BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Documente

Decizia protocolară 30.36/17.07.2024 Aviz la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului

Tipul documentului
Documente
Data adoptării
17.07.2024

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA

A V I Z

la proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.1540/1998

privind plata pentru poluarea mediului

nr. 30.36  din  17.07.2024

 (în vigoare 18.07.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 308-310 art. 5 din 18.07.2024

* * *

Aprobat

în şedinţa Guvernului din 17 iulie 2024

Decizia protocolară nr.30.36/2024

PRIM-MINISTRU    Dorin RECEAN

Guvernul a examinat proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului, înaintat cu titlu de iniţiativă legislativă (nr.180 din 10 iunie 2024) de către un grup de deputaţi în Parlament, şi comunică următoarele.

Proiectul de lege menţionat îşi propune continuarea procesului de reducere a poluării provenite de la deşeurile de ambalaje şi facilitarea implementării conceptului responsabilităţii extinse a producătorului (REP) de ambalaje, pentru a aduce claritate asupra modului de implementare, precum şi asupra modului de raportare de către agenţii economici a prevederilor introduse prin ultima modificare la Legea nr.1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului (în continuare – Legea nr.1540/1998), inclusiv pentru eliminarea unor neconcordanţe şi ambiguităţi apărute în urma transpunerii Directivei 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje.

Proiectul, prin modificările propuse, stabileşte în mod detaliat şi exhaustiv subiectul, obiectul plăţii taxei, precum şi indică expres momentul apariţiei obligaţiei taxei pentru subiecţii care cad sub incidenţa legii menţionate. De asemenea, proiectul modifică şi indică detaliat cerinţele cu privire la scutirea de taxă pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, precum şi pentru producătorii de ambalaje care demonstrează implementarea REP, în conformitate cu prevederile Legii nr.209/2016 privind deşeurile şi cu Hotărârea Guvernului nr.561/2020 pentru aprobarea Regulamentului privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje.

Astfel, proiectul de lege urmăreşte crearea mecanismelor de eficientizare a gestiunii deşeurilor, prin:

a) modificarea noţiunii de "ambalaj de desfacere", pentru a expune clar care sunt subiecţii şi obiectele cărora urmează a le fi aplicată scutirea de la plata taxei şi introducerea noţiunii de "plasare pe piaţă", în vederea stabilirii corecte a momentului în care mărfurile sau produsele plasate pe piaţă sunt pasibile plăţii taxei;

b) stabilirea subiecţilor care urmează a fi supuşi taxei pentru poluarea mediului, precum şi a categoriilor de mărfuri care cauzează poluarea mediului în procesul utilizării acestora;

c) excluderea "ambalajelor compozite" ca poziţie tarifară separată în procesul de taxare, or, aceste ambalaje urmează a fi raportate la materialul preponderent ca greutate;

d) introducerea şi stabilirea expresă a momentului apariţiei obligaţiei taxei pentru subiecţii care cad sub incidenţa prevederilor legale;

e) modificarea mecanismului de scutire de taxă pentru ambalaje a agenţilor economici care recuperează şi reciclează ambalajele puse pe piaţă, prin introducerea noilor indici a formulei privind scutirea de taxă a agenţilor economici.

Din perspectiva compatibilităţii proiectului de lege cu legislaţia Uniunii Europene (UE) relevantă, din punctul de vedere al dreptului UE, prin prisma obiectului de reglementare, prezentul demers normativ se circumscrie reglementărilor statuate la nivelul UE, subsumate politicii UE în domeniul gestionării deşeurilor generate de ambalaje (capitolul 27). Din perspectiva proiectului examinat, prezintă relevanţă directă prevederile Directivei 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje. Directiva 94/62/CE stabileşte prevederi privind gestionarea ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi se aplică tuturor ambalajelor introduse pe piaţa europeană şi tuturor deşeurilor de ambalaje, indiferent dacă acestea sunt utilizate sau provin din industrie, comerţ, birouri, ateliere, servicii, gospodării sau din orice alt domeniu şi indiferent de materialul utilizat.

