Decizie nr.154 din 22.12.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.150g/2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 72 alineatele (2), (3), (4) din Codul penal şi a punctului 13 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006 (categoriile penitenciarelor în care se execută pedeapsa cu închisoare)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 150g/2020  privind  excepţia de

neconstituţionalitate a unor prevederi din articolul 72 alineatele

(2), (3), (4) din Codul penal şi a punctului 13 din Statutul

executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin

Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006

(categoriile penitenciarelor în care se

execută pedeapsa cu închisoare)

nr. 154  din  22.12.2020

 (în vigoare 22.12.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 22-32 art. 7 din 29.01.2021

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Eugenia Mîţa, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 23 septembrie 2020,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 22 decembrie 2020, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizarea cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a alineatelor (2), (3), (4) din articolul 72 din Codul penal şi a punctului 13 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006, ridicată de dl avocat Ion Proca, în interesele dlui Oleg Caprian, parte în dosarul nr.1a-2001/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecători de la Curtea de Apel Chişinău, format din doamna Oxana Robu şi domnii Igor Mînăscurtă şi Marcel Juganari, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Printr-o sentinţă din 27 septembrie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani, l-a condamnat pe dl Oleg Caprian pentru comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 264¹ alin.(4) din Codul penal [refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la testarea alcoolscopică, de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate şi a naturii ei sau de la recoltarea probelor biologice în cadrul acestui examen medical săvârşit de către o persoană care nu deţine permis de conducere]. Cauza a fost examinată conform procedurii prevăzute de articolul 364¹ [judecata pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală] din Codul de procedură penală şi, respectiv, instanţa i-a aplicat dlui Oleg Caprian pedeapsa de 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip deschis.

4. Nefiind de acord cu sentinţa primei instanţe, procurorul a atacat-o cu apel.

5. Pe 7 septembrie 2020, dl avocat Ion Proca, în interesele dlui Oleg Caprian, a ridicat în faţa Curţii de Apel Chişinău excepţia de neconstituţionalitate a alineatelor (2), (3), (4) din articolul 72 din Codul penal şi a punctului 13 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006.

6. Printr-o încheiere din 7 septembrie 2020, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sânt garantate."

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"[...]

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a tarii, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertăţii."

8. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 72

Categoriile penitenciarelor în care se execută

pedeapsa cu închisoare

"[...]

(2) În penitenciare de tip deschis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă.

(3) În penitenciare de tip semiînchis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave, săvârşite cu intenţie.

(4) În penitenciare de tip închis execută pedeapsa persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave.

[...]."

9. Prevederile relevante ale Hotărârii Guvernului nr.583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi sunt următoarele:

"13. Repartiţia deţinuţilor se efectuează de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor în raport cu forma detenţiei aplicată faţă de ei, precum şi în funcţie de categoria penitenciarului stabilită prin hotărârea instanţei, astfel:

persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni săvârşite din imprudenţă - în penitenciare de tip deschis la regim iniţial de detenţie;

persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni uşoare, mai puţin grave şi grave, săvârşite cu intenţie - în penitenciare de tip semiînchis la regim iniţial de detenţie;

persoanele condamnate la închisoare pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave, precum şi persoanele care au săvârşit infracţiuni ce constituie recidivă - în penitenciare de tip închis la regim iniţial de detenţie;

persoanele condamnate la pedeapsa închisorii, care nu au atins vîrsta de 18 ani - în penitenciare pentru minori la regim iniţial de detenţie;

persoanele de sex feminin condamnate la pedeapsa închisorii - în penitenciare pentru femei la regim iniţial de detenţie;

persoanele condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă - în penitenciare de tip închis, în sectoare specializate, la regim iniţial de detenţie;

preveniţii - în izolatoare de urmărire penală sau secţii cu statut de izolatoare de urmărire penală din cadrul penitenciarelor nespecializate."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

10. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile contestate sunt norme absolute, rigide şi nu permit instanţei de judecată să schimbe tipul de penitenciar, fapt care contravine articolului 20 din Constituţie.

