Decizie nr.123 din 03.08.2021 de inadmisibilitate a sesizării nr.108g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 264/1 alin.(1) din Codul penal (pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.108g/2021 privind excepţia

de neconstituţionalitate a unor  prevederi din articolul 264¹

alin.(1) din Codul penal

(pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunităţii pentru

conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică

cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă

de alte substanţe

nr. 123  din  03.08.2021

 (în vigoare 03.08.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 212-218 art.165 din 10.09.2021

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 18 mai 2021,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 3 august 2021, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore" din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de dl Nicolae Guzun, parte în dosarul nr.1-4210/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna Olga Bejenari, judecător în cadrul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală de învinuire a dlui Nicolae Guzun de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal [Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare].

4. În cadrul şedinţei de judecată, dl Nicolae Guzun a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a textului "se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore" din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal.

5. Printr-o încheiere din 14 mai 2021, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[…]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 43

Dreptul la muncă şi la protecţia muncii

"(1) Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la protecţia împotriva şomajului.

[…]."

Articolul 44

Interzicerea muncii forţate

"(1) Munca forţată este interzisă.

(2) Nu constituie muncă forţată:

a) serviciul cu caracter militar sau activităţile desfăşurate în locul acestuia de cei care, potrivit legii, nu satisfac serviciul militar obligatoriu;

b) munca unei persoane condamnate, prestată în condiţii normale, în perioada de detenţie sau de libertate condiţionată;

c) prestaţiile impuse în situaţia creată de calamităţi ori de alt pericol, precum şi cele care fac parte din obligaţiile civile normale, stabilite de lege."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

7. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 79

Aplicarea pedepsei mai blânde decât cea prevăzută de lege

"(1) Ţinând cont de circumstanţele excepţionale ale cauzei, legate de scopul şi motivele faptei, de rolul vinovatului în săvârşirea infracţiunii, de comportarea lui în timpul şi după consumarea infracţiunii, de alte circumstanţe care micşorează esenţial gravitatea faptei şi a consecinţelor ei, precum şi de contribuirea activă a participantului unei infracţiuni săvârşite în grup la descoperirea acesteia, instanţa de judecată poate aplica o pedeapsă sub limita minimă, prevăzută de legea penală pentru infracţiunea respectivă, sau una mai blândă, de altă categorie, ori poate să nu aplice pedeapsa complementară obligatorie. Minoratul persoanei care a săvârşit infracţiunea se consideră circumstanţă excepţională. Săvârşirea infracţiunii de către persoanele care au atins vârsta de 18 ani, dar nu au atins vârsta de 21 de ani poate fi apreciată de către instanţa de judecată drept circumstanţă excepţională.

(1¹) Poate fi considerată excepţională atât o circumstanţă atenuantă, cât şi un cumul de asemenea circumstanţe legate de situaţiile menţionate la alin.(1).

[…]"

Articolul 264¹

Conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad

avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe

"(1) Conducerea mijlocului de transport de către o persoană care se află în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de substanţe stupefiante şi/sau de alte substanţe cu efecte similare

se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport

[…]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul excepţiei afirmă că articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal [conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate alcoolică cu grad avansat sau în stare de ebrietate produsă de alte substanţe] prevede ca pedeapsă principală doar munca neremunerată în folosul comunităţii, fiind exclusă posibilitatea aplicării altei sancţiuni. Potrivit autorului, judecătorul nu-i poate aplica inculpatului o pedeapsă individualizată, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărui caz, iar acest fapt încalcă dreptul la un proces echitabil.

9. De asemenea, autorul excepţiei susţine că, în situaţia în care făptuitorul este de bună-credinţă, însă nu are posibilitatea de a presta orele de muncă neremunerată, lipsa unei pedepse alternative muncii neremunerate în folosul comunităţii îi încalcă dreptul la libera alegere a muncii şi la interzicerea muncii forţate.

10. În opinia autorului excepţiei, norma contestată este contrară articolelor 1 alin.(3), 20, 23 alin.(2), 43 alin.(1), 44 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unei prevederi din Codul penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie textul "se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore" din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal.

15. Curtea reţine că o altă condiţie pentru formularea excepţiei de neconstituţionalitate o constituie aplicabilitatea prevederilor contestate în cauza în care a fost ridicată excepţia.

16. Analizând sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că aceasta a fost ridicată într-o cauză penală de judecare în fond a unor acuzaţii de comitere a infracţiunii prevăzute de articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal. Având în vedere că dispoziţiile contestate reglementează pedeapsa principală pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal, Curtea reţine că acestea pot fi aplicate în cauza în care s-a ridicat excepţia.

17. Curtea constată că aceste prevederi nu au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate.

18. O altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental.

19. Autorul excepţiei a susţinut încălcarea articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 20 [accesul liber la justiţie], 23 alin.(2) [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 43 alin.(1) [dreptul la muncă şi la protecţia muncii], 44 [interzicerea muncii forţate] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

20. Cu privire la articolul 1 alin.(3) Constituţie, Curtea reţine că acesta comportă un caracter general, reprezintă un imperativ care stă la baza oricăror reglementări şi nu poate constitui un reper individual şi separat (a se vedea DCC nr.74 din 2 iulie 2020, § 28; DCC nr.93 din 15 iunie 2021, § 20).

