Decizie nr.11/82 din 08.06.2017 cu privire la examinarea autosesizării membrilor CCA

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea autosesizării membrilor CCA

nr. 11/82  din  08.06.2017

 (în vigoare 07.07.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 229-243 art. 1236 din 07.07.2017

* * *

În temeiul prevederilor art.37 alin (3) lit.a) din Codul audiovizualului, la 20 februarie 2017, Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a autosesizat referitor la difuzarea, pe data de 19 februarie 2017, de către postul de televiziune "Prime" a filmului documentar "Украина в огне" ("Ucraina în flăcări"), preluat de la postul de televiziune din Federaţia Rusă "Первый канал" (regizor – Igor Lopatonok, producători – Igor Lopatonok şi Claire M. Stein, producător executiv – Oliver Stone).

Totodată, membrii CCA, Nicolae Damaschin şi Olga Guţuţui, s-au autosesizat, la 09.03.2017, cu privire la materialul jurnalistic "Ucraina în flăcări", difuzat de postul de televiziune "Prime" pe data de 19 februarie 2017, la capitolul respectării legislaţiei audiovizuale.

Este de menţionat că în temeiul prevederilor art.37 alin.(2) din Codul audiovizualului (scrisoarea recomandată nr.123 din 13.03.2017), precum şi în scopul examinării obiective a tuturor circumstanţelor sesizate, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a solicitat postului de televiziune "Prime" să prezinte în scris opinia referitor la cele stipulate în autosesizare, în termen de 5 zile. Până în prezent, "Prime" nu a prezentat la CCA nicio reacţie în acest sens.

Direcţia monitorizare TV din cadrul Consiliului Coordonator al Audiovizualului, în conformitate cu prevederile art.37 alin.(3) lit.a) din Codul audiovizualului, a monitorizat filmul documentar "Ucraina în flăcări".

Rezultatele monitorizării au atestat că la 19.02.2017, postul de televiziune "Prime" a difuzat filmul documentar "Ucraina în flăcări" (ora: 22:00; durata: 1 oră 36 min. 17 sec.), realizat de postul rusesc "Первый канал". Filmul începe cu imagini despre violenţele din capitala Kievului, rezultat al "revoluţiei portocalii". Astfel, în cadru se perindă imagini cu mulţime care protestează, aruncând "cocktailuri Molotov", un colaborator al forţelor de ordine în flăcări, tancuri care înaintează pe străzile incendiate, cadavre însângerate, toate acestea fiind însoţite de comentariile jurnalistului, care afirmă că în ultimele zile, piaţa Maidanului din capitala Kievului s-a transformat într-o adevărată zonă de acţiuni militare. De asemenea, se accentuează faptul că pe Maidan, fără îndoială, acţionează lunetiştii şi că aceştia au ucis deja 10 oameni. Drept confirmare la cele spuse este prezentată o intervenţie cu ex-preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici, care susţine că până în prezent nu se cunoaşte cine a tras în oameni. Ca o continuare la cele menţionate, jurnalistul spune că în prag de război civil, numărul victimelor creşte simţitor (imagini cu oameni ucişi). După care se încearcă a fi lansată ideea că la baza revoluţiei ucrainene sunt banii. Este prezentată o secvenţă din discursul unui politician american, ruptă din context, care declară că "pentru a ajuta Ucrainei de a-şi atinge aceste, cât şi alte scopuri, noi am investit mai mult de 5 miliarde de dolari". În acest sens, jurnalistul continuă cu gândul că principala sarcină era de a împiedica această criză să se transforme într-un război de proporţii între Ucraina şi Federaţia Rusă. Pe acest segment, ex-preşedintele Ucrainei, Victor Ianukovici, susţine că această temă este foarte periculoasă – tema războiului, în care nimeni un trebuie să se simtă în siguranţă.

După acest introu urmează filmul documentar propriu-zis, cu imagini grafice captivante: o femeie înconjurată de flăcări, care încearcă, în ritm de dans, să se apere de aceste flăcări, ce o atacă atât de la sol, cât şi de sus, ca mai apoi aceasta să fie cuprinsă de flăcări ca o torţă ridicată pe un postament, îngenuncheată, cu braţele desfăcute. Femeia din imagini nu este altceva decât reprezentarea simbolului independenţei Ucrainei (Bereginia), monument ce se află în Piaţa Maidan din Kiev.

Filmul documentar "Ucraina în flăcări", difuzat de postul de televiziune "Prime", se axează pe datele istorice despre formarea naţionalismului ucrainean şi istoria Ucrainei începând din secolul al XVII-lea până în anul 2016. Astfel, sunt descrise detaliat evenimente care au marcat cursul istoric al Ucrainei, precum ar fi Tratatul Brest-Litovsk din 1918, Pactul Ribbentrop-Molotov din 1939, colaborarea ucraineană cu mişcarea nazistă în cel de-al Doilea Război Mondial, Revoluţia Portocalie, Euromaidan (un referendum cu privire la statutul Crimeii), războiul din regiunea Donbas, accidentul Boeing 777 etc.

Prin prezentarea acestor evenimente istorice se impune ideea că Ucraina, chiar de la sfârşitul secolului al XVII-lea, era utilizată drept o marionetă de către persoane, mai bine-zis forţe terţe, în obţinerea unor anumite scopuri. În acest context, jurnalistul menţionează că Ucraina este punctul care uneşte Vestul cu Estul, motiv pentru care ea întotdeauna era râvnită ca un trofeu. Jurnalistul afirmă că în 1918, Ucraina a fost făcută protectorat german prin Tratatul de la Brest-Litovsk. Ucraina a fost, de asemenea, parte a Pactului Ribbentrop-Molotov din 1939, semnat între Germania şi Rusia, dar încălcat de Adolf Hitler, când naziştii au invadat Uniunea Sovietică, în vara anului 1941.

Ceea ce încearcă să accentueze jurnalistul este faptul că aceste două tratate au dus la divizarea Ucraina în două părţi: susţinători ai ideologiei naziste ("Всего за полтора месяца с начала войны более 80 000 человек с Галичины добровольно записались в дивизию СС "Галичина") şi cei care erau de partea Uniunii Sovietice. Astfel, cel mai semnificativ grup naţionalist din Ucraina – Organizaţia Ucrainenilor Naţionalişti (OUN), a fost înfiinţat în 1929. Mulţi dintre membrii săi au colaborat cu naziştii, unii s-au înrolat chiar şi în Waffen SS şi au participat la masacrarea a peste 33.771 de evrei în văgăuna Babi Yar din Kiev, în septembrie 1941. O altă crimă comisă de membrii armatei banderoviste şi ai grupării OUN a avut loc pe teritoriul ocupat de Germania – Polskaia Wolna, şi regiunea vestică a Ucrainei – Galicia, din martie 1943 până la sfârşitul anului 1944. Jurnalistul vine să precizeze că exterminarea în masă pe motiv etnic a 36.750 de polonezii a avut ca iniţiatori nu naziştii, ci înşişi ucrainenii, în frunte cu Mykola Lebed. Chiar şi după terminarea războiului, bandele banderoviste continuau luptele împotriva regimului sovietic, efectuând atacuri asupra oraşelor şi satelor ucrainene, lăsând în urma lor doar haos şi victime în rândul populaţiei.

În continuare este prezentată informaţia că după cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu începerea războiului rece, între URSS şi SUA relaţiile erau tensionate. Era politică şi tensiunea militară dintre aceste două ţari a durat 45 de ani, timp în care omenirea trăia cu frica unui pericol de război nuclear. Astfel, jurnalistul sugerează că în acest răstimp, SUA a ţinut în vizorul său Ucraina, care era folosită drept instrument pentru colectarea de informaţii şi alte operaţiuni împotriva Uniunii Sovietice. Ca argument sunt prezentate documente de arhivă ale CIA, care, după părerea jurnalistului, demonstrează că tot în această perioadă, SUA a colaborat fructuos cu organizaţiile naţionaliste din Ucraina.

