Decizie nr.1 din 15.03.2012 privind sistarea procesului pentru interpretarea articolului 122 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova (Sesizarea nr.34b/2011)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

privind sistarea procesului pentru interpretarea articolului 122

alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova

(Sesizarea nr.34b/2011)

nr. 1  din  15.03.2012

 (în vigoare 15.03.2012) 

Monitorul Oficial nr.54-59 art.9 din 23.03.2012

* * *

Curtea Constituţională, statuînd în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE , preşedinte, judecător-raportor

Dna Valeria ŞTERBEŢ, judecător-raportor,

Dl Dumitru PULBERE,

Dl Petru RAILEAN,

Dna Elena SAFALERU, judecători,

cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,

Avînd în vedere sesizarea depusă la 31 octombrie 2011, înregistrată la aceeaşi dată,

Examinînd sesizarea în şedinţă plenară publică,

Avînd în vedere actele şi lucrările dosarului,

Pronunţă următoarea decizie, adoptată la această dată:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 31 octombrie 2011, în temeiul articolelor 25 alin.(1) lit.c) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.c) din Codul jurisdicţiei constituţionale de ministrul justiţiei, dl Oleg Efrim, privind interpretarea articolului 122 alin.(2) din Constituţie, potrivit căruia: “Din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General”.

2. Autorul sesizării solicită interpretarea articolului 122 alin.(2) din Constituţie în următoarele aspecte:

“a) Continuă să fie membri de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General, care, în temeiul articolului 7 alin.(3) din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţie de demnitate publică, continuă să-şi exercite atribuţiile ulterior expirării termenului mandatului lor legal?

b) Pot fi oare considerate alte persoane, care ocazional exercită interimatul funcţiilor publice de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, ministru al justiţiei şi Procuror General, membri de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii?

c) În lipsa unor dispoziţii exprese ale legii speciale, expirarea mandatului Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, ministrului justiţiei, Procurorului General, Preşedintelui şi membrului Consiliului Superior al Magistraturii este oare o situaţie juridică ce determină interimatul funcţiei sau operează în această ipoteză prevederea generală conţinută în articolul 7 alin.(3) din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţie de demnitate publică: “În cazul în care termenul regulamentar de exercitare a mandatului expiră sau a expirat, iar succesorul de competenţă nu intră în exercitarea mandatului, demnitarul continuă să-şi exercite mandatul pînă la ocuparea funcţiei de către succesorul de competenţă”?”

3. Prin decizia Curţii Constituţionale din 9 decembrie 2011 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.

4. În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Preşedintelui interimar, Parlamentului, Guvernului, Procuraturii Generale, Curţii Supreme de Justiţie, Consiliului Superior al Magistraturii, Academiei de Ştiinţe a Moldovei.

5. La şedinţa plenară publică a Curţii a participat autorul sesizării, dl Oleg Efrim, ministrul justiţiei. Parlamentul a fost reprezentat de dl Victor Morgoci, şef-adjunct al Direcţiei juridice a Secretariatului Parlamentului.

LEGISLAŢIA PERTINENTĂ

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sînt următoarele:

Articolul 6

Separaţia şi colaborarea puterilor

În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică.

Articolul 98

Învestitura [Guvernului]

(1) După consultarea fracţiunilor parlamentare, Preşedintele Republicii Moldova desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-ministru.

(2) Candidatul pentru funcţia de Prim-ministru va cere, în termen de 15 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului de activitate şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul de activitate şi lista Guvernului se dezbat în şedinţa Parlamentului. Acesta acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.

(4) În baza votului de încredere acordat de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova numeşte Guvernul.

(5) Guvernul îşi exercită atribuţiile din ziua depunerii jurămîntului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova.

(6) În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a funcţiei, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului.

Articolul 100

Încetarea funcţiei de membru al Guvernului

Funcţia de membru al Guvernului încetează în caz de demisie, de revocare, de incompatibilitate sau de deces.

Articolul 122

Componenţa [Consiliului Superior al Magistraturii]

(1) Consiliul Superior al Magistraturii este alcătuit din judecători şi profesori titulari aleşi pentru o durată de 4 ani.

(2) Din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General.

Articolul 123

Atribuţiile [Consiliului Superior al Magistraturii]

(1) Consiliul Superior al Magistraturii asigură numirea, transferarea, detaşarea, promovarea în funcţie şi aplicarea de măsuri disciplinare faţă de judecători.

(2) Modul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte prin lege organică.

Articolul 124

Atribuţiile şi structura [Procuraturii]

(1) Procuratura reprezintă interesele generale ale societăţii şi apără ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor, conduce şi exercită urmărirea penală, reprezintă învinuirea în instanţele judecătoreşti, în condiţiile legii.

(2) Sistemul organelor Procuraturii cuprinde Procuratura Generală, procuraturile teritoriale şi procuraturile specializate.

(3) Organizarea, competenţa şi modul de desfăşurare a activităţii Procuraturii sînt stabilite prin lege.

Articolul 125

Mandatul procurorilor

(1) Procurorul General este numit în funcţie de către Parlament, la propunerea Preşedintelui acestuia.

(2) Procurorii ierarhic inferiori sînt numiţi de Procurorul General şi îi sînt subordonaţi.

(3) Mandatul procurorilor este de 5 ani.

(4) Funcţia de procuror este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice.

(5) În exercitarea mandatului, procurorii se supun numai legii.

7. Prevederile relevante ale Legii nr.947-XIII din 19 iulie 1996 cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (M.O. nr.64/641, 1996; republicată în M.O. nr.186-188/752, 2003) sînt următoarele:

Articolul 9

Durata mandatului [membrului Consiliului Superior al Magistraturii]

(1) Durata mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii este de 4 ani.

(2) Sub incidenţa alin.(1) nu cad membrii care fac parte de drept din Consiliul Superior al Magistraturii.

8. Prevederile relevante ale Legii nr.199 din 16 iulie 2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică (M.O. nr.194-196/637, 2010) sînt următoarele:

Articolul 3

Sfera de aplicare a prezentei legi [nr.199 din 16 iulie 2010]

(1) Prevederile prezentei legi se aplică persoanelor cu funcţii de demnitate publică specificate în anexă la prezenta lege.

(2) Prevederile prezentei legi se aplică demnitarului în partea în care statutul acestuia nu este reglementat prin legi speciale. În cazul în care soluţiile juridice prevăzute de prezenta lege şi de legea specială care reglementează activitatea demnitarului respectiv diferă, se aplică prevederile legii speciale corespunzătoare.

Articolul 7

Mandatul demnitarului

(1) Mandatul demnitarului este de 4 ani, dacă un alt termen nu este stabilit prin Constituţie sau prin legea specială ce reglementează activitatea acestui demnitar.

(2) Exercitarea funcţiei de demnitate publică nu este limitată de un anumit număr de mandate, cu excepţia cazurilor cînd legea specială ce reglementează activitatea demnitarului prevede altfel.

(3) În cazul în care termenul regulamentar de exercitare a mandatului expiră sau a expirat, iar succesorul de competenţă nu intră în exercitarea mandatului, demnitarul continuă să-şi exercite mandatul pînă la ocuparea funcţiei de către succesorul de competenţă.

ÎN DREPT

9. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie presupune stabilirea sensului autentic şi deplin al normelor constituţionale, care poate fi realizată prin interpretarea textuală sau funcţională, în măsura în care poate fi dedusă din textul Constituţiei, ţinînd cont de caracterul generic al normei, situaţiile concrete pe care legiuitorul nu avea cum să le prevadă la momentul elaborării normei, reglementările ulterioare (conexe sau chiar contradictorii), situaţiile complexe în care norma trebuie aplicată etc.

10. Din conţinutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează în esenţă statutul membrilor de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii.

11. Curtea reţine că prevederea articolului 122 alin.(2) din Constituţie enumeră trei membri care fac parte de drept din Consiliul Superior al Magistraturii: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General.

12. Organizarea, competenţa şi modul de funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii sînt reglementate de legi organice speciale: privind organizarea judecătorească, cu privire la statutul judecătorului, cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii, cu privire la Colegiul de calificare şi atestarea judecătorilor, cu privire la Colegiul disciplinar şi la răspunderea disciplinară a judecătorilor, precum şi de alte acte normative.

13. Analizînd obiectul sesizării în raport cu normele constituţionale, Curtea Constituţională constată că motivele invocate pentru interpretarea prevederilor constituţionale ţin de statutul interimatului membrilor de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii, indicaţi în articolul 122 alin.(2) din Constituţie, care este reglementat prin legi speciale, adoptate în dezvoltarea prevederilor constituţionale, fapt care determină Curtea să le analizeze în corelare cu obiectul sesizării pentru a nu comite o ingerinţă în sfera de activitate a Parlamentului.

A. Argumentele autorului sesizării

14. Autorul sesizării consideră necesară această interpretare pornind de la situaţia creată la momentul înaintării ei cu asigurarea interimatului funcţiei de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, mandatul căruia a expirat, şi de la eventualele situaţii juridice analogice referitoare la Procurorul General şi ministrul justiţiei. În opinia sa, în exercitarea atribuţiilor de către demnitarii publici, învestiţi în funcţie conform procedurilor constituţionale, pot interveni unele situaţii excepţionale, ce determină încetarea înainte de termen a mandatului.

15. Situaţiile excepţionale, care determină vacanţa funcţiei publice, fac necesară instituirea interimatului funcţiei. Raţiunea dispunerii interimatului rezidă în depăşirea situaţiei create ca urmare a imposibilităţii exercitării atribuţiilor de către titularul mandatului şi în evitarea unor perturbaţii în activitatea instituţiei publice. Drept argument se invocă şi faptul că legiuitorul, potrivit articolului 7 alin.(3) din Legea cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică nr.199 din 16 iulie 2010, a instituit mecanismul prorogării de drept a exercitării împuternicirilor persoanelor cu funcţii de demnitate publică. Printre funcţiile de demnitate publică, care cad sub imperiul acestei legi, sînt specificate şi funcţiile de ministru, Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie şi Procuror General.

16. Totodată, autorul sesizării argumentează necesitatea interpretării normei constituţionale prin unele efecte ale aplicării dispoziţiilor Legii nr.199 din 16 iulie 2010, care intră în contradicţie cu prevederile Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii şi Legii cu privire la Curtea Supremă de Justiţie, precum şi prin lipsa unor dispoziţii ale legilor speciale.

B. Aprecierea Curţii

17. Curtea reţine că prin dispoziţiile articolului 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie şi articolului 4 alin.(1) lit.b) din Legea cu privire la Curtea Constituţională este abilitată cu atribuţia de interpretare a Constituţiei. Interpretarea dată dispoziţiilor constituţionale comportă caracter oficial şi obligatoriu pentru toţi subiecţii raporturilor juridice.

18. În mai multe decizii ale sale Curtea Constituţională a relevat că scopul oricărei interpretări a normelor constituţionale este de a asigura unitatea şi înţelegerea corectă a conţinutului şi sensului lor autentic. Interpretarea oficială este imperativă în cazurile în care incertitudinea normelor constituţionale este determinată de o situaţie concretă şi această incertitudine nu poate fi soluţionată printr-o altă procedură jurisdicţională. Necesitatea interpretării trebuie să fie confirmată prin esenţa problemei de drept rezultată din caracterul neuniform al dispoziţiilor constituţionale.

19. Avînd în vedere importanţa interpretării dispoziţiilor constituţionale, Curtea tratează sesizările de acest caracter cu o exigenţă deosebită. Acestea pot fi acceptate pentru examinare în fond doar în cazul în care dispoziţia constituţională, a cărei interpretare se solicită, este incertă, ambiguă sau incompletă. La baza regulilor de acceptare a sesizărilor pentru interpretarea Constituţiei stă principiul separaţiei şi colaborării puterilor (articolul 6 din Constituţie).

20. Dispoziţiile constituţionale ale articolului 122 alin.(2), potrivit cărora din Consiliul Superior al Magistraturii fac parte de drept: Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei şi Procurorul General, în viziunea Curţii Constituţionale, nu conţin ambiguităţi, imprecizii sau neclarităţi, ele sînt absolut exprese şi, prin urmare, nu necesită să fie interpretate de Curtea Constituţională. Interpretarea normei constituţionale menţionate în aspectul sugerat în sesizare ar însemna comiterea unei imixtiuni în atribuţiile exclusive ale Parlamentului din următoarele considerente.

21. Potrivit articolului 123 din Constituţie:

“(2) Modul de organizare şi funcţionare al Consiliului Superior al Magistraturii se stabileşte prin lege organică.”

22. Astfel, Parlamentul a fost învestit să stabilească atît modul de funcţionare, cît şi modul de organizare al Consiliului Superior al Magistraturii, care constă în stabilirea componenţei Consiliului Superior al Magistraturii, statutului de membru al Consiliului, duratei mandatului, încetării mandatului şi survenirii vacanţei funcţiei.

23. Dezvoltînd norma constituţională, legiuitorul a adoptat Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii nr.947-XIII din 19 iulie 1996, prin care a stabilit componenţa şi statutul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit articolului 3 al legii:

“(1) Consiliul Superior al Magistraturii este constituit din 12 membri.

(2) În componenţa Consiliului Superior al Magistraturii intră judecători şi profesori titulari, precum şi Preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, ministrul justiţiei, Procurorul General care sînt membri de drept.”

24. Capitolul II al aceleiaşi legi se referă la statutul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.

Reglementînd prin articolul 9 alin.(1) al legii că durata mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii este de 4 ani, legiuitorul în acelaşi timp a statuat că:

“(2) Sub incidenţa alin.(1) nu cad membrii care fac parte de drept din Consiliul Superior al Magistraturii”.

25. Curtea Constituţională relevă că problema abordată în sesizare ţine de statutul membrului de drept al Consiliului Superior al Magistraturii în cazul instituirii interimatului.

Avînd în vedere că normele constituţionale nu se referă la interimatul acestor funcţii, este necesar a analiza prevederile legilor speciale care reglementează activitatea Guvernului şi, implicit, a ministrului justiţiei, a Curţii Supreme de Justiţie şi Procuraturii Generale.

26. În acest context, Curtea Constituţională readuce în atenţie Hotarîrea nr.18 din 4 octombrie 2011, în care a subliniat că “legiuitorul constituant a legiferat expres în Constituţie că durata mandatului Parlamentului este de 4 ani şi că acesta se prelungeşte pînă la întrunirea legală a noii componenţe (articolul 63); că mandatul Preşedintelui Republicii Moldova durează 4 ani şi se exercită pînă la depunerea jurămîntului de către Preşedintele nou-ales (articolul 80); că Guvernul îşi exercită mandatul pînă la data validării alegerilor pentru un nou Parlament, îndeplinind numai funcţiile de administrare a treburilor publice pînă la depunerea jurămîntului de către membrii noului Guvern (articolul 103). Astfel, Constituţia stipulează expres prelungirea de drept a mandatelor Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului, acest mecanism fiind destinat asigurării continuităţii exercitării puterii în stat şi evitării vidului de putere.

Pe de altă parte, Constituţia nu prevede o normă similară de prelungire de drept a mandatului de 4 ani, prevăzut de articolul 116 alin.(3) din Constituţie, în cazul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor judecătoreşti, inclusiv ai Curţii Supreme de Justiţie”.

27. Curtea menţionează că Legea Supremă prevede în articolul 125 că Procurorul General este numit în funcţie de către Parlament pentru un mandat de 5 ani, fără a prevedea prelungirea de drept a mandatului. Totodată, potrivit Constituţiei (articolul 124 alin.(3)), organizarea, competenţa şi modul de desfăşurare a activităţii Procuraturii sînt stabilite prin lege.

28. Conform Legii cu privire la Guvern nr.64-XII din 31 mai 1990, ministrul justiţiei face parte din Guvern, care este numit de Preşedintele Republicii Moldova, în baza votului de încredere acordat de Parlament. Membrii Guvernului depun individual, în faţa Preşedintelui Republicii Moldova, jurămîntul, al cărui text este prevăzut la articolul 79 alin.(2) din Constituţie. În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele Republicii Moldova revocă şi numeşte, la propunerea Prim-ministrului, pe unii membri ai Guvernului, care îşi exercită atribuţiile în acelaşi mod după depunerea jurămîntului.

29. Curtea menţionează că Legea cu privire la Guvern reglementează sarcinile ministerelor ca organe centrale de specialitate ale statului, rolul de conducere al ministrului, care este asistat de unul sau de mai mulţi viceminiştri.

Regulamentul Ministerului Justiţiei, aprobat prin Hotărîrea Guvernului cu privire la Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova nr.129 din 15 februarie 2000, prevede detaliat atribuţiile ministrului justiţiei, inclusiv participarea, în calitate de membru, la activitatea Consiliului Superior al Magistraturii. În lipsa ministrului justiţiei funcţiile acestuia le îndeplineşte unul dintre viceminiştri.

30. Legea cu privire la Curtea Supremă de Justiţie nr.789-XIII din 26 martie 1996 în articolul 7 enumeră atribuţiile Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie, fără să specifice calitatea de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, deşi stipulează că acesta exercită alte atribuţii prevăzute de lege. În absenţa Preşedintelui Curţii, funcţiile acestuia le îndeplineşte unul dintre vicepreşedinţi, în temeiul unei dispoziţii emise de Preşedintele Curţii.

31. Curtea observă că nici Legea cu privire la Procuratură nr.294-XVI din 25 decembrie 2008, care în articolul 27 stipulează atribuţiile Procurorului General, nu menţionează funcţia de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii. Potrivit prevederilor articolului 28 din lege, în absenţa Procurorului General sau în imposibilitatea acestuia de a-şi exercita atribuţiile, el este suplinit de primul-adjunct, iar în lipsa acestuia, de un adjunct, în temeiul unui ordin emis de Procurorul General.

