Decizie nr.141 din 07.11.2024 de inadmisibilitate a sesizărilor nr.91g/2024 şi nr.144g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 329 alin.(1) din Codul penal (obligaţiile de serviciu în contextul infracţiunii de neglijenţă în serviciu)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizărilor nr.91g/2024 şi nr.144g/2024

privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi

din articolul 329 alin. (1) din Codul penal

(obligaţiile de  serviciu  în  contextul

infracţiunii de neglijenţă în serviciu)

nr. 141  din  07.11.2024

 (în vigoare 07.11.2024) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 506-508 art. 197 din 05.12.2024

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dnei Viorica PUICA,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dorin Casapu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate la 18 aprilie 2024 şi 19 iunie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 7 noiembrie 2024, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a sintagmei "a obligaţiilor de serviciu" din articolul 329 alin.(1) din Codul penal (în redactarea anterioară Legii nr.136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024), ridicate de dl avocat Vasile Nicoară, în interesele dlui Petru Carp, în dosarul nr.1-353/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi de dl avocat Alexandru Bot, în interesele dlui Rosian Vasiloi, în dosarul nr.10-2142/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.

2. Sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională de dna judecătoare Olga Bejenari de la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi de dl judecător Nicolae Corcea de la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor şi a motivelor care stau la baza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea a decis, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, conexarea lor într-un singur dosar, atribuindu-i numărul 91g/2024.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiilor principale

Dosarul nr.1-353/2023 (sesizarea nr.91g/2024)

4. Pe rolul Judecătoriei Chişinău, sediul Buiucani, se află cauza penală de acuzare a dlui Petru Carp de comiterea infracţiunii prevăzute la articolul 329 alin.(2) lit.a) (neglijenţa în serviciu) din Codul penal.

5. În procesul de examinare a cauzei, dl avocat Vasile Nicoară a ridicat, în interesele dlui Petru Carp, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "a obligaţiilor de serviciu" din articolul 329 alin.(1) din Codul penal (în redactarea anterioară Legii nr.136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024).

6. Printr-o încheiere din 10 aprilie 2024, Judecătoria Chişinău a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

Dosarul nr.10-2142/2023 (sesizarea nr.144g/2024)

7. La 15 septembrie 2023, prin ordonanţa unui procuror, dl Rosian Vasiloi a fost recunoscut în calitate de bănuit de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 329 alin.(2) lit.a) (neglijenţa în serviciu) din Codul penal.

8. Dl avocat Alexandru Bot a formulat, în interesele dlui Rosian Vasiloi, o plângere împotriva ordonanţei în faţa procurorului ierarhic superior pe baza articolului 299¹ din Codul de procedură penală. Această plângere a fost respinsă printr-o ordonanţă.

9. Dl avocat a contestat ambele ordonanţe la judecătorul de instrucţie, pe baza articolului 313 din Codul de procedură penală.

10. În cadrul examinării contestaţiei, dl avocat Alexandru Bot a ridicat, în interesele dlui Rosian Vasiloi, excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "a obligaţiilor de serviciu" din articolul 329 alin.(1) din Codul penal (în redactarea anterioară Legii nr.136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024).

11. Printr-o încheiere din 13 iunie 2024, Judecătoria Chişinău a admis cererea de ridicare a excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[...]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

13. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 329

Neglijenţa în serviciu

"(1) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană publică a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 850 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:

a) decesul unei persoane;

[...]."

[în redactarea anterioară Legii nr.136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024]

Articolul 329

Neglijenţa în serviciu

"(1) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană publică a obligaţiilor de serviciu, prevăzute de lege, ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,

se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 850 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

(2) Aceleaşi fapte:

a) săvârşite de către o persoană cu funcţie de demnitate publică;

b) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari

se pedepsesc cu închisoare de la 2 la 6 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani."

[în redactarea Legii nr.136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024]

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate

Cu privire la sesizarea nr.91g/2024

14. Autorul sesizării menţionează că sintagma "a obligaţiilor de serviciu" din norma contestată nu corespunde criteriilor de calitate a legii penale, este imprevizibilă şi este expusă într-o formă vagă. Din acest motiv, atât organele de drept care au misiunea de a interpreta şi de a aplica legea, cât şi destinatarii legii nu pot anticipa încălcarea căror obligaţii de serviciu poate atrage răspunderea penală, i.e. a obligaţiilor prevăzute de lege sau a celor stabilite în fişa postului.

