Decizie nr.29 din 26.02.2026 de inadmisibilitate a sesizărilor nr.165g/2024, nr.248g/2024 şi nr.293g/2024 privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolelor 3 lit.f) şi g), 6 alin.(1/1) lit.d) şi 14 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea nr.499 din 14 iulie 1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni (stabilirea alocaţiei de îngrijire, însoţire şi supraveghere pentru adulţii cu dizabilităţi severe)

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizărilor nr.165g/2024, nr.248g/2024 şi nr.293g/2024 privind

excepţiile de neconstituţionalitate a articolelor 3 lit.f) şi g), 6 alin.(1¹) lit.d)

şi 14 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea nr.499 din 14 iulie 1999 privind

alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni

(stabilirea alocaţiei de îngrijire, însoţire şi supraveghere

pentru adulţii cu dizabilităţi severe)

nr. 29  din  26.02.2026

 (în vigoare 26.02.2026) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.125-128 art. 43 din 19.03.2026

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dnei Domnica MANOLE, Preşedinte,

dlui Sergiu LITVINENCO,

dlui Ion MALANCIUC,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA, judecători,

cu participarea dlui Vasili Oprea, asistent judiciar,

Având în vedere sesizările înregistrate la 26 iulie, la 11 şi la 23 decembrie 2024,

Examinând admisibilitatea sesizărilor menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând la 26 februarie 2026, în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

PROCEDURA

1. La originea cauzei se află sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolelor 3 literele f) şi g), 6 alin.(1¹) lit.d) şi 14 alin.(1) literele a) şi b) din Legea nr.499 din 14 iulie 1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de dna Larisa Boxăneanu, reclamantă în dosarul nr.3-1680/2024 [sesizarea nr.165g/2024], de dnii Ivan Tregubov şi Vladimir Golovatiuc, reclamanţi în dosarul nr.3-4089/2024 [sesizarea nr.248g/2024], şi de dl Ion Bargan, reclamant în dosarul nr.3-2719/2023 [sesizarea nr.293g/2024], toate dosarele pendinte la Judecătoria Chişinău.

2. Sesizările au fost trimise la Curtea Constituţională, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, de dnele judecătoare Cristina Panfil, Rodica Nicula şi Violeta Chisiliţa de la Judecătoria Chişinău.

3. Având în vedere identitatea de obiect a sesizărilor, Curtea a decis conexarea lor într-un singur dosar, căruia i-a atribuit numărul 165g/2024.

4. În cadrul examinării cauzei, doamna judecătoare Viorica Puica i-a prezentat Plenului o cerere de abţinere de la examinarea cauzei. Analizând motivele invocate, Curtea Constituţională a decis admiterea cererii.

ÎN FAPT

A. Circumstanţele litigiilor principale

I. Sesizarea nr.165g/2024

5. La 18 ianuarie 2024, dna Larisa Boxăneanu a formulat o cerere către Casa Teritorială de Asigurări Sociale Anenii Noi (în continuare, CTAS) cu privire la stabilirea alocaţiei pentru ea şi pentru mama sa, pe care o îngrijeşte, însoţeşte şi supraveghează, aceasta fiind o persoană cu dizabilitate severă.

6. Prin Decizia nr.275 din 15 februarie 2024, CTAS a refuzat stabilirea alocaţiilor în discuţie, menţionând că nici dna Larisa Boxăneanu, nici mama sa nu se încadrează în categoria persoanelor care pot beneficia de alocaţii în sensul Legii nr.499 din 14 iulie 1999. Nefiind de acord cu această decizie, dna Larisa Boxăneanu a formulat o cerere prealabilă, care a fost respinsă de către Casa Naţională de Asigurări Sociale ( în continuare, CNAS).

7. Dna Larisa Boxăneanu, fiind tutorele mamei sale, a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva CNAS cu privire la anularea Deciziei menţionate mai sus şi stabilirea alocaţiei pentru ea şi pentru mama ei.

8. În procesul examinării cauzei, dna Larisa Boxăneanu a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 3 lit.f) şi g), 6 alin.(1¹) lit.d) şi 14 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni.

