Decizie nr.30 din 19.03.2020 de inadmisibilitate a sesizării nr.193g/2019 privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal (claritatea noţiunii de "omor premeditat")

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

D E C I Z I E

de inadmisibilitate a sesizării nr. 193g/2019 privind excepţia de

neconstituţionalitate a articolului 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal

(claritatea noţiunii de “omor premeditat”)

nr. 30  din  19.03.2020

 (în vigoare 19.03.2020) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr.115-117 art. 62 din 15.05.2020

* * *

Curtea Constituţională, judecând în componenţa:

dlui Vladimir ŢURCAN, preşedinte,

dlui Eduard ABABEI,

dlui Nicolae ROŞCA,

dnei Liuba ŞOVA,

dlui Serghei ŢURCAN, judecători,

cu participarea dlui Dumitru Avornic, asistent judiciar,

Având în vedere sesizarea înregistrată pe 31 octombrie 2019,

Examinând admisibilitatea sesizării menţionate,

Având în vedere actele şi lucrările dosarului,

Deliberând pe 19 martie 2020 în camera de consiliu,

Pronunţă următoarea decizie:

ÎN FAPT

1. La originea cauzei se află excepţia de neconstituţionalitate a articolului 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de către dl Constantin Zubac, inculpat în dosarul nr.1a-629/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost trimisă la Curtea Constituţională de un complet de judecată din cadrul Curţii de Apel Chişinău, format din dl Ion Pleşca, dna Maria Negru şi dl Alexandru Spoială, în baza articolului 135 alin.(1) lit.a) şi g) din Constituţie.

A. Circumstanţele litigiului principal

3. Prin sentinţa din 15 decembrie 2018, pronunţată de Judecătoria Hânceşti, sediul Ialoveni, dl Constantin Zubac a fost recunoscut vinovat de comiterea infracţiunilor prevăzute de articolele 27, 145 alin.(2) lit.a) [tentativă de omor săvârşit cu premeditare], 179 alin.(2) [violarea de domiciliu săvârşit cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei] şi 287 alin.(3) [huliganism] din Codul penal.

4. Nefiind de acord cu hotărârea instanţei, avocaţii inculpatului au contestat-o cu apel.

5. În cadrul şedinţei de judecată a instanţei de apel dl Constantin Zubac a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a articolului 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal.

6. Prin încheierea din 25 septembrie 2019, instanţa de apel a admis cererea privind ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a dispus trimiterea sesizării către Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia.

B. Legislaţia pertinentă

7. Prevederile relevante ale Constituţiei sunt următoarele:

Articolul 22

Neretroactivitatea legii

“Nimeni nu va fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care, în momentul comiterii, nu constituiau un act delictuos. De asemenea, nu se va aplica nici o pedeapsă mai aspră decât cea care era aplicabilă în momentul comiterii actului delictuos.”

Articolul 23

Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle

“(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică.

(2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.”

8. Prevederile relevante ale Codului penal al Republicii Moldova sunt următoarele:

Articolul 145

Omorul intenţionat

(1) Omorul unei persoane

se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 15 ani.

(2) Omorul săvârşit:

a) cu premeditare;

[...]

se pedepseşte cu închisoare de la 15 la 20 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.

ÎN DREPT

A. Argumentele autorului excepţiei de neconstituţionalitate

9. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile articolului 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal, care incriminează omorul comis cu premeditare, sunt lipsite de claritate. În susţinerea afirmaţiilor sale autorul excepţiei menţionează că Codul penal nu defineşte omorul premeditat; nu stabileşte criterii pentru acesta; nu stabileşte particularităţile acestei infracţiuni; nu prevede cum poate fi deosebit omorul premeditat de omorul intenţionat; nu stabileşte perioada de timp necesară pentru plănuirea şi pregătirea omorului premeditat; nu prevede ce acţiuni trebuie să întreprindă făptuitorul până la comiterea omorului premeditat. Autorul excepţiei consideră că lipsa reglementării acestor chestiuni permite ca norma contestată să fie interpretată extensiv de către subiectele abilitate cu această competenţă.

