Decizie nr.135 din 12.08.2021 de inadmisibilitate a sesizării nr.186g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 445 alin.(1) din Codul contravenţional (nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenţie [II])
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.186g/2021 privind
excepţia de neconstituţionalitate a articolului 445
alin.(1) din Codul contravenţional
(nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenţie [II])
nr. 135 din 12.08.2021
(în vigoare 12.08.2021)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 219-225 art. 177 din 17.09.2021
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,
dlui Nicolae ROŞCA,
dnei Liuba ŞOVA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată pe 4 august 2021,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând pe 12 august 2021, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 445 alin.(1) din Codul contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, ridicată de dl avocat Maxim Belinschi, în dosarul nr.4r-119/2021, pendinte la Curtea de Apel Comrat.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători de la Curtea de Apel Comrat, format din dna Liudmila Caraianu, dl Andrei Mironov şi dl Serghei Gubenco, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. Pe 20 februarie 2020, un agent constatator din cadrul Inspectoratului de Poliţie Vulcăneşti a întocmit în privinţa dnei Inga Şeder un proces-verbal cu privire la contravenţia prevăzută de articolul 63 din Codul contravenţional [neîndeplinirea obligaţiilor de întreţinere, de educare şi de instruire a copilului]. Prin hotărârea din 19 mai 2021, Judecătoria Comrat a dispus anularea procesului-verbal cu privire la contravenţie, bazându-se, în special, pe dispoziţiile articolului 445 alin.(1) din Codul contravenţional.
4. Dl avocat Maxim Belinschi a formulat, în interesele victimei, un recurs împotriva hotărârii menţionate supra.
5. În cadrul examinării recursului, dl avocat Maxim Belinschi a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 445 alin.(1) din Codul contravenţional.
6. Printr-o încheiere din 19 iulie 2021, Curtea de Apel Comrat a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.
B. Legislaţia pertinentă
7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."
Articolul 24
Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică
"(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.
(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.
[…]."
Articolul 28
Viaţa intimă, familială şi privată
"Statul respectă şi ocroteşte viaţa intimă, familială şi privată."
8. Prevederile relevante ale Codului contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, sunt următoarele:
Articolul 443
Conţinutul procesului-verbal cu privire la contravenţie
"(1) Procesul-verbal cu privire la contravenţie va cuprinde:
a) data (ziua, luna, anul), ora şi locul încheierii;
b) calitatea, numele şi prenumele agentului constatator, denumirea autorităţii pe care o reprezintă;
c) numele, prenumele, domiciliul, ocupaţia persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional, datele din buletinul lui de identitate sau, după caz, din alt act care stabileşte identitatea persoanei, iar în cazul persoanei juridice, denumirea, sediul, codul ei fiscal, datele persoanei fizice care o reprezintă;
d) fapta contravenţională, locul şi timpul săvârşirii ei, circumstanţele cauzei care au importanţă pentru stabilirea faptelor şi consecinţelor lor juridice, evaluarea eventualelor pagube cauzate de contravenţie;
e) încadrarea juridică a faptei, norma materială contravenţională şi indiciile calificative ale elementelor constitutive ale contravenţiei;
f) aducerea la cunoştinţa persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional şi a victimei a drepturilor şi obligaţiilor lor prevăzute la art.384 şi 387;
g) obiecţiile şi probele pe care persoana în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional le aduce în apărarea sa, precum şi obiecţiile şi probele victimei;
h) informaţii despre instituţia bancară şi despre modul de plată a amenzii.
[…]"
Articolul 445
Nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenţie
"(1) Neconsemnarea în procesul-verbal cu privire la contravenţie a menţiunilor privind numele, prenumele şi funcţia agentului constatator, numele, prenumele, data (ziua, luna, anul) întocmirii procesului-verbal, seria şi numărul actului de identitate şi numărul de identificare personal (IDNP) sau datele de identificare din buletinul de identitate provizoriu ale făptuitorului care renunţă la numărul de identificare personal şi la evidenţa automatizată în Registrul de stat al populaţiei, iar în cazul persoanei juridice – lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a circumstanţelor comiterii şi încadrării juridice a faptei contravenţionale săvârşite şi a datei comiterii acesteia, a semnăturii agentului constatator sau a martorului asistent, în cazul refuzului contravenientului de a semna, atrage nulitatea absolută a procesului-verbal.
(2) Celelalte încălcări ale art.443 sau ale altor norme imperative din prezentul cod pot să ducă la nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenţie doar în cazul în care acestea afectează în mod esenţial fondul cauzei."
[în redactarea Legii nr.159 din 12 octombrie 2018, în vigoare din 9 decembrie 2018]
Articolul 445
Nulitatea procesului-verbal cu privire la contravenţie
"Neconsemnarea în procesul-verbal cu privire la contravenţie a datelor şi faptelor indicate la art.443 are ca efect nulitatea acestuia."
[în redactarea la data adoptării Hotărârii Curţii Constituţionale nr.32 din 29 noiembrie 2018]
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate
9. Autorul excepţiei a menţionat că articolul 445 alin.(1) din Codul contravenţional prevede de o maniera imperativă informaţiile care trebuie introduse într-un proces-verbal cu privire la comiterea contravenţiei, neconsemnarea cărora atrage nulitatea absolută a procesului.
10. Aşadar, în opinia autorului, în situaţia în care instanţa de judecată constată că lipseşte vreuna din menţiunile prevăzute de articolul 445 alin.(1) din Codul contravenţional, ea este obligată să anuleze procesul-verbal cu privire la contravenţie şi, prin urmare, să înceteze procesul contravenţional. Autorul excepţiei consideră că acest fapt încalcă drepturile victimei de a fi descoperită contravenţia şi de a-i trage la răspundere pe contravenienţi.
