlamentar a participat la un seminar de instruire în domeniul drepturilor omului şi instituirii mecanismului naţional de prevenire a torturii, organizat pentru angajaţii Direcţiei poliţiei transporturi.

În urma studierii registrelor de evidenţă a persoanelor care s-au aflat în acest loc de detenţie, s-a constatat că nu toţi cetăţenii sînt supuşi înregistrării. Astfel, în ziua vizitei avocatului parlamentar, în registru figurau doar două persoane reţinute pentru comiterea unor contravenţii administrative.

Avocatul parlamentar, în cadrul vizitei preventive, dispunea de o informaţie privind reţinerea cetăţeanului S. de către angajaţii Direcţiei Servicii Operative a MAI, ulterior plasat în locul de detenţie din cadrul Gării feroviare din municipiul Chişinău, însă numele acestuia nu a fost de găsit în registrele de evidenţă.

În timpul vizitei locului de detenţie din cadrul Comisariatului de poliţie Botanica, mun.Chişinău, cetăţeanul L. a informat avocatul parlamentar că imediat după reţinere a fost dus în locul de detenţie din cadrul Aeroportului Internaţional Chişinău, pentru ca mai apoi să fie escortat la Comisariatul de poliţie Botanica. În registrele de evidenţă nu au fost găsite menţiuni cu privire la aflarea acestui cetăţean în locul de detenţie din cadrul aeroportului.

Analiza datelor înscrise în registrele de evidenţă a persoanelor reţinute în locul de detenţie din cadrul Aeroportului Internaţional Chişinău atestă că un număr foarte mare de cetăţeni ai Republicii Moldova şi ale altor state sînt reţinuţi pentru identificare, cu ulterioara eliberare, fără prezentarea explicaţiilor. Or, verificarea identităţii persoanei se efectuează prin confruntare cu paşaportul, însă colaboratorii poliţiei nu au putut oferi vreo explicaţie plauzibilă în privinţa acestei proceduri.

Aceste situaţii pun la îndoială legalitatea şi corectitudinea acţiunilor colaboratorilor de poliţie şi constituie o încălcare flagrantă a dreptului la libertate individuală şi siguranţa persoanei. Totodată, apare întrebarea privind necesitatea tăinuirii oamenilor, transportării reţinuţilor dintr-un local în altul. Este o întrebare firească, motivele reale fiind ştiute doar de colaboratorii poliţiei.

În viziunea avocatului parlamentar, locurile de detenţie din cadrul Gării feroviare a Aeroportului Internaţional Chişinău sînt veritabile pentru tranzitul persoanelor reţinute ilegal, maltratate şi constituie un mijloc ce asigură eficient acoperirea urmelor fărădelegilor admise de către colaboratorii organelor de drept faţă de cetăţeni.

În timpul vizitării unor comisariate de poliţie s-a constatat că persoanele sînt reţinute cu încălcarea garanţiilor constituţionale.

Astfel, procesele-verbale de reţinere administrativă precum şi procesele-verbale cu privire la contravenţia administrativă sînt întocmite cu multiple încălcări procesuale: lipseşte semnătura persoanei reţinute; refuzul persoanei reţinute de a semna procesul-verbal este confirmat doar prin menţiunea făcută tot de colaboratorul de poliţie – singura persoană care atestă acest fapt; în majoritatea proceselor-verbale cu privire la contravenţiile administrative lipseşte menţiunea cu privire la explicarea drepturilor şi obligaţiilor contravenientului. Prin urmare, în rare cazuri colaboratorul de poliţie aduce la cunoştinţa persoanei motivele reţinerii, fapt confirmat şi de către reţinuţi în timpul discuţiilor cu avocatul parlamentar.

Marea majoritate a persoanelor aflate în locurile de detenţie în cadrul comisariatelor de poliţie sînt reţinute pentru comiterea huliganismului nu prea grav (articolul 164 din Codul cu privire la contravenţiile administrative), însoţit de opunerea de rezistenţă colaboratorului de poliţie (articolul 174⁵ CCA) sau ultragierea colaboratorului de poliţie (articolul 174⁶ CCA).

În conformitate cu prevederile articolului 249 alin.3 din Codul cu privire la contravenţiile administrative, pentru comiterea contravenţiilor administrative enunţate mai sus persoana poate fi reţinută pînă la examinarea cazului de către instanţa de judecată. Însă colaboratorii de poliţie abuzează de această prevedere ori de cîte ori au ocazia.

În cadrul vizitelor efectuate s-a constatat că persoanele reţinute erau aduse cu întîrziere în faţa unui judecător pentru ca acesta să decidă asupra legalităţii reţinerii şi vinovăţiei/nevinovăţiei de comiterea contravenţii administrative. Alteori, persoanele reţinute au fost duse în faţa judecătorului doar după intervenirea avocatului parlamentar. În timpul unei vizite preventive la Comisariatul de Poliţie Buiucani au fost identificate două persoane reţinute administrativ care, în loc să fie aduse în faţa unui judecător, erau antrenate de către colaboratorii de poliţie la efectuarea unor acţiuni procesuale în cadrul cauzelor penale aflate în procedura comisariatului de poliţie.

Totodată s-a constatat că persoanelor reţinute administrativ li se încalcă dreptul de a aduce la cunoştinţa rudelor locul aflării lor, inclusiv şi în cazul minorilor.

În acest sens este relevant cazul de reţinere şi maltratare a minorului M. de către colaboratorii Comisariatului de poliţie Centru, municipiul Chişinău, care nu au anunţat părinţii despre reţinerea acestuia. Iniţial, pe marginea acestui caz, Procuratura sectorului Centru a emis o ordonanţă de neîncepere a urmăririi penale, şi doar după intervenţia avocatului parlamentar, ordonanţa respectivă a fost anulată şi începută urmărirea penală în baza articolului 309¹ alin.3 p.b) şi c) din Codul penal (Tortura) care, cu regret, se tergiversează pînă în prezent.

O altă problemă depistată este aducerea persoanelor la comisariatele de poliţie, pentru identificare, în pofida faptului că acestea au asupra lor acte de identitate. Deseori, în privinţa persoanelor respective sînt întocmite procese-verbale cu privire la contravenţia administrativă pentru aşa-zisa "opunere de rezistenţă colaboratorilor de poliţie sau huliganism nu prea grav".

Au fost identificate persoane care au fost "conduse" la comisariatele de poliţie doar pentru a da nişte explicaţii şi ulterior plasate în camere de detenţie împreună cu persoanele reţinute. Colaboratorii de poliţie nu neagă aceasta şi îşi îndreptăţesc acţiunile prin faptul ca anume acolo este amplasat biroul de serviciu.

Avocaţii parlamentari insistă asupra vulnerabilităţii acestei categorii de persoane "conduse" care sînt lipsite de orice drept procesual (nu pot contacta familia, nu au acces la medic şi depind integral de bunăvoinţa poliţiştilor pentru a merge la toaletă sau pentru a bea un pahar cu apă ş.a.).

Accesul la avocat îl au doar persoanele reţinute pentru pretinsa comitere a unor infracţiuni, fapt care nu se atestă în cazul persoanelor reţinute pentru comiterea contravenţiilor administrative.

Persoanele reţinute nu au acces la medic. Solicitările acestora, adresate colaboratorilor de poliţie, pentru a chema un medic rămîn fără răspuns. În cîteva situaţii, la cererea reţinuţilor care acuzau dureri, avocatul parlamentar a solicitat respectuos colaboratorilor de poliţie să cheme medicul. În unul dintre aceste cazuri, înregistrat la comisariatul de poliţie Buiucani, la cererea ombudsmanului de a chema medicii pentru a-l examina pe reţinut, colaboratorul poliţiei a reproşat că avocatul parlamentar nu dispune de asemenea competenţe, precum şi de dreptul de a investiga circumstanţele şi legalitatea reţinerii cetăţeanului. Pe marginea acestui caz a fost sesizată conducerea Ministerului Afacerilor Interne.

De menţionat că condiţiile de detenţie din cadrul izolatoarelor de detenţie provizorie şi comisariatelor de poliţie vizitate sînt inadecvate şi insuportabile: celulele sînt supraaglomerate, lipseşte iluminarea şi ventilarea adecvată, este deplorabilă starea echipamentului pentru odihnă (paturi, saltele), lasă de dorit starea sanitar-igienică, grupurile sanitare din aceste instituţii reprezintă un veritabil focar de infecţie. Această problemă a fost abordată anterior de avocaţii parlamentari, inclusiv în Raportul privind respectarea şi asigurarea drepturilor persoanei la integritate fizică şi psihică, la libertate şi securitate în izolatoarele de detenţie provizorie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova, prezentat Parlamentului în anul 2004.

Pe parcursul anului, avocaţii parlamentari au vizitat în repetate rînduri Spitalul Clinic de Psihiatrie din municipiul Chişinău, în mod special Secţia de expertiză psihiatrico-legală pentru persoanele aflate în stare de arest, fără a întîmpina obstacole din partea administraţiei instituţiei medicale.

În cadrul acestor vizite au fost evaluate condiţiile din spital, s-a discutat cu categoriile de persoane internate pentru tratament (pacienţi) şi cu personalul care activează în această instituţie. Au fost vizitate secţiile pentru bărbaţi, pentru femei şi secţia unde sînt plasate persoanele cu boli somatice.

Astfel, s-a constatat existenţa unor condiţii de viaţă normale. Acelaşi lucru se referă la alimentarea şi acordarea serviciilor medicale pacienţilor.

Dat fiind faptul că persoanele cu tulburări mintale sau cu deficienţe intelectuale trebuie să beneficieze de asistenţă sporită din partea societăţii, în prezent se pune un accent deosebit pe infrastructura în acest domeniu – se întreprind măsuri orientate spre reabilitarea infrastructurii în psihiatrie, dotarea cu mijloace fixe şi alte bunuri necesare desfăşurării activităţii.

În interiorul unor clădiri, punctele sanitare şi saloanele de proceduri au fost efectuate reparaţii capitale parţiale. Cu toate acestea, unele încăperi necesită lucrări de reparaţie esenţiale. În saloane sînt amplasate pînă la 20 de paturi.

În timpul vizitelor preventive în Secţia de expertiză psihiatrico-legală pentru persoanele aflate în stare de arest, s-a constatat existenţa unor probleme de natură să aducă atingere dreptului la libertatea individuală şi siguranţa persoanei. În opinia avocaţilor parlamentari, soluţionarea acestora nu va fi posibilă fără implicarea autorităţilor şi fără acordarea unui sprijin administraţiei spitalului.

În special, în instituţie se deţin persoane în privinţa cărora instanţa de judecată a pronunţat sentinţa de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical; persoane care s-au îmbolnăvit în timpul efectuării urmăririi penale sau aflării în stare de arest şi recruţii.

Dacă în privinţa primei categorii de persoane există condiţii de deţinere şi legea permite aplicarea tratamentului medical fără liberul lor consimţămînt, apoi în privinţa persoanelor care s-au îmbolnăvit în timpul efectuării urmăririi penale sau aflării în stare de arest există anumite dificultăţi cauzate de imperfecţiunea legislaţiei şi lipsa condiţiilor de deţinere a acestora. La momentul actual Centrul pentru Drepturile Omului efectuează investigaţiile necesare şi urmează să prezinte organelor de resort concluziile şi recomandările necesare.

Totodată, de rînd cu persoanele în privinţa cărora a fost pronunţată sentinţa de aplicare a măsurilor de constrîngere cu caracter medical, în aceeaşi secţie a spitalului se află şi recruţi plasaţi în instituţie pe o perioadă de 14 zile pentru efectuarea investigaţiilor psihiatrice în vederea deciderii asupra aptitudinii sau inaptitudinii acestora pentru satisfacerea serviciului militar. În decursul anului 2007, Secţia de expertiză psihiatrico-legală pentru persoanele aflate în stare de arest au fost internaţi 363 de recruţi.

În acest context, remarcăm că deţinerea în comun a acestor două categorii de persoane influenţează negativ asupra recruţilor, aducînd atingere dreptului la integritate fizică şi psihică şi ar putea fi tratată drept tratament inuman sau degradant.

Avocaţii parlamentari consideră că organele de resort trebuie să întreprindă măsuri pentru crearea condiţiilor de deţinere separată a acestor categorii de persoane.

Potrivit prevederilor articolului 144 din Codul de procedură penală, în cazul în care este necesară efectuarea expertizei, organul de urmărire penală – prin ordonanţă, iar instanţa de judecată – prin încheiere, dispune efectuarea expertizei.

În timpul vizitelor efectuate la Spitalul Clinic de Psihiatrie din municipiul Chişinău s-a constat că unele acte procesuale prin care este dispusă numirea expertizei sînt întocmite şi prezentate cu anumite greşeli, erori, inexactităţi, care, deşi sînt înlăturate după intervenirea administraţiei spitalului, influenţează asupra termenului aflării persoanelor în instituţia medicală, termenului desfăşurării urmăririi penale şi examinării dosarului de către instanţa de judecată.

Avocaţii parlamentari recomandă Ministerului Afacerilor Interne şi Consiliului Superior al Magistraturii să asigure măsuri pentru neadmiterea unor asemenea cazuri.

Vizitele efectuate au permis să concluzionăm că nu sînt cunoscute prevederile Legii cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349-XIII din 17.10.1997, care acordă ombudsmanului, membrilor Consiliului consultativ şi persoanelor care îi însoţesc acces liber în comisariatele de poliţie şi locurile de detenţie din cadrul acestora, în instituţii penitenciare, în izolatoare de detenţie provizorie, în unităţi militare, în centre de plasament al imigranţilor sau al solicitanţilor de azil, în instituţii care acordă asistenţă socială, medicală sau psihiatrică, în şcoli speciale pentru minori cu devieri de comportament şi în alte instituţii similare. Din această cauză, în timpul vizitelor preventive avocatul parlamentar a avut acces cu întîrziere în locurile de detenţie din cadrul unor comisariate de poliţie şi izolatoare de detenţie provizorie.

În contextul exercitării atribuţiilor avocaţilor parlamentari în calitate de mecanism naţional de prevenire a torturii, Centrul pentru Drepturile Omului întreprinde acţiuni de informare a colaboratorilor instituţiilor care urmează a fi vizitate asupra competenţelor, atribuţiilor, drepturilor membrilor Consiliului consultativ, experţilor şi altor persoane care-i vor însoţi.

Totodată, vizitele preventive efectuate deja de către avocaţii parlamentari şi colaboratorii Centrului pentru Drepturile Omului au demonstrat că fără implicarea activă a conducerii instituţiilor, în subordinea cărora se află locurile care vor fi vizitate de avocatul parlamentar, membrii Consiliului consultativ şi persoanele care îi vor însoţi, accesul în instituţii, la documente ş.a. va fi complicat de către angajaţii, care nu cunosc sau nu doresc să cunoască şi să conştientizeze esenţa mecanismului naţional de prevenire a torturii. Or, este oportun ca autorităţile şi persoanele cu funcţii de răspundere corespunzătoare să manifeste atitudine serioasă faţă de recomandările avocaţilor parlamentari în vederea ameliorării comportamentului faţă de persoanele private de libertate, a condiţiilor de detenţie şi a prevenirii torturii.

LIBERA CIRCULAŢIE

Unul dintre drepturile fundamentale ale omului îl constituie dreptul la libera circulaţie. Constituţia Republicii Moldova prevede, în articolul 27, că oricărui cetăţean al Republicii Moldova îi este asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a ieşi, de a emigra şi de a reveni în ţară. Prin această reglementare, textul constituţional prevede două aspecte ale exercitării acestui drept, şi anume: posibilitatea liberei circulaţii pe teritoriul republicii şi în afara teritoriului statului.

Crearea primului Centru comun de eliberare a vizelor pentru Europa a oferit cetăţenilor din Republica Moldova acces la vize în direcţia statelor-membre ale Uniunii Europene, care nu au la Chişinău reprezentanţe diplomatice şi a constituit un eveniment istoric de o importanţă extraordinară, deoarece activitatea acestuia facilitează accesul la libera circulaţie peste hotarele ţării.

Totodată, în anul 2007 instituţia avocaţilor parlamentari a înregistrat 15 petiţii parvenite din partea cetăţenilor care au invocat lezarea dreptului constituţional la libera circulaţie. Mai mulţi posesori de autovehicule înmatriculate în regiunea transnistreană, domiciliaţi pe malul drept al Nistrului, au invocat încălcarea dreptului constituţional la libera circulaţie din partea lucrătorilor poliţiei rutiere, materializat prin ridicarea plăcilor cu numere de înmatriculare transnistrene de pe mijloacele de transport pe care le deţin.

Conform datelor prezentate de către Direcţia Generală Poliţie Ordine Publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, poliţia rutieră a ridicat în anul 2007 peste 2 mii de plăcuţe ale unităţilor de transport înmatriculate în raioanele de est ale republicii, conduse de şoferi cu viza de domiciliu în dreapta Nistrului. Motivul adus de către colaboratorii MAI în susţinerea acţiunilor lor era că vehiculele menţionate, importate în Republica Moldova sînt înmatriculate în organe neconstituţionale ale regiunii transnistrene, ceea ce reprezintă abateri de la legislaţia vamală, fiscală şi ecologică.

În Republica Moldova există un cadru legal unic care reglementează modul de introducere şi scoatere a mijloacelor de transport de pe teritoriul ţării şi reguli unice de înmatriculare a mijloacelor de transport, sub incidenţa cărora cad şi mijloacele de transport înmatriculate în Transnistria.

În opinia avocaţilor parlamentari, posesorii de autovehicule menţionaţi au încălcat formal condiţiile privind circulaţia vehiculelor şi admiterea acestora în traficul rutier, prevăzute în Legea privind siguranţa traficului rutier nr.131-XVI din 07.06.2007, Regulamentul circulaţiei rutiere, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1047-XIV din 08.11.1999 etc. despre care fapt petiţionarii au fost atenţionaţi, inclusiv reamintindu-li-se îndatoririle fundamentale consfinţite în Constituţia Republicii Moldova, printre care exercitarea drepturilor şi libertăţilor cu bună credinţă (art.55), obligaţia cetăţenilor de a contribui prin impozite şi prin taxe la cheltuielile publice (art.58), obligaţia fiecărui cetăţean de a proteja mediul înconjurător etc.

În acelaşi timp, avocaţii parlamentari au apreciat acţiunile represive ale organelor statale ca fiind neproporţionale situaţiei, avînd în vedere că autorităţile Republicii Moldova o perioadă îndelungată au admis în traficul rutier aceste mijloace de transport, şi anume această atitudine tolerantă, loială şi permisivă a autorităţilor a încurajat comportamentul respectiv al cetăţenilor.

