BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Hotărâri

Decizie nr.166 din 02.12.2011 cu privire la solicitările întreprinderilor ÎCS "Pro Digital" S.R.L. şi "Aer - Comuncaţie Grup" S.R.L.

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
02.12.2011

CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la solicitările întreprinderilor ÎCS "Pro Digital"

SRL şi "Aer – Comunicaţie Grup" SRL

nr. 166  din  02.12.2011

 (în vigoare 27.12.2011) 

Monitorul Oficial nr.233-236 art.2120 din 27.12.2011

* * *

I. ÎCS "Pro Digital" SRL a solicitat CCA eliberarea licenţei de emisie pentru studioul "ACASĂ în Moldova", al cărui serviciu de programe urmează să fie difuzat prin satelit şi cablu. La cerere a fost anexat un set de documente.

În procesul examinării cererii ÎCS "Pro Digital" SRL s-a constatat că, deşi cantitativ setul respectiv de documente corespunde art.19 (2) al Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi autorizaţiilor de retransmisie, calitatea lor lasă de dorit. Astfel:

- În conformitate cu anexa nr.2 la Decizia CCA nr.83 din 30 septembrie 2008, materialele incluse în punctele 1, 6-12 ale nomenclatorului trebuie să fie semnate, ştampilate, indicîndu-se data perfectării lor. Aceste condiţii au fost neglijate în Grila de emisie, Planul de afaceri şi Sigla studioului "ACASĂ în Moldova" (punctele 7, 8 şi 12 ale nomenclatorului).

- Prin cererea depusă la CCA a fost solicitată licenţa de emisie pentru difuzarea serviciului de programe prin satelit şi cablu. Acest lucru nu este posibil de realizat pe motiv că o singură licenţă nu poate acoperi ambele modalităţi de difuzare, iar art.23 (5) al Codului audiovizualului stipulează diferite perioade de valabilitate: pentru cablu 6 ani, iar pentru celelalte – 7 ani.

- În Concepţia generală a serviciului de programe este prevăzută producţie retransmisă în volum de 95% şi, totodată, producţie proprie – 100%, situaţie imposibilă, fiindcă producţia retransmisă nu poate fi contabilizată la capitolul producţie proprie.

- Conform Concepţiei generale a serviciului de programe, producţia autohtonă constituie 5%, pe cînd în Proiectul editorial figurează trei emisiuni autohtone cu durată săptămînală de 315 min., ceea ce constituie doar 3% din volumul total de emisie.

II. Cu un set de documente s-a adresat şi "Aer-Comunicaţie Grup" SRL, solicitînd CCA eliberarea licenţei de emisie pentru studioul "GOLD TV", al cărui serviciu de programe urmează să fie retransmis prin reţelele de cablu din ţară.

În cadrul şedinţei publice, membrii CCA au menţionat că grila de emisie nu poate fi realizată, deoarece volumul produsului autohton nu corespunde realităţii. Din acest motiv, membrii CCA au declarat că nu vor susţine solicitarea "Aer-Comunicaţie Grup" SRL.

Ca urmare a examinării cererilor şi în conformitate cu prevederile art.23 al Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.06, art.18-20 ale Regulamentului cu privire la procedura şi condiţiile de eliberare a licenţelor de emisie şi autorizaţiilor de retransmisie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE: