Hotărâre nr.7 din 10.03.2022 privind revizuirea Hotărârii Curţii Constituţionale nr.21 din 20 octombrie 2011 privind interpretarea articolului 46 alin.(3) din Constituţie şi a Hotărârii Curţii Constituţionale nr.6 din 16 aprilie 2015 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul penal şi din Codul de procedură penală (cererea nr.28 din 22 februarie 2022)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

H O T Ă R Â R E

privind revizuirea Hotărârii Curţii Constituţionale nr.21 din 20 octombrie 2011

privind interpretarea articolului 46 alin.(3) din Constituţie şi a Hotărârii Curţii

Constituţionale nr.6 din 16 aprilie 2015 privind controlul constituţionalităţii

 unor prevederi din Codul penal şi din Codul de procedură penală

(cererea nr.28 din 22 februarie 2022)

nr. 7  din  10.03.2022

 (în vigoare 10.03.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 88-95 art. 45 din 01.04.2022

* * *

În numele Republicii Moldova,

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dnei Cristina Chihai, asistent judiciar,

Având în vedere cererea de revizuire înregistrată la 22 februarie 2022,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea hotărâre:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află cererea unui judecător constituţional de revizuire parţială a Hotărârilor Curţii Constituţionale nr.21 din 20 octombrie 2011 şi nr.6 din 16 aprilie 2015, înregistrată la Curte sub numărul 28 din 22 februarie 2022.

2. Cererea a fost formulată pe baza articolului 4 alin.(1) din Constituţie şi a articolului 72 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale.

3. Aplicând articolul 72 din Codul jurisdicţiei constituţionale, plenul Curţii a dispus, prin Decizia de admisibilitate din 1 martie 2022, revizuirea celor două Hotărâri.

A. Argumentele autorului cererii

4. În motivarea cererii sale, judecătorul constituţional a menţionat că prin sesizarea nr.249c/2021 Curţii i s-a cerut să pronunţe un aviz la un proiect de lege de modificare a articolului 46 din Constituţie. Proiectul de lege menţine prezumţia caracterului licit al dobândirii averii, cu excepţia averii persoanelor care exercită funcţii publice.

5. La elaborarea proiectului de aviz a fost necesară cercetarea jurisprudenţei relevante a Curţii Constituţionale şi a celei a Curţii Europene a Drepturilor Omului. Au fost identificate două hotărâri relevante ale Curţii Constituţionale: Hotărârea nr.21 din 20 octombrie 2011 şi Hotărârea nr.6 din 16 aprilie 2015.

6. În Hotărârea nr.21 din 20 octombrie 2011 a fost interpretat articolul 46 alin.(3) din Constituţie, în versiunea sa actuală: "(3) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă." Curtea a reţinut, în dispozitivul Hotărârii nr.21 din 20 octombrie 2011, că în sensul alineatului (3) al articolului 46 din Constituţie, principiul constituţional al prezumţiei dobândirii licite a averii instituie o protecţie generală ce se aplică tuturor persoanelor, inclusiv, în egală măsură şi în acelaşi volum, funcţionarilor publici şi altor persoane salarizate de la bugetul de stat.

7. La baza Hotărârii nr.6 din 16 aprilie 2015 a stat o sesizare în care se afirma că prevederi din Codul penal şi Codul de procedură penală referitoare la confiscarea extinsă a bunurilor şi incriminarea îmbogăţirii ilicite contraveneau principiilor constituţionale privind prezumţia licită a proprietăţii, prezumţia nevinovăţiei şi neretroactivitatea legii penale, garantate de articolele 46 alin.(3), 21 şi 22 din Constituţie.

8. În această Hotărâre, Curtea a reţinut că "50 [...] prezumţia dobândirii licite a bunurilor este o aplicaţie a principiului prezumţiei nevinovăţiei, consacrat în Constituţia şi în actele infraconstituţionale ale Republicii Moldova, precum şi în instrumentele internaţionale în materia drepturilor omului." şi că "65. [...] măsura confiscării este reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii, adică în situaţii constatate, în condiţiile legii, ca reprezentând fapte cu un anumit grad de pericol social."

