Decizie nr.188 din 12.12.2014 cu privire la examinarea sesizărilor privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014
CONSILIUL COORDONATOR
AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea sesizărilor privind reflectarea campaniei
electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014
nr. 188 din 12.12.2014
(în vigoare 16.01.2015)
Monitorul Oficial nr. 1-10 art.44 din 16.01.2015
* * *
La data de 28 noiembrie 2014, pe adresa Consiliului Coordonator al Audiovizualului a parvenit sesizarea nr.671 a AO "Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe "APOLLO" (parvenită la data de 11.12.2014 de la Secretariatul Parlamentului RM şi de la Guvernul RM), prin care informează că posturile de televiziune "Prime", "Canal 2", "Canal 3", "Publika TV" şi "TV 7", ca urmare a reflectării campaniei electorale în emisiunile informative, în perioada 01-28.11.2014, au admis derogări de la prevederile art.7 alin.(4) lit.a) şi b), art.10 alin.(1) şi (5) din Codul audiovizualului şi pct.17, 19 şi 20 din Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 de către instituţiile audiovizualului din Republica Moldova.
În opinia petiţionarului, încălcările constau în utilizarea de către posturile de televiziune "Prime", "Canal 2", "Canal 3", "Publika TV" şi "TV 7" "a instrumentelor de propagandă, manipularea opiniei publice referitor la scrutin, inclusiv prin utilizarea tertipurilor de montaj".
În această ordine de idei, AO "APOLLO" solicită investigarea celor menţionate în sesizare şi sancţionarea posturilor "Prime", "Canal 2", "Canal 3", "Publika TV" şi "TV 7" cu "suspendarea licenţelor de emisie pe perioada campaniei electorale".
La data de 5 decembrie curent, pe adresa Consiliului Coordonator al Audiovizualului a parvenit sesizarea nr.672 a AO "Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe "APOLLO" şi a consumatorilor de programe Vasile Năstase şi Vitalie Gorelco, prin care informează că postul de televiziune "Prime", ca urmare a difuzării în direct a două concerte din 26 şi 27 noiembrie 2014, a admis derogări de la prevederile art.7 alin.(2) din Codul audiovizualului şi pct.23 şi 25 din Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 de către instituţiile audiovizualului din Republica Moldova.
În această ordine de idei, AO "APOLLO" şi consumatorii de programe Vasile Năstase şi Vitalie Gorelco solicită "investigarea acţiunilor postului "Prime" privind difuzarea concertelor electorale în susţinerea Partidului Democrat pe data de 26.11.2014 şi 27.11.2014 prin prisma încălcării prevederilor art.7 alin.(2) din Codul audiovizualului şi pct.16, 23 şi 25 din Regulamentul privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 de către instituţiile audiovizualului din Republica Moldova, cu aplicarea sancţiunilor de rigoare".
În urma examinării sesizărilor respective s-a constatat imposibilitatea admiterii acestora în formula exprimată din următoarele motive:
- petiţionarii nu au demonstrat că sunt afectaţi în mod direct, conform prevederii exprese din art.37 alin.(3) lit.c) din Codul audiovizualului;
- Consiliul Coordonator al Audiovizualului aplică sancţiunile doar după constatarea încălcării normelor legale de către radiodifuzori;
- art.38 alin.(3) lit.a) din Codul audiovizualului prevede că "sancţiunile se aplică gradual", şi nu cum solicită petiţionarii: "suspendarea licenţei de emisie pe perioada campaniei electorale".
În acelaşi timp, trebuie să menţionăm că buletinele de ştiri din perioada 01-28.11.2014, la care se face referire în sesizarea nr.671, au fost monitorizate şi incluse în rapoartele privind monitorizarea principalelor buletine informative ale posturilor de televiziune "Moldova-1", "Prime", "Publika TV", "Canal 3", "Canal 2", "N 4", "TV 7", "PRO TV CHIŞINĂU", "Jurnal TV", "Accent TV", "Euro TV", "RTR Moldova" şi "Ren Moldova" la capitolul respectării Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, aprobate prin deciziile CCA nr.163 din 14.11.2014, nr.170 din 21.11.2014, nr.177 din 28.11.2014 şi nr.187 din 12 decembrie 2014.
Referitor la situaţia relatată în sesizarea nr.672, menţionăm că la data de 28.11.2014, în adresa Consiliului Coordonator al Audiovizualului a parvenit contestaţia cu nr.01-244 din partea Partidului Politic Mişcarea Antimafie, prin care informează că postul de televiziune "Prime", la 26 şi 27 noiembrie curent, între orele 18 şi 22, a transmis, în întregime, concertul organizat de concurentul electoral PDM. Contestaţia respectivă a fost examinată şi CCA şi-a expus poziţia prin Decizia nr.187 din 12 decembrie 2014.
Ca urmare a examinării publice a sesizărilor AO "APOLLO" şi a consumatorilor de programe Vasile Năstase şi Vitalie Gorelco, în temeiul Codului audiovizualului, a Statutului CCA, a Legii contenciosului administrativ, a Codului electoral şi a Regulamentului privind reflectarea campaniei electorale la alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 în mijloacele de informare în masă din Republica Moldova, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A respinge sesizarea nr.671 din 28.11.2014 a AO "Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe "APOLLO", ca inadmisibilă.
2. A respinge sesizarea nr.672 a AO "Asociaţia pentru Dezvoltarea Culturii şi Protecţiei Drepturilor de Autor şi Conexe "APOLLO" şi a consumatorilor de programe Vasile Năstase şi Vitalie Gorelco, ca inadmisibilă.
3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.
4. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a CCA.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI COORDONATOR | |
| AL AUDIOVIZUALULUI | Dinu CIOCAN |
| Nr.188. Chişinău, 12 decembrie 2014. | |