11. De asemenea, autorul excepţiei de neconstituţionalitate menţionează că prevederile criticate sunt neclare, deoarece justiţiabilul nu are certitudinea că tipul penitenciarului stabilit în sentinţa primei instanţe se va menţine în sentinţa instanţei de apel.

12. În opinia sa, prevederile contestate încalcă articolul 1 alin.(3), 20, 23 alin.(2) şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

13. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

14. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor şi a hotărârilor Guvernului, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul penal şi din Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006 cu privire la aprobarea Statutului executării pedepsei de către condamnaţi, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

15. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de către avocatul unei părţi în proces. Astfel, sesizarea este formulată de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie alineatele (2), (3), (4) din articolul 72 din Codul penal şi punctul 13 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006. Aceste prevederi stabilesc tipul de penitenciar în care se execută pedeapsa cu închisoarea în funcţie de categoria infracţiunilor săvârşite.

17. Prevederile contestate nu au făcut anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

18. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală în care prima instanţă a aplicat o pedeapsă redusă în condiţiile articolului 364¹ din Codul de procedură penală şi a stabilit executarea pedepsei în penitenciar de tip deschis. Prin urmare, Curtea admite că instanţa de apel va verifica legalitatea sentinţei contestate, inclusiv în partea ce ţine de stabilirea categoriei penitenciarului.

19. Curtea reţine că o altă condiţie obligatorie pentru ca excepţia de neconstituţionalitate să poată fi examinată în fond este incidenţa unui drept din Constituţie în cauza concretă pendinte în faţa instanţelor de judecată. Curtea trebuie să verifice, prin prisma argumentelor autorului sesizării, dacă prevederile contestate constituie o ingerinţă în vreun drept fundamental (DCC nr.70 din 18 iunie 2020, § 21 şi jurisprudenţa citată acolo).

20. Curtea observă că autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile contestate contravin articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

21. Curtea observă că prin Încheierea din 7 septembrie 2020, instanţa de judecată a admis ridicarea excepţiei pentru verificarea prevederilor contestate raportate la articolele 20 [accesul liber la justiţie], 21 [prezumţia nevinovăţiei], 26 [dreptul la apărare] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

22. Curtea reaminteşte că în jurisprudenţa sa a stabilit că judecătorul de drept comun nu se pronunţă asupra caracterului fondat al sesizării sau în privinţa conformităţii cu Constituţia a normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor condiţii: (1) obiectul excepţiei intră în categoria actelor cuprinse la articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie; (2) excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu; (3) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei; (4) nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate (HCC nr.2 din 9 februarie 2016, pct.1 din dispozitiv).

23. Sub acest aspect, Curtea menţionează că instanţa de judecată nu se pronunţă asupra corectitudinii invocării prevederilor constituţionale de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate care este parte în proces. Verificarea incidenţei normelor constituţionale invocate de către autorul excepţiei ţine de competenţa exclusivă a Curţii Constituţionale.

24. Prin urmare, Curtea va examina prezenta sesizare prin raportare la articolele constituţionale invocate de autorul excepţiei de neconstituţionalitate (a se vedea § 20 supra).

25. În ceea ce priveşte invocarea încălcării prevederilor art.1 alin.(3) din Constituţie, care se referă la principiul preeminenţei dreptului, Curtea a notat în jurisprudenţa sa că acesta are un caracter general şi poate fi invocat, în general, dacă se constată aplicabilitatea sa cu alte dispoziţii din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, § 16; HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; HCC nr.6 din 10 martie 2020, § 25).

26. Curtea nu poate reţine criticile referitoare la pretinsa încălcare a articolului 20 din Constituţie, care garantează accesul liber la justiţie, deoarece stabilirea pedepsei cu închisoare în funcţie de infracţiunea săvârşită şi alegerea tipului penitenciarului unde aceasta va fi executată reprezintă o operaţiune concretă ce trebuie realizată doar de către instanţa de judecată.