21. Cu privire la incidenţa articolelor 23 şi 54 din Constituţie, Curtea a subliniat, în jurisprudenţa sa, că acestea nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil articolul 23 din Constituţie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze, în mod argumentat, existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale garantate de Constituţie. De asemenea, articolul 54 din Constituţie îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Prin urmare, pentru a putea fi invocat, autorul sesizării trebuie să argumenteze incidenţa unui drept fundamental (a se vedea DCC nr.97 din 17 iunie 2021, § 22-24).

22. Curtea observă că autorul excepţiei a contestat prevederile relevante ale articolului 264¹ alin.(1) din Codul penal prin raportare la articolele 20, care garantează dreptul la un proces echitabil, 43 alin.(1), care se referă la dreptul la muncă şi la protecţia muncii, precum şi 44, care interzice munca forţată. Aşadar, Curtea va verifica dacă aceste drepturi sunt afectate prin prevederile legale contestate.

23. Cu privire la pretinsa încălcare a dreptului la un proces echitabil, autorul excepţiei a invocat, în esenţă, că judecătorii nu pot individualiza la modul corespunzător pedeapsa aplicabilă inculpaţilor, pentru că articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal prevede în calitate de pedeapsă principală doar munca neremunerată în folosul comunităţii.

24. În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că articolul 20 din Constituţie devine incident atunci când este afectat principiul individualizării sancţiunii (a se vedea HCC nr.20 din 4 iulie 2018, § 77, 80; HCC nr.18 din 30 iunie 2020, § 40).

25. Curtea a menţionat că stabilirea sancţiunilor de drept penal este, pe de o parte, o sarcină care îi revine legislatorului. Acesta stabileşte pedepsele şi celelalte sancţiuni de drept penal prin fixarea unor limite minime şi maxime, în conformitate cu importanţa abstractă a valorii sociale protejate. Pe de altă parte, stabilirea sancţiunilor de drept penal reprezintă o sarcină pe care judecătorul o realizează în limitele stabilite de lege. Judecătorul are puterea de a stabili pedepsele în cadrul anumitor limite predeterminate, de a le reduce în funcţie de anumite criterii şi, totodată, poate alege să aplice sau nu o sancţiune concretă, în raport cu particularităţile faptei şi cu persoana infractorului (a se vedea DCC nr.12 din 29 ianuarie 2019, § 17).

26. Analizând prevederile contestate şi normele referitoare la individualizarea judiciară, Curtea observă că judecătorii au o marjă discreţionară la stabilirea pedepsei pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal. Judecătorii aplică munca neremunerată în folosul comunităţii în limitele prevăzute de acest articol, i.e. de la 200 la 240 de ore. De asemenea, potrivit articolului 79 alin.(1) din Codul penal, judecătorii dispun de criterii legale, atât pentru a stabili termenul pedepsei cu muncă neremunerată sub limita minimă, cât şi pentru a aplica o pedeapsă mai blândă, de altă categorie.

27. Curtea nu poate reţine critica referitoare la încălcarea articolului 20 din Constituţie, pentru că judecătorii dispun de criterii generale şi speciale de individualizare a pedepsei penale în discuţie şi, prin urmare, nu este afectat principiul individualizării sancţiunii.

28. Cu privire la pretinsa încălcare a articolelor 43 alin.(1) şi 44 din Constituţie, care garantează dreptul la muncă, la protecţia muncii şi interzicerea muncii forţate, Curtea reţine că a examinat în jurisprudenţa sa anterioară dacă pedeapsa penală cu muncă neremunerată în folosul comunităţii reprezintă o muncă forţată interzisă de Constituţie.

29. Astfel, Curtea a menţionat că munca neremunerată în folosul comunităţii reprezintă o pedeapsă alternativă detenţiei şi nu se pretează noţiunii de "muncă forţată". Faptul că munca prestată cu ocazia executării acestei pedepse are un caracter gratuit nu justifică calificarea sa ca muncă forţată, ci constituie elementul de constrângere al pedepsei în cauză, prin intermediul căreia se tinde spre corectarea şi reeducarea persoanei. Pedeapsa cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu afectează, per se, articolul 44 din Constituţie (a se vedea DCC nr.15 din 7 februarie 2017, § 30-35).

30. Având în vedere aceste raţionamente, Curtea reţine că executarea pedepsei cu muncă neremunerată în folosul comunităţii nu afectează, în general, nici prevederile articolului 43 alin.(1) din Constituţie, care garantează dreptul la muncă şi la protecţia muncii.

31. Pentru că nu s-a demonstrat incidenţa articolelor 20, 43 alin.(1) şi 44 din Constituţie, Curtea reţine că nu sunt incidente nici articolele 1 alin.(3), 23 alin.(2) şi 54 din Constituţie.

32. Prin urmare, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "se pedepseşte cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore" din articolul 264¹ alin.(1) din Codul penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de dl Nicolae Guzun, parte în dosarul nr.1-4210/2019, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.