În scopul respectării ordinii de drept şi a dreptului constituţional menţionat, precum şi aplanării problemei ce afectează un număr impunător de cetăţeni, avocaţii parlamentari au considerat necesar de a interveni cu propunere către Guvern de a elabora un mecanism de reînmatriculare a automobilelor posesorilor domiciliaţi în partea dreaptă a Nistrului, fără aplicarea unei noi taxe de înregistrare.

Conform informaţiei prezentate de şeful Aparatului Guvernului, în şedinţa de Guvern de la data de 7 noiembrie 2007, a fost aprobat proiectul de lege cu privire la documentarea unor categorii de vehicule, precum şi "Regulamentul temporar privind introducerea în circulaţia libera în R. Moldova a vehiculelor cu documente şi numere de înmatriculare neregulamentare". Prevederile acestui regulament stabilesc că de la 1 ianuarie 2008, automobilele aflate la evidenţă în raioanele de est, care n-au numere de înmatriculare ale Republicii Moldova, nu vor putea părăsi hotarele ţării, iar de la 1 ianuarie 2009 nu vor avea acces pe teritoriul controlat de autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova, cît şi pe teritoriul ţărilor vecine – România şi Ucraina.

Avocaţii parlamentari consideră drept irelevante soluţiile propuse, pe motiv că acestea vor afecta exclusiv proprietarii autovehiculelor înmatriculate neregulamentar, domiciliaţi în partea stîngă a Nistrului. Or, în caz că se vor conforma şi vor reînmatricula unităţile de transport conform prevederilor menţionate, ei se vor confrunta cu impedimentele create de către autorităţile transnistrene în exercitarea dreptului la libera circulaţie pe teritoriul controlat de ele. Neconformarea la prevederile regulamentului va avea drept efect constrîngerea dreptului la circulaţie în afara teritoriului transnistrean din partea autorităţilor RM. Acest lucru deja se întîmplă, chiar dacă Regulamentul sus-numit încă nu a intrat în vigoare, nefiind publicat în Monitorul Oficial al RM.

Astfel, în toamna anului 2007 la Centrul pentru Drepturile Omului au parvenit adresări din partea cetăţenilor domiciliaţi în regiunea transnistreană, cărora li s-au creat impedimente la trecerea frontierei de stat de către lucrătorii Serviciului de Grăniceri. Bunăoară, un petiţionar afirma că în punctul de trecere Tudora colaboratorii Serviciului de Grăniceri nu au permis familiei sale să treacă frontiera de stat cu autovehiculul înregistrat la locul domiciliului, pentru a-şi vizita rudele din Ucraina. Motivele aduse de către colaboratorii Serviciului de Grăniceri întru justificarea acţiunilor lor au fost prevederile regulamentului menţionat.

În acest sens, avocaţii parlamentari au sesizat Serviciul de Grăniceri al Republicii Moldova pentru a nu admite în continuare, din partea colaboratorilor săi, crearea impedimentelor analogice în exercitarea dreptului constituţional al cetăţenilor Republicii Moldova la libera circulaţie. Or, dreptul la libera circulaţie nu poate face obiectul unor restrîngeri, decît celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, ordinii publice sau în alte cazuri specificate în articolul 54 din Constituţie.

Pe parcursul cîtorva ani la rînd instituţia avocaţilor parlamentari este sesizată în legătură cu dificultăţile întîmpinate de către cetăţeni la perfectarea paşapoartelor.

Cetăţenii Republicii Moldova au dreptul de a ieşi şi intra în ţară în baza paşaportului, care este eliberat de organele competente în baza documentelor prevăzute de lege.

În cadrul verificării datelor prezentate de solicitant în cererea-chestionar, subdiviziunea teritorială a Ministerului Dezvoltării Informaţionale interpelează Direcţia Informaţii şi Evidenţe Operative a Ministerului Afacerilor Interne, care gestionează Baza centrală de Date a MAI, referitor la antecedentele penale ale cetăţenilor.

Deseori subdiviziunile teritoriale ale Ministerului Dezvoltării Informaţionale refuză eliberarea paşapoartelor în temeiul informaţiei greşite referitoare la antecedentele penale, care figurează în Baza Centrală de Date. Avocaţii parlamentari în repetate rînduri constată că în majoritatea cazurilor aceste situaţii sînt generate de lipsa unui mecanism eficient de conlucrare între instituţiile responsabile de prezentarea/radierea neîntîrziată a informaţiei despre antecedentele penale ale cetăţenilor.

În alte cazuri aceasta este determinată de posibilitatea Ministerului Dezvoltării Informaţionale al RM de a refuza eliberarea paşaportului sau prelungirea termenului de valabilitate a acestuia în baza Legii cu privire la ieşirea şi intrarea în Republica Moldova nr.269-XIII din 09.11.1994, cu referinţă la faptul că solicitantul este tras la răspundere penală. În acest sens, este relevant cazul cetăţeanului I., care se află în imposibilitate să-şi perfecteze paşaportul, deoarece organele abilitate solicită prezentarea rezultatelor examinării cauzei penale în privinţa lui, care a parvenit în instanţa de judecată la 24 octombrie 1991. Conform informaţiei prezentate de preşedintele judecătoriei, dosarul nu a fost transmis în cancelarie, mai mult decît atît – nu există nici fişa de evidenţă a dosarului.

Instituţia avocaţilor parlamentari a sesizat de cîteva ori Consiliul Superior al Magistraturii, solicitînd verificarea circumstanţelor acestui caz ieşit din comun şi întreprinderea măsurilor întru înlăturarea impedimentelor la realizarea drepturilor constituţionale ale petiţionarului.

Consiliul Superior al Magistraturii a recomandat preşedintelui judecătoriei în cauză să întreprindă măsuri pentru restabilirea dosarului penal dispărut şi pentru asigurarea păstrării respective a dosarelor şi materialelor judiciare. Dar deocamdată problema petiţionarului rămîne nesoluţionată.

Situaţia care s-a creat în acest domeniu, confirmată de mai multe adresări ale cetăţenilor, a determinat avocatul parlamentar să sesizeze Curtea Constituţională în vederea controlului constituţionalităţii unor prevederi ale articolului 8 al Legii nr.269. În viziunea avocaţilor parlamentari, redacţia actuală a normei contestate creează condiţii pentru privarea arbitrară a cetăţenilor de dreptul constituţional la liberă circulaţie, atribuind unor structuri ale administraţiei publice dreptul să decidă la discreţia sa eliberarea/refuzul eliberării paşaportului cetăţeanului Republicii Moldovei, prin care fapt se aduce atingere articolului 21 din Constituţia Republicii Moldova.

Avocaţii parlamentari consideră că normele menţionate contravin şi articolului 54 din Constituţie, conform căruia nu se admite restrîngerea dreptului proclamat în articolul 21 (prezumţia nevinovăţiei), iar restrîngerile în exercitarea altor drepturi şi libertăţi fundamentale trebuie să fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat şi nu pot atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

După intrarea în vigoare pentru Republica Moldova, la 16 martie 2007, a Convenţiei cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării actelor oficiale străine, la Centrul pentru Drepturile Omului au fost înregistrate adresări de la cetăţeni care s-au confruntat cu anumite dificultăţi la perfectarea actelor de identitate din sistemul naţional de paşapoarte, inclusiv tergiversarea perfectării documentelor. Aşadar, Direcţia Generală de Documentare a Populaţiei a trecut la procedura examinării cererilor pentru perfectarea actelor de identitate cetăţenilor Republicii Moldova, aflaţi cu domiciliu legal şi obişnuit peste hotarele ţării, în baza procurilor eliberate de autorităţile competente ale statelor parte la Convenţie, fiind supralegalizate conform cerinţelor acesteia din SUA, Republica Irlanda, statul Israel, Republica Elenă, Republica Italiană, Regatul unit al Spaniei etc.

Din informaţia parvenită de la Ministerul Dezvoltării Informaţionale, în cadrul examinării cererilor, în unele cazuri este dificilă aprecierea veridicităţii supralegalizării actelor notariale, îndeosebi a actelor parvenite din Republica Italiană. Cel mai frecvent motiv al suspiciunilor din partea Direcţiei Generale de Documentare a Populaţiei a fost cauzat de nerespectarea cerinţelor faţă de ştampilă, prevăzute în articolul 4 al Convenţiei, în unele cazuri au fost stabilite divergenţe în semnătura uneia şi aceleiaşi persoane responsabile de supralegalizare.

În urma identificării acestor încălcări a survenit necesitatea interpelării autorităţilor abilitate pentru supralegalizare ale Republicii Italiene în vederea stabilirii autenticităţii supralegalizării şi primirii mostrelor semnăturilor persoanelor responsabile. În cîteva cazuri autorităţile italiene nu au confirmat aplicarea ştampilei de supralegalizare, fapt care a condus la respingerea cererilor de perfectare a actelor de identitate, cu solicitarea prezentării procurii cu aplicarea ştampilei "Apostila" veridică.

În cadrul şedinţei comune, cu participarea reprezentanţilor Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerului Justiţiei şi Ministerului Dezvoltării Informaţionale, convocată în noiembrie 2007, s-a convenit asupra minimalizării solicitărilor către organele abilitate pentru apostilare din partea organelor de resort, precum şi asupra excluderii verificărilor suplimentare în cazul lipsei motivelor întemeiate, fapt care va exclude tergiversarea procesului de perfectare a documentelor.

Beneficiarii serviciilor prestate de către Direcţia Generală de Documentare a Populaţiei au adus la cunoştinţa avocaţilor parlamentari faptul că instituţia respectivă refuză aplicarea fotografiilor copiilor în paşapoartele părinţilor, la prezentarea procurii.

În cadrul examinării problemei invocate s-a constatat că în majoritatea cazurilor solicitarea de aplicare a fotografiei copilului în paşaportul părintelui, la prezentarea procurii, vine din partea cetăţenilor Republicii Moldova, aflaţi peste hotarele ţării. Din informaţia prezentată de Ministerul Dezvoltării Informaţionale rezultă că această categorie de cereri nu poate fi examinată, deoarece în Lista serviciilor prestate de către Direcţia Generală de Documentare a Populaţiei nu figurează serviciul de aplicare a fotografiei copilului în paşaportul părintelui, la prezentarea procurii.

În opinia avocaţilor parlamentari, în condiţiile în care în ultimii ani fluxul migraţional din ţară a căpătat proporţii considerabile, se impune întreprinderea unor măsuri care ar facilita reintegrarea familiilor emigranţilor, păstrarea integrităţii acestora şi asigurarea dreptului la libera circulaţie. În acest context, Direcţiei Generale de Documentare a Populaţiei din cadrul ÎS "Registru" i s-a propus revizuirea Listei serviciilor prestate şi introducerea serviciului de aplicare a fotografiei copilului în paşaportul părintelui, la prezentarea procurii, pentru a o aduce în concordanţă cu prevederile Legii privind actele de identitate în sistemul naţional de paşapoarte nr.273-XIII din 09.11.1994 şi pentru a exclude limitarea dreptului la libera circulaţie garantat de Constituţie.

LIBERTATEA CONŞTIINŢEI

Libertatea conştiinţei este una dintre libertăţile de bază consfinţite în catalogul internaţional al drepturilor umane. Declaraţia Universală a Drepturilor Omului proclamă, în articolul 18, că orice persoană are dreptul la libertatea gîndirii, a conştiinţei şi a religiei, acest principiu este tratat şi în articolul 18 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, cît şi în articolul 9 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul menţionat implică libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia în mod liber, individual sau colectiv, în public sau în particular, cu condiţia ca această exercitare să nu contravină Constituţiei sau legislaţiei în vigoare.

Constituţia Republicii Moldova, la rîndul său, prevede că cultele religioase sînt libere să se organizeze potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. De altfel Legea Supremă mai adaugă în articolul 31 alin.3 că în relaţiile dintre culte sînt interzise sub orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă. Constatînd separarea statului de biserică, Constituţia garantează autonomia cultelor religioase. Statul, la rîndul său, garantează libertatea conştiinţei şi libertatea religiei pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit raportului tradiţional al Departamentului de Stat al Statelor Unite pentru anul 2007, Moldova continuă să încalce libertatea conştiinţei, problemele semnalate nu au dispărut, starea de lucruri la acest capitol rămînînd neschimbată.

Instituţia avocaţilor parlamentari a fost sesizată de către persoane care susţineau că le-a fost lezat dreptul constituţional la libertatea conştiinţei de către instituţiile statale, inclusiv din partea reprezentanţilor organelor de drept. Astfel, petiţionarii susţineau că autorităţile competente le-au creat dificultăţi neîntemeiate în înregistrarea cultului, au suferit intervenţii abuzive din partea colaboratorilor organelor de poliţie în incinta localului în care au loc rugăciunile.

Petiţionarul M. s-a adresat la Centrul pentru Drepturile Omului, invocînd obiecţii faţă de Serviciul Culte. Acesta a menţionat că din anul 2004 a adresat în repetate ori cereri pentru înregistrarea cultului musulman, de fiecare dată primind refuz, în viziunea sa neargumentat. În acelaşi timp, colaboratorii organelor de drept întreprindeau cu regularitate acţiuni de intimidare a persoanelor care împărtăşesc această religie, cu întocmirea proceselor-verbale privind atragerea lor la răspundere administrativă în temeiul articolului 200 din Codul cu privire la contravenţiile administrative (încălcarea legislaţiei cu privire la culte). Deşi pe marginea proceselor-verbale respective instanţele de judecată competente nu emiteau decizii de atragere la răspundere administrativă, dosarele administrative fiind clasate, angajaţii Biroului Migraţie şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne, în comun cu colaboratorii organelor de poliţie, îşi făceau sistematic apariţia în ziua de rugăciune în incinta localului respectiv.

Avocaţii parlamentari au calificat acţiunile colaboratorilor poliţiei neadecvate situaţiei. Or, Constituţia Republicii Moldova garantează libertatea conştiinţei şi pledează pentru cultivarea spiritului de toleranţă şi de respect reciproc. Asupra neregulilor depistate Centrul pentru Drepturile Omului a înaintat aviz Ministerului Afacerilor Interne, cerînd curmarea acţiunilor neîntemeiate de intimidare a credincioşilor musulmani din partea colaboratorilor subdiviziunilor aflate în subordinea ministerului.

În luna mai 2007 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Legea privind cultele religioase şi părţile lor componente nr.125-XVI, care reglementează raporturile ce ţin de libertatea conştiinţei şi de religie, de statutul juridic al cultelor religioase şi al părţilor lor componente, înregistrarea acestora revenindu-i Ministerului Justiţiei. Totodată, libertatea conştiinţei, de rînd cu alte libertăţi constituţionale, nu trebuie să prejudicieze drepturile altor persoane. Ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc.

Instituţia avocaţilor parlamentari a fost sesizată de regizorul unui spectacol controversat, care a fost suspendat în urma protestelor şi acţiunilor agresive ale unor grupuri de persoane cu concepţii religioase aparte. Prin acţiunile reprezentanţilor asociaţiei religioase au fost lezate drepturi şi libertăţi constituţionale garantate de Legea Supremă a statului – libertatea creaţiei, libertatea opiniei şi a exprimării, a fost pusă în pericol integritatea fizică, au fost aduse insulte în public, calomnii, daune morale regizorului, artiştilor, spectatorilor.

Ca urmare a intervenţiei Centrului pentru Drepturile Omului, avocatul parlamentar a fost informat de Ministerul Culturii că în adresa Filarmonicii a fost expediat demersul preşedintelui organizaţiei religioase în care se exprima indignarea pe marginea spectacolului, au fost ameninţări telefonice cu privire la agresarea spectatorilor, actorilor, colaboratorilor Filarmonicii. În ziua prezentării spectacolului din partea membrilor organizaţiei religioase a avut loc tentativa de blocare a accesului spectatorilor în sală, au fost reţinute persoane care purtau în genţi cioburi de sticle, oglinzi, cuţite. La încercările colaboratorilor Filarmonicii de a îngrădi accesul acestora în sală, o persoană a fost rănită.

Comisariatul General de poliţie al municipiului Chişinău a informat că "în procesul desfăşurării spectacolului s-a stabilit că piesa are un context ce atentează vădit la moralitatea societăţii, fiind direct în public relatate unele momente ale vieţii intime redate cu tentă pornografică, care poate conduce la unele reacţii imprevizibile din partea spectatorilor". De menţionat că şedinţa Consiliului de Experţi al Agenţiei de Stat pentru Protecţia Moralităţii, în care a fost emisă decizia de a permite prezentarea publică a spectacolului dat, cu respectarea restricţiilor de vîrstă (de la 18 ani), a avut loc peste 9 zile după incidentul dat. Astfel, a rămas fără răspuns întrebarea avocatului parlamentar, adresată Ministerului Afacerilor Interne, în baza căror criterii colaboratorii poliţiei au stabilit caracterul pornografic al piesei.

Totodată rămînem îngrijoraţi de faptul că poliţia nu a întreprins nici o măsură pentru a împiedica acţiunile membrilor organizaţiei religioase şi nu i-a sancţionat ulterior pentru tulburarea ordinii publice şi punerea în pericol a vieţii şi integrităţii corporale a cetăţenilor. Persoanele responsabile din partea Comisariatului de poliţie al sectorului Centru mun.Chişinău s-au limitat la o convorbire de convingere cu reprezentanţii asociaţiei religioase "în scopul evitării unor tulburări ale ordinii publice şi de drept, fără recurgere la metode radicale de influenţă". Nu este unicul caz în Republica Moldova, cînd convingerile religioase ale unor grupuri de cetăţeni au servit temei pentru a influenţa viaţa laică a comunităţii.

Avocaţii parlamentari rămîn îngrijoraţi în legătură cu evenimentele care au derulat în anul 2007, inclusiv disensiunile dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei, divergenţe care, prin noţiune, nu pot avea o influenţă benefică asupra credincioşilor. Cu atît mai mult cu cît societatea moldovenească este în mare parte religioasă (conform sondajelor, circa 80% din membrii comunităţii au cea mai mare încredere în biserică). Aceasta atribuie o deosebită sensibilitate problemei şi dictează precauţie atît în acţiunile cultelor, cît şi a autorităţilor. Or, menirea de facto a cultului religios este de a sluji Domnului, propagînd dragostea, pacea, toleranţa şi buna înţelegere între oameni/credincioşi.

Considerăm inadmisibile orice tentative de manipulare ori divizare a creştinilor după anumite criterii, dat fiind că este vorba de o singură credinţă ortodoxă. Chiar dacă Mitropoliile ţin de Patriarhii diferite, ele trebuie să aibă un scop unic şi reciproc, trebuie să se completeze, asigurîndu-le creştinilor posibilitate şi condiţii necesare să se roage, dar în nici un caz să nu-i limiteze în acest drept.

LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR, OPINIEI ŞI EXPRIMĂRII

Mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.