Mai mult decât atât, jurnalistul menţionează că în cadrul procesului de la Nürnberg au fost traşi la răspundere principalii responsabili pentru atrocităţile regimului nazist, însă naziştii ucraineni au scăpat de răspundere, unii dintre aceştia fiind chiar ajutaţi de CIA (imagini cu oameni decapitaţi în pielea goală, un morman de cadavre). În continuare se insuflă ideea că ideologia lui Stepan Bandera este venerată şi în prezent de către ucraineni, acesta devenind simbolul naţionalismului ucrainean. Ca o confirmare la cele afirmate sunt difuzate secvenţe video de la un miting la care oamenii ţin în mâini portretul lui Bandera, precum şi drapelul în nuanţe roşu-negru, corespunzător perioadei acţiunilor desfăşurate de banderovişti. De asemenea, sunt prezentate secvenţe de la inaugurarea monumentului lui Stepan Bandera, urmate de comentariile jurnalistului, care spune că ideologia periculoasă a lui Bandera, împotriva căreia a luptat puterea sovietică, susţinută însă de forţele din exterior în Ucraina, aşa şi nu a fost dezrădăcinată până la capăt ("Роман Шухевич, генерал Украинской Повстанческой Армии и многие другие оказали большое влияние на движение украинские националистов. Опасная дилогия Бандеры подавляемая советскими властями, но поддерживаемая внешними силами так и не была искоренена до конца. Зерн украинского национализма передавали из поколения в поколения").

Evoluţia nazismului ucrainean este desfăşurată în continuare de jurnalist prin menţionarea perioadei lui Mihail Gorbaciov, care a adus cu sine o noua epocă – "epoca restructurării" (перестройка), ceea ce presupunea restructurare în favoarea liberalizării şi democratizării. Jurnalistul ţine să afirme însă, că dacă la nivel internaţional acest fenomen a influenţat pozitiv, atunci în Ucraina, în 1989, a fost fondată Organizaţia Politică Naţională "Народный Рух", numită şi "Народное движение", care promova ideea obţinerii independenţei Ucrainei de URSS. Anume această mişcare, după cum susţine jurnalistul, "стала отправной точкой для многих лидеров украинского неонацизма". Astfel, în 1991, unul dintre lideri – Oleh Tyahnybok, a fondat Partidul Naţionalist Radical "Свобода", care promova deschis vechile principii banderoviste şi avea drept scop curăţarea Ucrainei de evrei şi ruşi. Drept argument la cele spuse, este difuzată o secvenţă dintr-un discurs al lui Oleh Tyahnybok referitoare la adepţii lui Bandera: "Они готовились и боролись с москалями, боролись с немцами, боролись с жидами и прочей нечестью которая хотела забрать у нас нашу украинскую державу". Ca rezultat, în 2012, acesta a fost clasificat, de către Centrul Simon Wiesenthal, drept unul dintre cei mai periculoşi antisemiţi din lume. În 1994, Dmitri Yarosh a creat Organizaţia de ultra-dreaptă "Trident", iar în 2013 acesta a fondat una dintre cele mai radicale organizaţii neonaziste din Ucraina – "Правый Сектор". Un alt continuator al ideilor banderoviste a fost Andriy Parubiy, care, după spusele jurnalistului: "ведет за собой целую армию ультра националистических войнов и факельные марши вновь озарят улицы украинских городов". Drept argument la cele spuse sunt prezentate imagini cu persoane care mărşăluiesc pe străzi cu torţe aprinse, apoi acestea sunt urmate de secvenţe cu marşurile de amploare ale naziştilor, care, în marş cadenţat, formau semnul svasticii. Pentru mai multă comparaţie, pe ecran sunt inserate titlurile "Ucraina 2015; Germania 1939". Trecerea în revistă a apariţiei acestor partide neonaziste vine să accentueze ideea jurnalistului că adepţii lui Stepan Bandera, mai bine-zis ideologia acestuia, au obţinut undă verde imediat după prăbuşirea URSS. Mai mult ca atât, jurnalistul, cât şi preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, declară într-un interviu că după dezmembrarea URSS, în Ucraina s-a instaurat haosul, sărăcia şi separarea societăţii în clase inegale. Toate acestea au împins Ucraina spre revolte în masă şi, mai nou, spre revoluţiile "colorate". Jurnalistul susţine că pe parcursul a 24 de ani de independenţă, Ucraina a trecut prin două revoluţii "colorate". Prima, în 2004, Revoluţia Portocalie, izbucnită ca rezultat al alegerilor prezidenţiale, în urma cărora Victor Ianukovici, care a obţinut susţinere electorală în special din partea etnicilor ruşi din sudul şi estul Ucrainei, a câştigat cursa electorală în detrimentul lui Victor Iuşcenko, favorizat de SUA. Astfel, rezultatele alegerilor au stârnit nemulţumire şi au scos în stradă susţinătorii lui Iuşcenko, care au acuzat de fraudă electorală. Acest fapt a condus la reluarea alegerilor, pe care deja le-a câştigat Victor Iuşcenko, dar nereuşind să obţină prea multă popularitate în rândul poporului, acesta, în 2010, nu trece de primul tur al alegerilor şi rivalul său, Victor Ianukovici, a fost ales preşedinte, iar desfăşurarea procesului de vot a fost calificat de observatorii externi ca liber şi corect. Totodată, jurnalistul vine să accentueze faptul că în calitate de preşedinte al statului ucrainean, Victor Iuşcenko a ratat toate reformele, în schimb, la finele preşedinţiei sale, a avut timp să facă ultimul cadou adepţilor săi din partea vestică a Ucrainei. Acest cadou nu a fost altceva decât declararea lui Stepan Bandera "erou naţional al Ucrainei". În acest context este difuzată o secvenţă video cu declaraţia lui Victor Iuşcenko referitor la meritul lui Stepan Bandera, însoţită de imagini din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, cu oameni executaţi.

