BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.126 din 11.09.2025 de inadmisibilitate a sesizării nr.47g/2025 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 8 lit.b) din Legea nr.64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare (imposibilitatea iniţierii unei acţiuni pentru defăimare împotriva instanţei de judecată, în cadrul unui proces judiciar)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
11.09.2025

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.47g/2025 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 8 lit.b) din Legea nr. 64

din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare

(imposibilitatea  iniţierii unei  acţiuni  pentru

defăimare împotriva instanţei de judecată,

în cadrul unui proces judiciar)

nr. 126  din  11.09.2025

 (în vigoare 11.09.2025) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 544-546 art.152 din 28.10.2025

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 3 februarie 2025,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 11 septembrie 2025, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 8 lit.b) din Legea nr.64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare, ridicată de dl avocat Iulian Rusanovschi, în interesele dlui Iurie Roşca, în dosarul nr.2-199/2025, pendinte la Judecătoria Străşeni, sediul central.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dna judecătoare Tatiana Capaţina de la Judecătoria Străşeni, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiului din faţa instanţei de drept comun

3. Pe rolul Judecătoriei Străşeni se află o cauză civilă în care dl Iurie Roşca le cere unei doamne judecător de la Judecătoria Chişinău şi Judecătoriei Chişinău, în principal, să dezmintă informaţii dintr-un comunicat al Judecătoriei Chişinău, să publice un alt comunicat de dezminţire şi să-i prezinte scuze pentru publicarea unor informaţii pe care acesta le consideră false.

4. În procesul de examinare a cauzei, dl avocat Iulian Rusanovschi a ridicat, în interesele dlui Iurie Roşca, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 8 lit.b) din Legea nr.64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare.

5. Printr-o încheiere din 28 ianuarie 2025, Judecătoria Străşeni a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 26

Dreptul la apărare

"(1) Dreptul la apărare este garantat.

(2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale.

(3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.

(4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege."

7. Prevederile relevante ale Legii nr.64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare sunt următoarele:

Articolul 8

Imunitatea în cauzele cu privire la defăimare

"Nu poate fi intentată o acţiune cu privire la defăimare pentru declaraţia făcută:

[...]

b) de către participanţii la proces, inclusiv martorii, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, în cadrul urmăririi penale sau al unui proces judiciar;

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

8. Autorul sesizării afirmă că dispoziţiile articolului 8 lit.b) din Legea cu privire la libertatea de exprimare îi încalcă accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare.

9. Potrivit autorului, persoana care pretinde că este defăimată trebuie să aibă posibilitatea de a trage la răspundere instanţa de judecată care i-a lezat demnitatea, reputaţia sau onoarea în cadrul şedinţelor de judecată, dar mai ales în afara acestor şedinţe de judecată, "folosind pagina web a instituţiei pe post de răfuială publică".

10. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 4 alin.(1), 7, 8, 16, 20 şi 26 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

11. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

12. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea cu privire la libertatea de exprimare, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

13. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul reclamantului dintr-un proces. Astfel, sesizarea este formulată de un subiect care are acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

14. Curtea notează că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă lit.b) din articolul 8 din Legea menţionată. Aceste prevederi nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

15. Cu privire la norma contestată, Curtea admite că aceasta ar putea fi aplicată în litigiul în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

16. Referitor la drepturile fundamentale invocate, Curtea nu identifică argumente care să declanşeze o analiză în fond şi nu-l poate substitui pe autorul sesizării în privinţa formulării acestora.

17. Deşi autorul invocă articolele 4 alin.(1), 7, 8, 16, 20 şi 26 din Constituţie, Curtea observă că acesta îi solicită să aprecieze dacă comunicatul instanţei cade sub incidenţa dispoziţiilor articolului 8 lit.b) din Legea cu privire la libertatea de exprimare. Totuşi, chestiunea supusă analizei Curţii în acest caz nu constituie o problemă de constituţionalitate, ci una de interpretare şi de aplicare a legii. Rezolvarea ei le revine instanţelor de drept comun (a se vedea DCC nr.27 din 24 februarie 2022, § 28).

18. Prin urmare, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie şi 27 alineatele (2) şi (3) lit.d), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 8 lit.b) din Legea nr.64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare, ridicată de dl avocat Iulian Rusanovschi, în interesele dlui Iurie Roşca, în dosarul nr.2-199/2025, pendinte la Judecătoria Străşeni, sediul central.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.