Decizie nr.12 din 07.02.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr.123g/2016 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 274 alin.(7) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova (începerea urmăririi penale)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.123g/2016 privind excepţia

de neconstituţionalitate a articolului  274 alin. (7) din Codul

de  procedură  penală al  Republicii Moldova

(începerea urmăririi penale)

nr. 12  din  07.02.2017

 (în vigoare 07.02.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 85-91 art. 38 din 24.03.2017

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 13 octombrie 2016,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 7 februarie 2017 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 274 alin.(7) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de avocatul Emanoil Ploşniţă în dosarul nr.10-552/16, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 13 octombrie 2016 de către judecătorul Victor Raţoi, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. La 20 februarie 2015, Comisia Naţională de Integritate a adoptat în privinţa lui D.M. un act de constatare cu privire la neindicarea în declaraţia cu privire la venituri şi proprietăţi a tuturor bunurilor şi veniturilor deţinute în proprietate.

4. La aceeaşi dată, Procuratura Anticorupţie a înregistrat în Registrul nr.1 un material despre săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzute de art.352¹ din Codul penal.

5. La 20 martie 2015, prin ordonanţa procurorului din cadrul Procuraturii Anticorupţie, a fost dispusă refuzarea începerii urmăririi penale şi clasarea procesului penal, din motiv că acţiunile lui D.M. nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art.352¹ din Codul penal.

6. La 25 iunie 2016, prin ordonanţa procurorului anticorupţie, a fost anulată ordonanţa din 20 martie 2015 de refuz în începerea urmăririi penale, fiind dispusă efectuarea unui control suplimentar, în conformitate cu prevederile art.274 din Codul de procedură penală.

7. La 15 august 2016, avocatul Emanoil Ploşniţă a înaintat Procurorului General-interimar o plângere împotriva ordonanţei din 25 iunie 2016, aceasta fiind respinsă la 26 august 2016, ca neîntemeiată.

8. Nefiind de acord cu rezultatul examinării plângerii sale de către Procurorul General-interimar, la 6 septembrie 2016, avocatul Emanoil Ploşniţă a înaintat judecătorului de instrucţie o plângere, prin care a solicitat anularea ordonanţei procurorului anticorupţie din 25 iunie 2016.

9. La 30 septembrie 2016, în cadrul şedinţei de judecată, avocatul Emanoil Ploşniţă a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 274 alin.(7) din Codul de procedură penală.

10. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa de judecată a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării în adresa Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

11. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

12. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248-251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 274

Începerea urmăririi penale

“(1) Organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informând despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.

(2) În cazul în care organul de urmărire penală sau procurorul se autosesizează în privinţa începerii urmăririi penale, el întocmeşte un proces-verbal în care consemnează cele constatate privitor la infracţiunea depistată, apoi, prin ordonanţă, dispune începerea urmăririi penale.

(3) Ordonanţa de începere a urmăririi penale, emise de organul de urmărire penală, în termen de 24 de ore de la data începerii urmăririi penale, se aduce la cunoştinţă în scris procurorului care efectuează conducerea activităţii de urmărire penală, prezentându-i-se totodată şi dosarul respectiv. La momentul când a luat cunoştinţă de ordonanţa de începere a urmăririi penale, procurorul fixează termenul de urmărire în cauza respectivă.

(3¹) În cazul în care din cuprinsul actului de sesizare sau de constatare rezultă bănuirea de săvârşire a unei infracţiuni prevăzute la art.166¹ din Codul penal, procurorul urmează să decidă asupra acesteia corespunzător alin.(1) din prezentul articol, într-un termen ce nu va depăşi 15 zile.

(4) Dacă din cuprinsul actului de sesizare rezultă vreunul din cazurile care împiedică pornirea urmăririi penale, organul de urmărire penală înaintează procurorului actele întocmite cu propunerea de a nu porni urmărirea penală. Dacă procurorul consideră că nu sunt circumstanţe care împiedică urmărirea penală, el restituie actele, cu ordonanţa sa, organului menţionat pentru începerea urmăririi penale.

(5) În cazul în care procurorul refuză pornirea urmăririi penale, el confirmă faptul prin ordonanţă motivată şi anunţă despre aceasta, într-un termen cât mai scurt posibil, dar nu mai mare de 15 zile, persoana care a înaintat sesizarea. În cazul în care consideră că lipsesc temeiurile pentru a începe urmărirea penală, procurorul, prin ordonanţă, abrogă ordonanţa de începere a urmăririi penale şi dispune refuzul în pornirea urmăririi penale şi clasarea procesului penal.

