Decizie nr.177 din 28.11.2014 cu privire la examinarea Raportului privind respectarea Regulamentului de reflectare a campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în mijloacele de informare în masa din Republica Moldova în cadrul principalelor buletine informative ale posturilor de televiziune "Moldova 1", "Prime", "Publika TV", "Canal 3", "Canal 2", "N 4", "TV 7", "PRO TV CHISINAU", "Jurnal TV", "Accent TV", "Euro TV", "RTR Moldova", "Ren Moldova", pentru perioada 16-22 noiembrie 2014
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea Raportului privind respectarea Regulamentului de
reflectare a campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie
2014 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova în cadrul
principalelor buletine informative ale posturilor de televiziune "Moldova-1",
"Prime", "Publika TV", "Canal 3", "Canal 2", "N 4", "TV 7",
"PRO TV CHIŞINĂU", "Jurnal TV", "Accent TV",
"Euro TV", "RTR Moldova", "Ren Moldova",
pentru perioada 16-22 noiembrie 2014
nr. 177 din 28.11.2014
(în vigoare 04.12.2014)
Monitorul Oficial nr. 358-363 art.1769 din 04.12.2014
* * *
În cadrul şedinţei publice din 13 octombrie curent, prin Decizia nr.145 (pct. 1), Consiliul Coordonator al Audiovizualului a decis efectuarea unei monitorizări a principalelor buletine informative ale posturilor de televiziune "Moldova-1", "Prime", "Publika TV", "Canal 3", "Canal 2", "N 4", "TV 7", "PRO TV CHIŞINĂU", "Jurnal TV", "Accent TV", "Euro TV", "RTR Moldova" şi "Ren Moldova" la capitolul respectării Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova.
În temeiul prevederilor art.37 alin.(1) şi (3) lit.a), art.40 alin.(1) lit.a), b), d), art.41 alin.(1) lit.a) din Codul audiovizualului, Deciziei CCA nr.145 din 13.10.2014, reieşind din importanţa reflectării echilibrate, echidistante şi imparţiale a campaniei electorale de către radiodifuzori, în perioada 16-22 noiembrie 2014 a fost efectuată monitorizarea principalelor buletine informative ale posturilor de televiziune: Moldova-1 ("Mesager" – ora de difuzare 19:00); Prime ("Primele ştiri" – ora de difuzare 21:00); Publika TV ("Prime time news" – ora de difuzare 19:00); Canal 3 ("Ştirile Canal 3" – ora de difuzare 20:00); Canal 2 ("Reporter" – ora de difuzare 19:00); N 4 ("Obiectiv" – ora de difuzare 19:00); TV 7 ("Ştiri" – ora de difuzare 17:30); PRO TV CHIŞINĂU ("Ştiri" – ora de difuzare 20:00); Jurnal TV ("Jurnal" – ora de difuzare 19:00); Accent TV ("Accent info" – ora de difuzare 21:00); Euro TV ("ŞTIRI euro tv" – ora de difuzare 20:30); RTR Moldova ("ВЕСТИ MOLDOVA" – ora de difuzare 15:50) şi Ren Moldova ("Новости 24 Молдова" – ora de difuzare 19:00).
În perioada de raport, posturile de televiziune supuse monitorizării au difuzat în total 501 materiale, în cadrul cărora au fost reflectaţi subiecţi politici. Astfel, cele mai multe subiecte cu caracter politic au fost difuzate de postul de televiziune "Accent TV" (67 de subiecte), "Publika TV" (52 de subiecte), "TV 7" (50 de subiecte), "Moldova-1" (48 de subiecte), "Prime" (38 de subiecte), "PRO TV CHIŞINĂU" (36 subiecte). Posturile de televiziune "Euro TV" şi "Canal 3" au difuzat un număr egal de subiecte politice cu participarea actorilor politici – 34 de subiecte. "Canal 2" şi "Ren Moldova", de asemenea, au difuzat acelaşi număr de subiecte (31). "N 4" a difuzat 28 de subiecte, "RTR Moldova" – 27 de subiecte, iar "Jurnal TV" – 25 de subiecte.
Reieşind din cele expuse mai sus, au fost mediatizaţi 24 de concurenţi electorali. Astfel, partidele de guvernămînt au obţinut 29,8%, iar cele de opoziţie şi extraparlamentare au acumulat 44,60% din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul buletinelor de ştiri ale posturilor de televiziune supuse monitorizării. Dintre toate partidele politice implicate în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie, PDM a fost cel mai mediatizat partid politic – 16,8%, fiind urmat de PPP, cu 15,2%. PCRM a fost reflectat în volum de 12,2%, PLDM – 8,3%, PL – 4,9%, PLR– 4,7%, iar PSRM – 3,7%. PCR a acumulat 1,9%, PPRM – 1,8%, iar BEAMUV – 1,1%. Un volum mai mic de 1% au obţinut partidele politice CI, PPNŢ, MPA, UCM, PVE, MSPR, PFP, PPM, PPDA, PNL, PPCD, PPR şi PAD. De menţionat că reprezentanţii Guvernului, în perioada de raport, au fot mediatizaţi în volum de 10,5%. Preşedinţia Republicii Moldova a fost reflectată într-o pondere de 7,8%, Coal – 2,9%, PRIM – 2,2%, iar PARL – 2,1%.
Moldova-1
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului public de televiziune "Moldova-1", Guvernul a fost reflectat în volum de 19,8%, urmat de PCRM şi PDM, cu 13,3% şi, respectiv, 11,8%. Preşedinţia Republicii Moldova a fost mediatizată în volum de 10,2%, PLDM – 6,5%, PPP – 6,4%, PL – 6,2%, iar PLR – 5,3%. Reprezentanţii Primăriei municipiului Chişinău au obţinut 4,7%, PSRM – 3,1%, PPRM – 2,7%, iar PCR a acumulat 2,4%. Reprezentanţii Parlamentului au avut o prezenţă de 1,5%, urmat de Coal şi MPA, cu aceeaşi cotă procentuală de 1,3 la sută. PVE şi CI au obţinut aproximativ acelaşi volum procentual de 1,2 la sută şi, respectiv, 1,1 la sută. Cu o prezenţă sub 1% au fost reflectaţi BEAMUV şi MSPR.
În cadrul principalului buletin informativ al postului public de televiziune "Moldova-1", datorită funcţiei pe care o deţine, Iu. Leancă a fost mediatizat în volum de 17,4%, urmat de Preşedintele Republicii Moldova, N. Timofti, cu 17,3%. Liderul PLR, I. Hadârcă, şi V. Filat au acumulat aproximativ aceeaşi cotă procentuală de 4,9 la sută şi, respectiv, 4,8 la sută. D. Chirtoacă a avut o prezenţă de 4,5%, fiind urmat de A. Reşetnicov şi A. Candu cu 4,2 la sută fiecare. V. Plahotniuc a fost mediatizat în volum de 3,9%, urmat de S. Sîrbu şi R. Usatîi, cu 3,7% fiecare. Datorită funcţiei pe care o deţine, O. Efrim a fost reflectat în volum de 3,6%, I. Dodon – 3,1%, A. Petkov – 2,8% şi M. Ghimpu – 2,2%. Acelaşi volum procentual de 1,8 la sută au avut O. Cernei, V. Cosarciuc şi N. Grozavu (în calitate de primar interimar). La fel, V. Voronin şi M. Lupu au fost reflectaţi cu aceeaşi cotă de 1,7%. I. Corman a acumulat 1,5%, V. Ceşuiev – 1,4%, iar V. Bumacov (în calitate de ministru) şi V. Munteanu au obţinut 1,3% fiecare, iar O. Domenti – 1,2%. Cu o prezenţă sub 1% au fost mediatizaţi O. Reidman, S. Mocanu, Gr. Petrenco, A. Dubravschi, V. Fotescu, P. Filip şi V. Botnari.
Subiecţii politici mediatizaţi în cadrul buletinelor informative difuzate de postul de televiziune "Moldova-1" au avut o conotaţie a reflectării, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ.
Prime
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Prime", PDM a avut cea mai mare pondere, de 24,4%, fiind urmat de PCRM – cu 19,8%. Reprezentanţii Guvernului au fost mediatizaţi în volum de 11,4%, iar Preşedinţia Republicii Moldova a fost reflectată în volum de 9,3%. PPP a obţinut o cotă de 6,7%, PL – 5,5%, iar PLDM – 4,9%. Reprezentanţii Parlamentului au avut o prezenţă de 4,4%, PSRM – 3,8%, Coal – 3%, iar PCR – 1,7%. Aproximativ cu acelaşi volum procentual s-au evidenţiat PRIM şi PPRM, cu 1,6 la sută şi, respectiv, 1,5 la sută, urmaţi de PVE – cu 1,3 la sută. Cu o prezenţă sub 1% au fost reflectaţi concurenţii electorali: MSPR şi PLR.
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Prime", V. Plahotniuc a fost reflectat în volum de 19,6%, fiind urmat de Preşedintele Republicii Moldova, N. Timofti, cu 17,7%. Liderul PDM, M. Lupu, a fost mediatizat în volum de 14,4%, iar premierul Iu. Leancă – cu 7,1%. Datorită funcţiei pe care o deţine, I. Corman a fost prezentat în volum de 6,7%, O. Bodişteanu – 4,5% (în calitate de ministru), iar R. Usatîi – 3,9%. Cu aceeaşi cotă procentuală de 3,8 la sută s-au evidenţiat D. Chirtoacă şi I. Şupac, urmaţi de D. Diacov şi O. Domenti, care au fost mediatizaţi aproximativ cu acelaşi procent – 3,3 la sută şi, respectiv, 3,2 la sută. De asemenea, A. Reşetnicov şi V. Voronin au fost prezentaţi aproximativ cu aceeaşi cotă – 2,9% şi, respectiv, 2,8%. Liderul PSRM, I. Dodon, a obţinut 2%, iar O. Efrim a acumulat 1,4% (în calitate de ministru). Cu o prezenţă sub 1% au fost reflectaţi V. Klimenco, V. Filat, M. Ghimpu, I. Hadârcă, V. Vizant şi Gr. Petrenco.
Conotaţia subiecţilor politici reflectaţi în cadrul buletinelor de ştiri difuzate de postul de televiziune "Prime" a fost, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ, cu excepţia PDM, care a fost reflectat printr-o conotaţie uşor pozitivă.
Publika TV
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Publika TV", PDM a avut cea mai mare pondere – 28,5%, urmat de PCRM – cu 16,1%. Reprezentanţii Guvernului şi ai Preşedinţiei au avut o prezenţă de 10,2% şi, respectiv, 9,1%. PPP a fost mediatizat în volum de 7,7%, PRIM – 5,7%, iar PARL – 4,2%. PLDM a fost reflectat în volum de 3,7%, PL – 3,6%, PSRM – 3%, iar PPRM – cu 2,8%. Cu aceeaşi cotă procentuală de 1,7 la sută s-au evidenţiat Coal şi PVE, urmaţi de PCR – cu 1 la sută. Mai puţin de 1% au fost reflectate partidele politice PPM şi PLR. Se constată un dezechilibru al prezenţei PDM (28,5%) în cadrul buletinelor de ştiri în comparaţie cu alţi concurenţi electorali (42,1%).
