Decizie nr.148 din 28.09.2021 de inadmisibilitate a sesizării nr.194g/2021 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 267 alin.(2) teza a II-a din Codul de executare (adresarea repetată a demersului privind liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a condamnatului la detenţiune pe viaţă [2])

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.194g/2021 privind

excepţia de neconstituţionalitate a articolului 267

alin. (2) teza a II-a din  Codul de executare

(adresarea repetată a demersului privind liberarea

condiţionată de pedeapsă înainte de termen a

condamnatului la detenţiune pe viaţă [2])

nr. 148  din  28.09.2021

 (în vigoare 28.09.2021) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 274-278 art. 204 din 12.11.2021

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Gheorghe Reniţă, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 20 august 2021,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 28 septembrie 2021, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "În cazul refuzului liberării condiţionate a condamnatului la detenţiune pe viaţă, adresarea repetată a demersului poate avea loc nu mai devreme decât peste 3 ani de la data adoptării hotărârii de refuz a instanţei." din articolul 267 alin.(2) din Codul de executare, ridicată de dl avocat Andrei Cernicov în interesele dlui Grigore Irofti, în dosarul nr.21ji-81/2021, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de dl judecător Ivan Parii, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin sentinţa din 20 mai 1991 a Colegiului judiciar penal al Curţii Supreme, dl Grigore Irofti a fost condamnat în baza articolelor 88 [omorul premeditat săvârşit cu circumstanţe agravante], 121 alin.(2) [tâlhăria în scopul sustragerii avutului proprietarului], 127 alin.(2) [nimicirea sau deteriorarea premeditată a avutului proprietarului], 147 alin.(3) [tâlhăria], 182 alin.(2) [răpirea mijloacelor de transport] din Codul penal din 24 martie 1961, Cod care a fost abrogat. Instanţa de judecată i-a aplicat dlui Grigore Irofti pedeapsa capitală pentru un concurs de infracţiuni, iar prin hotărârea din 25 martie 1996 a Prezidiului Curţii Supreme, aceasta a fost modificată în pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

4. Pe 17 mai 2010, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul în anulare declarat în interesele dlui Grigore Irofti privind reîncadrarea faptelor incriminate şi a menţinut pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

5. În timpul executării pedepsei, dl Grigore Irofti a solicitat liberarea condiţionată înainte de termen.

6. Pe 12 februarie 2021, Comisia Penitenciarului nr.17 Rezina a respins cererea dlui Grigore Irofti şi a refuzat trimiterea materialelor la instanţa de judecată în baza articolului 267 alin.(2) teza a II-a din Codul de executare.

7. Actualmente, pe rolul Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, se află demersul înaintat de dl avocat Andrei Cernicov în interesele dlui Grigore Irofti cu privire la aplicarea articolului 91 din Codul penal.

8. În cadrul şedinţei de judecată, dl avocat Andrei Cernicov a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a articolului 267 alin.(2) teza a II-a din Codul de executare, care prevede că în cazul refuzului liberării condiţionate a condamnatului la detenţiune pe viaţă, adresarea repetată a demersului poate avea loc nu mai devreme de trei ani de la data adoptării hotărârii de refuz a instanţei.

9. Printr-o încheiere din 15 iulie 2021, Judecătoria Orhei, sediul Rezina, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 4

Drepturile şi libertăţile omului

"(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte.

(2) Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale."

Articolul 8

Respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale

"(1) Republica Moldova se obligă să respecte Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relaţiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional.

[…]"

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

[…]"

11. Prevederile relevante ale Codului de executare, adoptat prin Legea nr.443 din 24 decembrie 2004, sunt următoarele:

Articolul 267

Judecarea demersului pentru liberarea condiţionată de pedeapsă

înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate

din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă

"(1) La demersul pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă se anexează dosarul personal al condamnatului, dovezile motivelor de fapt invocate şi, după caz, calculul zilelor conform compensării privilegiate a zilelor de muncă. Demersul se judecă în condiţiile Codului de procedură penală.

(2) În cazul în care instanţa de judecată respinge demersul pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă, depunerea repetată a demersului poate avea loc după înlăturarea motivelor de fapt şi/sau de drept invocate de instanţă la respingerea demersului, dar nu mai devreme de 6 luni de la data rămînerii definitive a hotărîrii. În cazul refuzului liberării condiţionate a condamnatului la detenţiune pe viaţă, adresarea repetată a demersului poate avea loc nu mai devreme decît peste 3 ani de la data adoptării hotărîrii de refuz a instanţei."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

12. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile contestate limitează atât dreptul condamnatului de a cere repetat liberarea condiţionată înainte de termen, cât şi posibilitatea autorităţii penitenciarului de a revizui din oficiu termenul de detenţie al condamnatului în cazul în care acesta ispăşeşte o pedeapsă cu detenţiune pe viaţă.

13. În argumentele sale, autorul menţionează că spre deosebire de termenul de trei ani, prevăzut în textul contestat din articolul 267 alin.(2) teza a II-a din Codul de executare, teza I din acelaşi articol stabileşte un termen de cel puţin şase luni pentru formularea repetată a demersului privind liberarea condiţionată de către condamnaţii care execută pedeapsa cu închisoarea.

14. În concluzie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile contestate instituie un tratament diferenţiat şi discriminatoriu pentru condamnaţii care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă, spre deosebire de cei care execută pedeapsa închisorii.

15. În opinia autorului, dispoziţiile contestate sunt contrare articolelor 4, 8 alin.(1), 16 şi 20 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

16. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

17. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de executare, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

18. Curtea notează că excepţia de neconstituţionalitate, ridicată de către avocatul condamnatului într-un proces din faţa instanţei de judecată (a se vedea § 8 supra), este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

19. Curtea reţine că obiectul excepţiei îl constituie articolul 267 alin.(2) teza a II-a din Codul de executare, care stabileşte că în cazul refuzului liberării condiţionate a condamnatului la detenţiune pe viaţă, adresarea repetată a demersului poate avea loc nu mai devreme de trei ani de la data adoptării hotărârii de refuz a instanţei.

20. Curtea constată că prevederile contestate au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate, fiind pronunţată Decizia nr.46 din 1 aprilie 2021. De principiu, această situaţie nu poate să constituie un impediment pentru a se solicita controlul de constituţionalitate al unor prevederi din perspectiva altor critici de neconstituţionalitate. În asemenea cazuri, Curtea trebuie să verifice dacă sesizarea conţine argumente noi sau dacă există circumstanţe de ordin general care să justifice o altă soluţie privind admisibilitatea (a se vedea DCC nr.124 din 25 noiembrie 2019, § 17; DCC nr.25 din 2 martie 2020, § 19; DCC nr.131 din 19 noiembrie 2020, § 20). Argumentele noi ale autorului sesizării se referă la faptul că prevederile contestate sunt contrare articolului 16 din Constituţie, pentru că ar institui un tratament diferenţiat şi discriminatoriu al persoanelor care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă în privinţa solicitării repetate a liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen.

21. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză care are ca obiect examinarea unui demers privind liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen. Astfel, Curtea admite că instanţa de judecată va aplica prevederile criticate în cauza pe care o examinează.

22. O altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept din Constituţie în cauza concretă pendinte în faţa instanţelor de judecată (DCC nr.8 din 24 ianuarie 2020, § 27). Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului, dacă prevederile contestate reprezintă o ingerinţă într-un drept fundamental (DCC nr.24 din 2 martie 2020, § 18).

23. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile contestate încalcă articolele 4 [drepturile şi libertăţile omului], 8 alin.(1) [respectarea dreptului internaţional şi a tratatelor internaţionale], 16 [egalitatea] şi 20 [accesul liber la justiţie] din Constituţie.

24. Curtea precizează că articolele 4 şi 8 alin.(1) din Constituţie, în prezenta cauză, comportă un caracter general şi nu pot constitui repere separate (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.2 din 12 ianuarie 2021, § 20; HCC nr.31 din 23 septembrie 2021, § 27).