10. De asemenea, autorul excepţiei consideră că omorul comis cu premeditare [articolul 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal] nu trebuie deosebit de omorul intenţionat [articolul 145 alin.(1) din Cod]. În susţinerea afirmaţiilor sale, autorul excepţiei menţionează că articolul 145 alin.(1) din Cod nu prevede răspunderea penală doar pentru omorul spontan al unei persoane, ci angajează această răspundere pentru toate faptele de omor comise cu intenţie. De altfel, articolul 145 alin.(1) din Codul penal nu conţine prevederi din care rezultă că acesta este aplicabil doar în privinţa cazurilor de omor intenţionat comis spontan. Astfel, textul “cu premeditare” de la articolul 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal este o parte dintr-un întreg, adică se include în noţiunea de intenţie. Prin urmare, autorul excepţiei consideră că articolul 145 alin.(1) din Codul penal care incriminează omorul intenţionat al unei persoane include şi omorul premeditat.

11. Potrivit autorului excepţiei, prevederile articolului 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal contravin articolelor 1 alin.(3), 4, 8, 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie.

B. Aprecierea Curţii

12. Examinând admisibilitatea sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele.

13. În conformitate cu articolul 135 alin.(1) lit.a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în prezenta cauză a Codului penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ţine de competenţa Curţii Constituţionale.

14. Curtea observă că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în proces. Curtea reţine că sesizarea este formulată de subiectul căruia i s-a conferit acest drept, în baza articolului 135 alin.(1) literele a) şi g) din Constituţie, aşa cum a fost interpretat acesta prin Hotărârea Curţii Constituţionale nr.2 din 9 februarie 2016.

15. Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală pornită conform articolului 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal, care incriminează omorul săvârşit cu premeditare, ceea ce îi permite Curţii să considere aplicabilă norma contestată în cauza în care a fost ridicată excepţia.

16. Curtea reţine că, anterior, norma criticată nu a făcut obiectul unei examinări din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate.

17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie articolul 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal. Autorul excepţiei consideră că norma în discuţie contravine articolelor 1 alin.(3), 4, 8, 22 şi 23 alin.(2) din Constituţie.

18. Curtea reiterează că articolele 1 alin.(3), 4 şi 8 din Constituţie nu au o aplicabilitate de sine stătătoare. Pentru a fi aplicabile, autorul sesizării trebuie să demonstreze existenţa unor ingerinţe în drepturi substanţiale garantate de Constituţie. Abia în cadrul analizei caracterului justificat al ingerinţei în drepturile fundamentale garantate de Constituţie Curtea poate pune în operă valorile şi standardele pe care le garantează articolele menţionate mai sus: preeminenţa dreptului, universalitatea drepturilor şi respectarea prevederilor internaţionale (a se vedea, în acest sens, DCC nr.7 din 24 ianuarie 2020, § 17; HCC nr.29 din 12 decembrie 2019, § 19; HCC nr.19 din 24 septembrie 2019, § 16; HCC nr.3 din 18 ianuarie 2019, § 18).

19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul ei pune în discuţie claritatea textului “omor premeditat” şi necesitatea sancţionării mai dure a acestuia în comparaţie cu omorul intenţionat, incriminat de articolul 145 alin.(1) din Codul penal.

20. Cu titlu preliminar, Curtea reaminteşte că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că textele legislative penale trebuie să fie formulate în mod clar şi inteligibil, fără dificultăţi de ordin sintactic şi pasaje obscure. În special în materie penală, legislatorul trebuie să fie deosebit de precis, clar şi coerent, aşa cum o impune principiul legalităţii incriminării şi a pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), garantat de articolul 22 din Constituţie şi de articolul 7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (DCC nr.46 din 22 mai 2018, § 26; DCC nr.36 din 19 aprilie 2018, § 26 şi § 27).

21. Având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv într-o normă de drept penal. Din nou, deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor care persistă cu ocazia interpretării normelor (Del Rio Prada v. Spania [MC], 21 octombrie 2013, § 92 şi § 93).

22. În cauza Kononov v. Letonia [MC], 17 mai 2010, § 185, Curtea Europeană a reţinut că articolul 7 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea normelor penale prin interpretarea judiciară de la caz la caz, cu condiţia ca rezultatul să fie în concordanţă cu esenţa infracţiunii şi previzibil în mod rezonabil.

