Documente
Curtea de Apel \rDosarul nr.3-390/2001 din 31.10.2001
Curtea de Apel
Dosarul nr.3-390/2001 din 31.10.2001
Monitorul Oficial al R.Moldova nr.43-45/1 din 28.03.2002
* * *
ÎN NUMELE LEGII
31 octombrie 2001 mun. Chişinău
Completul contenciosului administrativ
al Curţii de Apel a Republicii Moldova
Compus din:
Preşedintele şedinţei - judecătorul T.Lazăr
Grefierul N.Ciudin
Cu participarea interpreţilor O. Taran
S.Moşanu
Reclamantei Stela Pahomi, reprezentanţilor ei, avocaţilor Svetlana
Postoico şi Vasile Balabchin, reprezentantului pîrîtului Anatolie
Petrici,
judecînd în şedinţa publică pricina la acţiunea dnei Stela Pahomi
către Curtea de Conturi privind anularea alin. 8 pct. 3 din Hotărîrea
Curţii de Conturi nr. 61 din 22 iunie 2001, prin care se cere de la
Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare destituirea ei din funcţia de
şef al Departamentului supraveghere, control şi anchetă, -
constată:
Reclamanta, la data de 23 iulie 2001, a înaintat în judecată
prezenta acţiune, solicitînd admiterea ei, aducînd următoarele argumente.
Curtea de Conturi, efectuînd controlul activităţii Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare în anii 1999-2000, în principiu, a
controlat numai Departamentul supraveghere control şi anchetă care intră
în Direcţia executivă unde şef de departament este ea. Consideră că
acest control a fost un control tendenţios, pus spre destituirea ei din
funcţie. Încălcările indicate în hotărîre nu pot fi atribuite ei,
deoarece activitatea Comisiei este dirijată de un organ colegial, în
fruntea căruia stă preşedintele. Hotărîrile se adoptă şi se semnează de
preşedinte, ea fiind simplu executor. Mai mult decît atît, ea îndeplinea
indicaţiile conducerii.
Reprezentantul pîrîtului cu acţiunea înaintată nu este de acord,
cere respingerea ei, aducînd următoarele argumente.
Curtea de Conturi a efectuat controlul activităţii Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare în întregime şi nu numai cea a
departamentului. Încălcările depistate au fost comise anume de
reclamantă, ele sînt detaliat indicate în hotărîre şi anume din aceste
considerente s-a decis de a cere destituirea reclamantei din funcţia
ocupată. Curtea de Conturi nu recunoaşte pretenţiile reclamantei despre
ce i-a comunicat.
Colegiul, audiind părţile, analizînd probele prezentate, ajunge la
concluzia că acţiunea necesită a fi admisă pentru următoarele motive.
Conform Legii nr.192-XIV din 12 noiembrie 1998, publicată în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 22-23/91 din 4 martie 1999
art.1 alin.1 Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, denumită în
continuare Comisia Naţională, este o autoritate a administraţiei publice
care efectuează reglementarea, supravegherea şi controlul pieţei
valorilor mobiliare.
Curtea de Conturi, activînd în baza Legii privind Curtea de Conturi
nr. 312-XIII din 8 decembrie 1994, publicată în Monitorul Oficial al
Republicii Moldova nr.7/77 din 2 februarie 1995, modificată, prin art.19
alin.1 dispune că exercită controlul asupra modului de formare, de
administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare publice, precum
şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public, iar prin art.20
lit.j), pentru exercitarea atribuţiilor prevăzute la art.19, Curtea de
Conturi controlează şi alte domenii de activitate raportate, prin legi
organice la competenţa Curţii de Conturi.
Or, Curtea de Conturi a fost în drept să controleze activitatea
Comisiei Naţionale vis-a-vis de această problemă şi argumentul
reclamantei, precum că Curtea de Conturi n-a fost în drept să efectueze
controlul este nefondat.
Cu toate acestea, art.8 lit.c) din Legea nr.192-XIV/1998 stabileşte
că Comisia Naţională supraveghează şi controlează respectarea legilor şi
altor acte normative în domeniul valorilor mobiliare, iar art.18
stipulează că deciziile Comisiei Naţionale se adoptă la şedinţele
Comisiei Naţionale şi aceste decizii se adoptă prin votul majorităţii
celor prezenţi la şedinţă, art.19, iar art.25 indică care sînt
prerogativele preşedintelui Comisiei Naţionale. Din toate acestea reiese
că răspunzător pentru deciziile adoptate este organul colegial, iar
activitatea Comisiei Naţionale o conduce preşedintele.
Or, şeful Departamentului supraveghere, control şi anchetă nu duce
răspundere pentru activitatea Comisiei Naţionale.
Conform Regulamentului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare,
aprobat prin Hotărîrea Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr.3/5
din 22 iulie 1999, art.15, 16, preşedintele este reprezentantul de drept
al Comisiei Naţionale şi el este în drept să emită prescripţii,
avertizări, citaţii, avize, rapoarte, ordine şi alte acte, pe cînd nici
Departamentul supraveghere, control şi anchetă şi nici şeful acestui
departament, conform Regulamentului de ordine interioară al Direcţiei
executive, în care intră departamentul în cauză, nu este învestit cu
asemenea atribuţii.
Analizînd hotărîrea în partea contestată de reclamantă şi în
întregime se vede că toate ordonanţele, dispoziţiile, scrisorile şi alte
acte sînt semnate de preşedintele Comisiei Naţionale şi nici de cum de
reclamantă, ea fiind numai executor.
Or, reclamanta nu este vinovată de faptele care i se impută.
În temeiul art.9 lit.a), art.25 alin.1 lit.b), art.27 din Legea
contenciosului administrativ, 190-196 CPC, Colegiul
hotărăşte:
1. Admite acţiunea dnei Stela Pahomi către Curtea de Conturi,
anulează alin.8 pct.3 din Hotărîrea Curţii de Conturi nr.61 din 22 iunie
2001, prin care se cere Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare
destituirea dnei Stela Pahomi din funcţia de şef al Departamentului
supraveghere, control şi anchetă.
2. Obligă Curtea de Conturi să publice în Monitorul Oficial
hotărîrea irevocabilă.
Hotărîrea este definitivă, dar cu drept de recurs la Curtea Supremă
de Justiţie în termen de 15 zile.
PREŞEDINTELE
ŞEDINŢEI - JUDECĂTORUL Tudor LAZĂR