BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Comunicat nr.17-2-09/1-1043-4134/20 din 27.10.2004 cu privire la regimul întocmirii documentelor de strictă evidenţă de către gospodăriile ţărăneşti (de fermier)

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
27.10.2004

INSPECTORATUL FISCAL PRINCIPAL DE STAT
PE LÎNGĂ MINISTERUL FINANŢELOR

C O M U N I C A T

cu privire la regimul întocmirii documentelor de strictă

evidenţă de către gospodăriile ţărăneşti (de fermier)

nr. 17-2-09/1-1043-4134/20  din  27.10.2004

 (în vigoare 05.11.2004) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.199-204 art.419 din 05.11.2004

* * *

Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, cu referinţă la multiplele adresări ale agenţilor economici şi Inspectoratelor Fiscale de Stat teritoriale vis-а-vis de regimul întocmirii documentelor de strictă evidenţă de către gospodăriile ţărăneşti (de fermier), intervine cu expunerea următoarelor momente.

Toţi agenţii economici cu orice tip de proprietate şi formă organizaţional-juridică, inclusiv instituţiile bugetare, utilizează în procesul desfăşurării activităţii economico-financiare formularele corespunzătoare cu regim special, care confirmă operaţiunile economice efectuate (pct.1 al Instrucţiunii privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special aprobată prin Hotărîrea Guvernului nr.294 din 17 martie 1998).

Prevederile Instrucţiunii privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special al facturii fiscale pentru livrările de mărfuri şi servicii aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.32 din 11.03.2002 şi Instrucţiunii privind completarea formularului tipizat cu regim special al facturii de expediţie pentru transporturile de mărfuri cu mijloace auto aprobată prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr.85/59 din 6 iulie 1998 atestă modul de perfectare a tuturor formularelor tipizate prin aplicarea ştampilei unităţii.

Totodată, subliniem că sfera de incidenţă a elementelor obligatorii care însoţesc documentele justificative, inclusiv purtătorii de informaţie pe hîrtie sau automată, reglementată atît de prevederile Legii contabilităţii nr.426-XIII din 4 aprilie 1995 (art.21), Instrucţiunii privind evidenţa, eliberarea, păstrarea şi utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu regim special, cît şi art.117 al Codului fiscal nr.1415-XIII din 17 decembrie 1997 nu vizează obligativitatea deţinerii ştampilei de către gospodăriile ţărăneşti.

Drepturile gospodăriilor ţărăneşti sînt axate pe posibilitatea deţinerii ştampilei, iar în cazul în care acestea nu dispun de ştampile, semnătura conducătorului poate fi autentificată de notar sau de secretarul primăriei care a înregistrat gospodăria (art.7 al Legii privind gospodăriile ţărăneşti (de fermier) nr.1353-XIV din 3 noiembrie 2000).

În acest context, subliniem posibilitatea emiterii facturii de expediţie (facturii fiscale, după caz) fără aplicarea ştampilei gospodăriei ţărăneşti, cu condiţia aplicării pe formularul tipizat cu regim special a semnăturii persoanei responsabile pentru efectuarea operaţiunii economice (desemnate prin ordinul unităţii economice).