(6) Ordonanţa de a refuza începerea urmăririi penale poate fi atacată, prin plângere, în instanţa judecătorească, în condiţiile art.313.

(7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza propunerea de a refuza începerea urmăririi penale, procurorul anulează ordonanţa pe care a emis-o şi dispune începerea urmăririi penale.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul pretinde că prevederile art.274 alin.(7) din Codul de procedură penală permit o aplicare discreţionară din motiv că nu definesc în mod clar temeiurile şi termenul în cadrul căruia procurorul poate dispune începerea urmăririi penale ca urmare a anulării ordonanţei de refuz în începerea urmăririi penale.

14. De asemenea, autorul excepţiei menţionează că norma contestată în cazul pornirii procesului penal in personam nu oferă un statut procesual persoanei şi acordă procurorului o discreţie nelimitată prin redeschiderea procedurilor finalizate.

15. Totodată, autorul excepţiei susţine că norma contestată nu oferă aceleaşi garanţii procedurale persoanei în privinţa căreia s-a dispus începerea urmăririi penale şi celei în privinţa căreia urmărirea penală a fost încetată sau clasată, creând astfel o diferenţiere de tratament.

16. În acest sens, autorul excepţiei susţine că dispoziţiile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 4, 16, 23 alin.(2) şi 26 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

17. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

18. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

19. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Emanoil Ploşniţă în dosarul nr.10-552/16, aflat pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

20. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

21. Curtea reţine că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile articolului 274 alin.(7) din Codul de procedură penală, care prevăd că:

“(7) Dacă ulterior se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza propunerea de a refuza începerea urmăririi penale, procurorul anulează ordonanţa pe care a emis-o şi dispune începerea urmăririi penale.”

22. Curtea observă că autorul excepţiei pretinde că dispoziţiile legale contestate contravin prevederilor din Constituţie cuprinse la art.1 alin.(3), care consacră statul de drept şi valorile care stau la baza acestuia, art.4, referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului în concordanţă cu normele internaţionale, art.16, referitor la egalitatea în faţa legii, art.23 alin.(2), privind dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle, şi art.26, referitor la dreptul la apărare.

23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea menţionează că, potrivit prevederilor Codului de procedură penală, urmează a se face o distincţie între etapa pornirii procesului penal şi etapa pornirii urmăririi penale, ambele având particularităţi proprii.

24. Astfel, potrivit tezei a doua din alin.(1) al articolului 1 din Codul de procedură penală, “Procesul penal se consideră început din momentul sesizării sau autosesizării organului competent despre pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni.”

25. Totodată, potrivit alin.(1) din articolul 274 din Codul de procedură penală, organul de urmărire penală sau procurorul sesizat în modul prevăzut în art.262 şi 273 dispune în termen de 30 de zile, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale în cazul în care, din cuprinsul actului de sesizare sau al actelor de constatare, rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală, informând despre aceasta persoana care a înaintat sesizarea sau organul respectiv.

26. În acest sens, Curtea observă că toate acţiunile procesuale care se desfăşoară la etapa premergătoare urmăririi penale au un caracter, sui generis, concentrat asupra scopului de a stabili şi confirma existenţa bănuielii rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni şi este circumscrisă termenului de 30 de zile de la momentul sesizării sau autosesizării organului de urmărire penală sau a procurorului.

27. Astfel, Curtea notează că, pornind de la natura scopului acţiunilor la etapa premergătoare urmăririi penale, acestea se rezumă la constatarea faptei infracţionale (in rem), însă nu şi la formularea unei învinuiri în privinţa persoanei (in personam). Această regulă se aplică şi la etapa pornirii urmăririi penale. Aşadar, în ordonanţa de începere a urmăririi penale se menţionează doar fapta care a condiţionat emiterea acesteia (in rem), or, în cazul existenţei unei bănuieli rezonabile cu privire la săvârşirea unei infracţiuni de către o persoană, organul de urmărire penală trebuie să-i acorde toate garanţiile caracteristice unei acuzaţii în materie penală.

28. În context, Curtea reţine că norma criticată de autorul excepţiei stabileşte începerea urmăririi penale dacă ulterior emiterii ordonanţei de refuz în începerea urmăririi penale “[…] se constată că nu a existat sau că a dispărut circumstanţa pe care se baza propunerea de a refuza începerea urmăririi penale […]”.

