Decizie nr.151 din 17.11.2022 de inadmisibilitate a sesizării nr.105g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolele 218 şi 245 alin.(2) din Codul administrativ, a articolului 42 din Codul funciar şi a articolului 3 alin.(1) lit.d) din Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie nr.163 din 9 iulie 2010
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
D E C I Z I E
de inadmisibilitate a sesizării nr.105g/2022 privind excepţia de
neconstituţionalitate a unor prevederi din articolele 218 şi 245
alin.(2) din Codul administrativ, a articolului 42 din Codul
funciar şi a articolului 3 alin.(1) lit.d) din Legea privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţie
nr. 163 din 9 iulie 2010
nr. 151 din 17.11.2022
(în vigoare 17.11.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 385-391 art.185 din 02.12.2022
* * *
Curtea Constituţională, judecând în componenţa:
dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,
dlui Nicolae ROŞCA,
dlui Serghei ŢURCAN,
dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,
cu participarea dnei Ana Florean, asistent judiciar,
Având în vedere sesizarea înregistrată la 8 iulie 2022,
Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,
Având în vedere actele şi lucrările dosarului,
Deliberând la 17 noiembrie 2022, în camera de consiliu,
Pronunţă următoarea decizie:
ÎN FAPT
1. La originea cauzei se află sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi:
- textul "Examinarea şi soluţionarea în fond a acţiunii în contencios administrativ are loc conform prevederilor Codului de procedură civilă." din articolul 218 din Codul administrativ;
- textul "30 de zile" din articolul 245 alin.(2) din Codul administrativ;
- articolul 42 din Codul funciar;
- textul "ale căror interese pot fi afectate nemijlocit în procesul executării lucrărilor de construcţie şi în perioada exploatării obiectului construit" din articolul 3 alin.(1) lit.d) din Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie nr.163 din 9 iulie 2010, ridicată de dl avocat Alexei Tighinean, în interesele S.R.L. "LAL", în dosarul nr.3ra-1052/21, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.
2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecată de la Curtea Supremă de Justiţie format din d-nele Tamara Chişca-Doneva, Ala Cobăneanu şi Aliona Miron şi dnii Iurie Bejenaru şi Nicolae Craiu, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
A. Circumstanţele litigiului principal
3. S.R.L. "LAL" a încheiat cu Primăria mun. Chişinău un contract de arendă (locaţiune), în baza căruia a luat în folosinţă un teren - proprietate municipală situat pe strada Ginta Latină, mun. Chişinău [contractul nr.807/96 din 7 noiembrie 1996].
4. La 12 martie 2018, S.R.L. "LAL", în calitate de locatar, a adresat locatorului [Primăriei şi Consiliului municipiului Chişinău] o cerere prin care a solicitat să-i fie eliberat certificatul de urbanism pentru proiectarea pe terenul închiriat a unui bloc locativ. Prin scrisorile sale din 21 martie si 29 aprilie 2018, locatorul a respins cerinţele locatarului.
5. La 24 mai 2018, S.R.L. "LAL" a formulat o acţiune în contencios administrativ împotriva Primăriei municipiului Chişinău şi Consiliului municipal Chişinău privind obligarea acestora de a elabora şi a elibera certificatul de urbanism pentru proiectarea unui complex locativ pe terenul proprietate a municipiului Chişinău.
6. La 17 septembrie 2018, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, a admis acţiunea S.R.L. "LAL". Primăria municipiului Chişinău şi Consiliul municipal Chişinău au contestat cu apel hotărârea primei instanţe.
7. La 25 mai 2021, Curtea de Apel Chişinău a respins apelul şi a menţinut hotărârea primei instanţe. Primăria municipiului Chişinău şi Consiliul municipal Chişinău au contestat cu recurs decizia instanţei de apel. Ulterior, recurenţii au depus un supliment la recurs.
8. În cadrul examinării recursului, dl avocat Alexei Tighinean a ridicat, în interesele S.R.L. "LAL", excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolele 218 şi 245 alin.(2) din Codul administrativ, articolul 42 din Codul funciar şi din articolul 3 alin.(1) lit.d) din Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie nr.163 din 9 iulie 2010.
9. Printr-o încheiere, Curtea Supremă de Justiţie a admis ridicarea excepţiei şi a trimis, în acest sens, o sesizare la Curtea Constituţională.
B. Legislaţia pertinentă
10. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:
Articolul 16
Egalitatea
"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.
(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sînt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."
Articolul 20
Accesul liber la justiţie
"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."
Articolul 23
Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle
"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.
(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."
Articolul 46
Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia
"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului, sînt garantate.
(2) Nimeni nu poate fi expropriat decît pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.
[…]."
Articolul 109
Principiile de bază ale administrării publice locale
"(1) Administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, ale descentralizării serviciilor publice, ale eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi ale consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
(2) Autonomia priveşte atît organizarea şi funcţionarea administraţiei publice locale, cît şi gestiunea colectivităţilor pe care le reprezintă.
(3) Aplicarea principiilor enunţate nu poate afecta caracterul de stat unitar."
Articolul 110
Organizarea administrativ-teritorială
"(1) Teritoriul Republicii Moldova este organizat, sub aspect administrativ, în sate, oraşe, raioane şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia. În condiţiile legii, unele oraşe pot fi declarate municipii.
(2) Localităţilor din stînga Nistrului le pot fi atribuite forme şi condiţii speciale de autonomie în conformitate cu statutul special adoptat prin lege organică.
(3) Statutul capitalei Republicii Moldova oraşul Chişinău se reglementează prin lege organică."
Articolul 127
Proprietatea
"(1) Statul ocroteşte proprietatea.
(2) Statul garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicţie cu interesele societăţii.
(3) Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale.
(4) Bogăţiile de orice natură ale subsolului, spaţiul aerian, apele şi pădurile folosite în interes public, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, căile de comunicaţie, precum şi alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice."
11. Prevederile relevante ale Codului administrativ, adoptat prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018, sunt următoarele:
Articolul 218
Examinarea în fond a acţiunii în contencios administrativ
"Examinarea şi soluţionarea în fond a acţiunii în contencios administrativ are loc conform prevederilor Codului de procedură civilă, cu următoarele excepţii:
a) examinarea şi soluţionarea acţiunii în contencios administrativ are loc în şedinţă publică, iar în cazuri de excepţie stabilite de lege – în şedinţă închisă. Participanţii la proces se citează; în citaţie se comunică locul, data şi ora şedinţei. Dacă participanţii la proces convin de comun acord, examinarea şi soluţionarea acţiunii în contencios administrativ are loc în procedură scrisă;
b) instanţa de judecată acceptă probele prezentate după termenul stabilit în faza de pregătire pentru examinarea în fond a acţiunii în contencios administrativ, numai dacă participanţii la proces justifică şi probează imposibilitatea prezentării probelor în termenul stabilit de instanţă;
c) participanţii la proces care s-au prezentat cel puţin o dată în şedinţa de judecată pe parcursul examinării acţiunii în contencios administrativ sau au efectuat acte de procedură în contextul examinării acţiunii în contencios administrativ nu pot invoca lipsa citaţiei pentru efectuarea actelor de procedură la o dată ulterioară;
d) neprezentarea la şedinţa de judecată, fără motive temeinic justificate, a participanţilor şi/sau a reprezentanţilor lor nu împiedică soluţionarea acţiunii în contenciosul administrativ."
Articolul 245
Depunerea cererii de recurs
"(1) Recursul se depune la instanţa de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanţei de apel, dacă legea nu stabileşte un termen mai mic. Instanţa de apel transmite neîntîrziat Curţii Supreme de Justiţie recursul împreună cu dosarul judiciar.
(2) Motivarea recursului se prezintă Curţii Supreme de Justiţie în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanţei de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanţa de apel."
12. Prevederile relevante ale Codului funciar, adoptat prin Legea nr.828 din 25 decembrie 1991, sunt următoarele:
Articolul 42
Terenurile din intravilan
"Terenurile din intravilan se află în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale, iar din municipii – în proprietate municipală."
13. Prevederile relevante ale Legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie nr.163 din 9 iulie 2010 sunt următoarele:
Articolul 3
Depunerea documentelor pentru obţinerea
certificatului de urbanism pentru proiectare
"(1) Certificatul de urbanism pentru proiectare (anexa nr.1) se elaborează şi se emite de către primarul unităţii administrativ-teritoriale în baza cererii proprietarilor (anexa nr.11), în care se indică locul amplasării imobilului/terenului şi la care se anexează, în original şi în copii, următoarele documente:
b) buletinul de identitate (pentru persoană fizică) sau certificatul de înregistrare (pentru persoană juridică);
c) raportul de expertiză tehnică, în caz de reconstruire, restaurare, modificare sau consolidare a imobilului existent, elaborat de către experţi tehnici atestaţi;
d) acordul autentificat notarial al coproprietarilor de imobil/teren ale căror interese pot fi afectate nemijlocit în procesul executării lucrărilor de construcţie şi în perioada exploatării obiectului construit;
[Lit. d) până la modificările operate prin Legea nr.3 din 06.02.2020, în vigoare 21.02.2020]
(2) Solicitarea altor documente decât cele prevăzute la alin.(1) nu se admite.
(3) În cazul în care nu au fost anexate toate documentele prevăzute la alin.(1), cererea este admisă şi înregistrată, însă emitentul poate suspenda examinarea pe un termen de până la 30 de zile, cu înştiinţarea obligatorie a solicitantului. Suspendarea termenului devine nulă din ziua în care solicitantul a prezentat toate documentele necesare.
(4) După verificarea copiilor de pe documentele prevăzute la alin.(1), originalele se restituie solicitantului (beneficiarului).
(5) Dovada privind achitarea plăţii se prezintă în momentul eliberării certificatului de urbanism pentru proiectare."
ÎN DREPT
A. Argumentele autorului sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate
14. Autorul sesizării susţine că articolul 218 din Codul administrativ, care prevede că examinarea şi soluţionarea în fond a acţiunii în contencios administrativ are loc conform prevederilor Codului de procedură civilă, nu corespunde exigenţelor calităţii legii atunci când este aplicat în coroborare cu articolele 248 din Codul administrativ şi 445 din Codul de procedură civilă. Autorul afirmă că, potrivit articolului 248 din Codul administrativ, instanţa de recurs poate casa doar deciziile instanţei de apel, spre deosebire de articolul 445 din Codul de procedură civilă, care împuterniceşte instanţa de recurs să caseze atât decizia instanţei de apel, cât şi hotărârea primei instanţe.
15. Referitor la textul contestat "30 de zile" din articolul 245 alin.(2) din Codul administrativ, autorul sesizării afirmă că recurenţii au depus un supliment la recurs după expirarea celor 30 zile de la notificarea deciziei instanţei de apel, iar instanţa de recurs nu l-a restituit. Din acest motiv, autorul nu consideră că suplimentul la recurs poate fi examinat atunci când acesta a fost depus după expirarea termenului de 30 de zile pentru depunerea recursului. Autorul consideră că textul contestat este incert şi încalcă accesul liber la justiţie.
16. Cu privire la articolul 42 din Codul funciar, autorul afirmă că, potrivit acestei norme, municipalitatea are dreptul de proprietate asupra terenului din intravilan, însă autorităţile publice locale au doar un drept de administrare. Dat fiind faptul că toate autorităţile publice locale sunt egale la exercitarea competenţelor lor, articolul 42 din Codul funciar contravine principiilor de bază ale administraţiei publice locale, organizării administrativ-teritoriale şi dreptului de proprietate.
