Decizie nr.14 din 07.02.2023 de inadmisibilitate a sesizării nr.194g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 6 alin.(1) lit.a) şi 7 alin.(1) lit.d) din Legea nr.243 din 24 decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova (aplicarea amnistiei în cazul persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.194g/2022 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolelor 6 alin.(1) lit.a) şi 7 alin.(1)

lit.d) din Legea nr.243 din 24 decembrie 2021 privind

amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la

proclamarea independenţei Republicii Moldova

(aplicarea amnistiei în cazul persoanelor

condamnate la detenţie pe viaţă)

nr. 14  din  07.02.2023

 (în vigoare 07.02.2023) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 62-64 art. 39 din 24.02.2023

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată la 24 noiembrie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 7 februarie 2023, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 6 alin.(1) lit.a) şi 7 alin.(1) lit.d) din Legea nr.243 din 24 decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, ridicată din oficiu de dl judecător Ivan Parii, în dosarul nr.21ji-199/2021, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

2. Sesizarea a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Ivan Parii pe baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

3. La 7 decembrie 2022, autorul excepţiei a depus la Curtea Constituţională un supliment prin care şi-a concretizat criticile de neconstituţionalitate.

A. Circumstanţele litigiului principal

4. Pe rolul Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, se află un demers privind aplicarea amnistiei faţă de dl Radu Buga, condamnat la detenţie pe viaţă, care la data formulării demersului său avea executaţi, în mod efectiv, patru ani, patru luni şi 27 zile de închisoare.

5. În cadrul examinării cauzei, printr-o încheiere din 18 noiembrie 2022, dl judecător Ivan Parii a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 6 alin.(1) lit.a) şi 7 alin.(1) lit.d) din Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova (în continuare Legea privind amnistia) şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

6. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 7

Constituţia, Lege Supremă

"Constituţia Republicii Moldova este Legea ei Supremă. Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică."

Articolul 16

Egalitatea

"[…]

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 24

Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică

"(1) Statul garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică.

(2) Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante.

(3) Pedeapsa cu moartea este abolită. Nimeni nu poate fi condamnat la o asemenea pedeapsă şi nici executat."

Articolul 88

Alte atribuţii [ale Preşedintelui Republicii Moldova]

"Preşedintele Republicii Moldova îndeplineşte şi următoarele atribuţii:

[...]

e) acordă graţiere individuală;

[...]."

7. Prevederile relevante ale Legii nr.243 din 24 decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova sunt următoarele:

"Art.1. – (1) Prezenta lege se aplică condiţionat şi exclusiv persoanelor bănuite, învinuite şi inculpate, precum şi persoanelor condamnate, care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei, al perioadei de probaţiune sau al termenului de probă şi sunt evaluate psihologic ca prezentând risc de recidivă mediu sau redus, dacă persoanele respective cad sub incidenţa prevederilor art.2–5, 7, 8."

"Art.6. – (1) Prevederile art.1–5 nu se aplică persoanei:

a) condamnate la detenţiune pe viaţă sau a cărei pedeapsă capitală a fost comutată în pedeapsă cu închisoare ori în pedeapsa detenţiunii pe viaţă şi care a executat mai puţin de 25 de ani de închisoare;

a¹) bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate care a fost condamnată anterior pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, executând în tot sau în parte pedeapsa cu închisoare;

b) bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate pentru una dintre infracţiunile calificate ca fiind deosebit de grave sau excepţional de grave, conform Codului penal nr.985/2002, ori calificate ca fiind infracţiuni grave conform art.71 din Codul penal aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 24 martie 1961;

c) bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni în locurile de detenţie;

d) bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate pentru una dintre infracţiunile prevăzute la următoarele articole din Codul penal nr.985/2002: art.135–139, art.140 alin.(2), art.140¹–145, art.151, art.158 alin.(2)–(4), art.160 alin.(3), art.164 alin.(2) şi (3), art.165, art.166 alin.(2) şi (3), art.166¹ şi 167, art.168 alin.(2) şi (3), art.169 alin.(2), art.171 şi 172, art.174–175¹, art.179 alin.(3), art.181², art.183 alin.(2), art.186 alin.(5), art.187 alin.(2)–(5), art.188, art.189 alin.(2)–(6), art.190 alin.(5), art.191 alin.(5), art.196 alin.(4), art.201¹, art.205 şi 206, art.208–209, art.211 alin.(2), art.212 alin.(2)–(4), art.213, art.216 alin.(3), art.217 alin.(4), art.217¹ alin.(3) şi (4), art.217³, art.217⁴ alin.(2) şi (3), art.217⁶, art.219 alin.(2), art.220 alin.(2) şi (3), art.236 şi 237, art.238 alin.(2), art.239 alin.(2), art.239¹ şi 239², art.240 alin.(3) şi (4), art.243 şi 244, art.245–246¹, art.247 alin.(2), art.248 alin.(3)–(7), art.248¹ şi 248², art.252 alin.(2)–(4), art.257 şi 258, art.260¹–261¹, art.264 alin.(2)–(6), art.264¹, art.275, art.278–280, art.282–286, art.289–289³, art.292, art.295 alin.(1)–(6), art.295¹ alin.(1) şi (2), art.295² alin.(1)–(3), art.303–315, art.322 alin.(2)–(6), art.324–329, art.330², art.332–335¹, art.337–343, art.344 alin.(2), art.345, art.347, art.349, art.352 alin.(3), art.360, art.362¹ alin.(3), art.365 alin.(2) şi (3), art.368 alin.(2), art.369 alin.(3), art.370 alin.(2) şi (3), art.385–388;

e) care a săvârşit infracţiunea prevăzută la art.166¹ alin.(2)–(4), precum şi a săvârşit asupra minorilor infracţiuni prevăzute la art.171–175¹, art.201, art.206, art.208–208² din Codul penal nr.985/2002;

f) bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate pentru una dintre infracţiunile prevăzute la următoarele articole din Codul penal aprobat prin Legea R.S.S. Moldoveneşti din 24 martie 1961: art.63, art.72 alin.(2), art.101¹, art.103, art.103¹ alin.(2), art.104, art.105², art.107 alin.(3) şi (4), art.112¹, art.112³, art.113¹, art.113², art.115¹, art.116 alin.(2), art.124¹ alin.(2), art.136, art.155⁴, art.155⁶ alin.(2), art.156 alin.(2), art.157 alin.(3) şi (4), art.164⁹ alin.(3), art.177 alin.(4)–(6), art.184 alin.(3), art.187¹ alin.(1), art.189, art.198¹, art.200–203², art.206, art.224, art.224², art.224³, art.224⁶ alin.(2), art.225³, art.262, art.263, art.266, art.269;

g) bănuite, învinuite, inculpate sau condamnate pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie şi absolvită anterior în tot sau în parte, în temeiul actului de amnistie sau de graţiere, de pedeapsa stabilită pentru săvârşirea unei alte infracţiuni;

h) în privinţa căreia a fost înlăturată anterior răspunderea penală, de trei sau mai multe ori, în temeiul împăcării părţilor conform prevederilor art.109 din Codul penal nr.985/2002.

[...]."

Art.7. – (1) Persoanei condamnate la pedeapsa cu închisoare, la data intrării în vigoare a prezentei legi, căreia nu i se pot aplica prevederile art.4–6 i se reduce termenul de pedeapsă după cum urmează:

[...]

d) la 30 de ani de închisoare, dacă este condamnată la detenţiune pe viaţă;

[...]."

[Articolul 7 în redactarea Legii nr.74 din 31 martie 2022]

Art.7. – (1) Persoanei condamnate la data intrării în vigoare a prezentei legi, căreia nu i se pot aplica prevederile art.4–6 i se reduce termenul de pedeapsă sau i se comută pedeapsa după cum urmează:

[...]

d) la 30 de ani de închisoare, dacă este condamnată la detenţiune pe viaţă;

[...]."

[Articolul 7 în redactarea Legii nr.316 din 17 noiembrie 2022, în vigoare 9 ianuarie 2023]

8. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 71

Detenţiunea pe viaţă

"(1) Detenţiunea pe viaţă constă în privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii.

(2) Detenţiunea pe viaţă se stabileşte numai pentru infracţiunile excepţional de grave.