9. Printr-o încheiere din 24 iulie 2024, Judecătoria Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

5 Sesizarea nr.248g/2024

10. La 12 iulie 2024, dnii Ivan Tregubov şi Vladimir Golovatiuc au formulat o cerere către CTAS Rîşcani cu privire la achitarea alocaţiei pentru dl Ivan Tregubov, având în vedere că i s-a stabilit o dizabilitate severă, şi pentru dl Vladimir Golovatiuc, pentru că îl îngrijeşte, îl însoţeşte şi îl supraveghează pe fiul său (dl Ivan Tregubov).

11. Prin Decizia nr.T/1/24 din 22 iulie 2024, CTAS a refuzat stabilirea alocaţiilor în discuţie, menţionând că nici Ivan Tregubov, nici tatăl său nu se încadrează în categoria persoanelor care pot beneficia de alocaţii în sensul Legii nr.499 din 14 iulie 1999. Nefiind de acord cu această decizie, dnii Ivan Tregubov şi Vladimir Golovatiuc au formulat o cerere prealabilă, care a fost respinsă de către CNAS.

12. La 11 septembrie 2024, dnii Ivan Tregubov şi Vladimir Golovatiuc au formulat o cerere de chemare în judecată împotriva CNAS cu privire la anularea deciziei şi a răspunsului oferit şi pentru stabilirea alocaţiilor.

13. La 3 decembrie 2024, dnii Ivan Tregubov şi Vladimir Golovatiuc au ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 3 lit.f) şi g), 6 alin.(1¹) lit.d) şi 14 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni.

14. Printr-o încheiere din 6 decembrie 2024, Judecătoria Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

6 Sesizarea nr.293g/2024

15. La 6 iunie 2023, dl Ion Bargan a formulat o cerere către CTAS Ungheni cu privire la stabilirea alocaţiei pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere, având în vedere că este o persoană cu dizabilitate locomotorie severă.

16. Prin Decizia din 14 iunie 2023, CTAS a refuzat stabilirea alocaţiei pentru că dl Ion Bargan nu se încadrează în categoria persoanelor care pot beneficia de alocaţii potrivit articolului 14 din Legea nr.499 din 14 iulie 1999. Nefiind de acord cu aceasta decizie, dl Ion Bargan a contestat-o în prealabil, însă nu a primit niciun răspuns de la CNAS.

17. La 19 septembrie 2023, dl Ion Bargan a formulat o cerere de chemare în judecată împotriva CNAS cu privire la anularea Deciziei menţionate mai sus şi stabilirea alocaţiei.

18. În procesul examinării cauzei, la 19 august 2024, dl Ion Bargan a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 3 lit.f) şi g), 6 alin.(1¹) lit.d) şi 14 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni.

19. Printr-o încheiere din 19 decembrie 2024, Judecătoria Chişinău a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a sesizat Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

20. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 16

Egalitatea

"(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului.

(2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Articolul 47

Dreptul la asistenţă şi protecţie socială

"(1) Statul este obligat să ia măsuri pentru ca orice om să aibă un nivel de trai decent, care să-i asigure sănătatea şi bunăstarea, lui şi familiei lui, cuprinzând hrana, îmbrăcămintea, locuinţa, îngrijirea medicală, precum şi serviciile sociale necesare.

(2) Cetăţenii au dreptul la asigurare în caz de: şomaj, boală, invaliditate, văduvie, bătrâneţe sau în celelalte cazuri de pierdere a mijloacelor de subzistenţă, în urma unor împrejurări independente de voinţa lor."

Articolul 51

Protecţia persoanelor cu dizabilităţi

"(1) Persoanele cu dizabilităţi beneficiază de o protecţie specială din partea întregii societăţi. Statul asigură pentru ele condiţii normale de tratament, de readaptare, de învăţământ, de instruire şi de integrare socială.

(2) Nimeni nu poate fi supus nici unui tratament medical forţat, decât în cazurile prevăzute de lege."

Articolul 54

Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi

"(1) În Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului.

(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sunt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

(3) Prevederile alineatului (2) nu admit restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24.

(4) Restrângerea trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenţa dreptului sau a libertăţii."

21. Prevederile relevante ale Legii nr.499 din 14 iulie 1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni sunt următoarele:

Articolul 3

Beneficiarii alocaţiilor

"De alocaţii beneficiază următoarele categorii de persoane:

[...]

f) persoanele care îngrijesc, însoţesc şi supraveghează un copil cu dizabilităţi severe în vârstă de până la 18 ani;

g) persoanele cu dizabilităţi severe din copilărie – pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere;

[...]."

