Decizie nr.10/68 din 26.05.2017 cu privire la mediatizarea unor campanii sociale
CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI
nr. 10/68 din 26.05.2017
(în vigoare 09.06.2017)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 181-189 art. 1070 din 09.06.2017
* * *
D E C I Z I E
cu privire la mediatizarea unor campanii sociale
I. La 8 mai 2017, în adresa Consiliului Coordonator al Audiovizualului a parvenit demersul f/nr.al Proiectului "VECINII UE din Est" – un proiect de comunicare regională, finanţat de UE, ce cuprinde şase ţări din vecinătatea estică: Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova şi Ucraina.
În cadrul mandatului proiectului "VECINII UE din Est" au fost realizate mai multe materiale video în limbile română şi rusă, care prezintă rezultatele cooperării dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, inclusiv impactul acesteia asupra vieţii oamenilor. Materialele video de interes social au fost produse în conformitate cu cerinţele şi regulile Comisiei Europene, nu conţin publicitate comercială şi sunt oferite pentru difuzare gratuit.
Urmare a celor expuse, Proiectul "VECINII UE din Est" solicită respectuos suportul CCA în vederea difuzării producţiilor video curente şi viitoare, cu titlu gratuit, de către posturile de televiziune aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova.
Materialele video finalizate:
• UE susţine dezvoltarea mediului de afaceri în Republica Moldova;
• UE ajută copiii cu deficienţe de vedere în Republica Moldova;
• UE acordă acces la servicii medicale moderne în Republica Moldova;
• Lansarea campaniei "Tinerii Ambasadori Europeni" în Republica Moldova;
• Tinerii Ambasadori Europeni în vizită în raionul Hânceşti;
• Tinerii Ambasadori Europeni în vizită în raionul Rezina;
• Împreună pentru un viitor mai bun.
În demersul nominalizat se mai menţionează că "VECINII UE din Est" este un centru informaţional al UE ce produce materiale audiovizuale, inclusiv sub formă de publicaţii, articole, istorii de succes şi alerte zilnice de noutăţi, şi reflectă relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, oferite gratuit spre utilizare şi difuzare radiodifuzorilor aflaţi sub jurisdicţia Republicii Moldova. Astfel, "VECINII UE din Est" solicită sprijinul CCA în vederea sporirii comunicării acestuia cu radiodifuzorii şi diseminării informaţiei.
În cadrul şedinţei publice, membrii CCA au atenţionat reprezentantul "VECINII UE din Est" asupra faptului că în subtitrările spotului nr.2 "UE ajută copiii cu deficienţe de vedere în Republica Moldova" au fost atestate unele greşeli gramaticale, solicitând eliminarea acestora.
II. Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova a înaintat Consiliului Coordonator al Audiovizualului demersul nr.ARES (2017) 2565886 din 19 mai 2017, prin care solicită suportul CCA în vederea mediatizării, cu titlu gratuit, a campaniei sociale privind beneficiile pentru publicul larg a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană.
Odată cu implementarea provizorie a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană şi, ulterior, după intrarea în vigoare a acestuia, schimburile comerciale ale Republicii Moldova cu Uniunea Europeană au crescut considerabil, exporturile moldoveneşti către UE reprezentând în prezent 64% din totalul exporturilor Republicii Moldova. Posibilitatea de a exporta pe piaţa UE a asigurat ca, în perioade de dificultate pentru economia moldovenească, cauzate inclusiv de impunerea de embargouri din partea altor parteneri internaţionali, mediul de afaceri din Republica Moldova a continuat să se dezvolte. Totodată, Acordul de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător cu Uniunea Europeană sprijină companiile moldoveneşti să implementeze standardele de calitate europene, care asigură posibilitatea de a exporta produse pe toate marile pieţe din lume.
În acest sens, au fost realizate 8 materiale video cu caracter social, în limbile română şi rusă, cu principalii exportatori pe piaţa UE (întreprinderile: Monicol, Ionel, ADD Group, Floare, Draexlmaier, Zernoff, Orhei Vit, Etcetera).
În cadrul şedinţei publice, membrii CCA au menţionat că susţin mediatizarea spoturilor Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova privind beneficiile pentru publicul larg a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, totodată, au atenţionat asupra faptului că spoturile nominalizate conţin publicitate, recomandând reprezentanţilor Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova blurarea/evitarea denumirilor companiilor/brandurilor care se conţin în spot. De asemenea, membrul CCA, Artur COZMA, a declarat că susţine campania respectivă, nu însă şi spotul Zernoff.
Ca urmare a dezbaterilor publice, în conformitate cu cele menţionate mai sus şi în temeiul prevederilor art.39, 40, 41 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006 şi ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A admite demersul f/nr.din 8 mai 2017 al Proiectului "VECINII UE din Est".
1.1. A recomanda posturilor de televiziune aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova utilizarea surselor de conţinuturi audiovizuale oferite gratuit de "VECINII UE din Est" şi difuzarea, cu titlu gratuit, a materialelor video în limbile română şi rusă, elaborate de Proiectul "VECINII UE din Est", care prezintă rezultatele cooperării dintre Uniunea Europeană şi Republica Moldova, în perioada mai 2017 – mai 2018 (PRO – (9) – UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, A. COZMA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, C. DUCA, Iu. COLESNIC şi M. ONCEANU-HADÂRCĂ).
1.2. Materialele video vor fi puse la dispoziţia radiodifuzorilor de către Proiectul "VECINII UE din Est".
2. A admite demersul nr.ARES (2017) 2565886 din 19 mai 2017 al Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.
2.1. A recomanda posturilor de televiziune aflate sub jurisdicţia Republicii Moldova difuzarea, cu titlu gratuit, în perioada mai-decembrie 2017, a 8 materiale video cu caracter social (în limbile română şi rusă) privind beneficiile pentru publicul larg a Acordului de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător între Republica Moldova şi Uniunea Europeană (PRO – (8) – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, D. CIOCAN, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI, C. DUCA, Iu. COLESNIC şi M. ONCEANU-HADÂRCĂ; CONTRA – (1) – A. COZMA).
2.2. Materialele video vor fi puse la dispoziţia radiodifuzorilor de către Delegaţia Uniunii Europene în Republica Moldova.
3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia generală licenţiere, autorizare şi monitorizare.
4. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI COORDONATOR | |
| AL AUDIOVIZUALULUI | Dragoş VICOL |
| Nr.10/68. Chişinău, 26 mai 2017. | |