(3) Detenţiunea pe viaţă nu poate fi aplicată femeilor şi minorilor."

Articolul 91

Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen

"(1) Persoanei care execută pedeapsa cu închisoare i se poate aplica liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen dacă a realizat programul individual de executare a pedepsei, a reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care a fost condamnată, cu excepţia cazului când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi dacă se constată că corectarea ei este posibilă fără executarea deplină a pedepsei. Persoana poate fi liberată, în întregime sau parţial, şi de pedeapsa complementară.

[...]

(5) Persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 30 de ani de închisoare, fără a se lua în calcul compensarea privilegiată a zilelor de muncă.

[...]."

Articolul 107

Amnistia

"(1) Amnistia este actul ce are ca efect înlăturarea răspunderii penale sau a pedepsei fie reducerea pedepsei aplicate sau comutarea ei.

(2) Amnistia nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă şi asupra drepturilor persoanei vătămate.

(3) Amnistia nu se aplică în cazul săvârşirii de infracţiuni prevăzute la art.166¹ alin.(2)–(4), precum şi persoanelor care au săvârşit asupra minorilor infracţiuni prevăzute la art.171–175¹, 201, 206, 208, 208¹ şi 208²."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că Legea privind amnistia nu prevede clar dacă persoanele condamnate la detenţie pe viaţă pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de articolul 6 alin.(1) literele d) şi f) din Lege, care au executat în mod efectiv 25 ani de închisoare, pot solicita absolvirea de executarea pedepsei în situaţia în care condamnatul prezintă un risc mediu sau redus de recidivă şi este caracterizat pozitiv.

10. Autorul excepţiei consideră că prin textul "care a executat mai puţin de 25 de ani de închisoare" de la articolul 6 lit.a) din Lege, legislatorul a urmărit să absolve de executarea pedepsei persoanele care au executat în mod efectiv 25 ani de închisoare.

11. Autorul excepţiei menţionează că textul "se reduce termenul de pedeapsă la 30 ani închisoare" din articolul 7 alin.(1) lit.d) din Lege este neclar, deoarece articolul 70 alin.(5) din Codul penal nu operează cu noţiunea de "reducere a pedepsei" faţă de persoanele condamnate la detenţie pe viaţă, fiind utilizat cuvântul "înlocuieşte". De asemenea, articolul 70 alin.(5) din Codul penal permite înlocuirea pedepsei detenţiei pe viaţă cu închisoarea pe un termen de 30 de ani doar prin graţiere, care ţine de competenţa Preşedintelui Republicii Moldova, potrivit articolului 88 lit.e) din Constituţie, nu a judecătorului de instrucţie.

12. Autorul excepţiei conchide că normele contestate nu prevăd condiţiile în care persoana condamnată la detenţie pe viaţă poate solicita absolvirea de executarea pedepsei şi condiţiile în care poate solicita reducerea pedepsei la 30 ani de închisoare.

13. În suplimentul depus la 7 decembrie 2022, autorul excepţiei menţionează că articolul 24 din Constituţie, corespondent articolelor 2 şi 3 din Convenţia Europeană, prevede obligaţia pozitivă a statelor de a lua toate măsurile pentru protejarea efectivă a dreptului la viaţă şi a dreptului de a nu fi supus torturii şi tratamentului inuman şi degradant. Curtea Europeană a reţinut, în jurisprudenţa sa, că amnistia persoanelor care au ucis civili sau i-au supus relelor tratamente ar fi contrară obligaţiilor asumate de stat şi care decurg din articolele 2 şi 3 din Convenţie, pentru că ar împiedica investigarea unor asemenea acte şi ar conduce în mod necesar la impunitate pentru cei răspunzători (Margus v. Croaţia [MC], 27 mai 2014, §127). În cauza E.G. v. Republica Moldova, 13 aprilie 2021, Curtea Europeană a constatat că aplicarea amnistiei în privinţa unei persoane condamnate pentru acţiuni de agresiune sexuală era incompatibilă cu obligaţiile pozitive ale statului care decurg din articolele 3 şi 8 din Convenţie.

14. Sub acest aspect, autorul excepţiei consideră că înlocuirea pedepsei detenţiei pe viaţă cu 30 de ani de închisoare, ca urmare a aplicării amnistiei faţă de condamnat, potrivit articolului 7 lit.d) din Lege, ar constitui o încălcare a articolelor 2 şi 3 din Convenţie şi a articolului 24 alin.(1) din Constituţie. De asemenea, comutarea pedepsei detenţiunii pe viaţă la închisoare pe un termen de 30 de ani, pe baza articolului 7 lit.d) din Lege, ar constitui o inechitate socială şi o ingerinţă în drepturile victimelor şi ale succesorilor acestora.

15. În opinia autorului excepţiei, prevederile contestate contravin articolelor 2, 3 şi 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi articolelor 1 alin.(3), 7, 16, 23, 24 alin.(1) şi 88 lit.e) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de un judecător din oficiu. Astfel, Curtea constată că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă articolele 6 alin.(1) lit.a) şi 7 alin.(1) lit.d) din Legea privind amnistia. Prevederile în discuţie nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

20. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unui demers privind aplicarea actului de amnistie faţă de o persoană condamnată la detenţie pe viaţă (a se vedea § 4-5). Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.

21. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să fie examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea a analizat, prin prisma argumentelor autorului excepţiei, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (DCC nr.83 din 17 iunie 2022, § 20).

22. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate afirmă că prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 7 [Constituţia, Lege Supremă], 16 [egalitatea], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 24 [dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică] şi 88 lit.e) [alte atribuţii ale Preşedintelui Republicii Moldova] din Constituţie şi articolelor 2, 3 şi 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

23. Referitor la articolele 1 alin.(3), 7 şi 16 din Constituţie, Curtea reţine că autorul excepţiei nu a motivat în ce măsură prevederile contestate afectează normele constituţionale menţionate. Potrivit articolelor 24 alin.(2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 39 din Codul jurisdicţiei constituţionale, sesizarea trebuie să fie motivată. În situaţii similare, Curtea a notat că simpla trimitere la un text din Constituţie, fără explicarea pretinsei neconformităţi cu acesta a prevederilor legale contestate, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea excepţii de neconstituţionalitate, Curtea ar înlocui autorul acesteia în vederea formulării unor critici de neconstituţionalitate, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu (a se vedea DCC nr.128 din 13 septembrie 2022, § 24).

24. Referitor la incidenţa articolului 23 din Constituţie, în jurisprudenţa sa Curtea a subliniat că acest articol nu are o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabil, autorul excepţiei de neconstituţionalitate trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile articolului 23 (a se vedea DCC nr.96 din 12 iulie 2022, § 25; DCC nr.108 din 6 septembrie 2022, § 19).

25. Referitor la articolul 20 din Constituţie, corespondentul articolului 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul la un proces echitabil, Curtea Europeană a reţinut că procedurile care vizează doar condiţiile de aplicare a unei legi de amnistie în privinţa unei persoane, a cărei condamnare a devenit definitivă nu se referă la "fondul unei acuzaţii penale", ci mai curând la o chestiune legată de executarea pedepselor. În consecinţă, articolul 6 din Convenţie nu este aplicabil în această cauză (a se vedea Montcornet de Caumont v. Franţa (dec.), 13 mai 2003). Având în vedere acest aspect, Curtea nu reţine incidenţa articolului 20 din Constituţie.

26. Referitor la incidenţa articolului 24 din Constituţie, Curtea reţine că acesta prevede că statul îi garantează fiecărui om dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică. Nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau tratamente crude, inumane ori degradante. Articolul 24 din Constituţie trebuie interpretat prin prisma articolelor 2 şi 3 din Convenţia Europeană şi a principiilor din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în această materie.

