BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Acte judiciare

Decizie nr.2 din 16.04.98 despre Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998 "Privind controlul constituţionalităţii unor articole din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 "Despre statutul deputatului în Parlament" în redacţia Legii nr.1215-XIII din 25 iunie 1997 "Privind modificarea şi completarea Legii despre statutul deputatului în Parlament"

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
16.04.1998

HOTĂRÎREA CURŢII CONSTITUŢIONALE

D E C I Z I E

nr. 2  din  16.04.98

 (în vigoare 16.04.1998) 

Monitorul Oficial al R.Moldova nr.40-41 art.19 din 07.05.1998

* * *

Curtea Constituţională în componenţa:

Ion VASILATI – judecător cu participarea Ludmilei Zadorojnîi, grefier, călăuzindu-se de art.134 şi 140 din Constituţia Republicii Moldova, art.3, art.17 lit.a), art.28 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.6 alin.(2) şi (3), art.75, 76 din Codul jurisdicţiei constituţionale, la iniţiativa sa, din oficiu, a examinat în şedinţă plenară cazul cu privire la controlul asupra executării Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998 "Privind controlul constituţionalităţii unor articole din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 "Despre statutul deputatului în Parlament" în redacţia Legii nr.1215-XIII din 25 iunie 1997 "Privind modificarea şi completarea Legii despre statutul deputatului în Parlament" şi revizuirea hotărîrii în cauză a Curţii Constituţionale.

Temei pentru examinarea acestui caz au servit art.1alin. (3), art.7, art.134 din Constituţia Republicii Moldova, art.2, art.4 alin. (2) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.1, 64, 72 alin. (1) lit. a) şi 76 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998.

Avînd în vedere materialele dosarului şi audiind raportul judecătorului-raportor,

Curtea Constituţională

A CONSTATAT:

La 17 februarie 1998 Curtea Constituţională a adoptat Hotărîrea nr.7 "Privind controlul constituţionalităţii unor articole din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 "Despre statutul deputatului în Parlament" în redacţia Legiinr.1215-XIII din 25 iunie 1997 "Privind modificarea şi completarea Legii despre statutul deputatului în Parlament".

Prin hotărîrea menţionată au fost declarate neconstituţionale art.30, 301, 302 şi 303 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 "Despre statutul deputatului în Parlament" în redacţia Legii nr.1215-XIII din 25 iunie 1997. S-a stabilit că hotărîrea nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării, este definitivă şi e publicată în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova" nr.26-27 din 23 martie 1998, art.14.

În baza art.74 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998 a fost expediată părţilor, inclusiv Parlamentului, de asemenea Preşedintelui Republicii Moldova, Guvernului, Curţii Supreme de Justiţie, Judecătoriei Economice, Procurorului General şi ministrului justiţiei.

Prin hotărîrea sus-menţionată, Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra problemelor ce ţin de garanţiile exercitării mandatului de deputat în Parlament şi a constatat că reglementarea garanţiilor exercitării mandatului de deputat, diferitelor indemnizaţii ale acestuia cade sub incidenţa Legii nr.39-XIII "Despre statutul deputatului în Parlament" din 7 aprilie 1994, iar actele normative referitoare la serviciul public se vor aplica în măsura în care nu contravin dispoziţiilor Legii serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995.

Potrivit art.140 alin. (1) din Constituţie, legile şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora devin nule din momentul adoptării hotărîrii corespunzătoare a Curţii Constituţionale. Fiind declarate neconstituţionale, legile şi alte acte juridice, conform art.28 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, îşi pierd puterea juridică la data adoptării hotărîrii Curţii Constituţionale şi nu pot fi aplicate pe viitor. Această prevedere legislativă acţionează şi asupra actelor adoptate ulterior în aceeaşi problemă.

La 2 aprilie 1998 Parlamentul Republicii Moldova a adoptat Hotărîrea nr.1622-XIII "Cu privire la acordarea unor garanţii sociale deputaţilor în Parlament după expirarea mandatului", Hotărîrea nr.1623-XIII "Cu privire la pensia deputaţilor"; Hotărîrea nr.1624-XIII "Cu privire la conferirea gradului de calificare" şi Hotărîrea nr.1625-XIII privind acordarea unei indemnizaţii unice.