Într-un interviu acordat de Vitaliy Zakharchenko, ex-ministru de Interne al Ucrainei, autorului filmului – Robert Parry, acesta menţionează, cu referire la protestele din noiembrie-februarie, că este necesar de luat în considerare dinamica dezvoltării acestora, care au început cu mult mai înainte. Ca urmare la cele expuse de Vitaly Zakharchenko, autorul filmului continuă cu o proprie analiză despre geneza conflictului de pe Maidan, în care susţine că la originea acestor evenimente au stat apariţia simultană a mai multor ONG-uri finanţate din exterior şi instituţii media cu jurnalişti care activau în cadrul unor programe de granturi. TV Spilno, Espreso TV şi Hromadske TV şi-au început activitatea odată cu izbucnirea conflictului ucrainean, în perioada 21-24 noiembrie, fiind finanţate parţial de către Ambasada SUA şi George Soros. În acest context, jurnalistul concluzionează că responsabile de scoaterea protestatarilor pe Maidan ar fi nu altcineva decât aceste ONG-uri şi televiziuni "apărute peste noapte".

Acţiunea filmului continuă cu descrierea evenimentelor care au dus la declanşarea Euromaidanului. Aşadar, jurnalistul oferă telespectatorilor un amalgam de informaţie structurată cronologic, uneori cu reveniri intenţionate asupra unor momente care se perindă dinamic. În acest segment, filmul abordează implicarea directă a politicienilor şi a diplomaţilor americani în politica statului ucrainean. Drept exemplu este adus ambasadorul Pyatt, asistentul secretarului de Stat pentru afaceri europene Victoria Nuland; Robert Kagan, ex-consilier de politică externă al lui McCain la alegerile prezidenţiale din 2008 etc. Într-un interviu acordat de Victor Ianukovici acesta declară că congresmenii americani se prezentau la întruniri oficiale cu el, iar mai apoi mergeau pe Maidan, unde ţineau discursuri încurajatoare în faţa protestatarilor, dându-le de înţeles că sunt susţinuţi de una din cele mai puternice forţe din lume – SUA. Ianukovici mai susţine că Ambasada Statelor Unite ale Americii primea deseori în audienţă reprezentanţi ai protestatarilor: "Сосдовалось такое впечатление что в посольстве США существует штаб который управляет этим процесом".

Pe parcursul relatării evenimentelor se dezvoltă şi se insistă asupra ideii că pilonii de bază ai acestei revoluţii au fost banii, media şi tehnologiile moderne. Astfel, autorul filmului argumentează că altercaţiile violente de pe Maidan, care au dus spre un adevărat război civil, au fost bine pregătite de puteri şi structuri cointeresate, care, mai întâi de toate, au mers pe calea influenţei psihicului potenţialilor protestatari prin lozinci, simboluri şi alte metode de manipulare: "Этот режим можно назвать технологией предательства, когда союзников и последователей беспощадно приносят в жертву революции. Идея проста, когда подготовительная работа закончена, необходимо только спустить курок, чтобы привести в движения весь механизм". Pornind de la declaraţia lui Victor Ianukovici precum că protestele de pe Maidan au început iniţial ca nişte proteste paşnice, jurnalistul insistă pe faptul că acestea au degenerat în violenţe datorită infiltrării în rândurile protestatarilor a unor provocatori instruiţi intenţionat. Drept argument este prezentată Organizaţia "Правый Сектор", ai cărei reprezentanţi, înarmaţi cu răngi metalice, bâte şi coktailuri Molotov, încingeau atmosfera de pe Maidan. După care autorul revine la interviul cu Ianukovici, care îl învinuieşte de cele întâmplate pe preşedintele interimar al Ucrainei, Aleksandr Turcinov: "Господин Турчинов, который фактически начал войну, несёт огромное ответственность за это. Он начал войну против собственного народа. Он послал войска в Донбасс, они сделали то чего не cделал я, и они начaли кровопрoлитие".

Tot în acest context este difuzată şi o secvenţă din interviul ex-ministrului de Interne al Ucrainei, Vitaly Zakharchenko, care spune că principalul mecanism al revoluţiei de pe Maidan a fost necesitatea prezenţei unei "jertfe sacrale" (сакральная жертва), aceasta fiind o componentă importantă a tehnologiilor. Şi în acest caz, autorul filmului continuă gândul, deja cu propriile comentarii, însoţite de secvenţe video de pe Maidan, în care mulţimea duce pe mâini, asemenea unei procesiuni funerare, o răstignire impunătoare cu Iisus Hristos: "Общее число жертв среди протестующих во время Евромайдана свыше сотни. Их назвали "Небесной Сотней", и немедленно мифилoгизировали". Jurnalistul infiltrează ideea că pentru a menţine spiritul unei tragedii, care ar ţine oamenii în piaţă, periodic se anunţă câte o nouă victimă a acestor revolte sângeroase. Drept exemplu este adus cazul protestatarului omorât Serghei Nigoyan: "Месяц спустя, пришло время для нового акта трагедии. Протестующий Сергей Нигоян, украинец армянского происхождения, прибыл на Майдан один из первых. Он не относился к воинствующим радикалам, а скорее был полон надежд и вере в будущее. Посмотрев видео на которым Сергей читает патриотические стихи, не оставляет ощущение что это видео из кастинга на роль сакралъной жертвы…К несчастью эту роль он получил. Видео набрало огромное популярность после того как проданный своими братьями по оружею, Сергей был убит ранним утром 22 января 2014 года. Обстоятельство его смерти остаются невыясненные до сегодня. Несмотря на то что всё происходящее на Евромайдане документировалосъ на сотни камер, не обнаружилось не записей, не свидетелей которые могли бы помочь следствию.Сергей стал первым убитым мучеником Майдана. На роль убийц были немедленно назначены сотрудники милиции. Почти два года спустя расследование всё ещё не привело ни к каким резулътатам. Но, в качестве рабочий версии теперъ расматривается убийство провокатороми для эскалации конфликта".

Ca un capitol ce completează evenimentele Euromaidanului este reflectarea alipirii Crimeii la Rusia. În acest punct, autorul filmului aduce o serie de argumente înţesate cu imagini video care ar demonstra dorinţa unanimă a locuitorilor Crimeii de a deveni parte a Federaţiei Ruse. O confirmare la cele spuse serveşte o secvenţă din interviul cu Victor Ianukovici, care susţine că referendumul din Crimeea a fost organizat de înşişi locuitorii acestei regiuni, care în permanenţă au fost de orientare prorusă: "Это не секрет что население Крыма всегда было проросийски настроена". Şi aici jurnalistul vine să menţioneze că acest referendum a pornit ca o reacţie la intenţia reprezentanţilor Maidanului de a iniţia în Crimeea un "maidan" asemănător celui din Kiev.

Prin conţinutul său, filmul documentar "Ucraina în flăcări" reprezintă un instrument propagandistic de amploare şi manipulare a opiniei publice. Filmul vine să capteze atenţia din start printr-o grafică spectaculoasă, însoţită pe tot parcursul de o cantitate mare de informaţie, fotografii, secvenţe video, prezentate prin divizare de ecran. Amplasat într-un context istoric schiţat, filmul documentar "Ucraina în flăcări" pune accentele pe influenţa şi presiunile enorme pe care Rusia le-a jucat constant şi pe relaţiile mai mult amiabile decât normale, dar tot timpul clare dintre Kiev şi Moscova, iar SUA este înfăţişată ca o "caracatiţă" care şi-a impus punctele sale de vedere în atingerea propriilor scopuri şi interese. Acţiunile şi ingerinţele SUA în politica statului ucrainean au înaintat în timp cu multă perseverenţă, odată cu evenimentele istorice importante la nivel mondial.

Documentarul "Ucraina în flăcări" nu este altceva decât timeline-ul jocurilor de putere politice şi a evenimentelor care au vizat parcursul istoric al Ucrainei. De la prima vedere, mesajul filmului reprezintă un discurs factual obiectiv, dar cu parti-pris politic asumat, despre o ţară care efectiv nu a fost capabilă să-şi construiască vreun viitor. Toate datele istorice au fost conturate, selectate şi prezentate prin prisma autorului, care a recurs pe toată durata filmului la tehnici de manipulare prin prezentarea unui amalgam de fotografii, scene şi secvenţe video pentru a arăta tangenţele prezentului cu trecutul. Totodată, pentru sporirea impactului emoţional şi accentuarea unor momente, autorul filmului a jucat iscusit şi cu formularea unor expresii de tipul: "сакральная жертва", "первый мученик Майдана", "жертвоприношения", "жертвы расправы" etc.

Urmare a celor expuse mai sus se constată că postul de televiziune "Prime", la difuzarea filmului documentar "Ucraina în flăcări", a comis derogări de la prevederile:

• Art.6 alin.(1) din Codul audiovizualului: "Radiodifuzorului îi este interzisă difuzarea de programe care conţin orice formă de incitare la ură pe considerente de rasă, religie, naţionalitate, sex";

• Art.10 alin.(5) din Codul audiovizualului: "Radiodifuzorii sunt obligaţi să asigure obiectivitatea informării consumatorului de programe, favorizând libera formare a opiniilor";

• Art.7 pct.(3) din Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră: "Radiodifuzorul se asigură ca jurnalele televizate să prezinte în mod loial faptele şi evenimentele şi să favorizeze libera formare a opiniilor".

Prezent în cadrul şedinţei publice, reprezentantul postului de televiziune "Prime" a declarat că filmul documentar "Ucraina în flăcări", regizat de Oliver Stone, nu reprezintă poziţia postului şi nu impune o poziţie unică sau concluzie în problema conflictului din Ucraina. De asemenea, acesta a mai declarat că filmul relatează despre anumite evenimente ce au avut loc, iar consumatorului de programe nu-i rămâne decât să-şi formeze propria opinie vizavi de informaţia primită.

În cadrul şedinţei publice, membrii CCA au făcut un apel către radiodifuzori, în special pentru postul de televiziune "Prime", de a-şi echilibra politica editorială prin producerea unui conţinut media de limbă rusă calitativ de alternativă.

În conformitate cu prevederile Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A aplica avertizare publică "General Media Group Corp" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Prime", pentru derogări de la pct.3.1 lit.a) din Condiţiile la Licenţa de emisie seria AC nr.000089 din 24.09.10 (nerespectarea prevederilor art.6 alin.(1), art.10 alin.(5) din Codul audiovizualului, art.7 pct.(3) din Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră), în conformitate cu art.38 alin.(2) lit.a) din Codul audiovizualului (PRO – (8) – D. VICOL, D. CIOCAN, O. BARBĂLATĂ, Iu. COLESNIC, A. COZMA, N. DAMASCHIN, O. GUŢUŢUI şi M. ONCEANU-HADÂRCĂ).

2. În conformitate cu prevederile art.38 alin.(8) şi (9) din Codul audiovizualului, radiodifuzorul "General Media Group Corp" SRL este obligat să comunice publicului motivele şi obiectul sancţiunii, precum şi să difuzeze în următoarele 48 de ore de la emiterea deciziei, sonor şi/sau vizual, de cel puţin 3 ori, în orele de maximă audienţă, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:

"Consiliul Coordonator al Audiovizualului a aplicat avertizare publică "General Media Group Corp" SRL, fondatoarea postului de televiziune "Prime", deoarece la difuzarea filmul documentar "Ucraina în flăcări" (data de difuzare 19.02.2017) nu a asigurat obiectivitatea informării consumatorului de programe şi libera formare a opiniilor, cât şi a difuzat mesaje ce conţin incitare la ură pe considerente de naţionalitate".

3. Postul de televiziune "Prime" va prezenta, în termen de 15 zile, din momentul aducerii la cunoştinţă a prezentei decizii, un raport despre măsurile întreprinse în vederea lichidării încălcărilor atestate.

4. În conformitate cu prevederile art.38 alin.(12) din Codul audiovizualului, prezenta decizie este executorie de la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi poate fi atacată în instanţa de judecată de către radiodifuzorul sancţionat.

5. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia monitorizare TV.

6. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.