Importanţa deosebită a libertăţii la întruniri a cetăţenilor este pusă în valoare de Constituţia Republicii Moldova, prin articolul 40, care stipulează că "mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme", atribuindu-i-se astfel statut de drept fundamental.

Semnificaţia principială a dreptului la libera întrunire, ca o condiţie de exprimare liberă a opiniilor şi realizare a aspiraţiilor membrilor unei comunităţi democratice, a determinat instituţia avocaţilor parlamentari să examineze starea de lucruri la acest capitol în Republica Moldova, în anul 2007 fiind sintetizată în Raportul tematic "Libertatea întrunirilor – realităţi şi sugestii".

De menţionat că Raportul nominalizat a constituit obiect de discuţie în cadrul unei mese rotunde organizate de către Centrul pentru Drepturile Omului la 19 iunie 2007, la care a luat parte atît sectorul guvernamental, cît şi cel neguvernamental ataşaţi de problema vizată.

Mai mult decît atît, Raportul tematic al Centrului pentru Drepturile Omului a constituit unul din reperele de care Ministerul Justiţiei s-a condus la elaborarea proiectului Legii privind întrunirile, care a fost adoptată de către Parlament.

Legea nouă se încadrează perfect în ansamblul de măsuri prioritare, orientate spre asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, susţinerea dezvoltării societăţii civile, pe care şi le-a asumat Republica Moldova, semnînd Planul de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova, care specifică, printre altele, necesitatea amendării Legii privind întrunirile, în scopul ajustării la cerinţele Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi Libertăţile Fundamentale.

Legea privind întrunirile a fost apreciată şi de grupul de experţi OSCE. În opinia lor, aceasta marchează un progres în instituirea unui cadru juridic favorabil pentru exercitarea libertăţii întrunirilor paşnice în Republica Moldova şi poate servi drept un exemplu de practică utilă în regiunea OSCE.

Deocamdată, însă, investigaţiile efectuate la capitolul vizat demonstrează că în Republica Moldova starea de lucruri în domeniul asigurării desfăşurării libere a întrunirilor lasă de dorit, situaţia fiind condiţionată de mai mulţi factori care, în ultimă instanţă, generează limitări aduse exerciţiului acestui drept fundamental de către individ.

Se atestă, pe de-o parte, anumite tendinţe pozitive (o activizare) în comunitate, dar, pe de altă parte se constată multe neajunsuri care urmează a fi înlăturate prin efort comun al tuturor actorilor implicaţi – factori de decizie şi societatea civilă.

Numărul în creştere a declaraţiilor prealabile pentru desfăşurarea întrunirilor prezentate de către asociaţiile obşteşti şi cetăţeni confirmă faptul că tot mai mulţi membri ai comunităţii înţeleg importanţa întrunirilor ca formă de exprimare a opiniilor, drept element indispensabil al unei democraţii autentice, care presupune un comportament civic activ.

Efectuînd o analiză comparativă a situaţiei la capitolul vizat în anul 2007 faţă de anii precedenţi, s-a constatat faptul că Primăria mun.Chişinău a manifestat o atitudine mai constructivă vizavi de asigurarea garantării respectării libertăţii la întrunire a cetăţenilor, demonstrînd deschidere în raport cu ultimii.

Nu putem afirma acelaşi lucru în privinţa organelor de poliţie, care prin acţiunile admise (de cele mai multe ori chiar depăşind atribuţiile de serviciu sau acţionînd în contradicţie cu prevederile constituţionale) au creat cetăţenilor impedimente în realizarea dreptului la libertatea întrunirii.

Percepţiile democratice în localităţi se dezvoltă lent şi neunivoc. În mare parte membrii comunităţilor continuă să accepte demnitarii şi funcţionarii publici ca pe conducători, persoane sus-puse, nu în calitate de reprezentanţi aflaţi în serviciul societăţii, cu obligaţiuni şi responsabilităţi faţă de comunitate. Mulţi cetăţeni cunosc sub nivelul cuvenit prevederile constituţionale, dar şi mai puţin prevederile legislaţiei cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. Această stare diferă de la o localitate la alta, în dependentă de sursele informaţionale disponibile, prezenţa şi prestaţia sectorului asociativ, gradul de pregătire a funcţionarilor autorităţilor locale. Or, o situaţie defavorabilă la acest compartiment poate genera iresponsabilitate sau chiar abuz din partea factorilor de decizie în raport cu cetăţenii, poate diminua sau chiar suprima drepturile şi libertăţile lor.

Studiul efectuat a dezvăluit şi multe cazuri de intervenire în forţă a colaboratorilor organelor de poliţie faţă de participanţii la întruniri.

S-au atestat situaţii în care colaboratorii de poliţie recurgeau la acţiuni mult mai drastice decît ar fi fost dictate de necesitate, în special, practicarea pe larg a reţinerilor administrative, chiar în ciuda îmrejurărilor ce dezvăluie nerespectarea formală a unor prevederi ale legii, redacţia cărora este depăşită de timp. Nu se ţine cont de importanţa libertăţii întrunirilor într-o societate democratică şi de scopul urmărit.

De menţionat că libertatea la întruniri paşnice şi libertatea exprimării aparţin tuturor persoanelor, nu doar majorităţii. Se admite că o demonstraţie poate deranja anumite persoane vis-a-vis de ideile propagate sau revendicările înaintate, însă aceasta nu constituie motiv pentru a interzice o întrunire paşnică. Dacă autorităţile au temeri pentru securitatea demonstranţilor, atunci trebuie să întreprindă măsuri de protecţie a acestora sau să sugereze alternative pentru ca manifestarea în cele din urmă să se desfăşoare în forma solicitată.

Studiul efectuat a constatat situaţii de interpretare mai largă şi, respectiv, de aplicare incorectă a prevederilor legii în raport cu persoanele care desfăşurau unipersonal manifestări.

Or, manifestările unipersonale, sînt nu altceva decît o formă de realizare de către cetăţeni a dreptului fundamental garantat de Constituţia Republicii Moldova în articolul 32 – libertatea opiniei şi exprimării.

Astfel, conform normei constituţionale invocate, oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Sînt interzise şi pedepsite prin lege contestarea şi defăimarea statului şi a poporului, îndemnul la război de agresiune, la ură naţională, rasială sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial, la violenţă publică, precum şi alte manifestări ce atentează la regimul constituţional (redacţia actuală a alin.(3) articolul 32 citat, urmează să fie adusă în concordanţă cu redacţia articolului 10 alin.(2) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale).

Concomitent cu adoptarea Legii privind întrunirile, au fost operate modificări în Codul penal şi Codul cu privire la contravenţiile administrative, prin introducerea unor articole noi, respectiv articolul 140/3 Codul penal (violarea dreptului la libertatea întrunirilor) şi articolul 174/1 Codul cu privire la contravenţiile administrative (încălcarea legislaţiei cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor).

Norma penală (articolul 140/3 din Codul penal în redacţia a.1961) după adoptarea Codului penal în redacţia Legii nr.1160-XV din 21 iunie 2002, nu a suportat modificări esenţiale (articolul 184 Cod penal, păstrîndu-se pînă şi sancţiunile). În baza acestei norme, răspunderea penală poate surveni pentru împiedicarea ilegală a desfăşurării întrunirilor ori a participării cetăţenilor la acestea, fie prin constrîngerea lor la participare, inclusiv de către o oarecare persoană cu funcţie de răspundere.

Centrul pentru Drepturile Omului nu deţine informaţie care să confirme faptul pornirii vreunei cauze penale în baza dispoziţiilor acestui articol. Această normă, a rămas literă moartă în Codul penal vechi şi rămîne neutilizată pînă în prezent.

Sîntem de acord cu poziţia celor care susţin că o normă penală este importantă în primul rînd ca instrument de prevenire. Rezultatele studiului efectuat, însă, atestă că efectul preventiv al legii penale invocate este neînsemnat, ori asta pentru că lipseşte o practică bine pusă la punct la acest capitol operată de organele abilitate. Aceasta este şi o cauză de neutilizare la nivelul cuvenit de către cetăţeni a acestei pîrghii.

Pentru nerespectarea prevederilor legale, organizatorii întrunirii şi participanţii la ea, dar şi factorii de decizie din primărie pot fi traşi la răspundere administrativă în baza articolului 174/1 din Codul cu privire la contravenţiile administrative. Fiind adoptată în pachet cu Legea nr.560-XIII, norma administrativă invocată a suferit ulterior unele modificări. Astfel, prin Legea nr.792-XV din 24.01.2002 sancţiunile la toate cele 6 dispoziţii ale articolului 174/1 din Codul cu privire la contravenţiile administrative s-au dublat sau chiar s-au triplat, în acest fel subliniindu-se pericolul social sporit al acţiunilor/inacţiunilor care se încadrează în dispoziţiile normei respective. Prin Legea nr.1312-XV din 26.07.2002, articolul a fost completat cu un alineat nou (7), care prevede răspundere administrativă pentru antrenarea copiilor în întrunirile desfăşurate fără avizarea, autorizaţia primăriei ori cu încălcarea condiţiilor din autorizaţie.

Tot în acest context, este de menţionat că sancţiunile alineatelor (1), (2), (4), (7) ale articolului 174/1 din Codul cu privire la contravenţiile administrative prevăd amendă pentru încălcarea legislaţiei cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor. De altfel, articolul 249 din Codul cu privire la contravenţiile administrative stipulează că persoanele care au încălcat modul de organizare şi de desfăşurare a adunărilor, mitingurilor, procesiunilor şi demonstraţiilor de stradă, pot fi reţinute pînă la examinarea cazului de către instanţa judecătorească respectivă. Respectiv, termenul examinării cazurilor cu privire la contravenţiile administrative prevăzute de articolele 174/1-174/9, reieşind din prevederile art.264 al codului nominalizat, este de trei zile. În opinia avocatului parlamentar prevederile vizate constituie nişte măsuri de constrîngere statale mult prea dure, ţinînd cont de sancţiunile prevăzute de articolele 174/1 şi 249 alin.(1) din Codul cu privire la contravenţiile administrative, conform cărora reţinerea administrativă a persoanei care a comis o contravenţie administrativă poate dura nu mai mult de 3 ore. Circumstanţele invocate, considerăm, aduc atingere atît principiului prezumţiei nevinovăţiei, cît şi inviolabilităţii libertăţii individuale şi siguranţei persoanei, garantate de articolele 21 şi 25 din Constituţia Republicii Moldova.

Redresarea situaţiei actuale, în viziunea avocaţilor parlamentari, ar fi posibilă pe calea extinderii dialogului constructiv dintre autorităţi şi societatea civilă, schimbului de păreri, identificării soluţiilor optime şi realizării programelor comune care, concomitent, ar influenţa benefic şi gradul de maturitate a comunităţii. Acceptînd vectorul de implementare a valorilor democratice europene, societatea civilă, la rîndul ei, trebuie deja să depăşească statutul de tutelată de către autorităţi. Faza următoare dictează aspiraţie spre un dialog pe poziţii de paritate cu autorităţile publice şi obţinerea unei participaţii reale şi efective în abordarea chestiunilor de interes public, demonstrînd în acest fel însemne ale purtătorului autentic de suveranitate statală. Realizarea acestui deziderat presupune eforturi comune ale actorilor menţionaţi.

Aşadar, în baza celor remarcate, avocaţii parlamentari consideră binevenită şi oportună:

- racordarea redacţiei articolului 32 alin.(3) al Constituţiei Republicii Moldova cu prevederile articolului 10 alin.(2) al Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului – obligaţiune asumată în baza Planului de acţiuni aprobat prin Hotărîrea Parlamentului RM nr.1447-XIII din 28.01.1998, şi, de asemenea prin PNADO (2003-2008);

- în legătură cu adoptarea Legii privind întrunirile, racordarea legislaţiei penale şi administrative, care să asigure participaţie responsabilă a subiecţilor implicaţi, fără să inhibe iniţiativa şi dorinţa cetăţenilor de a-şi exterioriza opiniile în cadrul întrunirilor paşnice;

- reglementarea, printr-un act guvernamental, comportamentului colaboratorilor poliţiei în timpul desfăşurării întrunirilor;

- includerea în programele de studii ale instituţiilor preuniversitare, universitare, Academiei de Administrare Publică pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova ore consacrate libertăţii întrunirilor şi libertăţii de exprimare, pentru a asigura o pregătire mai bună a factorilor de decizie, inclusiv din administraţia publică;

- dezvoltarea practicii desfăşurării dezbaterilor publice (este binevenită implicarea activă a mass-media) pe marginea subiectelor de pe agenda întrunirilor sau/şi pe marginea circumstanţelor aflate în legătură directă cu procesul de organizare, desfăşurare sau participare la întrunire, oferind în acest fel posibilitate părţilor implicate să-şi motiveze acţiunile/inacţiunile;

- ascultarea periodică la şedinţele Consiliilor locale a activităţii primarului (altor autorităţi subordonate) în vederea asigurării desfăşurării libere a întrunirilor în localitate;

- implementarea proiectelor orientate spre perfecţionarea activităţii funcţionarilor implicaţi în procesul de realizare a libertăţii întrunirilor (organizarea seminariilor, meselor rotunde, schimburi de experienţă etc.); de promovare în rîndul populaţiei a valorilor constituţionale şi, în special, a modalităţii de realizare a libertăţilor fundamentale proclamate etc.

De menţionat că acţiunile enumerate se încadrează totalmente în ansamblul de priorităţi asumate de către ţara noastră o dată cu semnarea Planului de Acţiuni Uniunea Europeană – Republica Moldova şi sînt indicate să asigure respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, să dezvolte societatea civilă.

Libertatea exprimării este în primul rînd şi înainte de toate libertatea de a exprima păreri alternative. Atacul continuu asupra acestui drept, inclusiv prin limitarea dreptului la întrunire, are un impact negativ asupra societăţii.

În lipsa dreptului de exprimare, rezultă că alte drepturi fundamentale ale omului pot fi încălcate mai lesne.

În anul 2007, libertatea presei a continuat să fie un subiect de preocupare a organismelor internaţionale şi a societăţii civile. Conform rapoartelor elaborate de experţi naţionali şi internaţionali, în Republica Moldova a continuat intimidarea presei şi au crescut presiunile asupra jurnaliştilor.

În Rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei nr.1572 (2007) din 2 octombrie 2007, autorităţile moldoveneşti sînt chemate să asigure printre altele, consolidarea tuturor garanţiilor necesare de a asigura respectarea dreptului la libertatea expresiei, astfel cum prevede articolul 10 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturile Omului şi practica Curţii Europene; implementarea corectă noii legislaţii cu privire la promovarea libertăţii şi pluralismului mass-mediei în cadrul societăţilor de radiodifuzori, cum este prevăzut în Recomandarea Adunării cu privire la societăţile publice de radiodifuziune nr.1641 (200). Republica Moldova trebuie să întreprindă paşi decisivi pentru realizarea angajamentelor asumate faţă de organismele internaţionale la capitolul asigurarea respectării libertăţii presei şi de exprimare. Or, comunitatea europeană va aprecia eforturile Republicii Moldova în funcţie de realizările obţinute pe acest segment.

COPII, TINERET

Constituţia Republicii Moldova obligă statul să asigure un regim special de asistenţă copiilor şi tinerilor întru realizarea drepturilor lor. Concomitent, statul are rolul de a fi garantul acestor drepturi şi de a asigura respectarea lor.

În această ordine de idei, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Pactele internaţionale în domeniu vin să proclame dreptul copiilor la ajutor şi asistenţă specială, în noţiunea de "copil" încadrînd persoanele pînă la vîrsta de 18 ani.

Statul nostru a acceptat aceste norme internaţionale, dezvoltîndu-le în Constituţia Republicii Moldova, care prin articolele 49-51 proclamă dreptul copiilor şi tinerilor la ajutor şi ocrotire specială, iar articolul 4 prevede că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Astfel, Legea Supremă a statului recunoaşte importanţa asigurării primordiale a drepturilor copilului, ca parte inalienabilă a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, asumîndu-şi responsabilitatea pentru respectarea standardelor cu privire la drepturile copilului.

În acest context au fost elaborate şi adoptate un şir de legi care reglementează situaţiile specifice legate de drepturile copilului, menite să îmbunătăţească situaţia în domeniul protecţiei familiei şi copilului, cele de bază fiind Legea privind drepturile copilului nr.338-XIII din 15.12.1994, Legea cu privire la tineret nr.279-XIV din 11.02.1999, Hotărîrea Guvernului despre aprobarea Concepţiei naţionale privind protecţia copilului şi a familiei nr.51 din 23.01.2002 etc. De remarcat faptul că temelia unei generaţii viitoare a societăţii este familia "sănătoasă", în care sînt crescuţi şi educaţi copiii. Evoluţia institutului familiei, ca element natural şi fundamental al societăţii, evoluţia valorilor, a normelor şi a comportamentelor din această sferă a înregistrat schimbări esenţiale pe parcursul ultimilor ani, inclusiv şi în anul 2007.

În etapa actuală, dezvoltarea institutului familiei în Republica Moldova este influenţată de două procese majore, care se derulează în paralel, avînd numeroase puncte de tangenţă: amploarea modernizării, liberalizarea comportamentelor şi a valorilor familiale şi tranziţia la economia de piaţă, însoţită de criza socio-economică profundă şi de lungă durată. În contextul subiectului abordat, avocaţii parlamentari consideră necesar ca Guvernul să motiveze înfăptuirea unor investigaţii profunde şi multiaspectuale, pentru a scoate în evidenţă problemele cu care se confruntă familia, inclusiv pentru a dezvălui cauzele şi premisele care stimulează procesul migraţiei de muncă.

În conformitate cu Recomandarea Comitetului de Miniştri privind responsabilitatea părinţilor şi învăţătorilor în educaţia copiilor nr.1501 (2001), părinţii au fost şi rămîn mereu primii educatori ai copilului. Comitetul de Miniştri recomandă Statelor membre să ia măsuri speciale şi dacă este cazul, să promoveze şi să dezvolte instruirea continuă a părinţilor, pentru a-i face mai conştienţi de responsabilităţile lor şi, de asemenea, pentru a asigura o mai mare coerenţă între mesajele pe care copilul le primeşte acasă şi la şcoală.

Avocaţii parlamentari sînt de părerea că ar fi oportună şi binevenită implicare mai eficientă a statului pentru a-i ajuta pe cetăţeni să conştientizeze şi a le crea condiţii să-şi onoreze obligaţiunile de părinte, concomitent instituind un mecanism eficient care să permită aplicarea unor "sancţiuni" vizavi de părinţii iresponsabili. Or, dificultăţile şi omisiunile, inclusiv în aspect educaţional, din cadrul familiei generează un comportament neadecvat al copilului, creînd premise pentru delincvenţa juvenilă.

Potrivit evidenţelor statistice ale Procuraturii Generale, în anul 2007 a fost înregistrată o creştere cu circa 27% a numărului de infracţiuni comise de minori în comparaţie cu anul 2006. În raport cu numărul total de infracţiuni comise în anul 2007, infracţiunile comise de minori constituie o pondere de 9,9%, aflîndu-se de asemenea în creştere faţă de anul 2006, care constituia 7,4%. Se constată rezerve şi la capitolul evidenţă şi profilaxie a fenomenului delincvenţei juvenile, o dată ce instituţiile care activează în domeniu operează cu cifre diferite. Bunăoară, potrivit datelor Ministerului Afacerilor Interne, în 9 luni ale anului 2007 de către minori au fost comise 992 infracţiuni pe întreg teritoriul Republicii Moldova, iar conform datelor Procuraturii Generale, în aceeaşi perioadă, au fost pornite 1818 cauze penale privind infracţiunile comise de minori.

În opinia organelor de drept, copilul şi familia rămîn a fi cele mai vulnerabile grupuri supuse riscurilor sociale. Printre cauzele principale se menţionează lipsa unor acte legislative care ar defini clar fenomenul adolescenţilor aflaţi în conflict cu legea, a sistemului de justiţie juvenilă, care să răspundă necesităţilor speciale ale acestora şi să excludă cazurile frecvente de încălcare a drepturilor acestora în faza urmăririi penale şi detenţiei.

Avocaţii parlamentari susţin acest punct de vedere şi menţionează că, din păcate, de cele mai dese ori copilul aflat în conflict cu legea este privit din start ca un infractor inveterat, fiind şi tratat respectiv.

O problemă este că funcţionarii implicaţi nu acceptă acest copil drept o victimă a circumstanţelor concrete sau a mediului în care s-a dezvoltat, nu reţin că capacitatea de exerciţiu limitată (prin lege) a minorului pînă la atingerea majoratului este nu altceva decît un aranjament juridic al stării lui biologice.

Promovarea şi protecţia drepturilor copiilor rămîne un imperativ al zilei. O soluţie acceptată atît de sectorul guvernamental, cît şi de cel neguvernamental, este înfiinţarea unei instituţii, care să abordeze în exclusivitate problematica drepturilor copilului – un avocat (ombudsman) al copilului. În anul 2007 au fost întreprinşi paşi concreţi în acest domeniu. Ca urmare a unei conlucrări eficiente dintre instituţia avocaţilor parlamentari, Misiunea UNICEF în Moldova şi autorităţile statale, către finele anului au fost prezentate Parlamentului Republicii Moldova pentru examinare pachetul de modificări în actele legislative, care instituie baza juridică pentru funcţionarea unui ombudsman în calitate de promotor al drepturilor şi libertăţilor copilului.

Conform articolului 35 din Constituţia Republicii Moldova, dreptul la învăţătură este garantat prin învăţămîntul general obligatoriu, învăţămîntul liceal şi profesional, învăţămîntul superior precum şi prin alte forme de instruire şi de perfecţionare. Dezvoltînd dezideratul constituţional, Legea învăţămîntului nr.547 din 21.07.1995 proclamă învăţămîntul în Republica Moldova drept o prioritate naţională, fiind garantat tuturor, indiferent de naţionalitate, sex, vîrstă, de originea şi starea socială, de apartenenţa politică sau religioasă, de antecedentele penale.

Este necesar de menţionat că actualmente mai persistă un şir de probleme care influenţează negativ asupra accesului copiilor la procesul de învăţămînt. Conform estimărilor Ministerului Educaţiei şi Tineretului, în Republica Moldova, la situaţia anului 2007, sînt lipsă instituţii preşcolare în 270 de localităţi. Rata de înrolare a copiilor de 1-5 ani constituie 55,37%, iar a copiilor de vîrsta 5-7 ani, doar 85 la sută.

Majoritatea grădiniţelor rurale înregistrează condiţii nesatisfăcătoare: insuficienţa materialelor ilustrativ-didactice, jucăriilor, precum şi insuficienţa cadrelor didactice profesionale în domeniu. Multe grădiniţe activează în regim sezonier, suspendîndu-şi activitatea în perioada de iarnă pentru 3-4 luni, pretextul fiind lipsa agentului termic.

Un impediment serios în asigurarea accesului copiilor la serviciile educaţionale de calitate îl constituie inexistenţa în unele localităţi rurale şi a instituţiilor preuniversitare de învăţămînt. Astfel, circa 250 de localităţi săteşti nu dispun de instituţii de învăţămînt, în 60 de localităţi există doar şcoli primare, iar 500 de localităţi săteşti dispun doar de gimnazii. Aceşti factori influenţează situaţia unui număr mare de copii, care sînt nevoiţi să parcurgă distanţe de pînă la 5-6 km pe jos pentru a ajunge la cea mai apropiată şcoală. Unul din factorii care provoacă scăderea nivelului şcolarizării este lipsa transportului şcolar, calitatea proastă a drumurilor etc.

Rămîne actuală problema şcolarizării copiilor. Conform datelor oficiale prezentate de autorităţi, la finele anului de învăţămînt 2006-2007 rămăseseră neşcolarizaţi 45 copii cu vîrste de 7-16 ani, iar pentru anul de studii 2007-2008, la situaţia din 1 octombrie 2007, în afara şcolii se aflau 123 de copii de vîrsta respectivă, cifră care s-a diminuat pînă la 47 (0,01% din numărul total) către data de 9 noiembrie 2007. Astfel, în 22 raioane copiii cu vîrste de 7-16 ani au fost şcolarizaţi integral, înregistrîndu-se restanţe la acest capitol doar în raioanele Cahul, Călăraşi, Cantemir, Cimişlia, Dubăsari, Ialoveni, Nisporeni, Rezina, Rîşcani, Străşeni, Taraclia, UTA Găgăuzia şi Chişinău.

Avocaţii parlamentari apreciază sceptic informaţia despre şcolarizarea copiilor. Această apreciere rezidă din faptul că înseşi autorităţile centrale de specialitate recunosc lipsa capacităţilor necesare pentru calcularea operativă şi exactă a ponderii copiilor care, fiind înscrişi în clasa I-a, absolvesc gimnaziul şi în legătură cu aceasta pledează pentru crearea Sistemului Informaţional pentru Managementul Educaţiei (SIME) ( Hotărîrea Guvernului nr.288 din 15.03.2005 cu privire la aprobarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova pînă în 2015 şi a Primului Raport Naţional "Obiectivele de Dezvoltare ale Mileniului în Republica Moldova).

Actualmente, rolul de furnizori de informaţie în domeniu le revine subiecţilor care au în sarcină asigurarea şcolarizării copiilor – direcţiile generale învăţămînt, tineret şi sport, consiliile profesorale ale instituţiilor de învăţămînt etc. Nu este cunoscut cu exactitate numărul copiilor care se află peste hotarele ţării, inclusiv traficaţi, care, de asemenea, completează numărul copiilor neşcolarizaţi din totalul celor încadraţi în vîrsta şcolară.

Este relevantă referinţa şi la rezultatele studiului situaţiei romilor în Republica Moldova. Astfel, conform studiului, gradul de cuprindere în învăţămîntul primar al copiilor romi este mai mic de 70%, şi în cel gimnazial – mai mic de 50%. Copiii romi cu vîrsta cuprinsă între 7-15 ani, nu frecventează şcoala în proporţie de 43%. Această situaţie ar trebui să alarmeze autorităţile, să motiveze pentru a schimba situaţia.

O altă problemă este calitatea studiilor. Potrivit Ministerului Educaţiei şi Tineretului, şcolile se confruntă cu deficit de cadre didactice. Ponderea personalului didactic cu studii superioare în ultimii ani abia depăşeşte 81%. Majoritatea pedagogilor au vechimea în muncă de peste 18 ani. Circa 30% din profesorii ce predau în şcoli au grade didactice, 65% din profesori predau cîte 3 discipline şcolare. Lipsesc bibliotecile şcolare şi infrastructura adecvată. Baza tehnico-materială şi didactică este deteriorată. Circa 65% din instituţiile de învăţămînt necesită reparaţie capitală. Numai 78 la sută din edificiile şcolilor sînt standardizate.

În condiţiile finanţării insuficiente de la bugetul de stat a instituţiilor de învăţămînt, s-a recurs la prestarea serviciilor educaţionale contra plată. Instituţiile de învăţămînt de stat realizează admiterea la studii inclusiv şi pe bază de contract. în prezent, circa 79% din studenţii instituţiilor de învăţămînt superior achită taxa de studii.

Îşi lasă amprenta asupra nivelului de realizare a dreptului copiilor la învăţătură asigurarea cu manuale, lipsa materialelor didactice.

Dacă învăţămîntul primar este asigurat cu manuale gratuit, pentru ceilalţi manualele se dau în chirie. Pentru anul de învăţămînt 2007-2008, plăţile de închiriere a manualelor, pentru fiecare titlu, au fost stabilite prin ordinele ministrului educaţiei şi tineretului nr.376 din 07 mai 2007 şi nr.561 din 14 august 2007, cuantumul maxim al unui set de manuale fiind de 82 lei pentru clasele X-XII, preţul materialelor didactice fiind apreciat ca prea mare în comparaţie cu venitul mediu al multor familii. Respectiv, au fost înregistrate adresări din partea părinţilor şi elevilor referitor la asigurarea cu manuale. În unele cazuri se invoca colectarea sumelor estimate la sute de lei, ca plăţi de închiriere a manualelor.

Procesul de învăţămînt este influenţat negativ de lipsa mai multor titluri de manuale. Astfel, pînă în prezent nu au fost elaborate manualele: educaţie moral-spirituală (pentru toate clasele învăţămîntului primar); educaţie plastică (clasele V-VII); educaţie tehnologică (clasa IX); istorie (clasele X şi XII); geografie (clasa XI); limba română (clasa XI); limba rusă (clasele XI şi XII). Acestea urmează a fi elaborate şi implementate, conform datelor Ministerului Educaţiei şi Tineretului în următorii 2 ani.

Lipsa manualelor pentru clasele XI şi XII de liceu constituie circa 25%. În anul 2008 se preconizează elaborarea manualelor pentru clasa XI, iar în anul 2009 – pentru clasa XII.

Totodată, lipsa manualelor de geografie pentru clasa XII nu a împiedicat Ministerul Educaţiei şi Tineretului să includă această disciplină în lista obiectelor de examen – profil umanist (ordinul ministrului nr.733 din 02.11.2007).

Avocaţii parlamentari au manifestat îngrijorare în legătură cu decizia Colegiului Ministerului Educaţiei, Tineretului şi Sportului al Republicii Moldova de modificare, începînd cu anul de studii 2006-2007, a Curriculumului educaţional preuniversitar, prin care obiectele "Educaţia Civică" şi "Noi şi Legea" au fost trecute în categoria disciplinelor opţionale.

În ţara noastră situaţia la capitolul respectarea drepturilor omului este mai mult decît nesatisfăcătoare. Societatea se confruntă cu un grad înalt de nihilism juridic, cu o criză profundă de valori morale. Redresarea stării actuale nu va fi posibilă fără ridicarea culturii generale a persoanei, educarea individului în spiritul toleranţei, bunăvoinţei şi respectului reciproc, stimularea interesului pentru cunoaşterea drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor, precum şi a capacităţilor de apărare a lor. Un rol important în această privinţă revine procesului educaţional în şcoală, inclusiv prin intermediul disciplinelor menţionate.

Avocaţii parlamentari au sesizat Guvernul şi, în special, Ministerul Educaţiei şi Tineretului în această privinţă, solicitînd restabilirea disciplinelor "Educaţia civică" şi "Noi şi Legea" în calitatea lor de obiecte obligatorii, nu opţionale, şi, conştientizînd importanţa lor, să se depună mai mult efort pentru perfecţionarea procesului de instruire în acest domeniu.

În timpul vizitelor în teritoriu, avocaţii parlamentari solicitau de fiecare dată opinia directorilor de şcoală, profesorilor implicaţi vizavi de problema în cauză. Absolut toţi şi-au exprimat indignarea în legătură cu trecerea disciplinelor respective la categoria celor opţionale. Mai mult, s-a constatat, că această problemă nu a fost discutată în prealabil cu profesorii din şcoli. Întrebarea rămîne deschisă şi în continuare.

Avocaţii parlamentari sînt de părerea că este necesar să fie asigurată o flexibilitate rezonabilă curriculumului şcolar. Şcoala nu trebuie să fie preocupată doar de pregătirea viitorilor specialişti, dar şi a viitorilor cetăţeni activi. Actualmente, unele discipline, spre exemplu, muzica, arta plastică etc. sînt obligatorii. Nu toţi elevii pot face faţă acestor discipline şi le apare sentimentul de neîncredere în forţele proprii, deoarece aici deseori se cer capacităţi înnăscute. Fiind trecute la opţional, vor fi frecventate doar de cei care doresc să-şi dezvolte talentele. Aceeaşi situaţie o atestă şi multitudinea disciplinelor reale, la profilul umanist. Ministerul de resort nu admite posibilitatea micşorării numărului de ore la aceste discipline. Între timp, mulţi elevi care şi-au făcut alegerea în privinţa viitoarei profesii, conştientizează ineficienţa lor, dar trebuie să frecventeze obligatoriu orele, însuşind material pe care, cu certitudine, îl uită peste puţin timp după absolvirea şcolii. Cu regret, în programele şcolare nu este loc pentru discipline care au menirea să dezvolte abilităţi şi deprinderi necesare şi utile pe parcursul întregii vieţi.

De reţinut că procesul de învăţămînt nu prevede programarea orelor (în special, la clasele de absolvenţi), citite de specialişti din diverse domenii, pentru a asigura informarea din primă sursă, despre diversele sfere de activitate. Aceasta ar ajuta copiii să se aprecieze în privinţa viitoarei profesii, căci în cele mai multe cazuri, la momentul absolvirii, majoritatea lor este totalmente dezorientată.

Călăuzindu-se de prevederile constituţionale, care proclamă dreptul părinţilor de a alege sfera şi limba de instruire a copiilor, un grup de părinţi ai elevilor şcolii medii nr.1 şi Liceului teoretic din oraşul Vulcăneşti au sesizat Centrul pentru Drepturile Omului, exprimîndu-şi dezacordul cu unele elemente în programa de învăţămînt care, în viziunea lor, afectează drepturile copiilor.

Petiţionarii şi-au exprimat revolta în legătură cu includerea în programa de învăţămînt a şcolilor din regiune cu predare în limbă rusă, studierea obligatorie a limbii găgăuze şi, în special, includerea din clasa I-a a disciplinei – istoria, tradiţiile şi cultura poporului găgăuz, care se predă în limba găgăuză, aceasta nefiind cunoscută de copiii de alte etnii. De asemenea, petiţionarii au solicitat să fie mărit numărul orelor de limba moldovenească.

Avocaţii parlamentari au solicitat implicarea Ministerului Educaţiei şi Tineretului pentru a găsi, cu concursul autorităţilor UTA Găgăuzia, o soluţie acceptabilă, scopul urmărit fiind asigurarea maximei eficienţe a procesului de învăţămînt pentru elevi.

În acest context, considerăm că merită atenţie propunerea părinţilor de a include disciplinele limba găgăuză şi istoria, tradiţiile şi cultura poporului găgăuz, în programul gimnazial, ca discipline opţionale pentru copiii care aparţin altor etnii decît cea găgăuză.

În unele instituţii de învăţămînt a fost introdusă uniforma pentru elevi. Avocaţii parlamentari se abţin de la aprecieri privind oportunitatea acestor decizii, respectînd punctul de vedere al părinţilor şi cadrului didactic.

În acelaşi timp, nu pot fi tolerate situaţiile în care profesorii şi administraţia instituţiei de învăţămînt nu admit la ore elevii care nu poartă uniformă, astfel făcînd exces de zel.

În acest sens, instituţia a fost sesizată de elevii Colegiului de Ecologie din municipiul Chişinău, care invocau mai multe probleme vizavi de accesul la procesul educaţional din cadrul instituţiei nominalizate.

În cadrul investigaţiilor, inclusiv şi a discuţiilor purtate cu unii elevi, cadre didactice şi reprezentaţi ai administraţiei instituţiei de învăţămînt, s-au constatat cazuri de neadmitere repetată la studii a elevilor, inclusiv a unor copii orfani, care nu au avut bani pentru a procura vestimentaţia conformă cerinţelor administraţiei.

Avocaţii parlamentari au calificat ca inadmisibile atare acţiuni din partea administraţiei Colegiului de Ecologie, care contravin legislaţiei şi diminuează garanţiile constituţionale de asigurare a dreptului la învăţătură.

În acest sens a fost sesizat Ministerul Educaţiei şi Tineretului, solicitîndu-i-se întreprinderea măsurilor de rigoare în scopul prevenirii situaţiilor similare atît în Colegiul de Ecologie, cît şi în alte instituţii de învăţămînt.

Conform prevederilor constituţionale şi legale statul asigură şanse egale de acces în instituţiile de stat de învăţămînt liceal, profesional, mediu de specialitate şi superior, pe bază de merit, în funcţie de aptitudini şi capacităţi.

În acelaşi timp, unele acte normative dezvoltă condiţii care facilitează situaţia candidaţilor care aspiră la continuarea studiilor, nu în baza meritelor proprii, ci în dependenţă de situaţia familială, meritele membrilor familiilor lor etc.

Aşadar, conform Hotărîrii Guvernului nr.520 din 05.08.92 cu privire la măsurile primordiale de protecţie socială a persoanelor, participante la acţiunile militare pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, şi acordarea ajutorului necesar cetăţenilor şi familiilor afectate de conflictul militar, copiii ai căror părinţi şi-au pierdut viaţa sau capacitatea de muncă ori au dispărut fără veste în timpul acţiunilor de luptă pentru apărarea integrităţii şi independenţei Republicii Moldova, sînt înmatriculaţi fără concurs, la locurile (cu bursă) acordate de către stat în instituţiile de învăţămînt secundar profesional; pot participa la concursul de admitere în instituţiile de învăţămînt de stat mediu de specialitate şi superior la locurile (cu bursă) acordate în acest scop, în condiţiile stabilite de Ministerul Educaţiei şi Tineretului.

Regulamentul pentru admiterea la studii superioare, elaborat de Ministerul Educaţiei şi Tineretului al Republicii Moldova, stabileşte unele criterii diferenţiate în procesul de admitere, inclusiv cote din numărul total de locuri prevăzute în planul de înmatriculare cu finanţare bugetară, rezervate candidaţilor în dependenţă de statutul social propriu sau al unor membri ai familiei lor, apartenenţă etnică, componenţa familiei etc. Candidaţii din aceste categorii păstrează concomitent dreptul de a participa şi la concursul general de admitere.

