Decizie nr.159 din 24.11.2022 de inadmisibilitate a sesizărilor nr.50g/2022, nr.55g/2022, nr.84g/2022, nr.104g/2022 şi nr.123g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330/2 din Codul penal (îmbogăţirea ilicită [III])

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizărilor nr.50g/2022, nr.55g/2022, nr.84g/2022,

nr.104g/2022 şi nr.123g/2022 privind excepţia de neconstituţionalitate

a  articolului  330² din  Codul  penal

(îmbogăţirea ilicită [III])

nr. 159  din  24.11.2022

 (în vigoare 24.11.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 394-400 art.193 din 09.12.2022

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate la 8 aprilie, la 10 mai, la 13 iunie, la 7 iulie şi la 20 iulie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 24 noiembrie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330² din Codul penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de dna avocat Adriana Eşanu, în interesele dlui Anatolie Golea, parte în dosarul nr.10-666/2022, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana (sesizarea nr.50g/2022), de dl avocat Vasile Nicoară, în interesele dlui Vasile Botnari, parte în dosarul nr.16r-477/2022, pendinte la Curtea de Apel Chişinău (sesizarea nr.55g/2022), de dl avocat Igor Hlopeţchi, în interesele dlui Ruslan Popov, parte în dosarele nr.10-2002/21, pendinte la judecătoria Chişinău, sediul Ciocana (sesizarea nr.84g/2022), nr.16r-657/2022, pendinte la Curtea de Apel Chişinău (sesizarea nr.104g/2022) şi nr.10-2402/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana (sesizarea nr.123g/2022).

2. Sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională de dna Alina Gorceac, dl Sergiu Ciobanu şi dl Roman Mazureţ, judecători la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, şi de un complet de judecată de la Curtea de Apel Chişinău, format din dnii judecători Alexandru Gafton, Boris Talpă şi Igor Chiroşca, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea lor într-un singur dosar, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, atribuindu-i numărul 50g/2022.

4. La 28 iulie 2022 şi 4 august 2022, Curtea Constituţională le-a solicitat Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept a Consiliului Europei (în continuare, "Comisia de la Veneţia") şi Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (în continuare, "OSCE/ODIHR") o opinie amicus curiae privind infracţiunea de îmbogăţire ilicită.

5. La 24 octombrie 2022, Comisia de la Veneţia a adoptat Opinia amicus curiae comună a Comisiei de la Veneţia şi a OSCE/ODIHR pentru Curtea Constituţională a Republicii Moldova privind infracţiunea de îmbogăţire ilicită (CDL-AD(2022)029) (în continuare, Opinia amicus curiae).

A. Circumstanţele litigiilor principale

I. Circumstanţele cauzei nr.10-666/2022 (sesizarea nr.50g/2022)

6. La 3 februarie 2022, un procuror din cadrul Procuraturii municipiului Chişinău, oficiul principal, a emis o Ordonanţă prin care l-a pus sub învinuire pe dl Anatolie Golea, pe baza articolului 330² alin.(2) [îmbogăţirea ilicită] din Codul penal. Această ordonanţă a fost contestată de dl Anatolie Golea în faţa procurorului ierarhic superior, care a respins contestaţia printr-o ordonanţă din 7 februarie 2022.

7. La 24 martie 2022, dna avocat Adriana Eşanu a formulat, în interesele dlui Anatolie Golea, o plângere împotriva ordonanţelor menţionate supra.

8. În şedinţa de judecată din 7 aprilie 2022, dna avocat Adriana Eşanu a ridicat, în interesele dlui Anatolie Golea, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330² din Codul penal.

9. Prin Încheierea din aceeaşi zi, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

II. Circumstanţele cauzei nr.16r-477/2022 (sesizarea nr.55g/2022)

10. La 31 martie 2022, un procuror din cadrul Procuraturii Anticorupţie a emis o Ordonanţă prin care l-a pus sub învinuire pe dl Vasile Botnari, pe baza articolului 330² alin.(1) [îmbogăţirea ilicită] din Codul penal.

11. La 1 aprilie 2022, dl Vasile Botnari a fost arestat preventiv pe un termen de 25 de zile.

12. La 15 aprilie 2022, acelaşi procuror a formulat un demers prin care a solicitat prelungirea arestului preventiv pe un termen de 30 de zile.

13. Prin Încheierea din 20 aprilie 2022, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a aplicat arestul preventiv în privinţa dlui Vasile Botnari pe un termen de 30 de zile. Această încheiere a fost contestată cu recurs de ambele părţi.

14. La 26 aprilie 2022, dl avocat Vasile Nicoară a ridicat, în interesele dlui Vasile Botnari, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330² alin.(1) din Codul penal.

15. Prin Încheierea din 28 aprilie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

III. Circumstanţele cauzei nr.10-2002/2021 (sesizarea nr.84g/2022)

16. La 9 octombrie 2021, Procurorul General interimar al Republicii Moldova a emis o ordonanţă de pornire a urmăririi penale în privinţa dlui Ruslan Popov, pe baza articolului 330² alin.(1) [îmbogăţirea ilicită] din Codul penal. La domiciliul acestuia au fost efectuate percheziţii.

17. În cadrul unui proces în care a contestat ordonanţa Procurorului General interimar, dl avocat Igor Hlopeţchi a ridicat, în interesele dlui Ruslan Popov, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330² alineatele (1) şi (2) din Codul penal.

18. Prin Încheierea din 6 iunie 2022, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

IV. Circumstanţele cauzei nr.16r-657/2022 (sesizarea nr.104g/2022)

19. Un procuror i-a cerut Judecătoriei Chişinău să prelungească cu 60 de zile măsura liberării provizorii sub control judiciar în privinţa dlui Ruslan Popov. Acesta este învinuit de comiterea infracţiunii prevăzute de articolul 330² alin.(1) [îmbogăţirea ilicită] din Codul penal.

20. În data de 26 mai 2022, dl Ruslan Popov a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330² alin.(1) din Codul penal. Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, i-a respins cererea de ridicare a excepţiei. Dl avocat Hlopeţchi a atacat cu recurs încheierea şi a cerut admiterea cererii de ridicare a excepţiei.

21. Prin Încheierea din 6 iunie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

V. Circumstanţele cauzei nr.10-2402/2021 (sesizarea nr.123g/2022)

22. La 1 decembrie 2021, dl avocat Igor Hlopeţchi a contestat la judecătorul de instrucţie ordonanţa Procurorului General interimar, din 1 noiembrie 2021, de pornire a urmăririi penale în privinţa dlui Ruslan Popov, pe baza articolului 330² alin.(2) [îmbogăţirea ilicită] din Codul penal.

23. În cadrul acestui proces, dl avocat Igor Hlopeţchi a ridicat, în interesele dlui Ruslan Popov, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330² alineatele (1) şi (2) din Codul penal.

24. Prin Încheierea din 1 iulie 2022, dna judecător Alina Gorceac, de la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

25. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 1

Statul Republica Moldova

"[…]

(3) Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate."

Articolul 21

Prezumţia nevinovăţiei

"Orice persoană acuzată de un delict este prezumată nevinovată până când vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării sale."

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

"Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile

şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 25

Libertatea individuală şi siguranţa persoanei

"(1) Libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.

(2) Percheziţionarea, reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzute de lege.

[…]."

Articolul 46

Dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia

"(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sânt garantate.

(2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire.

(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(4) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

[…]."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi

sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

26. Prevederile relevante ale Codului penal, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, sunt următoarele:

Articolul 330²

Îmbogăţirea ilicită

"(1) Deţinerea de către o persoană cu funcţie de răspundere sau de către o persoană publică, personal sau prin intermediul unor terţi, a bunurilor în cazul în care valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 6000 la 8000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de o persoană cu funcţie de demnitate publică

se pedepsesc cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 7 la 15 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor sesizărilor privind excepţia de neconstituţionalitate

Sesizarea nr.50g/2022

27. Autoarea sesizării susţine existenţa unui paralelism legislativ, având în vedere prevederile articolului 243 şi ale articolului 330² din Codul penal. Primul incriminează spălarea banilor, iar al doilea îmbogăţirea ilicită. Pentru că termenul "deţinere" se regăseşte în ambele articole, cei abilitaţi cu aplicarea legii penale s-ar afla în dificultate. Ei ar putea alege un articol din Codul penal între mai multe variante posibile, normele nefiind redactate clar. Potrivit autoarei sesizării nr.50g/2022, în cazul aceleiaşi fapte, instanţele oscilează între aplicarea articolului 243 alin.(1) lit.c) şi aplicarea articolului 330² din Codul penal. Acest fapt ar genera insecuritate juridică. Sub acest aspect, autoarea excepţiei a invocat incidenţa articolelor 1 alin.(3) şi 22 din Constituţie.

28. Pentru că articolul 330² alin.(1) din Codul penal instituie, ca o condiţie necesară pentru tragerea la răspundere, constatarea, pe baza probelor, că bunurile în discuţie nu aveau cum să fie obţinute licit, autoarea se întreabă "cum este posibil ca vinovăţia subiectului îmbogăţirii ilicite să cuprindă activitatea procesuală a unui reprezentant al statului?". Activitatea de constatare a caracterului ilicit al obţinerii bunurilor nu poate forma nicio legătură cauzală subiectivă, nicio legătură cauzală obiectivă cu fapta subiectului îmbogăţirii ilicite. Autoarea sesizării nr.50g/2022 afirmă că textul "şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit" reprezintă un "corp străin" în articolul 330² alin. (1) din Codul penal. În opinia sa, aceste formulări sunt contrare articolelor 1 alin.(3), 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie.

29. Aceasta mai susţine că articolul 330² din Codul penal nu are o fizionomie distinctă şi poate fi privit doar ca o realizare a scopului faptei generatoare de venituri ilicite. Din articolul contestat rezultă că pentru a se dovedi comiterea îmbogăţirii ilicite trebuie să fie probată mai întâi comiterea faptei generatoare de venituri ilicite. Astfel, prin tragerea la răspundere a persoanei pe baza articolului 330² din Codul penal ar fi încălcat principiul ne bis in idem, pentru că persoana achitată sau condamnată pentru fapta generatoare de venituri ilicite riscă să fie acuzată din nou pentru comiterea aceleiaşi fapte. În acest sens, autoarea excepţiei a susţinut pretinsa încălcare a articolelor 1 alin.(3) şi 22 din Constituţie şi a articolelor 7 şi 4 din Protocolul nr.7 la Convenţia Europeană.

30. Autoarea excepţiei afirmă că scopul reglementării articolului 330² din Codul penal – lupta cu corupţia şi neadmiterea în circuitul civil a unor bunuri dobândite pe cale infracţională – poate fi realizat prin intermediul altor măsuri mai puţin intruzive, cum ar fi confiscarea extinsă. Potrivit acesteia, pentru a preveni şi combate în mod eficient îmbogăţirea ilicită, accentul nu trebuie pus pe privarea de libertate, ci trebuie acordată prioritate lipsirii făptuitorului de profiturile obţinute în mod ilegal. Utilizarea măsurilor cu caracter penal trebuie să constituie o ultima ratio. În cazul nerespectării acestui principiu se poate vorbi despre un comportament abuziv al statului care utilizează dreptul penal de o manieră disproporţionată. Parlamentul nu a justificat de ce scopul urmărit nu ar putea fi atins prin alte remedii mai puţin intruzive, însă la fel de eficiente şi care nu implică cheltuieli mai mari, în comparaţie cu articolul 330² din Codul penal. Cu privire la aceste argumente, autoarea sesizării nr.50g/2022 susţine că articolul 330² din Codul penal contravine articolelor 25, 46 şi 54 din Constituţie.

Sesizarea nr.55g/2022

31. Autorul sesizării afirmă că textul "şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit" din norma criticată nu exprimă vreun element constitutiv al infracţiunii şi, prin urmare, nu corespunde exigenţelor calităţii legii, deoarece nu se referă la fapta subiectului îmbogăţirii ilicite, ci la activitatea organului de urmărire penală, care are obligaţia să demonstreze caracterul ilicit al averii. În acest caz, subiectul infracţiunii nu ar avea posibilitatea să cunoască ce constatare se va face "în baza probelor" de către reprezentantul organului de urmărire penală, iar infracţiunea de îmbogăţire ilicită nu ar putea exista până la declanşarea procesului penal. Această situaţie ar afecta libertatea individuală şi siguranţa persoanei şi, implicit, ar genera încălcarea articolului 25 combinat cu articolele 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie. De asemenea, autorul a mai susţinut că legislatorul nu a formulat infracţiunea de o manieră clară, concisă şi precisă, iar eventualul subiect al infracţiunii ar fi lipsit de posibilitatea de a-şi determina în prealabil, fără echivoc, comportamentul care ar putea să aibă un caracter penal. Această imposibilitate ar afecta principiul legalităţii incriminării şi pedepsei penale şi, implicit, ar genera încălcarea articolului 22 combinat cu articolele 1 alin.(3) şi 23 alin.(2) din Constituţie.

Sesizările nr.84g/2022, nr.104g/2022 şi nr.123g/2022

32. Autorul sesizărilor susţine, în principal, că în privinţa noţiunii de "valoare care depăşeşte substanţial mijloacele dobândite" din alineatul (1) al articolului 330² din Codul penal, Curtea Constituţională a emis o Adresă către Parlament, în contextul pronunţării HCC nr.6 din 16 aprilie 2015, în care a subliniat necesitatea reglementării definiţiei acesteia. Potrivit autorului, adresa nu a fost executată. Prin urmare, acuzaţiile formulate asupra faptelor comise între datele 29 decembrie 2013 (data adoptării legii) şi 10 martie 2022 (data adoptării HCC nr.7) ar fi întemeiate pe un text imprevizibil şi ar afecta în mod retroactiv securitatea raporturilor juridice.

33. Textul "deţinerea de către o persoană cu funcţie de răspundere sau de către o persoană publică, personal sau prin intermediul unor terţi, a bunurilor în cazul în care valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat, în baza probelor, că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit" din articolul 330² alin.(1) din Codul penal descrie latura obiectivă a infracţiunii de îmbogăţire ilicită. Potrivit autorului excepţiei, definiţia infracţiunii de îmbogăţire ilicită poate fi interpretată în sensul în care acuzarea nu are obligaţia să administreze probe privind caracterul ilegal al dobândirii averii, ci în sensul în care sarcina probei caracterului legal al averii îi revine apărării. Acest fapt este contrar prezumţiei nevinovăţiei. În acest sens, autorul excepţiei a menţionat pretinsa contrarietate a normei cu articolele 1, 16, 21 22, 23 şi 54 din Constituţie. În opinia sa, o persoană poate furniza dovezi privind nevinovăţia sa doar din propria voinţă.

34. De asemenea, autorul susţine că legislatorul a ezitat să definească sintagmele "deţinerea prin intermediul unor terţi" şi "care nu puteau fi obţinute licit" din acelaşi articol al Codului penal, fapt care afectează principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei garantat de articolele 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie.

35. Autorul pretinde că absenţa unei "explicaţii raţionale" sau a unei "justificări raţionale" a discrepanţei dintre valoarea bunurilor dobândite de o persoană publică sau cu funcţie de demnitate publică şi venitul legal declarat de aceasta poate fi cercetată prin alte mijloace juridice cum este controlul din partea Autorităţii Naţionale de Integritate.

B. Aprecierea Curţii

36. Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

37. Curtea reţine că autorii sesizărilor nr.50g/2022, nr.55g/2022, nr.84g/2022, nr.104g/2022 şi nr.123g/2022 contestă articolul 330² din Codul penal. Codul penal a fost adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, iar potrivit articolului 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, Curtea este competentă să efectueze controlul constituţionalităţii legilor.

38. Excepţiile de neconstituţionalitate care stau la baza sesizărilor au fost ridicate de reprezentanţi ai părţilor unor procese penale. Acestea au dreptul de a ridica excepţii de neconstituţionalitate, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

39. Curtea reţine că dispoziţiile articolului 330² din Codul penal incriminează îmbogăţirea ilicită şi ar putea fi aplicate în cauzele în care s-au ridicat excepţiile de neconstituţionalitate, pentru că subiecţilor din aceste cauze li se impută comiterea infracţiunii.

40. Curtea reţine că textul articolului 330² din Codul penal a făcut anterior obiectul controlului de constituţionalitate. Prin sesizarea nr.60a/2014 a fost contestat, inter alia, articolul 330² din Codul penal în integralitatea sa, pentru că ar contraveni articolelor 21, 22 şi 46 alin.(3) din Constituţie. În Hotărârea nr.6 din 16 aprilie 2015, Curtea a constatat că această normă este constituţională. În Hotărârea nr.7 din 10 martie 2022, Curtea a revizuit unele considerente ale Hotărârii nr.6 din 16 aprilie 2015 referitoare la principiul constituţional al prezumţiei dobândirii licite a averii în care a admis aplicarea unor standarde de probă diferite, în funcţie de caracterul (penal sau non-penal) al procedurilor de confiscare a averii pretins ilicite.

41. De asemenea, şi textul "valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite" din articolul 330² din Codul penal a făcut obiectul sesizării nr.158g/2019, care a avut ca finalitate Decizia de inadmisibilitate nr.131 din 5 decembrie 2019. În situaţii similare, Curtea a respins ca inadmisibile excepţiile de neconstituţionalitate, dacă nu au fost formulate noi critici de neconstituţionalitate, în privinţa cărora Curtea nu s-a pronunţat. Curtea va analiza dacă în prezenta cauză prevederile menţionate au fost contestate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate care nu au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

42. Autorii sesizărilor nr.50g/2022, nr.55g/2022, nr.84g/2022, nr.104g/2022 şi nr.123g/2022 susţin că au invocat argumente noi, referindu-se la alte probleme de drept, i.e. la un eventual paralelism legislativ, la lipsa unor elemente constitutive ale infracţiunii, la posibilitatea cercetării doar în contextul unei infracţiuni predicat, pretinsa încălcare a principiului ne bis in idem etc. (a se vedea § 27-35 supra). Având în vedere că primele patru condiţii de admisibilitate ale unei excepţii de neconstituţionalitate sunt întrunite, Curtea va examina dacă problemele de drept ridicate de autorii sesizărilor fac incidente dispoziţiile constituţionale invocate.

43. Autorii sesizărilor susţin că articolul 330² din Codul penal contravine articolelor 1 alin.(3) [preeminenţa dreptului], 21 [prezumţia nevinovăţiei], 16 [egalitatea], 22 [neretroactivitatea legii], 23 [calitatea legilor], 25 [libertatea individuală şi siguranţa persoanei], 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acestei] şi 54 [restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi] din Constituţie.

44. Curtea reţine că, potrivit Constituţiei, Republica Moldova are obligaţia să respecte tratatele internaţionale la care este parte [articolul 8 alin.(1)].

45. La 6 iulie 2007, Parlamentul a adoptat Legea nr.158 privind ratificarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei, angajându-se, inter alia, să adopte măsuri eficiente de prevenire şi combatere a corupţiei, precum şi de promovare a integrităţii, responsabilităţii şi bunei gestiuni a afacerilor publice şi a bunurilor publice. Articolul 20 din această Convenţie prevede că, "sub rezerva Constituţiei sale şi a principiilor fundamentale ale sistemului său juridic, fiecare stat parte trebuie să ia în considerare adoptarea de măsuri legislative şi de alte măsuri care se dovedesc a fi necesare pentru a atribui caracterul de infracţiune, în cazul în care actele au fost săvârşite cu intenţie, îmbogăţirii ilicite, adică o mărire substanţială a patrimoniului unui agent public pe care acesta n-o poate justifica rezonabil în raport cu veniturile sale legitime".

