BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Cuprins
Acte judiciare

Decizie nr.21 din 09.03.2017 de inadmisibilitate a sesizării nr.21g/2017 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 287 alin.(2) şi (4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova (subiecţii cu drept de reluare a urmăririi penale)

Tipul documentului
Acte judiciare
Data adoptării
09.03.2017

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr.21g/2017 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 287 alin.(2) şi (4) din Codul de

 procedură penală al Republicii Moldova

(subiecţii cu drept de reluare a urmăririi penale)

nr. 21  din  09.03.2017

 (în vigoare 09.03.2017) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 434-439 art. 136 din 15.12.2017

* * *

Curtea Constituţională, statuând în componenţa:

Dl Alexandru TĂNASE, preşedinte,

Dl Aurel BĂIEŞU,

Dl Igor DOLEA,

Dl Tudor PANŢÎRU,

Dl Victor POPA,

Dl Veaceslav ZAPOROJAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, grefier,

Având în vedere sesizarea depusă la 16 februarie 2017,

Înregistrată la aceeaşi dată,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 9 martie 2017 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 287 alineatele (2) şi (4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de avocatul Emanoil Ploşniţa în dosarul nr.21r-83/17, aflat pe rolul Curţii de Apel Chişinău.

2. Excepţia de neconstituţionalitate a fost depusă la Curtea Constituţională la 16 februarie 2017 de către completul de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău (Iurie Iordan, Maria Negru şi Gheorghe Iovu), în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016, precum şi al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin ordonanţa Procurorului General interimar din 2 noiembrie 2016, s-a dispus, printre altele, anularea ordonanţei procurorului din cadrul Procuraturii mun. Chişinău din 13 martie 2013 privind încetarea urmăririi penale în privinţa lui F.G., cu reluarea urmăririi penale.

4. Nefiind de acord, avocaţii lui F.G. au depus o plângere la judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău, prin care au solicitat anularea ordonanţei Procurorului General interimar din 2 noiembrie 2016.

5. La 1 decembrie 2016, în adresa Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău, a parvenit cauza penală privind învinuirea lui F.G. de comiterea infracţiunilor prevăzute de art.190 alin. (5) [Escrocheria] şi art.335 alin.(1) [Abuzul de serviciu] din Codul penal.

6. La 6 decembrie 2016, judecătorul de instrucţie din cadrul Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău, şi-a declinat competenţa de examinare a plângerii avocaţilor în favoarea instanţei de judecată care judecă fondul cauzei.

7. În cadrul examinării cauzei în fond, avocaţii inculpatului F.G. de asemenea au depus cereri privind declararea nulităţii ordonanţei Procurorului General interimar din 2 noiembrie 2016.

8. Prin încheierea din 9 ianuarie 2017, examinând plângerea şi cererile avocaţilor inculpatului F.G. privind anularea şi declararea nulităţii ordonanţei menţionate, prima instanţă a dispus respingerea solicitărilor avocaţilor ca fiind neîntemeiate. Totodată, instanţa de judecată a menţionat în mod expres că încheierea separat nu se supune nici unei căi de atac, dar poate fi atacată odată cu fondul cauzei.

9. Totuşi, avocaţii inculpatului au contestat cu recurs încheierea primei instanţe, solicitând casarea acesteia şi pronunţarea unei noi hotărâri.

10. La 27 ianuarie 2017, în cadrul şedinţei de judecată a instanţei de apel, avocatul Emanoil Ploşniţa a depus o cerere prin care a solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a art.287 alin.(2) şi (4) din Codul de procedură penală.

11. Prin încheierea din aceeaşi dată, instanţa de apel a dispus ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi transmiterea sesizării Curţii Constituţionale pentru soluţionare.

B. Legislaţia pertinentă

12. Prevederile relevante ale Constituţiei (republicată în M.O., 2016, nr.78, art.140) sunt următoarele:

Articolul 114

Înfăptuirea justiţiei

“Justiţia se înfăptuieşte în numele legii numai de instanţele judecătoreşti”.

Articolul 120

Caracterul obligatoriu al sentinţelor

şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive

“Este obligatorie respectarea sentinţelor şi a altor hotărâri definitive ale instanţelor judecătoreşti, precum şi colaborarea solicitată de acestea în timpul procesului, al executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive.”

Articolul 124

Procuratura

“(1) Procuratura este o instituţie publică autonomă în cadrul autorităţii judecătoreşti, ce contribuie la înfăptuirea justiţiei, apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale persoanei, societăţii şi statului prin intermediul procedurilor penale şi al altor proceduri prevăzute de lege.