În virtutea anumitelor circumstanţe, familiile unor categorii de cetăţeni pot fi îndreptăţite să pretindă la facilităţi de ordin material, financiar etc., dar nicidecum la preferinţe în domeniul învăţămîntului, în care unicul criteriu de selecţionare trebuie să fie nivelul de pregătire a persoanei. Altfel, situaţia generează diminuarea drepturilor pretendenţilor cu un nivel superior de pregătire şi inhibă spiritul de concurenţă sănătoasă.

Mobilitatea tinerilor este esenţială pentru contextul actual al Republicii Moldova. Aceasta oferă oportunităţi de a vedea şi de a descoperi noi orizonturi sociale, de a cunoaşte oameni noi, de a practica diferite activităţi, de a aprofunda cunoaşterea şi vorbirea limbilor străine ş.a.

Pentru Republica Moldova cea mai cunoscută în ultimul timp formă de mobilitate este cea de participare în cadrul programului "Work&Travel". Prin intermediul acestui program mii de tineri, studenţi în instituţiile de învăţămînt superior participă anual la acţiuni de mobilitate, cu scopul de a munci şi de a face schimb de experienţă, de a dobîndi noi deprinderi profesionale sau motivaţionale.

Totodată, programul "Work&Travel" trebuie văzut şi prin prisma unor experienţe negative.

Programul de vară pentru studenţi Work&Travel a fost lansat în Republica Moldova în anul 2002, an în care a avut 50 de participanţi. În anul 2006, numărul participanţilor a crescut pînă la 1400 persoane. În anul 2007, în opinia consulului american David W.Franz, programul "Summer Work&Travel" s-a extins dramatic în Republica Moldova.

Potrivit informaţiei oficiale furnizate de Secţia Consulară a Ambasadei SUA instituţiei avocaţilor parlamentari, la începutul verii au fost acordate vize la 5047 de studenţi care s-au calificat pentru acest program. La sfîrşitul toamnei ambasadei i s-a adus la cunoştinţă că mulţi studenţi nu şi-au respectat angajamentele asumate de a reveni în ţară la începutul anului de studii.

Conform datelor furnizate de companiile de recrutare locale şi verificate de Departamentul de Stat al SUA, din cele 5047 persoane care au solicitat vize pentru program, 1810 (36%) din participanţi au părăsit SUA pînă la 17 septembrie 2007, data fixă indicată de Ministerul Educaţiei, la care studenţii trebuiau să revină la studii. În urma verificărilor repetate efectuate la mijlocul lunii noiembrie s-a stabilit că încă 2142 (42%) de participanţi au părăsit hotarele SUA. La fel, s-a constatat că 1032 (20%) de participanţi la program au rămas în Statele Unite, dintre care jumătate s-au adresat către autorităţile de imigraţie din SUA cu solicitări de a fi prelungit termenul de şedere pe teritoriul ţării.

Respectiv, mulţi tineri au încălcat principiile programului şi chiar şi-au permis să exagereze. Astfel, unii dintre participanţi au plecat în SUA înaintea sesiunii de examene, fără a le mai susţine, alţii au plecat avînd restanţe. De aceea, îndrăzneala cu care unii dintre beneficiarii programului şi-au permis încălcarea programei didactice a pus pe gînduri administraţiile instituţiilor de învăţămînt superior. Este evident faptul că ori studenţii nu au înţeles menirea programului, ori companiile de prestare a acestui tip de servicii nu le-au enunţat condiţiile esenţiale: integritatea şi integralitatea academică, deţinerea unei permisiuni aprobate de instituţia de învăţămînt superior de origine, care să stipuleze termenele calendaristice de participare ş.a.

Totodată, instituţia avocaţilor parlamentari a fost sesizată de părinţii studenţilor sau de studenţii care au beneficiat de serviciile companiilor care oferă consultanţă şi suport pentru participarea tinerilor în cadrul programului "Work&Travel".

Petiţionarii au invocat un cumul de aspecte negative vizavi de procesul de aplicare, modul de respectare a condiţiilor stipulate în acordul de participare, condiţiile de acomodare în SUA, inclusiv şi aspectele financiare ale unei astfel de experienţe.

Pe lîngă costurile mult mai ridicate faţă de anii precedenţi, s-a invocat nerespectarea prevederilor contractuale, neacordarea asistenţei necesare de către firmele intermediare etc.

Deşi, încă acum doi ani, rectorii instituţiilor de învăţămînt superior din republică semnalau că firmele angajatoare comit falsuri şi alte fraude la angajarea studenţilor în SUA, organele de drept nu au reacţionat în nici un mod. Conform informaţiilor difuzate în presă, purtătorul de cuvînt al Ministerului Afacerilor Interne a declarat că ministerul va demara anchete doar dacă vor fi plîngeri din partea unor potenţiali pătimiţi, iar singura modalitate de a pedepsi agenţii economici rămîne a fi retragerea licenţei de activitate.

În acelaşi timp situaţia vizavi de pregătirea şi asistarea plecării tinerilor în SUA prin intermediul programului "Work&Travel" provoacă îngrijorarea părinţilor, mai cu seamă că firmele au lansat deja înscrierea în programul respectiv pentru vacanţa de vară din anul 2008.

Împărtăşind această îngrijorare avocaţii parlamentari s-au adresat la Procuratura Generală şi la Camera de licenţiere cu solicitări de a iniţia controlul activităţii tuturor firmelor intermediare care prestează servicii în domeniul vizat, inclusiv activitatea firmelor care au fost nominalizate în plîngerile petiţionarilor.

OCROTIREA SĂNĂTĂŢII

Dreptul la ocrotirea sănătăţii, de rînd cu dreptul la viaţă, la muncă sau la un trai decent, este unul de o importanţă majoră pentru fiecare cetăţean în parte.

Nivelul de sănătate al populaţiei constituie un factor indispensabil de creşterea economică pe care o înregistrează la anumite etape o societate. Or, o populaţie sănătoasă poate face mai rapid un salt economic, poate avea un indice demografic mai bun, ceea ce înseamnă asigurarea unui viitor al ţării.

Potrivit prevederilor articolului 36 din Constituţia Republicii Moldova, dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat. Minimul asigurării medicale oferit de către stat este gratuit.

O dată cu implementarea sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, problema asigurării garanţiilor de respectare a dreptului constituţional la ocrotirea sănătăţii este permanent în vizorul Centrului pentru Drepturile Omului.

Deşi se afirmă că sistemul garantează accesul populaţiei la serviciile medicale, majoritatea persoanelor care se adresează la instituţia avocaţilor parlamentari se plîng că acest drept nu le este respectat.

Plîngerile cetăţenilor denotă faptul că măsurile întreprinse în vederea asigurării garanţiilor de respectare a dreptului la ocrotirea sănătăţii nu sînt suficiente şi calitative, ceea ce denotă că sistemul de asigurare medicală nu satisface necesităţile tuturor categoriilor de cetăţeni.

Lezarea dreptului constituţional la ocrotirea sănătăţii este frecvent invocat atît în cadrul audienţelor zilnice la Centrul pentru Drepturile Omului, cît şi prin Serviciul informaţional telefonic "Linia fierbinte".

Potrivit datelor statistice ale Centrului pentru Drepturile Omului, dreptul la ocrotirea sănătăţii rămîne a fi unul dintre drepturile constituţionale frecvent încălcate în anul 2007. Instituţia avocaţilor parlamentari a fost sesizată prin 122 de adresări scrise şi verbale, ce aveau ca obiect ocrotirea sănătăţii, ceea ce reprezintă o creştere considerabilă a cererilor adresate instituţiei faţă de anul 2006, de circa 2 ori (de la 64 la 122 cereri, respectiv). Multe dintre petiţii nu au fost de competenţa instituţiei, altele nu probau afirmaţiile cu privire la încălcările pretinse, dar majoritatea s-au referit la problemele reale ale cetăţenilor în raporturile lor cu instituţiile medicale.

Petiţiile s-au referit la servicii medicale necalitative, atitudinea iresponsabilă a angajaţilor din sfera sănătăţii, costurile sporite ale poliţei de asigurare şi inutilitatea acesteia, cozile formate în instituţiile medicale, cuantumul mic de servicii medicale fără plată, numărul redus de zile pentru tratament spitalicesc etc.

Conform unui studiu elaborat în cadrul implementării programului SCERS cu privire la aspectul calitativ al sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, un fenomen înregistrat în mediul rural este faptul că bolnavii care deţin poliţe de asigurare pot beneficia de serviciile de urgenţă doar în cazul în care un medic sau asistent medical face apel la ambulanţă. Pacienţii sînt nevoiţi să contacteze un lucrător medical din localitate şi apoi, doar prin intermediul acestuia, să beneficieze de serviciul de urgenţă.

La capitolul transparenţa plăţilor recepţionate de la vizitatori, se observă că majoritatea au achitat plăţi direct medicului (45,3%), în eventualitatea necontabilizării surselor vizate.

Potrivit datelor acestui studiu, persoanele de vîrsta 18-44 ani constituie categoria mai puţin asigurată, dar cea mai nemulţumită de calitatea serviciilor. Acelaşi lucru se atestă şi în cazul celor bătrîni, care, deşi sînt asiguraţi (90%) alături de alte categorii (copii, studenţi, elevi, funcţionari etc.), manifestă rezerve faţă de calitatea prestării serviciilor medicale.

În opinia lucrătorilor medicali, poliţa de asigurare obligatorie de asistenţă medicală i-a avantajat în primul rînd pe invalizi şi bătrîni. Pentru celelalte categorii însă sistemul este mai puţin generos.

Persistă fenomenul cînd cetăţeanul nu se adresează la medic decît în situaţii critice. Numărul celor care îşi procură poliţă de asigurare din proprie iniţiativă este redus, în majoritatea cazurilor fiind determinat de necesitatea internării în spital şi pentru a nu achita taxa de spitalizare.

Cu toate că sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală se perfecţionează permanent, persistă problemele legate de accesul pacienţilor la serviciile medicale. Din an în an cresc preţurile pentru tratament, servicii specializate de ambulatoriu şi serviciile medicilor de familie. Această sporire a preţurilor este reflectată în creşterea tarifelor din cadrul sistemului de asigurări medicale obligatorii. Victimele creşterii costului poliţelor de asigurare sînt persoanele cu venituri mici.

Ca urmare a faptului că în fiecare an este recalculat costul primei de asigurare pe care trebuie să-l achite contribuabilii, Ministerul Sănătăţii trebuie să acorde atenţie eliminării obstacolelor şi a inechităţilor în cadrul accesului la serviciile medicale.

O problema majoră invocată de un segment al populaţiei (Orhei, Teleneşti, Anenii Noi) a constituit faptul că în sistemul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru anul 2007 a fost lăsată fără atenţia cuvenită asistenţa medicală la domiciliu pentru persoanele care nu se pot deplasa de sine stătător şi, în special, în cazul persoanelor bolnave de diabet zaharat, dependente de pat, de vîrstă înaintată sau cărora le-a fost redusă una din capacităţile vitale ale organismului – vederea.

În condiţiile în care administrarea zilnică a injecţiilor cu insulină este vitală pentru efectuarea tratamentului bolnavilor de diabet zaharat, iar în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2007, capitolul Asistenţă medicală primară, litera B- Servicii medicale curative, pct.10), fapt confirmat şi de Ministerul Sănătăţii prin răspunsul său expediat Centrului pentru Drepturile Omului, este prevăzută asistenţa medicală la domiciliu, care în mod expres se referă şi la persoanele ce suferă de diabet zaharat, ultimelor urmînd să le fie asigurată necondiţionat asistenţa medicală la domiciliu. Concomitent, în răspunsul nominalizat, Ministerul Sănătăţii menţiona că Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru 2007 prevede tratamentul persoanelor afectate de diabet zaharat în cadrul cabinetelor de proceduri, staţionarelor de zi şi la domiciliu (injecţii intramusculare, intravenoase, perfuzii, inclusiv consumabile şi medicamente), cu medicamente integral compensate, prescrise de medicul de familie conform actelor normative în vigoare.

Prin urmare, în baza referinţelor Ministerului Sănătăţii, conchidem că obligativitatea tratamentului la domiciliu al celor care nu se pot deplasa se prezumă.

Cu toate acestea, către instituţia avocaţilor parlamentari au continuat să parvină adresări ale cetăţenilor care au invocat faptul că personalul medical refuză acordarea asistenţei medicale la domiciliu. Instituţiilor medicale teritoriale (în special din zonele rurale) – punctelor medicale le este imputată neglijenţa şi iresponsabilitatea în exercitarea profesiei şi în executarea prevederilor Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru 2007.

Astfel, s-a constatat că personalul medical care activează în unităţile medicale teritoriale (raionale şi comunale) se eschivează de la prestarea asistenţei medicale la domiciliu categoriei nominalizate de persoane bolnave de diabet, invocînd lipsa stipulării exprese în Program şi în contractele de prestare a serviciilor medicale.

Un alt aspect al acestei probleme îl constituie şi ineficienţa serviciilor medicale/asistenţei medicale acordate în punctele medicale din localităţile rurale, majoritatea din ele nefiind funcţionale sau nefiind asigurate cu medicamentele necesare, fapt ce constituie încă un impediment pentru efectuarea tratamentului pentru bolnavi.

Despre aspectele abordate, avocaţii parlamentari au sesizat Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova.

O altă problemă, nu mai puţin importantă şi frecvent invocată de către petiţionari, constituie cea a persoanelor ce suferă de insuficienţă renală, cu referire la acoperirea cheltuielilor de transport suportate în vederea efectuării dializei. Problema nominalizată este în vizorul Centrului pentru Drepturile Omului, începînd cu anul 2004.

În legătură cu cererile numeroase la acest capitol, au fost înaintate propuneri de operare a modificărilor în legislaţie, prin care şi-ar găsi soluţionare problema acoperirii cheltuielilor persoanelor ce suferă de insuficienţă renală pentru deplasarea tur-retur la Centrele de Hemodializă.

Astfel, aceste plăţi au fost prevăzute în nota la art.24 din compartimentul 6 "Asistenţa medicală spitalicească" din Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2006, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1360 din 22.12.2005, conform căreia pentru bolnavii cu insuficienţă renală cronică, instituţiile medico-sanitare care efectuează dializa acoperă cheltuielile pentru transportul public de la/la domiciliu.

Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2007, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.1480 din 25.12.2006, în nota de la punctul 24 stipulează expres faptul că instituţiile medico-sanitare care efectuează dializa acoperă cheltuielile pentru transportul bolnavilor cu insuficienţă renală cronică de la/la domiciliu.

Însă, potrivit afirmaţiilor petiţionarilor, prevederile nominalizate din Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru anul 2007, cu referinţă la acoperirea cheltuielilor pentru transportul bolnavilor cu insuficienţă renală cronică de la/la domiciliu în vederea efectuării dializei, nu se respectă, aceştia întîmpinînd în continuare impedimente la compensarea cheltuielilor de transport.

Potrivit răspunsului Ministerului Sănătăţii al Republicii Moldova (din 08.08.07 nr.01-8/ 1714) adresat unei Asociaţii a pacienţilor dializaţi din Republica Moldova, "...în scopul aplicării prevederilor privind acoperirea cheltuielilor pentru transportul bolnavilor cu insuficienţă renală cronică şi în scopul respectării drepturilor persoanelor ce efectuează dializa, prin scrisoarea comună a Ministerului Sănătăţii şi Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină nr.01-9/616 din 02.04.07 şi nr.01/1-17/318 din 29.03.2007, au fost aprobate Recomandările cu privire la modul de aplicare a notei de la pct.24 din Programul unic pentru anul 2007 (propuse Guvernului spre examinare şi aprobare). În baza acestor recomandări, instituţiile medico-sanitare care efectuează dializa acoperă cheltuielile pentru transportul în comun suburban şi interurban din localitatea în care domiciliază bolnavul pînă în localitatea în care este amplasată instituţia medico-sanitară în care bolnavul efectuează dializa (cu excepţia taximetrelor)".

În atare situaţie, problema persoanelor care suferă de insuficienţă renală riscă să revină la situaţia iniţială, constituind un pericol real pentru accesarea la timp a hemodializei, de altfel vitală pentru persoanele bolnave de insuficienţă renală, şi va leza, în cele din urmă, dreptul constituţional la viaţă al acestei categorii de cetăţeni.

Mai mult decît atît, delimitarea categoriilor de transport pentru deplasarea de la/la domiciliu în vederea efectuării dializei şi stabilirea anumitor excepţii pentru compensarea cheltuielilor întru utilizarea acestora, vor favoriza şi mai mult acutizarea problemei cu care se confruntă persoanele ce suferă de insuficienţă renală.

În contextul nerespectării dreptului constituţional la ocrotirea sănătăţii s-a înregistrat o altă problemă, care a fost abordată de către părinţii unui grup de absolvenţi ai învăţămîntului gimnazial/liceal.

În articolul 4 alin.(4) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27.02.98 sînt stabilite expres categoriile de persoane neangajate pentru care Guvernul are calitatea de asigurat.

Se atestă situaţii în care absolvenţii învăţămîntului gimnazial/liceal, atîngînd vîrsta de 18 ani şi, respectiv, 19 ani şi obţinînd diploma de absolvire, dispun de o perioadă de 2 luni pînă la admiterea în instituţiile de învăţămînt superior, perioadă în care ei deja nu mai deţin statutul de elev şi nu au obţinut-o pe cea de student şi, în consecinţă, nu cad sub incidenţa Legii nr.1585-XIII şi nu beneficiază de volumul de asistenţă medicală şi farmaceutică, prevăzut în Programul Unic.

Potrivit afirmaţiilor părinţilor, la solicitare, prestatorii de servicii medicale cer prezentarea unui act ce ar certifica statutul de elev/student, fapt imposibil de realizat.

În atare situaţie, părinţii sînt nevoiţi să procure poliţa de asigurare obligatorie de asistenţă medicală pentru copiii lor ca, în caz de necesitate, aceştia să poată beneficia pe parcursul celor 2 luni de întregul pachet de servicii medicale, prevăzut de Programul Unic.

În viziunea avocaţilor parlamentari, ar fi oportună şi binevenită introducerea în cadrul legislativ existent a unor prevederi, ce ar reglementa expres condiţiile, procedura şi modul în care ultimii şi-ar putea realiza dreptul constituţional la ocrotirea sănătăţii pe perioada de referinţă.

Un alt aspect al garantării dreptului la ocrotirea sănătăţii ţine de iresponsabilitatea personalului medical în exercitarea profesiei şi a serviciilor medicale prestate necalitativ cetăţenilor.

Personalul medical, prin exercitarea profesiunii sale nobile, contribuie concomitent la respectarea drepturilor fundamentale ale omului, stipulate în articolul 24 din Constituţia Republicii Moldova – dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, iar exercitarea profesiei medicale implică respectarea unor norme deontologice şi juridice.