Analizînd hotărîrile respective ale Parlamentului prin prisma Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998, Curtea Constituţională a constatat că acestea în esenţă substituie articolele respective din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 "Despre statutul deputatului în Parlament", care, potrivit Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998, au fost declarate neconstituţionale.

În aceeaşi ordine de idei, Curtea Constituţională stabileşte că, potrivit art.72 alin.(3) lit.c) şi j) din Constituţie, organizarea şi funcţionarea Parlamentului, regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele şi protecţia socială se reglementează nu prin hotărîri, ci prin lege organică, adoptată de Parlament, care, în conformitate cu art.66 lit. c) din Constituţie, asigură unitatea reglementărilor legislative pe întreg teritoriul ţării.

Curtea Constituţională consideră că prin adoptarea Hotărîrilor nr.1622-XIII, 1623-XIII, 1624-XIII şi 1625-XIII din 2 aprilie 1998 Parlamentul Republicii Moldova a ignorat vădit Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998, încălcînd astfel art.140 din Constituţie, art.28 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, art.71 din Codul jurisdicţiei constituţionale privind caracterul irevocabil al hotărîrii Curţii Constituţionale, precum şi Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 "Despre statutul deputatului în Parlament" şi Legea serviciului public nr.443-XIII din 4 mai 1995.

Expunîndu-şi argumentele, Curtea Constituţională a recunoscut în Hotărîrea nr.7 din 17 februarie 1998 drept neconstituţionale articolele respective din Legea "Despre statutul deputatului în Parlament" ce ţin de plata indemnizaţiei unice deputatului la expirarea duratei mandatului, de conferirea deputaţilor a gradului de calificare "Consilier de stat al Republicii Moldova de clasa I" şi de alte înlesniri. În temeiul acestei hotărîri, Curtea Constituţională conchide că actele normative adoptate de autorităţile publice în problemele asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat, deja nu pot fi aplicate, deoarece ele sînt nule şi nu au efect juridic din momentul adoptării.

Totodată, în cadrul controlului efectuat, conform art.76 din Codul jurisdicţiei constituţionale, asupra executării Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998, factorii de decizie obligaţi să execute această hotărîre au solicitat explicaţii privind modalitatea îndeplinirii hotărîrii Curţii Constituţionale în situaţia nou creată.

În aceste circumstanţe, Curtea Constituţională consideră necesar a revizui Hotărîrea sa nr.7 din 17 februarie 1998.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art.134, 137 şi 140 din Constituţia Republicii Moldova, art.1, 64, 72 alin. (1) şi (2) şi art.75 alin. (3) din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se revizuieşte Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998 "Privind controlul constituţionalităţii unor articole din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 "Despre statutul deputatului în Parlament" în redacţia Legii nr.1215-XIII din 25 iunie 1997 "Privind modificarea şi completarea Legii despre statutul deputatului în Parlament".

2. Punctul 1) din Hotărîrea Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998 se va expune în următoarea redacţie:

1) Se declară neconstituţionale art.30, 30/1, 30/2 şi 30/3 din Legea nr.39-XIII din 7 aprilie 1994 "Despre statutul deputatului în Parlament" în redacţia Legii nr.1215-XIII din 25 iunie 1997 "Privind modificarea şi completarea Legii despre statutul deputatului în Parlament" şi actele normativ-legislative similare ca sens adoptate ulterior.

3. Punctul 2) va avea următorul conţinut:

2) În baza pct.1 al Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998 în redacţia din 16 aprilie 1998, hotărîrile Parlamentului nr.1622-XIII "Cu privire la acordarea unor garanţii sociale deputaţilor în Parlament după expirarea mandatului", nr.1623-XIII "Cu privire la pensia deputaţilor", nr.1624-XIII "Cu privire la conferirea gradului de calificare", nr.1625-XIII privind acordarea unei indemnizaţii unice adoptate la 2 aprilie 1998 se declară neconstituţionale şi fără nici un efect juridic.

4. Punctul 2) din partea dispozitivă a Hotărîrii Curţii Constituţionale nr.7 din 17 februarie 1998 va deveni punctul 3) al acestei hotărîri.

5. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării, este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac şi se publică în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova".