Decizie din 03.03.2003 pentru respingerea sesizării unui grup de deputaţi în Parlament

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE Decizie pentru respingerea sesizării unui grup de deputaţi în Parlament din 03.03.2003 Monitorul Oficial al R.Moldova nr.48/7 din 18.03.2003 * * * Curtea Constituţională în componenţa: Victor PUŞCAŞ - preşedinte Mircea IUGA - judecător-raportor Constantin LOZOVANU - judecător Dumitru PULBERE - judecător-raportor Elena SAFALERU - judecător Ion VASILATI - judecător cu participarea grefierului Maia Ţurcan, examinînd în prealabil, în conformitate cu art.44 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea unui grup de deputaţi în care se contestă constituţionalitatea respingerii de către Parlament a proiectului Hotărîrii Parlamentului nr.2946 din 26 decembrie 2002 "Cu privire la desfăşurarea Referendumului republican legislativ", Curtea Constituţională a constatat: La 7 februarie 2003 deputaţii în Parlament Mihai Petrache, Dumitru Braghiş, Vladimir Cociorvă şi Ion Guţu au sesizat Curtea Constituţională asupra neconstituţionalităţii respingerii de către Parlament a proiectului Hotărîrii Parlamentului nr.2946 din 26 decembrie 2002 "Cu privire la desfăşurarea Referendumului republican legislativ". După cum rezultă din materialele anexate la sesizare, în cadrul şedinţei în plen din 26 decembrie 2002 Parlamentul a examinat Hotărîrea Comisiei Electorale Centrale nr.1960 din 29 iulie 2002 "Cu privire la iniţierea Referendumului republican legislativ privind modificarea Codului electoral", raportul Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi, precum şi proiectul Hotărîrii Parlamentului nr.2946 "Cu privire la desfăşurarea Referendumului republican legislativ". În opinia autorilor sesizării, respingerea de către Parlament a proiectului Hotărîrii nr.2946 înseamnă respingerea iniţiativei populare de desfăşurare a Referendumului republican legislativ şi deci contravine dispoziţiilor constituţionale, cuprinse în art.39 alin.(1) din Constituţie. Examinînd sesizarea, Curtea Constituţională consideră că ea nu poate fi acceptată spre examinare în fond pentru următoarele considerente: Potrivit art.134 şi 135 alin.(1) din Constituţie, art.31 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.4 alin.(3), art.6 alin.(1) şi (2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională, fiind unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova, examinează numai chestiuni ce ţin de competenţa sa, în exclusivitate probleme de drept, exercită la sesizare controlul constituţionalităţii legilor şi hotărîrilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărîrilor şi ordonanţelor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte. Astfel, în temeiul dispoziţiilor constituţionale şi legale, Curtea Constituţională relevă că pot fi supuse controlului constituţionalităţii actele normative în vigoare enumerate în art.135 din Constituţie. Potrivit prevederilor art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată şi să cuprindă obiectul şi cerinţele sesizării, împrejurările pe care subiectul îşi întemeiază cerinţele. Din conţinutul sesizării rezultă că autorii ei solicită examinarea unui act normativ inexistent. Examinînd proiectul de hotărîre, Parlamentul nu şi-a expus opinia asupra chestiunilor abordate în proiect şi nu a emis un act juridic despre respingerea lui. Curtea Constituţională apreciază că sesizarea este lipsită de obiect, contravine cerinţelor art.39 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi urmează a fi respinsă. Pentru considerentele expuse, conducîndu-se după prevederile art.26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.40 alin.(3) art.61 alin.(3) şi art.64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională DECIDE: 1. Respinge sesizarea deputaţilor în Parlament Mihai Petrache, Dumitru Braghiş, Vladimir Cociorvă şi Ion Guţu. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova". PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ Chişinău, 3 martie 2003. OPINIE SEPARATĂ expusă în temeiul art.27 alin.(5) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.67 din Codul jurisdicţiei constituţionale La 7 februarie 2003 Curtea Constituţională a fost sesizată de un grup de deputaţi în Parlament care au solicitat exercitarea controlului constituţionalităţii respingerii de către Parlament a proiectului Hotărîrii nr.2946 din 26.12.2002 "Cu privire la desfăşurarea referendumului republican legislativ". La 3 martie 2003 Curtea Constituţională a pronunţat decizia prin care a respins sesizarea pentru motivul că nu este de competenţa Curţii Constituţionale. Examinînd în prealabil sesizarea şi studiind materialele prezentate de subiecţii sesizării, consider decizia Curţii neîntemeiată pentru următoarele considerente: 1. La 29.07.2002 Comisia Electorală Centrală a adoptat Hotărîrea nr.1960 "Cu privire la iniţierea referendumului republican legislativ privind modificarea Codului electoral". Prin hotărîrea menţionată s-a constatat respectarea procedurii legale, prevăzute de art.142-157 din Codul electoral, de către grupul de iniţiativă şi voinţa constituţională a 213250 de cetăţeni de a convoca referendumul republican legislativ. Respectînd în continuare prevederile legale, grupul de iniţiativă a prezentat materialele cu privire la iniţierea referendumului în Parlament. Parlamentul, conform art.150 din Codul electoral, era obligat, în termen de 6 luni de la primirea propunerilor de iniţiere a referendumului, să adopte una din următoarele hotărîri: a) despre declararea referendumului, care se va desfăşura peste cel puţin 60 de zile de la adoptarea hotărîrii; b) despre respingerea propunerii privind desfăşurarea referendumului în cazul cînd aceasta este formulată de deputaţi; c) despre soluţionarea problemelor, preconizate a fi supuse referendumului, fără efectuarea ulterioară a acestuia. Norma menţionată este imperativă, prescriind organului public, Parlamentul, o conduită obligatorie. Astfel, legislatorul, la momentul examinării respectivului proiect de hotărîre, era obligat să efectueze una din aceste trei acţiuni. Parlamentul la 26.12.2002 nu a adoptat nici un act referitor la această iniţiativă, creînd dificultăţi pentru aprecierea acestui act (manifestat prin inacţiune) de către societate. 2. Analizînd obiectul sesizării prin prisma reglementărilor art.135 din Constituţie şi sub aspectul formei sale (ca inacţiune şi act normativ inexistent), Curtea Constituţională n-a acceptat examinarea în fond a sesizării din punct de vedere formal. Într-o analiză mai riguroasă, însă, luînd în considerare şi aspectul său material, acest act, raportat la dispoziţiile constituţionale, face obiectul jurisdicţiei constituţionale. Conform dispoziţiilor art.68 alin.(1) din Constituţie, în exerciţiul mandatului, deputaţii sînt în serviciul poporului. Parlamentul în acest caz nu a adoptat o hotărîre, prin care fapt a creat un vid legislativ. În consecinţă, Parlamentul a admis un comportament care afectează voinţa unei părţi considerabile a poporului şi, ca urmare, a apărut un litigiu de contencios constituţional. Conform dispoziţiilor constituţionale, atribuţiile Curţii Constituţionale sînt mult mai largi, decît cele prevăzute de art.135 din Constituţie. O parte din aceste atribuţii sînt prevăzute în art.134 din Constituţie. Astfel, Curtea Constituţională este unica autoritate în Republica Moldova, care se poate pronunţa asupra raporturilor de contencios constituţional. În aceeaşi ordine de idei, conform aceloraşi norme constituţionale, nici un organ al administraţiei publice centrale nu este abilitat cu competenţa de a veghea asupra respectării Constituţiei şi de a garanta supremaţia ei. Această atribuţie, conform art.134 alin.(3) din Constituţie, art.1 alin.(3) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi art.2 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, revine exclusiv Curţii Constituţionale. Garantînd supremaţia Constituţiei, Curtea Constituţională asigură respectarea relaţiilor între majoritate şi minoritate, între majoritatea şi opoziţia parlamentară, între stat şi alte state, între stat şi organismele internaţionale. Conform aceleiaşi norme constituţionale, Curtea Constituţională de asemenea are funcţia de a garanta responsabilitatea statului faţă de cetăţean, ceea ce prezumă că are şi funcţia de a garanta responsabilitatea organelor administraţiei publice centrale faţă de cetăţean, electorat şi asociaţiile acestora. 3. Conform doctrinei şi principiilor unanim recunoscute, la adoptarea hotărîrilor sale Curtea Constituţională trebuie să fie consecventă, să-şi menţină concluziile adoptate anterior. Menţionăm că prin hotărîrea nr.15 de la 6 mai 1997 Curtea Constituţională şi-a expus punctul de vedere în acest sens: "Stipulînd competenţele Curţii Constituţionale, Constituţia arată că acestea constau în garantarea supremaţiei Constituţiei. Această sintagmă poate eventual însemna şi sancţionarea (la sesizare) a oricărui comportament neconstituţional din partea oricărei autorităţi publice în exerciţiul atribuţiilor ei". De menţionat că Republica Moldova se află la etapa dezvoltării statalităţii sale, atît în plan economic, cît şi politic. În aceste circumstanţe, Curţii Constituţionale îi este predestinat rolul de arbitru, care prin pîrghiile juridice influenţează la aplanarea amiabilă a diferendelor politice, menţinerea coerenţei între membrii societăţii şi, ca urmare, la aplanarea conflictelor, care în mod obiectiv apar între majoritate şi minoritate. Avînd în vedere considerentele expuse şi circumstanţele, conform cărora nici un organ al administraţiei publice nu se poate pronunţa referitor la supremaţia Constituţiei, Curtea urma să examineze constituţionalitatea acestui act, care după materie ţine de contenciosul constituţional. Această posibilitate este prevăzută şi de art.6 alin.(2) din Codul jurisdicţiei constituţionale, conform căruia Curtea Constituţională îşi stabileşte ea însăşi limitele de competenţă. 4. Sub alt aspect, Curtea Constituţională trebuia să accepte spre examinare sesizarea şi pornind de la natura juridică a inacţiunii admise de Parlament. Astfel, din comportamentul Parlamentului se poate conchide că acesta a admis o inacţiune contrar prescripţiei legii. Conform unui principiu general recunoscut, acţiunea prescrisă de lege, exprimată prin inacţiune, constituie şi ea un act juridic. Fiind admis de un organ al administraţiei publice centrale, avînd un caracter coercitiv, general şi obligatoriu, acest act juridic poate fi atribuit la categoria actelor normative. Astfel se impune concluzia că actul admis de Parlament, fiind un act juridic normativ, poate face obiectul examinării Curţii Constituţionale. Astfel, Curtea Constituţională a examinat obiectul sesizării numai sub aspect formal, fără a lua în considerare partea materială a acestuia, din care cauză, în opinia mea, a ajuns la concluzia eronată de a nu admite sesizarea spre examinare. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Victor PUŞCAŞ PARLAMENTUL REPUBLICII MOLDOVA 3 martie 2003 ADRESA CURŢII CONSTITUŢIONALE La 7 februarie 2003 deputaţii în Parlament Mihai Petrache, Dumitru Braghiş, Vladimir Cociorvă şi Ion Guţu au sesizat Curtea Constituţională asupra neconstituţionalităţii respingerii de către Parlament a proiectului Hotărîrii Parlamentului nr.2946 din 26 decembrie 2002 "Cu privire la desfăşurarea Referendumului republican legislativ". Prin decizia Curţii Constituţionale din 3 martie 2003 sesizarea a fost respinsă pentru motivul necorespunderii prevederilor art.39 alin.(2) lit.c) din Codul jurisdicţiei constituţionale. În cadrul examinării preliminare a sesizării Curtea Constituţională a constatat unele lacune în legislaţia în vigoare la capitolul adoptarea hotărîrilor Parlamentului. Procedura de adoptare a hotărîrilor Parlamentului este stipulată în art.74 din Constituţie, art.75 din Regulamentul Parlamentului şi art.11 din Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 "Privind actele legislative", potrivit cărora hotărîrile se adoptă de către Parlament cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi. Art.71 din Regulamentul Parlamentului prevede că proiectele de hotărîri se consideră respinse de către Parlament dacă la votare nu s-a obţinut majoritatea respectivă de voturi arătată în art.75 alin.(2). Potrivit articolului menţionat, proiectele de hotărîri respinse de către Parlament nu pot fi readuse, de regulă, în discuţia acestuia în decursul aceleiaşi sesiuni. Conform art.11 alin.(3) din Legea privind actele legislative, modificarea, completarea şi abrogarea hotărîrilor Parlamentului se fac, de regulă, prin hotărîre, conform procedurii stabilite în acest sens. Însă nici Regulamentul Parlamentului, nici Legea privind actele legislative nu reglementează mecanismul juridic de respingere a proiectului actului normativ, ceea ce conduce la dificultăţi în exercitarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Pentru considerentele expuse, în temeiul art.79 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională atrage atenţia Parlamentului asupra oportunităţii lichidării acestor lacune. Parlamentul va informa în termen de 3 luni Curtea Constituţională asupra rezultatelor examinării prezentei adrese. Victor PUŞCAŞ PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE