BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.187 din 22.12.2022 de inadmisibilitate a sesizărilor nr.207g/2022, nr.212g/2022, nr.218g/2022, nr.219g/2022, nr.220g/2022, nr.221g/2022 şi 222g/2022 privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală (atribuţiile instanţei de recurs în cazul contestării aplicării sechestrului pe bunuri)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
22.12.2022

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizărilor nr.207g/2022, nr.212g/2022,

nr.218g/2022, nr.219g/2022, nr.220g/2022, nr.221g/2022 şi

222g/2022 privind excepţiile de neconstituţionalitate a

articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală

(atribuţiile instanţei de recurs în cazul contestării

aplicării sechestrului pe bunuri)

nr. 187  din  22.12.2022

 (în vigoare 22.12.2022) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 17-20 art. 11 din 24.01.2023

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Liuba ŞOVA, preşedinte de şedinţă,

dlui Nicolae ROŞCA,

dlui Serghei ŢURCAN,

dlui Vladimir ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Marcel Lupu, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate la 6 decembrie 2022, 12 decembrie 2022 şi 19 decembrie 2022,

Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 22 decembrie 2022, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicate de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, în dosarele nr.12r-28/2021, nr.12r-26/2021, nr.12r-36/2021, nr.12r-24/2021, nr.12r-34/2021, nr.12r-29/2021, nr.12r-25/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate au fost trimise la Curtea Constituţională, pe baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi lit.g) din Constituţie, de cinci complete de judecată de la Curtea de Apel Chişinău formate din judecătorii: (1) dl Alexandru Gafton, dl Igor Chiroşca, dl Ion Bulhac; (2) dl Alexandru Gafton, dl Ghenadie Lîsîi, dl Ion Bulhac; (3) dl Alexandru Gafton, dl Boris Talpă, dl Ghenadie Morozan; (4) dl Alexandru Gafton, dl Igor Chiroşca, dl Boris Talpă şi (5) dl Alexandru Gafton, dl Boris Talpă, dl Ion Bulhac.

3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor şi a motivelor care stau la baza criticilor de neconstituţionalitate, Curtea a decis conexarea acestora într-un singur dosar, pe baza articolului 43 din Codul jurisdicţiei constituţionale, dosar căruia i-a atribuit numărul 207g/2022.

A. Circumstanţele litigiilor principale

Circumstanţele cauzei nr.12r-28/2021 (sesizarea nr.207g/2022)

4. Printr-o încheiere din 25 septembrie 2020, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a autorizat punerea sub sechestru a unor bunuri al căror titular este persoana juridică "Sigmatelli Limited" S.R.L. În motivarea încheierii se menţionează că beneficiarul efectiv al acestui bun este dl Vladimir Plahotniuc, învinuit în cauza penală respectivă.

5. Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 25 septembrie 2020 a fost contestată cu recurs de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc.

6. Pe parcursul examinării cauzei în recurs, dl avocat Lucian Rogac a ridicat, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală.

7. Printr-o încheiere din 22 noiembrie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.12r-26/2021 (sesizarea nr.212g/2022)

8. Printr-o încheiere din 25 septembrie 2020, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a autorizat punerea sub sechestru a unor bunuri mobile care, după cum afirmă autorul excepţiei, aparţin persoanei juridice "Porthatex Corp 97576". În motivarea încheierii se menţionează că beneficiarul efectiv al acestor bunuri este dl Vladimir Plahotniuc, învinuit în cauza penală respectivă.

9. Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 25 septembrie 2020 a fost contestată cu recurs de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc.

10. Pe parcursul examinării cauzei în recurs, dl avocat Lucian Rogac a ridicat, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală.

11. Printr-o încheiere din 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.12r-36/2021 (sesizarea nr.218g/2022)

12. Printr-o încheiere din 29 octombrie 2019, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a autorizat punerea sub sechestru a cotelor părţi din capitalul social al "General Media Group" S.R.L. şi "Radio Media Group" S.R.L. De asemenea, s-a aplicat un sechestru pe mijloacele băneşti din contul bancar al "GMG Production" S.R.L. În motivarea încheierii se menţionează că beneficiarul efectiv al acestor bunuri este dl Vladimir Plahotniuc, învinuit în cauza penală respectivă.

13. Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 29 octombrie 2019 a fost contestată cu recurs de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc.

14. Pe parcursul examinării cauzei în recurs, dl avocat Lucian Rogac a ridicat, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală.

15. Printr-o încheiere din 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.12r-24/2021 (sesizarea nr.219g/2022)

16. Printr-o încheiere din 25 septembrie 2020, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a autorizat punerea sub sechestru a unor bunuri mobile al căror titular este dna Oxana Childescu. În motivarea încheierii se menţionează că beneficiarul efectiv al acestor bunuri este dl Vladimir Plahotniuc, învinuit în cauza penală respectivă.

17. Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 25 septembrie 2020 a fost contestată cu recurs de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc.