[…]”

13. Prevederile relevante ale Codului de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003 (republicat în M.O., 2013, nr.248-251, art.699) sunt următoarele:

Articolul 287

Reluarea urmăririi penale după încetarea

urmăririi penale, după clasarea cauzei penale

sau după scoaterea persoanei de sub urmărire

“[Alin.(1) art.287 abrogat prin Legea nr.197 din 28.07.2016, în vigoare 09.09.2016]

Notă: Se declară neconstituţional alin.(1) art.287 prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.12 din 14.05.2015, în vigoare 14.05.2015

(2) Reluarea urmăririi penale se dispune de către judecătorul de instrucţie în temeiul demersului procurorului sau în cazul admiterii plângerii depuse împotriva ordonanţei procurorului de încetare a urmăririi penale ori de clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire.

(3) În cazul reluării urmăririi penale în condiţiile prezentului articol, dacă, pe baza datelor din dosar, procurorul consideră necesar luarea unei măsuri preventive sau unei măsuri asiguratorii, el dispune luarea măsurii necesare sau, după caz, face propunerile respective judecătorului de instrucţie.

(4) În cazurile în care ordonanţele de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei penale sau de scoatere a persoanei de sub urmărire au fost adoptate legal, reluarea urmăririi penale poate avea loc numai dacă apar fapte noi sau recent descoperite ori un viciu fundamental în cadrul urmăririi precedente a afectat hotărârea respectivă. În cazul descoperirii unui viciu fundamental, urmărirea penală poate fi reluată nu mai târziu de un an de la intrarea în vigoare a ordonanţei de încetare a urmăririi penale, clasare a cauzei sau scoatere a persoanei de sub urmărire.”

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

14. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul susţine că practica de aplicare a dispoziţiilor art.287 alin.(2) din Codul de procedură penală în coroborare cu alin.(4) din acelaşi articol la reluarea urmăririi penale de către Procurorul General interimar şi instanţa de judecată contravine prevederilor articolelor 114, 120, 124 alin.(1) din Constituţie. În acest sens, autorul excepţiei susţine că după modificarea art.287 alin.(2) din Codul de procedură penală, prin Legea nr.197 din 28 iulie 2016, reluarea urmăririi penale se dispune exclusiv de către judecătorul de instrucţie.

B. Aprecierea Curţii

15. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

16. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Codului de procedură penală, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

17. Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate, fiind ridicată de avocatul Emanoil Ploşniţa în dosarul nr.21r-83/17, aflat pe rolul Curţii de Apel Chişinău, este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

18. Curtea reiterează că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit.g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile articolului 287 alin.(2) şi (4) din Codul de procedură penală, care reglementează reluarea urmăririi penale după încetarea urmăririi penale, după clasarea cauzei penale sau după scoaterea persoanei de sub urmărire.

20. În jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că excepţia de neconstituţionalitate poate fi invocată într-un proces declanşat doar în cazul în care normele contestate au incidenţă în soluţionarea cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată. Or, excepţia de neconstituţionalitate exprimă o legătură organică, logică între problema de constituţionalitate şi fondul litigiului principal (DCC nr.97 din 17 octombrie 2017, § 22).

21. În speţă, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cadrul soluţionării recursului declarat împotriva unei încheieri a primei instanţe, care nu poate fi contestată decât odată cu fondul cauzei. În acest sens, însăşi instanţa judecătorească menţionează în mod expres în dispozitiv că încheierea [din 9 ianuarie 2017] separat nu se supune nici unei căi de atac, dar poate fi atacată odată cu fondul cauzei.

22. Prin urmare, Curtea reţine că o excepţie de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia.

23. Aşadar, întrucât textul legal criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa judecătorească ar fi trebuit să respingă cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind inadmisibilă. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că instanţei de judecată îi revine obligaţia de a verifica dacă excepţia întruneşte condiţiile necesare pentru a sesiza Curtea Constituţională, inclusiv dacă prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea litigiului (HCC nr.2 din 9 februarie 2016, § 82), ceea ce s-a omis în respectiva speţă.

24. În contextul celor menţionate supra, Curtea reţine că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în temeiul articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale şi al pct.28 lit.e) din Regulamentul privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională.

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 287 alineatele (2) şi (4) din Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14 martie 2003, ridicată de avocatul Emanoil Ploşniţa în dosarul nr.21r-83/17, aflat pe rolul Curţii de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.