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Publika TV", V. Plahotniuc a fost prezentat în volum de 14,9%, fiind urmat de Preşedintele Republicii Moldova, N. Timofti, cu 14,2%. A. Candu a fost reflectat în volum de 13,1%, iar I. Corman – cu 9,7% (în calitate de preşedinte al Parlamentului – 1 min. 33 sec., în calitate de membru PDM – 44 sec.). Liderul PDM, M. Lupu, a obţinut 5,8%, R. Usatîi – 3,5%, iar O. Reidman – 3,3%. Cu acelaşi volum procentual de 2,8 la sută s-au evidenţiat I. Dodon, P. Filip şi Gr. Petrenco. Datorită funcţiilor pe care le deţin, O. Bodişteanu şi Iu. Leancă au fost mediatizaţi în volum de 2,7% şi, respectiv, 2,6%. I. Şupac a obţinut 2,4%, urmată de V. Bumacov (în calitate de ministru) şi V. Botnari – cu 2,2% fiecare. De asemenea, O. Domenti şi M. Babuc au obţinut aceeaşi cotă procentuală de 1,9 la sută, urmate de D. Chirtoacă şi N. Grozavu (în calitate de primarinterimar) – cu 1,8% fiecare. A. Petkov a acumulat 1,7%, V. Voronin – 1,4%, iar V. Vizant – 1,1%. Cu o prezenţă sub 1% au fost reflectaţi: V. Filat, D. Diacov, M. Răducan, A. Zagorodnîi, E. Ciobu, E. Griţco şi M. Ghimpu.
Conotaţia reflectării subiecţilor politici în cadrul buletinelor de ştiri difuzate de postul de televiziune "Publika TV" a fost, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ. Astfel, PDM a fost mediatizat printr-o conotaţie accentuat pozitivă.
Notă: În varianta rusă mai există un alineat cu următorul continut:
Следует отметить, что компания "General Media Group" ООО, учредитель телеканала "Prime", Постановлением № 155 от 7.11.2014 г. была публично предупреждена, а Постановлением № 163 от 14.11.2014 г. на нее был наложен штраф в размере 5400 леев за повторные нарушения п.19 Регламента ЦИК об освещении избирательной кампании по парламентским выборам от 30 ноября 2014 года средствами массовой информации Республики Молдова, а именно, ст.7 (2) Кодекса телевидения и радио, в соответствии со ст.38 (2) b) и f) и (3) b) Кодекса телевидения и радио.
Canal 3
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Canal 3", partea dominantă a reflectării, de 32,7%, a fost dedicată PDM, fiind urmat de PCRM – cu 21,4%. Reprezentanţii Preşedinţiei şi ai Guvernului au fost mediatizaţi în volum de 10,7% şi, respectiv, 7,4%. PL a obţinut 7,3%, PPP – 7,1%, iar PLDM – 4,9%. PSRM a fost reflectat în volum de 4,3%, iar PPRM – 2,4%. Cu o prezenţă sub 1% au fost reflectaţi: MSPR, PARL, PRIM şi PLR. Se constată un dezechilibru al prezenţei PDM (32,7%) în cadrul buletinelor de ştiri în comparaţie cu alţi concurenţi electorali (48,4%).
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Canal 3", V. Plahotniuc a avut cea mai mare pondere de reflectare –21,8%, fiind urmat de preşedintele Republicii Moldova, N. Timofti, şi M. Lupu – cu 17,4% şi, respectiv, 13,7%. A. Candu a obţinut 6,6%, D. Chirtoacă – 4,7%, iar I. Corman a acumulat – 4,4%, datorită funcţiei pe care o deţine şi în calitate de membru PDM. În virtutea funcţiei pe care o deţine, Iu. Leancă a fost reflectat în volum de 3,5%, A. Reşetnicov – 3,5%, I. Dodon – 3,4%, iar R. Usatîi – 3,2%. O. Reidman a obţinut 2,7%, V. Voronin – 2,6%, iar P. Filip – 2,4%. Datorită funcţiei pe care o deţine, V. Bumacov a fost mediatizat în volum de 1,9%, Gr. Petrenco – 1,6%, V. Botnari – 1,3%, iar D. Diacov şi V. Klimenco – cu 1,1% fiecare. Cu o prezenţă sub 1% au fost prezentaţi M. Babuc, M. Răducan, O. Efrim, V. Filat, M. Ghimpu şi I. Hadârcă.
Conotaţia reflectării subiecţilor politici în cadrul buletinelor de ştiri difuzate de postul de televiziune "Canal 3" a fost, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ. Astfel, în comparaţie cu alţi subiecţi politici mediatizaţi, PDM a obţinut o conotaţie a reflectării pozitivă.
Canal 2
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Canal 2", PDM a obţinut cea mai mare pondere de reflectare – 29,8%, urmat de PCRM – cu 17,6%. Preşedinţia Republicii Moldova a fost mediatizată în volum de 12,7%, iar reprezentanţii Guvernului – cu 10,3%. PPP a obţinut – 8,9%, PL – 3,8%, iar Coal – 3,6%. Cu 3,2% a fost reflectat PSRM, urmat de reprezentanţii Primăriei municipiului Chişinău – cu 2,7%. PCR a avut o prezenţă de 2,5%, PLDM – 2,3%, PARL – 1,5%, iar PPRM – 1,1%. Se constată un dezechilibru al prezenţei PDM (29,8%) în cadrul buletinelor de ştiri în comparaţie cu alţi concurenţi electorali (42,1%).