Printre normele deontologice incluse în Codul Internaţional al Eticii Medicale este şi aceea care-l obligă pe medic să se comporte onest faţă de pacienţi şi colegi, să nu acopere pe medicii care manifestă deficienţe de caracter, incompetenţă sau care exercită acţiuni de fraudă sau înşelătorie. Această normă deontologică reflectă atît obligaţia morală a medicului de a-şi desfăşura activitatea cu profesionalism, cît şi obligaţia morală de a nu tolera acte de malpraxis ale altor colegi.

În Republica Moldova, de jure, normele de deontologie medicală sînt cuprinse în Codul cadru de etică (deontologic) al medicului şi farmacistului, care respectă în mare parte normele internaţionale în materie de deontologie medicală, cuprinse în Declaraţia de la Geneva, emisă în 1948 după Codul de la Nurnberg (1947), amendată de către Asociaţia Mondială Medicală, precum şi în Codul Internaţional al Eticii Medicale, şi care în punctul 6 susţine că sănătatea şi beneficiul omului sînt scopul suprem al actului medical, obligaţia medicului constînd în a proteja sănătatea fizică şi mintală a omului, în a preveni îmbolnăvirile şi a uşura suferinţele, în a respecta viaţa şi demnitatea persoanei umane, fără discriminări.

Cu regret, adresările cetăţenilor către Centrul pentru Drepturile Omului vizavi de exercitarea profesiei de medic, denotă, de facto, contrariul. În condiţiile în care cadrele medicale nu ţin cont de prevederile Codului cadru de etică (deontologic), fie din necunoaştere, fie din pură ignoranţă, iar accesul cetăţenilor la conţinutul acestuia este extrem de limitat (Codul nominalizat nu a fost publicat oficial, fiind plasat doar pe site-ul Ministerului Sănătăţii), ultimii se află în imposibilitatea de a-şi revendica şi realiza dreptul constituţional la ocrotirea sănătăţii.

În acelaşi timp, menţionăm ca oportună elaborarea, în 2007, de către Ministerul Sănătăţii a proiectului de Lege privind organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din Republica Moldova, a cărui necesitate este dictată atît de normele internaţionale, cît şi de prerogativa pe care şi-a asumat-o statul în raport cu cetăţenii săi în aspectul ocrotirii şi fortificării sistemului de sănătate pentru realizarea deplină a dreptului cetăţeanului la sănătate, bazat pe principii de echitate.

Avocaţii parlamentari consideră că pentru ameliorarea stării de lucruri la acest capitol este oportun de a întreprinde următoarele măsuri:

- elaborarea/ajustarea cadrului normativ şi legislativ adecvat, care va garanta expres asistenţa medicală corespunzătoare la domiciliu pentru categoriile de cetăţeni cu necesităţi speciale (persoane imobilizate, persoane cu disabilităţi etc.);

- sporirea calităţii serviciilor medicale în vederea asigurării garanţiilor de acces la ocrotirea sănătăţii cetăţenilor;

- elaborarea unui mecanism mai eficient ce ar consolida monitorizarea internă a performanţei şi respectării standardelor stabilite în exercitarea profesiei de medic şi ar asigura calitatea adecvată a serviciilor medicale prestate de către personalul medical, transparenţa în sistemul de sănătate;

- urgentarea adoptării Legii privind organizarea şi funcţionarea Colegiului Medicilor din Republica Moldova, pentru a asigura participarea în cadrul lui a persoanelor din afara corpului medical;

- implementarea unui mecanism ce ar garanta obligativitatea respectării prevederilor şi cerinţelor Codului cadru de etică (deontologic) al medicului şi farmacistului de către personalul medical în raport cu pacienţii, consecinţele de rigoare în caz de nerespectare a acestora;

- fortificarea potenţialului uman prin instruire continuă şi pregătire practică a specialiştilor medicali în vederea menţinerii gradului necesar de competenţă, a calităţii şi productivităţii muncii.

ASISTENŢĂ ŞI PROTECŢIE SOCIALĂ

Demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane reprezintă valori supreme ale statului democratic. Resursele umane sănătoase, avînd un potenţial fizic şi intelectual înalt, reprezintă principala sursă a avansării economice a ţării şi modernizării sale. În acelaşi timp, statul nu trebuie să neglijeze persoanele care deja şi-au îndeplinit obligaţiile faţă de stat sau sînt în incapacitate să le îndeplinească din motive independente de voinţa acestora.

Constituţia Republicii Moldova, în articolul 47, stabileşte că statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzînd hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare. Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor.

În acest fel, statul este obligat să creeze un cadru legal, care ar permite garantarea unei protecţii sociale corespunzătoare. Cu toate că în ultimii ani economia Republicii Moldova, din aprecierile experţilor, a înregistrat o anumită evoluţie şi reducere a sărăciei, realizarea drepturilor sociale ale cetăţenilor rămîne în continuare una dintre cele mai dificile probleme ale ţării.

În anul 2007, Centrul pentru Drepturile Omului a fost sesizat de un număr de 320 adresări scrise şi verbale referitoare la domeniul dreptului la asistenţă şi protecţie socială.

Plîngerile în acest domeniu se referă, în marea lor majoritate, ca şi în anii precedenţi, la cuantumul alocaţiilor şi prestaţiilor sociale de stat, modalitatea de calculare a pensiilor de asigurări sociale de stat, reexaminarea pensiilor pentru pensionarii care continuă activitatea de muncă după stabilirea pensiei, sporirea preţurilor la serviciile comunal-locative, situaţia în sfera acordării gradelor de invaliditate, calitatea asistenţei acordate de către instituţiile sociale de stat ş.a.

Situaţia actuală a sistemului de pensii reprezintă una din cele mai importante probleme de ordin social-economic din Republica Moldova. Componenta socială a asigurării cu pensii este definită prin faptul că acest sistem este conceput pentru a oferi persoanelor de vîrstă înaintată, invalizilor şi altor categorii de persoane incapabile de muncă mijloacele necesare pentru viaţă.

Reforma sistemului de pensii în Republica Moldova a început în anul 1999, după adoptarea Strategiei reformei sistemului de asigurare cu pensii şi a Legii privind pensiile de asigurări sociale de stat.

La fel, pachetul actelor normative ce reglementează sistemul de pensii este completat anual de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, în care sînt aduse modalităţile de calcul şi plată a contribuţiilor pentru asigurarea obligatorie socială de stat, precum şi unele aspecte specifice referitoare la venituri şi cheltuieli.

În conformitate cu legislaţia actuală, dreptul la pensie îl au toate persoanele asigurate, domiciliate în Republica Moldova, precum şi persoanele care la momentul stabilirii pensiei nu sînt asigurate, însă corespund cerinţelor enunţate în Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat.

În Republica Moldova s-a menţinut un sistem de pensionare distributiv, de un singur nivel, în care, pentru o evidenţă mai deplină a drepturilor la pensii acumulate, începînd cu 1 ianuarie 1999, a fost introdusă o formulă nouă de pensionare, care prevede că suma contribuţiilor individuale achitate va influenţa viitoarea evaluare a pensiei. Suplimentar, a fost introdusă formula perioadei de tranziţie, care combină drepturile la pensiile acumulate în perioada de pînă la reformă şi drepturile obţinute în sistemul nou. Concomitent a început procesul de renunţare treptată la o mulţime de privilegii şi înlesniri la ieşirea la pensie. În anul 2003, prin lege a fost stabilit coeficientul de indexare anuală a pensiei care este egal cu valoarea medie dintre indicatorii de creştere a preţurilor şi a salariului mediu pe ţară pentru anul precedent.

Cu toate acestea, în opinia Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, reforma iniţiată în anul 1999 nu poate fi apreciată ca fiind una radicală sau consecventă. Aceasta se explică prin faptul că realităţile social-politice din ultimii ani au condiţionat un şir de abateri de la strategia iniţială a reformei de pensionare, care s-au reflectat într-o serie de modificări, introduse în Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat (îngheţarea temporară a vîrstei de pensionare, restabilirea unui şir de înlesniri la ieşirea la pensie, anterior anulate etc.). Ca urmare, în prezent sistemul statal de pensionare reprezintă un produs tipic al economiei în tranziţie, care necesită o perfecţionare continuă şi o adaptare permanentă la realităţile economice instabile.

Modalitatea de pensionare nu creează condiţii unice pentru cetăţenii ţării, sistemul de pensionare oferind condiţii diferite categoriilor de lucrători, încălcînd, prin aceasta, principiul echităţii sociale. Valorile medii ale pensiilor stabilite unor categorii de cetăţeni (deputaţi, membri ai guvernului, funcţionari publici, aleşi locali) devansează de cîteva ori pensia medie pentru limită de vîrstă stabilită în conformitate cu condiţiile generale de pensionare.

În temeiul problemelor sesizate de pensionarii care s-au adresat în anul 2007 la Centrul pentru Drepturile Omului, avocaţii parlamentari consideră necesară urgentarea reformării sistemului de asigurare cu pensii prin perfecţionarea legislaţiei în vigoare, dat fiind faptul că sistemul de asigurări sociale de stat trebuie să devină unul universal, echitabil şi corect din punct de vedere social pentru fiecare cetăţean ocupat în economia naţională.

În anul precedent, la Centrul pentru Drepturile Omului a continuat torentul de plîngeri de la pensionarii încadraţi în cîmpul muncii, care au invocat încălcarea dreptului constituţional la un trai decent, cu referinţă la actele normative privind pensiile de asigurări sociale, în special, ce ţin de dreptul la recalcularea pensiilor.

Astfel, realizîndu-şi dreptul la pensie, dar continuînd să activeze în cîmpul muncii şi să-şi onoreze obligaţiile constituţionale de a contribui personal prin impozite la formarea bugetului public naţional, cu alte cuvinte, respectînd prevederile la capitolul obligaţiuni din "contractul social" încheiat cu statul, cetăţeanul, la rîndul său, nu beneficiază de o tratare echivalentă din partea statului, ultimul abţinîndu-se de la includerea în stagiu a perioadei lucrate pentru recalculare (în scop de majorare) a pensiei, în conformitate cu prevederile articolului 8 din Legea nr.156-XIII, potrivit cărora în calitate de bază de calcul a pensiei serveşte venitul asigurat din toată perioada de activitate.

Frecventele adresări ale cetăţenilor la acest capitol au motivat avocaţii parlamentari să solicite Parlamentului modificarea Legii nr.156. Propunerea respectivă a fost respinsă, motivul fiind lipsa fondurilor disponibile.

Considerăm că e cazul să subliniem că persoanele vîrstnice, care prin contribuţia lor de altă dată şi-au obţinut dreptul la susţinere socială (pensie) din partea statului, sînt impuse de situaţie să-şi continue activitatea de muncă pentru a putea supravieţui, în condiţiile în care cuantumul pensiei este sub minimumul de existenţă.

În acest sens, scutirea de impozit în bugetul public ar constitui un aport semnificativ din partea statului în condiţiile în care acesta nu poate oferi cetăţenilor pensie adecvată şi este capabil să să efectueze recalcularea pensiei pentru anii lucraţi după perfectarea dosarului pentru drept de pensie.

În opinia avocaţilor parlamentari, o variantă de soluţionare a problemei ar constitui revizuirea articolului 20 alin.(1) din Codul fiscal, articolului 23 alin.(1) din Legea privind sistemul public de asigurări sociale, anexei nr.4 la Legea cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurări obligatorii de asistenţă medicală, prin introducerea unui punct nou, care ar reglementa neincluderea plăţilor pentru munca efectuată şi serviciile prestate, facilităţilor acordate de patron, onorariilor, primelor, altor retribuţii similare atribuite pensionarilor pentru limită de vîrstă pe sursele de venit neimpozabile, în baza lunară de calcul a contribuţiilor de asigurări sociale şi la tipurile de venituri în care nu se calculează primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Comisia parlamentară pentru protecţie socială, sănătate şi familie, care a examinat această propunere a avocaţilor parlamentari, consideră că revizuirea problemei vizate va fi posibilă concomitent cu instaurarea în sistemul de asigurări din republică a regulilor specifice activităţii unui sistem similar ţărilor cu relaţii economice de piaţă.

Nu poate fi negat faptul că procesul de stabilire a pensiilor este o operaţiune complexă şi de durată, însă acest lucru nu poate justifica în totalitate întîrzierile şi greşelile care se fac în acest proces, precum şi atitudinea unor angajaţi ai caselor teritoriale de asigurări sociale în raporturile cu cetăţenii.

În plîngerile către avocaţii parlamentari, pensionarii contestă acţiunile colaboratorilor Casei Naţionale de Asigurări Sociale privind corectitudinea calculării pensiei şi invocă examinarea superficială a documentelor din dosarele lor, precum şi atitudinea formală a funcţionarilor în cadrul examinării adresărilor parvenite de la cetăţeni.

Aspectele semnalate au fost analizate de către avocaţii parlamentari în contextul unei pretinse încălcări a dreptului la informaţie şi a dreptului la asistenţă şi protecţie socială. Instituţia avocaţilor parlamentari a sesizat Casa Naţională de Asigurări Sociale, atenţionînd asupra atitudinii necorespunzătoare faţă de exercitarea atribuţiilor de serviciu de către funcţionarii organelor de asigurări sociale, de care depinde stabilirea corectă a cuantumului pensiei.

Or în condiţiile în care mărimea pensiei medii în expresie reală devansează cu mult valoarea minimumului de existenţă a pensionarului, orice eroare la calcularea cuantumului pensiei (chiar şi dacă constituie cîţiva lei), influenţează considerabil asupra bugetului beneficiarului.

Centrul pentru Drepturile Omului a fost sesizat în legătură cu dreptul la asistenţă şi protecţie socială a persoanelor care cad sub incidenţa Legii asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23.06.1993.

Petiţionarii – invalizi, participanţi la război şi persoanele supuse represiunilor nedrepte, au făcut referinţă la modalităţile de calculare a majorărilor la pensii, care, în conformitate cu prevederile articolului 16 alin.(1) din legea menţionată, se raportează la pensia minimă pentru limită de vîrstă, însă în realitate calculele respective se efectuează în funcţie de cuantumul salariului minim.

Este de menţionat că cuantumul pensiei minime indexate pentru limită de vîrstă se stabileşte anual prin Hotărîre de Guvern, care a constituit la 1 aprilie 2006 336,42 lei, la 1 aprilie 2007 – 406,06 lei. În pofida acestui fapt, organele de resort efectuează calcularea majorărilor la pensiile respectivelor categorii de beneficiari reieşind din cuantumul salariului minim, în sumă de 18 lei, stabilită cu începere de la data de 1 iunie 1994 şi care se aplică în continuare, conform prevederilor Legii privind modul de stabilire şi reexaminare a salariului minim nr.1432-XIV din 28.12.2000.

Considerînd nejustificată această formulă de calcul, avocaţii parlamentari au adresat încă în anul 2006 Parlamentului solicitarea de a se întreprinde măsuri întru evitarea interpretării duplicitare a legislaţiei.

Dat fiind faptul că problema rămîne nesoluţionată pînă în prezent, fluxul de petiţii în adresa Centrului pentru Drepturile Omului şi instituţiilor de resort continuă, petiţionarii invocînd încălcarea dreptului constituţional la asistenţă şi protecţie socială.

Instituţia avocaţilor parlamentari a fost sesizată de veterani angajaţi în cîmpul muncii în legătură cu faptul că unii angajatori nu aplică prevederile Legii cu privire la veterani nr.190-XV din 08.05.2003 în partea suportării integrale de către întreprindere, instituţie sau organizaţie cu orice formă de proprietate a cheltuielilor legate de acordarea, în cadrul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, a prestaţiilor prevăzute în Programul unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

Analiza informaţiei solicitate de la instituţiile publice – ministere, departamente, agenţii etc. vizavi de aplicarea Legii cu privire la veterani nr.190-XV din 08.05.2003, faţă de categoriile de angajaţi care cad sub incidenţa acesteia, s-a constatat aplicarea neunivocă a legii nominalizate, Legii cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală nr.1593 din 26.12.2002 şi Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală nr.1585-XIII din 27.02.1998.

Constatînd unele imperfecţiuni ale procesului de elaborare şi adoptare a actelor legislative, asigurare a compatibilităţii acestora, nerespectare a principiilor consecvenţei şi echilibrului între reglementările concurente, fapt care are impact negativ asupra realizării drepturilor, garanţiilor şi facilităţilor, acordate cetăţenilor de către legiuitor, avocaţii parlamentari au adresat Parlamentului propunerea de modificare a legislaţiei în vederea includerii veteranilor angajaţi în lista persoanelor pentru care calitatea de asigurat o are Guvernul şi operare a altor modificări, care ar exclude discrepanţele în aplicarea legii ce reglementează sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală.

La indicaţia Guvernului, în urma examinării propunerilor avocaţilor parlamentari, Ministerul Finanţelor, în comun cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Justiţiei, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină, a elaborat proiectul Hotărîrii Guvernului "Privind modificarea Legii cu privire la veterani nr.190-XV din 08.05.2003".

În proiectul elaborat de Ministerul Finanţelor, de comun acord cu autorităţile publice nominalizate, se propune modificarea Legii nr.190, prin excluderea reglementărilor potrivit cărora cheltuielile legate de acordarea asistenţei medicale conform Programului unic al asigurării obligatorii de asistenţă medicală pentru veteranii angajaţi, inclusiv în sfera bugetară, vor fi suportate de întreprinderea, instituţia sau organizaţia cu orice formă de proprietate.

De menţionat că proiectul elaborat de Ministerul Finanţelor este diametral opus propunerilor înaintate de Centrul pentru Drepturile Omului şi vine în detrimentul politicii sociale a statului, care presupune asigurarea necesităţilor vitale ale veteranilor, inclusiv prin acordarea de drepturi şi garanţii, realizarea măsurilor care le garantează sănătatea şi bunăstarea, asistenţa medicală, precum şi serviciile sociale necesare. Or, meritînd recunoştinţa statului şi a societăţii prin muncă conştiincioasă sau serviciu militar ireproşabil, veteranii (veterani de război, ai muncii, ai serviciului militar, ai organelor afacerilor interne şi ai sistemului penitenciar) sînt beneficiari ai unor drepturi şi garanţii speciale din partea statului, precum şi ai unor facilităţi suplimentare, care au drept scop crearea condiţiilor pentru un trai decent, participarea lor în activitatea publică.

Mai mult decît atît, o dată cu operarea modificărilor propuse de Ministerul Finanţelor, vor fi restrînse drepturile persoanei angajate, ce decurg din statutul său de veteran şi aparţin acesteia în virtutea Legii cu privire la veterani.

Considerăm că în cazul acceptării propunerilor vizate, fără o argumentare justificată şi argumentată a restrîngerii exerciţiului drepturilor veteranilor angajaţi, legislatorul nu se va conforma prevederilor articolului 54 din Constituţie, conform căruia restrîngerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii.