27. Cu referire la amnistie, în cauza Marguš v. Croaţia [MC], 27 mai 2014, Curtea Europeană a considerat că procedurile penale pornite în privinţa reclamantului au fost încetate în mod necorespunzător pe baza amnistiei, deşi acesta era acuzat de comiterea unor infracţiuni grave în timpul războiului din Croaţia. Curtea Europeană a observat că reclamantului i s-a aplicat amnistia pentru acte care constituiau încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului, protejate de articolele 2 şi 3 din Convenţie. Curtea a notat că statele au obligaţia de a judeca faptele precum tortura şi omorurile intenţionate. Aplicarea amnistiei în privinţa actelor referitoare la uciderea şi maltratarea civililor ar fi contrară obligaţiilor statului care decurg din articolele 2 şi 3 din Convenţie, deoarece ar împiedica investigarea unor astfel de acte şi ar conduce la impunitate pentru cei responsabili. Curtea Europeană a considerat că autorităţile naţionale nu ar trebui să creeze impresia că sunt dispuse să tolereze un astfel de tratament şi persoanele să rămână nepedepsite (a se vedea Marguš v. Croaţia [MC], § 124-128 şi, de asemenea, Turan Cakir v. Belgia, 10 martie 2009, § 69).

28. În cauza Vazagashvili şi Shanava v. Georgia, 18 iulie 2019, Curtea Europeană a reţinut, într-un caz în care fiul reclamanţilor a fost omorât prin împuşcare de către poliţie, că deşi dreptul naţional le permitea tribunalelor să impună o pedeapsă mai mare, acestea i-au redus pedeapsa cu o pătrime, în conformitate cu dispoziţiile general aplicabile ale Legii amnistiei. Curtea Europeană a subliniat că era regretabil că legislatorul naţional nu a acordat atenţia cuvenită, atunci când a adoptat Legea amnistiei, necesităţii de a pedepsi cu o stricteţe fermă abuzurile grave ale poliţiei. Atunci când un agent al statului, în special un ofiţer care aplică legea, a fost condamnat pentru o infracţiune care încalcă dreptul la viaţă, acordarea unei amnistii sau a unei graţieri nu ar trebui permisă. Statele ar trebui să aibă o atitudine mai strictă atunci când îşi pedepsesc propriii ofiţeri care aplică legea pentru comiterea unor infracţiuni atât de grave, care pun în pericol viaţa, spre deosebire de situaţiile în care pedepsesc infractorii obişnuiţi, pentru că nu se mai pune problema răspunderii penale individuale a infractorilor, ci intervine obligaţia statului de a combate impunitatea infractorilor care ar putea considera că o deţin în virtutea propriului mandat şi pentru a menţine încrederea publicului în privinţa sistemului de aplicare a legii (§ 92).

29. În cea mai recentă cauză privind aplicarea amnistiei, Curtea Europeană a reţinut că reducerea cu o treime din pedeapsa închisorii de opt ani, ca urmare a aplicării amnistiei, în cazul comiterii unor infracţiuni de tortură şi rele tratamente, a fost contrară Convenţiei (Vardanyan şi Khalafyan v. Armenia, 8 noiembrie 2022, § 91). În acest context, Curtea a notat că amnistiile şi graţierile nu trebuie tolerate în cauzele privind tortura sau relele tratamente (a se vedea Mocanu şi alţii v. România [MC], 17 septembrie 2014, § 326).

30. De asemenea, articolul 3 din Convenţie trebuie interpretat ca impunând caracterul reductibil al detenţiei pe viaţă, în sensul în care autorităţilor li se permite să verifice dacă au avut loc schimbări semnificative în viaţa deţinutului şi dacă acesta a făcut progrese în vederea reabilitării sale. Acest fapt presupune că detenţia continuă nu mai poate fi justificată din raţiuni penologice legitime. Condamnarea la detenţie pe viaţă nu va fi conformă cu standardele impuse de articolul 3 din Convenţie acolo unde dreptul naţional nu prevede posibilitatea efectuării unui asemenea control (Vinter şi alţii v. Regatul Unit [MC], 9 iulie 2013, § 119-122). În cauza Matiošaitis şi alţii v. Lituania, 23 mai 2017, Curtea Europeană a reţinut că, în conformitate cu legislaţia lituaniană, deţinuţilor condamnaţi la detenţie pe viaţă nu li se înlocuia pedeapsa în conformitate cu Legea amnistiei. Toate amnistiile anterioare nu se aplicau condamnaţilor care au comis crimele cele mai grave. Mai mult, trei dintre amnistii au prevăzut expres că nu se aplică în privinţa persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă. De asemenea, comutarea detenţiei pe viaţă din cauza unei boli terminale nu putea fi considerată o "perspectivă de eliberare". Deşi articolul 3 din noul Cod penal permitea comutarea detenţiei pe viaţă în închisoare într-o perioadă determinată, cererile condamnaţilor care au solicitat comutarea detenţiei pe viaţă au fost respinse. Curtea Europeană a reţinut că, chiar dacă pedepsele condamnaţilor la detenţie pe viaţă erau justificate, ei nu trebuiau lipsiţi de speranţa că ar putea beneficia de comutarea pedepsei detenţiei pe viaţă (§ 161-164, 180).