În contextul strategiei UE pentru economia circulară, Directiva menţionată pune accent pe prevenirea generării de deşeuri prin creşterea ratelor de reciclare şi de reutilizare a ambalajelor, pentru minimizarea impactului asupra mediului şi conservarea resurselor naturale. Directiva 94/62/CE a fost modificată ultima dată prin Directiva (UE) 2018/852, prin care au fost actualizate măsurile de prevenire a producerii de deşeuri de ambalaje şi au fost promovate reutilizarea, reciclarea şi alte forme de valorificare a deşeurilor de ambalaje în locul eliminării finale a acestora, contribuind astfel la tranziţia către o economie circulară. Obiectivul Directivei 94/62/CE este de a asigura gestionarea sustenabilă a ambalajelor şi a deşeurilor ambalate în UE prin măsuri integrate care combină prevenirea, reutilizarea, reciclarea şi recuperarea, în scopul protejării mediului şi promovării unei economii circulare eficiente.

Din analiza prevederilor proiectului prin prisma actului UE menţionat supra, comunicăm următoarele:

- art.I, pct.1 din proiect, care modifică art.3 din Legea nr.1540/1998, actualizează noţiunea "ambalaj de desfacere" şi introduce noţiunea de "plasare pe piaţă", pentru a stabili clar subiectul, obiectul şi momentul aplicării taxei, care sunt în acord cu definiţiile din actul UE reflectate de pct.1 din art.3 "Definiţii" din Directiva 94/62/CE;

- art.I, pct.2 din proiectul de modificare a alin.(1) şi (3) ale art.11 din Legea nr.1540/1998, prin stabilirea subiecţilor supuşi taxelor pentru poluarea mediului, precum şi indicarea categoriilor de mărfuri care cauzează poluarea mediului în procesul utilizării, vine să asigure implementarea art.7 şi 9 din actul UE, care obligă statele să instituie sisteme pentru returnarea şi/sau colectarea ambalajelor folosite sau a deşeurilor de ambalaje şi pentru reutilizarea sau recuperarea acestora, inclusiv reciclarea;

- art.I, pct.2 din proiectul de modificare a alin.(4) al art.11 al Legii nr.1540/1998, care stabileşte cota taxei pe ambalaje prin indicarea materialelor specifice din care este fabricat ambalajul, este în concordanţă cu art.6 lit.(h) din Directiva UE menţionată;

- art.I, pct.2 din proiectul de modificare a alin.(7) al art.11, care prevede modalitatea de calcul a raportului dintre cantitatea de deşeuri valorificate şi cantitatea de deşeuri care corespunde obiectivului de valorificare pentru a stabili scutirea de taxă pentru ambalaje, este în acord cu art.6a (a) din Directiva 94/62/CE.

În contextul celor expuse, pentru respectarea cerinţelor înaintate faţă de proiectele de acte normative cu relevanţă UE, stabilite de art.31 din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative şi de pct.36 şi 37 din Hotărârea Guvernului nr.1171/2018, proiectul naţional urmează a fi marcat pe prima pagină în colţul drept de sus cu sigla "UE".

De asemenea, după clauza de adoptare a proiectului, va fi inserată şi clauza de armonizare în următoarea redacţie:

"Prezenta Lege transpune pct.1 (a), art.3, art.6 (h), art.6a (a), art.7 (4) şi art.9 din Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene L 365 din 31 decembrie 1994 (CELEX. 31994L0062), aşa cum a fost modificată ultima dată prin Directiva (UE) 2018/852 a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje."

Totodată, urmează a fi introdusă clauza de armonizare şi în Legea nr.1540/1998, în următoarea redacţie:

"Prezenta Lege transpune pct.1 (a), (b), (c) şi (ii), pct.2, pct.2b ale art.3, art.6 (h), art.6a (a), art.7 (4) şi art.9 din Directiva 94/62/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 decembrie 1994 privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţii Europene L 365 din 31 decembrie 1994 (CELEX: 31994L0062), aşa cum a fost modificată ultima dată prin Directiva (UE) 2018/852 a Parlamentului European şi a Consiliului din 30 mai 2018 de modificare a Directivei 94/62/CE privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje".