Din adresările parvenite la Centrul pentru Drepturile Omului constatăm şi alte imperfecţiuni ale legislaţiei în vigoare, inclusiv neconcordanţă între actele legislative care reglementează aceleaşi raporturi sociale.

Aşadar, conform prevederilor art.124 din Codul muncii, concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului poate fi folosit şi de tatăl copilului, bunică, bunel sau altă rudă care se ocupă nemijlocit de îngrijirea copilului. Acest concediu se include în vechimea în muncă, inclusiv în vechimea în muncă specială şi în stagiul de cotizare.

Contrar acestor prevederi, la stabilirea pensiei, casele teritoriale de asigurări sociale refuză includerea perioadei de îngrijire a copilului pînă la vîrsta de trei ani în vechimea în muncă şi în stagiul de cotizare în cazurile în care concediul parţial plătit a fost folosit de buneii copilului. În calitate de temei juridic sînt invocate prevederile articolului 5 din Legea privind pensiile de asigurări sociale de stat nr.156-XIII din 14.10.1998, conform cărora în stagiul de cotizare se însumează perioada de îngrijire a unui copil pînă la vîrsta de 3 ani de către unul din părinţi sau de tutore în caz de deces al ambilor părinţi.

În aceeaşi ordine de idei, dispoziţiile articolului 57 din Legea asigurării cu pensii a militarilor şi a persoanelor din corpul de comandă şi trupele organelor afacerilor interne nr.1544-XII din 23.06.1993 pînă în prezent nu au fost aduse în concordanţă cu dispoziţiile Codului de executare. Respectiv, în cazul privaţiunii de libertate a pensionarilor din rîndurile militarilor, a persoanelor din corpul de comandă şi din trupele organelor afacerilor interne şi a membrilor familiilor, acestora li se suspendă plata pensiei pe durata privaţiunii de libertate. În situaţia în care există restricţii ce vizează plata pensiilor pentru unele categorii de persoane aflate în locurile de detenţie, atestăm nerespectarea normei constituţionale care garantează tuturor cetăţenilor egalitatea în faţa legii.

Avocaţii parlamentari au înaintat Parlamentului propuneri de revizuire a acestor acte legislative, întru excluderea discrepanţelor care limitează drepturile garantate ale cetăţenilor.

La Centrul pentru Drepturile Omului s-au adresat reprezentanţii Asociaţiei de sprijin a persoanelor cu disabilităţi intelectuale "Dar" şi ai Fundaţiei "Casa mea", solicitînd sprijinul avocaţilor parlamentari în promovarea propunerilor de modificare a legislaţiei în vederea încurajării şi sprijinirii părinţilor şi tutorilor care, împreună cu familiile lor, întreţin şi îngrijesc persoane cu disabilităţi fizice şi mintale.

Părinţii şi persoanele-tutore, care au la îngrijire copii şi/sau adulţi cu disabilităţi, consideră că este necesară modificarea şi completarea actelor normative în vigoare cu prevederi ce ar extinde înlesnirile de care beneficiază aceştia în cazul în care îngrijesc de copii cu disabilităţi pînă la vîrsta de 18 ani. Or după atingerea majoratului, starea sănătăţii persoanelor cu disabilităţi nu se îmbunătăţeşte şi tutorii rămîn în continuare să îngrijească de aceştia, fiind lipsiţi de unele drepturi de care dispuneau anterior.

Avocaţii parlamentari au solicitat Comisiei parlamentare pentru protecţie socială, sănătate şi familie susţinerea persoanelor care au la îngrijire invalizi, prin elaborarea şi promovarea modificării cadrului legislativ în vigoare în vederea acordării garanţiilor şi facilităţilor speciale acestei categorii de persoane.

În acest sens, considerînd că prin modificarea actelor normative în vederea îmbunătăţirii situaţiei şi acordării garanţiilor suplimentare persoanelor care au la întreţinere şi îngrijire invalizi, indiferent de vîrsta acestora, va spori gradul de protecţie socială a persoanelor cu handicap, avocaţii parlamentari au înaintat propuneri de modificare a Codului fiscal, Codului muncii, Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistenţă medicală.

Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului, examinînd în comun cu Ministerul Finanţelor, Ministerul Economiei şi Comerţului şi Ministerul Sănătăţii, propunerile Asociaţiei de sprijin a persoanelor cu disabilităţi intelectuale "Dar" şi ai Fundaţiei "Casa mea", susţinute de avocaţii parlamentari, s-a limitat la explicarea prevederilor legislaţiei în vigoare, fără o abordare din perspectivă a problemei.

În opinia avocaţilor parlamentari, se impune necesitatea elaborării unui concept complex al politicii statului în sfera protecţiei persoanelor în dificultate, axat pe sporirea gradului de includere a celor mai vulnerabile segmente ale populaţiei în programe de asistenţă socială, îmbunătăţirea accesului populaţiei la serviciile sociale.

Pentru consolidarea sistemului primar de asistenţă socială au fost operate modificări la Legea asistenţei sociale nr.547-XV din 25 decembrie 2003, prin introducerea obligativităţii angajării pe lîngă primărie a unităţii de asistent social. Ulterior, pentru implementarea legii în cauză a fost adoptată Hotărîrea Guvernului nr.24 din 10 ianuarie 2007, pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de angajare a asistenţilor sociali, în baza căruia pe parcursul anului au fost angajaţi şi activează la nivel de primărie 554 unităţi de asistenţi sociali. În bugetul de stat pe anul 2007 au fost alocate mijloace suficiente pentru angajarea a 600 unităţi de asistenţi sociali din 1135 unităţi necesare.

În acelaşi timp, la Centrul pentru Drepturile Omului au fost înregistrate numeroase apeluri telefonice prin intermediul "Liniei fierbinţi", în care cetăţenii şi-au exprimat îngrijorarea vizavi de faptul că nu pot beneficia în deplină măsură de serviciile asistenţilor sociali, deoarece numărul acestora este limitat.

Astfel, în vederea sporirii nivelului de includere a celor mai vulnerabile segmente ale populaţiei în programe de asistenţă socială şi de îmbunătăţire a accesului lor la serviciile sociale, se impune necesitatea urgentării angajării numărului necesar de asistenţi sociali.

Totodată, în virtutea caracterului arbitrar, în multe cazuri de încadrare în grad de invaliditate, persoanele care îngrijesc de invalizii, starea fizică a cărora nu s-a ameliorat deloc după diminuarea gradului de invaliditate, rămîn în afara protecţiei sociale din partea statului.

De altfel, sfera acordării gradelor de invaliditate a continuat să fie frecvent invocată în adresările către avocaţii parlamentari.

Reclamaţiile petiţionarilor denotă că în cadrul reexpertizării periodice continuă să persiste tendinţa de diminuare neîntemeiată a gradului de invaliditate stabilit anterior, fapt confirmat în urma intervenirii instituţiei către organele de resort.

Examinarea acestei categorii de plîngeri a permis constatarea faptului că cetăţenii care se adresează la Consiliile primare teritoriale de expertiză medicală a vitalităţii pentru efectuarea expertizei medicale a vitalităţii nu cunosc procedura contestării deciziilor cu care nu sînt de acord.

În opinia avocaţilor parlamentari, Ministerul Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului trebuie să asigure informarea populaţiei privind modul de stabilire a invalidităţii, procedura de efectuare a expertizei medicale a vitalităţii, termenul invalidităţii, modul de soluţionare a litigiilor. Or informarea completă, veridică şi la timp a cetăţenilor va diminua din fluxul de plîngeri, la acest capitol. În acelaşi context se impune necesitatea revizuirii Hotărîrii Guvernului cu privire la expertiza medicală a vitalităţii nr.688 din 20.06.2006, în vederea modificării sintagmei "Ministerul Sănătăţii şi Protecţiei Sociale".

În anul precedent avocaţii parlamentari au continuat monitorizarea situaţiei Azilului republican pentru bătrîni şi invalizi din municipiul Chişinău, aflat în subordinea Ministerului Protecţiei Sociale, Familiei şi Copilului. Raportul tematic pe marginea controlului repetat privind asigurarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale ale beneficiarilor din Azilul republican pentru invalizi şi pensionari din mun. Chişinău a fost prezentat cu titlu de informare Preşedintelui Republicii Moldova, comisiilor parlamentare de profil şi Guvernului (anexă).

PROPRIETATE PRIVATĂ

Pe parcursul anului 2007 în Moldova s-au observat aceleaşi practici şi mecanisme defectuoase, care prejudiciază dreptul cetăţenilor la proprietate. Aceste probleme sînt generate atît de cadrul legislativ, cît şi de acţiunile/inacţiunile persoanelor cu funcţii de răspundere din cadrul autorităţilor publice.

În anul 2007 a fost înregistrat un număr de 126 de petiţii şi 128 de adresări în audienţă referitoare la nerespectarea dreptului de proprietate privată, garantat de articolul 46 din Constituţie. Spre finele anului Republica Moldova a suferit 29 de condamnări la CEDO pentru încălcarea acestui drept.

Convenţia Europeană a Drepturilor Omului garantează dreptul la proprietate, dat fiind că dreptul individului de a dispune de bunurile sale constituie un element tradiţional fundamental al dreptului de proprietate. Pentru a fi conformă cu CEDO, privarea de proprietate trebuie să urmărească un scop de utilitate publică şi să respecte condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

În acest context, instituţia avocaţilor parlamentari a fost sesizată de un grup de locuitori din localităţile din sudul republicii, din zona de construcţie a tronsonului de cale ferată Cahul-Giurgiuleşti, în legătură cu modalitatea de monopolizare a terenurilor-proprietate privată. Revolta oamenilor a fost provocată de faptul că acest nou segment de cale ferată va trece prin curţile şi grădinile lor, fără ca Guvernul să fi respectat procedura de transfer de bunuri şi de drepturi patrimoniale din proprietate privată în proprietate publică, prevăzută în Legea exproprierii pentru cauză de utilitate publică nr.488-XIV din 08.07.1999. Totodată petiţionarii au calificat drept abuzive unele acţiuni ale reprezentanţilor Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor.

Avocaţii parlamentari s-au adresat Ministerului Transporturilor şi Gospodăriei Drumurilor, solicitînd examinarea situaţiei create în ceea ce priveşte încălcarea dreptului la proprietate privată în cazul locuitorilor din raionul Cahul, cu solicitarea informării ulterioare asupra măsurilor întreprinse. Autorităţile administraţiei publice în cauză au remis adresarea ombudsmanului către Întreprinderea de Stat "Calea Ferată din Moldova". Centrul pentru Drepturile Omului nu a primit vreun răspuns clar la întrebările adresate instituţiilor vizate.

Problema foştilor deportaţi se află în atenţia legislativului de mai mulţi ani şi se pare că în 2006 s-a produs o schimbare a lucrurilor prin adoptarea unor modificări la cea mai importantă normă din Legea cu privire la reabilitarea victimelor represiunilor politice nr.1225-XII din 08.12.1992 care stabileşte obligaţia statului de restituire a averii confiscate, naţionalizate sau luate în alt mod. Cu toate acestea, în opinia noastră, noul mecanism de restituire a averii sau de achitare a compensaţiilor rămîne imperfect şi creează impedimente suplimentare victimelor represiunilor politice sau moştenitorilor acestora în vederea recuperării averii sau valorii acesteia.

Aşadar, în cadrul examinării multiplelor adresări ale persoanelor supuse represiunilor politice, în care a fost invocată problema restituirii bunurilor sau recuperării valorii acestora prin achitarea de compensaţii, instituţia avocaţilor parlamentari a solicitat autorităţilor publice locale informaţii referitoare la realizarea prevederilor Legii nr.186-XVI din 29.06.2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.1225 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice. În special instituţia avocaţilor parlamentari a intenţionat să stabilească dacă în teritoriu au fost instituite şi îşi desfăşoară activitatea comisiile pentru examinarea cererilor persoanelor supuse represiunilor şi moştenitorilor lor, numărul de cereri înregistrate şi aflate în procedură de examinare, mărimea alocaţiilor în bugetele locale pe anul 2007, destinate achitării compensaţiilor nominalizate.

Generalizarea şi analiza informaţiei acumulate ne-au permis să determinăm starea de lucruri la acest capitol şi să concluzionăm că ea nu este deloc favorabilă pentru persoanele supuse represiunilor politice şi moştenitorii acestora, din următoarele considerente.

Conformîndu-se cerinţelor Legii nr.1225 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, majoritatea autorităţilor publice locale au creat comisii pentru examinarea cererilor persoanelor supuse represiunilor politice şi moştenitorilor lor. La situaţia din luna mai 2007, comisiile respective nu au fost create în municipiul Chişinău, raioanele Nisporeni, Sîngerei, Edineţ, Donduşeni "din motivul lipsei Regulamentului respectiv, aprobat prin Hotărîre de Guvern".

Cu toate că în majoritatea raioanelor comisiile au fost create pînă la 1 ianuarie 2007 şi au fost înregistrate numeroase cereri de la cetăţeni, în bugetele locale pentru anul 2007 nu au fost prevăzute mijloace destinate achitării compensaţiilor. Doar în bugetul municipiului Chişinău pentru anul 2007 au fost prevăzute 6 mln.lei în scopul executării titlurilor executorii.

Conform informaţiilor prezentate de către autorităţile publice locale, pe marginea cererilor depuse de cetăţeni după 1 ianuarie 2007, "procedura de examinare a fost suspendată pînă la aprobarea, prin Hotărîre de Guvern, a Regulamentului".

La adresarea avocatului parlamentar către Ministerul Justiţiei vizavi de eventuala adoptare a unor acte normative suplimentare de domeniu, am fost informaţi că Legea nr.1225-XII din 8 decembrie 1992 "Privind reabilitarea victimelor represiunilor politice" nu prevede obligativitatea adoptării unei Hotărîri de Guvern în vederea restituirii valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice, deoarece chestiunile date sînt reglementate prin Legea nominalizată, care urmează să fie aplicată direct.

Cu toate acestea, Ministerul Justiţiei nu a întreprins acţiuni de implementare şi promovare a legii menţionate direcţionate spre buna funcţionare a comisiilor, ci, dimpotrivă, a elaborat Regulamentul privind restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice, precum şi achitarea compensaţiei în cazul decesului ca urmare a represiunilor politice, ulterior aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.627 din 5 iunie 2007.

În opinia avocatului parlamentar, Guvernul a manifestat reticenţă şi a tergiversat soluţionarea acestei probleme, fapt care minimalizează posibilităţile cetăţenilor de a beneficia de compensaţii.

O dată cu aprobarea Regulamentului, şansa victimelor represiunilor politice de a beneficia de restituirea valorii bunurilor prin achitare de compensaţii s-a diminuat considerabil în virtutea unui şir de prevederi, care fac aproape imposibilă aplicarea acestuia în practică. În particular, foştilor deportaţi şi supuşi represiunilor politice li se cere să prezinte, o dată cu cererea de restituire a bunurilor ori de compensare a valorii acestora, un set de minimum 7 acte, o bună parte dintre care aceştia nu le deţin.

În contextul prevederilor articolului II din Legea nr.186-XVI din 29.06.2006, conform cărora cererile pot fi depuse la comisiile speciale în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi (pînă la 1 ianuarie 2008), obligativitatea anexării la cerere a documentelor expres prevăzute la punctul 5 din Regulament, necesitatea adunării şi/sau perfectării prealabile a acestora, precum şi dreptul comisiilor speciale de a solicita documente suplimentare, la propria discreţie, generează situaţii în care persoanele supuse represiunilor politice şi ulterior reabilitate, precum şi moştenitorii acestora, nu sînt în stare să depună cererile în termenul stabilit de lege, fiind în imposibilitatea de a prezenta actele necesare. Nu sînt excluse şi abuzurile la solicitarea actelor, cu intenţia de a nu acorda cetăţenilor posibilitatea să se încadreze în timpul prestabilit.

Aşadar, pornind de la stipulările Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, în contextul modificărilor operate prin Legea nr.186-XVI din 29.06.2006, cetăţenii au depus cereri la comisiile instituite de către autorităţile publice locale, rămînînd în aşteptarea examinării actelor. Totodată, prin "Regulamentul privind restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii persoanelor supuse represiunilor politice, precum şi achitarea compensaţiei în cazul decesului ca urmare a represiunilor politice", aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.627 din 05.06.2007, au fost instituite cerinţe noi faţă de procedura de înaintare a cererilor, conform cărora cererea va fi considerată depusă din momentul anexării tuturor documentelor cerute.

În aceste condiţii avocaţii parlamentari au considerat oportună revizuirea unor prevederi din regulamentul vizat, înaintînd Guvernului propunerea respectivă.

Aparatul Guvernului Republicii Moldova a informat avocaţii parlamentari precum că "în cadrul şedinţei convocate la nivelul Prim-viceprim-ministrului cu reprezentanţii persoanelor supuse represiunilor politice s-a remarcat necesitatea reexaminării unor prevederi din Regulamentul privind restituirea valorii bunurilor prin achitarea de compensaţii în cazul decesului ca urmare a represiunilor politice în vederea îmbunătăţirii calităţii acestuia. În cazul elaborării ulterioare a unor amendamente în acest sens, propunerile expuse de către Centrul pentru Drepturile Omului vor fi luate în consideraţie pentru a fi incluse în cadrul normativ de domeniu".

Între timp, victimele represiunilor politice continuă să se adreseze la Centrul pentru Drepturile Omului, invocînd imposibilitatea recuperării valorii bunurilor confiscate, naţionalizate sau scoase în alt mod din posesie.

Instituţia avocaţilor parlamentari s-a pronunţat în repetate rînduri asupra modalităţii actuale de plată a sumelor indexate pentru depunerile băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii, care poate fi considerată o violare a dreptului la proprietate garantat de Constituţie şi care nu corespunde întru totul concepţiei dreptului european asupra regimului proprietăţii şi cerinţelor constituţionale.

Generalizînd adresările referitoare la indexarea depunerilor băneşti în Banca de Economii, parvenite la Centrul pentru Drepturile Omului în decursul ultimilor cîţiva ani, avocaţii parlamentari au înaintat propuneri de modificare a legislaţiei de domeniu în vederea efectuării plăţii integrale a depunerilor băneşti cetăţenilor de vîrstă înaintată, fapt care va contribui la protecţia socială mai pronunţată şi echitabilă a cetăţenilor de vîrstă înaintată, la realizarea şi promovarea principiilor şi garanţiilor sociale prevăzute de Constituţie.

În acest sens, de către un grup de deputaţi a fost elaborat proiectul de lege pentru completarea articolului 5 din Legea privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii, intrat în Parlament la 27.12.2006, dar deocamdată rămas neexaminat.