11. În motivarea excepţiei, autorul face trimitere la Hotărârea Curţii Constituţionale nr.32 din 29 noiembrie 2018, prin care articolul 445 din Codul contravenţional [în redactarea la data adoptării Hotărârii] a fost declarat neconstituţional.
12. Prin urmare, autorul consideră că articolul 445 alin.(1) din Codul contravenţional, în redactarea actuală, este contrar articolelor 20, 24 şi 28 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul contravenţional, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
15. Curtea observă că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.
16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile articolului 445 alin.(1) din Codul contravenţional. Curtea constată că, în această redactare, dispoziţiile articolului 445 alin.(1) din Codul contravenţional nu au făcut obiect al controlului de constituţionalitate.
17. Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa ca o condiţie de admisibilitate a sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate şi faptul ca prevederile contestate să fie aplicate la soluţionarea cauzei (a se vedea HCC nr.2 din 9 februarie 2016, punctul 1 din dispozitiv).
18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză contravenţională care are ca obiect un recurs formulat împotriva hotărârii instanţei de fond prin care a fost anulat un proces-verbal cu privire la contravenţie. La baza declarării nulităţii procesului-verbal au stat prevederile contestate ale articolului 445 alin.(1) din Codul contravenţional. Astfel, Curtea admite că instanţa de recurs va aplica în analiza sa dispoziţiile contestate.
19. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.95 din 17 iunie 2021, § 28; DCC nr.109 din 13 iulie 2021, § 19).
20. Autorul excepţiei a susţinut că articolul 445 alin.(1) din Codul contravenţional contravine articolelor 20 [accesul liber la justiţie], 24 [dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică] şi 28 [viaţa intimă, familială şi privată] din Constituţie.
21. Cu privire la incidenţa articolului 20 din Constituţie, autorul sesizării nu a motivat în ce măsură prevederile contestate afectează dreptul de acces liber la justiţie. Curtea reţine că simpla enumerare a normelor constituţionale, în lipsa argumentelor care ar fundamenta pretinsa relaţie de contrarietate a dispoziţiilor legale criticate faţă de acestea, nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituţionalitate. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile sesizările formulate, precizând că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument (a se vedea DCC nr.65 din 13 mai 2021, § 16-18).
22. Referitor la critica în baza articolelor 24 şi 28 din Constituţie, Curtea observă că autorul excepţiei face trimitere la argumentele din Hotărârea nr.32 din 29 noiembrie 2018, prin care au fost declarate neconstituţionale articolul 445 şi textul "şi 445" din articolul 461 din Codul contravenţional [în redactarea la data adoptării acelei Hotărâri].
23. În Hotărârea citată, Curtea a observat că, în redactarea anterioară, prevederile articolului 445 din Codul contravenţional erau rigide şi insensibile în privinţa circumstanţelor, pentru că sancţionau procesul-verbal cu privire la contravenţie cu nulitatea absolută, în cazul în care acesta nu conţinea cel puţin una dintre menţiunile stabilite de lege. Din această perspectivă, legea nu le acorda instanţelor de judecată posibilitatea de a înlătura erorile care nu pot afecta, în mod obiectiv, caracterul echitabil al procesului (HCC nr.32 din 29 noiembrie 2018, § 40).
24. De asemenea, Curtea a menţionat că declararea neconstituţionalităţii prevederilor contestate nu împiedică Parlamentul să diferenţieze cazurile de nulitate absolută şi de nulitate relativă a procesului-verbal cu privire la contravenţie (HCC nr.32 din 29 noiembrie 2018, § 45).
25. Curtea observă că, în redactarea actuală, articolul 445 din Codul contravenţional face deosebire între nulitatea absolută [alin. (1)] şi cea relativă [alin. (2)]. Cu alte cuvinte, legislatorul a ţinut cont de constatările Curţii Constituţionale din Hotărârea nr.32 din 29 noiembrie 2018 şi a diferenţiat cazurile de nulitate absolută şi de nulitate relativă a procesului-verbal cu privire la contravenţie.
26. Având în vedere că legislatorul s-a conformat cu raţionamentele Curţii în materie de nulitate a procesului-verbal cu privire la contravenţie, Curtea reţine ca nefondată critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate în raport cu articolul 445 alin.(1) din Codul contravenţional. De altfel, chiar în Hotărârea nr.32 din 29 noiembrie 2018, la care face trimitere autorul excepţiei, Curtea a reţinut că procesul-verbal cu privire la contravenţie este un act administrativ, care emană de la o autoritate publică, dotată cu competenţa de a constata şi de a sancţiona faptele contravenţionale, se bucură de prezumţiile de legalitate, de autenticitate şi de veridicitate. De asemenea, acesta este executoriu. Astfel, pentru încheierea valabilă a procesului-verbal, în scopul producerii de efecte juridice, redactarea lui trebuie să respecte o anumită formă ad validitatem, trebuind realizate toate exigenţele de fond şi de formă (§ 38).
27. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 445 alin.(1) din Codul contravenţional, adoptat prin Legea nr.218 din 24 octombrie 2008, ridicată de dl avocat Maxim Belinschi, în dosarul nr.4r-119/2021, pendinte la Curtea de Apel Comrat.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE | Domnica MANOLE |
| Nr.135. Chişinău, 12 august 2021. | |