Decizie nr.115 din 11.10.2018 de inadmisibilitate a sesizării nr.138b/2018 privind interpretarea articolului 25 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova (termenul arestului preventiv)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.138b/2018 privind interpretarea

articolului 25 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova

(termenul arestului preventiv)

nr. 115  din  11.10.2018

 (în vigoare 11.10.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 38-47 art. 18 din 08.02.2019

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Mihai POALELUNGI, preşedinte,

dlui Aurel BĂIEŞU,

dlui Igor DOLEA,

dlui Victor POPA,

dlui Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dnei Ludmila Chihai, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă pe 10 octombrie 2018,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 11 octombrie 2018 în camera de consiliu,

Prezintă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. Pe 10 octombrie 2018, dl Adrian Lebedinschi, deputat în Parlament, i-a adresat Curţii Constituţionale o sesizare privind interpretarea articolului 25 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova, care stabileşte că termenul arestului preventiv poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

A. Motivele sesizării

2. Autorul sesizării îi solicită Curţii Constituţionale să explice dacă termenul “cel mult până la 12 luni” prevăzut de articolul 25 alin.(4) din Constituţie se referă şi la situaţiile în care persoana, în baza mandatului de arest emis de către autorităţile din Republica Moldova, este reţinută/arestată efectiv pe teritoriul altui stat în vederea extrădării în Republica Moldova, pentru a fi trasă la răspundere penală.

B. Legislaţia pertinentă

3. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

“(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

(3) Reţinerea nu poate depăşi 72 de ore.

(4) Arestarea se face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. Asupra legalităţii mandatului se poate depune recurs, în condiţiile legii, în instanţa judecătorească ierarhic superioară. Termenul arestării poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni.

(5) Celui reţinut sau arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar învinuirea – în cel mai scurt termen; motivele reţinerii şi învinuirea se aduc la cunoştinţă numai în prezenţa unui avocat, ales sau numit din oficiu.

(6) Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau arestării au dispărut.”

4. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 186

Termenul ţinerii persoanei în stare de arest

şi prelungirea lui

“(1) Termenul ţinerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării persoanei de libertate la reţinerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reţinută – de la momentul executării hotărârii judecătoreşti privind aplicarea acestei măsuri preventive.

(2) Perioada de ţinere în arest a învinuitului, inculpatului nu poate depăşi un termen rezonabil, stabilit în funcţie de complexitatea investigaţiilor necesare pentru descoperirea adevărului şi ţinând cont de obligaţia de celeritate în soluţionarea cauzei penale în care învinuitul sau inculpatul este ţinut în stare de arest.

(3) Arestul se dispune pentru un termen de cel mult 30 de zile.

(4) Termenul arestului poate fi prelungit doar atunci când alte măsuri preventive neprivative de libertate nu sunt suficiente pentru a înlătura riscurile care justifică aplicarea arestului preventiv şi şi-au păstrat actualitatea condiţiile şi criteriile stipulate la art.175, 176 şi 185.

(5) Fiecare perioadă cu care se prelungeşte arestul preventiv se stabileşte cu respectarea condiţiilor prevăzute la alin.(2), dar nu poate depăşi termenul de 30 de zile.

(6) În privinţa aceleiaşi fapte şi aceleiaşi persoane, arestul poate fi aplicat, pentru ambele faze ale procesului penal, pe un termen de cel mult 12 luni cumulativ, până la pronunţarea sentinţei de către instanţa de fond. În termenul de ţinere a învinuitului, inculpatului în stare de arest se include timpul în care persoana:

1) a fost reţinută şi arestată preventiv;

2) a fost sub arest la domiciliu;

3) s-a aflat într-o instituţie medicală, la decizia judecătorului de instrucţie sau a instanţei, pentru expertiză judiciară în condiţii de staţionar, precum şi la tratament, în urma aplicării în privinţa ei a măsurilor de constrângere cu caracter medical.

[…]”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

5. Autorul sesizării susţine că nu este clar dacă termenul “cel mult până la 12 luni” prevăzut de articolul 25 alin.(4) din Constituţie este aplicabil şi în situaţiile în care persoana este reţinută/arestată efectiv pe teritoriul altui stat, în baza mandatului de arest emis de către autorităţile din Republica Moldova, în vederea extrădării în Republica Moldova, pentru a fi trasă la răspundere penală.

B. Aprecierea Curţii

6. Examinând admisibilitatea sesizării, Curtea constată următoarele.

7. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.b) din Constituţie, interpretarea Constituţiei ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

8. De asemenea, conform articolului 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, deputatul din Parlamentul Republicii Moldova are competenţa de a sesiza Curtea Constituţională.

9. Având în vedere importanţa interpretării dispoziţiilor constituţionale, Curtea Constituţională tratează sesizările de acest caracter cu o exigenţă deosebită. Acestea pot fi acceptate pentru examinare în fond doar în cazul în care dispoziţia constituţională a cărei interpretare se solicită este incertă, ambiguă sau incompletă.