9. Cercetând problema, judecătorul a identificat considerente contrare în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

10. În hotărârea Gogitidze şi alţii v. Georgia, 12 mai 2015, § 105, Curtea Europeană a reţinut că există standarde juridice europene şi chiar universale comune care încurajează confiscarea bunurilor legate de infracţiuni grave, cum ar fi corupţia, spălarea de bani, infracţiunile legate de droguri ş.a., fără o condamnare penală prealabilă. Mai mult, sarcina probării originii licite a bunurilor despre care se presupune că au fost dobândite în mod ilicit poate fi transferată în mod legitim asupra pârâţilor în cadrul unor proceduri non-penale de confiscare, inclusiv în cadrul unor proceduri civile in rem. Măsura confiscării poate fi aplicată nu doar în cazul produselor directe ale unei infracţiuni, ci şi în cazul bunurilor, inclusiv al oricărui venit sau al altor beneficii indirecte, obţinute prin convertirea ori transformarea produselor directe ale infracţiunii sau prin amestecul acestora cu alte bunuri, eventual legale. Măsura confiscării nu poate fi aplicată doar în cazul persoanelor bănuite direct de comiterea infracţiunilor, ci şi în cazul terţilor care au dobândit un drept de proprietate fără buna-credinţă cerută, prin disimularea rolului lor ilicit la acumularea averii în cauză.

11. Curtea Europeană a considerat că măsura confiscării este proporţională şi în lipsa unei condamnări care să stabilească vinovăţia persoanelor învinuite. De asemenea, Curtea Europeană a reţinut că este legitim pentru autorităţile naţionale relevante să emită ordine de confiscare pe baza unei preponderenţe a probelor care să sugereze că veniturile legale ale pârâţilor nu puteau fi suficiente pentru ca aceştia să dobândească bunurile în cauză. Într-adevăr, atunci când ordinul de confiscare este o consecinţă a unor proceduri civile in rem legate de produsele infracţiunilor derivate din infracţiuni grave, Curtea Europeană nu a pretins probarea "dincolo de orice dubiu rezonabil" a originii ilicite a bunurilor în cadrul unor astfel de proceduri. În schimb, s-a considerat că standardul balanţei probabilităţilor ori o probabilitate înaltă a originii ilicite, combinată cu incapacitatea proprietarului de a proba contrariul, era suficientă în sensul testului proporţionalităţii impus de articolul 1 din Protocolul nr.1. În plus, autorităţilor naţionale li s-a acordat o marjă de manevră conform Convenţiei pentru a aplica măsura confiscării nu doar în cazul persoanelor învinuite direct de comiterea unor infracţiuni, ci şi în cazul membrilor de familie şi al altor rude apropiate despre care se presupunea că deţineau ori administrau bunurile dobândite ilicit în numele persoanelor bănuite de infracţiuni sau care nu au dat dovadă de buna-credinţă necesară (a se vedea Raimondo v. Italia, 22 februarie 1994, § 30; Arcuri şi alţii v. Italia (dec.), 5 iulie 2001; Morabito şi alţii v. Italia (dec.), 7 iunie 2005; Butler v. Regatul Unit (dec.), 27 iunie 2002; Webb v. Regatul Unit (dec.), 10 februarie 2004; şi Saccoccia v. Austria, 18 decembrie 2008).

12. Tot astfel, Curtea Europeană a subliniat că articolul 6 § 2 din Convenţie, care garantează principiul prezumţiei nevinovăţiei, nu este aplicabil în cazul confiscării bunurilor dispuse în contextul unei proceduri civile in rem, care nu implică stabilirea unei acuzaţii penale şi care nu are un caracter punitiv, ci unul preventiv şi/sau compensatoriu (a se vedea Gogitidze şi alţii v. Georgia, § 126).

13. Judecătorul constituţional afirmă necesitatea revizuirii hotărârilor menţionate, dat fiind faptul că unele considerente ale acestora contravin considerentelor identificate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Potrivit acestuia, contradicţia constituie o împrejurare nouă care justifică revizuirea considerentelor anterioare ale Curţii Constituţionale.