27. De asemenea, Curtea reţine că stabilirea categoriilor penitenciarelor şi forma detenţiei pentru persoanele condamnate reprezintă opţiunea legislatorului bazată pe considerente de politică penală în conformitate cu prevederile articolului 72 alin.(3) lit.n) din Constituţie. Atât timp cât nu este demonstrată afectarea unui drept fundamental, opţiunea sa nu poate fi supusă controlului Curţii.

28. Cu referire la pretinsa neclaritate a normelor legale criticate, Curtea reiterează că, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi fără pasaje obscure. În special în materie penală, legislatorul trebuie să fie precis, clar şi coerent, aşa cum o impune principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), garantat de articolul 22 combinat cu articolul 23 din Constituţie şi de articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea DCC nr.49 din 31 mai 2018, § 30; DCC nr.9 din 23 ianuarie 2019, § 15).

29. Legea penală trebuie să prevadă în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile şi modul de executare a acestora. Condiţia previzibilităţii este îndeplinită atunci când persoana poate – în caz de necesitate, cu o asistenţă juridică adecvată – să prevadă, într-o măsură rezonabilă în circumstanţele cauzei, consecinţele pe care le poate avea o anumită conduită (Gestur Jónsson şi Ragnar Halldór Hall v. Islanda, 30 octombrie 2018, § 88; Berardi şi Mularoni v. San Marino, 10 ianuarie 2019, § 40).

30. Raportând cele menţionate supra la pretinsa problemă de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată, Curtea reţine că, potrivit articolului 72 alin.(1) din Codul penal, pedeapsa cu închisoarea se execută în următoarele penitenciare: a) de tip deschis; b) de tip semiînchis; c) de tip închis. Alin.(2), (3) şi (4) al aceluiaşi articol prevăd repere generale în funcţie de care instanţa de judecată stabileşte penitenciarul în care condamnatul va executa pedeapsa cu închisoare. Acest articol conţine norme de organizare generală a executării pedepsei în funcţie de categoria de infracţiune (uşoară, mai puţin gravă, gravă, deosebit de gravă şi excepţional de gravă) şi categoriile penitenciarelor (deschis, semiînchis şi închis).

31. Aşadar, Curtea constată că există repere normative, care ajută interpretul şi destinatarul legii să prevadă semnificaţia textelor contestate şi prin urmare nu este incident articolul 23 din Constituţie. Instanţelor de judecată le revine sarcina aprecierii în fiecare caz particular a intenţiei sau imprudenţei infractorului, precum şi a categoriei infracţiunii în funcţie de care va stabili tipul penitenciarului unde va fi executată pedeapsa cu închisoare.

32. În acest context, Curtea observă că, sub aparenţa unor critici referitoare la incertitudinea şi la neclaritatea prevederilor contestate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate îşi exprimă incertitudinea faţă de pedeapsa care ar putea fi aplicată de către instanţa de apel.

33. În acest sens, Curtea reţine că aspectele invocate de autorul excepţiei se referă la interpretarea şi la aplicarea unor dispoziţii legale. Instanţa de apel, în speţa în cauză, este cea care poate verifica dacă pedeapsa aplicată a fost individualizată în mod corect. Curtea Constituţională nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii.

34. Curtea notează că prevederile constituţionale cuprinse la articolul 54 nu au o semnificaţie autonomă şi urmează a fi aplicate în combinaţie cu normele constituţionale care garantează un drept fundamental. Aşadar, Curtea constată că dispoziţiile articolul 54 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauză, deoarece nu s-a demonstrat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau libertăţi fundamentale (a se vedea supra § 26).

35. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) lit.g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolul 72 alineatele (2), (3), (4) din Codul penal şi a punctului 13 din Statutul executării pedepsei de către condamnaţi, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.583 din 26 mai 2006, ridicată de dl avocat Ion Proca, în interesele dlui Oleg Caprian, parte în dosarul nr.1a-2001/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.