Un alt aspect al garantării respectării dreptului la proprietate privată şi protecţia acesteia ţine de indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor străini – foşti cetăţeni ai Republicii Moldova, care au avut depuneri băneşti în Banca de Economii la situaţia din 2 ianuarie 1992 şi care nu pot beneficia de plata sumelor indexate pe motivul existenţei prevederilor Legii nr.1530-XII, care stipulează expres că subiecţi ai legii sînt doar cetăţenii Republicii Moldova.

În atare situaţii cetăţenii-beneficiari de indexare, care au locuit şi au activat pe teritoriul Republicii Moldova, dar în ultimii ani au devenit cetăţeni ai altor state, sînt lipsiţi de dreptul de a-şi ridica depunerile băneşti în Banca de Economii.

În acelaşi context, Legea privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii nr.1530-XII din 12 decembrie 2002 prevede obligaţiile statului faţă de cetăţenii Republicii Moldova, care au avut depuneri băneşti în Banca de Economii la situaţia din 2 ianuarie 1992 şi stabileşte principiile de bază privind indexarea, cuantumul şi modul de plată a sumelor indexate. Respectiv, statul îşi recunoaşte obligaţiunile pecuniare faţă de toţi cetăţenii Republicii Moldova. Totodată, conform prevederilor articolului 9 din lege, indexarea şi plata depunerilor băneşti ale cetăţenilor Republicii Moldova în filialele Băncii de Economii din localităţile din stînga Nistrului se vor examina după restabilirea relaţiilor financiar-bugetare ale acestor localităţi cu bugetul de stat al Republicii Moldova.

Avocaţii parlamentari consideră că această reglementare este în contradicţie cu scopul Legii nr.1530-XII şi este discriminatorie faţă de cetăţenii care au depus banii cîndva în filialele Băncii de Economii din stînga Nistrului, deoarece aceştia, întrunind toate condiţiile necesare, nu-şi pot realiza totuşi dreptul la proprietate privată.

Aceste aspecte au fost analizate prin prisma drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, cu sesizarea ulterioară a Curţii constituţionale asupra controlului constituţionalităţii prevederilor art.9 din Legea privind indexarea depunerilor băneşti ale cetăţenilor în Banca de Economii.

Către Centrul pentru Drepturile Omului continuă să se adreseze cu petiţii colective şi în audienţă deponenţi ai Băncii Comerciale "Guineia" S.A., invocînd lezarea mai multor drepturi fundamentale proclamate în Constituţia Republicii Moldova, în special dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia, accesul liber la justiţie, caracterul obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărîri judecătoreşti definitive etc.

Începînd cu anul 1998, petiţionarii abordează problema restituirii depunerilor băneşti, inclusiv în diferite perioade de timp prin judecată, dar problema rămîne nesoluţionată pînă în prezent. Procesul de executare a hotărîrilor judecătoreşti de asemenea este dificil.

Neexecutarea hotărîrilor judecătoreşti pe cauze civile rămîne a fi, după cum se ştie, obiectul de abordare în multe procese pornite împotriva Republicii Moldova în faţa Curţii Europene pentru Drepturile Omului. Reamintim că jurisprudenţa Curţii Europene recunoaşte procedura de executare a hotărîrii judecătoreşti ca parte integrantă a unui proces, conform prevederilor art.6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi Libertăţilor Fundamentale. În atare situaţie, eventualele adresări la CEDO ale petiţionarilor care de mai mulţi ani rămîn cu hotărîrile judecătoreşti neexecutate, apreciate de altfel de practica CEDO drept încălcare a prevederilor art.6 alin.(1) al Convenţiei şi art.1 al Protocolului Adiţional nr.1 la Convenţie, nu exclud cheltuielile suplimentare din bugetul naţional.

Nu s-a pus niciodată la îndoială faptul că autorităţile statale conştientizează necesitatea de a soluţiona problemele abordate, restabilind în acest fel drepturile deponenţilor. Constatăm că în pofida dificultăţilor existente, s-au întreprins multe încercări de redresare a situaţiei. Un aport substanţial în acest domeniu îl are şi Comisia specială pentru controlul şi monitorizarea procesului de restituire a depunerilor băneşti ale deponenţilor Băncii Comerciale "Guineia"S.A. şi ai Concernului "Intercapital", instituită prin Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova nr.9-XVI din 9 februarie 2006.

În aprilie 2006 avocaţii parlamentari au solicitat Comisiei să examineze posibilitatea de remediere a situaţiei prin intermediul unor acţiuni excepţionale – achitarea restanţelor din contul mijloacelor bugetare (pe parcursul a cîtorva ani), cu ulterioară încasare prin regres a prejudiciului adus statului de la persoanele culpabile. Comisia s-a pronunţat asupra inoportunităţii instituirii unui atare precedent în societate, exprimîndu-şi convingerea că este posibilă soluţionarea problemelor deponenţilor prin încadrarea activă a autorităţilor statului în finisarea proceselor judiciare pe toate cazurile respective şi restituirea mijloacelor sustrase. Într-adevăr, ca rezultat al mai multor activităţi coordonate de Comisie şi implicării active, în special a organelor procuraturii, se acumulează mijloace băneşti care urmează să fie restituite deponenţilor BC "Guineia"S.A., ultimii însă se confruntă în acest proces cu probleme de alt gen, invocînd tratament discriminatoriu.

De menţionat că o parte din deponenţi nu s-au adresat în judecată pentru a soluţiona problema restituirii depunerilor. Din spusele petiţionarilor, în cadrul procedurii de lichidare, cînd au fost întocmite Listele de cerinţe, în conformitate cu art. 46 al Legii instituţiilor financiare nr.550-XIII din 21.07.1995, acestor deponenţi le-au fost incluse toate sumele datorate, inclusiv dobînda.

Evaluarea creanţelor nu s-a făcut, evident, în privinţa deponenţilor care au iniţiat procese de judecată, deoarece toate acestea se află în hotărîrea judecăţii.

Conform prevederilor legislaţiei, aceste categorii de deponenţi aparţin diferitelor clase de cerinţe, iar în dependenţă de aceasta au fost stabilite priorităţile la achitarea datoriilor creditoare.

În urma nenumăratelor modificări ale legislaţiei de domeniu şi după adoptarea Legii nr.177 privind interpretarea articolului 226 din Legea insolvabilităţii, situaţia deponenţilor care au iniţiat procese de judecată s-a înrăutăţit considerabil.

În hotărîrile sale, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a menţionat în repetate rînduri că în realizarea politicii într-un domeniu anume, legiuitorul este obligat să respecte principiile echităţii şi egalităţii; să ţină cont de faptul că drepturile legitime stabilite anterior nu pot fi anulate fără a fi substituite prin măsuri echivalente.

În viziunea avocaţilor parlamentari, Legea nr.177, în special alin. (2) al articolului unic, a fost adoptată cu abatere de la condiţiile articolului 42 al Legii nr.780-XII din 27.12.2001 privind actele legislative, conform căruia interpretarea actelor legislative reprezintă un sistem de operaţiuni logice prin care se explică sensul exact şi complet al dispoziţiilor normative, oferă soluţii juridice de realizare a normei în sensul ei exact. Totodată dispoziţia alin.(2) din Legea nr.177 depăşesc aceste limite prin faptul că atribuie normei pe care o tălmăceşte sens opus celui iniţial şi aduce în forţă juridică norme legislative care au fost abrogate expres printr-o altă lege în vigoare (Capitolul VII "Lichidarea" din Legea instituţiilor financiare a fost exclus prin Legea nr.623-XV din 09.11.2001).

Întru ameliorarea situaţiei actuale a deponenţilor BC "Guineia"S.A., avocaţii parlamentari au propus Parlamentului modificarea redacţiei Legii nr.177 de interpretare a art.226 din Legea insolvabilităţii în vederea înlăturării discordanţelor existente.

Instituţia avocaţilor parlamentari a fost sesizată de membrii unei întovărăşiri pomicole, situate în nemijlocita apropiere de municipiul Chişinău, care au invocat lezarea mai multor drepturi constituţionale în legătură cu imposibilitatea obţinerii adreselor juridice şi vizelor de domiciliu.

Astfel, majoritatea petiţionarilor, neavînd alt loc de trai, domiciliază permanent împreună cu familiile în casele din întovărăşire pomicolă, înregistrate în modul corespunzător la organul cadastral teritorial. În virtutea faptului că nu au adrese juridice şi vize de domiciliu, aceşti cetăţeni se află în afara oricăror garanţii din partea statului – nu-şi pot perfecta buletine de identitate şi paşapoarte, nu au poliţe de asigurare, persoanele cu disabilităţi sînt în imposibilitate să înainteze actele necesare la Consiliul teritorial de expertiză medicală a vitalităţii pentru încadrarea în grad de invaliditate, nu-şi pot realiza dreptul la vot, copiii nu sînt înscrişi în instituţiile de învăţămînt etc. În lipsa adreselor concrete au eşuat solicitările de intervenire a serviciului de pompieri, urgenţei şi poliţiei.

Aceeaşi problemă este invocată în timpul audienţelor zilnice şi de membri ai altor întovărăşiri agricole, situate în raza municipiului Chişinău.

În opinia avocaţilor parlamentari, includerea întovărăşirilor pomicole în intravilanul localităţilor este deosebit de importantă şi vizează interesele unui număr impunător de cetăţeni care au încercat să-şi soluţioneze problema spaţiului locativ. În acest sens, chemăm legislativul şi executivul să studieze situaţia privind statutul întovărăşirilor pomicole întru asigurarea respectării garanţiilor acordate de stat cetăţenilor săi.

DREPTUL LA MUNCĂ

Conform prevederilor articolului 16 din Legea cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349-XIII din 17.10.1997, nu fac obiectul activităţii Centrului pentru Drepturile Omului plîngerile, ale căror mod de examinare este prevăzut de legislaţia muncii.

Întrucît la instituţia avocaţilor parlamentari a fost înregistrat un număr semnificativ de adresări (51 de petiţii, 89 adresări verbale) referitoare la nerespectarea dreptului la muncă şi protecţia acesteia, consfinţit în articolul 43 din Constituţie, ne-am propus să analizăm cele mai frecvente încălcări, admise de angajatori, printre care se înscriu:

- utilizarea forţei de muncă fără întocmirea contractului individual de muncă în modul stabilit de legislaţie;

- neefectuarea înscrisurilor necesare în carnetul de muncă;

- concedierea angajatului, cu încălcarea legislaţiei muncii;

- neachitarea şi tergiversarea achitării salariului;

- neefectuarea plăţilor compensatorii;

- neexecutarea hotărîrilor instanţelor judecătoreşti;

- neexecutarea prescripţiilor emise de Inspecţia muncii;

- nerespectarea normelor de protecţie a muncii ş.a.

În majoritatea cazurilor, cetăţenilor care se adresează către avocaţii parlamentari, invocînd încălcarea dreptului la muncă, li se explică regulile şi mijloacele pe care aceştia le pot folosi pentru soluţionarea problemei.

În acelaşi timp, se atestă cazuri în care se impune implicarea Centrului pentru Drepturile Omului.

Instituţia avocaţilor parlamentari a fost sesizată în legătură cu modalitatea desfăşurării concursului pentru ocuparea postului vacant de director al instituţiei preşcolare, desfăşurat de către Direcţia generală educaţie, tineret şi sport a Consiliului municipal Chişinău.

S-a constatat că, conform cerinţelor Regulamentului cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiei vacante de conducători ai instituţiei de învăţămînt preşcolar, primar şi secundar, elaborat de Ministerul Educaţiei şi Tineretului în anul 2004, "candidaţii trebuie să aibă vîrsta cu cel puţin 4 ani mai mică decît vîrsta standard de pensionare, corespunzătoare datei la care expiră mandatul şi să fie apţi din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei".

În opinia avocaţilor parlamentari, această condiţie încalcă drepturile fundamentale ale cetăţeanului, garantate de Constituţie – egalitatea în faţa legii şi dreptul la muncă. Instituţia avocaţilor parlamentari a înaintat Ministerului Educaţiei şi Tineretului propunerea de a revizui Regulamentul vizat, aducîndu-l în concordanţă cu legislaţia naţională şi tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Cu regret, reacţia ministerului nu a fost pe măsura aşteptărilor, acesta limitîndu-se doar la informarea avocatului parlamentar precum că " după adoptarea Codului de legi în domeniul învăţămîntului, regulamentul nominalizat şi alte acte ale ministerului vor fi aduse în concordanţă cu legislaţia în vigoare". În aceste condiţii s-a lăsat să se înţeleagă că Ministerul Educaţiei şi Tineretului nu neagă necorespunderea prevederilor Regulamentului legislaţiei în vigoare, dar la acest subiect se va reveni peste un anumit timp.

În atare situaţie, în mod conştient continuă încălcarea Constituţiei, legilor naţionale, inclusiv prevederilor articolului 82 din Codul muncii, care garantează persoanei dreptul de a ocupa un post de conducere pînă la atingerea vîrstei de 65 de ani.

În sectorul privat persistă problema acumulării restanţelor la plata salariului pe un termen de 2-3 luni şi mai mult. În unele cazuri plîngerile au fost soluţionate prin concilierea părţilor, fără a solicita intervenţia altor organe responsabile.

În alte cazuri instituţia avocaţilor parlamentari a solicitat implicarea organelor de drept întru verificarea circumstanţelor invocate de petiţionari.

Astfel, un exemplu sugestiv în acest sens este plîngerea unui cetăţean, care a primit la domiciliu informaţia privind veniturile calculate şi achitate în folosul persoanei fizice şi privind impozitul pe venit reţinut din aceste venituri, prin care se atestă că pe parcursul anului 2007 i-a fost achitat salariul. Petiţionarul susţine că nu a activat nici o zi în SRL-ul "X" şi nu a primit suma de bani indicată în informaţia respectivă. Încercările lui de a primi explicaţii la acest subiect de la agentul economic nu s-au soldat cu succes. Centrul pentru Drepturile Omului a solicitat Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei verificarea acestui caz şi întreprinderea măsurilor de rigoare, după caz.

Nerespectarea normelor şi regulilor de securitate a muncii generează un număr sporit de accidente de muncă. Accidentele de muncă, în special cele grave şi soldate cu moartea, constituie una din cele mai stringente probleme din domeniul protecţiei muncii.

Conform unor date, făcute publice de Procuratura Generală, pe parcursul anului 2007 la întreprinderi şi organizaţii au fost înregistrate 368 de accidente cu persoane, din care 175 accidente de muncă, în urma cărora au suferit 194 de salariaţi, 54 de persoane au decedat. În rîndul persoanelor care au suferit la locul de muncă sînt 9 femei şi 9 minori.

Conform datelor făcute publice de Inspecţia Muncii, în anul 2007 au fost cercetate cauzele şi împrejurările producerii a 148 accidente de muncă, în urma cărora au fost accidentate 163 persoane, dintre care 111 persoane au fost accidentate grav, inclusiv 9 femei şi 9 minori, iar 52 persoane – mortal, din care 2 femei.

Dat fiind faptul că se atestă o necoincidenţă a datelor statistice prezentate de ambele autorităţi, rămîne neclar care informaţie poate fi considerată mai veridică.

O pondere mai mare în producerea accidentelor de muncă soldate cu moartea revine întreprinderilor din domeniul construcţiilor, serviciilor sociale, agriculturii şi transporturilor.

În anul 2005 au fost operate unele modificări în Codul cu privire la contravenţiile administrative şi în Legea privind Inspecţia muncii, menite să redreseze situaţia în acest domeniu. Astfel, a fost majorată mărimea amenzilor şi Inspecţia Muncii a fost abilitată cu dreptul de a întocmi procese-verbale cu privire la contravenţiile administrative din domeniul muncii şi protecţiei muncii.

La acel moment necesitatea modificărilor vizate a fost motivată de Guvern prin numărul impunător de încălcări ale legislaţiei muncii, iar adoptarea lor urma să-i determine pe angajatori să respecte normele de drept din domeniul muncii.

Analiza datelor statistice nu atestă ameliorarea situaţiei la acest capitol, dimpotrivă, numărul încălcărilor depistate a crescut considerabil. Spre exemplu, în anul 2007 au fost depistate 63728 cazuri de încălcări ale legislaţiei muncii, faţă de 42000 cazuri înregistrate în anul 2004.

Conform informaţiei publicate de Ministerul Economiei şi Comerţului, din cele 63728 încălcări depistate pe parcursul anului trecut, 31158 sînt în domeniul relaţiilor de muncă şi 32570 în domeniul protecţiei muncii.

Starea respectării legislaţiei în domeniul asigurării dreptului la muncă şi protecţia muncii se caracterizează printr-un nivel scăzut şi ineficient al supravegherii din partea organului abilitat cu funcţii de control de stat – Inspecţia muncii. Această concluzie vine în urma studierii mai multor plîngeri, care au fost examinate de avocaţii parlamentari, în limitele competenţelor lor.

Aşadar, în urma controalelor efectuate şi constatării anumitelor încălcări ale legislaţiei muncii, inspectorii întocmesc procese-verbale de control, cu prescripţia de a înlătura într-un anumit termen încălcările depistate. Avocaţii parlamentari au constatat că Inspecţia muncii nu verifică ulterior executarea prescripţiilor de înlăturare a încălcărilor depistate şi nu uzează de competenţa atribuită conform legislaţiei de a întocmi procese-verbale cu privire la contravenţiile administrative din domeniul muncii şi protecţiei muncii.

Mai mult decît atît, în cadrul examinării unei plîngeri referitoare la încălcările admise de subdiviziunea unui minister, constatate în procesul-verbal întocmit de Inspecţia muncii, inspectorul a afirmat într-o convorbire telefonică că nu a fost verificată executarea prescripţiei de înlăturare a încălcărilor depistate şi nu se intenţionează întreprinderea altor măsuri, inclusiv sancţionarea administrativă a autorităţii care se face vinovată de nerespectarea legislaţiei. Totodată angajatul Inspecţiei muncii a remarcat că problema ar putea fi soluţionată în instanţa de judecată.

Examinarea mai multor cazuri similare ne-a determinat să concluzionăm că organul administraţiei publice centrale, abilitat cu funcţii de control de stat asupra respectării actelor legislative şi normative în domeniul muncii, evită în unele cazuri să aplice măsuri de sancţionare, mai ales atunci cînd se constată încălcări din partea autorităţilor publice.

Avocaţii parlamentari au sesizat Inspecţia muncii privind neadmiterea neglijenţei în lucru şi formalismului, recomandînd totodată revizuirea modalităţii de examinare a plîngerilor astfel încît colaboratorii instituţiei să uzeze din plin de toate competenţele atribuite prin Legea privind Inspecţia muncii nr.140 din 10.05.2001.

Această problemă a fost dezbătută şi în cadrul conferinţei organizate de Centrul pentru Drepturile Omului din 10 decembrie 2007, la care au participat reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, ai societăţii civile.