Articolul 6

Stabilirea şi plata alocaţiilor

"[...]

(1¹) Alocaţiile se stabilesc şi se plătesc în următoarele termene:

[...]

d) alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere:

– persoanelor specificate la art.14 alin.(1) lit.a) – de la data stabilirii alocaţiei pentru persoana cu dizabilităţi;

– persoanelor specificate la art.14 alin.(1) lit.b) şi c) – de la data stabilirii alocaţiei pentru persoana cu dizabilităţi sau a pensiei de dizabilitate;

[...]."

Articolul 14

Condiţiile de stabilire a alocaţiei

"(1) Alocaţia pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere se stabileşte:

a) persoanelor care îngrijesc, însoţesc şi supraveghează la domiciliu un copil cu dizabilităţi severe în vârstă de până la 18 ani;

b) persoanelor cu dizabilităţi severe din copilărie;

[...]."

ÎN DREPT

A. Argumentele autorilor excepţiilor de neconstituţionalitate

22. Autorii excepţiilor susţin, pe de o parte, că, potrivit prevederilor contestate, persoana care îngrijeşte un copil cu o dizabilitate severă în vârstă de până la 18 ani are dreptul la alocaţia de îngrijire, însoţire şi supraveghere. Pe de altă parte, persoana care îngrijeşte de o persoană cu dizabilitate severă în vârstă de peste 18 ani nu primeşte această alocaţie. Autorii excepţiilor consideră că aceste două categorii se află în situaţii comparabile, deoarece ambele îngrijesc de persoane cu dizabilităţi severe. De asemenea, persoana care îngrijeşte o persoană cu dizabilitate severă în vârstă de peste 18 ani nu se poate încadra în câmpul muncii şi se află în imposibilitatea de a câştiga venituri. Deşi situaţiile sunt similare, persoanele în discuţie sunt tratate în mod diferit de legislator. Acest tratament nu urmăreşte niciun scop legitim.

23. De asemenea, autoarea sesizării nr.165g/2024 susţine că, potrivit normelor contestate, persoana cu dizabilitate severă din copilărie beneficiază de alocaţie pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere. Din contră, persoana căreia i s-a stabilit gradul de dizabilitate severă după vârsta de 18 ani nu beneficiază de o asemenea alocaţie. În acest caz, criteriul de delimitare a acestor categorii de persoane este momentul dobândirii dizabilităţii severe. Autoarea sesizării consideră că persoanele cu dizabilităţi severe trebuie să fie tratate în mod egal, indiferent de momentul dobândirii dizabilităţii, adică ambele categorii trebuie să beneficieze de o asemenea alocaţie.

24. În opinia autorilor sesizărilor, prevederile contestate sunt contrare articolelor 16, 47, 51 şi 54 din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

25. Examinând admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

26. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Legea nr.499 din 14 iulie 1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

27. Sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate de reclamanţi în procese şi sunt formulate de subiectele cărora li s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie.

28. Obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate îl reprezintă articolele 3 lit.f) şi g), 6 alin.(1¹) lit.d) şi 14 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni. Aceste prevederi nu au constituit anterior obiect al controlului de constituţionalitate.

29. Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în trei cauze civile care au ca obiect examinarea unor cereri de chemare în judecată privind anularea deciziilor CTAS şi stabilirea alocaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi severe şi pentru persoanele care îngrijesc, însoţesc şi supraveghează persoane cu dizabilităţi severe. Astfel, Curtea a admis că instanţa de judecată va aplica prevederile criticate în cauzele în care au fost ridicate excepţiile de neconstituţionalitate.

30. Autorii excepţiilor afirmă că prevederile contestate contravin articolelor 16 (egalitatea), 47 (dreptul la asistenţă şi protecţie socială), 51 (protecţia persoanelor cu dizabilităţi) şi 54 (restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi) din Constituţie.