46. Articolul 330² din Codul penal implementează angajamentele statului care decurg din articolul 20 din Convenţia împotriva corupţiei şi sancţionează fapta de deţinere a bunurilor a căror valoare depăşeşte substanţial mijloacele dobândite licit, în cazul în care este comisă de persoane care îndeplinesc funcţii publice (persoană cu funcţie de răspundere, persoană publică, persoană cu funcţie de demnitate publică).

47. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că tratatele internaţionale pot fi contestate în faţa ei de către subiectele cu drept de sesizare între momentul exprimării consimţământului Republicii Moldova de a fi legată prin tratat şi momentul intrării în vigoare a tratatului. Prin urmare, tratatele internaţionale care au intrat în vigoare devin executorii pentru Republica Moldova şi nu pot fi verificate sub aspectul constituţionalităţii, pentru că statul nu şi-ar putea executa angajamentele care rezultă din tratat, contrar principiului pacta sunt servanda (a se vedea HCC nr.12 din 7 mai 2020, § 30).

48. În prezenta cauză, articolul 20 din Convenţia împotriva corupţiei le sugerează statelor semnatare să adopte măsurile legislative corespunzătoare pentru a oferi caracter de infracţiune îmbogăţirii ilicite "sub rezerva Constituţiei sale şi a principiilor fundamentale ale sistemului său juridic". Aşadar, Curtea va verifica dacă prin articolul contestat sunt afectate articolele din Constituţie invocate de autorii sesizărilor.

49. Curtea precizează că articolul 1 alin.(3) din Constituţie comportă un caracter general, reprezintă un imperativ care stă la baza adoptării tuturor legilor Republicii Moldova şi nu poate constitui un reper separat. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că articolele 16, 23 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturile fundamentale (HCC nr.15 din 28 mai 2020, § 25; DCC nr.33 din 19 martie 2020, § 21; DCC nr.56 din 2 iunie 2020, § 23; DCC nr.94 din 4 august 2020, § 24; DCC nr.36 din 30 martie 2021, §18).

50. Totuşi, în prezenta cauză, autorii sesizărilor au invocat articolele 1 alin.(3), 22 şi 23 din Constituţie susţinând că prevederile contestate nu ar respecta exigenţele calităţii legii penale. În jurisprudenţa sa, Curtea a examinat conformitatea legilor penale cu aceste articole (HCC nr.25 din 12 august 2021, § 43, 46).

Referitor la argumentele privind calitatea normei penale contestate

51. Cu privire la calitatea legii penale, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că infracţiunea şi pedeapsa trebuie să fie prevăzute de lege. Expresia "prevăzută de lege" presupune, între altele, ca legea să întrunească standardul calităţii, i.e. aceasta trebuie să fie accesibilă şi previzibilă. Condiţia accesibilităţii presupune ca textele de lege să poată fi cunoscute de către destinatari. Accesibilitatea legii are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative şi intrarea în vigoare a acestora. Curtea notează că norma contestată corespunde condiţiei de accesibilitate, deoarece a fost publicată în Monitorul Oficial. La rândul ei, condiţia previzibilităţii este îndeplinită atunci când justiţiabilul poate cunoaşte, din chiar textul normei juridice pertinente, iar la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe sau cu ajutorul unor jurişti profesionişti, care sunt acţiunile şi omisiunile ce-i pot angaja răspunderea penală şi care este pedeapsa care îi poate fi aplicată, în cazul încălcării unei norme (a se vedea HCC nr.12 din 14 mai 2018, § 38-40).

52. Sub aspectul domeniului de reglementare şi al statutului destinatarilor săi, Curtea observă că dispoziţia criticată instituie răspunderea penală a persoanelor cu funcţii de răspundere, a persoanelor publice sau a persoanelor cu funcţie de demnitate publică, aşa cum sunt definite în articolul 123 din Codul penal, pentru fapta de deţinere a unor bunuri a căror valoare depăşeşte în mod substanţial suma mijloacelor dobândite licit de ei.

53. Din analiza sistemică a legislaţiei, Curtea observă că legislatorul stabileşte prin norme juridice condiţiile de admitere în serviciul public, de exercitare a funcţiilor publice, de remunerare pentru activitatea desfăşurată, de răspundere juridică pentru eventualele încălcări etc., condiţii pe care candidatul la funcţia publică le acceptă în momentul angajării sale. În acelaşi sens, Curtea reţine că subiectele infracţiunii de îmbogăţire ilicită sunt persoanele cărora, potrivit Constituţiei "le sunt încredinţate funcţii publice" (articolul 56 alin.(2)) şi fiind angajaţi ai statului sau ai autorităţilor publice, pe baza normelor constituţionale¹ sau infraconstituţionale² le sunt stabilite diverse incompatibilităţi, interdicţii şi restricţii pentru desfăşurarea anumitor activităţi. Persoanele care exercită funcţii publice au obligaţia de a depune declaraţii de avere şi interese personale, atât la intrarea în funcţia publică, cât şi în timpul exerciţiului acesteia. Curtea observă că persoanele indicate în articolul 330² din Codul penal sunt subiecte care, odată ce au acceptat numirea sau alegerea într-o funcţie publică, recunosc regimul impus, răspund de îndeplinirea cu bună-credinţă a obligaţiilor ce le revin şi sunt obligate să-şi asigure existenţa doar din venituri obţinute licit.

_________________________

¹Potrivit Constituţiei Republicii Moldova, calitatea de deputat este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice (articolul 70 alin.(1)); calitatea de Preşedinte al Republicii Moldova este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite (articolul 81 alin.(1)); funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite (articolul 99 alin.(1)); funcţia de judecător este incompatibilă cu exercitarea oricărei alte funcţii retribuite, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice (articolul 116 alin.(7)).

²A se vedea exemple de incompatibilităţi şi interdicţii în: Legea nr.136/2017 cu privire la Guvern; Legea nr.544/1995 cu privire la statutul judecătorului; Legea nr.3/2016 cu privire la procuratură; Legea nr.199/2010 cu privire la statutul persoanelor cu funcţii de demnitate publică, Legea nr.158/2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public; Legea nr.288/2016 privind funcţionarul public cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; Legea nr.134/2008 cu privire la Serviciul de Protecţie şi Pază de Stat.