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Canal 2", V. Plahotniuc a fost mediatizat în volum de 28,5%, fiind urmat de Preşedintele Republicii Moldova, N. Timofti, cu 17,2%. Liderul PDM, M. Lupu, a fost reflectat în volum de 12,1%, iar I. Corman – cu 9,6% (în calitate de preşedinte al Parlamentului – 20 sec., în calitate de membru al PDM – 1 min. 32 sec.). Liderul PPP, R. Usatîi, a avut o pondere de 4%, A. Reşetnicov – 3,8%, urmaţi de O. Reidman şi I. Dodon – cu 3,2% fiecare. O. Domenti a fost reflectat în volum de 3%, A. Candu – 2,7%, V. Bumacov – 2,3% (în calitate de ministru), iar D. Diacov – cu 2%. A. Petkov a obţinut 1,9%, Iu. Leancă – 1,8% (în calitate de premier – 15 sec., în calitate de membru PLDM – 6 sec.), D. Chirtoacă – 1,4%, iar Gr. Petrenco şi V. Vizant au acumulat 1,3% fiecare. Cu o prezenţă sub 1% au fost mediatizaţi O. Efrim şi V. Voronin.
Conotaţia reflectării subiecţilor politici a fost, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ, cu excepţia PDM, care s-a evidenţiat printr-o conotaţie accentuat pozitivă.
N 4
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul emisiunilor informative ale postului de televiziune "N 4", PCRM a obţinut cea mai mare pondere de reflectare – 16,1%, fiind urmat de PLDM – cu 14,8%. Reprezentanţii Guvernului au fost mediatizaţi în volum de 14,1%, PLR – 12,1%, iar PPRM – cu 10,1%. PDM a avut o prezenţă de 6,5%, PSRM – 6,3%, iar PPP – 5,9%. Preşedinţia Republicii Moldova a obţinut 5,3%, MPA – 3,5%, fiind urmaţi de reprezentanţii Parlamentului – cu 1,5%. PCR şi PL au avut aproximativ acelaşi volum procentual de 1,5 la sută şi, respectiv, 1,2 la sută. Cu o prezenţă sub 1% au fost reflectaţi BEAMUV, PRIM şi Coal.
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "N 4", partea dominantă a reflectării, de 13,2%, a fost dedicată liderului PLDM, V. Filat, fiind urmat de Preşedintele Republicii Moldova, N. Timofti, cu 8,8%. Aproximativ cu aceeaşi pondere procentuală s-au evidenţiat O. Domenti – 7,9 la sută şi D. Recean – 7,5 la sută (în calitate de ministru). Datorită funcţiei pe care o deţine, A. Usatîi a fost mediatizat în volum de 6,9%, iar Iu. Leancă (în calitate de premier – 1 min. 58 sec., în calitate de membru PLDM – 7 sec.) şi A. Oleinic au fost prezentaţi cu 6,6% fiecare. Liderul PSRM, I. Dodon, a fost reflectat în volum de 5,7%, O. Reidman – 5,5%, Gr. Petrenco – 4,7%, iar V. Cosarciuc – cu 4,2%. I. Hadârcă şi S. Sîrbu au avut aproximativ aceeaşi cotă de 3,9% şi, respectiv, 3,8%, fiind urmaţi de T. Potîng – cu 3,1%. V. Plahotniuc a fost mediatizat în volum de 2,9%, R. Usatîi – 2,3%, iar M. Lupu – cu 1,8%. Cu acelaşi volum procentual de 1,1 la sută s-au evidenţiat V. Voronin, A. Şalaru şi A. Candu. Cu o prezenţă sub 1% au fost reflectaţi I. Corman, N. Grozavu şi M. Ghimpu.
Subiecţii politici mediatizaţi în cadrul buletinelor informative difuzate de postul de televiziune "N 4" au avut o conotaţie a reflectării, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ.
Derogare de la prevederile Codului audiovizualului art.7 alin.(4) lit.c): "Pentru a asigura în cadrul emisiunilor informative ale radiodifuzorilor respectarea principiilor echilibrului social-politic, echidistanţei şi obiectivităţii, aceştia vor plasa fiecare ştire astfel încît: În cazul subiectelor ce vizează situaţii de conflict, să se respecte principiul de informare din mai multe surse".
• La data de 18.11.2014, ora 19:36:30, în cadrul subiectului despre conferinţa de presă a PCRM, în care A. Reşetnicov aduce acuzaţii PCR că acesta ar fi o clonă a comuniştilor care manipulează alegătorii în scopul de a fura voturile, lipseşte poziţia PCR.
• La data de 19.11.2014, ora 19:36:51, în cadrul subiectului despre adresarea PLR către Preşedintele Republicii Moldova, N. Timofti, de a interveni în situaţia creată, precum că PLDM şi PDM acţionează împotriva liberalilor reformatori, fac presiuni asupra miniştrilor, racolând, astfel, membrii PLR, lipseşte poziţia PLDM şi PDM.
• La data de 21.11.2014, ora 19:37:34, în cadrul subiectului despre conferinţa de presă susţinută de Gr. Petrenco, care respinge acuzaţiile cu privire la legătura sa cu Mişcarea "Antifa", dar, totodată, aduce acuzaţii la adresa lui V. Plahotniuc şi SIS că ar sta în spatele provocărilor legate de distribuirea pe Internet a filmuleţului video despre Mişcarea "Antifa", lipseşte poziţia lui V. Plahotniuc şi SIS.
TV 7
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "TV 7", Guvernul a avut cea mai mare pondere de reflectare – 21,5%, fiind urmat de PCRM, cu 16,6%. PLDM a obţinut 12,4%, iar PREZ – 10,1%. PSRM a fost mediatizat în volum de 8%, iar PPP şi PLR au acumulat aproximativ aceeaşi cotă de 5,5% şi, respectiv, 5,4%. PDM a avut o prezenţă de 5%, PL – 3,6%, iar reprezentanţii Primăriei municipiului Chişinău au fost reflectaţi în volum de 2,7%. PPNŢ a obţinut 2,5%, urmat de PCR şi CI, cu 2,3 la sută fiecare. Parlamentul a fost mediatizat în volum de 1,7%, iar Coal – cu 0,4%.
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "TV 7", Preşedintele Republicii Moldova a obţinut cea mai mare pondere de reflectare – 15,4%, fiind urmat de premierul Iu. Leancă – cu 12,7%. Liderul PLDM, V. Filat, a avut o prezenţă de 9,5%, O. Cernei – 8,3%, R. Usatîi – 4,5%, iar O. Efrim (în calitate de ministru) şi A. Reşetnicov au fost mediatizaţi aproximativ cu acelaşi volum procentual de 4,1 la sută şi, respectiv, 4,0 la sută. La fel, I. Dodon şi N. Grozavu (în calitate de primat interimar) s-au evidenţiat aproximativ cu acelaşi volum de 3,5% şi, respectiv, 3,4%. V. Ţaulean a obţinut 3,2%, G. Mocanu – 3%, iar O. Domenti a acumulat 2,7%. V. Bumacov (în calitate de ministru) şi M. Ghimpu au avut acelaşi volum de reflectare – 2,5%, urmaţi de Ch. Lucinschi şi I. Hadârcă, cu 2,3% şi, respectiv, 2,1%. Cu acelaşi volum de mediatizare de 1,5% s-au evidenţiat D. Recean (în calitate de ministru) şi T. Potîng, iar E. Muşuc şi V. Ceşuiev – cu 1,4%. La fel, N. Juravschi şi A. Petkov au obţinut aceeaşi cotă de reflectare – 1,3%. A. Candu a avut o prezenţă de 1,2%, urmat de liderii politici care au fost reflectaţi sub 1%: O. Reidman, D. Chirtoacă, I. Corman, V. Voronin, V. Streleţ, A. Usatîi, M. Lupu, Gr. Petrenco, V. Munteanu şi E. Hrenova.
Subiecţii politici mediatizaţi în cadrul buletinelor informative difuzate de postul de televiziune "TV 7" au avut o conotaţie a reflectării, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ.
PRO TV CHIŞINĂU
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU", Guvernul a avut o pondere de 11,1%, urmat de Preşedinţia Republicii Moldova – cu 10,5%. PPP a fost reflectat în volum de 10%, PDM – 9%, iar PCRM – cu 7,9%. Aproximativ cu acelaşi volum procentual de 6,3 la sută şi 6,2 la sută s-au evidenţiat PLDM şi PL. PLR a obţinut – 5,2%, PCR – 4,8%, CI – 3,4% iar PSRM – 3,2%. PFP a fost mediatizat în volum de 2,6%, iar MSPR şi reprezentanţii Primăriei capitalei au fost reflectaţi în volum de 2,4 la sută fiecare. PPDA a avut o pondere de 2,1%, PNL – 1,9%, PPR – 1,8%, iar UCM – 1,5%. Cu aceeaşi cotă procentuală de 1,4 la sută s-au evidenţiat BEAMUV, PPM şi Coal, urmaţi de PAD şi MPA – cu 1 la sută fiecare. Cu o prezenţă sub 1% au fost reflectaţi partidul politic PPCD şi reprezentanţii Parlamentului.
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU", datorită funcţiilor pe care le deţin, N. Timofi şi Iu. Leancă au fost mediatizaţi în volum de 16,8% şi, respectiv, 10%. R. Usatîi a fost mediatizat în volum de 5,9%, A. Candu – 5,9%, I. Dodon – 4,6%, iar R. Belousov – 4,3%. I. Cauş a obţinut 3,8%, N. Chirtoacă – 3,6%, V. Filat – 3,5%, iar O. Cernei – 3,2%. Cu acelaşi volum procentual de 2,8 la sută s-au evidenţiat A. Caraman şi V. Costiuc, urmaţi de D. Chirtoacă şi O. Efrim (în calitate de ministru) – cu 2,6 la sută fiecare. La fel, L. Tabără şi V. Pleşca au fost mediatizaţi cu aceeaşi pondere de reflectare – 2,3% fiecare. V. Plahotniuc a avut o prezenţă de 2,2%, M. Ghimpu – 2,1%, D. Petrache – 1,9%, iar M. Godea – 1,6%. E. Muşuc, N. Grozavu (în calitate de primar interimar) şi S. Mocanu au fost mediatizaţi în volum de 1,5% fiecare, urmaţi de Iu. Roşca, A. Reşetnicov şi V. Bumacov (în calitate de ministru) – cu 1,2%. Cu o prezenţă sub 1% au fost reflectaţi liderii politici: Gr. Petrenco, S. Sîrbu, V. Streleţ, V. Voronin, A. Şalaru, V. Klimenco, V. Munteanu, I. Corman, O. Bodişteanu, I. Hadârcă, O. Reidman, M. Lupu, V. Botnari şi P. Filip.
Conotaţia subiecţilor politici reflectaţi în cadrul buletinelor de ştiri difuzate de postul de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU" a fost, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ.
Jurnal TV
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Jurnal TV", partea dominată a reflectării, de 39,7%, a fost dedicată PDM. Preşedinţia Republicii Moldova a obţinut 11,1%, PLDM – 10,6% iar PLR – 10,5%. Reprezentanţii Guvernului au fost mediatizaţi în volum de 10,2%, PL – 6%, iar PCRM – cu 5,5%. Reprezentanţii Primăriei municipiului Chişinău au fost reflectaţi în volum de 3,2%, iar Coal – cu 2,6%. Astfel, se observă un dezechilibru în reflectarea concurenţilor electorali în cadrul buletinelor informative ale postului de televiziune "Jurnal TV", volumul de mediatizare acordat concurentului electoral PDM – 39,7%, fiind detaşat de volumul acordat celorlalţi concurenţi electorali – 32,6%.
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Jurnal TV", V. Plahotniuc a obţinut cea mai mare pondere de reflectare – 28,9%, fiind urmat de Preşedintele Republicii Moldova, cu 17,7%. Iu. Leancă a fost mediatizat în volum de 8,4% (în calitate de premier – 1 min. 34 sec., în calitate de membru PLDM – 20 sec.), I. Hadârcă şi A. Candu au fost prezentaţi în volum de 6% fiecare. Liderul PLDM, V. Filat, a acumulat 4%, V. Streleţ – 3,8%, D. Chirtoacă – 3,5%, iar D. Diacov – 2,9%. Cu acelaşi volum procentual de 2,6 la sută s-au evidenţiat V. Troenco şi M. Lupu, iar M. Ghimpu şi V. Munteanu – cu 2,2 la sută. I. Corman a fost reflectat în volum de 2% (în calitate de membru PDM – 12 sec., în calitate de preşedinte al Parlamentului – 15 sec.), O. Efrim – 1,8% (în calitate de ministru), T. Potîng – 1,7%, S. Sîrbu – 1,4%, iar V. Bumacov – cu 1,3% datorită funcţiei pe care o deţine. Cu o prezenţă sub 1% au fost mediatizaţi N. Grozavu şi V. Voronin.
Conotaţia reflectării subiecţilor politici mediatizaţi în cadrul buletinelor informative difuzate de postul de televiziune "Jurnal TV" a fost, în general, neutră, excepţie făcînd PDM, care a fost mediatizat într-un accentuat context negativ.
Accent TV
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Accent TV", partea dominată a reflectării, de 38,1%, a fost dedicată Partidului Politic "Patria", fiind urmat de PDM – cu 15%. PLDM a fost mediatizat în volum de 9%, PCRM – 7,7%, Coal – 6,3%, iar PLR – cu 4,4%. PL a acumulat 3,6%, reprezentanţii Guvernului – 3,2%, BEAMUV – 3%, iar PSRM – 2,1%. Aproximativ cu aceeaşi pondere de reflectare au fost mediatizaţi PCR şi PARL, cu 1,9% şi, respectiv, 1,8%. PPNŢ a fost mediatizat în volum de 1,5%, iar CI – cu 1,2%. Astfel, se observă un dezechilibru în reflectarea concurenţilor electorali în cadrul buletinelor informative ale postului de televiziune "Accent TV", volumul de mediatizare acordat concurentului electoral PPP – 38,1%, fiind detaşat de volumul acordat celorlalţi concurenţi electorali – 49,40%.
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Accent TV", R. Usatîi a avut cea mai mare pondere de reflectare – 23,7%, urmat de Gr. Petrenco – cu 22%. V. Plahotniuc a fost mediatizat în volum de 15,2%, V. Filat – 7,4%, A. Petkov – 6,6%, iar V. Şelin – 3,7%. Liderul PSRM, I. Dodon, a obţinut 2,9%, D. Chirtoacă – 2,2%, iar V. Ţaulean – 2,1%. O. Cernei a fost reflectat în volum de 1,8%, D. Recean – 1,5% (în calitate de ministru), iar T. Potîng – 1,3%. Cu acelaşi volum procentual s-au evidenţiat preşedintele Republicii Moldova, N. Timofti, şi V. Voronin – cu 1,2 la sută fiecare, urmaţi de I. Hadîrcă – cu 1,1 la sută şi I. Şupac – cu 1 la sută. Cu o prezenţă sub 1% au fost mediatizaţi M. Ghimpu, A. Candu, R. Popa, V. Untilă, O. Domenti, A. Usatîi, V. Munteanu, V. Saharneanu şi Iu. Leancă. Astfel, se observă o favorizare a reprezentanţilor PPP, care au obţinut 45,7% (R. Usatîi – 23,7% şi Gr. Petrenco – 22%), fapt ce constituie aproximativ jumătate din timpul total acordat concurenţilor electorali în cadrul buletinelor de ştiri.
Euro TV
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Euro TV", Guvernul a obţinut o pondere de 19,2%, fiind urmat de PCRM, cu 13,1%. Preşedinţia Republicii Moldova a fost reflectată în volum de 12,9%, iar reprezentanţii Primăriei municipiului Chişinău – cu 8%. PPP a fost mediatizat în volum de 7,8%, iar PLDM şi PCR au obţinut aproximativ aceeaşi cotă procentuală, de 6,7 la sută şi, respectiv, 6,2 la sută. PDM a avut o prezenţă de 5,4%, PL – 5,1%, PLR – 4,9%, iar PSRM – 4,2%. PPNŢ a avut o cotă de 3,6%, iar CI – 1%. Mai puţin de 1% au fost reflectaţi reprezentanţii Parlamentului şi BEAMUV.
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Euro TV", datorită funcţiilor pe care le deţin, N. Timofti şi Iu. Leancă au fost mediatizaţi în volum de 20,3% şi, respectiv, 15,9%. Primarul interimar N. Grozavu a fost reflectat în volum de 8,7%, urmat de liderul PSRM, I. Dodon, cu 6,5%. Datorită funcţiei pe care o deţine, O. Efrim a avut o prezenţă de 6,4%, V. Filat – 5,1%, iar R. Usatîi şi V. Bumacov (în calitate de ministru) au fost reflectaţi în volum de 3,9% fiecare. I. Hadârcă a avut o cotă de 3,7%, M. Ghimpu – 2,9%, iar V. Streleţ şi D. Chirtoacă au avut o reflectare în volum de 2,8% fiecare. S. Sîrbu a fost mediatizat în volum de 2,3%, iar A. Usatîi – cu 2,1% (în calitate de ministru). Cu aceeaşi cotă procentuală de 1,8la sutăs-au evidenţiat V. Ţaulean şi E. Muşuc, urmaţi de O. Cernei şi A. Reşetnicov, cu 1,6 la sută şi, respectiv, 1,5 la sută. T. Potîng a obţinut 1,4%, iar V. Plahotniuc – 1,2%. Cu o prezenţă sub 1% au fost mediatizaţi: Gr. Petrenco, I. Corman, C. Fusu, O. Bodişteanu, M. Lupu, V. Voronin şi Z. Greceanîi.
Conotaţia reflectării subiecţilor politici mediatizaţi în cadrul buletinelor informative difuzate de postul de televiziune "Euro TV" a fost, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ.
RTR Moldova
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "RTR Moldova", PPP şi PLDM au fost mediatizate aproximativ cu aceeaşi pondere de reflectare, de 16,5% şi, respectiv, 16,2%. PCRM a fost reflectat în volum de 13,5%, PDM – 11,8%, iar PSRM – 11,2%. Preşedinţia Republicii Moldova a avut o prezenţă de 10,5%, PL – 7,4%, iar reprezentanţii Guvernului – 7,2%. PLR a obţinut o cotă de 3,1%, PRIM – 1,8%, iar Coal – 0,8%.
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "RTR Moldova", datorită funcţiei pe care o deţine, N. Timofti a avut o pondere de 16,2%, fiind urmat de R. Usatîi – cu 15,4%. V. Filat a obţinut 12,7%, M. Ghimpu – 10,8%, iar I. Dodon – 9,1%. Liderul PDM, M. Lupu, a fost reflectat în volum de 6,9%, A. Candu – 6,7%, A. Reşetnicov – 6,2%, fiind urmaţi de Iu. Leancă – cu 3,5% (în calitate de premier – 6 sec., în calitate de membru PLDM – 11 sec.). L. Palihovici a fost medatizată în volum de 2,7%, S. Sîrbu – 2,3%, D. Chirtoacă – 2,1%, iar Z. Greceanîi a obţinut 1,9%. Cu aceeaşi cotă de reflectare de 1% s-au evidenţiat V. Streleţ şi A. Petkov, urmaţi de D. Recean (în calitate de ministru) şi I. Hadârcă cu 0,8% şi, respectiv, 0,6%.
Subiecţii politici mediatizaţi în cadrul buletinelor informative difuzate de postul de televiziune "RTR Moldova" au avut o conotaţie a reflectării, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ.
Ren Moldova
Din volumul total al subiecţilor politici reflectaţi în cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Ren Moldova", Preşedinţia Republicii Moldova a fost mediatizată în volum de 17,7%, urmată de PDM – cu 12,3% şi PL – cu 11,7%. Reprezentanţii Guvernului au fost reflectaţi în volum de 10%, PLDM – 8,6%, iar PARL – 7,6%. PCRM a obţinut 6,8%, UCM – 5,8%, PSRM – 4,9%, iar PLR – 4,7%. Reprezentanţii Primăriei municipiului Chişinău au fost reflectaţi în volum de 4,1%, PPRM – 4%, iar Coal – 1,3%. Mai puţin de 1% a acumulat PPP.
În cadrul principalului buletin informativ al postului de televiziune "Ren Moldova", datorită funcţiei pe care o deţine, N. Timofti a fost reflectat în volum de 24,8%, fiind urmat de Iu. Leancă – cu 10,3% (în calitate de premier – 2 min. 41 sec., în calitate de membru PLDM – 4 sec.). M. Ghimpu a avut o prezenţă de 8,9%, D. Petrache – 8,2%, S. Sîrbu – 7,3%, iar V. Filat – 5,8%. Datorită funcţiei pe care o deţine şi în calitatea sa de membru PDM, I. Corman a fost mediatizat în volum de 5%, I. Dodon – 4,9%, V. Cosarciuc – 4,3%, D. Chirtoacă – 3,3%, iar V. Streleţ – 3,1%. L. Palihovici a obţinut 2,9%, A. Candu – 2,5%, V. Munteanu – 2,1%, iar Z. Greceanîi şi O. Reidman au acumulat 1,3% şi, respectiv, 1,2%. Cu o prezenţă sub 1% au fost reflectaţi: A. Usatîi, M. Babuc, I. Hadârcă, V. Buliga, M. Sandu, V. Voronin, C. Fusu, M. Lupu, T. Potîng, N. Gherman, A. Guţu şi I. Şupac.
Conotaţia subiecţilor politici reflectaţi în cadrul buletinelor de ştiri difuzate de postul de televiziune "Ren Moldova" a fost, în general, neutră, unii fiind trataţi atît pozitiv, cît şi negativ.
În perioada 10-16 noiembrie 2014, dintre 97 de radiodifuzori care au declarat că vor reflecta campania electorală din 30 noiembrie 2014 doar 81 de radiodifuzori (Radio – 37 şi TV – 44) au prezentat la Consiliul Coordonator al Audiovizualului rapoartele de monitorizare privind volumul de publicitate electorală, inclusiv informaţia despre difuzarea spoturilor de educaţie electorală/informare a alegătorilor elaborate de CEC.
Astfel, 16 radiodifuzori nu au prezentat rapoartele de monitorizare privind volumul de publicitate electorală, dintre care 9 posturi TV: "FLOR – TV", "Aiîn – Aciîc", "Eni Ai", "ART -TV", "VTV - Ungheni", "RU-TV Moldova", "Inter TV", "TV Bizim Dalgamiz", "Bizîm Aidînîc", şi 7 posturi de radio: "Budgeac-FM", "ART FM", "Fresh FM", "FM-Drochia", "FLOR – FM", "Vocea Basarabiei" şi "Radio Pro-Mingir".
Este de menţionat faptul că prin Decizia CCA nr.170 din 21 noiembrie 2014 au fost sancţionaţi cu amendă în valoare de 1800 de lei pentru derogări repetate de la Regulamentul CEC privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova următoarele întreprinderi deţinătoare de licenţe de emisie: Î.P.C. "INTERSERVICII" S.R.L., fondatoarea postului de televiziune "Inter TV", "Bizîm Aidinic" S.R.L., fondatoarea postului de televiziune "Bizîm Aidinic" şi a postului de radio "Budgeac FM", "ART-CLUB" S.R.L., fondatoarea postului de radio "Art-FM", Organizaţia Obştească "PRO-MINGIR", fondatoarea postului de radio "Radio Pro Mingir".
Prin Decizia CCA nr.155 din 7 noiembrie 2014 au fost sancţionaţi cu avertizare publică pentru derogări de la Regulamentul CEC privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova întreprinderile "Eni Ai" S.R.L., fondatoarea postului de televiziune "Eni Ai", şi "Bizim Dalgamiz" S.R.L., fondatoarea postului de televiziune "TV Bizim Dalgamiz".
În cadrul şedinţei publice, membrii CCA au menţionat că postul public de televiziune "Moldova-1" şi postul de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU" au demonstrat în continuare în cadrul buletinelor de ştiri o reflectare echilibrată şi o prezentare neutră a concurenţilor electorali, oferindu-le timp egal de antenă.
O situaţie satisfăcătoare s-a atestat şi la posturile de televiziune "TV 7", "N 4", "Euro TV" şi "Prime", cu toate că în cadrul buletinelor de ştiri mai persistă o uşoară favorizare pentru anumite partide politice ("TV 7", "N 4", "Euro TV" – PLDM şi "Prime" – PDM).
O încercare de a oferi timp de antenă egal tuturor concurenţilor electorali s-a atestat şi la posturile de televiziune "RTR Moldova" şi "Ren Moldova.
Totodată, membrii CCA au atenţionat despre situaţia gravă de la posturile de televiziune "Publika TV", "Canal 3", "Canal 2", "Jurnal TV" şi "Accent TV", care continuă să reflecte dezechilibrat concurenţii electorali. Astfel, "Publika TV", "Canal 3" şi "Canal 2" favorizează accentuat PDM în raport cu ceilalţi concurenţi electorali, iar "Accent TV" favorizează PPP şi liderul acestuia – R. Usatîi.
Nu în ultimul rînd, o altă problemă majoră pusă în discuţie a fost ponderea mică sau chiar lipsa prezenţei femeilor în emisiunile de ştiri, drept exemplu fiind postul de televiziune "PRO TV CHIŞINĂU", la care indicatorul prezenţei femeilor este 0%. În acest sens, membrii CCA au făcut un apel la adresa responsabililor de politica editorială la posturile TV să ia măsuri pentru a asigura accesul femeilor în spaţiul audiovizual.
De asemenea, în cadrul şedinţei s-a pus accent şi pe radiodifuzorii care nu au prezentat pe durata campaniei electorale nici un raport de monitorizare privind volumul de publicitate electorală, inclusiv informaţia despre difuzarea spoturilor de educaţie electorală/informare a alegătorilor elaborate de CEC.
Reieşind din cele expuse mai sus, pentru posturile de televiziune "Publika TV", "Canal 3", "Canal 2" , "Jurnal TV" şi "Accent TV" au fost înaintate două propuneri de sancţionare: suspendarea publicităţii comerciale pentru 72 de ore şi amendă maximă. Pentru suspendarea publicităţii comerciale pentru 72 de ore, în cazul posturilor de televiziune "Publika TV", "Canal 3" şi "Canal 2", au votat 4 membri CCA, iar pentru propunerea de sancţionare cu amendă maximă au votat 3 membri CCA, dintr-un cvorum de 7 membri CCA. În cazul posturilor de televiziune "Jurnal TV" şi "Accent TV", pentru suspendarea publicităţii comerciale pentru 72 de ore au votat 2 membri CCA, iar pentru propunerea de sancţionare cu amendă maximă au votat 4 membri CCA, iar un membru CCA s-a abţinut. Din lipsă de cvorum, posturile de televiziune "Publika TV", "Canal 3", "Canal 2" , "Jurnal TV" şi "Accent TV" nu au fost sancţionate.
În conformitate cu prevederile Codului audiovizualului, Statutului CCA, Codului electoral, Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, Deciziei CCA nr.145 din 13 octombrie 2014 şi ca urmare a examinării Raportului privind respectarea Regulamentului de reflectare a campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, în cadrul principalelor buletine informative ale posturilor de televiziune "Moldova-1", "Prime", "Publika TV", "Canal 3", "Canal 2", "N 4", "TV 7", "PRO TV CHIŞINĂU", "Jurnal TV", "Accent TV", "Euro TV", "RTR Moldova" şi "Ren Moldova", pentru perioada 16-22 noiembrie, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A aproba Raportul privind respectarea Regulamentului de reflectare a campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova în cadrul principalelor buletine informative ale posturilor de televiziune "Moldova-1", "Prime", "Publika TV", "Canal 3", "Canal 2", "N 4", "TV 7", "PRO TV CHIŞINĂU", "Jurnal TV", "Accent TV", "Euro TV", "RTR Moldova", "Ren Moldova", pentru perioada 16-22 noiembrie 2014.
2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia monitorizare TV.
3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI COORDONATOR | |
| AL AUDIOVIZUALULUI | Dinu CIOCAN |
| Nr.177. Chişinău, 28 noiembrie 2014. |