15. În acest sens, autorul sesizării afirmă că subiectele chemate să aplice legea penală raportează latura obiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu la fişa postului, iar în anumite cazuri, elementul material al infracţiunii poate fi stabilit şi de persoane juridice de drept privat.

16. Totodată, autorul excepţiei consideră că sintagma contestată creează premisele unui tratament diferenţiat, prin faptul că norma penală de incriminare a neglijenţei în serviciu se aplică în acelaşi mod în situaţii diferite, i.e. într-un caz elementul material al infracţiunii este configurat de legislator ca efect al adoptării unor norme completatoare şi prin care se stabileşte cercul obligaţiilor de serviciu, şi în cazul în care elementul material al infracţiunii este stabilit de către o persoană juridică de drept privat – în fişa postului.

17. De asemenea, autorul sesizării face referire la considerentele Curţii din Hotărârea nr.33 din 7 decembrie 2017, prin care textul "a situaţiei de serviciu" din alineatul (1) al articolului 327 din Codul penal a fost considerat constituţional, în măsura în care se referă la atribuţiile de serviciu acordate prin lege persoanei publice. Astfel, autorul excepţiei pretinde că textul de lege de la articolul 327 din Codul penal este similar cu textul de lege criticat în prezenta cauză.

18. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 16, 22 şi 23 din Constituţie.

Cu privire la sesizarea nr.144g/2024

19. Autorul sesizării afirmă că sintagma contestată este neconstituţională în măsura în care ipoteza normei se referă şi la alte obligaţii de serviciu, decât cele acordate de lege.

20. În acest sens, autorul excepţiei consideră că sintagma contestată are o formulare vagă, motiv pentru care organul de urmărire penală a omis să enumere în actul de acuzare atribuţiile de serviciu speciale şi concrete, precum şi actul normativ concret (legea), despre care se pretinde că a fost încălcat de persoana bănuită.

21. De asemenea, autorul excepţiei face referire la considerentele Curţii din Hotărârea nr.33 din 7 decembrie 2017.

22. Totodată, autorul sesizării afirmă că, prin Legea nr.136 din 6 iunie 2024, textul articolului 329 alin.(1) din Codul penal a fost modificat, astfel încât obligaţiile de serviciu avute în vedere în contextul infracţiunii de neglijenţă în serviciu sunt cele prevăzute de lege.

23. În opinia sa, prevederile contestate contravin articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

24. Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

25. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

26. Curtea observă că excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de avocaţii unor părţi în procese. Astfel, sesizările sunt formulate de către subiectele cărora li s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

27. Curtea notează că obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă sintagma "a obligaţiilor de serviciu" din articolul 329 alin.(1) din Codul penal (în redactarea anterioară Legii nr.136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024). Curtea observă că prevederile articolului 329 alin.(1) din Codul penal au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate, dar prin prisma altor critici de neconstituţionalitate (a se vedea HCC nr.24 din 17 octombrie 2019; DCC nr.43 din 14 mai 2024).

28. Cu privire la aplicabilitatea normei contestate în cauzele în care au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea observă că o excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care persoana este acuzată de neglijenţă în serviciu (a se vedea § 4 supra) şi cealaltă excepţie de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză în care se contestă, inter alia, legalitatea ordonanţei procurorului privind recunoaşterea persoanei în calitate de bănuit privind fapta de neglijenţă în serviciu (a se vedea §§ 7-9 supra). Astfel, în a doua cauză este pusă în discuţie în faţa judecătorului de instrucţie existenţa unei "bănuieli rezonabile" sub aspect juridic (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.39 din 21 decembrie 2021, § 16; DCC nr.66 din 17 mai 2022, § 20).

29. Totodată, Curtea observă că textul articolului 329 alin.(1) din Codul penal a fost modificat prin Legea nr.136 din 6 iunie 2024 (a se vedea § 13 supra). În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, pornind de la natura excepţiei de neconstituţionalitate, ea poate fi ridicată şi în privinţa actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă raporturilor juridice litigioase şi este determinantă pentru soluţionarea cauzei (a se vedea DCC nr.59 din 22 aprilie 2021, § 19).

30. Prin urmare, Curtea consideră că prevederile contestate ale articolului 329 alin.(1) din Codul penal, în redactarea de până la intrarea în vigoare a Legii nr.136 din 6 iunie 2024, pot fi avute în vedere de instanţele de judecată la examinarea cauzelor în care au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate.

31. Curtea notează că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept fundamental. Astfel, Curtea va analiza, prin prisma argumentelor autorilor sesizărilor, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (a se vedea DCC nr.23 din 28 martie 2024, § 15; DCC nr.56 din 4 iunie 2024, § 18).

32. Autorii excepţiilor susţin că prevederile contestate sunt contrare articolelor 1 alin.(3) (preeminenţa dreptului), 16 (egalitatea), 22 (neretroactivitatea legii), 23 (dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle) din Constituţie.

33. Cu privire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituţie, Curtea menţionează că acesta este incident atunci când se demonstrează existenţa unui tratament diferenţiat, precum şi în cazul în care tratamentul diferenţiat contestat se referă la unul din drepturile fundamentale garantate de Constituţie (a se vedea DCC nr.73 din 6 iulie 2023, § 20).

34. Referitor la pretinsa lipsă de previzibilitate a dispoziţiilor contestate, Curtea aminteşte că prevederile articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie, care garantează principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei, nu-i impun legislatorului obligaţia definirii tuturor termenilor folosiţi în cuprinsul normelor de drept penal substanţial (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.135 din 27 septembrie 2022, § 30; DCC nr.38 din 25 aprilie 2024, § 19).

35. În primul rând, Curtea observă că utilizarea sintagmei "a obligaţiilor de serviciu" în contextul infracţiunii de neglijenţă în serviciu reprezintă un exemplu de tehnică legislativă de reglementare a unei norme de trimitere. Cu alte cuvinte, prevederea penală în cauză a fost formulată de legislator în termeni generali şi abstracţi pentru a fi completată cu un conţinut juridic precis din diferite dispoziţii legale.

36. În acest sens, Curtea Europeană a reţinut că utilizarea tehnicii "trimiterii generale" menţionate mai sus pentru a incrimina actele sau omisiunile nu poate ridica o problemă din perspectiva articolului 7 §1 din Convenţie, ca atare (a se vedea, mutatis mutandis, Saakashvili v. Georgia, 23 mai 2024, § 145). Citite împreună, prevederea la care se face trimitere şi norma de trimitere trebuie să-i permită persoanei vizate să prevadă, dacă este necesar cu ajutorul asistenţei juridice corespunzătoare, conduita care îi poate angaja răspunderea penală (a se vedea DCC nr.13 din 14 martie 2024, § 20).

37. De asemenea, Curtea Europeană a constatat că o lege poate îndeplini totuşi condiţia previzibilităţii chiar dacă persoana în cauză trebuie să recurgă la o consiliere juridică adecvată sau prin interpretarea acesteia de către instanţe, pentru a evalua, într-o măsură rezonabilă, consecinţele pe care le poate avea o anumită acţiune (a se vedea Yüksel Yalçinkaya v. Turcia [MC], 26 septembrie 2023, § 238; Saakashvili v. Georgia, 23 mai 2024, § 141).

38. De altfel, Curtea Europeană a menţionat că domeniul de aplicare al noţiunii de previzibilitate depinde în mare măsură de conţinutul instrumentului în cauză, de sfera pe care acesta este conceput s-o reglementeze şi de numărul şi statutul celor cărora le este adresat. Este de aşteptat că persoanele care desfăşoară o activitate profesională, obişnuite să activeze cu un grad ridicat de prudenţă atunci când îşi exercită profesia, trebuie să acorde o atenţie deosebită la evaluarea riscurilor pe care le implică o astfel de activitate. Poate fi cerută o atenţie deosebită din partea deţinătorilor de funcţii înalte la evaluarea intervenirii răspunderii penale în privinţa unei conduite (a se vedea Bavčar v. Slovenia, 7 septembrie 2023, § 147; Saakashvili v. Georgia, 23 mai 2024, § 142).

39. În acest context, Curtea notează că infracţiunea de neglijenţă în serviciu face parte din infracţiunile contra bunei desfăşurări a activităţii în sfera publică şi, prin urmare, subiectul infracţiunii de neglijenţă în serviciu are o calitate specială, i.e. calitatea de persoană publică în sensul articolului 123 din Codul penal.

40. Curtea observă că în legislaţia naţională obligaţiile de serviciu ale persoanelor publice sunt reglementate în legi generale sau speciale, care, în anumite situaţii, deleagă prerogativa de reglementare a obligaţiilor de serviciu specifice funcţiei dintr-un domeniu concret prin intermediul unor acte normative care au scopul de a pune în executare aceste legi şi care nu pot să contravină acestor legi (a se vedea, de exemplu, articolul 26 din Legea nr.320 din 27 decembrie 2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, articolele 5¹ şi 12 din Legea nr.283 din 28 decembrie 2011 cu privire la Poliţia de Frontieră, articolele 11 alin.(4) şi 13 din Legea nr.302 din 21 decembrie 2017 cu privire la Serviciul Vamal, articolul 23 din Legea nr.158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, articolul 26 din Legea nr.1104 din 6 iunie 2002 cu privire la Centrul Naţional Anticorupţie etc.).

41. Faptul că în anumite situaţii obligaţiile de serviciu la care se referă prevederile articolului 329 alin.(1) din Codul penal nu sunt reglementate printr-o lege, ci prin acte normative infra-legale, nu reprezintă altceva decât o atribuţie normativă acordată de legislator autorităţilor care deţin competenţa de a reglementa şi stabili conduita persoanelor publice în domenii specifice de activitate (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.98 din 30 septembrie 2019, § 20).

42. Curtea reţine că, de vreme ce o persoană la momentul accederii într-o funcţie publică a acceptat să-şi conformeze comportamentul său unor reguli, i.e. obligaţii de serviciu reglementate în legi şi acte normative infra-legale, persoana nu poate, din considerente de echitate, să pretindă neaplicarea acestor reguli atunci când îi este angajată răspunderea. Astfel, în sensul Constituţiei, Curtea reţine că ar fi o abordare evident formalistă să se impună ca obligaţia în discuţie să fie pusă în aplicare numai dacă este reglementată prin lege organică (a se vedea, mutatis mutandis, DCC nr.98 din 30 septembrie 2019, § 23).

43. În jurisprudenţa sa Curtea Europeană a înţeles întotdeauna termenul de "lege" utilizat în textul Convenţiei în accepţiunea sa materială, nu formală. Curtea Europeană a inclus în această noţiune texte cu caracter "infra-legislativ" emise de către autorităţile competente pe baza unei puteri normative delegate (a se vedea Kafkaris v. Cipru, [MC], 12 februarie 2008, § 139; Ólafsson v. Islanda, 16 martie 2017, § 35; Unifaun Theatre Productions Limited şi alţii v. Malta, 15 mai 2018, § 79; Norman v. Regatul Unit, 6 iulie 2021, § 62).

44. Aşadar, Curtea consideră că destinatarul legii are suficiente repere legale şi poate stabili sensul prevederilor contestate, inclusiv cu ajutorul interpretării acestora de către instanţele judecătoreşti sau prin recurgerea la consiliere juridică, precum şi prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul uzual al sintagmei criticate în concordanţă cu esenţa infracţiunii incriminate.

45. Din această perspectivă, Curtea subliniază că instanţelor de judecată le revine sarcina stabilirii în fiecare caz particular, pe baza circumstanţelor factuale relevante şi a probelor administrate, a cercului obligaţiilor de serviciu şi a legilor care le reglementează, precum şi dacă persoana publică acuzată avea îndatorirea de a le îndeplini, iar acţiunile sau inacţiunile sale au atins gradul prejudiciabil al infracţiunii pentru ca să fie încadrate juridic pe baza articolului 329 din Codul penal.

46. Din aceste considerente, Curtea constată că sintagma contestată nu afectează articolul 22 în coroborare cu articolele 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie, din perspectiva argumentelor invocate în sesizări.

47. Pentru că nu s-a constatat incidenţa unui drept fundamental garantat de Constituţie, Curtea reţine că nici articolul 16 din Constituţie nu este incident.

48. Prin urmare, sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate sunt inadmisibile şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a sintagmei "a obligaţiilor de serviciu" din articolul 329 alin.(1) din Codul penal (în redactarea anterioară Legii nr.136 din 6 iunie 2024, în vigoare din 7 iunie 2024), ridicate de dl avocat Vasile Nicoară, în interesele dlui Petru Carp, în dosarul nr.1-353/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, şi de dl avocat Alexandru Bot, în interesele dlui Rosian Vasiloi, în dosarul nr.10-2142/2023, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.