Decizie nr.1 din 19.01.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr.2g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.308 alin.(1) şi alin.(2) din Codul de procedură penală (aplicarea arestului preventiv)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 2g/2017 privind excepţia de

neconstituţionalitate a prevederilor art. 308 alin.(1) şi

alin.(2)  din  Codul de procedură penală

(aplicarea arestului preventiv)

nr. 1  din  19.01.2017

 (în vigoare 19.01.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 78-84 art. 33 din 17.03.2017

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 3 ianuarie 2017,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 19 ianuarie 2017 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art.308 alin.(1) şi alin.(2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, ridicată de către avocatul Gheorghe Ulianovschi, în dosarul nr.16-492/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 3 ianuarie 2017 de către judecătorul Ghenadie Pavliuc, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 23 decembrie 2016, procurorul D.C. din cadrul Procuraturii Anticorupţie a înaintat judecătorului de instrucţie din cadrul Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău, un demers privind prelungirea arestului preventiv pe un termen de 30 zile în privinţa lui S.P., învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute la articolele 42 alin.(5) şi 243 alin.(3) lit.b) din Codul penal.

4. La 29 decembrie 2016, în cadrul şedinţei de judecată în care s-a examinat demersul înaintat de procuror, avocatul Gheorghe Ulianovschi a depus o cerere cu privire la ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a practicii de aplicare a prevederilor art.308 alin.(1) şi alin.(2) din Codul de procedură penală.

5. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa a dispus ridicarea excepţiei şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

“(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

[…]

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

[…]”

7. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248-251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 308

Examinarea demersurilor privind aplicarea faţă de învinuit

a arestării preventive, arestării la domiciliu sau prelungirea

duratei arestării învinuitului

“(1) Constatând insuficienţa altor măsuri preventive neprivative de libertate pentru înlăturarea riscurilor prevăzute la art.176 alin.(1) şi necesitatea aplicării faţă de învinuit a măsurii arestării preventive, arestării la domiciliu ori de a prelungi durata ţinerii sub arest, procurorul înaintează în instanţa judecătorească un demers. În demersul procurorului se indică fapta care face obiectul învinuirii, prevederile legale în care aceasta se încadrează şi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, circumstanţele, însoţite de probe pertinente, din care rezultă bănuiala rezonabilă că învinuitul a săvârşit fapta, circumstanţele care justifică insuficienţa altor măsuri preventive, motivele, temeiurile şi necesitatea de aplicare a arestării preventive sau a arestării la domiciliu potrivit condiţiilor şi criteriilor stabilite la art.176, 185 şi 186, argumentele şi circumstanţele de fapt şi lista probelor în susţinerea demersului, precum şi faptul că învinuitului i s-au explicat consecinţele generate de încălcarea măsurii preventive. La demers se anexează toate materialele şi probele care confirmă sau infirmă insuficienţa altor măsuri preventive, temeiurile de aplicare a arestării preventive şi a arestării la domiciliu.

(2) Înainte de a fi depuse la judecătorul de instrucţie, demersul cu privire la aplicarea sau prelungirea măsurii arestării preventive sau a arestării la domiciliu, împreună cu toate materialele şi probele anexate la acesta, care confirmă sau infirmă temeiurile de aplicare sau prelungire a măsurii, se prezintă în prealabil învinuitului ori avocatului său, care confirmă în scris că a luat cunoştinţă de acestea. În cazul în care învinuitul refuză sau dacă avocatul se află în imposibilitate să ia cunoştinţă de demers, de materialele şi probele anexate la acesta, procurorul consemnează acest fapt şi transmite neîntârziat demersul, materialele şi probele anexate la acesta judecătorului de instrucţie, care, la solicitarea învinuitului ori a avocatului său, le va oferi acestora suficient timp pentru a lua cunoştinţă de conţinutul lor înainte de începerea şedinţei.

[…]”

8. Prevederile relevante ale Convenţiei europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr.1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele:

Articolul 5

Dreptul la libertate şi la siguranţă

“1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale:

[…]

c) dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau să fugă după săvârşirea acesteia;

[…]

3. Orice persoană arestată sau deţinută, în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit.c) din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că procurorul D.C. din cadrul Procuraturii Anticorupţie a înaintat demersul privind prelungirea arestului fără a indica probele din care rezultă bănuiala rezonabilă că S.P. a săvârşit infracţiunea, precum şi fără a anexa probele care justifică temeiurile de prelungire a arestului.

10. De asemenea, autorul excepţiei menţionează că judecătorul de instrucţie a admis demersul de aplicare şi ulterior de prelungire a arestului, motivând hotărârea la modul general şi abstract.

11. Astfel, autorul excepţiei invocă încălcarea în privinţa lui S.P. a drepturilor prevăzute de art.25 alin.(4) din Constituţie şi art.5 § 3 raportat la § 1 lit.c) din Convenţia europeană şi solicită Curţii Constituţionale să exercite controlul asupra aplicării de către procuror a dispoziţiilor art.308 alin.(1) şi alin.(2) din Codul de procedură penală.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de către avocatul Gheorghe Ulianovschi, în dosarul nr.16-492/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

16. În Hotărârea nr.2 din 9 februarie 2016, Curtea a statuat că judecătorul ordinar nu se va pronunţa asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformităţii cu Constituţia a normelor contestate, ci se va limita exclusiv la verificarea întrunirii anumitor condiţii, inclusiv dacă obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie.

17. Curtea observă că, deşi în încheierea Judecătoriei Buiucani se solicită exercitarea controlului constituţionalităţii prevederilor art.308 alin.(1) şi alin.(2) din Codul de procedură penală, autorul excepţiei de facto solicită controlul asupra modului de aplicare de către procuror, judecătorul de instrucţie şi instanţa de recurs a normelor care reglementează aplicarea arestului, fără a contesta anumite prevederi legale în raport cu dispoziţiile constituţionale.

18. Astfel, în partea ce ţine de aplicarea arestului preventiv, Curtea subliniază că, potrivit art.308 din Codul de procedură penală, la demersul procurorului privind aplicarea arestului se anexează: “toate materialele şi probele care confirmă sau infirmă insuficienţa altor măsuri preventive, temeiurile de aplicare a arestării preventive şi a arestării la domiciliu”.

19. Totodată, în Hotărârea nr.3 din 23 februarie 2016 Curtea a statuat că arestarea, fiind o măsură excepţională, poate fi aplicată numai în anumite cazuri şi numai pentru anumite motive, care trebuie arătate în mod concret şi convingător în hotărârea organului care o dispune. Arestarea preventivă poate fi dispusă numai în cazul imposibilităţii aplicării unei alte măsuri preventive mai uşoare.

20. De asemenea, Curtea a reţinut că sunt considerate motive pentru privarea de libertate a învinuitului de comiterea unei infracţiuni riscul: sustragerii lui de la judecată, de a afecta înfăptuirea justiţiei, de a comite alte infracţiuni, de a produce dezordine publică. Dar aceste pericole sau riscuri trebuie susţinute prin probe bazate pe fapte.

21. Curtea a menţionat că probele sau informaţiile care justifică aplicarea arestului sunt cuprinse în actele procedurale care însoţesc demersul procurorului şi ele trebuie depuse la dosar, cu acces pentru parte, chiar şi cu riscul dezvăluirii unor aspecte pe care procurorul le dorea încă secrete.

22. În acelaşi timp, Curtea constată că, în speţă, alegaţiile autorului referitoare la aplicarea incorectă a legii fără a contesta anumite prevederi legale în raport cu dispoziţiile constituţionale nu constituie obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.

23. În acest sens, Curtea menţionează că, potrivit art.135 din Constituţie, Curtea Constituţională exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor.

24. Curtea reţine că verificarea legalităţii actelor şi acţiunilor la dispunerea măsurilor preventive în procesul penal intră în competenţa instanţelor de judecată, învestite prin lege cu atribuţii de control judecătoresc.

25. Totodată, Curtea subliniază că aplicarea arbitrară a arestului constituie o desconsiderare sfidătoare a legii, a jurisprudenţei Curţii Constituţionale şi a jurisprudenţei Curţii Europene.

26. În temeiul celor expuse supra, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate excede domeniului jurisdicţiei constituţionale, fapt pentru care nu poate fi admisă pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) şi e) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor articolului 308 alin.(1) şi alin.(2) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de către avocatul Gheorghe Ulianovschi, în dosarul nr.16-492/2016, aflat pe rolul Judecătoriei Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.