În contextul celor expuse supra, în scopul armonizării progresive a legislaţiei naţionale la legislaţia UE, potrivit angajamentelor asumate ale Republicii Moldova în calitate de stat candidat la aderarea UE, se va asigura revizuirea proiectului prin prisma propunerilor enunţate.

Totodată, în corespundere cu principiul analizei impactului de reglementare, consacrat în art.13 din Legea nr.235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător, analiza impactului de reglementare reprezintă argumentarea, în baza evaluării costurilor şi beneficiilor, a necesitaţii adoptării actului normativ şi analiza de impact al acestuia asupra activităţii de întreprinzător, inclusiv asigurarea respectării drepturilor şi intereselor întreprinzătorilor şi ale statului, precum şi corespunderea actului scopurilor politicii de reglementare şi principiilor legii, iar actul de analiză a impactului de reglementare este parte integrantă a notei informative a proiectului de act normativ. În context, atenţionăm asupra prevederii art.34 alin.(4) din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, care dispune că proiectele actelor normative ce reglementează activitatea de întreprinzător se remit spre expertiză grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător, împreună cu analiza impactului de reglementare.

În plan redacţional, sub aspectul respectării normelor de tehnică legislativă la elaborarea actelor normative, sunt de semnalat următoarele observaţii şi sugestii:

Cu referire la soluţia normativă propusă la art.I

La pct.1 din proiect (modificarea art.3 din Legea nr.1540/1998):

cu referire la noţiunea "ambalaj de desfacere", propunem substituirea cuvântului "definiţia" cu cuvântul "noţiunea", precum şi excluderea referinţei la prevederile Hotărârii Guvernului nr.561/2020, în vederea asigurării respectării principiului ierarhiei actelor normative şi ţinând cont de faptul că nu se admite trimiterea la un act normativ de nivel inferior (observaţie valabilă şi pentru redacţia propusă pentru alin.(7) al art.11). Totodată, noţiunea "ambalaj de desfacere" urmează a fi revăzută pentru a corespunde celor stabilite la lit.b) din anexa nr.1 la Regulamentul privind ambalajele şi deşeurile de ambalaje, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.561/2020, care stipulează: "obiectele proiectate şi destinate a fi umplute la punctele de vânzare, precum şi obiectele "de unică folosinţă", vândute umplute sau destinate a fi umplute în punctele de desfacere, sunt considerate ambalaje dacă îndeplinesc funcţia de ambalare". Această revizuire va asigura coerenţa şi previzibilitatea normelor juridice, conform principiilor stabilite de Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative.

Noţiunea "plasare pe piaţă" este deja reglementată la art.12, alin.(1) din Legea nr.209/2016 privind deşeurile. Totuşi, pentru comoditatea agenţilor economici, în cazul păstrării în proiect a noţiunii "plasare pe piaţă", se va expune în redacţie nouă:

"plasare pe piaţă" – furnizare pe piaţă pentru prima dată a unui produs, spre distribuire, consum sau utilizare în activitatea comercială, fie contra cost ori gratuit;".

La pct.2 din proiect (modificarea art.11 din Legea nr.1540/1998):

alin. (1) lit.c), considerăm oportună expunerea literei c) în redacţie nouă:

"c) cumpărătorii care procură de la persoane fizice sau juridice de pe teritoriul Republicii Moldova, care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al acesteia, mărfuri indicate la alin.(2) lit.a) şi ambalaje indicate la alin.(2) lit.c), precum şi mărfuri ambalate în ambalaje indicate la alin.(2) lit.b)".

Totodată, referitor la amendamentul propus pentru alin.(1) lit.d), considerăm necesar a fi desfăşurat conţinutul expus, deoarece este dificil să fie deduse mărfurile care cad sub incidenţa prezentei litere, iar pentru asigurarea unei succesiuni logice a soluţiilor normative, sugerăm reformularea conţinutului prin plasarea cuvintelor "şi importatorii" după cuvântul "producătorii". Astfel, se propune expunerea în redacţie nouă a lit.d), cu următorul cuprins:

"d) producătorii şi importatorii care plasează pe piaţă produse şi mărfuri ambalate în ambalaje din materialele prevăzute la alin.(2) lit.b)".

