Decizie nr.106 din 06.09.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.125g/2018 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 191 alin.(3/2) din Codul de procedură penală
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr. 125g/2018 privind excepţia de
neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 191 alin.(32)
din Codul de procedură penală
nr. 106 din 06.09.2018
(în vigoare 06.09.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 24-28 art. 9 din 25.01.2019
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,
dlui Aurel BĂIEŞU,
dlui Igor DOLEA,
dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,
cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,
Având în vedere sesizarea depusă pe 5 septembrie 2018,
Înregistrată la aceeaşi dată,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 6 septembrie 2018 în camera de consiliu,
Prezintă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a textului “pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani” din articolul 191 alin.(32) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl Marcel Lungu, parte în dosarul nr.10–434/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională pe 5 septembrie 2018 de către dl judecător Vitalii Ciumac de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe 28 februarie 2017, Procuratura Anticorupţie a pornit urmărirea penală potrivit articolului 190 alin.(5) din Codul penal. Pe 14 martie 2017, în baza ordonanţei Procuraturii Anticorupţie din aceeaşi dată, dl Marcel Lungu a fost reţinut pe o perioadă de 72 de ore. Pe 15 martie 2017 i-a fost înaintată învinuirea de comiterea infracţiunii prevăzute de articolele 42 alin.(2) şi 190 alin.(5) din Codul penal. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 16 martie 2017, învinuitului i-a fost aplicată măsura arestului preventiv pe un termen de 30 de zile. Prin încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, din 12 aprilie 2017, măsura preventivă a arestului a fost înlocuită cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe un termen de 30 de zile, iar prin încheierea aceleiaşi judecătorii din 11 mai 2017, măsura preventivă a arestului la domiciliu a fost prelungită cu 25 de zile.
4. Prin ordonanţa Procuraturii Anticorupţie din 7 iunie 2017, în privinţa dlui Marcel Lungu a fost aplicată măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara, cu instituirea interdicţiilor aferente. Măsura preventivă a obligaţiei de a nu părăsi ţara a fost prelungită cu 30 de zile, prin ordonanţele din 6 iulie 2017, 4 august 2017, 1 septembrie 2017, 2 octombrie 2017, 31 octombrie 2017, 30 noiembrie 2017, 28 decembrie 2017, 25 ianuarie 2018, 23 februarie 2018, 26 martie 2018, 24 aprilie 2018, 23 mai 2018, 21 iunie 2018, 20 iulie 2018 şi 17 august 2018.
5. Pe 20 august 2018, dl Marcel Lungu a depus o plângere împotriva ordonanţei procurorului Ion Teţcu de la Procuratura Generală din 17 august 2018 privind prelungirea măsurii preventive a obligaţiei de a nu părăsi ţara.
6. În şedinţa de judecată, dl Marcel Lungu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului “pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani” din articolul 191 alin.(32) din Codul de procedură penală.
7. Prin încheierea din 24 august 2018, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
8. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”
9. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală sunt următoarele:
Articolul 191
Liberarea provizorie sub control judiciar
“(1) Liberarea provizorie sub control judiciar se poate aplica de către judecătorul de instrucţie sau de către instanţă pe un termen de cel mult 60 de zile. Liberarea provizorie sub control judiciar este însoţită de una sau mai multe obligaţii prevăzute la alin.(3).
(2) Liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă învinuitului, inculpatului în cazul în care există date că el va săvârşi o altă infracţiune, va încerca să influenţeze asupra martorilor sau să distrugă mijloacele de probă, să se ascundă de organele de urmărire penală, de procuror sau, după caz, de instanţa de judecată.
(3) Liberarea provizorie sub control judiciar este însoţită de una sau mai multe din următoarele obligaţii:
1) să nu părăsească localitatea unde îşi are domiciliul decât în condiţiile stabilite de către judecătorul de instrucţie sau, după caz, de către instanţă;
2) să comunice organului de urmărire penală sau, după caz, instanţei de judecată orice schimbare de domiciliu;
3) să nu meargă în locuri anume stabilite;
4) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori este citată;
5) să nu intre în legătură cu anumite persoane;
6) să nu săvârşească acţiuni de natură să împiedice aflarea adevărului în procesul penal;
7) să nu conducă autovehicule, să nu exercite o profesie de natura aceleia de care s-a folosit la săvârşirea infracţiunii;
8) să predea paşaportul judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată.
(31) Controlul judiciar privind necesitatea de menţinere a măsurii liberării provizorii sub control judiciar se realizează periodic, dar nu mai rar decât o dată la 60 de zile, de către judecătorul care a dispus măsura sau, în lipsa acestuia, de către judecătorul desemnat în modul stabilit de lege. Dacă temeiurile care au determinat luarea măsurii se menţin sau au apărut temeiuri noi care să justifice menţinerea acesteia, liberarea provizorie sub control judiciar se extinde, de fiecare dată, pentru un termen prevăzut la alin.(1).
(32) Măsura liberării provizorii sub control judiciar poate fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani sau pe un termen de cel mult 24 de luni cumulative învinuitului, inculpatului de săvârşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani.
(4) Organul de politie în a cărui rază teritorială locuieşte învinuitul, inculpatul liberat provizoriu sub control judiciar verifică periodic respectarea obligaţiilor de către învinuit, inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează imediat judecătorul de instrucţie, în cursul urmăririi penale, sau instanţa de judecată, în cursul judecării cauzei.
(5) Controlul judiciar asupra persoanei liberate provizoriu poate fi ridicat, total sau parţial, pentru motive întemeiate, în modul stabilit pentru aplicarea acestei măsuri.”
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că prevederile contestate, care asigură stabilirea unui cerc clar determinat de infracţiuni la cercetarea cărora ar putea fi aplicată măsura preventivă liberarea provizorie sub control judiciar şi, prin analogie, obligaţia de a nu părăsi ţara pentru o durată maximă de 24 de luni, nu sunt clare şi previzibile.
11. În opinia autorului excepţiei, prevederile contestate sunt contrare dispoziţiilor articolului 23 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
12. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.
13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
14. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către dl Marcel Lungu, parte în dosarul nr.10-434/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
15. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul “pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani” din articolul 191 alin.(32) din Codul de procedură penală.
16. Potrivit articolului 191 alin.(32) din Codul de procedură penală, măsura liberării provizorii sub control judiciar poate fi dispusă pe un termen de cel mult 12 luni cumulative în cazul învinuitului sau al inculpatului acuzat de comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen de cel mult 12 ani sau pe un termen de cel mult 24 de luni cumulative în cazul învinuitului sau al inculpatului de comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani.
17. Deşi autorul excepţiei a invocat încălcarea prevederilor articolelor 4, 16, 20, 21, 23, 27, 28, 53 şi 54 din Constituţie, Curtea constată că acesta a prezentat doar argumente referitoare la încălcarea articolului 23 din Constituţie.
18. Cu privire la pretinsa încălcare, prin prevederile contestate, a normelor constituţionale referitoare la calitatea legii, Curtea reţine următoarele.
19. Prin Hotărârea nr.19 din 3 iulie 2018, Curtea a examinat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 178 alin.(3) din Codul de procedură penală (obligaţia de a nu părăsi ţara) şi a constatat că lipsa prevederii unei durate maxime de aplicare a măsurii preventive sub forma obligaţiei de a nu părăsi ţara constituie o omisiune legislativă contrară Constituţiei. Totodată, Curtea a menţionat că până la remedierea deficienţei de reglementare constatate prin acea hotărâre şi înlăturarea viciului de neconstituţionalitate se vor aplica termenele totale stabilite de articolul 191 din Codul de procedură penală.
20. Curtea nu poate accepta critica textului de lege în raport cu dispoziţiile constituţionale ale articolului 23 privind calitatea legii, pentru că textul legal care face obiectul excepţiei prevede clar condiţia în baza căreia se stabileşte durata maximă de aplicare a măsurii preventive sub forma obligaţiei de a nu părăsi ţara, şi anume că aceasta poate fi dispusă pe un termen de cel mult 24 de luni cumulative în cazul învinuitului sau al inculpatului acuzat de comiterea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani.
21. Curtea menţionează că articolul 190 alin.(5) din Codul penal, a cărui încălcare i se impută autorului sesizării, stabileşte pedeapsa cu închisoare de la 8 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
22. Aşadar, analizând în ansamblu excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta se referă la aspecte ce ţin de aplicarea legii.
23. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este nefondată.
Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a textului “pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de 12 ani” din articolul 191 alin.(32) din Codul de procedură penală, ridicată de către dl Marcel Lungu, parte în dosarul nr.10–434/2018, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Mihai POALELUNGI |
| Nr.106. Chişinău, 6 septembrie 2018. | |