25. De asemenea, Curtea reiterează că dispoziţiile constituţionale ale articolului 16 devin incidente atunci când se demonstrează existenţa unui tratament diferenţiat în privinţa exerciţiului unui drept garantat de Constituţie (a se vedea DCC nr.143 din 15 decembrie 2020, § 21).

26. Autorul sesizării pretinde că prin stabilirea unui termen imperativ, în interiorul căruia un condamnat care execută detenţiunea pe viaţă nu poate formula repetat o cerere de liberare condiţionată de pedeapsă înainte de termen, încalcă accesul la justiţie garantat de articolul 20 din Constituţie.

27. În jurisprudenţa sa, Curtea a subliniat că dreptul de acces liber la un tribunal nu este unul absolut. Acesta poate fi limitat în exerciţiu prin lege pentru a se asigura administrarea eficientă a actului de justiţie (a se vedea DCC nr.60 din 25 aprilie 2019, § 16).

28. În această ordine de idei, Curtea menţionează că liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen a unui deţinut condamnat la detenţie pe viaţă nu constituie un drept fundamental, ci un beneficiu oferit condamnaţilor la detenţiune pe viaţă, iar legislatorul are competenţa exclusivă să stabilească condiţiile exercitării acestui beneficiu.

29. În contextul pedepsei detenţiunii pe viaţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a notat în mod constant că o condamnare pe viaţă este compatibilă cu Convenţia Europeană dacă are caracter reductibil şi există o posibilitate de reexaminare a pedepsei aplicate, asupra căreia condamnatul trebuie să fie informat în privinţa tuturor condiţiilor acesteia încă de la începutul pedepsei sale. Mai mult, Curtea Europeană a subliniat că forma unei astfel de reexaminări, precum şi chestiunea privind fracţiunea de pedeapsă care trebuie executată înainte de reexaminare, fac parte din marja de apreciere a statelor (a se vedea Bodein v. Franţa, 13 noiembrie 2014, § 55).

30. În acest sens, la nivel naţional, Curtea constată că, potrivit articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie, ţine de marja discreţionară a Parlamentului să stabilească distanţa de timp între reexaminări, cu condiţia ca ea să nu fie una disproporţionată, i.e. să persiste posibilitatea reală de liberare condiţionată a deţinutului condamnat la pedeapsa detenţiei pe viaţă. Curtea observă că autorul sesizării a contestat termenul de trei ani în aspect comparativ cu termenul de 6 luni prevăzut în cazul repetării demersului pentru liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen sau pentru înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă.

31. Cu privire la aplicabilitatea articolului 16 din Constituţie, Curtea observă că alin.(2) al articolului 267 din Codul de executare reglementează două situaţii distincte. Astfel, teza I prevede posibilitatea formulării repetate a demersului pentru liberarea condiţionată după un termen de cel puţin şase luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de refuz a instanţei, iar teza a II-a, contestată de autor, stabileşte un termen de cel puţin trei ani pentru formularea repetată a demersului de către condamnaţii care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă.

32. Aşadar, Curtea subliniază că persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă şi cele condamnate la închisoare se află în situaţii juridice diferite. Dată fiind gravitatea diferită a faptelor pentru care au fost condamnaţi, este justificat şi tratamentul juridic diferenţiat instituit de legislator în privinţa regimului exercitării liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen.

33. Astfel, de vreme ce situaţiile prevăzute de teza I şi teza a II-a din alin.(2) al articolului 267 din Codul de executare sunt diferite din punctul de vedere al categoriilor de pedeapsă executate de condamnaţi, Curtea reţine că nu poate fi pusă problema existenţei unui tratament diferenţiat între persoane aflate în aceeaşi situaţie.

34. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a textului "În cazul refuzului liberării condiţionate a condamnatului la detenţiune pe viaţă, adresarea repetată a demersului poate avea loc nu mai devreme decât peste 3 ani de la data adoptării hotărârii de refuz a instanţei." din articolul 267 alin.(2) din Codul de executare, ridicată de dl avocat Andrei Cernicov în interesele dlui Grigore Irofti, în dosarul nr.21ji-81/2021, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.