29. Curtea menţionează că urmează a se face distincţie între situaţia menţionată supra şi “reluarea urmăririi penale”.

30. Astfel, în Hotărârea nr.12 din 14 mai 2015, Curtea a subliniat că, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a reţinut că principiul non bis în idem îşi găseşte aplicabilitatea doar în cazul unei acuzaţii în materie penală (a se vedea, spre exemplu, cauza Maaouia vs. Franţa, 5 octombrie 2000) şi, evident, în dosarele penale în care figurează persoane acuzate. Aşadar, în procedura penală naţională principiul va fi aplicat dacă anterior persoana a avut calitatea de bănuit, învinuit, inculpat sau condamnat pentru o faptă care ulterior a devenit obiectul unei urmăriri penale sau examinări judiciare repetate.

31. De asemenea, în Hotărârea nr.12 din 14 mai 2015, Curtea a statuat că reluarea urmăririi penale poate avea loc doar în cazul în care apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente a afectat hotărârea, situaţii transpuse în art.287 alin.(4) din CPP. De asemenea, potrivit Convenţiei Europene două situaţii pot determina redeschiderea unei cauze penale, şi anume: 1) există fapte noi sau recent descoperite; 2) există un viciu fundamental.

32. În acelaşi timp, în cauza Wassdahl v. Suedia, în care reclamantul a fost obligat prin hotărâre judecătorească la plata unor taxe suplimentare, deşi investigaţiile preliminare în privinţa sa au fost încetate de către procuror pe motiv că nu a putut fi demonstrată săvârşirea infracţiunii de către acesta, Curtea Europeană, a statuat că nu se poate afirma că reclamantul a fost achitat definitiv, întrucât nici o instanţă judecătorească nu s-a pronunţat asupra acestui aspect şi investigaţia, teoretic, ar putea fi redeschisă, constatând in fine neîncălcarea principiului non bis in idem (a se vedea, cauza Wassdahl v. Suedia, cererea nr.36619/03, decizia din 29 noiembrie 2005).

33. În ceea ce priveşte termenul în cadrul căruia procurorul poate dispune începerea urmăririi penale ca urmare a adoptării ordonanţei de refuz în începerea urmăririi penale, Curtea observă că dispoziţiile art.53 din Codul penal prevăd că o persoană care a săvârşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi liberată de răspundere penală, inclusiv în cazul prescripţiei de tragere la răspundere penală. Totodată, prin dispoziţiile art.60 din Codul penal, legiuitorul a stabilit, în mod expres, atât durata termenelor de prescripţie, cât şi momentul la care acestea încep să curgă. Astfel, procurorul poate dispune începerea urmăririi penale până la expirarea termenului legal de prescripţie de tragere la răspundere penală pentru infracţiunile pentru care a fost refuzată începerea urmăririi penale.

34. Prin urmare, Curtea nu poate reţine criticile autorului excepţiei precum că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate, precizie sau previzibilitate sub aspectul intervalului de timp în care poate fi dispusă începerea urmăririi penale ulterior refuzării începerii acesteia, şi nici că începerea urmăririi penale se poate face sine die, în afara temeiurilor menţionate de norma criticată, creând astfel o stare de incertitudine pentru autorul faptelor prevăzute de legea penală.

35. Având în vedere aceste considerente, Curtea reţine că prevederile art.274 alin.(7) din Codul de procedură penală nu sunt lipsite de precizie şi previzibilitate, astfel nefiind contrare garanţiilor constituţionale privind calitatea legii, prevăzute la art.23 din Constituţie.

36. Totodată, Curtea constată că dispoziţiile articolului 26 din Constituţie nu are incidenţă în prezenta cauză. Or, textul legal ce face obiectul excepţiei permite oricărei persoane în cadrul unui proces penal sa fie asistat de un apărător, ales sau numit din oficiu, şi să beneficieze de toate garanţiile procesuale privind exercitarea dreptului la apărare.

37. Cu referire la invocarea articolelor 1 alin.(3) şi 4 din Constituţie, Curtea reţine că aceste norme constituţionale comportă un caracter generic şi constituie imperative de ordin general-obligatoriu, care stau la baza oricăror reglementări şi nu pot constitui repere individuale şi separate.

38. Totodată, norma constituţională cuprinsă la art.16 nu are o semnificaţie autonomă şi urmează a fi aplicată în combinaţie cu normele constituţionale care garantează un drept fundamental.

39. În lumina celor expuse, Curtea menţionează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.d) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională.

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 274 alineatul (7) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de avocatul Emanoil Ploşniţă în dosarul nr.10-552/16, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.