BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.27/176 din 22.10.2018 cu privire la constituirea şi aprobarea componenţei nominale a Comisiei de licitaţie pentru selectarea companiei care efectuează măsurarea cotelor de audienţă

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
22.10.2018

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la constituirea şi aprobarea componenţei nominale

a Comisiei de licitaţie pentru selectarea companiei care

efectuează măsurarea cotelor de audienţă

nr. 27/176  din  22.10.2018

 (în vigoare 26.10.2018) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 400-409 art. 1596 din 26.10.2018

* * *

În temeiul art.661 din Codul audiovizualului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului elaborează regulamentul care stabileşte procedura şi condiţiile de selectare, cel puţin o dată la 5 ani, a unei companii care efectuează măsurarea cotelor de audienţă în baza unei licitaţii transparente.

Prin Decizia nr.25/168 din 09.10.2018, CCA a fost aprobat Regulamentul privind procedura şi condiţiile de organizare şi desfăşurare a licitaţiei pentru selectarea companiei care efectuează măsurarea cotelor de audienţă. În conformitate cu dispoziţiile pct.6 şi 10 din Regulament, responsabili de iniţierea şi desfăşurarea procedurii de licitaţie privind achiziţia serviciilor de măsurare a cotelor de audienţă TV este Comisia de licitaţie, care reprezintă un organ colegial şi este constituit din 15 membri cu drept de vot, dintre care: 5 reprezentanţi din partea a 5 radiodifuzori care au realizat cele mai mari venituri din publicitate TV în anul 2018, cu excepţia veniturilor din publicitatea electorală; 5 reprezentanţi din partea a 5 agenţii de publicitate care au realizat cele mai mari venituri din publicitate TV în anul 2018; 5 reprezentanţi: din partea a 3 clienţi de publicitate locali care au alocat cel mai mare buget pentru publicitate TV în anul 2018 şi din partea a 2 case de vânzări care au realizat cele mai mari venituri din publicitate TV în anul 2018 şi 2 membri CCA fără drept de vot, în calitate de observatori. Toate cifrele sunt probate prin acte justificative.

Totodată, potrivit pct.11 şi 12 din Regulament, componenţa nominală a Comisiei de licitaţie se aprobă prin decizia CCA.

Comisia va desfăşura activitatea sa în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare şi altor acte normative.

La fel, în temeiul art.39 alin.(2) din Codul audiovizualului, Consiliul Coordonator al Audiovizualului este reprezentantul şi garantul interesului public în domeniul audiovizualului, autoritatea responsabilă pentru implementarea şi respectarea Codului audiovizualului.

În cadrul dezbaterilor publice, membrul CCA şi membrul Comisiei de licitaţie în calitate de observator, Veronica Cojocaru, a declarat că îşi asumă responsabilitatea pentru procesarea informaţiei parvenite de la părţile interesate, în vederea identificării reprezentanţilor membrilor Comisiei de licitaţie pentru selectarea companiei care efectuează măsurarea cotelor de audienţă.

De asemenea, CCA urmează să desemneze încă 2 reprezentanţi ai clienţilor de publicitate pentru Comisia de licitaţie.

În conformitate cu prevederile art.39 alin.(2), art.40 alin.(3) şi art.661 din Codul audiovizualului nr.260-XVI din 27.07.2006, ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.433-XVI din 28.12.2006, şi dispoziţiile Regulamentului privind procedura şi condiţiile de organizare şi desfăşurare a licitaţiei pentru selectarea companiei care efectuează măsurarea cotelor de audienţă, aprobat prin Decizia CCA nr.25/168 din 09.10.2018, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. Se constituie Comisia de licitaţie pentru selectarea companiei care efectuează măsurarea cotelor de audienţă şi se aprobă componenţa nominală acesteia:

- reprezentantul desemnat din partea postului de televiziune "Prime";

- reprezentantul desemnat din partea postului de televiziune "Exclusiv TV";

- reprezentantul desemnat din partea postului de televiziune "Moldova-1";

- reprezentantul desemnat din partea postului de televiziune "Canal 3";

- reprezentantul desemnat din partea postului de televiziune "N4";

- reprezentantul desemnat din partea agenţiei de publicitate "Eficient Media";

- reprezentantul desemnat din partea agenţiei de publicitate "Maximize";

- reprezentantul desemnat din partea agenţiei de publicitate "Prior Media";

- reprezentantul desemnat din partea agenţiei de publicitate "Target Group Worldwide";

- reprezentantul desemnat din partea agenţiei de publicitate "IPG – Initiative";

- reprezentantul desemnat din partea "Moldtelecom" SA

- reprezentantul desemnat din partea casei de vânzări "Casa Media Corp" SRL

- reprezentantul desemnat din partea casei de vânzări "Exclusiv Sales House" SRL

- Veronica Cojocaru – membru CCA;

- Artur Cozma – membru CCA;

- reprezentantul desemnat din partea ÎCS "BM Technotrade" SRL;

- reprezentantul desemnat din partea ÎM "Efes Vitanta Moldova Brewery" SA.

(PRO – (7) UNANIM – D. VICOL, O. BARBĂLATĂ, T. BURAGA, V. COJOCARU, Iu. COLESNIC, C. DUCA şi O. GUŢUŢUI).

[Pct.1 completat prin Decizia CCA nr.28/178 din 30.10.2018, în vigoare 02.11.2018]

2. Comisia va desfăşura activitatea sa în conformitate cu dispoziţiile Regulamentului privind procedura şi condiţiile de organizare şi desfăşurare a licitaţiei pentru selectarea companiei care efectuează măsurarea cotelor de audienţă, aprobat prin Decizia CCA nr.25/168 din 09.10.2018, cu respectarea prevederilor legislaţiei în vigoare şi altor acte normative.

3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web oficială a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.