32. Analizînd prevederile legale, la care se face referire în paragrafele 28, 29, 30 şi 31 ale prezentei decizii, Curtea relevă că interimatul funcţiilor de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, ministru al justiţiei şi Procuror General, fiind reglementat prin legile speciale, nu cuprinde toate atribuţiile titularilor reieşind din modul lor de numire faţă de persoanele care preiau interimatul, ci numai cele funcţionale, exercitarea interimatului în cadrul mandatului, de regulă, se face în baza unui act emis special.

33. Astfel, obiectul sesizării vizează de fapt necesitatea interpretării acestor prevederi legale ce ţin de exercitarea interimatului funcţiilor de Preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie, ministru al justiţiei şi Procuror General în raport cu prevederile Legii cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică şi statutul lor de membru de drept al Consiliului Superior al Magistraturii, reglementat de Legea cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

34. În acest context Curtea menţionează că interpretarea normei constituţionale cuprinse în articolul 122 alin.(2) în aspectul sugerat în sesizare ar însemna comiterea unei imixtiuni în atribuţiile exclusive ale Parlamentului. Potrivit prevederilor articolului 66 din Constituţie, Parlamentul are următoarele atribuţii de bază:

“c) interpretează legile şi asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării”.

35. Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative reglementează în articolul 4 principiile de bază ale legiferării, şi anume:

“(2) Actul legislativ trebuie să corespundă dispoziţiilor constituţionale şi să fie în concordanţă cu cadrul juridic existent, cu sistemul de codificare şi unificare a legislaţiei.

(3) La elaborarea, adoptarea şi aplicarea actului legislativ se respectă principiile:

a) oportunităţii, coerenţei, consecvenţei şi echilibrului între reglementările concurente;

b) consecutivităţii, stabilităţii şi predictabilităţii normelor juridice;

c) transparenţei, publicităţii şi accesibilităţii”.

Iar articolul 43 al acestei legi prevede că interpretarea oficială a legilor ţine de competenţa exclusivă a Parlamentului.

36. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale: “Interpretarea dispoziţiilor Legii Supreme de către Curtea Constituţională are drept scop eliminarea ambiguităţilor, elucidarea conţinutului şi evidenţierea principiilor de drept cuprinse în ele” (Decizia CC din 25.12.2003). Prin sesizarea în cauza dată Curţii Constituţionale i se cere să se pronunţe în vederea interpretării unor prevederi stabilite prin legi organice, ceea ce ar însemna depăşirea limitelor competenţei proprii, stabilite de articolul 31 din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolul 6 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

37. Or, după cum s-a menţionat anterior, interpretarea legilor şi asigurarea unităţii reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării este atribuţia de bază a Parlamentului, unica autoritate legislativă a statului.

Totodată, Curtea relevă că, în cazul în care există ambiguităţi în aplicarea legilor, la care se face referire în sesizare, ce ţin de omisiuni legislative, urmează să se opereze cu procedeele tehnice conform prevederilor articolelor 34, 35 şi 36 din Legea nr.780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative.

38. În context, Curtea Constituţională menţionează că în adresa sa la hotărîrea adoptată asupra sesizării pentru controlul constituţionalităţii Hotărîrii Parlamentului nr.122 din 5 iulie 2011 privind eliberarea din funcţie a Preşedintelui Curţii Supreme de Justiţie (HCC nr.18 din 04.10.2011) s-a referit la unele inadvertenţe şi omisiuni în legile organice speciale care reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului judecătoresc, ce ţin de interimatul funcţiei de preşedinte sau de vicepreşedinte al Curţii Supreme de Justiţie după expirarea mandatului, adresă care urma să fie examinată de organele vizate în conformitate cu prevederile articolului 28¹ din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 79 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

39. În baza celor expuse, Curtea apreciază că sesizarea, fiind lipsită de obiect, nu este de competenţa Curţii Constituţionale şi, drept urmare, nu este susceptibilă de examinare în fond.

40. Curtea, conducîndu-se de prevederile articolului 31 alin.(1) şi alin.(3) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolului 60 lit.c) din Codul jurisdicţiei constituţionale, sistează procesul pentru interpretarea articolului 122 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova, întrucît sesizarea se referă la interpretarea prevederilor legale.

În baza celor expuse, călăuzindu-se de prevederile articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 60 lit.c), 61 alin.(1) şi (3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se sistează procesul pentru interpretarea articolului 122 alin.(2) din Constituţia Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.