31. Totuşi, Curtea Europeană a reiterat că amnistiile şi graţierile sunt, în esenţă, chestiuni de drept intern ale statelor membre şi că, în principiu, nu sunt contrare dreptului internaţional, cu excepţia cazului în care se referă la acte care constituie încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului (a se vedea Makuchyan şi Minasyan v. Azerbaidjan şi Ungaria, 26 mai 2020, § 160; E.G. v. Republica Moldova, 13 aprilie 2021, § 43).

32. În acest context, Curtea reţine că, potrivit articolului 107 alin.(1) din Codul penal, amnistia poate avea următoarele efecte: (i) înlăturarea răspunderii penale; (ii) înlăturarea pedepsei; (iii) reducerea pedepsei sau (iv) comutarea pedepsei. Potrivit articolului 1 alin.(1) din Legea privind amnistia, amnistia se aplică în mod condiţionat şi exclusiv persoanelor bănuite, învinuite şi inculpate, precum şi persoanelor condamnate, care sunt caracterizate pozitiv pe parcursul executării pedepsei, al perioadei de probaţiune sau al termenului de probă şi sunt evaluate psihologic ca prezentând risc de recidivă mediu sau redus, dacă persoanele respective cad sub incidenţa prevederilor articolelor 2–5, 7 şi 8 din Lege. Sub acest aspect, Curtea reţine că articolul 24 din Constituţie nu impune optarea pentru unul dintre termenii "reducere", "comutare" sau "înlocuire" a pedepsei detenţiei pe viaţă cu pedeapsa închisorii la 30 de ani de închisoare.

33. Analizând în mod sistemic textul Legii contestate, Curtea observă că articolul 1 conţine prevederi generale referitoare la condiţiile de bază şi procedurile aplicării amnistiei. Articolul 2 din Lege reglementează procedura înlăturării răspunderii penale prin încetarea proceselor la faza urmăririi penale sau la etapa judecării cauzei. Articolele 3-5, 7 şi 8 din Lege se referă la condiţiile de absolvire de executarea pedepsei, la reducerea şi la comutarea acesteia.

34. Curtea mai observă că articolul 6 alin.(1) din Lege stabileşte că prevederile articolelor 1-5 din Lege nu se aplică persoanelor prevăzute de literele a)-h) din acest alineat. Astfel au fost stabilite unele excepţii ca, de exemplu, comiterea infracţiunilor deosebit de grave sau excepţional de grave enumerate în articolul 6 alin.(1) lit.b), d)-f) din Lege, inter alia, acte criminale care constituie încălcări grave ale drepturilor fundamentale ale omului.

35. Curtea admite că, în acest caz legislatorul, reieşind din competenţa sa constituţională de a reglementa prin adoptarea legilor organice în domeniul politicilor penale ale statului şi acordării amnistiei (articolele 66 lit.p) şi 72 alin.(3) lit.n) şi o) din Constituţie), a dat prioritate scopului de a asigura securitatea şi ordinea publică, de a garanta şi de a proteja drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor, inclusiv ale părţilor vătămate.

36. Totuşi, în cazul persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă, legislatorul a prevăzut posibilitatea comutării pedepsei detenţiei pe viaţă cu pedeapsa 30 de ani de închisoare, cu condiţia că aceste persoane nu cad sub incidenţa articolelor 4-6 din Lege (a se vedea articolul 7 alin.(1) lit.d) din Lege).

