BIZLEXLegislația Republicii Moldova
Hotărâri

Decizie nr.34/211 din 18.12.2018 cu privire la examinarea cererilor prealabile înaintate de către SC "Mar Sor TV" SRL

Tipul documentului
Hotărâri
Data adoptării
18.12.2018

CONSILIUL COORDONATOR AL AUDIOVIZUALULUI

D E C I Z I E

cu privire la examinarea cererilor prealabile înaintate

de către SC "Mar Sor TV" SRL

nr. 34/211  din  18.12.2018

 (în vigoare 04.01.2019) 

Monitorul Oficial al R. Moldova nr. 1-5 art. 47 din 04.01.2019

* * *

La 28 septembrie 2018, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a adoptat Decizia nr.24/158 din Cu privire la bilanţul programelor audiovizuale realizate de radiodifuzori în cadrul concursurilor de selectare a proiectelor de programe audiovizuale în vederea acordării resurselor financiare pentru producere din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor, pentru anul 2017, deciziile CCA nr.30/223 din 1 decembrie 2017 şi nr.33/237 din 19 decembrie 2017. În conformitate cu pct.9 şi 10 ale deciziei respective, SC "MAR-SOR TV" SRL, fondatoarea postului de televiziune "SOR TV" şi a postului de radio "Radio Soroca", a fost obligată să restituie mijloace financiare în sumă de 5755.55 lei şi, respectiv, 27794.95 lei, alocate de Consiliul Coordonator al Audiovizualului pentru realizarea proiectelor audiovizuale în conformitate cu prevederile Regulamentului de desfăşurare a Concursului de selectare a proiectelor de programe audiovizuale în vederea acordării resurselor financiare pentru producere din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor pentru anul 2017, aprobat prin Decizia nr.23/160 din 27.09.2017 şi, ulterior, prin Decizia nr.31/226 din 01 decembrie 2017.

Prin demersurile nr.137 din 15.11.2018 şi nr.138 din 15.11.2018 (înregistrate în data de 19.11.2018 la sediul CCA), societatea comercială "MAR-SOR TV" SRL a înaintat două cereri prealabile prin care contestă Decizia CCA nr.24/158 din 28 septembrie 2018 în partea în care este obligată să restituie mijloacele financiare în sumă de 5755.55 lei şi, respectiv, 27794.95 lei, considerând-o a fi nefondată.

Cu referire la revendicările înainte de SC "MAR-SOR TV" SRL, CCA accentuează că potrivit condiţiilor Regulamentului de desfăşurare a Concursului de selectare a proiectelor de programe audiovizuale în vederea acordării resurselor financiare pentru producere din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor pentru anul 2017, radiodifuzorul câştigător a avut obligaţia să realizeze şi să difuzeze proiectele de programe audiovizuale în termen de 6 luni din momentul finanţării. La fel, a fost obligat să depună la CCA copia programelor realizate şi difuzate în termen de 30 de zile după finalizarea proiectului, cu prezentarea descifrărilor programelor realizate conform Formularului nr.4, împreună cu documentele justificative cu privire la cheltuielile efectuate în vederea realizării proiectului audiovizual. Este de relatat că SC "MAR-SOR TV" SRL a participat la Concursul de selectare a proiectelor de programe audiovizuale în vederea acordării resurselor financiare pentru producere din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor pentru anul 2017, prezentând două proiecte de emisiuni: unul dintre care pentru postul de televiziune "SOR TV", cu tema "Viaţa fără violenţă", urmând a fi realizat în 18 emisiuni a câte 60 min. fiecare, în limba romană şi difuzate câte 3 emisiuni săptămânal, şi altul pentru postul de radio "Radio Soroca", cu tema "Salvaţi copiii", urmând a fi realizat în 32 de emisiuni a câte 60 de min. fiecare, în limba română şi difuzate câte 3 emisiuni săptămânal.

În conformitate cu pct.4 şi 5 din Decizia CCA nr.33/237 din 19 decembrie 2017 Cu privire la bilanţul Concursului de selectare a proiectelor de programe audiovizuale în vederea acordării resurselor financiare pentru producere din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor pentru anul 2017, SC "MAR-SOR" SRL a fost declarat învingător în cadrul concursului, fiind alocate din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor sumele de 324 mii de lei pentru proiectul emisiunii TV "Viaţa fără violenţă" şi, respectiv, 100 mii de lei pentru proiectul emisiunii radio "Salvaţi copiii".

Totodată, potrivit pct.11 şi 12 din decizia enunţată mai sus, radiodifuzorii câştigători aveau obligaţia să depună la CCA copia programelor realizate şi difuzate în termen de 30 de zile după finalizarea proiectului, cu prezentarea descifrărilor programelor realizate, împreună cu documentele justificative cu privire la cheltuielile efectuate în vederea realizării proiectelor audiovizuale, conform Formularului nr.4 din Decizia CCA nr.31/226 din 1 decembrie 2017.

Prin Decizia CCA nr.23/156 din 11.09.2018 a fost stabilită data limită de prezentare a rapoartelor finale pentru prezentarea programelor audiovizuale şi documentele justificative cu privire la cheltuielile efectuate în vederea realizării proiectelor audiovizuale.

Cu referire la realizarea proiectului pentru postul de televiziune "Sor TV", din analiza rapoartelor finale s-au constatat următoarele neajunsuri, care au determinat restituirea banilor de către SC "MAR SOR TV" SRL în conformitate cu Decizia nr.24/158 din 28 septembrie 2018:

- Cheltuielile pentru arenda studioului sunt incluse în sumă de 22.000 lei pentru luna februarie 2018, pe când contractul de locaţiune prevede că plata lunară pentru chirie constituie 10 700 lei, sumă care a fost acceptată ca justificată.

- Sunt incluse cheltuieli administrative pentru licenţa de autor în sumă de 1500 lei, însă contractul este valabil doar pentru anul 2017.

- În foile de parcurs a autoturismului, contrar Instrucţiunii privind completarea şi prelucrarea foii de parcurs pentru autoturisme, aprobată prin ordinul Departamentului Analize Statistice şi Sociologice al Republicii Moldova nr.108 din 17 decembrie 1998, nu este indicată clar destinaţia parcursului şi sarcina de transport, fiind indicată doar o înscriere unică "Pe teritoriul Republicii Moldova, cu o distanţă de până la 2000 km pe lună". Potrivit foilor de parcurs, suma cheltuielilor nejustificate din contul CCA constituie 5755,55 lei. Mai mult ca atât, cheltuielile pentru transport nu pot fi compensate din contul sumei alocate pentru realizarea proiectului, deoarece emisiunile pentru proiectul respectiv au fost executate de către o altă companie în baza contractului de prestări de servicii.

Ce ţine de realizarea proiectului pentru postul de radio "Radio Soroca", din analiza rapoartelor finale s-au constatat următoarele neajunsuri, care au determinat restituirea banilor de către SC "MAR SOR TV" SRL în conformitate cu Decizia nr.24/158 din 28 septembrie 2018:

- Lipsa documentelor ce probează achitarea plăţilor pentru cet. Botezat, în sumă de 5689,05 lei, fiind confirmate doar prin borderou de calcul.

- Cheltuielile pentru arenda studioului sunt incluse în sumă de 44 000 lei pentru lunile mai şi iunie 2018, pe când contractul de locaţiune prevede că plata lunară pentru chirie constituie 10 700 lei, sumă care a fost acceptată ca justificată.

- Sunt incluse cheltuieli administrative pentru licenţa de autor în sumă de 1500 lei, însă contractul este valabil doar pentru anul 2017.

- În foile de parcurs a autoturismului nu este indicată clar destinaţia parcursului şi sarcina de transport, fiind indicată doar o înscriere unică "Pe teritoriul Republicii Moldova, cu o distanţă de până la 2000 km pe lună". Potrivit facturilor fiscale, suma cheltuielilor pentru transport constituie 13056,39 lei, dintre care 11723,39 lei sunt atribuite CCA. Reieşind din proporţia acoperirii cheltuielilor, CCA nu a acceptat 5194,94 lei din cheltuielile de transport.

Totodată, la cererea prealabilă nr.198 din 15.11.2018, SC "MAR SOR TV" SRL a anexat un set de documente care nu corespund documentelor prezentate anterior.

Astfel, în contractul de locaţiune a studioului nr.80/17 din 30.12.2017, plata pentru chiria lunară este indicată în sumă de 11 000, contrar sumei de 10 700 lei indicate iniţial în acelaşi contract la Raportul prezentat anterior.

În factura de expediţie nr.ET 310528 din 27.04.2018 au fost suplimentar indicaţi termenii "pentru lunile martie-aprilie 2018", iar în nr.310527 din 28.02.2018 – indicată suplimentar perioada "pentru lunile ianuarie-februarie".

În foile de parcurs a autoturismelor pentru ianuarie-aprilie 2018 suplimentar au fost indicate destinaţia călătoriilor, care sunt, la fel, nejustificate, deoarece nu au fost indicate datele cursei. De asemenea, există suspiciuni şi asupra parcursului indicat, de exemplu sunt înscrieri cu distanţe parcurse exagerate pentru destinaţia "or. Soroca" – 183, 185 şi 240 km.

În consecinţă, prezentarea documentelor modificate în repetate rânduri creează dubii privind legalitatea operaţiunilor economice efectuate de SC "MAR SOR TV" SRL la producerea emisiunilor finanţate din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor.

Dat fiind faptul că după natura sa, potrivit art.3 din Legea nr.139 din 15.05.2012 Cu privire la ajutorul de stat, resursele financiare acordate pentru producerea programelor audiovizuale din Fondul de susţinere a radiodifuzorilor se consideră ajutor de minimis, acesta este supus reglementărilor corespunzătoare. În acest sens, conform prevederilor art.13, 14 şi 15 ale legii sus-menţionate, beneficiarul este obligat să restituie măsura de sprijin primită, care nu a fost utilizată conform destinaţiei.

Ţinând cont de cele constate pe marginea revendicărilor invocate în cererile prealabile, în temeiul prevederilor Codului audiovizualului nr.260 din 27.07.2006, ale Legii contenciosului administrativ nr.793 din 10.02.2000 şi ale Statutului CCA, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.433 din 28.12.2006, Consiliul Coordonator al Audiovizualului

DECIDE:

1. A respinge ca neîntemeiate cererile prealabile înaintate de către SC "MAR-SOR TV" SRL prin demersurile nr.137 din 15.11.2018 şi nr.138 din 15.11.2018 (PRO – (6) UNANIM – D. VICOL, T. BURAGA, V. COJOCARU, A. COZMA, D. CURNIC şi O. GUŢUŢUI).

2. Controlul asupra executării prezentei decizii îl exercită Direcţia juridică şi reglementări.

3. Prezenta decizie va fi publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.