18. Pe parcursul examinării cauzei în recurs, dl avocat Lucian Rogac a ridicat, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală.

19. Printr-o încheiere din 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.12r-34/2021 (sesizarea nr.220g/2022)

20. Printr-o încheiere din 21 iulie 2020, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a autorizat punerea sub sechestru a unor mijloace băneşti aflate pe conturile bancare ale persoanei juridice "Kroniako Management Limited". În motivarea încheierii se menţionează că beneficiarul efectiv al acestor bunuri este dl Vladimir Plahotniuc, învinuit în cauza penală respectivă.

21. Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 21 iulie 2020 a fost contestată cu recurs de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc.

22. Pe parcursul examinării cauzei în recurs, dl avocat Lucian Rogac a ridicat, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală.

23. Printr-o încheiere din 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.12r-29/2021 (sesizarea nr.221g/2022)

24. Printr-o încheiere din 25 septembrie 2020, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a autorizat punerea sub sechestru a unor bunuri mobile al căror titular este dna Oxana Childescu. În motivarea încheierii se menţionează că beneficiarul efectiv al acestor bunuri este dl Vladimir Plahotniuc, învinuit în cauza penală respectivă.

25. Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 25 septembrie 2020 a fost contestată cu recurs de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc.

26. Pe parcursul examinării cauzei în recurs, dl avocat Lucian Rogac a ridicat, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală.

27. Printr-o încheiere din 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

Circumstanţele cauzei nr.12r-25/2021 (sesizarea nr.222g/2022)

28. Printr-o încheiere din 25 septembrie 2020, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a autorizat punerea sub sechestru a unui bun imobil al cărui titular este persoana juridică "Sigmatelli Limited" S.R.L. În motivarea încheierii se menţionează că beneficiarul efectiv al acestui bun este dl Vladimir Plahotniuc, învinuit în cauza penală respectivă.

29. Încheierea Judecătoriei Chişinău, sediul Ciocana, din 25 septembrie 2020 a fost contestată cu recurs de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc.

30. Pe parcursul examinării cauzei în recurs, dl avocat Lucian Rogac a ridicat, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală.

31. Printr-o încheiere din 15 noiembrie 2022, Curtea de Apel Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat, în acest sens, Curtea Constituţională, în vederea examinării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

32. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 20

Accesul liber la justiţie

"(1) Orice persoană are dreptul la satisfacţie efectivă din partea instanţelor judecătoreşti competente împotriva actelor care violează drepturile, libertăţile şi interesele sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi accesul la justiţie."

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

"(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

Articolul 119

Folosirea căilor de atac

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi organele de stat competente pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

33. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, sunt următoarele:

Articolul 302

Măsurile procesuale de constrângere aplicate

cu autorizarea judecătorului de instrucţie

"(1) Cu autorizarea judecătorului de instrucţie pot fi aplicate măsuri procesuale de constrângere, şi anume:

1) amânarea înştiinţării rudelor despre reţinerea persoanei până la 12 ore;

2) aplicarea amenzii judiciare;

3) punerea bunurilor sub sechestru; precum şi

4) alte măsuri prevăzute de prezentul cod.

(2) Hotărârea judecătorului de instrucţie referitoare la autorizarea măsurilor procesuale de constrângere poate fi atacată cu recurs de către părţi în instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile. Recursul se examinează în condiţiile art.311 şi 312."

Articolul 312

Controlul judiciar al legalităţii încheierii privind măsurile

preventive aplicate şi prelungirea duratei lor

"(1) Controlul judiciar al legalităţii încheierii judecătorului de instrucţie privind măsurile preventive aplicate şi prelungirea duratei lor, adoptate în condiţiile art.308-310, se efectuează de către instanţa judecătorească ierarhic superioară într-un complet format din 3 judecători.

[...]

(5) În urma controlului judiciar efectuat, instanţa de recurs pronunţă una din următoarele decizii:

1) admite recursul prin:

a) anularea măsurii preventive dispuse de judecătorul de instrucţie sau anularea prelungirii duratei acesteia şi, dacă este cazul, eliberarea persoanei de sub arest;

b) aplicarea măsurii preventive respective care a fost respinsă de judecătorul de instrucţie, cu eliberarea mandatului de arestare ori de prelungire a arestării, sau aplicarea unei alte măsuri preventive, la alegerea instanţei de recurs, însă nu mai aspră decât cea solicitată în demersul procurorului, sau cu prelungirea duratei măsurii respective;

2) respinge recursul.

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiilor

34. Autorul excepţiilor contestă faptul că legislatorul nu a reglementat, în mod expres, la articolul 312 alin.(5) din Codul de procedură penală competenţa instanţei de recurs de a ridica sechestrul în situaţia în care admite un recurs formulat împotriva unei încheieri de autorizare a sechestrului.

35. În opinia autorului excepţiilor, justiţiabilii sunt privaţi de un remediu efectiv, dată fiind omisiunea în discuţie. În susţinerea argumentelor sale, autorul excepţiilor a invocat pretinsa încălcare a articolelor 20, 23, 46 şi 119 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

36. Examinând admisibilitatea sesizărilor privind excepţiile de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

37. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

38. Curtea observă că, în toate cauzele, excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de reprezentantul unei părţi în procese. Astfel, sesizările sunt formulate de către subiectul căruia i s-a conferit acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

39. Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl constituie articolul 312 alin.(5) din Codul de procedură penală. Raportate la criticile invocate, prevederile contestate nu au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

40. Pentru a putea fi declanşat controlul de constituţionalitate, Curtea trebuie să confirme aplicabilitatea prevederilor legale contestate în cauzele examinate în faţa instanţei de drept comun care a trimis sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate. În această cauză, excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în cadrul unor procese aflate pe rolul Curţii de Apel Chişinău care au ca obiect examinarea recursurilor formulate împotriva unor încheieri prin care au fost aplicate sechestre asupra bunurilor persoanelor fizice şi juridice. Astfel, dat fiind faptul că, potrivit articolului 302 alin.(2) din Codul de procedură penală, recursul împotriva încheierilor prin care se autorizează sechestrele se examinează în condiţiile articolelor 311 şi 312 din acelaşi Cod, Curtea admite că prevederile contestate ar putea fi aplicate la soluţionarea cauzelor.

41. Autorul excepţiilor a invocat încălcarea articolelor 20 [accesul liber la justiţie], 23 [dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle], 46 [dreptul la proprietate privată şi protecţia acesteia] şi 119 [folosirea căilor de atac] din Constituţie, susţinând că dispoziţiile contestate nu stabilesc, în mod expres, competenţa instanţei de recurs de a ridica sechestrul în situaţia în care admite un recurs formulat împotriva unei încheieri de autorizare a sechestrului.

42. Curtea observă că, potrivit articolului 302 alin.(2) din Codul de procedură penală, hotărârea judecătorului de instrucţie referitoare la autorizarea măsurilor procesuale de constrângere, inclusiv punerea bunurilor sub sechestru, poate fi atacată cu recurs de către părţi în instanţa ierarhic superioară în termen de 3 zile. Recursul se examinează în condiţiile articolelor 311 şi 312 din acelaşi Cod, care reglementează controlul judiciar al aplicării măsurilor preventive şi al prelungirii lor. Articolul 312 alin.(5) pct.1) lit.a) din Cod îi conferă instanţei de recurs competenţa să admită recursul şi să anuleze măsura preventivă.

43. Curtea constată că articolul 302 alin.(2) din Codul de procedură penală conţine o normă de trimitere. Astfel, recursul formulat împotriva încheierilor de autorizare a măsurilor procesuale de constrângere, inclusiv a sechestrului, se examinează "în condiţiile" normelor care reglementează examinarea recursului împotriva măsurilor preventive. Curtea menţionează că textul "în condiţiile" din norma de trimitere sugerează ideea că normele la care se face trimitere sunt aplicabile, mutatis mutandis, şi în cazul contestării unei măsuri procesuale de constrângere, inclusiv a unui sechestru. Din acest motiv, Curtea nu poate identifica ce împiedică instanţa de recurs să anuleze sechestrul, la fel cum poate să anuleze măsurile preventive, atunci când are motive suficiente să o facă.

44. Curtea reiterează că legislaţia procesual-penală nu poate să exceleze în texte explicative. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal procesual (DCC nr.150 din 19 octombrie 2021, § 33). O dispoziţie legală nu poate fi ruptă din sistemul normativ din care face parte şi nu poate opera în mod izolat. Dimpotrivă, ea trebuie citită în coroborare cu celelalte dispoziţii legale incidente, ca făcând parte dintr-un sistem juridic coerent (a se vedea DCC nr.138 din 29 septembrie 2022, § 33).

45. Aşadar, analizând argumentele prezentate, Curtea constată că, sub aparenţa unor critici de neconstituţionalitate, autorul excepţiilor ridică, de fapt, o problemă de interpretare şi aplicare a legii procesual penale. Totuşi, chestiunile legate de interpretarea şi de aplicarea legii nu ţin de competenţa Curţii Constituţionale. Această competenţa le revine, prin definiţie, instanţelor de judecată (DCC nr.83 din 17 iunie 2022, § 29).

46. Având în vedere cele menţionate, Curtea reţine că sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate în discuţie nu întrunesc condiţiile de admisibilitate şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolului 312 alin.(5) din Codul de procedură penală, adoptat prin Legea nr.122 din 14 martie 2003, ridicate de dl avocat Lucian Rogac, în interesele dlui Vladimir Plahotniuc, în dosarele nr.12r-28/2021, nr.12r-26/2021, nr.12r-36/2021, nr.12r-24/2021, nr.12r-34/2021, nr.12r-29/2021, nr.12r-25/2021, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.