54. Având în vedere cele menţionate supra, Curtea reţine că norma contestată este suficient de previzibilă, iar subiectul infracţiunii (persoana cu funcţie de răspundere, persoana publică sau persoana cu funcţie de demnitate publică) poate să cunoască de sine-stătător sau apelând la un specialist că ar putea fi tras la răspundere penală pentru deţinerea de bunuri a căror valoare depăşeşte substanţial suma mijloacelor dobândite de el licit şi are posibilitatea să-şi adapteze conduita în modul corespunzător.

55. Condiţia prevăzută la articolul 330² alin.(1) din Codul penal, potrivit căreia fapta incriminată trebuie constatată, pe baza unor probe, reprezintă o condiţie inerentă oricărei trageri la răspundere penală şi constituie o garanţie pentru persoana acuzată, iar o astfel de garanţie nu poate să contravină Constituţiei.

56. În acest sens, Curtea nu poate reţine argumentele autorilor sesizărilor, potrivit cărora claritatea prevederilor contestate este afectată de combinarea într-o singură dispoziţie legală a unor elemente de drept material şi procedural, deoarece o astfel de soluţie legislativă ar impune concluzia că vinovăţia subiectului îmbogăţirii ilicite cuprinde şi activitatea procesuală a unui reprezentant al statului. Constituţia stabileşte că prin lege organică se reglementează infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora [articolul 72 alin.(3) lit.n)], precum şi organizarea instanţelor judecătoreşti, competenţa acestora şi procedura de judecată [articolul 115 alin.(4)], însă nu impune legislatorului separarea totală a dispoziţiilor de drept substanţial de cele de drept procedural, prin reglementarea lor în legi distincte. De multe ori, dispoziţiile de drept substanţial prezintă şi o latură procedurală de care nu pot fi separate.

57. Având în vedere acest aspect, Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au menţionat următoarele: "Elementele cheie ale infracţiunii prevăzute de articolul 330² din Codul penal – deţinerea…bunurilor în cazul în care valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi s-a constatat…că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit – nu par lipsite de claritate. Se presupune că nu numai noţiunea de deţinere, ci şi deţinerea prin intermediul unor terţi trebuie înţelese ca trimiteri la Codul civil […]. Noţiunile persoană cu funcţie de răspundere, persoană publică şi persoană care deţine o funcţie de demnitate publică sunt definite la articolul 123 din Codul penal [...]. Pentru a evalua caracterul previzibil al normei în discuţie, este important să se stabilească dacă interpretarea acesteia de către instanţele naţionale poate conduce la o jurisprudenţă inconsecventă, fapt care ar demonstra necesitatea clarificării normei, pentru a evita interpretările judiciare divergente" (Opinia amicus curiae privind îmbogăţirea ilicită din 24 octombrie 2022, § 36).

58. Afirmaţiile autorilor sesizărilor privind neclaritatea textelor "deţinerea [...] prin intermediul unor terţi" şi "că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit" din articolul 330² alin. (1) din Codul penal nu au fost susţinute prin prezentarea unei jurisprudenţe inconsecvente/contradictorii a instanţelor judecătoreşti şi nu argumentează de ce înţelesul acestora nu ar putea fi aflat prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică, pornind de la sensul uzual al termenilor sau prin trimitere la alte acte normative, aşa cum sugerează şi Comisia de la Veneţia. În lipsa unei argumentări corespunzătoare, Curtea este nevoită să declare sesizările, în această parte, inadmisibile.

59. Referitor la pretinsa neclaritate a sintagmei "valoare care depăşeşte substanţial mijloacele dobândite" din articolul 330² alin.(1) din Codul penal, Curtea subliniază că Parlamentul a adoptat Legea nr.133 privind declararea averii şi a intereselor personale, scopul acestei legi fiind instituirea măsurilor de prevenire şi de combatere a îmbogăţirii nejustificate, a conflictelor de interese, a stărilor de incompatibilitate, precum şi a încălcării regimului juridic al restricţiilor şi limitărilor. În articolul 2 din Legea privind declararea averii şi a intereselor personale este definită noţiunea de "diferenţă substanţială". Astfel, "diferenţa substanţială" reprezintă o diferenţă care depăşeşte 20 de salarii medii lunare pe economie dintre averea subiectului declarării deţinută la începutul perioadei în care acesta a devenit subiect al declarării, cumulată cu veniturile obţinute în această perioadă, inclusiv veniturile membrilor de familie sau al concubinului/concubinei, pe de o parte, şi averea deţinută la începutul verificării, inclusiv cheltuielile realizate în această perioadă, pe de altă parte. În acest context, sintagma "valoarea acestora depăşeşte substanţial mijloacele dobândite" cuprinsă la articolul 330² din Codul penal este clară şi previzibilă, iar sensul ei poate fi înţeles de orice destinatar, pentru a-şi putea adapta conduita la exigenţele legii. Pentru acest capăt al sesizării sunt pertinente şi considerentele Curţii din Decizia nr.131 din 5 decembrie 2019. Astfel, problema ridicată de autorul sesizărilor nr.84g/2022, nr.104g/2022 şi nr.123g/2022 este epuizată.

60. Cu privire la argumentele invocate în sesizările nr.84g/2022 şi 104g/2022, potrivit cărora acuzaţiile formulate asupra faptelor comise între 29 decembrie 2013 (data adoptării legii) şi 10 martie 2022 (data adoptării HCC nr.7) ar fi bazate pe un text imprevizibil, Curtea conchide că acesta nu reprezintă un argument de drept constituţional. Această problemă ţine de aplicarea în timp a legii penale, chestiune care nu intră în competenţa Curţii Constituţionale. Mai mult, Curtea subliniază că prin Hotărârea nr.7 din 10 martie 2022 nu s-a pronunţat în privinţa constituţionalităţii vreunei prevederi din articolul 330² din Codul penal. Prin Hotărârea nr.7 din 10 martie 2022, Curtea a stabilit că premisa existenţei unui singur standard de probă în cazul procedurilor în care funcţionarilor publici li se impută dobândirea ilicită a averii nu decurge din textul articolului 46 alin.(3) din Constituţie, iar acest articol permite aplicarea unor standarde de probă diferite, e.g., atât probarea "dincolo de orice dubiu rezonabil", cât şi probarea potrivit balanţei probabilităţilor aplicabile în procedurile penale sau în procedurile civile (a se vedea § 38).

61. Curtea menţionează că şi afirmaţiile autorului sesizării nr.50g/2021, potrivit cărora o acuzaţie de îmbogăţire ilicită ar fi condiţionată de constatarea altor infracţiuni generatoare de venit, reprezintă o problemă de interpretare şi de aplicare a normelor penale.

62. După cum a menţionat Curtea supra la §§ 45-46, infracţiunea de îmbogăţire ilicită a fost reglementată în Codul penal ca urmare a implementării articolului 20 din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. Astfel, sensul şi modul de aplicare a instituţiei îmbogăţirii ilicite a fost explicat în actele Organizaţiei Naţiunilor Unite care însoţesc acest tratat. Spre exemplu, Ghidul legislativ privind implementarea Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei explică că infracţiunea de îmbogăţire ilicită soluţionează dificultatea organelor de anchetă de a proba că un funcţionar public a solicitat sau a acceptat o mită în cazurile în care averea sa este atât de disproporţionată faţă de veniturile legale, încât se poate constata, prima facie, un caz de corupţie [a se vedea § 296]. În Ghid se menţionează că acest mecanism nu instituie o prezumţie de vinovăţie şi că sarcina probei rămâne în sarcina acuzării, care trebuie să demonstreze că averea depăşeşte venitul legal al persoanei. Odată ce acest fapt este demonstrat, acuzatul poate oferi apoi o explicaţie rezonabilă sau credibilă [a se vedea § 297].

63. Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au făcut trimitere la bunele practici şi au menţionat că infracţiunea de îmbogăţire ilicită poate constitui un instrument puternic pentru urmărirea penală a funcţionarilor corupţi, pentru că nu pretinde dovedirea faptului că tranzacţia de corupţie a avut loc în realitate şi, în schimb, le permite tribunalelor să tragă concluzii din faptul că un funcţionar are în posesie averi inexplicabile, care nu puteau fi obţinute din surse legale. Experţii recomandă să se ia în considerare stabilirea unei infracţiuni de îmbogăţire ilicită care instituie o prezumţie refutabilă a originii ilegale a oricăror bunuri care nu poate fi explicată de funcţionar cu referire la surse legitime (Opinia amicus curiae privind îmbogăţirea ilicită din 24 octombrie 2022, § 11).

64. O analiză de drept comparat a legilor privind îmbogăţirea ilicită şi a practicii aplicării lor demonstrează că una din particularităţile lor comune este că statul nu trebuie să demonstreze că o persoană a fost condamnată anterior pentru comiterea unei infracţiuni, că a existat o activitate infracţională subiacentă sau separată sau că averea a fost obţinută, în mod dovedit, din infracţiune. Nici acuzarea, nici instanţa de judecată nu sunt obligate să stabilească sursa din care provin bunurile şi să constate comiterea unei infracţiuni. În consecinţă, natura infracţiunii, elementele constitutive – actus reus şi mens rea – diferă în mod substanţial de corpus delicti al mitei, al spălării banilor sau de alte infracţiuni înrudite. În acest context, trebuie avut în vedere şi faptul că scopul prevederilor privind îmbogăţirea ilicită constă în evitarea impunităţii în situaţiile în care organele de anchetă au efectuat o investigaţie minuţioasă în privinţa originii averii nejustificate, dar nu a putut identifica o infracţiune subiacentă (Opinia amicus curiae, § 51).

65. În acest context, Curtea constată că la aplicarea dispoziţiilor articolului 330² din Codul penal, sarcina acuzării este de a demonstra că valoarea bunurilor deţinute de persoana acuzată depăşesc substanţial mijloacele dobândite licit şi că acestea nu aveau cum să fie obţinute licit, dar nu să demonstreze că veniturile acestuia ar rezulta din comiterea altor infracţiuni. O interpretare potrivit căreia acuzaţia de îmbogăţire ilicită ar fi condiţionată de existenţa altei infracţiuni generatoare de venit ar deturna scopul pentru care a fost reglementată această infracţiune, i.e. cel de a preveni corupţia.

Cu privire la argumentele privind prezumţia nevinovăţiei

66. În sesizările nr.84g/2022 şi 104g/2022, autorul menţionează că definiţia infracţiunii de îmbogăţire ilicită poate fi interpretată în sensul în care acuzarea nu are obligaţia să administreze probe privind caracterul ilegal al dobândirii averii, ci în sensul în care sarcina probei caracterului legal al averii îi revine apărării. Acest fapt ar fi contrar prezumţiei nevinovăţiei.

67. Curtea notează că articolul 330² din Codul penal a fost examinat de Curtea Constituţională prin prisma dreptului la prezumţia nevinovăţiei şi a fost declarat constituţional (HCC nr.6 din 16 aprilie 2015). Deşi acest fapt este suficient pentru a declara inadmisibil capătul sesizărilor, pentru consolidarea raţionamentelor sale, Curtea menţionează următoarele.

68. În dreptul penal pot fi identificate mai multe exemple în care operează prezumţii rezonabile care pot fi răsturnate de persoanele interesate, pentru că unele fapte sunt imposibil sau dificil de probat. Curtea Europeană a subliniat că, în procesul stabilirii vinovăţiei unei persoane, utilizarea unor prezumţii de fapt sau de drept care pot fi combătute nu contravine prezumţiei nevinovăţiei (Salabiaku v. Franţa, 7 octombrie 1988, § 28 şi 29). Este cazul articolului 264¹ alin.(3) din Codul penal sau cazul articolului 234 din Codul contravenţional. În primul exemplu, legislatorul a prevăzut răspunderea penală pentru refuzul, împotrivirea sau eschivarea conducătorului mijlocului de transport de la efectuarea testării alcoolscopice şi de la examenul medical în vederea stabilirii stării de ebrietate, pentru a combate impunitatea în cazurile în care există suficiente dubii că o persoană a condus în stare de ebrietate, însă refuză să fie examinată. Cel interesat poate combate prezumţia conducerii în stare de ebrietate prin efectuarea testării alcoolscopice sau prin examinarea medicală. În cel de-al doilea exemplu, legislatorul a stabilit răspunderea contravenţională a proprietarului vehiculului pentru refuzul de a comunica identitatea persoanei căreia i-a încredinţat conducerea. Curtea a menţionat că această răspundere a fost reglementată pentru a garanta eficienţa securităţii traficului prin sancţionarea încălcării regulilor circulaţiei rutiere comise de către conducătorii a căror identitate nu poate fi stabilită (HCC nr.28 din 18 noiembrie 2014, § 51). Proprietarul vehiculului poate răsturna prezumţia vinovăţiei sale prin divulgarea identităţii celui căruia i-a încredinţat vehiculul (a se vedea cauza O′Hallaran şi Francis v. Regatul Unit, 29 iunie 2007).

