Decizie nr.23/152 din 11.09.2018 cu privire la examinarea propunerilor de monitorizare a serviciilor de programe ale unor radiodifuzori
CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea propunerilor de monitorizare
a serviciilor de programe ale unor radiodifuzori
nr. 23/152 din 11.09.2018
(în vigoare 14.09.2018)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 347-357 art. 1391 din 14.09.2018
* * *
În conformitate cu prevederile Codului audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, ale Deciziei CCA nr.13 din 11 februarie 2010 cu privire la difuzarea spoturilor publicitare ale produselor farmaceutice în cadrul serviciilor de programe radio şi TV, ale Legii nr.1227-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate, ale Deciziei CCA nr.98 din 19.07.2012 cu privire la clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecţiei copiilor, ale Deciziei CCA nr.99 din 19.07.2012 cu privire la respectarea drepturilor şi protecţia copilului în programele audiovizuale şi ale Legii nr.30 din 07.03.2013 cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei, Consiliul Coordonator al Audiovizualului
DECIDE:
1. A efectua o monitorizare a serviciilor de programe ale posturilor de televiziune: "Moldova-1", "Prime", "Canal 2", "Canal 3", "Publika TV", "CTC Mega", "PRO TV CHIŞINĂU", "N 4", "TV 8", "Jurnal TV", "Ren Moldova", "RTR Moldova", "Exclusiv TV", "NTV Moldova", "Accent TV", "ITV", "Euro TV", "Noroc", "TVC 21", "Agro TV Moldova", "TVR Moldova" şi "Familia Domashniy" la capitolul respectării condiţiilor de plasare a publicităţii la produsele farmaceutice şi tratamentele medicale, şi anume respectarea art.1 din Decizia CCA nr.13 din 11 februarie 2010 şi art.19 alin.(4) din Legea nr.1227-XIII din 27 iunie 1997 cu privire la publicitate, pe o perioadă de 1 zi fiecare (PRO – (7) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, V. COJOCARU, Iu. COLESNIC, A. COZMA, D. CURNIC şi O. GUŢUŢUI).
2. A efectua o monitorizare a principalelor buletine informative ale posturilor de televiziune: "Moldova-1", "Prime", "Canal 2", "Canal 3", "Publika TV", "Elita TV", "Sor TV", "Studio L", "Drochia", "TV Prim", "Media TV" şi "GRT" la capitolul respectării drepturilor copiilor, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pe o perioadă de 7 zile fiecare (PRO – (7) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, V. COJOCARU, Iu. COLESNIC, A. COZMA, D. CURNIC şi O. GUŢUŢUI).
3. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia monitorizare TV.
4. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.
| PREŞEDINTELE | |
| CONSILIULUI COORDONATOR | |
| AL AUDIOVIZUALULUI | Dragoş VICOL |
| Nr.23/152. Chişinău, 11 septembrie 2018. | |