Decizie nr.13 din 23.03.2016 de inadmisibilitate a sesizării nr.21a/2016 privind controlul constituţionalităţii art.4 alin.(4) din Legea nr.333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.21a/2016 privind controlul constituţionalităţii

 art.4 alin.(4) din Legea nr.333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la

 statutul ofiţerului de urmărire penală

nr. 13  din  23.03.2016

 (în vigoare 23.03.2016) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 140-149 art. 47 din 27.05.2016

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Victor POPA, judecători,

cu participarea dlui Maxim Iurcu, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 17 martie 2016,

înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 23 martie 2016 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La 17 martie 2016, dl Adrian Lebedinschi, deputat în Parlament, a adresat Curţii Constituţionale sesizarea privind controlul constituţionalităţii articolului 4 alin.(4) din Legea nr.333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală.

A. Motivele sesizării

2. Motivele sesizării, astfel cum au fost expuse de autor, pot fi rezumate după cum urmează.

3. Conform articolului 1 alin.(1) al Legii nr.333 privind statutul ofiţerului de urmărire penală, ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului şi în limitele competenţei sale, efectuează nemijlocit urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte activităţi prevăzute expres de lege. Alineatul (2) al acestui articol stabileşte că nu pot avea calitatea de ofiţer de urmărire penală angajaţii organelor de urmărire penală abilitaţi cu funcţii de menţinere a ordinii publice, de control sau de exercitare a activităţii operative de investigaţii, care au statut de persoane învestite cu funcţii de constatare a infracţiunilor, stabilit prin lege.

4. Totodată, articolul 4 alineatul (4) al legii stabileşte că procurorul, prin ordonanţa sa, la propunerea ofiţerului de urmărire penală, poate desemna şi alţi angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie, Serviciului Vamal în calitate de ofiţeri de urmărire penală.

5. În acelaşi timp, potrivit art.2 alin.(4) din Codul de procedură penală, normele juridice cu caracter procesual din alte legi pot fi aplicate doar cu condiţia includerii acestora în Cod.

6. În opinia autorului sesizării, prevederile contestate contravin articolului 1 alin.(3) din Constituţie.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei (M.O., 1994, nr.1) sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

“(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil.

(2) Forma de guvernământ a statului este republica.

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.”

8. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M. O., 2013, nr 248-251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 2

Legea procesuală penală

“(1) Procesul penal se reglementează de prevederile Constituţiei Republicii Moldova, de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte şi de prezentul cod.

(2) Principiile generale şi normele dreptului internaţional şi ale tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte constituie elemente integrante ale dreptului procesual penal şi nemijlocit dau naştere drepturilor şi libertăţilor omului în procesul penal.

(3) Constituţia Republicii Moldova are supremaţie asupra legislaţiei procesuale penale naţionale. Nici o lege care reglementează desfăşurarea procesului penal nu are putere juridică dacă este în contradicţie cu Constituţia.

(4) Normele juridice cu caracter procesual din alte legi naţionale pot fi aplicate numai cu condiţia includerii lor în prezentul cod.

(5) În desfăşurarea procesului penal nu pot avea putere juridică legile şi alte acte normative care anulează sau limitează drepturile şi libertăţile omului, încalcă independenţa judecătorească, principiul contradictorialităţii, precum şi contravin normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte.”

Articolul 253

Organele de urmărire penală

“(1) Urmărirea penală se efectuează de către procuror şi de către organele constituite conform legii în cadrul:

1) Ministerului Afacerilor Interne;

2) Serviciului Vamal;

3) Centrului Naţional Anticorupţie.

(2) Organele de urmărire penală sunt reprezentate de ofiţeri de urmărire penală anume desemnaţi în cadrul instituţiilor menţionate în alin.(1) şi subordonaţi organizaţional conducătorului instituţiei respective.

(3) Ofiţerii de urmărire penală sunt independenţi, se supun legii şi indicaţiilor scrise ale conducătorului organului de urmărire penală şi ale procurorului.

(4) Statutul ofiţerului de urmărire penală este stabilit prin lege.”