23. În acest sens, Curtea reaminteşte că, în jurisprudenţa sa, a reţinut că practica judiciară şi doctrina juridică pot constitui un reper obiectiv în funcţie de care să poată fi apreciat conţinutul unei norme penale şi care poate contribui la aplicarea previzibilă a acesteia (a se vedea DCC nr.46 din 22 mai 2018, § 31, şi DCC nr.36 din 19 aprilie 2018, § 31).

24. Astfel, Curtea observă că deşi Codul penal nu defineşte omorul premeditat, acest fapt, per se, nu este incompatibil cu exigenţele clarităţii legii penale stabilite la articolele 22 şi 23 din Constituţie. Astfel, Curtea va analiza dacă practica judiciară sau doctrina juridică determină anumite linii directoare în această privinţă.

25. În acest context, Curtea observă că Curtea Supremă de Justiţie a dezvoltat criterii de interpretare a infracţiunii de omor comis cu premeditare. Astfel, în punctul 5.1 al Hotărârii Plenului nr.11 din 24 decembrie 2012 cu privire la practica judiciară în cauzele penale referitoare la infracţiunile săvârşite prin omor, Curtea Supremă de Justiţie a reţinut că omorul săvârşit cu premeditare presupune întrunirea concomitentă a trei condiţii. Prima condiţie se referă la trecerea unui interval de timp din momentul luării hotărârii de a săvârşi omorul şi până la momentul executării infracţiunii. A doua condiţie se referă la faptul că în acest interval de timp făptuitorul trebuie să mediteze, să-şi concentreze forţele sale psihice în vederea asigurării reuşitei acţiunii sale. A treia condiţie se referă la faptul că în acest interval de timp făptuitorul trebuie să treacă la săvârşirea unor acte de pregătire, de natură să consolideze hotărârea luată şi să asigure realizarea ei.

26. De asemenea, Curtea constată că practica judiciară interpretează noţiunea de omor premeditat pornind de la criteriile recomandate de Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie citată supra (a se vedea Decizia colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 4 septembrie 2019, în dosarul nr.1ra-1561/2019; Decizia colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 18 iulie 2018, în dosarul nr.1ra-1014/2018; Decizia colegiului penal al Curţii Supreme de Justiţie din 20 septembrie 2017, în dosarul nr.1ra-1276/2017).

27. Curtea reiterează că Curtea Supremă de Justiţie este instanţa judecătorească supremă care asigură aplicarea corectă şi uniformă a legislaţiei de către toate instanţele judecătoreşti. În acest sens, Curtea Europeană a recunoscut, în cauza Baydar v. Olanda, 24 aprilie 2018, § 47, faptul că asigurarea aplicării uniforme şi a interpretării corecte a legilor de către instanţele supreme ale unui stat reprezintă un scop legitim compatibil cu Convenţia (DCC nr.106 din 7 octombrie 2019, § 26; DCC nr.46 din 22 mai 2018, § 34; DCC nr.36 din 19 aprilie 2018, § 34).

28. Aşadar, deşi Codul penal nu defineşte omorul premeditat, Curtea reţine că practica judiciară (a se vedea § 25 şi § 26 supra) stabileşte criterii clare în acest sens. În acest context, Curtea notează că argumentele autorului excepţiei cu privire la neclaritatea noţiunii de omor premeditat sunt nefondate.

29. Curtea relevă că excepţia de neconstituţionalitate care face obiectul prezentei cauze nu intră în sfera controlului de constituţionalitate, dat fiind faptul că motivele autorului se referă la aspecte ce ţin de interpretarea şi de aplicarea legii. Curtea reiterează că această competenţă le revine instanţelor de judecată de drept comun (DCC nr.91 din 19 septembrie 2019, DCC nr.130 din 2 decembrie 2019, § 22, DCC nr.6 din 23 ianuarie 2020, § 29).

30. Prin urmare, în baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este nefondată şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond.

Din aceste motive, în baza articolului 26 alin.(1) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi a articolelor 61 alin.(3) şi 64 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională

DECIDE:

1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate a articolului 145 alin.(2) lit.a) din Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea nr.985 din 18 aprilie 2002, ridicată de către dl Constantin Zubac, inculpat în dosarul nr.1a-629/19, pendinte la Curtea de Apel Chişinău.

2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.