Decizie nr.12/71 din 01.04.2021 cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării postului de televiziune "Primul în Moldova", urmare a petiţiei IP "Centrul pentru Jurnalism Independent"
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea rezultatelor monitorizării postului
de televiziune "Primul în Moldova", urmare a petiţiei IP
"Centrul pentru Jurnalism Independent"
nr. 12/71 din 01.04.2021
(în vigoare 01.04.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 105-107 art. 434 din 23.04.2021
* * *
La 15 martie 2021, în adresa Consiliului Audiovizualului a parvenit petiţia nr.34/CJI din aceeaşi dată din partea IP "Centrul pentru Jurnalism Independent", prin care comunică despre faptul că la 08 martie 2021 a fost informată de un consumator de servicii media, prin intermediul platformei T(V)E Priveşte!, despre un caz de nerespectare a legislaţiei media audiovizuale de către postul de televiziune "Primul în Moldova". Astfel, CJI susţine că la data de 6 martie 2021, în intervalul orei 16:00-17:00, postul de televiziune "Primul în Moldova" a difuzat producţia cinematografică "Каменская", al cărei conţinut a inclus o serie de secvenţe cu acte de violenţă, comportament vulgar, trivial, obscen şi un limbaj licenţios, care pot afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor.
IP "Centrul pentru Jurnalism Independent" menţionează că filmul difuzat la postul de televiziune "Primul în Moldova" a fost însoţit de semnul de avertizare AP (Acord parental) şi prin urmare, potrivit prevederilor pct.131 lit.b) din Regulamentul privind conţinuturile audiovizuale, aprobat prin Decizia CA nr.61/219 din 30 decembrie 2019, programul vizat putea fi vizionat de către minorii în vârstă de până la 12 ani numai cu acordul părinţilor sau împreună cu familia.
CJI face trimitere la prevederile pct.107, 129 şi 130 din Regulamentul privind conţinuturile audiovizuale, ale art.15 alin.(1) din Codul serviciilor media audiovizuale, ale art.5 alin.(5) din Legea cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei şi ale pct.4.1 lit.j) din Condiţiile la licenţa de emisie.
În contextul celor invocate, în conformitate cu prevederile art.83-84 din Codul serviciilor media audiovizuale, ale art.9, art.69 alin.(2) şi art.73 din Codul administrativ, IP "Centrul pentru Jurnalism Independent" solicită Consiliului Audiovizualului înregistrarea petiţiei şi comunicarea numărului de înregistrare a acesteia în termen de 2 zile, dispunerea efectuării controlului privind circumstanţele de fapt semnalate, examinarea petiţiei şi informarea petiţionarului în termenele prevăzute de lege.
În temeiul prevederilor art.83 alin.(2) din Codul serviciilor media audiovizuale, precum şi în scopul examinării obiective a tuturor circumstanţelor sesizate, Consiliul Audiovizualului a solicitat "TELESISTEM TV" SRL, prin scrisoarea nr.363 din 22 martie 2021, să-şi expună opinia referitor la cele invocate în petiţia Instituţiei Private "Centrul pentru Jurnalism Independent".
În conformitate cu prevederile art.75 alin.(4) lit.a) şi art.83 alin.(3) lit.c) din Codul serviciilor media audiovizuale, Consiliul Audiovizualului a efectuat monitorizarea postului de televiziune "Primul în Moldova" prin prisma celor invocate în petiţia Instituţiei Private "Centrul pentru Jurnalism Independent".
Rezultatele monitorizării au atestat că la data de 6 martie 2021, ora 16:00, postul de televiziune "Primul în Moldova" a difuzat filmul serial de producţie rusească "Каменская" (durata: 49 min. 59 sec.), însoţit de semnul de avertizare AP (Acord parental), cu subtitrare în limba română.
Pelicula cinematografică este un film serial, în care personajul principal – Anastasia Kamenskaia, angajată în forţele de ordine, îşi asumă cazuri dificile şi analizează cu îndemânare infractorii din cele mai nesemnificative detalii ale acţiunilor, caracterului şi psihologiei lor. Abilităţile eroinei, combinate cu profesionalismul altor doi angajaţi ai departamentului urmărire penală, dau dovadă de rezultate excelente în descoperirea infracţiunilor.
Urmare a monitorizării episodului din filmul serial "Каменская", la care face referire petiţionarul, s-a atestat că nu conţine scene evidente de violenţă, comportament vulgar sau limbaj licenţios, care ar putea afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor. Prin urmare, la difuzarea acestui episod, semnul de avertizare "AP" se încadrează în limitele clasificării programelor audiovizuale în vederea protecţiei minorilor.
În temeiul prevederilor Codului serviciilor media audiovizuale, aprobat prin Legea nr.174 din 08.11.2018, Consiliul Audiovizualului
DECIDE:
1. A lua act de rezultatele monitorizării postului de televiziune "Primul în Moldova" (PRO (9) UNANIM – A. URSU-ANTOCI, T. BURAGA, A. COZMA, L. MANOLE, C. MIHALACHE, I. ROBU, Iu. ROŞCA, D. VICOL şi L. VIZIRU).
2. A respinge petiţia nr.34/CJI din 15 martie 2021, parvenită din partea Instituţiei Private "Centrul pentru Jurnalism Independent" (PRO (9) UNANIM – A. URSU-ANTOCI, T. BURAGA, A. COZMA, L. MANOLE, C. MIHALACHE, I. ROBU, Iu. ROŞCA, D. VICOL şi L. VIZIRU).
3. Prezenta decizie poate fi contestată cu o cerere prealabilă la Consiliul Audiovizualului în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei. În ordine de contencios administrativ, decizia poate fi contestată la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării răspunsului cu privire la cererea prealabilă sau din data expirării termenului prevăzut pentru soluţionarea acesteia.
4. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia Monitorizare TV.
5. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului.
| PREŞEDINTE | Ala URSU-ANTOCI |
| Nr.12/71. Chişinău, 1 aprilie 2021. | |