9. Prevederile relevante ale Legii nr.333-XVI din 10 noiembrie 2006 privind statutul ofiţerului de urmărire penală (M.O., 2006, nr.195-198, art.918) sunt următoarele:

Articolul 1

Ofiţerul de urmărire penală

“(1) Ofiţerul de urmărire penală este persoana care, în numele statului şi în limitele competenţei sale, efectuează nemijlocit urmărirea penală în cauze penale şi exercită alte activităţi prevăzute expres de lege.

(2) Nu pot avea calitatea de ofiţer de urmărire penală angajaţii organelor de urmărire penală abilitaţi cu funcţii de menţinere a ordinii publice, de control sau de exercitare a activităţii operative de investigaţii, care au statut de persoane învestite cu funcţii de constatare a infracţiunilor, stabilit prin lege.”

Articolul 4

Organele administraţiei publice centrale în care activează ofiţeri de urmărire penală

“(1) Ofiţerii de urmărire penală sunt desemnaţi şi îşi desfăşoară activitatea în organele de urmărire penală constituite, conform legii, în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Vamal şi Centrului Naţional Anticorupţie.

(2) Sistemul organelor de urmărire penală include, după caz, departamente, direcţii generale, direcţii, secţii, servicii sau birouri de urmărire penală constituite în cadrul instituţiilor menţionate la alin.(1) şi al subdiviziunilor teritoriale ale acestora.

(3) Constituirea, reorganizarea şi lichidarea organelor de urmărire penală de toate nivelurile se efectuează, în condiţiile legii, de către conducătorii instituţiilor menţionate la alin.(1).

(4) Angajaţii unor alte subdiviziuni din instituţiile menţionate la alin.(1) pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală numai în cazul desemnării lor prin ordonanţă a procurorului, la propunerea ofiţerului de urmărire penală.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului sesizării

10. Autorul sesizării menţionează că, potrivit Codului de procedură penală, urmărirea penală se efectuează de către procuror şi ofiţerul de urmărire penală.

11. În acelaşi timp, potrivit art.2 alin.(4) din Codul de procedură penală, normele juridice cu caracter procesual din alte legi pot fi aplicate doar cu condiţia includerii acestora în Cod.

12. În pofida acestor reglementări, Legea nr.333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală prevede posibilitatea conferirii atribuţiilor de ofiţer de urmărire penală şi altor angajaţi din subdiviziunile Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional Anticorupţie sau Serviciului Vamal prin emiterea unei ordonanţe de către procuror.

13. În final, autorul sesizării susţine că normele contestate încalcă articolul 1 alin.(3) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

14. Examinând sesizarea sub aspectul admisibilităţii, Curtea constată următoarele.

15. În temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, articolului 4 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi articolului 4 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor.

16. Curtea menţionează că articolele 25 lit.g) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin.(1) lit.g) din Codul jurisdicţiei constituţionale abilitează deputatul în Parlament cu dreptul de a sesiza Curtea Constituţională.

17. Curtea reţine că prerogativa cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie presupune stabilirea corelaţiei dintre normele contestate şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia.

18. Curtea constată că obiectul sesizării vizează corelaţia între normele cuprinse în Legea nr.333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală (art.4 alin.(4)) şi normele Codului de procedură penală, în ceea ce priveşte condiţiile în care angajaţii organelor de drept pot avea atribuţii de ofiţer de urmărire penală.

19. Curtea menţionează că, prin Decizia nr.8 din 9 noiembrie 2015 şi Decizia nr.7 din 26 februarie 2016, au fost declarate inadmisibile două sesizări cu un obiect identic.

20. Curtea a menţionat că, în lipsa incidenţei normei constituţionale asupra normei contestate, sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

21. Curtea stabileşte că, întrucât sesizarea este una repetitivă şi nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele expuse în Decizia nr.8 din 9 noiembrie 2015 şi în Decizia nr.7 din 26 februarie 2016 sunt valabile şi în prezenta cauză.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi pct.28 lit.b) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea deputatului în Parlament Adrian Lebedinschi privind controlul constituţionalităţii articolului 4 alin.(4) din Legea nr.333 din 10 noiembrie 2006 cu privire la statutul ofiţerului de urmărire penală.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.