B. Considerentele Curţii privind admisibilitatea cererii

14. Examinând admisibilitatea cererii, Curtea a constatat că, în conformitate cu articolul 4 alin.(1) din Constituţie, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. În jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că raţionamentele Curţii Europene prezintă pentru Curtea Constituţională o autoritate de lucru interpretat şi sunt pertinente şi aplicabile în toate cazurile similare (HCC nr.13 din 14 mai 2018, § 23; HCC nr.27 din 13 noiembrie 2020, § 38).

15. Potrivit articolului 72 alin.(1) lit.a) din Codul jurisdicţiei constituţionale, revizuirea hotărârii se efectuează la iniţiativa Curţii Constituţionale, prin decizie, adoptată cu votul majorităţii judecătorilor ei, în cazul în care au apărut împrejurări noi, necunoscute la data pronunţării hotărârii, dacă aceste împrejurări sunt de natură să schimbe esenţial hotărârea şi avizul.

16. Observând incongruenţa dintre Hotărârile supuse analizei sale şi considerentele cauzei judecate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a considerat că cererea trebuie supusă unei examinări în fond. În virtutea caracterului său de suveran al controlului de constituţionalitate, Curtea şi-a rezervat dreptul de a cerceta în detaliu toate considerentele hotărârilor supuse revizuirii (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.12 din 6 aprilie 2021, § 43, şi HCC nr.29 din 21 septembrie 2021, § 44).

FONDUL CAUZEI

A. Considerentele relevante şi dispozitivul Hotărârii Curţii Constituţionale nr.21 din 20 octombrie 2011 privind interpretarea articolului 46 alin.(3) din Constituţie

17. Prin sesizarea nr.17b/2011, ministrul Justiţiei i-a cerut Curţii să interpreteze articolul 46 alin.(3) din Constituţie, potrivit căruia: "Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă".

18. În una din întrebările sale, autorul sesizării a ridicat problema protecţiei constituţionale a proprietăţii funcţionarilor publici în condiţii egale cu protecţia proprietăţii altor categorii de cetăţeni. Acesta a sugerat necesitatea instituirii altor exigenţe în cazul funcţionarilor care trebuie să demonstreze caracterul licit al dobândirii averii lor în perioada exercitării serviciului public.

19. În considerentele sale, Curtea a făcut dependentă orice procedură de confiscare de existenţa unui proces penal. Astfel, la §23, Curtea a reţinut cu privire la prezumţia caracterului licit al averii că: "Această prezumţie, asigurând securitatea juridică şi legalitatea proprietăţii persoanei, presupune responsabilitatea statului, în special a procurorului, de a prezenta probe care ar demonstra că proprietatea a fost dobândită ilegal".

20. Apoi, Curtea a ataşat verbului "se prezumă" un standard de probă mai strict în sarcina autorităţilor statului, în sensul în care dobândirea ilicită a averii de către o persoană trebuie să fie dovedită (§ 24).

21. Ulterior, la § 25, Curtea a legat "indisolubil" prezumţia caracterului licit al proprietăţii cu prezumţia nevinovăţiei, sugerând aplicarea standardului de probare aplicabil în procesele penale, cu garanţiile aferente (e.g. dreptul persoanei de a nu se autoincrimina).

22. La § 28, Curtea a reţinut că sarcina probei în cazul funcţionarilor publici şi al altor persoane salarizate de la bugetul de stat cărora li se impută îmbogăţirea ilicită nu poate fi răsturnată. Altfel, afirmă Curtea, ar fi încălcat articolul 21 din Constituţie, care garantează prezumţia nevinovăţiei (§ 35). Permiterea răsturnării sarcinii probei în cazul funcţionarilor publici cărora li se impută dobândirea ilicită a averii ar induce o discriminare în raport cu alte categorii de cetăţeni (§ 38). De asemenea, răsturnarea sarcinii probei în cazul funcţionarilor publicii sau al altor persoane salarizate de la bugetul de stat şi confiscarea averii lor nu ar avea o bază în textul articolului 46 alin.(3) din Constituţie (§ 59). La § 29, Curtea a conchis că confiscarea poate fi dispusă numai după ce autorităţile statului demonstrează dobândirea unor bunuri în mod ilicit de o persoană.

23. La § 32, Curtea a subliniat că măsura confiscării este reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii.

24. La § 67 şi în primul punct al dispozitivului Hotărârii în discuţie, Curtea a reţinut că "în sensul alineatului (3) al articolului 46 din Constituţie, principiul constituţional al prezumţiei dobândirii licite a averii instituie o protecţie generală ce se aplică tuturor persoanelor, inclusiv, în egală măsură şi în acelaşi volum, funcţionarilor publici şi altor persoane salarizate de la bugetul de stat".

B. Considerentele relevante ale Hotărârii Curţii Constituţionale nr.6 din 16 aprilie 2015 pentru controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul penal şi din Codul de procedură penală

25. Prin sesizarea nr.60a/2014, avocatul parlamentar i-a cerut Curţii efectuarea unui control de constituţionalitate al unor prevederi din Codul penal şi din Codul de procedură penală, referitoare la confiscarea extinsă şi la îmbogăţirea ilicită.

26. La § 44 din Hotărâre, Curtea a repetat § 24 din HCC nr.21 din 20 octombrie 2011.

27. La § 45, Curtea a subliniat că "sarcina probei urmează a fi atribuită exclusiv organelor statului".

28. La § 48, Curtea a repetat § 29 din HCC nr.21 din 20 octombrie 2011.

29. La § 50, Curtea a reţinut că prezumţia dobândirii licite a bunurilor este o aplicaţie a principiului prezumţiei nevinovăţiei.

C. Considerentele relevante ale hotărârii Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauza Gogitidze şi alţii v. Georgia din 12 mai 2015

30. Situaţia de fapt avută în vedere de Curtea Europeană în cauza Gogitidze este următoarea.

31. În 2004, primul reclamant, fost viceministru în guvernul Regiunii Autonome Adjaria şi, ulterior, Preşedinte al Curţii de Audit, a fost acuzat de abuz de autoritate şi de extorcare. Procuratura Regiunii Autonome Adjaria a iniţiat proceduri împotriva sa şi a celorlalţi reclamanţi, care erau rude apropiate ale primului reclamant, pentru dobândirea de bunuri ilicită şi inexplicabilă. În septembrie 2004, Curtea Supremă din Adjaria a dispus confiscarea a şase proprietăţi. În ianuarie 2005, ca urmare a unui apel formulat de toţi cei patru reclamanţi, Curtea Supremă a Georgiei a anulat confiscarea uneia dintre proprietăţi şi a menţinut celelalte ordine de confiscare. Primul reclamant a contestat la Curtea Constituţională prevederile care guvernau procedura confiscării cu caracter administrativ. Respingând cererea, Curtea Constituţională a observat că prevederile legale relevante, care au fost adoptate în februarie 2004, urmăreau realizarea interesului public al intensificării luptei împotriva corupţiei.

32. Cu privire la caracterul legitim al scopului urmărit prin confiscarea imputată, Curtea Europeană a observat, la § 101, că măsura forma o parte esenţială a unui pachet legislativ mai larg, conceput să intensifice lupta împotriva corupţiei în cadrul serviciului public. Având în vedere cadrul juridic naţional, era evident că raţiunea din spatele confiscării proprietăţii dobândite în mod ilicit şi a averii nejustificate a persoanelor acuzate de comiterea unor infracţiuni grave în timpul ocupării funcţiei publice şi a membrilor familiei lor şi a rudelor apropiate era dublă, având atât un scop compensatoriu, cât şi unul preventiv.

33. La § 102, Curtea Europeană a reţinut că aspectul compensatoriu consta în obligaţia de a restabili partea prejudiciată în procedurile civile la statutul anterior îmbogăţirii injuste a funcţionarului public în discuţie, prin întoarcerea proprietăţii dobândite în mod ilicit fie proprietarului de drept anterior, fie, în absenţa unei părţi prejudiciate, statului. A fost o consecinţă a procedurilor in rem în acest caz, în care una din casele primului reclamant pe care le poseda ilicit s-a dovedit a fi fost obţinută de la un terţ, ca rezultat al constrângerilor; acel terţ, persoană privată, a dobândit apoi dreptul de a beneficia de confiscarea proprietăţii în discuţie. Scopul procedurilor civile in rem era să prevină îmbogăţirea nejustificată prin corupţia ca atare, trimiţând un semnal clar oficialilor publici implicaţi în acte de corupţie sau care doreau să se implice că actele lor ilegale, care, deşi au rămas nesancţionate de sistemul de justiţie penală, nu vor aduce un avantaj pecuniar pentru ei sau pentru familiile lor. Prin urmare, Curtea Europeană a considerat că măsura confiscării în acest caz a fost implementată în conformitate cu interesul general, asigurând faptul că folosirea proprietăţii în discuţie nu le aducea un avantaj reclamanţilor în detrimentul comunităţii (§ 103).