10. Autorul sesizării îi solicită Curţii Constituţionale această interpretare prin prisma punctului 2 din dispozitivul Hotărârii Curţii Constituţionale nr.3 din 23 februarie 2016, potrivit căruia, în sensul articolului 25 alineatul (4) din Constituţie:

a) Arestul preventiv poate fi aplicat pentru o perioadă totală de cel mult 12 luni, care include atât etapa urmăririi penale, cât şi etapa judiciară, până la emiterea încheierii judecătoreşti prin care persoana este eliberată din arest sau momentul pronunţării sentinţei de către instanţa de fond. Termenul arestului preventiv include timpul în care persoana:

- a fost reţinută şi s-a aflat în arest preventiv;

- a fost sub arest la domiciliu;

- s-a aflat într-o instituţie medicală, la decizia instanţei de judecată, pentru expertiză în condiţii de staţionar, precum şi la tratament, în urma aplicării în privinţa ei a măsurilor de constrângere cu caracter medical.

b) Termenul arestului preventiv curge din momentul reţinerii, iar în cazul în care persoana nu a fost reţinută, din momentul punerii efective în aplicare a mandatului de arest preventiv.[...]

11. Articolul 25 din Constituţie garantează principiul inviolabilităţii libertăţii individuale şi a siguranţei persoanei, potrivit căruia nimeni nu poate fi reţinut şi arestat decât în cazurile şi modul prevăzute de lege.

12. Potrivit dispoziţiilor constituţionale, arestarea se face în baza unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de zile. În privinţa legalităţii mandatului poate fi formulat un recurs, în condiţiile legii, în faţa instanţei judecătoreşti ierarhic superioare. Termenul arestului preventiv poate fi prelungit numai de către judecător sau de către instanţa judecătorească, în condiţiile legii, cel mult până la 12 luni (articolul 25 alin.(4)).

13. Cu referire la termenul arestului, Curtea Europeană a stabilit faptul că, pentru a determina durata detenţiei preventive în baza articolului 5 §3 al Convenţiei, perioada care trebuie avută în vedere începe în ziua în care inculpatul este luat în custodie şi se termină în ziua în care este condamnată, chiar dacă numai în primă instanţă (a se vedea Labita v. Italia, 6 aprilie 2000, §§ 145 şi 147).

14. În acest sens, Curtea menţionează că în cauza Elsner v. Austria, 24 mai 2011, § 137, Curtea Europeană a subliniat că perioada care trebuie luată în considerare pentru a determina durata detenţiei preventive în sensul articolului 5 §3 din Convenţie începe din ziua în care persoana este transferată ca urmare a unei cereri de extrădare şi plasată în detenţie provizorie în statul solicitant.

15. Curtea reţine că, potrivit articolului 541 din Codul de procedură penală, Republica Moldova se poate adresa unui stat străin cu o cerere de extrădare a persoanei în privinţa căreia se efectuează urmărirea penală, în legătură cu infracţiunile pentru care legea penală prevede o pedeapsă maximă de cel puţin un an de închisoare ori o altă pedeapsă mai aspră sau în privinţa căreia a fost adoptată o sentinţă de condamnare la pedeapsa închisorii pe o durată de cel puţin 6 luni în cazul extrădării pentru executare, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel. Cererea de extrădare se formulează în baza tratatului internaţional la care sunt parte Republica Moldova şi statul solicitat sau în baza obligaţiilor scrise în condiţii de reciprocitate.

16. Extrădarea reprezintă un act de asistenţă juridică internaţională, în materie penală, prin care statul pe teritoriul căruia s-a refugiat o persoană urmărită penal sau condamnată într-un alt stat predă, la cererea statului interesat, acea persoană pentru a fi judecată sau pentru a executa pedeapsa la care a fost condamnată anterior. Rolul principal al extrădării este de a asigura fiecărui stat condiţii optime de realizare a justiţiei.

17. Curtea reţine că la baza aplicării legii procesual-penale în spaţiu se află principiul teritorialităţii, astfel legea procesual-penală se aplică numai activităţii procesual-penale desfăşurate pe teritoriul ţării, neavând aplicare în afara acestui teritoriu, prin respectarea suveranităţii celorlalte state.

18. Curtea menţionează că autorul sesizării îi solicită, de fapt, interpretarea legii procesual-penale. Totodată, Curtea reţine că interpretarea legilor ţine de competenţa Parlamentului şi instanţelor de judecată, iar atunci când va exista o interpretare oficială în acest sens, Curtea Constituţională va putea spune dacă această interpretare este conformă cu prevederile constituţionale.

19. Având în vedere cele menţionate, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea dlui Adrian Lebedinschi, deputat în Parlament, privind interpretarea unor prevederi din articolul 25 alin.(4) din Constituţia Republicii Moldova.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.