17. Cu privire la textul "ale căror interese pot fi afectate nemijlocit în procesul executării lucrărilor de construcţie şi în perioada exploatării obiectului construit" din articolul 3 alin.(1) lit.d) din Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, autorul afirmă că acesta oferă o marjă discreţionară nelimitată organelor de stat de a decide dacă executarea lucrărilor de construcţie şi exploatarea acestora afectează drepturile coproprietarilor. Autorul pretinde că textul contestat nu este clar şi contravine dreptului de proprietate.
18. În opinia autorului, prevederile contestate sunt contrare articolelor 16, 20, 23, 46, 109, 110 şi 127 din Constituţie.
B. Aprecierea Curţii
19. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.
20. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul administrativ, Codul funciar şi Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
21. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de avocatul unei părţi în proces. Ea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.
22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile menţionate supra, la § 1. Cu privire la prevederile contestate din articolul 3 alin.(1) lit.d) din Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin Legea nr.3 din 6 februarie 2020, în vigoare din 21 februarie 2020. Potrivit jurisprudenţei Curţii, excepţia de neconstituţionalitate poate fi ridicată atât în privinţa actelor normative în vigoare, cât şi în privinţa actelor care nu mai sunt în vigoare, dacă sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte, iar norma este aplicabilă în cazul raporturilor juridice litigioase şi este determinantă pentru soluţionarea cauzei (DCC nr.183 din 25 noiembrie 2021, § 17). Curtea observă că prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.
23. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză de contencios administrativ aflată în procedura recursului prin care se contestă refuzul elaborării şi eliberării unui certificat de urbanism pentru construirea unui imobil. Prin urmare, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la examinarea cauzei.
24. Analizând sesizarea prin prisma argumentelor autorului, Curtea nu identifică argumente care să demonstreze o ingerinţă în articolele 16 [egalitatea], 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia], 109 [principiile de bază ale autorităţii publice locale], 110 [organizarea administrativ-teritorială] şi 127 [proprietatea] din Constituţie.
25. Din argumentele prezentate, Curtea observă că autorul sesizării urmăreşte să clarifice următoarele aspecte: (i) dacă instanţa de recurs este în drept să caseze hotărârea primei instanţe atunci când admite recursul; (ii) dacă termenul de 30 de zile se referă şi la depunerea suplimentului de recurs; (iii) dacă autorităţile publice locale pot avea un drept de administrare asupra terenurilor din intravilan în timp ce autoritatea municipală are un drept de proprietate; (iv) întinderea competenţelor organelor de stat de a decide dacă în procesul executării lucrărilor de construcţie şi în perioada exploatării obiectului construit pot fi afectate interesele coproprietarilor. Curtea reţine că, în acest caz, autorul a ridicat probleme de interpretare şi de aplicare a legii care nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale (a se vedea DCC nr.183 din 25 noiembrie 2021, § 21).
26. Prin urmare, Curtea constată că sesizarea în cauză nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.
Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională
DECIDE:
1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi:
- textul "Examinarea şi soluţionarea în fond a acţiunii în contencios administrativ are loc conform prevederilor Codului de procedură civilă." din articolul 218 din Codul administrativ;
- textul "30 de zile" din articolul 245 alin.(2) din Codul administrativ;
- articolul 42 din Codul funciar;
- textul "ale căror interese pot fi afectate nemijlocit în procesul executării lucrărilor de construcţie şi în perioada exploatării obiectului construit" din articolul 3 alin.(1) lit.d) din Legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţie nr.163 din 9 iulie 2010, ridicată de dl avocat Alexei Tighinean, în interesele S.R.L. "LAL", în dosarul nr.3ra-1052/21, pendinte la Curtea Supremă de Justiţie.
2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ | Liuba ŞOVA |
| Nr.151. Chişinău, 17 noiembrie 2022. | |