34. La § 105, Curtea Europeană a notat că există standarde juridice europene şi chiar universale comune care încurajează confiscarea bunurilor legate de infracţiuni grave, cum ar fi corupţia, spălarea de bani, infracţiunile legate de droguri ş.a., fără o condamnare penală prealabilă. Mai mult, sarcina probării originii licite a bunurilor despre care se presupune că au fost dobândite în mod ilicit poate fi transferată în mod legitim asupra pârâţilor în cadrul unor proceduri non-penale de confiscare, inclusiv în cadrul unor proceduri civile in rem. Măsura confiscării poate fi aplicată nu doar în cazul produselor directe ale unei infracţiuni, ci şi în cazul bunurilor, inclusiv al oricărui venit sau al altor beneficii indirecte, obţinute prin convertirea ori transformarea produselor directe ale infracţiunii sau prin amestecul acestora cu alte bunuri, eventual legale. Măsura confiscării nu poate fi aplicată doar în cazul persoanelor bănuite direct de comiterea infracţiunilor, ci şi în cazul terţilor care au dobândit un drept de proprietate fără buna-credinţă cerută, prin disimularea rolului lor ilicit la acumularea averii în cauză.

35. La § 107, Curtea Europeană a reamintit cauzele anterioare în care a trebuit să examineze, din punctul de vedere al proporţionalităţii conform articolului 1 din Protocolul nr.1, proceduri preponderent similare de confiscare a bunurilor legate de presupusa săvârşire a diferite infracţiuni grave care implică îmbogăţirea fără justă cauză. Referitor la bunurile presupus dobândite fie integral, fie parţial din produsele infracţiunilor de trafic de droguri ori alte activităţi ilicite ale unor organizaţii de tip mafiot ori criminale, Curtea Europeană nu a considerat o problemă să afirme că măsura confiscării este proporţională chiar în lipsa unei condamnări care să stabilească vinovăţia persoanelor învinuite. De asemenea, Curtea a considerat că este legitim pentru autorităţile naţionale relevante să emită ordine de confiscare pe baza unei preponderenţe a probelor care să sugereze că veniturile legale ale pârâţilor nu puteau fi suficiente pentru ca aceştia să dobândească bunurile în cauză. Într-adevăr, atunci când un ordin de confiscare este o consecinţă a unor proceduri civile in rem legate de produsele infracţiunilor derivate din infracţiuni grave, Curtea Europeană nu a pretins probarea "dincolo de orice dubiu rezonabil" a originii ilicite a bunurilor în cadrul unor astfel de proceduri. În schimb, s-a considerat că probarea potrivit balanţei probabilităţilor ori o probabilitate înaltă a originii ilicite, combinată cu incapacitatea proprietarului de a proba contrariul, era suficientă în sensul testului proporţionalităţii impus de articolul 1 din Protocolul nr.1. În plus, autorităţilor naţionale li s-a acordat o marjă de manevră conform Convenţiei pentru a aplica măsura confiscării nu doar persoanelor învinuite direct de comiterea unor infracţiuni, dar şi membrilor de familie ai acestora şi altor rude apropiate despre care se presupunea că deţineau ori administrau neformal bunurile dobândite ilicit în numele persoanelor bănuite de infracţiuni sau care, în alt mod, nu dispuneau de statutul de bună-credinţă necesar (a se vedea Raimondo v. Italia, 22 februarie 1994, § 30; Arcuri şi alţii v. Italia (dec.), 5 iulie 2001; Morabito şi alţii v. Italia (dec.), 7 iunie 2005; Butler v. Regatul Unit (dec.), 27 iunie 2002; Webb v. Regatul Unit (dec.), 10 februarie 2004; şi Saccoccia v. Austria, 18 decembrie 2008).