37. Referitor la argumentul autorului sesizării care susţine că posibilitatea comutării pedepsei persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă contravine obligaţiilor pozitive ale statului, care decurg din articolul 24 din Constituţie şi din articolele 2 şi 3 din Convenţie, Curtea reţine că dispoziţiile articolului 7 alin.(1) lit.d) din Legea privind amnistia nu stabilesc, la modul general, un mecanism care ar elibera imediat din închisoare persoanele condamnate la detenţie pe viaţă şi, prin urmare, ar conduce la impunitate. Dimpotrivă, comutarea pedepsei detenţiei pe viaţă cu pedeapsa 30 de ani de închisoare nu este aplicabilă în mod automat tuturor condamnaţilor la detenţie pe viaţă. Curtea reaminteşte că pentru a beneficia de comutare conform articolului 7 alin.(1) lit.d) din Lege, condamnatul trebuie să fie caracterizat pozitiv pe parcursul executării pedepsei şi să fie evaluat psihologic ca prezentând un risc de recidivă mediu sau redus (articolul 1 alin.(1) din Lege).

38. Curtea mai observă că legea naţională conţine prevederi care oferă persoanelor condamnate la detenţie pe viaţă speranţă la atenuarea pedepsei. În special, articolul 91 alin.(5) din Codul penal prevede că această categorie de condamnaţi poate fi liberată condiţionat de pedeapsă înainte de termen dacă instanţa de judecată va considera în mod individual că nu mai există necesitatea executării de mai departe a pedepsei şi dacă această persoană a executat efectiv cel puţin 30 de ani de închisoare, fără a se lua în calcul compensarea privilegiată a zilelor de muncă. Totodată, condamnatul trebuie să demonstreze că: a) a realizat programul individual de executare a pedepsei, b) a reparat integral daunele cauzate de infracţiunea pentru care a fost condamnată, cu excepţia cazului când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi c) că corectarea sa este posibilă fără executarea deplină a pedepsei [articolul 91 alin.(1) din Cod].

39. Aşadar, pornind de la cele expuse supra, în analiza ei cu caracter abstract, Curtea menţionează că semnificaţia textelor contestate din Legea privind amnistia poate fi dedusă de către instanţele judecătoreşti, în fiecare caz particular, prin folosirea regulilor de interpretare şi de aplicare sistemică a întregii Legi, a legislaţiei penale substanţiale, precum şi a standardelor internaţionale în materia amnistiei.

40. Prin urmare, Curtea reţine că, în cazul acestei excepţii, dispoziţiile contestate de autorul sesizării nu afectează obligaţiile pozitive ale statului de a pedepsi actele care încalcă grav drepturile fundamentale ale omului, protejate de articolul 24 din Constituţie, şi nu constată incidenţa acestuia.

41. Referitor la argumentele autorului cu privire la neclaritatea prevederilor articolului 6 alin.(1) lit.a) din Lege faţă de persoanele condamnate la detenţie pe viaţă, dar care au executat în mod efectiv 25 ani de închisoare, Curtea reţine că, în cazul în care a fost ridicată prezenta excepţie de neconstituţionalitate, condamnatul a executat în mod efectiv patru ani, patru luni şi 27 zile de închisoare la data înaintării demersului (a se vedea § 4 supra). Prin urmare, prin acest capăt al său, excepţia de neconstituţionalitate reprezintă o actio popularis şi este inadmisibil (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.138 din 29 septembrie 2022, § 23).

42. Referitor la incidenţa articolului 88 lit.e) din Constituţie, Curtea subliniază că acesta stabileşte prerogativa exclusivă a Preşedintelui Republicii Moldova de a acorda graţiere individuală. În acest caz, Curtea observă că prevederile contestate se referă la condiţiile de acordare a amnistiei. Potrivit articolelor 66 lit.p) şi 72 alin.(3) lit.o) din Constituţie, Parlamentul adoptă legi, care reglementează acordarea amnistiei şi graţierii. Aşadar, Parlamentul poate adopta legi care să definească noţiunile de amnistie şi graţiere, precum şi regimul lor juridic (HCC nr.20 din 16 mai 2000). În acest caz, Curtea nu reţine incidenţa articolului 88 lit.e) din Constituţie.

43. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 6 alin.(1) lit.a) şi 7 alin.(1) lit.d) din Legea nr.243 din 24 decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, ridicată din oficiu de dl judecător Ivan Parii, în dosarul nr.21ji-199/2021, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.