Decizie nr.119 din 13.09.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.64g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolele 42 alin.(6) şi 57 alin.(3) din Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002 (contestarea în contencios administrativ a actelor Uniunii Avocaţilor)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.64g/2022 privind excepţia
de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolele 42
alin.(6) şi 57 alin.(3) din Legea cu privire la
avocatură nr. 1260 din 19 iulie 2002
(contestarea în contencios administrativ
a actelor Uniunii Avocaţilor)
nr. 119 din 13.09.2022
(în vigoare 13.09.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 298-304 art.150 din 30.09.2022
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,
dlui Nicolae ROŞCA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 20 mai 2022,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 13 septembrie 2022, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ" din articolul 42 alin.(6) şi a textului "în contencios administrativ" din articolul 57 alin.(3) din Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002, ridicată de dl Eugeniu Gluşcenco, parte în dosarul nr.3-16/2022, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Igor Barbacaru de la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. La 20 septembrie 2021, Comisia pentru etică şi disciplină din cadrul Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova a emis o decizie disciplinară în privinţa dlui avocat Eugeniu Gluşcenco. În partea dispozitivă a deciziei s-a menţionat că aceasta poate fi contestată în instanţa de judecată în conformitate cu articolul 42 alin.(6) din Legea cu privire la avocatură şi Codul administrativ.
4. La 20 decembrie 2021, dl Eugeniu Gluşcenco a formulat o acţiune în justiţie împotriva Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova cu privire la anularea deciziei şi încasarea prejudiciului suportat.
5. La 7 aprilie 2022, dl Eugeniu Gluşcenco a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului "de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ" din articolul 42 alin.(6) şi a textului "în contencios administrativ" din articolul 57 alin.(3) din Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002.
6. Prin Încheierea din 17 mai 2022, Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani, a admis ridicarea excepţiei şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
Articolul 53
Dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică
"(1) Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină recunoaşterea dreptului pretins, anularea actului şi repararea pagubei.
(2) Statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile săvârşite în procesele penale de către organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti."
8. Prevederile relevante ale Legii cu privire la avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002 sunt următoarele:
Articolul 42
Comisiile Uniunii Avocaţilor
"[...]
(6) Hotărârile Comisiei pentru etică şi disciplină şi ale Comisiei de cenzori se contestă în instanţa de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără a recurge la procedura prealabilă. Hotărârile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat se contestă în procedură prealabilă la Comisia de soluţionare a contestaţiilor.
[...]."
Articolul 57
Sancţiunile disciplinare
"[...]
(3) Decizia Comisiei pentru etică şi disciplină privind aplicarea sancţiunii disciplinare poate fi contestată în contencios administrativ."
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
9. Autorul menţionează că, deşi articolul 1 alin.(2) din Codul administrativ stabileşte că legislaţia administrativă reglementează raporturile administrative, dispoziţiile contestate prevăd că soluţionarea acţiunilor formulate împotriva hotărârilor Comisiei pentru etică şi disciplină sunt de competenţa instanţelor de contencios administrativ. Autorul excepţiei notează că Comisia pentru etică şi disciplină a Uniunii Avocaţilor nu este o autoritate publică în sensul articolului 53 din Constituţie şi, prin urmare, litigiile acesteia nu ar trebui să fie examinate în contencios administrativ, ci conform procedurii obişnuite de către instanţele de drept comun.
10. Autorul susţine că în cadrul soluţionării acestor litigii în contencios administrativ el va fi tratat greşit ca funcţionar public, deşi profesia de avocat este liberă şi independentă, exercitată pe cont propriu. Totodată, autorul menţionează că asimilarea corpului profesional de avocaţi cu o autoritate publică este ilegală, deoarece corpul profesional este non-guvernamental, apolitic şi funcţionează autonom.
11. Din acest motiv, autorul afirmă că prevederile contestate afectează dreptul la judecarea cauzei de către o instanţă competentă, în conformitate cu articolul 20 alin.(1) din Constituţie.
12. Autorul sesizării consideră că prevederile contestate nu corespund exigenţelor calităţii legii şi sunt contrare articolelor 20, 23 şi 53 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea cu privire la avocatură, ţine de competenţa Curţii Constituţionale. Curtea constată că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.
15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către o parte într-un proces din faţa instanţei de judecată, este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
16. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ care are ca obiect anularea unei decizii disciplinare emise de Comisia de etică şi disciplină din cadrul Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova. Prin urmare, Curtea consideră că prevederile contestate ar putea fi aplicate în cauza în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.
17. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental.
18. Autorul sesizării susţine că textele legale contestate încalcă articolele 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] şi 53 [dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică] din Constituţie.
19. Cu privire la incidenţa articolului 23 din Constituţie, Curtea reţine că testul calităţii legii se efectuează prin raportare la un drept fundamental. De altfel, problema calităţii unei legi nu reprezintă o problemă de constituţionalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (DCC nr.161 din 2 noiembrie 2021, § 24).
20. Cu privire la articolele 20 şi 53 din Constituţie, Curtea observă că autorul critică competenţa instanţei de contencios administrativ de a verifica legalitatea deciziilor emise de Comisia de etică şi disciplină din cadrul Uniunii Avocaţilor din Republica Moldova.
21. Curtea subliniază că articolul 20 din Constituţie garantează dreptul la o instanţă de judecată stabilită de lege pentru contestarea actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele legitime ale persoanei, iar articolul 53 din Constituţie garantează accesul la justiţie atunci când actul respectiv provine de la o autoritate publică sau persoana a fost vătămată prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri.
22. Curtea menţionează că acest drept implică faptul ca instanţa de judecată sesizată să poată soluţiona, în baza normelor de drept şi a unei proceduri judiciare, orice chestiune care ţine de competenţa sa (Argyrou şi alţii v. Grecia, 15 ianuarie 2009, § 24). Mai mult, prin noţiunea de "tribunal", articolul 6 § 1 din Convenţia Europeană are în vedere nu doar o instanţă de tip clasic, integrată în structurile judiciare ale unei ţări. Dimpotrivă, există posibilitatea ca o autoritate învestită să examineze chestiuni care ţin de un anumit domeniu să respecte acest standard. Ceea ce contează sunt garanţiile, atât cele de fond, cât şi cele procedurale, care sunt puse în aplicare (a se vedea Mutu şi Pechstein v. Elveţia, 2 octombrie 2018, § 139).
23. Curtea observă că prevederile contestate stabilesc că deciziile sau hotărârile Comisiei de etică şi disciplină pot fi contestate în faţa instanţei de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ, fără a recurge la procedura prealabilă.
24. În acest context, Curtea subliniază că articolele 72 alin.(3) lit.e) şi 115 alin.(4) din Constituţie oferă Parlamentului o marjă discreţionară la stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi a procedurii de judecată, cu condiţia ca acestea să fie instituite prin lege, iar actul de justiţie să respecte garanţiile constituţionale.
25. Curtea subliniază că, în prezenta cauză, din perspectiva dreptului la o instanţă stabilită de lege nu există o problemă de constituţionalitate. Pentru respectarea acestui drept fundamental este suficient că legislatorul a prevăzut posibilitatea de a supune controlului judecătoresc actele emise de Comisia de etică şi disciplină. Faptul că aceste litigii sunt examinate de către instanţe specializate în contencios administrativ nu limitează accesul la justiţie al persoanei vătămate într-un drept al său şi nici nu o dezavantajează în raport cu părţile ale căror cauze sunt soluţionate în procedura de drept comun. Aşadar, persoana beneficiază de aceleaşi garanţii de fond şi de procedură, indiferent de procedura aplicată litigiului.
26. Din aceste motive, Curtea nu poate reţine incidenţa articolelor 20 şi 53 din Constituţie în raport cu prevederile articolelor 42 alin.(6) şi 57 alin.(3) din Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002.
27. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "de contencios administrativ în conformitate cu prevederile Codului administrativ" din articolul 42 alin.(6) şi textul "în contencios administrativ" din articolul 57 alin.(3) din Legea cu privire la avocatură nr.1260 din 19 iulie 2002, ridicată de dl Eugeniu Gluşcenco, parte în dosarul nr.3-16/2022, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | Liuba ŞOVA |
| Nr.119. Chişinău, 13 septembrie 2022. | |