Se propune expunerea în redacţie nouă a lit.e):

"e) producătorii şi importatorii care plasează pe piaţă ambalajele indicate în alin.(2) lit.c)".

Alin. (2) lit.c) se completează cu textul "din materialele prevăzute la alin.(4) pct.2)";

Cu referire la amendamentul propus pentru alin.(3), în vederea excluderii oricărui echivoc, atenţionăm despre necesitatea explicării termenului "producătorii locali" utilizat în context. Totodată, alin.(3) se va expune în redacţie nouă, cu următorul cuprins:

"(3) Obligaţia privind taxa pentru mărfurile şi ambalajele indicate la alin.(2) survine:

a) la data plasării pe piaţă pentru subiecţii prevăzuţi la alin.(1) lit.a), b), d) şi e);

b) la data procurării mărfurilor şi/sau ambalajelor de la persoane fizice sau juridice de pe teritoriul Republicii Moldova care nu au relaţii fiscale cu sistemul bugetar al acesteia, pentru subiecţii prevăzuţi la alin.(1) lit.c)".

Sugerăm a se revizui soluţia normativă propusă pentru alin.(4) pct.2), inclusiv prin completarea cu rubrica "Codul poziţiei tarifare" şi cu informaţia relevantă acesteia, pentru asigurarea unei reglementări complete a soluţiei propuse, iar textul "şi/inclusiv" se va exclude.

Cu referire la modificările propuse pentru alin.(6) lit.f), amintim că, conform uzanţelor de redactare a dispoziţiilor normative, în cazul expunerii în redacţie nouă a conţinutului unui element structural, se va utiliza sintagma "va avea următorul cuprins", urmată de redarea textului nou. Astfel, cuvântul "vor" se va substitui cu cuvântul "va", formă gramaticală potrivită contextului, iar cuvintele "şi ambalajul primar compozit" se vor exclude.

La alin.(7), textul "SIA-MD" se substituie cu textul "Sistemul informaţional automatizat "Managementul deşeurilor ("SIA MD")".

Pornind de la volumul modificărilor propuse la art.11, se recomandă expunerea acestuia în redacţia nouă.

Totodată, din punct de vedere redacţional, se va ţine cont de semnele de punctuaţie.

Cu titlu de remarcă generală, ţinând cont de prevederile art.51 din Legea nr.100/2017 cu privire la actele normative, se va revizui numerotarea elementelor structurale, iar utilizarea liniuţelor "-" nu este recomandabilă.

Într-o altă ordine de idei, notificăm că, în conformitate cu prevederile art.15 alin.(4) din Legea nr.1540/1998 (în redacţia actuală), funcţia de control asupra corectitudinii calculului şi plenitudinii virării la buget a taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului, stabilită la art.11, este exercitată de către Serviciul Fiscal de Stat. În acest sens, ţinând cont de faptul că taxa mărfurilor indicate la art.11 alin.(2) reprezintă o formă de sancţionare pentru neatingerea obiectivelor de valorificare a deşeurilor de ambalaje, iar deţinătorul primar al informaţiei cu privire la cantitatea plasată pe piaţă şi valorificată prin sistemele REP este deţinătorul Sistemului informaţional automatizat "Managementul deşeurilor", considerăm oportun ca administrarea unei astfel de taxe (pentru aceste categorii de deşeuri) să fie efectuată de către instituţia subordonată Ministerului Mediului. Totodată, evidenţiem că verificarea greutăţii ambalajelor plasate pe piaţă excede competenţele Serviciului Fiscal de Stat, inclusiv, conform prevederilor art.133 din Codul fiscal, verificarea atingerii ţintelor de valorificare a deşeurilor nu se include în atribuţiile acestuia.

În contextul celor expuse, Guvernul susţine proiectul de lege pentru modificarea Legii nr.1540/1998, care urmează a fi îmbunătăţit/revizuit ţinând cont de propunerile şi obiecţiile menţionate supra.