69. Ca în exemplele menţionate, în cazul unei acuzaţii de îmbogăţire ilicită, persoana interesată are posibilitatea de a oferi explicaţii rezonabile şi credibile privind originea averii sale, şi implicit, de a demonstra că veniturile obţinute legal acoperă, de fapt, valoarea bunurilor deţinute, iar acest fapt nu poate constitui o problemă din perspectiva principiului prezumţiei nevinovăţiei.

70. În acest sens, în Opinia amicus curiae, Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au făcut trimitere la Grupul Multidisciplinar pentru Corupţie al Consiliului Europei, potrivit căruia: "În general, nu se pune în discuţie o inversare a sarcinii probei comiterii infracţiunii de îmbogăţire ilicită, care îi revine pe deplin anchetei, ci mai curând că îi revine învinuitului să infirme unul sau mai multe dintre elementele materiale constitutive ale infracţiunii menţionate, cum ar fi originea ilicită a averii, a venitului sau a activelor şi/sau a pretinsului drept de proprietate asupra bunurilor" (§ 19).

71. De asemenea, Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au menţionat că articolul 330² din Codul penal nu prevede în mod explicit vreo obligaţie a persoanei vizate de a prezenta probe, nici textul său nu stabileşte în mod expres un mecanism de inversare a sarcinii probării. Această prevedere impune probarea deţinerii unor bunuri a căror valoare depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi dovada că acestea nu puteau fi obţinute în mod legal. Prin urmare, nu este exclusă posibilitatea inculpatului de a prezenta probe care să răstoarne acuzaţiile legate de deţinerea efectivă a bunurilor, valoarea lor, precum şi originea ilicită sau dobândirea ilegală a acestora. În acelaşi timp, prevederile din Republica Moldova stabilesc că simpla discrepanţă dintre venituri şi cheltuieli nu este suficientă în sine pentru a conduce la condamnarea funcţionarului public. Prin urmare, cuvintele "s-a constatat, pe baza probelor, că acestea nu au putut fi obţinute licit" sugerează că autorităţile de anchetă ar trebui să furnizeze probe suplimentare convingătoare pentru a exclude posibilitatea ca bunurile să provină din surse legale sau să fi fost dobândite în mod legal. Formularea actuală nu pare să le solicite prima facie organelor de anchetă să demonstreze că există o suspiciune rezonabilă sau o bănuială rezonabilă privind existenţa unei activităţi infracţionale ca o condiţie pentru punerea în aplicare o unei acuzaţii de îmbogăţire ilicită (Opinia amicus curiae, § 27).

72. Articolul 8 alin.(1) din Codul de procedură penală prevede că persoana acuzată de comiterea unei infracţiuni este prezumată nevinovată atât timp cât vinovăţia sa nu-i va fi dovedită, în modul prevăzut de Cod, iar articolul 8 alin.(2) stabileşte că nimeni nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia sa. Potrivit articolului 8 alin.(3) din Cod, concluziile despre vinovăţia persoanei de comiterea infracţiunii nu pot fi întemeiate pe presupuneri. Toate dubiile în probarea învinuirii care nu pot fi înlăturate se interpretează în favoarea bănuitului, învinuitului, inculpatului. Nimic din textul articolului 330² din Codul penal nu conduce la ideea că procesul penal în privinţa acestei infracţiuni se va desfăşura potrivit altor reguli decât cele stabilite de Cod, inclusiv principiile prezumţiei de nevinovăţie şi in dubio pro reo (Opinia amicus curiae, § 28).

73. Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au ajuns la concluzia că articolul 330² din Codul penal nu ar trebui considerat contrar principiului prezumţiei nevinovăţiei dacă este interpretat în sensul în care trebuie să fie probată deţinerea unor bunuri a căror valoare depăşeşte substanţial mijloacele dobândite şi că aceste bunuri nu puteau fi obţinute licit, fapt care poate fi infirmat de învinuit/inculpat prin prezentarea de probe apte să ridice îndoieli referitoare la susţinerile acuzării (Opinia amicus curiae, § 29, 74).

Referitor la argumentele privind principiul ne bis in idem

74. Autorii excepţiilor au susţinut pretinsa încălcare a principiului ne bis in idem, care, potrivit jurisprudenţei Curţii, rezultă din articolul 21 din Constituţie (HCC nr.12 din 14 mai 2015, § 43).

75. Curtea subliniază că acest principiu îi garantează persoanei dreptul de a nu fi urmărită, judecată sau pedepsită de mai multe ori pentru aceeaşi faptă (a se vedea DCC nr.122 din 3 august 2021, § 21). Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa, cu referire la practica Curţii Europene, că regula generală stabilită de elementul bis (dubla procedură) al principiului ne bis in idem urmăreşte interzicerea repetării unei proceduri penale care a fost încheiată printr-o hotărâre "definitivă" (res judicata) (a se vedea A şi B v. Norvegia [MC], 15 noiembrie 2016, § 109; DCC nr.5 din 5 ianuarie 2021, § 18). Pentru a putea invoca dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori, trebuie să fie întrunite şi argumentate în mod separat condiţiile pe care le-a identificat Curtea Europeană în jurisprudenţa sa, i.e.: (i) existenţa unei decizii definitive de achitare sau de condamnare; (ii) existenţa unui al doilea set de proceduri intentate în privinţa reclamantului; (iii) natura penală a procedurilor în discuţie; (iv) raportarea procedurilor penale la aceeaşi infracţiune presupusă a fi comisă de către reclamant (Boman v. Finlanda, 17 februarie 2015, § 22-44) (DCC nr.122 din 3 august 2021, § 22], fapt care nu se atestă în niciuna dintre sesizări. Dacă, în acest caz, ar purcede la analiza articolului 330² din Codul penal prin raportare la principiul ne bis in idem, Curtea ar răspunde, de fapt, la o actio popularis, contrar raţiunii instituţiei excepţiei de neconstituţionalitate. Prin urmare, acest aspect al sesizării este inadmisibil.

76. Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au confirmat că problema respectării principiului ne bis in idem în contextul infracţiunii de îmbogăţire ilicită presupune o analiză de la caz la caz (Opinia amicus curiae, § 56).

77. Argumentele autorilor sesizărilor nr.50g/2021, nr.84g/2021 şi nr.104g/2022 în care se pune în discuţie interdependenţa aplicării normei contestate de un eventual act al Autorităţii Naţionale de Integritate nu pot fi reţinute, pentru că Curtea a notat anterior că începerea urmăririi penale pentru unele categorii de infracţiunii (i.e. articolul 330² "îmbogăţirea ilicită" din Codul penal) nu este condiţionată de existenţa sau inexistenţa unui act pronunţat de Autoritatea Naţională de Integritate privind constatarea încălcării legislaţiei în materie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.29 din 21 septembrie 2021, § 67-70).