31. În jurisprudenţa sa, Curtea a precizat că articolele 16 şi 54 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare (a se vedea HCC nr.15 din 9 iulie 2024, § 69). Principiul nediscriminării nu constituie o problemă de constituţionalitate atât timp cât nu este afectat un drept fundamental (a se vedea HCC nr.3 din 24 februarie 2022, § 15). Articolul 54 din Constituţie îi impune Curţii un mod de analiză a caracterului proporţional al ingerinţelor în drepturile fundamentale. Abia în cadrul analizei ingerinţei abstracte în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă prevederile acestui articol (a se vedea HCC nr.12 din 23 aprilie 2024, § 26).

32. Cu privire la incidenţa articolelor 47 şi 51 din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că statul dispune de o marjă largă de apreciere în domeniul drepturilor sociale, iar drepturile prevăzute de articolul 47 din Constituţie nu garantează persoanelor un nivel concret de asigurare socială. Garanţiile sociale nu au un caracter necondiţionat, legiuitorul fiind în drept de a stabili condiţii specifice pentru exercitarea drepturilor sociale. Astfel, modul de stabilire a alocaţiilor sociale de stat reprezintă o opţiune a legislatorului, acesta fiind liber, în funcţie de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conţinutul şi limitele acestuia, precum şi condiţiile în care poate fi acordat atunci când realităţile economice şi sociale o impun (DCC nr.24 din 10 martie 2017, § 22-23; DCC nr.15 din 10 februarie 2020, § 21).

33. Curtea constată că prin Legea privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni legislatorul a instituit un mecanism de protecţie socială destinat persoanelor vulnerabile care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru obţinerea dreptului la pensie conform Legii privind sistemul public de pensii. Prin definirea expresă a categoriilor de beneficiari, legislatorul a urmărit să asigure un nivel minim de protecţie socială, inter alia, persoanelor care îngrijesc, însoţesc şi supraveghează un copil cu dizabilităţi severe în vârstă de până la 18 ani şi persoanelor cu dizabilităţi severe din copilărie. Legislatorul a stabilit că categoriile respective vor beneficia de o alocaţie plătită din mijloacele bugetului de stat, prin intermediul bugetului asigurărilor sociale de stat (a se vedea articolele 1 şi 4 din Lege).

34. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că, având la bază principiul contributivităţii, sistemul public de pensii ţine de competenţa legislatorului, căruia îi este recunoscută o marjă discreţionară largă în materie de stabilire a condiţiilor şi a criteriilor necesare pentru beneficierea de o anumită categorie de pensie, cu condiţia de a nu încălca exigenţele constituţionale ce rezultă din prevederile constituţionale (DCC nr.111 din 1 octombrie 2020, § 22). Caracterul necontributiv al protecţiei sociale oferite de normele contestate determină Curtea să constate cu atât mai mult că, în acest domeniu, legislatorul deţine o marjă de apreciere largă, întrucât prestaţiile în discuţie nu se bazează pe contribuţii individuale ale beneficiarilor şi nu generează drepturi patrimoniale câştigate.

35. Astfel, Curtea subliniază distincţia esenţială dintre prestaţiile bazate pe contribuţii individuale şi generatoare de aşteptări patrimoniale protejate şi prestaţiile necontributive, finanţate exclusiv din bugetul de stat, care nu dau naştere unor drepturi câştigate în sensul articolului 47 din Constituţie. În cazul prestaţiilor necontributive libertatea de reglementare a legiuitorului este mai amplă.

36. Prin urmare, controlul de constituţionalitate în domeniul excepţiilor de neconstituţionalitate analizate se limitează la verificarea caracterului nearbitrar al opţiunii legislative, care presupune existenţa unui scop legitim de interes public urmărit de legislator şi o legătură raţională între criteriul de diferenţiere utilizat şi scopul urmărit de norma contestată. Curtea nu este îndrituită să evalueze dacă soluţia legislativă este optimă, echitabilă sau preferabilă din punct de vedere social, ci doar dacă aceasta este vădit lipsită de o justificare obiectivă şi rezonabilă. Controlul Curţii nu se substituie evaluării oportunităţii politicii publice din domeniul social.

37. Analizând argumentele autorilor sesizărilor, Curtea constată că aceştia ignoră, în primul rând, caracterul necontributiv al alocaţiei sociale şi scopul precis al legii, care nu este de a compensa integral pierderea capacităţii de muncă, ci de a acorda un sprijin minim persoanelor care nu îndeplinesc condiţiile legale pentru obţinerea dreptului la pensie.

38. În acelaşi timp, decizia legislatorului de a acorda o alocaţie persoanelor care îngrijesc, însoţesc şi supraveghează un copil cu dizabilităţi severe în vârstă de până la 18 ani şi persoanelor cu dizabilităţi severe din copilărie nu ignoră vulnerabilitatea persoanelor care dobândesc dizabilitatea severă după vârsta de 18 ani, ci reprezintă opţiunea legislatorului de a acorda protecţie prioritară copiilor, care reprezintă un criteriu obiectiv legitim de diferenţiere ca efect al aplicării cumulative a art.51 şi art.50 din Constituţie, coroborate cu principiul interesului superior al copilului. Mai mult decât atât, în jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că persoanele cu dizabilităţi titulare de alocaţii sociale nu formează un grup omogen, iar criterii ca genul, gradul afectării, maladia şi momentul apariţiei dizabilităţii: la naştere, în copilărie sau ulterior pe parcursul vieţii, determină mai multe deosebiri. De asemenea, Curtea a notat că limitările sunt resimţite diferit şi în funcţie de severitatea dizabilităţii, caracterul ei accentuat sau mediu, apariţia sa în copilărie, la maturitate sau la bătrâneţe etc. (HCC nr.15 din 9 iulie 2024, § 85).

39. Diferenţierea între persoanele cu dizabilităţi severe din copilărie şi cele care dobândesc dizabilitatea severă la vârsta adultă are o legătură raţională evidentă cu scopul normei, deoarece dizabilitatea apărută în copilărie afectează întregul parcurs educaţional, profesional şi social al persoanei, generând o dependenţă de sprijin extern pe termen lung. Prin urmare, acordarea unui nivel de protecţie suplimentar acestei categorii de persoane se încadrează în marja discreţionară a legislatorului.

40. Este firesc ca atunci când legislatorul instituie mecanisme de protecţie socială minimă cu caracter necontributiv să existe diferenţieri între categoriile de beneficiari, întrucât resursele financiare ale statului sunt limitate, iar statul nu poate aplica măsuri de protecţie pentru toate categoriile vulnerabile. În lipsa unor asemenea diferenţieri, mecanismele de protecţie socială şi-ar pierde caracterul sustenabil.

41. Curtea reţine că, de fapt, autorii sesizărilor pretind o extindere a sferei de aplicare a legii. Totuşi, o asemenea solicitare excedează competenţei de control al constituţionalităţii, întrucât presupune modificarea regimului general al protecţiei sociale stabilit de legea contestată, domeniu rezervat Parlamentului în baza articolului 72 alin.(3) lit.j) din Constituţie.

42. Prin urmare, pe baza celor menţionate, Curtea constată că sesizările nu întrunesc condiţiile de admisibilitate şi nu pot fi acceptate pentru examinare în fond.

Pentru motivele arătate, pe baza articolelor 135 alin.(1) literele a) şi g), 140 alin.(2) din Constituţie, 27 alineatele (2), (3) lit.f), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibile sesizările privind excepţiile de neconstituţionalitate a articolelor 3 literele f) şi g), 6 alin.(1¹) lit.d) şi 14 alin.(1) literele a) şi b) din Legea nr.499 din 14 iulie 1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni. Aceste excepţii au fost ridicate de dna Larisa Boxăneanu, reclamantă în dosarul nr.3-1680/2024 [sesizarea nr.165g/2024], de dnii Ivan Tregubov şi Vladimir Golovatiuc, reclamanţi în dosarul nr.3-4089/2024 [sesizarea nr.248g/2024], şi de dl Ion Bargan, reclamant în dosarul nr.3-2719/2023 [sesizarea nr.293g/2024], toate dosarele pendinte la Judecătoria Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

OPINIE SEPARATĂ,

formulată în temeiul articolului 36 alineatul (5) din Legea nr.74/2025

cu privire la Curtea Constituţională la Decizia nr.29 din 26 februarie 2026

Prin prezenta, îmi exprim dezacordul cu Decizia nr.29 din 26 februarie 2026, prin care Curtea Constituţională a respins ca inadmisibile sesizările nr.165g/2024, nr.248g/2024 şi 293g/2024 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolelor 3 lit.f) şi g), 6 alin.(1¹) lit.d) şi 14 alin.(1) lit.a) şi b) din Legea nr.499 din 14 iulie 1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni.

Excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în trei procese de judecată privind stabilirea alocaţiei de îngrijire, însoţire şi supraveghere unor adulţi cu dizabilităţi severe şi persoanelor care le oferă îngrijire, însoţire şi supraveghere. În sesizările lor, autorii au motivat că prevederile contestate instituie un tratament diferenţiat între: (i) persoana care îngrijeşte un copil cu dizabilitate severă în vârstă de până la 18 ani şi persoana care îngrijeşte un adult cu dizabilitate severă; (ii) persoana cu dizabilitate severă din copilărie şi persoana căreia i s-a stabilit gradul de dizabilitate severă după atingerea majoratului. Argumentul principal al sesizărilor este că dreptul persoanelor cu dizabilităţi la o anumită formă de asistenţă nu poate fi stabilit în funcţie de momentul apariţiei dizabilităţii. În opinia autorilor, acest lucru este interzis de articolele 16, 47, 51 şi 54 din Constituţie.

Pornind de la cele menţionate mai sus, subsemnatul, la adoptarea deciziei cu care îmi exprim dezacordul, am susţinut următoarele.

1. Prevederile contestate stabilesc plata alocaţiei pentru persoana cu dizabilitate severă din copilărie şi pentru persoana care îngrijeşte, însoţeşte şi supraveghează un copil cu dizabilitate severă în vârstă de până la 18 ani. În esenţă, acestea intervin în sfera protecţiei sociale a persoanei. Prin urmare, Curtea trebuia, aşa cum a procedat în mai multe cauze care au vizat o problemă din aceeaşi categorie cu cea analizată în prezenta cauză, să reţină incidenţa articolelor 47 şi 51 din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, § 20; HCC nr.3 din 24 februarie 2024, § 19; HCC nr.15 din 9 iulie 2024, § 80)

2. Referitor la principiul egalităţii, garantat de articolul 16 din Constituţie, în jurisprudenţa sa, Curtea a menţionat că discriminarea are loc atunci când persoane aflate în situaţii asemănătoare sunt tratate diferit (discriminare directă) sau atunci când persoane care se află în situaţii diferite sunt tratate în acelaşi mod (discriminare indirectă), cu excepţia cazului în care un asemenea tratament este justificat în mod obiectiv şi rezonabil. O condiţie esenţială pentru existenţa tratamentului diferenţiat reprezintă caracterul comparabil al situaţiilor (a se vedea HCC nr.2 din 12 ianuarie 2021, § 21; HCC nr.16 din 20 mai 2021, § 39; HCC nr.35 din 9 noiembrie 2021, § 152). Verificarea respectării acestei cerinţe implică compararea situaţiei persoanei cu cea a subiectelor în raport cu care pretinde un dezavantaj (a se vedea HCC nr.8 din 6 aprilie 2023, § 32).

3. Aşadar, Curtea trebuia să analizeze situaţiile comparabile între: (i) persoana care îngrijeşte un copil cu o dizabilitate severă în vârstă de până la 18 ani şi persoana care îngrijeşte un adult cu o dizabilitate severă; (ii) persoana cu o dizabilitate severă din copilărie şi persoana căreia i s-a stabilit gradul de dizabilitate severă după atingerea majoratului.

