Decizie nr.264 din 12.08.2022 cu privire la examinarea petiţiei din partea Asociaţiei Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova
CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI
D E C I Z I E
cu privire la examinarea petiţiei din partea Asociaţiei
Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova
nr. 264 din 12.08.2022
(în vigoare 12.08.2022)
Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 274-277 art. 1021 din 02.09.2022
* * *
La data de 7 iulie 2022, Consiliul Audiovizualului a recepţionat petiţia f/nr.din aceeaşi dată din partea Asociaţiei Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova, prin care sunt invocate încălcări ale legislaţiei audiovizuale de către serviciul media audiovizual de televiziune "PEH TV".
Astfel, petiţionarul susţine că serviciul media audiovizual de televiziune "PEH TV" a difuzat filmul serial "Меч" (Spada) la data de:
- 27 iunie 2022, în intervalul orelor 20:00-22:00 (20:25:55-20:26:29; 20:32:15-20:32:51; 20:46:00-20:47:00; 21:25:25-21:26:05; 21:31:30-21:31:35; 21:55:25-21:55:30);
- 28 iunie 2022, în jurul orelor 20:00-22:00 (20:23:36-20:24:24; 20:41:37-20:41:51: 20:46:07-20:46:24; 21:52:12-20:52:24; 21:45:52-21:50:10);
- 1 iulie 2022, în jurul orelor 14:00-15:30 (14:49:14-14:50:06; 14:57:56-14:58:46; 15:01:50-15:02:35);
- 1 iulie 2022, în jurul orelor 20:00-21:00 (20:49:30-20:49:55; 20:50:10-20:52:30), al cărui conţinut includea numeroase scene de violenţă fizică, psihică, limbaj licenţios şi consum de droguri, care pot afecta dezvoltarea fizică, mintală şi morală a minorilor, deci cu un impact negativ asupra copiilor.
Totodată, petentul menţionează că în urma efectuării de către furnizor a unei clasificări eronate, atribuind programului vizat semnul de avertizare "AP" (Acord Parental), acesta nu a asigurat protecţia minorilor, precum şi informarea pertinentă şi obiectivă a publicului cu privire la natura reală a conţinutului filmului difuzat, punând în imposibilitate obiectivă reprezentantul legal al minorului să prevină expunerea acestuia la un impact negativ.
Prin urmare, Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor din Moldova susţine că la difuzarea filmului serial "Меч" ("Spada"), furnizorul de servicii media nu a ţinut cont de criteriile de clasificare a programelor audiovizuale prevăzute la pct.129, 130 şi 131 lit.b) din Regulamentul privind conţinuturile audiovizuale, aprobat prin Decizia Consiliului Audiovizualului nr.61/219 din 30.12.2019; art.15 alin.(1) şi alin.(6) din Codul serviciilor media audiovizuale; art.5 alin.(3) lit.a) şi b), alin.(5) din Legea nr.30/2013 cu privire la protecţia copiilor împotriva impactului negativ al informaţiei.
În acest context, în conformitate cu prevederile art.83-84 din Codul serviciilor media audiovizuale, ale art.9, art.69 alin.(2) şi art.73 din Codul administrativ, Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor din Moldova solicită Consiliului Audiovizualului înregistrarea petiţiei, dispunerea efectuării controlului privind circumstanţele de fapt semnalate şi aplicarea sancţiunilor şi informarea petiţionarului în termenele prevăzute de lege.
În temeiul prevederilor art.83 alin.(2) din Codul serviciilor media audiovizuale, precum şi în scopul examinării obiective a tuturor circumstanţelor sesizate, Consiliul Audiovizualului a solicitat, prin scrisoarea nr.1000 din 15 iulie 2022, furnizorului de servicii media "MEDIA PRODUCTION TV" SRL, fondatoarea serviciului media audiovizual de televiziune "PEH TV", prezentarea opiniei referitor la cele invocate în petiţie, cât şi înregistrările video pentru zilele de 27-28 iunie şi 01 iulie 2022, în cadrul cărora a fost difuzat filmul "Меч".
Dat fiind faptul că furnizorul de servicii media nu a dat curs solicitării Consiliului Audiovizualului, prin scrisoarea nr.1052 din 25 iulie 2022, CA a solicitat, în mod repetat, furnizorului de servicii media "MEDIA PRODUCTION TV" SRL, fondatoarea serviciului media audiovizual de televiziune "PEH TV", de a pune la dispoziţia CA informaţiile şi înregistrările video.
La 26 iulie 2022, prin scrisoarea nr.6/2022 din aceeaşi dată, "MEDIA PRODUCTION TV" SRL a comunicat următoarele: "Considerăm că furnizorul a clasificat corect serialul de televiziune "Меч", difuzat de serviciul media audiovizual "PEH TV", astfel nu există încălcarea Codului audiovizual şi a Regulamentului privind conţinuturile audiovizuale.
Aşadar, serialul de televiziune "Меч" este un serial public, difuzat anterior de mai mulţi furnizori de servicii media, care poate fi urmărit şi pe reţeaua de internet fără nicio restricţie.
Totodată, se remarcă faptul că programul audiovizual, în aproape toate cazurile, a fost difuzat seara, când se difuzează de obicei programe pentru maturi.
De asemenea, programul a fost însoţit de semnul de avertizare "AP", întrucât scenele prezentate în serial nu au fost atât de negative, încât să aibă vreun impact negativ asupra copiilor de peste 12 ani. În opinia noastră, începând cu vârsta de 12 ani, o persoană este deja capabilă să înţeleagă şi să perceapă în mod adecvat scenele de film din genul unui film de acţiune.
Reieşind din cele expuse, considerăm neîntemeiată petiţia depusă, care vizează doar discreditarea postului TV".
Totodată, la 27 iulie 2022, furnizorul de servicii media a expediat în adresa Consiliului Audiovizualului înregistrările video solicitate.
Astfel, în cadrul şedinţei publice din data de 29 iulie 2022, Consiliul Audiovizualului a decis prelungirea cu cel mult 15 zile lucrătoare a termenului de examinare a petiţiei din partea Asociaţiei Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova, dat fiind faptul că înregistrările au fost prezentate cu întârziere şi petiţionarul a sesizat încălcări pe parcursul a mai multor episoade a filmului serial "Меч".
În conformitate cu prevederile art.75 alin.(4) lit.a) şi art.83 alin.(3) lit.c) din Codul serviciilor media audiovizuale, Consiliul Audiovizualului a efectuat monitorizarea serviciului media audiovizual de televiziune "PEH TV" prin prisma celor invocate de Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor din Moldova, în baza înregistrărilor prezentate de furnizor.
Rezultatele monitorizării au atestat că la 27 şi 28 iunie 2022, în intervalul orelor 20:00-22:00, şi la 01 iulie 2022, orele 14:00-15:30 şi 20:00-21:00, serviciul media audiovizual de televiziune "PEH TV" a difuzat filmul serial "Меч", fiind însoţit de semnul de avertizare "AP" (Acord parental) şi subtitrat în limba română.
"Меч" ("Spada") este un film detectiv, dramă de producţie rusească, care are în rolul principal o grupă de oameni formată de un fost ofiţer de poliţie pentru a pedepsi criminalii aflaţi în libertate.
Astfel, în cadrul filmului sunt redate scene de violenţă fizică, împuşcături, cu urmări sângeroase (27.06.2022 – ora 20:25:50, 20:32:10, 20:41:00, 20:45:56, 21:25:20, 21:30:32, 21:55:19; 28.06.2022 – ora 20:23:24, 20:41:36, 20:46:06, 20:52:04; 01.07.2022 – ora 20:49:29, 20:59:44), precum şi discuţii despre consumul de droguri, însoţite de imagini cu pachete de droguri (27.06.2022 – ora 20:46:45; 01.07.2022 – ora 14:49:12 şi 20:53:00).
Este de menţionat că în unele scene, actorii au folosit şi un limbaj de stradă (27.06.2022 – ora 20:25:50, 20:32:10, 20:57:19, 21:55:39; 28.06.2022 – ora 21:37:50 şi 21:49:55).
Este de specificat că potrivit site-urilor https://www.kinopoisk.ru/series/472248/, https://rosserial.be/2676-mech-1-sezon.html şi https://hd-rezka.pro/serialy/32087-mech-2-sezon-20-serija.html, pelicula cinematografică "Меч" are limita de vârstă 16+, ceea ce restricţionează vizionarea filmului de către minorii de până la 16 ani.
Prin urmare sunt relevante prevederile art.15 alin.(6) din Codul serviciilor media audiovizuale: "În serviciile media audiovizuale liniare se interzice difuzarea programelor audiovizuale susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor, în special cele ce conţin scene de violenţă nejustificată".
În temeiul celor constatate şi în conformitate cu prevederile Codului serviciilor media audiovizuale nr.174/2018, Consiliul Audiovizualului al Republicii Moldova
DECIDE:
1. A lua act de rezultatele monitorizării serviciului media audiovizual de televiziune "PEH TV", urmare a petiţiei din partea Asociaţiei Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova (PRO (6) UNANIM – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, T. CRESTENCO, O. DABIJA, E. RÎBCA şi L. TUREA).
2. A admite petiţia f/nr.din 7 iulie 2022 din partea Asociaţiei Patronale a Radiodifuzorilor din Moldova (PRO (6) UNANIM – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, T. CRESTENCO, O. DABIJA, E. RÎBCA şi L. TUREA).
3. A sancţiona cu avertizare publică "MEDIA PRODUCTION TV" SRL, fondatoarea serviciului media audiovizual de televiziune "PEH TV", pentru încălcarea prevederilor art.15 alin.(6) din Codul serviciilor media audiovizuale, în conformitate cu prevederile art.84 alin.(3) lit.a) din Cod (PRO (6) UNANIM – L. VIŢU-EŞANU, A. GONŢA, T. CRESTENCO, O. DABIJA, E. RÎBCA şi L. TUREA).
4. În conformitate cu prevederile art.84 alin.(11) şi (12) din Codul serviciilor media audiovizuale, "MEDIA PRODUCTION TV" SRL este obligat să difuzeze textul sancţiunii în următoarele 48 de ore de la data adoptării deciziei privind aplicarea sancţiunii, sonor şi/sau vizual, de cel puţin 3 ori, în orele de maximă audienţă, din care o dată în principalul program audiovizual de ştiri, în cazul serviciilor media audiovizuale generaliste şi/sau de ştiri:
Consiliul Audiovizualului a sancţionat cu avertizare publică serviciul media audiovizual de televiziune "PEH TV", pentru încălcarea prevederilor art.15 alin.(6) din Codul serviciilor media audiovizuale, conform cărora: "În serviciile media audiovizuale liniare se interzice difuzarea programelor audiovizuale susceptibile de a afecta dezvoltarea fizică, mintală sau morală a minorilor, în special cele ce conţin scene de violenţă nejustificată".
5. "MEDIA PRODUCTION TV" SRL va prezenta, în termen de 5 zile de la aducerea la cunoştinţă a prezentei decizii, un raport despre executarea prevederilor art.84 alin.(11) şi (12) din Codul serviciilor media audiovizuale, care va include data şi ora difuzării textului sancţiunii.
6. În conformitate cu prevederile art.84 alin.(15) din Codul serviciilor media audiovizuale, prezenta decizie poate fi contestată în ordine de contencios administrativ la Judecătoria Chişinău, sediul Râşcani (MD-2068, mun. Chişinău, str. Kiev nr.3), în termen de 30 de zile din data comunicării acesteia, fără a fi necesară depunerea unei cereri prealabile.
7. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia control servicii media audiovizuale.
8. Prezenta decizie intră în vigoare la data adoptării şi va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Audiovizualului al Republicii Moldova.
| PREŞEDINTĂ | Liliana VIŢU-EŞANU |
| Nr.264. Chişinău, 12 august 2022. | |