36. La § 126, Curtea Europeană a observat că, în lumina jurisprudenţei sale bine stabilite, confiscarea bunurilor dispusă în rezultatul unei proceduri civile in rem, fără a implica stabilirea unei acuzaţii penale, nu are un caracter punitiv, ci unul preventiv şi/sau compensatoriu şi, astfel, nu poate determina aplicarea prezumţiei nevinovăţiei, garantate de articolul 6 § 2 din Convenţie.

37. Considerentele relevante ale cauzei Gogitidze se regăsesc şi în hotărârea Telbis şi Viziteu v. România, 26 iunie 2018. În acest caz, tribunalele naţionale au dispus confiscarea bunurilor unor funcţionari publici pe baza unei probabilităţi ridicate că bunurile în discuţie aveau o origine ilicită, împreună cu incapacitatea reclamanţilor de a demonstra contrariul (§ 79).

C. Aprecierea Curţii

38. Analizând ideile enumerate mai sus, Curtea reţine, în special cu referire la Hotărârea sa nr.21 din 20 octombrie 2011, următoarele:

- premisa confiscării care poate avea loc doar în cadrul unui proces penal şi premisa că măsura confiscării este reglementată constituţional doar în cazul săvârşirii unor infracţiuni sau contravenţii nu se sprijină pe textul articolului 46 alin.(3) din Constituţie şi sunt infirmate de reglementările internaţionale relevante şi de exemplele oferite în hotărârea Gogitidze a Curţii Europene;

- premisa existenţei unui singur standard de probă în cazul procedurilor în care funcţionarilor publici li se impută dobândirea ilicită a averii nu decurge din textul articolului 46 alin.(3) din Constituţie şi este infirmată de considerentul Curţii Europene din § 107 al hotărârii Gogitidze, care menţionează, cu titlu de exemple, probarea "dincolo de orice dubiu rezonabil" şi probarea potrivit balanţei probabilităţilor, aplicabile în procedurile penale sau în procedurile civile;

- premisa "legăturii indisolubile" dintre prezumţia caracterului licit al proprietăţii şi prezumţia nevinovăţiei nu-şi are baza în textul articolului 46 alin.(3) din Constituţie şi contravine considerentului exprimat de Curtea Europeană în § 126 al hotărârii Gogitidze.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) litera b) din Constituţie şi 72 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

HOTĂRĂŞTE:

1. Se revizuiesc Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 20 octombrie 2011 privind interpretarea articolului 46 alin.(3) din Constituţie şi Hotărârea Curţii Constituţionale nr.6 din 16 aprilie 2015 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul penal şi din Codul de procedură penală.

2. Considerentele din Hotărârea Curţii Constituţionale nr.21 din 20 octombrie 2011 privind interpretarea articolului 46 alin.(3) din Constituţie se modifică după cum urmează:

- paragrafele 23, 24, 25, 28, 29, 32, 35, 38 se exclud;

- paragraful 59 va avea următorul conţinut:

"59. Confiscarea proprietăţii dobândite în mod ilicit şi a averii nejustificate a persoanelor acuzate de comiterea unor infracţiuni grave în timpul ocupării funcţiei publice şi a membrilor familiei lor şi a rudelor/persoanelor apropiate poate avea loc şi în contextul unor proceduri civile, al căror scop este să prevină îmbogăţirea nejustificată prin corupţia ca atare, trimiţând un semnal clar oficialilor publici implicaţi în acte de corupţie sau care doresc să se implice că actele lor ilegale, care, deşi au trecut nesancţionate de sistemul de justiţie penală, nu le vor procura un avantaj pecuniar pentru ei sau pentru familiile lor."

- După paragraful 59 se introduc paragrafele 59¹, 59², 59³ cu următorul conţinut:

"59¹. Există standarde juridice europene şi chiar universale comune care încurajează confiscarea bunurilor legate de infracţiuni grave, cum ar fi corupţia, spălarea de bani, infracţiunile legate de droguri ş.a., fără o condamnare penală prealabilă. Mai mult, sarcina probării originii licite a bunurilor despre care se presupune că au fost dobândite în mod ilicit poate fi transferată în mod legitim asupra pârâţilor în cadrul unor proceduri non-penale de confiscare, inclusiv în cadrul unor proceduri civile in rem. Măsura confiscării poate fi aplicată nu doar în cazul produselor directe ale unei infracţiuni, ci şi în cazul bunurilor, inclusiv al oricărui venit sau al altor beneficii indirecte, obţinute prin convertirea ori transformarea produselor directe ale infracţiunii sau prin amestecul acestora cu alte bunuri, eventual legale. Măsura confiscării nu poate fi aplicată doar în cazul persoanelor bănuite direct de comiterea infracţiunilor, ci şi în cazul terţilor care au dobândit un drept de proprietate fără buna-credinţă cerută, prin disimularea rolului lor ilicit la acumularea averii în cauză.

59². Măsura confiscării este proporţională chiar în lipsa unei condamnări care să stabilească vinovăţia persoanelor învinuite. Este legitim pentru autorităţile relevante să emită ordine de confiscare pe baza unei preponderenţe a probelor care să sugereze că veniturile legale ale persoanelor vizate nu puteau fi suficiente pentru ca acestea să dobândească bunurile în cauză.

59³. Atunci când un ordin de confiscare este o consecinţă a unor proceduri civile in rem legate de produsele infracţiunilor derivate din infracţiuni grave, Curtea Europeană nu a pretins probarea "dincolo de orice dubiu rezonabil" a originii ilicite a bunurilor în cadrul unor astfel de proceduri. În schimb, s-a considerat că probarea potrivit balanţei probabilităţilor ori o probabilitate înaltă a originii ilicite, combinată cu incapacitatea proprietarului de a proba contrariul, era suficientă în sensul testului proporţionalităţii impus de articolul 1 din Protocolul nr.1, care garantează dreptul de proprietate. În plus, autorităţilor naţionale li s-a acordat o marjă de manevră conform Convenţiei pentru a aplica măsura confiscării nu doar persoanelor învinuite direct de comiterea unor infracţiuni, dar şi membrilor de familie ai acestora şi altor rude/persoane apropiate despre care se presupunea că deţineau ori administrau neformal bunurile dobândite ilicit în numele persoanelor bănuite de infracţiuni sau care, în alt mod, nu dispuneau de statutul de bună-credinţă necesar."

- Paragraful 67 va avea următorul conţinut:

"67. Confiscarea bunurilor dispusă în rezultatul unei proceduri civile in rem, care nu implică stabilirea unei acuzaţii penale, nu are un caracter punitiv, ci unul preventiv şi/sau compensatoriu şi, astfel, nu poate determina aplicarea prezumţiei nevinovăţiei."

3. Punctul 1 din dispozitivul Hotărârii Curţii Constituţionale nr.21 din 20 octombrie 2011 privind interpretarea articolului 46 alin.(3) din Constituţie va avea următorul cuprins:

"În sensul alineatului (3) al articolului 46 din Constituţie, principiul constituţional al prezumţiei dobândirii licite a averii permite aplicarea unor standarde de probă diferite, în funcţie de caracterul procedurilor de confiscare a pretinsei averi ilicite."

4. Considerentele Hotărârii Curţii Constituţionale nr.6 din 16 aprilie 2015 privind controlul constituţionalităţii unor prevederi din Codul penal şi din Codul de procedură penală se modifică după cum urmează:

- Paragraful 44 va avea următorul conţinut:

"44. Principiul constituţional al prezumţiei dobândirii licite a averii permite aplicarea unor standarde de probă diferite, în funcţie de caracterul procedurilor de confiscare a averii pretins ilicite."

- Paragraful 45 se exclude.

- Paragraful 48 va avea următorul conţinut:

"48. Sarcina probării originii licite a bunurilor despre care se presupune că au fost dobândite în mod ilicit poate fi transferată în mod legitim asupra pârâţilor în cadrul unor proceduri non-penale de confiscare, inclusiv în cadrul unor proceduri civile in rem."

- Paragraful 50 va avea următorul conţinut:

"50. Confiscarea bunurilor dispusă în rezultatul unei proceduri civile in rem, care nu implică stabilirea unei acuzaţii penale, nu are un caracter punitiv, ci unul preventiv şi/sau compensatoriu şi, astfel, nu poate determina aplicarea prezumţiei nevinovăţiei."

5. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.