Cu privire la argumentele privind principiul ultima ratio

78. Curtea reţine că principiul ultima ratio derivă din valoarea preeminenţei dreptului, garantată de articolul 1 alin.(3), în coroborare cu articolele din Constituţie care garantează drepturi fundamentale ce pot fi afectate prin hotărârile judecătoreşti în materie penală (e.g. articolele 25, 28. 46 et. al.). Preeminenţa dreptului limitează acţiunea statului în privinţa recurgerii la incriminări, motivul principal fiind că pedepsele implică un tratament dur, cu un grad ridicat de intruziune în libertatea lato sensu a persoanei. În special încarcerarea, care este aplicată frecvent ca urmare a pronunţării unor hotărâri de condamnare, presupune, volens nolens, un grad de stigmatizare, acesta fiind necesar în vederea realizării scopului legii penale.

79. Principiul ultima ratio, sau principiul incriminării ca ultim remediu, constituie o limită pentru utilizarea dreptului penal şi se manifestă, ca atare, împotriva incriminării. Acest principiu militează, în primul rând, pentru abţinerea statului de la incriminarea unor fapte. Chiar dacă conduita este prejudiciabilă pentru alţii, condiţia ultima ratio poate obstrucţiona incriminarea dacă există alternative mai puţin intruzive sau mai puţin represive. Principiul ultima ratio se adresează Parlamentului şi autorităţilor din sistemul justiţiei penale, jucând un rol la deliberările privind tipul sancţiunilor care vor fi aplicate şi între modurile alternative ale pedepselor etc. Există două aspecte ale principiului ultima ratio. Primul aspect se manifestă în afara dreptului penal şi presupune să se aibă în vedere metodele alternative de intervenţie. Cel de-al doilea aspect se manifestă în interiorul dreptului penal şi presupune să se aibă în vedere stabilirea şi aplicarea unei sancţiuni mai blânde. Primul aspect se adresează Parlamentului, autoritatea cu competenţa legiferării, şi ridică problema utilizării în general a dreptului penal în cazul comiterii unor fapte. Cel de-al doilea aspect se adresează atât Parlamentului, atunci când stabileşte limitele pedepselor, cât şi autorităţilor din sistemul justiţiei penale care cer aplicarea pedepselor şi organelor care aplică pedepsele. Al doilea aspect poate fi abordat din perspectiva proporţionalităţii în sens funcţional, adică a proporţionalităţii dintre sancţiunea prevăzută sau aplicată pentru infracţiunea comisă. El vizează limitele pedepsei şi chestiunea gradului în care trebuie aplicat dreptul penal, răspunzând dacă trebuie aplicată o pedeapsă mai aspră sau mai blândă.

80. În acest context, Curtea Constituţională poate interveni doar din perspectiva celui de-al doilea aspect al principiului ultima ratio, efectuând, odată sesizată, testul proporţionalităţii limitelor pedepsei (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.18 din 30 iunie 2020, în care Curtea a reţinut, în contextul nerespectării măsurilor de profilaxie, prevenire şi/sau combatere a bolilor epidemice, că în cazul persoanei fizice diferenţa dintre limita minimă de 450 unităţi convenţionale şi limita maximă de 500 unităţi convenţionale stabilită de articolul 76¹ alin.(1) din Codul contravenţional nu îi acorda instanţei de judecată posibilitatea de a aprecia proporţionalitatea sancţiunii aplicate prin raportare la fapta contravenţională şi la circumstanţele cazului, astfel încât să existe un echilibru corect între scopul legii contravenţionale şi mijloace, iar mijloacele utilizate să nu restrângă drepturile persoanei mai mult decât este necesar pentru a atinge aceste scopuri).

81. Curtea observă că, din perspectiva principiului ultima ratio, autorii sesizării nu au prezentat argumente referitoare la caracterul disproporţionat al limitelor pedepsei prevăzute de articolul 330² din Codul penal.

82. Curtea Constituţională subliniază că nu poate efectua un control de constituţionalitate în privinţa unei infracţiuni din perspectiva primului aspect al principiului ultima ratio. Ea nu se află în poziţia de a elabora studii empirice în această privinţă. Pot exista opinii diferite sub aspect criminologic, însă nu ţine de rolul Curţii să o favorizeze pe una dintre ele în detrimentul celorlalte. Politica penală a statului reprezintă o chestiune rezervată Parlamentului [art.72 alin.(3) lit.n) din Constituţie]. În acest sens, Parlamentul se bucură de o marjă discreţionară la elaborarea politicii penale naţionale, în particular atunci când decide dacă o conduită trebuie incriminată sau dacă unele fapte trebuie sancţionate penal. Totodată, Curtea reiterează că, la incriminarea îmbogăţirii ilicite, legislatorul a implementat un angajament internaţional care derivă din Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei (a se vedea supra § 37).

83. Sub acest aspect, Comisia de la Veneţia şi OSCE/ODIHR au menţionat în Opinia amicus curiae că legislativele ar trebui să aibă o marjă largă de apreciere pentru a decide asupra politicii penale, ţinând cont şi de contextul naţional. În acelaşi timp, atunci când legislaţia adoptată are un impact asupra exerciţiului drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale, un astfel de impact ar trebui evaluat în lumina standardelor internaţionale aplicabile în materia drepturilor omului, în special dacă respectă principiul legalităţii, dacă este necesar într-o societate democratică şi, prin urmare, dacă nu este disproporţionat şi discriminatoriu (§ 59).

84. Aşa cum nu poate lua locul Parlamentului, iar sarcina ei ar putea să se rezume, odată sesizată, la verificarea caracterului proporţional al limitelor pedepsei prin raportare la un drept fundamental, fapt care nu i-a fost solicitat în prezenta cauză, Curtea constată, referitor la acest capăt al excepţiei de neconstituţionalitate, că sesizările nu întrunesc condiţiile de admisibilitate şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

85. Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate sunt inadmisibile şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Din aceste motive, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 330² din Codul penal, ridicate de dna avocat Adriana Eşanu, în interesele dlui Anatolie Golea, parte în dosarul nr.10-666/2022, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, de dl avocat Vasile Nicoară, în interesele dlui Vasile Botnari, parte în dosarul nr.16r-477/2022, pendinte la Curtea de Apel Chişinău, şi de dl avocat Igor Hlopeţchi, în interesele dlui Ruslan Popov, parte în dosarele nr.10-2002/2021 şi nr.10-2402/2021, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, şi nr.16r-657/2022, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.