4. Referitor la existenţa unui pretins tratament diferenţiat la acordarea alocaţiei sociale pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere în cel dintâi caz, autorii au subliniat că persoana care îngrijeşte un copil cu dizabilitate severă şi cea care îngrijeşte un adult cu dizabilitate severă se află în situaţii comparabile, pentru că ambele îngrijesc o persoană cu dizabilitate severă – copil sau adult. Deşi activitatea de îngrijire a unui copil şi a unui adult cu dizabilitate severă este, în multe privinţe, asemănătoare şi poate crea aparenţa unei situaţii comparabile, Legea reglementează dreptul la alocaţie în considerarea dizabilităţii persoanei îngrijite. Din acest motiv, consider că elementul pe baza căruia trebuie realizată analiza caracterului comparabil al situaţiilor, în vederea stabilirii existenţei unui eventual tratament diferenţiat, îl constituie situaţia persoanei care beneficiază de îngrijire, nu a persoanei care oferă această îngrijire. Din această perspectivă, deşi este adevărat că alocaţia se achită, până la împlinirea vârstei de 18 ani a copilului cu dizabilitate severă, persoanei care îl îngrijeşte, acest fapt are la bază motive care ţin de capacitatea juridică limitată a copilului minor, care dobândeşte exerciţiul deplin al drepturilor sale abia la vârsta majoratului (a se vedea, în acest sens, articolul 26 alin.(1) din Codul civil). Astfel, pentru că copilul cu dizabilitate severă nu-şi poate revendica şi exercita singur drepturile până la împlinirea vârstei de 18 ani, legea prevede că acesta este reprezentat de un părinte sau de un alt reprezentant legal care îi oferă îngrijire. În acest context, categoria persoanelor care îngrijesc un copil cu dizabilitate severă reprezintă o soluţie juridică necesară, menită să asigure exercitarea efectivă a dreptului copilului la alocaţie. În absenţa acestei soluţii, copilul cu dizabilitate severă ar fi lipsit de alocaţia care i se cuvine şi nu ar putea beneficia de aceasta până la dobândirea capacităţii depline de exerciţiu, i.e. la împlinirea vârstei de 18 ani.

5. Un argument suplimentar care confirmă că evaluarea pretinsului tratament diferenţiat trebuie efectuată din perspectiva persoanei cu dizabilitate severă este reprezentat de articolul 14 alin.(1) lit.b) din Lege, care prevede dreptul la alocaţia de îngrijire, însoţire şi supraveghere pentru persoanele cu dizabilităţi severe din copilărie. Litera b) are rolul să asigure continuitatea plăţii alocaţiei sociale pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere pentru adultul cu dizabilitate severă, care nu mai poate beneficia de alocaţie prin intermediul reprezentantului său legal pe baza literei a), odată cu împlinirea vârstei de 18 ani şi dobândirea capacităţii depline de exerciţiu. Din acel moment, aplicabilitatea literei a) încetează, iar alocaţia este acordată pe baza literei b), care reglementează dreptul la alocaţie pentru persoanele adulte cu dizabilitate severă dobândită din copilărie. Astfel, din perspectiva Legii, există o singură alocaţie pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere, care se acordă, până la împlinirea vârstei de 18 ani, persoanei care are în grijă copilul cu dizabilitate severă, iar după această vârstă, direct persoanei care a atins majoratul. În acest sens, expresia "în vârstă de până la 18 ani" de la litera a) şi sintagma "din copilărie" de la litera b) au acelaşi context normativ şi urmăresc acelaşi scop: asigurarea protecţiei continue a persoanei cu dizabilitate severă prin acordarea alocaţiei sociale pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere.

6. Aşadar, nu constat existenţa unui tratament diferenţiat în cel dintâi caz.

7. Referitor la cea de-a doua situaţie comparată, observ că, potrivit articolelor 3 lit.g) şi 14 alin.(1) lit.b) din Lege, persoana cu o dizabilitate severă din copilărie beneficiază de alocaţie pentru îngrijire, însoţire şi supraveghere. Dacă persoana a obţinut gradul de dizabilitate severă după atingerea majoratului, ea nu beneficiază de o asemenea alocaţie.

8. În dezacord cu constatările din decizia Curţii, am susţinut că aceste categorii de persoane se află în situaţii comparabile. Nu neg prerogativa legislatorului de a acorda alocaţii doar anumitor categorii de persoane cu dizabilităţi, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului. Totuşi, examinarea în fond a sesizărilor i-ar fi oferit Curţii posibilitatea de a verifica dacă legislatorul a respectat exigenţele principiului egalităţii atunci când a reglementat acordarea alocaţiei menţionate doar unei categorii de persoane cu dizabilităţi severe.

9. Din considerentele menţionate, am ajuns la concluzia fermă că dispoziţiile articolelor 3 lit.g) şi 14 alin.(1) lit.b) din Legea nr.499 din 14 iulie 1999 privind alocaţiile sociale de stat pentru unele categorii de cetăţeni fac incidente articolele 16, 47 şi 51 din Constituţie, iar Curtea trebuia să declare sesizările admisibile şi să procedeze la examinarea acestora în fond.